reindustrializarea romÂniei: politici Şi strategii · 2 aspes – structura de conducere...

Reindustrializarea României: politici şi strategii

1

REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI: POLITICI ŞI STRATEGII

Studiu comandat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Realizat de Grupul de Economie Aplicată – GEA – Colectiv : Consultanţi ştiinţifici: Liviu Voinea Dr. ec. Constantin Boştină Lucian Liviu Albu Dr. ec. Daniel Dăianu

Andrada Busuioc Dr. ing. Petre Ianc Irina Zgreaban Prof. dr. ec. Ioan Popa Roxana Voicu-Dorobanţu Vlad Popovici

IUNIE 2010

2

ASPES – Structura de conducere

Consiliul director Preşedinte Constantin Boştină Vicepreşedinte Marin Dinu Vicepreşedinte Horia-Ion Neamţ Vicepreşedinte Ion Niţu Vicepreşedinte Răzvan Temeşan Vicepreşedinte Bujor Bogdan Teodoriu Secretar general Cristian Gorie

Consiliul de onoare Preşedinte Gheorghe Zaman Vicepreşedinte Mircea Coşea Vicepreşedinte Eugen Dijmărescu Vicepreşedinte Ovidiu Nicolescu Vicepreşedinte Liviu Mureşan Vicepreşedinte Constantin Teculescu Membru Florian Bercea Membru Ioan Erhan Membru Florin Pogonaru Membru Alexandru Puiu Membru Petru Rareş

Consiliul ştiinţific Director Leonard Cazan Director adjunct Corneliu Russu Membru Ion Gh. Roşca Membru Constanţa-Nicoleta Bodea Membru Daniel Mărguş Membru Steliana Radu Membru Sorica Sava

ASPES – Asociaţii Fondatori

Şerban Altangiu Tiberiu Ovidiu Muşetescu Florian Bercea Horia Ion Neamţu Constantin Boştină Mişu Negriţoiu Paul Bran Ovidiu Nicolescu Leonard Cazan Ion Niţu George Cojocaru Dan Pascariu Alexandru Cosac Florin Pogonaru Dumitru Gheorghe Mircea Coşea Alexandru Puiu Vasile Deleanu Petru Rareş Eugen Dijmărescu Ştefan Niculaie Mihai Ionel Dumitrescu Constantin Teculescu Florin Victor Dumitriu Răzvan Temeşan Ioan Erhan Bujor Bogdan Teodoriu Cristian Gorie Gheorghe Zaman Marin Dinu Ion Gh. Roşca Liviu Mureşan Constanţa-Nicoleta Bodea


3

Cuprins

Argument..................................................................................................................................................................5 1. Mediul de afaceri din România .............................................................................................................................7 2. Dezindustrializare şi reindustrializare .................................................................................................................15 3. În ce să investim? Analiza input-output a industriei româneşti ...........................................................................27 4. Analiza performanţei industriei prelucrătoare din România ................................................................................39

4.1. Fluxuri comerciale, productivitate şi costuri unitare....................................................................................39 4.2. Indicii specializării.......................................................................................................................................47

5. Analiza competitivităţii regionale ........................................................................................................................55 6. Politici de suport .................................................................................................................................................69

6.1. Politica fiscală şi bugetară..........................................................................................................................69 6.2. Strategia Europa 2020 ..............................................................................................................................74 6.3. Politica de concurenţă – ajutoarele de stat.................................................................................................87 6.4. Politica energetică ......................................................................................................................................95 6.5. Politica de coeziune – absorbţia fondurilor structurale ............................................................................113

7. Recomandări ...................................................................................................................................................125 7.1. Concluzii şi comentarii finale ....................................................................................................................125 7.2. Recomandări pe termen scurt ..................................................................................................................127 7.3. Recomandări pe termen mediu şi lung.....................................................................................................130

Bibliografie............................................................................................................................................................135 Anexe ...................................................................................................................................................................137

Autorii mulţumesc pentru comentarii şi sugestii domnilor profesori Daniel Dăianu şi Ioan Popa


5

Argument:

de ce este nevoie de acest studiu? După unele opinii este o utopie pentru România. După alte opinii, între care se include

şi opinia mea, este o necesitate, justificată de trecut şi motivată pentru prezent şi viitor. România a cunoscut în ultimii 20 de ani un proces de dezindustrializare (asemenea altor

ţări est-europene) determinat în primul rând de o criză profundă de sistem. S-au închis fabrici reprezentative în oraşe monoindustriale. S-au pierdut sute de mii de locuri de muncă în industrie. Unele branduri naţionale din industrie au fost salvate prin privatizare, altele nu. Desigur, s-au creat alte sute de mii de locuri de muncă în servicii. Desigur, şi în economiile dezvoltate serviciile au o pondere mai mare în PIB decât industria – dar acolo acest fenomen s-a produs mai lent şi mai ales nu prin dezindustrializare, ci prin relocalizarea unor obiective industriale către alte ţări sau prin creşterea mai accelerată a sectorului terţiar decât a industriei. Desigur, calitatea producţiei locale a progresat mai ales, dar nu numai, în companiile cu capital străin. Capitalul străin a ajuns să realizeze peste 80% din cifra de afaceri din industrie, un factor de progres care nu se regăseşte însă şi în statistica balanţei comerciale, care rămâne profund dezechilibrată.

De 20 de ani, România fuge de politica industrială. Nu este însă nimic rău în a avea o politică industrială. Uniunea Europeană are, şi o promovează inclusiv prin Strategia Europa 2020. Statele Unite au avut chiar un efort naţional de reindustrializare în anii ’80, şi se regăsesc astăzi în faţa unei noi reindustrializări, mai ales după ce criza financiară a demonstrat fragilitatea şi volatilitatea unei economii bazate prea mult pe speculaţii. O politică industrială este necesară mai ales în contextul în care România a renunţat la multe dintre pârghiile politicii publice macroeconomice: la politica comercială prin aderarea la UE, la politica fiscală prin cota unică (fără a face aici aprecieri asupra acesteia), şi se pregăteşte să renunţe la politica valutară şi monetară prin intrarea în zona euro (poate prea devreme în condiţiile reformelor structurale încă neterminate).

Iar această politică industrială nu poate să urmărească decât reindustrializarea României. Aceasta nu înseamnă un nou exces de capacitate productivă sau de stocuri, aşa cum se întâmpla înainte de 1989. Aceasta nu înseamnă nici vreo încercare de naţionalizare – statul are încă posibilitatea de a interveni în economie la nivel strategic fără a afecta structura şi natura proprietăţii. Reindustrializarea României este necesară pentru a valorifica potenţialul de producţie şi de spirit antreprenorial, şi mai ales pentru a schimba radical modelul de dezvoltare economică. Modelul de creştere bazat pe consumul pe datorie al unor bunuri din import a fost infirmat de criza economică. Creşterea productivităţii în industrie s-a făcut şi pe seama reducerii de personal – dar ceea ce lipseşte astăzi României, poate mai mult decât orice, este tocmai forţa de muncă angajată în economia formală. Patru din zece români apţi de muncă nu muncesc în economia fiscalizată, iar bugetul ţării nu se va însănătoşi sustenabil până când o parte dintre ei nu-şi vor găsi de lucru. Serviciile nu pot angaja toată această masă de persoane, prin chiar natura lor. Serviciile trebuie să fie complementare industriei, dar la noi

6

lucrurile nu se petrec aşa. Băncile dau cu precădere credite de consum, nu de investiţii, iar retailul vinde cu precădere bunuri din import. Serviciile noastre sunt complementare industriei de import, iar industria noastră (indiferent de natura capitalului) este, cu unele excepţii notabile, puţin competitivă.

Reindustrializarea României nu se poate face doar de stat. Este nevoie însă de o viziune integrată la nivelul politicilor publice. Este nevoie de investiţii în infrastructură, este nevoie de corelarea finanţării externe cu obiectivul de reindustrializare, este nevoie de coerenţă în actul de decizie.

Fundamental pentru prezentul şi viitorul reindustrializării României este să apară o nouă lege a investiţiilor care să creeze facilităţi şi condiţii atrăgătoare atât pentru investitorii străini cât şi pentru investitorii români.

Acest studiu a apărut din necesitatea de a schiţa reperele unei astfel de viziuni integrate. Capitolul 1, despre mediul de afaceri, identifică principalele avantaje şi dezavantaje competitive ale României în această sferă. Capitolul 2 dezvoltă discuţia despre dezindustrializare şi reindustrializare. Capitolul 3, care cuprinde analiza intrări-ieşiri, prezintă eficienţa investiţiilor în toate domeniile activităţii economice. Capitolul 4 face o radiografie a comerţului exterior al României, pe sectoare industriale. Capitolul 5 analizează latura regională a competitivităţii. Capitolul 6 prezintă o serie de politici orizontale care influenţează politica industrială, cu accent pe politica energetică, dar şi pe politica de concurenţă şi politica de coeziune. Capitolul 7 sintetizează studiul într-un set de recomandări pe termen scurt şi respectiv pe termen mediu şi lung. Plecând de la aceste recomandări, România poate deschide drumul reindustrializării sale, un obiectiv necesar al dezvoltării durabile.

Dr. ec. Constantin BOŞTINĂ

Preşedinte Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale – ASPES


7

1. Mediul de afaceri din România Ce este competitivitatea unei ţări? Aşa cum descrie Michael Porter în ultima ediţie

(2008) a faimoasei sale lucrări Despre competiţie, competitivitatea unei ţări nu se referă în primul rând nici la stabilitatea macroeconomică, nici la forţa de muncă, nici la politicile publice, nici la practicile manageriale, ci cu precădere la productivitate. O naţiune este competitivă atunci când permite (şi, aici, fiecare dintre factorii menţionaţi anterior joacă un rol) dezvoltarea determinanţilor productivităţii şi creşterea ratei productivităţii.

Din această perspectivă, competitivitatea României s-a îmbunătăţit substanţial în ultimul deceniu, pentru că am recuperat mult la capitolul productivitate faţă de media europeană. Comparativ cu UE-15, productivitatea noastră s-a îmbunătăţit de trei ori, iar comparativ cu UE-27, de cinci ori. Chiar şi aşa însă, am ajuns abia la 50% din media europeană, pentru ca, apoi, în 2009, efectul crizei economice să ne coboare la 47%.

Sursa: Eurostat.

Figura 1.1. Productivitatea muncii, EU-15 = 100, 2000-2008

Abordarea competitivităţii doar prin prisma productivităţii este însă limitată. Care este

productivitatea sectorului de sănătate sau a celui educaţional, care împreună reprezintă jumătate din angajaţii sectorului public românesc? Un simplu indicator nu poate răspunde la această întrebare, pentru că intervin şi factori calitativi, nu doar cantitativi. Porter a elaborat cadrul de analiză a competitivităţii unei naţiuni, cunoscut ca „diamantul lui Porter”. Acesta este mijlocul cel mai frecvent utilizat pe plan mondial pentru analiza competitivităţii naţionale. Un exemplu recent este lucrarea Handbook on Small Nations in the Global Economy (van den Bulcke, Verbeke şi Yuan, 2009) unde „diamantul lui Porter” este folosit în analiza competitivităţii următoarelor economii: Olanda, Belgia, Irlanda, Slovenia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Canada, Chile, Mauritius, Noua Zeelandă, Cambodgia.

La origine, „diamantul lui Porter” are patru dimensiuni (care reprezintă şi laturile diamantului):

condiţiile factorilor (ofertei). Sunt incluse resursele naturale, umane, financiare, infrastructura fizică şi administrativă, infrastructura de informaţii şi cea ştiinţifică şi tehnologică. Toate acestea contribuie la calitatea şi specializarea factorilor de producţie;

8

condiţiile cererii. Sunt incluse nu doar mărimea şi dinamica pieţei, dar şi gradul de sofisticare a clienţilor locali, presiunea de inovare pe care aceştia o pun asupra competitorilor pe piaţă, existenţa unor nişe de piaţă specializate;

contextul pentru strategia şi rivalitatea firmelor. Se referă la intensitatea competiţiei locale şi la existenţa unui context concurenţial stimulativ;

industriile de amonte şi aval. Se referă la prezenţa unor furnizori locali capabili şi la prezenţa unor industrii înrudite care permit integrarea pe verticală.

Acestui diamant i-au fost adăugate ulterior două componente (Jacobs şi de Jong, 2002; Jacobs şi Lankhuizen, 2005). Unul dintre ele, hazardul moral, se referă la evoluţii impredictibile şi exogene unei anumite naţiuni. De exemplu, creşterea preţului carburanţilor pe plan internaţional, sau erupţia unui vulcan. Criza economică globală este de asemenea un factor care ţine de hazardul moral.

Celălalt aspect distinct adăugat, rolul guvernului, este mult mai controversat. Guvernul influenţează desigur şi celelalte laturi ale diamantului, în special condiţiile factorilor (prin investiţii în infrastructură şi educaţie mai ales). Dintr-o perspectivă îngustă, rolul guvernului se referă la politica fiscală şi bugetară. Dintr-o perspectivă mai largă, rolul guvernului este acela de catalizator, de a încuraja dezvoltarea companiilor, de a fi în avanpostul cererii de produse şi servicii inovatoare, de a facilita crearea unor competenţe specializate, de a asigura respectarea standardelor de siguranţă şi de mediu, de a sprijini politica antitrust şi a stopa comportamentul colusiv, de a stimula investiţiile în capitalul uman, în inovare şi în infrastructură.

Din păcate, exact la două dintre aceste capitole, inovare şi infrastructură, România are cea mai slabă poziţie competitivă, aşa cum reiese şi din figura 1.2. Analiza performanţei este făcută în Raportul global al competitivităţii 2009-2010, după 12 piloni de competitivitate grupaţi în trei categorii: cerinţe de bază, potenţatori de eficienţă şi factori de inovare şi sofisticare.

Tabelul 1.1

Pilonii competitivităţii (pe o scală de la 1 – cel mai slab la 7 – cel mai puternic)

Cerinţe de bază Scor România Instituţii 3,7 Infrastructură 2,7 Stabilitate macroeconomică 4,6 Sănătate şi educaţie primară 5,5 Potenţatori de eficienţă Educaţie superioară şi training 4,3 Eficienţa pieţei bunurilor 4,2 Eficienţa pieţei muncii 4,3 Sofisticarea pieţei financiare 4,4 Gradul de pregătire tehnologică 3,8 Mărimea pieţei 4,5 Factori de inovare şi sofisticare Sofisticarea afacerilor 3,8 Inovare 3,1

Sursa: Forumul Economic Mondial, Raportul global al competitivităţii 2009-2010.


9

1234567Instituţii

Infrastructură

Stabilitate macroeconomică

Sănătate şi educaţie primară

Educaţie superioară şi training

Eficienţa pieţei bunurilor

Eficienţa pieţei muncii

Sofisticarea pieţei f inanciare

Gradul de pregătire tehnologică

Mărimea pieţei

Sofisticarea afacerilor

Inovare


Figura 1.2. Poziţia competitivă a economiei româneşti

Am realizat în continuare o analiză în care am raportat România la performanţa medie din Uniunea Europeană (UE-27) pentru o serie de indicatori grupaţi în funcţie de laturile „diamantului lui Porter”. Folosind datele din Raportul global al competitivităţii 2009-2010, le-am interpretat astfel: avantajul sau dezavantajul competitiv prin raportarea scorului României la media UE; intensitatea avantajului sau dezavantajului competitiv prin raportarea diferenţei dintre scorul României şi media UE la abaterea standard a seriei de date pentru fiecare indicator. Deci:

România are avantaj/dezavantaj competitiv dacă scorul său este mai mare/mai mic decât media UE;

intensitatea acestui avantaj/dezavantaj este în limite normale dacă se încadrează în abaterea standard şi este puternică dacă este mai mare decât abaterea standard.

Tabelul 1.2 Condiţiile factorilor, România, 2010

Avantaj competitiv Dezavantaj competitiv Intensitate în limite normale • Costurile legate de concediere

• Corelarea salariilor cu productivitatea • Protecţia investitorilor

• Înscrierea în învăţământul terţiar • Accesul la împrumuturi pentru investiţii

Intensitate puternică • Protecţia proprietăţii intelectuale • Calitatea infrastructurii per ansamblu • Calitatea drumurilor • Cheltuielile cu educaţia • Calitatea sistemului educaţional • Flexibilitatea ocupării forţei de muncă

Sursa: GEA.

10

Pe latura ofertei, România are câteva avantaje competitive legate de costurile concedie-rilor (care practic nu există în cazul concedierilor individuale), de protecţia investitorilor şi de corelarea plăţilor cu productivitatea – un capitol în care hazardul moral, reprezentat de apariţia crizei, a readus lucrurile pe făgaşul normal după ce în perioada 2004-2008 salariile crescuseră mult peste productivitate. Avem câteva dezavantaje în limite normale, între care accesul la împrumuturi pentru investiţii poate fi îmbunătăţit după ce nevoile statului de împrumuturi pentru finanţarea deficitului se vor tempera. În schimb, sunt multe dezavantaje competitive cu intensitate puternică, ce afectează competitivitatea şi care necesită intervenţii prin politica publică pentru a fi remediate. Protecţia proprietăţii intelectuale şi flexibilitatea ocupării forţei de muncă pot fi abordate prin pârghii legislative. Dar calitatea infrastructurii şi a sistemului educaţional necesită mai mult – necesită investiţii masive, pe care România are dificultăţi mari de a le asigura în condiţiile limitărilor impuse deficitului bugetar prin Acordul cu FMI şi prin Criteriile de la Maastricht (obligatorii în cazul pregătirilor pentru adoptarea euro).

Aici intervine de fapt paradoxul economiei româneşti, care a ajuns să fie o economie bazată pe investiţii, fără să fi asigurat funcţionarea normală a factorilor de producţie. Literatura economică identifică patru tipuri de stadii ale dezvoltării unei economii:

economia bazată pe factori (factorii de producţie); economia bazată pe investiţii; economia bazată pe inovare (cheltuieli mari de cercetare-dezvoltare-inovare), grad

mare de sofisticare a pieţei; economia bazată pe bunăstare (unde redistribuirea a devenit prioritară, ceea ce

reduce competitivitatea pe ansamblu a economiei – cazul ţărilor scandinave). România a fost o economie bazată pe factori, în special resursele naturale şi forţa de

muncă ieftină. În anii comunismului, România, alături de alte ţări estice, a încercat să fie ceea ce Janos Kornai numea „un stat prematur al bunăstării”, în sensul că redistribuirea depăşea acumularea de avuţie naţională. În primul deceniu al secolului XXI, România a făcut paşi importanţi în direcţia unei economii bazate pe investiţii, dacă luăm în calcul stocul de investiţii străine directe (care a depăşit 50 de miliarde de euro) şi rata foarte ridicată de creştere a formării brute de capital fix (rata investirii). Rata investirii a depăşit cu mult rata economisirii în timpul boom-ului, iar tendinţa a început să se inverseze odată cu declanşarea crizei la sfârşitul anului 2008.

Tabelul 1.3 Rata de economisire şi rata de investire, % PIB

2004 2005 2006 2007 2008

Rata de economisire 15,3% 14,7% 16,1% 17,6% 19,1% Rata de investire 23,7% 23,3% 26,5% 31,1% 31,4%

Sursa: BNR. Însă creşterea explozivă a investiţiilor, multe dintre ele în sectorul imobiliar sau de

retail şi respectiv în autoturisme (considerate drept mijloace fixe), a lăsat în urmă unele aspecte nerezolvate legate de factorii de producţie, cu precădere infrastructura şi educaţia resurselor umane. Există o limită naturală a creşterii investiţiilor în absenţa unei infrastructuri dezvoltate şi, ulterior, o limită naturală a valorii adăugate a investiţiilor în absenţa unei


11

educaţii corespunzătoare a factorului uman. Criza economică a redus volumul investiţiilor şi a pus din nou problema factorilor de producţie, în special a infrastructurii şi a educaţiei.

Tabelul 1.4

Condiţiile cererii, România, 2010

Avantaj competitiv Dezavantaj competitiv Intensitate în limite normale • Mărimea pieţei • Gradul de sofisticare a cumpărătorilor Intensitate puternică • Gradul de orientare către clienţi

• Utilizatorii de internet Sursa: GEA. Pe latura cererii, România are avantajul mărimii pieţei, care trebuie desigur coroborat cu

puterea de cumpărare; aceasta a scăzut în 2009, când consumul populaţiei s-a redus cu peste 10%, dar există premise pentru o revigorare în anii următori. Dezavantajul competitiv al României pe partea cererii provine din gradul scăzut de sofisticare a cumpărătorilor, ceea ce atrage după sine gradul scăzut de orientare către clienţi al vânzătorilor. Cu alte cuvinte, românii cumpără încă (aproape) orice, competiţia pe piaţa locală nu se bazează preponderent pe inovare sau avans tehnologic, ci mai degrabă pe preţ, companiile străine nu aduc vârfurile de gamă în România (cu mici excepţii pe anumite nişe pe piaţa de lux), iar companiile româneşti nu sunt stimulate să investească în cercetare-dezvoltare pentru că piaţa nu cere produse noi, avansate tehnologic. Pe lângă puterea de cumpărare, este vorba şi despre educaţia consumatorilor – un aspect în care guvernul ar putea interveni.

Tabelul 1.5

Industrii suport de amonte şi aval, România, 2010

Avantaj competitiv Dezavantaj competitiv Intensitate în limite normale • Cantitatea ofertei locale (furnizorii locali) Intensitate puternică • Calitatea ofertei locale (furnizorii locali)

• Stadiul dezvoltării clusterelor Sursa: GEA. În ceea ce priveşte industriile de amonte şi aval, dacă problema furnizorilor locali se

ameliorează (cel puţin în privinţa cantităţii), dezavantajul competitiv cel mai grav se regăseşte în sfera dezvoltării clusterelor. Clusterul este o aglomerare geografică de firme din aceeaşi industrie sau din industrii legate. Firmele grupate în clustere, indiferent dacă sunt sau nu competitori direcţi, au acces la inputuri specializate şi la angajaţi specializaţi, au un acces sporit la informaţie relevantă pentru sectorul lor de activitate şi la termeni de comparaţie privitori la costuri şi productivitate, pot beneficia de complementaritatea cu activităţile altor firme din cluster, au un acces mai facil împreună la bunuri şi investiţii publice. Pentru economia naţională, clusterul are un potenţial de a crea valoare adăugată mai mare decât o locaţie/firmă izolată. Sunt foarte puţine clustere în România; cel mai cunoscut dintre ele este cel din industria auto, în jurul investiţiei Renault de la Mioveni; investiţia Ford de la Craiova se va adăuga acestui cluster. Clusterele reprezintă soluţia pentru multe IMM-uri de a putea progresa tehnologic şi de a-şi reduce costurile de operare şi distribuţie. În România a fost

12

încurajată mai mult dezvoltarea parcurilor industriale în detrimentul clusterelor, deşi parcurile industriale nu prezintă avantaje de sinergie, negrupând firme din aceeaşi industrie sau din industrii conexe. Apreciem că rolul statului, atât la nivelul autorităţii centrale, cât şi al autorităţilor locale, este de a favoriza dezvoltarea clusterelor. Nu sunt implicate mijloace financiare deosebite din partea statului, doar un efort de informare în rândul comunităţii locale de afaceri şi de reorientare a opticii actuale. Astfel, în loc să urmărim atragerea în general a unor investiţii străine directe, oriunde şi oricum, ar trebui urmărită atragerea unor anumite investiţii specializate în zone cu potenţial de existenţă a unor furnizori locali sau în zone în care deja există investiţii în aceeaşi industrie sau în industrii conexe. De asemenea, parcurile industriale ar trebui înlocuite treptat de clustere, în sensul că ar trebui să se urmărească plasarea în locaţiile respective a unor firme cu potenţial de clusterizare.

Tabelul 1.6

Strategia firmelor, România, 2010

Avantaj competitiv Dezavantaj competitiv Intensitate în limite normale • Calitatea educaţiei în domeniul

matematicii şi ştiinţelor exacte • Capacitatea locală pentru inovaţie • Cheltuielile firmelor pentru cercetare-dezvoltare

Intensitate puternică • Disponibilitatea ultimelor tehnologii • Absorbţia tehnologică la nivel de firmă • Natura avantajului competitiv* • Gradul de dezvoltare a marketingului

*Bazat mai mult pe costuri reduse şi resurse ieftine decât pe produse şi procese unice. Sursa: GEA. În ceea ce priveşte strategia firmelor, rezultatele sunt conforme cu situaţia de pe latura

cererii: cumpărători nepretenţioşi şi nesofisticaţi nu solicită o dezvoltare deosebită a marketingului, nu impun absorbţia ultimelor tehnologii disponibile şi nu pun presiune în direcţia schimbării naturii avantajului competitiv. Cheltuielile firmelor pentru cercetare-dezvoltare reprezintă un dezavantaj competitiv cronic (în ultimul deceniu au rămas cantonate în zona lui 0,2% din PIB), iar capacitatea locală pentru inovare este în directă relaţie cu cererea locală pentru inovare, adică redusă. Remarcăm totuşi percepţia asupra existenţei unui avantaj competitiv privind calitatea educaţiei în domeniul matematicii şi ştiinţelor exacte, care ar putea reprezenta un indiciu privind potenţialul de inovare, mult superior nivelului actual. Rolul guvernului în această privinţă poate fi acela de a stimula exprimarea acestui potenţial pe plan local, unul dintre mijloace fiind şi achiziţiile publice de produse tehnologice avansate, dar cu impunerea unor condiţii de tip offset.

Tabelul 1.7 Rolul guvernului, România, 2010

Avantaj competitiv Dezavantaj competitiv

Intensitate în limite normale • Eficienţa cheltuielilor publice • Povara reglementărilor administrative • Mărimea şi efectele fiscalităţii • Achiziţiile publice de produse tehnologice avansate

Intensitate puternică Sursa: GEA.


13

Referitor la zona politicii fiscale şi bugetare, România are un dezavantaj competitiv privind eficienţa cheltuielilor publice, povara reglementărilor administrative şi mărimea şi efectele fiscalităţii, dar intensitatea acestui dezavantaj este în limite normale. Dacă reglementările fiscale rămân principalul obstacol la adresa mediului de afaceri din România, foarte aproape se situează aspecte calitative ale actului de guvernare, şi anume instabilitatea politicilor publice, birocraţia şi corupţia. Apar de asemenea alte dezavantaje competitive deja evidenţiate precum accesul la finanţare, infrastructura inadecvată, forţa de muncă inadecvat educată şi reglementările care limitează flexibilitatea forţei de muncă.


Figura 1.3. Principalele obstacole la adresa mediului de afaceri din România Nu este mai puţin adevărat că România are un dezavantaj competitiv şi pe latura încasărilor

bugetare, nu doar a cheltuielilor. Astfel, România are cea mai mică pondere în PIB a veniturilor bugetare (sub 32%) dintre toate ţările UE-27 (media europeană fiind de peste 40%).

Ce poate face guvernul pentru creşterea competitivităţii? Soluţia cea mai obişnuită ar fi aceea a creşterii investiţiilor publice. Dar o problemă pentru creşterea investiţiilor este dată de raportul dintre productivitatea marginală a capitalului şi rata dobânzii (Voinea, 2009). Câtă vreme productivitatea marginală a capitalului nu este mai mare decât rata dobânzii, vor predomina investiţiile speculative, nu cele productive, în sectorul privat, iar sectorul public se va abţine de la investiţii pentru că le-ar face cu un capital împrumutat mai scump. Câtă vreme guvernul va fi dependent de împrumuturi scumpe (cele de pe piaţa internă sunt mai scumpe, iar în 2009 România s-a împrumutat de mai mulţi bani de pe piaţa internă decât de la FMI), nu va putea face investiţii publice masive. Pentru a inversa această relaţie, este nevoie fie de o creştere a productivităţii marginale a capitalului, prin apel la tehnologie nouă, dar aceasta ia

0 2 4 6 8 10 12 14 16

Reglementări fiscale

Instabilitatea politicilor

Accesul la finanţare

Rata fiscalităţii

B irocraţia guvernamentală ineficientă

Corupţia

Infrastructura inadecvată

Forţa de muncă inadecvat educată

Inflaţia

Etica scăzută privind munca în forţa de muncă naţională

Reglementări restrictive privind forţa de muncă

Reglementări privind valuta

Sistem public de sănătate deficitar

Instabilitate guvernamentală/lovituri de stat

Crime şi furturi

14

timp, fie de o reducere drastică a ratei dobânzii. Desigur, rata dobânzii este limitată de inflaţia ridicată, dar sunt momente istorice în care rata dobânzii de referinţă este sub nivelul inflaţiei, tocmai pentru a stimula economia.

O altă problemă pentru investiţiile publice o reprezintă, aşa cum am subliniat deja, lipsa resurselor financiare. Trebuie găsite în context soluţii alternative de finanţare precum fondurile europene sau parteneriatele public-privat.

Politicile monetariste pot aduce o stabilitate macroeconomică de scurtă durată, cu multe victime colaterale; împreună cu o combinaţie de politici orientate către reluarea creditării şi stimularea consumului, creşterea investiţiilor publice şi creşterea absorbţiei de fonduri structurale, este posibil să avem o reluare a creşterii economice în România, dar nu una sustenabilă la rate înalte de creştere. S-ar putea ca reluarea creditării să evite capcana lichidităţii (injecţii de lichiditate în economie care nu se reflectă în creşterea susţinută a creditării) şi capcana japoneză (consumul în Japonia a rămas în teritoriu negativ două decenii după criza imobiliară şi bancară de la sfârşitul anilor ’80). S-ar putea ca investiţiile publice să depăşească capcana portugheză (creşterea economică în Portugalia a rămas mult sub potenţial după 2001, în pofida unor programe de investiţii publice masive). Dar dezechilibrele structurale ale economiei rămân la locul lor.

Rodrik (2009) crede că trebuie să predomine soluţiile nonortodoxe (heterodoxe), şi pune la loc de cinste între acestea relansarea politicii industriale. De altfel şi Uniunea Europeană, prin Strategia Europa 2020, lansată în martie 2010, continuatoarea Strategiei Lisabona, evidenţiază rolul politicii industriale. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că guvernul trebuie să aleagă industrii câştigătoare (campioane) şi să investească în ele. Rolul guvernului este cu precădere acela de facilitator. Astfel, unul dintre pilonii noii strategii europene se numeşte „O politică industrială pentru era globalizării”. La nivel naţional, rolul guvernelor, aşa cum este definit în Strategia Europa 2020, constă în:

îmbunătăţirea mediului de afaceri în special pentru IMM-urile inovative, inclusiv prin achiziţii publice care să sprijine iniţiativele inovative;

îmbunătăţirea condiţiilor privind protecţia proprietăţii intelectuale; reducerea barierelor administrative asupra companiilor şi îmbunătăţirea calităţii legislaţiei; cooperarea cu stakeholderii (reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, consumatorilor,

mediul academic, ONG-urile) pentru a identifica şi rezolva eventualele disfuncţionalităţi. Adăugăm la această listă, în virtutea analizei noastre, şi eficientizarea cheltuielilor

publice, astfel încât să se găsească resurse pentru investiţii în infrastructură şi educaţie, şi stimularea dezvoltării clusterelor.


15

2. Dezindustrializare şi reindustrializare Pe fondul unui progres masiv în transporturi, comunicare şi tehnologia informaţiei,

economia globalizată a ultimului secol a încurajat investiţiile străine directe, mobilitatea capitalului şi migraţia forţei de muncă. Acest gen de restructurare a economiei (Bluestone şi Harrison, 1982) a favorizat fenomenul de dezindustrializare, producţia având tendinţa de a se muta în zone cu costuri reduse pentru factorii de producţie (în principal, în ceea ce priveşte costul forţei de muncă), în locul sau putându-se observa emergenţa sectorului terţiar (Logan şi Swanstrom, 1990), cu precădere în zone urbane. Studiul de faţă urmăreşte evoluţia acestui fenomen în cazul României.

Fundamente teoretice şi metodologia cercetării

Fenomenul de dezindustrializare a fost studiat în literatura de specialitate a ultimilor ani, mai ales în contextul unei direcţii globale de orientare înspre sectoarele terţiare, precum şi în contextul crizelor regionale sau globale. În acest sens, Rowthorn (1997) defineşte procesul de dezindustrializare drept „scăderea gradului de ocupare în industrie, ca procent din numărul total de angajaţi”. Mai mult, Rowthorn şi Ramaswamy (1997) argumentează faptul că scăderea numărului de angajaţi în industrie nu face decât să oglindească scăderea procentului pe care îl deţine industria în formarea PIB-ului. Aceasta este una dintre ipotezele pe care le vom urmări în cercetarea de faţă. În literatura de specialitate (Cairncross (1982), Lever (1991)) se regăsesc şi alte motivaţii pentru dezindustrializare, în afară de scăderea în producţia industrială sau în gradul de ocupare, cum ar fi: reorientarea către sectorul serviciilor; o scădere în proporţia pe care o deţin produsele industriale în comerţul exterior, cu precădere în exporturi; un deficit de balanţă comercială, ce determină o deteriorare a capacităţii economiei de susţinere a producţiei industriale. Rowthorn şi Wells (1987) separă motivaţiile dezindustrializării în motivaţii ce ţin de maturitate economică (transferul către sectorul terţiar) şi motivaţii determinate de o criză în economia respectivă, argumentând că dezindustrializarea poate fi considerată atât efect, cât şi determinant al unei crize sistemice. Mai mult, în ultimii ani, unul dintre factorii determinanţi ai dezindustrializării poate fi considerat şi delocalizarea (Bloch, Fontagné and Lorenzi, Désindustrialisation, Délocalisation, CAE report, 2004).

Cercetarea de faţă urmăreşte toate aceste considerente, analizând atât gradul de ocupare, cât şi reorientarea către sectorul terţiar. În literatura de specialitate (Rowthorn, Ramaswamy (1997)) se lansează ipoteza conform căreia o scădere a proporţiei pe care o deţine industria în formarea PIB-ului este determinată de o creştere a nivelului în servicii. Argumentul analizei citate este că totalul cheltuielilor în servicii a crescut în preţuri curente în economiile dezvoltate, motivaţia fiind dată de productivitatea muncii, care a crescut mai încet în sectorul terţiar comparativ cu industrie (argument susţinut şi de Pitelis şi Antonakis (2003)). În condiţiile unei analize în preţuri constante, se poate observa însă un transfer între nivelurile economiei relativ nesemnificativ.

În cercetare s-a pornit de la definirea dezindustrializării precum scăderea concomitentă a proporţiei industriei în PIB şi a gradului de ocupare în industrie (Boulhol (2004)), şi, în acest sens, s-au formulat o serie de ipoteze, şi anume:

16

România trece printr-o perioadă de dezindustrializare pe fondul unei scăderi a procentului din PIB provenind din industrie;

se înregistrează o scădere a gradului de ocupare a populaţiei active în sectorul industrial. În vederea confirmării sau infirmării ipotezelor menţionate, s-a utilizat, pe lângă analiza

descriptivă a indicatorilor amintiţi anterior, o analiză de regresie, metoda statistică menită să identifice importanţa relativă a variilor determinanţi ai dezindustrializării.

Pentru cercetarea modificărilor survenite în gradul de industrializare – dezindustrializare şi reindustrializare a României – au fost urmărite o serie de etape relevante: identificarea evoluţiei industriei româneşti în ultimii 20 de ani, urmărirea ciclului de dezvoltare a investiţiilor din punct de vedere macroeconomic, precum şi identificarea răspunsului întreprinderilor mici şi mijlocii la aceste modificări.

În analiza din prezentul studiu s-au folosit date statistice provenind de la Institutul Naţional de Statistică în vederea identificării tendinţelor de evoluţie a elementelor ce ţin de politica macroeconomică a României în ultimii zece de ani. Elementul statistic relevant în această analiză ţine de urmărirea evoluţiilor produsului intern brut, a PIB-ului/locuitor, a contribuţiilor agriculturii, industriei şi serviciilor la formarea PIB, din punctul de vedere al cifrelor absolute, precum şi al variaţiilor acestora. De asemenea, s-au urmărit evoluţiile gradului de ocupare a populaţiei în cele trei niveluri ale economiei, precum şi interacţiunile cu străinătatea, prin modificările survenite în comerţul exterior. În această direcţie, o atenţie deosebită s-a acordat interacţiunii cu Uniunea Europeană, atât înainte de 2007, cât şi după momentul accederii.

Evoluţia industriei româneşti în perioada 2000-2009 Elemente generale ale stării economiei în ultimii ani Pentru o analiză pertinentă a stării de dezindustrializare, studiul de faţă porneşte de la

definirea stadiului economiei naţionale, precum şi a contextului de apariţie a fenomenului. Primul indicator considerat în analiza evoluţiei macroeconomice a României în perioada post-decembristă este PIB-ul nominal, a cărui evoluţie este prezentată în figura următoare.

Sursa: INSSE, Comisia Naţională de Prognoză (2009).

Figura 2.1. Evoluţia PIB-ului nominal (metoda producţie) în perioada 1998-2014 (mil. lei)


17

După cum se poate observa, la nivel naţional există un trend crescător, după o cădere majoră în 1998-1999, susţinut de o politică naţională anterioară îndreptată înspre îndeplinirea criteriilor de accesiune la Uniunea Europeană. Efectul crizei economico-financiare actuale se poate resimţi în prognoza oferită de Comisia Naţională de Prognoză printr-o scădere minoră, ce poate fi recuperată în anii următori. Factorii determinanţi ai acestei creşteri sunt multipli şi pot fi identificaţi, pe de o parte, din analiza structurii produsului intern brut pe cele trei ramuri economice: agricultură, servicii, industrie.

Un alt element important al dezvoltării macroeconomice este evoluţia comerţului exterior, reflectat prin volumul exporturilor şi importurilor, precum şi structura acestora pe pieţe de desfacere şi produse. În acest sens, se poate observa, din figura următoare, evoluţia exporturilor româneşti în perioada analizată.


Figura 2.2. Exporturile României în perioada 2000-2014 în mil. euro (perioada 2009-2014 – estimativ)

Este evidentă tendinţa de creştere a volumului de exporturi, per totalul economiei

naţionale, într-un ritm mediu de 16,71% pe durata perioadei 1998-2008. De asemenea, este de remarcat restrângerea activităţii de export în perioada crizei economico-financiare din 2007-2009, precum şi optimismul în previzionarea unui reviriment al acestora începând cu 2009.

Pentru o analiză completă a interacţiunii pe direcţia exporturi pentru România în ultimii 20 de ani, urmărim identificarea relaţiei România-Uniunea Europeană în perioada analizată, reţinând în considerare perioadele de expansiune a Uniunii.

Aşadar, după cum se poate observa şi din figura următoare (care marchează şi cele trei momente de extindere a Uniunii: 1994, prin includerea Austriei, Finlandei şi Suediei, 2004 cu trecerea de la UE-15 la UE-25 şi respectiv 2007, cu accederea României şi Bulgariei), ponderea exporturilor către Uniunea Europeană a crescut cu o rată relativ constantă, ajungând în 2008 la un procent de 70,4%, ceea ce denotă o dependenţă extrem de mare a României de piaţa de desfacere intracomunitară. Momentul accederii (2007) a reprezentat o creştere a

18

acestui procent, motivată de două elemente: includerea în calcul a Bulgariei, care, fiind stat vecin, avea o relaţie comercială strânsă şi anterior includerii în piaţa unică. Evidentă şi în relaţia analizată este reducerea volumului de export în 2009, faţă de 2008, cu 22%, pe fundalul crizei economice. În acelaşi context, importurile de bunuri s-au redus în 2009 faţă de 2008 cu 36,5%.

Sursa: INSSE, 2009.

Figura 2.3. Ponderea exporturilor României către Uniunea Europeană în perioada 1991-2009 (procentual)

În topul primelor 16 direcţii de export ale României pentru 2008 se plasează 11 state

membre ale UE (în ordinea plasării: Germania, Italia, Franţa, Ungaria, Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Austria, Spania, Polonia, Grecia), la care se adaugă statele vecine non-membre (Ucraina şi Republica Moldova), Turcia (a patra direcţie de export după Germania, Italia şi Franţa) şi Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii. Preferinţa pentru proximitate în direcţionarea exporturilor este clară din analiză, precum şi preponderenţa ţărilor dezvoltate, în detrimentul unor pieţe emergente.

În ceea ce priveşte importurile, la nivel naţional, în perioada analizată, se poate observa aceeaşi tendinţă evidentă de creştere, cu un efect mai mare însă al crizei actuale, manifestat printr-o scădere marcantă la nivelul anilor 2008-2009. Se poate afirma, aşadar, că vorbim despre o reducere drastică a consumului de bunuri şi servicii din import. Rata medie de creştere a importurilor în 1998-2008 este de 19,12%, cu aproximativ 2,5 puncte procentuale mai mare decât rata de creştere a exporturilor, deteriorând soldul balanţei comerciale. Anul 2009 a reprezentat o recuperare a nivelului de sold al balanţei comerciale, însă acest lucru a fost făcut pe fondul unde reduceri importante a activităţii comerciale per ansamblu, şi nu prin creşterea exporturilor faţă de importuri.


19


Figura 2.4. Evoluţia importurilor (CIF) ale României în perioada 1998-2014 (în mil. euro)

Menţinând şi în cazul importurilor analiza surselor de import, similar cu cea a direcţiilor

de export, se poate observa o evoluţie crescătoare a ponderii importurilor provenite din Uniunea Europeană în perioada anterioară includerii României, până la un nivel de 62,5% în 2006 şi 74% în 2009.

Sursa: INSSE, Eurostat (2009).

Figura 2.5. Ponderea importurilor din Uniunea Europeană

în perioada 1991-2009 în total importuri (în mil. euro) Pentru a vedea în ce măsură reducerea volumului de importuri s-a reflectat într-o

scădere de producţie, ducând în final spre o reducere a exporturilor, este necesară o analiză comparativă a celor două planuri ale comerţului exterior, ce relevă mai multe concluzii. Exporturile şi importurile urmează aceeaşi tendinţă, confirmată şi de coeficientul de corelaţie de 0,98. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi are o medie în perioada analizată de aproximativ 70%, evidenţiind un deficit comercial în creştere. Deficitul a crescut în perioada analizată de la un nivel minim de -1,7 mii de milioane euro în 1999 la -22,66 mii de milioane euro în 2008, o deteriorare marcantă putându-se observa în momentul accederii, când deficitul comercial a crescut de la -14,9 mii de milioane de euro (2006) la -21,76 mii de

20

milioane de euro în 2007.1 Evoluţia ratei de acoperire a importurilor prin exporturi este evidenţiată grafic în figura următoare, în care se prognozează stabilizarea nivelului de deficit pentru următorii cinci ani, la un nivel al exporturilor de aproximativ 70% din importuri.

Sursa: Comisia Naţională de Prognoză, 2009.

Figura 2.6. Acoperirea importurilor prin exporturi în România,

în perioada 1998-2014 (prognoză, procentual) Comparativ cu evoluţia PIB-ului, se poate observa că atât exportul, cât şi importul

urmează o direcţie proprie lor, care nu urmează în mod evident, analizând grafic, linia de trend a evoluţiei PIB-ului, fapt relevat şi de figura următoare. Acest lucru subliniază faptul că o mare parte din producţia naţională a mers înspre consum intern, creşterea PIB-ului nefiind reflectată şi de o creştere a exporturilor. Aşadar, o constrângere a nivelului de consum intern, pe fundalul unei crize naţionale, poate afecta în mod evident producţia, care nu-şi poate găsi debuşeu de desfacere în pieţele externe, cu atât mai mult cu cât şi acestea sunt în reducţie.

1 Eurostat, 2009, External trade, by declaring country, total product - [tet00002]; Trade balance in 1.000 million ECU/EURO.


21

Sursa: INSSE, Comisia Naţională de Prognoză (2009). Figura 2.7. Evoluţia comparativă a PIB, exporturi şi importuri în România în perioada 1998-2014 Pentru o conturare completă a stării economiei din ultimii ani, pe lângă evoluţia

PIB-ului nominal (metoda producţie) şi a comerţului exterior, este necesară studierea PIB-ului pe locuitor. Acesta a evoluat pozitiv în ultimii zece ani, după o reducere evidentă, anterior anului 2000.

Sursa: INSSE, 2009.

Figura 2.8. Evoluţia PIB-ului pe locuitor în România în perioada 1998-2009 Mai mult, şi despre situaţia României la nivel european, din perspectiva specializării2,

se remarcă faptul că este considerată drept cea mai specializată ţară pentru extracţia de petrol brut şi gaze naturale, pielărie şi reciclare. Indicatorul este calculat pornind de la ponderea valorii adăugate a sectoarelor în economia naţională, cu excepţia sectorului financiar, şi compararea la nivel UE-27. Tot din acest punct de vedere, România este a doua ca 2 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/european_business/introduction/specialisation_ratios

22

specializare la nivel european pe sectoarele de blănărie şi alte echipamente de transport, şi a treia ca specializare pentru minerit (produse metalifere) şi poştă şi telecomunicaţii. Se observă aşadar sectoarele în care România poate dezvolta un avantaj competitiv, care însă, după cum se poate observa din repartiţie, ţin în general de sectorul industrial (ramurile 7-82), cu excepţia poştei şi a telecomunicaţiilor (servicii).

Din acest motiv, este necesar să se facă o analiză a procesului de dezindustrializare, ce poate eroda specializarea şi potenţialul competitiv al acestor sectoare româneşti. În condiţiile în care economia urmăreşte trendul clar de dezindustrializare, aceste sectoare care aduc cea mai mare valoare adăugată în acest moment îşi pierd din importanţă, fiind necesară o specializare pe ramuri terţiare.

Impactul industriei în PIB şi fenomenul de dezindustrializare După cum am menţionat anterior, pe baza literaturii de specialitate, fenomenul de

dezindustrializare poate fi reflectat coerent în măsura în care pornim de la definiţia sa de reducere a ponderii industriei în activitatea economică. Pentru această analiză, vom evidenţia într-o primă fază ponderea ramurilor în PIB.

Producţia industrială (în valoare absolută, în miliarde lei, milioane lei – RON) a avut o evoluţie crescătoare în perioada 1997-2007, reducându-se uşor din cauza crizei economico-financiare actuale, în perioada anului 2009, după cum se poate observa şi din figura următoare. Momentul de maxim a fost anul 2007-2008, nivel la care prognoza consideră că economia va ajunge din nou după 2014.

Sursa: INSSE, CNP, 2009.

Figura 2.9. Evoluţia producţiei industriale în valori absolute în România între 1997-2012 (miliarde lei, milioane lei – RON, 2010-2012 estimat)

Este de menţionat faptul că ramura 83, respectiv construcţiile, nu este inclusă în

categoria industrie. Acest lucru permite observarea creşterii evidente a ponderii acestui sector în PIB, de la aproximativ 11% în 1999 la aproape 20% în 2007. Construcţiile devin astfel, împreună cu serviciile, unul dintre sectoarele în expansiune pe termen lung, în detrimentul industriei şi agriculturii. Ponderea construcţiilor în PIB era la momentul 2007 cu 71% mai


23

mare decât în 1999. În perioada 2008-2009 însă, sectorul construcţii a fost unul dintre sectoarele profund afectate de reducerile de activitate la nivel global; cu toate acestea, reducerea volumului de producţie din construcţii s-a subscris unui trend descendent al întregii economii, ponderea sectorului nefiind afectată în mod dramatic.

În decembrie 2009, după deteriorarea dramatică de pe parcursul anului, indicele producţiei în construcţii se plasa încă la un nivel de 172,2% faţă de anul de bază 20053. Mai mult, scăderea de pe parcursul anului 2009 se observă prin indicele de -7,1% scădere în decembrie 2009 faţă de aceeaşi lună a anului anterior. În plus, Eurostat afirmă faptul că România (împreună cu Spania) este unul dintre puţinele state membre în care se poate remarca un reviriment al sectorului construcţii, în decembrie 2009 faţă de luna anterioară.

Pentru analizarea gradului de dezindustrializare, se observă evoluţia procentului din PIB reprezentat de industrie, care a scăzut relativ constant, deşi cu o rată redusă în perioada 2000-2009, trend ce se preconizează a se continua şi în viitor.

Sursa: CNP, 2009.

Figura 2.10. Ponderea industriei în produsul intern brut în perioada 2000-2014 (2010-2014 estimat) Serviciile sunt sectorul care, conform definiţiei dezindustrializării, ar trebui să preia o

mare parte din scăderea activităţii pe agricultură şi industrie. Cu toate acestea, faţă de anul 1999, în 2007 ponderea serviciilor în PIB era cu doar 7% mai mare, ceea ce denotă faptul că restructurarea economiei, prin transferul de activitate de la industrie şi agricultură, s-a făcut către sectorul construcţiilor şi nu către sectorul terţiar, care însă deţine cea mai mare pondere din PIB, în accepţia analizată, şi anume aproximativ 86% din producţie.

Analizând însă în aceeaşi perioadă PIB-ul pe categorii de produse, se observă următoarele:

structura la momentul anului 2009 reflectă o pondere majoră a serviciilor (inclusiv sectorul construcţii) (a se vedea figura următoare). Totalul serviciilor deţine 51,2% din PIB, exclusiv construcţiile. Incluzând sectorul construcţiilor, procentul creşte la 60,2%;

3 Eurostat, 2010, Construction output up by 0.5% in both the euro area and the EU27, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/4-17022010-BP/EN/4-17022010-BP-EN.PDF

24

ponderea agriculturii în PIB este de aproximativ 6%, la 40% din nivelul anului 2001, cu un trend relativ constant, ce urmează o evoluţie descendentă evidentă;

ponderea industriei (excluzând sectorul construcţii) este de aproximativ 22%, în scădere moderată, la doar 87% din nivelul anului 2001;

în medie, ponderea industriei în PIB a scăzut în fiecare an cu un punct procentual, menţinând concluzia unei dezindustrializări. Rata de scădere a ponderii este însă la rândul sau într-un moment de stabilizare. La orizontul anului 2014, se aşteaptă ca industria să nu fi scăzut mai mult de 22%;

dacă nu se face distincţia în cadrul sectorului serviciilor şi diferenţierea construcţiilor, cu specificul lor de creştere, se poate decide că asistăm la un proces de dezindustrializare evident, cu pas moderat, care afectează economia naţională.

Sursa: INSSE, 2009.

Figura 2.11. Structura economiei româneşti din punctul de vedere

al PIB-ului pe ramuri în 2009 O imagine corectă a fenomenului de dezindustrializare este dată însă şi de gradul de

ocupare a populaţiei active în sectoarele economiei. Astfel, în 2007 se observă, comparativ cu ponderea sectoarelor în PIB, o distribuţie a ocupării care egalează populaţia din servicii (inclusiv construcţii) cu populaţia din industrie şi agricultură, în condiţiile în care aceasta din urmă aduce la PIB doar un procent de maximum 30%.


25

Sursa: INSSE, 2009.

Figura 2.12. Distribuţia ocupării populaţiei civile pe sectoare de activitate în 2007 În ceea ce priveşte evoluţia temporală a gradului de ocupare, se poate observa o creştere

cu aproape 42% a populaţiei ocupate din 1992 până în 2001, şi cu 34% din 2001 până în 2007. Populaţia s-a redistribuit de la agricultură, care a scăzut cu 30% faţă de 2001 şi de la industrie (exceptând construcţiile), care a scăzut cu 5% faţă de acelaşi an de referinţă. În puternică expansiune, sectorul construcţiilor a reuşit să atragă în 2007 cu 71% mai multe persoane decât în 2001.

Corelând informaţiile cu privire la ponderea în PIB a sectoarelor de activitate cu evoluţia gradului de ocupare la nivel naţional în acelaşi referenţial, se poate conclude că România trece printr-o perioadă de dezindustrializare, orientându-se către servicii, cu precădere către sectorul construcţiilor. Acest lucru este identificat pe fundalul unei creşteri a PIB-ului, care nu este susţinut însă de o mişcare similară ca volum a importurilor, respectiv a exporturilor, într-o dezvoltare economică ce se aşteaptă să fie reluată în următorii ani.


27

3. În ce să investim? Analiza input-output

a industriei româneşti Modelul input-output (IO) sau al legăturilor dintre ramuri permite printre altele

estimarea impactului cumulat (direct şi indirect sau indus) al diverselor componente ale cererii finale asupra sistemului productiv. Efectele propagate ale cererii finale se pot determina pornindu-se de la aşa-numita matrice a coeficienţilor tehnologici sau matricea Leontief (după numele economistului, laureat al Premiului Nobel pentru economie, care a introdus-o pentru prima dată în analiza economică a legăturilor interramuri). În mod concret, estimarea efectelor propagate se face prin intermediul matricei inverse rezultate din rezolvarea sistemului legăturilor dintre ramuri, construit la rândul său pe baza matricei coeficienţilor tehnologici. Ecuaţia de bază a acestui sistem care trebuie rezolvată, scrisă sub forma matriceală, este de următoarea formă:

Ax + y = x, (1)

unde A este matricea coeficienţilor tehnologici, aij, x este vectorul coloană al producţiei totale a ramurilor, iar y este vectorul cererii finale. În cazul coeficienţilor aij, i este ramura furnizoare şi j este ramura beneficiară. Prin transformarea algebrică:

(I – A) x = y, (2)

unde I este matricea unitate, se poate estima vectorul producţiei prin intermediul multiplicatorului lui y, astfel:

x* = (I – A)-1 y, (3)

unde (I – A)-1 este matricea inversă a matricei (I – A). Condiţia ca sistemul să poată fi rezolvat şi, în consecinţă, ca multiplicatorul să aibă valori reale, este ca determinantul acesteia din urmă să fie nenul.

Pe baza datelor din Tabelul input-output, publicat anual pentru 105 ramuri ale

economiei naţionale de către INS, am estimat coeficienţii aij pentru anii perioadei 2000-2007, am rezolvat sistemul de ecuaţii şi am calculat valorile multiplicatorilor pentru cererea finală totală, precum şi pentru principalele sale componente (consumul gospodăriilor populaţiei – CPOP, consumul public – CGUV, investiţiile – INV şi exportul – EXP). Pentru realizarea studiului de faţă am agregat ramurile, rezultând un sistem productiv naţional redus la un număr de 43 de ramuri, la care ne vom referi în continuare. În Anexa 1 sunt prezentate denumirile ramurilor în cazul formei originale a Tabelului intrări-ieşiri, iar în Anexa 2, forma agregată pe 43 de ramuri a acestuia.

28

Modelul IO se poate dovedi un instrument extrem de util pentru analiza detaliată pe ramuri a sistemului productiv naţional şi, în consecinţă, pentru politicile guvernamentale, dar şi pentru agenţii economici, îndeosebi pentru potenţialii investitori străini şi autohtoni. Analize detaliate de acest gen, pentru fiecare an al perioadei 2000-2007, vor fi efectuate în faza următoare a proiectului, în continuare prezentând doar câteva dintre rezultatele obţinute până în prezent în cadrul acestui studiu.

În următoarele cinci tabele prezentăm ponderea consumului intermediar (CI) în totalul producţiei fiecărei ramuri (x), precum şi a principalelor elemente ale cererii finale, respectiv consumul gospodăriilor (CPOP), consumul administraţiei publice (CGUV), formarea brută de capital fix (INV) şi exportul (EXP), în perioada 2000-2007. Se constată, pentru perioada analizată, pe ansamblul economiei naţionale, o scădere, între 2000 şi 2007, a ponderii consumului intermediar (CI) în totalul producţiei (x), de la 42,8% la 40,9% (tabelul 3.1), ceea ce semnifică o creştere a eficienţei (a se vedea figura 3.1). Aceasta poate fi atribuită efortului susţinut de sporire a investiţiilor, ponderea acestora în totalul producţiei majorându-se în perioada 2000-2007 de la 7,7% la 12,4%. În cazul celorlalte elemente ale cererii finale însă, s-a înregistrat un regres al ponderii în totalul producţiei, de la 27,7% la 26,9% în cazul consumului populaţiei, de la 7,2% la 6,6% în cazul consumului guvernamental şi de la 13,5% la 12,0% în cazul exportului.

Tabelul 3.1

Dinamica ponderii consumului intermediar (CI) în totalul producţiei (x)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 1 51.8% 46.2% 44.2% 47.9% 50.5% 51.1% 50.7% 48.1% 2 74.7% 79.6% 87.0% 89.8% 85.9% 86.7% 86.3% 86.2% 3 44.6% 47.6% 53.0% 63.3% 64.4% 64.8% 55.0% 67.4% 4 99.2% 98.7% 97.2% 98.5% 97.0% 98.8% 98.0% 98.2% 5 98.7% 98.6% 98.7% 98.7% 98.8% 99.2% 99.0% 98.9% 6 69.4% 40.7% 72.9% 73.1% 77.7% 99.4% 15.7% 5.3% 7 93.4% 92.5% 92.7% 96.0% 93.5% 95.9% 96.1% 96.0% 8 92.5% 90.7% 90.4% 92.4% 89.7% 90.3% 86.9% 87.5% 9 36.6% 37.2% 37.3% 38.4% 38.0% 36.5% 36.4% 37.7%

10 66.3% 68.8% 63.3% 66.6% 64.1% 61.3% 56.5% 53.3% 11 60.6% 60.1% 57.6% 54.0% 54.3% 52.9% 49.7% 49.4% 12 5.4% 3.5% 4.1% 4.4% 4.8% 7.0% 6.6% 8.7% 13 14.4% 12.7% 10.8% 10.1% 9.9% 10.7% 10.6% 18.5% 14 49.1% 52.1% 51.4% 51.1% 52.7% 59.7% 61.8% 67.2% 15 78.2% 76.8% 77.2% 77.4% 76.1% 78.8% 78.2% 82.4% 16 78.1% 78.2% 78.9% 78.3% 73.8% 73.9% 71.1% 70.7% 17 36.7% 35.9% 29.3% 28.6% 27.7% 18.3% 18.1% 16.9% 18 64.5% 65.6% 67.5% 66.4% 63.9% 63.0% 62.9% 65.7% 19 84.9% 84.8% 81.8% 78.4% 77.0% 77.5% 78.2% 78.4% 20 74.2% 71.8% 77.8% 74.4% 73.4% 76.4% 73.4% 76.3% 21 52.4% 60.1% 57.2% 55.8% 54.9% 58.0% 56.4% 56.6%


29

22 56.8% 59.1% 58.0% 58.7% 61.3% 58.8% 61.4% 59.1% 23 17.3% 15.7% 14.3% 18.3% 19.1% 21.9% 22.0% 23.4% 24 18.6% 23.2% 27.0% 35.4% 44.8% 42.9% 37.7% 35.1% 25 63.7% 56.7% 47.9% 44.4% 39.8% 40.2% 44.5% 43.8% 26 18.4% 12.9% 10.8% 16.6% 18.4% 18.7% 18.4% 18.1% 27 52.5% 50.0% 45.0% 43.1% 31.3% 28.6% 22.3% 20.3% 28 14.8% 10.7% 6.5% 8.9% 8.8% 6.8% 8.4% 8.3% 29 36.0% 33.1% 29.1% 28.8% 26.2% 26.7% 22.0% 23.1% 30 14.5% 13.1% 12.0% 11.8% 12.3% 14.7% 12.8% 13.1% 31 81.2% 78.3% 82.1% 79.0% 79.4% 76.3% 76.0% 76.5% 32 68.2% 67.6% 69.9% 59.1% 54.1% 57.9% 48.5% 47.0% 33 15.4% 15.7% 15.8% 19.0% 18.3% 16.4% 21.7% 19.2% 34 12.3% 9.3% 11.5% 17.0% 13.6% 46.9% 42.4% 41.3% 35 21.0% 22.9% 35.9% 34.7% 26.2% 16.3% 19.7% 19.8% 36 33.8% 31.7% 36.0% 36.3% 30.4% 34.2% 37.2% 38.7% 37 60.1% 60.9% 61.6% 64.5% 68.7% 62.4% 60.0% 62.3% 38 73.4% 76.8% 74.8% 68.5% 72.1% 72.7% 70.0% 64.0% 39 29.2% 33.1% 33.3% 40.6% 42.6% 43.7% 46.4% 46.5% 40 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 41 0.0% 0.0% 1.2% 1.1% 0.9% 1.3% 1.4% 1.7% 42 0.0% 0.0% 1.3% 1.4% 1.1% 1.0% 2.2% 2.2% 43 42.2% 39.1% 45.6% 42.3% 37.3% 43.7% 40.4% 38.6%

Total 42.8% 42.4% 42.4% 42.2% 42.1% 41.3% 41.3% 40.9%

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 200740.5

41

41.5

42

42.5

43

CI%t

t

Figura 3.1. Dinamica ponderii consumului intermediar în totalul producţiei în perioada 2000-2007

30

Destinaţia principală a producţiei o reprezintă investiţiile în cazul ramurilor 33 – Construcţii (73,6% în 2000 şi respectiv 74,1% în 2007), 23 – Maşini şi echipamente (59,0% în 2000 şi respectiv 50,9% în 2007), 24 – Calculatoare (50,2% în 2000 şi respectiv 61,6% în 2007) şi 28 – Autovehicule (48,3% în 2000 şi respectiv 49,6% în 2007).

În tabelele din Anexa 3 sunt redate valorile absolute ale rezultatelor calculelor de estimare pentru anii perioadei 2000-2007, precum şi valorile multiplicatorilor în cazul celor 43 de ramuri economice folosite pentru sistemul agregat al economiei naţionale, obţinute pe baza matricei inverse (I – A)-1. Valorile mai mari de 1.000% ale multiplicatorilor au fost eliminate din tabele pentru a nu induce confuzii (astfel de valori rezultă de regulă în cazul unor ramuri având ponderi nesemnificative în totalul componentei respective a cererii finale, ei putând fi interpretaţi doar cu titlul de valori accidentale).

Conform rezultatelor obţinute de noi pe baza calculării matricei inverse, multiplicatorul investiţiilor, la nivelul economiei naţionale, s-a redus de la 1,672 în anul 2000 la 1,641 în anul 2007, cu un maxim de 1,681 în anul 2002 şi un minim de 1,637 în anul 2005. Dinamica acestui indicator este redată grafic în figura 3.2, iar datele sunt prezentate în detaliu în tabelul 3.2. Pentru ceilalţi multiplicatori datele sunt prezentate în tabelele 3.3-3.5, iar dinamica pentru perioada 2000-2007 este redată grafic în figurile 3.3-3.5.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 20071.62

1.64

1.66

1.68

1.7

MINVt

t

Figura 3.2. Dinamica multiplicatorului investiţiilor în perioada 2000-2007


31

Tabelul 3.2 Dinamica ponderii formării brute de capital fix (INV) în totalul producţiei (x)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 1 0.1% 0.2% 0.3% 0.6% 0.7% 0.3% 0.3% 0.6% 2 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 3 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 4 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 5 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 6 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 7 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 8 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 9 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 10 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 11 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 12 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 13 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 14 0.0% 0.4% 0.2% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 15 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 16 0.0% 0.0% 0.1% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 17 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 18 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 19 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 20 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 21 0.1% 0.1% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 22 7.7% 7.3% 10.7% 11.3% 10.3% 12.4% 15.7% 15.4% 23 59.0% 57.2% 56.8% 54.1% 46.2% 48.4% 43.0% 50.9% 24 50.2% 57.3% 67.0% 54.8% 42.8% 54.0% 59.4% 61.6% 25 7.8% 9.0% 9.6% 9.2% 7.3% 10.1% 16.3% 18.7% 26 26.4% 27.7% 23.6% 23.8% 24.0% 32.4% 31.5% 27.6% 27 13.2% 15.4% 19.7% 19.4% 22.2% 27.4% 22.8% 26.0% 28 48.3% 54.5% 54.5% 55.3% 50.2% 46.3% 46.3% 49.6% 29 8.8% 14.0% 15.5% 25.1% 24.1% 28.1% 33.3% 30.5% 30 7.7% 8.2% 8.7% 7.3% 6.7% 10.2% 10.6% 18.0% 31 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 32 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 33 73.6% 72.9% 75.5% 73.6% 71.2% 75.8% 71.5% 74.1% 34 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 35 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 36 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 37 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 38 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 39 4.8% 6.1% 6.1% 4.0% 4.7% 3.4% 4.5% 4.4% 40 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 41 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 42 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 43 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0%

Total 7.7% 8.4% 8.7% 8.7% 8.6% 9.7% 10.3% 12.4%

32

Tabelul 3.3 Dinamica ponderii consumului gospodăriilor (CPOP) în totalul producţiei (x)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

1 43.3% 48.7% 51.6% 47.0% 41.5% 43.9% 43.0% 44.0% 2 6.2% 6.2% 6.2% 5.6% 6.2% 6.2% 6.4% 6.8% 3 50.9% 41.8% 44.3% 31.6% 29.9% 30.0% 30.2% 15.8% 4 0.6% 0.5% 0.6% 0.6% 0.7% 0.9% 1.1% 1.2% 5 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 6 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 7 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 8 0.4% 0.4% 0.4% 0.5% 0.5% 0.5% 0.4% 0.5% 9 61.5% 60.2% 60.7% 59.8% 59.8% 61.9% 61.7% 60.4%

10 33.1% 29.0% 33.7% 32.3% 35.1% 38.5% 43.1% 45.7% 11 17.7% 15.6% 16.6% 17.6% 18.6% 20.3% 24.4% 29.2% 12 12.4% 11.9% 10.9% 10.4% 12.2% 16.4% 18.4% 18.3% 13 15.4% 13.0% 13.4% 14.4% 17.2% 23.3% 24.9% 27.7% 14 5.2% 5.4% 5.9% 5.7% 6.8% 7.8% 7.2% 7.7% 15 10.3% 9.7% 9.2% 9.9% 11.4% 12.5% 12.0% 10.0% 16 20.2% 17.3% 18.6% 19.1% 23.1% 23.7% 25.8% 27.0% 17 42.3% 45.6% 47.2% 48.8% 53.1% 56.4% 55.5% 62.2% 18 16.1% 16.0% 16.6% 17.9% 17.8% 18.4% 18.2% 19.3% 19 6.5% 5.3% 5.1% 4.9% 5.2% 5.2% 4.9% 4.5% 20 11.9% 14.3% 7.8% 13.2% 15.2% 15.7% 19.9% 17.9% 21 0.7% 0.7% 0.7% 0.8% 0.8% 0.7% 0.6% 0.0% 22 11.9% 9.7% 9.5% 10.4% 10.4% 9.5% 8.8% 8.6% 23 10.9% 9.7% 9.7% 10.4% 10.8% 10.5% 10.8% 8.9% 24 1.6% 1.5% 1.6% 1.5% 1.6% 1.6% 1.1% 1.3% 25 0.7% 0.6% 0.6% 0.8% 0.9% 0.8% 0.7% 0.7% 26 26.7% 28.4% 26.8% 29.0% 31.1% 31.4% 29.0% 26.4% 27 28.3% 25.9% 27.5% 29.6% 34.9% 32.4% 40.7% 39.6% 28 26.2% 23.5% 24.4% 21.8% 18.7% 32.1% 33.2% 27.4% 29 5.1% 4.3% 4.5% 5.1% 5.3% 5.2% 4.2% 4.3% 30 39.4% 36.4% 34.7% 37.8% 41.7% 38.5% 40.3% 40.1% 31 11.1% 15.9% 14.3% 13.8% 14.1% 16.4% 16.4% 16.9% 32 30.1% 30.6% 28.8% 39.1% 44.5% 41.1% 50.5% 51.8% 33 5.6% 6.3% 5.5% 5.3% 9.0% 5.5% 5.3% 5.6% 34 87.7% 90.7% 88.5% 83.0% 86.4% 53.1% 57.6% 58.7% 35 74.7% 74.9% 63.1% 64.2% 72.3% 74.2% 69.4% 68.5% 36 28.7% 29.7% 26.9% 26.4% 25.4% 28.7% 27.9% 28.0% 37 32.7% 33.1% 31.5% 27.6% 24.7% 24.0% 21.7% 23.4% 38 8.6% 10.2% 13.0% 18.7% 21.0% 22.1% 23.6% 24.6% 39 59.6% 52.5% 53.8% 48.7% 46.5% 45.3% 40.1% 40.4% 40 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 41 19.7% 18.9% 26.0% 17.2% 31.3% 30.1% 27.1% 27.2% 42 16.6% 14.3% 17.7% 20.8% 26.6% 23.5% 19.7% 24.0% 43 19.8% 15.8% 13.7% 14.1% 19.7% 16.4% 22.2% 22.8%

Total 27.7% 27.7% 27.4% 26.3% 26.9% 27.8% 27.3% 26.9%


33

Tabelul 3.4 Dinamica ponderii consumului administraţiei publice (CGUV) în totalul producţiei (x)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 1 1.3% 0.8% 1.0% 1.5% 1.1% 1.7% 2.3% 3.1% 2 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 3 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 4 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 5 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 6 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 7 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 8 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 9 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 10 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 11 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 12 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 13 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 14 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 15 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 16 0.3% 0.2% 0.1% 0.3% 0.3% 0.2% 0.2% 0.2% 17 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 18 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 19 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 20 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 21 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 22 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 23 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 24 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 25 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 26 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 27 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 28 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 29 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 30 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 31 6.2% 4.2% 1.9% 6.0% 5.2% 5.6% 6.2% 4.8% 32 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 33 4.5% 3.8% 2.0% 0.7% 0.3% 0.9% 0.2% 0.5% 34 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 35 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 36 4.7% 4.8% 1.3% 3.7% 7.7% 8.9% 7.6% 6.4% 37 0.4% 0.2% 0.1% 0.4% 0.3% 0.3% 0.7% 0.5% 38 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 39 1.5% 1.3% 1.0% 1.6% 1.2% 1.1% 1.0% 0.5%

40 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 41 80.3% 81.1% 72.8% 81.7% 67.8% 68.6% 71.5% 71.0% 42 83.4% 85.7% 81.0% 77.8% 72.3% 75.4% 78.2% 73.8% 43 19.0% 20.0% 16.7% 20.2% 16.6% 16.9% 17.3% 19.9%

Total 7.2% 6.6% 6.1% 7.8% 6.5% 7.1% 6.7% 6.6%

34

Tabelul 3.5 Dinamica ponderii exportului (EX) în totalul producţiei (x)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

1 2.8% 2.7% 2.8% 2.7% 2.3% 2.8% 2.8% 3.5% 2 15.9% 5.8% 3.5% 4.8% 4.8% 3.6% 3.5% 3.5% 3 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 4 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.1% 5 1.2% 1.1% 1.1% 0.9% 0.9% 0.7% 0.9% 1.0% 6 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 7 3.7% 2.6% 5.3% 3.6% 3.1% 3.0% 2.9% 2.4% 8 5.9% 4.6% 4.5% 5.7% 5.7% 4.3% 3.6% 2.5% 9 1.4% 1.7% 1.5% 1.6% 1.6% 1.5% 1.5% 1.4%

10 0.3% 1.1% 1.6% 0.7% 0.2% 0.3% 0.4% 0.8% 11 21.6% 24.0% 25.6% 28.0% 27.0% 26.7% 25.7% 21.2% 12 81.9% 84.3% 84.7% 85.0% 82.7% 76.4% 74.6% 72.6% 13 70.0% 73.9% 75.3% 75.4% 72.2% 65.7% 64.1% 53.3% 14 45.1% 41.0% 42.2% 42.6% 40.2% 32.4% 30.2% 24.4% 15 10.5% 11.7% 12.3% 11.9% 12.1% 8.6% 9.5% 7.4% 16 0.9% 2.6% 1.5% 1.5% 2.3% 1.8% 1.7% 1.4% 17 20.5% 17.5% 24.4% 22.7% 18.8% 26.8% 26.1% 20.7% 18 18.8% 16.9% 14.9% 15.4% 17.4% 18.3% 18.4% 14.4% 19 8.1% 8.2% 12.1% 16.1% 17.1% 17.1% 16.2% 16.4% 20 12.8% 11.6% 12.3% 11.3% 10.0% 7.0% 5.8% 4.7% 21 47.1% 37.9% 41.6% 42.7% 43.0% 42.7% 42.3% 42.6% 22 23.4% 23.5% 21.6% 19.4% 17.9% 19.2% 13.8% 16.6% 23 15.1% 16.1% 18.9% 17.8% 23.6% 23.7% 23.6% 16.7% 24 29.0% 16.8% 3.8% 8.4% 10.6% 1.3% 1.2% 1.6% 25 27.3% 33.5% 41.9% 45.8% 51.4% 48.9% 38.2% 36.6% 26 27.9% 30.7% 38.7% 30.9% 25.8% 17.3% 20.8% 27.5% 27 5.5% 7.9% 7.5% 7.7% 10.3% 11.6% 13.9% 13.4% 28 10.5% 11.2% 14.5% 13.6% 21.8% 15.8% 11.8% 14.5% 29 48.7% 46.2% 50.0% 40.9% 42.5% 40.3% 39.4% 41.2% 30 38.2% 41.9% 44.3% 42.6% 38.3% 36.2% 35.8% 28.5% 31 1.5% 1.6% 1.7% 1.2% 1.3% 1.7% 1.4% 1.8% 32 1.7% 1.8% 1.3% 1.7% 1.4% 1.0% 0.9% 1.2% 33 0.8% 1.3% 1.1% 1.4% 1.2% 1.4% 1.3% 0.7% 34 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 35 4.4% 2.2% 1.0% 1.2% 1.5% 9.5% 10.9% 11.7% 36 32.8% 33.7% 35.8% 33.6% 36.5% 28.3% 27.3% 26.8% 37 6.9% 5.7% 6.7% 7.5% 6.3% 13.3% 17.6% 13.8% 38 17.9% 13.0% 12.2% 12.8% 6.8% 5.2% 6.4% 11.4% 39 4.9% 7.0% 6.0% 5.1% 5.0% 6.5% 8.0% 8.3% 40 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 41 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 42 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0% 43 1.2% 4.1% 3.9% 3.7% 5.0% 1.7% 1.6% 1.1%

Total 13.5% 13.5% 14.4% 14.1% 14.2% 13.5% 13.0% 12.0%


35

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 20071.78

1.8

1.82

1.84

1.86

MCPOPt

t

Figura 3.3. Dinamica multiplicatorului consumului populaţiei

în perioada 2000-2007

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 20071.5

1.6

1.7

1.8

MCGUVt

t

Figura 3.4. Dinamica multiplicatorului consumului guvernamental

în perioada 2000-2007

36

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 20071.56

1.58

1.6

1.62

1.64

MEXPt

t

Figura 3.5. Dinamica multiplicatorului exportului în perioada 2000-2007

Pe baza datelor rezultate prin aplicarea modelului input-output se pot estima diverse

corelaţii între indicatori, care ar putea sluji decidenţilor la nivel macroeconomic, dar şi investitorilor, la mai buna fundamentare a strategiilor şi politicilor lor pe termen mediu şi lung. Pentru exemplificare, prezentăm în figura 3.6 imaginea tridimensională şi „harta geodezică” (contour plot) a corelaţiei MCPOP – MINV – CI pentru perioada 2000-2007. Se observă că pentru zona corespunzând unui MCPOP cu valori între aproximativ 1,82-1,88 şi respectiv unui MINV cu valori între 1,66-1,69 rezultă o valoare maximă a lui CI, ceea ce semnifică o eficienţă la nivel macroeconomic minimă în condiţiile date.

05

1015

2005

1015

20 41

41.5

42

42.5

,,MCPOP MINV CI%1.7 1.72 1.74 1.76 1.78 1.8 1.82 1.84 1.86 1.88 1.9

1.6

1.61

1.62

1.63

1.64

1.65

1.66

1.67

1.68

1.69

1.7

42.742.642.5

42.442.4

42.4

42.3

42.3

42.2

42.2

42.2

42.2

42.1

42.1

42.1

42

42

42

41.9

41.9

41.9

41.8

41.8

41.8

41.7

41.7

41.7

41.6

41.6

41.6

41.5

41.5

41.5

41.4

41.4

41.4

41.3

41.341.2

,,MCPOP MINV CI%

Figura 3.6. Imaginea în spaţiul 3D a corelaţiei MCPOP – MINV – CI

pentru perioada 2000-2007


37

Între ramurile economice care livrau pentru investiţii, multiplicatorul investiţiilor era în anul 2000 mai mare decât media la nivel naţional în cazul ramurilor: 1 - Agricultură (4,00); 25 - Maşini şi aparate electrice (2,95); 22 - Construcţii metalice (2,69); 39 - Tranzacţii imobiliare şi alte servicii (2,48). În anul 2007, ierarhia ramurilor, după valoarea multiplicatorului investiţiilor, era următoarea: 39 - Tranzacţii imobiliare şi alte servicii (4,09); 22 - Construcţii metalice (2,17); 1 - Agricultură (1,97); 25 - Maşini şi aparate electrice (1,59).

Esenţială însă pentru orientarea politicilor publice în domeniul investiţiilor este analiza efectelor propagate şi implicit a multiplicatorilor în cazul ramurilor care contribuie decisiv la formarea valorii absolute a investiţiilor la nivel naţional. Astfel, în cazul economiei româneşti, trei sunt ramurile care împreună contribuie în mod decisiv la formarea investiţiilor la nivel naţional (79,5% în anul 2000 şi respectiv 78,9% în anul 2007; a se vedea tabelele din Anexa 3): 33 - Construcţii (45% în 2000 şi respectiv 49,3% în 2007); 23 - Maşini şi echipamente (23,5% în 2000 şi respectiv 13,4% în 2007); 28 - Autovehicule (10,9% în 2000 şi respectiv 16,3% în 2007). Se constată o creştere semnificativă, între 2000 şi 2007, a ponderii ramurii Construcţii în totalul valorii investiţiilor şi o reducere accentuată, cu peste zece puncte procentuale, a ponderii ramurii Maşini şi echipamente, ceea ce reprezintă o evoluţie nu tocmai „neproductivă” în structura investiţiilor. În aceeaşi perioadă însă, ponderea ramurii Autovehicule în totalul volumului de investiţii a ajuns să o depăşească pe aceea a Maşinilor şi echipamentelor (această tendinţă este cunoscută în presa vremii sub aşa-numita denumire de cursă pentru achiziţionarea de maşini străine, uneori de lux şi nejustificate, în cadrul achiziţiilor pentru investiţii). Ca o reflectare a efectului propagat mai favorabil al investiţiilor în cazul ramurilor Maşini şi echipamente şi respectiv Construcţii, comparativ cu cel în cazul ramurii Autovehicule, prezentăm în figura 3.7 dinamica multiplicatorilor investiţiei în cazul celor trei ramuri în perioada 2000-2007.

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 20071

1.05

1.1

1.15

1.2

MEchipamentet

MAutovehicule t

MConstructii t

t

Figura 3.7. Dinamica multiplicatorului investiţiilor în cazul ramurilor Maşini şi echipamente,

Construcţii şi Autovehicule, în perioada 2000-2007


39

4. Analiza performanţei industriei prelucrătoare din România

4.1. Fluxuri comerciale, productivitate şi costuri unitare

Tabelul 4.1

Exporturi industria prelucrătoare, mil. euro

An 2005 2006 2007 2008 2009 Exporturi ind. prelucrătoare

21.761,10 25.025,30 28.562,50 31.896,00 26.855,00

Sursa: INS. După cum se poate observa, exporturile pe total industrie prelucrătoare cunosc o

tendinţă crescătoare, întreruptă însă, după cum era de aşteptat, de efectele crizei financiar-economice, materializată printr-o scădere de aproximativ 15% faţă de valoarea din 2008.

Acelaşi lucru se poate observa şi în ceea ce priveşte exporturile totale de bunuri ale României, acestea diminuându-se în 2009 cu aproximativ 13%.

Tabelul 4.2

Exporturi totale bunuri, mil. euro

An 2005 2006 2007 2008 2009 Exporturi totale 22.255,07 25.850,49 29.548,99 33.724,56 29.116,3

Sursa: INS. Importurile de produse manufacturate suferă însă, din mărimile de mai sus, cea mai

drastică scădere, şi anume de 31% în 2008 faţă de 2009, de la 55.032,20 milioane de euro în 2008 la 37.574,30 milioane de euro în 2009. Acest fapt a diminuat soldul comercial, ceea ce s-a reflectat şi în nivelul deficitului de cont curent, care a scăzut de la 12,5% în 2008 la 5,5% în 2009.

40

Sursa: Prelucrarea autorilor, pe baza datelor INS şi Eurostat.

Figura 4.1. Evoluţia exporturilor şi a soldului comercial În graficul de mai sus, soldul comercial este calculat de autori pentru o serie de ramuri

ale industriei prelucrătoare din baza de date a Eurostat, deoarece datele statistice româneşti sunt clasificate diferit de la an la an, dar şi diferit faţă de Uniunea Europeană – datele de la Eurostat. De exemplu, exporturile FOB de produse industriale şi importurile CIF de produse industriale sunt clasificate după activităţi CPSA 2002 pentru 2008 şi CPSA 2008 pentru 2009. Pe baza datelor existente în sursele de date menţionate, datele nu se pot regrupa fără un risc major de eroare. De aceea, autorii au cules date clasificate unitar, din baza de date Eurostat, pentru o mai bună comparabilitate. Ramurile industriale ale industriei prelucrătoare selectate din baza de date Eurostat se regăsesc în tabelul 4.3.

Tabelul 4.3

Ramurile industriale ale industrie prelucrătoare

Ramura industriei prelucrătoare Cod SITC Produse chimice 5 Băuturi 11 Tutun şi produse din tutun 12 Piele şi produse din piele 61 Produse din cauciuc 62 Produse din plută şi din lemn (excluzând mobilă) 63 Hârtie şi produse din hârtie 64 Textile 65 Produse nemetalice minerale 66 Produse din fier şi oţel 67 Produse din metal 69 Utilaje generatoare curent electric 71 Utilaje specializate pe diferite industrii 72 Utilaje metalurgie 73

-20000.00

-10000.00

0.00

10000.00

20000.00

30000.00

40000.00

2005 2006 2007 2008 2009

Mil.

euro

Exporturi produse ind.Prelucratoare, mil. euro

Total exporturi, mil. euro

sold comercial ramuriindustriale studiate

prelucrătoare,


41

Echipamente industriale generale 74 Produse de birou şi de calcul 75 Produse pentru telecomunicaţii 76 Maşini şi utilaje electrice 77 Autovehicule de transport rutier 78 Alte mijloace de transport 79 Mobilă 82 Confecţii şi accesorii 84 Încălţăminte 85 Instrumente profesionale de măsurare şi precizie 87 Aparate foto şi optice 88

Sursa: Eurostat. SITC, acronimul pentru Standard International Trade Classification, este folosită şi de

Naţiunile Unite, aflându-se la a patra revizuire şi conţinând cinci niveluri, avantajul fiind că face comparabile datele pentru ţările care raportează datele.

Evoluţiile exporturilor şi importurilor pe ramură în perioada 2008-2009 diferă, după cum se poate observa în graficele de mai jos, realizate pentru ramurile selectate.

Sursa: Prelucrarea autorilor, pe baza datelor Eurostat.

Figura 4.2. Evoluţia exporturilor pe ramură în perioada 2008-2009

0,00

500,00

1000,00

1500,00

2000,00

2500,00

3000,00

3500,00

Pro

duse

ch

imic

e

Bă

utu

ri

Tu

tun

şi p

rod

use

din

tutu

n

Pie

le s

i pro

dus

e di

n pi

ele

Pro

dus

e di

n ca

uciu

c

Pro

du

se d

in p

lută

şi d

in l

emn

(exc

luz

ând

mob

ila)

Hâr

tie şi

pro

duse

din

hâr

tie

Tex

tile

Pro

dus

e ne

me

talic

e m

ine

rale

Pro

dus

e di

n f

ier şi

ote

l

Pro

dus

e di

n m

eta

l

Util

aje

gen

era

toar

e c

uren

t e

lec

tric

Util

aje

spe

cial

izat

e pe

dif

erit

e

indu

str

ii

Util

aje

me

talu

rgie

Ec

hipa

me

nte

indu

stria

le g

ener

ale

Pro

dus

e de

bir

ou ş

i de

cal

cul

Pro

duse

pe

ntru

te

lec

omun

icaţi

i

Ma

sin

i şi

utila

je e

lect

rice

Aut

oveh

icul

e d

e t

rans

por

t ru

tier

Alt

e m

ijloa

ce d

e tr

ans

port

Mob

ilă

Co

nfe

cţii ş

i ac

ceso

rii

Încălţă

min

te

Inst

rum

ent

e p

rofe

sio

nal

e d

e

măs

ura

re ş

i pre

ciz

ie

Apa

rate

fo

to ş

i op

tice

Mil.

eu

ro

Exporturi 2008 Exporturi 2009

42


Figura 4.3. Evoluţia importurilor pe ramură în perioada 2008-2009

În Anexa 4 s-a calculat evoluţia soldului comercial pe diferite ramuri industriale, pe o

perioadă mai lungă, 2005-2009. Producţia industrială – industria prelucrătoare – a evoluat diferit pe ramuri, în perioada

2008-2009. Industria alimentară, a tutunului, lemnului, maselor plastice, produsele electrice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier şi întreţinerea şi repararea utilajelor au înregistrat creşteri ale indicilor producţiei, pe când celelalte ramuri au scăzut (an de bază 2005), după cum se poate observa în figura 4.4.

0.00

1000.00

2000.00

3000.00

4000.00

5000.00

6000.00Pr

odus

e ch

imic

e

Băut

uri

Tutu

n şi

pro

duse

din

tutu

n

Piel

e si

pro

duse

din

pie

le

Prod

use

din

cauc

iuc

Prod

use

din

plută şi

din

lem

n (e

xclu

zând

mob

ila)

Hâr

tie ş

i pro

duse

din

hâr

tie

Text

ile

Prod

use

nem

etal

ice

min

eral

e

Prod

use

din

fier ş

i ote

l

Prod

use

din

met

al

Utila

je g

ener

atoa

re c

uren

t ele

ctric

Utila

je s

peci

aliz

ate

pe d

iferit

e in

dust

rii

Utila

je m

etal

urgi

e

Echi

pam

ente

indu

stria

le g

ener

ale

Prod

use

de b

irou şi

de

calc

ul

Prod

use

pent

ru te

leco

mun

icaţ

ii

Mas

ini ş

i utila

je e

lect

rice

Auto

vehi

cule

de

trans

port

rutie

r

Alte

mijlo

ace

de tr

ansp

ort

Mob

ilă

Con

fecţ

ii şi a

cces

orii

Încă

lţăm

inte

Inst

rum

ente

pro

fesi

onal

e de

măs

urar

e şi

pre

cizi

e

Apar

ate

foto

şi o

ptic

e

Mil

euro

Importuri 2008 Importuri 2009


43

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

Indu

stria

alim

enta

ră

Fabr

icar

ea bău

turil

or

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r din

tutu

n

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r tex

tile

Fabr

icar

ea a

rtico

lelo

r de

îmbrăcăm

inte

Tăbă

cire

a şi

fini

sare

a pi

eilo

r; fa

bric

area

arti

cole

lor d

e vo

iaj ş

i mar

ochi

nărie

, har

naşa

men

telo

r şi î

ncălţă

min

tei;

Prel

ucra

rea

lem

nulu

i, fa

bric

area

pro

duse

lor d

in le

mn şi

plută,

cu

exce

pţia

mob

ilei;

fabr

icar

ea a

rtico

lelo

r din

pai

eFa

bric

area

hâr

tiei ş

i a p

rodu

selo

r din

hâr

tie

Tipă

rirea

şi r

epro

duce

rea

pe s

uporţi

a în

regi

stră

rilor

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r de

cocs

erie

şi a

pro

duse

lor

obţin

ute

din

prel

ucra

rea ţiţ

eiul

uiFa

bric

area

sub

stanţe

lor ş

i a p

rodu

selo

r chi

mic

eFa

bric

area

pro

duse

lor f

arm

aceu

tice

de b

ază şi

a

prep

arat

elor

farm

aceu

tice

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r din

cau

ciuc

şi m

ase

plas

tice

Fabr

icar

ea a

ltor p

rodu

se d

in m

iner

ale

nem

etal

ice

Indu

stria

met

alur

gică

Indu

stria

con

stru

cţiil

or m

etal

ice şi

a p

rodu

selo

r din

met

alex

clus

iv m

aşin

i, ut

ilaje

şi i

nsta

laţii

Fabr

icar

ea c

alcu

lato

arel

or ş

i a p

rodu

selo

r ele

ctro

nice

şi

optic

eFa

bric

area

ech

ipam

ente

lor e

lect

rice

Fabr

icar

ea d

e m

aşin

i, ut

ilaje

şi e

chip

amen

te n

.c.a

.Fa

bric

area

aut

oveh

icul

elor

de

trans

port

rutie

r, a

rem

orci

lor ş

i sem

irem

orci

lor

Fabr

icar

ea a

ltor m

ijloa

ce d

e tra

nspo

rt

Fabr

icar

ea d

e m

obilă

Alte

act

ivităţi

indu

stria

le n

.c.a

.R

epar

area

, înt

reţin

erea

şi i

nsta

lare

a m

aşin

ilor ş

iec

hipa

men

telo

r

% (a

n ba

za 2

005)

Dec ' 08 Dec '09

Sursa: Clculul autorilor, pe baza datelor INS.

Figura 4.4. Indicii producţiei industriale Evoluţia numărului de angajaţi este prezentată trimestrial în Anexa 5 şi în graficele următoare.

44

0,00

50,00

100,00

150,00

200,00

250,00

TRIM I 08 TRIM II 08 TRIM III 08 TRIM IV 08 TRIM I 09 TRIM II 09 TRIM III 09 TRIM IV 09

Mii

per

soan

e

Industria alimentară Fabricarea băuturilor

Fabricarea produselor din tutun Fabricarea produselor textile

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei;prepararea şi vopsirea blănurilor

Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şiplută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paieşi din alte materiale vegetale împletite

Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie

Tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului

Sursa: Prelucrarea autorilor, pe baza datelor INS.

Figura 4.5. Evoluţia numărului de angajaţi, pe ramuri, trimestrial În ansamblu, industria prelucrătoare, ca procent din numărul total de angajaţi din

economie, în 2008, a reprezentat 25,72%, în timp ce în 2009 ponderea acesteia a scăzut, ajungând la 24,20%.

Numărul de angajaţi a scăzut în cele mai multe ramuri ale industriei prelucrătoare în 2009 faţă de 2008, reprezentând pentru majoritatea aproximativ o medie de din numărul de angajaţi din 2008 (axa X din graficul următor). Concomitent, salariile celor rămaşi au crescut cu până la 30% (axa Y din grafic), ceea ce face ca variaţiile efectivelor de salariaţi şi cele ale salariilor să fie aproximativ proporţionale.

O singură industrie face excepţie, şi anume „fabricarea de mobilă şi alte activităţi”, pentru care se observă o scădere drastică a numărului de angajaţi în 2009 faţă de 2008 (41,83%), însoţită de o creştere mai puţin drastică a salariilor medii (cu 113,17%).

Sursa: Prelucrarea autorilor, pe baza datelor INS.

Figura 4.6. Variaţia salariului din 2009 faţă de 2008, corelată cu modificarea numărului de angajaţi

0.00

50.00

100.00

150.00

0.00 20.00 40.00 60.00 80.00 100.00 120.00

Varia ţia num ăru lui de a ng a ja ţi, % (2009 fa ţă de 2 0 0 8 )

Varia ţia s a la riului, % (2009 fa ţă de

2008)

Variaţia salariului, % (2009 faţă de 2008)

Variaţia numărului de angajaţi , % (2009 faţă de 2008)


45

0.00

200.00

400.00

600.00

800.00

1000.00

1200.00

1400.00

1600.00

1800.00

2000.00In

dust

ria a

limen

tară

Fabr

icar

ea bău

turil

or

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r din

tutu

n

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r tex

tile

Fabr

icar

ea a

rtico

lelo

r de

îmbrăcăm

inte

Tăbă

cire

a şi

fini

sare

a pi

eilo

r; fa

bric

area

arti

cole

lor d

e vo

iaj ş

i mar

ochi

nărie

,ha

rnaş

amen

telo

r şi î

ncălţă

min

tei;

prep

arar

ea ş

i vop

sire

a blăn

urilo

rP

relu

crar

ea le

mnu

lui,

fabr

icar

ea p

rodu

selo

r din

lem

n şi

plu

tă, c

u ex

cepţ

ia m

obile

i;fa

bric

area

arti

cole

lor d

in p

aie şi

din

alte

mat

eria

le v

eget

ale

împl

etite

Fabr

icar

ea h

ârtie

i şi a

pro

duse

lor d

in h

ârtie

Tipă

rire şi

repr

oduc

erea

pe

supo

rţi a

înre

gist

răril

or

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r de

cocs

erie

şi a

pro

duse

lor o

bţin

ute

din

prel

ucra

rea ţiţ

eiul

ui

Fabr

icar

ea s

ubst

anţe

lor ş

i a p

rodu

selo

r chi

mic

e

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r far

mac

eutic

e de

bază şi

a p

repa

rate

lor f

arm

aceu

tice

Fabr

icar

ea p

rodu

selo

r din

cau

ciuc

şi m

ase

plas

tice

Fabr

icar

ea a

ltor p

rodu

se d

in m

iner

ale

nem

etal

ice

Indu

stria

met

alur

gică

Indu

stria

con

stru

cţiil

or m

etal

ice şi

a p

rodu

selo

r din

met

al, e

xclu

siv

maş

ini,

utila

je ş

iin

stal

aţii

Fabr

icar

ea c

alcu

lato

arel

or ş

i a p

rodu

selo

r ele

ctro

nice

şi o

ptic

e

Fabr

icar

ea e

chip

amen

telo

r ele

ctric

e

Fabr

icar

ea d

e m

aşin

i, ut

ilaje

şi e

chip

amen

te n

.c.a

.

Fabr

icar

ea a

utov

ehic

ulel

or d

e tra

nspo

rt ru

tier,

a re

mor

cilo

r şi s

emire

mor

cilo

r

Fabr

icar

ea a

ltor m

ijloa

ce d

e tra

nspo

rt

Fabr

icar

ea d

e m

obilă

Alte

act

ivităţi

indu

stria

le n

.c.a

.

Rep

arar

ea, î

ntreţin

erea

şi i

nsta

lare

a m

aşin

ilor ş

i ech

ipam

ente

lor

Pro

duct

ivita

te m

edie

(fără

Indu

stria

pro

duse

lor d

e co

cser

ie)

Pro

duct

ivita

te m

edie

Pro

duct

ivita

te m

edie

(fără

Indu

stria

pro

duse

lor d

e co

cser

ie)

Prod

uctiv

itate

Productivitate 2008 Productivitate 2009

Sursa: Calculul autorilor, pe baza datelor INS.

Figura 4.7. Productivitatea medie pe angajat (mil. euro/angajat)

46

Tot în ceea ce priveşte productivitatea, indicii acesteia sunt prezentaţi ca serie lunară în Anexa 6.

Pe de altă parte, se observă din datele din Anexa 4 şi graficul următor, că indicii producti-vităţii la nivel de economie naţională în România au ritmul cel mai accelerat de creştere din întreaga Uniune Europeană, fapt datorat probabil valorilor mult mai reduse în mărimi absolute.

0.0

50.0

100.0

150.0

200.0

250.0

2008Q1 2008Q2 2008Q3 2008Q4 2009Q1 2009Q2 2009Q3 2009Q4

UE 27

UE 15

Bulgaria

Ungaria

Romania

Polonia

Sursa: prelucrarea autorilor pe baza datelor Eurostat

Figura 4.8. Evoluţia indicilor productivităţii la nivel naţional, 2008-2009

Costul unitar al muncii reprezintă raportul dintre compensaţiile salariale la preţurile curente şi output/producţie măsurată. Reprezintă costul curent al muncii de a produce o unitate de output şi reflectă cum se modifică costul muncii faţă de output. Este un indicator de competitivitate a costurilor.

020406080

100120140160180200

Slovacia Bulgaria UniuneaEuropeană

Zona euro Estonia Letonia Lituania România S lovenia

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Sursa: Baza de date STAN, ediţia 2009, OCDE, an de bază 2005.

Figura 4.9. Indicii costului unitar al muncii


47

02468

10121416182022

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

% d

in to

tal e

xpor

turi

Bulgaria Cehia Germania PoloniaRomânia Marea Britanie SUA


Figura 4.10. Ponderea produselor înalt tehnologice în total exporturi

În accepţia Eurostat şi OCDE, produsele cu un grad mare de tehnologie (high-technology

manufacturing) cuprind produsele de birou şi de calcul, echipamente şi aparate pentru telecomu-nicaţii, radio, TV precum şi produse de mare precizie, medicale şi optice (inclusiv ceasuri).

4.2. Indicii specializării

Exporturile şi importurile corespunzătoare industriei prelucrătoare din România au fost analizate în acest studiu pe perioada 2005-2009, iar pe baza datelor culese a fost de asemenea calculată o serie de indicatori specifici comerţului internaţional, şi anume:

1) indicatorul avantajului comparativ relativ – ACR (în limba engleză, revealed comparative advantage), la nivel de ramură industrială din industria prelucrătoare şi la nivel de total industrie prelucrătoare;

2) indicatorul comerţului intraindustrial (ICII) Grubel-Lloyd – (în limba engleză, intra-industry trade) la nivel de ramură industrială din industria prelucrătoare şi la nivel de total industrie prelucrătoare;

3) indicatorul de concentrare Herfindhal-Hirschmann; 4) indicatorul Finger, al similarităţii structurii comerciale. Valorile obţinute au fost comparate fie cu cele ale altor ţări, fie, în cea mai marte parte a

cazurilor, cu cele ale Uniunii Europene. De asemenea, a fost calculată productivitatea la nivel de ramură industrială, indicii acesteia, precum şi alte mărimi. Datele au fost culese din Buletinele Industriale, Buletinele de Comerţ Exterior, baza de date Tempo, Anuarele statistice (Institutul Naţional de Statistică), Eurostat şi OCDE. În principal, datele sunt disponibile pentru perioada 2005-2009, mai puţin în ceea ce priveşte ponderea exporturilor cu înalt conţinut de tehnologie, unde datele sunt disponibile doar până în anul 2006. Datele în lei au fost transformate în euro, la cursul anual oficial de schimb pentru anii corespunzători.

48

• ACR – Indicatorul Avantajului Relativ Comparativ ACR = (exporturi industria prelucrătoare România/Total exporturi de bunuri România):

(Exporturi industria prelucrătoare UETotal exporturi de bunuri UE Tabelul 4.4

ACR calculat la nivel de industrie prelucrătoare şi total exporturi, raportând România la UE

Flux comercial

Exporturi industria prelucrătoare

România Total exporturi

bunuri România Exporturi industria prelucrătoare UE

Total Exporturi bunuri UE

ACR

Destinaţia An către lume către lume către lume către lume

2005 21761,10 22255,07 2937501,00 3267702 1,0877 2006 25025,30 25850,49 3266006,00 3656415 1,0838 2007 28562,50 29548,99 3488559,00 3895097 1,0793 2008 31896,00 33724,56 3525136,00 4014810 1,0772 2009 26855,00 29116,3 2889615,00 3277461 1,0461

Sursa: Calculul autorilor.

Se remarcă o stagnare a acestui indicator în perioada 2005-2008, perioada de creştere a deficitului comercial, şi o scădere a sa în 2009 când deficitul comercial s-a contractat sever.

Tabelul 4.5 ACR, pe ramuri ale industriei prelucrătoare, comparativ cu UE

Industria, mil. euro (extra UE) 2005 2006 2007 2008 2009 Produse chimice 0,14 0,30 0,29 0,33 0,28 Băuturi 0,07 0,17 0,26 0,27 0,25 Tutun şi produse din tutun 0,02 0,07 1,97 4,11 5,40 Piele şi produse din piele 1,37 2,45 2,34 2,41 2,74 Produse din cauciuc 1,25 2,53 3,01 3,55 4,27 Produse din plută şi din lemn (excluzând mobila) 1,91 3,72 3,27 2,86 3,32 Hârtie şi produse din hârtie 0,09 0,21 0,28 0,22 0,26 Textile 1,04 2,38 2,33 2,24 2,53 Produse nemetalice minerale 0,35 0,59 0,65 0,46 0,46 Produse din fier şi oţel 0,63 1,44 1,59 1,53 1,04 Produse din metal 0,49 1,07 1,25 1,30 1,19 Utilaje industriale complete, secţiunea 7 0,00 0,00 0,84 0,00 0,00 Utilaje generatoare de curent electric 0,34 0,82 0,72 0,69 0,83 Utilaje specializate pe diferite industrii 0,32 0,66 0,63 0,61 0,67 Utilaje metalurgie 0,89 2,21 1,60 1,35 1,36 Echipamente industriale generale 0,52 1,13 1,39 1,42 1,48 Produse de birou şi de calcul 0,09 0,39 0,43 0,51 0,39 Produse pentru telecomunicaţii 0,30 0,38 0,43 1,30 2,42 Utilaje electrice 0,13 3,00 3,21 3,31 3,51 Autovehicule de transport rutier 0,26 0,62 0,83 0,09 1,81 Alte mijloace de transport 0,80 1,42 1,64 1,61 1,60 Mobilă 2,37 4,55 4,52 4,12 4,50 Confecţii şi accesorii 2,53 4,21 3,35 2,67 2,61 Încălţăminte 0,41 0,76 0,62 0,54 0,59 Instrumente profesionale de măsurare şi precizie 0,24 0,51 0,59 0,79 1,02 Aparate foto şi optice 0,02 0,04 0,02 0,02 0,02

Sursa: Calculul autorilor.


49

Sursa: Prelucrările autorilor.

Figura 4.11. ACR pentru diverse ramuri Majoritatea sectoarelor industriale şi-au îmbunătăţit performanţa, în particular maşini şi

echipamente industriale, articole pentru telecomunicaţii, mijloace de transport rutier – sectoare aflate în zona de intensitate medie sau ridicată în tehnologie.

Indicatorul ACR a fost de asemenea calculat raportat la evoluţiile din România, după formula ACR = (Xi/Mi)/(X/M), unde Xi – exporturi ramură industrială, Mi – importuri ramură industrială, X, M – exporturi, respectiv importuri totale industria prelucrătoare, toate mărimile fiind pentru România. Rezultatele sunt redate în tabelul 4.6.

ACR ECHIPAMENTE INDUSTRIALE GENERALE

0,000,200,400,600,801,001,201,401,60

2005 2006 2007 2008 2009ACR Echipamenteindustriale generale

ACR TEXTILE

0,000,501,001,502,002,503,00

2005 2006 2007 2008 2009

ACR Textile

ACR CONFECTII SI ACCESORII

0,00

1,00

2,00

3,00

4,00

5,00

2005 2006 2007 2008 2009

ACRConfectii si accesorii

ACR FIER SI OTEL

0,000,200,400,600,801,001,201,401,601,80

2005 2006 2007 2008 2009ACRProduse din fiersi otel

ACR BAUTURI

-0,10

0,10

0,30

0,50

0,70

0,90

1,10

1,30

1,50

2005 2006 2007 2008 2009ACR Bauturi

ACR MOBILA

0,00

1,00

2,00

3,00

4,00

5,00

2005 2006 2007 2008 2009

ACR Mobila

ACR PRODUSE PENTRU TELECOMUNICATII

0,00

0,50

1,00

1,50

2,00

2,50

3,00

2005 2006 2007 2008 2009

ACR Produse pentrutelecomunicatii

ACR HARTIE

0,00

0,10

0,20

0,302005 2006 2007 2008 2009

ACR Hartie si produse dinhartie

50

Tabelul 4.6 Indicatorul ACR raportat la evoluţiile din România

Ramura 2008 2009 Produse alimentare şi băuturi 0,2995 0,2789 Produse din tutun 5,6825 0,4118 Produse ale industriei textile 0,6407 5,7544 Articole de îmbrăcăminte 5,3904 0,4283 Piei şi produse din piele 1,9247 4,1073 Produse rezultate din prelucrarea lemnului (exclusiv mobilier) 2,6403 1,5166 Materiale fibroase celulozice, hârtii, cartoane şi produse din hârtie 0,2555 3,3089 Edituri, tipărituri şi reproduceri pe suporţi 0,4119 0,2337 Produse din cocserie, produse obţinute prin rafinarea petrolului, combustibili nucleari 3,5107 2,5703 Produse ale industriei chimice, fibre şi fire sintetice şi artificiale 0,5902 0,4282 Produse din cauciuc şi mase plastice 0,7845 0,2514 Alte produse din minerale nemetalice 0,3224 0,7799 Produse ale industriei metalurgice 1,5525 0,3633 Produse ale industriei construcţiilor metalice şi produse din metal (exclusiv maşini, utilaje şi echipamente) 0,6367 0,9244 Maşini şi echipamente 0,7763 0,5656 Mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou 0,8335 0,8165 Maşini şi aparate electrice 1,8697 0,9212 Echipamente şi aparate de radio, televiziune şi comunicaţii 0,5710 0,7115 Aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie 0,5267 2,2311 Mijloace de transport rutier 0,7240 5,4302 Alte mijloace de transport 4,4827 4,2247 Mobilă şi alte produse industriale neclasificate în altă parte 2,0212 0,6600

• Indicatorul comerţului intraindustrial (ICII) Acesta se referă la gradul de specializare intraindustrie al României faţă de restul lumii.


51

0.00

20.00

40.00

60.00

80.00

100.00

120.00

Pro

duse

alim

enta

re ş

i bău

turi

Pro

duse

din

tutu

n

Pro

duse

ale

indu

strie

i tex

tile

Arti

cole

de

îmbrăcăm

inte

Pie

i şi p

rodu

se d

in p

iele

Mat

eria

le fi

broa

se c

elul

ozic

e, h

ârtii

, car

toan

e şi

pro

duse

din

hârti

e Hâr

tie ş

i pro

duse

din

hâr

tie

Edi

turi,

tipă

ritur

i şi r

epro

duce

ri pe

sup

orţi

Pro

duse

din

coc

serie

, pro

duse

obţ

inut

e pr

in ra

finar

ea p

etro

lulu

i,co

mbu

stib

ili n

ucle

ari

Pro

duse

ale

indu

strie

i chi

mic

e, fi

bre şi

fire

sin

tetic

e şi

arti

ficia

le

Pro

duse

din

cau

ciuc

şi m

ase

plas

tice

Alte

pro

duse

din

min

eral

e ne

met

alic

e

Pro

duse

ale

indu

strie

i met

alur

gice

Pro

duse

ale

indu

strie

i con

stru

cţiil

orm

etal

ice şi

pro

duse

din

met

al (e

xclu

siv

Mas

ini ş

i ech

ipam

ente

Mijl

oace

ale

tehn

icii

de c

alcu

l şi d

e bi

rou

Mas

ini ş

i apa

rate

ele

ctric

e

Ech

ipam

ente

şi a

para

te d

e ra

dio,

tele

vizi

une şi

com

unic

aţii

Apa

ratu

ră ş

i ins

trum

ente

med

ical

e, d

epr

eciz

ie, o

ptic

e şi

foto

graf

ice,

Mijl

oace

de

trans

port

rutie

r

Alte

mijl

oace

de

trans

port

Mob

ilă ş

i alte

pro

duse

indu

stria

le n

ecla

sific

ate

în a

ltă p

arte

IIT

IIT 2008 IIT 2009

Figura 4.12. Evoluţia comerţului intraindustrial în industria prelucrătoare (2008, 2009)

52

Tabel 4.7 Evoluţia gradului de performanţă şi de specializare în industria prelucrătoare 2005-2009

ACR + (2005-2009)

ACR – (2005-2009)

ICII + (2005-2009)

Produse alimentare şi băuturi Produse din tutun Hârtie şi produse din hârtie Mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou Echipamente şi aparate radio Aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice

ICII - (2005-2009)

Produse ale industriei textile Industria chimică Produse din cauciuc şi mase plastice Alte produse din minerale nemetalice Produse ale industriei metalurgice Maşini şi aparate electrice Mijloace de transport rutier Alte mijloace de transport Mobilă

Piei şi produse din piele

Tabel 4.8

Evoluţia gradului de performanta şi de specializare în industria prelucrătoare, 2008-2009

ACR + (2008-2009)

ACR – (2008-2009)

ICII + (2008-2009)

Produse alimentare Produse din tutun Hârtie şi produse din hârtie Echipamente şi aparate radio Aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice Piei şi produse din piele

Băuturi Mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou

ICII - (2008-2009)

Industria chimică Produse din cauciuc şi mase plastice Maşini şi aparate electrice Mijloace de transport rutier Mobilă

Produse ale industriei metalurgice Alte produse din minerale nemetalice Alte mijloace de transport Confecţii şi accesorii

În fereastra din stânga sus sunt industriile care şi-au îmbunătăţit performanţa

(creşterea avantajului comparativ) şi gradul de specializare (creşterea indicelui intra-industrial). Observăm că sectoarele prezente aici au o pondere mică în total export. În schimb, „greii” exportului românesc şi-au îmbunătăţit performanţa, dar şi-au redus gradul de specializare (fereastra stânga jos) în perioada 2005-2009. Dacă această evoluţie provine din reducerea dependenţei de importuri, ar putea fi benefică.

O atenţie specială trebuie acordată pe termen scurt sectoarelor cele mai afectate de criză, şi anume cele din fereastra dreapta jos în tabelul care acoperă anii 2008 şi 2009: industria metalurgică, alte produse minerale nemetalice, alte mijloace de transport, confecţii şi accesorii. Aceste sectoare au o pondere agregată importantă în total exporturi, şi scăderea performanţei şi specializării lor în 2009 trebuie urgent compensată prin politici publice.


53

• Indicatorul de concentrare Herfindhal-Hirschmann a exporturilor şi importurilor din industria prelucrătoare, calculat după formula HHIX = SUM (Xi/X)2, respectiv HHIM = SUM (Mi/M)2, a reieşit a avea următoarele valori, în urma calculelor efectuate: - HHIX (concentrarea exporturilor): 63,6% în 2008, 67,8% în 2009; - HHIM (concentrarea importurilor): 45,3% în 2008, 48,7% în 2009.

Se observă astfel că, urmând o regulă economică generală, concentrarea importurilor este mai mică decât cea a exporturilor. De asemenea, se observă, atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri, creşterea gradului de concentrare, ca efect direct al crizei economice resimţite de exportatori şi importatori.

Însă chiar şi înainte de criză, gradul de concentrare era ridicat, semn al dependenţei de un număr limitat de sectoare economice şi în fapt de un număr limitat de firme, întrucât structura de competiţie a sectoarelor respective este de tip oligopol.

• Indicatorul Finger-Kreinin, sau indicele similarităţii, a fost calculat comparând

valorile exporturilor şi ale importurilor din doi ani de referinţă: 2000 şi 2009, pe baza următoarelor formule de calcul: - FSIX (similaritatea exporturilor) = [∑ (min (Xit1,Xit2)] / ∑Xit1; - FSIM (similaritatea importurilor) = [∑ (min (Mit1,Mit,2)] / ∑Mit1.

În urma calculelor efectuate, rezultă FSIX = 0,79 şi FSIM = 0,99. Practic, structura exporturilor româneşti în ultimul deceniu s-a modificat cu numai

21%, iar cea a importurilor nu s-a modificat aproape deloc (cu 1%). Aceşti indicatori ne arată, pe de o parte, că schimbarea structurii exporturilor către unele intensive în tehnologie, cu valoare unitară mai ridicată, este un proces lent, şi, pe de altă parte, că reindustrializarea României are nişte limite impuse de structura rigidă a importurilor, mai ales dacă o coroborăm cu gradul ridicat de concentrare.

În lipsa posibilităţii de intervenţie prin politica comercială, politica industrială trebuie să flexibilizeze importurile pentru a permite restructurarea mai rapidă a exporturilor, şi singurul mod de a atinge acest obiectiv îl constituie ruperea dependenţei exporturilor de importuri, prin măsuri precum:

stimularea consorţiilor de export pentru IMM-uri (structuri care să împartă costurile de distribuţie);

stimularea găsirii de noi nişe de piaţă atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri, inclusiv prin acordarea de garanţii; găsirea de nişe extracomunitare este esenţială şi pentru reducerea riscului valutar, având în vedere scăderea cursului euro care se anunţă a fi de durată (şi care scumpeşte exporturile româneşti în zona euro);

promovarea clusterelor industriale care să permită relocarea în România a furnizorilor pentru producătorii din sectoarele cu performanţe ridicate la export precum şi pentru sectoare care deocamdată sunt subdezvoltate în România, dar care au potenţial de creştere (cele din zona telecomunicaţiilor, mijloacelor tehnicii de calcul, aparatelor medicale şi de precizie).


55

5. Analiza competitivităţii regionale

Analiza situaţiei economice făcută în exclusivitate la nivelul ţării nu reflectă o imagine

întru totul corectă a situaţiei reale, deoarece întotdeauna pot exista polarităţi de bunăstare şi dezvoltare, facilitate de istorie, politici guvernamentale de sprijin al unor regiuni, plasament geografic. Prin urmare, este de dorit să se analizeze situaţia competitivităţii la nivelul regiunilor de dezvoltare, aşa cum au fost ele definite în repartizarea sociodemografică a României.

Metodologia cercetării În vederea investigării plasării competitive a regiunilor din România se porneşte de la

metodologia propusă de Grupul de Economie Aplicată în Manualul de evaluare a competitivităţii regionale4. Astfel, se utilizează o matrice hard de analiză ce reuneşte trei direcţii, şi anume: economic, social şi tehnologic. Modelul de evaluare selectează o serie de indicatori aferenţi celor trei direcţii, pe care îi agregă, prin calculul unei medii ponderate, într-un indicator al competitivităţii regionale, cu ponderi care să surprindă în mod realist o imagine cât mai fidelă a realităţii imediate.

Indicatorii propuşi spre analiză, colectaţi dintr-o serie de surse de documentare (INSSE, Comisia Naţională de Prognoză, eurostat, UNDP), sunt:

indicatori economici: rata de creştere reală a PIB-ului regional, PIB-ul regional pe locuitor, exporturile regionale nete, productivitatea muncii, venitul net pe locuitor şi formarea brută a capitalului fix. Deşi extrem de relevant în analiză, acest ultim indicator nu este disponibil în statistica naţională, calculat la nivel de regiune de dezvoltare, prin urmare, se va ţine seama de această lipsă în calculul indicatorului agregat. Indicatorul economic agregat are o pondere de 40% în indicatorul de competitivitate regională, ponderile fiecărei componente fiind: PIB-ul regional pe locuitor 10%, rata de creştere a PIB-ului regional 10%, exporturile nete 10%, productivitatea muncii 30%, venitul net pe locuitor 20%, respectiv formarea brută de capital fix 20%;

indicatori sociali: dispersia ratelor regionale de ocupare, ocuparea forţei de muncă în total şi ocuparea femeilor şi indicele speranţei medii de viaţă. Similar cu cazul indicatorilor economici, şi în cazul indicatorilor sociali se poate observa absenţa unui indicator, şi anume dispersia ratelor regionale de ocupare. Indicatorul social are o pondere de 30% în indicatorul de competitivitate regională, iar ponderea celor trei indicatori ce au putut fi calculaţi este de 40% pentru gradul de ocupare totală, 20% pentru indicele speranţei medii de viaţă şi 10% pentru gradul de ocupare a femeilor;

indicatori tehnologici: cheltuielile de cercetare-dezvoltare ca procent din PIB, populaţia ocupată în sectoare cu înaltă tehnologie, educaţia terţiară cu specializare avansată în cercetare. În cazul acestui tip de indicator, s-au putut identifica serii de timp pentru cele trei componente, însă, în cazul componentei cu privire la educaţia terţiară, în informaţiile statistice puse la dispoziţie de INSSE, lipsesc informaţii cu

4 GEA, 2007.

56

privire la o serie de judeţe, şi anume: Vaslui, Tulcea, Giurgiu şi Ialomiţa. Indicatorul tehnologic are o pondere de 30% în indicatorul de competitivitate regională, distribuţia ponderilor între componentele sale fiind: gradul de ocupare a populaţiei în sectoare de înaltă tehnologie are o pondere egală cu educaţia terţiară, şi anume 30%, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare au o pondere de 40%.

Desfăşurătorul indicatorilor pentru fiecare regiune de dezvoltare în parte se regăseşte în Anexa 8.

Analiza se face pe doi ani, ulterior accederii României la Uniunea Europeană pentru a putea observa dacă există modificări de la un an la altul în gradul de competitivitate a unei regiuni.

Analiza competitivităţii regionale în funcţie de indicatorii economici Primul element de analiză este, după cum menţionam şi în metodologia cercetării, PIB-ul

regional pe locuitor, indicator tradiţional pentru compararea regiunilor de dezvoltare. Din această perspectivă, se poate observa că lider necontestat la nivel naţional este regiunea Bucureşti-Ilfov, cu dublul mediei naţionale în ambii ani de analiză. Dacă însă considerăm regiunea Bucureşti-Ilfov drept o situaţie specială, investigaţia se poate concentra pe celelalte şapte regiuni de dezvoltare, dintre care regiunea Vest este constantă în poziţia de urmăritor al liderului. Regiunea Vest, favorizată şi de proximitatea faţă de alte state membre ale Uniunii Europene, se menţine pe locul doi din punct de vedere al PIB-ului pe locuitor şi în 2007 şi în 2008. Poziţia este însă menţinută de o perioadă mai lungă de timp, deoarece posibilităţile de creştere au fost valorificate mai bine datorită plasării în apropiere de Uniunea Europeană în perioada de preaderare. Folosind acelaşi criteriu de analiză, se poate observa stabilitatea regiunilor de pe locurile trei şi patru, Centru, respectiv Nord-Vest, precum şi plasarea în ambii ani pe aceleaşi poziţii a celorlalte regiuni, în ordine: Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Oltenia, şi menţinerea pe ultima poziţie a regiunii Nord-Est, cea mai săracă din perspectiva PIB-ului pe locuitor. Valorile analizate pentru fiecare regiune aferente acestui indicator sunt prezentate în tabelul 5.1.

Tabelul 5.1

PIB-ul pe locuitor (în lei) ca indicator economic în analiza competitivităţii regionale, în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008

Nord-Est 12340.9 14825.33 Sud-Est 15641.8 19691.83 Sud-Muntenia 15757.8 19846.04 Sud-Vest Oltenia 15097.3 18594.08 Vest 22341.9 26717.88 Nord-Vest 18610.5 21782.49 Centru 19579.5 23797.88 Bucureşti-Ilfov 43037.3 51143.27


57

După studierea evoluţiei absolute a PIB-ului pe locuitor în regiunile de dezvoltare, este imperios necesar să se aibă în vedere şi evoluţia relativă a indicatorului, reflectată prin rata de creştere reală, conform tabelului 5.2.

Tabelul 5.2

Rata de creştere reală a PIB-ului regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Nord-Est 4.1 7.2 Sud-Est 5 6.8 Sud-Muntenia 6.2 7.8 Sud-Vest Oltenia 6 8 Vest 5.4 6.1 Nord-Vest 5.8 6.9 Centru 7.2 8.2 Bucureşti-Ilfov 8.2 6.4

Prin investigarea acestui indicator, se pot observa mai multe elemente relevante în

analiza dezvoltării regionale. Primul dintre acestea este faptul că regiunile au tendinţa de a fi mai puţin stabile ca poziţie. Astfel, dacă în 2007 pe primul loc se plasează regiunea Bucureşti-Ilfov, în 2008 aceasta este detronată de secundul său anterior, regiunea Centru. Deşi pe locul doi din punct de vedere al dimensiunii absolute a PIB-ului pe locuitor, regiunea Vest este antepenultima în 2007 şi ultima în 2008, aflându-se în poziţia paradoxală de a avea o rată în creştere, dar de a pierde două poziţii în clasamentul regiunilor. Într-o situaţie similară, comparativ cu PIB-ul pe locuitor se află şi regiunea Nord-Vest, care însă reuşeşte să-şi menţină poziţia. Este însă extrem de interesantă evoluţia regiunii Nord-Est care, de pe ultimul loc în 2007, urcă pe locul patru, dovedind un potenţial de creştere nevalorificat.

Continuând investigarea cu un alt element macroregional, evoluţia exporturilor nete (tabelul 5.3) se revelă faptul că, deşi cu o rată de creştere mare a PIB-ului, precum şi cu cel mai mare nivel al acestuia la nivel naţional, regiunea Bucureşti-Ilfov este extrem de dependentă de importuri, având un deficit comercial de aproximativ nouă ori mai mare decât celelalte regiuni de dezvoltare. Regiunea Vest însă, a doua plasată în clasamentul PIB-ului pe locuitor are cel mai mic deficit comercial dintre toate regiunile atât în 2007, cât şi în 2008, cu menţiunea faptului că regiunea Sud-Vest Oltenia este singura regiune cu exporturi nete pozitive. Acest lucru sugerează nevoia unei analize suplimentare, în amănunt, a componentelor PIB-ului în regiunile Bucureşti-Ilfov, respectiv Vest, pentru a putea identifica motivaţiile plasării concurente din punct de vedere al bunăstării, dar diametral opuse din punct de vedere al surselor. O altă observaţie relevantă este că, şi în acest caz, regiunile au tendinţa de a-şi menţine poziţia de la un an la altul.

58

Tabelul 5.3 Exporturile nete regionale în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008

Bucureşti-Ilfov -16598.8 -17424.5 Centru -1897.9 -1900 Nord-Vest -1752.5 -1726 Sud-Est -768.2 -1250.6 Nord-Est -335.2 -287 Vest -301.4 -229.5 Sud-Vest Oltenia 929.5 936.2

O a doua categorie de indicatori economici se referă la productivitatea muncii (tabelul

5.4.), respectiv venitul net pe locuitor (tabelul 5.5.). Deşi indicatorul de productivitate este de preferat să se calculeze la număr de ore de lucru, având în vedere faptul că informaţiile statistice cu privire la acesta din urmă sunt relativ puţin credibile, se foloseşte raportul la număr de angajaţi. Regiunile plasate pe primele locuri (liderul Bucureşti-Ilfov cu o productivitate aproape dublă faţă de cea de-a doua regiune, Vest şi Centru) sunt aceleaşi regiuni plasate pe primele locuri din punct de vedere al PIB-ului (numărătorul fracţiei de productivitate). De asemenea, similar cu clasamentul referitor la PIB, regiunea Nord-Est este cea care are cea mai mică productivitate a muncii, atât în 2007, cât şi în 2008. Singurele regiuni care îşi schimbă poziţiile între ele de la un an la altul sunt Sud-Est şi Nord-Vest, în favoarea regiunii de la Marea Neagră, a cărei productivitate începe să fie potenţată de importanţa portului Constanţa prin plasarea sa la graniţa Uniunii Europene.

Tabelul 5.4

Productivitatea muncii la nivel regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Bucureşti-Ilfov 79.06098869 93.85420408 Vest 49.46583065 58.58997722 Centru 47.06800648 56.76200378 Sud-Muntenia 42.81651301 53.65004115 Nord-Vest 42.75103245 49.74270134 Sud-Est 41.90534785 52.47863894 Sud-Vest Oltenia 39.33668571 48.01929224 Nord-Est 36.43357364 43.65550277

Aceste poziţionări ale regiunilor de dezvoltare în funcţie de productivitatea muncii nu se

reflectă întru totul şi în veniturile nete ale populaţiei din regiunile respective. Aşadar, după cum se poate observa din tabelul următor, Bucureşti-Ilfov este din nou pe primul loc, însă la o diferenţă destul de mică faţă de a doua plasată în anul 2007, regiunea Sud-Vest Oltenia. În acelaşi an de analiză, Sud-Vest Oltenia este penultima regiune din punct de vedere al


59

productivităţii muncii la nivel naţional, cu toate acestea ea depăşind regiunea Vest din perspectiva venitului net. Regiunea Vest este depăşită în 2008 şi de regiunea Sud-Muntenia, inferioară din punct de vedere al productivităţii în ambii ani de analiză. Într-o situaţie similară se află şi regiunea Nord-Est, cu cea mai mică productivitate, dar cu un venit comparabil cu cel al regiunii Centru, plasată a treia în 2007 şi în 2008 ca productivitate, dar a şaptea în ambii ani ca venit net pe locuitor. Explicaţia poate proveni din gradul de ocupare aferent regiunilor analizate, respectiv productivitatea muncii este raportată la populaţia ocupată, în timp ce venitul pe locuitor este raportat la populaţia totală. Acest lucru susţine nevoia unei analize agregate a tuturor indicatorilor: economici, sociali şi tehnologici.

Tabelul 5.5

Venitul net pe locuitor la nivel regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Bucureşti-Ilfov 1382 1810 Sud-Vest Oltenia 1007 1260 Vest 978 1207 Sud-Muntenia 974 1220 Sud-Est 972 1190 Nord-Est 938 1155 Centru 937 1150 Nord-Vest 935 1119

Indicatorul economic agregat (tabelul 5.6), considerând ponderile din metodologia de

cercetare, rezultă într-o clasificare a regiunilor din punct de vedere economic. Acest unic criteriu nu poate fi exclusiv, deoarece pot apărea situaţii în care o regiune este plasată pe o poziţie superioară, dar poziţionarea sa este viciată de lipsa de corelaţie a indicatorilor economici cu cei sociali.

Tabelul 5.6.

Indicatorul economic agregat pentru cele 8 regiuni de dezvoltare în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Nord-Est 0.696443 0.728757748 Sud-Est 0.807146 0.853874803 Sud-Muntenia 0.853494 0.867082616 Sud-Vest Oltenia 0.734973 0.757451517 Vest 0.89666 0.875992167 Nord-Vest 0.884921 0.855182289 Centru 0.961471 0.947989788 Bucureşti-Ilfov 2.164892 2.113669071

60

Indicatorul revelă plasarea regiunii Bucureşti-Ilfov pe primul loc, chiar şi după agregarea indicatorilor economici. Ea este urmată de un contingent relativ omogen al celorlalte şapte regiuni, regiunea Centru fiind pe al doilea loc în ambii ani, iar regiunea Vest, pe locul 3. Regiunea Nord-Vest, deşi plasată deficitar din punctul de vedere al venitului net pe locuitor, este a patra în anul 2007, deasupra întregii zone de Sud (cele trei regiuni), regiunea Nord-Est încheind clasamentul. Faţă de situaţia anului 2007, în 2008 se poate observa îmbunătăţirea situaţiei regiunii Sud-Muntenia, care depăşeşte regiunea Nord-Vest, celelalte poziţii rămânând neschimbate.

Figura 5.1. Clasamentul regiunilor de dezvoltare după indicatorul economic agregat în 2008 faţă de 2007 Analiza competitivităţii regionale în funcţie de indicatorii sociali Al doilea set de indicatori ce trebuie luaţi în seamă în analiza competitivităţii regionale

sunt indicatorii sociali. Aceştia menţin o opinie echilibrată asupra situaţiei din teritoriu, ce poate apărea viciată în momentul considerării exclusive a indicatorilor economici.

Cei trei indicatori sociali investigaţi în studiul de faţă se referă la nivelul de ocupare a forţei de muncă (tabelul 5.7), atât total, cât şi în ceea ce priveşte ocuparea femeilor (tabelul 5.8), precum şi indicele speranţei medii de viaţă, drept indicator al calităţii vieţii (tabelul 5.9).

Tabelul 5.7

Gradul de ocupare al forţei de muncă (total) la nivel regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Nord-Est 61.3 60.5 Sud-Est 54.7 55.3 Sud-Vest Oltenia 59.3 60 Vest 59.6 59.3 Nord-Vest 57 56.4 Centru 55.1 56.6 Bucureşti-Ilfov 62.4 63.3


61

După cum era previzionat în cazul analizei economice, regiunea Nord-Est are un grad de ocupare mare, al doilea atât în 2007, cât şi în 2008. Însă productivitatea redusă a muncii determină o plasare pe ultimul loc din punct de vedere al indicatorilor economici. În cazul regiunii Sud-Vest Oltenia, venitul net pe locuitor mare în 2007 influenţează pozitiv gradul de ocupare în 2008, aceasta trecând de pe locul patru pe locul trei. La polul diametral opus se găseşte regiunea Vest, care, deşi cu o productivitate mare, înregistrează o scădere a gradului de ocupare pe fondul unui venit net redus. Plasată pe ultimul loc în ambii ani este regiunea Sud-Est, deşi acest lucru nu afectează în mod evident poziţionarea economică în eşalonul doi al acestei regiuni. Ultimul loc al clasamentului îi revine tot regiunii Sud-Est în momentul în care se analizează gradul de ocupare a femeilor.

Tabelul 5.8

Gradul de ocupare al forţei de muncă (femei) la nivel regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008 Nord-Est 59.1 57.1 Sud-Est 45.6 45.6 Sud-Vest Oltenia 53.1 53.9 Vest 52.5 52.7 Nord-Vest 52.8 52.1 Centru 48.4 49.3 Bucureşti-Ilfov 55.9 56.2

Conform acestui indicator, pe primul loc în ambii ani este regiunea Nord-Est, urmată de

Bucureşti-Ilfov. Este evident aşadar faptul că această regiune a încercat să suplinească situaţia problematică a productivităţii muncii prin ocuparea unui număr cât mai mare de persoane active. Însă, în condiţiile în care această ocupare nu se face în sectoare cu o valoare adăugată substanţială, efortul nu se va regăsi în PIB-ul pe locuitor şi nu va fi evidenţiat în potenţialul de creştere al regiunii, fapt susţinut şi de poziţia de lider pe care o are regiunea Nord-Est în această secţiune.

Imaginea completă a dezvoltării sociale a regiunilor este dată şi de indicele speranţei medii de viaţă, ca indicator de calitate a vieţii. După cum era de aşteptat, regiunea Bucureşti-Ilfov oferă locuitorilor săi cea mai mare speranţă de viaţă în ambii ani analizaţi. Ea este urmată, în mod consistent cu indicatorii economici, de regiunea Centru, şi paradoxal faţă de indicatorii economici din regiunea Nord-Est. În ambele cazuri, regiunea Nord-Vest are cel mai mic indice, deşi din punct de vedere economic este a cincea regiune a ţării. Este de menţionat în cazul acestui indicator dispersia mică a rezultatelor, diferenţierile interregionale fiind mai degrabă academice şi statistice decât efective.

62

Tabelul 5.9 Indicele speranţei medii de viaţă la nivel regional în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008


Luând în considerare atât paradoxurile de plasare, cât şi coeficienţii de ponderare, se

creează indicatorul social agregat, detaliat în tabelul următor, precum şi în figura 5.2.

Tabelul 5.10 Indicatorul social agregat pe regiuni de dezvoltare în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008



63

Figura 5.2. Clasamentul regiunilor de dezvoltare după indicatorul social agregat în 2008 faţă de 2007 Astfel, este evident din grafic faptul că, deşi plasată pe ultimul loc din punct de vedere

economic, regiunea Nord-Est încearcă să suplinească această poziţie prin plasarea pe locul al doilea din perspectiva socială. Cu toate acestea, menţinerea poziţiei secunde în cei doi ani analizaţi nu permite un reviriment pe plan economic, subliniind încă o dată nevoia unei analize consistente cu toate tipurile de indicatori. Regiunea Bucureşti-Ilfov este şi în acest caz pe primul loc, iar regiunea Sud-Est, deşi ajutată economic de exporturile nete potenţate de existenţa portului Constanţa, nu susţine această situaţie şi cu o politică socială. Evoluţia indicatorului de la un an la altul este echilibrată pe cele opt regiuni de dezvoltare, astfel cinci dintre ele au o îmbunătăţire în 2008 faţă de 2007, iar trei înregistrează un regres (Nord-Est, Vest şi Nord-Vest).

Analiza competitivităţii regionale în funcţie de indicatorii tehnologici Ultimul set de indicatori consideraţi este cel referitor la tehnologie înaltă, cercetare,

dezvoltare şi inovare, ca semnal al potenţialului de dezvoltare ulterioară al regiunii analizate. În acest sens, se modelează evoluţia în 2007 comparativ cu 2008, la nivel regional, pentru implicarea financiară în cercetare-dezvoltare (cheltuielile pentru acest domeniu ca procent din PIB-ul regiunii – tabelul 5.11), numărul populaţiei ocupate în domenii care au legătură cu cercetarea-dezvoltarea şi inovarea, precum şi educaţia terţiară, ca incubator de personal specializat pentru sectoarele amintite.

64

Tabelul 5.11 Cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare ca procent

din PIB-ul regional în 2007-2008

Regiunea Regiunea Regiunea Nord-Est 0.36 0.39 Sud-Est 0.18 0.18 Sud-Muntenia 0.45 0.35 Sud-Vest Oltenia 0.2 0.21 Vest 0.26 0.3 Nord-Vest 0.38 0.43 Centru 0.15 0.13 Bucureşti-Ilfov 1.31 1.62

După cum se poate observa din tabelul 5.11, cel mai mare procent de cheltuieli de

cercetare-dezvoltare l-a avut în 2007 şi în 2008 regiunea Bucureşti-Ilfov. Aceasta este urmată la mare distanţă de regiunea Sud-Muntenia în 2007 şi de regiunea Nord-Vest în 2008. Pornind de la observaţia necesităţii suplinirii lipsei de productivitate a muncii care plasează regiunea Nord-Est în cea mai defavorabilă poziţie din punct de vedere economic, aceasta investeşte în cercetare-dezvoltare, fiind pe locul al patrulea în 2007, după Nord-Vest, şi pe locul al treilea în 2008, înaintea regiunii Sud-Muntenia. Cea mai slabă investiţie în domeniu o are regiunea Centru în ambii ani de analiză, la relativ mică distanţă de penultima regiune, care este cea de Sud-Est. Este aşadar evident impactul pe care îl are structura activităţilor economice în regiunile considerate, cu precădere în cazul regiunii Sud-Est, ai cărei indicatori economici (exporturile nete) relevă o importanţă crescută a comerţului, în detrimentul investiţiei în producţie sau în inovare.

Tabelul 5.12 Populaţia ocupată în domenii de înaltă tehnologie în perioada 2007-2008

Regiunea 2007 2008


Populaţia ocupată în domenii de înaltă tehnologie, cercetare-dezvoltare, inovare

urmează trendul stabilit de orientarea fondurilor, cu o forţă mai mare însă. Dacă din punct de vedere al cheltuielilor, Bucureşti-Ilfov avea de trei ori nivelul următoarelor plasate, în acest caz se observă o grupare evidentă a regiunilor. Pe locul doi se găseşte regiunea Vest, la


65

distanţă medie de prima plasată, dar şi de contingentul celorlalte regiuni, dintre care se evidenţiază uşor regiunea Centru în 2007 şi Nord-Vest în 2008. Zona de Sud are o situaţie extrem de deficitară în acest sens, fiind zone preponderent agricole. În condiţiile unei dezindustrializări a economiei, corelate cu o reducere majoră a agriculturii, precum şi cu o lipsă de investiţie în cercetare-dezvoltare, evidenţiată de tabelul anterior, este de aşteptat ca nivelul de competitivitate a zonei de Sud a României să se reducă în următorii ani.

Tabelul 5.13

Educaţia terţiară în regiunile de dezvoltare (ca procent de studenţi din totalul populaţiei de 20-24 de ani) în 2007-2008

Regiunea 2007 2008

Nord-Est 33.7 21.2 Sud-Est 29.7 22.2 Sud-Muntenia 20 10.1 Sud-Vest Oltenia 32.4 22.3 Vest 67.6 41.26 Nord-Vest 33.7 33.8 Centru 49.9 41.8 Bucureşti-Ilfov 100 100

Ultimul indicator considerat este cel al educaţiei terţiare, ca potenţial de creştere

inovativă viitoare. Politica de implicare majoră a populaţiei în problematici terţiare este evidentă şi în acest plan, Bucureşti-Ilfov având practic un procent de 100% din populaţia între 20 şi 24 de ani înscrisă într-un program universitar, în ambii ani analizaţi. În 2007, regiunea Vest s-a menţinut ca a doua plasată, însă a pierdut în 2008 în detrimentul regiunii Centru, care o urma în 2007. Per total însă, se remarcă o scădere a procentului de studenţi în 2008, pe fondul unei creşteri a taxelor universitare. Cele mai slabe rezultate le are la acest nivel regiunea Sud-Muntenia, care şi-a redus în perioada analizată la jumătate numărul de studenţi. Indicatorul însă este viciat din acest punct de vedere. După cum am menţionat la metodologia cercetării, în cazul acestei regiuni de dezvoltare, INSSE nu deţine informaţii cu privire la două judeţe (Giurgiu şi Ialomiţa). Putem presupune aşadar că şi această regiune de dezvoltare intră în contingentul urmăritorilor celor două plasate pe primele locuri.

Tabelul 5.14

Indicatorul tehnologic agregat pe regiuni de dezvoltare în perioada 2007-2008 Regiunea 2007 2008


66

Situaţia agregată, prezentată în tabelul anterior, precum şi în figura 5.3, menţine discrepanţa între Bucureşti-Ilfov şi celelalte regiuni de dezvoltare, dintre care, în ambii ani, se remarcă regiunea Vest. Eforturile acesteia însă se plasează doar la jumătatea nivelului regiunii capitalei.

Figura 5.3. Clasamentul regiunilor de dezvoltare după indicatorul tehnologic agregat în 2008 faţă de 2007

Bucureşti-Ilfov nu doar se plasează pe primul loc, dar îşi şi îmbunătăţeşte situaţia de la

an la an, lucru pe care îl putem observa doar la Nord-Vest. Celelalte regiuni înregistrează restrângeri ale indicatorului tehnologic după intrarea în Uniunea Europeană.

Analiza indicatorului de competitivitate regională După cum am menţionat anterior, este imperios necesară o analiză care să reunească

ponderat toate cele trei direcţii. Indicele de competitivitate face acest lucru, clasând regiunile din toate punctele de vedere. Distribuţia indicelui poate fi observată în tabelul 5.15 şi grafic în figura 5.4.

Aşa cum era de aşteptat, cea mai competitivă regiune este Bucureşti-Ilfov, atât în 2007, cât şi în 2008, şi este de aşteptat să-şi menţină poziţia şi în anii următori, mai ales în contextul unei productivităţi a muncii ridicate şi a unor investiţii în cercetare-dezvoltare susţinute.


67

Tabelul 5.15 Indicele de competitivitate regională pentru cele opt regiuni de dezvoltare

ale României în 2008 faţă de 2007

Regiunea 2007 2008 Bucureşti-Ilfov 2.005365094 2.086411274 Vest 1.033280572 0.987941532 Nord-Vest 0.88858305 0.906736673 Centru 0.880207728 0.87173379 Sud-Muntenia 0.870150453 0.816712893 Nord-Est 0.800814763 0.80473437 Sud-Vest Oltenia 0.761381278 0.752912367 Sud-Est 0.760217061 0.772817101

În 2007, ca de altfel şi în 2008, a doua regiune din punct de vedere al competitivităţii

este regiunea Vest, care, aşa cum am afirmat şi anterior, beneficiază de un acces facil şi rapid la pieţele statelor membre din Europa Centrală. Este de remarcat la acest indice, similar cu PIB-ul pe locuitor, faptul că regiunile au inerţie în a-şi menţine poziţia de la un an la altul, cu atât mai mult cu cât am putut observa din analiza fiecărui indicator în parte, precum şi a indicatorilor agregaţi, la nivelul componentelor, că există modificări de plasare. Regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Muntenia şi Nord-Est formează o grupare relativ omogenă din punct de vedere al indicelui de competitivitate.

Figura 5.4. Clasamentul regiunilor de dezvoltare după indicele de competitivitate regională în 2008 faţă de 2007

68

Comparând poziţionările în funcţie de indicatorul de competitivitate regională cu cele în funcţie de PIB-ul pe locuitor, se observă că:

în ambele cazuri, regiunea Bucureşti-Ilfov este pe primul loc; diferenţierea între cei doi indicatori (unui exclusiv economic, iar celălalt conţinând şi

elemente sociale şi tehnologice de potenţial inovativ) apare în momentul în care se doreşte diferenţierea celorlalte şapte regiuni grupate;

există o situaţie extrem de problematică din punct de vedere economic pentru regiunea Nord-Est, însă se încearcă metode de reducere a acesteia pe termen lung;

zona Sud este afectată atât la nivel economic, cât şi social şi tehnologic, trecerea de la preponderenţa agricolă către economia cunoaşterii făcându-se dificil, în condiţiile în care, pe de o parte, există debuşeul comercial, iar pe de altă parte populaţia are tendinţa de a se polariza înspre capitală, care deţine un nivel superior, atât economic, cât mai ales social;

zona Vest este favorizată de amplasamentul său geoeconomic, atât pe plan economic, cât şi tehnologic. În măsura în care acestea nu se regăsesc în calitatea vieţii şi în indicatorii sociali, există riscul de reducere a populaţiei prin migraţie în ţară sau în alte state membre ale Uniunii Europene.

În concluzie, o analiză de competitivitate nu poate fi făcută pe considerente exclusiv economice, iar economia naţională relevă o polarizare clară având la un pol regiunea capitalei, iar la celălalt, restul de şapte regiuni de dezvoltare. Această polarizare este necesar să fie redusă, în special prin potenţarea creşterii în regiunile care dovedesc capacitate competitivă.


69

6. Politici de suport

6.1. Politica fiscală şi bugetară

În 2009, economia românească a înregistrat una dintre cele mai puternice contracţii din istoria sa recentă. PIB-ul a scăzut cu 7,1%, după o creştere de o magnitudine similară în anul precedent. Ciclul de creştere, care a început cu câţiva ani înainte de aderarea României la UE, în 2001, s-a bazat în principal pe consum şi investiţii. Între 2001 şi 2008 PIB-ul a crescut, în medie, cu 6,2%. Excesul de cerere s-a accelerat semnificativ după 2001, ajungând la niveluri de două cifre şi atingând 15,7% din PIB în primul trimestru al anului 2008.

Creşterile salariale puternice, un volum sporit de remitenţe şi o extindere rapidă a creditului intern nonguvernamental a împins consumul privat pe un drum nesustenabil, ceea ce a determinat o economie supraîncălzită. Accesul facil la credite, alături de anticipările gospodăriilor populaţiei privind venituri mai mari au dus la creşterea creditului intern cu 56% în termeni reali, la începutul anului 2001. Deşi ca pondere în PIB creditul intern este încă relativ scăzut comparativ cu valorile observate în alte economii dezvoltate (acesta s-a ridicat la doar 41% din PIB în 2009), ritmul de expansiune a fost, fără îndoială, foarte mare. BNR a adoptat mai multe măsuri pentru a încerca să oprească creşterea creditului. La mijlocul anului 2007 s-a angajat într-un ciclu de întărire a politicii monetare, ridicând atât rata dobânzii-cheie, până la 10,25% la sfârşitul anului 2008, precum şi rezervele minime obligatorii. Pe lângă aceste măsuri cantitative, BNR a adoptat şi un şir de măsuri prudenţiale ce vizau limitarea atât a expunerii creditelor gospodăriilor, cât şi a creditării bancare.

Creşterea intrărilor de capital străin, determinată de ratele ridicate ale dobânzilor şi de câştigurile potenţiale ale pieţei imobiliare, a dus la o apreciere continuă a monedei naţionale, respectiv a leului. Aceasta, la rândul său, a condus la o accelerare a importurilor, care au crescut mai rapid decât exporturile, adâncind deficitul de cont curent la 12,3% la sfârşitul anului 2008.

De asemenea, politica fiscală a fost prociclică, deficitul bugetar crescând de la 0,8% în 2005 la 5,4% din PIB la sfârşitul anului 2008. Întrucât veniturile guvernamentale au fost stimulate de economia supraîncălzită, cheltuielile guvernamentale au crescut în zone mai puţin productive, mai ales în cea a salariilor din sectorul public şi a consumului.

Efectele crizei financiare asupra economiei româneşti Efectele crizei financiare au început să fie resimţite în economia românească în al

patrulea trimestru din 2008. Marile dezechilibre macroeconomice existente au fost penalizate de pieţe pe măsură ce lichiditatea globală a secat şi incertitudinea a crescut brusc în pieţele financiare mondiale. Agenţiile de rating internaţionale au reacţionat, două dintre cele trei principalele agenţii, Standard & Poor’s şi Fitch, reducând ratingul de ţară la statutul de junk.

Perspectiva stopării bruşte a capitalului a sugerat faptul că găsirea rapidă de alternative pentru liniile de finanţare este o prioritate. Astfel, la începutul anului 2009, autorităţile au apelat la FMI. În martie 2009, guvernul român a încheiat negocierile pentru un acord stand-by

70

de 19,5 miliarde de euro cu un grup de instituţii internaţionale, condus de FMI. Ca urmare, ţara a reuşit să evite orice potenţial blocaj în finanţarea deficitelor externe şi interne. În plus, programul FMI a detaliat modificările necesare care trebuie implementate de autorităţile fiscale, astfel încât politica fiscală să devină mai transparentă şi responsabilă. Reacţia rapidă a autorităţilor internaţionale a fost extrem de importantă pentru prevenirea ieşirilor de capital străin. În plus, prin aşa-numita Iniţiativă de Coordonare Bancară, FMI a început un dialog cu băncile străine care operează în România, al cărui obiectiv era să împiedice închiderea liniilor de credit de refinanţare.

Încetinirea cererii la nivel mondial a avut implicaţii profunde pentru economia românească. Incapabilă să susţină cererea pe plan intern, economia românească a intrat în recesiune. În 2009, consumul privat a coborât cu 9,2% în termeni anuali, ca urmare a şocului suportat de veniturile reale, care a influenţat comportamentul de consum al populaţiei. Înainte de criza financiară, creşterea PIB a fost alimentată de consumul intern (a se vedea figura 6.1). Exportul net s-a ajustat brusc, contractându-se de la aproximativ 15% din PIB în 2007 la puţin peste 5% din PIB la sfârşitul anului 2009.

Sursa: GEA, pe baza datelor INSSE.

Figura 6.1. Exporturile nete şi consumul total, % PIB

Formarea brută de capital fix, o măsură a ritmului în care stocul de capital este înlocuit

la nivelul economiei, a scăzut cu aproape un sfert faţă de 2008. Sectorul construcţiilor a suferit cel mai mult dintre toate sectoarele economiei, activitatea scăzând cu mai mult de 17% în termeni anuali. Activităţile în sectoarele comerţului cu ridicata şi cu amănuntul au scăzut cu 11,2% în timp ce producţia industrială a încetinit cu 4,3% faţă de 2008.

În 2009, inflaţia a ieşit în afara benzii de inflaţie ţintită de BNR, pentru al treilea an consecutiv. Totuşi, elementele aflate în afara controlului BNR, precum cursul politicii fiscale, au jucat un rol important în evoluţia inflaţiei.

Pe parcursul anului 2009, politica monetară a fost predominant relaxată. Pe parcursul anului, Consiliul de Politică Monetară a redus gradual rata dobânzii-cheie a BNR cu 2,25 puncte procentuale, de la 10,25% la 8%. Deşi în primele faze ale ciclului de relaxare reducerea ratei dobânzii de politică monetară a BNR a fost relativ lentă pentru a se reflecta în ratele de creditare ale băncilor comerciale, la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010 acest proces a început deja să-şi accelereze ritmul.


71

În general, politica monetară a fost destul de prudentă. Deşi economia s-a contractat brusc, rata dobânzii-cheie a BNR a fost redusă treptat. Întrucât inflaţia era în scădere, rata reală a dobânzii în economie a fost prea mare pentru a facilita accesul firmelor la împrumuturile necesare pentru realizarea nevoilor lor.

Forţate să se adapteze, companiile au renunţat la o parte din forţa lor de muncă, ceea ce a determinat intrarea în teritoriu negativ a creşterii salariului mediu la începutul anului 2010. Acest lucru în sine este un eveniment remarcabil, întrucât salariile nominale au crescut la rate de peste 20% în ultimele două decenii. Scăderea dramatică a salariilor a redus o importantă sursă de presiune asupra inflaţiei şi, dacă se va menţine, ar putea spori competitivitatea.

Sursa: GEA, pe baza datelor INSSE. Figura 6.2. Salariile, inflaţia şi ratele dobânzii de refinanţare şi a celei de acordare a creditelor

Abordarea prudentă a politicii monetare este, de asemenea, explicată prin atenţia

acordată de BNR evoluţiei cursului de schimb. Deşi BNR ţinteşte inflaţia, preocupările legate de fluctuaţii mari în rata de schimb valutar au determinat BNR să adopte o atitudine pro-activă, prin intervenţii pe piaţa valutară.

Politica fiscală a jucat un rol important în adâncirea dezechilibrelor macroeconomice existente. În 2008, deficitul bugetar a crescut în ultimul trimestru cu mai mult de trei puncte procentuale din PIB, la 5,4% din PIB. Acest lucru a fost cauzat, în principal, de cheltuielile curente în mod substanţial mai mari decât cele planificate, în special în salariile din sectorul public şi transferurile sociale. Cele mai multe dintre acestea au avut loc în octombrie 2008, înainte de alegerile parlamentare. Guvernul de la acea dată a avut, de asemenea, previziuni foarte optimiste privind veniturile bugetare. Ca urmare a încetinirii creşterii economice, a existat o scădere bruscă în colectarea veniturilor din ultimul trimestru, adâncind deficitul bugetar mult peste 2,4% din PIB, ţinta pentru sfârşitul de an. „Moştenirea” deficitului din 2008 s-a dovedit a fi dificil de gestionat din 2009, pe măsură ce efectele recesiunii s-au accentuat.

72

Privind în perspectivă, 2010 este un an plin de provocări. Previziunile oficiale plasează creşterea PIB-ului în acest an la 1,3%, mare parte a creşterii urmând să aibă loc în a doua jumătate a anului. Totuşi, avansul PIB-ului ar putea fi chiar mai redus, deoarece performanţele economiei în primul trimestru al anului 2010 sunt nesemnificative, recuperarea fiind realizată mult mai lent decât se anticipase.

Tabelul 1.1

România. Indicatori macroeconomici selectaţi

2008 2009p 2010* 2011* 2012* PIB (mld. euro) 136,9 115,9 125,5 139,7 157,9 Creştere reală a PIB (%) 7,1 -7,1 0,9 3,1 4,7 Salariile nominale brute, variaţie medie anuală la finalul anului (%)

23,6 8,4 8,1 7,9 7,5

Inflaţia IPC — variaţie anuală (%) 6,3 4,7 3,7 3,4 2,9 Balanţa contului curent (% din PIB) -12,3 -4,5 -5,9 -6,2 -6,5 Rate de schimb (medie, RON/EUR) 3,68 4,25 4,10 3,95 3,83 Rata şomajului – final de an (%) 4,4 7,9 8,6 7,5 6,5 Balanţa bugetului de stat (% din PIB) -4,9 -7,3 -6,2 -4,4 -3,5 Datorie publică (% din PIB) 20,1 27,5 31,7 33,0 31,9

p – preliminare; * - valori prognozate. Sursa: FMI, estimările autorităţilor locale şi ale autorului. Revenirea sectorului industrial pare să fi început deja, producţia industrială crescând în

ianuarie 2010, ceea ce ar putea fi un semnal de inversare a tendinţei. Dar rămân încă incertitudini considerabile privind previziunile din acest an pentru PIB. Redresarea depinde într-o mare măsură de revigorarea cererii interne, care încă nu este vizibilă. Politicile guvernamentale joacă, de asemenea, un rol vital în a ajutarea acestui proces.

Provocările viitoare ale politicilor macroeconomice Pe termen mediu, politicile economice ar trebui să fie orientate spre atingerea stabilităţii

macroeconomice şi, implicit, pentru îndeplinirea criteriilor de la Maastricht. Planurile actuale prevăd adoptarea euro în 2015. Pentru ca acest lucru să se întâmple, România ar trebui să intre în Mecanismul Ratelor de Schimb cu doi ani înainte. Există, astfel, o perioadă extrem de scurtă de timp, mai puţin de trei ani, pentru soluţionarea dezechilibrelor macroeconomice actuale.

1. Se poate argumenta că cea mai importantă provocare este aceea de a aduce politica fiscală pe o traiectorie sustenabilă. Acest lucru va fi sever limitat pe termen mediu, în special în 2010 şi 2011, întrucât veniturile guvernamentale vor fi în continuare scăzute. Cheltuielile guvernului vor trebui ajustate în mod considerabil în cazul în care ţinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB pentru finalul anului 2010 nu va fi îndeplinită. Cu excepţia cazului în care vor exista reduceri considerabile ale cheltuielilor publice în curând, deficitul bugetar ar putea ajunge la 9% în 2010. Atât în ianuarie, cât şi în februarie, veniturile guvernamentale au fost dezamăgitoare şi au eliminat orice speranţă că recuperarea economiei a început cu adevărat la începutul anului.


73

2. În afară de menţinerea unui control strâns asupra finanţelor sale, guvernul ar trebui să adopte o legislaţie nepopulară în 2010. Calendarul pentru acest lucru este detaliat în acordul ţării cu FMI. Printre cele mai importante decizii care urmează să fie făcute sunt:

legislaţia revizuită privind pensiile – termenul iniţial a fost 31 decembrie 2009. În prezent, este stabilit pentru iunie 2010;

Legea responsabilităţii fiscale – termen: 30 martie 2010; o ţintă indicativă pentru echilibrul financiar al celei mai mari întreprinderi de stat –

termen: 30 martie 2010; implementarea legislaţiei pentru legea salarizării organice – termen limită:

30 septembrie 2010. 3. Un test pentru guvern va fi să găsească un consens pentru a pune în aplicare măsuri

nepopulare într-un moment dificil. În momentul de faţă, coaliţia guvernamentală actuală se bucură de o majoritate slabă în parlament, şi acest lucru ar putea complica sarcina de a adopta legislaţia necesară.

4. Provocarea pentru forţa de muncă românească este destul de ridicată. Pe de o parte, sectorul privat încă se adaptează, practic tot şomajul creat fiind rezultatul acestui lucru. Pe de altă parte, reducerea necesară a salariilor din sectorul public va atrage după sine disponibilizări. O cifră conservatoare plasează numărul persoanelor care urmează să fie disponibilizate la 100.000 sau în jur de 8% din numărul total al salariaţilor din sectorul public. Acest lucru ar pune o presiune în creştere pe piaţa forţei de muncă, precum şi pe costurile cu securitatea socială. Astfel, riscul unor tensiuni sociale rămâne ridicat, pe măsură ce presiunile de reducere a costurilor salariale din sectorul public cresc. Rata şomajului ar putea continua să crească în primele luni din 2010, deşi este probabil să rămână mai mică decât media UE, sub 10%.

5. Recâştigarea statutului de investment grade ar trebui să fie o prioritate pentru autorităţile române. Acest lucru s-ar reflecta nu numai în costuri mai mici ale creditării, dar ar arăta, de asemenea, o imagine mai favorabilă a economiei româneşti. Recent, Standard & Poor’s a revizuit ratingurile pe termen lung ale României de la negativ la stabil. Revizuirea de rating reflectă progresul guvernului în realizarea programului de reformă a bugetului. Acest lucru ar putea deschide uşa pentru o reevaluare a riscului global al României, care ar plasa ţara în categoria de investiţie. Totuşi, pentru ca acest lucru să se întâmple, guvernul ar trebui să continue reforma finanţelor sale publice.

6. Banca Naţională a redus rata dobânzii-cheie la 6,5%, cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. Mutarea semnalează o accelerare a relaxării politicii monetare, numai în primele două luni ale anului rata dobânzii fiind redusă cu un punct procentual. Cu toate acestea, decizia politicii monetare ar putea fi testată în lunile următoare.

Pe măsură ce imaginea macroeconomică se îmbunătăţeşte, intrările de capital ar putea încerca să beneficieze de randamentele mai ridicate – mai ales în contextul economic actual, în care Grecia, Spania, Irlanda sau Portugalia au probleme cu sustenabilitatea datoriei publice.

7. Rambursarea împrumutului FMI în anii următori ar putea crea tensiuni în piaţa valutară, dacă politica fiscală nu va fi pe o traiectorie sustenabilă şi stabilitatea macroeconomică va fi încă incertă.

8. Există o problemă privind paritatea leului faţă de euro înainte de intrarea în ERM II. Experienţele anterioare ale altor ţări UEM arată că o monedă a unei ţări care intră în ERM II

74

ar putea fi supusă unor speculaţii. Dacă se întâmplă acest lucru, poate fi afectată valoarea sa „fundamentală”, care ar putea determina un supra/subcurs de schimb la care România va intra în UEM.

9. Cele mai recente preocupări cu privire la starea finanţelor publice în mai multe ţări UE au ridicat problema modului în care situaţia de acolo ar putea afecta economia românească. Nivelul ridicat al datoriei publice şi deficitele bugetare mari observate în special în Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia ar putea afecta pieţele financiare interne şi, de acolo, efectul ar putea să se răspândească în alte ţări din UE.

România este percepută ca având un grad relativ ridicat de expunere, mai ales că băncile greceşti deţin 12% din sistemul bancar românesc. Într-o evaluare recentă a sistemului financiar românesc, FMI a identificat mai mulţi factori de risc pentru stabilitatea perspectivelor financiare, printre care: încetinirea intrărilor de capital, inclusiv o reducere a volumelor creditelor băncilor străine către filialele lor româneşti şi o recesiune prelungită în zona euro.

Deşi în acest moment sistemul bancar românesc pare a fi relativ bine capitalizat, unele bănci ar putea avea nevoie de o creştere a capitalului lor, dacă va apărea în continuare o deteriorare a condiţiilor economice. Cu toate acestea, FMI estimează că suma va fi în jur de 1,5 miliarde de euro, echivalentul a 1,5% din PIB, mult mai mică decât cele din alte economii dezvoltate.

Pentru a rezuma, provocările viitoare pentru economia românească continuă să rămână destul de multe. Atingerea stabilităţii macroeconomice şi aducerea deficitului bugetar sub control ar necesita un angajament puternic din partea autorităţilor pe parcursul următorilor doi-trei ani. România nu poate intra în UEM cu o economie în care persistă dezechilibre structurale. Riscul ar fi mult prea mare şi ar putea duce la o pierdere de competitivitate.

Prin urmare, cheltuielile guvernamentale vor fi semnificativ limitate în următorii ani. Şi, dacă Legea responsabilităţii financiare va fi adoptată – aşa cum ar trebui să fie în conformitate cu acordul cu FMI –, creşterea cheltuielilor guvernamentale nu va putea să depăşească creşterea PIB. În plus, planificarea bugetară multianuală va oferi un mecanism al politicii fiscale mai transparent, coerent şi de perspectivă.

6.2. Strategia Europa 2020

6.2.1. Sustenabilitatea politicilor publice

Există trei direcţii principale ale noii Strategii Europa 2020: creştere inteligentă, creştere durabilă şi creştere incluzivă.

Domeniul prioritar „Creştere inteligentă” are ca scop promovarea economiei bazate pe cunoaştere. Acest obiectiv poate fi măsurat prin două dintre cele cinci obiective reprezentative ale UE:

3% din PIB-ul UE ar trebui să fie investit în cercetare şi dezvoltare şi rata abandonului şcolar trebuie să fie sub 10% şi cel puţin 40% din tânăra generaţie

ar trebui să aibă o specializare sau o diplomă.


75

Tabelul 6.2 Obiectivele „Creşterii inteligente”

Anul România UE 27 Cheltuielile brute cu C&D, % PIB 2009 0,4 e 1,9e Rata abandonului şcolar 2008 15,9 14,9

e- estimare Sursa: GEA, pe baza datelor Eurostat. Statele membre trebuie să transpună aceste obiective în obiective naţionale şi traiectorii

care să reflecte situaţia actuală din fiecare stat membru şi nivelul care urmează să fie atins. Prima ţintă, de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare, a fost stabilită prin

Agenda Lisabona, dar cheltuielile de C&D în Europa se situează sub 2% (în comparaţie, nivelul atinge 2,6% în SUA şi 3,4% în Japonia). Mai mult, progresul este extrem de lent, cu o creştere de numai 1,1 puncte procentuale în ultimii zece ani, şi numai şase state membre care investesc mai mult de 2% în C&D, în timp ce în majoritatea noilor state membre nivelul este mai mic de 1%.

România se află printre ţările cu cea mai scăzută rată a investiţiilor în acest domeniu, de numai 0,58% în 2008. Situaţia s-a înrăutăţit în 2009, când cheltuielile publice au revenit la nivelul existent înaintea boom-ului, respectiv 0,2% din PIB. Contribuţia slabă a sectorului privat (mai puţin de 30% din totalul investiţiilor în C&D) se explică prin tipul de concurenţă pe piaţa internă, bazată pe preţ şi nu pe inovare. În plus, fondurile publice pentru cercetare sunt utilizate ineficace, deoarece acestea nu reuşesc să creeze un efect de răspândire în sectorul privat. De asemenea, există o legătură slabă între cercetarea academică şi aplicaţiile industriale. În UE, pe de altă parte, principala contribuţie vine din sectorul întreprinderilor şi, spre deosebire de România, sectorul privat nonprofit, de asemenea, investeşte în C&D.

Sursa: GEA, pe baza datelor Eurostat.

Figura 6.3. Cheltuieli interne brute cu C&D, pe sursa fondurilor, în 2008 Categoria inovare şi cercetare include totuşi indicatori dintr-o gamă largă de sectoare –

acces la internet, exporturi de înaltă tehnologie sau e-guvernare – şi toate cele trei sectoare

76

sunt subdezvoltate în România, în comparaţie cu media UE. Progresele realizate în ultimii ani în domeniul legat de utilizarea internetului sunt semnificative. Procentul gospodăriilor care au acces la internet acasă este de numai 38%, comparativ cu 65%, media UE, dar a crescut în mod constant în ultimii ani, cu un ritm rapid (doar 14% în 2006). Rata de penetrare broadband (numărul de conexiuni dedicate, de mare viteză, la 100 de locuitori), pe de altă parte, este aproape cel mai scăzut în UE (penultimul loc, cu 12,3%). Comerţul electronic este, de asemenea, un domeniu în care diferenţa dintre România şi media la nivelul UE este importantă (în 2007, doar 1,2% din cifra totală de afaceri a firmelor provenea din comerţul electronic prin internet, în timp ce procentul ajunge la 4,2% în UE), dar nivelul s-a triplat faţă de anul precedent. E-guvernarea, pe de altă parte, este un sector extrem de subdezvoltat – rata disponibilităţii online de e-guvernare (măsurată ca procent din 20 de servicii de bază care sunt în totalitate disponibile online) este de numai 45% faţă de 74% medie UE (în 2009) şi utilizarea e-guvernării de către persoane fizice şi întreprinderi este cea mai mică din UE, de 6% şi 41%, comparativ cu 30% şi, respectiv, 71% media UE.

Investiţiile reduse realizate de sectorul public în domeniile relevante pentru obiectivul „creştere inteligentă” sunt, de asemenea, evidenţiate de rata scăzută a cheltuielilor publice pentru educaţie. Dar, în pofida cheltuielilor relativ scăzute pentru educaţie, România reuşeşte să menţină un nivel al participării tinerilor la educaţie foarte apropiat de media UE (78,3% faţă de 78,5%), deşi nivelul este cel mai mic printre noile state membre (inclusiv Bulgaria). În plus, calitatea sistemului de învăţământ este influenţată de fondurile limitate disponibile şi de utilizarea lor ineficientă.

Abandonul şcolar reprezintă, de asemenea, un punct de interes pentru Strategia Europa 2020. Procentul populaţiei în vârstă de 18-24 ani cu cel mult învăţământ secundar inferior (şi fără altă educaţie sau formare) este vizat să coboare sub 10%. În 2008, cota de abandon şcolar a fost 14,9% în UE şi 15,9% în România.

05

10

15202530

3540

Belgia

Bulgaria

Rep. C

eha

Danemarc

a

Germania

Estonia

Irland

aGrecia

Spania

FrantaIta

liaCipru

Letonia

Lituania

Luxemburg

Ungaria

Malta

OlandaAustr

ia

Polonia

Portuga

lia

Romania

Slovenia

Slovacia

Finlanda

Suedia

Regatul U

nit

Sursa: GEA, pe baza datelor Eurostat.

Figura 6.4. Abandonul şcolar (%, 2008)


77

Obiectivul creşterii inteligente este pus în pericol de poziţia fiscală dificilă. Creşterea datoriei publice (deşi aceasta se menţine mult sub media UE) şi constrângerile bugetare în urma acordului FMI ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea României de creştere a cheltuielilor publice în domeniul inovării şi educaţiei pe termen scurt şi mediu.

Unul dintre obiectivele stabilite prin Strategia Europa 2020 este ca 75% din populaţia în vârstă de 20-64 de ani să fie angajată. Un obiectiv principal spre care sunt îndreptate politicile de ocupare este cel al unei rate medii de ocupare pentru UE de 70% per total şi de cel puţin 60% pentru femei, până în 2010. Obiectivele nu par foarte ambiţioase, având în vedere că în 2008 rata de ocupare a fost 65,9% şi 59,1% pentru femei, dar recesiunea care a lovit economia mondială în 2009 a avut un impact masiv asupra pieţei forţei de muncă. Prin urmare, îmbunătăţirea continuă a indicatorilor în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă este probabil să fi încetat, iar trendul ar putea fi chiar invers.

Tabelul 6.3 Obiectivele „Creşterii incluzive”

Anul România UE 27 Rata de ocupare 2009 57,4 65,9* Rata riscului sărăciei după transferurile sociale 2008 23 17

* 2008 date pentru UE Sursa: GEA, pe baza datelor Eurostat . În România, rata de ocupare este sub media UE (57,4%), iar discrepanţele dintre bărbaţi şi

femei sunt mai mari (65,7% faţă de 52,5%). Aceste diferenţe sunt chiar mai semnificative în privinţa ratei de ocupare a persoanelor în vârstă (doar 34,4% pentru femei, comparativ cu 53% pentru bărbaţi).

Obiectivul creşterii ratei ocupării forţei de muncă este de o importanţă covârşitoare pentru România. În opinia noastră, este cel mai important obiectiv al Strategiei Europa 2020. În prezent, mai mult de patru milioane de români din populaţia activă nu sunt angajaţi – cel puţin nu în România, şi nu în economia formală. Dacă această cifră se va îmbunătăţi, veniturile bugetare, de asemenea, se vor îmbunătăţi în mod semnificativ, iar nevoia de transferuri sociale va scădea. Cu toate acestea, atingerea acestui obiectiv nu este suficientă pentru asigurarea din nou a unor rate ridicate de creştere economică, întrucât rata de ocupare a crescut doar marginal în perioada boom-ului precedent. Mai exact, sunt necesare politici active, atât la nivelul administraţiei centrale, cât şi locale.

Lupta împotriva excluziunii sociale este unul dintre obiectivele politicii UE în domeniul social. Obiectivul stabilit în Strategia Europa 2020 are drept scop reducerea cu 20 de milioane a numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie până în 2020. Măsurată ca pondere a persoanelor cu un venit echivalat disponibil sub pragul riscului de sărăcie, care este fixat la 60% din valoarea mediei naţionale echivalat cu venitul disponibil (după transferurile sociale), indicatorul ajunge la 23% în România, al doilea cel mai mare nivel în UE.

Un indicator foarte sensibil este inegalitatea distribuţiei veniturilor, măsurată ca raport între veniturile totale obţinute de primii 20% din populaţie (cu cel mai ridicat venit) cu cele ale ultimilor 20% din populaţie (cu cele mai mici venituri). Din acest punct de vedere, România are un grad foarte ridicat de inegalitate a veniturilor, care parţial poate fi explicat prin cota unică de impozitare.

78

Tabelul 6.4 Inegalitatea distribuţiei veniturilor, 2008

< 4 4,1 – 5 5,1 – 6 >6 • Austria • Republica Cehă • Danemarca • Ungaria • Finlanda • Slovacia • Slovenia • Suedia

• Belgia • Cipru • Estonia • Franţa • Germania • Irlanda • Luxemburg • Malta • Olanda

• Grecia • Italia • Lituania • Polonia • Spania • Regatul Unit

• Bulgaria • Letonia • Portugalia • România (7)

Sursa: GEA, pe baza datelor Eurostat. Creşterea inegalităţii şi excluziunii sociale în perioade de creştere economică ar trebui

să fie un motiv serios de îngrijorare, în special având în vedere că boom-ul a fost precedat de o criză, care, cel mai probabil, a accentuat inegalitatea şi excluziunea socială. Este de datoria guvernului să elaboreze mecanisme şi să promoveze acele motoare de creştere care să împiedice o viitoare agravare a acestor indicatori. O creştere economică ce exclude cea mai mare parte a populaţiei, care nu reuşeşte să reducă inegalitatea şi să majoreze coeziunea socială, are o valoare mică şi nu este de dorit.

6.2.2. Politica ocupaţională

Strategia de la Lisabona a fost iniţiată de Uniunea Europeană în vederea creării unei economii europene competitive, capabilă să facă faţă îmbătrânirii populaţiei, cu care se confruntă cele mai multe ţări. Scopul strategiei a fost de a transforma Uniunea Europeană în „economia cea mai dinamică şi competitivă bazată pe cunoaştere din lume până în 2010, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială şi respect pentru mediu”.

Revizuirea progreselor ţărilor, de la jumătatea perioadei, în 2005, a evidenţiat faptul că iniţiala Agendă Lisabona a fost prea ambiţioasă şi că ţările europene au fost lente pentru a atinge obiectivele Strategiei. Ca un efect, ordinea de zi revizuită s-a axat pe creştere şi locuri de muncă, cu scopul de a concentra eforturile ţărilor membre pe ceea ce a fost perceput ca fiind cele mai importante provocări cu care ţările europene se vor confrunta în viitor. În acest an este termenul limită pentru atingerea obiectivelor stabilite. Criza economică ce a cuprins lumea în 2009 a erodat cel puţin o parte a progresului realizat de ţări pe parcursul ultimilor ani. Şomajul a fost în creştere în Europa în 2009; ratele de creştere au fost negative în majoritatea ţărilor, deficitele bugetare şi creşterea datoriei publice au fost abrupte. Chiar şi în condiţiile recente, există indicii că unele progrese au fost realizate, deşi nu au fost îndeplinite obiectivele specifice. Rata medie de ocupare la nivelul UE a fost aproape de ţinta de 70% în 2008, dar criza a erodat o parte a progresului.

În luna martie a acestui an, Uniunea Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă. Din punct de vedere al pieţei forţei de muncă, Strategia vizează atingerea ratei de ocupare de 75% până în 2020. În plus, Strategia


79

recunoaşte importanţa sistemului de învăţământ pentru crearea unei forţe de muncă bine educate, calificată, şi stabileşte, prin urmare, obiectivele în termen de abandon şcolar timpuriu, precum şi absolvenţi de învăţământ terţiar.

Acest capitol prezintă efectul Agendei Lisabona asupra pieţei forţei de muncă din România. Deşi România a beneficiat de o creştere economică robustă, în cea mai mare parte a deceniului, progresul în vederea îndeplinirii obiectivelor Agendei Lisabona nu a fost la fel de mare cum s-ar fi aşteptat. Piaţa forţei de muncă întâmpină lipsuri mari în termeni numerici, dar şi în ceea ce priveşte competenţele, care coexistă cu rate de participare scăzute, precum şi cu excesul de ofertă de forţă de muncă în sectoarele în declin (în principal agricultura). Totuşi, nu ne aşteptăm ca cifrele privind ocuparea forţei de muncă pentru 2009 să fie foarte proaste, în comparaţie cu cifrele din 2008, în ciuda crizei economice. Deşi rata de creştere a scăzut până la -7%, chiar cu un deficit bugetar mai mare de 7%, politica guvernului în 2009 a vizat menţinerea locurilor de muncă în sectorul public şi reducerea fondul de salarii publice prin scăderea „voluntară” a numărului de zile de muncă pentru câteva luni. Acest an ar putea fi mai dificil din punct de vedere al ocupării forţei de muncă, deoarece politica guvernului de menţinere a ocupării forţei de muncă nu este sustenabilă pe termen lung, şi numeroase reduceri ale locurilor de muncă au fost anunţate în sectorul public. În sectorul privat, situaţia nu este mai bună din punct de vedere al ocupării forţei de muncă, deoarece nu există semne de redresare economică, şi, prin urmare, companiile private vor menţine, în cel mai bun caz, actualul nivel al ocupării, dacă nu chiar vor continua cu tăierea de locuri de muncă.

Condiţiile de pe piaţa muncii din România sunt deosebit de dificile, cu toate că rata şomajului nu este neapărat ridicată în comparaţie cu media UE, dar şomajul este asimetric, afectând în special muncitorii necalificaţi, precum şi tinerii şi persoanele în vârstă. Acest fapt ridică întrebări cu privire la capacităţile sistemului de educaţie din România, precum şi la versatilitatea educaţiei şi a formării profesionale continue pentru a crea o forţă de muncă competitivă.

Rata negativă de creştere a populaţiei româneşti, care a început în anii ’90, a redus deja cu 10% populaţia. La acest lucru se adaugă migraţia forţei de muncă, estimată între unu şi două milioane din populaţia forţei de muncă, dintre care majoritatea sunt pe termen scurt. Majoritatea emigranţilor sunt încă incluşi în statisticile pieţei muncii, ca inactivi, dar sunt absenţi de pe piaţa muncii din România, ceea ce face atingerea obiectivului de la Lisabona mai dificilă, şi ar putea fi parţial responsabil pentru progresul lent al ratei ocupării forţei de muncă în România.

Problemele cu care piaţa forţei de muncă s-a confruntat în timpul expansiunii economice a determinat o dinamică a salariilor mai mare decât cea pe care creşterea productivităţii ar fi indicat-o, şi, ca o consecinţă, a erodat şi mai mult competitivitatea externă a României. Odată cu izbucnirea crizei, salariile, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, au devenit prea mari pentru a putea face faţă cererii în scădere, forţând angajatorii să ajusteze forţa lor de muncă şi, prin urmare, scăzând temporar presiunea asupra pieţei forţei de muncă.

Factorii de decizie ar trebui să facă mai mult pentru a răspunde acestor provocări. Deşi creşterea economică este de aşteptat să revină în viitorul apropiat, şi ar trebui să creeze condiţii favorabile pentru a spori participarea şi a încuraja crearea de locuri de muncă durabile, reformele politice trebuie să se concentreze pe reinserţia în câmpul muncii a acelor categorii care sunt în imposibilitatea de a profita de creşterea economică. Tinerii, lucrătorii

80

în vârstă, femeile şi şomerii pe termen lung sunt deosebit de afectaţi de şomajul ridicat şi/sau participarea scăzută. Aptitudinile cu care sistemul de învăţământ îi înzestrează pe absolvenţi par să fie deseori decuplate de aşteptările angajatorilor. O mai bună adaptare a curriculei la cererea de forţă de muncă este, prin urmare, imperativă. Deschiderea unor segmente ale pieţei forţei de muncă pentru muncitorii străini ar trebui să fie, de asemenea, luată în considerare pentru a umple golul dintre oferta de forţă de muncă existentă şi extinderea cererii. Politicile ar trebui, de asemenea, să se concentreze asupra persoanelor sărace şi inactive.

Tendinţele recente ale pieţei muncii După şapte ani de creştere economică robustă, rata ocupării forţei de muncă din

România pentru populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a crescut uşor în 2006, după o perioadă semnificativă de cvasistagnare. Dovezi indică faptul că introducerea cotei unice de impozitare pe venit şi pe profit la începutul anului 2005 a avut o contribuţie, deşi o cauzalitate directă nu a fost încă stabilită. Deşi cifrele oficiale din 2009 nu au fost încă publicate, cifra preliminară pentru România indică faptul că, în al treilea trimestru 2009, rata ocupării forţei de muncă a fost de aproximativ 60%5. Politica guvernului român de a menţine ocuparea forţei de muncă din sectorul public şi reducerea „voluntară” a orelor de lucru şi, prin urmare, a fondului de salarii, cu scopul reducerii salariilor din sectorul public, părea să-şi fi atins scopul. Cu toate acestea, în ciuda creşterii recente, rata ocupării forţei de muncă în România6 rămâne modestă în raport cu obiectivul Agendei de la Lisabona de 70%, cu media UE-27 şi cu cei mai buni performeri din noile state membre, precum Estonia, Letonia, Slovenia. În ciuda eşecului individual al ţărilor UE să-şi îndeplinească obiectivul privind rata ocupării forţei de muncă, noua strategie ridică rata de ocupare la 75% până în 2020, dar permite stabilirea unor obiective naţionale, astfel încât fiecare ţară să-şi contureze strategia în funcţie de situaţia sa specifică. Dacă România nu va găsi o metodă de a atrage înapoi emigranţii pe termen scurt, este discutabil dacă va reuşi să atingă o dinamică a ocupării forţei de muncă atât de ridicată în următorii zece ani. Deşi nu sunt stabilite obiective pentru rata de ocupare a femeilor şi a lucrătorilor în vârstă, strategia recunoaşte necesitatea ca şi acestea să crească, de asemenea, astfel încât să răspundă îmbătrânirii populaţiei europene.

5 Vezi documentul de evaluare a Strategiei Lisabona. 2010. 6 Cifrele privind ocuparea în cazul României trebuie să fie tratate cu prudenţă, deoarece un procent mare de emigranţi este încă inclus în statisticile pieţei muncii ca populaţie inactivă, ca urmare a faptului că aceştia sunt emigranţi ilegali şi nu-şi au reşedinţa în mod legal în ţara în care lucrează. În funcţie de cât de mare este emigrarea, ratele corectate de participare pot fi mai mari cu până la 20% faţă de statisticile oficiale.


81

Sursa: Eurostat, indicatori structurali.

Figura 6.5. Rata ocupării în noile state membre în 2008


Figura 6.6. Evoluţia ratei de ocupare în România

Capacitatea de rezistenţă asociată cu tendinţa de stagnare vizibilă în ultimii ani (a se

vedea figura 6.3) indică faptul că economia pare să rămână deficientă în dezvoltarea sistemelor adecvate de stimulare pentru a atrage oamenii înapoi în ocuparea forţei de muncă, mai ales în cazul unor categorii de muncă, ce au rate de participare deosebit de scăzute, aşa cum vom vedea în continuare. Contribuţiile sociale încă ridicate şi rigiditatea legislaţiei de protecţie a ocupării forţei de muncă ar putea descuraja expansiunea ocupării forţei de muncă, în ciuda consolidării creşterii economice şi a relaxării impozitului pe venit. Fluxul mare al migraţiei externe afectează tendinţele ocupării forţei de muncă, multe persoane apte de muncă părăsind ţara în căutare de oportunităţi mai bune în străinătate.

Dovezi sugerează că anumite categorii de pe piaţa muncii au rate de ocupare scăzute. Aceste categorii sunt reprezentate în principal de femei, lucrători în vârstă în afara agriculturii şi tineri. Ratele de muncă ale acestora sunt semnificativ mai scăzute decât cele stabilite de obiectivele de la Lisabona. Rata ocupării forţei de muncă pentru femei este, de exemplu, de 52,5% în 2008, cu peste 12% puncte mai mică decât pentru sexul masculin, care a fost 65,7% în acelaşi an, şi una dintre cele mai scăzute din Europa. După cum sugerează graficul, aceasta a fost relativ stabilă din 2002, şi, după ce a atins în 2005 un nivel maxim (probabil ca urmare

82

a reducerii contribuţiilor la asigurările sociale), această tendinţă s-a inversat. În mod similar, rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă gravitează în jurul nivelului de 40%, cu mult sub obiectivul fixat la Lisabona. Tendinţa a fost pozitivă în ultimii ani, spre deosebire situaţia femeilor, ceea ce sugerează că reformele care vizează atragerea de muncitori în vârstă înapoi la forţa de muncă şi/sau descurajarea acestora să treacă la inactivitate, cel mai probabil, prin pensionare anticipată, au fost parţial reuşite.

Sursa: Eurostat.

Figura 6.7. Rata de ocupare part-time în noile state membre

Munca part-time este întâlnită frecvent, în special în rândul tinerilor. O creştere

semnificativă a gradului de angajare la nivel european a fost atribuită relaxării legislaţiei muncii, prin promovarea angajărilor part-time sau temporare pe parcursul anilor ’90. De fapt, în mare parte, creşterea ratei angajării în UE din ultimul deceniu a fost vizibilă în cele două categorii menţionate. În cazul României, aşa cum se poate observa din grafic, introducerea în Codul muncii, începând cu anul 2003, a măsurilor referitoare la angajarea part-time pare să fi generat rezultate pozitive, cu toate că nu a reuşit să atragă un procent mai mare al populaţiei de sex feminin (procentual, împărţirea între sexe este egală). În acest moment, în jur de 10% din totalul angajărilor sunt part-time, una dintre cele mai înalte rate din Europa Centrală şi de Est, după Slovenia, însă la procente bune sub media UE-27 şi sub cele mai înalte rate europene. Încurajator este, în principal, faptul că rata de angajare part-time pentru grupa de vârstă 15-25 de ani este semnificativ mai înaltă, ajungând la 15% din totalul angajărilor, în special pentru că acest grup prezintă o rată înaltă a şomajului.

Un fenomen ce a devenit din ce în ce mai vizibil în ultimii ani, în special în perioada dinaintea crizei, ca de altfel şi în majoritatea statelor UE, este coexistenţa unei lipse de forţă de muncă calificată în unele sectoare ale economiei, în timp ce în altele există un surplus. În timp ce participarea la procesul muncii rămâne redus faţă de nivelul UE, crescând lent, cererea de forţă de muncă s-a dezvoltat substanţial în ultimii ani (înaintea declanşării crizei). Acest fapt a dus la accentuarea dezechilibrelor prin creşterea salariilor uneori peste limita productivităţii, afectând competitivitatea şi crescând presiunile inflaţioniste.


83

Deşi nu există informaţii sistemice cu privire la amplitudinea lipsei de forţa de muncă, studiile sectoriale şi informaţiile obţinute sporadic relevă faptul că aceasta afectează atât cererea de muncă necalificată, cât şi pe cea calificată. Sectoarele economice, de la construcţii, producţie şi IT la retail şi servicii publice, inclusiv sănătatea şi educaţia, par să fie afectate, în timp ce diferenţa va continua să se amplifice, odată cu revenirea creşterii economice.

Situaţia este oarecum paradoxală, deoarece România nu ar trebui, teoretic, să sufere de lipsa forţei de muncă, în ciuda migraţiei externe puternice. Ratele de inactivitate sunt ridicate, inclusiv în rândul populaţiei tinere, şi există o resursă masivă de forţă de muncă neangajată în zonele rurale. Având în vedere că 45% din populaţie locuieşte în mediul rural, în timp ce o rată semnificativă a şomajului este întâlnită în aşezările urbane, monoindustriale, unde activitatea de bază a cunoscut un colaps, apare întrebarea fundamentală referitoare la cauzele care au făcut ca acest potenţial să nu fie încă utilizat.

Informaţiile indică mai multe explicaţii pentru acest context. În primul rând, relevă o disparitate substanţială între abilităţile deţinute de forţa de muncă eliberată prin procesul de restructurare şi modificările în necesarul de forţă de muncă. Mai precis, numărul mare de lucrători care şi-au pierdut locul de muncă în perioada de tranziţie nu a fost absorbit de sectoarele în creştere, ci mai degrabă au ajuns în şomaj, de multe ori pe termen lung, în agricultura de subzistenţă sau chiar în afara activităţii. Aceste ieşiri de muncă din sectoarele de activitate, predominant din industria grea, au fost masive, dat fiind faptul că dispariţia locurilor e muncă în România a fost cea mai ridicată din întregul fost bloc comunist, relativ la forţa de muncă totală.

O a doua explicaţie este asociată relevanţei pe care educaţia o are în raport cu piaţa muncii. Studiile asupra pieţei muncii indică un flux important de absolvenţi de diverse niveluri de educaţie care intră direct în şomaj şi în afara pieţei muncii, inclusiv prin descurajare. Acestea sugerează că există discrepanţe importante pe care ariile curriculare actuale nu le acoperă, în sensul că eşuează în a oferi studenţilor abilităţi generale şi specifice pentru a-i face competitivi şi atractivi pentru angajatori.

De asemenea, rezultatele slabe obţinute de România în testele internaţionale standard, precum PISA şi TIMSS, indică faptul că atât concentrarea, cât şi calitatea educaţiei rămân probleme nerezolvate.

Mai mult, numărul crescând de studenţi provenind din zonele rurale este insignifiant, sugerând existenţa unor obstacole în accesul la educaţie, în special în zonele rurale, care se reflectă în dezechilibre pe piaţa muncii.

Propunerea, în cadrul Strategiei Europene 2020 pentru dezvoltare inteligentă, sustenabilă, subliniază importanţa educaţiei în atingerea ţintelor de rată a angajării. În vederea creşterii acestei rate, trebuie realizată o integrare rapidă a forţei de muncă pe piaţă, adică abilităţile, competenţele, calificările conferite prin educaţie trebuie să fie cât se poate de aproape de necesităţile pieţei muncii.

Noua strategie europeană recunoaşte importanţa unui sistem educaţional de calitate şi propune ţinte de reducere a nivelului de părăsire timpurie a sistemului şcolar de sub 10% şi un procentaj al persoanelor tinere cu studii superioare de peste 40%. România nu se apropie de ţinta europeană de abandon şcolar, cu o rată de 16%, însă evoluţia este una descendentă, de la un procent de 23% în 2003, iar, în condiţiile menţinerii acestui ritm de progres, nu ar trebui să apară probleme cu atingerea valorii propuse.

84

Cu referire la persoanele tinere cu studii superioare, definiţia indicatorului nu este clarificată (ce se înţelege prin „persoane tinere”), motiv pentru care este dificilă realizarea unei estimări pentru România. Chiar şi luând în considerare atractivitatea educaţiei universitare, în jur de 30% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani sunt înscrişi la studii superioare, un nivel mult sub ţinta propusă.

Un al treilea factor ce explică accentuarea dezechilibrelor este reprezentat de mobilitatea internă redusă a forţei de muncă, în special între zonele rurale, acolo unde rezidă surplusul de forţă de muncă, şi cele urbane, motoare ale creşterii, de unde provine cererea. Tranziţia complexă prin care a trecut România a generat fluxuri masive de forţă de muncă dinspre industriile în declin către agricultură şi zonele rurale, în timp ce migraţia dinspre acestea din urmă către ramuri în dezvoltare a fost redusă.

Situaţia este parţial explicată prin migraţia externă masivă, deoarece oamenii preferă să părăsească ţara pentru a lucra în ţările UE decât să-şi mute domiciliul la oraş. Deşi există migraţie pe ruta rural-urban, aceasta nu pare să fie suficientă pentru a acoperi cererea în creştere. Factorii culturali au rolul lor, oglindit în faptul că oamenii tind să nu se mute acolo unde sunt locurile de muncă, o caracteristică pentru o mare parte a Europei.

Stabilizată la circa 7%7 din forţa de muncă, rata şomajului în România nu este ridicată comparativ cu cea europeană, fiind chiar sub cea a UE-27 (figura 6.8). Şomajul oficial, măsurat cu ajutorul numărului de beneficiari de ajutor de şomaj este chiar mai redus, la 4% în medie, chiar mai mic în zonele şi oraşele cu ritm de dezvoltare rapid. Bărbaţii sunt mai puternic afectaţi de şomaj decât femeile, cu o rată mai ridicată cu două puncte procentuale, sugerând faptul că declinul industriilor dominate de lucrători bărbaţi a afectat semnificativ această categorie. Şomajul în rândul femeilor a scăzut constant începând cu anul 2004 (cu o excepţie în 2009). Deşi nivelul agregat al şomajului nu este ridicat, acesta are un număr de caracteristici ce trebuie evidenţiate.

În primul rând, declinul populaţiei fără ocupaţie nu a fost întâmpinat de o majorare proporţională a numărului oficial de persoane angajate, sugerând faptul că migraţia externă, precum şi alţi factori, joacă un rol important în scăderea numărului de şomeri.

În absenţa oportunităţilor de angajare în localitatea de rezidenţă, mulţi lucrători au preferat să migreze, puşi faţă în faţă cu posibilitatea şomajului. Sectorul economic informal mare, de aproximativ 20% din PIB poate explica, de asemenea, cifrele reduse ale numărului de angajaţi formal şi paradoxul şomajului. Economia gri pare să furnizeze un număr mare de locuri de muncă prost plătite preponderent persoanelor necalificate, care nu pot găsi locuri de muncă în economia formală. Acest fenomen este evidenţiat de discrepanţa mare între AFM şi şomajul înregistrat, care indică faptul că un număr mare de şomeri OIM nu se califică de fapt pentru ajutorul de şoma, pe când, în acelaşi timp, un număr mare de reclamanţi nu sunt de fapt şomeri conform definiţiei OIM, adică nu caută activ de lucru, un motiv fiind, probabil, faptul că sunt deja angajaţi informal. Oportunităţile limitate în privinţa locurilor de muncă de calitate şi perioadele lungi de şomaj îi descurajează pe cei care caută în mod activ locuri de muncă, şi îi împinge în afara câmpului muncii sau în agricultura de subzistenţă. Numărul de lucrători descurajaţi pare a fi mare, în special în rândul tinerilor.

7 Datele AFM, în mare parte bazate pe definiţia OIM a şomajului.


85


Figura 6.8. Rata şomajului în noile state membre


Figura 6.9. Evoluţia ratei şomajului în România

86


Figura 6.10. Evoluţia ratei şomajului pentru grupul de vârsta 15- 24 ani

În al doilea rând, şomajul afectează în mod disproporţionat populaţia tânără (vezi figura 6.10).

Ratele şomajului pentru grupurile de vârstă 15-24 ani sunt deosebit de mari şi rezistente, la aproximativ 21% pentru bărbaţi şi în jur de 20% pentru femei. Acestea sunt printre cele mai mari în noile state membre, aflate sub acest nivel doar în Ungaria şi Slovacia, două ţări caracterizate prin şomaj ridicat, şi peste media UE-27. Dovezile sugerează că şomajul în rândul tinerilor este mare, practic, pentru toate nivelurile de învăţământ, primar, secundar sau terţiar, indicând posibilităţi reduse de angajare pentru tineri, indiferent de nivelul lor de educaţie formală. Cifrele indică din nou relevanţa limitată a educaţiei pentru recentele schimbări în structura cererii de forţă de muncă şi competenţe. Această situaţie este deosebit de dăunătoare, deoarece afectează potenţialul pe termen lung de dezvoltare umană a ţării şi încurajează migraţia externă.

România a promovat, în ultimii ani, o serie de reforme menite să consolideze flexibilitatea pieţei forţei de muncă, creşterea participării şi crearea de locuri de muncă durabile. Acestea includ revizuirea Codului muncii, mai mult accent pe politicile active pe piaţa forţei de muncă şi îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru a reduce costurile tranzacţiilor pentru companii, inclusiv prin simplificarea înregistrării companiilor. Efectele au fost benefice şi au dus la creşterea ocupării forţei de muncă şi reducerea şomajului. Acestea fiind spuse, nu ar trebui să fie omisă supapa de siguranţă care este reprezentată de migraţia masivă a lucrătorilor în străinătate, contribuind la menţinerea ratei şomajului relativ scăzută.


87


Figura 6.11. Rata şomajului în noile state membre pentru grupul de vârstă 15-24 ani

Creşterea economică ridicată înregistrată în cea mai mare parte a deceniului, şi care este

de aşteptat să revină anul viitor, ar trebui să facă mai uşoară crearea locurilor de muncă, indicând faptul că este probabil să continue creşterea participării. În acelaşi timp, categorii importante pe piaţa muncii nu profită de oportunităţile de angajare sporite oferite de creşterea economică. Acestea sunt în special tinerii, lucrătorii în vârstă şi şomerii de lungă durată. Participarea femeilor este, de asemenea, redusă comparativ cu standardele europene. Aceste categorii trebuie să fie abordate prin politici bine direcţionate în viitor.

6.3. Politica de concurenţă – ajutoarele de stat

Ajutoarele de stat reprezintă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi, în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici.

Ajutoarele de stat intră sub incidenţa politicii de concurenţă, plecându-se de la premisa că, deşi sprijinul acordat întreprinderilor de către autorităţi poate fi un interes public major, acesta denaturează mediul concurenţial normal. În acest sens, la nivelul Uniunii Europene, au fost elaborate o serie de reguli cu privire la modalităţile în care autorităţile pot interveni pe piaţă prin acordarea de ajutoare de stat. Astfel, ajutorul de stat este compatibil dacă urmăreşte obiective de interes comun clar definite, având efecte benefice generale asupra dezvoltării economice, dar fără să afecteze comerţul cu statele membre UE.

De altfel, Comisia Europeană încurajează statele membre să acorde prioritate acţiunii de consolidare a competitivităţii economiei lor, a coeziunii sociale şi regionale, astfel că reforma

88

ajutoarelor de stat întreprinsă de Comisie în ultimii ani vizează redirecţionarea ajutoarelor către obiectivele stabilite în Strategia de la Lisabona, precum cercetarea, dezvoltarea şi inovarea, măsurile de capital de risc, formarea profesională, energiile regenerabile şi alte măsuri de protecţie a mediului. Reglementările comunitare impun părţilor interesate să verifice dacă ajutorul de stat reprezintă un instrument politic adecvat pentru atingerea obiectivelor de interes comun. Controlul ajutoarelor de stat contribuie astfel la evitarea utilizării neraţionale a resurselor publice. Ca stat membru al UE, acordarea oricărui ajutor de stat trebuie să fie precedată de obţinerea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene.

Ajutoarele de stat sunt împărţite, în accepţia UE, în două mari categorii – pe de o parte, cele destinate industriei şi serviciilor şi, pe de altă parte, cele îndreptate către agricultură, pescuit şi transport. Ponderea lor şi mărimea raportată la PIB diferă semnificativ de la un stat membru la altul.


89

Total State aid as a percentage of GDP by Member State, all measures, 2008

0 5 10 15 20 25Ireland

LuxembourgBelgium

Latvia

United Kingdom

NetherlandsGermany

HungaryEU-15

EU-27Denmark

MaltaFrance

BulgariaPortugal

EU-12Finland

SwedenPoland

Czech RepublicLithuania

SloveniaCyprus

RomaniaSpain

Slovakia

Austria

GreeceItaly

Estonia

Industry and services as % of GDPAgriculture, f isheries and transport as % of GDP

Sursa: Comisia Europeană.

Figura 6.12. Ajutorul de stat, ca procent din PIB, în 2008

La nivel naţional, volumul ajutorului de stat a variat semnificativ, în concordanţă cu

evenimentele din plan economic. Astfel, în anul 2006 a fost înregistrat un nivel mai ridicat (tabelul 6.5) datorită intensificării procesului de restructurare şi privatizare a companiilor cu

90

capital majoritar de stat din acea perioadă, precum şi faptului că a fost ultimul an în care schemele de ajutor de stat şi ajutoarele de stat individuale mai puteau fi autorizate, pe plan naţional, de Consiliul Concurenţei.

Ca pondere în PIB, ajutorul de stat naţional a avut o tendinţă de scădere continuă, de la 1% în anul 2005 la 0,56% în anul 2007, datorită dinamicii mai ridicate a acestuia faţă de creşterea volumului ajutorului de stat.

Tabelul 6.5

Ajutorul de stat la nivel naţional, perioada 2004 – 2007

2004 2005 2006 2007 Volumul ajutorului de stat (exceptând agricultura pescuitul şi transporturile; mii lei) 6.510.497 2.860.438 3.383.648 2.248.763

Ponderea ajutorului de stat în PIB (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile, %) 2,40 1,00 0,99 0,56

Sursa: Consiliul Concurenţei. Există o serie de obiective către care se îndreaptă ajutoarele de stat, iar sumele

direcţionate s-au modificat în ultimii în funcţie de priorităţile economice, precum şi de reglementările UE în diferite domenii (tabelul 6.6).

Tabelul 6.6

Volumul global al ajutoarelor de stat acordate pe principalele domenii beneficiare în România, în perioada 2005 - 2007*

2004 2005 2006 2007

Ajutorul de stat (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile; mii euro preţuri curente), din care: 6.510.497 2.860.438 3.383.648 2.248.763

Volum (mii lei) 3.052.508 358.484 386.826 144.799 Industria prelucrătoare Pondere (%) 46,89 12,53 11,43 6,44

Volum (mii lei) 859.184 411.951 370.582 374.800 Industria cărbunelui Pondere (%) 13,20 14,40 10,95 16,67 Volum (mii lei) 58.501 54.960 110.180 104.778 Cercetare –

dezvoltare Pondere (%) 0,90 1,92 3,26 4,66 Volum (mii lei) 43.770 28.982 40.075 17.485 Protecţia mediului

înconjurător Pondere (%) 0,67 1,01 1,18 0,78 Volum (mii lei) 9.434 35.680 71.511 420 Întreprinderi mici şi

mijlocii Pondere (%) 0,14 1,25 2,11 0,02 Volum (mii lei) 21.571 8.403 3.624 1.004 Creare locuri de

muncă Pondere (%) 0,33 0,29 0,11 0,04 Volum (mii lei) 782.493 598.085 701.881 111.539 Alte obiective** Pondere (%) 12,02 20,91 20,74 4,96 Volum (mii lei) 1.511.000 1.271.155 1.616.064 1.429.783 Servicii de interes

economic general Pondere (%) 23,21 44,44 47,76 63,58 Volum (mii lei) 555 117 5.176 67.126 Ajutor de minimis Pondere (%) 0,01 0,004 0,15 2,99

* Nu sunt incluse ajutoarele de stat pentru turism, servicii financiare, media şi cultură. ** Comerţ, construcţii, servicii, industria extractivă. Sursa: Consiliul Concurenţei.


91

Tipuri de ajutor de stat După natura lor, există două tipuri de ajutoare de stat – cele care presupun cheltuieli

bugetare şi cele care se referă la renunţarea la o parte din veniturile la buget. Pe parcursul perioadei 2005-2007 tendinţa a fost de scădere a ponderii ultimei categorii în favoarea creşterii sumelor alocate de la buget, astfel că în 2007 cheltuielile bugetare au deţinut o pondere de 94,89%, faţă de 17,99% cât deţineau în anul 2004 în total ajutor de stat naţional (tabelul 6.7). Inversarea ponderii celor două categorii se datorează abrogării, în cursul anului 2005, a O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, inclusiv în domeniul siderurgic, în baza căreia, în anul 2004, au fost scutiţi o serie de agenţi economici de la plata dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de întârziere.

Majoritatea cheltuielilor bugetare (90,98%) au fost realizate sub forma subvenţiilor, granturilor, alocaţiilor, primelor, creditelor cu dobândă subvenţionată şi a altor sume nerambursabile acordate, în principal, agenţilor economici cărora le-a fost încredinţată prestarea unor servicii publice de interes economic general, precum şi subvenţiilor acordate sectorului minier (Compania Naţională a Huilei Petroşani).

Tabelul 6.7 Structura ajutorului de stat în funcţie de natura sa

2004 2005 2006 2007 Ajutorul de stat (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile; mii lei preţuri curente), din care: 6.510.497 2.860.438 3.383.648 3.383.648

Volum (mii lei) 5.339.518 731.968 675.260 114.832 Renunţare la venituri, din care: Pondere (%) 82,01 25,59 19,96 5,11

Volum (mii lei) 1.618.520 474.727 296.596 67.982 Scutiri şi reduceri la plata obligaţiilor fiscale Pondere (%) 24,86 16,60 8,77 3,02

Volum (mii lei) 2.479.335 167.745 263.457 17.986 Scutiri şi reduceri la plata majorărilor de întârziere Pondere (%) 38,08 5,86 7,79 0,80

Volum (mii lei) 1.241.662 89.495 115.206 28.863 Garanţii de stat Pondere (%) 19,07 3,13 3,40 1,28

Volum (mii lei) 1.170.979 2.128.469 2.708.388 2.133.931 Cheltuieli bugetare, din care: Pondere (%) 17,99 74,71 80,04 94,99

Volum (mii lei) 1.039.959 2.049.958 2.654.084 2.045.955 Subvenţii, alocaţii, prime, dobândă subvenţionată,

alte sume nerambursabile Pondere (%) 15,97 71,67 78,44 90,98

Volum (mii lei) 131.0112,01 75.963 52.477 86.989 Participarea cu capital a statului, conversia datoriilor Pondere (%) 2,01 2,66 1,55 3,78

Volum (mii lei) 7 2.548 1.826 986 Credite bugetare Pondere (%) 0,0001 0,09 0,05 0,04

Sursa: Consiliul Concurenţei. În funcţie de obiectivul principal urmărit la acordare, în concordanţă cu legislaţia

europeană, ajutoarele de stat sunt grupate în nouă mari categorii: ajutoare de stat pentru agricultură şi pescuit ajutoare de stat pentru obiective orizontale:

- cercetare-dezvoltare, inovare; - mediu înconjurător; - întreprinderi mici şi mijlocii;

92

- comerţ; - economisirea energiei; - salvare - restructurare; - creare de locuri de muncă; - pregătire profesională; - capital de risc; - alte obiective;

ajutoare de stat pentru obiective sectoriale, respectiv ajutoare acordate sectoarelor sensibile din punct de vedere concurenţial: - siderurgie (oţel); - construcţii navale; - alte sectoare ale industriei prelucrătoare; - cărbune; - transporturi - turism; - servicii financiare; - alte obiective;

ajutoare regionale care se acordă: - zonelor pentru care au fost elaborate programe de dezvoltare regională altele decât

zonele defavorizate; - zonelor defavorizate;

cultură şi conservarea patrimoniului; ajutoare de stat cu caracter social; ajutoare de stat pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale; ajutoare de stat acordate pentru servicii de interes economic general; ajutoare de minimis.

Ajutoarele de stat acordate pentru obiective sectoriale au avut o tendinţă de scădere ca pondere în totalul ajutoarelor de stat acordate (tabelul 6.8), ca urmare a sensibilităţii ridicate din punct de vedere concurenţial. De altfel, în 2007, ajutorul de stat acordat de Ministerul Economiei pentru Compania Naţională a Huilei Petroşani a fost cel mai important ca valoare din acest tip de ajutoare.

În cadrul obiectivelor orizontale, categoria „alte obiective” deţine în anul 2007 ponderea cea mai importantă (30,15%), ca urmare a includerii ajutoarelor de stat acordate în industria extractivă (cu excepţia industriei extracţiei de cărbune – huilă).

Tabelul 6.8 Nivelul şi structura ajutorului de stat naţional pe obiective, în perioada 2005 – 2007

2004 2005 2006 2007 Ajutorul de stat (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile; mii euro preţuri curente), din care: 6.510.497 2.860.438 3.383.648 2.248.763

Volum (mii lei) 2.643.544 973.300 1.279.253 369.946 Obiective orizontale Pondere (%) 40,60 34,03 37,81 16,45 Volum (mii lei) 2.106.598 516.337 392.937 400.506 Obiective sectoriale (exceptând

transporturile) Pondere (%) 32,36 18,05 11,61 17,81 Volum (mii lei) 249.353 99.644 95.393 48.526 Obiective regionale Pondere (%) 3,83 3,48 2,82 2,16 Volum (mii lei) 1.511.000 1.271.155 1.616.064 1.429.783 Ajutor de stat acordat pentru servicii

de interes economic general Pondere (%) 23,21 44,44 47,76 63,58 Sursa: Consiliul Concurenţei.


93

Ajutoarele de stat din grupa obiectivelor sectoriale sunt acordate agenţilor economici care operează în industria prelucrătoare, siderurgie (oţel), construcţii navale, producţia de vehicule cu motor (autoturisme, camioane, autobuze, tractoare etc.), fire şi fibre sintetice, industria extractivă (extracţia cărbunelui), transporturi (feroviare, maritime, fluviale, combinate, aeriene), turism, servicii financiare, media şi cultură.

În anul 2007, în cadrul obiectivelor sectoriale, cea mai importantă pondere o au ajutoarele de stat acordate în industria cărbunelui (93,58%), precum subvenţiile directe pe produs acordate de Ministerul Economiei pentru Compania Naţională a Huilei Petroşani. Nu au mai fost însă acordate ajutoare de stat în sectoarele sensibile din punct de vedere concurenţial, respectiv industria siderurgică, industria construcţiilor de nave, industria vehiculelor cu motor şi industria firelor şi fibrelor sintetice (tabelul 6.9). De altfel, în sectorul siderurgic, în urma angajamentelor asumate de către România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, 2004 a fost ultimul an în care s-au mai acordat ajutoare de stat.

Tabelul 6.9

Structura ajutorului de stat naţional pe obiective sectoriale (procente)

Obiective sectoriale 2004 2005 2006 2007 Total, din care pentru: 100,00 100,000 100,00 100,00 Oţel 33,69 0,00 0,00 0,00 Construcţii navale 1,12 6,82 0,00 0,00 alte sectoare sensibile concurenţial din industria prelucrătoare

22,32 10,45 0,00 0,00

Cărbune: ajutoare de stat pentru producţia curentă 11,59 39,15 77,09 93,58 Cărbune: alte ajutoare 29,2 40,63 17,22 0,00 Turism 0,59 0,74 1,45 0,98 Servicii financiare 0,02 0,13 0,46 0,00 Media şi cultură 1,47 2,08 3,78 5,44

Sursa: Consiliul Concurenţei. Ajutorul de stat acordat industriei prelucrătoare În perioada 2005-2007, ajutoarele de stat acordate industriei prelucrătoare au scăzut

accentuat (de la 46,89% în anul 2004 la 6,44% în anul 2007), ca urmare a reducerii intervenţiei directe a guvernului în economia românească şi a creşterilor înregistrate de ramurile prelucrătoare la capitolele competitivitate şi productivitate a muncii. Cele mai multe ajutoare au fost destinate realizării unor obiective orizontale (81,08% în 2007) precum restructurarea unor întreprinderi sau susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Nu s-au acordat ajutoare destinate realizării unor obiective sectoriale, nici în 2006, nici în 2007.

În perioada 2005-2006, însă, ajutoarele de stat de natura renunţării la venituri din partea statului au deţinut o pondere mare în total ajutoare de stat pentru industria prelucrătoare (71,68% în 2005 şi 69,81% în 2006), ca urmare a facilităţilor fiscale acordate în vederea restructurării firmelor în dificultate. În anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, aplicarea directă a legislaţiei comunitare a condus la reducerea facilităţilor fiscale şi la acordarea de ajutoare de stat mai puţin dăunătoare, de natura cheltuielilor bugetare. În acest context, în anul 2007, ponderea ajutoarelor de stat de natura renunţării la venituri în totalul ajutorului de stat acordat industriei prelucrătoare a fost de numai 38,30%, iar

94

cheltuielile bugetare (subvenţii, alocaţii, prime, subvenţionarea dobânzii, alte sume nerambursabile şi participarea cu capital a statului) au reprezentat 61,70%.

Evoluţia ajutoarelor de stat din sectorul prelucrător indică faptul că furnizorii de ajutor de stat au încercat să reducă implicarea statului în economie, mai ales în perioadele de creştere economică, când disponibilul bugetar se îndreaptă preponderent către ajutoare de stat pentru dezvoltare regională, crearea de locuri de muncă, cercetare-dezvoltare, inovare.

Ajutorul de stat acordat industriei extractive Majoritatea ajutoarelor de stat acordate industriei extractive s-au orientat către obiective

orizontale precum protecţia mediului (cheltuieli pentru ecologizări ca urmare a închiderii unor mine şi cariere), salvare - restructurare şi alte obiective.

În perioada 2005-2007, volumul ajutoarelor de stat acordate pentru industria cărbunelui (în preţuri constante 2004) s-a redus semnificativ, reprezentând mai puţin de jumătate din ajutoarele acordate acestui sector în anul 2004, evoluţie determinată în principal de reducerea semnificativă a măsurilor de ajutor de stat de natura scutirilor/reducerilor la plată a obligaţiilor către bugetul consolidat al statului acordate pentru obiectivul „cărbune - alte ajutoare”. Principalii beneficiari ai ajutoarelor din acest sector au fost Compania Naţională a Huilei Petroşani, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti şi Societatea Naţională Lignit Oltenia, facilităţile fiind acordate sub forma subvenţiilor şi a scutirilor/reducerilor la plata unor obligaţii bugetare.

În anul 2007, singurul beneficiar de ajutor de stat din industria minieră a fost Compania Naţională a Huilei Petroşani. Ajutorul s-a concretizat în subvenţii acordate de Ministerul Economiei şi Comerţului.

Ajutorul de stat acordat întreprinderilor care au prestat servicii de interes economic

general (SIEG) În anul 2007, au beneficiat de ajutor de stat pentru SIEG doar agenţi economici din

două domenii de activitate: producătorii de energie termică şi operatorii economici din domeniul de distribuţie a apei potabile, colectare şi tratare a apei uzate. În domeniul energiei termice, ajutoarele de stat au fost acordate în proporţie covârşitoare (99,99%), prin intermediul subvenţiilor, în timp ce pentru distribuţia apei potabile şi colectarea apelor uzate s-au utilizat garanţiile (38%), investiţiile de capital (31%), subvenţiile (18%), scutirile la plata obligaţiilor bugetare (10%), creditele (1%).

Alte tipuri de ajutoare de stat Ajutoare de stat, sub diverse forme, au fost acordate şi pentru atingerea anumitor

obiective precum subvenţionarea dobânzilor la creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii în scopul creării de noi locuri de muncă.

Şi sectorul serviciilor financiare a beneficiat de ajutoare de stat, însă într-un volum redus, de sub 0,1% în volumul total al ajutorului de stat. Cea mai ridicată sumă a fost acordată în 2006 (1,8 milioane de lei), în timp ce în 2007 nu au fost acordate ajutoare de stat în acest domeniu.


95

Ajutorul de minimis reprezintă o schemă prin care întreprinderile nu pot obţine o sumă de cel mult 100.000 euro, pe durata a trei exerciţii fiscale. Volumul ajutoarelor de minimis a crescut foarte mult, atât ca volum, cât şi ca pondere, în 2007 – 67 milioane de lei, de 13 ori mai mult decât în 2005, ajungând la 3% din totalul ajutorului naţional. Explicaţia acestei evoluţii este aceea că, odată cu intrarea în UE, acest tip de ajutor de stat este cel mai facil de acordat, nefiind necesară notificarea CE.

6.4. Politica energetică

Câteva evenimente importante au jalonat evoluţia sectorului energetic din România în cursul ultimilor ani. Primul dintre acestea este aderarea României la Uniunea Europeană, marcată în domeniul energetic de negocierile premergătoare, dobândirea acquis-ului comunitar relevant – în special primul şi al doilea pachet legislativ privind crearea unei pieţe interne unice în domeniul energiei – şi finalizarea unor documente programatice de politică energetică pe termen lung, precum Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice din august 2003 – completată de Planul de acţiune în domeniul eficienţei energetice (2007-2010) –, Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie, şi Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020. Un impact semnificativ în evoluţia sectorului energetic românesc îl va avea şi al treilea pachet legislativ european privind crearea unei pieţe interne unice în sectoarele electricităţii şi gazului natural adoptat de UE după lungi negocieri în 2009. Acest pachet legislativ are ca scop adâncirea liberalizării pieţelor naţionale ale electricităţii şi gazului natural în vederea creării în viitor a unei pieţe unice europene. Reforma sectorului de producţie a energiei electrice implementată de Guvernul României la începutul anului 2010 este un alt eveniment cu semnificaţie specială, care va influenţa pe termen lung evoluţia întregului sector energetic românesc.

La nivelul politicii sectoriale din domeniul energetic, principalele obiective pe termen lung sunt inspirate de legislaţia europeană şi sunt prezentate pe larg în Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020. Primul obiectiv este asigurarea siguranţei energetice a României prin limitarea dependenţei de resursele energetice de import, diversificarea surselor de import şi a rutelor de transport al resurselor energetice, îmbunătăţirea infrastructurii naţionale de transport al energiei şi a conexiunilor cu ţările vecine. Al doilea obiectiv este crearea condiţiilor pentru o dezvoltare economică durabilă prin creşterea eficienţei şi reducerea intensităţii energetice, promovarea energiei produse din resurse regenerabile, promovarea capacităţilor de cogenerare (energie electrică şi termică), reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului. Al treilea obiectiv este cel de creare de condiţii competitive în sectorul energetic, prin dezvoltarea sau liberalizarea pieţelor naţionale pentru producerea, transportul, tranzitul şi distribuţia de resurse energetice şi energie electrică, precum şi a pieţelor pentru certificate verzi şi de emisii de gaze cu efect de seră. Acest obiectiv include şi continuarea procesului de restructurare şi privatizare în diferitele subsectoare energetice – producere şi distribuţie a energiei electrice şi termice, producere şi distribuţie a gazului natural şi producere a cărbunelui cu utilizări energetice. Celor trei obiective strategice menţionate în Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 li se poate adăuga şi obiectivul – specific cadrului social din România – reducerii „sărăciei energetice”, prin crearea de acces echitabil la diverse surse de energie electrică şi termică

96

pentru segmentele de populaţie şi zonele geografice care nu dispun în prezent de un astfel de acces, precum şi îmbunătăţirea accesului la surse de energie electrică şi termică pentru diferitele segmente defavorizate ale populaţiei. Acest obiectiv a fost propus de studii recente publicate de diferite instituţii nonguvernamentale precum studiul Orientări privind securitatea energetică a României, publicat în decembrie 2008 sub egida Institutului European din România.

Prezentul document încearcă să completeze aria de acoperire a documentelor programatice de politica energetică prin prisma oportunităţilor care pot fi create pe termen scurt şi mediu pentru revitalizarea sectorului energetic şi a altor sectoare legate direct sau indirect de sectorul energetic. Aceasta presupune crearea de oportunităţi de afaceri pentru companii româneşti în tară şi în străinătate şi pentru companii străine în România. Deoarece acest aspect nu este analizat în niciunul dintre documentele legislative şi de politică pentru sectorul energiei, prezenta analiză propune o nouă abordare cu potenţial impact pozitiv nu numai asupra sectorului energetic, ci şi a economiei României în general.

Situaţia actuală şi tendinţe pe termen lung pentru sectorul energetic Înainte de a analiza care sunt direcţiile de acţiune cele mai promiţătoare pe termen scurt

şi mediu, trebuie să trecem în revistă stadiul în care se află în momentul actual sectorul energetic din România, precum şi tendinţele vizibile pentru viitorul apropiat.

Resurse energetice epuizabile şi regenerabile Toate sursele de informaţii existente referitoare la resursele energetice epuizabile din

România confirmă faptul că ţara are rezerve foarte limitate de petrol şi gaze naturale şi rezerve relativ însemnate de cărbuni – vezi tabelul 6.10.

Tabelul 6.10

Situaţia resurselor energetice epuizabile în România

Resurse purtătoare de energie primară Rezerve

Producţie anuală

estimată Perioada estimată de asigurare

Rezerve Exploatabile concesionabile

În perimetre noi Rezerve

geologice Rezerve

exploatabile concesionate3)

În perimetre noi

mil. tone1)

mil. tep

mil. tone1)

mil. tep mil.

tep mil. tone1) ani ani ani

1 2 3 4 5 6 7 8 9 = 2/8 10 = 4/8 11 = 6/8 Cărbune – huilă 755 422 105 38,8 3,3 229 32 – lignit 1.490 276 445 82,4 1.045 133 32 47 14 33 Ţiţei 74 72 5,2 14 Gaz natural 185 159 12,5 15 Uraniu2) 1) Exclusiv gaze naturale, exprimate în mld. mc. 2) Date cu caracter special. 3) Durata de acordare a unei concesiuni este de cel puţin doi ani.

Sursa: Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020.


97

Producţia internă de petrol şi gaze nu va putea fi menţinută nici măcar la nivelul actual în viitor, în condiţiile în care gradul de înlocuire a rezervelor exploatate – indicator foarte important pentru analizarea sustenabilităţii pe termen lung a producţiei de petrol şi gaze – este doar de 10-30%, ceea ce înseamnă că rezervele noi descoperite vor reprezenta doar între 10% şi 30% din petrolul şi gazele extrase anual. În contextul unei scăderi cu 2-5% în fiecare an – nivel considerat de Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 –, nivelul producţiei interne de petrol şi gaze va deveni marginal relativ la consum într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Deşi conform ultimelor date statistice din domeniul energiei publicate de UE, în prezent, în jur de 30% din necesarul de energie primară al României este acoperit de importuri, această dependenţă va deveni mult mai acută în condiţiile epuizării producţiei interne, chiar şi în condiţiile schimbărilor introduse în mixul energetic de folosirea pe scară mai largă a resurselor regenerabile de energie.

Studiile făcute pentru estimarea resurselor de energie regenerabilă existente pe teritoriul României arată că ţara dispune de resurse relativ semnificative. Din cauza limitărilor tehnologice, a eficienţei economice, a variabilităţii resurselor şi restricţiilor de mediu, potenţialul exploatabil este însă mai mic decât potenţialul teoretic prezentat în tabelul 6.11.

Tabelul 6.11

Situaţia resurselor energetice regenerabile în România Sursă Potenţial anual Aplicaţie

Energie solară 60 PJ 1,2 TWh

Energie termică Energie electrică

Energie eoliană (potenţial teoretic) 23 TWh Energie electrică Energie hidro din care sub 10 MWh

36 TWh 3,6 TWh

Energie electrică

Biomasă şi biogaz 318 PJ Energie termică Energie electrică

Energie geotermală 7 PJ Energie termică Sursa: Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020. Un recent raport previzional înaintat de România către autorităţile UE la sfârşitul anului

2009 analizează potenţialul exploatabil al resurselor regenerabile, precum şi oportunităţile de export şi import de energie din resurse regenerabile în vederea atingerii obiectivului de ţară în acest domeniu – pentru România, obiectivul prevăzut conform Directivei 2009/28/EC este ca 24% din consumul de energie final brut al ţării să provină din surse regenerabile de energie la nivelul anului 2020. Raportul menţionat concluzionează că, deşi atingerea obiectivului menţionat este la limita fezabilă până în 2020, pentru atingerea acestui obiectiv România va trebui să valorifice circa două treimi (!) din potenţialul teoretic total de resurse regenerabile de care dispune. Acest obiectiv este foarte aproape de limita superioară a potenţialului maxim exploatabil, ceea ce înseamnă că România nu va mai dispune de potenţial suplimentar de resurse regenerabile în cazul creşterii consumului energetic sau al schimbării mixului energetic după 2020.

98

Producţia de energie electrică şi termică România are în prezent o putere instalată de producere a energiei electrice de circa 20

GW în termocentrale pe bază de cărbune, păcură şi gaz, centrala nucleară Cernavodă şi hidrocentrale mai mari de 10 MW – vezi figura 6.13.

Sursa: ISPE.

Figura 6.13. Producţia de energie electrică în România Planurile de investiţii ale companiilor publice şi private implicate în producerea de

energie sunt concentrate pe retehnologizarea termocentralelor pe cărbune – pentru controlul poluării – sau închiderea capacităţilor învechite de producţie, precum şi construirea de noi centrale cu tehnologie modernă; retehnologizarea unor hidrocentrale şi construirea de noi hidrocentrale – incluzând o nouă hidrocentrală pe Dunăre; construirea a încă două unităţi nucleare la Cernavodă şi – pe termen lung – construirea unei a doua centrale nucleare. Per total, până în 2020, capacitatea instalată va creşte în toate tipurile de centrale, cu excepţia centralelor pe gaze şi păcură – vezi tabelul 6.12.

TOTAL 20.293 MW

Hydro-Power Plants 6.331 MW Nuclear-Power Plant 1412 MW

Thermal-Power Plants 12.550 MW

- coal 7.472 MW

- gas/fuel oil 5.078 MW

U K R A I N E

CHPP NAVODARI

CHPP SUCEAVA

CHPP IASI

TPP BORZESTI

TPP BRAILA

CHPP BRAZI

CHPP DR.TR.

SEVERIN

TPP DEVACHPP

TIMISOARA

CHPP ARAD

CHPP ORADEA

TPP IERNUT

CHPP BACAU

CHPPGALATI

CHPPsBUCURESTI

(5)

TPP TURCENI

CHPP GOVORA

CHPP BRASOVTPP DOICESTI

CHPP ISALNITA

CHPP GIURGIU

CHPP CRAIOVA II

CHPP PITESTITPP

ROVINARI

NPPCERNAVODA

HPP IZVORUL MUNTELUI

HPPVIDRA

HPPVIDRARU

HPPSEBES

CHPPCONSTANTA

HPP RÂUL MARE

HPPDRAGAN

HPP PORTILE DE FIER 1 & 2

HPPRÂUSOR

HPP PALTINU

HPP SIRIUHPP MANECIU

H U

N G

A R

Y

M O L D A V I A

UKRAINE

BLAC

K

SEA

BULGARIA

Y U G O S L A V I A

HPPSTÂNCAHPP

COLIBITA

HPP TARNITA

HPP CERNA

HPP BRADISOR

TPP PAROSENI

CHPP BUZAU

TOTAL 20.293 MW



- coal 7.472 MW


TOTAL 20.293 MW



- coal 7.472 MW


TOTAL 20.293 MW



- coal 7.472 MW


U K R A I N E

CHPP NAVODARI

CHPP SUCEAVA

CHPP IASI

TPP BORZESTI

TPP BRAILA

CHPP BRAZI

CHPP DR.TR.

SEVERIN

TPP DEVACHPP

TIMISOARA

CHPP ARAD

CHPP ORADEA

TPP IERNUT

CHPP BACAU

CHPPGALATI

CHPPsBUCURESTI

(5)

TPP TURCENI

CHPP GOVORA

CHPP BRASOVTPP DOICESTI

CHPP ISALNITA

CHPP GIURGIU

CHPP CRAIOVA II

CHPP PITESTITPP

ROVINARI

NPPCERNAVODA

HPP IZVORUL MUNTELUI

HPPVIDRA

HPPVIDRARU

HPPSEBES

CHPPCONSTANTA

HPP RÂUL MARE

HPPDRAGAN


HPPRÂUSOR

HPP PALTINU

HPP SIRIUHPP MANECIU

H U

N G

A R

Y

M O L D A V I A

UKRAINE

BLAC

K

SEA

BULGARIA

Y U G O S L A V I A

HPPSTÂNCAHPP

COLIBITA

HPP TARNITA

HPP CERNA

HPP BRADISOR

TPP PAROSENI

CHPP BUZAU

U K R A I N E

CHPP NAVODARI

CHPP SUCEAVA

CHPP IASI

TPP BORZESTI

TPP BRAILA

CHPP BRAZI

CHPP DR.TR.

SEVERIN

TPP DEVACHPP

TIMISOARA

CHPP ARAD

CHPP ORADEA

TPP IERNUTTPP IERNUT

CHPP BACAUCHPP BACAU

CHPPGALATI

CHPPsBUCURESTI

(5)

TPP TURCENI

TPP TURCENI

CHPP GOVORA

CHPP BRASOVCHPP BRASOVTPP DOICESTI

TPP DOICESTI

CHPP ISALNITACHPP ISALNITA

CHPP GIURGIU

CHPP CRAIOVA II

CHPP PITESTICHPP PITESTITPP

ROVINARI

NPPCERNAVODA

HPP IZVORUL MUNTELUIHPP IZVORUL MUNTELUI

HPPVIDRAHPPVIDRA

HPPVIDRARU

HPPVIDRARU

HPPSEBES

CHPPCONSTANTA

HPP RÂUL MARE

HPPDRAGAN


HPPRÂUSOR

HPP PALTINUHPP PALTINU

HPP SIRIUHPP SIRIUHPP MANECIU

H U

N G

A R

Y

M O L D A V I A

UKRAINE

BLAC

K

SEA

BULGARIA

Y U G O S L A V I A

HPPSTÂNCAHPP

COLIBITA

HPP TARNITAHPP TARNITA

HPP CERNA

HPP BRADISOR

TPP PAROSENI

CHPP BUZAU


99

Tabelul 6.12 Evoluţia capacităţilor de producţie a energiei electrice în România

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2015 2020

Producţia de energie electrică pentru acoperire consum intern

54,55

55,30

56,48

58,99

60,7

62,5

64,2

66,1

67,7

69,5

74,5

85

Export 2,08 1,18 2,93 3,41 2 3,0 3,5 4,5 4,5 5 15 15 Total producţie de energie electrică

56,63 100 % 56,48 100 % 59,41 100 % 62,4 100 % 62,7 100 % 65,5 100 % 67,7 100 % 70,6 100 % 72,2 100 % 74,5 100 % 89,5 100 % 100 100%

Producţia de energie electrică în centrale hidroelectrice

13,57 24 % 16,83 29,8 % 20,21 34 % 17,75 28,4 % 16 25,5 % 18 27,5 % 19,5 28,8 % 21,7 30,8 % 22,3 30,9 % 23 30,9 % 26 29% 32,5 32,5%

Producţia de energie electrică în centrala nucleară

4,90 8,7 % 5,55 9,8 % 5,54 9,4 % 5,55 8,9 % 7,0 11,1 % 10,8 16,5 % 10,8 16 % 10,8 15,2 % 10,8 15 % 10,8 14,5 % 21,6 24,1 % 21,6 21,6 %

Producţia de energie electrică în termocentrale

38,16 67,3 % 34,1 60,4 % 33,66 56,6 % 39,10 67,2 % 39,7 63,4 % 36,7 56 % 37,4 55,2 % 38,1 54 % 39,1 54,1 % 40,7 54,6 % 41,9 46,9 % 45,9 45,9 %

pe cărbune 23,34 41,1 % 21,47 38 % 21,66 36,6 % 27,10 43,4 % 28,7 45.8 % 25,7 39,2 % 26,4 39 % 27,1 38,4 % 28,1 38,9 % 29,7 40 % 30,9 34,6 % 34,9 34,9 % pe gaze naturale

11,19 19 % 10,46 18,5 % 10 16,7 % 10 16,1 % 9,5 15,1 % 9,5 14,5 %

9,5 14 % 9,5 13,4 % 9,5 13,2 % 9,5 12,8 % 9,5 10,6 % 9,5 9,5 % din care

pe păcură 3,63 6,4 % 2,17 3,9 % 2 3,3 % 2,00 3,2 % 1,5 2,5 % 1,5 2,3 % 1,5 2,2 % 1,5 22 % 1,5 2 % 1,5 1,8 % 1,5 1,7 % 1,5 1,5 %

Sursa: Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020.

100

La acestea se adaugă bineînţeles capacităţile de producţie a energiei electrice din alte resurse regenerabile – microhidrocentrale, centrale eoliene, solare, pe biomasă, deşeuri sau geotermale.

Producerea de energie termică în sisteme centralizate pentru uz industrial sau rezidenţial se face în centrale termice sau centrale electrice de termoficare (CET) care furnizează energie termică unui oraş întreg, unui cartier sau unui consumator industrial major. Din cauza uzurii fizice şi morale, majoritatea acestor centrale necesită retehnologizări masive care să reducă pierderile de energie şi să introducă cele mai noi tehnologii existente.

În cursul anului 2009, Guvernul României a hotărât să regrupeze activele de producţie de energie aflate încă în proprietatea statului în două companii energetice naţionale. Regruparea s-a făcut astfel încât fiecare nouă companie să conţină active cu costuri ridicate (termocentrale pe cărbune) şi scăzute (hidrocentrale, centrală nucleară) de producţie, pentru a se obţine în final două companii cu costuri de producţie relativ egale. În cadrul fiecăreia dintre cele două companii a intrat şi câte o companie de stat cu profil de extracţie minieră (Companiile naţionale ale lignitului şi huilei), care ar servi la aprovizionarea centralelor pe cărbune din fiecare dintre cele două companii energetice naţionale.

Reţelele magistrale de transport al energiei România are o reţea de conducte magistrale de gaze naturale însumând peste 13.000 km

(incluzând şi conductele magistrale de tranzit internaţional precum Isaccea-Negru Vodă). Din cauza faptului că majoritatea reţelei a fost construită în urmă cu câteva decenii, aproximativ 60-70% din totalul reţelei este deja la sfârşitul ciclului de viaţă planificat. Investiţii majore vor fi necesare în următorii ani nu doar pentru reabilitarea şi înlocuirea segmentelor de reţea cu risc ridicat, dar şi pentru extinderea reţelei pentru conectarea de noi regiuni geografice la piaţa naţională a gazului şi pentru conectarea sistemului naţional de transport al gazului la sistemele similare ale ţărilor vecine pentru creşterea flexibilităţii aprovizionării din punct de vedere al diversificării surselor de import sau în caz de criză a gazului (precum cea petrecută la începutul anului 2009 din cauza unor probleme de tranzit în Ucraina). Peste 1.200 km de noi conducte magistrale de gaz sunt planificate pentru următorii câţiva ani, excluzând marile proiecte regionale precum Nabucco. Există de asemenea planuri pentru creşterea capacităţii naţionale de stocare a gazului natural prin suplimentarea capacităţii depozitelor existente şi prin crearea de noi zone de stocare, având ca obiectiv principal din nou flexibilizarea sistemului naţional de furnizare a gazului. România a fost implicată în ultimii ani şi în mari proiecte de tranzit planificate în regiune, precum Nabucco şi mai recent South Stream.

În domeniul petrolului, România a susţinut puternic în ultima perioadă proiectul conductei magistrale de petrol Constanţa-Triest (PEOP), care a fost deocamdată amânat din cauza lipsei de interes a unor ţări de pe ruta conductei.

România are o reţea de circa 22.000 km de cabluri aeriene de transmisie a energiei electrice de 110, 220, 400 şi 750 kV – vezi figura 6.14.


101

Sursa: ISPE.

Figura 6.14. Sistemul naţional de transmisie a energiei electrice Noi investiţii sunt necesare la nivelul reţelei de transport de electricitate pentru întărirea

sistemului central de transport, pentru crearea de conexiuni suplimentare la reţelele ţărilor vecine în vederea exporturilor şi importurilor de energie – în prezent, capacitatea de export a ţării este limitată la 10% din totalul producţiei din cauza lipsei de conexiuni internaţionale. Există de asemenea planuri pentru instalarea unui cablu submarin în Marea Neagră către Turcia, care să permită exporturile de energie electrică. Dezvoltarea capacităţilor de producţie folosind resurse regenerabile va necesita de asemenea întărirea sistemului de transport şi noi racorduri între noii producători şi reţeaua naţională.

Reţele de distribuţie a energiei România are o reţea semnificativă de distribuţie a gazului natural la consumatorii

rezidenţiali şi industriali. Piaţa distribuţiei de gaz natural este în prezent liberalizată, iar distribuţia se face de companii cu capital privat. Reţelele de distribuţie se vor extinde în viitor odată cu conectarea de noi pieţe şi zone geografice la sistemul naţional de transport al gazului natural.

În sectorul distribuţiei de electricitate, teritoriul României a fost împărţit în opt zone de distribuţie a energiei electrice. Cinci dintre ele au fost preluate în cadrul procesului de privatizare de către companii energetice străine – ENEL, E.ON şi CEZ. Deşi reţeaua de

102

distribuţie mai are încă potenţial de extindere, majoritatea investiţiilor în viitor vor fi canalizate spre reducerea pierderilor în reţea, menţinerea reţelelor existente, şi încurajarea consumului eficient de electricitate (smart meters).

Reţeaua de distribuţie a energiei termice din cadrul sistemelor centralizate urbane cuprinde 16.500 km de conducte. Din cauza uzurii conductelor de distribuţie şi a izolării termice deficitare, Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 estimează că pierderile energetice între surse (centrale termice) şi clădiri este de 35-77%! Din cauza lipsei acute de resurse financiare a companiilor care gestionează sistemele centralizate urbane de furnizare a energiei termice, nivelul investiţiilor planificate pentru reţeaua de distribuţie a energiei termice rămâne scăzut.

Consumul de energie Industria, sectorul rezidenţial şi transporturile reprezintă categoriile cu cea mai mare

pondere în consumul final de energie al României – vezi figura 6.15, care în 2007 s-a ridicat la 24,02 milioane de tone echivalent petrol.

Industrie39%

Transporturi19%

Sectorul rezidential 31%

Agricultura1%

Servicii, etc10%

Sursa: UE.

Figura 6.15. Consumul final de energie în România – 2007, în milioane de tone echivalent petrol

Deşi consumul total de energie al României a scăzut comparativ cu începutul anilor ’90 –

vezi figura 6.16 – şi s-a stabilizat între 22 şi 26 milioane toe/an, intensitatea energetică a consumului a rămas ridicată faţă de media europeană – 0,652 toe/1.000 EUR în 2007 comparat cu media UE-27 de 0,169 toe/1.000 EUR, semn al ineficienţelor şi pierderilor din sistem. Pentru următoarea perioadă, se estimează că se va înregistra o creştere a consumului de energie finală până la 28,51 milioane toe în 2020.


103

20.00

22.00

24.00

26.00

28.00

30.00

32.00

34.00

36.00

38.00

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Mili

oane

toe

Sursa: UE.

Figura 6.16. Consumul final de energie în România – 1990-2007, în milioane de tone echivalent petrol

Potenţialul de economii de energie este deci foarte însemnat la nivelul diferitelor

categorii de consumatori. La nivel naţional, se estimează ca posibilă din punct de vedere al costurilor o reducere cu 30-35% a consumului de energie, cele mai mari economii fiind posibile în sectorul rezidenţial – 40-50%, în principal prin izolarea termică a clădirilor -, urmat de transporturi – 35-40% - şi industrie – 20-25%.

Alte considerente România a implementat în mod activ acquis-ul comunitar din domeniul energiei, care a

precedat intrarea ţării ca membru în UE în 2007, precum şi noile pachete legislative cu relevanţă pentru sectorul energetic. Ca urmare, liberalizarea pieţelor energetice continuă pe un trend pozitiv.

Pentru susţinerea dezvoltării resurselor regenerabile, România a ales să implementeze un sistem de certificate verzi care sunt distribuite producătorilor de energie din surse regenerabile şi apoi tranzacţionate pe o piaţă secundară cu limite inferioare de preţ stabilite prin legislaţie.

În vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, România a adoptat un plan naţional de distribuţie a certificatelor de emisii, dar nu a fost activă în negocierea pe piaţa internaţională a certificatelor de emisii în surplus rezultate prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, România nu a fost foarte activă în implementarea de alte mecanisme de control al poluării, spre exemplu proiecte în cadrul Mecanismului de dezvoltare curată (CDM).

O politică energetică proactivă În cele mai multe cazuri, politica energetică românească a avut şi are un caracter pasiv şi

reactiv la diferiţi stimuli externi, în principal presiunile legislative din partea Uniunii Europene.

104

Riscul unei politici energetice pasive sau reactive este că România poate fi depăşită de schimbările de cadru şi conţinut ale pieţelor energetice mondiale, care tind să se accelereze în ultimii ani. După o analiză a tendinţelor globale şi a priorităţilor Uniunii Europene în domeniul energetic, prezentul document recomandă adoptarea de către Guvernul României a unei politici energetice proactive care, ţinând cont de limitările şi restricţiile impuse de UE, să asigure siguranţa energetică a ţării pe termen lung prin adaptarea la evoluţiile de pe plan global.

Tendinţe globale în domeniul energetic Principalul motiv al acestor evoluţii accelerate şi schimbări majore este faptul că

dezvoltarea economică rapidă a unor largi regiuni geografice – Asia de Est şi Sud-Est, America Latină, Europa de Est, a coincis cu o încetinire a creşterii producţiei de resurse de energie primară (în majoritate combustibili fosili), creând astfel o presiune crescândă asupra acestor resurse cu efecte foarte vizibile în volatilitatea ridicată a preţurilor la nivel mondial. Majoritatea analiştilor sunt de acord că această tendinţă de volatilitate a preţurilor va continua.

Un alt trend din ce în ce mai vizibil la nivel mondial este aşa-numitul „naţionalism al resurselor” – tendinţa diferitelor ţări de a-şi apropria resursele energetice – proprii sau din alte ţări – în scopul unic de a le rezerva pentru propriul consum în viitor, blocând astfel accesul altor ţări la aceste resurse. Spre exemplu, guvernele unor ţări din America Latină – precum Venezuela sau Bolivia – au naţionalizat recent resursele energetice naţionale, iar alte guverne de ţări bogate în combustibili fosili, precum Federaţia Rusă, şi-au întărit controlul asupra acestor resurse. O altă abordare în acest context este cea a ţărilor cu un ritm de dezvoltare economică accelerat, dar care sunt relativ sărace în resurse energetice. Unele dintre aceste ţări au început campanii globale de achiziţionare de resurse – de obicei prin preluarea de companii de explorare sau de producţie din ţările bogate în resurse energetice sau prin achiziţionarea de licenţe de explorare şi exploatare pe termen lung în ţările cu resurse energetice. Exemplele sunt numeroase – de la companiile de stat chineze sau ruse care achiziţionează licenţe de explorare şi exploatare în Africa şi America Latină, la companiile sud-coreene care cumpără companii de explorare a uraniului din ţări precum Canada.

Companiile naţionale de petrol şi gaze (aşa-numitele NOCs) – câteva exemple includ Gazprom şi Rosneft în Rusia, Petrobras în Brazilia, PDVSA în Venezuela – continuă să câştige în importanţă pe pieţele mondiale ale resurselor energetice în defavoarea tradiţionalilor giganţi cu capital privat – aşa-numitele IOCs: Shell, ExxonMobil, Chevron etc. Această schimbare în raportul de forţe public-privat se va reflecta şi în viitoarele raporturi între ţările deţinătoare de resurse energetice şi cele importatoare, considerentele politice căpătând noi conotaţii în acest context.

Un alt trend deosebit de important la nivel mondial este promovarea resurselor de energie regenerabile. Chiar dacă teza schimbărilor climatice antropomorfice este în prezent contestată după scandalurile legate de potenţiale fraude în întocmirea rapoartelor diferitelor organisme incluzând IPCC – Panelul Interguvernamental asupra Schimbărilor Climatice –, ideea unui mix energetic primar mai echilibrat a câştigat atenţia majorităţii ţărilor din lume şi va continua să creeze oportunităţi pentru resursele regenerabile.


105

Atitudinea publicului şi a guvernelor faţă de energia nucleară a înregistrat schimbări majore în decursul ultimilor ani, după câteva decenii de opoziţie şi păreri negative. Deşi nu folosesc resurse regenerabile, centralele nucleare au un nivel extrem de scăzut al emisiilor de gaze cu efect de seră. Mai mult, deşi costurile investiţiei iniţiale sunt semnificative, costurile de producţie ale energiei electrice, odată centrala construită, sunt extrem de competitive comparativ cu celelalte surse de energie electrică. Regiuni întregi care nu au în prezent centrale nucleare – spre exemplu, ţări din Peninsula Arabică sau America Latină – şi-au declarat interesul de a construi un parc nuclear de producţie a energiei electrice. Alte ţări care produc deja energie nucleară şi-au declarat intenţiile de a accelera dezvoltarea acestui sector – spre exemplu China, SUA, Rusia, Marea Britanie. Această schimbare de paradigmă în sectorul nuclear va pune presiune asupra furnizorilor de combustibil nuclear (uraniu): producţia mondială de uraniu acoperă doar aproximativ 50-60% din consum, restul fiind acoperit de uraniu provenind de la programul de reducere a arsenalului nuclear al Federaţiei Ruse, program care se termină însă în 2013.

Toate aceste tendinţe vizibile la nivel mondial cer o abordare proactivă din partea guvernelor, în special în ţările care sunt parţial sau total dependente de importuri de resurse energetice sau de energie electrică, cum este şi cazul României.

Uniunea Europeană şi sectorul energetic Deşi nu putem vorbi în prezent despre o politică energetică structurată a Uniunii

Europene, câteva concepte sunt extrem de vizibile în cadrul abordării legislative a sectorului energetic.

Liberalizarea pieţelor naţionale de energie electrică şi gaz natural şi crearea pe termen lung a unei pieţe unice europene în aceste subsectoare. Uniunea Europeană a pus accentul începând din anii ’90 pe aceste concepte, rezultatul fiind adoptarea a trei pachete legislative pentru o piaţă unică internă a energiei electrice şi a gazului natural. În mod concret, liberalizarea s-ar traduce prin accesul liber şi echitabil al diferiţilor producători şi distribuitori de energie electrică şi gaz natural la piaţă, precum şi libertatea clienţilor rezidenţiali şi industriali de a-şi alege furnizorul de energie electrică şi de gaz natural. Rezultatele acestui proces sunt parţial pozitive, dar toate analizele recente ale UE arată că liberalizarea se confruntă cu o rezistenţă puternică în majoritatea ţărilor, traducându-se în poziţii dominante ale fostelor monopoluri energetice naţionale, nesepararea activităţilor de producţie, transport şi distribuţie, sisteme de fixare de către stat a preţurilor la energie electrică şi gaz natural, subvenţionarea directă sau indirectă a anumitor categorii de consumatori de energie, lipsa de investiţii în infrastructurile de transport care duce la blocarea accesului liber al furnizorilor la piaţă, conexiuni insuficiente între infrastructurile de transport ale ţărilor vecine etc. Spre exemplu, raportul anual pe 2009 asupra progresului în crearea pieţei interne de electricitate şi gaz constată că în toate ţările UE piaţa de producţie a electricităţii este încă moderat concentrată, foarte concentrată sau extrem de concentrată.

Creşterea gradului de securitate energetică reprezintă o altă axă importantă de acţiune a UE.

Această direcţie a devenit importantă ca urmare a creşterii dependenţei de importuri a UE în general şi a problemelor de tranzit al energiei din ultimii ani (gaz şi petrol via Ucraina sau Belarus). UE cere ţărilor să aibă planuri de acţiune care să asigure creşterea gradului de securitate

106

energetică prin diversificarea surselor şi a rutelor de import, conectarea reţelelor naţionale de transport şi creşterea capacităţilor de stocare a gazului natural. Implementarea unei politici unice a UE în acest domeniu este la fel de dificilă din cauză că UE lasă la latitudinea ţărilor membre gestionarea acestei priorităţi. Spre exemplu, Uniunea Europeană sprijină politic şi financiar diferite proiecte regionale de transport al energiei – precum Nabucco – în cadrul programelor sale de infrastructură, dar nu are prerogative să coordoneze, să selecţioneze pe baze economice sau strategice şi să implementeze la nivel european aceste proiecte.

Promovarea producţiei din resurse energetice regenerabile este o altă prioritate a

Uniunii Europene, care a fixat obiective ambiţioase de producere a energiei din resurse regenerabile până în anul 2020. Ţările membre au la dispoziţie diferite mecanisme de încurajare a investiţiilor în acest domeniu – preţuri preferenţiale pentru energia produsă (feed-in tariffs), certificate verzi şi diferite alte tipuri de facilităţi.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca dimensiune a politicii UE este

importantă pentru sectorul energetic deoarece are un impact semnificativ asupra alegerii mixului energetic, în condiţiile în care anumite tipuri de capacităţi de producţie a energiei electrice şi/sau termice sunt considerate ca având un potenţial de poluare mai ridicat – termocentralele pe cărbune, spre exemplu – decât altele, precum hidrocentralele sau centralele nucleare. Orice limitare sau restricţie dictată de UE în acest domeniu va influenţa mixul energetic al ţărilor membre şi costurile de producţie ale diferitelor categorii de producţie energetică.

Creşterea eficienţei consumului energetic se referă la creşterea randamentului

producţiei de energie electrică şi termică şi eliminarea pierderilor energetice în etapele de transport, stocare, distribuţie şi optimizare a consumului propriu-zis. Acest domeniu oferă un potenţial enorm de reducere a consumului şi a pierderilor de energie din diferitele sectoare ale economiilor naţionale.

Cu toate rezultatele promiţătoare obţinute de UE prin crearea şi implementarea de politici concentrate în domeniile enumerate mai sus, abordarea sectorului energetic la nivelul Uniunii rămâne în anumite domenii incompletă, dificil de pus în aplicare şi uneori în contratimp cu evoluţiile la nivel mondial din sectorul energetic. Astfel, subsectoare întregi ale sectorului energetic precum industria petrolului sau cea nucleară, tranzitul internaţional de energie sau importul de poluare prin importul de resurse energetice sau de energie rămân subiecte marginale în panoplia legislativă a UE şi nu beneficiază de o abordare structurată în prezent. De aceea, ţările membre rămân în continuare eminamente responsabile de asigurarea securităţii energetice naţionale pe termen lung. Aceasta presupune însă că fiecare ţară va trebui să adopte o politică energetică proactivă, cu viziune pe termen lung, care, luând în considerare cadrul în schimbare al UE şi tendinţele la nivel mondial, să asigure ţării respective un sector energetic care să poată susţine nevoile populaţiei şi ale economiei naţionale.

Către o politică energetică proactivă în România Sectorul energetic din România este prea important pentru a fi gestionat în mod pasiv

sau reactiv. Aflându-se la baza întregii economii naţionale şi satisfăcând unele dintre nevoile


107

de bază ale întregii populaţii, acest sector trebuie gestionat în mod proactiv. În continuare, înainte de a face recomandări specifice privind crearea de oportunităţi de afaceri şi de reindustrializare a sectorului energetic şi a celorlalte industrii aferente lui, aruncăm o privire asupra schimbărilor necesare la nivelul principiilor de politică energetică în România. Analiza următoare nu trece în revistă toate obiectivele politicii energetice curente ale României, ci doar cele care ar trebui abordate proactiv.

Tabelul 6.13

Obiectivele politicii energetice curente ale României

Subsector Obiective curente ale politicii energetice Comentarii Propunere de obiectiv proactiv

Petrol, gaze, cărbune

- Menţinerea producţiei interne

- Diversificarea surselor de import

- Diversificarea rutelor de import

- Rezervele interne se vor epuiza în 15-20 de ani (petrol şi gaze)

- Diversificarea surselor de import nu protejează împotriva creşterii sau volatilităţii preţurilor

- Diversificarea rutelor de import e limitată ca scop

- Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de petrol, gaze, cărbune cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100%

Uraniu - Menţinerea sau creşterea producţiei interne

- Identificarea de surse de import

- Importurile de uraniu nu protejează împotriva creşterii sau volatilităţii preţurilor

- Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de uraniu cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100%

Resurse regenerabile

- Dezvoltarea în totalitate a potenţialului economic al resurselor regenerabile de pe teritoriul României

- Studiile arată că acest potenţial maxim va fi atins în jurul anului 2020, în condiţiile în care consumul de energie va continua să crească şi după 2020

- Asigurarea de resurse regenerabile care să permită atingerea obiectivelor de producţie şi după 2020

Producţia de energie electrică

- Retehnologizarea capacităţilor de producţie poluante – în special termocentralele pe cărbune

- Construirea de noi capacităţi moderne de producţie a energiei pe bază de cărbune

- Retehnologizarea fără nicio analiză economică aprofundată poate fi foarte costisitoare

- Alte opţiuni strategice disponibile vor fi neglijate prin continuarea utilizării cărbunelui în forma actuală

- Folosirea cărbunelui drept combustibil energetic după o analiză completă a opţiunilor strategice – exemple tehnologia coal-to-liquids (CTL), zăcămintele de cărbune ca potenţială sursă de gaz natural (coalbed methane – CBM) etc.

- Promovarea nediscriminatorie a producţiei de energie din resurse regenerabile

- Potenţialul diferitelor resurse regenerabile este diferit pe teritoriul României

- Folosirea excesivă a resurselor partajate – exemplu, plante agricole pentru biocarburanţi – este riscantă

- Gestionarea proactivă a capacităţilor de producţie a energiei din resurse regenerabile pentru a asigura o utilizare echilibrată între diversele categorii de resurse şi zone geografice

- Regruparea capacităţilor de producţie deţinute de stat în două companii energetice naţionale

- Reforma 2010 pune accentul pe egalizarea costului mediu unitar şi cota de piaţă internă a companiilor

- Reforma 2010 trebuie continuată cu scopul de a crea una sau mai multe companii capabile să concureze cu succes pe pieţele regionale, pe cea europeană şi chiar globală

108

Producţia de energie termică

- Retehnologizarea sistemelor centralizate de furnizare a energiei termice

- Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare şi modalităţi concrete de finanţare

- Crearea şi implementarea unei strategii naţionale de modernizare a sistemelor centralizate de furnizare a energiei termice

Transportul de gaz natural şi petrol

- Diversificarea rutelor de import prin participarea la proiecte regional majore – Nabucco etc.

- Nu toate proiectele regionale sunt fezabile sau realiste

- Diversificarea rutelor şi a modalităţilor de transport – exemplu importuri de gaz natural comprimat în porturile de la Marea Neagră

Distribuţia de energie termică

- Reabilitarea conductelor din sistemele centralizate de furnizare a energiei termice

- Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare şi modalităţi concrete de finanţare


Creşterea eficienţei consumului de energie

- Reabilitarea termică a clădirilor

- Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare, participanţi definiţi şi modalităţi concrete de finanţare

- Crearea şi implementarea unei strategii naţionale de reabilitare termică a clădirilor

Sursa: GEA. Oportunităţi de afaceri şi de reindustrializare pe termen scurt şi mediu Prin adoptarea unei abordări proactive în sectorul energetic de-a lungul direcţiilor

menţionate în secţiunea anterioară se pot crea numeroase oportunităţi de afaceri pentru firmele româneşti cu capital de stat şi privat, precum şi pentru companiile străine interesate să investească în sectorul energetic românesc. Mai mult, această abordare va avea un efect de antrenare şi în alte sectoare industriale şi de servicii care sunt legate de lanţul de creare al valorii al sectorului energetic – în speţă furnizorii de echipamente, produse şi servicii pentru sectorul energetic. Fără a repeta planurile de acţiune publicate în diferitele documente de politică energetică, câteva exemple concrete care pot fi implementate sau demarate pe termen scurt şi mediu sunt descrise în secţiunile următoare.

Resurse energetice epuizabile şi regenerabile Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de petrol,

gaze, cărbune cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100% – se poate face şi prin identificarea eventualelor rezerve neconvenţionale de gaz natural – zăcăminte de gaz în şisturi, argile sau straturi de cărbune (shale gas, coalbed methane), şi petrol – petrol greu din şisturi bituminoase, prin achiziţionarea de către companiile româneşti cu capital public şi privat de licenţe de explorare şi exploatare a petrolului şi gazelor în alte ţări, în special ţări sau zăcăminte care nu sunt în vizorul marilor consumatori mondiali – spre exemplu, zăcămintele de petrol greu din Albania, potenţialele zăcăminte de petrol şi gaze de pe platforma continentală a Muntenegrului sau de gaze din şisturi din Europa Centrală (Polonia etc.), zăcăminte secundare din Africa de Nord, zona Caspică etc. De asemenea, noi rezerve pot fi obţinute prin achiziţionarea de companii mici şi mijlocii din alte ţări care au rezerve


109

confirmate de petrol şi gaze sau care produc deja petrol sau/şi gaze în străinătate. Guvernul român poate sprijini companiile publice şi private să identifice, să achiziţioneze şi să exploateze aceste resurse.

De asemenea, România a avut în mod tradiţional un puternic sector de furnizare de echipamente, produse şi servicii pentru explorarea şi exploatarea petrolului şi gazelor naturale. Aceşti poli industriali pot fi reconstruiţi şi concentraţi pe noile tehnologii de explorare şi extracţie prin influx de tehnologii din parteneriate cu companii străine doritoare să se instaleze în regiune – în jurul tradiţionalelor centre din centrul ţării (pentru gaz) şi zona Ploieşti (pentru petrol). Un alt centru industrial ar putea fi creat pe litoralul Mării Negre, în perspectiva intensificării activităţii de explorare şi exploatare de petrol şi gaze în sectorul românesc al Mării Negre şi mai ales în sectorul turcesc al Mării Negre – Turcia doreşte să înceapă să exploateze rezerve estimate la mai mult de cinci miliarde de barili de petrol la orizontul anului 2020. Firmele româneşti ar avea un avantaj competitiv faţă de companii de servicii pentru industria petrolului şi gazelor venind din alte regiuni, fapt deja confirmat de câteva contracte de servicii de explorare şi foraj obţinute de firme româneşti în Turcia. Alte pieţe de export pentru grupările de firme menţionate ar fi şi alte ţări producătoare de petrol şi gaze care constituiau în trecutul nu prea îndepărtat pieţe tradiţionale pentru firmele româneşti de produse şi servicii pentru industria petrolului şi gazelor – Siria, Yemen, Egipt, Algeria etc.

Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de uraniu cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100% poate fi realizată prin achiziţionarea de licenţe de explorare şi exploatare de uraniu de către companiile româneşti cu capital de stat sau private sau prin achiziţionare de companii străine care au deja rezerve de uraniu confirmate sau producţie în curs în alte ţări. Această strategie este aplicabilă încă în marea majoritate a regiunilor producătoare de uraniu – Australia, Canada, Africa, Asia Centrală. Guvernul român poate sprijini companiile publice şi private să identifice, să achiziţioneze şi să exploateze aceste resurse. Ca o opţiune, guvernul ar putea sprijini Compania Naţională a Uraniului să achiziţioneze rezerve de uraniu în străinătate.

Pentru asigurarea de resurse regenerabile care să permită atingerea obiectivelor de producţie şi după 2020, guvernul român poate crea o companie naţională a resurselor regenerabile sau poate sprijini companii româneşti cu capital privat să achiziţioneze licenţe de explorare şi exploatare de resurse regenerabile în alte ţări sau să achiziţioneze companii străine care explorează sau utilizează resurse regenerabile – hidroenergie, energie geotermală, eoliană, solară, biomasă etc.

Producţia de energie electrică În acest context, trebuie analizate toate modalităţile de folosire a resurselor de cărbune

pentru a determina opţiunea optimă – spre exemplu, trebuie comparată folosirea cărbunelui drept combustibil energetic cu tehnologiile de transformare a cărbunelui în combustibili lichizi (coal-to-liquids technologies – CTL) sau cu zăcămintele de cărbune ca potenţială sursă de gaz natural (coalbed methane – CBM). Dacă România decide să menţină centralele sale termice şi/sau să construiască altele noi, guvernul trebuie să susţină crearea unui centru de excelenţă regional în tehnologii pentru captarea, transportul şi stocarea dioxidului de carbon (carbon capture and storage – CCS). Acesta este un domeniu care, fiind încă la începuturi, ar

110

permite României să cumuleze un avantaj comparativ în domeniu şi să devină un lider regional şi chiar european. Guvernul trebuie să analizeze fezabilitatea şi riscurile acestei opţiuni şi să pregătească un plan naţional pentru crearea centrului regional de excelenţă în captarea, transportul şi stocarea dioxidului de carbon, care poate fi creat şi în partenariat cu ţări care sunt mai avansate în acest domeniu, precum Norvegia, Franţa sau Germania.

Gestionarea proactivă a capacităţilor de producţie a energiei din resurse regenerabile pentru a asigura o utilizare echilibrată între diversele categorii de resurse şi zone geografice este necesară pentru a se evita supraîncărcarea reţelei de transport a energiei electrice şi pentru a asigura un mix energetic echilibrat. În ultima vreme se observă o creştere accentuată a proiectelor de producţie de energie eoliană în detrimentul celorlalte surse regenerabile. Guvernul poate acţiona proactiv – prin ajustarea facilităţilor pentru diferitele tipuri de energie – pentru reechilibrarea mixului regenerabil şi folosirea optimă a potenţialului la nivelul ţării.

Reforma 2010 trebuie continuată – stadiul actual, cu două companii energetice naţionale, nu poate fi considerat final din cauza lipsei de avantaje competitive ale celor două companii pe plan regional şi european – cu scopul de a crea una sau mai multe companii capabile să concureze cu succes pe pieţele regionale, pe cea europeană şi chiar globală. Aceasta ar presupune fie crearea unei sau unor companii care să fie capabile să atingă o cotă de piaţă regională şi europeană semnificativă sau crearea de companii care să fie lideri regionali sau europeni în anumite nişe ale producţiei energetice. La nivelul României este probabil dificil de realizat prima strategie; ca urmare, se recomandă analizarea posibilităţilor oferite de a doua opţiune. În cazul României ar fi posibilă crearea unei companii lider în industria hidroenergetică, care să consolideze (prin achiziţii, fuziuni sau privatizări) o mare parte a producţiei regionale sau europene de hidroenergie şi să fie un furnizor de tehnologii moderne de nişă la nivel european şi mondial. Această strategie ar avea un efect de antrenare pozitiv în industriile din amonte, precum industria de echipamente, produse şi servicii pentru producţia de hidroelectricitate. Alternativ, se poate crea o companie puternică în domeniul energiei nucleare, care să devină un lider în domeniu pe piaţa regională est-europeană prin cooperarea cu unul dintre liderii mondiali în producţia de energie electrică nucleară şi/sau tehnologie nucleară – EDF, AREVA, Westinghouse, AECL etc. – şi care să creeze prin antrenare o grupare de companii româneşti furnizoare de echipamente, produse şi servicii pentru industria energetică nucleară. România ar putea astfel deveni un promotor al tehnologiilor nucleare civile în regiune.

Producţia şi distribuţia de energie termică Primul pas care trebuie realizat în acest domeniu este definirea şi implementarea unei

strategii naţionale de modernizare a sistemelor centralizate de furnizare a energiei termice. Acest domeniu oferă, împreună cu izolarea termică a clădirilor, cele mai mari economii de costuri energetice. Investiţiile necesare sunt însă foarte mari şi termenul realist de finalizare este de 15-20 de ani, de aceea strategia trebuie să definească termenul de finalizare şi obiectivele intermediare, sursele de finanţare şi participanţii. Guvernul poate crea şi în acest domeniu un centru regional de excelenţă, care să regrupeze companii româneşti sau filiale de companii străine şi centre de cercetare-dezvoltare dezvoltate în colaborare cu firme din una dintre ţările cu experienţă semnificativă în domeniu: o opţiune ar fi un parteneriat cu grupuri


111

de firme de specialitate din Danemarca, Suedia sau Germania care pot facilita transferul de tehnologie către România. Spre exemplu, firma daneză Logstor este liderul mondial în tehnologii de izolare termică a conductelor de transport şi distribuţie a energiei termice şi este deja activă în România prin achiziţionarea unei companii româneşti. Tehnologiile şi know how-ul dezvoltat în centrul de excelenţă regional ar putea fi apoi folosit pentru a penetra alte pieţe cu caracteristici similare cu ale pieţei româneşti – Serbia, Albania, Macedonia, Moldova, Ucraina etc.

Transportul şi tranzitul internaţional de energie Această secţiune abordează în principal transportul şi tranzitul internaţional de gaz

natural şi petrol. România trebuie să se orienteze către proiectele de conducte magistrale care sunt realiste din punct de vedere al surselor de aprovizionare, asigurării tranzitului, finanţării construcţiei şi cererii pe pieţele de desfacere. Nu există niciun avantaj strategic în promovarea unor noi proiecte de conducte magistrale regionale care să concureze deja supermediatizatele Nabucco şi South Stream. Singurul tip de diferenţiere strategică ar fi propunerea unor modalităţi alternative de transport al petrolului şi gazelor. Toate ţările din jurul Mării Negre sunt concentrate în prezent pe diferite soluţii concurente de conducte magistrale şi pentru că soluţia gazului natural lichefiat (LNG) este prea costisitoare şi relativ lipsită de flexibilitate pentru spaţiul Mării Negre – Turcia s-ar opune probabil traficului de LNG prin Bosfor şi Dardanele, datorită faptului că ţara are deja două terminale de regazeificare LNG la Mediterana, iar un nou terminal LNG în Marea Neagră ar anula avantajul competitiv al terminalelor turceşti. În acest context şi ca opţiune cu costuri mai scăzute, România ar putea studia construcţia unui terminal de decomprimare a gazului natural comprimat (CNG) la Marea Neagră, care să preia importuri de gaz comprimat într-un terminal de pe coasta estică a Mării Negre (în Georgia?) care să exporte gaz natural din zona caspică. Pentru volume relativ limitate sau fluctuante de gaz şi pentru contextul geografic al Mării Negre, soluţia gazului natural comprimat este soluţia optimă – vezi figura 6.17.

Sursa: Doha Conference on Natural Gas 2005.

Figura 6.17. Modalităţi de transport a gazului natural

112

Guvernul trebuie să iniţieze un studiu care să analizeze soluţia propusă mai sus care poate să substituie sau să fie complementară proiectelor propuse de conducte magistrale.

Deşi România a avut în trecut o industrie de construcţie a conductelor magistrale foarte dezvoltată şi deschisă pieţelor de export din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, aceasta a decăzut puternic în ultimele două decenii. Astăzi, firmele româneşti constructoare de conducte magistrale terestre sunt active aproape în exclusivitate doar în România, ceea ce le limitează potenţialul de dezvoltare. De asemenea, producţia de ţevi de oţel pentru conductele magistrale s-a redus considerabil. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la ceilalţi furnizori de echipamente, produse şi servicii pentru instalarea şi menţinerea conductelor magistrale. Pentru a da un exemplu, din cauza declinului acestui sector în România este foarte probabil ca firmele româneşti să nu obţină decât porţiuni limitate din marile proiecte regionale precum Nabucco sau South Stream (în caz că aceste conducte vor fi construite) – nici o firmă românească nu mai are capacitatea să construiască singură măcar tronsonul românesc al Nabucco, iar producătorii de ţevi din România nu oferă izolaţii anticoroziune preinstalate în uzină cum cer standardele de construcţie moderne, ceea ce înseamnă că producătorii români de ţevi au şanse extrem de mici să participe la proiectele menţionate sau la alte proiecte regionale. Din nou, Guvernul României are şansa să promoveze regenerarea sectorului de construcţii de conducte magistrale şi să creeze un pol regional, având în vedere că în viitorul apropiat vor exista numeroase proiecte locale de conducte magistrale de petrol şi gaze în ţări din regiune care nu au companii puternice în domeniu, precum Serbia, Croaţia, Bosnia şi Hertegovina etc. Această regenerare trebuie însă precedată de un studiu al proiectelor regionale şi naţionale şi al beneficiilor economice aşteptate de pe urma acestora. Acest studiu trebuie să fie urmat de investiţii în capacităţi noi de producţie de ţevi de oţel de mari diametre, linii de izolare anticoroziune în uzină etc., precum şi de un sprijin continuu – politic, fiscal etc. – din partea guvernului pentru ca firmele constructoare de conducte magistrale să achiziţioneze echipamente noi, să-şi dezvolte capacitatea de instalare disponibilă şi să aibă şanse credibile de succes în licitaţiile de proiecte din străinătate. Toate acestea pot fi realizate cu ajutorul firmelor deja existente în acest sector. În plus, recentul contract câştigat de Grupul de Servicii Petroliere (GSP) pentru instalarea conductei Dzhugba-Sochi pentru Gazprom indică faptul că firmele româneşti îşi pot crea un avantaj comparativ pentru proiecte off-shore în zona Mării Negre. Această realizare trebuie susţinută – şi ar putea duce la crearea unui pol industrial off-shore în zona Constanţa –, precum trebuie susţinută şi reîntoarcerea firmelor româneşti din domeniu pe pieţele de export mai îndepărtate – Africa de Nord sau Subsahariană (cum arată recentul acord de asistenţă tehnică încheiat de Transgaz pentru construcţia unei conducte magistrale de gaz în Mozambic) şi Orientul Mijlociu.

Creşterea eficienţei consumului de energie Definirea şi implementarea unei strategii naţionale de reabilitare termică a clădirilor

reprezintă obiectivele principale în acest context. Datorită nivelului extrem de ridicat al investiţiilor necesare – unele estimări arată că reabilitarea tuturor blocurilor de locuinţe din România necesită 11 miliarde de euro –, acest proiect trebuie coordonat la nivelul guvernului, care trebuie să propună un termen pentru finalizarea implementării strategiei, precum şi să analizeze potenţialele surse de finanţare. Şi în acest domeniu guvernul poate crea un centru


113

regional de excelentă, care să regrupeze companii româneşti sau filiale de companii străine şi centre de cercetare-dezvoltare dezvoltate în colaborare cu firme din una dintre ţările cu experienţă semnificativă în domeniu: o opţiune ar fi un parteneriat cu grupuri de firme de specialitate din Danemarca, Suedia sau Germania menţionat într-o secţiune anterioară. Tehnologiile şi know how-ul dezvoltat în centrul de excelenţă regional ar putea fi apoi folosite pentru a penetra alte pieţe cu caracteristici similare cu ale pieţei româneşti – Serbia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Ucraina etc.

Concluzie Sectorul energetic românesc a trecut prin schimbări structurale profunde pe parcursul

ultimelor două decenii sub influenţa restructurării economiei naţionale, a procesului de integrare a ţării la Uniunea Europeană şi a evoluţiilor de pe pieţele mondiale ale energiei. Tendinţele actuale de pe pieţele mondiale fac ca liniile directoare în domeniul energetic ale Uniunii Europene să nu fie suficiente pentru realizarea unei politici energetice naţionale structurate. De aceea, Guvernul României trebuie să ia o serie de decizii cu privire la toate subsectoarele industriei energetice care să asigure o viziune coerentă pe termen lung şi care să poată fi implementate în mod realist fără a rămâne la stadiul de studii şi analize. Aceasta implică în primul rând modificarea obiectivelor strategiei energetice naţionale pentru a le ajusta la noua abordare proactivă propusă de acest document. Măsurile propuse pentru implementarea fiecărui obiectiv discutat vor crea oportunităţi semnificative de afaceri şi de reindustrializare pe termen scurt şi mediu, în principal prin crearea în diferite zone din România de poli tehnologici şi industriali cu acoperire regională. Datorită structurii prezentului document, detaliile măsurilor propuse pentru fiecare obiectiv şi subsector energetic vor fi subiectul unor documente separate care pot fi pregătite la cererea forurilor interesate.

6.5. Politica de coeziune – absorbţia fondurilor structurale

Beneficiul cel mai clar al integrării României în Uniunea Europeană este, probabil, posibilitatea de a accesa fondurile europene nerambursabile. Cele mai importante sunt fondurile structurale şi de coeziune, destinate micşorării disparităţilor între statele membre, concomitent cu dezvoltarea economică şi socială. Fondurile structurale finanţează proiecte în regiunile cu un PIB sub 75% din media Uniunii, iar Fondul de Coeziune finanţează proiecte mari, de peste zece milioane de euro, în domeniul transport şi mediu, în regiunile cu un Venit Naţional Brut (VNB), măsurat la paritatea puterii de cumpărare, mai mic de 90% din media UE.

Conform planificării bugetare multianuale 2007-2013, bugetul total al Uniunii pentru această perioadă este de 826,4 miliarde de euro, din care sunt destinate politicii de coeziune 35,7%, respectiv 347,41 miliarde de euro (preţuri curente 2007), sumă care reprezintă aproximativ 0,37% din Venitul Naţional Brut al UE-27. Aceste fonduri sunt repartizate ţărilor pe obiective diferite: convergenţă, competitivitate regională şi ocupare, cooperare teritorială europeană, în funcţie de criteriul principal al PIB per capita.

Faptul că regiunile cele mai sărace, cu cele mai stringente nevoi de finanţare, sunt în statele nou-aderate (în România şi Bulgaria se află douăsprezece dintre cele mai sărace

114

regiuni europene) a însemnat acordul asupra faptului că aproximativ 51,3% din resursele totale ale politicii de coeziune se îndreaptă către noile state membre. Edificator este şi faptul că salariul minim exprimat la paritatea puterii de cumpărare în România era cel mai scăzut comparativ cu restul salariilor minime din statele membre în ianuarie 2007, fiind de şapte ori mai mic decât cel maxim, din Luxemburg. În acest sens, este vizibil noul rol al coeziunii de stabilizator politic şi social într-un context economic variat.

României i-au fost alocate, astfel, aproape 30 de miliarde euro – 19,67 miliarde de euro prin Fondul Social European (FSE)8, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)9 şi Fondul de Coeziune (FC)10, la care se adaugă sumele pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Sumele aferente fondurilor structurale se finanţează de la bugetul UE până la maximum 75% din valoarea proiectului, iar cele aferente fondului de coeziune, până la 85%, restul cheltuielilor urmând a fi acoperite prin contribuţia proprie a beneficiarului. Asistenţa financiară europeană prin fonduri structurale este furnizată în parteneriat cu statul membru, cofinanţarea autohtonă la sumele alocate prin cele trei instrumente structurale fiind de aproximativ 5,6 miliarde de euro.

Faţă de fondurile de preaderare alocate prin instrumentele PHARE, ISPA, SAPARD, fondurile structurale lărgesc paleta activităţilor eligibile pentru finanţare, măresc considerabil sumele disponibile şi schimbă sistemul de plăţi, în sensul că beneficiarul primeşte un avans din suma totală (sub 10%), urmând ca restul banilor să-i primească după angajarea tuturor cheltuielilor, prin deconturi.

Domeniile vizate de fondurile structurale sunt variate, iar în România cea mai mare parte a lor (19,2 miliarde de euro) este destinată obiectivului „Convergenţă”, prin intermediul a şapte Programe Operaţionale – stabilite printr-un document oficial, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă – care urmăresc, în principal, creşterea competitivităţii economice, infrastructura de transport şi cea de mediu, dezvoltarea resurselor umane, agricultura şi dezvoltarea rurală, dezvoltarea regională, asistenţa tehnică, administraţia publică şi cooperarea teritorială europeană.

România şi-a propus ca obiectiv general, prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, reducerea disparităţilor faţă de UE prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a produsului intern brut până în 2015, plecând de la un PIB per capita în 2004 de 31% din media UE-25 şi 50% din media noilor state membre. Obiectivul urmează să fie îndeplinit prin cele şapte Programe Operaţionale, respectiv:

Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE); Programul Operaţional Sectorial Mediu (POSM); Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T); Programul Operaţional Regional (POR); Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU);

8 Fondul Social European (FSE) promovează creşterea accesului pe piaţa muncii, combaterea şomajului şi a discriminării, investiţia în capitalul uman (educaţie şi formare profesională, asistenţă financiară în procesul de recrutare etc.). 9 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) finanţează domenii precum cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, antreprenoriatul, inovaţia, investiţiile generatoare de locuri de muncă, proiectele privind turismul, energia, educaţia, mediul, sprijinirea IMM-urilor etc. 10 Fondul de Coeziune (FC) finanţează reţelele transeuropene de transport şi proiecte majore de infrastructură de mediu.


115

Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA); Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT).

Fiecare program operaţional cuprinde mai multe axe prioritare (AP), care, la rândul lor, au în subordine mai multe domenii majore de intervenţie (DMI). (tabelul 6.14)

Tabel 6.14

Numărul de axe prioritare şi domenii majore de intervenţie corespunzătoare fiecărui Program Operaţional

Programul Operaţional Nr. AP Nr. DMI

POSCCE 5 14 POSM 6 9 POST 4 12 POR 6 14 POSDRU 7 21 PODCA 3 7 POAT 3 10

Sursa: Programele operaţionale, prelucrare GEA. Fiecăruia dintre aceste programe îi este alocată o anumita sumă din bugetul total, în

funcţie de complexitatea sa (Figura 6.7.).

Competitivitate

13,3%

Infrastructură dtransport

23,7% Mediu

23,5%

Regional 19,4%

Dezvoltare resurse

umane 18,1%

Capacitate administrativă

1,1%Asistenţă tehnică

0,9%

Sursa: Programele operaţionale, prelucrare GEA.

Figura 6.18. Alocarea financiară pe Programe Operaţionale

Valoarea fondurilor structurale alocate României creşte de la an la an, pe principiul

îmbunătăţirii treptate a capacităţii de absorbţie. Banii vor trebui cheltuiţi pe principiul N+2/N+311, o regulă importantă pentru managementul financiar al programelor finanţate prin 11 În actuala perioadă de programare 2007-2013, Comisa Europeană a făcut un amendament la regula N+2 pentru alocările financiare aferente anilor 2007-2010 pentru România şi Bulgaria şi cele zece state aderate în 2004 la UE. Astfel, angajamentul Comisiei susţine alocarea anuală a unei părţi din resursele bugetare ale Comunităţii. Această alocare are loc în anul N şi în fiecare an următor, care în baza regulii N+2/N+3 va deveni următorul an N. La data de 31 decembrie a anului N+2/N+3 angajamentul de plată va fi întrerupt. Prin urmare, Statul Membru care înaintează cererile de plată pentru sume mai mici decât alocarea anuală din bugetul comunităţii va pierde în mod irevocabil diferenţa de sumă.

116

fonduri de la Uniunea Europeană. Aceasta presupune că banii Comisiei nu pot sta la dispoziţia statului membru pe un termen nedeterminat, ci există un termen limită până la care aceste sume pot fi cheltuite. Deşi se discută de o alocare multianuală, acest fapt nu înseamnă că statul membru poate utiliza suma alocată oricând pe parcursul celor şapte ani, ci există o alocare anuală, stabilită iniţial şi clar definită pentru fiecare Program Operaţional. De asemenea, în cadrul fiecărui Program Operaţional, fiecărei axe prioritare în parte şi în cadrul acesteia, la rândul său, fiecărui domeniu major de intervenţie îi este alocată o anumită sumă, pentru fiecare dintre cei şapte cuprinşi în perioada vizată (2007-2013), iar sumele sunt contractate în limita respectivei alocări anuale (tabelul 6.15).


117

Tabelul 6.15 Alocarea financiară pe programe şi axe

Programul Operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”

Contribuţia publică naţională Axa prioritară Suma totală Contribuţia UE Buget de

stat Buget local

Alte surse publice Total

Contribuţia privată

AP1 - Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient 1.556.945.620 928.651.290 145.558.815 5.616.970 0 151.175.785 477.118.545 AP2 - Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologica şi inovare

825.772.028 536.395.116 109.864.060 0 0 109.864.060 179.512.852

AP3 - Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public

559.344.787 383.170.104 82.285.702 3.596.306 383.562 86.265.570 89.909.113

AP4 - Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice

1.228.070.882 638.475.370 86.600.699 464.125 0 87.064.824 502.530.688

AP5 - Asistenţă tehnică 90.040.307 67.530.229 22.510.078 0 0 22.510.078 0 TOTAL 4.260.173.624 2.554.222.109 446.819.354 9.677.401 383.562 456.880.317 1.249.071.198

Programul Operaţional sectorial „Transport”

Contribuţia publică naţională Axa prioritară Suma totală Contribuţia UE Buget de stat Buget local Alte surse publice Total


AP1 - Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE

3.854.874.598 3.276.605.085 578.269.513 0 0 578.269.513 0

AP2 - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport

1.397.309.654 967.662.078 429.647.576 0 0 429.647.576 0

AP3 - Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului, a sănătăţii umane şi a siguranţei pasagerilor

322.895.805 229.640.833 93.254.972 0 0 93.254.972 0

AP4 – Asistenţă Tehnică 122.584.248 92.029.299 30.554.949 0 0 30.554.949 0 TOTAL 5.697.664.305 4.565.937.295 1.131.727.010 0 0 1.131.727.010 0

118

Programul Operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”

Contribuţia publică naţională Axa prioritară Suma totală Contribuţia UE Buget de stat Buget local Alte surse

publice Total Contribuţia

privată

AP1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere

1.002.046.290 797.803.989 184.190.359 9.794.466 0 193.984.825 10.257.476

AP2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii

1.053.460.619 911.775.778 66.112.376 13.509.030 0 79.621.406 62.063.435

AP3 – Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor

578.885.022 450.189.271 69.467.140 0 0 69.467.140 59.228.611

AP4 – Modernizarea Serviciului Public de Ocupare

235.541.719 176.656.289 0 0 58.885.430 58.885.430 0

AP5 – Promovarea măsurilor active de ocupare

558.810.705 476.402.823 66.953.221 0 0 66.953.221 15.454.661

AP6 – Promovarea incluziunii sociale 661.122.255 540.608.927 103.399.059 0 0 103.399.059 17.114.269 AP7 – Asistenţă tehnică 163.610.556 122.707.919 40.902.637 0 0 40.902.637 0 TOTAL 4.253.477.166 3.476.144.996 531.024.792 23.303.496 58.885.430 613.213.718 164.118.452

Programul Operaţional sectorial „Mediu”

Contribuţia publică naţională Axa prioritară Suma totală Contribuţia UE

Buget de stat Buget local Alte surse publice Total


AP 1 - Extinderea/modernizarea sistemelor de apă/apă uzată

3.266.508.423 2.776.532.160 424.646.095 0 65.330.168 489.976.263 0

AP 2 – Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric

1.167.778.849 934.223.079 210.200.193 23.355.577 0 233.555.770 0


119

AP 3 - Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare

458.537.288 229.268.644 206.341.779 22.926.865 0 229.268.644 0

AP 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii

214.985.867 171.988.693 42.997.174 0 0 42.997.174 0

AP 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc

329.145.954 270.017.139 59.128.815 0 0 59.128.815 0

AP 6 – Asistenţă tehnică 173.920.564 130.440.423 43.480.141 0 0 43.480.141 0 TOTAL 5.610.876.945 4.512.470.138 986.794.197 46.282.442 65.330.168 1.098.406.807 0

Programul Operaţional Regional




AP 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – potenţiali poli de creştere

1.391.171.785 1.117.806.529 245.541.820 27.823.436 0 273.365.256 0

AP 2 - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport

876.711.006 758.355.021 100.821.765 17.534.220 0 118.355.985 0

AP 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale

657.533.252 558.903.260 85.479.326 11.160.531 1.990.135 98.629.992 0

AP 4 - Consolidarea mediului de afaceri regional şi local

795.646.546 633.423.700 66.274.968 10.196.149 0 76.471.117 85.751.729

AP 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului

715.771.908 558.903.264 53.154.986 4.707.938 0 57.862.924 99.005.720

AP 6 - Asistenţă tehnică 131.506.650 98.629.988 32.876.662 0 0 32.876.662 0 TOTAL 4.568.341.147 3.726.021.762 584.149.527 71.422.274 1.990.135 657.561.936 184.757.449

120

Programul Operaţional „Asistenţă tehnică”

Contribuţia publică naţională Axa prioritară Suma totală Contribuţia UE Buget de stat Buget local Alte surse

publice Total Contribuţia

privată

AP 1 – Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor

103.490.869 82.792.695 20.698.174 0 0 20.698.174 0

AP 2 – Dezvoltarea în continuare şi sprijin pentru funcţionarea sistemului unic de management al informaţiei

66.737.849 53.390.279 13.347.570 0 0 13.347.570 0

AP 3 – Diseminarea informaţiei şi promovarea instrumentelor structurale

42.568.520 3.454.826 8.513.704 0 0 8.513.704 0

TOTAL 212.797.238 170.237.790 42.559.448 0 0 42.559.448 0 Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”




AP 1 – Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice

137.037.022 116.481.469 19.357.850 1.197.704 0 20.555.553 0

AP 2 – Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare

97.883.587 83.201.049 13.408.094 1.274.444 0 14.682.538 0

Ap 3 – Asistenţă tehnică 11.093.472 8.320.104 2.773.368 0 0 2.773.368 0 TOTAL 246.014.081 208.002.622 35.539.312 2.472.148 0 38.011.459 0


121

Fondurile structurale reprezintă o resursă importantă, însă există o serie de probleme asociate acestora. În primul rând, capacitatea de absorbţie a acestora, în condiţiile în care atât beneficiarii, cât, mai ales, structura instituţională de management a instrumentelor structurale se află la primul exerciţiu de acest gen.

Capacitatea de absorbţie se referă la măsura în care internalizarea fluxurilor poate fi realizată şi are următoarele coordonate principale:

a) capacitatea de absorbţie macroeconomică, exprimând totalul fondurilor structurale care pot fi absorbite ca procent din PIB. Pentru programarea multianuală 2007-2013, s-a stabilit că ţările care au un VNB mediu per capita (PPC) între 2001-2003 mai mic de 40% din media UE-25 pot primi transferuri în valoare de maximum 3,7893% din PIB-ul lor;

b) capacitatea de absorbţie administrativă sau instituţională, definită în termenii abilităţilor şi cunoştinţelor administraţiei publice de a programa, gestiona şi evalua folosirea mecanismelor de coeziune, evitând frauda;

c) capacitatea de absorbţie financiară, care se referă la capacitatea de a cofinanţa programele şi proiectele finanţate de UE, precum şi de a gestiona bugetele naţionale în acest sens.

Componenta capacităţii de absorbţiei administrativă joacă un rol determinant în crearea premiselor unui mediu instituţional propice solicitării şi adjudecării proiectelor ce se doresc a fi finanţate. Din experienţa statelor membre, este esenţială elaborarea unei politici active de informare şi stimulare a cetăţenilor, coordonarea interministerială şi funcţionarea parteneriatelor dintre autorităţile locale, sectorul nonguvernamental, cel privat şi societatea civilă, în cadrul unor mecanisme democratice care să ţină cont de nevoile şi priorităţile tuturor stakeholderilor, contribuind la formarea unui capital social intrinsec. Un studiu12 privind efectele fondurilor europene asupra a 13 ţări beneficiare relevă o eficienţa diferită în funcţie de cadrul instituţional al acestora. Astfel, în 10 din cele 13 ţări analizate nu a putut fi stabilită o corelaţie directă între sprijinul european acordat şi îmbunătăţirea performanţei de creştere economică. Însă, în cazul ţărilor în care structura instituţională este adecvată, fondurile europene reuşesc să-şi atingă scopul de a stimula creşterea economică.

Rezultatele primei perioade de implementare Deşi România a fost printre primele state membre ale căror programe operaţionale au

fost aprobate de Comisia Europeană, demararea efectivă a implementării strategiei aprobate prin programele operaţionale nu a fost facilă, existând probleme specifice primei perioade de utilizare a instrumentelor structurale (ceea ce presupune o evoluţie ceva mai lentă în primii ani), legate de dificultăţile implementării unui sistem nou şi complex de finanţare, atât la nivelul structurilor care gestionează programele operaţionale, cât şi al beneficiarilor. Este însă aşteptată o creştere rapidă a nivelurilor de absorbţie pe măsură ce se avansează în cadrul ciclului de implementare.

12 Ederveen S., de Groot H., Nahuis R. (2002), Fertile Soil for Structural Funds?A panel data analysis of the conditional effectiveness of European Cohesion Policy, Tinberger Institute Discussion Paper.

122

Apreciem însă că principalele obstacole în calea absorbţiei sporite a fondurilor structurale sunt:

calitatea slabă a instituţiilor implicate în acest proces; lipsa coordonării adecvate între acestea; gradul ridicat de birocraţie în procedura de aplicaţie dar mai ales în derularea

contractelor; lipsa cofinanţării din partea beneficiarilor şi un dialog insuficient cu mediul bancar; modul de alocare a banilor, care nu răspunde de multe ori necesităţilor reale ale

economiei. Evoluţiile de până acum în ceea ce priveşte implementarea programelor operaţionale

confirmă, în linii mari, aceste previziuni. Astfel, anul 2007 a fost anul negocierilor cu Comisia Europeană pentru aprobarea programelor operaţionale, precum şi al primelor lansări de cereri de proiecte. Anul 2008 a fost cel al lansării în masă a cererilor de proiecte, până la sfârşitul anului fiind deschise către potenţialii beneficiari aproape toate operaţiunile prevăzute în programe (circa 90%). Anul 2009 poate fi caracterizat ca „anul contractării”, având în vedere creşterea rapidă a numărului de contracte/decizii de finanţare încheiate cu beneficiarii, iar din al doilea semestru se poate observa un progres evident la nivelul implementării efective a proiectelor şi al plăţilor efectuate.

Problemele întâmpinate de autorităţile de management şi beneficiari în procesul de demarare a implementării programelor operaţionale şi, ulterior, în implementarea efectivă a proiectelor, au fost multiple şi complexe, soluţionarea acestora solicitând timp şi eforturi consistente. Principalele dificultăţi au vizat pregătirea portofoliului de proiecte şi lansarea cererilor de proiecte, întârzieri în evaluarea şi selecţia proiectelor, demararea implementării proiectelor la nivelul beneficiarilor, o serie de bariere legislative, precum şi probleme de natură instituţională.

Deşi au existat o serie de dificultăţi în lansarea liniilor de finanţare, precum şi în evaluarea şi selecţia proiectelor, valoarea contribuţiei UE la proiectele contractate comparativ cu alocarea 2007-2009 este de aproximativ 55%. Nivelul plăţilor către beneficiari, precum şi al rambursărilor efectuate de CE, este încă redus. Concret, la 30 septembrie 2009, stadiul general al implementării se prezenta astfel:

numărul total al proiectelor depuse pentru finanţare în cadrul celor şapte programe operaţionale a fost de 12.975, în valoare de 23,6 miliarde de euro. Contribuţia UE solicitată este de circa 16 miliarde de euro, depăşindu-se astfel de 2,8 ori alocarea UE pentru perioada 2007-2009, care însumează 5,6 miliarde de euro;

numărul contractelor/deciziilor de finanţare încheiate cu beneficiarii de proiecte a fost de 1.887 (din cele 2.672 proiecte aprobate), cu o valoare eligibilă totală de 3,3 miliarde de euro, din care contribuţia UE însumează 2,7 miliarde euro, reprezentând 47,6% din valoarea alocării UE pentru perioada 2007-2009;

plăţile de fonduri către beneficiari, reprezentând prefinanţări şi rambursări efectuate de autorităţile de management totalizau 447,8 milioane de euro, din care 443,7 milioane de euro reprezintă fonduri UE şi 4,12 milioane de euro cofinanţarea de la bugetul de stat.

Progresele înregistrate în anul 2009 creează premise favorabile pentru creşterea absorbţiei în anul 2010. Măsurile de simplificare a mecanismelor de accesare a fondurilor puse în aplicare în cursul anului 2009 şi cele preconizate pentru anul 2010, rodarea


123

structurilor responsabile de gestionarea programelor operaţionale, interesul foarte ridicat al solicitanţilor de finanţare, creşterea experienţei beneficiarilor în implementarea proiectelor, precum şi relansarea economică aşteptată începând cu semestrul II 2010, sunt factori care vor acţiona favorabil în direcţia accelerării ritmului de absorbţie.

Perspective ale evoluţiei gradului de absorbţie Experienţa în problema absorbţiei a celor zece ţări membre care au aderat în 2004 la

UE nu este încurajatoare pentru România, aceste ţări înregistrând în cele mai multe cazuri rate de absorbţie scăzute. Conform Raportului despre Bugetul Uniunii pentru anul 2006, ţările intrate în Uniune în 2004 au executat o medie de 22% din fondurile de coeziune primite şi 57% din cele structurale, din totalul alocat pentru perioada 2000-2006. La polul opus, Irlanda a executat 90% din totalul alocat prin fonduri, fiind în fruntea clasamentului ţărilor cu cea mai mare rată de absorbţie. Spania este un alt model de succes al asistenţei financiare acordate de UE – între 1989 şi 1999 a absorbit dublul sumei acordate Italiei, Germaniei şi Portugaliei la un loc. Iar creşterea de 10% a PIB-ului în Grecia, Portugalia şi Irlanda pe baza efectelor cumulative ale absorbţiei fondurilor structurale a făcut ca PIB-ul acestor ţări să ajungă la 70% din media UE, faţă de 63,5% în 1989. Din nefericire, pentru cei zece membri aderaţi în 2004, Comisia previzionează convergenţa standardelor de viaţă abia în anul 2040.

Acest rezultat se datorează în cea mai mare parte unei deficienţe comune în pregătirea transferurilor pentru fondurile structurale pentru noile state membre: subdimensionarea importanţei problemelor tranziţiei. De exemplu, problemele de dezvoltare asociate cu sărăcia absolută şi excluziunea socială în Slovacia de Est, cu o populaţie rromă importantă, sau minorităţile de limbă rusă în Estonia şi Letonia, depăşesc problemele pe care fondurile structurale ar trebui să le abordeze şi soluţioneze. Acestea reflectă faptul că disparităţile regionale în noile state membre se referă mai mult la dezvoltare şi tranziţie decât la integrarea europeană, fapt care multiplică dificultatea efortului de integrare.

În România, există de asemenea factori nefavorabili absorbţiei, printre care vechi tare specifice economiilor de tranziţie, precum aspecte legate de proasta funcţionare a justiţiei, probleme de corupţie generalizată şi nerespectarea principiilor concurenţei. Tot nefavorabil poate rezulta şi faptul că populaţia României este, în proporţie de 40% rurală, determinant comportamental al agenţilor economici care poate presupune un nivel redus de informare şi implicare. Mentalităţile nefavorabile schimbărilor reprezintă un alt factor în defavoarea absorbţiei, prin aceea că pot interpune în fluxul previzionat al mecanismelor structurale dezinformări, deformări ale adevărului şi neprofesionalism.

Felul în care în România va beneficia de politica de coeziune în perioada de programare multianuală 2007-2013 depinde de parteneriatul pentru absorbţie public-privat şi al societăţii civile şi de mediul favorabil creat absorbţiei. Pe de altă parte, fondurile structurale nu reprezintă cheia de boltă, chiar şi în cazul unui grad ridicat de absorbţie a acestora, menţinându-se problema eficienţei utilizării lor, în lipsa unor reforme coerente.


125

7. Recomandări 7.1. Concluzii şi comentarii finale

Tema reindustrializării României este una generoasă, chiar şi în contextul în care statul român mai deţine o pondere relativ mică a activelor industriale şi are relativ puţine pârghii de intervenţie. Astfel, ajutorul de stat este limitat, politica comercială este de competenţa UE, politica monetară este restrictivă, politica valutară pare pusă în slujba politicii monetare, iar politica fiscală şi bugetară are constrângeri impuse prin acordul cu FMI.

Mai mult, România traversează o criză economică profundă, de sistem şi de model de dezvoltare. Chiar dacă am depăşit în 2009 o criză a deficitului de cont curent, prin ajustarea brutală a importurilor şi prin creşterea datoriei publice, în 2010 şi în următorii ani România se confruntă cu o criză a finanţelor publice (deficitul bugetar şi datoria publică).

Dar tocmai în acest context politica industrială recapătă importanţă şi anvergură: un nou episod de creştere a economiei româneşti nu poate apărea replicând modelul de dezvoltare al deceniului trecut, bazat pe consumul finanţat pe datorie.

Tabelul 7.1

Obiectivele politicii economice în România

Obiective pe termen scurt

Obiective pe termen mediu

Obiective pe termen lung

Ţintele din acordul cu FMI Indicatorii creşterii economice Indicatorii Strategiei Europa 2020

- Reducerea deficitului bugetar - Controlul arieratelor - Continuarea procesului

dezinflaţionist - Benchmark-uri structurale

(legislaţie nouă privind salariile, pensiile, reforma fiscală)

- Creşterea PIB - Scăderea ratei şomajului - Creşterea sustenabilă a

productivităţii muncii - Reducerea evaziunii fiscale

- Creştere economică inteligentă (Creşterea cheltuielilor de cercetare dezvoltare în PIB, creşterea cheltuielilor de educaţie, reducerea abandonului şcolar)

- Creşterea economică sustenabilă (reducerea emisiilor de dioxid de carbon, creşterea eficienţei energetice, creşterea ponderii energiei din surse regenerabile în consumul total de energie)

- Creşterea economică inclusivă (creşterea ratei ocupării, reducerea sărăciei)

- Suplimentar pentru cazul României, este esenţială reducerea economiei subterane şi a evaziunii fiscale

Sursa: Prelucrările autorilor. Presupunând însă că România va reuşi să se încadreze în ţinta agreată de deficit bugetar

(ceea ce reprezintă în sine o sarcină monumentală), că datoria publică îşi va încetini ritmul de creştere, că liniile private de credit vor fi menţinute şi chiar că se va relua creşterea economică, anul acesta (tot mai puţin probabil) sau anul viitor, toate acestea nu sunt suficiente pentru a scoate economia românească din criza profundă de sistem pe care o traversează.

126

Creşterea economică, reducerea şomajului şi creşterea productivităţii muncii nu sunt ţinte în acordul cu FMI şi sunt chiar contradictorii cu ţinta de reducere a deficitului bugetar (mai puţin consum public va duce la amânarea reluării creşterii economice) sau cu ţinta de dezinflaţie. Productivitatea muncii a crescut pe baza disponibilizărilor, dar această creştere nu va fi sustenabilă după depăşirea crizei şi reînceperea angajărilor.

Cheltuielile de cercetare dezvoltare reduse, atât publice, cât şi private, arată o problemă importantă a economiei româneşti: lipsa inovării, şi chiar mai grav lipsa cererii pentru produse inovative. Competiţia este prin preţ nu prin inovare. Desigur, se poate trăi şi aşa, dar nu putem face salturi de competitivitate. De aceea este necesar să ne conectăm la realităţile europene. Acest obiectiv presupune, de exemplu, conectarea industriei româneşti la platformele tehnologice create de Uniunea Europeană. Recomandăm în context realizarea unei platforme de comunicare-colaborare regulate între Ministerul Economiei şi reprezentanţii marilor investitori din România (cum ar fi Consiliul Investitorilor Străini). Dacă dorim o reindustrializare a României, nu putem face abstracţie de realitatea faptului că peste 80% din industria prelucrătoare românească este dominată de capitalul străin. Aceasta nu este în sine nici bine nici rău – capitalul străin poate fi făcut partener în procesul de reindustrializare.

În plus, statul român se poate gândi la un mecanism de atragere a unui număr important de cercetători străini în România, prin găzduirea în România şi cofinanţarea unui institut european de cercetare într-unul dintre domeniile de interes pentru industria românească. La nivel european, Comisia Europeană are direct în subordine şapte institute de cercetare. Industria auto, industria farmaceutică, industria electronică – industrii de referinţă atât la nivel european, cât şi de interes pentru România – se numără printre domeniile care nu au un astfel de institut european de cercetare dedicat. Beneficiile creării unui astfel de institut în România sunt numeroase, de la externalizarea unor servicii şi atragerea de fonduri europene la crearea unui pol de cercetare aplicată de excelenţă şi la întărirea legăturii dintre industrie şi mediul de cercetare.

Un alt dezavantaj competitiv al economiei româneşti îl reprezintă starea infrastructurii. În plus, schimbarea structurii exporturilor către unele intensive în tehnologie, cu valoare unitară mai ridicată, este un proces lent, iar reindustrializarea României are nişte limite impuse de structura rigidă a importurilor, mai ales dacă o coroborăm cu gradul ridicat de concentrare a exporturilor.

Ce poate face guvernul pentru creşterea competitivităţii? Soluţia cea mai obişnuită ar fi aceea a creşterii investiţiilor publice. Dar o problemă pentru creşterea investiţiilor este dată de raportul dintre productivitatea marginală a capitalului şi rata dobânzii (Voinea, 2009). Câtă vreme productivitatea marginală a capitalului nu este mai mare decât rata dobânzii, vor predomina investiţiile speculative, nu cele productive, în sectorul privat, iar sectorul public se va abţine de la investiţii pentru că le-ar face cu un capital împrumutat mai scump. Câtă vreme guvernul va fi dependent de împrumuturi scumpe (cele de pe piaţa internă sunt mai scumpe, iar în 2009 România s-a împrumutat de mai mulţi bani de pe piaţa internă decât de la FMI), nu va putea face investiţii publice masive. Pentru a inversa această relaţie, este nevoie fie de o creştere a productivităţii marginale a capitalului, prin apel la tehnologie nouă, dar aceasta ia timp, fie de o reducere drastică a ratei dobânzii. Desigur, rata dobânzii este limitată de inflaţia ridicată, dar sunt momente istorice în care rata dobânzii de referinţă este sub nivelul inflaţiei,


127

tocmai pentru a stimula economia. Totuşi, investiţiile publice în infrastructură trebuie să reprezinte o necesitate pentru toate guvernările României.

România are un dezavantaj competitiv de intensitate mare faţă de celelalte ţări europene (aşa cum am arătat în capitolul 1) în privinţa calităţii infrastructurii în general şi a drumurilor în special. De aceea investiţiile orientate către dezvoltarea căilor de transport sunt vitale inclusiv pentru procesul de reindustrializare. Ele trebuie însoţite de investiţii în infrastructura de comunicaţii şi utilităţi, fără de care investiţiile private mari nu se pot realiza, sau devin prea costisitoare. România are avantaje competitive, între care: protecţia investitorilor, mărimea pieţei, calitatea educaţiei în ştiinţele exacte şi, după doi ani de recesiune, preţuri mai mici ale activelor imobiliare şi o revenire în parametrii normali ai raportului dintre salarii şi productivitate. Pentru a putea beneficia de ele, trebuie însă să eliminăm sau cel puţin să reducem dezavantajul competitiv la nivel de infrastructură.

Politicile monetariste pot aduce o stabilitate macroeconomică de scurtă durată, cu multe victime colaterale; împreună cu o combinaţie de politici orientate către reluarea creditării şi stimularea consumului, creşterea investiţiilor publice şi creşterea absorbţiei de fonduri structurale, este posibil să avem o reluare a creşterii economice în România, dar nu una sustenabilă la rate înalte de creştere. S-ar putea ca reluarea creditării să evite capcana lichidităţii (injecţii de lichiditate în economie care nu se reflectă în creşterea susţinută a creditării) şi capcana japoneză (consumul în Japonia a rămas în teritoriu negativ două decenii după criza imobiliară şi bancară de la sfârşitul anilor ’80). S-ar putea ca investiţiile publice să depăşească capcana portugheză (creşterea economică în Portugalia a rămas mult sub potenţial după 2001, în pofida unor programe de investiţii publice masive). Dar dezechilibrele structurale ale economiei rămân la locul lor.

Rodrik (2009) crede că trebuie să predomine soluţiile nonortodoxe (heterodoxe), şi pune la loc de cinste între acestea relansarea politicii industriale. De altfel şi Uniunea Europeană, prin Strategia Europa 2020 lansată în martie 2010, continuatoarea Strategiei Lisabona, evidenţiază rolul politicii industriale. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că guvernul trebuie să aleagă industrii câştigătoare (campioane), şi să investească în ele. Rolul guvernului este cu precădere acela de facilitator. Astfel, unul dintre pilonii noii strategii europene se numeşte „O politică industrială pentru era globalizării”. La nivel naţional, rolul guvernelor, aşa cum este definit în Strategia Europa 2020, constă în:

îmbunătăţirea mediului de afaceri în special pentru IMM-urile inovative, inclusiv prin achiziţii publice care să sprijine iniţiativele inovative;

îmbunătăţirea condiţiilor privind protecţia proprietăţii intelectuale; reducerea barierelor administrative asupra companiilor şi îmbunătăţirea calităţii

legislaţiei; cooperarea cu stakeholderii (reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, consumatorilor,

mediul academic, ONG-urile) pentru a identifica şi rezolva eventualele disfuncţionalităţi.

7.2. Recomandări pe termen scurt

Soluţia avansată în discuţiile cu FMI care vizează reducerea salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a unor categorii de ajutoare sociale este contraproductivă din perspectiva politicii

128

industriale. Abordăm acest aspect pentru că nu trebuie subestimat riscul de a intra într-un cerc vicios al stagnării, care nu ar permite o politică investiţională activă.

Impactul direct al acestor măsuri va fi reducerea consumului populaţiei care se va reflecta într-o contracţie a PIB. Toate sectoarele industriale sunt afectate de scăderea consumului populaţiei (în medie, ponderea consumului populaţiei în producţia industrială este de 26% – vezi capitolul 3), dar cele mai afectate de scăderea consumului intern vor fi următoarele sectoare (în paranteză sunt trecute ponderile consumului populaţiei în totalul producţiei, conform tabelului 3 din capitolul 3):

prelucrare ţiţei, combustibili (62,2%); industria alimentară (60,4%); industria tutunului (45,7%); industria mobilei (40,1%); aparate de precizie, optice (39,6%).

Recomandăm o măsură alternativă, de reducere a cheltuielilor cu achiziţiile de bunuri şi servicii şi a cheltuielilor de capital. Contrar aşteptărilor, o astfel de măsură s-ar repercuta foarte puţin asupra industriei. Consumul guvernamental direct reprezintă 0% din totalul producţiei industriale. Sigur, există o influenţă indirectă a unor sectoare de servicii (în special în energie electrică, termică şi în transporturi) dar cu valori mici (vezi tabelul 4 din capitolul 3). Mai mult, multiplicatorul consumului populaţiei este semnificativ mai mare pe ansamblul economiei decât multiplicatorul consumului guvernamental (1.8 faţă de 1.6). De aceea recomandăm ca pe termen scurt reducerea cheltuielilor publice să se facă din partea de achiziţii de bunuri şi servicii.

Din analiza input-output a reieşit că sunt trei domenii în care multiplicatorul investiţiilor este ridicat: construcţii metalice, maşini şi aparate electrice şi agricultură. Primele două domenii sunt de natură industrială; dar şi agricultura trebuie luată în considerare prin industriile prelucrătoare conexe: pe de o parte, industriile de intrări tehnologice, precum utilaje agricole, materii prime (îngrăşăminte), materiale de construcţii (pentru depozite), pe de altă parte, industria alimentară, care în prezent este unul dintre factorii determinanţi ai deficitului comercial mare al României. Practic, ceea ce spune analiza input-output este că investiţiile (publice sau private) în aceste sectoare au cel mai mare efect de antrenare în economie. Nu trebuie uitată nici industria de reciclare, în care România are deja un grad ridicat de specializare, al cărei potenţial este deosebit.

Dacă ponderăm analiza input-output cu contribuţia fiecărei ramuri la valoarea absolută a investiţiilor la nivel naţional, două sunt categoriile mari cu care ne intersectăm: construcţii, respectiv maşini şi echipamente.

Recomandăm astfel prioritizarea investiţiilor şi orientarea politicilor publice în aceste două domenii, după cum este descris în tabelul următor.


129

Tabelul 7.2 Sectoare industriale cu efect multiplicator ridicat al investiţiilor

Sectoare în care investiţiile publice pot avea un efect

mare de multiplicare Sub-sectoare care trebuie

prioritizate Măsuri recomandate

Construcţii Construcţii metalice • Dezvoltarea programului de reabilitare termică a locuinţelor

• Impunerea unor clauze de offset în contractele de infrastructură cu contractori străini prin care partea de construcţii metalice să fie integral realizată de producători români

Maşini şi echipamente Maşini şi aparate electrice • Promovarea clusterelor care să reunească producători şi furnizori din domeniul maşinilor şi echipamentelor electrice

• Un program de investiţii în cercetare aplicată destinată acestui domeniu

• Comenzi de stat pentru această ramură Industrii conexe agriculturii • Utilaje pentru producţia

agricolă • Utilaje pentru prelucrarea

producţiei agricole

• Finanţarea achiziţiei de utilaje pentru producţia agricolă

• Scheme de garantare (agreate de Bruxelles) • Susţinerea unor reţele de producţie şi distribuţie

ale micilor producători • Colaborare cu marile lanţuri de desfacere

pentru a stimula producţia internă a mărcilor proprii

Industria de reciclare Toate domeniile reciclării: energie, lemn, hârtie, deşeuri etc.

• Creşterea gradului de absorbţie (prioritizare) şi alocări financiare mai mari din fonduri UE pentru această industrie.

Sursa: Prelucrările autorilor. Parte a unei politici industriale, chiar pe termen scurt, ar trebui să fie şi ruperea

dependenţei exporturilor de importuri, prin măsuri precum: stimularea consorţiilor de export pentru IMM-uri (structuri care să împartă costurile

de distribuţie); stimularea găsirii de noi nişe de piaţă atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri,

inclusiv prin acordarea de garanţii; găsirea de nişe extracomunitare este esenţială şi pentru reducerea riscului valutar, având în vedere scăderea cursului euro care se anunţă a fi de durată (şi care scumpeşte exporturile româneşti în zona euro). Între aceste nişe extracomunitare ca spaţiu pentru comerţ şi surse pentru investiţii care trebuie vizate subliniem importanţa Orientului Mijlociu şi a Chinei;

promovarea clusterelor industriale care să permită relocarea în România a furnizorilor pentru producătorii din sectoarele cu performanţe ridicate la export precum şi pentru sectoare care deocamdată sunt subdezvoltate în România, dar care au potenţial de creştere (cele din zona telecomunicaţiilor, mijloacelor tehnicii de calcul, aparatelor medicale şi de precizie);

eforturi ţintite către mari producători de mărfuri care şi-au mutat acum cinci-zece ani fabricile în China şi care sunt tentaţi să se întoarcă într-un mediu de afaceri mai prietenos, mai adaptabil, cu costuri de transport mai mici, şi cu costuri ale forţei de

130

muncă nu foarte mari. Există o tendinţă la nivelul multor corporaţii transnaţionale de a-şi reloca în Europa de Est o parte din unităţile productive care operează în China şi în alte ţări din regiune. România trebuie să fie pregătită şi chiar să anticipeze o astfel de posibilitate şi să ofere facilităţi celor care doresc să facă o astfel de relocare.

7.3. Recomandări pe termen mediu şi lung

Guvernul trebuie să se concentreze asupra sectoarelor specifice care oferă o bază de creştere solidă. Crearea condiţiilor şi stimulentelor propice investiţiilor în infrastructură şi energie trebuie să fie o prioritate, fiind, de asemenea, în concordanţă cu propunerile UE. Starea precară a infrastructurii are un efect negativ care se răsfrânge asupra întregii economii, crescând costurile agenţilor economici. De-a lungul ultimilor patru ani, investiţiile în infrastructură realizate efectiv au reprezentat, în medie, circa trei sferturi din cheltuielile programate. Experimentarea unor soluţii alternative de finanţare, precum parteneriatele cu agenţi economici puternici sau instituţii financiare internaţionale, pot creşte nivelul investiţiilor naţionale, creând în acelaşi timp locuri de muncă.

Pentru promovarea şi eficientizarea investiţiilor în infrastructură, România trebuie să implementeze bugete multianuale, astfel încât să existe bani prevăzuţi în avans şi în anii următori pentru investiţiile prioritare.

De asemenea, un rol important trebuie să-l joace valorificarea celei mai mari „autostrăzi” de care dispune România în prezent şi care leagă multe oraşe-port din România cu Germania: Dunărea. O cale de transport subutilizată astăzi, dar cu mare potenţial. Investitorii români şi străini trebuie stimulaţi, orientaţi să investească în zonele dunărene, pentru a depăşi obstacolul temporar al calităţii slabe a drumurilor. Autorităţile locale trebuie să investească în reamenajarea porturilor industriale din oraşele de pe traseul Dunării, şi în echiparea terenurilor cu utilităţi, iar autorităţile centrale să „vândă” mai bine această oportunitate investiţională.

Un alt aspect esenţial legat de investiţiile publice îl reprezintă necesitatea aplicării standard a contractelor tip offset: o parte semnificativă din valoarea investiţiei trebuie să rămână sau să se întoarcă în ţară prin subcontractări de bunuri şi servicii de la câştigătorii licitaţiilor pentru realizarea unor investiţii cu bani publici.

Mergând un pas mai departe, recomandăm introducerea unei minime standardizări şi în licitaţiile organizate de companii private. Caietele de sarcini realizate de companiile private pentru lucrări de infrastructură ar trebui să respecte nişte standarde minime de sistem. Altfel, în domenii precum energie, telecomunicaţii sau construcţii, licitaţiile organizate de companii private vor fi deschise în fapt doar unor firme apropiate acestora, ducând la două consecinţe negative: ieşirea din ţară a unor fluxuri financiare şi necesitatea unor investiţii publice ulterioare pentru standardizare la nivel naţional.

Aceste aspecte, dar şi multe altele (cum ar fi cele legate de acordarea unor facilităţi pentru companiile care îşi relochează activitatea în România sau cele care se dezvoltă în regiunile cu ieşire la Dunăre) ar trebui cuprinse într-o nouă lege a investiţiilor.

În ceea ce priveşte politica energetică, parte a unei politici industriale pe termen mediu, recomandările noastre sunt cuprinse în tabelul 7.3 (coloana de propuneri privind obiective proactive).


131

Tabelul 7.3 Obiectivele politicii energetice curente ale României

Subsector Obiective curente ale politicii energetice Comentarii Propunere de obiectiv proactiv

Petrol, gaze, cărbune

Menţinerea producţiei interne Diversificarea surselor de import Diversificarea rutelor de import

Rezervele interne se vor epuiza în 15-20 de ani (petrol şi gaze) Diversificarea surselor de import nu protejează împotriva creşterii sau volatilităţii preţurilor Diversificarea rutelor de import e limitată ca scop

- Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de petrol, gaze, cărbune cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100%

Uraniu Menţinerea sau creşterea producţiei interne Identificarea de surse de import

- Importurile de uraniu nu protejează împotriva creşterii sau volatilităţii preţurilor

- Asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor de uraniu cu rezerve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100%

Resurse regenerabile

- Dezvoltarea în totalitate a potenţialului economic al resurselor regenerabile de pe teritoriul României

- Studiile arată că acest potenţial maxim va fi atins în jurul anului 2020, în condiţiile în care consumul de energie va continua să crească şi după 2020

- Asigurarea de resurse regenerabile care să permită atingerea obiectivelor de producţie şi după 2020 - Crearea unui holding naţional în domeniu

Producţia de energie electrică

Retehnologizarea capa-cităţilor de producţie poluante – în special termocentralele pe cărbune Construirea de noi capacităţi moderne de producţie a energiei pe baza de cărbune

Retehnologizarea fără nici o analiză economică aprofundată poate fi foarte costisitoare Alte opţiuni strategice disponibile vor fi neglijate prin continuarea utilizării cărbunelui în forma actuală

- Folosirea cărbunelui ca şi combustibil energetic după o analiză completă a opţiunilor strategice – exemple tehnologia coal-to-liquids (CTL), zăcămintele de cărbune ca potenţială sursă de gaz natural (coalbed methane – CBM) etc.

Promovarea nediscriminatorie a producţiei de energie din resurse regenerabile

Potenţialul diferitelor resurse regenerabile este diferit pe teritoriul României Folosirea excesivă a resurselor partajate – exemplu, plante agricole pentru biocarburanţi – este riscantă

- Gestionarea proactivă a capacităţilor de producţie a energiei din resurse regenerabile pentru a asigura o utilizare echili-brată între diversele categorii de resurse şi zone geografice

Regruparea capacităţilor de producţie deţinute de stat în două companii energetice naţionale

Reforma 2010 pune accentul pe egalizarea costului mediu unitar şi cota de piaţă internă a companiilor

- Reforma 2010 trebuie continuată cu scopul de a crea una sau mai multe companii capabile să concureze cu succes pe pieţele regionale, pe cea europeană şi chiar globală

Producţia de energie termica

Retehnologizarea sistemelor centralizate de furnizare a energiei termice

Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare şi modalităţi concrete de finanţare


Transportul de gaz natural şi petrol

Diversificarea rutelor de import prin participarea la proiecte regional majore – Nabucco etc.

Nu toate proiectele regionale sunt fezabile sau realiste

- Diversificarea rutelor şi a modalităţilor de transport – exemplu importuri de gaz natural comprimat în porturile de la Marea Neagră

132

Distribuţia de energie termică

Reabilitarea conductelor din sistemele centralizate de furnizare a energiei termice

Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare şi modalităţi concrete de finanţare


Creşterea eficienţei consumului de energie

Reabilitarea termică a clădirilor

Acest obiectiv necesită investiţii masive şi trebuie să aibă un termen de finalizare, participanţi definiţi şi modalităţi concrete de finanţare

- Crearea şi implementarea unei strategii naţionale de reabilitare termică a clădirilor

Sursa: Prelucrările autorilor. Dar cea mai importantă problemă de durată a economiei noastre o reprezintă rata

scăzută a ocupării. Mai mult de patru din zece români activi nu muncesc, cel puţin nu în economia formală, fiscalizată. Rata ocupării este şi mai mică pentru unele categorii defavorizate precum femeile, persoanele vârstnice (55-65 de ani) şi tinerii (până în 24 de ani). România ar trebui să-şi propună ca până în 2020 să aducă în câmpul muncii fiscalizate între unu şi două milioane de persoane (ceea ce ar însemna încă unu sau doi români din zece activi). Această sarcină este într-o relaţie directă cu politica industrială, pentru că nu poţi crea un milion de noi locuri de muncă în servicii, acolo unde regula o reprezintă microîntreprinderile şi unde evaziunea fiscală este foarte răspândită. Doar o politică activă de investiţii publice industriale poate ajuta la atingerea acestui obiectiv.

Printre măsurile care pot fi adoptate în această direcţie enumerăm: flexibilizarea contractelor de muncă, contracte pe termen scurt şi temporare (în prezent s-au adoptat măsuri contrare de eliminare a convenţiilor civile), subvenţionarea creării de locuri de muncă (în prezent nu s-au adoptat normele metodologice pentru subvenţionarea angajărilor de şomeri), programe ţintite asupra categoriilor defavorizate, şi reducerea substanţială a CAS (care nu ar pune în pericol deficitul bugetar datorită scoaterii la lumină a unei părţi din economia subterană).

Limitarea domeniului de aplicare a programelor de pensionare, cu scopul de a ridica vârsta efectivă de pensionare a lucrătorilor ar trebui să ajute la corectarea graduală a dezechilibrului dintre numărul de contributori şi cel de beneficiari, la creşterea veniturilor la fondul de pensii şi la creşterea ratei de înlocuire, fără a apela la transferuri de la alte bugete publice. Stimulentele financiare pentru încurajarea lucrătorilor în a rămâne angajaţi mai mult timp trebuie luate în calcul. Programele de reorientare profesională şi creşterea gradului de calificare trebuie puse la dispoziţia lucrătorilor de vârstă înaintată şi şomerilor, iar performanţa acestor programe ar trebui monitorizată, în termeni de atingere a obiectivelor şi de readucere pe piaţa muncii a categoriilor vizate.

În timp ce crearea de noi locuri de muncă per se este importantă, calitatea capitalului uman antrenat în acestea este de importanţă egală. Distribuţia pe niveluri de educaţie a forţei de muncă este corelată pozitiv cu valoarea adăugată pe care o poate aceasta produce, deci, cu competitivitatea economiei în general.

Informaţiile disponibile sugerează faptul că, în România, calitatea şi adaptarea sistemului educaţional la piaţa muncii afectează participarea lucrătorilor la procesul muncii şi amplifică lipsa de abilităţi. Pentru a se adresa acestei provocări, sistemul educaţional trece printr-o reformă ce produce deja schimbări, în special la nivelul educaţiei obligatorii. Cu toate acestea, trebuie făcute eforturi suplimentare, în special în direcţia alinierii ariilor curriculare la


133

cererea de studii superioare de pe piaţa muncii. Îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor publice pentru educaţie, inclusiv introducerea stimulilor bazaţi pe performanţă, precum finanţarea per capita, trebuie să facă parte din agenda de reforme. Extinderea utilizării oportunităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii ar trebui să lege mai bine furnizarea de abilităţi de profilul sectorial şi ocupaţional în schimbare al cererii de muncă. Două recomandări speciale care privesc legătura dintre procesul educaţional şi o eventuală strategie de reindustrializare:

revitalizarea învăţământului profesional, ţintit pe meserii specifice în zone cu potenţial în acele meserii;

armonizarea finanţării în învăţământul profesional şi în învăţământul universitar de angajarea absolvenţilor în domeniile în care au obţinut diplome.

România are nevoie de politici care să se adreseze îmbunătăţirii stimulilor de creştere a ofertei de locuri de muncă pentru unele categorii speciale: tinerii, vârstnicii şi femeile. Astfel de măsuri includ condiţii de muncă mai flexibile, precum contractele part-time şi cele temporare, asistenţă sporită pentru identificare de locuri de muncă şi consiliere, precum şi programe dedicate, inclusiv subvenţionarea unor locuri de muncă, acolo unde este nevoie.

Creşterea ratei ocupării este singura soluţie durabilă pentru creşterea veniturilor bugetare (şi nu creşterea nivelului impozitelor) şi pentru limitarea necesarului de împrumuturi interne şi externe. Toate eforturile politicii publice ar trebui să fie orientate în direcţia creşterii ratei ocupării (şi nu, cum se întâmplă în prezent, în direcţia reducerii de personal), soluţie care ar reduce atât vulnerabilităţile macroeconomice, cât şi inegalitatea socială (implicit, ar reduce şi nevoia de cheltuieli de asistenţă socială). Iar creşterea ratei ocupării nu poate fi atinsă în absenţa politicii industriale: România are mult de construit în domeniul transportului şi energiei, trebuie să producă mai mult şi mai diversificat atât bunuri de consum curent, cât şi de consum îndelungat pentru piaţa internă, dar mai ales pentru piaţa externă. Actualul sistem economic a creat multe locuri de muncă în comerţul cu bunuri de import. Scăderea consumului intern nu este un fenomen trecător; criza economică din 2009 continuă şi în 2010, iar din perspectiva consumului intern acesta va fi afectat trei-cinci ani din cauza măsurilor de austeritate, dar şi a scăderii sentimentului de încredere al pieţei şi a prudenţialităţii sectorului bancar. Astfel, locurile de muncă pierdute sau care se vor pierde în viitorul apropiat în comerţ şi în administraţie vor trebui compensate. Apreciem că este posibil ca o politică industrială bine ţintită să reprezinte un factor important în direcţia creării de locuri de muncă, singura soluţie viabilă pe termen mediu şi lung în România.

Am schiţat în aceste pagini un set de recomandări care pot reprezenta baza unei Strategii de Reindustrializare a României. Dar o astfel de strategie poate avea succes cu o condiţie: să existe şi finanţare pentru ea. Această finanţare poate şi trebuie să vină la de la fondurile structurale. În exerciţiul financiar 2007-2013 zarurile au fost aruncate. Cadrul Naţional Strategic de Referinţă şi Programele Operaţionale sunt – în opinia autorilor acestui material – lipsite de o atitudine reală proactivă. Ele sunt instrumente mecanice pentru absorbţia banilor, pe principiul „proiecte pentru bani”. De exemplu, în POS CCE (programul de competitivitate) lipseşte orice indicator de competitivitate sau productivitate. De asemenea, în POS DRU (programul de resurse umane) lipseşte orice indicator de pregătire a resurselor umane pentru activitatea de producţie. Un alt exemplu: Fondul de Capital de Risc, care trebuia operaţionalizat cu bani europeni şi derulat prin programul JEREMIE al Fondului European de Investiţii, este blocat de peste trei ani. Acest fond urma să aloce până la 100 de milioane de

134

euro pentru start-up-uri inovative. Abordarea trebuie schimbată radical astfel ca în exerciţiul 2014-2020 să ne ghidăm după principiul „bani pentru proiecte”. Reindustrializarea României poate canaliza multe astfel de proiecte cu bani europeni, cu condiţia corelării între strategie şi finanţare. Relaţia dintre politică industrială şi utilizarea fondurilor europene trebuie să fie prioritară: fondurile europene trebuie puse să lucreze în sprijinul unei politici industriale active.

Dar nu numai banii europeni nu sunt întotdeauna folosiţi la potenţial maxim. Fondurile naţionale pentru competitivitate, acordate prin Ministerul Economiei, ar trebui alocate pentru noi priorităţi de cercetare aplicată. În general, nimeni nu mai finanţează în Europa dezvoltată clădirile unor laboratoare sau universităţi, ci rezultatul aplicat în industrie sau servicii al acestora.

În concluzie este nevoie nu doar de coerenţa unei gândiri strategice privind reindustrializarea României, ci şi de optimizarea relaţiei dintre o astfel de strategie şi finanţarea sa din fonduri naţionale şi europene. Dacă pentru primul exerciţiu financiar în UE avem o scuză, a timpului redus de reacţie şi a lipsei de experienţă, pentru 2014-2020 noul Cadru Naţional Strategic de Referinţă trebuie să includă şi viziunea unei strategii de reindustrializare şi să o transpună apoi în practică prin programele operaţionale specifice.


135

Bibliografie

• Consiliul Concurenţei, Societatea Academică din România (2009), Piaţa unică, piaţa naţională: politica de concurenţă în sectoare-cheie

• European Commission (2010), EU Energy in Figures 2010, publicat de Directorate-General for Energy and Transport (DG TREN), februarie 2010

• European Commission (2010), Report on Progress in Creating the Internal Gas and Electricity Market – Technical Annex to the Communication from the Commission to the Council and the European Parliament, DG TREN Staff Working Document publicat in martie 2010

• Ederveen, S., de Groot, H., Nahuis, R. (2002), Fertile Soil for Structural Funds?A panel data analysis of the conditional effectiveness of European Cohesion Policy, Tinberger Institute Discussion Paper

• Guvernul României (2009), „Document previzional (în conformitate cu articolul 4(3) al Directivei 2009/28/CE)”, publicat de Directorate-General for Energy and Transport (DG TREN), martie 2010

• Guvernul României (2007), „Hotărârea Guvernului nr. 1.069/2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020”, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781/19.XI.2007

• Havris, C. (2009), „Competition and Regulation in the EU Energy Market”, în Romanian Journal of European Affairs, vol. 9, no. 4, 2009

• Jacobs şi de Jong, 2002; Jacobs si Lankhuizen, 2005, „Industrial Clusters and the Competitiveness of the Netherland”s, De Economist ,140 (2), 233-52”

• Porter, M. (2008), Despre competiţie

• Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (2009), „Restructurarea sectorului de producere a energiei electrice din subordinea Ministerului Economiei în vederea creşterii siguranţei şi securităţii în alimentarea cu energie”, prezentare a ministrului Economiei, dl. Adriean Videanu, aprilie 2009, pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri

• Ministerul Economiei şi Comerţului (2003), „Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie”, publicată în 2003

• Ministerul Economiei şi Comerţului (2003), „Strategia naţională în domeniul eficientei energetice”, publicată în august 2003

• Ministerul Economiei şi Industriei (2005), „Studiu privind evaluarea potenţialului energetic actual al surselor regenerabile de energie în România (solar, vânt, biomasă, microhidro, geotermie), identificarea celor mai bune locaţii pentru dezvoltarea investiţiilor în producerea de energie electrică neconvenţională”, raport publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri

136

• Neguţ, S., Leca, A., Papatulica, M., Vlad, L.B., Neacsu, M.C. (2008), „Orientări privind securitatea energetica a României”, în Proiect SPOS 2008 – Studii de strategie şi politici, Institutul European din România

• Parlamentul României (2008), Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, 27 octombrie 2008

• Percebois, J. (2008), „Electricity liberalization in the European Union: balancing benefits and risks”, in The Energy Journal, ianuarie 2008

• Popovici, V. (2009), „Black Sea region stands at energy crossroads”, in Oil and Gas Journal, 7 decembrie 2009

• Rodrik, D. (2009), One Economics, Many Recipes: Globalization, Institutions, and Economic Growth”, Princeton University Press, Princeton, NJ

• SNTGN Transgaz SA (2007), „Strategia de interconectare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale cu sistemele de transport gaze naturale din ţările vecine”

• The European Parliament and the Council of the EU (2009), „Directive 2009/28/EC of the European Parliament and of the Council of 23 April 2009 on the promotion of the use of energy from renewable sources and amending and subsequently repealing Directives 2001/77/EC and 2003/30/EC”, publicată în Official Journal of the European Union din 5.6.2009

• Van den Bulcke, D., Verbeke, A. şi Yuan, W. (eds.) (2009), Handbook on Small Nations in the Global Economy

• Bluestone, B. şi Harrison, B. (1982). The De-industrialization of America, Basic Books, New York”

• Bloch, Fontagné şi Lorenzi (2004). „Désindustrialisation, Délocalisation”, CAE report

• Boulhol, H. (2004). „Technology Differences, Institutions and Economic Growth: a Conditional Conditional Convergence”, Document du travail du CEPII

• Logan, J.R. şi Swanstrom, T. (1990). „Beyond City Limits: Urban Policy and Economic Restructuring în Comparative Perspective”, Temple University Press

• Rowthorn, R.E. (1996), „Eononomics and Ethics – and Economist’s View, în P. Groenewegen (ed.) Economics and Ethics Routledge, pp. 116-145”

• Rowthorn, R.W. şi Ramaswamy, R. (1997). „Manufacturing in the World Economy”, în Economie Appliquee, no. 4, pp. 63-96

• Rowthorn, R.E. şi Ramaswamy, R. (1997), „Adapting to North-South Trade: A General Equilibrium Approach and Policy Options”, Oxford Economic Papers, vol. 47, pp. 483-503

• Rowthorn, R.E. şi Wells, J.R. (1988). „Corporatism and structural Change”, în American Economic Review, Papers and Proceedings

• Pitelis, C. şi Antonakis, N. (2003). „Manufacturing and competitiveness: the case of Greece”, în Journal of Economic Studies, vol. 30, nr. 5, pp. 535-547


137

Anexa 1 (Anexă la Capitolul 3)

COD RAMURA

1 Cultura vegetală 2 Creşterea animalelor 3 Servicii auxiliare 4 Silvicultura şi economia vânatului 5 Exploatare forestieră 6 Piscicultura şi pescuitul 7 Extracţia şi prepararea cărbunelui (inclusiv şisturile şi nisipurile bituminoase) 8 Extracţia petrolului (inclusiv activităţi de servicii anexe acesteia) 9 Extracţia gazelor naturale (inclusiv activităţi de servicii anexe acesteia)

10 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive 11 Extracţia şi prepararea minereurilor feroase 12 Extracţia şi prepararea minereurilor 13 Extracţia minereurilor pentru industria materialelor de construcţii 14 Extracţia nisipului şi argilei 15 Extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică 16 Extracţia şi prepararea sării 17 Extracţia şi prepararea altor minereuri nemetalifere 18 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii 19 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peste 20 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor 21 Producerea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale 22 Fabricarea produselor lactate 23 Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon 24 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor 25 Fabricarea altor produse alimentare 26 Fabricarea băuturilor 27 Industria tutunului 28 Industria textilă şi a produselor textile 29 Industria confecţiilor din textile 30 Industria confecţiilor din blănuri şi piele 31 Industria pielăriei şi încălţămintei 32 Industria de prelucrare a lemnului (exclusiv industria mobilei) 33 Industria celulozei, hârtiei şi cartonului şi a articolelor din hârtie şi carton 34 Edituri, poligrafie şi reproducerea înregistrărilor pe suport 35 Cocsificarea 36 Prelucrarea ţiţeiului 37 Prelucrarea combustibililor nucleari 38 Fabricarea produselor chimice de bază 39 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice 40 Fabricarea vopselelor şi a lacurilor 41 Fabricarea medicamentelor şi a produselor farmaceutice

138

42 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor, a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie 43 Fabricarea altor produse chimice 44 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice sau artificiale 45 Producţia de articole din cauciuc 46 Producţia de articole din material plastic 47 Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă 48 Fabricarea articolelor din ceramică refractară şi nerefractară (exclusiv cele pentru construcţii) 49 Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică 50 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii 51 Fabricarea cimentului, varului, ipsosului 52 Fabricarea elementelor din beton, ciment şi ipsos 53 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei 54 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 55 Siderurgia şi producţia de feroaliaje 56 Producţia de tuburi 57 Alte produse siderurgice 58 Producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase 59 Turnătorie 60 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal 61 Fabricarea de echip. pt. prod. şi utiliz. en. mec.(fara motoarele pt. avioane, veh. şi motociclete) 62 Fabricarea de maşini de utilizare generală 63 Fabricarea de maşini agricole şi forestiere 64 Fabricarea maşinilor unelte 65 Fabricarea altor maşini de utilizare specifică 66 Fabricarea armamentului şi muniţiei 67 Fabricarea maşinilor şi aparatelor de uz casnic 68 Industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou 69 Industria de maşini şi aparate electrice 70 Industria de echipamente, aparate de radio, televizoare şi comunicaţii

71 Industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optică şi ceasornicărie 72 Industria mijloacelor de transport rutier 73 Construcţii şi reparaţii navale 74 Producţia şi repararea mijloacelor de transport feroviar şi a materialului rulant 75 Construcţii şi reparaţii de aeronave 76 Producţia de motociclete şi biciclete şi alte mijloace de transport (inclusiv pentru invalizi) 77 Producţia de mobilier 78 Alte activităţi industriale 79 Producţia şi distribuirea energiei electrice 80 Producţia şi distribuirea gazelor(exclusiv extracţia gazului metan) 81 Producţia şi distribuirea energiei termice şi apei calde 82 Capturarea, epurarea şi distribuţia apei 83 Construcţii 84 Comerţ cu ridicata şi amănuntul 85 Hoteluri 86 Restaurante


139

87 Transporturi pe calea ferată 88 Transporturi rutiere 89 Transporturi prin conducte 90 Transporturi pe apă (maritime, de coastă, fluviale) 91 Transporturi aeriene 92 Activităţi anexe şi auxiliare de transport, activităţi ale agenţiilor de voiaj 93 Activităţi ale agenţiilor de turism şi asistenţă turistică 94 Activităţi de poştă şi de curier 95 Telecomunicaţii 96 Activităţi financiare, bancare şi de asigurări 97 Tranzacţii imobiliare 98 Informatica şi activităţi conexe 99 Cercetare, dezvoltare

100 Activităţi de arhitectură, inginerie şi alte servicii tehnice 101 Alte activităţi de servicii pentru întreprinderi 102 Administraţie publică şi apărare, asistenţă socială obligatorie 103 Învăţământ 104 Sănătate şi asistenţă socială 105 Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale

140


COD RAMURĂ AGREGARE 43 RAMURI

1 AGRICULTURĂ 2 SILVICULTURĂ, EXPL. FORESTIERĂ 3 PISCICULTURĂ 4 d10 extr. cărbune 5 d11 extr. petrol, gaze 6 d12 extr. şi prep. miner. radioactive 7 d13 extr. metalif. 8 d14 extr. alte miner. 9 d15 ind. alimentară

10 d16 tutun 11 d17 textile 12 d18 confecţii 13 d19 piele,încălţ. 14 d20 lemn 15 d21 celuloză, hârtie 16 d22 edituri. poligrafie 17 d23 prel. ţiţei, cocsif. 18 d24 chimie, fibre 19 d25 cauciuc, mase pl. 20 d26 sticlă, mat. c-ţii 21 d27 metalurgie 22 d28 c-ţii metalice 23 d29 maşini, echipam. 24 d30 calculatoare 25 d31 maşini, ap. electr. 26 d32 radio, tv, comunic. 27 d33 ap. preciz., opt. 28 d34 autovehicule 29 d35 ferov, nav., aeriene 30 d36 mobilă, diverse 31 d40 energ. el., term. 32 d41 captare apă 33 CONSTRUCŢII 34 COMERŢ 35 HOTELURI, RESTAURANTE 36 TRANSPORTURI 37 COMUNICAŢII 38 ACT. FIN-BANC., ASIGURĂRI 39 TRANZ. IMOB., ALTE SERVICII 40 ADM. PUBLICĂ 41 ÎNVĂŢĂMÂNT 42 SĂNĂTATE, ASIST. SOCIALĂ 43 ALTE RAM ALE EC.

Anexa 3 (Anexă la Capitolul 3) Anul 2000

Efectul investiţiilor Efectul exportului Efectul CPOP Efectul CGUV

INV xINV M% EXP xEXP M% CPOP xCPOP M% CGUV xCGUV M%

1 21.6 86.393 400.0% 486.5 1101 226.3% 7534.8 15360 203.9% 221.6 631.704 285.1% 2 0 40.706 113.1 369.397 326.6% 44.3 249.078 562.3% 0 22.905 3 0 0.108 0 0.495 23.6 42.493 180.1% 0 0.749 4 0 201.065 0.2 375.745 8.7 708.921 0 173.449 5 0 345.137 66.7 1513 0 2998 0 545.965 6 0 2.22 0 11.322 0 10.119 0 2.718 7 0 206.841 44.9 666.042 0 250.831 0 41.946 8 0 180.779 29.7 115.182 387.8% 2 159.912 0 41.652 9 0 159.657 311.9 746.062 239.2% 13524.8 19760 146.1% 0 1195

10 0 46.082 5.1 83.162 529.7 1359 256.6% 0 107.371 11 0 216.754 1358.7 2495 183.6% 1112 2719 244.5% 0 839.956 12 0 10.465 4071.1 4144 101.8% 617.8 779.186 126.1% 0 20.955 13 0 21.242 1818.9 1984 109.1% 398.7 548.37 137.5% 0 36.074 14 0.5 202.213 1115.8 1549 138.8% 129.5 639.849 494.1% 0 63.297 15 0 69.049 166.1 313.549 188.8% 161.8 753.71 465.8% 0 419.292 16 0.1 18.969 10.6 64.102 604.7% 226.8 556.771 245.5% 3.5 476.244 17 0 297.654 1457 2152 147.7% 3008.5 4302 143.0% 0 319.086 18 0 415.586 1498.3 2417 161.3% 1283.1 4135 322.3% 0 909.911 19 0 366.241 194.1 621.175 320.0% 157.1 1150 732.0% 0 251.503 20 0 903.323 439.7 761.141 173.1% 408.8 1266 309.7% 0 455.829 21 5.4 1095 3335.7 4529 135.8% 52.8 1243 0 237.235 22 200 537.538 268.8% 604.8 956.739 158.2% 307.2 951.92 309.9% 0 133.712 23 3589.5 3852 107.3% 920.1 1173 127.5% 664.2 1101 165.8% 0 97.38 24 496 524.736 105.8% 286.2 323.849 113.2% 15.7 105.66 673.0% 0 27.147 25 246.9 728.388 295.0% 859.8 1375 159.9% 21.3 827.689 0 200.077 26 847.9 929.969 109.7% 895 999.963 111.7% 857.6 1190 138.8% 0 69.243 27 175.4 249.735 142.4% 73.6 167.271 227.3% 375.9 672.639 178.9% 0 229.965

142

28 1666.1 1756 105.4% 363.3 460.842 126.8% 904.1 1172 129.6% 0 54.907 29 136.6 186.525 136.5% 758.4 1021 134.6% 79.1 288.577 364.8% 0 35.424 30 251.2 295.495 117.6% 1250.3 1326 106.1% 1287.5 1512 117.4% 0 130.28 31 0 920.458 141.1 2081 1032.1 4746 459.8% 578.7 1542 266.5% 32 0 72.241 12 88.044 733.7% 211.7 458.615 216.6% 0 82.894 33 6859.2 7212 105.1% 78.7 260.372 330.8% 521.3 1269 243.4% 421.4 570.628 135.4% 34 0 0 0 0 529.7 603.9 114.0% 0 0 35 0 109.421 182.8 374.115 204.7% 3132.7 3628 115.8% 0 82.904 36 0 391.769 2330.3 3075 132.0% 2036.7 3084 151.4% 334.2 544.849 163.0% 37 0 270.206 322.3 813.709 252.5% 1524.7 3180 208.6% 16.8 397.156 38 0 518.494 808.6 1679 207.6% 389.6 2011 516.2% 0 286.917 39 748.8 1859 248.3% 766.7 1570 204.8% 9286.5 11400 122.8% 227.9 738.446 324.0% 40 0 0 0 0 0 0 5874.6 5875 100.0% 41 0 0 0 0 594.6 594.6 100.0% 2425.6 2426 100.0% 42 0 0 0 0 603.3 603.3 100.0% 3037.6 3038 100.0% 43 0 192.655 65.2 500.703 767.9% 1038.6 2050 197.4% 1928.8 2498 129.5%

Total 15245.2 25492.11 167.2% 27243.3 44256.98 162.5% 54638.9 100441.14 183.8% 15070.7 25853.77 171.5%

Anul 2001

Efectul investiţilor Efectul exportului Efectul CPOP Efectul CGUV INV xINV M% EXP xEXP M% CPOP xCPOP M% CGUV xCGUV M%

1 46.5 141.335 303.9% 816.5 1616 197.9% 14511.6 26690 183.9% 248.8 673.541 270.7% 2 0 59.355 55.1 453.434 822.9% 58.9 305.275 518.3% 0 21.474 3 0 0.261 0 0.964 31.9 63.714 199.7% 0 1.246 4 0 224.351 0.3 492.173 11.6 1143 9853.4% 0 209.058 5 0 552.299 83.7 1900 0 4532 0 671.611


143

6 0 0 0 0 0 0 0 0 7 0 305.289 38.1 709.649 0 312.703 0 45.317 8 0 195.467 34.3 164.991 481.0% 2.6 267.454 0 57.547 9 0 264.354 520.1 1103 212.1% 18844.8 28100 149.1% 0 1325

10 0 64.139 28.9 102.362 354.2% 741.7 2219 299.2% 0 120.545 11 0 279.254 2243.4 4337 193.3% 1458.1 3421 234.6% 0 1131 12 0 18.302 6437.3 6517 101.2% 906.3 1042 115.0% 0 27.898 13 0 28.435 3044.3 3261 107.1% 534.6 767.929 143.6% 0 40.305 14 15.9 267.249 1476.7 2185 148.0% 195.3 1012 518.2% 0 72.543 15 0 94.72 259.3 498.81 192.4% 215.3 998.648 463.8% 0 540.398 16 0.2 32.045 44.8 162.846 363.5% 295.9 778.17 263.0% 3.5 595.622 17 0 421.579 1768.9 2752 155.6% 4615.5 6390 138.4% 0 366.607 18 0 585.775 1905.8 3097 162.5% 1809.6 5939 328.2% 0 1374 19 0 454.141 322.4 1013 314.2% 209.4 1992 951.3% 0 344.075 20 0 1401 608.9 1093 179.5% 746.7 1993 266.9% 0 544.106 21 5.3 2010 3973.9 5908 148.7% 72.4 2010 0 320.178 22 292 931.967 319.2% 933.3 1411 151.2% 385.1 1446 375.5% 0 144.884 23 5286.1 5679 107.4% 1489.8 1810 121.5% 895.1 1512 168.9% 0 98.217 24 784.1 850.162 108.4% 230.5 291.867 126.6% 21.2 171.271 807.9% 0 34.586 25 422.4 1053 249.3% 1577.7 2253 142.8% 28.6 1116 0 244.599 26 1004.1 1072 106.8% 1113.2 1212 108.9% 1029.6 1285 124.8% 0 40.422 27 299.6 406.688 135.7% 154.2 270.461 175.4% 502.4 914.625 182.1% 0 323.913 28 3107 3222 103.7% 637.8 749.278 117.5% 1337.4 1657 123.9% 0 54.13 29 335.3 420.13 125.3% 1103.3 1403 127.2% 103.5 459.787 444.2% 0 42.528 30 373.5 426.457 114.2% 1900.3 1990 104.7% 1649.9 1929 116.9% 0 143.245 31 0 1494 226.4 2740 2193.9 7592 346.1% 586.8 1802 32 0 122.545 14.9 96.387 646.9% 254.2 507.715 199.7% 0 80.766 33 10771.5 11600 107.7% 186.6 497.681 266.7% 936.8 1867 199.3% 563.5 790.766

144

34 0 0 0 0 949.2 1046 110.2% 0 0 35 0 137.724 124.9 361.225 289.2% 4233.1 4979 117.6% 0 149.261 36 0 637.519 3175.7 3966 124.9% 2800.1 4070 145.4% 456.4 696.126 152.5% 37 0 512.981 393.5 1144 290.7% 2272.3 4599 202.4% 16.5 533.796 38 0 916.685 711.7 1661 233.4% 560.6 2527 450.8% 0 304.549 39 1427.9 3064 214.6% 1618.1 2952 182.4% 12202.3 16120 132.1% 306.4 960.948 313.6% 40 0 0 0 0 0 0 6642.6 6643 100.0% 41 0 0 0 0 944.7 946 100.1% 4059.9 4060 100.0% 42 0 0 0 0 811.9 811.9 100.0% 4856.5 4856 100.0% 43 0 203.509 284.1 686.939 241.8% 1085.7 2440 224.7% 2820.5 1871 66.3%

Total 24171.4 40149.72 166.1% 39538.7 62863.07 159.0% 80459.8 147973.19 183.9% 20561.4 32356.81 157.4%

Anul 2002

Efectul investiţiilor Efectul exportului Efectul CPOP Efectul CGUV INV xINV M% EXP xEXP M% CPOP xCPOP M% CGUV xCGUV M%

1 108 237.079 219.5% 977.1 1841 188.4% 18012.4 31890 177.0% 340 794.173 233.6% 2 0 86.764 43.7 626.698 77.6 432.235 557.0% 0 36.326 3 0 0.355 0 1.035 43.7 92.841 212.5% 0 1.138 4 0 293.603 0 660.449 15.3 1385 0 174.863 5 0 785.332 109.9 2840 0 6095 0 642.024 6 0 1.646 0 6.544 0 13.061 0 3.091 7 0 356.487 92.2 953.33 0 328.847 0 38.772 8 0 228.323 41.6 230.257 553.5% 3.5 329.715 0 58.856 9 0 336.544 553.4 1319 238.3% 22361.9 33330 149.0% 0 1533

10 0 91.251 47.7 136.696 286.6% 1023.2 2696 263.5% 0 53.712 11 0 293.688 3110.3 5974 192.1% 2012.2 4440 220.7% 0 1290


145

12 0 26.108 8579.1 8689 101.3% 1103.5 1344 121.8% 0 34.665 13 0 37.988 4185.6 4436 106.0% 746 1027 137.7% 0 27.071 14 9.6 341.557 2019.8 2919 144.5% 284.7 1354 475.6% 0 132.592 15 0 182.015 381 713.874 187.4% 286.4 1456 508.4% 0 636.263 16 3 74.816 33.9 173.805 512.7% 411.5 1135 275.8% 2.5 695.229 17 0 538.807 3202.4 4205 131.3% 6200.1 8124 131.0% 0 302.573 18 0 961.124 2154.3 3822 177.4% 2400.4 7628 317.8% 0 1805 19 0 696.854 669.9 1737 259.3% 283.9 2618 922.2% 0 378.002 20 0 1947 788.4 1513 191.9% 499.6 2224 445.2% 0 497.447 21 4.4 2557 5396.4 7771 144.0% 95.9 2252 0 275.286 22 577.5 1389 240.5% 1164.6 1806 155.1% 514.4 2004 389.6% 0 154.614 23 6404.3 6819 106.5% 2126.3 2510 118.0% 1089.5 1766 162.1% 0 110.035 24 1175.8 1291 109.8% 66.6 148.335 222.7% 28.5 250.916 880.4% 0 45.442 25 622.7 1364 219.0% 2726.1 3604 132.2% 39.2 1272 0 241.954 26 1064 1136 106.8% 1744.4 1863 106.8% 1207.9 1450 120.0% 0 49.073 27 486.3 629.627 129.5% 185.8 360.741 194.2% 676.6 1180 174.4% 0 274.888 28 4015.6 4119 102.6% 1072.1 1182 110.3% 1799.8 2027 112.6% 0 31.114 29 475.7 564.067 118.6% 1534.9 1948 126.9% 137.7 498.928 362.3% 0 24.867 30 505.6 579.155 114.5% 2581.2 2689 104.2% 2022.2 2351 116.3% 0 157.5 31 0 2521 370.3 4630 3139.6 12540 399.4% 414.9 2004 483.0% 32 0 139.72 13.2 142.324 299.4 643.219 214.8% 0 92.026 33 14921.8 16310 109.3% 224.5 636.134 283.4% 1090.2 2175 199.5% 398.8 597.042 149.7% 34 0 0 0 0 1258.1 1421 112.9% 0 0 35 0 312.474 78.7 622.344 790.8% 4920.8 6486 131.8% 0 317.508 36 0 431.488 4600.4 6318 137.3% 3462.7 5590 161.4% 168.4 442.704 262.9% 37 0 560.067 557.1 1569 281.6% 2605.5 5580 214.2% 11.7 466.986 38 0 1207 689.5 1533 222.3% 737.5 2687 364.3% 0 196.03 39 1992.2 4551 228.4% 1955 4146 212.1% 17644.7 22920 129.9% 316.5 1078 340.6%

146

40 0 0 0 0 0 0 8626.7 8627 100.0% 41 0 3.321 0 5.382 1609.7 1638 101.8% 4508.4 4547 100.9% 42 0 9.367 0 12.726 1445.3 1482 102.5% 6596 6640 100.7% 43 0 397.072 350.5 1055 301.0% 1234.5 3367 272.7% 3322.7 2144 64.5%

Total 32366.5 54407.7 168.1% 54427.9 87349.67 160.5% 102825.6 189523.8 184.3% 24706.6 37651.87 152.4%

Anul 2003


1 253.6 499.991 197.2% 1220.8 2491 204.0% 21386.3 40640 190.0% 677.4 1576 232.7% 2 0 134.42 81.3 894.236 95.9 608.531 634.5% 0 51.095 3 0 1.787 0 3.951 55.4 155.595 280.9% 0 3.363 4 0 321.493 1.3 728.127 18.9 1490 0 329.433 5 0 883.481 99.1 2580 0 5895 0 1299 6 0 6.627 0 23.217 0 10.598 0 1.666 7 0 610.495 105.6 1571 0 626.754 0 82.252 8 0 288.771 64.9 292.541 450.8% 5.8 430.345 0 89.316 9 0 426.25 757.3 1723 227.5% 28745.2 43120 150.0% 0 2567

10 0 117.378 30.8 150.183 487.6% 1366.2 3723 272.5% 0 204.436 11 0 310.46 4189.5 7673 183.1% 2641.7 5323 201.5% 0 1487 12 0 31.027 10710.6 10860 101.4% 1316.4 1636 124.3% 0 44.809 13 0 45.889 5202.9 5531 106.3% 992.4 1241 125.1% 0 70.25 14 0 482.958 2573.8 3625 140.8% 343.5 1726 502.5% 0 133.64 15 0 195.092 460.3 857.168 186.2% 384.3 1799 468.1% 0 914.987 16 0 57.121 43.1 193.801 449.7% 544.7 1391 255.4% 10 1065 17 0 604.407 3432.1 4694 136.8% 7369.3 9166 124.4% 0 548.092


147

18 0 1340 2909.4 5085 174.8% 3386.5 9893 292.1% 0 2388 19 0 1012 1259.6 2790 221.5% 382.2 3387 886.2% 0 541.381 20 0 2132 905.8 1748 193.0% 1055.3 3104 294.1% 0 834.95 21 5.9 3073 6847.3 9617 140.4% 135.5 2757 0 422.464 22 873.7 2009 229.9% 1491.6 2452 164.4% 798.3 2917 365.4% 0 277.954 23 8661.5 9536 110.1% 2858.4 3444 120.5% 1660.7 2905 174.9% 0 203.157 24 1428.2 1635 114.5% 218.1 381.001 174.7% 38.7 470.994 0 99.904 25 797.7 1624 203.6% 3986.6 5088 127.6% 67.5 1584 0 396.068 26 1363.1 1489 109.2% 1767.6 1951 110.4% 1662.2 2156 129.7% 0 135.705 27 593.1 773 130.3% 235.3 446.347 189.7% 907.5 1498 165.1% 0 322.489 28 6034.4 6228 103.2% 1479.6 1686 113.9% 2383.4 2813 118.0% 0 130.011 29 1153.5 1374 119.1% 1883 2483 131.9% 232.6 673.686 289.6% 0 59.488 30 591.3 675.848 114.3% 3448.5 3597 104.3% 3061.8 3508 114.6% 0 234.834 31 0 2879 318.2 5391 3791.3 14580 384.6% 1631.6 4274 262.0% 32 0 101.588 18.8 139.183 740.3% 428.9 750.79 175.1% 0 90.725 33 19051 21620 113.5% 372.9 868.794 233.0% 1361.8 2815 206.7% 174.2 526.338 302.1% 34 0 0 0 0 1619.4 1950 120.4% 0 0 35 0 404.698 113 768.917 680.5% 6300.5 8167 129.6% 0 402.663 36 0 762.498 6135.7 8367 136.4% 4817.4 7839 162.7% 684.2 1242 181.5% 37 0 717.148 791 2124 268.5% 2910.2 6862 235.8% 46.2 747.267 38 0 913.934 765 1441 188.4% 1118.1 3331 297.9% 0 245.055 39 1689.6 5552 328.6% 2133.9 5364 251.4% 20452.5 28910 141.4% 660.2 2017 305.5% 40 0 0 0 0 0 0 16796.1 16800 100.0% 41 0 4.54 0 6.517 1464 1489 101.7% 6967.1 7023 100.8% 42 0 13.682 0 17.999 2152.7 2203 102.3% 8073.7 8136 100.8% 43 0 448.634 432.9 1165 269.1% 1647.2 3786 229.8% 4660.1 3675 78.9%

Total 42496.6 71336.22 167.9% 69345.6 110313 159.1% 129102.2 239331.3 185.4% 40380.8 61692.79 152.8%

148

Anul 2004


1 456.7 833.062 182.4% 1419.6 3213 226.3% 25280.1 51840 205.1% 698.8 1539 220.2% 2 0 160.697 94.6 927.819 980.8% 122.2 725.642 593.8% 0 61.334 3 0 1.971 0.1 5.557 66.7 196.931 295.2% 0 3.817 4 0 348.921 1.4 911.834 23.8 1712 0 381.416 5 0 1080 129.8 3515 0 7918 0 1645 6 0 8.217 0 31.797 0 12.269 0 1.974 7 0 815.226 133.5 2335 0 839.246 0 100.792 8 0 339.305 81.7 364.63 446.3% 7 543.075 0 89.765 9 0 492.235 959.7 2184 227.6% 36417.1 55720 153.0% 0 1717

10 0 145.191 12.8 159.084 1826.3 4755 260.4% 0 95.277 11 0 350.101 4871.5 8891 182.5% 3368 6867 203.9% 0 1717 12 0 48.06 12355.1 12550 101.6% 1821.9 2245 123.2% 0 48.21 13 0 55.131 5662 5944 105.0% 1346.6 1718 127.6% 0 60.876 14 0 724.751 3285.3 4624 140.7% 554.3 2502 451.4% 0 236.703 15 0 241.885 536.7 1002 186.7% 508.5 2275 447.4% 0 809.273 16 0 68.752 82.9 283.816 342.4% 828.6 2072 250.1% 9.4 993.117 17 0 639.657 3724.3 5605 150.5% 10507.6 12840 122.2% 0 475.677 18 0 1574 4357.6 7341 168.5% 4462.8 12730 285.2% 0 2848 19 0 1251 1753.2 3713 211.8% 536.8 4372 814.5% 0 690.416 20 0 2750 1076.8 2217 205.9% 1640.5 4607 280.8% 0 874.825 21 5.5 3770 10294.9 15200 147.6% 189.5 3912 0 542.232 22 1087.2 2708 249.1% 1893.2 3273 172.9% 1103 4043 366.5% 0 445.355 23 9627.2 10770 111.9% 4916.1 5799 118.0% 2252.5 3907 173.5% 0 216.684


149

24 1462.7 1801 123.1% 361 657.601 182.2% 55 678.002 0 248.403 25 812.3 1621 199.6% 5743.8 7116 123.9% 99.3 1836 0 477.232 26 1830 2083 113.8% 1966.7 2260 114.9% 2368 3050 128.8% 0 153.319 27 797.5 954.517 119.7% 370.5 543.854 146.8% 1256.7 1756 139.7% 0 280.203 28 9238.7 9614 104.1% 4006 4383 109.4% 3450.9 4072 118.0% 0 204.408 29 1400.2 1639 117.1% 2466.3 3117 126.4% 309.3 832.217 269.1% 0 85.365 30 676 829.781 122.7% 3884.3 4055 104.4% 4225.5 4824 114.2% 0 274.365 31 0 2936 400.2 6900 4405.6 16280 369.5% 1629.3 4606 282.7% 32 0 81.417 16.3 143.747 881.9% 523.6 841.119 160.6% 0 85.566 33 24027.3 27450 114.2% 409.1 1030 251.8% 3032.5 4777 157.5% 112.7 447.244 396.8% 34 0 0 0 0 2162.1 2501 115.7% 0 0 35 0 332.46 174.3 818.085 469.4% 8674.8 10250 118.2% 0 500.78 36 0 677.049 8684.3 11240 129.4% 6051.3 9194 151.9% 1837 2569 139.8% 37 0 915.269 859.2 2626 305.6% 3381.5 8782 259.7% 43.3 1171 38 0 1643 574 1675 291.8% 1764.6 4666 264.4% 0 324.809 39 2429 7114 292.9% 2555.6 7198 281.7% 23873.5 34240 143.4% 599.9 2413 402.2% 40 0 0 0 0 0 0 15817.1 15820 100.0% 41 0 5.704 0 10.764 3613.1 3656 101.2% 7829.6 7870 100.5% 42 0 16.338 0 25.159 3411.7 3474 101.8% 9278.5 9309 100.3% 43 0 451.378 729.2 1603 219.8% 2884.6 5440 188.6% 5554.7 3532 63.6%

Total 53850.3 89341.08 165.9% 90843.6 145492.7 160.2% 168407.4 309501.5 183.8% 43410.3 65965.44 152.0%

Anul 2005


1 175.8 410.965 233.8% 1455.9 3182 218.6% 23122.3 47110 203.7% 891.8 1753 196.6% 2 0 288.123 76.5 840.453 130.1 790.153 607.3% 0 82.084

150

3 0 1.584 0 9.997 77.7 228.166 293.6% 0 3.885 4 0 414.937 0.6 969.589 33.4 1917 0 439.928 5 0 1406 155 5219 0 11940 0 2183 6 0 10.741 0 35.833 0 15.028 0 2.622 7 0 991.736 138.5 2579 0 959.119 0 124.753 8 0 459.883 72.6 352.267 485.2% 9.1 642.087 0 115.235 9 0 526.113 1035.4 2372 229.1% 42357.3 63350 149.6% 0 1913

10 0 18.911 14.6 71.703 491.1% 2182.5 5512 252.6% 0 63.251 11 0 426.681 4549.9 7610 167.3% 3455.6 6828 197.6% 0 1970 12 0 70.864 10790.1 11040 102.3% 2312.8 2899 125.3% 0 70.67 13 0 61.933 5286.4 5586 105.7% 1875.8 2306 122.9% 0 58.81 14 0 1494 2958 4328 146.3% 708.6 2918 411.8% 0 328.406 15 0 276.812 388.3 856.201 220.5% 563.4 2406 427.1% 0 867.217 16 0 149.732 82.4 361.642 438.9% 1075.9 2723 253.1% 10.6 1115 17 0 547.748 7783.8 9153 117.6% 16396.9 19290 117.6% 0 471.641 18 0 1938 4828.6 7741 160.3% 4855.8 13050 268.8% 0 3498 19 0 1717 2031.5 4259 209.6% 612.1 4977 813.1% 0 834.066 20 0 3665 864 2101 243.2% 1936.4 5252 271.2% 0 1078 21 0 4551 10799.2 16020 148.3% 178 4526 0 648.003 22 1556.9 3485 223.8% 2411.1 3955 164.0% 1191.2 4562 383.0% 0 488.203 23 10813.1 12120 112.1% 5308.8 6299 118.7% 2343.8 4593 196.0% 0 315.385 24 2324.7 2791 120.1% 57.8 354.513 613.3% 67.3 855.697 0 275.571 25 1368.9 2363 172.6% 6624.8 8247 124.5% 109.9 2331 0 578.394 26 2518.9 2737 108.7% 1340.6 1657 123.6% 2441.7 3143 128.7% 0 196.671 27 1061 1211 114.1% 449.2 603.285 134.3% 1255.1 1733 138.1% 0 312.869 28 11064.4 11420 103.2% 3783.6 4102 108.4% 7656.7 8339 108.9% 0 226.04 29 1822.9 2135 117.1% 2618.4 3301 126.1% 338 956.39 283.0% 0 123.376 30 1199.8 1375 114.6% 4246.4 4428 104.3% 4520.4 5283 116.9% 0 551.833


151

31 0 3159 555.7 6816 5346.5 17530 327.9% 1826.7 4972 272.2% 32 0 132.536 15.2 186.74 634.4 1102 173.7% 0 105.964 33 32470 35710 110.0% 583.1 1268 217.5% 2350 4653 198.0% 397.3 1121 282.2% 34 0 0 0 0 2570.2 4837 188.2% 0 0 35 0 265.108 1507.6 1965 130.3% 11723.3 12970 110.6% 0 533.818 36 0 778.719 7980.8 11330 142.0% 8088 12360 152.8% 2501.2 3710 148.3% 37 0 993.567 1956.9 3758 192.0% 3548.9 8651 243.8% 48.6 1214 38 0 1637 482.8 1625 336.6% 2053.3 5371 261.6% 0 578.97 39 2150.2 9524 442.9% 4167.1 9381 225.1% 28836.1 41470 143.8% 709.3 3117 439.4% 40 0 0 0 0 0 0 19228.4 19230 100.0% 41 0 18.714 0 34.135 4103.9 4188 102.0% 9361 9406 100.5% 42 0 40.254 0 42.801 3787.7 3864 102.0% 12148.3 12160 100.1% 43 0 870.714 304.6 1554 510.2% 2953.7 6860 232.3% 6845.7 4220 61.6%

Total 68526.6 112194.4 163.7% 97705.8 155595.2 159.2% 197803.8 355290.6 179.6% 53968.9 81057.67 150.2%

Anul 2006


1 164.4 422.192 256.8% 1608.6 3582 222.7% 24888.7 50680 203.6% 1316.1 2318 176.1% 2 0 344.165 82.3 875.764 153.2 935.018 610.3% 0 85.922 3 0 1.445 0 10.506 95.5 245.928 257.5% 0 4.88 4 0 495.294 1.9 1102 43.4 1964 0 455.606 5 0 1590 203.9 5475 0 13310 0 2472 6 0 1.286 0 0.96 0 1.106 0 0.114 7 0 1387 185.2 3381 0 1295 0 171.255 8 0 528.408 78.5 404.323 515.1% 9.6 849.615 0 138.206 9 0 611.665 1218.7 2909 238.7% 49501.1 74040 149.6% 0 2006

10 0 35.507 25.5 158.461 621.4% 2816.5 6212 220.6% 0 114.152

152

11 0 520.491 4744.2 8013 168.9% 4506.6 8194 181.8% 0 1501 12 0 88.615 12526.7 12800 102.2% 3085.7 3727 120.8% 0 89.954 13 0 87.687 5828 6130 105.2% 2268.9 2756 121.5% 0 70.529 14 0 1866 3219.1 4616 143.4% 763.9 3666 479.9% 0 361.304 15 0 315.122 485.3 987.275 203.4% 615.4 2589 420.7% 0 1089 16 0 110.482 92.1 317.529 344.8% 1384.6 3293 237.8% 12.8 1368 17 0 575.212 8730.1 10060 115.2% 18552.4 21990 118.5% 0 587.116 18 0 2697 6135.3 9729 158.6% 6060.5 16030 264.5% 0 4419 19 0 1918 2229.8 4576 205.2% 680.8 6007 882.3% 0 1070 20 0 4412 905.6 2370 261.7% 3115.1 7305 234.5% 0 1254 21 0 5511 12875.7 18550 144.1% 195.6 5233 0 808.784 22 2512.8 5110 203.4% 2221.6 4351 195.8% 1420.7 5779 406.8% 0 654.35 23 11178.5 12720 113.8% 6117.3 7344 120.1% 2813.5 5359 190.5% 0 322.542 24 3669.5 4355 118.7% 71.5 416.958 583.2% 68.5 1007 0 316.916 25 2888.3 4543 157.3% 6765.3 8920 131.8% 121.4 3326 0 779.579 26 3064.4 3378 110.2% 2022.9 2415 119.4% 2820.9 3660 129.7% 0 215.613 27 1066 1220 114.4% 650.5 810.668 124.6% 1901.2 2368 124.6% 0 241.221 28 14630.2 15270 104.4% 3718.2 4225 113.6% 10487.2 11750 112.0% 0 210.67 29 2835.1 3254 114.8% 3355 4100 122.2% 357.4 941.081 263.3% 0 110.064 30 1458.9 1676 114.9% 4922.9 5161 104.8% 5534.6 6430 116.2% 0 344.774 31 0 3691 494.4 6818 5955.7 19530 327.9% 2231.8 5741 257.2% 32 0 114.615 14.8 157.976 811.6 1229 151.4% 0 93.878 33 41215.3 48660 118.1% 754.7 1710 226.6% 3064.7 6402 208.9% 125.8 827.257 657.6% 34 0 0 0 0 3475.9 6034 173.6% 0 0 35 0 321.89 2294.2 2930 127.7% 14628.2 16620 113.6% 0 1109 36 0 1087 9635.1 13770 142.9% 9842.4 15870 161.2% 2668.3 4360 163.4% 37 0 1110 3093.6 5118 165.4% 3824.8 9589 250.7% 123.1 1505 38 0 1494 661.7 1857 280.6% 2444 6161 252.1% 0 588.073


153

39 3588.6 13520 376.7% 6423.3 13430 209.1% 32310.8 49160 152.1% 829.4 4033 486.3% 40 0 0 0 0 0 0 21190.3 21190 100.0% 41 0 19.564 0 34.699 4170.9 4266 102.3% 11026.3 11080 100.5% 42 0 59.848 0 86.458 3487.9 3688 105.7% 13862.4 13890 100.2% 43 0 1041 364.2 1788 490.9% 5161.2 9858 191.0% 8346.4 5564 66.7%

Total 88272 146163.49 165.6% 114757.7 181491.58 158.2% 233441 419349.75 179.6% 61732.7 93561.76 151.6%

Anul 2007


1 347 683.361 196.9% 2050.7 3860 188.2% 25926.6 50670 195.4% 1814.2 3014 166.1% 2 0 553.41 96.3 872.262 905.8% 189.2 1106 584.6% 0 101.813 3 0 2.115 0 15.517 57.9 273.054 471.6% 0 6.932 4 0 628.584 2.9 1150 53.6 2165 0 483.973 5 0 2247 250 5313 0 15250 0 2935 6 0 1.699 0 1.121 0 1.223 0 0.139 7 0 1938 180.6 3748 0 1428 0 195.589 8 0 779.128 65.4 389.788 596.0% 11.9 988.488 0 161.54 9 0 784.223 1351.3 3319 245.6% 57036.1 87340 153.1% 0 2439

10 0 110.59 63.6 211.328 332.3% 3432 7050 205.4% 0 127.719 11 0 566.268 3586.5 6000 167.3% 4956.7 8504 171.6% 0 1821 12 0 115.26 13552 13910 102.6% 3410.9 4386 128.6% 0 156.367 13 0 160.446 5116.7 5586 109.2% 2660 3696 138.9% 0 98.943 14 0 3211 3207.2 4756 148.3% 1013.3 4622 456.1% 0 445.954 15 0 475.91 499.6 1151 230.4% 670.6 3499 521.8% 0 1576 16 0 142.676 91.9 334.952 364.5% 1720.2 3915 227.6% 11.7 1924 17 0 731.352 7229.4 8558 118.4% 21756.2 24900 114.5% 0 647.331 18 0 3613 5487.9 9396 171.2% 7350.1 19670 267.6% 0 5088

154

19 0 2661 2735.1 5536 202.4% 750 6979 930.5% 0 1309 20 0 6525 901.4 2485 275.7% 3451.6 8462 245.2% 0 1497 21 0 7974 15895.5 22320 140.4% 0 5613 0 968.584 22 3225.9 7001 217.0% 3471.4 6027 173.6% 1802.4 6928 384.4% 0 849.587 23 16808.7 19120 113.8% 5504.7 7046 128.0% 2941.4 6310 214.5% 0 484.049 24 4063.7 4685 115.3% 103.7 455.333 439.1% 84.1 1091 0 328.457 25 3904 6198 158.8% 7653.6 10050 131.3% 152.9 3676 0 913.688 26 3164 3514 111.1% 3146.3 3603 114.5% 3029.3 4019 132.7% 0 274.275 27 1417.6 1577 111.2% 732.5 896.772 122.4% 2162.4 2656 122.8% 0 287.57 28 20426 21330 104.4% 5952.5 6599 110.9% 11261.9 12810 113.7% 0 297.758 29 3147.7 3665 116.4% 4246.3 5199 122.4% 442.4 1211 273.7% 0 134.238 30 2982.2 3287 110.2% 4718.9 5045 106.9% 6643.2 7738 116.5% 0 439.662 31 0 4937 752.6 7297 969.6% 6986.3 22580 323.2% 1987 6374 320.8% 32 0 151.054 22.7 166.952 735.5% 951 1398 147.0% 0 115.559 33 61918.8 72570 117.2% 543.9 1485 273.0% 4677.4 8319 177.9% 378.4 1137 300.5% 34 0 0 0 0 5034.3 8571 170.3% 0 0 35 0 386.756 2801 3524 125.8% 16400.4 18690 114.0% 0 1333 36 0 1701 11562 16550 143.1% 12057.6 19770 164.0% 2774.9 4995 180.0% 37 0 1524 2876.4 5189 180.4% 4876.8 12040 246.9% 105.5 2037 38 0 1711 1713 3146 183.7% 3694.1 8861 239.9% 0 1267 39 4239.7 17340 409.0% 7928.8 15720 198.3% 38723.8 58600 151.3% 432 4117 953.0% 40 0 0 0 0 0 0 25209.3 25210 100.0% 41 0 28.895 0 40.198 4643.9 4771 102.7% 12111.6 12210 100.8% 42 0 83.626 0 98.919 5250.5 5485 104.5% 16129.4 16180 100.3% 43 0 1480 310.7 2000 643.7% 6451.4 11930 184.9% 10564.9 12790 121.1%

Total 125645.3 206194.4 164.1% 126405 199051.1 157.5% 272714.4 487971.8 178.9% 71518.9 116772.7 163.3%


155


Soldul comercial pe ramuri ale industriei prelucrătoare, mil. euro

Băuturi

-160.00

-140.00

-120.00

-100.00

-80.00

-60.00

-40.00

-20.00

0.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al bău

turi,

mil.

eur

o

Băuturi

Produse pentru telecomunicaţii

-1200.00

-1000.00

-800.00

-600.00

-400.00

-200.00

0.00

200.00

400.00

2005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Produse pentrutelecomunicaţii

156

Alte mijloace de transport

-200.00-150.00-100.00-50.00

0.0050.00

100.00150.00200.00250.00300.00350.00

2005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Alte mijloace detransport

Confecţii şi accesorii

0.00

500.00

1000.00

1500.00

2000.00

2500.00

3000.00

3500.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Confecţii şi accesorii


157

Produse chimice

-5000.00

-4000.00

-3000.00

-2000.00

-1000.00

0.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

ul c

omer

cial

, mil

euro

Produse chimice

Produse din lemn şi din lemn (excluzând mobila)

-60.00

-40.00

-20.00

0.00

20.00

40.00

60.00

80.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Produse din lemn şidin lemn (excluzândmobila)

158

Tutun şi produse din tutun

-150.00

-100.00

-50.00

0.00

50.00

100.00

150.00

200.00

250.00

2005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Tutun şi produse dintutun

Utilaje metalurgie

-300.00

-250.00

-200.00

-150.00

-100.00

-50.00

0.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Utilaje metalurgie


159

Autovehicule de transport rutier

-4000.00-3500.00-3000.00-2500.00-2000.00-1500.00-1000.00-500.00

0.00500.00

1000.00

2005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Autovehicule detransport rutier

Mobilă

540.00560.00580.00600.00620.00640.00660.00680.00700.00720.00

2005 2006 2007 2008 2009

Sold

coe

mrc

ial,

mil.

eur

o

Mobila

160

Încălţăminte

0.00

200.00

400.00

600.00

800.00

1000.00

1200.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il. e

uro

Încălţăminte

Sold comercial textile

-2000.00-1800.00-1600.00-1400.00-1200.00-1000.00-800.00-600.00-400.00-200.00

0.002005 2006 2007 2008 2009

Sold

com

erci

al, m

il eu

ro m

il.

Textile

Sold comercial textile


161


Numărul de angajaţi, 2008, mii persoane Cod

CAEN Rev. 2

Industria/luna TRIM I TRIM II TRIM III

TRIM IV

10 Industria alimentară 156,43 154,40 152,77 149,97 11 Fabricarea băuturilor 28,50 25,97 25,10 23,70 12 Fabricarea produselor din tutun 1,77 1,30 1,20 1,43 13 Fabricarea produselor textile 36,67 26,80 25,50 24,73 14 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 227,33 176,73 167,93 158,10 15 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi

marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor

74,93 55,53 52,83 50,33

16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite

58,17 48,60 45,80 44,27

17 Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 14,20 10,90 10,30 10,20 18 Tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor 15,97 15,27 14,90 14,13 19 Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute

din prelucrarea ţiţeiului 10,70 8,33 7,37 6,90

20 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice 34,97 31,37 31,20 31,00 21 Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a

preparatelor farmaceutice 8,90 8,73 8,57 8,57

22 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice 44,33 40,20 38,70 37,60 23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 50,00 40,17 37,83 35,50 24 Industria metalurgică 49,90 39,80 37,97 36,77 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal

exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii 100,03 82,43 77,47 73,97

26 Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice

25,83 23,07 22,37 21,20

27 Fabricarea echipamentelor electrice 38,33 34,63 32,80 32,30 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. 65,60 57,60 54,13 51,43 29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a

remorcilor şi semiremorcilor 125,13 112,70 113,73 113,37

30 Fabricarea altor mijloace de transport 38,27 36,47 33,83 31,17 31 Fabricarea de mobilă 75,83 59,13 54,80 53,73 32 Alte activităţi industriale n.c.a. 11,70 8,90 8,40 8,30 33 Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi

echipamentelor 34,37 34,00 32,17 30,17

162

Numărul de angajaţi, 2009, mii persoane

Cod

CAEN Rev. 2

Industria/luna TRIM I TRIM II TRIM III TRIM IV

10 Industria alimentară 155,50 154,40 152,77 149,97 11 Fabricarea băuturilor 26,67 25,97 25,10 23,70 12 Fabricarea produselor din tutun 1,57 1,30 1,20 1,43 13 Fabricarea produselor textile 29,47 26,80 25,50 24,73 14 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 189,37 176,73 167,93 158,10 15 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea

articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor

58,70 55,53 52,83 50,33

16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite

52,23 48,60 45,80 44,27

17 Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 11,53 10,90 10,30 10,20 18 Tipărirea şi reproducerea pe suporţi a

înregistrărilor 15,73 15,27 14,90 14,13

19 Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului

8,93 8,33 7,37 6,90

20 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice 32,87 31,37 31,20 31,00 21 Fabricarea produselor farmaceutice de baza şi

a preparatelor farmaceutice 8,63 8,73 8,57 8,57

22 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice

41,20 40,20 38,70 37,60

23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice

41,37 40,17 37,83 35,50

24 Industria metalurgică 43,70 39,80 37,97 36,77 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor

din metal exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii 90,40 82,43 77,47 73,97

26 Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice

23,67 23,07 22,37 21,20

27 Fabricarea echipamentelor electrice 35,90 34,63 32,80 32,30 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente

n.c.a. 62,23 57,60 54,13 51,43

29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor

116,97 112,70 113,73 113,37

30 Fabricarea altor mijloace de transport 39,33 36,47 33,83 31,17 31 Fabricarea de mobilă 64,73 59,13 54,80 53,73 32 Alte activităţi industriale n.c.a. 9,60 8,90 8,40 8,30 33 Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi

echipamentelor 35,00 34,00 32,17 30,17


INDICII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN INDUSTRIE pe activităţi (diviziuni) CAEN Rev.2

Sursa: Buletin Industrial 1/2009 şi 1/2010 An de bază 2005 2008 Ian. Feb. Martie Aprilie Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Nov. Dec. Industria alimentară 114,7 104,9 95,2 111 101 101,6 93,8 94,5 91,7 101,8 107,4 107,1 Fabricarea băuturilor 94,5 103,6 117,8 116,8 114,7 110,5 112 104,5 113,7 106,5 110,7 109,6 Fabricarea produselor din tutun 167,5 159,5 135,1 137,1 141,9 111,3 118 121,1 132,3 141,9 144,4 119,1 Fabricarea produselor textile 93,2 109,8 94,9 116 92,6 117,3 104,5 116,1 117,7 107,9 102,1 120,2 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 92,1 98,6 83,4 105,8 93,4 90,2 95 88,6 96,4 96,7 88,1 100,4 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor

103 113,5 100 123,9 99,3 107,2 109,7 93,6 115 110,2 99,2 102,2

Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi pluta, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite

96,3 111,3 91,4 110,6 91 92 94,3 90,3 97,2 92,9 97,6 91,9

Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 111,5 109,6 82 102,2 92 100 95 88,1 106,6 100,5 96,2 103,9 Tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor 115,8 131,5 129,9 149,5 132,7 133,1 133,8 124,7 131,6 118,6 124,3 121,2 Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului

104 110,3 108,8 171,9 129 109,1 99,7 116,7 106,4 115,9 125,7 94,9

Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice 105,5 116 106,7 136,5 129,2 138,3 122,1 123 141,3 123,7 106,6 109,1 Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice

120 111,4 137,9 148,8 115,1 131,5 83 140,2 144,2 118,3 123,6 113,9

Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice 116,4 122,7 107,3 103,8 104,9 103 110,8 98 98,4 90,2 83,4 74,3 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 95,7 137,2 120,5 125,1 121,5 123,1 128,2 121,6 120,8 120,8 109,1 106,9 Industria metalurgică 95,3 103,6 99,9 93,4 90,2 93,4 101,8 92,9 95,7 82,1 56,5 54,1 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii

122,4 118,9 121,2 113,7 120,1 125,4 122,5 108 116,3 107,3 100 95,6

Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice

89,9 110,8 86,1 115,5 118,3 105,2 105,4 94,7 81,7 109,6 94,4 106,7

164

Fabricarea echipamentelor electrice 106,3 113,7 100,4 128 117,3 120,4 117,8 98,7 119,6 103,6 88,8 80,1 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. 101,3 102,9 102,5 112,9 98,9 110,5 98,9 84,4 102,3 91,8 108,4 96,7 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor

135,3 132,2 87,1 96,9 99,4 99,5 108,3 101 120,9 93 62,9 42,7

Fabricarea altor mijloace de transport 91,2 92,3 85,3 100,4 97,9 95,9 99,1 81,3 115,8 101,8 85,6 102,5 Fabricarea de mobilă 102,1 107,6 96 107,5 97,6 115,5 116,7 89,6 108 101 90,8 107,4 Alte activităţi industriale n.c.a. 62,6 59,8 61,5 68,2 78,9 82,8 86,8 107,7 101,9 104,7 79,5 71,2 Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor

86,9 87,5 80,8 74,6 71,9 81 77,1 76,8 80,7 77,8 84,1 83,3

INDICII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII în INDUSTRIE pe activităţi (diviziuni) CAEN Rev.2

Sursa: Buletin Industrial 1/2009 şi 1/2010 An de bază 2005 2009 Ian. Feb. Martie Aprilie Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Nov. Dec. Industria alimentară 106,1 114,7 126,2 128,2 127,9 136,3 131,9 124,3 142,7 158,5 154,7 160,8 Fabricarea băuturilor 109,5 101,2 115,2 137,2 145,7 165,8 156,7 146,3 142,9 140,8 128,3 129,1 Fabricarea produselor din tutun 157,6 200 275,9 205,6 249,9 297,2 325,1 347,4 242,1 296,7 239,9 259,7 Fabricarea produselor textile 112,3 108 120,8 110,9 110,2 110,9 114,3 97,6 142,8 162,1 150,7 131,3 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 90,1 94,7 98,5 88,1 94,6 99,2 106,5 76,8 89,9 99,3 94,5 83,7 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor

119,6 125,2 120,8 96,2 108,3 119,6 128,6 87,8 112,2 115,2 119,4 112,3

Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite

147,6 177,2 202,5

196,2 232,3 235,1 248,6 215,7 248,5 262,6 262,9 204,4


165

Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 100,3 120,5 130,1 115,1 130,9 147 138,3 143,1 142,4 153,9 146,8 136,5 Tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor 97 112 109,1 117 112,9 116,2 109 106,3 113,7 125,1 131,4 121,6 Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului 101,2 113 132,3 134,9 130,1 138,6 162,6 170,1 164,4 147,4 144,4 168,4

Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice 77,2 111,2 111,1 120,2 127 139,1 150,1 151 158,5 148,5 151,3 127,8 Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice 133,9 166 151,1 141,9 151 128,1 83,9 79,2 117,3 141 131 103,1

Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice 125,7 141,5 157,9 145,2 181,5 181,9 191 185,8 191 201,6 189 154,9 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 81,5 139,4 183,3 197,7 232,8 213 239,3 238,1 260,4 240,2 201,1 108,1 Industria metalurgică 53,9 74,5 72,9 76,6 82,5 79,4 97,5 94 106,9 115,1 105,9 95,3 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii 127,3 164,1 169,1 162,5 157,9 196,7 202,3 177,7 211,1 216,5 193,6 156,1

Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice 80,9 111,7 123,8 99,9 99,9 110 89,8 73,6 100,1 106,2 109,4 120,9

Fabricarea echipamentelor electrice 136,4 166,5 158,2 171,5 194,3 210,4 211,3 214,5 229 238,7 235,9 194,1 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. 144,3 156,7 181,3 155 163,2 173,1 156,6 157,7 154,5 154,3 153,4 149,1 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor 89,3 115,4 155,4 158,2 176,5 192,1 197,9 81,4 205,4 216,2 203,8 148,9

Fabricarea altor mijloace de transport 112,1 116,1 144,9 120,8 136,8 114,3 108,3 92 103,9 112 111,6 118,1 Fabricarea de mobilă 119,2 130,9 151,2 138,7 146,3 148 142,9 138 161,9 157,7 153,6 131,6 Alte activităţi industriale n.c.a. 84,4 94,5 117,5 142,6 132,8 144,6 147,5 89,9 106,2 127,1 117,2 84,5 Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor 91,9 83,9 83,3 90,7 91,4 100,1 109,5 100 105,2 117,9 125,8 119,5

166


INDICII PRODUCTIVITĂŢII PE PERSOANĂ, la nivel de economie naţională Sursa: EUROSTAT Productivitatea: GDP/angajaţi An de baza: 2000 Tara/Anul 2008Q1 2008Q2 2008Q3 2008Q4 2009Q1 2009Q2 2009Q3 2009Q4 European Union 27 107,9 109,1 107,2 109,6 103,4 104,9 105,2 109,9 European Union 25 107,3 108,5 106,5 108,6 103,0 104,4 104,5 108,9 European Union 15 106,3 107,3 105,3 107,2 102,0 103,2 103,3 107,2 Euro area (EA11-2000, EA12-2006, EA13-2007, EA15-2008, EA16)

104,8 106,4 103,9 105,6 100,8 102,6 102,4 106,1

Euro area (16 tari) 104,9 106,6 104,1 105,7 100,8 102,6 102,4 106,1 Euro area (15 tari) 104,8 106,4 103,9 105,6 100,7 102,5 102,2 105,9 Euro area (13 tari) 104,8 106,4 103,9 105,6 100,7 102,5 102,2 106,0 Euro area (12 tari) 104,8 106,3 103,8 105,5 100,7 102,4 102,1 105,9 Belgia 105,6 109,2 101,4 109,7 100,9 104,7 99,3 109,4 Bulgaria 114,7 123,8 142,0 146,9 111,0 119,9 139,5 146,7 Republica Cehă 125,9 133,5 132,1 129,9 121,0 127,8 127,9 128,7 Danemarca 102,9 105,7 102,6 104,1 101,0 100,4 101,8 106,7 Germania 107,3 108,7 108,3 104,3 100,0 101,1 103,4 103,0 Estonia 143,0 155,8 146,7 146,8 130,9 145,6 138,6 150,8 Irlanda 116,0 114,7 113,8 112,6 114,6 115,8 115,7 116,3 Grecia 115,7 123,1 128,6 124,6 114,9 122,0 127,0 124,2 Spania 99,8 103,6 98,3 106,9 102,6 106,1 101,9 111,3 Franţa 107,7 108,1 104,7 108,9 105,1 105,9 104,0 110,1


167

Italia 96,6 98,0 96,8 96,4 91,2 93,3 94,6 95,5 Cipru 102,1 109,0 106,4 106,4 101,3 107,6 105,6 104,9 Letonia 131,3 143,8 150,4 158,0 117,5 135,2 146,0 157,4 Lituania 149,9 163,8 172,6 165,3 137,0 141,4 160,1 158,4 Luxembourg (Grand-Duché) 104,2 104,6 98,0 99,1 95,6 95,4 96,7 100,5 Ungaria 124,8 135,8 137,4 139,2 119,7 131,3 132,5 138,6 Malta 98,2 103,3 106,6 106,1 95,8 99,8 105,7 107,4 Olanda 108,9 110,2 104,9 109,5 103,7 105,0 102,5 108,9 Austria 108,1 108,7 108,0 110,7 103,2 104,4 105,8 110,1 Polonia 123,1 125,7 124,5 137,9 122,9 125,9 125,8 144,0 Portugalia 103,7 106,7 105,0 106,4 101,1 105,7 106,0 108,5 România 144,2 170,7 205,5 227,2 : : : : Slovenia 124,8 132,7 130,8 124,5 114,1 122,7 124,2 122,6 Slovacia 135,4 146,2 154,3 149,8 128,1 139,9 152,4 152,0 Finlanda 112,2 114,2 112,7 119,5 104,6 106,9 106,5 118,3 Suedia 115,8 120,9 105,4 118,8 109,2 114,9 101,9 119,9 Marea Britanie 112,7 109,8 112,1 113,4 107,6 104,8 108,7 111,7 Norvegia 105,7 106,3 101,5 109,9 106,0 101,0 102,0 109,6

: - date lipsă

168

Anexa 8 (Anexă la Capitolul 5) Valorile indicatorilor consideraţi în analiza competitivităţii regionale,

pentru fiecare regiune în parte, în perioada 2007-2008 Nord-Est 2007 2008 Rată creştere PIB 4.1 7.2 PIB/loc. (lei) 12340.9 14825.33 Exporturile nete (EUR) -335.2 -287 Productivitatea muncii 36.43357 43.6555 Venit net/loc. 938 1155 Ocuparea forţei de muncă (total) 61.3 60.5 Ocuparea forţei de muncă (femei) 59.1 57.1 Indicele speranţei medii de viaţă 0.796 0.802 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.36 0.39 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 0.89 1.31 Educaţie terţiară 33.7 21.2

Sud-Est 2007 2008 Rata creştere PIB 5 6.8 PIB/loc. (lei) 15641.8 19691.83 Exporturile nete (EUR) -768.2 -1250.6 Productivitatea muncii 41.90535 52.47864 Venit net/loc. 972 1190 Ocuparea forţei de muncă (total) 54.7 55.3 Ocuparea forţei de muncă (femei) 45.6 45.6 Indicele speranţei medii de viaţă 0.794 0.799 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.18 0.18 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 1.03 1.21 Educaţie terţiară 29.7 22.2

Sud-Muntenia 2007 2008 Rata creştere PIB 6.2 7.8 PIB/loc. (lei) 15757.8 19846.04 Exporturile nete (EUR) -1048.5 -827.6 Productivitatea muncii 42.81651 53.65004 Venit net/loc. 974 1220 Ocuparea forţei de muncă (total) 60.5 61.1 Ocuparea forţei de muncă (femei) 52.9 52.3 Indicele speranţei medii de viaţă 0.792 0.8 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.45 0.35 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 1.24 1.23 Educaţie terţiară 20 10.1


169

Sud-Vest Oltenia 2007 2008 Rata creştere PIB 6 8 PIB/loc. (lei) 15097.3 18594.08 Exporturile nete (EUR) 929.5 936.2 Productivitatea muncii 39.33669 48.01929 Venit net/loc. 1007 1260 Ocuparea forţei de muncă (total) 59.3 60 Ocuparea forţei de muncă (femei) 53.1 53.9 Indicele speranţei medii de viaţă 0.792 0.797 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.2 0.21 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 1.02 0.95 Educaţie terţiară 32.4 22.3

Vest 2007 2008 Rata creştere PIB 5.4 6.1 PIB/loc. (lei) 22341.9 26717.88 Exporturile nete (EUR) -301.4 -229.5 Productivitatea muncii 49.46583 58.58998 Venit net/loc. 978 1207 Ocuparea forţei de muncă (total) 59.6 59.3 Ocuparea forţei de muncă (femei) 52.5 52.7 Indicele speranţei medii de viaţă 0.782 0.791 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.26 0.3 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 3.86 4.16 Educaţie terţiară 67.6 41.26

Nord-Vest 2007 2008 Rata creştere PIB 5.8 6.9 PIB/loc. (lei) 18610.5 21782.49 Exporturile nete (EUR) -1752.5 -1726 Productivitatea muncii 42.75103 49.7427 Venit net/loc. 935 1119 Ocuparea forţei de muncă (total) 57 56.4 Ocuparea forţei de muncă (femei) 52.8 52.1 Indicele speranţei medii de viaţă 0.779 0.79 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.38 0.43 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 1.5 2.03 Educaţie terţiară 33.7 33.8

170

Centru 2007 2008 Rata creştere PIB 7.2 8.2 PIB/loc. (lei) 19579.5 23797.88 Exporturile nete (EUR) -1897.9 -1900 Productivitatea muncii 47.06801 56.762 Venit net/loc. 937 1150 Ocuparea forţei de muncă (total) 55.1 56.6 Ocuparea forţei de muncă (femei) 48.4 49.3 Indicele speranţei medii de viaţă 0.798 0.806 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 0.15 0.13 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 1.58 1.71 Educaţie terţiară 49.9 41.8 Bucureşti-Ilfov 2007 2008 Rata creştere PIB 8.2 6.4 PIB/loc. (lei) 43037.3 51143.27 Exporturile nete (EUR) -16598.8 -17424.5 Productivitatea muncii 79.06099 93.8542 Venit net/loc. 1382 1810 Ocuparea forţei de muncă (total) 62.4 63.3 Ocuparea forţei de muncă (femei) 55.9 56.2 Indicele speranţei medii de viaţă 0.819 0.824 Cheltuieli totale de R&D (%PIB) 1.31 1.62 Populaţia ocupată în sect. de înaltă tehnologie 5.73 6.55 Educaţie terţiară 100 100

Sursa: INS, CNP, EUROSTAT, 2009.


171

reindustrializarea romÂniei: politici Şi strategii · 2 aspes – structura de conducere...

Documents