referat-ratingul de tara(1)
TRANSCRIPT
Universitatea “Dunărea de Jos”, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Galaţi
CONSIDERAŢII PRIVIND RATINGUL DE ŢARĂ LA NIVELUL ROMÂNIEI
Coordonator Ştiinţific : Realizatori :Lect. univ. drd. Radu Riana Avram Sorina, Duduciuc Sabina,
Stoica Oana, Anul I, MFB
-2011-
CUPRINS
CAP.I. Ratingul de tara. Notiuni teoretice.............................................................................31.1. Functii,caracteristici.........................................................................................................31.2. Obiectivele notarii............................................................................................................51.3. Criterii de notare..............................................................................................................51.4. Supravegherea ratingului.................................................................................................6
CAP. II. Agentiile de rating.....................................................................................................72.1.Aparitia si evolutia ratingului...........................................................................................72.2. Organizarea si functionarea agentiilor de rating............................................................102.3. Evaluarea riscului de ţară de către agenţiile de rating...................................................12
2.3.1 Indicatorii utilizaţi în evaluarea riscului de ţară.....................................................132.4. Metode de analiză a riscului de ţară..............................................................................142.5. Organisme de evaluare a riscului de ţară......................................................................17
2.5.1. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de ţară utilizate de agenţiile de rating...........................................................................................26
2.6. Concluzii referitoare la agentiile de rating................................................................282.7. Firme de evaluare a riscului de ţară..........................................................................29
CAP.III. Ratingul de tara la nivelul Romaniei.....................................................................313.1. Ratingul de ţară acordat României de către Coface..................................................313.2. Situatia Romaniei comparativ cu cea internationala.................................................323.3. Consideratii ale expertilor Erste si ale analistilor ING privind ratingul de tara al Romaniei...............................................................................................................................353.4. Istoricul ratingului de tara.........................................................................................363.5. Solutii pentru imbunatatirea ratingului.....................................................................37
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................40
2
CAP.I. Ratingul de ţară. Noţiuni teoretice
Ratingul este un cuvânt de origine anglo-saxonã a cărui traducere literară este
„evaluare”, desemnând, în acelasi timp, un proces (analiza riscului), cât și rezultatul final al
acestuia (nota).
O definiţie, întâlnită mai ales printre profesionişti este și aceea că ratingul este
procesul de evaluare a riscului ataşat unui titlu de creanţă sintetizat într-o notă,
permiţând un clasament în funcţie de caracteristicile particulare ale titlului și ale
garanţiilor emitentului.
1.1. Funcţii,caracteristici
Ratingul este un cuvânt a cărui traducere literară semnifică „evaluare”,
desemnând în acelaşi timp un proces (analiza riscului), cât şi rezultatul final al acestuia
(nota).
Funcţiile care caracterizează ratingul financiar:
- supravegherea intereselor financiare externe ale întreprinderilor naţionale şi ale statelor,
punând la dispoziţie, informaţii pertinente şi cu valoare de înţelegere internaţională;
-alternativă la serviciile clasice de evaluare financiară şi analiză oferite de bănci comerciale şi
instituţii financiare specializate (în special bănci de comerţ exterior1 şi bănci de afaceri).
Caracteristici:
1. Criteriile procesului de notare. Ratingurile se realizează pe baza informaţiilor furnizate
de emitent şi din alte surse considerate ca fiind de încredere.
Agenţiile de rating stipulează însă foarte clar că “ratingul nu este o recomandare de a
cumpăra, de a vinde sau de a deţine un titlu, acesta având doar funcţia izolată de evaluare a
riscului, care este doar un element al procesului decizional de investiţie”2.
Mai mult decât atât, în ciuda procesului foarte atent de evaluare, agenţiile de rating
nu realizează un audit al calităţii informaţiilor ce le sunt puse la dispoziţie de către
emitenţi.
2. Ratingurile – ca măsură relativă a calităţii creditului. Ratingurile realizează o
clasificare calitativă a celor ce apelează la bănci sau la pieţele financiare cu ajutorul unor
criterii de evaluare similare.
1 Unul dintre cele mai cunoscute sisteme de rating alternative pe plan internaţional este rating de la COFACE2 Moody’s Rating Methodology , november 1997.
3
Diferenţierea notelor acordate sintetizează remunerarea suplimentară, prin primele de
risc, ce trebuie acordată pentru proiectele mai riscante faţă de cele cu grad redus de
incertitudine.
3. Plafoanele suverane. Consideraţiile cu privire la riscul de ţară sunt o parte integrantă a
analizei emitenţilor, deoarece ratingurile sunt influenţate şi de devizele în care sunt emise
titlurile.
Ratingurile de ţară reprezintă, în general, un plafon maximal pentru notele acordate
atât firmelor, cât şi autorităţilor locale sub-suverane. Este totuşi posibil ca o entitate locală să
se califice pentru un rating superior celui de ţară.3
4. Evenimentele speciale. Indiferent de calitatea creditului şi de categoria de risc, falimentul
poate fi provocat de „evenimente speciale” pe care agenţiile de rating le definesc ca
modificări în situaţia financiară ce au un impact brusc asupra calităţii creditului, deşi
momentul precis de producere şi natura acestor modificări nu pot fi prevăzute cu ajutorul
instrumentelor fundamentale de analiză a creditului.
Exemple de astfel de evenimente pot fi: fuziuni, preluări, dezinvestiri, începerea
procedurii de intrare în faliment pentru a beneficia de protecţia oferită de legea falimentului
faţă de litigii.
Activitatea de notare întreprinsã de agenţiile de rating este extinsã de la nivelul
bãncilor, firmelor si comunităţilor locale la cel al statelor suverane.
Acordarea de calificative sub forma de note este importantă pentru emitent, întrucât de
acestea depinde accesul țării respective pe piața internațională de capital.
Abordarea riscului de țarã, deşi nu este o noutate, revine in primplanul preocupărilor
investitorilor de fiecare dată când o criză afectează solvabilitatea unei ţări sau grup de ţări şi
pune în pericol creanţele directe deţinute asupra acelui stat, întreprindere naţională sau altă
entitate.
În cursul ultimilor ani, preocupările au vizat mai ales America de Sud (în special
Mexicul), iar după 1997 ţările sud-est asiatice și Europa Centrală și de Est, pentru ca în 2001
Argentina să cunoască cea mai gravă criză din istoria sa.
3 situaţiile sunt rare.Menţionãm aici cazul regiunii Lombardia din Italia care a obţinut în 2001 ratingul de AA+, superior entitãţii suverane (statul italian) notat cu AA de Standard and Poor’s.
4
Ratingul de ţară a luat o amploare fără precedent: în 1981, Standard and Poor’s nu
nota decat patrusprezece ţări, iar în 1999 notarea se referea la circa optzeci. Thomson
Financial Bankwatch a notat în 1999 emitenţi din 94 de state suverane.
Majoritatea notelor în anii ’80 reflectau o înaltă calitate a creditului (AAA si AA);
astăzi, evantaiul este foarte larg: de la AAA la CCC.
În 1999, notele speculative (categoria BB) constituiau aproximativ o treime din notele
suverane acordate, în timp ce în 1990 singura notă speculativă era atribuită Venezuelei.
1.2. Obiectivele notării
Urmând definiţia clasicã, notarea are drept obiectiv să dea investitorilor o opinie
independentă asupra capacităţii şi voinţei unui emitent privind rambursarea datoriei sale,
respectând calendarul contractual iniţial.
Această părere este exprimată sintetic şi conventional prin litere de la AAA (calitatea
cea mai înaltă a creditului) până la D (neplata datoriei).
Ratingul unei ţări nu este o judecată asupra sistemului său economic sau asupra
regimului politic, decât în măsura în care acestea influenţeazã puternic calitatea creditului
unei ţări.
În situația unor modificări minore, care nu afectează calitatea creditului, agenţia de
rating nu consideră necesar să îşi facă cunoscut punctul de vedere.
Dacă apar schimbari majore, care pot prejudicia interesele investitorilor, se impune ca
necesar un nou punct de vedere privind nota acordată.
Pentru ca o agenţie de rating să noteze o entitate publică sau privată trebuie ca ţara în
care instituţia respectivă îşi desfaşoară activitatea să fie, la rândul ei, notatã. De aceea, nu se
atribuie niciodată unei entităţi naţionale o notă mai mare decât cea a ţãrii din care provine.
Excepţiile acoperă, operaţiunile de titlurizare sau emisiuni a căror plată depinde de
elementele exterioare ţării (marile companii transnaţionale au si venituri independente de ţara
de origine).
1.3 Criterii de notare
Analiza riscului suveran se bazează pe întâlniri regulate cu responsabilii diferitelor
ministere, ai băncii centrale şi ai tuturor instituţiilor al căror rol determină buna funcţionare a
economiei unei ţări. Aceste reuniuni permit o mai bună interpretare a datelor și evaluarea
implicaţiilor.
Notarea este un exerciţiu comparativ.
5
Se au in vedere mai multe elemente, cum ar fi:
riscul politic;
structura economică şi perspectivele de creştere;
marjele de manevră bugetară;
datoria publică;
politica monetară;
ponderea datoriei externe şi a angajamentelor explicite şi implicite ale statului.
Acestea sunt analizate detaliat, dar ponderea lor relativă în atribuirea notei finale poate
varia considerabil. În ceea ce priveşte obiectivul notării, trebuie izolaţi factorii reziduali,
nesemnificativi, care pot influenţa notarea într-un sens sau altul.
Standard and Poor’s acordă, în general, două note pentru fiecare ţarã: una priveşte
calitatea creditului în moneda natională şi altul pe cel în valută.
Chiar dacă este vorba de îndatorarea aceleiaşi ţări, comportamentul celor două tipuri
de datorie nu este echivalent.
Privit global, riscul de neplată a fost întotdeauna mai mic în moneda locală,
comparativ cu cel în devize. Aşa se explică de ce nota datoriei în moneda locală este de obicei
mai mare decât cea pentru datoria în valută.
1.4.Supravegherea ratingului
Orice notă atribuită datoriei unei ţări face obiectul unei supravegheri permanente.
Elementele luate în considerare sunt cele avute în vedere şi la prima notare. De obicei,
actualizarea notei se face anual, împreună cu o analiză care ţine cont de ultimele informaţii
disponibile.
Situaţia contagiunii prin risc sistemic nu este privită global, ci diferenţiat, în funcţie de
caracteristicile fiecărei ţări.
Nota AAA a datoriei Japoniei a fost confirmată în august 1998 întrucât Standard and
Poor’s estima că, în ciuda dificultaţilor grave (criza sistemului bancar, reducerea creşterii
economice, etc.), ţara dispunea de resurse suficiente pentru a-şi onora la termen obligaţiile
asumate.
Pertinenţa notării se dovedeşte prin studierea statisticilor. Din cele 80 de ţări notate de
Standard and Poor’s niciuna nu era, la începutul anului 1999, în incapacitate de plată.
Agenţiile de rating constituie principala, dar şi cea mai obiectivă sursă de informare
pentru investitori şi pentru guverne.
6
CAP. II. Agenţiile de rating
2.1.Apariţia si evoluţia ratingului
Agenţiile de rating au apărut pentru prima dată în S.U.A. Prima societate ce s-a lansat
în activitatea de rating a fost The Mercantile Agency, apărută în 1841 la New York. Primul
birou situat în afara Americii de Nord a fost cel deschis în 1857, în Londra. În 1859, The
Mercantile Agency trece în proprietatea lui Robert Graham Dun, schimbându-şi totodată şi
denumirea în R.G. Dun & Company.
Încă din 1849 au început să apară şi companiile concurente; în acel an s-a lansat pe
piaţă The John M. Bradstreet Company în Cincinnati, care a publicat în 1857 primul manual
de rating denumit The Bradstreet Rating Book.
În 1933, sub presiunea conjuncturii economice, cele două societăţi au fuzionat, noua
agenţie numindu-se Dun & Bradstreet.
De asemenea, în 1900, John Moody a pus bazele companiei Moody's Investors
Service, când a şi publicat Moody’s Manual of Industrial and Miscellaneous Securities.
În 1909 Moody a emis pentru prima dată ratinguri de titluri financiare în lucrarea
Moody’s Analysis of The Railroad Investments. În acest material, autorul a folosit pentru
prima oară clasificarea de la Aaa la C pentru a evalua aproximativ 1500 de titluri financiare
individuale emise de peste 200 de societăţi.
Sistemul de clasificare consacrat de această lucrare este şi astăzi în vigoare, în
pofida trecerii timpului, fiind un standard mondial în domeniu.
În 1860 s-a înfiinţat Poor’s Publishing Company, o dată cu publicarea lucrării lui
Henry Varnum Poor The History of Railroads and Canals of the United States, ce a început să
furnizeze ratinguri din 1916.
În 1906 a fost fondat Standard Statistic Bureau, care din 1922 a început să emită la
rândul său ratinguri pentru titlurile emise de întreprinderi. La scurt timp după aceea a efectuat
primele ratinguri suverane. Anul 1941 a marcat prima fuziune importantă din industria
ratingului când cele două firme au creat Standard and Poor’s Corporation.
Cea de-a treia mare companie de rating, Fitch Publishing Company, a început să emită
ratinguri în 1924.
Situaţia de pe piaţa americană, dominată de cele două mari agenţii Moody’s şi
Standard and Poor’s, n-a împiedicat dezvoltarea altor agenţii mai mici ca Duff and Phelps şi
Mc Carthy Crisanti and Maffei.
7
Chiar dacă notarea era destul de răspândită înaintea celui de-al doilea război mondial,
ea nu privea decât Statele Unite. Autorităţile de reglementare au impus societăţilor financiare
constituirea de provizioane pentru titlurile speculative grade (titluri având o notă sub BBB pe
scala Standard and Poor’s şi Fitch sau Baa pe scala dezvoltată de Moody’s).
Efectele au fost multiple:
- pe de o parte, s-a manifestat tendinţa instituţionalizării rolului agenţiilor de notare pe piaţă;
- pe de altă parte, piaţa obligatară s-a fracţionat în două compartimente definite în funcţie de
risc.
Security and Exchange Comission (echivalentul CNVM în Statele Unite) a impus
reguli noi de transparenţă pentru informaţiile difuzate de întreprinderi privitoare la datoriile
lor de trezorerie.
Astfel, agenţiile de rating au început notarea sistematică a creanţelor pe termen scurt.
Demararea acestui tip de notare a permis agenţiilor de rating triplarea numărului de
entităţi notate la începutul anilor ’80.
Dezvoltarea emisiunilor obligatare, a operaţiunilor LBO4, a titlurizării şi
interconectarea pieţelor financiare naţionale în ţesutul unei pieţe globale au afirmat rolul de
reper al ratingului într-un mediu economic caracterizat printr-o dinamică accentuată.
Dezvoltarea susţinută a ţărilor din Europa Occidentală, a Japoniei şi Canadei a permis
apariţia unor agenţii locale de evaluare a riscurilor. Extinderea pieţei notării dincolo de
Statelor Unite a evidenţiat vocaţia de concurenţi a agenţiilor de rating locale.
În Canada au fost create: în 1972 Canadian Bond Rating Service şi Dominion Bond
Rating Service în 1976. Prima societate este specializată în notarea colectivităţilor locale, iar
cea de-a doua în ratingul emisiunilor obligatare ale sectorului privat.
În Asia menţionăm Japan Credit Rating Agency, Rating Agency Malaysia şi TRIS în
Thailanda.
Notarea naţională în Europa are ca reprezentant de frunte Franţa. Reformele din anii
1985-1986, caracterizate prin dereglementarea şi liberalizarea pieţelor de capital au favorizat
apariţia de noi produse financiare şi creşterea concurenţei.
Diminuarea rolului statului francez în economie a favorizat crearea primei mari agenţii
de notare naţionale pe plan european.
Apărută în 1986, sub denumirea de Agence d’Evaluation Financière (ADEF), prima
agenţie de rating franceză avea drept obiectiv notarea creanţelor pe termen scurt. Timp de doi
ani ADEF a fost în poziţia de monopol pe piaţa franceză.
4 leverage buy out.
8
Implantarea agenţiei Moody’s şi crearea, în 1988, a filialei Moody’s France a dus la
apariţia concurenţei pe sol francez. În 1990 structura capitalului ADEF s-a modificat, când
Standard and Poor’s a achiziţionat 50 %.
Suedia şi-a creat propria agenţie de notare Nordic Rating AB, având drept scop
notarea în zona Scandinaviei.
Agenţiile de rating din afara SUA nu au putut rezista concurenţei acerbe manifestată
prin tarife, reputaţie şi savoir – faire venite din partea agenţiilor americane.
În octombrie 1990, pentru a contracara dominaţia americană de pe piaţa notării, a fost
creată la Paris agenţia Euronotation France, al cărei capital era deţinut în proporţie de 60% de
echipa managerială, iar restul de către IBCA Limited, o agenţie de rating londoneză.
În 1992, Euronotation şi IBCA au fuzionat, dând naştere grupului de notare IBCA.
Importanţa acestei operaţiuni este esenţială, deoarece pentru prima dată în istorie o agenţie de
rating non americană a primit permisiunea de notare pe teritoriul SUA.
IBCA Limited avea permisiunea de notare a instituţiilor financiare acordată de către
SEC5. Astfel, după fuziune noua agenţie a putut efectua primele sale ratinguri pentru emitenţi
americani.
Dezvoltarea ratingului financiar este impulsionată de existenţa legislaţiei din anumite
state, care impun fondurilor de pensii şi altor structuri financiare să investească numai în
titluri care beneficiază de note de investiţii în vederea reducerii riscurilor.
În Statele Unite este acceptată doar opinia agenţiilor care se înscriu în standardul
NRSRO6, instituit de SEC în 1975, în încercarea de reglementare a activităţii de rating
financiar. Fiind singurul standard general acceptat în vigoare, obţinerea sa garantează într-o
anumită măsură pertinenţa procesului de notare.
Tabel nr.1. Agrementele NRSO acordate de SEC
Sursa : Lect.univ.dr.Sorin LAZARESCU- Rating financiar-cap IV.pag.6
5 Security and Exchange Comission.6 Nationally Recognised Statistical Rating Organization.
9
În România, accesul la pieţele financiare internaţionale a deschis noi oportunităţi de
finanţare: fie prin emisiuni de euroobligaţiuni, fie prin credite sindicalizate.
Pe parcursul ultimilor ani BNR a intervenit pe pieţele internaţionale de capital în
scopul:
consolidării rezervelor valutare ale României,
îndeplinirii condiţiilor prevăzute în acordurile cu FMI privind un anumit nivel
al rezervelor internaţionale ale ţării noastre.
BNR a solicitat agenţiilor de rating internaţionale evaluarea riscului de credit în
vederea obţinerii de împrumuturi de pe pieţele internaţionale.
În anul 1996, Banca Naţională a României a solicitat primul rating în vederea evaluării
costului împrumuturilor externe ce urmau a fi angajate. Ratingul suveran evaluat în 1996 de
către agenţia Fitch a fost BB-.
2.2. Organizarea şi funcţionarea agenţiilor de rating
Agenţiile de notare sunt organizate ca societăţi prestatoare de servicii financiare
cu înaltă valoare adăugată7. Structura lor organizatorică este suplă şi presupune un număr
limitat de colaboratori repartizaţi peste tot în lume.
Desi joacã cartea transparenței, agențiile de notare filtreazã informaţiile ce privesc
structura lor internã şi detaliul veniturilor lor.
Moody’s are 1700 de angajaţi, dintre care 800 de analişti în 17 ţãri. Agenţia s-a
implantat în ţãri emergente active pe pieţele financiare internaţionale8. Aria sa de acoperire
este mondialã, fiind evaluate creanţe suverane din circa o sutã de ţãri.
Informaţiile disponibile pentru anul 2001 aratã cã Moody’s a notat emisiuni obligatare
interne si internaţionale, credite sindicalizate şi produse structurate de aproximativ 30 de
miliarde de dolari americani9.
Standard and Poor’s are mai mult de 5000 de colaboratori dintre care 1200 de analişti
repartizaţi în 40 de ţãri.
Fitch IBCA noteazã entitãţi suverane şi sub – suverane din 75 de state şi utilizeazã
serviciile a 1100 de angajaţi.
Pânã în anii 70, cea mai mare parte a veniturilor agențiilor de rating proveneau din
vânzarea de publicații care conțineau note. Insuficiența veniturilor a determinat începerea
facturării analizelor cãtre întreprinderile emitente de cãtre agențiile Moody’s și Fitch.
7 Sorin Lăzărescu - Le rôle du rating dans l’évaluation des risques financiers , p. 8, Bibliothéque del’Université d’Orléans, septembre 2002.8 dupã 1995 şi-a deschis birouri în Cehia, Rusia şi China9 http//: www.moodys.com - About us
10
Schimbarea survenitã în politica de tarifare a fost urmatã dupã câțiva ani și de cãtre
Standard and Poor’s.
Evaluarea entitãților care nu doreau notarea se fãcea pornind de la informațiile publice
disponibile. Onorariile agențiilor de notare includ un tarif inițial modulat în funcție de
mãrimea și complexitatea emisiunii, la care se adaugã cheltuielile de urmãrire în timp a
ratingului.
Moody’s și Standard and Poor’s percep 3,25 puncte de bazã pentru emisiunile
inferioare sumei de 500 de milioane de dolari și 5,25 puncte de bazã pentru cele care o
depãșesc.
În general intervalul de cost este cuprins între 25000 USD10 și 125000 USD (Standard
and Poor’s). Moody’s are un maxim de 130000 USD.
Dincolo de volumul acestor onorarii comportamentul agențiilor este mai suplu. Pentru
întreprinderile care se finanțeazã frecvent prin euroemisiuni tarifele sunt negociate.
În raport cu primele douã agenții, Fitch IBCA are un comportament diferit. Prețurile
practicate sunt mai mici cu un punct de bazã. În plus aceastã agenție nu publicã niciodatã
ratinguri fãrã acordul expres al entitãții.
Evaluarea performanțelor agențiilor de notare începe cu aprecierea obiectivelor
economice. Se urmãrește în primul rând analiza rentabilitãții.
Singura agenție care furnizeazã date financiare este Moody’s începând cu 1999.
Rezultatul net de 156 de milioane de dolari pentru acel an a permis degajarea unei ROA 11 de
42%.
Nivelul înalt al ratei ne aratã puternica valoare adãugatã degajatã de Moody’s la
serviciile furnizate clienților sãi.
Ultimile date disponibile sunt pe 2001 când Moody’s a fãcut public volumul
veniturilor sale la nivelul grupului: 797 milioane de dolari.
Pentru Standard and Poor’s putem avea o idee despre evoluția activitãții. Cifra de
afaceri a Mc Graw Hill12 a fost estimatã la peste 4 miliarde de dolari în 2001.
Cifra de afaceri a FitchIBCA este în creștere de peste trei ani (340,9 milioane euro în
2001, fațã de 158,5 milioane euro în 1999)13.
Credem cã dupã devenirea efectivã a noului acord de la Basel cifra de afaceri a celor
trei mari agenții va crește și mai mult datoritã poziției lor dominante de piața vânzãrii
informațiilor financiare și a obligativitãții notãrii prevãzut în noul acord.
10 tariful minim pentru orice rating11 return on assets12 About us http://www.standardandpoors.com13 http://www.fimalac.com/fil_fitch.htm
11
Exista o problemă la care nici un studiu nu a reușit încă să ofere un raspuns concludent
în legatură cu furnizarea sau nu de către agențiile de rating de informații suplimentare ce ajută
la luarea decizilor.
Este bine stabilită corelația ce există între ratele de faliment și ratingurile acordate:
rata de faliment pentru firmele mai bine evaluate este mai mica decât pentru cele mai slab
evaluate. Această corelație tratată izolat nu raspunde acestei întrebari, deoarece ratingurile pot
reflecta mecanisme de piață (marjele de dobânzi în raport cu titlurile fără risc).
Mult mai edificator este în acest sens este cã o modificare a ratingului are drept efect
modificarea nivelului dobânzii (în acest caz se adeverește ipoteza furnizării de noi informații
pe piață) sau dacă nivelul dobânzii ramâne constant (în această variantă piața deja cunoștea
informațiile pe baza cărora s-a realizat acordarea notei).
Studiile recente recunosc că modificările de notă oferă noi informații esențiale pieței.
Însă nici chiar aceasta nu poate oferi un raspuns definitiv la problema eficacitații, deoarece, în
ipoteza în care piața ar afla oricum într-un timp scurt, la rândul ei, datele ce au dus la
modificarea notei, atunci avantajele sociale nu ar fi foarte evidente prin prisma unui criteriu
de tip cost-beneficiu.
2.3. Evaluarea riscului de ţară de către agenţiile de rating
Scopul evaluării riscului de ţară îl reprezintă semnalarea dificultăţilor ce pot apărea în
onorarea oligaţiilor ţării analizate, a obligaţiilor care decurg din datoria externă, dar şi din alte
obligaţii. Cunoaşterea situaţiei economice şi politice a ţării este fundamentală pentru succesul
evaluării şi a gestionării riscului de ţară.
Rezultatul evaluării ajută firmelor internaţionale pentru a lua decizia de penetrare a
pieţei supuse evaluării sau nu. Evaluarea este necesară pentru că prin intermediul ei se pot
cunoaşte trăsăturile esenţiale cu privire la cadrul economic, social şi politic al țării evaluate.
Astfel, investitorul cunoscând aceste lucruri va putea hotărî, ce măsuri de penetrare a pieţei va
alege şi dacă va opta pentru crearea de structuri proprii sau va opta pentru o cooperare cu un
agent economic din ţara gazdă, va şti la ce riscuri să se aştepte şi îşi va pregăti din timp
modalităţi de acoperire a acestora.
Rezultatul evaluării riscului de ţară este principalul indicator care hotărăşte dacă acea
ţară este favorabilă implementării unei afaceri.
2.3.1 Indicatorii utilizaţi în evaluarea riscului de ţară
Indicatorii economici principali pe baza cărora se evaluează riscul de ţară sunt14:
14 Gheorghe M. Voinea, op.cit. pag. 274
12
1 Produsul intern brut pe locuitor, arată modul în care o economie valorifică factorii de
producție. Acest indicator oferă informaţii asupra nivelului de dezvoltare economică, a
modului în care economia poate suporta un şoc, cum ar fi creşterea bruscă şi semnificativă
a preţului la resursele energetice.
2 Creşterea produsului intern brut, reprezintă o analiză care se realizează pe o perioadă
mai mare pentru a se putea identifica un trend şi pentru a efectua predicţii. Creșterile
semnificative,în termeni reali, oferă şanse mari ca economia sa fie aptă de a-şi gestiona
corect serviciul datoriei externe.
3 Inflaţia, arată gradul de stabilitate a preţurilor. Pentru a ajunge la un rezultat satisfăcător
se recomandă utilizarea mai multor indicatori, cum ar fi mărimea evoluţiei salariilor reale,
nivelul dobânzilor şi piaţa muncii (rigiditatea salariilor, presiunea sindicală etc.),
fenomene ce pot influenţa inflaţia.
4 Deficitul bugetar în raport de PIB, este un alt indicator al economiei. Un deficit ce
depăşeşte 1-3% implică o creştere a masei monetare, creditului¸dar şi a inflaţiei. În
asemenea situaţii, țările se supraîndatorează pentru a finanţa deficitul.
5 Economii/PNB,
Economii = Investiţii + Creşterea stocurilor + Exporturi – Importuri + Taxe –
Cheltuieli guvernamentale.
6 Rata dobânzii se determină în funcţie de indicatorul cu care este apreciată inflaţia şi
astfel analistul trebuie să decidă care este cea mai relevantă rată a dobânzii în funcţie de
specificul fiecărei ţări. Rata dobânzii real pozitivă stimulează economiile, cu condiţia să
existe încredere în instituţiile financiare, în stabilitatea acestora; în timp ce rata reală a
dobânzii negativă se asociază, cu o valoare mică a raportului economii interne
brute/investiţii interne brute.
Indicatorii ce reflectă starea echilibrului extern al ţării sunt împărţiţi în :
1. Indicatorii ce au în vedere eficienţa şi competitivitatea comerţului exterior al unei
ţări, sunt :
13
Ritmul de creştere al importurilor;
Ritmul de creştere al exporturilor;
Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi;
Elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele importate;
Elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele exportate.
2. Indicatorii care reflectă volatitilatea veniturilor unei ţări, sunt:
Exporturi către principalii parteneri în total exporturi;
Dependenţa de export;
Rezervele internaţionale în raport cu importurile;
Ponderea importurilor de bunuri şi servicii în PIB;
Ponderea importurilor petroliere în total importuri;
Ponderea importurilor de bunuri de consum în total importuri.
3. Indicatori ce exprimă sustenabilitatea deficitului contului curent al unei ţări :
Soldul contului curent în raport cu încasările din contului curent;
Soldul contului în raport cu PIB.
4. Indicatori ai datoriei externe a unei anumite ţări :
Datoria totală raportată la PIB;
Datoria externă în raport de exportul de bunuri şi servicii;
Dobânda la datoria publică în raport de exportul de bunuri şi servicii;
Serviciul datoriei externe.
2.4. Metode de analiză a riscului de ţară
Cercetările care presupun analiza riscului de ţară sunt multe şi pot fi realizate atât de
anumite organisme internaţionale specializate, cum ar fi FMI, BIRD, BRI, cât şi de bănci,
universităţi, societăţi specializate, printre care enumerăm : Moody’s, Standard & Poor’s.
Metodele cele mai folosite pentru a evalua riscul de ţară sunt metoda indicatorilor de
risc şi metoda analizei riscului de ţară prin teoria valorii firmei.
1. Metoda indicatorilor de risc , este cea mai utilizată metodă, având la bază metoda
Delphi.
Pentru a determina riscul de ţară prin această metodă trebuie parcurse următoarele etape 15:
15 Petre Brezeanu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac “Instituţii financiare internaţionale”, Editura Economică,Bucureşti,2005,pag. 381
14
Stabilirea unei liste de criterii reprezentative pentru situaţia politică, economică şi
financiară a unei ţări, cum ar fi :
a) criterii politice: stabilitatea regimului, puterea militara, situarea într-o
zonă de conflict, etc.
b) criterii economice : structura exporturilor și a importurilor, rata de
economisire, situația sectorului bancar;
c) criterii financiare : se calculează rate, cum sunt: rezerve
valutare/datorie externă; anuități de rambursare ale datoriei/exporturi.
Consultarea experţilor privind pertinenţa criteriilor în vederea clasificării şi acordării
de note de către aceştia;
Acordarea unei ponderi fiecărui criteriu, ce reflectă importanţa acestuia, calculul ratei
totale(scor) care va indica riscul global al ţării.
În cadrul acestei metode se utilizează un indicator de risc denumit BERI – Business Risk
Index. Acest indicator este pus la punct în SUA, punctajul acestuia este stabilit plecând de la
15 criterii de apreciere, fiecare având un coeficient de pondere. Criteriile sunt notate de
experţi pornind de la 0 până la 4 (0 – risc maxim şi 4 – risc minim), combinarea notei cu
ponderea fiind rezultatul final al fiecăruia.
După ce se stabileşte indicatorul de risc, ţările se clasifică în funcţie de nota rezultată,
astfel :
Dacă totalul punctelor este mai mic sau egal cu 40, riscul este unul inacceptabil;
Dacă totalul se află între 41 – 51, riscul este unul mare;
Dacă este cuprins între 56 – 69 riscul este mediu;
Dacă totalul se află peste 70, riscul este minim.
Criterii de analizã a riscului de țarã prin metoda BERI
15
CriteriiCoeficient de
ponderareNumãr de
puncte (de la 0 la 4)
Total (maximum
100)
Stabilitatea politicã a țãrii debitorului 3,0
Atitudinea autoritãților în ce privește investițiile strãine și repatrierea
profiturilor1,5
Tendințe de naționalizare 1,5
Constrângeri birocratice1,0
Respectarea contractelor1,5
Calitatea legislației și a normelor 0,5
Calitatea infrastructurii (comunicațiiși transporturi)
1,0
Competența managerială a debitorului1,0
Creșterea economică a țãrii2,5
Inflația1,5
Balanța de plăți1,5
Gradul de convertibilitate al monedeilocale (în devize)
2,5
Costul mâinii de lucruși productivitatea
2,0
Credite pe termen scurt disponibile pe piața localã
2,0
Posibilitãți de îndatorare pe termenlung în monedã locală, mai ales sub
forma creșterilor de capital
2,0
Tabel nr.2
Sursa: Gestion de la banque, Sylvie de Coussergues, Ed. Dunod, Paris,1996
2. Analiza riscului de ţară prin teoria valorii firmei, presupune parcurgerea a doi paşi,
şi anume : în primul rând se evaluează valoarea economică a ţării respective
capitalizând fluxurile de venituri, la fel ca și în teoria firmei ; după ce se stabileşte
16
valoarea economiei se realizează o comparaţie între valoarea economică şi datoria
externă a ţării.
2.5. Organisme de evaluare a riscului de ţară
Pe plan internaţional există o serie de agenţii, firme, reviste de specialitate care au pus
la punct şi utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de ţară pe baza cărora
realizează şi publică periodic clasamente de risc de ţară. Vom prezenta în continuare câteva
dintre cele mai importante organisme de evaluare a riscului de ţară grupate după forma de
organizare (agenţii, instituţii bancare, firme, reviste de specialitate).
Agenţiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat titlurilor de valoare
tranzacţionate pe piaţa internaţională cât şi riscul de ţară. Atunci când titlurile sunt emise de
către un stat suveran, riscul analizat de către agenţiile de rating este riscul de suveran. Astfel,
agenţiile de evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea de a formula un
diagnostic asupra capacităţii generale a emitentului de obligaţiuni sau alte instrumente de
credit de a-şi îndeplini angajamentele financiare asumate. „ Rating” reprezintă valoarea unui
anumit titlu în raport cu altele emise pe piaţa financiară internaţională sau pe cea naţională a
unei ţări.
Prin notele acordate, marile agenţii urmăresc atingerea a două obiective majore:
să realizeze o delimitare clară între titlurile cu risc redus şi cele
speculative;
să marcheze o corespondenţă între scalele pe termen scurt şi cele pe
termen lung.
Categoriile de note acordate de agenţiile de rating pot fi grupate în trei categorii:
nota de referinţă care informează investitorii despre capacitatea intrinsecă a
unei societăţi, de a face faţă la timp la toate obligaţiile financiare;
nota de emisiune vizează împrumuturile pe termen scurt şi lung şi se referă la
datoria de primul rang şi la cea subordonată. Această notă ţine seama de
capacitatea de plată la termen a principalului şi a dobânzilor aferente.
nota la creditele bancare ia în calcul şi caracteristicile împrumutului notat:
garanţii şi ipoteci. Spre deosebire de nota de referinţă este măsurată şi
probabilitatea de pierdere a investitorului pe lângă riscul de neplată la
scadenţă.
În prezent există numeroase agenţii de rating care activează în cadrul economic
mondial. În continuare vom prezenta câteva dintre acele agenţii de evaluare care deţin
supremaţia pe plan mondial: Standard & Poor’s, Moody’s Investitors Services, Fitch – IBCA.
17
1. Standard & Poor’s Ratings Group evaluează riscul suveran al ţării, şi anume
capacitatea acesteia de a-şi achita datoriile din anumite angajamente asumate, pe baza
anumitor laturi, şi anume : situaţia politică, flexibilitatea fiscală, perspectivele creşterii
economice, datoria publică, stabilitatea preţurilor, situaţia balanţei de plăţi.
Pentru a evalua riscul, i se acordă fiecărui indicator o cifră cuprinsă între 1 (optim) şi
5.Scorul obţinut se încadrează de către personalul agenţiei în şapte clase de risc pe termen
scurt şi zece clase de risc pe termen lung.
Evaluarea agenţiei Standard & Poor's asupra bonităţii globale a fiecărui stat se
concentrează pe riscurile politice şi economice şi este atât cantitativă şi calitativă. Aspectele
cantitative ale analizei includ o serie de măsurări a performanţelor economice, deşi judecând
integritatea datelor este o chestiune mai mult calitativă. Analiza este de asemenea calitativă
datorită importanţei dată evoluţiilor politice şi de politică şi pentru că ratingul Standard &
Poor's indică capacitatea viitoare a serviciului datorie. O mare parte din analiză se
concentrează asupra gradului de adecvare a mixului de politici, deoarece incoerenţele au
tendinţa de a lăsa o ţară vulnerabilă la şocuri, care pot schimba cursul de schimb şi de averi
brusc. Standard consideră că deşi riscul ca guvernul să nu îşi plătească datoriile poate
influenţa puternic ratingul unor entităţi, nu reprezintă o constrângere neaparăt calitatea
creditului unui emitent sau instrument de datorie.
Standard and Poor’s are o abordare diferită în ceea ce priveşte ricul de ţară decât
agenţiile Moody’s şi Fitch. Agenţia nu este de acord cu termenul de plafon de ţară, analizat
atât de Moody’s , cât şi de Fitch.
Pentru agenţia de rating Standard and Poor’s mãsurarea riscului de ţară presupune
cuantificarea unui set de 9 variabile: riscul politic, structura economică, perspectivele creşterii
economice, flexibilitate fiscală, datoria publica generală, pasive contingente, flexibilitatea
monetară, lichiditatea externă, datoria externă.
Clase de risc Semnificaţie
AAA Capacitate extrem de puternică de îndeplinire a obligațiilor
18
financiare;
AACapacitate foarte puternică de îndeplinire a obligațiilor
financiare;
A Capacitate puternică de îndeplinire a obligațiilor financiare;
BBB
Capacitate adecvată de îndeplinire a obligațiilor
financiare.Datoriile încadrate în această clasă pot fi achitate,dar
pot fi influențate de unii factori care pot contribui la scăderea
capacității debitorului de a-și îndeplini obligațiile.
BBCapacitatea debitorului de a-și îndeplini obligațiile este supusă
incertitudinii și riscurilor;
BCapacitatea debitorului de a-și achita datoriile se află sub
influența unor factori economico-financiari;
CCCCapacitatea debitorului este vulnerabilă deoarece este influențată
substanțial de contextul afacerilor;
CC Capacitatea de a-și achita obligațiile este vulnerabilă;
C Datoriile sunt supuse riscului de neplată;
DDebitorul nu iși va putea onora obligațiile de plată în perioadele
stabilite.
Tabel nr.3. Clasele de risc ale Standard & Poor
Sursa : Gheorghe M. Voinea , op. cit. Pag. 338
Clasele de risc de la AA până la CC pot fi fie cu semnul (+) fie cu semnul (-) pentru a
evidenţia o anumită tendinţă în evoluţia situaţiei financiare. Agenţia mai evaluează şi
capacitatea unui subiect de a-şi onora obligaţiile financiare pe termen scurt, clasele de risc
fiind reflectate de anumite simboluri alfabetice combinate cu numere.
Pe termen scurt, agenţia Standard&Poor’s foloseşte următoarele clase de risc:
A1+ care grupează clasele de risc pe termen lung de la AAA până la A+;
A1 care grupează clasele de risc pe termen lung de la A+ până la A-;
A2 care grupează clasele de risc pe termen lung de la A până la BBB;
A3 care grupează clasele de risc pe termen lung de la BBB până la BBB-;
B care grupează clasele de risc pe termen lung de la BB+ până la BB-;
C care grupează clasele de risc pe termen lung de la B+ până la C;
D care corespunde clasei de risc pe termen lung D.
19
Avantajele/Dezavantajele metodei utilizate de Standard & Poor’s :
Avantajele metodei Standard & Poor’s Dezavantajele metodei Standard & Poor’s
prezintă transparenţă şi simplicitate,
metoda putând fi înţeleasă şi de un
nespecialist
factorii analizaţi sunt aceeaşi pentru toate
ţările şi astfel există posibilitatea ca un factor
neinclus în grila de indicatori să fie
semnificativ pentru ţara analizată
asigură o bună cunoaştere a ţării,
deoarece se fundamentează pe o gamă
largă de indicatori economici, sociali şi
politici.
pune mare accent pe trecut şi depinde de
disponibilitatea informaţiilor despre ţara
analizată
oferă posibilitatea de
comparabilitateexistenţa subiectivismului
Tabelul nr.4 Avantajele/Dezavantajele metodei utilizate de Standard & Poor’s
Deşi metodologia utilizată de Standard & Poor’s prezintă unele insuficienţe, aceasta a
condus în timp la rezultate bune, datorită faptului că a fost aplicată de analişti experimentaţi.
2. Moody’s Investors Services este o agenţie denumită astfel după John Moody cel care
a fundamentat teoria evaluării obligaţiunilor. Evaluarea riscului în cadrul agenţiei are
un caracter multidisciplinar, datorită unor factori diverşi.
La fel ca şi la celelalte agenţii, şi în acest caz se porneşte de la ideea conform căreia
guvernele - oricare ar fi sursa lor de legitimitate - au capacitatea de a modifica regulile
"interne" care se aplică la agenţii privaţi în jurisdicţia lor (risc de interferenţă) şi nu poate fi
obligată să respecte normele "de afară" cu excepţia cazului în care acestea au fost de acord în
mod special să facă acest lucru (risc de indiferenţă).
Moody’s Investors Service ia în considerare factori economici şi factori sociali-
politici, cărora le atribuie ponderi şi probabilităţi specifice, urmărind să determine
probabilitatea ivirii unor situaţii defavorabile. Agenţia evaluează un număr de 108 ţări, printre
care se numără, din 1997 şi România. Notările sunt şi cu litere mari şi mici, spre deosebire de
Fitch şi Standard & Poor’s, unde sunt utilizate doar litere mari.
Clasele de risc cu ajutorul cărora Moody’s Investors Services estimează riscul de ţară
sunt următoarele :
Clase de Semnificație
20
risc
AaaObligațiuni fără riscuri care se caracterizează prin dobânzi stabile și condiții
de siguranță a recuperării capitalului;
Aa Obligațiuni de calitate,dar cu fluctuație mai ridicată a dobânzilor;
AObligațiuni de calitate medie/ridicată care reflectă unele dificultăți pe termen
lung;
BaaObligațiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu
posibile dificultăți;
Ba Obligațiuni a căror evoluție nu este sigura;
B Obligațiuni care nu au caracteristici investiționale;
CaaObligațiuni cu risc limitat,deoarece emitenții au încetat plățile sau nu prezintă
încredere;
Ca Obligațiuni cu speculații ridicate;
C Obligațiuni cu cel mai înalt grad de risc.
Tabel nr.5. Clasele de risc ale Moody’s Investors Services
Sursa : Gheorghe M. Voinea , op. cit. Pag. 339
Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investiţional, iar clasele de la Ba la C
sunt speculative. Fiecare clasă poate fi divizată prin adăugarea numerelor 1, 2 şi 3. Din 1972,
Moody's realizează şi evaluări pe termen scurt, utilizând următoarele clase:
Prime 1 - capacitate de plată foarte mare
Prime 2 - capacitate "puternică" de plată
Prime 3 - capacitate de plată acceptabilă
Not prime - capacitate redusă de plată
Avantajele / Dezavantajele metodei Moody’s :
Avantajele metodei Moody’s Dezavantajele metodei Moody’s
prezintă o gamă foarte bogată de
informaţii despre ţara analizată
consum ridicat de timp şi de resurse
financiare
permite realizarea de comparaţii între
ţărigrad ridicat de subiectivitate
Tabelul nr.6. Avantajele / Dezavantajele metodei Moody’s
21
3. FITCH-IBCA este o agenţie de evaluare a riscului de ţară care s-a format prin
fuziunea unei agenţii britanice IBCA cu o agenţie americană FITCH INVESTORS,
fuziune finalizată în octombrie 1997.
Agenția realizează evaluări ale ţării şi oferă ratinguri pentru datoria guvernului pe
termen lung, atât în valută, cât şi în monedă naţională, pe termen scurt şi lung şi de asemenea,
oferă ratinguri pentru plafoanele de ţară. Plafoanele reflectă judecata agenţiei cu privire la
riscul de capital şi de schimb prin care autorităţile suverane pot să împiedice capacitatea
sectorului privat de a converti moneda locală în monedă străină şi transferul către creditori
nerezidenţi.
Fitch-IBCA solicită serii de date cu privire la indicatori, pentru 5 ani în urmă şi 2 ani
înainte, după anul în care are loc stabilirea ratingului. Reprezentanţii ţărilor vor trebui să
specifice dacă definiţiile termenilor din statisticile lor sunt diferite de cele din sistemul
Națiunilor Unite. Indicatorii solicitaţi se referă la16 :
1) Factori demografici, educaţionali şi structurali
Ex: rata de creştere a populaţiei; distribuţia populaţiei pe grupe de vârstă; ponderea
populaţiei din mediul urban în total populaţie; detalii asupra minorităţilor religioase, etnice si
lingvistice; standardul de viaţă exprimat ca procent din PIB/locuitor, cheltuielile populaţiei
(pe locuitor); standardul infrastructurii transportului şi telecomunicaţiilor; mortalitatea
infantilă, speranţa de viaţă şi dezvoltarea serviciilor de sănătate etc.
2) Analiza pieţei muncii:
Ex: dimensiunea, dezvoltarea istorică şi perspectivele forţei de muncă totale; ponderea
populaţiei ocupate în totalul populaţiei; structura populaţiei ocupate pe grupe de sexe;
structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale, exprimată ca procent din
total şi modificările de-a lungul timpului; tipul de ocupaţie şi durata (mai mare de 6 luni şi
mai mare de 1 an) etc.
3) Structura producţiei şi a comerţului :
Ex: PIB nominal şi real, PNB; structura PIB pe sectoare (agricultură, construcţii,
industrie extractivă); diferenţele de productivitate care rezultă din structura populaţiei
ocupate, în prezent şi cu 5-10 ani în urmă; consumul de petrol/PIB; raportul importurilor şi
exporturilor la PIB şi tendinţa de-a lungul timpului; structura exporturilor şi importurilor pe
tipuri de produse şi zone geografice etc.
4) Dinamica sectorului privat:
16 Isaic Maniu Irina- Caracterizarea statistică a riscului :concepte, tehnici, aplicaţii, Editura ASE
22
Ex: rata înfiinţărilor de noi firme şi inchiderilor de companii, tendinţa acesteia;
ponderea sectorului de stat şi privat în totalul economiei; formarea capitalului fix ca procent
din PIB şi modificările anuale; rentabilitatea capitalului investit şi tendinţa acestuia; estimări
asupra stocului de capital şi tendinţa acestuia; cheltuieli de cercetare-dezvoltare şi orice
brevete deţinute; descrierea metodelor de privatizare etc
5) Balanţa cererii şi ofertei :
Ex: detalierea importurilor şi exporturilor de bunuri şi servicii; cheltuieli interne brute
ca procent din PIB; balanţa externă de bunuri şi servicii ca procent din PIB; economiile
interne brute ca procent din PIB; modificările procentuale anuale în cheltuielile de consum,
cheltuielile guvernamentale (curente şi de capital), formarea brută a capitalului fix, exportul şi
importul de bunuri şi servicii; împărţirea economiilor interne brute pe următoarele categorii:
personale, private şi sector public, ca procent din PIB etc
6) Balanţa de plăţi :
Ex: descrierea şi analiza nivelului creşterii exporturilor şi importurilor de bunuri şi
servicii pentru fiecare categorie în parte şi la nivel agregat; balanţa comercială; nivelul şi
creşterea ratelor exporturilor şi importurilor de servicii; balanţa serviciilor împărţită pe
principalele categorii; transferurile oficiale şi private; balanţa contului curent în monedă
naţională şi valută, ca procent din PIB; fluxurile de capital pe termen lung şi scurt, împărţite
în funcţie de debitori şi creditori, tipul plasamentului sau alte clasificări etc
7) Analiza factorilor de creştere pe termen mediu şi lung:
Ex: cea mai bună estimare a tendinţei de creştere a PIB-ului; indicatori ai capacităţii
de producţie şi ai capacităţilor de producţie neutilizate; mărimea producţiei potenţiale,
măsurată ca diferenţă între PIB şi PIB potenţial; calcularea ratei de creştere a PIB-ului etc
8) Politica macroeconomică:
Ex:obiectivele şi fundamentele politicii monetare; angajarea pentru obţinerea şi
menţinerea stabilităţii preţurilor; tendinţa indicatorilor de inflaţie, inclusiv indicele preţurilor
de consum, deflatorul PIB; descrierea presiunii asupra cursului de schimb, obiectivele politicii
ratei de schimb; ratele dobânzii; tendinţele ratelor de schimb inclusiv indicii ratelor de schimb
ai principalilor parteneri comerciali şi ratele de schimb efective; creşterea masei monetare şi
creşterea creditului intern; stabilirea politicii fiscale şi obiectivele sale pe termen scurt şi lung,
examinarea necesarului de împrumuturi din sectorul public ca procent din PIB; estimări ale
veniturilor în funcţie de surse etc
9) Politica comerţului şi a investiţiilor străine:
23
Ex: principalele măsuri adoptate pentru a impune un control asupra importurilor (cote,
tarife, bariere netarifare) pe fiecare sector; taxele medii aplicate pentru fiecare ramură
industrială şi estimări asupra taxelor totale; descrierea regimului importurilor de produse
agricole; politica liberalizării comerţului; politica investiţiilor străine; precizări asupra
repatrierii dobânzilor, profiturilor, dividendelor şi a oricăror altor venituri rezultate din
investiţii; volumul investiţiilor străine pe categorii (acţiuni, investiţii directe, obligaţiuni),
după ţara de provenienţă şi sector etc
10) Sectorul financiar-bancar:
Ex:analiza împrumuturilor bancare, pe tipuri de instituţii şi destinaţie sectorială;
necesităţile de finanţare a instituţiilor de stat şi private; descrierea politicilor de credit;
descrierea caracteristicilor principale ale sectorului bancar, regulile de prudenţă bancară;
descrierea pieţelor interne de capital, inclusiv nivelul de lichiditate, capacitatea bursieră ca
procent din PIB.
11) Activele externe:
Ex: rezervele în valută ale Băncii Centrale; ponderea rezervelor în importuri
(exprimate în luni); activele externe în sectorul bancar; activele externe din sectorul public,
cum ar fi împrumuturi şi credite de export; active din sectorul nebancar incluzând: obligaţiuni,
acţiuni şi investiţii străine directe.
12) Obligaţii externe:
Ex: descrierea strategiei de împrumuturi; restricţii legale impuse guvernului la
contractarea de împrumuturi (interne şi externe) şi schimburi ale ratelor dobânzii şi alte
obligaţii extrabilanţiere; clasificarea împrumuturilor în funcţie de debitori (privat, public,
financiar, nonfinanciar); datoria externă netă (datoria minus active externe, rezerve, active
bancare, împrumuturi către sectorul privat); obligaţii externe nete; programul de rambursare şi
structura datoriei brute în funcţie de valută etc
13) Politica şi statul :
Ex: descrierea Constituţiei şi a relaţiilor cu principalele instituţii inclusiv Curtea
Supremă de Justiţie; gradul de consens asupra politicilor macroeconomice şi microeconomice
a principalelor partide politice; stabilirea direcţiilor politice în care este implicat guvernul;
metoda succesiunii la guvernare;dimensiunea, creşterea şi importanţa forţelor armate;
descrierea cadrului legal asupra proprietăţii private şi angajamentelor contractuale; descrierea
gradului de eficienţă a sistemului de colectare a impozitelor etc
14) Poziţia internaţională:
24
Ex: obiectivele şi strategia politicilor externe; calitatea de membru în organizaţiile
internaţionale, multinaţionale şi supranaţionale, inclusiv grupuri regionale; relaţia cu FMI;
relaţiile cu ţările vecine; prezentarea oricăror ameninţări interne sau externe; relaţiile cu
Uniunea Europeană, SUA şi Japonia.
Clasele de risc în care sunt încadrate ţările supuse evaluării de către agenţia FITCH-
IBCA, sunt următoarele :
Clase de
riscSemnificație
AAAobligațiuni cu riscul cel mai redus sau capacitate extrem de puternică de
plată a obligațiilor financiare;
AAobligațiuni cu risc foarte mic sau care exprimă capacitate foarte puternică de
îndeplinire a obligațiilor financiare;
Aobligații cu risc redus, capacitate puternică de respectare a angajamentelor
financiare;
BBBobligațiuni cu risc investițional foarte redus, și cu capacitate de respectare a
angajamentelor corespunzătoare, dar și cu posibile schimbări;
BBobligațiuni ce sunt supuse riscului și care pot exprima o capacitate de onorare
a obligațiilor dependentă de modificările nefavorabile ale mediului afacerilor;
B obligațiuni caracterizate prin existența riscului investițional;
CCCobligațiuni la care sunt previzibile încetări ale respectării obligațiilor de
plată;
CC dificultăți existente în respectarea unor obligații de plată;
C reflectă titluri care au dificultăți de plată;
DDD
DD
D
obligațiuni cu caracter speculativ la care există riscul încetării plății
Tabel nr.7 Clasele de risc ale agenţiei FITCH-IBCA
Sursa : Gheorghe M. Voinea , op. cit. Pag. 340
În practica agenţiei, clasele de la AAA la BBB sunt unele investiţionale, celelalte
fiind speculative. Clasele de la AA până la CCC pot apărea fie cu semnul plus (+) fie cu
semnul minus (-), pentru a se reflecta poziţia în cadrul clasei.
25
Avantajele/Dezavantajele metodei FITCH – IBCA :
Avantajele metodei FITCH – IBCA Dezavantajele metodei FITCH – IBCA
oferă informaţii ample despre ţările monitorizate subiectivitate ridicată
permite realizarea de comparaţii între ţări,
concomitent cu o analiză personalizată a ţării
fundamentată pe rapoartele de ţară
dificultate în întocmirea rapoartelor de
ţară şi cost relativ ridicat al analizei
Tabelul nr.8 Avantajele/Dezavantajele metodei FITCH – IBCA
Încadrarea în clase de risc depinde de aprecierile exclusiv subiective ale specialiştilor
în analiza riscului de ţară de care dispune agenţia.
2.5.1. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de ţară
utilizate de agenţiile de rating
În cazul agenţiilor de evaluare a riscului de ţară au fost semnalate unele imperfecţiuni
printre care enumerăm: dependenţa prea mare de trecut; subiectivitate ridicată, la care se
adaugă faptul că decidentul final nu este funcţionarul din teritoriu, ci cel din sediul central;
lipsa de experienţă a analiştilor de risc sau slaba lor pregătire; utilizarea unor informaţii
statistice incomplete sau eronate.
La imperfecţiunile de mai sus se adaugă şi faptul că agenţiile de evaluare au tendinţa
de a-şi proteja clienţii dându-le un calificativ mai bun decât cel real, calificativ care le permite
accesul mai ieftin la finanţarea internaţională.17 Astfel, deşi au multe imperfecţiuni, evaluările
de risc de ţară ale agenţiilor internaţionale sunt necesare datorită globalizării pieţelor
financiare internaţionale.
ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI
atât Standard & Poor’s cât şi Moody’s şi Moody’s şi Fitch – IBCA elaborează
17 Theodor Tudoriu, Riscul de ţară, Ed. Lucreţius, Bucureşti, 1998
26
Fitch-IBCA estimează riscul suveran la solicitarea clienţilor săi, debitori suverani
sau/şi investitori potenţiali
studii de ţară ample, utilizând în acest scop atât analize cantitative/calitative, cât şi scenarii şi metode probabilistice
utilizează o gamă largă de indicatori economici, politici şi sociali, care sunt în
marea lor majoritate aceeaşi
Standard & Poor’s utilizează grile de indicatori pe baza cărora construieşte
numai clasamente sintetice
toate oferă posibilitatea de comparabilitate între ţările analizate
Standard & Poor’s acordă o importanţă mai mică poziţiei regionale decât Fitch –
IBCA şi Moody’sutilizează în prealabil aceleaşi surse de
informareTabelul nr. 9 Asemănări şi deosebiri între metodele de analiză a agenţiilor de evaluare financiară a
riscului de ţară
Ţara DataRating/ valute Rating/monedă naţională
Termen lung Termen scurt Perspectiva Termen lung Perspectiva
România 2 Feb 2010 BB+ B Stabilă BBB- Stabilă
România 9 Nov 2008 BB+ B Negativă BBB- Negativă
România 31 Jan 2008 BBB F3 Negativă BBB+ Negativă
România31 Aug
2006BBB F3 Stabilă BBB+ Stabilă
România17 Nov
2004BBB- F3 Stabilă BBB Stabilă
România23 Aug
2004BB B Pozitivă BB+ Pozitivă
România 18 Dec 2003 BB B Stabilă BB+ Stabilă
România 24 Sep 2003 BB- B Pozitivă BB Pozitivă
România 30 Oct 2002 BB- B Stabilă BB Stabilă
România 14 Jun 2002 B+ B Stabilă BB- Stabilă
România14 Nov
2001B B Pozitivă B+ Pozitivă
România16 Nov
2000B B Stabilă B Stabilă
România 21 Sep 2000 B- B Stabilă B- Stabilă
România24 Mar
1999B- B - B- -
România 23 Dec 1998 B B - BB- -
România 23 Sep 1998 BB- B Negativă BBB- Negativă
România 11 Sep 1997 BB- B - BBB- -
România 6 Mar 1996 BB- B - - -
Tabel 10: Ratingurile pentru România stabilite de agenţia Fitch
Sursa: www.fitchratings.com
În notarea ratingului pe termen scurt apar diferenţieri în cazul Fitch, clasele folosite de
aceasta fiind:
27
F1: Indică cea mai mare capacitate intrinsecă pentru plata la timp a angajamentelor
financiare; poate fi adăugat semnul "+" pentru o poziţie foarte bună.
F2: Calitate bună .Bună capacitate intrinsecă de plată la timp a angajamentelor
financiare.
F3: Capacitatea intrinsecă pentru plata la timp a angajamentelor financiare este
adecvată.
B: Calitate speculativă Capacitatea minimă pentru plata la timp a angajamentelor
financiare, plus vulnerabilitatea sporită la modificări adverse pe termen lung în condiţiile
financiare şi economice.
C: Risc mare de neplată, care are o mare posibilitate de realizare
RD: Indică o entitate care nu şi-a îndeplinit obligaţiile în una sau mai multe dintre
angajamentele sale financiare, deşi continuă să îndeplinească alte obligaţii financiare
D: Neîndeplinirea obligaţiilor financiare.
2.6. Concluzii referitoare la agențiile de rating
Evaluarea şi analiza riscului de ţară sunt utile în fundamentarea deciziilor pe care le
iau în sfera investiţională corporaţiile transnaţionale sau alţi generatori de investiţii străine.
Fiecare agenţie are un sistem propriu de cuantificare a riscului de ţară. În evaluare se
iau în considerare factori economici, politici şi sociali. Analiza riscului de ţară presupune o
evaluare a premiselor care stau la baza modificărilor din mediul intern sau extern. Fără o
cunoaştere deplină a situaţiei economice şi politice din ţara gazdă nu se poate anticipa care va
fi reacţia economiei acestei ţări la schimbările bruşte intervenite la nivel mondial.
Agențiile de rating constituie principala, dar şi cea mai obiectivă sursă de informare
pentru investitori şi pentru guverne. Cele mai importane agenţii de rating sunt
Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch-IBCA. Evaluarea este exprimată sintetic şi convenţional
prin litere de la AAA sau Aaa (calitatea cea mai înaltã a creditului) pânã la D (neplata
datoriei).
Analiza riscului de ţară este importantă şi necesară pe motivul că pentru ca o agenţie
de rating sã noteze o entitate publicã sau privată trebuie ca ţara în care instituţia respectiva îşi
desfăşoarã activitatea sã fie, la rândul ei, notatã. De aceea, nu se atribuie niciodată unei
entitãţi naţionale o notã mai mare decât cea a ţãrii din care provine.
2.7. Firme de evaluare a riscului de ţară
28
Firmele de evaluare a riscului de ţară se evidenţiază printr-o activitatea mai complexă
acoperind toată sfera de cuprindere a riscului de ţară.
Principalele caracteristici ale celor mai importante 6 firme de evaluare a riscului de
ţară sunt:
Firme de evaluare a riscului de ţară18
Firma Secţiunea Produsele Sistemul de prezentare
E.I.U.
Country Risk
Service;
Country
Reports;
Country
Forecasts;
Country
Profiles etc.
Previziuni pe 2 ani asupra riscurilor
politice şi pe 5 ani pentru indicatorii
macroeconomici.
Studii de ţară pentru 180 de state.
Informaţii privind tehnicile financiare
şi serviciile bancare din 47 de ţări.
Evaluări trimestriale ale riscului de
ţară pentru 97 de ţări în curs de
dezvoltare.
Încadrarea în 5 clase de
risc (A-E) şi prezentarea
riscurilor posibile.
Dun &
Bradstreet
International
Risk &
Payment
Review
Previziuni pe 2 ani pentru indicatorii
macroeconomici.
Încadrarea în 7 clase şi
prezentarea factorilor de
risc.
Frost &
Sullivan Inc.
Political Risk
Country
Reports
Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani pentru
regimuri posibile.
- prezentarea concisă a
riscurilor;
- încadrarea în 12 clase
(A+,D-);
- estimarea probabilităţii
asociate celui mai probabil
regim.
Political Risk
Letter
Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani pentru:
cel mai probabil regim, tulburări
politice, risc de transfer, risc de
investiţie, risc de export.
Business
International
Corporation
Country
Assessment
Service,
Annual
Forecast
Previziuni pe 5 ani şi pentru 56 de
factori: 28 de risc, 15 de oportunitate,
13 de operare;
Matricea riscuri/oportunităţi;
7 indici de ţară.
- scor mediu pe categorii de
factori (0-10);
- scor mediu pe ţară (0-
100).
Business Risk
Service
Previziuni pe 1-5 ani pentru indexul
riscului politic,indexul riscului de
operare, indexul repatrierii profitului,
Scorul fiecărei ţări (0-100)
18 după Tudoriu Theodor, op.cit. p. 96
29
BERI, S.D.
indexul oportunităţilor de profit.
Foreland
Riscul creditorului:
- calitativ : evaluarea condiţiilor de operare;
- de mediu: evaluarea condiţiilor de mediu;
- cantitativ: evaluarea computerizată a capacităţii de plată.
Force
- Previziuni socio-politice;
- Previziuni economice;
- Previziuni financiare;
- Condiţii de operare.
Analize concise şi
recomandări.
International
Reports, Inc.
International
Country Risk
Guide
(ICRG)
Previziuni pe un an pentru 13 factori
de risc politic, 5 factori de risc
financiar şi 6 factori de risc
economic plus indexul general
Risc politic (0-2);
Risc financiar (0-10)
Risc economic (0-15)
Index general (0-100).
Tabel nr.11 Firme de evaluare a riscului de țară
O preocupare esenţială a firmelor de evaluare a riscului de ţară este realizarea a
numeroase prognoze şi previziuni privind evoluţia socio-politică şi macro-economică a
statelor monitorizate.
CAP.III. Ratingul de țară la nivelul României
3.1. Ratingul de ţară acordat României de către Coface
30
Coface România, fondată în 1996, este membră Coface Central Europe Holding cu
sediul în Austria. În România, are o experiență de peste 15 ani în domeniul managementului
riscului de credit. Începând cu aprilie 2007, Coface România furnizează și serviciul asigurarea
de credit comercial.
Coface este singurul furnizor de servicii integrate de management al riscului de credit
din România, oferind: asigurari de credit, informații de afaceri și managementul creanțelor.
Ratingul de ţară acordat României de către Coface rămâne constant, la nivelul B,
nerecomandabil pentru investiții. Acesta caracterizează un mediu economic şi politic instabil,
care poate să afecteze în continuare un istoric al plăţilor deja viciat.
Coface prevede o creștere timidă pentru anul 2011 în România, de 1,5% procente, sub
creșterea medie globală anticipată, de 3,4%.
Țara se află pe aceeaşi poziţie cu Bulgaria şi uşor sub Turcia (al cărei rating de ţară
este tot B, dar cu perspectivă pozitivă). Dintre ţările din regiune, cel mai bine este plasată
Cehia (cu rating A2), Polonia şi Slovacia (cu A3). Ungaria este notată cu A4, cotaţie de care a
beneficiat, până în iunie 2009, şi România.
Chiar dacă cea mai mare parte a indicatorilor macroeconomici s-au îmbunătăţit în
perioada martie-iunie 2010, măsurile de austeritate aplicate de la 1 iulie 2010 vor avea un
impact negativ asupra dinamicii PIB în cea de-a doua parte a anului 2010. În plus, ca urmare a
creşterii TVA de la 19% la 24%, rata inflaţiei s-a majorat de la 4,4% la 7,6% .
Menţinerea ratingului de ţară al României la nivelul B se mai justifică şi prin faptul că,
deşi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale se desfăşoară normal, capacitatea
Guvernului de a gestiona măsurile de austeritate este încă sub semnul întrebării.
În plus, instabilitatea politică reapare într-un moment în care motoarele economice de
recuperare sunt extrem de fragile, iar România se menţine într-un cerc vicios la nivel
macroeconomic: restrângerea cheltuielilor publice afectează cererea internă, lucru care se
reflectă asupra evoluţiei PIB.
3.2. Situația României comparativ cu cea internațională
Situația României:
31
În 2011 se așteaptă o creștere economică timidă în România, de 1,5% și la o creștere
mai bună în 2012-2013.
Abia în 2013-2014 se va reveni la nivelul din 2008.
România nu este într-o situație disperată, dar este dependentă de ajutor extern.
Conform estimărilor , inflația va fi de 5,2% în 2011, peste ținta BNR, ca o consecință
a creșterii cotei TVA.
Rata șomajului va crește, pe fondul continuării reformei aparatului de stat și a
disponibilizărilor de angajați bugetari.
Au crescut atât importurile, cât și exporturile, iar balanța comercială a crescut în 2010
față de 2009.
Datoria externă s-a dublat în ultimii trei ani, de la 44% la 80,8%.
Rezervele de valută se mențin la un nivel sustenabil.
Deficitul de cont curent depășește 5 miliarde de euro, în creștere cu 25% față de 2009.
S-a atins partea de jos a crizei, dar nu există un motor foarte puternic pentru reluarea
creșterii.
Dacă România ar fi avut o formă foarte bună la intrarea în criză, s-ar fi putut
evita această criză - România trebuia să poată să aibă de unde să scadă.
Recesiunea a fost provocată internațional, dar impactul a fost potențat în
România de dezechilibrele interne.
Fără industrie, fără producție internă nu putea fi echilibrat. România e la polul opus
față de China - grad redus de investiții, export limitat, precar, care nu putea susține
intrarea în criză.
Nu ar fi fost rău o orientare și către alte piețe, nu doar spre zona euro, care încă suferă.
Se prevede că statul nu va reuși să atingă țintele de reducere a arieratelor. Ținta de
reducere și execuția ei sunt lucruri diferite. Execuția pe această zonă nu va avea
rezultatul scontat – se observă o reducere a arieratelor, dar nu atât de mare pe cât vrea
guvernul.
Ar fi bine ca 2011 să fie anul investițiilor în infrastructură, dar acest lucru trebuia făcut
de la începutul crizei, cand încă existau resurse.
Nu trebuie crescute taxele, ci trebuie stimulată economia pentru a crește veniturile la
buget.
Trebuie atrase strategice serioase, cum este fabrica Nokia de la Cluj, care în trei ani a
devenit al doilea exportator al țării. Încă 2-3 investiții de acest fel ar aduce valută fără
a crea dezechilibre.
32
Investitorii au nevoie de un mediu în care să se dezvolte - gradul de disturbare a
mediilor propice investițiilor este mare în România.
Impozitul unic de 16% a fost singura măsură care a fost un factor favorizant al
investițiilor străine.
Creșterea TVA atrage pe termen scurt colectările la buget, dar pe termen mediu are
efectul de a stresa economia reală și de a stimula economia gri.
România e vazută peste 3-4 ani ca una dintre țările atractive – în cazul în care politicul
nu perturba situația.
Cu riscul de a exagera, nu mai sunt țări ca România, care să aibă producție
redusă, să crească doar pe bază de consum. România se compară cu SUA la
consum si investiții speculative în imobiliare, dar nu și la producție industrială și
credibilitate. Dacă s-ar fi putut stimula economia în 2008, cu siguranță scăderea ar fi
fost mult mai redusă.
Trebuie să se execute un plan economic rigid și să nu se iasă din el.
S-ar fi putut evita împrumutul la FMI dacă România ar fi avut un guvern stabil,
o situație politică bună. Polonia a avut un acord cu FMI, dar nu l-a folosit. Dacă
maine țara lor intră în criză, găsește bani instantaneu. România a demonstrat că nu se
descurcă, la urmatoarea criză va avea probleme și mai mari dacă nu se va schimba
situația.
Parteneriatul cu FMI e un rău necesar, ajută doar pe planul credibilității. Fără un
împrumut din partea FMI-ul, România ar fi devenit o țară falimentară.
Înainte de criză erau mulți bani pe piață, dar erau bani volatili, pur speculativi, bani
care au crescut prețurile instantaneu.
Dacă guvernul nu ar fi sugrumat economia prin creșterea TVA, ar fi înregistrat o
creștere și în 2010.
Este nevoie de o strategie de țară trans-politică, asumată de toata clasa politică.
Ca lider trebuie să atragi oameni mult mai deștepți ca tine. Nu poți să schimbi o țară
de unul singur, avem nevoie de oameni aleși pe bază de competențe. Guvernele țărilor
care au modele de creștere atrag specialiștii cei mai importanți.
Trebuie să depolitizăm sistemul de administrare al țării. Funcționarii trebuie să fie
apolitici.
Situația internațională:
A trecut criza, dar a luat cu ea anumite țări, cum ar fi România, care a slabit în mod
substanțial.
33
În anul 2010, economia globală a crescut cu 4%, iar în 2011 se va înregistra o creștere
în jurul a 3,4%.
Recesiunea în W va fi evitată la nivel global. La ora actuală nu există un risc pentru a
reintra în recesiune la nivel global.
În zona euro unele țări vor ramâne în recesiune și vor exista tensiuni din cauza riscului
datoriilor suverane.
Economiile emergente vor avea o creștere substanțială și în 2011, dar sunt supuse unui
risc din cauza retragerii capitalului speculativ.
Jucătorii de talie mare nu au revenit încă la nivelurile de rating pre-criză.
Țările emergente au revenit puternic și rapid, cu un grad de îndatorare scăzut. Au putut
susține economiile fără probleme, s-au reorientat spre piața internă.
Este improbabil să fie scoase țări din zona euro, din cauza gradului de interdependență
din zona euro. Dacă nu ar fi moneda Euro, în situația prezentă ar fi un val de default-
uri în Europa.
SUA nu vor intra din nou în recesiune - economia Statelor Unite va crește cu 2,4% pe
fondul stimulării din partea băncii centrale americane, FED.
China a înregistrat o creștere de 10% în 2010 și se estimează că va crește cu 9,5% în
2011.
Media creșterii estimate pentru 2011 în zona euro este de 1,4%. Germania, Spania,
Franța, Italia vor crește.
Ultima modificare a ratingului de țară
ȚaraEvaluare anterioară
2010Evaluare nouă
2011Bahrein A3 A4Cipru A2 A3Egipt B B
Japonia A1 A1Libia C D
Portugalia A3 A4Marea Britanie A3 A3
Siria C CTunisia A4 A4Vietnam B C
Tabel nr. 12 Situația recentă a ratingului de țară pe plan internațional
Sursa : http://www.coface.com
3.3. Considerații ale experților Erste și ale analiștilor ING privind ratingul de țară al
României
34
Rating-ul de țară B semnalează o situație financiară slabă, cu potențial de îmbunătațire,
dar cu un risc de default (imposibilitatea de a-și plăti datoriile) peste medie. România este
astfel situată în afara categoriei "Investment Grade", a țărilor în care Coface recomandă
investiții.
Ratingul României ar putea fi ridicat în anul 2012 dacă reformele fiscale continuă,
anticipează analiştii Erste, subliniind că, pentru unele ţări din Europa Centrală şi de Est,
calificativele nu sunt aliniate cu situaţia economică şi progresele în privinţa situaţiei
financiare.
Analiştii Erste dau exemplul Croaţiei (BBB-), Ungariei (BBB-) şi României (BB+), ţări
care, deşi au ratinguri cu până la patru trepte sub cel al Portugaliei (BBB), se împrumută cu
costuri mai mici. În plus, Guvernul Slovaciei plăteşte o primă de risc mai redusă decât cea
suportată de Spania sau Italia, deşi aceste state beneficiază de ratinguri mult mai bune.
Astfel, Slovacia şi România, ale căror ratinguri au perspectivă neutră din partea agenţiilor,
ar putea obţine în anul 2012 îmbunătăţirea calificativelor, dacă Guvernele celor două ţări
respectă obiectivele fiscale şi continuă reformele.
Analiştii altor două bănci importante de pe piaţa românească, ING şi UniCredit, au
prezentat rapoarte pozitive cu privire la ratingul României. UniCredit anticipează că România
ar putea fi una dintre puţinele ţări din întreaga lume care să obţină îmbunătăţirea ratingului de
credit în acest an. Banca se aşteaptă ca ratingul de ţară să revină în categoria investment grade
în a doua jumătate a anului 2011, contribuind la reducerea costurilor de finanţare.
În acelaşi timp, şi experţii ING consideră că perspectiva ratingului de credit al României
ar putea fi îmbunătăţită în anul 2011, iar revenirea calificativului în categoria investment
grade ar putea avea loc în 2012. ING anticipează că obiectivele fiscale convenite cu FMI şi
UE vor fi atinse în acest an, iar progresul reformelor va fi considerat "acceptabil" de către
instituţiile financiare internaţionale.
3.4. Istoricul ratingului de țară
35
Istoricul ratingului de țară acordat de principalele agenții de rating Standard&Poor's,
Fitch, Moody's și Japan Credit Rating Agency pentru obligațiile pe termen lung în valută ale
României
Tabel nr.13. Istoricul ratingului de țară
Sursa:http://www.mfinante.ro
3.5. Soluții pentru îmbunătațirea ratingului
36
Standard & Poor’s recomandă României să mențină reformele şi deficitul bugetar sub
control pentru a-și mări ratingul .
Şansa îmbunătăţirii ratingului este de bun augur pentru România într-un context
internaţional în care datoriile şi deficitele au devenit un subiect sensibil, de când a izbucnit
criza datoriilor suverane în Europa.
Dacă Guvernul menţine ritmul reformelor structurale pe care le-a iniţiat şi dacă va
consolida un istoric de prudenţă în politica fiscală şi va menţine stabilitatea sectorului
financiar, s-ar putea majora ratingul.
Tabel nr.14
Ratingul României este în prezent BB+, cu perspectivă stabilă. Ultima modificare a fost
îmbunătăţirea perspectivei de rating de la "negativă" la "stabilă" în martie 2010.
Ca urmare a crizei financiare a scăzut brusc în 27 octombrie 2008 ratingul României de la
BBB la BB+, cu perspectivă negativă, întorcând astfel România în teritoriul investiţiilor aşa-
zis speculative.
Tot ce este sub BBB- reprezintă investiţii speculative.
Eventuala schimbare a ratingului ar însemna doi paşi odată făcuţi pentru că de obicei
înainte de îmbunătăţirea ratingului se modifică perspectiva, în cazul acesta de la stabilă la
pozitivă.
Standard & Poor's anticipează o creştere economică de 1,3-1,5% în acest an.
Recent, S&P a făcut un pas istoric în istoria de 70 de ani a agenţiei, decizând să
revizuiască în scădere perspectiva ratingului SUA, la negativă, la baza deciziei stând deficitul
şi datoriile prea mari şi inabilitatea politicienilor de a rezolva această problemă. Aceasta este
37
prima modificare operată de la înfiinţarea agenţiei, în 1941, Statele Unite având în această
perioadă calificativ maxim "AAA" cu perspectivă stabilă.
Statele Unite au o datorie publică aproape la fel de mare ca PIB-ul şi un deficit de 10%,
iar modificarea perspectivei înseamnă că ratingul SUA ar putea fi redus în următorii doi ani.
Unele ţări din Europa Centrală şi de Est sunt, din perspectiva datoriilor şi deficitelor, într-
o formă mai bună decât unii membri ai zonei euro, astfel că ratingurile nu sunt aliniate la
situaţia economică şi progresele realizate. Analiştii Erste Group anticipau că ratingul
României ar putea fi ridicat in anul 2012 dacă reformele continuă şi sunt respectate
obiectivele fiscale.
Tabel nr.15
În primăvara anului 2010 S&P lua decizia să îmbunătăţească perspectiva ratingurilor pe
termen lung ale României, de la "negativă" la "stabilă", motivând decizia prin reformele
bugetare realizate şi perspectiva continuării acordului cu FMI.
Perspectiva stabilă reflectă opinia S&P că Guvernul va continua să-şi consolideze
finanţele publice, în linie cu ţintele specifice, noul acord preventiv cu FMI minimizând riscul
derapajului fiscal înainte de 2012.
În plus, S&P consideră că reformele structurale întreprinse până în prezent ar trebui să
ajute la reechilibrarea economiei pentru a permite o creştere economică relativ solidă pe
termen mediu. Analiştii agenţiei de rating avertizează totuşi că ratingurile ar putea intra sub
presiune dacă Guvernul nu va continua reformele structurale şi consolidarea fiscală.
Autorităţile au făcut progrese constante în reducerea deficitului bugetar, care a urcat la
8,5% din PIB în 2009. Se estimeaza că deficitul a scăzut la 6,6% din PIB în 2010 datorită
majorării TVA şi reducerilor drastice în sectorul public şi cheltuielilor de asistenţă socială. Cu
38
toate acestea, sistemul politic rămâne fragil. Pot exista inversări ale politicilor sau derapaje
din cauza tensiunilor politice sau a scăderii angajamentului guvernului de a face reforme
înainte de alegerile din 2012.
Moody's consideră că România are nevoie de reforme structurale şi de companii de
stat mai performante.
Principalele probleme ale României sunt incapacitatea de a accesa fonduri europene
pentru proiecte de investiţii, ineficienţa sectorului energetic, transporturilor şi pieţei muncii,
dar şi presiunile asupra finanţelor publice, cauzate în principal de o bază de taxare îngustă, de
costurile în creştere cu sănătatea şi de performanţele slabe ale companiilor de stat.
Deşi unele dintre condiţiile excepţionale (cum ar fi creşterea puternică a pieţei interne
de credit datorită condiţiilor internaţionale facile) care au condus la un boom de creştere
economică în ultimul deceniu nu vor reveni, Moody's se aşteaptă ca integrarea comercială,
investiţională şi instituţională a României cu Europa să susţină creşterea şi să permită
veniturilor să-şi continue convergenţa cu cele din ţări mai bogate. Cu toate acestea, pentru a
profita în întregime de oportunitatea legăturilor comerciale şi industriale cu UE, guvernul va
trebui să implementeze reforme structurale şi să îmbunătăţească performanţa companiilor de
stat, menţinând în acelaşi timp prudenţa fiscală adoptată în urma crizei globale.
Deşi datoria publică a României este redusă comparativ cu nivelurile din alte ţări din
regiune, iar acordurile cu FMI şi UE promovează politica economică într-o direcţie pozitivă
pentru creştere şi pentru ratingul de credit, evenimentele de pe scena politică internă ar putea
limita viteza şi profunzimea reformelor.
Guvernul s-a confruntat în prima jumătate a anului 2011 cu opoziţia parlamentului faţă
de reforma pieţei muncii. Povara austerităţii şi sistemul politic deja fracţionat ar putea încetini
introducerea unor noi schimbări în cadrul fiscal, precum lărgirea bazei de taxare, reducerea
costurilor cu sănătatea şi creşterea eficienţei companiilor de stat.
Ratingul României ar fi îmbunătăţit în urma unor semnale că măsurile bugetare
recente conduc la o reducere semnificativă a deficitului fiscal, şi că prudenţa fiscală poate fi
menţinută pe termen mediu. Măsurile de raţionalizare a costurilor din sănătate, de
îmbunătăţire a performanţelor companiilor de stat şi de consolidare a capacităţii de absorbţie a
fondurilor europene ar fi de asemenea factori pozitivi pentru rating.
Ratingul ar putea fi modificat în sens negativ dacă programul de consolidare fiscală ar
suferi o inversare, combinată cu stagnarea reformelor structurale.
Moody's atribuie României ratingul de credit "Baa3", cu perspectivă stabilă.
39
BIBLIOGRAFIE
Cărţi:
1. Lăzarescu, Sorin, Rating financiar, Editura ASE , 2000;
2. Brezeanu, Petre , Instituţii financiare internaţionale , Editura Economică, Bucureşti, 2005;
3. Lăzarescu,Sorin, Ratingul de țarã. Evoluții recente privind România, ASE, București, Noiembrie 2000;
4. Petre Brezeanu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac, Instituţii financiare internaţionale, Editura Economică,Bucureşti, 2005;
5. Isaic Maniu Irina - Caracterizarea statistică a riscului : concepte, tehnici, aplicaţii, Editura ASE;
6. Theodor Tudoriu, Riscul de ţară, Ed. Lucreţius, Bucureşti, 1998.
Web-bibliografie:
1. http://www.mfinante.ro
2. http:// www.moodys.com
3. http:// www.coface.com
4. http://www.standardandpoors.com
5. http://www.fimalac.com
6. http://www.fitchratings.com
7. http://www.gandul.info
8. http://www.curierulnational.ro
9. http://economie.hotnews.ro
10. http://www.ziare.com
11. http://www.capital.ro
12. http://www.a1.ro
13. http://www.mediafax.ro
40