Aderenþa la miºcarealegionarã ºi ascensiuneapoliticã de moment, pe arip-

ile acestei miºcãri, au avut ºi consecinþenegative pentru poet. Am arãtat reacþiadezaprobatoare a lui Zaharia Stancu.Ne referim acum ºi la aceea a lui PetrePandrea. Acesta constata, în 1940, cã„eram prieten intim ºi cu Haig(Acterian) ºi cu Radu (Gyr) dar ne evi-tam pe stradã de ani de zile” (P.Pandrea, op.cit., p. 101).

Prin funcþia deþinutã, Radu Gyr aaplicat politica legionarã de românizarea forþei de muncã, de îndepãrtare a per-sonalului evreiesc de la „teatrelenaþionale, operele române, teatrele particulare, sub-venþionate sau nu de stat precum ºi de la orice formaþiu-ni sau înjghebãri cu caracter artistic sau teatral”(Monitorul Oficial, nr. 211, 11 sept. 1940, p. 5335).Direct sau indirect, persoana sa a fost legatã de acþiuniledin acel timp ale miºcãrii legionare. Astfel, contempo-ranii au înregistrat cã, la 28 noiembrie 1940, a doua zidupã asasinarea lui N. lorga ºi V. Madgearu de cãtrelegionari, Radu Gyr împreunã cu unii legionari din lumeateatrului au intrat la Café de la Paix îmbrãcaþi în cãmãºiverzi ºi cu pistoale la brîu ºi au consumat prãjituri ºi bere.Acelaºi Z. Stancu, aflat acolo, a înregistrat starea lorafectivã, legînd-o de asasinatele comise: „Feþele lorstrãluceau de bucurie” (Z.S., op.cit., p. 280).

Tensiunile dintre generalul Ion Antonescu ºi H. Sima,provocate de concepþiile lor diferite asupra acþiunii deguvernare, au determinat pe legionari sã se pregãteascãpentru a se opune generalului ºi a acapara întreaga putereîn stat. La 20 ian. 1941, I. Hudiþã, secretar general-adjunct al PNÞ, consemna în Jurnalul sãu informaþia cã„la Teatrul Naþional, Radu Gyr a organizat un alt centrude rezistenþã” al legionarilor (I. Hudiþã, Jurnal politic,vol. II, 2000, p. 227).

La 21 ianuarie 1941 s-a declanºat rebeliunealegionarã. Din balconul Teatrului Naþional Bucureºti,Gyr a rostit un discurs, îndemnînd la rãzboi civil.Legionarii din clãdirea Teatrului Naþional au tras cuarmele în trupele care pãzeau Palatul Telefoanelor. Înpiaþa Teatrului s-au produs încãierãri soldate cu numeroºimorþi. (Z.S., op. cit., p. 351). În 1956, rememorîndfaptele, Radu Gyr ºi Petre Pandrea au „rîs împreunã de

discursurile þinute (de Radu Gyr, n.n.)cu Haig Acterian de pe TerasaTeatrului Naþional în faþa Palatuluizgîrie nori al Telefoanelor cu prilejulrebeliunii din ian. 1941. Ei au þinutdouã discursuri banale ºi pompoase.Erau slabi oratori. Alocuþiuni entuzi-aste. Cît despre folosirea armelor, P.Pandrea, care a fost în 1941 avocat alapãrãrii pentru Haig Acterian, susþineaîn 1956 cã „s-a tras în mulþime cu douãmitraliere instalate de serviciul secret înmod provocator (în clãdirea PalatuluiTelefoanelor, n.n.) dupã alocuþiunilepronunþate. N-au tras ei. Au trasantonescienii. Habar n-aveau de

mitralierele ascunse în cuiburile de piatrã ale palatuluizgîrie-norilor. Au rãmas uluiþi de rãpãituri ºi s-au ascunscu Marieta Sadova (actriþã, soþia lui Haig Acterian, n.n.)în incinta ºi în culisele Teatrului Naþional” (P. Pandrea,op. cit., p. 101). Poate cã Radu Gyr ºi Haig Acterian nuau fost iniþiatorii folosirii armelor, dar se ºtie cã PalatulTelefoanelor a constituit unul din principalele puncte aleconfruntãrii armate dintre legionari ºi trupele fidele gen-eralului Antonescu.

La 23 ian 1941, Radu Gyr, „în piaþa Palatului, þineamulþimii discursuri intransigente” ( M. Sebastian, op. cit.,p. 294). Probabil poetul nu era la curent cu faptul cã înacea zi conducãtorii Legiunii ajungeau, prin intermediulLegaþiei Germaniei din Bucureºti, la o înþelegere cu gen-eralul Antonescu privind depunerea armelor de cãtrelegionari. Rebeliunea fiind înfrîntã, numeroºi conducã-tori legionari s-au refugiat în Germania ori s-au ascuns.Prezenþa forþelor germane ºi mai ales implicarea Legaþieigermane în realizarea înþelegerii de încetare a luptelordintre legionari ºi armata condusã de generalulAntonescu creau o impresie de impunitate pentru rebeli.Dupã încetarea luptelor, Radu Gyr ºi Haig Acterian s-auprezentat la slujbã (25 ian 1941) „Comme si de rien n’e-tait”, nota M. Sebastian în Jurnalul sãu, adãugînd: „vineacum momentul telegramelor de devotament” (Idem).

La o sãptãmînã dupã înfrîngerea rebeliunii, Rady Gyrse afla încã în libertate ºi a participat la adunarea gener-alã a Societãþii Scriitorilor Români. Chestionat de Z.Stancu asupra intenþiei sale de a impune un comitetlegionar la conducerea SSR, Gyr s-a disculpat zicînd cãtotul fusese o glumã (Z.S., op. cit., p. 388).

! ! 1717Revista românã nr. 2 (56) / 2009

RADU GYR,RADU GYR,„RAPSODUL POPULAR AL PUªCÃRIILOR”„RAPSODUL POPULAR AL PUªCÃRIILOR”

(II)(II)

Traian D. LAZÃRTraian D. LAZÃR

La 31 ianuarie 1941, un comunicat al Ministerului deInterne anunþa arestarea mai multor legionari în Capitalã,printre care se numãra ºi Radu Gyr. Comunicatul precizacã judecarea rebelilor va începe imediat la CãminulStudenþilor din Calea Plevnei. (I. H., op. cit., p. 249; P.Pandrea scrie cã Acterian ºi Gyr au fost arestaþi „a douazi” dupã înfrîngerea rebeliunii, deci pe 24 ianuarie, ceeace este evident o eroare de memorie). Radu DemetrescuGyr a fost destituit din funcþia de director general alteatrelor naþionale, operelor române ºi spectacolelorîntrucît prin manifestãrile sale s-a abãtut de la Codulfuncþionarilor publici (Monitorul oficial, partea I, nr.36/12 februarie 1941, p. 718). În locul sãu a fost numitLiviu Rebreanu.

Deþinut ºi anchetat la Malmaison, închisoareaServiciului Special de Informaþii, Radu Gyr ºi-a dat pefaþã complicii, ºi-a recunoscut faptele. A fost condamnatla cîþiva ani de închisoare (trei).

Pe cînd se afla deþinut la închisoarea din Braºov,Radu Gyr ieºea în oraº cu aprobarea judecãtorului VaniaGherghinescu, „pentru tratament medical”. Pe promena-da oraºului Gyr se întîlnea cu ªtefan Baciu sau cuNichifor Crainic ºi discutau problemele privind publi-carea poemelor lui Gyr în „Gîndirea”. De obicei,„Gîndirea” nu-ºi plãtea colaboratorii, dar în cazul lui Gyro fãcea (ªtefan Baciu, op. cit., p. 499, 500).

Dupã declanºarea rãzboiului contra URSS, la 22 iulie1941, legionarii au fost îndemnaþi sã plece pe front, sãparticipe la cruciada contra comunismului, pentru a sereabilita. A plecat ºi Radu Gyr. A luat parte la cîtevalupte ºi a scris cîteva reportaje, lãudînd o serie de ofiþerisuperiori, publicate în „Porunca Vremii”. Rezultatul?Autoritaþile au apreciat cã Radu Gyr s-a reabilitat ºi a fostdemobilizat. Poetul va publica o carte de poeme în carecînta cruciada contra comunismului, iar ziarele se vorîntrece în a sublinia ce mare poet ºi mare naþionalist eraautorul (Z.S., op. cit., 351, 352). În acest reviriment a exi-stat însã un hiatus (decembrie 1942 – februarie 1943),provocat de acutizarea neîncrederii autoritãþilor în„liniºtirea” legionarilor. În ajunul Crãciunului 1942,Horia Sima a fugit din lagãrul de la Berkenbrük ºi se cre-dea cã se îndrepta spre þarã. Pe fondul ameninþãrilor ger-mane de a-l înlocui pe mareºalul Antonescu ºi a forma unguvern din elemente pur naþionaliste din þarã ºi elementelegionare din Germania, autoritãþile au apreciat cãlegionarii din þarã au devenit periculoºi. Un numãr de1500 legionari au fost arestaþi ºi internaþi în lagãrul de laTg. Jiu. Printre cei arestaþi ºi internaþi s-au aflat: TraianBrãileanu, fost ministru al Educaþiei Naþionale, P.P.Panaitescu, fost director al ziarului „Cuvîntul” ºi fost rec-tor al Universitãþii Bucureºti, Jean Victor Vojen, fostministru al României la Roma, Ernest Barnea, ideologlegionar, Radu Gyr, fost director al Direcþiei Generale aTeatrelor. Dupã Crãciunul 1942, Gyr a apãrut în lagãrulde la Tg. Jiu îmbrãcat cu palton, cãciulã ºi purtînd ca deobicei ochelari. Evreii din lagãr se temeau cã vor fi ata-

caþi de legionari în timpul nopþii, temere ce nu s-a adever-it. Dimpotrivã, unii legionari au ajuns sã fie cazaþi înaceeaºi cabanã cu evreii, sã stea la aceeaºi masã în canti-nã (Tr. Brãileanu cu Weiss-Albescu, Toivi Zalmanovicietc.) ºi sã-ºi petreacã timpul liber ca parteneri de pocher(Vojen ºi Mayer cu monoclu). Gyr nu juca pocher, el eradoar chibiþ. (Ibidem, p. 243, 247).

Dintre legionari, Gyr era mai apropiat de Jean VictorVojen, care þintea ºefia miºcãrii legionare ºi fãcea demer-suri la Killinger ºi Bova Scopa, ambasadorii Germaniei ºiItaliei la Bucureºti, pentru a fi eliberat. La sfîrºitul luniifebruarie 1943, în lagãrul Tg. Jiu a venit o comisie prezi-datã de colonelul de jandarmi C-tin Tobescu, avînd mis-iunea de a tria pe legionarii arestaþi. „Adus în spate, cuochelarii de baga prinºi dupã urechi ºi cãciula mare olte-neascã înfundatã pe cap”, a intrat la comisie ºi poetulRadu Gyr (ibidem, p. 341). În faþa comisiei, Gyr„vorbeºte ºi se tînguie. A intrat în miºcarea legionarã dinidealism, din naivitate. El nu e om politic, n-a fost vreo-datã om politic. Un seraf rãtãcit pe pãmînt. Este adevãratcã a greºit, dar pentru greºeala lui a suferit destul. A fostºi pe front, s-a luptat cu bolºevicii, ºi a cîntat ca nimenialtul acest rãzboi. Chiar acum de curînd i-a apãrut volu-mul de Poeme de rãzboi. Scoate volumul din buzunar ºiciteºte din el. Comisia se emoþioneazã ºi îl comparã peGyr cu Alecsandri. Poetul aminteºte de fetiþa lui care îlaºteaptã acasã. Colonelul Tobescu l-a luat pe Gyr subgaranþia sa ºi a decis eliberarea lui imediatã. Poetul acãzut în genunchi spunînd: «Vã mulþumesc, domnulecolonel», dupã care a ieºit plîngînd de la comisie. Ajunsîn cabanã a pufnit în rîs: «L-am dus ºi pe ãsta!». A douazi a pãrãsit lagãrul” (Ibidem, p. 341, 352, 353). Era uncinism real, ori unul de paradã, menit sã mascheze sensi-bilitatea rãnitã a poetului, ajuns în situaþia de a imploraclemenþã puternicilor zilei? Subiectivismul lui ZahariaStancu, în relatarea acestei scene, este pus în evidenþã defaptul cã adevãrata cauzã a eliberãrii poetului Radu Gyra fost clarificarea situaþiei lui H. Sima. Fiind descoperitîn Italia, H. Sima fusese readus în captivitate înGermania, ceea ce diminua considerabil pericolulreprezentat de legionari pentru autoritãþile antonesciene.Aceste autoritãþi au apreciat corect cã teoreticienii defelul lui Radu Gyr ºi Ernest Barnea nu constituie un peri-col pentru ordinea existentã ºi i-au eliberat. În schimb,oamenii de acþiune precum J. Victor Vojen, Tr. Brãileanuau rãmas în lagãr, în pofida intervenþiilor sus-puse înfavoarea lor.

Fiind eliberat, poetul, „cuminþit”, îºi va folosi talentulcreînd pentru o lume mai puþin minatã de pericolele inter-pretãrii politice, a ideilor ºi faptelor lui, lumea copiilor. Înanii 1942 – 1944, Radu Gyr a scris ºi publicat 14 cãrþipentru copii (Bimbiricã în lunã, Pinochio automobilist,Darurile lui Moº Crãciun etc).

Memoriile contemporanilor nu dau detalii despre poz-iþia ºi acþiunile lui Radu Gyr sub impactul evenimentelorde la 23 august 1944 ºi dupã, cînd o parte din legionari au

! ! 1818 Revista românã nr. 2 (56) / 2009

rãmas ataºaþi Germaniei naziste, iar altã parte a urmatpoziþia forþelor democratice grupate în BND ºi a regelui.Noua orientare politicã a autoritãþilor române privindpedepsirea criminalilor de rãzboi, defascizarea ºi democ-ratizarea, asumate prin convenþia de armistiþiu, a avutconsecinþe asupra lui Radu Gyr. Poetul a încercat sã sesinucidã, apoi ºi-a petrecut convalescenþa la RîmnicuVîlcea, oraºul soþiei (ªtefan Baciu, op. cit., p. 501, 502).

În martie 1945, Radu Gyr era arestat ºi supus judecãþiiTribunalului Poporului din Bucureºti. El a fost anchetatde fostul sãu prieten ºi coleg de liceu Mihail de Mayo,devenit acuzator public. Mayo i-a cerut sã facã delaþiuniîmpotriva blîndului filosof Vasile Bãncilã. Radu Gyr „1-a sictirit oleacã pe Miºulicã... în timpul anchetei”.Aceastã informaþie i-a fost furnizatã lui P. Pandrea chiarde cãtre Gyr, dupã ieºirea din închisoare. Zaharia Stancuscrie cã, în faþa Tribunalului Poporului (1946), Gyr aadoptat aceeaºi tacticã de vãicãrealã ca ºi în timpulregimului antonescian (februarie 1943), susþinînd cã „n-afost vreodatã legionar. A fost numai simpatizantlegionar... Un poet naiv, un visãtor rãtãcit în politicã etc.”(Z.S., op.cit., p. 414).

Radu Gyr a fost condamnat la 8 ani de închisoare,fiind socotit „vinovat de dezastrul þãrii”, dar de fapt pen-tru cã „a scris niºte cîntece patriotice devenite populare însînul grupãrii politice Totul pentru þarã, grefatã pe nucle-ul terorist al Gãrzii de fier” (P. Pandrea, op.cit., p. 100),aprecia avocatul ºi fostul sãu coleg de clasã din liceu,Petre Pandrea. Obþinerea pedepsei minime prevãzute delege s-a datorat nu tacticii de vãicãrealã adoptatã de Gyr,cum susþine Z. Stancu, ci influenþãrii factorilor decizion-ali de cãtre Petre Pandrea. „M-am certat cu Mihail deMayo (colegul meu ºi al lui de liceu), cu Avram Bunaciu(ºeful acuzatorilor publici ºi fostul meu secretar), cuLucreþiu Pãtrãºcanu (ministrul justiþiei ºi cumnatul meu)ca sã pot obþine minimum de pedeapsã”, scrie P. Pandrea.

În 1948, Pandrea, condamnat ºi el în cadrul lotuluiPãtrãºcanu, 1-a întîlnit ºi a stat în aceeaºi celulã cu Gyr, laînchisoarea Aiud. „Ne sculam ºi ne culcam în versuri pusepe muzicã de Radu Gyr, rapsodul popular al puºcãriilor”,îºi amintea P. Pandrea dupã eliberare. Din „poet al flo-rilor”, Gyr a devenit „poetul suferinþelor cumplite alepoporului sãu pe ultimele decenii (1938-1956)”, precizaP. Pandrea, atribuindu-i poetului, din simpatie pentrudetenþia lor comunã în închisorile comuniste, propriileconcepþii democratice antidictatoriale ºi anticomuniste.

Condamnarea lui Radu Gyr, de cãtre TribunalulPoporului, a avut consecinþe asupra familiei: soþia nu aputut ocupa un loc de muncã potrivit pregãtirii sale ºi afost nevoitã sã-ºi cîºtige existenþa confecþionînd nasturide lemn, iar fiica sa „a fost persecutatã de comuniºti ºi nui s-a dat acces la Universitate”, ea devenind studentã abiadupã ieºirea tatãlui sãu din închisoare.

Dupã executarea celor 8 ani de închisoare, Radu Gyra mai fost reþinut în detenþie încã 2 ani ºi a fost eliberat în

iulie 1956. Întîlnindu-1 pe Gyr imediat dupã eliberare,Petre Pandrea constata cã detenþia nu a afectat semnifica-tiv starea fizicã ºi spiritualã a poetului. „Poetul a ieºitdupã 18 ani de pîrnaie, alert, lucid politicos, dîrz ºi fiindca o sabie de Toledo, cavaler ºi mandarin deschis geniu-lui binelui, gata de a înfrunta geniul rãului, în continuare.Nu 1-a intimidat nimic. E gata s-o ia d’a capo”. În con-cepþia lui Pandrea, orice boalã, orice suferinþã te cãleºtepsihic, te înnobileazã, iar detenþia a jucat acest rol pentrupoet.

Se pare cã memorialistul atribuie ºi poetului dîrzeniaºi combativitatea sa de avocat oltean hîrºit de înfruntãrilela barã. Faptele ni-1 aratã pe Gyr mai degrabã ca pe un omresemnat de tragismul existenþei, susþinut numai de filonulpoeziei.

Între anii 1963 ºi 1975 (anul decesului), Radu Gyr afost redactor la revista “Glasul patriei”. Revista, editatãde Ministerul de Interne, era destinatã emigraþiei ºi exilu-lui românesc ºi nu se difuza în interiorul þãrii. Printrecolegii de redacþie ai lui Radu Gyr s-au numãrat: NichiforCrainic, Nedic Lemnaru, P.P. Panaitescu, RaduBudiºteanu, C. Noica, C.C. Giurescu, I. Vinea, H.Y.Stahl, Pãstorel Teodoreanu, ªerban Cioculescu, RomulusDianu, Vladimir Streinu, Neagu Rãdulescu, MirceaGrigorescu, Al. Hodoº, Petre Gheaþã, Gh. Tãtãrescu.Membrii redacþiei erau deci foºti deþinuþi ori intelectualicãrora li se luase dreptul de semnãturã în alte ziare ºireviste ale regimului. Publicaþia fusese întemeiatã deGeorge Ivaºcu, el însuºi fost deþinut politic.

„Redacþia arãta ca o curte de anchetã, dupã eliberareacondiþionatã a deþinuþilor. Aceºtia lepãdaserã – la ordin –hainele vãrgate ºi trecuserã la þinutã civilã, la costumeledin garderoba antebelicã de care mai dispuneau. Ei încer-cau sã-ºi revinã, sã se destindã dupã regimul de carcerã,sã respire, sã fumeze, sã recapete uzul condeiului.Aproape toþi se cunoºteau între ei, deºi aparþineau unorgeneraþii diferite sau fãcuserã închisori diferite, aproapetoþi, în chip spontan, cu impulsul primului pas «liber» auîncercat sã participe la crearea unei atmosfere de cole-gialitate sau de salon literar. Nu era simplu, condiþia erastînjenitoare, traumele erau prea vii, purtate de fiecare înparte, dar cei în cauzã se respectau, se regãseau, oricît dediferite fuseserã simpatiile sau opþiunile literare de odin-ioarã” (Nedic Lemnaru, în N. Crainic, op.cit., p. XXII-XXIII). Ca redactor la revista „Glasul Patriei”, Radu Gyrdevenise „crainicul unei ideologii pe care o combãtuse oviaþã întreagã” .

Dar în timp ce unii dintre foºtii deþinuþi, membri airedacþiei, reintraserã ori vor reintra pe scena literar-ºtiinþificã, publicau, erau reeditaþi, fie ºi într-o formã cen-zuratã, lui Radu Gyr nu i s-a dat aceastã posibilitate.Ultimele poeme i-au fost publicate abia în anul 1993, laeditura „Vremea”.

! ! 1919Revista românã nr. 2 (56) / 2009