În inima Vaticanului, Capela Sixtină este locul unde sunt aleşi Suveranii Pontifi . Ea constituie, fără îndoială, cea mai importantă capelă a lumii creştine, vizitată în fi ecare an de peste patru milioane de oameni. Cei mai mulţi dintre ei vin să vadă splendidele fresce pictate de marele artist al Renaşterii, Michel-angelo Buonarroti. Ceea ce a rămas, însă, un lucru puţin cunoscut, este că această citadelă a creştinătăţii ascunde cel mai subversiv act, poate, din istoria artei.

Desigur, vizitatorii ar fi surprinşi să ştie că, în chiar capela Papilor, Michelangelo a creat mesaje secrete, cu scopul producerii unei schimbări profunde în relaţia lumii creştine cu cea iudaică şi că acest cod îşi are rădăcinile în tradiţia evreiască.

Pe Michelangelo l-au fascinat încă din adolescenţă Cabala şi Midraşul (comentariul rabinic al Bibliei – M. R.), studiindu-le cu învăţătorii puşi la dispoziţie de către protec-torul său, Lorenzo De Medici. Benefi ciind de cunoaşterea iudaismului şi a simbolurilor sale, el le-a încorporat, mai târziu, în imaginile pic-tate pe zidurile capelei, în pofi da directivelor Bisericii, blamând, astfel, nelegitimarea de către aceasta a originilor ei evreieşti. Exprima-te cu 500 de ani înaintea doctrinei liberale a Papei Ioan Paul al II-lea, descoperirea codului secret şi a opiniilor sale eretice l-ar fi costat pe artist viaţa.

Când am luat cunoştinţă prima oară de aceste idei de la Roy Doliner, care a petrecut aproape zece ani la Vatican, nu mi-a venit să cred. De abia după ce mi-a expus în amănun-ţime cercetările sale minuţioase şi am studiat şi eu temeinic subiectul, am aderat la aceste convingeri. „După cum creaţia lui Michelan-gelo din Capela Sixtină a schimbat pentru totdeauna lumea artei, tot aşa această lucrare va schimba modul de a privi şi a înţelege opera artistului” – a scris, după apariţia cărţii noas-tre, Enrico Bruschini, un renumit specialist în arta şi istoria Vaticanului.

Ca adevărat om al Renaşterii, Michelange-lo se simţea în largul său atât în fi lozofi e cât şi în artă, în teologia creştină cât şi în doctrina mistică iudaică. Majoritatea cercetătorilor Capelei Sixtine având cunoştinţe insufi cien-te în domeniul Cabalei şi al iudaismului, în general, n-au reuşit să sesizeze sugestiile artistului. Îmbinând cunoştinţele noastre de specialitate, Roy şi cu mine, docentul în artă şi rabinul ortodox, am izbutit să dezvăluim tainele ascunse cu grijă în frescele lui Miche-langelo.

De la început, Michelangelo a avut un pro-iect diferit de cel al protectorului său. Ştim că în 1508, Papa Iulius al II-lea i-a cerut să refacă tencuiala şi să picteze plafonul Capelei Sixtine, o sarcină nepotrivită, în acel timp, pentru orice artist renumit, în special pentru Michelangelo, căruia nu-i plăcea să picteze, preferând sculp-tura. Papa i-a dat un simplu desen, o schiţă standard cu Iisus şi Maria la cele două capete ale tavanului, înconjuraţi de Apostoli, iar în centru - un banal motiv geometric. Artistul a refuzat şi s-a luptat cu Suveranul Pontif, care, în cele din urmă, bolnav şi absent, l-a lăsat să-şi realizeze planul.

Imaginaţi-vă surpriza Papei şi a altor privitori, la terminarea frescelor după patru ani şi jumătate: 95 la sută din suprafaţa lor era împodobită cu personaje din Vechiul Tes-tament… Restul era acoperit cu sibile păgâne şi tineri în pielea goală. Singura menţiune din Evanghelii – prin care artistul şi-a salvat opera şi chiar viaţa – a fost seria de nume ale strămoşilor evrei ai lui Iisus, de la Abraham la Iosif, tatăl său. Aceste panouri cu nume nu

apar însă în ordine cronologică. Ce l-a determinat pe Michelangelo să nu

ţină seamă de indicaţiile Papei? Cercetările noastre au relevat faptul că artistul a avut un plan secret: să reamintească Bisericii că rădăcinile ei se afl ă în Tora, dăruită de Dumnezeu poporului evreu. A ignora acest adevăr înseamnă a nu reda chipul real al lui Iisus şi semnifi caţia misiunii sale. Această idee a început să fi e luată în considerare de cercetătorii contemporani şi se regăseşte şi în media de largă circulaţie. În numărul din 24 martie a.c. al revistei „Time”, consacrat celor „10 idei care au schimbat lumea”, se arată că „reiudaizarea lui Iisus” – sintagma folosită de cercetători – constituie cea mai puternică tendinţă în domeniul religiei.

Michelangelo subliniază universalitatea lui Dumnezeu şi înrudirea tuturor oamenilor, începându-şi naraţiunea cu Geneza, nu cu

naşterea lui Iisus. Bisericii predicând exclu-sivismul şi împărtăşind iubirea divină doar unui număr limitat de oameni, Michelangelo îi opune toleranţa faţă de toate credinţele, chiar şi de cea dispreţuită, a evreilor.

Una din frescele ilustrând această idee este cea cu portretul lui Aminadab, tatăl lui Naason, situată deasupra celei cu Suveranul Pontif şezând pe tronul său. În ebraică, Amin-adab înseamnă „din partea poporului meu, un prinţ”. Biserica interpretează expresia „prinţul evreilor” ca o referire directă la Iisus. Michel-angelo l-a poziţionat pe Aminadab, „prinţul evreilor”, ca pe un substitut al lui Iisus.

Înfăţişându-l aşezat, drept – cum sunt

rareori fi gurile din fresce – artistul a dorit să evidenţieze importanţa personajului. În plus, un cerc galben apare încrustat pe braţul stâng al veşmântului său. (Detaliul a fost remarcat abia după restaurarea picturii, încheiată în anul 2001). Acest petic e o aluzie sugestivă la semnul ruşinii, impus evreilor din Europa de către cel de-al patrulea Conciliu Lateran din 1215 şi de inchiziţia practicată în secolul al XV-lea. (Lateran – palat din Roma, fostă reşedinţă papală în Evul Mediu – M.R.). Plasându-l direct deasupra capului Papei, pictorul a vrut să reamintească originea evreiască a lui Iisus, condamnând, totodată, tratamentul înjositor aplicat de Biserică evre-ilor. În altă frescă, situată peste uşa de intrare a Papei în biserică, este pictat profetul Zaharia cu însuşi chipul lui Iulius al II-lea. Deasupra umărului său, un înger micuţ face un gest provocator cu degetele.

În simbolismul imaginilor din Capela Six-tină putem identifi ca „recomandarea” făcută Bisericii de autorul lor, de a-i trata pe evrei conform „Divinei Favori”. O mărturie convin-gătoare a fi losemitismului lui Michelangelo o găsim în „Judecata de apoi”, pictată deasupra altarului. Aici, un înger cu părul auriu, îmbră-cat în roşu, postat deasupra capului lui Iisus, arată spre doi oameni din grupul cunoscut sub numele de „Drepţii”, o colecţie de fi guri reprezentându-i pe cei privilegiaţi să stea în Paradis, alături de Iisus, graţie faptelor lor bune de pe pământ. Michelangelo îi pictează pe cei doi cu trăsături evident evreieşti. Unul are pe cap boneta dublu ţuguiată, pe care Biserica îi obliga pe evrei să o poarte pentru a perpetua prejudecata medievală că aceştia, ca unelte ale diavolului, au coarne. La celălalt personaj, vedem boneta galbenă a ruşinii pe care, în secolul al XIII-lea, Biserica i-a silit pe bărbaţii evrei s-o poarte în public. În faţa celor doi, o femeie cu părul uşor acoperit, îi şopteşte ceva unui tânăr în pielea goală. Acesta din urmă seamănă cu Pico della Mirandola, dascălul din tinereţe al artistului, care poseda cea mai bogată bibliotecă din lume în domeniul Caba-lei, dezvăluindu-i lui Michelangelo secretele doctrinei mistice şi insufl ându-i respect faţă de poporul evreu.

Acordându-le evreilor un loc în rai, alături de Iisus, Michelangelo s-a situat pe o poziţie, considerată blasfematorie atunci, care şi astăzi provoacă dezbateri aprinse în lumea creştină. El era fascinat nu numai de evrei, dar şi de textele iudaice. În celebrul său panou „Căderea lui Adam şi a Evei”, Michelangelo pictează ceea ce nici un artist din Occident n-a făcut înaintea lui şi, probabil, nici după. Fructul oprit al Arborelui Cunoaşterii a fost consi-derat întotdeauna mărul. Tradiţia evreiască nu împărtăşeşte această credinţă universală. Există un indiciu în Talmud că Dumnezeu nu ne pune niciodată în faţa unei difi cultăţi care să nu ofere şi propriile ei mijloace de soluţionare. Drept consecinţă, ni se propune ca Arborele să fi e un smochin. Când şi-au dat seama de vina şi de ruşinea goliciunii lor, Adam şi Eva – ne spune Biblia – s-au acoperit cu frunze de smochin, remediu oferit de aceeaşi sursă de la care s-a tras păcatul. Dacă priviţi cu atenţie fresca descriind păcatul originar, veţi constata că fructele care atârnă în Arborele Cunoaşterii sunt nişte smochine zemoase. Studiind Midra-şul, Michelangelo a ales interpretarea rabinică a poveştii biblice, alta decât cea acceptată de toţi contemporanii săi creştini.

Nenumărate exemple ale atitudinii pri-etenoase faţă de evrei se găsesc în frescele capelei, după cum am încercat să demonstrăm în cartea noastră. Până şi locul unde îşi afl ă mormântul are o anumită semnifi caţie. În-gropat întâi la Roma, adus apoi la Florenţa, unde se născuse, de către admiratorii săi, Michelangelo se odihneşte pentru eternitate în Bazilica Santa Croce.

Dar povestea nu se încheie aici. În 1850, la aproape 300 de ani de la înmormântarea sa la Florenţa, noua faţadă, devenită celebră, a bazilicii a fost concepută de un arhitect evreu, Nicoló Matas. Întrucât nu s-a îngăduit ca nu-mele lui să apară pe zidurile clădirii, acesta a cerut ca deasupra uşii centrale să fi gureze Steaua lui David. Şi astfel, lăcaşul adăpostind trupul celui care, cunoscând Cabala, Midraşul, tradiţiile evreieşti, a reuşit să transmită mesa-jele lor în cele mai frumoase fresce din lume, se deschide cu o uriaşă Magen David.

Prezentare şi traducere MANASE RADNEV

C O D U L L U I M I C H E L A N G E L O

apar însă în ordine cronologică rareori figurile din fresce – artistul a dorit să

praleveseevfeunsediboleido

SECRETELE IUDAICE ALE CAPELEI SIXTINE

Sub acest titlu, revista americană „World Jewish Digest” a publicat într-un număr recent un incitant articol despre opera de căpetenie a genialului artist italian, încercând să descifreze simbolurile ei secrete, „codul” ei, cuvânt ajuns la modă după best-sellerul lui Dan Brown. Autorul lui, rabinul Benjamin Blech, profesor de Talmud la Yeshiva University din New York, este un cunoscut lider religios, autor a numeroase cărţi şi studii consacrate spiritualităţii iudaice. Scrie cu regularitate în principalele publicaţii americane şi, într-un clasament în-tocmit de revista „Jewsweek” al celor mai infl uente 50 de personalităţi evreieşti din Statele Unite, ocupă locul 16. Împreună cu Roy Doliner, cercetător în iudaică şi pasionat de creaţia lui Michelangelo, Blech a redactat lucrarea „Secretele Capelei Sixtine: Mesajele ascunse ale lui Michelangelo din inima Vaticanului” („The Sistine Secrets: Michelangelo’s Forbidden Messages in the Heart of Vatican”), apărută la începutul acestui an.

Vă prezentăm extrase din articolul sus-menţionat, interesant nu numai prin ipotezele sale ci şi pentru demonstrarea legăturilor profunde dintre lumea evreiască şi unul dintre cei mai mari artişti ai omenirii.

Deasupra tronului Papei, Michealangelo l-a pictat pe Deasupra tronului Papei, Michealangelo l-a pictat pe Aminadab, personaj evreiesc al Bibliei, având pe braţul Aminadab, personaj evreiesc al Bibliei, având pe braţul

stâng semnul galben al ruşinii, reproşând astfel conducă-stâng semnul galben al ruşinii, reproşând astfel conducă-torilor Bisericii tratamentul înjositor aplicat evreilor.torilor Bisericii tratamentul înjositor aplicat evreilor.

Fragment din pictura plafonului Capelei Sixtine. Fragment din pictura plafonului Capelei Sixtine. Ea conţine nouă episoade din Geneză şi patru Ea conţine nouă episoade din Geneză şi patru

descriind salvarea poporului lui Israeldescriind salvarea poporului lui Israel

REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 304-305 (1104-1105) - 30 septembrie - 27 octombrie 2008 11