regii daci
TRANSCRIPT
Regii Daci
REGII GETO DACI
1.Înflorirea societatii geto-dace
În secolul al II-lea î.Hr. societatea geto-daca cunoaste o rapida si complexa
dezvoltare: in timp ce asezarile vechi se extind, se întemeiaza asezari noi;
apar cetati ridicate pe înaltimi: Costesti, Capâlna, Bâtca Doamnei; înfloreste
metalurgia; folosirea plugului cu brazdar de fier si roata olarului sporesc
productivitatea;
Societatea daca este acum clar impartita în nobili (tarabostes, pileati) si
oameni de rând (comati), bogati si saraci.
2. Unificarea geto-dacilor
Cauzele aparitiei statului dac au fost: unitatea etnica si lingvistica a
geto-dacilor; pericolele care amenintau Dacia (celtii, dinspre vest, romanii,
dinspre sud); aparitia unei personalitati politice si militare remarcabile.
Zona Muntiilor Orastiei, din interiorul arcului carpatic, reprezinta nucleul
statului dac. Cogaionon, muntele sacru al dacilor era situat in acesti munti,
care, de asemenea, erau foarte bogati in fier.
Burebista devine rege în jurul anului 82 î.Hr. În scurt timp el reuseste, ajutat
de marele preot Deceneu, sa uneasca toate triburile geto-dace, dând nastere unui
stat puternic. Unirea s-a facut pe doua cai: pe cale pasnica sau pe cale
razboinica.
3. Campaniile lui Burebista
În 60-59 î.Hr. Burebista duce o campanie victorioasa împotriva celtilor care
amenintau Dacia dinspre nord-vest.
Dupa 55 î.Hr. Burebista supune cetatile grecesti de pe malul Marii Negre, de la
Olbia pâna la Apollonia. Unele cetati au fost supuse pasnic (Tyras, Tomis,
Callatis, Dionysopolis, Apollonia), altele prin lupta. Stapânirea oraselor
grecesti a avut o mare importanta economica pentru statul dac.
Campaniile de pe tarmul Marii Negre duc la retragerea scitilor pe valea Donului,
de unde au venit initial.
Dupa 48 î.Hr. Burebista a purtat lupte victorioase cu celtii din nord-vestul si
sud-vestul Daciei (mentionate de Strabon).
4. Statul lui Burebista
Stapânirea lui Burebista se întindea, la mijlocul secolului I î.Hr., de la
Dunarea Mijlocie si Morava (vest), Muntii Balcani (sud), Marea Neagra, Bug
(est), Carpatii nordici (nord).
O inscriptie greceasca îl numeste pe Burebista "cel dintâi si cel mai mare
dintre regii din Tracia".
Dupa Strabo, Burebista putea ridica o armata de 200.000 de oameni.
5. Zona Muntiilor Orastiei
Zona Muntiilor Orastiei, numiti si Muntii Sureanu, au reprezentat centrul
economic, politic si spiritual al Daciei. Cogaionon (sau Kogaion, Kogaionon),
"Muntele Sacru", este identificat de istorici si arheologi cu Dealul Gradistei,
cu o inaltime de 1200 m.
Sistemul de fortificatii din zona Muntiilor Orastiei a fost realizat in timpul
domniei lui Burebista. Acesta cuprindea: cetati: Sarmizegetusa, Costesti,
Blidaru, Piatra Rosie, Capâlna; si asezari: Costesti, Fata Cetii, Fetele Albe.
Zidurile cetatilor au fost construite dupa o tehnica specifica, pe care o numim
murus dacicus.
6. Politica externa
În 48 î.Hr. Burebista se amesteca în razboiul civil de la Roma dintre Caesar si
Pompeius. Burebista îsi acorda sprijinul lui Pompeius în schimbul recunoasterii
statului sau. Ajutorul sau nu mai ajunge la Pompeius, care este învins de
Caesar.
Caesar intentioneaza sa-i pedepseasca pe daci si se pregateste sa porneasca
razboi împotriva lui Burebista. Expeditia nu mai are loc pentru ca Caesar este
asasinat la 15 martie 44 i.Hr.
Dupa scurt timp este Burebista va avea aceeasi soarta, fiind de asemenea
asasinat. Presupunem ca a existat un complot al nobililor.
7. Dacia dupa moartea lui Burebista
Dupa moartea lui Burebista, întinsa stapânire a acestuia se împarte în patru,
apoi în cinci regate mai mici. Cetatile grecesti de pe tarmul Marii Negre si
triburile celtice nu mai recunosc autoritatea statului dac.
Deceneu este rege peste statul aflat în zona Muntiilor Orastiei. Asadar, Deceneu
are functiile de rege, mare preot si judecator suprem. "Muntele Sacru"
(Kogaionon) devine resedinta regala - Sarmizegetusa Basileion. Deceneu ridica
noi sanctuare la Sarmizegetusa.
Astfel, putem vorbi despre o continuitate statala in zona Muntiilor Orastiei.
Dupa Deceneu au domnit la Sarmizegetusa urmatorii regi: Comosicus, Scorilo, care
a domnit timp de 40 de ani, Duras, care a condus o expeditie la sud de Dunare.
Alti regi daci despre care avem informatii au fost: Dicomes, ruda cu Burebista,
a condus un regat între Carpati si Nistru; Dapyx, Zyraxes - în Dobrogea; Roles,
Cotiso - în Muntenia.
8. Dacia în sec I d.Hr.
În secolul I d.Cr. Dacia începe un proces de integrare culturala in lumea
romane. Conducatorii Romei considera pe geto-daci un popor civilizat, iar Dacia,
o tara bogata.
9. Expansiunea romana. Campanii ale dacilor
În anul 15 d.Hr. Romanii creeaza provincia Moesia (în sudul Dunarii), la care în
46 d.Hr. este anexata Dobrogea. În vestul Daciei, este creata în 9-10 d.Hr.
provincia Pannonia.
Regii daci au condus mai multe campanii împotriva romanilor. Cea mai importanta
a fost campania lui Duras din iarna 85/86 d.Cr.
Domitianus, împaratul romanilor vine cu armata la Dunare si îl respinge pe
regele dac. Planuieste invadarea Daciei.
10. Campania romana din 87. Victoria dacilor de la Tapae
Cornelius Fuscus, general roman, conducând o armata formata din 5-6 legiuni
trece în 87 Dunarea, pe un pod de vase. Înainteaza prin Banat si strabate
Portile de Fier ale Transilvaniei.
Armata romana este atacata de daci la Tapae. Dacii câstiga lupta. Fuscus este
ucis in timpul luptei, iar o legiune romana este complet nimicita (steagurile si
masinile ei de razboi sunt capturate de daci).
11. Diurpaneus - Decebal
Conducatorul dacilor în lupta de la Tapae a fost Diurpaneus, un nobil
(taraboste) din sud-vestul Daciei.
Dupa aceasta mare victorie, Diurpaneus este considerat de geto-daci un semizeu.
Duras îi cedeaza tronul Daciei (87), iar noul rege primeste numele de Decebal,
care înseamna "cel puternic", "cel viteaz". Este recunoscut ca rege de catre
toti dacii.
12. Campania romana din 88. Pacea
În 88 generalul roman Tettius Iulianus trece Dunarea, urmând acelasi drum ca si
Fuscus. Se da din nou o lupta la Tapae, dar romanii ies învingatori. Insusi
marele preot, Vezina, scapa cu greu din lupta. Tettius Iulianus nu poate înainta
mai departe. Decebal cere pace, dar Domitianus refuza.
Domitianus este înfrânt în Pannonia de niste populatii germanice si renunta la
continuarea razboiului cu dacii. Trimite solie la Decebal si încheie pace (89).
Tratativele au fost purtate de Diegis, fratele lui Decebal. În urma întelegerii
Decebal primeste de la Domitianus bani si mesteri. Pacea din 89 a fost un
compromis.
13. Marcus Ulpius Traianus
La 18 septembrie 96 Domitianus este asasinat, iar Marcus Cocceius Nerva este
proclamat împarat.
Marcus Ulpius Traianus, o persoana cu excelente calitati militare, obtine
victorii in Panonia, in timpul unor campanii impotriva triburilor germanice.
Traian este adoptat ca fiu de Nerva, care îl proclama asociatul sau (imperator
et consors).
Cand Nerva moare, in ianuarie 98, Traian devine împarat.
DECEBAL
(Diurpaneus)
1. Statul lui Decebal
Statul lui Decebal este mai mic decât stapânirea lui Burebista, dar era mai unit
si mai bine organizat. Acest stat întindea de la Tisa pâna la Siret si de la
Carpatii Nordici pâna la Dunare.
Aceasta perioada, ultimul deceniu al secolului I d.Cr. si primii ani ai
secolului II d.Cr., este perioada de maxima dezvoltare a societatii dacice: in
timpul lui Decebal au fost construite, la Sarmizegetusa, Soarele de Andezit si
sanctuarele patrulatere; în zona Muntiilor Orastie existau cele mai mari
ateliere de metalurgie din afara lumii greco-romane. Decebal a dublat de
asemenea, incintele cetatilor Piatra Rosie si Blidaru.
2. Cauzele noilor razboaie
Au existat mai multi factori care l-au determinat pe Traian sa redeschida
conflictele cu dacii: nerespectarea pacii din 89 de catre Decebal (atragerea de
transfugi romani în armata sa, aliante militare cu dusmanii romanilor -
bastarni, roxolani); dorinta lui Traian de a dezbina pe barbari (sa împiedice
alianta dintre sarmati si germani); un alt motiv important a fost reprezentat de
bogatia Daciei.
3. Armata lui Decebal
Putem estima ca Decebal dispunea de o armata formata din: 140.000 ostasi daci si
20.000 ostasi din partea aliatilor.
Aceasta armata era pregatita de instructori romani, era cantonata în cetati de
piatra si dispunea de masini de lupta.
4. Razboiul din anii 101-102
Dupa trei ani de pregatiri, Traian paraseste în martie 101 Roma. Grosul armatei
trece Dunarea pe la Viminacium (în Serbia), pe pod dublu de vase. Restul armatei
a trecut fluviul pe la Dierna. Jonctiunea celor doua coloane s-a facut la
Tibiscum de unde s-au îndreptat spre Sarmizegetusa.
Decebal îi ataca pe romani la Tapae. Se da o mare batalie în urma careia dacii,
desi înfrânti, se retrag în ordine.
Legiunile romane ajung la sistemul de fortificatii din zona Muntiilor Orastiei.
Venirea iernii si luptele purtate pâna atunci îl conving pe Traian sa întrerupa
campania.
Decebal împreuna cu aliatii sai (bastarnii si roxolanii) ataca garnizoanele
romane din sudul Dunarii. Scopul sau era de a-i determina pe romani sa
paraseasca Banatul.
Planul lui Decebal nu reuseste pentru ca Traian vine doar cu o parte din
legiuni. si îi invinge pe daci. O lupta importanta s-a dat la Adamclisi. (sudul
Dobrogei). În amintirea acestei victorii, Traian va ridica aici, în 109,
monumentul Tropeaum Traiani.
În primavara anului 102 romanii reiau luptele în Dacia. Înainteaza spre
Sarmizegetusa. Dupa un greu asediu, este cucerita cetatea de la Costesti si
probabil cetatea de la Capâlna. Decebal cere pace, iar Traian accepta.
5. Pacea din 102
Pacea contine conditii deosebit de grele pentru Decebal: dacii au nevoiti sa
predea toate armele si masinile de razboi romane si sa darâme zidurile
cetatilor; au renuntat la teritoriile ocupate de romani (Banatul, Oltenia,
Muntenia, sudul Moldovei); nu mai aveau voie primeasca fugari din imperiu sau sa
faca aliante cu dusmanii Romei.
6. Razboiul din anii 105-106
Între anii 102-105 atât Decebal cât si Traian fac pregatiri intense pentru
reluarea luptelor. Traian construieste cu ajutorul lui Apollodor din Damasc
podul de piatra de peste Dunare, de la Drobeta. Decebal îsi reface armata si
cetatile, in timp ce creeaza noi aliante, împotriva romanilor, cu neamurile
vecine.
În iunie 105 Traian paraseste din nou Roma. Trece Dunarea pe podul de la
Drobeta. Atacul principal este îndreptat împotriva Sarmizegetusei. Armata romana
a înaintat pe mai multe coloane: prin Banat (pe la Tapae), prin Oltenia (pe
valea Oltului si valea Jiului), prin Muntenia.
Sunt distruse cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie. Sarmizegetusa este
cucerita în urma unui lung asediu.
Decebal se retrage în Carpatii Orientali, dar este urmarit de cavaleria romana.
Înainte de a fi prins îsi ia singur viata.
Pâna în vara anului 106 sunt înfrânte si ultimele rezistente ale dacilor.
O diploma militara din 11 august 106, descoperita la Porolissum, mentioneaza
Dacia ca provincie romana.
7. Urmarile razboaielor
Statul dac este desfiintat, cea mai mare parte din teritoriul lui fiind
transformat în provincie romana.
Traian duce la Roma o mare cantitate de aur (165 tone) si argint (331 tone)
drept captura de razboi, care va ajuta mult economia slabita a imperiului si cu
care va fi folosita si la construirea Forumul lui Traian. În amintirea luptelor
cu dacii, în Forumul lui Traian va fi ridicata Columna lui Traian (103).
Minunata constructie, care inca sta in picioare, înfatiseaza scene din cele doua
razboaie.
Post Scriptum
Pentru mai multe detalii rBUREBISTAUREBIBUREBISTABUREBISTASTABUREBISTA
BUREBISTA, cel mai mare dintre Regii TRACIEI, s-a nascut cam pe la începutul
secolului I B.C., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prabusirea MARELUI
IMPERIU PELASGIC, atunci când lumea antica era dominata de Imperiul Roman.
Burebista îsi propune si realizeaza reunificarea populatiei tracice, în care
rolul limbii si religiei comune pagâne au constituit un mijloc puternic de
neîntrerupta legatura a unitatii si fratiei între toate pâlcurile neamului
nostru, farâmitat pâna la EL; Burebista a unit neamurile într-o împaratie
respectata aici în CENTRUL si RASARITUL EUROPEI, întinzându-si hotarele de la
padurea Hercinica (Moravia de azi) pâna la Bug si din Carpatii Nordici pâna la
Sud de Balcic (Dionysopolis).
Numele adevarat al lui Burebista s-a pierdut undeva prin veacuri, dar
inteligenta, puterea si vitejia lui în lupta avea sa-i aduca meritatul nume de
BU-ERE-BU-IST-AS (Care-era-care-este-nu) înseamna "Nemaipomenitul", "Cum nu a
mai fost si nu mai este". Monede descoperite din vremea lui, în Transilvania,
ni-l înfatiseaza pe acest rege al regilor cu doua capete, simbolizând trecutul
si prezentul. Inscriptiile de pe monede sunt în limba tracica "latina vulgara",
SARMIS VASIL, Cel Mai Mare Rege.
Numele sotiei lui ZINA, împarateasa si marea preoteasa a tracilor s-a gasit tot
pe doua monede din Transilvania. Alt nume al lui, cu întelesul de stapân absolut
al tracilor "PAVEL-TER". Sfatuitorul lui Marele Preot Deceneu i-a instruit pe
traci sa traiasca potrivit cu legile Naturii cunoscut pâna azi ca "Legile
Belagines". Se pare ca în timpul lui Burebista s-a decis ca anul I sa fie anul
când s-au nascut cei doi Zamolxis, 713 BC, iar anul reformelor
politice-religioase 666 apare pe tot felul de inscriptii de pe tot teritoriul
pelasgic, ca "SSS" (6,6,6) sau "CCC" (C-grecesc) ori "VIVIVI" (6-latin).
Si nu pot sa nu amintesc si rugaciunea unei femei gete, Zamolxiene, gasita pe o
placa de marmura la Tomis, continând si un ... ACROSTIH... dovedind înca o data
marele rafinament atins de geto-daci. (dupa A. Bucurescu)
storia Dacilor , vizitat
AYRELIA
BENERIA
SYM FORO
SYN DIO
SYN ZE SASE TRI
KAI TETHI GATRI
AYRIS NONAM
NIASCHARIANSTRALUCITOARE
CURATA
MAREATA DOAMNA
SUNT CREDINCIOASA
SUNT CU TREI DE SASE
DAR ATaT TE ROG
CaNDVA SA MA AJUTI
SA RENASC
Dar citind doar primele litere apare "ABT SSS KAN": "Cu 666, de ani" acesta
fiind semnul la care se închinau cei întorsi la adevarata religie, semn ce se
purta pe mâna dreapta sau pe frunte.
Resedinta initiala a regelui (Argedava sau Sargedava) este localizata pe undeva
pe la Costesti (dealurile Orastiei). Principalul ajutor al regelui trac de
atunci era DECENEU, marele preot care, dupa ce a fost pentru o perioada de timp
în Egipt, initiindu-i pe preotii egipteni în tainele sacerdotale pelasgice,
revine în Getia (Gotia - dupa povestirea istoricului ostrogot Iordanes),
devenind seful suprem al spiritualitatii tracice, reusind împreuna cu Burebista
sa-i uneasca pe traci atât militar, cât si spiritual. Burebista îsi îndeamna
supusii la "abstinenta, sobrietate si ascultare de porunci", noul mod de viata
fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit de Straborn "Muntele Sfânt",
Legendarul KAGAION care, dupa Adrian Bucurescu din "Dacia Secreta", ar fi undeva
în muntii Bucegi, lânga "Sfinxul Românesc", deoarece KOG-A-ION însemna si "Capul
Magnificului"; cu toate astea, azi, multi arheologi localizeaza legendarul
Kagaion undeva pe Dealul Gradistei (1200m altitudine) în Masivul Sureanu, la
Sarmizegetusa Regia (Gradistea Muscelului) aflându-se si unul din sanctuarele
patrulatere. Sa fie oare acesta locasul unde preotii lui Zamolxis, Zeul
sub-pamântean, ofereau credinciosilor acea nemurire completa, atât a sufletului,
cât si a trupului, unde ucenicii ("recrutii") cântau: "Sfânt e Domnul Noptii"?
La sudul Dunarii proconsulul provinciei Machedonia, generalul Varro Lucullus, în
cadrul celui de-al doilea "razboi Mithridatic" (74-72 B.C.), ocupa orasele
grecesti vest-pontice, de la Apollonia pâna la Delta Dunarii, încheind un tratat
între romani si alte cetati vecine, cu avantaje si obligatii pentru ambele
parti. Aceasta tutela mascata îi nemultumeste pe locuitorii oraselor grecesti,
care trimit o solie la Burebista sa-i ajute. Oastea proconsulului Macedoniei, a
generalului Antonius Hybrida este învinsa lânga Histria; Burebista supune pe
cale pasnica orasele: Tomis (Constanta de azi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis
(Balcic) si Apollonia. Pe calea razboiului sunt integrate cetatile: Aliobrix
(Cartal, sudul Basarabiei, ocupat azi de rusi, sub numele de Orlovka), Tyras
(Tiraspolul de azi, ocupat tot de rusi, unde Ilie Ilascu, un adevarat erou
national, este tinut prizonier!), Odessas (Odesa, azi oras ucrainean ce are în
centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul... "Moldoveanca"!).
Burebista îsi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin
activitati administrative cum ar fi: recrutarea de oameni însarcinati cu
administrarea agriculturii, strângerea darilor, supravegherea muncilor obstesti
obligatorii, facând posibila realizarea sistemului de fortificatii în Dacia
(nucleul din Muntii Sureanu întins pe o suprafata de 200 km patrati). Incinta
militara din centrul religios are o suprafata de 3 hectare, cu ziduri de piatra
ecarisata (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacica un
unicat în Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetati construite
din blocuri de calcar; a construit si cetati de piatra nefasonate, legate cu
lut, ca cele de la Piatra Neamt (Piscul Bâtca Doamnei si colina Cozla), Cetateni
(Jud. Arges), Covasna-Valea Zânelor sau Sighisoara. Armata lui numara, la vreme
de razboi, mai mult de 200.000 de oameni, facându-l de temut. Burebista ducea si
o politica externa activa, intervenind chiar si în cadrul conflictului deschis
dintre cei doi rivali ai Romei (respectiv Cezar si Pompei) în anul 48 B.C. În
legatura cu aceasta, o inscriptie recent descoperita la Balcic (anticul
Dyonisopolis) citeaza numele lui Acronion, un mesager personal trimis de
Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei aliante cu ultimul.
Vor mai trece cam 3-4 ani pâna când Cezar, dupa ce-l va învinge decisiv pe
Pompei lânga Farsalla, pentru a se razbuna pe fostul aliat al inamicului sau si
ca rezultat, sa trimita numeroase legiuni cu "misiuni de pedepsire" catre
granitele regelui geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta
decisiva cu regele trac, pe 15 martie 44 B.C., Cezar a fost asasinat în senat de
noii sai adversari politici secreti si la scurt timp si Burebista va muri în
circumstante asemanatoare. Doi dintre cei mai straluciti militari ai lumii
antice au disparut astfel, aproape simultan, istoria conferindu-le astfel
destine similare.
DE CE ZAMOLXIANISMUL?
Un prieten mi-a spus ca vad în fata ochilor doar daci. Din pacate nu e chiar
asa. Vad în multi dar nu în toti o luminita mica, o particica din spiritul
marelui nostru strabun ZAMOLXE. Foarte putini stiu dorul meu de DACIA dar simt
ca sunt multi ca mine acolo si voi încerca sa scot la iveala spiritul lasat de
ZAMOLXE din toti cei cu care voi intra în contact.
Luati o carte despre istoria GETO-DACIEI, rasfoiti-o doar si ce veti gasi?
Povestea unui popor simplu care a atins culmi ce au fost egalate sute bune de
ani mai târziu:
- fantasticele cunostinte despre astronomie (despre astre, sistemul nostru
solar, despre cursul vremii, etc.
- abilitatea ktistailor în medicina
- o religie pragmatica în concordanta cu omul complex si natura
- o economie înfloritoare bazata pe o legislatura înaintata (vestitele belagines
de acum 2000 de ani!!)
- conducatori, arhitecti, mestesugari, agricultori, medici, soldati priceputi
- o recunoastere mondiala: din Spania în Asia, din nordul vikingilor la
imperiile roman, egiptean si demo-crata Grecie.
Nu va simtiti mândri cu astfel de stramosi? Acceptati forta lui ZAMOLXE ca scut
si printr-un zamolxianism pagmatic trecutul va da nastere unui viitor demn de
urmasii poporului geto-dac
MITOLOGIA DACICA
MITOLOGIA LA ROMÂNI
MOTTO : Pentru lichidarea unui popor se începe prin a-i "altera", a-i sterge
memoria: îi distrugi cartile, cultura, religia, istoria si apoi altcineva îi va
scrie alte carti, îi va da alta religie, alta cultura, îi va inventa o alta
istorie (de origine latina ori slavica, dupa momentul politic). Între timp,
poporul începe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor
uita si mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care,
mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturala. Noile forme "istorice"
vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor îndeparta pe cele
vechi. Din vechiul start spiritual vor ramâne undeva, la un etaj inferior al
cunoasterii, numai câteva cuvinte, expresii, traditii, impresii, fragmente, nume
de localitati, munti si ape, fara un înteles aparent. Formele vechi care cândva
au ocupat valenta transcedentalului vor fi deplasate de formele noi care vor
dicta componenta si functia" noului popor" asa cum s-a întâmplat cu noi!
TARA ZEULUI SAUE
În anul 1961 cercetatorul clujean N. Vlassa sapând cam la 20 de km de comuna
Tartaria, la o colina numita Turdas, gaseste în stratul cel mai de jos al
acesteia o groapa umpluta cu cenusa. Pe fundalul ei au fost gasite statuetele
unor idoli stravechi, o bratara de scoici marine si trei tablite de lut,
acoperite cu un scris pictografic, alaturi de corpul ars si dezmembrat al unui
om matur. Descifrarea tablitelor ne aduce în fata unei scrieri presumeriene si a
unei enigme "mortul copt". La vechii sumerieni, în cinstea marelui zeu Saue,
preotul principal la împlinirea anilor de slujit era ars. Aruncând o privire
rapida pe harta României în zona Tartariei vom descoperi nume ciudate, fara nici
un înteles pentru o persoana neinitiata, vom gasi tara zeului Saue. Domnul P.L.
Tonciulescu în cartea "De la Tartaria la Tara Luanei" publica la pagina 22 si o
harta intitulata "Urmele zeului Saue" din care citez localitati si râuri cu
rezonanta care aminteste de acest zeu stravechi, local: satul Saulesti pe valea
Muresului, la sud de Turdas, lânga Tartaria putin mai la Nord si tot pe malul
stâng al Muresului, satul Seusa, ceva si mai la Nord întâlnim Seulia de Mures,
undeva mai sus de pârâul Saulia, afluent al râului Ludus, la confluenta celor de
mai sus avem comuna Seulia si satul Saulita, în judetul Bihor, comuna Nojorid
avem satul Saua-eu. Si daca continuam calatoria pe harta României pe Somesul
Mare, pe apele Zalaului gasim zeci de statuete cu nume derivate din ale marelui
zeu: satul Ili-Sua, râul Sieu, comuna Siuet, Sieu-Magherus, Christur-Sieu, Sieu
Odorhei, pâna si Sieu-Sfânt. De acum 7,000 de ani cam atâta ne-a ramas.
Oare în strafundul acestor asezari, daca arheologii ar sapa, ar mai cauta, nu
s-ar mai descoperi nimic?
Oare singurele vestigii lasate de stramosii iubitori ai zeului Saue sa fie numai
cele de la Tartaria?
ALESII LUMII
Spatiul carpato-dunarean a fost leaganul civilizatiei ariene care va da lumii
cea mai bogata si variata societate de zei si conceptie religioasa, preluata
aproape de toate religiile lumii. Domnul Nicolae Miulescu în "Dacia - Tara
Zeilor" - colectia Trik - va descrie o lume mitologica, necunoscuta noua. În cea
mai veche poveste a genezei lumii, cea vedica se spune: "Când zeului suprem i-a
placut Pamântul, el a dat nastere prin a sa respiratie la sapte zei ai Genezei
lumii. Conducatorul acestui grup a fost Daksha. Acesta, dupa ce s-a uitat peste
tot pamântul, a gasit cel mai frumos loc pe care-l va popula în timpul noptii cu
primii 10,000 de fii ai sai, fiii lui iubiti, fiii lui alesi, alesii lumii, "the
chosen people". În timpul zilei, el împreuna cu ceilalti zei au creat animalele,
pasarile, etc. Dar El, Daksha, va realiza ca a uitat sa-si înmulteasca fiii, asa
ca va crea Femeia. Dupa multe încercari, el va gasi felul cum sa-i înmulteasca.
El, Daksha, este considerat ca mare zeu al genezei lumii dar si zeu al sexului.
Fiii lui, dacii, vor trai pentru un timp în tara zeilor - Dacia, dar o parte din
ei o vor parasi, pentru a popula lumea. Ei nu o vor uita si se vor întoarce din
când în când pe drumul zeilor, drumul BYK-ului (vezi râul Bicului - Chisinau si
drumul Bicului, Bicului haiducului - Dimitrie Cantemir), descris de Upanishada
Kanshitaki - în pelerinaj în tara Dacia tara zeilor. Ce ne-a ramas de la ei veti
întreba? Ne-au ramas localitati, munti, vai si ape cu numele vechilor zei
vedici:
1. OM - expresie monosilabica exprimând suprema invocare a zeului suprem. În
nici un templu vedic nu se începe slujba înainte de a se pronunta aceasta silaba
"OM". La noi acasa, în Dacia, noi ne chemam oameni, avem chiar si un munte
"OM-ul". Aparent muntele pastreaza numele OM potrivit credintei vedice care
afirma ca acolo s-ar fi gasit marele sanctuar vedic.
2. NAGAS - reprezinta spiritele rele, un fel de semizei, dragoni. Ramâne pastrat
în Nehoi, Negesina, etc. Descrierea acestor dragoni se potriveste cu
sarpele-dragon descoperit la Timis.
3. KUCEA-CUCEA - zeitati lunare - vezi sate, nume si localitati: Cucea, Cuceu,
Cucerdea, etc.
4. ARKA - numele zeului Soarelui la începuturile religiei vedice (mai târziu
înlocuit de Mitra, apoi de Surya).
5. MITRA - Zeul Soarelui este unul dintre cei mai vedici zei. A fost preluat de
crestini. Sf. Demetries cât si Mitro sunt patronii lunii Septembrie. Lânga
Oltenita la Mitreni au fost descoperite mâinile unui "pagân" închinate zeului
Soarelui.
6. SURYA - Numele zeului Soarelui în lumea vedica de mai târziu. Pastrat în
numele muntelui Suryanu - din vatra dacica. Deschideti harta României si-l veti
gasi în mijlocul fiilor sai daci - în zona Orastiei. Surya a fost numita mai
târziu si una din fiicele zeului Solar.
7. TAMASA - zeul întunericului, al ceturilor dese de pe pamânt. Pastrat în Tamas
lânga Bucuresti, Tamasi-dava, Tamasi-fava, Tamasfalau (lânga Brasov).
8. TAMASNA - numele celui de al patrulea Manu, unul dintre "domnii" vezi
localitatea - Tamasa, Tamasasa (lânga Fagaras).
9. MOCSA - însemnând "Împaratia lui Mo, principiul dezintegrarii - pastrat în
numele comunei Mocsa. Zal-mocsa - Zalmoxes - sa fie derivat tot din acesta?
10. GURU - nume dat maestrilor profesorilor, învatatorilor care fac cunoscute
scrierile vedice: comuna Guruieni, Gurustan sau "guruetii" , piramidele de
pamânt de la Sona, Fagaras.
11. DHARMA - zeu al justitiei si al principiului dreptatii; vezi localitatile
Darmanesti, Darmanesti, etc.
12. CAMA - zeul iubirii - Comanesti, Comar, Comarzana, etc.
13. BHARATA (Bhara-ta) este numele eroului carpato-danubian care a condus masele
de pastori cucerind valea mijlocie a Indusului. Numele acestuia este pastrat ca
Baratau cel mai înalt vârf din muntii Baraolt; avem, de asemenea, localitatile
Bara, Barau, Barasti, etc.
14. BHUTA - spirit rau - vezi Buta, Butoni, Butanu
15. AGNI - zeul focului, si/ori al arderilor, numit si Pavaka, Pria: vezi
asezarile Agni-ta, Pava, Pria
16. APA (Apaci) - zeita apelor binefacatoare - vezi localitatile Apa, Apalina.
17. DANU - mama ploilor si a pajistilor bogate - Danubiu, apa sfânta a vedicilor
carpato-danubieni.
18. ARA (Arya) - numele tinutului notat al poporului "Arian" - carpato-danubian.
Numele zonei din jurul masivului Rarau, de unde izvoraste râul Arara numit
Siret. În locul unde a fost ARA acum este un loc numit ARAMA.
Aceasta mostenire a vechilor vedici, carpato-danubieni, arieni, reprezinta
cadrul sacru, spatiul carpatic care si dupa aproape 7,000 de ani continua sa
pastreze nume misterioase pentru vai, munti si sate, pastrate din mosi stramosi
si ale caror înteles s-a pierdut în negura timpului. Este oare posibil ca o arie
geografica determinata, care poarta nume vedice de zei si urmele acestor zei sa
nu trezeasca nici un interes pentru istoricii si arheologii nostri? Oare asta sa
fie pentru totdeauna soarta poporului nostru nepasarea, stergerea trecutului,
uitarea adevaratei lui istorii ? Istoricul grec Herodot spunea despre traci
urmatoarele: "...dupa indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate
popoarele lumii. Daca ar avea o singura conducere si ar fi uniti în cuget, ei ar
fi, dupa parerea mea, de neînfrânt si de departe cei mai puternici dintre toate
semetiile Pamântului. Tracii poarta multe nume, fiecare dupa tinutul în care
locuiesc, dar toti au în toate, obiceiuri asemanatoare."
Daca Herodot cunostea 19 triburi tracice, Strabon a vorbit de 22. Evident, între
o atât de mare varietate de triburi, trebuie ca au existat si unele deosebiri
religioase, care nu mai pot fi stiute astazi. Neamul tracilor a fost maret în
antichitate si vestit atât prin rezistenta fizica a barbatilor, cât si prin
priceperea poporului în general în leacuri ancestrale. Drept dovada, filozoful
Socrate marturisea ca el a învatat de la un ucenic a lui Zalmoxis un descântec
dintre acelea "care-i fac pe oameni nemuritori". Mai târziu, peste secole,
Clement Alexandrinul reprosa grecilor ca nu sunt originali în civilizatia lor si
ca acestia au învatat de la traci formulele descântecelor pentru însanatosire:
"sanas incantationes a thracibulus accepisti" (Clement Alexandrinul, "Îndemn
catre neamuri", Migne, PG t8, col.175).
DIVINITATILE: MARELE ZEU GEBELEIZIS SI MAREA ZEITA BENDI
Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Suprema a tracilor, fulgerul fiind una
dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un barbat chipes,
uneori cu barba. Gebeleizis provoca tunetele si fulgerele. În unele reprezentari
acesta apare asezat pe tron, iar în altele, în chip de calaret, având în mâna
stânga un arc; un sarpe coboara spre capul calului. Mai este însotit si de un
vultur cu corn. Vulturul tine în cioc un peste atunci când simbolizeaza singur
Divinitatea amintita, iar în gheare are un iepure. Acest zeu este stapânul
Cerului si al Pamântului, patronul aristocratiei militare; el ar putea avea însa
atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut si sub
numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (altii considera cavalerul trac ca
o aparitie mai târzie, un erou si nu un Zeu). Alteori Zeul apare în ipostaza de
calaret luptator însotit de un câine; el poarta o lance pe care o arunca asupra
unui porc mistret din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptator ori
vânator el are trasaturile unui calaret pasnic purtand în mâna o torta ori un
corn al abundentei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal),
asemenea câinelui însotitor, alteori ca un Zeu binecuvântator, având primele
trei degete ale mâinii drepte înaltate sau desfacute iar celelalte strânse catre
podul palmei. Apare în marturiile epigrafice si numismatice de la Histria si
Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de
altfel în ceramica de la Racatau si Zimnicea, tezaurele de la Bucuresti -
Herastrau si Surcea (jud. Constanta). Îl vom întâlni mai târziu în lumea antica
la macedoneni - "calaretul macedonean", iar în Mitologia greaca sub numele de
Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a patrunde în Asia Mica prin
secolul VII B.C., unde a fost asimilat de catre armeni, devenind Divinitatea
nationala a acestora, Vahagn sau zeul razboiului, vestit pentru curajul cu care
omora dragonii. Vahagn era asociat cu trasnetele si fulgerele, fiind reprezentat
ca un barbat cu parul si barba din flacari, iar "ochii lui erau ca doi sori". În
sfârsit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regaseste în mitologia altor
popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de catre crestini drept... Sfântul
Gheorghe! Divinitatea suprema barbateasca a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut
mai târziu la tracii sub-Dunareni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos,
are o replica feminina, si anume pe marea Zeita Bendis. Reprezentarile vechi,
descoperite în ultima vreme, ne-o înfatiseaza sub chipul unei femei cu fata
rotunda, bucalata, cu pometii proeminenti si cu parul împletit în doua cosite
ori împartit în doua mari bucle ce-i încadreaza fata. Sa fie oare Zeita Bendis,
cu cele doua cosite blonde lasate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din
basmele de mai târziu ale românilor? În anumite situatii Zeita apare încadrata
de doua animale sacre cervidee sau de un cerb si un sarpe. Marea Zeita Bendis
era adorata de femeile trace, fiind Zeita Lunii, padurilor si... farmecelor. La
Costesti a fost descoperit un cap al Zeitei iar la Sarmizegetusa sapaturile au
scos la iveala un medalion de lut ars (10 cm. în diametru si 1,5 cm. în
grosime), având un bust al Zeitei cu tolba de sageti pe umar; de asemeni, la
Piatra Rosie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. si lat de 13
cm. În afara de marele Zeu Gebeleizis si marea Zeita Bendis, tracii au mai avut
si o Zeitate a focului si vetrei, pazitoare a casei, respectiv Zeita Vesta
(Hestia, Histia), în cinstea careia casele tracilor se construiau
dreptunghiulare, cu peretii din piatra sau de lemn, podeaua din pamânt batatorit
si acoperisul "în doua ape". Nu departe de Tartaria, în zona Crisurilor, au fost
scoase la lumina si urmele primelor locuinte de suprafata datând din mileniul V
B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani! Aceste tipuri de locuinte, care se vor
raspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat
acestei Zeite, peretii având la început rolul de a proteja spatiul sacru în
mijlocul caruia se întretinea focul aprins în vatra. Mileniul IV B.C. nu a fost
chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialistii, referindu-se la prabusirea
puntii continentale ce lega Europa de Asia Mica, aceasta prabusindu-se sub apele
Mediteranei, facând loc unei mari noi, Marea Egee, si generând o multime de
insule mai mari sau mai mici. Datorita existentei acestei punti terestre de
legatura, atât istoricii greci, cât si altii moderni au admis posibilitatea
deplasarii populatiei trace din zona Pontico-Dunareana spre sudul Peninsulei
Balcanice si de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul
Mediteranei Rasaritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. Dupa cum se
stie, soarta acestor populatii a fost diferita: unele s-au "ratacit" printre
alte semintii si s-au "pierdut" cu totul în marea groapa a Istoriei care se
cheama "uitarea" - hititii, de exemplu. Altii au disparut la mari distante, cum
este cazul troienilor, supravietuitori despre care o legenda spune ca Aeneas
Tracul i-a calauzit dupa "Apocalipsul" Cetatii Troia pâna pe valea îngusta a
Tibrului, unde aveau sa preia în stapânire cele sapte coline "eterne", dându-le
apoi nume tracice, "latine". Si tot o legenda spune ca, între timp, prin spatiul
Carpatic a aparut un cioban întelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeita
Hestia (sau Vesta) asa-numitele " legi frumoase "- Codul Beleaginilor.
ZALMOXIS - UN ZEU PROFET SAU UN PROFET DIVINIZAT
Iata marturiile lui Herodot despre Zalmoxis: "Asa cum am aflat eu de la elinii
care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre
care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost în Samos robul lui Phytagoras, care
era fiul lui Menesarcos. Dupa aceea, ajungând liber, strânse bogatii mari si
dupa ce se îmbogati se întoarse în patria lui; aici a cladit o casa pentru
adunarile barbatilor, în care se spune ca îi primea si îi punea pe fruntasii
tarii sa benchetuiasca, învatându-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor
muri, ci vor merge într-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de
toate bunatatile. În vreme ce savârsea cele amintite si spunea lucruri de felul
acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta sub-pamânteana. Când a
fost gata, Zalmoxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborând în locuinta
lui de sub pamânt, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l
aiba, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an el le-a aparut si astfel,
Zalmoxis facu vrednice de credinta învataturile lui. În privinta lui Zalmoxis si
a locuintei sale sub-pamântene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le
dau crezare prea mult; mi se pare însa, ca el a trait cu multi ani înainte de
Phytagoras. Fie Zalmoxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine ".
(Herodot," Istorii ", IV, 94, 95).
Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zalmoxis cu un sclav al lui
Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar Herodot. Si atunci de ce sa o
credem noi?... Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene,
de catre Platon, de Mnasea (acesta îl considera pe Zalmoxis chiar un Cronos!),
de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de Apulleius, de Lucian din
Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din
Gaza, Hesychios din Alexandria. Toti acestia au auzit si vorbit de Zalmoxis care
a ramas în amintirea oamenilor ca un Zeu al împaratiei sub-pamântene, cum de
altfel si Eminescu îl descrie în poezia "Strigoii".
"Pe un jilt taiat în stânca sta teapan, palid, drept,
Cu cârja lui în mâna, preotul pagân si drept..."
Pe Zalmoxis lituanienii îl preiau ca Zemeuks, acest nume însemnând pamânt, tara.
El este Zeul din adâncurile Pamântului, vegetatiei, rodniciei, Zeul plugarilor
si pastorilor. Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul
incinerarii mortilor apartinându-i), Zalmoxis le promitea adeptilor sai
nemurirea completa, atât a sufletului, cât si a trupului (ritul înmormântarii
fiind înhumarea), sufletele credinciosilor continuând sa traiasca în regatul
Zeului sub-pamântean (precum Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina
Dunareana din poezia "Strigoii"). Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor
razboinici, "lupii daci" care se bucurau la moarte si râdeau în fata acesteia
tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge în plaiurile
sub-pamântene ale Zeului. Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul
"capului de lup", pe care-l vom întâlni si la macedoneni, ca de altfel si mai
târziu la legiunile "romane", formate din tracii din zona ocupata de romani.
Sacrificiile umane în scopuri religioase au fost unice în Europa, fiind
întâlnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea
cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie Edgar
Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantizilor (locuitorii fostului
continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat în mijlocul
oceanului Atlantic în urma cu 12600 de ani). Sa fie oare aceasta asemanare un
indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii
comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?...
Odata la cinci ani i se trimitea lui Zalmoxis un "sol" care sa-i comunice
acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat în sulitele ascutite ale
tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat,
batjocorit si un alt "sol" era " trimis "imediat pentru a duce mesajul Zeului
sub-pamântean.
În timp ce Zalmoxis era un zeu sub-pamântean, Gebeleizis era Zeul ceresc.
Descoperirile din muntii Orastiei, cât si a marelui sanctuar rotund de la
Sarmizegetusa cu asezarea ritmica a stâlpilor sai, presupun efectuarea unor
observatii celeste. Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujeanului
Constantin Daicoviciu au scos la iveala în zona Gradistea Muscelului (muntii
Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar
dacic, cât si urmele unei scari care probabil conducea la un loc sub-pamântean
de cult religios. De la un întelept ca Socrate citat de un altul ca Platon,
aflam ca Zalmoxis a fost pe lânga un medic psiho-terapeut si un... mag: o
persoana careia stramosii nostri îi datoreaza statutul spiritual, ca cea mai
dreapta si umana orânduire sociala pe care a avut-o lumea antica. Am fost un
"stat spiritual", creatie a celor initiati de Zalmoxis de catre marii preoti de
pe muntele sfânt Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu
aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de
populatie ori împartiri teritoriale artificiale. Cum a spus domnul Alexandru
Strachina în "Pe urmele stramosilor uitati": "Apa trece, iar noi... ramânem".
Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri îsi pot justifica nepasarea fata
de toate acestea. Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr.
Mariana Marcu, în "Repere lingvistice arhaice românesti", mentioneaza "calaretul
trac" Heros, pomenit si în Egipt în unele documente epigrafice (ca Herou, fiul
Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta Divinitate n-ar fi decât
o noua ipostaza a lui Horus... Mitul cavalerului trac este greu de înteles.
Uneori el are în jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost
asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia în Peninsula
Balcanica între 1900 - 1400 B.C. ca Divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub
alte nume ca Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis) - "Cel
care aduna norii ", Ombrios - "Zeul ploii ", Keraunos - "Cel care fulgera" si
altele.
Mitul cavalerului trac constituie în traditia româneasca (daco-romana, aromâna,
macedoneana) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, crestine.
C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau în Aprilie "serbarile pagâne"
tinute în cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea crestinismului în spatiul
traco-dac, aceasta sarbatoare a fost înlocuita cu cea a Sfântului Gheorghe,
Sfânt a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac. În unele
colinde numele Sfântului Gheorghe se schimba cu cel a lui Isus, aparând în felul
acesta o totala contradictie între versurile colindului si momentul în care
acesta se cânta, respectiv anotimpul iernii:
"Pe luncile Soarelui, Flori vinetitoare de mar.
Gradina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de mar,
Ler de mar, florile-s dalbe"
Sau:
"... Calutul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pa chivara lui taiata în sageata,
Pe ochi cam plecata
Ba sulita lui
Duratul de vara,
Fulgerul de seara..."
Oricine poate vedea ca în aceasta colinda nu se pomeneste nimic care ar putea
sugera anotimpul iernii, ci dimpotriva, se aminteste clar despre cel al verii
si, în plus, de "fulgerul de seara" care era simbolul Zeului trac Gebeleizis.
Mai aveti vreo îndoiala?...
Si în alte cicluri de colinde de Craciun, alaturi de Soarele personificat apare
si sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului întors de
la vânatoare o chema Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la traco-daci
era sarbatorit primavara, asa cum de fapt i se precizeaza ambianta si în
colindele de Craciun la vremea renasterii naturii si a înfloririi "florilor
dalbe de mar". Iar daca în acest mozaic mitologic românesc pelasgian, trac,
geto-dac, cum vreti sa-i spuneti, ne-am redescoperit împreuna credinta uitata în
Marele Zeu Gebeleizis, Marea Zeita Bendis, Zeita focului si a vetrei, Histia,
tot nu v-am spus înca nimic daca nu l-am mentionat pe Marele Zeu al Razboiului,
Ares. Ovidius (43 B.C. - 17 A.D.) aminteste pe "getul" care se închina lui Ares,
Marte, Zeu al Razboiului, iar Vegetiu afirma nici mai mult, nici mai putin, ca
"Marte s-a nascut în tara tracilor". Si daca-l mai ascultam si pe Iordanes,
acesta declara ca "getii l-au adorat întotdeauna printr-un cult foarte salbatic
pe Marte si jertfele lui erau prizonierii ucisi". Si ne mai miram ca Vlad Tepes,
"Dracula" cum le place americanilor sa-l numeasca", tragea în teapa" de vii
aproape 40000 de turci într-o zi!... Pe de alta parte, pe Columna lui Traian
este prezentat probabil cel mai vechi Zeu al Razboiului, crunt si feroce,
care-si cerea sângeroase sacrificii umane. Aici apare scena torturarii
prizonierilor romani de catre... femeile dace! În Sudul Dunarii populatia
tracica mai sarbatorea si pe Zeul Vitei-de-Vie, patronul bauturii ametitoare,
preluat în fuga din nou de greci, care de asta data amintesc cu putin înainte de
reîntoarcerea lui Dionysus acasa, în Tracia, el s-a initiat în misterele
frigiene, la insistentele bunicii sale! Nu numai vita de vie era planta favorita
a Zeului, ci si iedera. Frunzele acestei plante, mestecate de adoratori,
produceau în acestia betia, ba chiar o stare temporara de nebunie, manie. Astfel
nu e de mirare faptul ca cea mai populara sarbatoare a tracilor era dedicata
Zeului Vitei de vie, toamna, la culesul viilor si la storsul strugurilor. Ea
avea loc în fiecare an (unii cercetatori sustin ca ea ar fi avut loc la trei
ani). Când vinul fierbea, noaptea avea loc petrecerea propriu-zisa, la lumina
tortelor, cu multa risipa din aceasta bautura, petrecere care tinea pâna în
zorii zilei. Poate de aceea tracii erau poligami. Herodot descrie ca fiecare
dintre ei tinea mai multe neveste; când unul dintre ei murea, aparea o mare
problema pentru femeile lui, respectiv trebuia gasita cea care a fost cea mai
iubita de defunct si apoi sugrumata de cea mai apropiata ruda si îngropata
împreuna cu barbatul ei. Celelalte femei încercau o mare durere si rusine sa nu
fie alese (Herodot, "Istorii", Cartea a V-a, 5 si 8).
Opus cultului dezmatat al Zeului Vitei de Vie, este cultul preotului trac,
simbolul vietii viitoare si frumoase, dedicat binelui oamenilor si
vietuitoarelor. Sfinxul de pe platoul Bucegilor reprezenta pentru geti, "Domnul
Noptii", preluat mai târziu de catre greci sub numele de Orfeus. Pe de alta
parte, autorii antici scriau ca Misterele Orfeice se celebrau noaptea. Gratie
ezoterismului ei, religia geto-tracilor nu era cunoscuta profund decât de preoti
si câtiva initiati. Neavând acces la misterele Zamolxiene, scriitorii greci si
romani nu ne-au lasat prea multe stiri în aceasta privinta. Dar sa revenim la
cultul "Domnului Noptii", un cult civilizator, un cult al muzicii, care
îmblânzea nu numai oamenii, dar si animalele, potolindu-le pornirile violente,
domolindu-le instinctele raufacatoare. Strabon cunostea si alte amanunte despre
preotii sau "profetii" pelasgi, anume ca acestia erau oameni atotstiutori,
priceputi la interpretarea viselor si a oracolelor, a semnelor Divine si ca
locuiau în salasuri subterane (katagoian sau kagoian). Despre Orfeus legendele
elene si romane, spuneau ca era trac, printul kycon-ilor, etnonim apropiat de
kogoian. Cetatea natala a lui Orfeus era Dion. El venea din legendarul Kogoian,
lacas al lui Zalmoxis.
LACASELE DE CULT
Legendarul Pangaion sau Pangeul, era muntele sacru al tracilor sud-dunareni unde
se aflau o multime de sanctuare, mai ales ca acesta continea filoane de aur si
de argint; se presupune ca era situat pe masivul Dragoion din Rodopii Orientali
(unde s-a nascut si Spartacus, pelasgul-gladiator ce a zguduit imperiul roman);
alte sanctuare s-au descoperit la Kilicite. Trebuie sa fi existat si sanctuare
trace în cinstea Marii Zeite Bendis; daca la Atena tracii aveau pentru Zeita lor
un Bendideion, legendarul Pangaion, lacasul principal de cult era închinat, se
pare, lui Gebeleizis, ai caror preoti solari, uranieni, asa-zisii "umblatori
prin nori", sustineau ca trupul nu era nimic altceva decât "o închisoare pentru
suflet", eliberarea de trup fiind singura salvare a sufletului. Legendarul
Kogaion, dupa Adrian Bucurescu în "Dacia Secreta", era reprezentat de muntele ce
adapostea pestera unde se retragea marele preot al pelasgilor. În "Geografia"
(VII, 3, 5), Strabon scrie: "Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept
sacru si astfel îl numesc getii: numele lui, Kogaion, era la fel cu numele
râului ce curgea alaturi; KOG-A-ION însemna "Capul Magnificului", fiind si
denumirea Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacra,
cunoscut sub numele de "Sfinxul Românesc". Râul care curge prin apropiere,
despre care scria Strabon, nu poate fi decât Ialomita, careia getii îi spuneau
si Naparis sau "cerescul, divinul". Singura inscriptie getica unde apare numele
Kogaion este un text orfic în versuri pe o caramida descoperita la Romula
(Resca, Dobrosloveni, jud.Olt): "Mare e Zeul, întotdeauna si pretutindeni! Asa
sa spuna vitejii când privesc spre Kogaion! Ucenicii (recrutii) sa cânte: sfânt
este Domnul Noptii!". Când Strabon amintea ca preotii daci locuiau în salasuri
subterane, el vorbea despre preotii lui Zalmoxis, Zeul sub-pamântean care de
acolo, din Kogaion, le oferea credinciosilor sai o nemurire completa, cuprinzând
atât corpul, cât si sufletul. Si daca Sfinxul din Bucegi reprezenta pentru geti
capul lui Orfeus sculptat de om ori modelat de natura, el a fost si va ramâne
mereu acolo, în tara legendarului Kogaion, creând mistere si raspândind tacere.
În final, sper ca am reusit sa creionez un panteon mitologic al stramosilor
nostri pelasgi, traci sau geto-daci, cum vreti sa-i numiti. "Traianismele",
"latinismele", "slavonismele", nu ne apartin, ci ne-au fost adaugate ulterior de
catre:
- cei care au dorit sa creeze o impresie falsa si sa minimalizeze rolul
populatiei din zona Carpato-Dunareana în dezvoltarea civilizatiei europene,
sugerând ca zona care corespunde actualmente geografic României nu a fost
nicidecum punctul de pornire, leaganul acestei civilizatii, ci o provincie
obscura a imperiului roman;
- cei care din totdeauna au avut pretentii teritoriale asupra diverselor
provincii ale României, pretentii care trebuiau cumva justificate, singurele
argumente capabile sa câstige încrederea nestiutorilor si naivilor fiind cele
legate de "origine", "limba", "religie" si "istorie", ultima, cel mai usor de
mistificat;
- cei afiliati anumitor cercuri implicate în împartirea geo-politica a lumii si
în consecinta interesati în a submina influenta si importanta pe care
civilizatia si cultura milenara a poporului român le au în marea familie a
popoarelor de pe întregul mapamond.
Exista însa un DESTIN AL ADEVARULUI, iar acestuia îi trebuie numai doua grupuri
de oameni ca sa iasa la iveala:
unii care sa-l ROSTEASCA si...
altii care sa-l AUDA...
TRACII
Tracii în bazinul carpatic
În articolul "Tracii în bazinul carpatic" publicat în revista Slovenska
Archeologia (1974) - pe care îl prezentam cititorilor într-o forma prescurtata -
arheologul ceh Mikulas Ducek, cercetator stiintific la Institul de arheologie
din orasul Nitra, bun cunoscator al preistoriei regiunii
carpato-danubiano-pontice, subliniaza rolul activ al tracilor în zona
Carpatilor, în primele secole ale celei de-a doua jumatati a mileniului I î.e.n.
Între altele, autorul emite parerea ca agatârsii au apartinut neamurilor
tracice, opiniile sale în aceasta directie fiind convergente cu ale multor
cercetatori români si straini. Cât priveste pe sciti, care au fost un neam
iranian si au locuit în stepele nord-pontice, acestia nu au putut constitui-
dupa opinia lui Mikulas Ducek - o patura dominanta în zona carpatica si în
tinuturile danubiano-balcanice, parere împartasita, de asemenea, si de alti
cercetatori.
În ceea ce ma priveste, ramân si astazi la teoria mea mai veche, potrivit careia
în bazinul carpatic si în regiunea precarpatica nu poate fi dovedita o ocupatie
scitica si, în consecinta nu au avut loc nici expeditii militare scitice în
acest spatiu. Existenta unui numar restrâns de morminte cu antichitati scitice,
începând din rasarit, din regiunea Ilbiei, trecând peste Moldova si, mai
departe, spre Transilvania si Câmpia Maghiara, este mai degraba dovada unor
relatii comeciale, negustorii respectivi fiind însotiti dupa obiceiul vremii, de
escorte militare.
În acelasi timp, numarul mic al antichitatilor cu adevarat scitice
(pumnale-akinakes, placi de bronz de la tolba de sageti, oglinzi, topoare etc.)
si cantitatea mare de imitatii a adevaratelor obiecte scitice, dovedesc relatii
de scurta durata între bazinul carpatic si regiunea Olbiei, eventual chiar
Olbia. În ceea ce priveste vârfurile de sageti cu trei muchii, acestea au o
raspândire atât de vasta în Europa încât nu exista temeiuri sa fie atribuite
peste tot si cu orice preti scitilor. Împreuna cu zabalele de tip Vekerzug, ele
sunt o dovada în plus a folosirii lor de catre populatia autohtona din bazinul
carpatic. Demonstratia noastra se sprijina pe realitatea ca zabalele de tip
Vekerzug sunt o creatie a unor mesteri locali din bazinul carpatic. Celor care
sustin originea lor caucaziana le lipsesc argumente convingatoare. Descoperirile
de la Ferigele, Tigveni (România), Brezje Magdalenska Gora, Vace, Zarorje, Donja
Dolina (Iugoslavia), Schandorf, Oberpullendorf (Austria) si Wymysowo (Polonia),
atesta ca ele sunt o consecinta a schimburilor comerciale si nu a unor expeditii
militare.
Obiectele de aur în forma de cerb de la Zöldhalompuszta si Tápiószentmárton
(ambele localitati în Ungaria) nu exprimam dupa parerea mea, asa numitul stil
animalier scitic în forma lor clasica; totodata, marimea lor nu corespunde
adevaratelor podoabe scitice de acest gen. Asa-numitele elemente de factura
scitica au ajuns, dupa convingerea mea, în bazinul carpatic prin Moldova si
valea Muresului, deci într-o regiune locuita de agatârsi si într-o perioada de
timp foarte scurta. O întrerupere a acestor contacte o dovedeste ridicarea
cetatilor din Moldova din sec.VI-IV î.e.n. (dupa unii cercetatori datate mai
precis între 550-470 î.e.n.), datorita pericolului scitic.
Din cele expuse mai sus rezulta deci ca nu putem vorbi despre expeditii
razboinice scitice în bazinul carpatic. Se pot presupune numai contacte
comerciale care veneau de la Olbia si în cadrul carora au fost raspândite si
antichitati scitice, dupa care s-au facut apoi imitatii de catre localnici.
Prezenta tracilor si a culturii lor la nord de Dunare este documentata - în
continuare - si în a doua jumatate a sec.VII î.e.n.; în regiunea pontica - în
sec.VII-Vi î.e.n., în regiunea transilvaneana, în Câmpia Maghiara si în nordul
Tisei- în a doua jumatate a sec.VI, iar în Slovacia de sud, sud-est si sud-vest
- la sfârsitul sec.VI, dar mai ales în sec.V-IV î.e.n.
Organizarea sociala a tracilor în Peninsula Balcanica a fost de tipul societatii
împartita în clase. Aparitia coloniilor grecesti nu numai ca accelerase
decaderea societatii gentilice, dar reprezentase, înca din sec.VII î.e.n., una
din cele mai importante premise pentru aparitia acestui tip de societate.
Din izvoarele scrise si arheologice reiese ca în sec.VI-V î.e.n., orasele
grecesti de pe litoralul Marii Negre au devenit factori de seama în istoria
tracilor si scitilor. Unele localitati întemeiate pe coasta de apus a Marii
Negre, Histria, la sfârsitul sec.VII î.e.n., Tomis (Constanta), Callatis
(Mangalia), la începutul sec.VI î.e.n., Dionysopolis ((Balcik) Odessos (Varna),
Messembria (Nessebar), la sfârsitul sec.VI, Apolonia (Sozopol), la sfârsitul
sec.VII, Tyras, la gura Nistrului, la sec.VI î.e.n., au devenit centre culturale
si comerciale deosebite de importante, strâns legate de lumea tracica. La nord
de Tyras a fost întemeiat, în prima jumatate a sec.VI, orasul Olbia, care a
evoluat într-un oras-stat si care a facut comert cu regiunea Bugului si a
Nistrului; judecând dupa unele descoperiri arheologice, Olbia a întretinut
relatii comerciale si cu populatia tracica din Mildova actuala, din Transilvania
si din Câmpia Maghiara.
Contactul tracilor cu orasele grecesti se reflecta clar în descoperirile
arheologice din regiunea locuita de traci, respectiv de traco-geti. Ele dovedesc
ca în aceste orase au venit, din Grecia sau din Asia Mica, negustori sau mesteri
care au întemeiat ateliere sau magazii de marfuri. Produsele de provenienta
ateniana sunt un indiciu ca si atelierele din Atena sec.V au participat la
comertul cu tracii. Scenele reprezentate pe produsele de ceramica greaca au fost
împrumutate de multe ori din mitologia traca. Pe de alta parte, tezaurele de
aur, argint sau bronz, ca si alte monumente trace, poarta la rândul lor, urme
ale influentei culturale grecesti sau din Asia Mica, pe lânga forma proprie
traca de exprimare artistica. Descoperirile arheologice dezvaluie, de asemenea,
ca relatiile comerciale ale oraselor grecesti cu teitoriul tracic s-au
intensificat în a doua jumatate a sec.VI, pentru a cunoaste apogeul în sec.V-IV
î.e.n.
La începutul sec.V, la traci a aparut prima formatiune statala mai mare si anume
regatul odrizilor de sub conducerea lui Teres (a domnit pe la 527-435 î.e.n).
Triburile tracilor de nord sunt atestate mereu si arheologic în regiunea
carpato-dunareana si în sec.VII-VI î.e.n. Dupa expeditia lui Darius din anul
513-512 împotriva scitilor, de-a lungul coastei de apus a Marii Negre, este
exclus orice contact al scitilor - si cu atât mai mult unul militar - cu bazinul
carpatic. În aceasta epoca, deci la sfârsitul sec.VI î.e.n. tracii s-ar fi
deplasat în mare numar spre vest de-a lungul vaii Muresului, a Dunarii si Tisei.
Miscarea lor poate fi legata si de grupul cultural Kustanovice si ea trebuie
plasata înca la sfârsitul triburilor nord-tracice în bazinul carpatic a fost,
desigur, cauzata de motive economice de dorinta capeteniilor trace de a cuceri
noi teritorii si a ajunge la noi surse de bogatii.
Patrunderea tracilor în bazinul carpatic a accelerat, din toate punctele de
vedere, dezvoltarea social-economica a populatiei autohtone, tracii acestei
epoci venind cu o cultura mai înalta si cu o structura sociala mai avansata. În
Slovacia de sud-vest, de sud si de rasarit, aparitia tracilor în sec. V î.e.n.,
a impulsionat trecerea la faza democratiei militare în toata aceasta regiune,
ca, de altfel, si în Câmpia Maghiara si în zona Tisei. Prezenta tracilor a
determinat nu numai schimbari sociale sau o mai buna organizare militara, dar a
favorizat si dezvoltarea fortelor de productie. Astfel, ei au adus un nou mijloc
de productie, roata olarului, care a stimulat dezvoltarea economica. Productia
specializata de ceramica, ca si a unor obiecte de fier sau bronz (zabale,
vârfuri de sageti, topoare) a contribuit desigur, la crearea unui plusprodus.
Aceasta se vede si din faptul ca din comertul cu regiuni îndepartate au aparut
unele obiecte de lux: chihlimbar de pe coasta Marii Baltice, sticla probabil din
sud, din regiunile ilirice. S-a dezvoltat probabil si productia agricola în urma
introducerii unei tehnici mai avansate. Urmarea logica a acestui proces a fost o
cresterea productiei într-o serie de ramuri economice, care a dus, în cele din
urma, la o diferentiere sociala a populatiei din bazinul carpatic si deci si din
Slovacia.
Populatia tracica a convietuit în mod pasnic cu populatia bastinasa, cum o
dovedesc, poate cel mai bine, cimitirele bi-rituale, care dezvaluie continuarea
vechii baze culturale. Necropolele descoperite ofera un material documentar
satisfacator cu privire la relatiile social-economice preconizate. În Slovacia,
unul din exemplele cele mai ilustrative îl constituie necropola de la Chotin,
regiunea Komárno. Mormintele cu inel de lut, raspândite izolat pe cuprinsul
necropolei, arata pozitia sociala deosebita a celui înmormântat. Mormintele de
cai sau cele umane cu cai pot si ele constitui indicii referitoare la bogatia
unei anumite paturi a acestei populatii, deoarece calul reprezinta o valoare
(care putea fi însa exprimata si în alte produse). Perlele de chihlimbar si de
sticla sau inelele de tâmpla argintate, sunt, deasemenea, dovezi ca unii membrii
ai acestei societati s-au îmbogatit treptat. Mormintele duble sau triple
(barbat-femeie, barbat-femeie-copil) din acest cimitir confirma nu numai
descrierea lui Herodot referitoare la ritul de înmormântare trac, dar si pozitia
de conducatori pe care au avut-o cei înmormântati. În ceea ce priveste
mormintele cu sageti în trei muchii, ele pot fi socotite ca apartinând membrilor
cetelor militare. Caci triburile trace ale acelei epoci au adus în bazinul
carpatic, în afara de organizarea lor tribala, pe care o aveau si în Tracia sau
la nord de Dunare si organizarea bazata pe cete militare.
Din privirea de ansamblu asupra materialului arheologic si din valorificarea lui
- sau din revalorificarea unor descoperiri mai vechi - ca si din confruntarea cu
sursele istorice scrise am încercat sa dezvoltam o noua imagine asupra evolutiei
spatiului carpatic si precarpatic. Din acest punct de vedere am fost înclinati
sa ajungem la un nou fel de a privi rolul, pâna acum necorespunzator reliefat,
al tracilor si al culturii lor, dezvoltarea social-economica a Europei de
sud-est si a bazinului carpatic în Hallstattul târziu, în conexiune si cu
rezolvarea problemei scitilor în aceasta regiune.
O alta problema consta în interpretarea etnica a materialului arhelogic. În
aceasta privinta nu trebuie sa plecam numai de la materialul arheologic, ci sa
avem în vedere si izvoarele scrise. Pe baza acestui principiu am ajuns la
urmatoarele concluzii:
1. În timpul evolutiei hallstattiene târzii, în Slovacia a patruns, la sfârsitul
sec.VII î.e.n., grupul cultural nord-tracic Kustanovice, care poate fi urmarit
pâna în sec.III î.e.n. Influenta lui s-a facut simtita si în Slovacia de mijloc.
Dupa sec.V î.e.n., înrâuriri ale culturii nord-trace au ajuns treptat si în
Slovacia de sud si de mijloc, venind dinspre Câmpia Maghiara.
2. În Slovacia de sud si de mijloc au aparut necropole bi-rituale si ceramica
lucrata la roata. Organizarea gentilica, care daduse deja semne de dezagregare
[...], a fost impulsionata în aceasta perioada de uniunile de triburi
nord-trace.
3. Materialul arheologic din Bulgaria de astazi, atribuit în mod sigur
triburilor trace, cât si ritul de înmormântare trac dovedesc fara putinta de
tagada, identitatea cu monumentele materiale si ritul de înmormântare constatat
în Slovacia, atribuit de asemenea triburilor nord-trace, precum si cu materialul
din epoca necropolelor birituale din Ungaria.
4. Monumentelor nord-trace exista si în România (în Lodova), în partea de apus a
Ucrainei si în Ucraina carpatica.
5. Monumentele scitice, care în regiunile mentionate nu sunt multe la numar,
constituie dovezi ale contactelor cu regiunea Olbiei, respectiv chiar cu Olbia.
Se ridica însa problema daca acest comert a fost practicat de sciti sau chia de
greci, deoarece, dupa cum bine se stie, scitii au fost consumatori de produse
grecesti, care au fost confectionate pentru ei în asa-numitul stil animalier. În
bazinul carpatic sunt atât de putine produse scitice veritabile, realizate în
acest stil, încât nu se poate vorbi de o ocupare scitica a acestor regiuni.
6. Numarul redus de monumente scitice în regiunea precarpatica poate fi
considerat ca rezultatul unui contact bilateral între triburi trace si scitice,
explicabil prin legaturile de rudenie dintre dinastia traca si scitica din
perioada regatului odris. Vârfurile de sageti de bronz în trei muchii nu pot
constitui un argument pentru atribuirea etnica.
7. Documentele arheologice si izvoarele istorice dovedesc ca triburile trace
ajung treptat, începând cu sec.VI, dar mai ales cu mijlocul acestui secol, în
bazinul carpatic si deci si în Slovacia.
8. Mostenirea culturala din afara bazinului carpatic (Austria inferioara,
Polonia, Slovacia), pe care noi am atribuit-o tracilor de nord, este o dovada a
contactelor comerciale ale triburilor nord-trace cu aceste regiuni.
9. Rituri de înmormântare din regiunea de stepa nord-pontica în decursul
sec.VI-V î.e.n. (poate chiar sfârsitul sec.VII) respectiv inhumatia în camere
mortuare de lemn, nu este identic cu cel din spatiul carpato-dunarean
(incineratia). În sec.VI-V î.e.n. incineratia nu este cunoscuta în stepa
nord-pontica, dupa cum în decursul sec.VII-V î.e.n. nu este practicata nici în
regiunea de silvostepa din dreapta Nistrului mijlociu. Aici au fost gasite numai
camere mortuare arse, partial sau total. Aceasta realitate infirma opiniile dupa
care mormintele de incineratie - sau eventualele morminte de incineratie în
tumul - ar fi manifestari ale ritului de înmormântare scitic.
10. Descompunerea societatii gentilice si aparitia aristocratiei gentilice sunt
datate în Slovacia, la sfârsitul sec. VII î.e.n. În tracia, acest proces este
încheiat în prima jumatate a mileniului I î.e.n., când apar comunitati
patriarhale casnice colective de productie satesti. În sec.V î.e.n.,
comunitatile casnice se unesc în colective monograme de familie. Iau nastere
comunitati satesti si uniuni tribale, iar aristocratia îsi însuseste pamântul.
Prin venirea lor în bazinul carpatic, tracii accelereaza evolutia
social-economica a populatiei autohtone si favorizeaza dezvoltarea fortelor de
productie, prin intoducerea unui nou mijloc de productie - roata olarului.
Aceasta duce la o productie specializata care, la rândul ei, determina
realizarea unui plusprodus. De asemenea, tracii introduc în Slovacia si în
restul bazinului carpatic o mai buna organizare a uniunilor de triburi.