1. Introducere

Termenul de “Uniune Europeana” este utilizat incepand cu 1992, cand Tratatul de

la Maastricht a denumit astfel ansamblul hibrid format din Comunitatile europene si

formele de cooperare interguvernamentala intre statele membre ale Comunitatilor

europene.

Este imposibil de dat o definitie a Uniunii Europene, tocmai datorita “ambiguitatii

constructive” pe care o sugereaza aceasta sintagma.

Uniunea europeana nu dispune, deocamdata, de personalitate juridica. Ea este mai

degraba un concept politic decat unul juridic, deoarece nu substituie Comunitatile

europene, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg.

Ca mijloace de realizare a obiectivelor Uniunii Europene se inscrie si sistemul

institutional unic, format din cele cinci institutii comunitare:

- Comisia Europeana, care initiaza politici si le pune in aplicare,

- Consiliul U. E. – organul legislativ, de decizie comunitara, care actioneaza pe

baza propunerilor Comisiei;

- Parlamentul european, cu rol initial consultativ, insa in ultimul timp tot mai

important in procesul de luare a deciziilor comunitare;

- Curtea Europeana de Justitie, care are sarcina de a interpreta actele comunitare

si tratatele institutive, in caz de conflict juridic;

- Curtea de conturi, institutie cu rol de control financiar, al administrarii

bugetului comunitar.

Acestea sunt institutiile comunitre care au functionat in temeiul tratatelor

institutive (C.E.C.O., C.E.E. si EURATOM); ele au continuat sa functioneze si dupa

crearea Uniunii Europene, iar in plus Uniuneauropeana a dobandit competente noi, care

nu intra in sfera de atributii a institutiilor comunitare, ci sunt rezolvate pe baze

interguvernamentale – politica externa si de securitate, respectiv cooperarea in justitie si

afaceri interne.

2. Scurt istoric al parlamentului din Europa

In istoria politica a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca

atributie adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat.

1

Aceste foruri au fost denumite adunare legislativa, adunare nationala, adunare de stat,

parlament sau au purtat denumiri specifice unui singur stat sau unei zone geografice (de

ex. “Duma” in Rusia, “Sejm” in Polonia, “Riksdag” in tarile scandinave).

Prin denumirea de parlament astazi intelegem in primul rand acel organ de stat

care functioneaza pe baza reprezentativa, este autoritatea publica legislativa cea mai

importanta. Potrivit acestei definitii parlamentul este un organ de autoritate publica, adica

una dintre purtatoarele suveranitatii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe

puterea de stat, sunt obligatorii si trebuie tratate ca cea mai inalta forma a manifestarii de

vointa statala, avand un rang superior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte

organe de stat. Parlamentele moderne au natura reprezentativa avand in compunerea lor

membrii alesi, care reprezinta la randul lor o anumita comunitate, comunitate de interese

sau intreaga populatie, care actioneaza teoretic in vederea influentarii deciziilor luate in

parlament in interesul alegatorilor. Desi adoptarea legilor apare ca principala atributie

parlamentara, parlamentele moderne exercita si o atributie de control asupra puterii

executive, respectiv au atributii in domeniul adoptarii si modificarii legilor fundamentale,

in cazul situatiilor de urgenta, la ratificarea tratatelor internationale sau in procedura

adoptarii bugetului national.

Institutia parlamentului intr-o forma apropiata de cea a legislativelor din zilele

noastre, a aparut in unele state din Vestul Europei in secolele XII-XIV,ca organ

reprezentativ al claselor dominante (state in oranduirea feudala). Parerile specialistilor

sunt insa impartite, unii sustin ca primele sedinte parlamentare au fost tinute in regatele

spaniole, iar altii considera ca “primul parlament” a fost cel al englezului Simon Monfort

din 1265. Din izvoarele scrise insa, rezulta ca sedinte la care erau invitati nu doar

aristrocrati, ci si reprezentantii oraselor, au fost tinute in 1162 in Aragonia, in 1169 in

Castilia si in 1188 in Leon.

Denumirea de “parlament” se pare ca a fost folosita pentru prima data de o

cronica scrisa in 1183, dar aceasta denumire folosita frecvent si in secolul XIII, a inlocuit

mult mai tarziu denumirile latine diverse (de ex. colocviu) ale adunarii claselor

dominante. Adunari ale aristocratilor au aparut in secolul XIII in Anglia, in timp ce in

Franta prima adunare de acest gen a fost convocata in 1302.

2

3. Precizari terminologice

Denumirea oficiala a Parlamentului european, in tratatele institutive, a fost

„Adunarea generala”; doar in 1962 institutia a decis sa se numeasca “Parlament”, cu toata

opozitia Consiliului U.E. , care-si vedea amenintate atributiile de legislator european. De

atunci, noua denumire a fost folosita si in actele comunitare, in final fiind legiferata prin

Actul Unic European.

Parlamentul European a fost ales pentru prima data prin vot universal direct in

iunie 1979, cand au fost alesi 410 parlamentari.

Functiile exercitate de Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu cele

exercitate de un Parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o democratie

parlamentara. Caracterul simbolic al acestuia rezulta, in primul rand, din faptul ca

Parlamentul nu are dreptul sa desemneze un Guvern.

4. Desemnarea parlamentarilor europeni

Nu exista procedura electorala uniforma. Fiecare stat isi determina liber regimul

electoral pentru alegerea europarlamentarilor, adoptand, in acest sens, legi electorale

proprii.

Desemnarea membrilor Parlamentului European se face prin sufragiu universal

direct, pentru un mandat de 5 ani (nu exista clauze de dizolvare inainte de termen).

Candidaturile pot fi depuse fie independent, fie pe listele unor partide, in conformitate cu

legislatia nationala a fiecarui stat.

Alegerile au loc timp de 3-4 zile si participa orice persoana peste 18 ani; statele au

avut pana la Tratatul de la Maastricht, puterea discretionara de a limita votul exercitat pe

teritoriul lor la proprii cetateni sau, dimpotriva de a-l extinde. Dupa 1992 insa, s-a

eliminat criteriul nationalitatii, orice rezident putand vota sau candida in statul in care

traieste

In baza Tratatului de la Amsterdam (1997), Parlamentul European a adoptat, in

1998, o Rezolutie cuprinzand o serie de principii comune pentru toate statele membre:

- Alegerea deputatilor europeni sa aiba loc pe baza scrutinului de lista,

proportional;

3

- Constituirea de circumscriptii electorale in statele membre cu peste 20

milioane de locuitori;

- Stabilirea unui prag de maximum 5% din sufragiile exprimate;

- Incepand cu alegerile din 2009, 10% din mandatele in Parlamentul

European vor fi alocate pe baza scrutinului de lista proportional in cadrul

unei circumscriptii unice, formata din teritoriul statelor membre ale UE;

- Mandatul de deputat in Parlamentul European este incompatibil cu

mandatul de deputat sau senator in Parlamentul National (incepand cu

2004). Au obtinut derogari Irlanda si Marea Britanie, pana in 2009

Deputatii europeni nu pot exercita, simultan, anumite profesii si nu pot ocupa

anumite functii (magistrat, ministru, conducator al unei intreprinderi de stat,s.a.).

Ei sunt remunerati la fel ca membrii parlamentului national din tara respectiva.

Remuneratiile sunt platite de fiecare stat membru.

5. Structura Parlamentului european

Parlamentul european este format din reprezentanti ai popoarelor statelor membre.

Pana in 2004 a avut 626 de membri, iar din 2004 sunt 732 de membri.

Parlamentarii europeni sunt grupati in grupuri politice, cu caracter mixt, adica

multinational, nu in delegatii nationale, existand insa si parlamentari neinscrisi in niciun

grup parlamentar. Iata grupurile politice existente in Parlemrntul European:

- Grupul Partidului Popular European (crestini-democrati) si al Democratilor

Europeni;

- Grupul Partidului Socialistilor Europeni;

- Grupul Partidului European Liberal, Democrat si Reformat;

- Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana;

- Grupul Confederal al Stangii Europene Unite /Stanga Verde Nordica;

- Grupul Uniunea pentru o Europa a Natiunilor;

- Grupul pentru Europa Democratilor si Diversitatii;

- Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti (grup mixt)

4

Numarul minim necesar de europarlamentari pentru formarea unui grup

parlamentar este de:

- 29, daca apartin unul singur stat;

- 23, daca apartin la doua state membre;

- 18, daca apartin la 3 state membre;

- 14, daca apartin la 4 state membre.

Conducerea institutiei este asigurata de un presedinte, 14 vicepresedinti – care

impreuna cu cei 5 chestori formeaza Biroul Parlamentului european, organ executiv – si

de un secretariat general. Presedintele si vicepresedintii sut alesi de membrii

Parlamentului, pe o perioada de doi ani si jumatate.

Presedintele este reprezentantul institutional al PE. El asigura relatiile externe,

prezideaza sesiunile plenare si reuniunile Biroului si Conferintei presedintilor.

Fiecare membru al Parlamentului European este membru de drept intr-una din

cele 17 Comisii parlamentare si membru supleant intr-altul.

Comisiile parlamentare sunt urmatoarele:

1. Afaceri externe, drepturile omului, politica externa si de securitate comuna;

2. Buget;

3. Control bugetar;

4. Drepturile si libertatile cetatenilor, justitie, afaceri interne;

5. Juridica si piata interna;

6. Probleme economice si monetare;

7. Industrie, comert exterior, cercetare si energie;

8. Ocuparea fortei de munca si probleme sociale;

9. Mediu, sanatate publica si politica consumatorului;

10. Agricultura si dezvoltare rurala;

11. Pescuit;

5

12. Politica regionala, transport si turism;

13. Cultura, tineret, educatie, mass-media si sport;

14. Dezvoltare si cooperare;

15. Afaceri constitutionale;

16. Drepturile femeilor si egalitatea de sanse;

17. Petitii.

Fiecare comisie isi alege un birou format din: presedinte si 2 – 3 vicepresedinti.

Mandatul acestora este de doi ani si jumatate.

Comitetele parlamentare sunt formatiuni specializate de lucru ale institutiei, care

pregatesc decizia luata de plenul Parlamentului european.

In structura organizatorica a Parlamentului un loc important il ocupa organele

directoare care sunt date de birou si de biroul largit:

a) Biroul este organismul de coordonare regulamentara a PE, avand competente

in ceea ce priveste bugetul PE si problemele administrative si este format dintr-un

presedinte, 14 vicepresedinti si cinci chestori, membri ai biroului cu drept de vot

consultativ. Membrii Biroului sunt alesi pentru un mandat de 2 ½ ani;

b) Biroul largit – format din biroul propriu – zis plus presedintii grupurilor

politice din Parlament. Acesta asigura functionarea politica a Parlamentului European.

Parlamentul mai cuprinde si diverse formatiuni cum ar fi grupurile politice,

comisiile si delegatiile.

c) grupurile politice reunesc deputatii de aceeasi orientare politica, indiferent de

statul in care au fost alesi.

d) comisiile pot fi: permanente, temporare si de ancheta.

e) delegatiile Parlamentare au o componenta hotarata de grupurile politice, iar

competenta le este stabilita de Parlament.

6. Statutul parlamentarilor europeni

Membrii Parlamentului European pot cumula mandatul de parlamentar european

cu cel de parlamentar national, insa nu pot fi membrii in guvernele nationale sau in alte

institutii comunitare.

6

Parlamentarii beneficiaza de imunitate in ceea ce priveste exprimarea opiniilor si

voturilor in exercitiul functiei si nu pot fi arestati sau urmariti judiciar pe teritoriul altui

stat; pe teritoriul propriului stat se aplica legislatia nationala, deci ei pot fi arestati daca nu

sunt si parlamentari nationali. Imunitatea europeana dureaza pe toata durata mandatului

parlamentar, aceasta fiind interpretarea care se degaja din deciziile Curtii Europene de

Justitie.. Parlamentarii voteaza individual, personal, neputand fi legati prin mandat sau

instructiuni ale statelor.

7. Functionarea Parlamentului european

Parlamentul se intalneste in sesiuni ordinare, lunare, de cate o saptamana (cu

exceptatia lunii august) si in sesiuni extraordinare. De asemenea, o mare parte a activitatii

se desfasoara in Comitete parlamentare, cate doua saptamani pe luna. Cea de-a patra

saptamana a lunii este dedicata reuniunilor grupurilor politice.

Statele membre nu si-au indeplinit inca obligatia prevazuta in tratate de a stabili

un singur sediu pentru Parlament, eficienta acestuia fiind diminuata de fragmentarea

geografica a activitatii sale; sesiunile plenare au loc la Strassbourg, Comitetele

parlamentare se intalnesc la Bruxelles, iar Secretariatul general este la Luxemburg.

Lucrarile se desfasoara in cele 23 de limbi oficiale, cu traducere simultana, si

documentele oficiale trebuie traduse, de asemenea, in toate aceste 23 de limbi, fapt ce

ingreauneaza destul de mult activitatea curenta si creste costurile de functionare ale

institutiei.

Sedintele sunt publice, la ele participa membrii Comisiei europene, in timp ce

prezenta membrilor Consiliului UE este obligatorie la sesiunile plenare.

Deciziile sunt adoptate, in principiu, cu majoritatea absoluta a membrilor si au

forma unor rezolutii. De regula, Consiliul UE solicita opinii Parlamentului European;

opinia este redactata de catre Comitetul parlamentar specializat in problema ce face

obiectul solicitarii si este inaintata spre adoptare plenului Parlamentului, in urma

dezbaterilor devenind rezolutie.

8. Atributiile Parlamentului european

a) atributia de supraveghere si control. In conformitate cu dreptul de supraveghere

asupra activitatii comunitare si a institutiilor comunitare, Parlamentul:

- poate adresa interpelari Comisiei europene sau Consiliului U.E.;

- dezbate raportul anual general al Comisiei europene;

7

- dezbate orice problema de ploitica generala;

- poate sesiza Curtea Europeana de Justitie si pentru alte aspecte decat aplicarea

propriilor prerogative, cum ar fi ilegalitatea unor acte comunitare sau a unor omisiuni de

a actiona din partea institutiilor comunitare;

- participa la desemnarea presedintelui Comisiei si aproba, prin vot, componenta

acesteia, dupa audierea candidatilor la postul de Comisar. Parlamentul European poate

adopta o motiune de cenzura care sa duca la demiterea in bloc a Comisiei europene.

Pentru aceasta, e nevoie de votul a 2/3 din voturile exprimate de membrii Parlamentului,

voturi care sa reprezinte, in acelasi timp, majoritatea membrilor Parlamentului, conditie

destul de restrictiva, greu de intrunit si care, din acest motiv, ramane mai mult o

amenintare teoretica la adresa Comisiei.

b) atributii legislative. Tratatele de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997) au

conferit Parlamentului European atributii sporite in sfera deciziilor legislative, marcand

transformarea lui dintr-o adunare cu rol consultativ intr-o adunare legislativa ale carei

puteri sunt comparabile, in buna masura cu cele ale parlamentelor nationale.

Rolul legislativ al Parlamentului european se prezinta sub doua aspecte:

- Parlamentul emite avize, care, dupa caz, pot fi facultative, consultative sau

onforme.

- Procedura codeciziei pune pe acelasi plan al adoptarii legislatiei Parlamentul

european si Consiliul U.E.. In acest caz, o decizie nu pooate fi luata decat prin acordul

celor doua institutii comunitare. Ca urmare, in legile comunitare se regasesc un numar

important de propuneri si amendamente parlamentare. Conform acestei proceduri, toate

textele de lege trebuie sa intruneasca acordul formal al Parlamentului European si al

Consiliului UE.

Domenii in care se aplica procedura co-deciziei: libertatea de circulatie a fortei de

munca; stabilitatea pietei interne; cercetarea si dezvoltarea tehnologica; mediul; protectia

consumatorului; dreptul de stabilire; educatia si cultura, sanatatea. Raman insa domenii

importante in care Parlamentul European da numai un aviz (fiscalitate, preturile agricole

s.a.).

c) atributii bugetare

8

Bugetul comunitar este adoptat de Consiliul U.E., la propunerea Comisiei

europene, cu avizul Parlamentului european. In final insa, Parlamentul european este cel

care aproba bugetul, refuzul unei astfel de aprobari insemnand reluarea procedurii

bugetare. In 1979 si 1985, Parlamentul European a respins bugetul Uniunii.

In fine, tot Parlamentul european este cel care aproba descarcarea de gestiune a

Comisiei, dupa incheierea exercitiului bugetar.

9

BIBLIOGRAFIE:

1. Gioni Popa - Gavrilovici, Istoria si evolutia Uniunii Europene, Curs;

2. Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana. Institutii. Mecanisme, Editia 2, Ed.

C.H. Beck, Bucuresti, 2005;

3. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept Institutional Comunitar European,

Editura Actami, Bucuresti, 1994;

4. Parlamentul European, http://referate.itbox.ro/referate-drept/referat-parlamentul-

european.

10