raport anual 2017 - tasuleasa socialproiect sau de leadership, cel mai ușor înveți pe cineva prin...

42
2017 Raport anual

Upload: others

Post on 09-Feb-2020

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

2017Raport anual

Cuprins:Cuvânt din partea președintelui

Cuvânt din partea președintelui Tășuleasa Social Cluj

Tășuleasa: în ce credem și ce promovăm Board & Staff

Ce am făcut în 2017 – principalele proiecte Am susținut și alte idei frumoase 2017 în cifre

Mulțumiri. Parteneri/ sponsori/autorități

Cuvânt din partea președintelui

Alin Uhlmann Ușeriu este președintele Asociației Tășuleasa Social. După ce a învățat despre voluntariat în Germania, a revenit în țară și a pus bazele unei adevărate școli de voluntariat și mentorat în România. La poalele munților Călimani, alături de echipa Tășuleasa Social îi place să spună că plantează mai mult decât copaci, plantează idei.

“De la ajutorarea sinistraților după inundații până la proiectele de management al Parcului Național Călimani, acțiunile asociației Tășuleasa Social s-au centrat pe protecția mediului, teme sociale și educație. În prezent cele mai de anvergură proiecte ale noastre sunt Pădurea Pedagogică - unică în România, campaniile de împăduriri – la cea mai recentă cu 1.200 de voluntari s-au plantat copaci pe 10 hectare de teren, Maratonul Via Maria Theresia, Școala de Mers pe Munte și Camionul de Crăciun.

Peste 40.000 de voluntari s-au implicat în acțiunile din cei 17 ani ai Tășuleasa Social, învățând prin exemple concrete ce înseamnă protecția mediului, cum se organizează și se derulează un proiect și de ce e important să îți pese de cei din jur.

Încercăm să evidențiem prin acțiunile noastre importanța majoră pe care o are educația. Indiferent de ce tip de educație vorbim - cea formală făcută în școală, cea făcută acasă sau cea pe care o primești în interacțiunea cu alții, ea este pilonul central al evoluției unei nații. Fie că e vorba de cunoașterea mediului, de știința gestionării unui proiect sau de leadership, cel mai ușor înveți pe cineva prin puterea exemplului, arătându-i cum să facă o acțiune, încurajându-i să își focalizeze energia, să caute soluții și să își asume rezultatele, chiar și cele care nu sunt conform așteptărilor.

Educația este de fapt pariul pe care îl facem cu generațiile viitoare. Un proverb chinez spune că dacă vei să saturi un om o dată îi dai un bol de orez, dacă vrei să scapi de foamete un sat, îi înveți pe săteni să cultive orez. Cam așa procedăm și la Tășu. Credem că educând noile generații, învățând un copil să planteze copaci în acțiunile Tășuleasa Social, el nu o să taie cu drujba peste ani un arbore pe care poate chiar el l-a sădit.

Curaj, ușor poate oricine!“

Alin Uhlmann Uşeriu Președinte Tășuleasa Social

Cuvânt din partea președintelui Tășuleasa Social Cluj

“Participând la activitățile asociației Tășulesa Social și urmându-i exemplul, de câțiva ani am reușit să coagulăm un grup de voluntari din Cluj cu aceleași valori și aceleași deziderate, voluntari care să fie dispuși să se implice în problemele societății în care trăim: mediu, educație, social, voluntariat, cultural.

Ne-am bucurat să fim alături de proiectele asociației “mame”, să dăm o mână de ajutor unor idei care ne-au înflăcărat. Printre ele se numără plantările, amenajarea și supravegherea competiției Via Maria Theresia, Școala de Mers pe Munte - proiecte care ne-au devenit dragi de la început și la care, de atunci, ne implicăm an de an. Pădurea Transilvania ne-a adus multă bucurie în fiecare an, deoarece am reușit să mobilizăm o mulțime de participanți din județul nostru.

Ne bucurăm că am reușit să extindem aria de distribuție a cadourilor de la Camionul de Crăciun, astfel că acum doi ani am ajuns în județul Cluj la peste 5.500 de elevi, iar de anul trecut și în județul Sălaj, la peste 4.000 de elevi. Am reușit să colaborăm cu autoritățile locale, Inspectoratul Școlar Județean, Prefectura - care ne-au dat un real ajutor pe parcursul activităților noastre. De asemenea am reușit să motivăm elevii școlilor participante la Camionul de Crăciun să participe și la Ziua Voluntarilor Mici - un proiect de responsabilizare a lor pentru a se implica în comunitatea în care trăiesc.

Micul nostru grup s-a mărit de la an la an și suntem bucuroși că am reușit să atragem voluntari noi, să-i impulsionăm pe alții să se implice în societate și să ne urmeze exemplul.“

Kitty Bojan Președinte Tășuleasa Social Cluj

Tăşuleasa Social - în ce credem și ce promovăm Suntem o organizație care are deja vechime în tot ceea ce înseamnă activitate non-guvernamentală în România. Cu un istoric de peste 17 ani, putem spune că am contribuit la schimbarea de optică a mai multor generații care au învățat să privească lucrurile într-o nouă perspectivă, a muncii depuse acum, cu efecte mult mai extinse în timp. Ne-au fost alături și în acest an prieteni vechi și prieteni noi și tot mai mulți colaboratori dornici să afle mai mult despre activitatea noastra. Rămânem consecvenți în a spune că funcționăm după câteva principii simple: credem în voluntariat, respect pentru natură, educarea tinerilor prin exemple practice și dezvoltarea curajului civic în rândul comunității, prin implicarea membrilor acesteia în probleme sociale și de mediu.

Voluntariatul e contribuția pe care un cetățean o aduce societății. Indiferent de domeniul în care o persoană alege să facă voluntariat, considerăm că efortul său este neprețuit pentru că acțiunea sa este fără monedă de schimb.

Respectul pentru natură înseamnă exploatarea resurselor naturale având în vedere viitorul. Nu poți exploata resursa, fie ea și regenerabilă, fără un plan sustenabil care să asigure continuitatea acesteia. În timp ce parcurgeți acest raport, economia consumă resurse pe care le luăm practic împrumut de la generațiile care vor urma. Este aceasta o bună soluție pentru cei ce vor veni? Nu ar trebui să începem să punem la loc ce consumăm? Este timpul să gândim global și să acționăm local.

Cei care participă la acțiunile Tășuleasa Social au posibilitatea să învețe voluntariat prin exemple practice. De la plantarea unor puieți și sisteme de colectare selectivă, toți voluntarii dobândesc aici noțiuni teoretice și practice, care lângă deprinderea de a lucra în echipă și de a construi proiecte sunt cunoștinte pe care le pot folosi și după ce și-au încheiat colaborarea cu noi.

Vedem uneori cu tristețe în jurul nostru cum proiectele bune sunt întârziate de reținerea de a da viață unei inițiative și de convingerea că nu se poate face nimic, pentru că nimeni nu te ascultă. Curajul civic înseamnă să te implici în problemele pe care le vezi în jurul tău, să încerci să schimbi lucrurile și să găsești calea dialogului.

MisiuneCredem în voluntariat, spirit de echipă, responsabilitate și solidaritate. Suntem încrezători că plantăm mai mult decât copaci, plantăm idei. Viziunea noastră este ca, într-o bună zi, toți cei care au trecut măcar o dată pe la Tășuleasa Social să schimbe România într-o țară în care regulile nu sunt făcute pentru a fi încălcate.

Board

Cătălina Anton Duhanes manager Medimpact

Bogdan Brânzaș Branzas Design

Marcel Iureșactor

Don Lothropom de afaceri

Mircea Miclea psiholog

Alin Uhlmann Uşeriu președinte

Ana Szekely director executiv

Tibi Uşeriuadministrator,

manager de proiect Via Maria Theresia

Willi Meistervicepreședinte

Stepan Andronic inginer silvic,

manager de proiect Pădurea Pedagogică

Iulian Gabor sociolog,

manager de proiect Ziua Voluntarilor Mici și Școala de Mers pe Munte

Livia Hobelospitalitate

Marc Nicolae (Victoraș)mentenanță

Fazekas Gyongyiexpert contabil

Valer Covrigjurist

Staff

Prima ediție a concursului de sănii trase de câini Husky și Malamut În perioada 21-22 ianuarie 2017 peste o sută de câini nordici, între care Husky, Malamut de Alaska, Samoyed şi câinele de Groenlanda, înhămați la sănii, şi-au purtat stăpânii pe zăpada din Pasul Tihuța, pe un vechi drum al romanilor, la un concurs internațional de atelaje canine.

Concursul de atelaje a fost organizat de Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud și de Tășuleasa Social, sprijinită de autoritățile locale, dar şi de preotul catolic Kiss Attila, multiplu campion la astfel de concursuri.“Concursul este la prima ediție şi a inclus probe pentru sănii trase de doi, patru, şase şi opt câini, antrenați special pentru astfel de competiții. Eu sunt convinsă că acest concurs de atelaje canine o să aibă un foarte mare succes şi o să devină o tradiție. Este pentru prima dată când organizăm un astfel de concurs şi deja avem participare internațională, din trei țări – Republica Moldova, Ungaria şi Bulgaria – ceea ce este un foarte mare lucru. Sunt 24 de atelaje care au luat startul”, a declarat Martilda Ghubeş, preşedintele Asociației Chinologice Bistrița-Năsăud.

Concursul a inclus probe de 4 şi 11 kilometri. “Cam de zece ani există tentative pentru de-a organiza astfel de concursuri în România, unele chiar reuşite. Acesta este primul concurs organizat în România care are ca trasee bătute cu ratracul, practic am asigurat condiții la nivel mondial de desfăşurare a concursului. Şi la nivel mondial sunt puține țări care se pot lăuda cu frumusețea pe care o putem noi oferi aici. De mulți ani se fac demersuri importante ca acest sport să fie recunoscut în România. Toate țările europene au recunoscut acest sport, dar din păcate România încă nu. Există un dosar cu 300 de pagini depus la Ministerul Sporturilor şi noi vrem să atragem atenția că am reuşit să asigurăm condiții europene desfăşurarea concursului”, a declarat Damaschin Berende, unul dintre organizatori.

Ce am făcut în 2017

Festivalul de Schi fond și Biatlon Rodica Drăguș împreună cu temerarii ei, pe care însuși actorul Marcel Iureș îi susține, au organizat și în 2017 Festivalul de Schifond și Biatlon de la Piatra Fântânele! La final de ianuarie, în 28 și 29, pe Pășunea Rusu din Piatra Fântânele, a avut loc această competiție la care au participat 120 de sportivi din România.

Vremea a ținut cu participanții, iar competiția organizată de Direcția Județeană Pentru Sport în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Bistrița și Liceul cu program sportiv a fost susținut de Tășuleasa Social, UM 01331 Bistrița, Inspectortaul Școlar și Inspectoratul județean de Jandarmi Bistrița.

Festivalul a cuprins pe lângă probele sportive foarte apreciate de participanți și demonstrații militar aplicative ale celor de la Brigada Mecanizată “Grigore Bălan”, Cupa Cercetașilor, o Cupă a veteranilor de la schi, jocuri de iarnă și multă, multă bună dispoziție.

27 de pași Motorul din spatele proiectului Via Maria Theresia a fost și este Tibi Uşeriu. În 2017 a câștigat pentru a doua oară maratonul 6633 Arctic Ultra, competiție de o duritate extremă, în cadrul căreia oricine ajunge la linia de finiș a depășit limite greu de imaginat. E un ultramaraton în cadrul căruia, pe lângă lungimea traseului, concurenții trebuie să îndure temperaturi extrem de scăzute și să care după ei sania cu logistica proprie. Dar… ușor ar fi putut oricine!

Pentru amatorii de sport, participările lui la diverse competiții sportive sunt cunoscute, ne-au motivat și pe noi, restul echipei Tășuleasa să devenim mai activi, să facem sport. Un proiect ambițios la care a lucrat mai bine de 4 ani este volumul autobiografic “27 de pași”, o carte pentru care a beneficiat de ajutorul Tășuleasa Social. În carte Tibi povesteşte despre viața sa şi încercările grele prin care a trecut, greşelile pe care le-a făcut, despre reabilitarea sa, începând din copilărie şi până astăzi. O carte autobiografică, de o sinceritate brutală şi surprinzătoare, o poveste despre abuz, nebunie, condamnare, ispăşire, răscumpărare şi, nu în ultimul rând, despre care este prețul alergării până la propriul capăt. Cartea este un proiect foarte personal, prin care împreună cu Tibi vrem să arătăm că: “Trecutul nu trebuie să se creadă mai grozav decât este dacă vrei să nu aibă putere asupra ta. Trecutul trebuie să înțeleagă că nu poate avea ultimul cuvânt în viața unui om. E doar o parte peste care totul, oricând, se poate rescrie.” Volumul a fost lansat la Bistrița, Cluj-Napoca, București și Chișinău și s-a bucurat de un succes care pe noi ne-a bucurat peste măsură.

Lucrurile însă nu s-au oprit aici. Tibi a ales să facă un pas către persoanele private de libertate, cărora le-a împărtășit din experiența sa, încercând să-i inspire pe cei care caută resurse interioare pentru un nou început pe o cale mai dreaptă. În data de 3 mai, Tibi împreună cu Tășuleasa Social a fost prezent în Penitenciarul Bistrița și a făcut o donație în cărți pentru biblioteca penitenciarului. A împărtășit experiențele sale în cadrul unei prezentări la care au participat aproximativ 150 de persoane private de libertate și cadre ale penitenciarului. Ne-am bucurat de această invitație și de interesul manifestat în cadrul întâlnirii față de această poveste.

Cartea “27 de pași“ a ajuns și la Torino. Cele 20 de volume au ajuns în parohia Sfânta Cruce din Torino în mâinile Părintelui Lucian Rosu care le va distribui pe teritoriul piemontez în penitenciare. Tășuleasa Social și Tibi Useriu au fost apoi la Ghimbav, unde s-au întâlnit cu tinerii de la Centrul Sfântul Stelian, cu adolescenții de la Fundația pentru copii abandonați PECA și tinerii de la Fundația Samariteanul Milos. Ne-a bucurat entuziasmul cu care am fost primiți, întrebările numeroase pe care le-au avut toți cei prezenți: adolescenți, tineri chiar și personalul instituțiilor unde am fost. A fost făcută și o donație de carte cu această ocazie și suntem încrezători că astfel de întâlniri se vor dovedi benefice pentru toți cei care au participat. Am dorit să aflăm problemele cu care se confruntă persoanele care au ajuns în această situație și credem că ar trebui să fie în interesul societății să găsim soluții de reabilitare concrete după ispășirea pedepselor.

Împădurire la Sânmihaiu de Câmpie, 2017 În data de 18 martie, 2017 am platat 3 hectare de pădure la Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița. Locul a fost ales la ieșirea din satul Zoreni, spre Sânmihaiu de Câmpie, unde s-au plantat puieți de paltin stejar și frasin. Soiurile au fost alese de specialist, în funcție de caracteristicile solului, astfel încât să obținem o bună rată de prindere, iar puieții să contribuie la optimizarea mediului.

Echipa Tășu a fost sprijinită și sponsorizată la această acțiune de companiile: Unica, Flow Traders Technologies, Luxoft, Marmot și Camino. A fost pentru noi o mare bucurie să vedem că în ciuda vremii deloc prietenoase, peste 200 de oameni din Iași, București, Sibiu, Oradea, Târgu Mureș, Cluj, Tureac, Bistrița și Sânmihaiu de Câmpie au făcut o treabă minunată și avem cu 1,8 hectare mai multă pădure mică în localitatea Sânmihaiu de Câmpie.

Am avut tot sprijinul necesar din partea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Jandarmeriei și Poliției, Baza Experimentală Lechința din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Dracea, ITRSV Cluj și Primăria Sânmihaiu de Câmpie. Ne-am bucurat să-i avem ca voluntari pe angajații de la Agenția de Protecția Mediului și Garda de Mediu.

Ziua Bună! – Ziua voluntarilor mici, 2017 Asociația Tășuleasa Social și organizația germană Die Johanniter, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, Raiffeisen Bank, Romstal și cu sprijinul ISJ Bistrița-Năsăud, ISJ Cluj, ISJ Mureș, a organizat pe data de 1 aprilie 2017, proiectul ”Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici”. Proiectul aflat la a treia ediție îmbină optim noțiunile de educație și voluntariat și s-a adresat elevilor a peste 65 de unități de învățământ primare și gimnaziale de pe teritoriul a cinci județe.

De 15 ani organizația Die Johanniter Unfall-Hilfe, împreună cu Asociația Tășuleasa Social, desfășoară pe 28 decembrie proiectul Camionul de Crăciun, moment în care peste 20.000 de elevi din jud. Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Cluj etc, primesc anual câte un cadou de la elevii din Germania. În 2015 am organizat prima ediție a proiectului Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici, iar atunci 7000 de elevi și profesori au participat simultan la plantarea a 52.500 de arbori. Datorită numărului mare de școli înscrise, în 2016 am făcut un pas înainte, iar voluntarii de la Tășuleasa au coordonat proiectele școlilor implicate, asta după ce au ținut cursuri despre voluntariat și scriere de proiecte. În urma colaborării cu școlile, pe data de 2 aprilie s-au desfășurat simultan 63 ecologizări sau reamenajări ale spațiului școlii, 25 împăduriri, 13 proiecte sociale și 5 proiecte culturale.

Pentru ediția din 2017, Tășuleasa Social a propus beneficiarilor cadourilor o zi în care să planteze un arbore în semn de recunoștință. În această zi, fiecare școală înscrisă în proiect a realizat o acțiune de împădurire la care să poată participa toți membrii localității. Considerăm esențial ca și persoanele din zona rurală să poată avea șansa de a participa la activități de voluntariat (este bine cunoscut faptul că la nivel național, procentul acestora este considerabil mai mic față de cele din zona urbană), iar acest proiect îi poate mobiliza și motiva să desfășoare și alte acțiuni, totul cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunității în care locuiesc. Ba mai mult, 80% din publicul țintă de anul acesta au fost școli noi, aspect foarte important deoarece am putut oferi și altor persoane ocazia de a se implica în proiect.

În cadrul proiectului s-a creat o bază de date cu elevii și profesorii reprezentanți ai fiecărei școli, s-a pregătit un program de workshopuri cu tematică de mediu, timp de 8 zile, am primit în campusul de la Tășuleasa Social, 4 grupe a câte 30 de profesori și elevi care au stat câte două zile și au participat la ateliere cu tematică de mediu.Fiecare școală implicată - asistată de voluntari Tășuleasa – a desfășurat plantarea de puieți, de pomi fructiferi sau de arbuști ornamentali. Fiecare echipă a documentat activitatea cu fotografii și filmări și s-a alăturat activ elevilor prezenți. Copiii de la școlile primare, au realizat expoziții de desene, de lucruri făcute manual, unii au stropit sau îngrijit puieții alături de părinți sau profesori; La sfârșitul acțiunilor a avut loc o întâlnire comună în Bistrița, a tuturor voluntarilor, cu reprezentații organizației Die Johanniter, instituțiilor locale și a presei unde s-a discutat la cald despre desfășurarea zilei și s-au tras primele concluzii.

Ca o zi frumoasă să se încheie în armonie, la sfârșitul acțiunii a avut loc un concert susținut de cvartetul Les Nuages. În total, au participat aproximativ 13.000 de persoane dintre care: elevi, profesori, voluntari Tășuleasa Social (120 persoane), părinți, autorități locale, persoane din presă, preoți și alte categorii. S-au înscris și au participat un număr total de 65 de unități principale de învățământ din 5 județe (Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș, Sălaj), cu elevi din 162 de localități, plantând 41.000 arbori de diferite specii, pomi fructiferi sau arbuști ornamentali.Promovarea proiectului a avut un rol esențial în informarea persoanelor interesate de proiecte sau a profesorilor și elevilor

participanți. S-au publicat peste 50 de articole în presa scrisă, TV sau radio. Ba mai mult, datorită vizibilității paginii Facebook a Tășulesei Social, am calculat un reach total de 143.824 de persoane, 3.769 de like-uri și 512 de distribuiri – organic.

Printre partenerii și organizatorii implicați enumerăm Coca-Cola HBC România, Raiffeisen Bank România, Romstal, reprezentanți ai organizației germane Die Johanniter, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud reprezentat de doamna Inspector General Camelia Tabără, Inspectoratul Școlar Județean Cluj reprezentat de doamna Inspector Amalia Gurzău, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, BRANZAS Design, SepiaPrint, regizorul și fotograful Andrei Dăscălescu, fotograful Tobias Grosser, reprezentanții fiecărei școli implicate, “ambasadorul acțiunii” Ada Milea, cvartetul ”Les Nuages”, cât și alte autorități locale.

Credem că proiectul a oferit posibilitatea ca fiecare școală să trimită în campusul de la Tășuleasa câte un reprezentant din partea elevilor - lucru apreciat de toți participanții. Au participat la Turul Pădurii Pedagogice și la dezbateri despre probleme de mediu din localitatea lor. Prin activitatea desfășurată, elevii și-au putut dezvolta competențe de lideri, de posibili coordonatori de proiecte, iar în același timp și-au extins cunostințele despre natură, mediu sau management de proiect. Aceștia au fost receptivi și vizibil emoționați să participe și la sfârșitul programului erau foarte încântați, iar unii dintre ei nu își mai doreau să plece.

În al doilea rând proiectul a avut un impact pozitiv asupra elevilor de clasele primare și gimnaziale prin participarea acestora pe data de 1 aprilie la diferitele acțiuni desfășurate. Majoritatea au participat pentru prima dată la un proiect de voluntariat, lucru de menționat pentru că în urma unei analize amănunțite, multe din școlile din mediul rural ne-au comunicat că nu au dispus vreodată de activități de acest tip.

În funcție de fiecare școală, cei mai mici dintre voluntari au desfășurat diverse activități specifice vârstei precum desene, lucru manual sau jocuri. Au fost și foarte mulți care au udat pomii sădiți sau au participat împreună cu părinții la plantarea acestora. Cei mai mari dintre elevi au participat la săpatul gropilor, plantarea puieților, căratul de găleți cu apă sau puieți etc, activități care îi vor face mai sensibili față de natură și mediul înconjurător.La finalul proiectului, foarte mulți elevi ne-au transmis că vor avea grijă de arborii plantați, în special de cei din curțile școlilor pe care îi vor vedea zilnic cum cresc alături de ei. Prin acest exercițiu, Tășuleasa Social consideră că a contribuit la educația non-formală a acestora, componentă esențială în dezvoltarea elevilor. La ediția de anul acesta am pus accent pe promovarea proiectului de către profesori sau elevi și în rândul celorlalte persoane din comunitatea fiecărei școli. Astfel, la activitate au putut participa și părinții elevilor, persoane în vârstă, autorități locale sau alți cetățeni. Din feed-backul profesorilor, am constatat că în majoritatea localităților autoritățile au participat activ în rezolvarea unor sarcini. Ba mai mult, s-a observat o oarecare surprindere din partea profesorilor, mulți fiind pesimiști de implicarea autorităților. Astfel, la cererea profesorilor și elevilor, instituții precum primăria, consiliul local, ocolul silvic au avut un rol important în organizarea împăduririlor. Una dintre cele mai mari surprize avute de profesori a fost implicarea părinților sau a altor cetățeni în unele comunități unde simțul civic și unitatea nu s-au manifestat de foarte mulți ani. Unii au plantat alături de elevi, alții au avut grijă să existe unelte, alții au gătit pentru voluntari, iar unele persoane au lucrat la împrejmuirea plantării. Acesta este, practic, unul dintre cele mai mari câștiguri ale acestui proiect: mobilizarea și crearea contextului pentru o localitate, oricât de mică și divizată ar fi ea, să lucreze împreună pentru binele comunității.

“Inspectoratul Școlar Județean propune și implementează la nivelul școlilor din județ proiecte educaționale cu parteneri externi, ceea ce noi numim educația complementară. Unul dintre cei mai importanți colaboratori cu care implementăm proiecte de mare anvergură ca dimensiune umană și impact în rândul elevilor este Asociația Tășuleasa Social.

Ziua voluntarilor mici – 2017 a fost propunerea asociației într-un format ce parcă reflectă dezideratul european: Unitate în diversitate. Practic a fost o unitate în gândire și diversitate în implementare. Sensibilizați încă din decembrie 2016 de către voluntarii TĂȘU, elevii coordonați de profesorii lor au ales un mic proiect ecologic, specific pentru comunitatea lor, susținut ca resurse materiale de către asociație.

Am monitorizat activitățile desfășurate, am văzut poze din zonele unde nu am putut ajunge, am cules impresii. Starea de spirit în care s-a derulat întreaga zi a fost clară: bucurie și entuziasm - “da, facem ceva bun, folositor și asta ne place”.

Ca dascăl, conștient de marile provocări ale sistemului educațional, pot spune că cea mai importantă zestre pe care o dă școala sunt valorile și atitudinile pe care le sădim în copii, într-o asemenea zi, dincolo de miile de arbori plantați.

Mulțumim Tășuleasa Social pentru tot ce faceți! “

Camelia Tabăra - Inspector Şcolar General, Inspectoratul Județean Bistrița-Năsăud

Atelierele Raiffeisen Anul 2017 marchează al patrulea an de colaborare între Tăşuleasa Social şi Raiffeisen Bank.

Pe lângă organizarea celei de a 4-a ediții a maratonului Via Maria Theresia, și anul acesta copiii angajaților Raiffeisen Bank au avut parte de un program educațional-recreativ, unde două grupe de copii cu vârste cuprinse între 12-14 și respectiv 15-16 ani au participat la Atelierile de vară din campusul Asociației Tășuleasa Social.

Fiind al patrulea an în care copiii angajaților Raiffeisen Bank participă la atelierele de vară de la Tășuleasa Social, iar unii dintre ei mai venind și în anii anteriori, anul acesta ne-am gândit să ducem povestea mai departe, astfel 26 de copii cu vârstele cuprinse între 12-14 ani și care nu au mai fost niciodată la Tășuleasa în anii anteriori, au avut parte de un program cu o component practică şi una teoretică, ambele vizând voluntariatul, protecția mediului înconjurător, noțiuni de ecologie, atât cu scopul de a contribui la dezvoltarea personală a tinerilor, cât și cu intenția de a le insufla spirit civic și respect față de natură.

Astfel, în cadrul acestui proiect, în lunile iulie - august, 46 de copii ai angajaților Raiffeisen Bank din mai multe oraşe din țară au petrecut o săptămână în campusul asociației. În cursul lunilor iunie - iulie, au participat la activități educațional-recreative de 2–4 zile, 250 de copii din alte comunități.

Ce am învățat din aceste activități în Pădurea Pedagogică?

• Programul s-a bucurat de feedback pozitiv, atât din partea copiilor, cât şi din partea părinților/ profesorilor.• Pentru Tăşuleasa Social, în calitate de organizator al acestui program, partea cea mai importantă a lui

rezidă în faptul că aceste ateliere nu au vizat doar un anumit grup de copii, ci au creat posibilitatea şi unei etape secunde, ai cărei beneficiari au fost copiii din medii defavorizate, care altminteri nu ar fi avut acces la o astfel de experiență. Considerăm că prin crearea premiselor acestei egalități de şanse, programul a funcționat şi ca o pârghie de responsabilizare a copiilor și tinerilor, în special a celor din mediul urban.

• Dacă domeniul educației de mediu şi promovării voluntariatului este cel care ne preocupă în mod constant, aceste programe ne-au oferit posibilitatea de a ne dezvolta şi pe tărâmul promovării drepturilor egale şi integrării minorităților – la acest program participând copii și tineri de vârste diferite, din medii diferite, din țări diferite şi de etnii diferite.

Pădurea Pedagogică – Atelierele de vară În cadrul acestui program în jur de 700 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, au vizitat campusul asociației şi au participat la activități, dobândind o serie de cunoştințe care nu se regăsesc în programa școlară, care nu pot fi însuşite decât în manieră informală şi care sunt esențiale pentru dezvoltarea unei generații tinere responsabile, implicate şi cu un nivel crescut de conştientizare în privința problemelor de mediu.

În decursul lunilor iunie - septembrie, au participat la activități educațional-recreative, în programe scurte între 2-4 zile sau programe lungi de 5-7 zile copiii și tinerii enumerați mai jos:

• 94 copii de la Ziua Bună!• 10 tineri de la Școala de Arte Plastice Igor Vieru – Republica Moldova• 50 tineri de la Liceul Tehnologic Feldru• 14 persoane pensionate de la CPHPV Nușeni• 31 copii de la Liceul Ita Wegman București - Waldorf• 25 copii de la Școala Gimnazială Cozma• 17 elevi de la Școala Gimnazială Șanț• 43 copii de la CNLR Bistrița• 51 elevi de la CNLR Bistrița• 47 elevi de la CNLR Bistrița• 15 copii de la Școala Gimnazială Băișoara• 23 elevi de la Școala Gimnazială Florian Porcius Rodna• 17 elevi de la Școala Gimnazială Cămărașu• 15 copii de la Școala Gimnazială Geaca• 11 copii de la Școala Gimnazială Ponorâta• 30 elevi de la Școala Gimnazială Țaga• 22 elevi de la Liceul Teoretic George Valsan Făurei• 30 copii de la Școala Gimnazială Nimigea de Jos• 15 copii de la Școala Gimnazială Mititeni• 18 elevi de la Școala Gimnazială Livezile• 30 elevi de la Școala Gimnazială Sânger• 21 elevi de la Școala Gimnazială Dobrin• 10 tineri prin programul Coca-Cola HBC România• 5 tineri de la Școala Gimnazială Tureac• 10 tineri în cadrul Tabăra Internațională Rotary

Programul desfăşurat în campus a avut mai multe componente:

Prima, din prisma cronologică, a fost cea de socializare şi intercunoaştere, realizate preponderant prin activități interactive – participanții la tabără cunoscându-se mai bine între ei, făcând cunoştință cu voluntarii Tăşuleasa Social şi familiarizându-se cu campusul, precum şi cu misiunea şi viziunea asociației. Această etapă a fost desăvârşită ulterior prin prezentarea via materiale video a activităților întreprinse de Tăşuleasa Social de-a lungul timpului: acțiuni de împădurire, ecologizare, campanii umanitare, proiecte educaționale etc.

Componenta teoretică și practică a programului s-a desfăşurat în Pădurea Pedagogică – un instrument educativ inovator prin care copiii și tinerii pot vedea, experimenta şi înțelege care este importanța şi specificul mai multor specii de arbori, care sunt adaptările la condițiile naturale pentru majoritatea animalelor existente în pădurile din țara noastră, care este circuitul apei în natură şi de ce sunt importante apele curate, dar mai ales care este rolul şi responsabilitatea omului în tot acest complex natural. Pentru noi a fost important ca școala de la Tășuleasa să se transforme într-o probă practică, motiv pentru care pe această componentă s-a pus un accent deosebit şi în cadrul programului în cauză.

Mai apoi, participanții la programele de durată mai lungă au avut ocazia de a fi voluntari la o acțiune de ecologizare pe Pășunea Rusu, de a face o drumeție pe muntele Tăşuleasa, de a vizita şcoala locală din mediul rural de la Ciosa, dar şi de a se familiariza cu colectarea selectivă a deşeurilor. Nu în ultimul rând fiecare zi a programelor a cuprins şi o componentă recreativă, desfăşurată cu precădere în aer liber, prin jocuri instructive şi de coeziune, prin exersarea tirului cu arcul, dar şi prin parcurgerea elementelor de cățărare din Pădurea Pedagogică – una dintre activitățile cele mai îndrăgite de copii.

Toate aceste activități au fost primite cu bucurie de către participanți, iar noi, cei de la Tăsuleasa Social considerăm foarte necesar acest proces prin care a trecut fiecare, pentru că doar prin acest tip de educație nonformală își dezvoltă copiii anumite calităti, aptitudini, privesc lumea mai responsabil şi pun bazele spiritului civic.

Școala de Mers pe Munte, 2017 În 2017 a avut loc a treia ediție a Școlii de Mers pe Munte. Acesta s-a desfășurat în intervalul 2 august - 20 august 2017, ocazie cu care 200 de persoane din România și Republica Moldova au învățat noțiunile de bază pe care cineva trebuie să le cunoască înainte să se pornească într-o drumeție montană - atât teoretic cât și practic - dar mai ales au învățat despre valori precum: responsabilitate pe munte, stil de viață activ, sustenabilitate, spirit civic și legătura dintre acestea și voluntariat. Parteneriatul dintre Coca-Cola HBC România și Asociația Tășuleasa Social demonstrează încă o dată implicarea în rândul diferitelor comunități din țară și încurajarea cât mai multor persoane să adopte un stil de viață activ, sănătos și responsabil prin activități desfășurate outdoor.

Ce etape a avut SDMPM 2017?

• Organizarea a 4 zile de workshopuri și de drumeții cu instructori experimentați; 2 zile în care participanții învață cum se merge pe munte (tehnici de hiking, montarea taberei, reguli etc.) și 2 zile de expediție pe munte în care aceștia aplică cele învățate; • Promovare prin: organizarea taberei de bază în Munții Călimani, prin drumeții pe teritoriul acestuia și prin împărțirea de informații și materiale despre Parcul Național Călimani, resursele lui, cât și a zonei Țării Dornelor.• Vizitarea Pădurii Pedagogice, crearea de discuții despre mediu sau comunitate și prezentarea altor proiecte realizate împreună cu CCHBC România.

În perioada 2 august - 20 august cei 200 de participanți selectați, împărțiți în 8 grupe, au participat la proiectului Școala de Mers pe Munte 2017, fiecare petrecând 4 zile și 4 nopți, dintre care 2 zile și 2 nopți în cadrul campusului de la Tășuleasa Social, iar celelalte 2 zile și 2 nopți pe munte, în Parcul Național Călimani.

Cursurile au tratat teme prin care participanții să învețe să meargă responsabil și sustenabil pe munte, să știe să acorde prim-ajutor, să ia atitudine și să se implice, să fie activi, informați, să respecte natura etc. Dintre acestea menționăm câteva cursuri: ”Inițiere în mersul pe munte”, ”Pregătirea echipamentului”, ”Curs de prim-ajutor”, ”Etica muntelui”, ”Tur Pădurea Pedagogică” și altele. Instructorii noștri au fost: Teodor Tulpan, Sergiu Ghițulescu, Doru Rusu, Horea Pop, Vasile Cipcigan, Jean Cifor, Tibi Ușeriu, Stepan Andronic, Codrin Kruijne, Iulian Gabor și Alin Ușeriu.

Pentru fiecare participant am pus la dispoziție echipament de bună calitate - de bază pentru drumeția montană precum: corturi, saci de dormit, lenjerie pentru aceștia, rucsaci, saltele/izolire, veselă, alimente, primusuri etc. Fiecare grupă a avut în componență 15 voluntari implicați în organizare și 8 instructori. Drumețiile pe munte au fost însoțite de 3 traineri și câte 5 voluntari. În total, fiecare expediție a avut în componență 33 de persoane. La finalul fiecărei grupe ne-am întâlnit cu participanții și după feed-backul ”la cald” le-am oferit medalii de absolvire.

Un alt aspect foarte important a fost acela că am invitat în timpul proiectului personalități în diferite domenii cu scopul de a interacționa cu participanții și de a împărtăși din experiențele și din poveștile lor. Astfel, am avut onoarea să îl avem prezent pe multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, care a stat de vorbă cu voluntarii de la Școala de Mers pe Munte. O altă astfel de persoană esteToma Coconea, fiind unul dintre cei mai apreciați parapantiști din România (participant la toate edițiile competiției Red Bull X Alps). Acesta a zburat în Munții Călimani până în tabăra de bază unde le-a făcut o surpriză participanților din grupa 8. Și nu în ultimul rând, voluntara Ada Milea împreună cu actrița Anca Hanu (Teatrul Național Cluj-Napoca) au oferit un concert la Tășuleasa Social voluntarilor și participanților grupelor 7 și 8. Și pentru că o școală adevărată are parte de niște profesori titani, Toma Coconea i-a întâlnit la aterizare pe Teodor Tulpan și Tibi Useriu, ambii traineri în proiectul nostru. Poza cu cei trei e o poză memorabilă. Fane a ajuns pe Everest, Tibi a câștigat 6633 Arctic Ultra de două ori consecutiv, iar Toma a patricipat la toate edițiile Red Bull X-Alps, unde s-a clasat pe locul 2 de două ori. Îi mulțumim lui Toma pentru că a împărtășit cu noi un moment unic despre care am vorbit deja și suntem siguri că vor vorbi toți cei care i-au fost martori!

Proiectul Școala de Mers pe Munte a reunit în total aproximativ 3.200 de persoane, însumând participanții la workshopuri sau la Tășuleasa Social, persoanele înscrise, voluntari sau alți organizatori. Dintre cei implicați menționăm partenerul principal Coca-Cola HBC România, dar și sprijinul companiei de branding și consultanță BRANZAS Design. Instituții publice implicate: Jandarmeria Montană Piatra Fântânele, Administrația Parcului Național Călimani, Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău, Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” Oradea, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, Casa de Cultură Iași, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare. Alți parteneri: ”Ambasada” Timișoara, “J’ai Bistrot” București, “J’ai Bistrot” Târgu Mureș, Marmot Europe, Pub “La Poarta”, Elite Promoservice, Blohomedecorating, Allianz Țiriac Asigurări.

Ținând cond de faptul că proiectul a crescut organic (fără plăți pentru promovare), din calculul făcut cu cifre de pe paginile de Facebook Școala de Mers pe Munte și Tășuleasa Social vizibilitatea a crescut aproape dublu. Astfel, avem următoarele date legate de vizibilitatea proiectului:

• 820.276 total reach (față de 392.202 în 2016) • 9.737 likes

• 18.817 post likes (9.909 în 2016)• 907 shares (618 în 2016)Tot în urma analizei paginii de Facebook Școala de Mers pe Munte, observăm că: • 70% dintre cei care ne urmăresc au vârste cuprinse între 18 și 34 ani • 69% sunt persoane de sex feminin și 30% masculin. • geografic, cei mai mulți urmăritori locuiesc în București (1.822), Cluj (1.543) sau Iași (722).

Participanții au provenit din orașe, medii și profesii diferite (unii fiind studenți, medici, contabili, polițiști, sportivi, șomeri, IT-iști, recruteri, ong-iști, elevi etc), omogenitatea fiecărei grupe s-a realizat rapid și toți au fost mai mult decât mulțumiți când au plecat.

Interesante ni se par și următoarele informații:

• cea mai mare distanță parcursă de un participant: 741 km (Mangalia, via București)• cel mai în vârstă participant: 52 ani• participanți din 43 de localități (București, Iași, Bacău, Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș, Baia-Mare, Alba Iulia, Negrești Oaș, Seini, Florești, Mihai Kogălniceanu, Comănești, Târgoviște, Vaslui, Constanța, Câmpulung Moldovenesc, Craiova, Pitești, Rădăuți, Tulcea, Bistrița, Târgu Jiu, Asău, Victoria, Vatra Dornei, Mangalia, Zalău, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Chișinău, Măriței, Prundu-Bârgăului, Brăila, Cornu de Jos, Mediaș, Satu Mare, Țepu, Glogoveț, Suceava).• media de vârstă a participanților a fost de 28 ani.

Un alt aspect important îl reprezintă faptul că dintre participanți un număr considerabil de persoane provin din diferite organizații nonguvernamentale, lucru care sporește vizibilitatea proiectului în rândul altor ONG-uri.

Alte statistici în urma completării feed-backului tehnic:

• 96,2% dintre participanți au dat nota 5/5 trainerilor (restul de 3,8% nota 4/5),• 98,7% dintre participanți au dat nota 5/5 organizării proiectului.

Via Maria Theresia, 2017 Cea de-a patra ediție a maratonului VMT a avut parte de unele modificări de structură. Competiția din data de 26 august a inclus probele: triatlon, semimaraton, maraton, ultramaraton și mountainbiking. Au participat în jur de 1.350 de persoane.

VMT a renunțat la proba de triatlon echipă și a introdus proba de mountainbiking. Traseul de maraton (36 km) s-a desfășurat pe poteci în Călimani, fiind de dificultate medie. Punctul de plecare pentru semimaraton (21,8 km) și maraton a fost comun. Traseul de drumeție a fost destinat familiei cu copii, spectatorilor la maraton, începătorilor și iubitorilor de natură, drumeții fiind însoțiți de ghizi. Traseul de ultramaraton a cerut participanților experiență, având o lungime de aproximativ 81 de km, o diferență de nivel pozitivă cumulată de circa 5.000 de m, suprapunându-se parțial potecii tematice VMT. Noutatea la ediția a IV-a a Maratonului VMT 2017 a fost proba de mountainbiking. Pentru aceasta, am folosit două autocare și un tir. Traseul de mountainbiking a fost considerat de specialiști ca fiind de dificultate sporită. Acest aspect se datorează obstacolelor din potecă (pietre, zone stâncoase, rădăcini) și diferenței de nivel pozitiv de 1.671 metri, diferența de nivel negativă fiind 2.108 metri. Traseul măsoară 42,195 km. Prima parte a traseului urmăreşte drumul Trans-Călimani, iar din Şaua Negoiu, traseul devine comun cu cel al probelor de maraton și semimaraton, intrând pe Via-Maria-Theresia. Partenerii de la Die Johanniter, Smurd, Salvamont Cluj, Salvamont Bistrița-Năsăud, Salvamont Suceava, Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Unitatea Militară și Jandarmeria au oferit siguranță și încredere în buna desfășurare a competiției.

Vineri 25 august, concurenții au luat parte la ședințele tehnice, care au avut loc în campusul Tășuleasa Social pentru proba de ultramaraton și mountainbiking, iar la Pensiunea Ariniș (Colibița) pentru probele de semimaraton, maraton și triatlon. Voluntarii noștri ne-au fost alături și împreună am oferit informațiile despre trasee și condițiile

meteorologice. 11 puncte de control s-au amenajat cu o zi înainte de ziua competiției. În acestea s-au urcat 2.050 litri de apă și peste 600 kg de alimente, cu ajutorul voluntarilor noștri, voluntarii Consiliul Județean, Armată și Jandarmerie. Sâmbătă 26 august, începând cu ora 03:00 dimineața, au fost ocupate restul punctelor de control. Dat fiind creșterea numărului de concurenți și o nouă probă în competiție, am pus mai multe puncte de control/alimentare/hidratare, astfel am avut 16 puncte de control față de anul trecut, când au fost doar 15.

La proba de triatlon, au participat 62 de persoane. Câștigătorul la masculin a ajuns la finiș după 3 ore și 2 minute și 59 de secunde, iar câstigătoatea la feminin a ajuns la finiș după 3 ore, 37 de minute și 33 de secunde. Distanțele probei de triatlon au fost de: 1.500 m înot, 30 km ciclism montan și 15 km alegare (montană). La proba de maraton au alergat 145 de concurenți. Câștigătorul la masculin a sosit după 3 ore și 41 de minute, iar la feminin a sosit după 4 ore și 18 minute. Traseul a avut 36 de km. Semimaraton: 261 de concurenți. Câștigătorul la masculin a acestei probe a ajuns la finiș în 2 ore și 4 minute, iar câștigătoarea la feminin a ajuns la finiș în 2 ore și 44 de minute. Traseul are o distanță de 20 de km. Ultramaraton: 102 concurenți. Câștigatorul la masculin a acestei curse a ajuns la finiș în 9 ore și 45 minute, iar cîștigătoarea la feminin a ajuns la finiș în 11 ore și 44 de minute. Traseul se întinde pe o distanță de 83 de km. Mountainbiking: 68 de concurenți. Câștigatorul la masculin a acestei curse a ajuns la finiș în 2 ore și 59 minute, iar câștigătoarea la feminin a ajuns la finiș în 4 ore și 38 de minute. Traseul se întinde pe o distanță de 42 de km. La drumeție au luat parte în jur de 160 de persoane. Participanții au parcurs 2 trasee, pe distanțe de 5 km și 10 km. Drumeții au fost transportați la punctul de start, în Poiana Prislop.

450 de voluntari din țară și străinătate au lucrat alături de noi la acest eveniment. Cea de a IV-a ediție a Maratonului Via Maria Theresia, a fost un prilej pentru Tășuleasa Social de a dovedi încă o dată că voluntariatul, grija pentru istorie și natură, sunt niște valori care ne definesc ca organizație. Asociația Die Johanniter Unfall Hilfe, partenerul nostru de peste 15 ani, a trimis 60 voluntari pentru a îngriji concurenții în caz de accidentare. Valoarea echipamentului din timpul competiției, a fost de peste 25.000 de euro și a cuprins: personal, obiecte sanitare, ambulanțe și corturi la punctele importante de control.

Maratonul VMT este singura competiție sportivă montană din tară al cărei traseu parcurge un drum istoric. Concurenții au fost transportați la Colibița, la startul pentru probele de semimaraton, maraton și triatlon și la Cariera de Sulf, Suceava, la startul pentru proba de mountainbiking. Logistica a constat în 12 autobuze, 4 mașini militare, 55 de mașini Tășuleasa Social și 3 mașini de salvare. S-au folosit 2 camioane pentru a transporta bicicletele și sportivii de la punctul de tranzitie, pentru proba de triatlon și pentru proba de mountain-bike. Festivitatea de premiere a avut loc la Cantonul Silvic Tihuța-Colibița, unde au participat aproximativ 1.350 de persoane. Au fost oferite 82 de premii, pe diferite categorii de vârstă, atât masculin cât și feminin. Premiile au fost în valoare de 25.000 lei.

VMT e o competiție eveniment, e festivalul care ne încoronează vara, proiectul care testează limite. Tocmai de aceea e un proiect cu și despre oameni și pentru că avem multă treabă când ne ambiționăm să ducem aproape 700 de sportivi pe munte, e greu să ne imaginăm cum ar fi dacă nu am avea alături de noi Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, Jandarmeria Română, Poliția Română - www.politiaromana.ro și Ministerul Apărării Naționale, Romania - www.mapn.ro, Salvamont-Salvaspeo Cluj, Salvamont Suceava și Salvamont Bistrița-Năsăud.Pe lângă camioanele armatei care au dus o parte din necesarul de alimente, am avut un nou ajutor. Un ajutor care zboară și poate să ajungă și în locurile mai greu accesibile și care ne-a transportat fructe și baxuri de apă în Poiana Dălbidan, Poiana Strunior și Șaua Bistricioru, ultimul punct fiind unul din cele mai importante, la 1.900 de metri. Elicopterul armatei a făcut toate aceste lucruri posibile și ne-a oferit deja o experiență memorabilă care să pregătească ziua de mâine.

La finalul VMT ne-a fost alături și domnul Ivan Patzaichin - numele trezește în oricine interesul și admirația. Multiplu medaliat olimpic la JO de vară din 1968, 1972, 1980, 1984, este sportivul cu una din cele mai îndelungate cariere din România. L-am invitat în mijlocul nostru pentru că simțim că un asemenea om deține o resursă de inspirație, care poate să îi îmbogățească pe cei care îl ascultă. În 17 ani de existență, ne-am construit o poveste care din multe puncte de vedere se aseamănă cu cea a domnului Patzaichin, cu începuturi dificile, muncă asiduă și cel mai important, ambiția de a ajunge la cea mai bună variantă a noastră. Totodată, am descoperit povestea Rowmania, despre care ne-a povestit cu pasiune, iar noi l-am ascultat stând la taifas ca niște prieteni bucuroși de revedere.

“Via Maria Theresia este o poveste frumoasă, o poveste

pe care o parcurg în fiecare an cu mare drag. Peisajele sunt de basm,

iar organizarea extraordinară, așa că de fiecare dată am senzația

că merg acasă. Aștept cu drag să ne vedem și anul acesta! “

Adrian Toma

Expoziție de pictură - Tabăra de creație “Natura și Arta” Suntem convinși că un limbaj universal care construiește punți între oameni și locuri este cel al artei. Timp de 2 ani consecutiv, Asociația Tășuleasa Social a găzduit Tabăra de creație “Natura și arta” organizată de Liceul Academic de Arte Plastice “Igor Vieru” și Academia de Pictură “Stati Art” din Chișinău, Republica Moldova. La tabăra de creație au participat elevi și studenți ai celor două instituții de mai sus.

Pentru că locul poate să fie sursă de inspirație, tematica aleasă pentru 2017 a fost studiul de peisaj, natura, plein air. Aceste tabere urmăresc dezvoltarea aptitudinilor artistice a elevilor și a studenților și studiul avansat al picturii în aer liber. Proiectul a oferit posibilitatea de extindere a relațiilor culturale, sociale și de cooperare dintre instituțiile preuniversitare și universitare de învățământ artistic din Republica Moldova și Asociația Tășuleasa Social care pune în prim-plan educarea tinerilor prin implicarea acestora în activități artistice/culturale și în probleme sociale și de mediu. Lucrările elevilor au fost expuse în data de 11 octombrie 2017 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, iar curator al expozitiei a fost criticul de artă Vasile Duda.

Pădurea Transilvania 4.0, Tritenii de Jos, 2017 În 2017 am plantat pentru a 4-a oară alături de Banca Transilvania. Parte a proiectului “BT - prietenoasă cu mediul”, acțiunea din acest an a reprezentat o nouă ocazie de implicare în comunitate, de încurajare a voluntariatului în rândul angajaților Băncii Transilvania și de furnizare a unui model educațional cu privire la mediul înconjurător. Prin plantarea celor 10 hectare din 2017, suprafața totală acoperită cu pădure prin proiectele Banca Transilvania a ajuns la 40 hectare.

Plantarea a avut loc în comuna Tritenii de Jos, în judetul Cluj și, pe lângă BT, a avut ca parteneri instituționali Instituția Prefectului Cluj-Napoca, Primăria Comunei Tritenii de Jos, Garda Forestieră din Cluj-Napoca, S.M.U.R.D, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “Marin Dracea”, Baza Experimentală Lechința. S-au înscris pe site pentru a participa la acțiune peste 1.400 de persoane, majoritatea din județele Cluj și Bistrița, dar și din județele Mureș, Suceava și chiar din București.

Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, cele mai importante efecte sunt acelea de a realiza o educație de mediu prin exemple concrete și transmiterea spiritului voluntariatului. Prin lecția plantării corecte a unui puiet, care astfel va prinde rădacini și va rezista vitregiilor timpului, fiecare voluntar a dat o nouă șansă unei forme de viață din natură. Pentru ca puieții plantați în octombrie să ajungă la starea de masiv sunt necesari până la 10 ani în funcție de specia de puiet plantat. Pentru o parcelă de 1 hectare au fost alocați aproximativ 4.000 de puieți pentru a asigura o rată de prindere corespunzătoare și o distribuție uniformă pe teren.

Speciile de arbori selectate de inginerii silvici pentru această plantare au fost: frasinul, mojdreanul, pinul, laricea, stejarul și paltinul de munte.

Locuitorii din Tritenii de Jos s-au implicat și s-au bucurat de o asemenea activitate, aceasta fiind a doua acțiune de împădurire pe care o desfășurăm în comună. Prima împădurire a avut loc pe 1 aprilie în cadrul proiectului “Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici” unde la fel s-a implicat activ toată comunitatea. O parte din aceștia s-au implicat cu multă energie pozitiva atât în organizarea împăduririi, cât și în plantarea puieților forestieri.

“Orice împădurire este o experiență civică. Ne dorim să

facem ceva pentru mediul în care locuim, dorim să lăsăm copiilor

noștri un mic semn al trecerii noastre. Noi nu vom mai avea timp

să primim pădurea pe care am plantat-o astăzi, dar ei își vor putea aminti de fapta noastră. Chiar dacă

ceea ce facem noi este o picătură într-un ocean, ne dorim să fim un

exemplu de urmat pentru ceilalți. “

Kitty Bojan

15 ani Camionul de Crăciun! Acțiunea Camionul de Crăciun a împlinit în 2017 15 ani!Asociația Tășuleasa Social a crescut mare cu această acțiune, iar în 2017 la cea de a 15-a ediție a fost cel mai mare Camion pe care l-am organizat vreodată, 25.191 de copii care au beneficiat de cadouri transportate cu 21 de tiruri.Am început prin a dărui cadouri unor copii nevoiași în primii ani, apoi încetul cu încetul s-a transformat într-o acțiune de educație, prin care mii de copii au învățat să primească, să dea mai departe și mai ales să facă ceva pentru comunitatea și locul în care trăiesc prin proiecte gândite de ei. Așa a luat naștere “Ziua bună! - Ziua voluntarilor mici” care este așteptată cu același entuziasm de către ei ca și Camionul de Crăciun.

Anul acesta Camioanele au mers în zilele de 28 și 29 decembrie în 5 județe, unde, pe lângă voluntarii Tășuleasa Social, numeroși educatori, învățători, profesori, jandarmi, pompieri și politiști au fost voluntari ai Camionului de Crăciun într-un excelent model de colaborare. Voluntarii Tășuleasa Social au ajuns în data de 31 decembrie 2017 cu cadourile de Crăciun pe malul Dunării, în satele Chiselet și Spantov. Aici, în jur de 90 de copii au primit câte un cadou de la Camionul de Crăciun din acest an!

În 8 ianuarie 2018 la Glodeni, în Republica Moldova, raion înfrățit cu județul Bistrița-Năsăud, a fost ziua de Crăciun pentru ortodocșii de rit vechi. Camionul de Crăciun, prin Die Johanniter și Tășuleasa Social a fost așteptat de către 1.200 de copii. S-au mobilizat exemplar autoritățile raionale și Asociația Obștească Neemia. Printre voluntari am avut bucuria să-i avem cu noi pe Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, domnul Radu Moldovan, Prefectul Județului Bistrița-Năsăud, domnul Ovidiu Frenț și Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, care s-au aflat în raionul Glodeni cu ocazia înfrățirii raionului cu județul Bistrița-Năsăud.

Le mulțumim frumos și celor care au sprijinit financiar la aceasta acțiune și la organizarea ei: PRO TV Fort Boyard România, Autoklass | Official Home of Mercedes-Benz și Yonder!

Colaborarea cu liceele partenere din Germania Ca în fiecare an, și în 2017 am continuat parteneriatul cu liceele din Germania. Elevii de la Gymnasium Penzberg (P.U.R) și Wolfgang Borchert Gymnasium Langenzenn (S.I.R), adolescenți inimoși, au fost și în acest an la Tășuleasa Social, pentru a vedea cum funcționează o Pădure Pedagogică și pentru a afla mai multe despre România, nu doar din jurnalele de știri.

Pe tot parcursul anului, sprijinul lor se manifestă prin acțiuni susținute de fundraising în regiunile în care trăiesc. Ei reușesc să adune bani prin proiectul “Helping hands”, care se derulează de câțiva ani cu mare succes. Într-o zi școlarii își oferă serviciile pentru diverse activități (tuns iarba, curățenie în pod) comunității în care trăiesc, iar sumele încasate pentru ceea ce au lucrat sunt direcționate către Tășuleasa Social. Tinerii de la SIR organizează un târg cu bunuri folosite (flohmakt), iar banii rezultați din vânzare se direcționează pentru susținerea activității de la Piatra Fântânele.

A fost foarte interesant pentru tinerii din Penzberg să petreacă o zi în gospodării de la țară, găzduiți fiind de familii simple dar primitoare, ocazie cu care, în ciuda diferențelor de nivel de trai, au descoperit un limbaj comun cu copiii din aceste familii. Unii vor povesti multă vreme cum baia era în afara casei. Elevii din Langenzenn au fost voluntari în Campusul Tășuleasa Social și nu s-au dat în lături de la munca fizică. Acasă la ei nu ar fi avut ocazia să așeze stive întregi de lemne sau să pregătească masa pentru mai multe persoane. Toți s-au prins în activitățile zilnice și au considerat experiența ca pe una menită să îi formeze. Cele două licee sunt de multă vreme alături de noi, iar bucuria cu care tinerii ne vizitează și ne scriu mesaje ne face să credem că parteneriatul o să continue și în viitor.

Cum a ajuns bradul din Ciocănești barcă la Marea Neagră Cu ani în urmă Voicu Bojan, alături de fiul său, Oaki, au început construcția unui caiac. Din lemn de molid tăiat în fâșii subțiri lipite una de alta, îmbrăcate apoi în fibră de sticlă și securizate pe final cu multe straturi de rășină epoxidică, după o muncă susținută, avea să se transforme în campusul Tășuleasa Social într-un caiac de toată frumusețea. “Noi, în general, ducem la capăt orice proiect în care ne aventurăm. Tu adu barca și vedem noi cum om face-o să plutească. Că doar n-o fi ceva navă cosmică“, avea să zică Alin când proiectul părea să se împotmolească. “Barca asta devine un proiect Tășuleasa. Va purta sigla noastră. Ea va însoți voluntarii într-o călătorie inițiatică de la Tulcea, pe tot brațul Sfântu Gheorghe, până la vărsarea Dunării în mare.“ Așa a și fost, la începutul lui septembrie caiacul a ajuns la destinație după cum și-a propus echipa de voluntari care a participat la construirea lui - o poveste lansată în decembrie pe situl Pressone.

Tășuleasa Social și Rowmania Un grup de 20 de voluntari Tășuleasa Social a plecat din nord, din Pasul Tihuța, până hăt în sud, la Tulcea, să pună umărul la Festivalul Rowmania. Au fost trei zile intense și frumoase cu muzică, veselie, concursuri de bărci și un triatlon la final. Acest eveniment a provocat un parteneriat a două organizații prietene, bazate pe valori comune: tradiție, legătură cu natura și rădăcini în pământul natal.

Dacă asociația noastră luptă în teren cu defrișări iresponsabile, corupție și degradare a tot ce înseamnă munte, Asociația Ivan Pațaichin - Mila 23 încearcă să reamintească oamenilor Deltei și țării întregi că acolo nu e totul braconaj și bărci cu motor amuțind liniștea canalelor încadrate de nesfârșite întinderi de stuf. Simbolul acestei lupte tăcute, dar ferme, este Canotca, o barcă tradițională de 11 locuri, din lemn, care combină două idei frumoase: canoea și lotca. Din aceste două esențe s-a născut unul dintre cei mai titrați campioni ai României – Ivan Pațaichin, un om de o rarisimă modestie și bunătate. Domnia sa a ținut să răsplătească entuziasmul voluntarilor de la munte cu un cadou aparte: le-a pus la dispoziție cel mai eco mod de a străbate Delta Dunării: trei canotci (botezate Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe) plus una motorizată pentru bagaje. Iar voluntarii au vâslit cu bucurie 2 zile pe toată întinderea brațului Sf. Gheorghe de la Tulcea până la vărsarea în Marea Neagră. Și a fost o experiență de neuitat, greu de descris, noroc cu fotografiile lui Mani Gutău (Urma) realizate din caiacul propriu, care spun frânturi din această poveste unică.

Mulțumim frumos Ivan Patzaichin, Teodor Frolu, Mani Gutău, Costin Iatan, Laur și tot restul prietenilor!

Tășuleasa Social și Coca-Cola HBC România aniversează 10 ani de parteneriat!Începute în anul 2007, activitățile noastre comune au însemnat până acum proiecte precum Verde 003, Pașaportul Verde, Pădurea Pedagogică - demers unic în România, Ziua Bună! - Ziua Voluntarilor Mici, Școala de Mers pe Munte - singura școală informală cu acest profil, multe hectare de păduri plantate și mii de copii care au beneficiat de programe de educație non-formală. Toate aceste acțiuni au contribuit la creșterea nivelului de educație de mediu, la conștientizarea unor probleme sociale și găsirea unor soluții, fie că era vorba de comunități din mediul rural sau urban. În proiectele comune Coca-Cola HBC și Tășuleasa Social au implicat de-a lungul timpului zeci de mii de persoane care au învâțat, s-au distrat și au acumulat noi cunoștințe ce le vor fi de folos în viitor. Am realizat până acum, timp de 10 ani, proiectele mai sus menționate, iar interesul arătat pentru acestea și reacțiile pozitive ale participanților ne încurajează să credem că astfel de proiecte de educație sunt mai mult decât binevenite, sunt necesare și le dorim continuate.

Mulțumim Coca-Cola HBC România pentru încrederea acordată proiectelor noastre, susținerea și creativitatea din cei 10 ani de până acum, roadele acestei colaborări se vor vedea mult timp de acum încolo.

Proiecte pe care le susținem din inimă

2017 în cifreVenituri:

Donații, sponsorizări - 2137,5 mii leiVenituri financiare (dobânzi, diferențe de curs valutar) - 36,6 mii leiAlte venituri fără scop patrimonial - 1077,5 mii leiAlte venituri din activități cu scop economic - 644,6 mii lei

Total venituri - 3896 mii lei

Cheltuieli:

Pădurea Pedagogică - 183 mii lei - 6%Școala de Mers pe Munte - 276 mii lei - 8,5%Camionul de Crăciun - 110 mii lei - 3%Ziua Voluntarilor Mici - 207 mii lei - 6%Via Maria Theresia - 170 mii lei - 5%Împăduriri - 274 mii lei - 8,5%Cartea 27 de pași - 579 mii lei - 18%Operațiuni de consolidare - 1077 mii lei - 33%Funcționare campus - 320 mii lei - 10%Cheltuieli administrative - 63 mii lei - 2%

Total cheltuieli - 3259 mii lei

MulțumiriMulțumiri din inimă miilor de voluntari şi donatori individuali care au fost alături de noi. Nu ar ajunge o carte întreagă ca să vă menționăm pe toți cei care ați participat după puterea fiecăruia la proiectele noastre.

PARTENERI:

SPONSORI:

ASOCIAȚIA TĂŞULEASA SOCIALCod 427 363, Comuna Tiha Bârgăului, Sat Piatra Fântânele, nr. 97, Jud. Bistrița-NăsăudT: 0741-545.201, 0742-501.737E: [email protected], W: www.tasuleasasocial.ro