despre daci 2

87
IMPARATII ROMANI DE ORIGINE TRACO-DACA Chiar dacă au fost înfrânţi în război, dacii au ajuns împăraţi la Roma. Constantin cel Mare şi alţi împăraţi romani erau de origine dacică Constantin cel Mare, primul împărat creştin al lumii (Sfântul Constantin), şi mama sa, împărăteasa Elena (Sfânta Elena), erau daci – ne asigură cercetătoarea Aurora Peţan. Împăratul Constantin a pus statuile dacilor pe Arcul său de la Roma. Daci sunt reprezentaţi şi pe sarcofagul împărătesei Elena. Dar nu numai Constantin cel Mare, ci şi alţi împăraţi ai Romei au fost de obârşie dacică: Regalian, strănepotul lui Decebal, Aureolus, ciobanul din Carpaţi, Galeriu, “olteanul” “care i-a răzbunat pe daci”, precum şi Daia şi Licinius. Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere. De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică”, scrie Aurora Peţan, într- un articol intitulatÎmpăraţii daci ai Romei”

Upload: nelu-nelu

Post on 22-Jan-2018

503 views

Category:

Spiritual


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Despre daci 2

IMPARATII ROMANI DE ORIGINE TRACO-DACA

Chiar dacă au fost înfrânţi în război, dacii au ajuns împăraţi la Roma. Constantincel Mare şi alţi împăraţi romani erau de origine dacică

Constantin cel Mare, primul împărat creştin al lumii (Sfântul

Constantin), şi mama sa, împărăteasa Elena (Sfânta Elena), erau daci –

ne asigură cercetătoarea Aurora Peţan. Împăratul Constantin a pus

statuile dacilor pe Arcul său de la Roma. Daci sunt reprezentaţi şi pe

sarcofagul împărătesei Elena.

Dar nu numai Constantin cel Mare, ci şi alţi împăraţi ai Romei au fost de

obârşie dacică: Regalian, strănepotul lui Decebal, Aureolus, ciobanul din

Carpaţi, Galeriu, “olteanul” “care i-a răzbunat pe daci”, precum şi Daia şi

Licinius.

“Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele

lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere. De-a

lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea,

în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică”, scrie Aurora Peţan, într-

un articol intitulat“Împăraţii daci ai Romei”

Page 2: Despre daci 2

“De ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman?” – este întrebarea la care autoarea oferă un răspuns în finalul materialului.

Într-un interviu acordat în 2007 revistei “Formula As”, Aurora Peţan menţiona că statuile dacilor păstrate în muzeele Romei, făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma, îi înfăţişează pe aceştia cu mâinile împreunate, dar nu legate, cum procedau romanii cu prizonierii barbari. În opinia cercetătoarei, faptul că dacii sunt reprezentaţi(glorificaţi) alături de romani pe Columna lui Traian este unlucru total inedit şi un mare mister:

“De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pedaci, popor considerat "barbar", în centrul de elită al lumiiromane? De ce nu au fost reprezentate personalităţile romane,cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nutrebuie să uităm că acest for a fost construit pentru a-l glorificape împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice,putem adauga că, în acelaşi timp, acest loc de o mare importanţăpentru romani a fost dedicat în mare parte şi glorificării dacilor. Învinşii au fost

Page 3: Despre daci 2

glorificaţi şi omagiaţi de învingători. Acest lucru consider că este de o mare importanţă şipoate fi considerat total ieşit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii "barbare", în locul cel mai de preţ al lor, Forul”.

“Ei nu sunt prizonieri: nu există nici măcar o singură statuie de dac cu mâinile în lanţuri. Ochii lor ascund o enigmă, expresia lor este aceea a unor înţelepţi. De ce au vrut romanii să îi aibă, în mijlocul Romei şi în mijlocul imperiului lor, pe aceşti enigmatici iniţiaţi, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for şi le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea şi sacrificiul? Nu Traian şi neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie să le fim recunoscători pentru ca i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem să-i dam afară pe daci din ţara lor, prin nepăsarea noastră.“

Page 5: Despre daci 2

IN MOMENTUL DE FATA CIND TOATE POPOARELE MODERNE ISI CAUTA CUSTRASNICIE "ACTE DE IDENTITATE ISTORICA", AR FI O CRIMA DIN PARTEANOASTRA, A ROMANILOR, SA FIM NEPASATORI LA CEEA CE NE APARTINE.

Daca am auzit de Burebista, Deceneu si Decebal ca despre cei ce au contribuit laformarea si mentinerea regatului Dac, iar despre Traian ca cel care a cautat sadistruga civilizatia daca cucerind 14% din teritoriile ei, furindu-le tezaurul sitransportindu-l la Roma unde a fost topit (parte din monedele turnate din el fiinddate cadou celor ce au luat parte la jefuirea, asa-zisa "cucerire" a Daciei), sa vedemce s-a mai intimplat cu marele neam al tracilor (pelasgilor). In jurul anului 300 dupa Christos, marele neam al tracilor avind nucleul dacic caelement conducator, ajunge din nou in fruntea tuturor neamurilor europene si... alelumii. Imparatul Galenius cel Batrin, fiul Romulei (femeie daca din cetatea Recidava),pe numele lui adevarat Vacarul Armentarius, dupa ce primeste de la Senatul romantitlul de imparat roman, se declara dusmanul numelui de roman considerindu-limporopriu si schimbind numele din Imperiul Roman in acela de Imperiu Dacic(Fontes II, 6-7). Majoritatea populatiei acestui imperiu fiind formata din daci-traci,cum de altfel si armata. Limba dacica este cunoscuta in istorie sub numele de "latina vulgara", fiind de faptlimba imperiului. Scriitorul roman Lactantius in "Romanos Dominarentur" (Fontes II,6-7) se plinge ca dacii Nord-Dunareni au ajuns stapinii romanilor, iar toata suita luiGalerius cel Batrin provenea din dacii de la Nordul Dunarii. Astfel ca DIN CUCERITI, DACII AU DEVENIT CUCERITORI, SCHIMBIND NUMELEIMPERIULUI ROMAN IN IMPERIUL DACIC, aceasta fiind concluzia celui mai maredusman al dacilor de atunci, Lactantius in 325 AC.

Page 6: Despre daci 2

REGALIAN,STRANEPOTUL LUI DECEBAL

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sadam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursula doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secoleleurmatoare, iar numele de “dac” este purtat cu mandrie de mai multe personajeistorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiuluiroman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiuluinascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetateanroman putea urca in ierarhiile vremii. Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spunca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca esteun urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totuladevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune laindoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul 260, in vreme ce pe tronul Romeise afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in frunteatrupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune lacale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedeleemise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-aulimitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor,dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise,Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.Dacia – abandonata sau eliberata?Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarececoincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. DesiAurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane dinDacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia afost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat saconsemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu auavut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca “Dacia a fost pierduta”in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestuiimparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acestmoment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra

Page 7: Despre daci 2

provinciei.

AUREOLUS, CIOBANUL DIN CARPATI

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie deciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el:“Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind maiintai pastor…”. Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatiaimparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat siincrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat inanul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliatcu acesta impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanumde catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica aimperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei omultime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata. Gallienus apornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerutajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, celcare a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-sipastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, depropriii lui soldati.

Page 8: Despre daci 2

IMPARATUL GALERIU, "OLTEANUL" CARE I-A RAZBUNAT PE DACI

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat afost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venitadin nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat,Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiardin orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care neconfirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoaredespre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platiiimpozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catreTraian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numeleImperiului roman in Imperiul dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satulsau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale. Galeriu a ramas inistorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, catsi dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de tolerantadin istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf dela Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup.

Page 9: Despre daci 2

Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar uniidintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului.Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si denumele de “roman”, declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga dedocumente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate saudistruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat saapere astfel memoria dacilor.

Dar CONSTANTIN SI ELENA.ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL DETRIUMF cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparatcrestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, peatunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era totdin Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat unepiscop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte decucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact,

Page 10: Despre daci 2

un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur unlucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliazamonumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian,masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime dinintreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastratein arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa dinreprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de treimetri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arculimparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci siplasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta eranascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentrustramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia substapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta“profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material deconstructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurileanterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa pieseleluate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite despecialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placutde pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce avazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multezile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficientaaceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, niciun imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acestaera pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei.Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul detriumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arcsimbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Dinaceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a luiTraian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acesteveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu acontribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la RomaConstantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupamoartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul.Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ceoccidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orientstraluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismullui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu despus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn aldainuirii spiritului dac peste timp.Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foartemodesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-anascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun caElena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea aprimit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturilecrucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturipe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena estepatroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul

Page 11: Despre daci 2

Vatican, in sala numita “Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar,cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cuinconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de BisericaOrtodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

UN MISTER ISTORIC,STATUILE DACILOR DIN ROMA

. Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister. Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un

Page 12: Despre daci 2

bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina: Dacii din Vatican

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exist a un numar mare de statui, busturi si capetereprezentand daci. O prima inventariere a acestoropere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 depiese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, acrescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza dedoctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre unspecialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strangelaolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci,

Page 13: Despre daci 2

iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acestsens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta "prizonier dac". Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchisin marmura pretioasa. Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supraveghereaunui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo,incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci. Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta,

Page 14: Despre daci 2

Cap de dac - Vatican parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian. Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia "Captivus Dacus" (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma. In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusimarelui rege Decebal. La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

Page 15: Despre daci 2

Calea Triumfului: Dacii de pe Arcul lui Constantin

In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel maimare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti. Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe oparte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile,

Page 16: Despre daci 2

ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.

Arcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, asezate deasupra coloanelor Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forullui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare daciimodelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent deraspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi. Turistii incep sa umple Colosseum-ul, cei mai multi ignorand frumusetea statuilor de pe arcul de triumf. Ma alatur lor, fara sa pot fi impresionata prea tare de acest imens amfiteatru, in care a curs atat de mult sange, s-au ucis atatea animale si atatia oameni. Colosseum-ul este, pentru mine, cel mai bun loc pentru a admira, de la inaltime, chipurile scaldate de eternitate ale dacilor de pe Arcul lui Constantin.

Page 21: Despre daci 2

Intoarcerea dacilor

Un bust enorm, probabil, candva, statuie intreaga, se afla la Muzeul Borghese: un tanar dac, cu ambele maini lipsa si cu fata zdrobita. Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti. Dacilor din muzee le mai zambeste cate un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai aminteste poate, vag, de scanteierile sabiei curbate, in ultima lor lupta de aparare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecatorii, mereu altii, tot mai grabiti, iar cate o pasare se mai odihneste pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stang cu o fibula

Page 22: Despre daci 2

domneasca. Iar in depozitele prafuite, din cand in cand, un paianjen isi tese panza in cate o palma dedac... Cine sa le poarte de grija? Cine sa le redea identitatea? Cine sa le descifreze misterul si sa-i readuca, simbolic macar, acasa?

Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care nile-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.

"Statuile au fost sculptate dupa modele reale. Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma"

Page 23: Despre daci 2

- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasitpeste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la "curte") in perioada lui Traian. Exista insa si statuide daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, r

elativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte - opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti - Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de "barbari" (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, dea supra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piataprincipala a acestui for, cam in dreptul fiecareicoloane care sustinea porticul. Acestor statui dinmarmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfirrosu-visiniu care au facut parte din faimosul porticdin porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statuide daci au facut parte din acest portic, mentionat demai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat deexistenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologiinu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost "jefuite", materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.

Page 25: Despre daci 2

STATUI DACI-IN GRADINA BORGHESE -ROMA

"Dacii au mainile impreunate, nu legate, asa cum procedau romanii cu prizonierii barbari"

- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci "prizonieri", insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceastapozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea "asteptati, va rog", isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si - aici devine interesant - impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Unalt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un "barbar", il legau cu mainile la spate,

Page 26: Despre daci 2

pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus. - Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a "barbarilor" in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este unMare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mareimportanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii "barbare", in locul cel mai de pret al lor, Forul. - Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal? - Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portetal lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ?Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta - Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin - si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei - este faptul ca personajul, desiseamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii "barbari". Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii "barbari" (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.

Page 29: Despre daci 2

STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS

Mai rea decat moartea: uitarea

Galeria Braccio Nuovo, dominata de daci

Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finantezeefectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de douamii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album? Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce

Page 30: Despre daci 2

i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem ceice vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra. Noi suntem cei care continuam sa le risipim cetatile, fara sa le vedem sufletul in fiecare piatra, cum adevarat jelesc versurile poetului: "De teama sa nu inviem,/ Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,/ Toate frumusetile, ca-ntr-un blestem,/ Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu soarele./ Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,/ Langa vetre marunte./ Daca te uiti bine, inapoi/ In pietre, nemuritori, suntem noi,numai noi".

Page 34: Despre daci 2

Societatea Internaţională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o datăîn plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,SCOASĂ DIN OBSCURITATEÎnaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primiiîn artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă. Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...

Page 35: Despre daci 2

Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fostprintre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei."...La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umanăcunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României..."Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.htmlNota redacţieiUnii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.

Page 36: Despre daci 2

Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.

ARKAIM,MISTERIOASA CETATE A GETILOR

Arkaim, cea mai misterioasă cetate ridicata de geti

Arkaim, cea mai misterioasă aşezare antică, situată în regiunea Celiabinsk, în sudul Uralilor, a fost descoperită în 1987, în timpul lucrărilor de adâncire a văii răului din apropiere, care urma să fie inundată. Autorităţile locale doreau să construiască un rezervor imens de apă, pentru irigarea câmpurilor aride. De atunci, istorici, arheologi şi numeroşi cercetători au încercat să înţeleagă secretele acestei cetăţi circulare, mai ales pe cele legate de naţia care a locuit aici în urmă cu peste 4000 de ani, la vârsta la care a fost datată aşezarea. Arkaim, la fel de vechi cât BabilonulSăpăturile au scos la iveală o structură bazată pe cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, că cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmizegetusa până în Mexic. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi de-o vârstă cu Egiptul şi Babilonul.S-a avansat ipoteza că populaţia care a întemeiat Arkaimul aparţinea celei mai vechi civilizaţii, numită indo-europeană, deşi, dacă luăm în calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinită ca europeano-indiană. Vadim Cernobrovi, un arheolog rus, este de părere că cei care au întemeiat acestoraş antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura ariană, căci şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăştiei de pe teritoriul geto-dacilor.Vadim Cernobrovi este copleşit de înfăţişarea cetăţii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul îţi lasă o impresie incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile. Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste cercuri. Încă nu ştim importanţa lor, dacă erau făcute în scop defensiv, ştiinţific, educaţional sau pur şi simplu ţineau de vreun ritual”.O cetate abandonatăCetatea a fost construită pe un deal, un loc virgin, fără să fi existat altă aşezare înainte, după un model care, după părerea cercetătorilor ruşi, imita secţiunea unui trunchi de copac, dar în planuri în trepte, fiecare cerc coborând o treaptă faţă de cel precedent.Întregul ansamblu reprezintă un complex complicat, având probabil rost civil, citadin, dar şi funcţie

Page 37: Despre daci 2

religioasă, fiind orientat după poziţia unor constelaţii. Cetatea circulară conţine 60 de clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă asigura tot confortul, cu spaţii structurate în jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperişul era boltit, cu orificiul de evacuare a fumului protejat, ca să nu pătrundă ploaia sau ninsoarea. Fiecare casă avea o anexă, o cămară pentru păstrarea alimentelor. Apa era adusă printr-un sistem de conducte subterane, foarte ingenios şi util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau şi rolul de a regla tirajul focului, folosit, în opinia cercetătorilor, şi la confecţionarea unor bunuri de uz comun, din cupru şi bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub cămări, apă rece curgătoare având rol de răcire a încăperii.Cetate protejată printr-un sistem anti-furtunăPiaţa centrală din Arkaim, de formă neregulată, avea pe margini, din loc în loc, altare ritualice pentru foc. Cercetătorii au observat că oraşul era echipat cu un sistem antifurtună, care îl proteja împotriva ploilor torenţiale, apa scurgându-se, prin canale, în vale. Casele erau protejate împotriva incendiilor, materialele de construcţie fiind impregnate cu o substanţă ignifugă. Cu atât mai curios este modul în care locuitorii au părăsit oraşul, incendiindu-l intenţionat, după ce şi-au strâns strictul necesar, fără să fi fost ameninţaţi. Cercetătorii au ajuns la această concluzie pentru că nu există rămăşiţe umane şi nici indicii că ar fi avut loc vreo luptă în împrejurimi. Un mod similar de părăsirea cetăţilor l-au practicat şi mayaşii.În zonă apar fulgere globulare, iar oamenii sunt cuprinşi de atacuri de panicăSpecialiştii de la staţiile de monitorizare a anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se manifestă în aria oraşului-cetate: fluctuaţii ale parametrilor magnetici şi de temperatură, care se măreşte sau scade cu 5 grade Celsius spontan, fără să fie un efect al schimbării atmosferice, precum şi fulgere globulare. Şi turiştii care se perindă prin Arkaim se plâng anual de stări nefireşti, sunt cuprinşi inexplicabil de panică, cu creşterea tensiunii şi accelerarea bătăilor inimii, dar şi de o stare de febră, toate dispărând brusc, aşa cum apar. Mulţi copaci din zona prezintămalformaţii şi trunchiuri torsionate, semne că există focare geopatogene, ceea ce ar putea explica dece oamenii şi animalele nu se simt bine dacă stau prea mult în zonă. În plus, geologii au constatat căexistă şi fracturi de plăci tectonice în valea Arkaimului, munţii din jur fiind activi seismic, o altă sursă a anomaliilor fizice. Stările nefireşti semnalate de oameni pot fi provocate şi de canalele subterane de apă, concentrări de resurse minerale sau terenuri mlăştinoase, toate acestea fiind descoperite nu departe de cetatea de la Arkaim.Geţii din actualul teritoriu al României, constructorii cetăţiiIstoricul Jean Deshayes, autorul lucrării “Civilizaţiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de construcţie circulară, total atipic pentru regiune, masageţilor, geţi care au emigrat în masă, în mai multe etape, ajungând până la Munţii Urali, în China şi Tibet, păstrând de-a lungul timpului religia şi simbolistica solară. Deshayes remarcă “organizarea de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţatulterior arta funerară a vechiului Orient.Relieful concentric al ţării noastre, model pentru cetatePână să mergem mai departe cu masageţii, acest popor uitat de istoria ţării de provenienţă, România, e bine de amintit o particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief concentric, care coboară în trepte, de la Munţii Carpaţi la Subcarpaţi, la dealuri şi podişuri, apoi la câmpii. Un modelcircular sacru, am putea spune, pentru triburile plecate în bejenie. În ce priveşte cetatea solară Arkaim (în limba română arhaică “im” înseamnă noroi, mal), probabil că “arcă” fusese doar un popas spre destinaţia finală, de aceea au şi părăsit-o, aparent fără motiv.Cert este că în ruinele cetăţii au fost descoperite săbii scurte cu lame curbate, ceramică ornamentată cu zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze, aceleaşi simboluri fiind prezente şi pe cămăşile din pânză topită purtate de localnicii văii Arkaim. Toate acestea duc cu gândul la folclorul geto-dac, deşi vechimea cetăţii Arkaim este mult mai mare. În schimb, urmele arheologice descoperite în Ucraina sunt extrem de asemănătoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale Prutului, şi datând din urmă cu 4-5 milenii.Mesageţii, adoratorii SoareluiIstoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrări “Civilizaţia veche a Iranului”, îi descrie în termeni elogioşi pe aceşti masageti, “aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalii duşmani

Page 38: Despre daci 2

ai lui Cirus”. După cum scria şi istoricul grec Hekataios, care trăia la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul, sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă, de aramă. Harnaşamentele cailor le sunt împodobite cu aur, iar ei poartă în bătălii centuri şi fruntare de aur”.Regina mesageţilor îi înmoaie capul duşmanului său într-un burduf plin de sângeUna dintre cetăţile masagetilor a fost descoperită de arheologul sovietic S.P. Tolstov, în 1940, la Sar – Daria. Era tot o cetate circulară, în vârf de deal, înconjurată de un zid dublu de apărare, umplut cu pământ, ca murul dacic. Nu departe de această cetate s-au înfruntat oştile lui Cirus, în 530 î.Hr., cu cele masagete, conduse de regina Tomiris. Herodot ne spune că “cea mai mare parte a oştii lui Cirus a fost nimicită, iar Cirus însuşi şi-a găsit acolo sfârşitul. Tomiris a umplut un burduf cu sânge de om, a pus să fie căutat leşul lui Cirus printre mormanele de perşi morţi şi când l-a găsit i-a înmuiat capul în burduf, ocărând mortul: “Ţi-am promis atunci când mi-ai ucis fiul prin înşelăciune că o să te înving şi o să te satur de sânge!”"Enigma amazoanelor de pe monumentul circular de la AdamclisiUrmaşul lui Cirus, Darius, a pătruns în 517 î.Hr. cu oştile în ţinutul masageţilor, Horezm, care a trebuit să se supună, “în afară de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a fost oprit din războaiele de cucerire dincoace de Dunăre, “unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salva pe rege şi armata lui să împărtăşească soarta lui Cirus, fugăriţi de ostile geţilor”. Unalt mare comandant al antichităţii, Alexandru cel Mare, a poftit să-i cucerească pe masageţi, dar a dat greş. Horezmul a rămas în afară cuceririlor lui, totuşi, unul dintre prinţii locali, Faramane, a vrutsă încheie cu Alexandru o alianţă împotriva sciţilor de la Marea Neagră.Conform istoricului expediţiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de călăreţi şi-i promitea că, dacă Alexandru va accepta alianţă, va aduce şi pe vecinii lui, colchii şi amazoanele! Conform lui Brentjes, alianţa lui Faramane a reuşit să-i alunge pe sciţii din Ucraina şi de mai departe. Poate că această mare bătălie este consemnată pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar şi amazoane prinse în luptă (mulţi istorici susţin că monumentul este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia). Faramane a înfiinţat statul “Amu Daria”.“Cetatea berbecului viril” a dahilorIstoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (“dahii şi dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin în “Letopiseţul Ţării Moldovei”) care se aşezase la nord de lacul Aral şi care tăbărî, la250 î.Hr., sub conducerea lui Arsache şi a lui Tiridates, în nord-estul Iranului. Cetatea lor circulară, care pare a fi construită după planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusă în mod ciudat de către istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort”!!, deşi conform limbii române actuale, sensul ar fi mai degrabă “berbecul viu”. Fără supărare, “coi” e cuvânt străvechi, cu conotaţii de virilitate!Urmaşii dahilor lui Arsache au întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de Mitreadates. Iar Surenas (originar probabil din munţii cu acelaşi nume, Şureanu, unde a înflorit cultul solar din timpuri străvechi), strălucită căpetenie a oştilor regelui part Orodes al II-lea, a învinsşapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, în anul 60 î.Hr. După modelul răzbunării reginei masageţilor, Tomiris, lui Crassus i s-a tăiat capul şi i s-a turnat pe gură aur topit, “ca să-l sature de setea de aur care l-a mânat la război”.Zvastici solare şi la Staraia RiazanÎn urmă cu câţiva ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit în Rusia, lângă Staraia Riazan, o cetate având o construcţie considerată de “tip Stonehenge”, numai că avea dimesiuni mai mici şi era din lemn, ca cea de la Sarmizegetusa, din Munţii Şureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai înaltă, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia, o arie bogată arheologic, începând cu paleoliticul. Echipa de arheologi a constatat că sanctuarul are 7 metri în diametru şi este format din coloane din lemn de jumătate de metru grosime, situate la distanţe egale una de alta. În centru se afla o altă construcţie, rectangulară, şi un pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite în partea de est şide sud a sanctuarului.Pilonii cercului formează o poartă prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează răsăritul. Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la Sarmizegetusa,

Page 39: Despre daci 2

în zig-zag, asemeni unor raze solare, şi altele şerpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma sanctuarului nua fost descoperită nicio aşezare. Nici nu era bine pentru sănătatea omului să existe o aşezare la confluenţa a două râuri, iar preoţii din vechime ştiau acest lucru.Originile getice ale cetăţii ArkaimDin moment ce numai masageţii şi dacii lui Arsache ridicau cetăţi circulare prin stepele Asiei, putem presupune că “arienii” care au construit Arkaim erau strămoşii lor. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publică, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa leagănul arienilor, în timpul primei lor apariţii, în spaţiul carpato-dunarean. Astfel de construcţii circulare, “aparate ale lui Uriel”, cu rol astronomic, astrologic şi agronomic, sunt caracteristice primei civilizaţii.Reamintim că în “Cartea aştrilor cereşti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este învăţat de îngerul Uriel cum să construiască un “aparat ceresc”, pe care să-l lase pământenilor. Reconstruit după instrucţiunile lui Uriel, de către cercetătorii britanici Christopher Knight şi Robert Lomas, acesta a ieşit exact de forma şi dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Şi atunci, nici nu ne mai miră de ce, oriunde se găsesc astfel de sanctuare, în jur sunt denumiri străvechi ce amintesc de uriaşul Uriel: Urali la ruşi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriaşi. Ca o regulă, toate aceste “aparate”sunt bazate pe anumite zile, solstiţiile de vară şi iarnă, când razele soarelui cad pe o anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională pavată cu plăci de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut, prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Acelaşi model sacru îl aveauşi preoţii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn şi granit. Arkaim nu este decât o altă cetate-sanctuar închinată Soarelui, de slujitorii lor străvechi: arienii din bazinul carpato-dunarean.

La sfârşitul anului trecut, o echipă de speologi români a descoperit într-o peşteră din Munţii Apuseni unele dintrecele mai vechi picturi paleolitice din Europa Centrală. În luna mai 2010, acestea au fost atestate ca fiind autenticede către o echipă de specialişti francezi. Este vorba despre un număr de aproximativ zece figuri de animale,realizate în cărbune de culoare neagră pe pereţii unei galerii mai înalte a peşterii.

Rinocerul desenat de oamenii preistorici care au locuit în Apuseni

Speologii Tudor Rus, de la Clubul de Speologie Speodava Ştei, Mihai Besesec, Valentin Alexandru Radu, RoxanaLaura Ţoiciu, de la “Asociaţia de Speologie Speowest Arad”, şi Marius Kenesz de la “Speo Club Zarand Brad” audescoperit în peştera Coliboaia din Parcul Natural Apuseni, judeţul Bihor, cele mai vechi picturi paleolitice dinEuropa Centrală. Este vorba despre aproximativ zece figuri de animale (un bizon, un cal, foarte posibil o felină,unul sau două capete de urs şi doi rinoceri), realizate de oamenii preistorici care au trăit în această regiune apământului.

Celebra de acum peşteră este străbătută de un râu subteran care formează mai multe sifoane. Picturile suntconservate într-o galerie mai înaltă.

Viorel Traian Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, ne-a declarat că “este foarte probabil ca înperimetrul respectiv să fi mai existat şi alte asemenea picturi care, din cauza apei, au fost distruse”.

Artă parietală unicat de acum 23.000-35.000 de ani

Picturile sunt de culoare neagră, fiind desenate cu cărbune. Ele “reprezintă animale, printre care un bizon, un cal,posibil o felină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri. Aici se găsesc, de asemenea, şi câteva gravuri. Pe solsunt răspândite oase de urs. În timpul şederii în peşteră, urşii au zgâriat şi au lustruit pereţii peşterii”, se arată încomunicatul oficial dat publicităţii de specialişti. Acest aspect constituie o dovadă a autenticităţii desenelor.

Deşi au fost descoperite la sfârşitul anului trecut, abia la 16 mai 2010, o echipă franceză, formată din speologiiMarcel Meyssonnier şi Valérie Plichon, specialistul în preistorie Françoise Prudhomme, specialiştii în artă de peşterăJean Clottes şi Bernard Gély şi paleontologul specializat pe ursul de peşteră Michel Philippe au atestatautenticitatea picturilor, pe care le-au încadrat perioadei vechi a artei parietale Graventtian sau Aurignacian, adicăîn urmă cu 23.000 şi 35.000 de ani.

Page 40: Despre daci 2

Descoperirea este cu atât mai importantă, cu cât este prima dată când se atestă artă parietală aşa de veche înEuropa Centrală. Conform domnului Viorel Traian Lascu, în această zonă a Europei a mai fost descoperit un bizondesenat undeva pe teritoriul Ucrainei, dar care este mult mai recent. Domnia sa este de părere că peştera în careau fost descoperite picturile nu reprezintă un unicat, în munţii Bihorului existând mai multe asemenea peşteri şigrote, motiv pentru care nu exclude posibilitatea existenţei şi a altor “opere” parietale. O asemenea ipoteză aredrept argument descoperirea mai multor obiecte “de tranzit comercial” din perioada neolitică, paleolitică şi epocabronzului, care demonstrează o migraţie şi o circulaţie permanentă în această regiune.

Verdictul pus de specialiştii francezi urmează a fi susţinut şi de datarea cu C14, care se va face în câtevalaboratoare din Europa, pentru a nu exista nici un fel de suspiciune cu privire la autenticitatea picturilor.

Scene de vânătoare sau simboluri ale unor ceremonii magice?

La scurt timp după studierea desenelor, specialiştii francezi au declarat că este aproape sigur că oamenii preistoricicare au realizat aceste picturi erau vânători-culegători, nicidecum agricultori sau crescători de animale.

O problemă delicată o constituie descifrarea semnificaţiei acestor desene. Dat fiind că în Europa există mai multezone cu picturi rupestre, problema a dat naştere la mai multe teorii. Una dintre ele explică faptul că desenele arreprezenta scene de vânătoare care aveau un scop magic. Cu alte cuvinte, oamenii preistorici ar fi “vânat” în modsimbolic pe pereţii peşterilor ceea ce urmau să vâneze din belşug în realitate.

O altă teorie, îmbrăţişată şi de cercetătorii francezi care au studiat picturile de la Coliboaia, explică faptul căanimalele desenate în peşteri nu au toate legătură cu cele vânate în realitate, ci sunt mai degrabă simboluri aleunor ceremonii magice sau religioase. Acesta ar fi şi motivul pentru care multe dintre picturi sunt executate adâncîn interiorul cavernelor.

Peştera Coliboaia a fost pusă în stare de conservare prin grija Federaţiei Române de Speologie şi a AdministraţieiParcului Natural Apuseni, sub autoritatea arheologică a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi cea administrativă aConsiliului Judeţean Bihor.

Accesul publicului larg nu este posibil în această peşteră, atât din cauza condiţiilor dificile de acces, cât şi datorităgrijii pentru conservarea şi protejarea picturilor faţă de amatorii de suveniruri sau braconierii de relicve preistorice.Un exemplu este cel al urmei de paşi imprimate în calcit, decupată profesionist de hoţi, ajunsă, după cum se pare,în Germania.

Cele mai importante picturi rupestre din Europa

Cele mai importante picturi rupestre din paleolitic, datate în jurul anului 31.000 î.Hr., se află în peştera Chavet dindepartamentul Ardčche, din Franţa. La fel de celebre sunt şi picturile din Altamira, din Spania, create între 14.000şi 12.000 î.Hr., precum şi cele din peşterile Lascaux, Dordogne, din Franţa, executate între 15.000 şi 10.000 î.Hr.

Cea mai importantă pictură din mezolitic este cea a războinicilor în marş, de la Cingle de Mola, Castellón, Spania,care datează între 7.000 şi 4.000 î.Hr.

CINE A INLATURAT SCENA MORTII LUI DECEBAI DE PE COLUMNA LUI TRAIAN

Page 41: Despre daci 2

Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cuvederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza peistoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Seasterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istoriedin care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura.

Primul "film" de razboi din istorie

Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputulunui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloaseconform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prinstergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romanide impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi dinistoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi injocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice.

Page 42: Despre daci 2

Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata. Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii.

Page 44: Despre daci 2

Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.

Page 45: Despre daci 2

Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.

Misterul unei scene sterse de pe Columna

Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice

Page 46: Despre daci 2

adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)

Page 48: Despre daci 2

Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele celemai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma,iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Decebal. Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti.Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sirde animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.

Page 50: Despre daci 2

Crestinii, acuzati

Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare credibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa.

Un martor incomod

Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost

Page 51: Despre daci 2

executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei"a fost editat in 1673. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!

Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.

Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decatcapul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.

Page 52: Despre daci 2

Pedepsirea lui Traian

Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru dacia fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele

Page 53: Despre daci 2

din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar dinacestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noidespre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!

Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian esteprofanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.

Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil totatunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.

Page 56: Despre daci 2

Putini stiu ca Marea Neagra este o mare foarte tanara. Pe vremuri, in locul ei era un lac cu apa dulce, cu o intindere mult mai mica. Intr-o buna zi, Mediterana a rupt istmul care o separa de acest lac si apele ei au navalit cu o forta nemaipomenita, inundand foarte repede sute de kilometri de asezari. S-a iscat un exod urias, oamenii au fugit departe de mare, raspandindu-si limbile, traditiile si povestile in Europa si Asia. Intre aceste povesti se afla si cea a unui mare potop, ramasa in Biblie sub numele de "Potopul lui Noe"

Urgia

A fost odata ca niciodata, in vremea cand, in Moldova, preafrumoasele de la Cucuteni zugraveau spirale ametitoare alb-rosii, pe oalele de lut, incifrand in ele taina vietii, a mortii si a intregului univers. Pe atunci, mai spre miazazi, stramosii nostri inca mai strabateau campia presarata de dune ce lega Dobrogea de Crimea, prin luncile Nistrului, ale Bugului si ale Niprului, care in vremea aceea se varsau in Dunare. Dunarea insasi serpuia departe, spre rasarit, catre sudul Rusiei actuale, iar Insula Serpilor era un deal, probabil pe malul Nistrului. Pamanturile acestea erau fertile si au fostpopulate intens, iar oamenii

Page 57: Despre daci 2

r oamenii acestor locuri au ajuns la un nivel ridicatde civilizatie. Inainte fusese o perioada foarte asprade glaciatiune, dar acum viata inflorea din nou, maicu seama in aceasta gradina a Raiului. Vremea seincalzise mult si devenise umeda, vegetatia si toateresursele vietii erau din belsug. Ghetarii se topeau,iar nivelul oceanului planetar se ridica pe nesimtite.Mediterana inghitea si ea apele ghetarilor, intr-unritm mult mai rapid decat acest lac - stramosul MariiNegre. Diferenta de nivel dintre cele doua ajunsesedeja la 150 de metri.Intr-o buna zi, limba de pamant care desparteaMediterana de lacul pontic a cedat, iar apele aunavalit cu o forta de neimaginat. Mai intai s-a auzitun muget din departari, care se apropia cu repeziciune. Zgomotul devenea atat de puternic, incat parea ca vuieste intreg cerul, iar pamantul se scutura din tatanile sale. Vuietul se auzea de la 200 de kilometri departare, ceva cumplit, ce nu mai pomenise nimeni, niciodata, din mosi-stramosi. Nu putea fi, in conceptia acelor oameni, decat pedeapsa zeilor. Apoi au venit apele, prabusindu-se in laccu puterea a 200 de cascade Niagara, dupa ce au sapat in acea limba de pamant, spulberand-o si transformand-o in stramtoare. Cei care erau in preajma nu au apucat sa se dumireasca.

Page 58: Despre daci 2

Au disparut sub ape mii, poate zeci de mii de oameni. Potopul a inaintat repede, inghitind pamanturi, asezari, paduri, cursuri de apa. Segmente intregi de rauri si fluvii au disparut pe fundul viitoarei mari. Cei ce se aflau mai departe, auzind vuietul ingrozitor, si poate apucand sa si primeasca vesti de la vreun mesager ingrozit, care reusise sa scape de urgie, au apucat sa impacheteze repede cate ceva din putinul lor si sa fuga cat mai departe de mare, fie pe uscat, fie cu luntrile, pe cursurile raurilor, in sus. Apele cresteau cu 15 cm pe zi, asa incat exodul a fost aproape spontan. Vestea s-a raspandit departe, tot mai departe, iar cei la care apele nu ajunsesera inca isi faceau si ei bagajele. Au plecat sate intregi, popoare intregi, populand Europa, Asia si ajungand, poate, pana in Africa. Revarsarea a durat aproape doi ani, iar in final au fost inghitite de ape o suta de mii de km patrati de pamanturi. Generatia potopului si urmatoarele generatii au trait cu trauma acestei cumplite pedepse divine, asa cum a fost interpretat cataclismul. Multa vreme, nimeni nu s-a incumetat sa treaca dintr-o parte in alta prin stramtorile nou aparute, Bosfor si Dardanele. Va trece mult timp pana ce grecii vor avea curajul sa patrunda in aceasta mare intunecata, "neprimitoare", plina de mister si de povesti fantastice. Argonautii vor fi cei dintai, porniti in cautarea bogatiilor fabuloase ale Colchidei. Dupa ei au venit negustorii, care au impanzit tarmurile Marii Negre cu colonii. Acestia se vor aventura si mai departe, intrand in nou-formatul Bosfor Cimerian si Marea

Page 59: Despre daci 2

de Azov, care tocmai luase nastere, dupa ce acoperise cu totul apele Donului. Iar de aici inainte pasim in istorie, pe un pamant statornic, pe care zeii nu il vor mai rascoli cu asemenea cumplite catastrofe.

Doi americani in Marea Neagra

Teoria revarsarii bruste a Mediteranei in Marea Neagra a fost lansata de doi cercetatori americani oceanologi, William Ryan si Walter Pitman. Cercetarile lor au inceput in anii '60, dar puzzle-ul era prea complicat, si abia prin 1990 incepuse sa se dezlege cu adevarat. Echipa lor a cules mostre de sedimente de pe fundul Marii Negre, care incifrasera in ele o istorie plina de surprize. Zonele care au fost inundate au oferit sedimente care apartineau evident unui tinut uscat, inundat brusc de o apa sarata. S-au gasit apoi sedimente specifice apelor dulci, care au fost acoperite brusc de un strat de sedimente aduse de ape sarate, fara nici o tranzitie. Marea fusese inainte un lac de apa dulce si era clar ca acele ape venisera dintr-o data, nu se scursesera treptat, milenii la rand.

Walter Pitman si William Ryan Apa sarata, fiind mai grea, s-a lasat la fund, ducand la crearea "zonei moarte", lipsita de oxigen. La suprafata au ramas apele dulci, alimentate de numeroasele rauri care se varsa in mare. Marea Neagra este asadar o mare vie, pana la adancimea de cca 200 m, iar mai jos de atat, absenta oxigenului impiedica viata sa se manifeste. Dar, in acelasi timp, se conserva tot ce se gaseste pe fundul marii, caci in absenta oxigenului, materiile organice nu se descompun. Asa incat fundul marii este un adevarat muzeu de asezari si epave foarte bine conservate.Martorii acestui teribil potop au pastrat in amintirea lor evenimentul, pe care il regasim in Biblie ca "Potopul lui Noe". In Vechiul Testament, potopul are insa loc mai tarziu, in vreme ce datarile celor doi cercetatori plaseaza catastrofa acum cca 7600-7500 de ani, deci pe la 5500 i.Hr. Nu poate fi o simpla coincidenta faptul ca Facerea Lumii e plasata, de traditie, tot cam atunci, mai precis in anul

Page 60: Despre daci 2

5508! Prapadul a avut dimensiuni apocaliptice, iar dupa incetarea lui se nastea, intr-adevar, o lume noua. In 1998, William Ryan si Walter Pitman au scris impreuna o carte pasionanta, "Potopul lui Noe", aparuta recent si in limba romana, in traducerea Patriciei Serbac, la Editura Dacica. BBC a facut un documentar pe baza acestei carti, iar teoria lor a fost preluata si dezbatuta de lumea stiintifica. Intre cei care i-au sustinut pe cei doi, se numara si Robert Ballard, descoperitorul Titanicului, care in anul 2000 a plecat in cautarea asezarilor neolitice aflate pe fundul marii. Ballard a gasit unelte si resturile unei asezari umane, la 95 m adancime, insa analizele nu au fost suficient de concludente pentru a clasa aceste vestigii drept antediluviene. S-au detectat apoi constructii rectangulare de piatra, la 150 m adancime, cu siguranta facute de mana omului, s-au analizat moluste extrase din aceste asezari, care s-au dovedit a fi de apa dulce, iar cercetarile continua.

Cercetatorii romani: pro si contra

E general acceptat de catre toti cercetatorii faptul ca Marea Neagra si-a extins mult suprafata in perioada post-glaciara. Ceea ce insa nu e acceptat de toti este daca inundarea marii s-a produse treptat, de-a lungul mileniilor, sau brusc, in urma unei catastrofe.

Potopul intr-o reprezentare romantica La noi, biologul Sergiu Haimovici a subscris teoriei lui Ryan si Pitman, aratand ca aparitia speciilor acvatice mediteraneene Spondilus Gaederopus si Sparus Aurata pe litoralul romanesc al Marii Negre nu se poate explica decat prin acest eveniment al revarsarii bruste a Mediteranei. Geologul N.Panin si-a manifestat retinerea in fata teoriei lui Ryan si Pitman, fara insa a o contesta. Cel care a contestat-o insa puternic, cu ecouri in cercurile stiintifice straine, a fost geologul Liviu Giosan, de la"Woods Hole Oceanographic Institution" din Massachusetts. El a facut cercetari in Delta Dunarii si a ajuns la concluzia ca, daca a avut loc un asemenea eveniment, acesta a fost de proportii mult mai mici, nivelul Marii Negre ridicandu-se cu doar 10 metri. Din pacate, istoricii si arheologii nu au luat

Page 61: Despre daci 2

in seama dezbaterile cu privire la modificarea conturului Marii Negre, desi efectele unei astfel de catastrofe, de proportii mai mici sau mai mari, sunt fundamentale pentru a intelege deplasarea de populatii, aparitia unor culturi noi si disparitia brusca a altora.Inundarea Marii Negre nu este o descoperire recenta. Recenta este doar teoria revarsarii catastrofice. La inceputul secolului XX, marina tarista ce sonda fundul Marii Negre in NV a descoperit in adanc o vale scufundata, ce porneste din dreptul actualului brat Sf. Gheorghe si se intinde spre est, spre Crimea. Aceasta era vechea albie a Dunarii, prin care fluviul se varsa in mare, mult mai departe decat astazi. La noi, inca de la inceputul secolului XX, se stia ca Marea Neagra fusese un lac cu suprafata mult mai mica si ca raurile care se varsa acum in mare isi aveau gurile de varsare mult mai in interior. Ihtiologul A. A. Brauner arata, la inceputul secolului trecut, ca raurile Nistru, Nipru si Bug aveau, si ele, vaile lor, acum scufundate, care se indreptau spre SE, deci erau afluenti ai Dunarii, iar Insula Serpilor este un rest din vechiul mal al Dunarii. In 1924, T. Poruciuc arata ca grindurile submarine nu sunt altceva decat malurile fostelor albii ale raurilor inundate, iar acum, marea se afla cu mai mult de 50 de metri mai sus decat fostul lac. Insula Serpilor era un deal pe malul Dunarii si pe coasta dreapta a Nistrului. Pe baza sondajelor facute de marina britanica in 1919, C. Bratescu a aratat in 1927 ca fenomenul trebuie sa fie general pe toata coasta de vest si de nord a Marii Negre. Cu alte cuvinte, la un moment dat, marea a fost inundata, nivelul ei crescand enorm, iar malurile locuite au disparut sub ape, pe distante de multi kilometri. In 1936, Gh. Nastase,profesor la Facultatea de Geografie din Iasi si fost cadet in armata tarista, a alcatuit o lucrare pe baza sondajelor facute de rusi, in care descria vaile submerse ale Dunarii, Cogalnicului, Nistrului si Niprului, aratand ca fostul lac era mai jos decat marea actuala cu cel putin 50 m. Alti cercetatori sustineau ca e vorba de o diferenta de nivel de cel putin 100 m, iar vechiul lac avea malurile cu cca 100 km mai la est decat actuala mare. Deci, cercetatorii nostri stiau foarte bine ca Marea Neagra arata cu totul altfel, acum ceva vreme. A fost insa nevoie de tehnologia si fondurile americane ca sa se poata face sondaje, scanari, analize si a se ajunge la concluziile la care au ajuns Ryan si Pitman.

De la legenda la istorie

Page 62: Despre daci 2

Povestea unui mare potop este mult mai veche decat Biblia si exista in traditia a numeroase populatii.

Cercetatorii s-au intrebat daca a existat candva un potop universal sau e vorba de catastrofe locale, in diferite parti ale lumii. Se pare ca cea de-a doua ipoteza este mai vrednica de crezare. Revarsarea Mediteranei in Marea Neagra a lasat marturii in texte vechi, anterioare Bibliei, la populatii care au trait nu foarte departe de locul catastrofei. Mesopotamienii au o asemenea poveste, foarte asemanatoare cu cea a lui Noe din Vechiul Testament, insa inregistrata cu 3-4000 mii de ani inainte de Hristos si transmisa ulterior in documente. E posibil ca evreii sa fi luat povestea potopului dintr-o sursa comuna cu mesopotamienii, sau sa o fi luat direct de la acestia. Grecii aveau si ei mai multe legende legate de potop, dintre care cea mai interesanta e consemnata de Diodor din Sicilia, in insula Samos. Acesta vorbeste de un potop produs de revarsarea apelor Marii Negre in Mediterana, peste Bosfor si Dardanele, fapt ce a dus si la inundarea partiala a Samosului. Ipoteza a fost sustinutastiintific de unii geologi, care au aratat ca din pricina topirii ghetarilor, in perioada post-glaciara, nivelul Marii Negre a crescut treptat, ajungand acum 12000 de ani mai sus decat cel al Mediteranei. Un curent puternic de apa dulce a trecut din Marea Neagra peste Bosfor in Mediterana, alimentand-o, pana cand nivelele celor doua mari s-au egalizat. Asta s-ar fi intamplat acum 7500 de ani. Apoi a inceput schimbul de apa si in sens invers, Marea Neagra primind apa sarata din Mediterana. Insa ceidoi cercetatori americani pomeniti mai sus au demonstrat ca apa sarata a intrat brusc in Marea Neagra, nu treptat.Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop. Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa. In folclorul nostru exista referiri la potop, dar sunt de sorgintebiblica. E posibil sa existe insa si la noi povesti precrestine care sa fi inregistrat teribilul eveniment, pe care specialistii in folclor le-ar putea identifica.

Stramosii nostri, la margine de potop

Povestile marilor sunt fara sfarsit Inainte de inundare, pe tarmurile lacului si ale raurilor care se varsau in el, locuiau populatii cu un nivel de civilizatie avansat. Sudul Dobrogei era unit cu Crimea, Donul se varsa direct in lac, caci Marea de Azov nu exista si nici stramtoarea Kerci (vechea delta a Donului a fost descoperita pe fundul marii), Nistrul, Niprul si Bugul se varsau in Dunare care, la randul ei, se varsa in lac la mare distanta de actualul tarm. Oamenii ce locuiau in acele locuri au fugit ingroziti din fata prapadului, ducand cu ei limbile, culturile si povestile lor stramosesti. Intre cei ce au fugit de urgia apelor s-au aflat si stramosii nostri, ce locuiau pe tarmurile fostului lac. Ei erau probabil strans inruditi, daca nu cumva acelasi neam, cu cei ce locuiau in nord-vestul si in nordul lacului, in Ucraina si sudul Rusiei actuale. Lucru straniu, dar arheologii si istoricii nu au luat pana acum in considerare aceasta uriasa descoperire din domeniul geologiei, care ar fi trebuit sa influenteze major cercetarile istorice. Cum catastrofa s-a petrecut destul de recent, la inceputul neoliticului, efectele ei trebuie sa fie vizibile in arheologie. In 1978, Alexandra Bolomey, specialista in arheozoologie, se intreba de ce in Dobrogea lipseste cu totul cultura Cris, raspandita in restul Romaniei, dar si in nordul Bulgariei, Serbiei si

Page 63: Despre daci 2

Ungariei, iar in Dobrogea, neoliticul incepe doar cu cultura Hamangia, din neoliticul terminal. Ea si-a pus problema daca in Dobrogea nu a existat un fel de potop, datorat, la un moment dat, fie revarsarii Dunarii, fie impreuna cu ea, si a altor ape curgatoare din regiune. Insa o astfel de revarsare nu avea cum sa duca la un hiatus de civilizatie, doar o catastrofa de proportii putea produce asa ceva. Istoricii insa nu au fost receptivi la aceste intrebari.Incotro au fugit acesti stramosi ai nostri? Spre Europa si Asia, presupun, in mod logic, Ryan si Pitman. Probabil pe cursul Dunarii in amonte, spre centrul Europei, ducand la nasterea culturii Vincea. Apoi, spre nordul si apusul Europei, punand bazele culturii ceramicii lineare. O alta ramura a format cultura Hamangia. O a patra a plecat pe Nipru in amonte, intemeind poate una din ramurileproto-indoeuropene. Apoi spre Asia, o alta ramura a proto-indoeuropenilor s-a intins spre nord-est, pana in Urali, pe langa Marea Caspica. Toharii se vor fi desprins din aceeasi ramura, inaintand pana spre actualul desert Takla Makan, din vestul Chinei. Spre sud-est, fugarii au ajuns in Levant, Egipt si Mesopotamia. Ubaizii si semitii ar putea fi ramuri ale aceluiasi exod post-diluvian, la fel si egiptenii predinastici. Unitatea exceptionala a culturii Vincea, pe o suprafata foarte mare, precum si cea a ceramicii lineare, arata ca e vorba de o raspandire aproape instantanee.

Asa s-ar explica, in opinia celor doi specialisti americani, aparitia aproape simultana a culturilor Hamangia, Vincea si cea a ceramicii liniare.Istoricii nostri au o relatie mai speciala cu timpul, in sensul ca nu reusesc sa tina pasul cu el. Daca ipotezele lansate dincolo de ocean nu au ajuns pana la urechile lor si nici luarile de pozitie ale biologilor si geologilor romani, speram ca aparitia cartii in limba romana o sa determine o reactie din partea lor. Istoria noastra se poate rescrie in urma acestor descoperiri, la fel ca istoria intregii Europe. Ca sa nu gandim mai departe, pana in Levant si Egipt. Misterioasa explozie a indo-europenilor ce s-au imprastiat in Europa si Asia ar putea capata un sens, iar cei ce au trait candva pemalurile fostui lac - in mare masura stramosi ai nostri - trebuie readusi in istorie, cu toate consecintele care decurg dintr-o astfel de luminare a trecutului.

Cartea "Potopul lui Noe", de William Ryan si Walter Pitman, poate fi comandata la Editura Dacica (www.dacica.ro, tel. 021-312.13.42).AURORA PETAN

CIVILIZATIA DE SUB MAREA NEAGRA

Page 64: Despre daci 2

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum.

Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise.. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fostlocalizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe

Page 65: Despre daci 2

tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei - si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l inceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.Forta apei a depasit de 2 - 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrareanivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 - 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acestaeste convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 - 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintulAtlantida.Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, " un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin", dupa cum spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Page 66: Despre daci 2

stramosul bormasinei de azi Potopul a inceput in RomaniaBiblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desiin afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste 'povesti', cum le spun majoritatea românilor.Si totusi, atunci cand aceste "povesti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.Sfirsitul Atlantidei si inceputul PotopuluiMichael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedralece par de neinchipuit pentru zilele noastre."In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca

Page 67: Despre daci 2

sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apadulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente."Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".

Sfirsitul Atlantidei si inceputul PotopuluiMichael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedralece par de neinchipuit pentru zilele noastre."In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apadulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente."Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".Padurea ingropata

Page 68: Despre daci 2

La mijlocul anilor '80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu ovechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare - Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii."Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna", spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 - 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fostsurpriza tuturor cand, continuind cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 - 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.Marea inundatie glaciaraSpecialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 - 12..000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche..Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 - 12 milenii. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20- 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 - 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 - 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?Tsunami pe Arges?Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata case intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani."Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 - 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul", afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurilesi scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu

Page 69: Despre daci 2

fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului."Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase - cum le spunem noi - sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala" .In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica."Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat aconservat foarte bine copacii".Bizara fortificatie de lemnDar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura."Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflatdin timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci,daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanulva matura zona Agesului?"Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, cidesprecasa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale.. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele - si mai tarziu oamenii - paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind dela padurea antica descoperita pe linia Argesului,ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.Si... surpriza. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie."In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?"Copacii milenariDincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume.. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:"Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cumau ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe." Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa

Page 70: Despre daci 2

supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche.Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

Bun venit acasa, (in Romania) Europa !

Pentru multi oameni, integrarea noastra in Uniunea Europeana are intelesul larg de integrare in Europa, ca spatiucultural si istoric. De parca pana acum am fi fost in afara ei! Ba si mai mult: Europa isi are radacinile si valorileancestrale plamadite tocmai aici, la noi, la Dunarea de Mijloc, intr-o civilizatie infloritoare, de acum 7-8.000 de ani,intr-o vreme cand Occidentul era doar un "vest salbatic". Fara aceasta civilizatie a Vechii Europe, contemporana cucele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romana de mai tarziu si nicinasterea Europei moderne. Dar astazi, cand Europa ne invata cum sa ne anesteziem porcul inainte de a-l sacrificaori cum sa dezinfectam ugerul vacii inainte de muls, ar trebui sa avem curajul si mandria de a-i aminti Europei catde mult ne datoreaza, rostind doar cateva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia.

Page 71: Despre daci 2

Acum 50.000 de ani. Alungarea din paradis

Nu stim unde a ajuns omul dupa ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun ca in Africa , deoarece acolo s-audescoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare sa fie adevarat. Manualele ne invata ca in Europa, primiioameni "moderni" au ajuns acum aproximativ 50.000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz si Asia Mica,trecand Bosforul si urcand in Bulgaria si Romania. De aici, pe linia Dunarii, au inaintat spre centrul si vestulEuropei. Dar racirea accentuata a climei, coborarea gheturilor dinspre nord i-au impins pe oameni spre sud, lasando Europa aproape pustie. Aceasta ultima epoca de gheata a ajuns la apogeu pe la anul 18.000 inainte de Cristos.Acum 12000 de ani, clima a inceput sa se incalzeasca iarasi, marcand sfarsitul ultimei glaciatiuni, iar Europa ainceput sa se trezeasca din hibernare. Stratul de gheata acoperea doar emisfera nordica a pamantului. Intregnordul Europei se afla sub un strat gros de gheata de doi kilometri: teritoriile viitoarelor tari nordice, insulelebritanice, nordul Germaniei si al Frantei, Polonia, tarile baltice, dar si Elvetia si nordul Italiei se aflau in hibernare.Gheturile coborau pana la gurile Rinului , ale Cracoviei si Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, pana la Szeged ,chiar daca nu exista strat de gheata, predomina permafrostul (pamantul inghetat permanent). Cu toate astea, incateva locuri palpita viata!

Page 72: Despre daci 2

Fosilele din Pestera cu Oase Conform celor mai recente studii de genetica, trei au fost zonele in care oamenii au supravietuit in acele vremuriteribile de inghet, transmitand mai departe mostenirea genetica: zona bascilor din Pirinei, Balcanii si zonamoldoveano-ucraineana, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in nordul Marii Negre. Astfel ca astazi, 80% dinstocul genetic al europenilor provine de la acesti oameni. In ciuda invaziilor din afara Europei si a amestecurilor depopulatii din toate timpurile, "materia" genetica straveche nu a putut fi modificata. Suntem urmasii directi aiprimilor oameni "moderni" ajunsi din Africa in Europa, oamenii de Cro-Magnon. In sensul acesta, indo-europenii,care se presupune ca au invadat Europa in epoca bronzului, nu au afectat genetic populatiile pe care le-au gasitaici, decat cu un procent de 10-15%. Unii cercetatori afirma chiar, in ultima vreme, ca in realitate nu a existat nicio invazie, ci a existat o continuitate fireasca din epoca pietrei pana acum, ca suntem aici dintotdeauna, impreunacu limbile pe care le vorbim.

Page 73: Despre daci 2

ION DE LA ANINA

Acum 40.000 de ani. Primul european modern: Ion din Anina

Prin urmare, in drumul lor spre centrul si apusul Europei, oamenii veniti din Africa au ajuns intai pe la noi, in zonaCarpatilor si a Dunarii Mijlocii. Au stat pe aici cateva mii de ani si abia apoi, unele grupuri au inaintat spre restulEuropei. Deci, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca cele mai vechi urme de homo sapiens din intreaga Europa(descoperite dupa cele din Africa) s-au gasit in Romania . Este vorba de o mandibula veche de aproximativ 40.000de ani, descoperita in anul 2002 in Pestera cu Oase din Anina ( Banat ). Fosila a fost descoperita intamplator, de ungrup de speologi din Timisoara .

.

Cercetarile au fost preluate de specialistul american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat in literatura despecialitate sub numele de Ion din Anina. Desi este un european "modern", Ion are si trasaturi care il apropie deomul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit tinuturile Europei acum cateva milioane de ani sicare a disparut chiar in perioada in care s-a intalnit cu homo sapiens. Dupa cei mai multi cercetatori, disparitiaomului de Neanderthal ar fi fost provocata tocmai de aceasta "intalnire". Coincidenta sau nu, disparitia omului deNeanderthal ne-a aratat cat de diverse pot fi caile aventurii umane si cat de infundate unele drumuri. Ion al nostrudin Anina le-a demonstrat antropologilor ca cele doua specii au coexistat o vreme si chiar s-au incrucisat. Dar Ionnu era singur in Pestera cu Oase. Cercetatorul american i-a descoperit in anii urmatori si pe Vasile si Maria, careinsa erau mai "tineri" decat Ion cu 14.000 de ani... Aceasta descoperire a celui mai "batran" european modern afost repede luata in atentie de lumea stiintifica de peste hotare. Cercetatorii romani insa nu s-au zorit sa faca preamult caz de aceasta pretioasa relicva. Daca ea s-ar fi descoperit in alta parte, cu siguranta ar fi fost mult mai multmediatizata.

Acum 10.000 de ani. Cea mai veche asezare stabile din Europa: Schela Cladovei-Lepenski Vir

Page 74: Despre daci 2

razboinicul de la schela cladovei victima a unui razboi de acum9000ani

In zona noastra, Carpatii au constituit o bariera in timpul glaciatiunii. La vest de munti se afla Europa adormita subgheturi. La est, in campia Dunarii si in Moldova , viata inflorea. Dupa ce vremea a inceput sa se incalzeasca sighetarii sa se topeasca, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit sa curga tot mai repede, iar pe laanul 8.000 i.Cr au inceput sa mijeasca zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar

Page 75: Despre daci 2

asezarile umane au devenit stabile. Cea mai veche asezare stabila de pe continentul nostru se afla tot pe teritoriultarii noastre, la Schela Cladovei , in clisura Dunarii, avand o "sora" pe malul celalalt al Dunarii, la Lepenski Vir.Schela Cladovei este o asezare straveche, care s-a dezvoltat intre 8.000 si 5.500 i.Cr., deci acum 10.000 de ani.Locuitorii acestei asezari nu cunosteau ceramica, ci foloseau piatra, osul si cornul, pentru confectionarea diferitelorobiecte. Asezarea a fost descoperita de arheologul Vasile Boroneant. Astazi, ea este cercetata de o echipainternationala de specialisti. Nu este o intamplare ca in acel loc s-au "copt" primele semne de civilizatie, caciintotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizatii mari.

Page 78: Despre daci 2

zeitati lepenski vir"Acolo, in clisura Dunarii, erau conditiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizatie", ne explicaarheologul Vasile Boroneant, presedintele sectiei de istorie a Academiei Oamenilor de stiinta. "Clima era blanda,sub-mediteraneana, mai calda decat in restul Europei. Curentii calzi dinspre Marea Neagra si Mediteranacontribuiau si ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape. Dunarea oferea conditii foarte bune detrai. Incalzirea climei a dus la aparitia de balti si lacuri, existau deci apa dulce, mult peste, pasari, vegetatie sianimale din belsug. Alternanta anotimpurilor a jucat si ea un rol esential in saltul care s-a produs: oamenii erauobligati sa se preocupe de adaposturi, imbracaminte, sa produca noi tipuri de unelte. Incalzirea climei i-adeterminat sa renunte la blanuri si sa treaca la tesut, sa dezvolte noi metode si noi instrumente.

Odata ce s-au asezat intr-un loc si au inceput sa stocheze rezervele de hrana, au trebuit sa se gandeasca si lamijloacele de depozitare. Varietatea aceasta de situatii i-a determinat sa observe si sa experimenteze permanent.Dar, in acelasi timp, au ajuns sa aiba si mai mult timp liber, nefiind obligati sa alerge zilnic dupa vanat. Astfel, s-audezvoltat arta, religia, meditatia asupra vietii si mortii, asupra fortelor naturii. La Cuina Turcului a fost descoperitao splendida reprezentare pe o falanga de cal salbatic, veche de 11000 de ani! Cu timpul, au fost domesticite uneleanimale. Cainele a fost cel dintai. In timp ce in Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul.In acelasi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, si astfel a aparut agricultura. S-au nascocit plugul sialte unelte. Zona aceasta a fost un centru de dinamica istorica. Aici se plamadeau zorii civilizatiei. Intr-un fel, aiciera "Occidentul", aici se produceau inventiile, aici apareau ideile noi si se raspandeau spre restul Europei. SchelaCladovei-Lepenski Vir era un fel de capitala a Europei acelor timpuri, in vreme ce vestul si nordul continentului erauinca populate de vanatori si culegatori. Vedeti, noi suferim astazi de un miraj al Occidentului, dar nu intotdeauna

Page 79: Despre daci 2

vestul a fost locomotiva. Mai tarziu, cand Imperiul Roman de Apus avea sa cada si Europa occidentala eracufundata in intuneric, tot in Orient a inflorit civilizatia, in Imperiul Bizantin. Noua ni se pare ca am imprumutatmereu de la altii, iar altii n-au avut ce invata de la noi. Nu este asa. Uitati-va, de pilda, la descoperirile facute deDinu Rosetti la Vidra. Exista mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7000 de ani, primele bumeranguridin Europa. Iar lumea mai crede si astazi ca este o arma exotica. Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul intrebarii de arheologii vremii, superiorii mei, timp demai multi ani. Nu au vrut sa creada ca sunt atat de vechi. Abia dupa ce si colegii sarbi au confirmat autenticitateasi vechimea descoperirilor pe care le facusem pe malul romanesc al Dunarii, au inceput sa creada si specialistiiromani. Sarbii descoperisera lucruri asemanatoare, pentru ca cele doua asezari stravechi erau in stransacomunicare, iar locuitorii de pe cele doua maluri erau constienti de unitatea lor de limba si cultura. Inundarea zoneiin urma construirii lacului de acumulare de la Portile de Fier I si Ii ne-a limitat cercetarile. Occidentalii au ramasneincrezatori multa vreme. I-am invitat sa vina la fata locului, sa se convinga. Asa se face ca dupa 1989, am sapatmai multi ani impreuna cu englezii, care au fost incantati de colaborare si continua sa sape in fiecare an, subconducerea arheologului Clive Bonsall." Acum 7.000 de ani in Moldova . Cea mai avansata cultura a Europei: Cucuteni-Tripolie

viata de zi cu zi in perioada cucuteni-reconstituire realizata de radu oltean art-historyca.blogspot.comCu mult inainte ca civilizatia minoica, socotita prima civilizatie europeana clasica, sa rasara in insula Creta, cu multinainte ca in Italia sa se infiripe ideea unui imperiu, intr-o vreme cand vestul Europei nici nu banuia ce glorie aveasa il astepte, aici, pe teritorul tarii noastre, inflorea cea mai mirifica civilizatie din preistoria Europei, culturaCucuteni. Ea se intindea pana in Ucraina, la Tripolie, si a constituit, dupa parerea unor specialisti, prima civilizatieurbana de pe continentul nostru, sau cel putin o civilizatie protourbana. Alaturi de cultura Gumelnita, care seintindea in Muntenia si Dobrogea, era cea mai avansata cultura a Europei. Asadar, intre 4500 si 3000 inainte deCristos, din Moldova si pana dincolo de Nistru, oamenii au creat si au construit intr-un mod in care nimeni nu o maifacuse pana atunci. Casele lor, mai ales in zona estica a ariei, erau grupate in asezari intinse. Unele asezariajungeau la sute de hectare, sute de stradute si mii de case, avand 10.000-15.000 de locuitori. Locuitorii dinCucuteni se mutau periodic, dand foc vechilor case: ramasitele a mii de case incendiate au fost descoperite dearheologi. Casele lor puteau avea unul sau doua etaje. Ceramica lor era de o frumusete tulburatoare, pe care aveasa o egaleze doar ceramica chineza, o mie de ani mai tarziu. Ce s-a intamplat cu aceasta civilizatie moldoveneasca,ce la vremea aceea reprezenta "varful" Europei? S-a stins in mod misterios. Unii arheologi sustin ca schimbarileclimatice i-au obligat pe cucutenieni sa renunte la agricultura si sa se retraga spre munti, dedicandu-se mai mult

Page 80: Despre daci 2

pastoritului. Altii invoca invaziile dinspre stepele Asiei. Totusi, aceasta cultura nu s-a stins de tot. Si, cine stie,poate ca si unele mladieri ale limbii romane pastreaza ceva din incantatiile graiului de acum mii de ani.

TĂBLIŢELE DE LA TĂRTĂRIA: Cea mai veche scriere de pe Pământ

Page 82: Despre daci 2

În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al "Dacia Revival International Society of New York", a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.

Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer. Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.

Page 83: Despre daci 2

Geto-dacii din MesopotamiaMarile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. "Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV... În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei auridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali - ziguratele" – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte "La început a fost Sumerul". În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara în revistaZnanie Sila (1971) că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea "Istoria ceasurilor", pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.

Scrierea gotică – “furată” de la geţi Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor", publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, JoannesMagnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi" (publicată la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel getic.În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei...". Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) est martori autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă şi sarmată mai multe

Page 84: Despre daci 2

poeme, din care ne-a parvenit unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă primul alfabet al omenirii nu au fostoamenii de ştiinţă români, ci străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.

DescifrareaSpecialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultură Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), râspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria), descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU- GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA" şi se traduce prin: "Poarta de acces a marelui rege care conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord, cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi zei şi două zeiţe (Igigi)"

Cultura Turdaş-VincaLocalitatea Tărtăria (com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal), la 40 km.N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km.S-V de Tărtăria. Aici, la Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.).

Page 85: Despre daci 2

“Surorile” tablitelor de la Tartaria, descoperite la Vadu Rau

In cursul lunii mai 2009, o viitura a raului Bistrita, produsa in zona localitatii nemtene Farcasa, avea sa scoata la iveala un foarte posibil atelier neolitic de confectionare a unor tablite inscriptionate, foarte asemanatoare cu celebrele tablite de la Tartaria. Ele s-au adaugat celorlalte artefacte care au fost descoperite de catre inimosul prof. dr. in istorie Dumitru Ionita, in punctul numit Vadu Rau, din localitateapomenita mai sus, incepand cu anii ’80 ai secolului trecut, despre care s-a mai vorbit.

Descoperirea are o importanta deosebita pentru ca, iata, ea demonstreaza ca celebrele placute de la Tartaria, datate ca fiind mai “tinere” cu peste un mileniu decat cele sumeriene de la Djemdet Nasr, Kis si Uruk, considerate indeobste cele mai vechi forme de scriere din lume, nu reprezinta un caz izolat, accidental, ci o activitate cat se poate de organizata, desfasurata de locuitorii acelor vremuri de pe actualul teritoriu al tarii noastre. Din pacate, la fel ca si alte asemenea descoperiri de exceptie, nici aceasta nu s-a bucurat de atentia necesara din partea specialistilor romani. Aventura acestor incredibile “pietre” inscriptionate a inceput prin anii ’80 ai secolului trecut, cand profesorul Dumitru Ionita, in timpul unei recunoasteri de teren desfasurate in punctul numit Vadu Rau din localitatea nemteana Farcasa, a descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutati pentru plasele de pescuit sau pentru razboiul de tesut, topoare slefuite din piatra etc.

Printre aceste obiecte, cateva i-au atras atentia in mod deosebit. Este vorba despre tablite din lut ars, unele de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentau pe una din fete diverse semne incizate: romburi franjurate, linii intersectate, ce constituiau suport pentru alte linii mai mici asezate in rand, diverse puncte scobite etc. In decursul anilor, erodarea malului drept al Bistritei a continuat, prilej cu careau tot iesit la iveala alte cateva zeci de asemenea tablite, numarul lor ajungand la 120, toate purtatoare ale unor insemne protoliterate, dupa cum crede profesorul Ionita. “Unele dintre ele sunt confectionate dinlespezi de piatra de forma rectangulara, peste care s-a asternut un strat fin de argila, care a fost incizat cu semne dintre cele mai variate. Printre ele se afla si un pandantiv amuleta, similar aceluia de Tartaria, care are doua orificii de prindere”, ne-a declarat profesorul Ionita.

Viitura din aceasta primavara, asa cum aratam mai sus, a scos la iveala, in acelasi punct, alte cateva zeci de asemenea tablite incizate, pe care au aparut, ca element de noutate, “grupuri de semisfere, care au

Page 86: Despre daci 2

pe bolta lor unul, doua, trei sau patru linii. Greutatea tablitelor difera, ea fiind cuprinsa intre 100 si 500 g.Din cele observate, s-ar putea spune ca pe «vatra» acestui atelier se afla o cantitate impresionanta de material care urma a fi prelucrat si, probabil, incizat. Acest fapt m-a facut sa cred ca avem de-a face cu un atelier care fusese parasit in graba, din motive obscure: fie din cauza unei calamitati naturale, fie din cauza migratiei unor triburi neolitice”, ne-a mai spus Dumitru Ionita. O parte din tablitele de pe Bistrita sunt aproape identice cu cele de la Tartaria

Domnia-sa este de parere ca “o parte din aceste tablite sunt relativ identice cu cele descoperite de arheologul Nicolae Vlassa in anul 1961 la Tartaria, judetul Alba, care apartin culturii neolitice Vinca, datate, pe baza de Carbon 14, ca fiind realizate in perioada 6.500- 6.000 i.Hr. Emit supozitia ca la Vadu Rau a existat in mod cert un atelier de confectionare a acestor artefacte, care apoi se raspandeau intr-o vasta arie geografica, ajungand pana in vestul actual al Romaniei sau chiar pana in Insula Pastelui. Dimensiunile tablitelor variaza intre 13,5 cm in lungime, respectiv 7-8 cm in latime”, mai spune profesorul Ionita.

Prof. dr. Vasile Boroneant: “Este foarte posibil ca la Vadu Rau sa fi existat un depozit”

Fara a fi specialisti, putem sa ne dam seama ca avem de-a face cu o descoperire de o importanta cu totulspeciala. De aceea, am cerut si parerea unui cercetator care a avut ocazia sa vada cateva fotografii ale acestor misterioase tablite. Este vorba de prof. dr. Vasile Boroneant, binecunoscut arheolog, care, timp demai multi ani, a cercetat situl arheologic de la Cladova si pe cel de la Chitila, unde au fost facute descoperiri senzationale, care atesta existenta pe acele locuri a unora dintre cele mai vechi culturi materiale si spirituale din Europa. In legatura cu aceste tablite, domnia-sa ne-a declarat: ”Modelul era in epoca. Motive asemanatoare au fost descoperite in spatiul nostru si la Vidra, si la Chitila si in alte locuri. Ele se aseamana cu cele din Mesopotamia. Este foarte posibil ca acolo, la Vadu Rau, sa fi existat un depozit. Trebuie insa facute cercetari serioase pentru a putea emite o ipoteza corecta. Asemenea elemente de decor vin chiar din Paleolitic, unde aceste elemente constituiau modalitati de comunicare folosite de initiatii epocii. Le regasim si astazi, desi sensul lor nu mai poate fi deslusit, pe costumele populare, pe cusaturi, pe produse casnice gospodaresti, pe unelte etc. Ele sunt specifice numai spatiului carpato-dunarean”. Tartaria demonstreaza ca scrisul a aparut in sud-estul Europei, nu in Sumer

Asa cum arata artefactele de la Vadu Rau, se poate observa asemanarea lor izbitoare cu tablitele de la Tartaria. Povestea acestora din urma a trezit, in timp, deopotriva, entuziasm, dar si multe reticente, in asa fel incat, desi probe indubitabile atesta vechimea lor, inca mai sunt sceptici care nu vor sa accepte realitatea. De altfel, astazi, foarte putini specialisti romani se mai incumeta sa discute deschis despre aceasta unica descoperire. O fac insa cercetatorii straini, carora nu le este nici rusine, nici teama sa afirme deschis ca prima scriere a omenirii a aparut in sud-estul Europei si nu in Mesopotamia, cum se credea pana acum. Ei au in vedere cand sustin acest lucru, atat artefactele de la Tartaria (pe care nu le cred nicidecum o pierdere de obiecte sau o negustorie a unor sumerieni ajunsi intamplator sau nu in zonabastinasilor de la Tartaria, cum se mai sustine uneori!), cat si alte doua descoperiri: cea de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, unde pe o colina, intr-un nivel neolitic corespunzator mileniului III i.Hr., au fost gasite cateva sigilii de lut, printre care unul rotund, cu pictograme gravate intr-un mod semanator celor de la Tartaria, si cea de la Gracianita, din nord-vestul Bulgariei. Acolo, s-au descoperit doua platouri mici. Pe fundul unui dintre ele este redata o reprezentare schematica antropomorfa, iar cel de-al doilea prezinta o forma de scriere foarte apropiata de cea de pe sigiliul de la Karanovo si de cea de pe una dintre tablitele de la Tartaria. Arheologul britanic Colin Reinfrew, care a efectuat sapaturi tot in Bulgaria, la Sitagroi, sustine aceasta ipoteza. Apoi, celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, care, impatimit de “miracolul” de la Tartaria, a cautat si a descoperit oasele gasite de Vlassa impreuna cu cele trei tablite. Dupa ce acestea au fost analizate si datate la Departamentul de Geologie al Universitatii din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: Datarea e foarte veche, in jur de 7.300 de ani! Iar oasele au apartinut unei femei in varsta de 50-55 de ani, careia

Page 87: Despre daci 2

el ii atribuie un rol religios, fiindca printre oase au mai fost gasite 23 de obiecte sacre, printre care o ancora pentru tesut, niste bratari si niste statuete de idoli. Aflat in anul 2004 in tara noastra, celebrul arheolog italian avea sa declare unui confrate: “Oasele ca si tablitele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este randul nostru sa gasim ca scrierea a inceput in Europa cu doua mii de ani inaintea Sumerului. In Romania, avem o comoara imensa, dar ea nu apartine numai Romaniei, ci intregii Europe.”

Cercetarea artefactelor, o datorie pentru istorici, nu o pierdere de timp

Am prezentat toate aceste date pentru a incerca sa sensibilizam cercetarea romaneasca in domeniu, in asa fel incat sa putem raspunde, fara teama de a ne compromite, unor provocari ca aceasta pe care ne-o propune profesorul Dumitru Ionita. Pentru ca descoperirea sa constituie, fara indoiala, o mare provocare. Nu suntem in masura sa dam sfaturi, dar credem ca este de datoria specialistilor sa cerceteze nu numai aceste incredibile artefacte, dar si altele care zac prin depozitele muzeelor de zeci si zeci de ani, fara sa fie bagate in seama de cineva. Credem ca aceasta este o datorie, nicidecum o pierdere de timp, pentru ca, pana la urma, elementele identitare ale existentei noastre ca popor european isi afla sustinerea si in asemenea dovezi. Incheiem prin a spune ca tablitele de la Vadu Rau tebuie sa beneficieze de o atentie sporita. Ca de altfel si alte obiecte adunate cu truda si pasiune de neobositul profesor de istorie de la Farcasa care, periodic, ne surprinde cu cate o descoperire de exceptie.