Rationalismul si Empirismul

Rationalismul considera ratiunea drept singura sursa si temei al cunoasterii. Deja Platon distingea intre opinie si stiinta: opinia era aproximativul, posibilitatea, iar cunostinta stiintifica era certitudinea. Acest lucru este explicat de rationalisti prin exemplul dat de judecatile matematice, acestea urmaresc reguli prestabilite, universale care conduc spre un rezultat adevarat. De asemenea, aplica o nota discordanta teoriei empiriste punctand faptul ca simturile ne pot insela cu privire la realitatea exterioara,ba mai mult, aceasta se afla intr-o continua schimbare si deci perceptia asupra lucrurilor nu conduce spre Adevar. Pragmatismul reprezentat de William James va gasi ca temeiul cunoasterii st chiar in utilitatea lui. Filosoful afirma ca adevarul nu are caracter absolut, nu este rupt de viata asadar cunoasterea are caracter concret care-si gaseste aplicabilitate in viata de zi cu zi. Desi toate cunostintele noastre pot fi puse la indoiala, ramane ceva totusi de care nu ne putem indoi si anume faptul ca eu gandesc, deci exist. Descartes hotaraste sa se interogheze pe sine pentru a vedea pana unde va ajunge cu indoiala: pune la indoiala faptul ca are corp, maini, ca se afla intr-o camera, si ajunge la concluzia ca aceste lucruri pot exista in vis, nu in realitate. In schimb, ii este greu sa se indoiasca de adevaruri matematice, cum ar fi 2+2=4. Desi o serie de lucruri care par sigure au fost puse la indoiala, ramane ceva sigur si anume ca omul gandeste,se indoieste, asadar nu se poate indoi ca se indoieste. In acest fel, Descartes a ajuns la principiul sau bine cunoscut. Ratiunea este aceea fara de care omul nu poate fi,ratiunea este esenta lui si deci ratiunea conduce spre certitudinea clara si evidenta despre care vorbea Platon. Filosofii empiristi au considerat ca intreaga noastra cunoastere isi are sursa in impresiila simturilor, iar daca o opinie nu provine din datele senzoriale, atunci ea nu poate fi considerata cunoastere. Empirismul formuleaza prin intermediul lui Locke principalele sale teze: exista o cunoastere nemijlocita, cunoastere senzoriala considerata cunoastere pura, adica independent de subiectul cunoscator; cea de-a doua teza se refera la procesul reflectiei. In urma senzatiei produse de obiectul exterior, intelectul intervine si proceseaza caracteristicile obiectului creandu-si astfel o perceptie asupra lui. In cunoastere, subiectul este pasiv, lipsit de spontaneitate, numai obiectul este active; cunostinta este o copie a realitatii exterioare si ideea obiectului si aceea a obiectivitatii sunt opuse ideii de activitate a subiectului. Tocmai aceste idei empiriste sunt considerate pncte slabe de catre rationalisti si vor constitui obiectul criticilor. Mai tarziu, Immanuel Kant, va realiza o coeziune intre rationalism si empirism, fundamentandu-si teoria despre cunoastere asupra conceptelor de a priori si a posteriori. In ceea ce priveste originea, cunoasterea este in totalitate dependenta de experienta:cronologic, nici o cunoastere nu precede in noi experienta, si cu ea incepe orice cunoastere.Cu toate acestea, desi cunoasterea incepe cu experienta, nu inseamna ca ea provine in totalitate din experienta. Exista un gen de cunostinte pentru care nu avem nevoie sa apelam la experienta sensibila pentru a le justifica, pentru a le proba validitatea. Astfel de cunostinte se numesc a priori si sunt independente de orice fel de experienta. Cunostintele empirice sunt cele derivate din experienta. Ele sunt exprimate prin judecati a posteriori. Cele a priori au un caracter necesar si universal pe cand cele a posteriori nu au caracter necesar si universal. Mai mult, Immanuel Kant face si o distinctie intre judecatile analitice si cele sintetice. In privinta izvorului si temeiului cunoasterii au reflectat numerosi filosofi, interogatiile pe care le presupune ramanand inca deschise posibilelor raspunsuri. Bertrand Russell distinge doua forme ale cunoasterii: cunoasterea lucrurilor al carei obiect este cunoasterea experientei nemijlocite si cunoasterea adevarurilor al carei obiect este cercetarea principiilor generale, a legii gandirii intuite in mod nemijlocit. Fiecare forma de cunoastere are doua tipuri: cunoatere imediata si cunoastere derivata.Cunoasterea imediata a lucrurilor sau prin experienta consta in cunoasterea nemijlocita a datelor senzoriale,a calitatii sensibile,a relatiilor spatiale si temporale.Cunoasterea derivata a lucrurilor sau cunoasterea prin descriere presupune atat cunoasterea nemijlocita a ceva,cat si cunoasterea de adevaruri. Cunoasterea imediata de adevaruri sau cunoasterea intuitiva enunta ceea ce este dat in simturi si anumite principii logice. Cunoasterea derivata de adevaruri consta in ceea ce putem deduce din adevaruri intrinsec evidente prin folosirea principiilor de deductie intrinsec evidente. Fundamentala este cunoasterea prin descriere: ea trimite la princiupiul epistemologiei empiriste. Orice propozitie pe care o putem intelege trebuie sa fie compusa in intregime din constituenti pe care ii cunoastem neijlocit Importanta cunoasterii prin descriere consta in faptul ca ea ne permite sa trecem dincolo de limitele experientei noastre private. De asemenea B Russell concluzioneaza ca convingerea adevarata este cunoastere doar daca este dedusa dintr-o convingere adevarata si este dedusa dintr-un rationament corect. Asemanarea dintre cele doua teorii despre cunoastere reiese din aceea ca a avea o opinie nu inseamna neaparat ca avem cunostinta de ceva ci doar ca noi am adoptat o pozitie din unghiul din care vedem noi lucrurile, fara a avea vreo justificare. Daca Platon considera ca gandirea, intelectul este modalitatea prin care ajungem la cunoastere cu conditia ca gandirea sa nu fie perturbata de simturi, Russel considera ca gandirea nu stie cand a atins adevarul. Din punctul meu de vedere cunoasterea se realizeaza cu ajutorul a doua elemente: gandirea, sufletul. Gandirea este aceea care,daca este stimulata ne va face pe noi sa ne dorim sa aflam mai mult si chiar daca acest lucru ne va aduce in fata faptului ca nu cunoastem nimic ne ajuta sa evoluam si sa constientizam ca intelectul este acela care ne arunca deasupra lucrurilor. Daca gandirea nu stie cand a atins cunoasterea adevarului, sufletul o va sti cu siguranta. Din unghiul din care privesc eu lucrurile, consider ca intrebarile despre lume deschid mintea, iar mintea deschide sufletul care va sti cu siguranta unde se indreapta si cum sa afle Adevarul.