REGIONALIZAREA ÎN ROMÂNIA- UN PROIECT NAŢIONAL INTRE DEZIDERAT POLITIC ŞI REALITATE

Ştefan NiculceaUniversitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Politice

REZUMAT Trăim într-o „Europă a Regiunilor”, în care regiunile sunt reprezentate de colectivităţile publice ce răspund mai bine nevoii de eficienţă economică şi de reducere a disparităţilor economice intre regiuni. Astăzi, regionalizarea este o temă de actualitate, acest subiect se bucura de o atenţie deosebită în mediul politic fiind inclusă în “Memorandumul privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare - descentralizare în România”1, aprobat de Guvernul României în 19 februarie 2013. În cuprinsul lucrării am prezentat istoricul organizării administrativ-teritoriale în România, forma de organizare existentă în prezent, cadrul instituţional existent, precum şi câteva scenarii de regionalizare propuse de mediul politic. În anul 2014, acest mare proiect național pe tema regionalizării a eșuat. Dezbaterea asupra regionalizării s-a centrat mai degrabă în jurul unor proiecții politice și a răspuns unor preocupări legate de împărțirea influenței diferitelor partide și grupuri în administrațiile locale. În momentul actual, întrebările care îşi aşteaptă încă răspuns, din partea decidenţilor politici sunt:„Procesul de regionalizare are sau nu finalitate? Este momentul propice ca procesul de regionalizare să înceapă acum?” O asemenea decizie presupune o dezbatere naţională care trebuie să analizeze în ce măsură societatea românească este pregătită pentru o schimbare profundă a structurii sale teritoriale.

Cuvinte cheie: regiune, regionalizare, regionalism, descentralizare , regionalizare administrativă

I. DEFINIŢII, TERMENI Conceptul de „regiune” este definit de Carta Comunitară a Regionalizării ca fiind „un teritoriu care formează din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care exista continuitate iar populaţia posedă anumite elemente comune şi care doreşte să-şi păstreze specificitatea astfel rezultata şi să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social şi economic.”2 Prin regiune se înţelege şi un anumit teritoriu care însă nu se suprapune cu zona delimitată după criterii administrative, iar pentru delimitarea ei utilizăm alte criterii precum: gradul de dezvoltare social-economică, criterii de ordin geografic, cultural, social, etc. Alături de termenul de regiune, în ştiinţa regională se folosesc şi alţi termeni, precum „arie” şi „zonă”. Stanislaw Czamanski3 a realizat o distincţie clară între termenii menţionaţi, astfel:„aria” este un termen generic care sugerează orice parte a spaţiului bidimensional, fiind util în analiza economico-socială;

1 Guvernul României (2013), Memorandum privind adoptarea măsurilo rnecesare pentru demararea procesului de regionalizare- descentralizare în România din 19.02.20132 Gerard Marcou-“Regionalisation en Europa, Parlement Europeen, L2929, Luxembourg, p.9319 Stanislaw, C., (1973), Regional planning; National income; Social accounting; Mathematical models,Accounting, Ed Lexington Books.

1/10

„zona” utilizată la început doar ca un termen tehnic; în prezent, acest termen este utilizat pentru a defini o suprafaţă cu caracteristici diferite în raport cu spaţiul înconjurător;„regiunea” este un termen delimitat mai precis, implicând un teritoriu aflat în spaţiul economic naţional cre poate funcţiona independent, deşi, în realitate, el este conectat cu restul economiei4. De-a lungul timpului, regiunea a fost definit sub diverse forme:1. O suprafaţă în care fiecare combinare a factorilor de mediu şi demografici a creat o omogenitate a structurii economice şi sociale (T.J. Woofter)2. O arie delimitată pe baza omogenităţii generale a trăsăturilor teritoriului şi a ocupaţiilor (R.S. Platt)3. O suprafaţă în interiorul căreia s-a dezvoltat un model uman de adaptare la mediu (American Society of Planning Officials)4. Un domeniu în care entităţi diferite, puse în mod artificial împreună, s-au adaptat ulterior în vederea unei existenţe comune (P.V. de la Blache)5. O suprafaţă în interiorul căreia un set specific de condiţii fizice va determina un tip specific de viaţă economică (R.E. Dickinson)6. O suprafaţă ale cărei condiţii fizice sunt omogene (W.L.G.Joerg)7. O arie caracterizată în întregime prin trăsături ale teritoriului similare şi care contrastează cu cele ale ariilor învecinate (N.M. Fenneman)9. O arie geografică unificată cultural, în primul rând economic şi ulterior printr-un consens de gândire, educaţie, activităţi recreaţionale, care o disting de alte asemenea suprafeţe (K. Joung)10. Un decupaj fără personalitate juridică, care nu reprezintă o colectivitate teritorială, dar este un nivel de planificare/amenajare a teritoriului zonal5. Diversitatea definiţiilor sugerează existenţa unei diversităţi de regiuni. Regiunea, considerată cea mai extinsă arie în care se aplica generalizarea, devine totodată un cadru de implementare a unei politici şi strategii de dezvoltare.

II. Regiunile în istoria administrativ-teritorială a României1938 – 1940 : 10 ţinuturi

Constituția din 1938, care a introdus a introdus ca nouă unitate administrativă ținutul, Conform legii administrative din 14 august 1938, au fost formate 10 ținuturi: Argeș (sau Bucegi), Crișuri (sau Someș), Dunării (sau Dunărea de Jos), Jiu (sau Olt), Mării, Mureș (sau Albă Iulia), Nistru, Prut, Suceava, Timiș. Județele din Transilvania locuite preponderent de maghiari au fost incluse în ținuturi separate, astfel: județul Trei Scaune a fost inclus în Ținutul Argeș, iar județele Ciuc și Odorhei în Ținutul Alba Iulia.1950 – 1952 : 28 regiuni6 septembrie 1950 - Prin Legea nr.5 au fost desființate cele 58 de județe (ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni 6 (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).

1952 – 1956 : 18 regiuni19 septembrie 1952 - Prin Decretul 331 a fost modificată Legea nr. 5/1950 astfel încât, prin comasare, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară 7. 1956 – 1968 : 16 regiuni 10 ianuarie 1956 - Prin Decretul 12 a fost modificată din nou Legea nr. 5/1950 desființându-se regiunile Arad și Bârlad 8. În final numărul regiunilor s-a redus la 16.

(1968-1981) - 39 judeţe

4 Nicolae,V., Constantin, D, L., (1998), Bazele Economiei Regionale şi Urbane, Editura Oscar Print, p. 16.5Puscasu V., Dezvoltare si planificare urnbana- suport de curs, p.65

.6Grigor P. Pop și colectivul, Județul Cluj. Județele României, p.15 7 Günther H. Tontsch, Juristische Literatur zur rumänischen Verwaltungsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, în: Jahrbuch für Europäische Verwaltungsgeschichte 12 (2000), pag. 285.8 Grigor P. Pop și colectivul, Județul Cluj. Județele României, p.14

2/10

16 februarie 1968 - Prin Legea nr. 2 s-a revenit la împărțirea administrativ - teritorială a țării pe județe. Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 județe, municipiul București, 236 orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13149 sate.(1981-1996), 40 judeţePrin Decretul nr. 15 din 15 ianuarie 1981, judeţele Ilfov şi Ialomiţa au fost reorganizate. Au apărut judeţele Călăraşi şi Giurgiu (cu reşedinţe în oraşele omonime), iar restul judeţului Ilfov a fost declarat sector agricol, subordonat Capitalei.1996-2015), 41 judeţeNumărul judeţelor ţării este, în prezent de 41, în urma promulgării Legii nr. 24 din 12 aprilie 1996 (care acordă acest stătut şi pentru fostul sector agricol Ilfov). Regim asemănător judeţului are şi Capitala ţării. 1998-PREZENTPrin Legea 151/1998 s-au constituit Regiunile de dezvoltare9, (în număr de 8 regiuni):1.Regiunea de Nord-Est, cu reşedinţa la Piatra-Neamţ, incluzând judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;2.Regiunea de Sud-Est, cu reşedinţa la Brăila, cuprinde judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea Vrancea;3.Regiunea Sud Muntenia, cu reşedinţa la Călăraşi, cuprinzând judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman;4.Regiunea Sud-Vest Oltenia, cu reşedinţa la Craiova, incluzând judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;5.Regiunea de Vest, cu reşedinţa la Timişoara, cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;6.Regiunea de Nord-Vest, cu reşedinţa la Cluj-Napoca, compusă din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satul Mare şi Sălaj;7.Regiunea Centru, cu reşedinţa la Albă Iulia, având în componenţă judeţele Albă, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu;8.Regiunea Bucureşti-Ilfov, cu reşedinţa la Bucureşti, include Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.Aceste regiuni de dezvoltare sunt regiuni de nivel NUTS II (adică au o populaţie de până în 2,8 milioane locuitori) şi nu au personalitate juridică. Prin Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională (abrogată prin legea 315/2004) au fost stabilite pentru prima dată obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi instrumentele necesare promovării politicii de dezvoltare regională.

III. Cadrul instituţional al politicii de dezvoltare regională în România

Conform Legii 315/ 2004, principalele organisme cu rol decizional şi executiv în implementarea politicii de dezvoltare regională din România sunt: Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR), Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR-uri), Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionale (CRP) şi Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR).

Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR)10 este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR)11 este organismul neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale;

Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR)12 este structura naţională de tip partenerial, cu rol decizional privind elaborarea şi implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională;

HG nr. 497 din 1 aprilie 2004 stabileşte Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor pentru dezvoltare regională. Consiliul pentru dezvoltare regională este organismul regional deliberativ, fără personalitate

9 Sursa: Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala10 LEGE nr. 315 din 28 iunie 2004 (*actualizata*) privind dezvoltarea regionala in Romania, art. 7(2) alin. (2) si art. 9 lit. j) si n) 11 Idem, art.912 Idem,art.12

3/10

juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

HG nr. 497 din 1 aprilie 2004 se stabileşte cadrul instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea asistentei financiare comunitare acordate României prin instrumentele structurale. Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale intre regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale:

HG nr. 1.200 din 29 iulie 2004 se stabileşte cadrul instituţional pentru constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului naţional de coordonare a procesului de pregătire pentru gestionarea instrumentelor structurale 

HG nr. 1.179 din 29 iulie 2004 Pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale 

HG nr. 1.115 din 15 iulie 2004 se stabileşte cadrul instituţional şi partenerial prin care instituţiile şi organismele publice şi private stabilesc obiectivele naţionale prioritare de dezvoltare pe termen mediu pentru realizarea coeziunii economice şi sociale, precum şi programarea financiară a măsurilor prin care se realizează aceste obiective, an strânsă corelare cu orientările bugetare multianuale.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 111 din 16 noiembrie 2004 modifica şi completează Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România Astfel, Agenţiile de dezvoltare regională din regiunile de dezvoltare care au în componenta lor judeţe situate de-a lungul frontierei comune se pot asocia formând birouri regionale pentru cooperare transfrontalieră, în scopul asigurării managementului administrativ, financiar şi tehnic al programelor de cooperare transfrontalieră.

Hotărâre nr. 2001 din 16 noiembrie 2004 modifica art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, astfel conform art. 18  (1) din lege „se desemnează Ministerul Integrării Europene ca autoritate de management pentru iniţiativa comunitară”.

HG 457 din 2008 stabileşte cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale;

HG 802 din 09 august 2011 modifica şi completează unele acte normative din domeniul implementării instrumentelor structurale Monitorul Oficial 566/2011 (actualizează HG 457din 2008);

4/10

IV. ANALIZA SWOT A PROIECTULUI PRIVIND REGIONALIZAREA ROMANIEI

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Regiunile vor avea bugete foarte mari2.Regionalizarea va duce şi la o adevărată descentralizare şi la concentrarea deciziilor şi acţiunilor mai mult la nivel local3.Reducerea birocraţiei administraţiei publice centrale dar şi judeţene şi locale4.Absorbţia mai bună a fondurilor europene5.Marile proiecte de infrastructură vor fi demarate mai rapid cu impact asupra diminuării ratei şomajului6. Reducerea disparităţilor economice dintre zonele bogate şi cele sărace din ţara noastră7. O alocare mai eficientă de fonduri de la nivel central care să corespundă mai bine nevoilor directe ale comunităţii şi cetăţeanului

1.Rate reduse de activitate în anumite zone ale ţării2.Proiectul de descentralizare nu are ca obiectiv şi o reorganizare a comunelor3.Absenţa unor birouri de reprezentare la Bruxelles care să facă lobby pentru promovarea şi atragerea de fonduri europene4.Infrastructura publică socială deteriorată sau nemodernizata (sănătate, infrastructura serviciilor sociale, educaţie)5.Migraţie temporară masivă în afara ţării, din zone aflate în declin industrial şi cu un nivel ridicat de dependenţa de agricultură6. Descentralizarea este un proces care necesită un timp îndelungat7. Redirecţionarea preferenţială a resurselor financiare de la nivel regional către anumite elite locale clientelare clasei politice

OPORTUNITATI RISCURI

1.Fluxuri importante de investiţii străineDirecte2.Nivel scăzut de salarizare a forţei demuncă, comparativ cu cel al forţei demunca din ţările UE3.Tranziţia către o economie bazată peservicii4.Importante resurse turistice neexploatate în toate regiunile5.Statutul României de stat membru al UE creează premizele pentru o piaţă comună de-a lungul Dunării6.Expertiza în domeniul managementului şi abilităţile tehnice ale emigranţilor români care revin în oraşele natale7.Valorificarea adecvată a poziţiei geografice ca punct de tranzit în reţeaua Europeană de transport

1.Adâncirea decalajelor dintre regiuni şi între zone ale aceleiaşi regiuni2.Capacitate de planificare insuficient dezvoltată a autorităţilor locale3.Incapacitatea autorităţilor locale în atragerea fondurilor necesare pentru asigurarea cofinanţării pentru proiectele Inconsistenta mecanismelor fiscale cuprocesul de descentralizare a responsabilităţilor administrative către autorităţile locale4.Politizarea procesului de regionalizare5.Creşterea birocraţiei şi a fenomenului de corupţie la nivel local şi regional6.Cele mai sărace regiuni ale României sunt localizate la graniţele externe ale Uniunii Europene

SURSA: ( Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor Programul Operational Regional )

V. STUDIU DE CAZ:

5/10

Memorandumul adoptat de guvern privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare - descentralizare în România

În vederea derulării efective a procesului de regionalizare în România, prin Memorandumul privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare - descentralizare în România13, aprobat de Guvernul României în 19 februarie 2013 a fost creat cadrul organizatoric adecvat unei asemenea acţiuni. Astfel s-a constituit Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, organism cu rol strategic, cu scopul de a propune profilul viitoarelor regiuni administrativ teritoriale14. S-au fundamentat elementele de teritoriu şi mărimea populaţiei viitoarei regiuni. Astfel, conform experţilor15, o regiune va cuprinde minim patru judeţe iar la nivel naţional se va constitui un număr de 8-10 regiuni16; o regiune având în jur de două milioane de locuitori. S-a propus ca formă de conducere să fie asigurată de un consiliu regional iar conducerea executivă a regiunii va fi asigurată de preşedintele consiliului regional, care va dispune de un aparat tehnic ce va duce la îndeplinire hotărârile administrative emise de Consiliul regional. Pe fondul prelungirii actualei crize financiare mondiale, sistemul actual administrativ românesc se confruntă cu multe probleme legate de eficienţă care necesită o soluţionare urgentă. Pentru că dezvoltarea regională să devină un instrument eficient pentru reducerea disparităţilor economice la nivel de regiuni, autorităţile la nivel central şi local este necesar să asigure un management eficient şi modern sub aspect economic, financiar şi administrativ. În acest sens este necesar ca la nivelul administraţiei publice centrale şi locale să fie asigurată expertiza tehnică de gestionare a strategiei de dezvoltare economică avându-se în vedere criteriile ce urmăresc: planificarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea şi controlul, în scopul realizării obiectivelor. În momentul actual, întrebările care îşi aşteaptă încă răspuns, din partea decidenţilor politici sunt:„Procesul de regionalizare are sau nu finalitate? Este momentul propice ca procesul de regionalizare să înceapă acum?” Cum noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene a început la 1 ianuarie 2014 17, va trebui ca până în 2020 să utilizăm aceleaşi instituţii şi instrumente pe care le-a folosit şi până în prezent pentru absorbţia fondurilor europene. Procedura de schimbare a instituţiilor naţionale care administrează programele europene este dificilă18 şi lentă care presupune reluarea procesului de certificare a sistemului de management şi control al programului, timp în care România nu poate accesa fonduri europene19. În anul 2014, acest mare proiect național pe tema regionalizării a eșuat. Dezbaterea asupra regionalizării s-a centrat mai degrabă în jurul unor proiecții politice și a răspuns unor preocupări legate de împărțirea influenței diferitelor partide și grupuri în administrațiile locale.

13 Guvernul României (2013), Memorandum privind adoptarea măsurilo rnecesare pentru demararea procesului de regionalizare- descentralizare în România din 19.02.201314 Iordan, I. (2003), România, încotro ? Regionalizare, Cum ? Când ? Structuri administrativ-teritoriale în România, p.615 Programul de Guvernare 2013-2016 capitolul ,,Dezvoltare şi administraţie’’.16 Cocean P. (2013), Propunerea de regionalizare a României, Societatea de Geografie din România. Documentaţie publicată în ziarul Făclia din 4, 8 şi 11 aprilie 201317 Guvernul României & Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (2008), Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2010 – 2020 – 203018 Săgeată R., “Organizarea administrativ-teritorială a României”,p.1219 Ianoş, I. (1993), Spre o nouă bază teoretică a regiunii geografice, în Studii şi Cercetări de Geografie, XL, p. 167

6/10

6. OPINII PERSONALE

Considerații cu privire la dezbaterea actuală privind regionalizarea și necesitatea unei noi reorganizari administrativ-teritoriale a României În cazul proiectului de regionalizare, putem continua această dezbatere prin identificarea de soluţii folosite cu succes în alte ţări şi care pot fi implementate şi în ţara noastră . Experiența franceză în materie de regionalizare poate fi relevantă pentru construcția instituțională din România. În opinia noastră dacă finanțarea ar viza prioritar, pe lângă elementele privind infrastructura de transport, specializarea regiunii într-un anumit domeniu, având la bază obligatoriu componentă de inovare, ar putea avea ca efect o creștere economică sustenabilă la nivelul tuturor regiunilor. Cu cât o regiune este mai specializată și mai inovatoare cu atât va oferi un nivel de trai mai bun cetăţenilor săi și va genera venituri mai mari la nivel regional. O modificare se poate face în structura administrativ-teritorială a României şi aceasta vizează acordarea de noi competenţe structurilor regionale în vederea unei mai bune absorbţii a fondurilor europene. Aşadar, problema nu este desfiinţarea judeţelor existente în România în prezent. În istoria recentă a României judeţele au fost desfiinţate doar de două ori: în anul 1938 când a fost instaurată dictatura regală şi în anul 1950 când regimul comunist a introdus modelul sovietic, bazat pe regiuni şi raioane. În prezent, avem nevoie de unități teritorial administrative de nivel mediu (judeţe), pe lângă nivelul național superior (regiuni) și cel local (comune). Regiunile vor putea coordona şi implementa proiectele din programele operaţionale sectoriale ducând la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene şi care poate avea un efect benefic asupra dezvoltării economice a unei regiuni. Este necesar descentralizarea de la nivelul ministerelor şi trecerea proiectelor de infrastructură de la ministere către aceste regiuni. Opinia noastră, din perspectiva dezvoltării este că cel mai eficient ar fi dacă ţara ar cuprinde un număr mai mic de regiuni de dezvoltare, formate prin asocierea judeţelor cu profiluri complementare de dezvoltare. Aceasta ar putea conduce la o scădere a numărului de regiuni de la 42 (numărul de judeţe) la 8, ceea ce ar simplifica procesul de implementare a unor politici de dezvoltare regională. Pentru a depăşi decalajul pe care România îl are faţă de ţările UE este necesar, să concepem noi mijloace şi forme de acţiune care să aducă serviciile publice şi deciziile mai aproape de cetăţeni (conform principiului european al subsidiarităţii) care să aibă ca efect utilizarea mai eficientă a resurselor existenţe: resurse locale, fonduri europene. În România anului 2015, este momentul să se efectueze o analiză profundă asupra necesităţii modelului de dezvoltare regională bazat pe „regionalizarea economică”. Cadrul unei astfel de dezbateri naţionale trebuie să genereze argumente în favoarea alegerii unei alternative, după cum urmează:1. Menţinerea actualului sistem de dezvoltare regională; 2. Micşorarea numărului de judeţe şi gruparea acestora la un nivel comparabil cu cel al actualelor regiuni de dezvoltare; 3. Apariţia şi dezvoltarea zonelor metropolitane în cadrul regiunilor de dezvoltare şi impactul zonelor metropolitane asupra regiunilor. 4. Înfiinţarea de regiuni cu personalitate juridică, alegerea reşedinţelor regionale şi a mecanismului de conducere a acestora. O asemenea decizie presupune o dezbatere naţională care trebuie să analizeze în ce măsură societatea românească este pregătită pentru o schimbare profundă a structurii sale teritoriale.

7/10

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.Carta Verde. Politica Regionala in România. Guvernul Romaniei. Comisia Europeana. Program Phare;2.Cocean P. (2013), Propunerea de regionalizare a României, Societatea de Geografie din România; 3.Documentaţie publicată în ziarul Făclia din 4, 8 şi 11 aprilie 2013;4.Guvernul României & Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (2008), Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2010 – 2020 – 2030; 5.Grigor P. Pop și colectivul, Județul Cluj. Județele României, București: Editura Academiei Române.6.Guvernul României (2013), Memorandum privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare- descentralizare în România din 19.02.20137.Iordan, I. (2003), România, încotro ? Regionalizare, Cum ? Când ? Structuri administrativ-teritoriale în România, Ed. CD Press, Bucureşti8.Ianoş, I. (1993), Spre o nouă bază teoretică a regiunii geografice, în Studii şi Cercetări de Geografie, XL, 9.Nicolae,V., Constantin, D, L., (1998), Bazele Economiei Regionale şi Urbane, Editura Oscar Print, Bucuresti,199810.Puscasu V., Dezvoltare si planificare urnbana- suport de curs, 11.Programul de Guvernare 2013-2016 capitolul ,,Dezvoltare şi administraţie’’.12.Săgeată R., “Organizarea administrativ-teritorială a României”, Model de optimizare, in revista Romana de Geografie Politica, Edit. Universitatii din Oradea (2000), ***LEGE nr. 315 din 28 iunie 2004 (*actualizata*) privind dezvoltarea regionala in Romania

8/10

ANEXA 1. Legislatie Dezvoltare Regionala din Romania (actualizata)

Nr.crt. Denumirea legii Subiectul care trateaza1 LEGE nr. 315 din 28 iunie 2004 Privind dezvoltarea regionala in Romania2 HG nr. 1.256 din 5 august 2004 Privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si

functionare a consiliilor pentru dezvoltare regionala3 HG nr. 497 din 1 aprilie 2004 Privind stabilirea cadrului institutional pentru coordonarea,

implementarea si gestionarea instrumentelor structurale4 HG nr. 1.200 din 29 iulie 2004 Pentru constituirea, organizarea si functionarea

Comitetului national de coordonare a procesului de pregatire pentru gestionarea instrumentelor structurale

5HG nr. 1.179 din 29 iulie 2004

Pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului institutional pentru coordonarea, implementarea si gestionarea instrumentelor structurale

6 HG nr. 1.115 din 15 iulie 2004 Privind elaborarea in parteneriat a Planului National de Dezvoltare

7. Ordonanta de Urgenta nr. 111 din 16 noiembrie 2004

Pentru modificarea şi completarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România

8. Hotarare nr. 2001 din 16 noiembrie 2004

Pentru modificarea art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale

9. HG nr. 457/2008.) Privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale (abroga Hotărârea nr. 128/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale)

10 HG 802/2011 Pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul implementării instrumentelor structurale (actualizeaza HG 457 /2008 )

9/10