recenzie carte
TRANSCRIPT
Recenzie
O introducere în investigație
Autor: Earl Babbie;
Locul și anul editării: Iași, POLIROM, 2010;
Traducere de Sergiu Gherghină;
Volum: 108 p.
utorul cărții, despre care va fi vorba în cele din urmă, este un
renumit sociolog american. Născut la 8 ianuarie 1938 în
Detroit, Michigan, Robert Earl Babbie a absolvit Universitatea
Harvard înainte de a fi înrolat în United States Marine Corp (Corpul Marin
al Statelor Unite). El a primit titlul de Doctor de la Universitatea din
California, Berkeley și a început să predea la scurt timp după aceea. Earl
Babbie a scris mai multe texte din domeniul sociologic („Înțelegerea
sociologiei”, „Spiritul sociologic”, „Metode de cercetare în asistența socială”, etc.), inclusiv best-
seller-ul „Practica cercetării sociale” din care face parte și lucrarea „O intoducere în investigație”,
datorită căreia a și devenit renumit.
A
Această carte este considerată „biblia metodelor de cercetare
socială”. Ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1975, iar la
moment este la a 12-a ediție în limba engleză, fiind tradusă și în
multe alte limbi. Cartea este cunoscută ca una ce tratează
problema metodologiei cercetării științifice, curs necesar, dar din
păcate destul de greu de însușit de către studenți. Din acest
considerent, dar și grație deficitului materialelor din acest
domeniu, Earl Babbie a hotărât să scrie această lucrare.
„Într-o zi, m-am apucat să schițez cuprinsul unei cărți ideale, în
viziunea mea, despre metodele de cercetare. Era organizată în jurul a trei principii pe care se
bazează cercetarea științifică:
1
1. Înțelegerea principiilor teoretice pe care se bazează cercetarea științifică.
2. Modul cum sunt reflectate aceste principii în tehnicile stabilite pentru realizarea
cercetării.
3. Cum să fii pregătit să faci compromisurile necesare ori de câte ori condițiile de
cercetare din teren nu permit rutina aplicării tehnicilor stabilite.” ne împărtășește autorul și mai
precizează că: „Înainte de a citi mai departe, veți realiza că știți deja destul de multe despre practica
cercetării sociale. De fapt, ați făcut cercetare toată viața. Din această perspectivă, obiectul acestei
cărți este acela de a vă ajuta să îmbunătățiți abilitățile pe care deja le posedați și, poate, să vă arate
câteva strategii pe care nu le cunoașteți.”
„O introducere în investigație” este prima din patru părți ale cărții și pune temeiul acesteia
prin analiza însușirilor și laturilor de bază care disting știința de celelalte mijloace de a stăpâni
lucrurile. Ea este formată din trei capitole:
1. Investigația umană și știința;
2. Paradigme, teorie și cercetare socială;
3. Etica și politica cercetării sociale.
Primul capitol abordează investigația umană nativă, o activitate pe care o desfășoară fiecare în
timpul vieții. „Pe parcursul analizei, vom observa câteva dintre modalitățile pe care oamenii le
utilizează în încercarea de a înțelege lumea din jurul lor și voi rezuma caracteristicile principale ale
investigației științifice care veghează la evitarea unor erori.” scrie Babbie. În acest capitol sunt
analizate concepte ca: „investigația umană obișnuită”, „tradiția”, „autoritatea”, „erori de
investigație”, „fenomenele științelor sociale”, „regularități sociale”, „limbajul variabilelor”,
„dialectica cercetării sociale”, „explicații ideografice și nomotetice”, „teorii inductive și deductive”,
„date calitative și cantitative”, „cercetare pură și aplicată”, etc. Acest capitol ne învață că există
două modalități de a cunoaște lucrurile: din cele auzite și din propria experiență. Se întâmplă, însă,
ca propria experiență să vină în contrasens cu cele auzite și atunci nu știm care din aceste puncte de
vedere sunt mai de încredere. În acest capitol autorul vine cu analiza mijloacelor care ne ajută să
distingem adevărul.
Al doilea capitol tratează teoriile sociale și relația dintre teorie și cercetare. „Vom analiza
câteva paradigme teoretice care configurează natura investigației și determină în mare parte ceea ce
caută oamenii de știință și modalitățile în care interpretează ceea ce văd.” afirmă Babbie. Aici sunt
analizați următorii termeni: „paradigme din științele sociale”, „macroteorie”, „microteorie”,
2
„pozitivism timpuriu”, „Darwinism social”, „interacționism simbolic”, „etnometodologie”,
„funcționalism structural”, „paradigma conflictuală”, „paradigma feministă”, „teoria critică a
raselor”, „modelul tradițional al științei”, „raționamente inductive”, „raționamente deductive”,
„legăturile dintre teorie și cercetare”, etc. Din acest capitol aflăm că teoriile sunt acelea care
încearcă să ofere explicații logice. „În cadrul cercetării, teoriile funcționează în trei feluri. În primul
rând, previn atracția noastră pentru evenimentele întâmplătoare. (...) În al doilea rând, teoriile dau
sens tiparelor observate în modalități care pot sugera și alte posibilități. (...) În cele din urmă,
teoriile modelează și direcționează eforturile de cercetare, indicând posibile descoperiri prin
intermediul observării empirice.” Aici găsim analiza unor mijloace definitorii în care conlucrează
teoria și cercetarea pe parcursul investigației în viața socială.
Capitolul al treilea introduce pe cititor în următoarele subiecte: „participarea voluntară”,
„anonimatul și confidențialitatea”, „înșelarea”, „analiza și raportarea”, „comitetele instituționale de
etică”, „codurile etice profesionale”, „obiectivitatea și ideologia”, etc. Este foarte util ca într-o
cercetare să se țină cont înainte de toate de etica și politica metodelor aplicate. În acest capitol
autorul ne explică faptul că putem intra în unele situații fără a sesiza problemele etice pe care
ceilalți le observă și care devin evidente abia atunci când ne sunt indicate. Aici sunt prezentate
unele reguli general valabile cu privire la ceea ce este etic în cercetare și ce nu, și sunt incluse unele
îndrumări care ajută la identificarea componentelor etice și politice în cazul inițierii unei cercetări
sociale. Mai găsim în acest capitol și exemple de cercetare socială care au rămas doar la nivel de
proiecte din cauza considerentelor politice.
Pentru că lucrarea îi este destinată unui public vast, Babbie se detașează puțin de la stilul
științific, care de obicei este unul sumbru, strict și viguros. Pentru că lucrarea vizează atât
cercetători, specialiști în domeniul sociologic, profesori, autorul creează o atmosferă de colegialitate
și reciprocitate.
Materialul este bine structurat și prezentat cititorului într-un mod explicit. Începând cu asistenţa
individuală, îndrumarea utilizatorului, continuând cu semnalarea unor servicii sau surse noi,
selectarea unor referinţe dintre acestea, înlesnirea accesului la informaţiile electronice, această
diseminare a informaţiilor este una destul de reușită, anticipând nevoile de interes ale utilizatorilor.
Textul se dovedește a fi unul bun din moment ce întrunește toate trăsăturile caracteristice unui
text științific: obiectivitatea, precizia, unitatea, claritatea, coerența, concizia, sobrietatea, forța,
originalitatea, accesibilitatea, eufonia și eleganța.
3
Propozițiile sunt scurte și clare. Aliniatele și subcapitolele sunt de asemenea de mărimi mici.
Acest fapt înlesnește asimilarea cât mai rapidă a materialului, facilitează și chiar stimulează
cititorul.
Nivelul lingvistic este unul comprehensiv. Limbajul este aparent simplu și pe înțelesul tuturor,
deși sunt utilizați pe larg o multitudine de termeni ce țin de specialitate, conferindu-i textului statut
de text științific. Este de menționat faptul că termenii de specialitate au și o explicație plasată în
extremitatea foii, pe fundal întunecat, ceea ce accentuează, captează atenția, ajută în procesul de
studiere și este mult mai comod decât în cărțile în care termenii necunoscuți sunt explicați în
glosarul de la sfârșitul cărții.
Utilizarea imaginilor, diagramelor și a schemelor ușurează asimilarea informației. Deși nu
ocupă spații impunătoare, acestea sunt totuși destul de explicite și cu lămuririle de rigoare.
Un plus considerabil îl reprezintă exemplele utilizate pe larg și studiile de caz. Fără de ele
materialul științific ar fi vag și sec. Exemplele sunt destul de succinte și chiar practice, exemple din
viață și nu experimente de laborator. Deseori autorul face analogii cu faptele noastre, dar fără să ne
dăm seama că știința ar avea o explicație logică pentru aceasta.
Pe de altă parte, autorul introduce treptat în temă și o serie de alți numeroși oameni de știință,
sociologi în marea lor majoritate, pentru a spori credibilitatea cât și pentru a demonstra nivelul de
cercetare al temei. Așadar, atestăm nume precum Thomas Kuhn, Auguste Comte, Herbert Spencer,
Karl Marx, JohenHeritage, David Greatbatch, Lance Hannon, James Defronzo, George Herbert
Mead, Robert Merton, Emile Durkeim ș.a.
Ceea ce este plăcut în lecturare și studiere este anume faptul că autorul nu este distanțat de
cititor așa cum de fapt, este specific textelor științifice, cu un limbaj de lemn și cu o răceală
simțitoare. Ba mai mult, autorul este destul de deschis în vorbire, se implică și implică locțiitorul în
text prin utilizarea frecventă a vorbirii directe: „cum credeți?”, „ce faceți?”, „elaborați”, „sunteți”,
„încercați”, „intenționați”, ș.a.
Cititorul este implicat în acțiune prin ideea de colaborare și anume: „să vedem”, „să ne
imaginăm”, „să considerăm”, „să pornim”, „să presupunem”, „utilizăm”, „folosim”, „înțelegem”,
ș.a. De obicei, textele cu o astfel de atitudine față de cititor nu-l vor lăsa apatic, ci îl vor face pe
acesta să se simtă important, nemijlocit util în procesul de cercetare.
Babbie pe tot parcursul textului ține o discuție continuă cu cititorul pentru ca să formeze și să
mențină legătura intelectuală dintre ei și să mențină cititorul concentrat asupra celor scrise.
4
De asemenea, observăm că textul nu abundă cu semne și simboluri, cu indicii și notițe. În
aceeaşi măsură se asigură textului claritate şi forţă dacă se mânuiesc în mod corect semnele de
punctuaţie, începând de la virgulă şi până la ghilimele sau paranteze.
Figurile de stil nu-și au locul aici, de aceea pe alocuri textul ar putea părea sec și fără vivacitate.
Însă acest fapt e unul absolut firesc din moment ce este un text științific și nu unul artistic.Cu toate
acestea, din gama largă de tropi găsim enumerația ca fiind un mijloc de evidențiere și subliniere a
unora sau a altora laturi expuse în context.
Menționez că autorul reușește să treacă textul prin filiera personală. A da unui text şansa şi
demnitatea de a avea un stil înseamnă a-l înzestra cu o notă personală care să-l distingă de toate
celelalte texte prin modul original de a combina cuvintele şi de a expune ideile, de a capta auditoriul
sau cititorul; pentru a-i oferi eleganţa, decenţa şi claritatea necesare este nevoie din partea autorului
şi de cunoaşterea temeinică a domeniului în care doreşte să se afirme ca cercetător, de stăpânirea
terminologiei specifice problematicii respective, pentru că numai „ceea ce este perfect înţeles se
enunţă cu claritate”, afirma Nicolas Boileau-Despreaux.
Cartea lui Earl Babbie se citește dintr-o suflare și lucrurile explicate în ea se memorizează
ușor. Ea nu este greoaie și dificil de asimilat asemenea unei cărți științifice, ci stilul textului o face
accesibilă ca pe o operă literară distractivă. Toate acestea se datorează adevărurilor ilustrate aici pe
care le știm din copilărie.
Această carte este un adevărat izvor de exemple în care se regăsește fiecare cititor. Autorul
dialoghează direct cu cititorul, aducându-l într-o lume vie, într-o lume reală în care trăim cu
intensita Fiecare se poate regăsi in cele scrise de marele sociolog. Aceasta purtând într-o oarecare
măsură, culoarea vremii. Cartea este adevărată, sinceră, descărcată de minciunile de interes şi vrajbe
ca forme de influenţare. Lui Earl Babbie i-a reuşit să scrie adevărat, viu, fără a prejudicia ceva sau
pe cineva. Prin cercetarea sa s-a apropiat tot mai mult de cititor, anume aici ar fi cazul să
menţionăm că pe lângă faptul că autorul este un bun sociolog, el mai este şi un bun psiholog, fiind
şi un bun cunoscător al tehnicilor de atragere a cititorilor în aceeaşi plimbare, pentru ai sugera
aceeaşi reacţie şi plăcere în faţa obiectelor pe care i le explică.
La început cartea „Practica cercetării sociale” a fost destinată doar sociologilor, pentru ca
ulterior să fie utilă și pedagogilor, psihologilor, PR-iștilor, politicienilor, etc. Chiar autorul ne
mărturisește că după publicație: „Eu și editorii mei am primit imediat câteva vești bune, câteva rele
și câteva vești bune suplimentare. Prima veste bună a fost aceea că toți cei care predau ancheta prin
5
sondaj au părut încântați de carte și că începuse să fie folosită practic la toate cursurile de acest gen
din țară. Vestea rea a fost aceea că nu existau atât de multe cursuri despre ancheta prin sondaj.
Vestea finală bună era că mulți profesori care predau cursuri generale de cercetare socială –
despre ancheta prin sondaj, pe lângă alte metode de cercetare – au preferat să utilizeze cartea
noastră și să o suplimenteze cu alte lucrări referitoare la cercetarea pe teren, experimente, etc.” și
mai adaugă că: „Deși cartea a fost scrisă inițial pentru cursurile de sociologie, edițiile ulterioare au
început să fie tot mai des folosite în domenii precum psihologia, administrația publică, studiile
urbane, educația, comunicarea, științele sociale și științele politice – în circa 30 de discipline, după
cum mi s-a spus”.
Lucrarea reprezintă o călăuză grijulie, apropiată și eficientă, pentru profesori, cercetători și în
demersul inițiatic al studenților, când ei au de parcurs aspectele teoretice pregătitoare, dar în același
timp și un instrument cu valențe practice, aplicative, extrem de util în etapele formative ulterioare,
când ei au de realizat un studiu, o cercetare și de redactat o lucrare științifică. Din aceste
considerente, putem spune că lectura acestei cărți este extrem de utilă.
6