referat dreptul uniunii europene i

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Facultatea de Drept

REFERAT DREPTUL UNIUNII EUROPENE

CECO - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEE - Comunitatea Economică EuropeanăCEEA - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Îndrumător: Studenţi: prof. univ. Andreea Dragomir Lupu Constantin-Aurelian Drumaş Paul

______________________________________________________________________________

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondată în 1951 (Tratatul

de la Paris), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja

resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european. A

reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet, făcut public de

ministru de externe francez Robert Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite.1

CECO a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior

Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht).

Tratatul de la Paris a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, și spre deosebire de Tratatul de

instituire a Comunității Europene, a avut o durată limitată la 50 de ani. În consecință, CECO a

încetat să existe la 23 iulie 2002, iar responsabilitățile și bunurile sale au fost preluate de CE.

Spre deosebire de cealaltă organizație europeană creată în 1949 după model

interguvernamental (Consiliul Europei), CECO a fost creată ca organizație supranațională.

Drapelul Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului

Scurt istoric

Ca prim-ministru și ministru de externe, Schuman, a contribuit la transformarea politica

franceză departe de politică gaullista de ocupație permanentă sau de control a unor părți din

teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau Saar. În ciuda ultra-naționaliştilor de opoziție, gaullişti și

comunişti, Adunarea franceză a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de integrare

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_%C8%99i_O%C8%9Belului

1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Flag_of_the_European_Coal_and_Steel_Community_12_Star_Version.svg

______________________________________________________________________________

a Germaniei într-o comunitate. Autoritatea Internațională pentru Ruhr s-a schimbat în consecință.

Principiile directoare ale lui Schuman au fost morale, bazate pe egalitatea statelor (democrație

internațională) nu puterea politicii de dominatie.

Localizare geografică a Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului

Declarația lui Schuman1

Declarația lui Schuman din 9 mai 1950 (cunoscuta mai târziu ca Ziua Europei), a avut loc

după două ședințe de cabinet, propunerea a devenit politica franceză guvernamentală. Franța a

fost astfel primul guvern care a fost de acord să împartă suveranitatea și să crească într-o

Comunitate supranațională. Această decizie a fost bazată pe un text, scris și editat de prietenul şi

colegul lui Schuman, avocatul Ministrului de Externe, Paul Reuter și cu ajutorul lui Jean Monnet


2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:EGKS.png

______________________________________________________________________________

și directorul de cabinet al lui Schuman său de cabinet, Bernard Clappier. Este stabilit un plan

pentru o Comunitate Europeană pentru a aduna membrii într-o piată comună.

Schuman a propus ca „Productia franco-germană de carbune şi oţel în ansamblul său să fie

plasate sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise participării altor țări din

Europa." Un astfel de act a fost menit să contribuie la creșterea economică și de a consolida pacea

între Franța și Germania, care au fost dușmani din totdeauna. Cărbunele și oțelul au fost resurse

vitale necesare pentru o țară la război, astfel încât punerea în comun a acestor resurse între două

ţări duşmane a fost văzut mai mult decat simbolic. Schuman a văzut decizia guvernului francez cu

privire la propunerea sa, ca primul exemplu a unei comunităţi democratice și supranaționale, o

nouă dezvoltare în istoria lumii. Planul a fost, de asemenea, considerat de unii, cum ar fi Monnet,

ca un prim pas spre o Federeraţie Europeană.

Declarația lui Schuman care a creat CECO are diferite scopuri :

* S-ar marca nașterea unei Europe unite

* S-ar face imposibilă ideea de razboi intre statele membre

* S-ar încuraja pacea în lume

* S-ar transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei

democratice, incluzând atât Europa de Est și Europa de Vest, despartite de Cortina de Fier.

* S-ar crea prima instituie supranationala si prima agentie din lume anti-cartel

* S-ar crea o piață unică pe întreg teritoriul Comunității * Acest lucru, incepand cu sectorului cărbunelui și al oțelului, ar revitaliza întreaga

economie europeană prin procese de comunitate similare.

* Aceasta ar îmbunătăți economia mondială și țările în curs de dezvoltare, cum ar fi

Africa.1

În primul rând, a fost destinat pentru a preveni războiul în viitor între Franța și Germania și alte ţări. Prin abordarea cauzei principale a războiului. CECO a fost conceput în primul rând cu

Franța și Germania în minte: « Unirea natiunilor din Europa necesita eliminarea vechii opozitii a

Franței și Germaniei. Orice acțiune întreprinsă trebuie să se referă, în primul rând la aceste două țări. » Inustriile cărbunelui și oțelului fiind esențiale pentru producția de muniții, Schuman credea

că prin unirea acestor două industrii în Franța și Germania în cadrul unui sistem inovator


3

______________________________________________________________________________

supranațional, care a inclus, de asemenea, un anti-cartel el ar putea "face razboiul, nu numai de

neconceput, dar practic imposibil. " în continuare, scopul lui Schuman a fost:

„Cu resurse sporite, Europa va fi în măsură să urmărească realizarea uneia din sarcinile

sale esențiale, și anume, dezvoltarea continentului african. Cartelurile industriale au avut tendința

de a impune "practicile restrictive" pe piețele naționale, în timp ce CECO a asigurat creșterea

producției necesare pentru ambițiile lor in Africa.“

Tratate

Articolul 100 Tratatul de la Paris1, care a stabilit CECO a fost semnat la 18 aprilie 1951 de

către „cele șase interior“: Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos.

CECO a fost prima organizație internațională care s-a bazat pe principii supranaționale și a fost,

prin instituirea unei piețe comune pentru cărbune și oțel, destinată să extindă economia, creșterea

forței de muncă, și să ridice nivelul de trai în cadrul Comunității. Piaţa, era de asemenea destinată,

să raționalizeze progresiv distribuția producției la nivel înalt în același timp, asigurând stabilitate și ocuparea de forțe de muncă. Piață comună pentru cărbune a fost deschisă la 10 februarie 1953 și pentru oțel, la 1 mai 1953. La data de 11 august 1952, Statele Unite ale Americii a fost prima țară (în afară de membrii CECO ) sa recunoască comunitatea și a declarat că s-ar întelege acum cu

CECO privind problemele cărbunelui și oțelului. Președintele Monnet a răspuns alegând

Washington DC primul loc pentru CECO ca prezenta externa. Titlul delegaţiei primului buletin a

fost „Către Guvernul Federal al Europei“.

După 9 luni de negocieri, 6 state europene (Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Belgia şi

Olanda) au semnat, la 18 aprilie 1951, la Paris, Tratatul instituind C.E.C.O., intrat în vigoare la 23

iulie 1952.

Negocierile au durat aproape un an din cauza problemelor fundamentale care au fost

ridicate şi cărora Jean Monnet avea să le dea răspunsul adecvat. Nu a fost vorba, însă, despre o

negociere diplomatică clasică. Reprezentanţii celor 6 guverne s-au întâlnit pentru „a inventa“ un

sistem juridico-politic cu totul nou şi care avea ambiţia să fie durabil.


4

______________________________________________________________________________

Preambulul Tratatului C.E.C.O., constituit din 5 paragrafe scurte, conţine toată filozofia

care i-a inspirat şi îi inspiră pe promotorii construcţiei europene:1

„Considerând că pacea mondială nu poate fi rezolvată decât prin eforturi creatoare pe

măsura pericolelor care o ameninţă;

Convinşi că o Europă organizată şi puternică poate să aducă civilizaţiei o contribuţie

indispensabilă menţinerii relaţiilor pacifiste;

Conştienţi că Europa nu se va construi decât prin realizări concrete care să creeze, mai

întâi, o solidaritate de fapt şi prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică;

Preocupaţi să contribuie, prin expansiunea producţiilor lor fundamentale, la ridicarea

nivelului de trai şi la progresul acţiunilor de pace;

Hotărăsc la a substitui rivalităţilor seculare o fuziune a intereselor lor esenţiale, la a fonda,

prin instaurarea unei Comunităţi economice, primele baze ale unei comunităţi mai largi şi mai

profunde între popoarele rivale vreme îndelungată prin divizări sângeroase şi la a pune bazele unor

instituţii capabile să orienteze un destin de acum înainte comun (...)“.2

„Pace mondială“, „realizări concrete“, „solidaritate de fapt“, „fuziune de interese

esenţiale“, „comunitate“, „destin de acum înainte comun“ sunt cuvinte cheie care poartă, simultan,

spiritul şi metoda comunitară şi conservă astăzi toate puterile lor mobilizatoare.

Dacă Tratatul instituind C.E.C.A., care priveşte administrarea pieţei cărbunelui şi a

oţelului, nu mai reprezintă astăzi, din punct de vedere al obiectivului său, aceeaşi importanţă pe

care o avea pentru economia europeană a anilor '50, principalele instituţii pe care el le-a creat îşi

păstrează, în întregime, actualitatea.

Din cuprinsul Tratatului se pot desprinde 4 principii comunitare, preluate din Planul

Schuman, care constituie baza edificiului comunitar actual, şi anume:

- superioritatea instituţiilor;

- independenţa instituţiilor comunitare;

- colaborarea între instituţii;

- egalitatea între state.

La șase ani după Tratatul de la Paris, Tratatele de la Roma au fost semnate de către cei șase

membri CECO, creând Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a

1 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală - pag.652 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.66

5

______________________________________________________________________________

Energiei Atomice (CEEA sau „Euratom“). Aceste comunități s-au bazat, cu unele ajustări, pe

CECO. Tratatele de la Roma au fost în vigoare pe durată nelimitată, spre deosebire de Tratatul de

la Paris, care a expirat după cincizeci de ani. Aceste două comunități noi au lucrat la crearea unei

uniuni vamale și, respectiv comunitatea energiei nucleare. Tratatelor de la Roma au fost grabite

chiar înainte ce de Gaulle, a preluat puterea şi a proclamat Republica a cincea.

Instituţii1

Instituțiile CECO au fost : Înalta Autoritate, Adunarea Comună, Consiliul Special de

Miniștri și a Curtea de Justitie. Comitetul Consultativ a fost înființat, alături de Înalta Autoritate

ca a cincea instituție care reprezintă societatea civilă. Aceasta a fost prima reprezentare

internațională a consumatorilor în istorie. Aceste instituții au fuzionat în 1967 cu cele ale

Comunității Europene, care apoi au au reglementat in CECO, cu excepția Comisiei, care a

continuat să fie independentă pană la expirarea Tratatului de la Paris în 2002.

Tratatul a declarat că locația instituțiilor ar fi decis de comun acordul membrilor, totusi

problema a fost puternic contestată. Ca un compromis temporar, instituțiile au fost situate

provizioriu în Luxemburg, în ciuda Adunării, care se ţine in Strasburg.

Tratatul C.E.C.O. dotează Comunitatea cu o structură instituţională proprie,

originală, ce cuprinde următoarele instituţii:

• Înalta Autoritate - ca instituţie supranaţională, chemată să vegheze şi să pună în valoare

interesele proprii ale organizaţiei;

• Consiliul Special de Miniştri - constituit ca instituţie interguvemamentală pentru apărarea

intereselor ţărilor membre;

• Adunarea Comună reprezintă interesele popoarelor statelor membre. Este o instituţie de

control democratic al factorului executiv (biexecutiv: Înalta Autoritate şi Consiliul de Miniştri);

• Curtea de Justiţie - instituţie jurisdicţională care asigură respectarea normelor juridice ale

Comunităţii.2

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_%C8%99i_O%C8%9Belului2 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.69

6

______________________________________________________________________________

Înalta Autoritate

Înalta Autoritate (predecesorul la Comisia Europeană) a fost un corp executiv format din

nouă membri care au guvernat comunitatea. Franța, Germania și Italia au numit doi membri

fiecare Autorităţii și trei membrii mai mici, fiecare. Acesti opt membri numeau la randul lor, o a

noua persoană care să fie Preşedintele Înaltei Autorităţi.

În ciuda faptului că este numit de comun acord de guvernele naționale, acționând

împreună, membrii şi-au luat angajamentul să nu reprezinte interesul lor național şi au facut un

jurământ de a apăra interesele generale ale Comunității în ansamblul său.

Principiul inovaţiei Autoritătii a fost caracterul său supranațional. Ea a avut o arie largă de

competență pentru a asigura că obiectivele tratatului au fost îndeplinite și că piața comună a

funcționat fără probleme. Înalta Autoritate putea emite trei tipuri de instrumente juridice: decizii,

legi care au fost în întregime obligatoriu; recomandări, care au avut obiective obligatorii, dar

metodele au fost lăsate la latitudinea statelor membre; și de avize, care nu a avut nici o forță

juridică.

Până la fuziune în 1967, autoritatea avut cinci președinți, urmat de un președinte interimar

pentru ultimele zile.

Independenţa Înaltei Autorităţi era, pentru Jean Monnet, fundamentul noului sistem. Dar

tot el era cel care admitea, în timpul negocierilor, necesitatea de a oferi statelor posibilitatea de a-

şi face cunoscute interesele naţionale. Acesta era mijlocul cel mai sigur de a împiedica,

Comunitatea să fie limitată la obiective tehnice. Trebuia ca ea să poată interveni în sectoarele în

care se luau decizii de natură macroeconomică şi a căror competenţă reve¬nea guvernelor.

Astfel, a fost înfiinţat, pe lângă înalta Autoritate, un Consiliu de Miniştri, al cărui rol a fost strict

limitat: el nu trebuia să decidă cu unanimitate, ci cu majoritate. Avizul său conform nu era cerut

decât în cazuri-limită. Înalta Autoritate păstra monopolul iniţiativei legislative; această

prerogativă, păstrată şi în competenţele actualei Comisii, este deosebit de importantă, deoarece

ea oferă garanţia că ansamblul intereselor comunitare va fi apărat într-o propunere a colegiului.

Încă din anul 1951, dialogul era organizat între cele 4 instituţii, pe o bază de colaborare şi nu de

7

______________________________________________________________________________

subordonare, fiecare dintre ele exercitându-şi propriile funcţii în interiorul unui sistem

decizional complet, de natură prefederală.

Realizări și eșecuri1

Misiunea sa a fost, in general: de a „contribui la expansiunea economiei, dezvoltarea

ocupării forței de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai“ a cetățenilor săi. În termeni de cărbune și producția de oțel, Comunitatea a avut un efect redus cu sectoarele, respectiv, a scăzut și a

crescut în raport cu tendințele mondiale. Schimburile comerciale dintre membrii a crescut (de zece

ori pentru cărbune), care a salvat banii membrilor, nefiind necesar sa se importe resurse din Statele

Unite, în special în cazul în care au existat reduceri într-un singur stat. Înalta Autoritate, de

asemenea, a emis 280 de împrumuturi de modernizare a industriei, care a ajutat industria de

îmbunătățire a producției și pentru a reduce costurile. La cheltuielile de judecată au fost reduse și

mai mult prin eliminarea tarifelor la frontierele.

Printre cele mai importante realizări CECO sunt problemele de bunăstare. Unele mine, de

exemplu, au fost de nesusţinut fără subvenții guvernamentale. Unii mineri aveau locuințe extrem

de sărace. De peste 15 ani sunt finanţate 112,500 locuinte pentru muncitori, plătindu-se 1.770

dolari americani pentru fiecare apartament, permiţându-le muncitorilor să cumpere o casă pe care

altfel nu ar fi putut să şi-o permită. CECO, de asemenea, a plătit jumătate din costurile de la locul

de muncă de redistribuire a acelor lucrători care și-au pierdut locul de muncă atunci facilităţile de

cărbune şi otel au inceput să se inchidă. Combinat cu ajutorul pentru redezvoltarea regională

CECO a cheltuit 150 milioane dolari pentru crearea de 100.000 de locuri de muncă, o treime din

care au fost pentru muncitori din sectorul otelului si cărbunelui.


8

______________________________________________________________________________

CEE - Comunitatea Economică Europeană

Comunitatea Europeană a fost înființată la Roma sub numele de Comunitatea Economică

Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele șase state membre (Belgia, Germania,

Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO).

Constituirea CE a avut la bază Tratatul privind constituirea Comunității Europene. Denumirea sa

inițială a fost Tratatul privind constituirea Comunității Economice Europene, actul având însă și

alte denumiri uzuale, cum ar fi „Tratatele de la Roma” sau „Tratatul CEE”. Clauzele tratatului au

fost elaborate în cea mai mare parte în cadrul Conferințelor de la Bilderberg. Concomitent cu CE

s-a constituit și Comunitatea Europeană a Atomului (CEA, astăzi Euratom). Împreună cu CECO

(constituită deja din 1951) au apărut atunci trei comunități, numite și Comunitățile Europene.

Prin Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de conducere, printre acestea

numărându-se Comisia și Consiliul unic. Constituită inițial pe o perioadă limitată la 50 de ani,

CECO a fost integrată în Comunitatea Economică în anul 2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat în

vigoare în 2003). CECO nu mai este deci o instituție de sine stătătoare.1

Articolul 2 al Tratatului instituind C.E.E. conţine obiectivele Comunităţii, şi anume:

• instituirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale

statelor membre;

• promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice în ansamblul

Comunităţii;

• o extindere continuă şi echilibrată;

• o stabilitate mărită;

• o creştere accelerată a nivelului de trai;

• relaţii mai strânse între statele membre.

În perspectiva realizării fundamentelor „unei Uniuni din ce în ce mi strânse între

popoarele europene“, Tratatul prevede libera circulaţie a mărfurilor şi protecţia faţă de

„exteriorul“ Comunităţii prin tarife vamale comune, libera circulaţie a persoanelor şi a

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Economic%C4%83_European%C4%83

9

______________________________________________________________________________

capitalurilor, protecţia liberei concurenţe. Aceste prevederi nu urmăresc nimic altceva decât

instituirea unei pieţe comune, cu caracteristici asemănătoare pieţelor naţionale.1

De asemenea, Tratatul privind instituirea C.E.E. mai prevede:

• armonizarea politicilor economice ale statelor membre;

• stabilirea unor politici sectoriale comune în domeniul agriculturii, al

trans¬porturilor, al relaţiilor comerciale externe.

Tratatul instituind C.E.E. stabileşte cadrul în care instituţiile comunitare îşi exercită

principalele atribuţii: promovarea dezvoltării activităţilor economice în ansamblul Comunităţii;

favorizarea extinderii continue şi echilibrate; menţinerea stabilităţii; realizarea unei creşteri

accentuate a nivelului de viaţă şi dezvoltarea unor relaţii mai strânse între statele membre.

Având un caracter general, prevederile Tratatului nu creează obligaţii juridice în mod

direct; importanţa lor fiind aceea că sunt utilizate în interpretarea : dreptului comunitar în direcţia

atingerii obiectivelor C.E.E. Acest aspect este redat de Curtea de justiţie, care a concluzionat:

„Articolul 2 al Tratatului descrie misiunea C.E.E. Obiectivele enunţate de această dispoziţie se

referă la existenţa şi funcţionarea Comunităţii, iar realizarea lor trebuie să fie rezultatul stabilirii

pieţei comune şi a apropierii progresive a politicilor economice a statelor membre, care sunt, de

asemenea, scopuri a căror realizare constituie obiect esenţial al Tratatului. Aceste obiective, care

au condus la înfiinţarea Comunităţii şi cele de promovare şi dezvoltare armonioasă a activităţilor

economice în ansamblul Comunităţii, nu pot avea ca efect constituireade obligaţii juridice în

sarcina statelor membre şi nici de drepturi în folosul particularilor“.

Potrivit Tratatului, C.E.E. se constituie, pe de o parte, pe o piaţă comună şi, pe de altă

parte, pe apropierea progresivă a politicilor economice.

Tratatul nu prevede o definiţie pentru piaţa comună; precizarea este făcută, însă, de

Curtea de justiţie, care o defineşte ca fiind un spaţiu economic unificat, lipsit de obstacole

interne, în cadrul căruia vor trebui realizate, în mod progresiv, uniunea vamală şi uniunea

economică.

Articolul 32 stabileşte măsurile pe care trebuie să le ia instituţiile comunitare pentru a

realiza obiectivele prevăzute în articolul 2:

• articolul 3, lit. e se referă la politica comună în domeniul transporturilor;

• articolul 3, lit. f stabileşte necesitatea asigurării liberei concurenţe;

1 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.702 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.70

10

______________________________________________________________________________

• articolul 3, lit. i prevede instituirea Fondului social european. Potrivit unei decizii

a Curţii de justiţie, din anul 1964, T.C.E.E., spre deosebire de tratatele internaţionale obişnuite,

„a instituit o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea

în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora; instituind o Comunitate pe durată

nelimitată, dotată cu atribuţii proprii, cu personalitate juridică, cu o capacitate de reprezentare pe

plan internaţional şi, mai exact, cu puteri reale izvorâte din limitarea de competenţe sau dintr-un

transfer de atribuţii ale statelor către Comunitate, acestea şi-au limitat, chiar dacă în domenii

restrânse, drepturile lor suverane şi au creat, astfel, un sistem de drept resortisanţilor şi chiar lor;

având un izvor autonom, dreptul născut din Tratat nu ar putea, deci, în baza naturii sale originale

specifice, să i se opună, pe cale juridică, un text intern, oricare ar fi acesta, fără ca să-şi piardă

caracterul comunitar şi fără să fie pusă în joc chiar baza juridică a Comunităţii“.

„Obiectivul Tratatului care pune bazele C.E.E., acela de a institui o piaţă comună a cărei

funcţionare interesează, în mod direct, justiţiabilii Comunităţii, conduce la ideea că Tratatul

reprezintă mai mult decât un acord care creează obligaţii între statele contractante“.1

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat și denumirea CEE în

„Comunitatea Europeană“, urmând ca „Tratatul CEE“ să devină „Tratatul CE“. Aceste schimbări

au exprimat transformările calitative suferite de CEE de la o simplă comunitate economică la o

uniune politică. Cu toate acestea, existența celor trei comunități subsidiare (CECO, CEA, CE)

nu a avut nimic de suferit în urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea și

unificarea formală a celor trei comunități.2

În procesul de constituire al UE au fost redenumite și alte organe ale CE:

* Consiliul Comunităților Europene poartă din 8 noiembrie 1993 denumirea de Consiliul

Uniunii Europene.

* Comisia Comunităților Europene s-a transformat în Comisia Europeană.

* Curtea de conturi și-a schimbat denumirea pe 17 ianuarie 1994 în Curtea Europeană de

Conturi. Actele juridice adoptate de aceste organe rămân în continuare acte juridice ale fiecărei

comunități în parte.

1 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.712 http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Economic%C4%83_European%C4%83

11

______________________________________________________________________________

Datorită scăderii importanței CECO și al rolului restrâns al EURATOM, CE a devenit

azi nucleul Comunităților Europene, care reprezintă la rândul lor primul și cel mai important

pilon al Uniunii Europene. Obiectivul acestora constă în realizarea unei piețe comune și –

pornind de la aceasta – a unei uniuni economice și monetare. Pe lângă aceasta, CE răspunde de o

serie de alte domenii politice, cum ar fi: transporturile, protecția socială, cercetarea și

tehnologiile moderne, sănătatea, educația, cultura, protecția consumatorilor, dezvoltarea

economică.

În anul 2002, clauzele prevăzute în Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului au fost asimilate în Tratatul CE, deoarece Tratatul CECO expirase după perioada

stabilită de 50 de ani.1

CEEA - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, sau EURATOM, este o organizație

internațională cu scopul folosirii pașnice a energiei atomice, formată din statele membre ale

Uniunii Europene, constituind una dintre cele două comunități europene. A fost instituită la 25

martie 1957, (fondatori: Franța, Italia, țările Benelux-ului și R.F.Germană) printr-un al doilea

tratat de la Roma, semnat în aceeași zi cu mult mai faimosul Tratat de la Roma, instituind

Comunitatea Economică Europeană (CEE). Comunitatea Economică Europeană este o entitate

separată, dar organizația este complet integrată cu Uniunea Europeană. Structurile EURATOM și CEE (împreună cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, desfințată în 2002), au

fuzionat în 1967, printr-un tratat semnat în 1965.2

Tratatul instituind Euratom urmăreşte formarea şi dezvoltarea unei industrii nucleare

europene, impunându-se sarcini multiple: dezvoltarea cercetării şi difuzarea cunoştinţelor

tehnice; asumarea unei funcţii de reglementare a aprovizionării statelor cu combustibili nucleari

şi minereuri; înfiinţarea unei pieţe nucleare.

Articolul 52 al Tratatului prevede faptul că Euratom dispune de un drept de opţiune

asupra mineralelor, materiilor brute şi materialelor fuzionabile speciale produse pe teritoriul

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Economic%C4%83_European%C4%832 http://ro.wikipedia.org/wiki/Euratom

12

______________________________________________________________________________

statelor membre, precum şi de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra

destinaţiei finale a produselor, astfel încât acestea să nu fie folosite în scopuri militare.1

Denumirea de „comunități europene" (la plural), ca în Comisia Comunităților Europene

sau Curtea de Justiție a Comunităților Europene sublinează ocazional existența a două instituții distincte.

Unii politicieni europeni susțin desființarea CEEA, așa cum s-a întâmplat și cu

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), urmând ca Comunitatea Europeană și

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice să fuzioneze într-o nouă Comunitatea Europeană.

1 Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală – pag.72

13

______________________________________________________________________________

Bibliografie

Augustin Fuerea – Drept comunitar European. Partea generală

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_

%C8%99i_O%C8%9Belului

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Economic%C4%83_European%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Euratom

14

referat dreptul uniunii europene i

Documents