regimul deseurilor

10
Regimul deşeurilor Legea protecţiei mediului defineşte deşeurile în general, ca fiind "orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca ". Generarea deşeurilor în cantităţi mari şi gestionarea acestora într-un mod necorespunzător, constituie o problemă de bază a protecţiei mediului, care duce în mod direct la contaminarea solului şi a apelor subterane şi de suprafaţă. Principalele surse de producere a deşeurilor sunt agricultura, mineritul, industria şi activităţile gospodăreşti. Directiva Cadru privind Deşeurile a fost transpusă în legislaţia României prin: OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor aprobată prin Legea nr. 426/ 2001, modificată şi completată de OUG nr. 61/2006, aprobată prin Legea 27/2007 (abrogată); HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprizând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase – a abrogat HG 155/1999; Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor – abrogă OUG nr. 78/2000. O consecinţă a transpunerii şi implementării Directivei Cadru a Deşeurilor este elaborarea, promovarea, implementarea şi monitorizarea implementării: Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor (SNGD); Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD); Planurilor Regionale de Gestionare a Deşeurilor (PRGD); Planurilor Judeţene de Gestionare a Deşeurilor (PJGD). SNGD şi PNGD constituie instrumentele de bază prin care se asigură implementarea în România a politicii Uniunii Europene în domeniul gestionării deşeurilor, fiind aprobate prin HG nr. 1470/2004, anexa 2 fiind modificată prin HG nr. 358/2007 SNGD a fost elaborată pentru perioada 2003 – 2013, urmând a fi revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi

Upload: traicu-georgiana

Post on 16-Sep-2015

6 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

deseuri

TRANSCRIPT

Regimul deeurilor

Legea proteciei mediului definete deeurile n general, ca fiind "orice substan, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaia specific privind regimul deeurilor, pe care deintorul l arunc, are intenia sau are obligaia de a-l arunca ".

Generarea deeurilor n cantiti mari i gestionarea acestora ntr-un mod necorespunztor, constituie o problem de baz a proteciei mediului, care duce n mod direct la contaminarea solului i a apelor subterane i de suprafa.

Principalele surse de producere a deeurilor sunt agricultura, mineritul, industria i activitile gospodreti.

Directiva Cadru privind Deeurile a fost transpus n legislaia Romniei prin:

OUG nr. 78/2000 privind regimul deeurilor aprobat prin Legea nr. 426/ 2001, modificat i completat de OUG nr. 61/2006, aprobat prin Legea 27/2007 (abrogat); HG nr. 856/2002 privind evidena gestiunii deeurilor i pentru aprobarea listei cupriznd deeurile, inclusiv deeurile periculoase a abrogat HG 155/1999; Legea nr.211/2011 privind regimul deeurilor abrog OUG nr. 78/2000.O consecin a transpunerii i implementrii Directivei Cadru a Deeurilor este elaborarea, promovarea, implementarea i monitorizarea implementrii:

Strategiei Naionale de Gestionare a Deeurilor (SNGD);

Planului Naional de Gestionare a Deeurilor (PNGD);

Planurilor Regionale de Gestionare a Deeurilor (PRGD);

Planurilor Judeene de Gestionare a Deeurilor (PJGD).

SNGD i PNGD constituie instrumentele de baz prin care se asigur implementarea n Romnia a politicii Uniunii Europene n domeniul gestionrii deeurilor, fiind aprobate prin HG nr. 1470/2004, anexa 2 fiind modificat prin HG nr. 358/2007 SNGD a fost elaborat pentru perioada 2003 2013, urmnd a fi revizuit periodic n conformitate cu progresul tehnic i cerinele de protecie a mediului. PNGD a fost elaborat pe baza Strategiei Naionale de Gestiune a Deeurilor i a datelor referitoare la deeuri, precum i a necesitilor identificate n planurile judeene de gestionare a deeurilor elaborate de autoritile teritoriale de protecia mediului.

Planurile regionale de gestionare a deeurilor au fost elaborate de fiecare Agenie Regional pentru Protecia Mediului n colaborare cu reprezentanii autoritilor de mediu de la nivel local i al autoritilor administraiei publice locale i judeene, aceste planuri fiind aprobate prin Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor i ministrului integrrii europene nr. 1364/1499/2006. Planurile regionale de gestionare a deeurilor se revizuiesc o dat la 5 ani sau ori de cte ori e necesar pe baza raportului de monitorizare anual i a Metodologiei de elaborare a planurilor regionale i judeene de gestionare a deeurilor, aprobat prin Ordinul ministrului mediului i gospodririi apelor nr. 951/ 06.06.2007.

Scopul planurilor regionale de gestionare a deeurilor este:

crearea cadrului necesar atingerii obiectivelor de gestionare a deeurilor;

condiie necesar pentru asigurarea sprijinului financiar al UE

Tipuri de deeuri1. DESEURI MUNICIPALE (deeuri menajere i asimilabile din comer, industrie, instituii, din care:

1.1.Deeuri menajere colectate n amestec de la populaieDeeuri menajere deeuri provenite din activitai casnice sau asimilabile cu acestea i care pot fi preluate cu sistemele de colectare curente din localiti;

1.2. Deeuri asimilabile din comer, industrie, instituii colectate n amestec Deeuri asimilabile cu deeuri menajere deeuri provenite din industrie, din comer, din sectorul public sau administrativ, care prezint compoziie i proprietai similare cu deeurile menajere i care sunt colectate, transportate, prelucrate i depozitate mpreun cu acestea;

1.3. Deeuri municipale (menajere i asimilabile) colectate selectiv, din care:

- hrtie i carton

- sticl- plastic

- metale

- lemn

- biodegradabileProductorii de deeuri i deintorii de deeuri au obligaia valorificrii acestora.

Prin deeu reciclabil se nelege un deeu care poate constitui materie prim ntr-un proces de producie pentru obinerea produsului iniial sau pentru alte scopuri.

Pentru asigurarea unui grad nalt de valorificare, productorii de deeuri i deintorii de deeuri sunt obligai s colecteze separat cel puin urmtoarele categorii de deeuri: hrtie, metal, plastic i sticl.

Operatorii economici care asigur colectarea i transportul deeurilor prevzute la alin. (1) au obligaia de a asigura colectarea separat a deeurilor prevzute la alin. (1) i de a nu amesteca aceste deeuri.

Unitile i ntreprinderile care valorific deeurile au urmtoarele obligaii:

a) s dein spaii special amenajate pentru stocarea deeurilor n condiii care s garanteze reducerea riscului pentru sntatea uman i deteriorrii calitii mediului;

b) s evite formarea de stocuri de deeuri care urmeaz s fie valorificate, precum i de produse rezultate n urma valorificrii care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care s prezinte riscuri asupra sntii populaiei;

c) s adopte cele mai bune tehnici disponibile n domeniul valorificrii deeurilor, n momentul achiziiei.

1.4. Deeuri voluminoase

1.5. Deeuri din grdini i parcuri

1.6. Deeuri din piee

1.7. Deeuri stradale2.DEEURI PERICULOASEDeeuri periculoase deeurile ncadrate generic, conform legislaiei specifice privind regimul deeurilor, n aceste tipuri sau categorii de deeuri i care au cel putin un constituent sau o proprietate care face ca acestea s fie periculoase.Sfera "produselor i substanelor periculoase" include orice substane sau produse care folosite n cantitate, concentraie sau condiii aparent nepericuloase, prezint risc semnificativ pentru om, mediu sau bunuri nemateriale. pot fi explozive, inflamabile, toxice, oxidante, corozive, iritante, mutagene, radioactive.ANEXA 4 Proprieti ale deeurilor

care fac ca acestea s fie periculoase

H 1 - "Explozive": substane i preparate care pot exploda sub efectul unei scntei sau care sunt mai sensibile la ocuri ori frecare dect dinitrobenzenul;

H 2 - "Oxidante": substane i preparate care produc reacii puternic exoterme n contact cu alte substane, mai ales cu substane inflamabile;

H 3-A - "Foarte inflamabile":

a) substane i preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21C (inclusiv lichide extrem de inflamabile); sau

b) substane i preparate care se pot nclzi pn la aprindere n contact cu aerul la temperatura ambiant, fr aport de energie; sau

c) substane i preparate n stare solid care se pot aprinde cu uurin dup un contact scurt cu o surs de aprindere i care continu s ard ori s se consume i dup ndeprtarea sursei de aprindere; sau

d) substane i preparate gazoase care se inflameaz n aer la presiune normal; sau

e) substane i preparate care, n contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile n cantiti periculoase. H 3-B - "Inflamabile": substane i preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21C i mai mic sau egal cu 55C;

H 4 - "Iritante": substanele i preparatele necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasa, pot provoca inflamaii;

H 5 - "Nocive": substane i preparate care, n cazul n care sunt inhalate sau ingerate ori ptrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru sntate;

H 6 - "Toxice": substane i preparate (inclusiv substane i preparate foarte toxice) care, n cazul n care sunt inhalate sau ingerate ori ptrund prin piele, pot produce vtmri serioase, acute sau cronice pentru sntate i pot fi chiar letale;

H 7 - "Cancerigene": substane i preparate care, n cazul n care sunt inhalate sau ingerate ori ptrund prin piele, pot induce cancer sau creterea incidenei lui;

H 8 - "Corozive": substane i preparate care pot distruge esuturile vii la contactul cu acestea;

H 9 - "Infecioase": substane i preparate cu coninut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora care sunt cunoscute ca producnd boli la om ori la alte organisme vii;

H 10 - "Toxice pentru reproducere": substane i preparate care, n cazul n care sunt inhalate sau ingerate ori ptrund prin piele, pot induce malformaii congenitale neereditare sau creterea incidenei acestora;

H 11 - "Mutagene": substane i preparate care, n cazul n care sunt inhalate sau ingerate ori ptrund prin piele, pot produce defecte genetice ereditare sau creterea incidenei acestora;

H 12 - deeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice n contact cu apa, aerul ori un acid;

H 13 - "Sensibilizante": substane i preparate care, n cazul n care sunt inhalate sau ptrund prin piele, pot cauza o reacie de hipersensibilizare, astfel nct expunerea ulterioar la substana sau preparatul respectiv poate produce efecte nefaste caracteristice;

H 14 - "Ecotoxice": deeuri care prezint sau pot prezenta riscuri imediate ori ntrziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului nconjurtor;

H 15 - deeuri capabile prin orice mijloace, dup eliminare, s produc alt substan, de exemplu, levigat, care posed oricare din caracteristicile prezentate mai sus.

Tipuri de deseuri periculoase:1. deeuri anatomice, deeuri spitalicesti sau alte deeuri clinice;

2. componente farmaceutice, medicinale sau veterinare;

3. conservani pentru lemn;

4. biocide i substane fitofarmaceutice;

5. reziduuri de substane refolosite ca solveni;

6. substante organice halogenate, neutilizate ca solventi, cu exceptia materialelor polimerizate inerte;

7. amestecuri de sruri ce conin cianuri;

8. uleiuri minerale i substane uleioase;

9. amestecuri sau emulsii de uleiuri i hidrocarburi, cu/in apa;

10. substane coninnd PCB (bifenilpoliclorurai) sau PCT (trifenilpoliclorurai);

11. gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau de la orice alt tratament pirolitic;

12. cerneluri, colorani, pigmenti, vopsele, grunduri, lacuri;

13. rini, latex, plastifianti, cleiuri/adezivi;

14. substante chimice rezultate din activitati de cercetare, dezvoltare sau invatamant, care nu sunt identificate sau/i sunt noi i ale caror efecte asupra omului sau mediului nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), dar se presupune ca sunt periculoase;

15. materiale pirotehnice sau alte materiale explozibile;

16. substante sau materiale folosite la procesarea filmelor fotografice;

17. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzofuranilor policlorurati;

18. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzo-para-dioxinelor policlorurate.

19. catalizatori uzati;

20. reziduuri de decarbonatare;

21. reziduuri de schimbatori de ioni;

22. echipamente contaminate;

23. acumulatori, baterii sau alte tipuri de celule electrice;

3. DEEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE Tuburi fluorescente i alte deeuri cu coninut de mercur;

Echipamente abandonate cu coninut de CFC (clorofluorcarburi);

Echipamente electrice i electronice casate cu coninut de componeni periculoi;

Echipamente electrice i electronice casate.

Practic DEEE cuprind orice tip de echipament electric sau electronic care nu mai poate fi utilizat i este deeu (inclusiv jucrii, computere, echipamente pentru igiena personal etc.).

Becurile i tuburile fluorescente (neoanele) se ncadreaz i ele n aceast categorie.

4. VEHICULE SCOASE DIN UZ5. DEEURI DIN CONSTRUCII I DEMOLRI6. NMOLURI REZULTATE DE LA STAII DE EPURARE7. DESEURI INDUSTRIALE1. Deeuri de la explorarea minier i a carierelor i de la tratarea fizic i chimic a mineralelor;2. Deeuri din agricultur, horticultur, acvacultur, silvicultur, vntoare i pescuit, de la prepararea i procesarea alimentelor;3. Deeuri de la prelucrarea lemnului i producerea plcilor i mobilei, pastei de hrtie, hrtiei i cartonului;4. Deeuri din industriile pielriei, blnriei i textil;5. Deeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale i tratarea pirolitic a crbunilor;6. Deeuri din procese chimice anorganice;7. Deeuri din procese chimice organice;8. Deeuri de la producerea, prepararea, furnizarea i utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire (vopsele, lacuri i emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor i cernelurilor tipografice;9. Deeuri din industria fotografic;10. Deeuri din procesele termice;11. Deeuri de la tratarea chimic a suprafeelor i acoperirea metalelor i a altor materiale; hidrometalurgie neferoas;12. Deeuri de la modelarea, tratarea mecanic i fizic a suprafeelor metalelor i a materialelor plastice.Stocarea, Tratarea, Transportul i Eliminarea deeurilorTipul de stocare:

RM - recipient metalic

RP - recipient de plastic

BZ - bazin decantor

CT - container transportabil

CF - container fix

S - saci

PD - platforma de deshidratare

VN - n vrac, neacoperit

VA - n vrac, incinta acoperit

RL - recipient din lemn

A - altele

Modul de tratare:

TM - tratare mecanic

TC - tratare chimica

TMC - tratare mecano-chimica

TB - tratare biochimica

D - deshidratare

TT - tratare termica

A - altele

Scopul tratarii:

V - pentru valorificare

E - n vederea eliminrii

Mijloace de transport:

AS - autospeciale

AN - auto nespecial

H - transport hidraulic

CF - cale ferat

A - altele

Eliminarea deeurilor:

DO - depozitul de gunoi al oraului/comunei

HP - halda proprie

HC - halda industriala comuna

I - incinerarea n scopul eliminrii

Vr - valorificare prin ageni economici autorizai

P - utilizare material sau energetica n propria ntreprindere

Ve - valorificare energetica prin ageni economici autorizai

A - altele

Principalele operaii de tratare/valorificare a deeurilor municipale sunt:

Sortarea deeurilor municipale

Valorificarea deeurilor municipale

Compostarea deeurilor biodegradabile

Tratarea mecano-biologic

Alte metode de tratare/valorificare

Compostarea deeurilor

n instalaiile de compostare pot fi prelucrate deeurile biodegradabile municipale colectate selectiv, precum i nmolurile rezultate de la staiile de epurare oreneti.

Compostarea sau tratarea biologic a deeurilor se bazeaz pe descompunerea substanelor organice de ctre diverse microorganisme.

n urma procesului de compostare rezult compostul, care poate avea diferite utilizri, funcie de calitatea acestuia (agricultur, remedierea terenurilor degradate etc.).Tratarea mecano-biologicn instalaiile de tratare mecano-biologic sunt tratate deeurile municipale colectate n amestec printr-o combinaie de procese mecanice i biologice. Acest tip de tratare are rolul de reducere a componentei biodegradabile din aceste deeuri i a volumului de deeuri depozitate.n procesul de tratare mecano-biologic sunt separate mecanic deeurile valorificabile material i energetic, iar deeurile reziduale sunt inertizate biologic.Tratarea termic

Eliminarea deseurilor n instalaii de tratare termic.Tipuri de tratare termic:A. Incinerare

B. Piroliz

C. Co-incinerare n fabrici de ciment

D. Co-incinerare n instalaii termice

In managementul modern al deeurilor, incinerrii deeurilor ii revine sarcina de a trata deeurile reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel nct s se ajung la:

inertizarea deseurilor, minimiznd emisiile n aer i ap;

distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;

reducerea masei de deseuri de depozitata, n special a volumului;

folosirea valorii calorice a deeurilor n vederea protejrii resurselor de energie;

transferarea deeurilor reziduale n materii prime secundare n vederea protejrii celorlalte resurse materiale.

In cadrul Pirolizei, deeurile organice se transform prin intermediul descompunerii termicesub reinerea aerului n produse ce pot fi valorificate energetic, datorit coninutului mare de energie.

Coincinerarea reprezint valorificarea energetic a anumitor tipuri de deeuri n industrie, cum ar fi de exemplu, valorificarea anvelopelor uzate n cuptoare de ciment.