Conform art. 67 al Codului Familiei al RM, părinţii pot fi decăzuţi din drepturi dacă se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere. Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească.

Legătura dintre părinte copil trebuie să fie una pozitivă, echilibrată şi să crească progresiv. Ea este menită să atragă fericire, linişte, siguranţă şi zîmbete. Dacă părinţii îşi cresc copiii cu dragoste, căldură, grijă şi multă răbdare atunci aceştia vor creşte ulterior ca maturi responsabili, sănătoşi şi cu multă ambiţie. Totuşi, aceste legături dintre părinţi şi copii diferă în funcţie de religie, rădăcini de familie sau diferite principii.Astfel,educaţia este un moment foarte esenţial în creşterea unui copil educat şi responsabil. Părinţii sunt cei care trasează direcţiile de educaţie ale copilului. Desigur că părinţii pot fi constrînşi de o mulţime de provocări şi de probleme care ar putea compromite adesea capacitatea lor de a oferi ce e mai bun copilului, atît din punct material, cît şi emoţional.Însă cu toate acestea este nevoie de un efort şi de o investiţie enorm de bogată în sentimente pentru a reuşi să construiască o relaţie pozitivă şi deschisă cu copilul său.Astfel raportul juridic dintre părinţi şi copii a apărut odată cu atestarea provenienţei copilului în modul stabilit de lege,dă naştere la anumite drepturi cît şi obligaţii părinteşti. Drepturile şi obligaţiile părinţilor au un caracter strict personal, fiind legate de titularul lor şi nu pot fi transmise sau cedate unei persone terţe.Refuzul părinţilor de la drepturile sale şi acordul pentru adopţia copiilor poate fi efectuată doar în modul stabilit de legislaţie. În prezent mulţi dintre părinţii care au copii minori, fac abuz de drepturile care le au asupra copiilor, deseori recurgînd la violenţă, ceea ce este o metodă foarte rea în creşterea şi educarea unui copil, deasemenea unii părinţi sînt plecaţi în străinătate cu scopul de a cîştiga un venit mai mare pentru a le asigura copiilor un trai mai bun,dar acest fapt poate duce uneori la unele consecinţe foarte neplăcute,pentru părinţi. Însă cu toate acestea ei neglijează faptul că pentru un copil este foarte important să simtă căldura sufletească a părinţilor.

Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti se dispune de către instanţa de tutelă la cererea autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, dacă părintele faţă de care se dispune această sancţiune pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.

Obligaţia de întreţinere a copiilor minori nu încetează pentru părintele decăzut din drepturile părinteşti, care este obligat a presta în continuare întreţinere.În cazul în care după decăderea din drepturile părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de grija ambilor părinţi, se instituie tutela, prin numirea unui tutore.Dacă motivele pentru care s-a dispus decăderea au încetat, instanţa de tutelă poate reda părintelui decăzut, exerciţiul drepturilor părinteşi.Între criteriile de deliberare ale instanţei, cel mai important rol îl are desigur interesul superior al copilului, cu care se coroborează toate celelalte, respectiv capacitatea părintelui de a exercita drepturile părinteşti în mod corespunzător la momentul pronunţării hotărîrii de redare a acestora.Această capacitate va fi apreciată de către instanţa de tutelă în urma unui nou referat de anchetă psihosocială, care se va întocmi cu această ocazie.Reţinem aşadar că decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este deopotrivă atît o sancţiune civilă aplicată părintelui cît şi un

mijloc de protecţie a copilului minor faţă de acţiunile părintelui care îi pun în pericol dezvoltarea fizică şi psihică, iar uneori chiar viaţa.

Pensia alimentară reprezintă obligaţia parintelui necustodian, în favoarea copilului ,stabilită în urma pronunţării unei sentinţe de divorţ sau în urma separării unor părinţi necăsătoriţi. Acest tip de olbigaţie este general valabilă în lume pentru părinţi divorţaţi.Este posibilitatea stabilirei pensiei de întreţinere în bani dar şi în natură.

Toate problemele privind educaţia şi instruirea copilului se soluţionează de către părinţi de comun acord, ţindndu-se cont de interesele şi de părerea copilului.Părinţii poartă răspundere, în modul stabilit, pentru exercitarea drepturilor părinteşti în detrimentul intereselor copilului.În cazul cînd părinţii locuiesc separat, domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se determină prin acordul părinţilor.Dacă un atare accord lipseşte, domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului ,dacă acesta a atins vîrsta de 10 ani. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului .La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi.Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.Modul de plată a pensiei de întreţinere se determină în baza unui contract încheiat între părinţi sau între părinţi şi copilul major inapt de muncă.Dacă lipseşte un atare contract şi părinţii nu participă la întreţinerea copiilor, pensia de întreţinere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre părinţi,a tutorelui copilului sau a autorităţii tutelare.

Un fenomen de iresponsabilitate din partea tinerilor părinţi,din pacate ,destul de des întîlnit în societatea noastră este abandonul.Înţelegerea abandonului copilului ca fenomen social şi abordarea acestuia au evoluat de-a lungul istoriei umane, în concordanţă cu contextul cultural-istoric şi religios al fiecărei epoci. Abandonul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele abandonului sunt profunde şi agresive, însoţind persoana dea lungul întregii vieţi. De aceea se impune necesitatea de a aborda această problemă şi de a acorda o atenţie deosebită traumelor trăite în copilărie, în special la vîrstele timpurii ale dezvoltării copilului. Preocuparea pentru promovarea şi respectarea drepturilor copilului a determinat Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale să se implice activ în cunoaşterea, prevenirea şi intervenţia în cazul copiilor aflaţi în dificultate. Strategia naţională privind protecţia copilului şi familiei identifică drept grup vulnerabil copilul abandonat, ceea ce indică gravitatea acestui fenomen şi necesitatea de a fi abordat din mai multe puncte de vedere.Abordarea abandonului în contextul sociocultural, care nu se poate face în mod simplist, ci doar din perspectiva cauzelor şi factorilor ce declanşează acest fenomen ;Analiza practicilor tradiţionale de abordare a abandonului şi a formelor de protecţie a copilului abandonat;Abandonul ca atitudine a familiei faţă de copil ;Situaţia tinerei mame în faţa unei probleme care nu poate fi neglijată;,,Studiul abandonul copilului în Republica Moldova’’ examinează acest fenomen în cadrul instituţional specific pentru ţara noastră, sub toate aspectele menţionate anterior.

Analizele şi concluziile vin să întregească experienţa naţională în abordarea acestui fenomen deosebit de delicat şi sensibil pentru cultura noastră. Studiul a urmărit măsurarea fenomenului abandonului pentru a căuta soluţii adecvate pentru diminuarea acestuia şi pentru dezvoltarea serviciilor de asistenţă pentru copilul abandonat şi familiile cu risc de abandon al copilului. Rezultatele prezentate sunt susţinute de argumente teoretice şi practice despre nevoile de dezvoltare ale copilului , inclusiv de afecţiune şi siguranţă fundamentale pentru o bună evoluţie pe întreg parcursul vieţii. Concluziile studiului ne sugerează că, fiind neglijată multă vreme, această problemă a rămas să fie una cronică şi să perpetueze atît abandonul copiilor mici, cît şi abandonul copiilor mai mari de 6 ani. Dimensiunea fenomenului este determinată de realităţile social economice actuale, de aceea se impune conjugarea eforturilor structurilor de stat şi a societăţii civile în adresarea acestei probleme şi găsirea de soluţii potrivite pentru diferite situaţii de abandon sau risc de abandon al copilului. Analiza datelor colectate evidenţiază incapacităţi importante ale sistemului de protecţie a copilului, lipsa unui cadru multidisciplinar şi intersectorial integrat, cu accent pe flexibilitatea politicilor şi practicilor de asistenţă a copilului şi familiei în situaţii de risc. Studiul de faţă reprezintă o primă încercare de a evalua fenomenul abandonului copiilor de vîrste mici în Republica Moldova. Concluziile sale sunt de-a dreptul şocante - în fiecare zi cel puţin un copil de pînă la 7 ani este abandonat, fiind astfel lipsit de ,,prima linie” de protecţie - părinţi - dar şi de dragostea şi stimularea firească pentru dezvoltare pe care i-o poate oferi doar familia. Fiind recunoscută pe plan social, realitatea abandonului copiilor nu este reflectată în statistici şi informaţii naţionale, care să descrie cu exactitate amploarea şi caracteristicile ei. Raportul prezent vine să suplinească acest gol. Studiul a fost realizat datorită unui efort comun al grupului de lucru, creat sub auspiciile Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, şi care a inclus profesionişti din diverse domenii - sănătate, educaţie şi protecţie socială - atît din structurile statale, cît şi din organizaţiile neguvernamentale.

Astfel, situaţia copiilor abandonaţi a fost studiată din perspectiva unei abordări integrate a necesităţilor lor de dezvoltare şi bunăstare. Spre regret, în Republica Moldova, la fel ca şi în alte ţări ale regiunii, sistemul de protecţie nu este suficient de pregătit ca să ofere servicii de sprijin familiei şi să prevină abandonul copilului. Nici găsirea rapidă a unor soluţii care să permită copiilor părăsiţi să crească în mediul familial nu este o prioritate a sistemului actual. Astfel, plasarea copiilor în îngrijire rezidenţială rămîne în continuare cea mai frecvent aplicată măsură de protecţie pentru copiii mici lăsaţi fără îngrjiirea părinţilor. Efectele negative ale instituţionalizării asupra dezvoltării copilului - sub aspect fizic, intelectual şi psihosocial - sunt recunoscute, ele fiind abordate în multiplele studii şi cercetări ştiinţifice. Cu cît mai mic este copilul şi mai îndelungată durata aflării lui în instituţie, cu atît mai mari sunt daunele aduse dezvoltării lui. Lipsa unei familii face ca viaţa acestor copii să decurgă într-o lume paralelă, care nu-i poate pregăti pentru viaţă şi pentru o interacţiune socială adecvată. Pe termen lung, îngrijirea în instituţii implică şi costuri extrem de mari pentru întreaga societate - nu doar din motivul că absoarbe resurse importante, dar şi pentru că perpetuează discriminarea copiilor, tergiversează evoluţia lor în adulţi capabili de a se inte ra social !i a fi eficienţi, !i astfel produce adulţi care devin o povară pentru comunitate. Este un adevăr greu de combătut că la vîrstele copilăriei mici se poate interveni cel mai eficient pentru a preveni abandonul îi a stopa afluxul

de copii dinspre familie spre instituţiile de îngrijire. Pentru a împiedica scoaterea copilului din mediul familial, care este cel mai potrivit pentru dezvoltarea lui armonioasă, e nevoie de o acţiune masivă de dezvoltare a serviciilor de asistenţă socială în sprijinul familiei. Substituirea instituţionalizării cu soluţiile familiale ar constitui un progres enorm în domeniul protecţiei copilului în Republica Moldova.