raport al studiului privind sectorul asigurărilor de viață ... · pdf fileal doilea capitol...

Studiu privind sectorul asigurărilor de viață din România

NOI EM BR I E 2014

CO NS IL I UL CO N C URE N Ț EI

D I R E C Ț I A CE R C E T A R E -S I N T E Z E

Studiu privind sectorul asigurărilor de viață din România | Pagina 1

Studiul Consiliului Concurenței privind sectorul asigurărilor de viață din România a fost

realizat de o echipă de inspectori de concurență din cadrul Direcției Cercetare-Sinteze,

respectiv Dr. Radu A. Păun (coordonator), Danusia Vamvu, Ioan D. Popa și Florin Opran.

Versiunea de față a studiului a fost redactată în luna noiembrie 2014, ultimele date și

informații fiind culese la finele lunii august, fapt pentru care studiul nu surprinde evoluțiile

sectorului asigurărilor de viață din ultimele luni ale anului 2014.

Autoritatea de concurență este interesată de eventualele comentarii pe marginea

prezentului studiu privind sectorul asigurărilor de viață, comentarii ce ar trebui transmise

prin e-mail la adresa [email protected] sau prin poștă la adresa

instituției (Piața Presei Libere nr. 1, Corp D1, Sector 1, cod poștal 013701, București).


Cuprins

Introducere .................................................................................................................................. 4

Capitolul 1. Câteva precizări de ordin metodologic .................................................................... 7

1.1. Precizări legate de clasele de asigurări de viață ..................................................................... 7

1.2. Precizări legate de societățile de asigurare ............................................................................ 9

1.3. Alte precizări de ordin metodologic...................................................................................... 12

Capitolul 2. O privire de ansamblu asupra sectorului asigurărilor de viață din România ............ 14

2.1. Evoluția recentă a sectorului asigurărilor de viață din România .......................................... 15

2.1.1. Evoluția prin prisma primelor brute subscrise .............................................................. 15

2.1.2. Evoluția prin prisma numărului de contracte în vigoare .............................................. 18

2.2. Comparații cu alte state europene ....................................................................................... 20

2.3. Evoluția primelor brute subscrise, ajustată cu rata inflației ................................................. 23

2.4. Așteptările participanților pe piață privind evoluția viitoare a sectorului ............................ 25

2.5. Indicatori de stabilitate și performanță a sectorului asigurărilor de viață din România ...... 28

2.5.1. Solvabilitate ................................................................................................................... 28

2.5.2. Lichiditate ...................................................................................................................... 31

2.5.3. Profitabilitate ................................................................................................................ 32

2.6. Evoluția numărului de asiguratori de viață în perioada 2009-2014 ..................................... 33

2.7. Restrângerea atenției asupra asigurărilor de viață propriu-zise .......................................... 38

Capitolul 3. Asigurările de viață din România, privire prin prisma teoriei microeconomice și a

practicii de concurență ............................................................................................................... 46

3.1. O scurtă incursiune în teoria microeconomică clasică ......................................................... 46

3.2. Privire asupra asigurărilor de viață din România prin prisma teoriei microeconomice ....... 49

3.3. Discuție succintă privind piața relevantă în domeniul asigurărilor ...................................... 54

3.4. Recenta tendință de concentrare a asigurărilor de viață din România ................................ 56

3.5. Cotele de piață ale societăților de asigurări de viață din România ...................................... 60

3.6. Evaluarea sectorului asigurărilor de viață din România din perspectiva Indicelui Agregat de

Presiune Concurențială ..................................................................................................................... 66

Capitolul 4. Alte aspecte relevante privind sectorul asigurărilor de viață din România.............. 69

4.1. Informații privind canalele de distribuție a asigurărilor de viață .......................................... 69

4.2. Relația cu operatorii bancassurance ..................................................................................... 73

4.3. Probleme de natură informațională în sectorul asigurărilor de viață .................................. 78

4.4. Evoluția răscumpărărilor în sectorul asigurărilor de viață .................................................... 81


4.5. Comparația prețurilor asigurărilor de viață .......................................................................... 83

4.6. Alte opinii exprimate de asiguratorii de viață din România ................................................. 86

4.7. Politica de comisioane a asiguratorilor de viață ................................................................... 88

Capitolul 5. Politici și reglementări în domeniul asigurărilor .................................................... 91

5.1. Legislaţia europeană incidentă domeniului asigurărilor de viaţă ......................................... 91

5.1.1. Reglementări comunitare incidente asigurărilor de viaţă ............................................ 92

5.1.2. Alte iniţiative de reglementări comunitare incidente sectorului asigurărilor .............. 96

5.1.3. Reglementări comunitare privind concurenţa în sectorul asigurărilor ......................... 97

5.2. Legislaţia naţională privind sectorul asigurărilor .................................................................. 98

5.2.1. Reglementări naționale incidente asigurărilor de viaţă ................................................ 99

5.2.2. Reglementări naționale privind concurenţa în sectorul asigurărilor .......................... 103

5.3. Condiţii pentru înfiinţarea unei societăți de asigurare ....................................................... 104

Capitolul 6. Concluzii și recomandări privind sectorul asigurărilor de viață din România ......... 107

Anexa 1. Formularul de raportare inclus în Normele din 24.04.2008 ...................................... 111

Anexa 2. Fișe sintetice ale asiguratorilor de viață .................................................................. 114

Abrevieri ................................................................................................................................. 115

Lista figurilor ............................................................................................................................ 116

Lista tabelelor .......................................................................................................................... 119

Lista casetelor .......................................................................................................................... 119


Introducere

În baza notei Direcției Cercetare-Sinteze (DCS) nr. […]/[…]/[…] și a punctului de vedere

favorabil exprimat de Direcția Juridic Contencios în adresa nr. DJC/[…]/[…], în ședința

Plenului Consiliului Concurenței din data de 26.02.2013 s-a decis demararea unui studiu

privind sectorul asigurărilor de viață din România.

Sectorul asigurărilor a fost inclus printre cele șapte sectoare economice cu relevanță

deosebită pentru economia națională în raportul autorității de concurență din 2012 privind

evoluția concurenței în sectoare cheie. Prin urmare, studiul Consiliului Concurenței pornește

de la premisa că sectorul asigurărilor, în general, și cel al asigurărilor de viață, în particular,

reprezintă domenii deosebit de importante ale economiei. În plus, studii elaborate la nivel

internațional au arătat că impactul semnificativ pe care dezvoltarea asigurărilor de viață îl

are din punct de vedere economic, în special în cazul țărilor în tranziție, este dublat de

importante efecte sociale.

În primul rând, asigurările de viață pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea siguranţei

financiare a familiilor. Fiind singurul produs financiar care oferă protecţie familiilor

împotriva decesului prematur al membrilor care generează venituri, asigurările de viață

conduc la reducerea nivelului de stres şi disconfort psihologic, dar și la creşterea iniţiativei.

În acelaşi timp, asigurările de viaţă reprezintă un mijloc alternativ de economisire, în special

pentru persoanele care poate nu ar avea disciplina necesară în absenţa unei poliţe de

asigurare.

Apoi, în mod evident, asigurările de viaţă contribuie la reducerea poverii ce apasă asupra

statului cu privire la protecţia socială, fapt ce conduce la eliberarea de resurse pentru

realizarea de investiţii şi furnizarea de bunuri şi servicii publice esenţiale (educaţie, sănătate,

justiţie, ordine publică sau apărare naţională). Nu în ultimul rând, asigurările de viaţă au un

impact major, chiar dacă indirect, asupra piețelor financiare și asupra dezvoltării economiei,

în ansamblu. Datorită sumelor ridicate pe care le gestionează și a orizontului vast de timp pe

care îl au la dispoziție, asiguratorii și fondurile de pensii reprezintă una dintre cele mai

importante surse de capital pentru piețele financiare ale statelor dezvoltate. Drept

consecință, asigurările de viață constituie, din punctul de vedere al activității de finanțare a

economiei, o alternativă la sistemul bancar clasic.

Având deci în vedere importanța sectorului asigurărilor, în general, și a segmentului

asigurărilor de viață, în particular, Consiliul Concurenței a decis că o analiză aprofundată a

asigurărilor de viață este utilă, mai ales prin prisma așteptărilor autorității privind

dezvoltarea viitoare a domeniului. În acest sens, nota DCS menționată anterior a prezentat

câteva aspecte privind evoluțiile recente ale sectorului asigurărilor de viață din România, dar

și caracterul dinamic al acestuia în perioada 2010-2012, făcând și precizarea că analiza ar

trebui să se axeze doar pe segmentele principale ale asigurărilor de viață, respectiv clasele


A.I (asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare) și A.III (asigurări de viață și

anuități care sunt legate de fonduri de investiții).

Studiul Consiliului Concurenței privind sectorul asigurărilor de viață din România s-a întins

pe o perioadă de 18 luni, echipa care a realizat acest studiu fiind formată din patru

inspectori de concurență din cadrul DCS: Dr. Radu A. Păun (coordonator al studiului),

Danusia Vamvu, Ioan D. Popa și Florin Opran. Pe parcursul elaborării studiului, echipa de

inspectori a interacționat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și cu societățile

de asigurări de viață active și aflate sub supravegherea ASF, cărora le-au fost solicitate date

și informații privind sectorul analizat.

În acest context, apreciem deschiderea de care a dat dovadă reglementatorul sectorului

asigurărilor din România, ASF punând la dispoziția autorității de concurență informații

esențiale acestui studiu. Participanții pe piața asigurărilor de viață din România au fost și ei

foarte receptivi la solicitările Consiliului Concurenței, furnizând informații care nu sunt

comunicate în mod standard autorității de supraveghere. Sperăm ca disponibilitatea arătată

de toți actorii implicați pe piața asigurărilor de viață să fie răsplătită de concluziile și

recomandările studiului autorității de concurență, toate având în vedere dezvoltarea

sectorului și promovarea intereselor consumatorilor.

Studiul autorității de concurență privind sectorul asigurărilor de viață din România

debutează cu un scurt capitol menit a fixa câteva aspecte de ordin metodologic, cu referire

la clasele de asigurări de viață avute în vedere, la societățile de asigurări de viață active pe

piață în perioada analizată, la gradul de acoperire a studiului în ceea ce privește aceste

societăți, dar și la alte aspecte de ordin metodologic ce se pot dovedi utile în evitarea unor

posibile neclarități ulterioare.

Al doilea capitol al studiului conține o prezentare de ansamblu asupra sectorului asigurărilor

de viață. Este ilustrată aici evoluția recentă a mărimii sectorului, a gradului de penetrare a

asigurărilor de viață și a densității acestor asigurări în perioada 2011-2014 în România.

Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din țara noastră, situație ce

pare conștientizată pe deplin la nivelul pieței, devine evident atunci când sunt realizate

comparații cu alte state europene. În plus, evoluția primelor subscrise ajustată cu inflația

arată declinul recent al asigurărilor de viață din România, așteptările participanților pe piață

nefiind nici ele prea optimiste.

Capitolul continuă cu indicii privind stabilitatea și performanța sectorului asigurărilor de

viață, fiind ilustrate aspecte privind solvabilitatea, lichiditatea și profitabilitatea societăților

active în perioada analizată. Urmează apoi prezentarea evoluției numărului de participanți

pe piață și comparații din acest punct de vedere cu situația altor țări. Din acest punct,

studiul se concentrează asupra asigurărilor de viață propriu-zise, respectiv asigurările de

viață tradiționale (clasa A.I) și asigurările de viață cu componentă investițională (clasa A.III).


Cel de-al treilea capitol al studiului de față abordează sectorul asigurărilor de viață din

România din perspectiva teoriei microeconomice, dar și a practicii în domeniul concurenței.

Asigurările de viață sunt analizate prin prisma apropierii față de două modele descriptive,

respectiv modelul oligopolului și cel al pieței cu concurență monopolistică. În ceea ce

privește practica autorității de concurentă, este inclusă aici o scurtă discuție privind

definirea pieței relevante în domeniul asigurărilor, dar și o analiză a recentei tendințe de

concentrare a pieței. În fine, sectorul asigurărilor de viață din România este evaluat din

perspectiva Indicelui Agregat de Presiune Concurențială.

Următorul capitol al studiului prezintă alte aspecte relevante privind sectorul asigurărilor de

viață, de la informații privind canalele de distribuție a asigurărilor, la relația asiguratorilor cu

operatorii bancassurance și posibilele probleme de natură informațională din sector.

Urmează apoi prezentarea evoluției răscumpărărilor (a ieșirilor înainte de termen din

contractele de asigurări de viață), o comparație a unor prețuri ale asigurărilor de viață, dar și

opinii exprimate de companiile active în acest domeniu. Capitolul se încheie cu o discuție pe

marginea comisioanelor acordate de principalii asiguratori în anul 2013.

Capitolul cinci este unul de natură juridică, ce sintetizează legislația europeană și națională

incidentă domeniului asigurărilor de viață, inclusiv reglementările privind concurența în

sectorul asigurărilor. Sunt prezentate aici și condițiile specifice pentru înființarea unei

societăți de asigurare în România.

Capitolul șase conține concluziile echipei care a realizat acest studiu și recomandările

autorității de concurență cu privire la sectorul asigurărilor de viață din România, toate

aceste recomandări având în vedere interesele consumatorilor din acest sector important al

economiei.


Capitolul 1. Câteva precizări de ordin metodologic

Studiul de față debutează cu câteva precizări de ordin metodologic, precizări menite a stabili

de la bun început anumite repere ale studiului autorității de concurență. Un prim aspect ce

trebuie enunțat este legat de clasele de asigurări de viață care formează sectorul analizat:

chiar dacă, din punct de vedere al normelor în vigoare, asigurările de viață cuprind șase

clase distincte de asigurări, vasta majoritate a sectorului este reprezentată de asigurările de

viață propriu-zise, respectiv cele din clasele A.I și A.III.

Un alt aspect se referă la societățile active în sectorul asigurărilor de viață din România, fiind

listați asiguratorii activi pe piață în perioada 2009-2014 și fiind indicate prescurtările pe care

le vom folosi în acest studiu pentru a ne referi la fiecare asigurator. Detaliem apoi asupra

modalității de colectare a informațiilor care stau la baza studiului Consiliului Concurenței,

asupra perioadei pe care acest studiu o acoperă și asupra modalității de prezentare a

informațiilor, încheind cu câteva precizări legate de mărimea sectorului asigurărilor de viață

din România.

1.1. Precizări legate de clasele de asigurări de viață

Conform normelor în vigoare, categoria generică a asigurărilor de viață cuprinde șase clase

distincte de asigurări:

A.I - Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare, prevăzute în Anexa

1 din Legea nr. 32/2000 la lit. A a), b) şi c), cu excepţia celor prevăzute la pct. II şi III;

A.II - Asigurări de căsătorie, asigurări de naştere;

A.III - Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii, prevăzute

în Anexa 1 din Legea nr. 32/2000 la lit. A a) şi b);

A.IV - Asigurări permanente de sănătate, prevăzute în Anexa 1 din Legea 32/2000 la

lit. A d);

B.1 - Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale);

B.2 - Asigurări de sănătate.

Figura 1.1 de la pagina următoare arată că nucleul sectorului asigurărilor de viață din

România este reprezentat de asigurările din clasele A.I și A.III, respectiv asigurările de viață

clasice (sau tradiționale) și asigurările de viață legate de fonduri de investiții (ce au și o

componentă investițională), aceste două clase de asigurări constituind vasta majoritate a

primelor brute subscrise, nete de anulări (PBS). Mai precis, figura indică faptul că, în orice

trimestru din perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, PBS pentru asigurările de viață propriu-

zise (din clasele A.I și A.III) au reprezentat cel puțin 87% din totalul primelor brute subscrise

pentru toate cele 6 clase de asigurări de viață. După cum vom arăta într-o secțiune

ulterioară a studiului, situația din perspectiva numărului de contracte de asigurări de viață


este similară, marea majoritate a contractelor fiind încheiate pentru asigurări de viață din

clasele A.I și A.III.

De altfel, toate societățile de asigurări de viață active pe piața autohtonă oferă asigurări din

clasele A.I și A.III, în timp ce asigurări din clasele A.II (asigurări de căsătorie și de naștere) și

A.IV (asigurări permanente de sănătate) sunt prezente doar în portofoliul câtorva companii1.

În ceea ce privește asigurările din clasele B.1 (asigurări de accidente) și B.2 (asigurări de

sănătate fără caracter permanent), chiar dacă acestea au cunoscut o creștere semnificativă

în ultimii ani, mai ales din punct de vedere al numărului de contracte, graficul anterior arată

că ele se plasează totuși mult în urma asigurărilor de viață din clasele A.I și A.III.

Din motive ce vor deveni evidente ulterior, o mare parte a studiului autorității de

concurență se va axa asupra analizei asigurărilor de viață din clasele A.I și A.III. Pentru a

evita eventualele confuzii, în cele ce urmează vom face referiri precise la aria de cuprindere

a datelor, indicând situațiile în care ne concentrăm pe asigurările de viață din clasele A.I și

A.III și situațiile în care privim întregul sector al asigurărilor de viață (analizăm toate cele

șase clase de asigurări).

1 Asigurări A.II oferite de SC Axa Life Insurance S.A. și S.C. Generali România Asigurare Reasigurare S.A.,

asigurări A.IV oferite de S.C. Grawe România Asigurare S.A. și S.C. Generali România Asigurare Reasigurare S.A.

Figura 1.1 Evoluția trimestrială a PBS pentru toate clasele de asigurări de viață și, separat, pentru clasele A.I și A.III, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de ASF (pentru asiguratorii aflați sub supravegherea instituției)

43

7.0

86

6.5

1,2

99

.0

1,7

59

.7

44

4.2

88

5.6

1,3

83

.3

2,0

04

.6

46

8.9

92

6.0

1,3

11

.1

1,7

45

.5

40

0.2

80

0.8

42

4.0

83

6.7

1,2

57

.7

1,6

87

.2

41

3.7

82

4.5

1,2

43

.6

1,7

33

.8

40

6.2

83

0.0

1,1

83

.5

1,5

69

.8

36

6.9

73

3.5

0

500

1,000

1,500

2,000

2,500

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

mili

oan

e le

i

Toate clasele de asigurări de viaţă Clasele A.I şi A.III


1.2. Precizări legate de societățile de asigurare

Studiul Consiliului Concurenței prezintă evoluția sectorului asigurărilor de viață din România

în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Cele 21 de societăți de asigurări de viață active pe

piață în această perioadă sunt prezentate mai jos, fiind indicate și prescurtările pe care le

vom folosi în cadrul acestui document pentru a ne referi la fiecare societate:

S.C. Aegon Asigurări de Viață S.A.2 (AEGON)

S.C. Alico Asigurări România S.A.3 (ALICO)

S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. (ALLIANZ-ȚIRIAC)

S.C. Asigurare-Reasigurare Ardaf S.A.4 (ARDAF)

S.C. Asigurarea Românească – Asirom VIG Vienna Insurance Group S.A. (ASIROM)

S.C. Asigurare-Reasigurare Astra S.A. (ASTRA)

S.C. Axa Life Insurance S.A. (AXA)

S.C. BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group S.A. (BCR)

S.C. BRD Asigurări de Viață S.A. (BRD)

S.C. Cardif Asigurări S.A.5 (CARDIF)

S.C. Ergo Asigurări de Viață S.A. (ERGO)

S.C. Eureko Asigurări S.A.6 (EUREKO)

S.C. Eurolife ERB Asigurări de Viață S.A. (EUROLIFE ERB)

S.C. Garanta Asigurări S.A. (GARANTA)

S.C. Generali România Asigurare Reasigurare S.A. (GENERALI)

S.C. Grawe România Asigurare S.A. (GRAWE)

S.C. Groupama Asigurări S.A. (GROUPAMA)

S.C. ING Asigurări de Viață S.A. (ING)

S.C. Metropolitan Life Asigurări S.A. (METROPOLITAN)

S.C. Signal Iduna Asigurări de Viață S.A. (SIGNAL IDUNA)

S.C. Uniqa Asigurări de Viață S.A. (UNIQA)

Câteva alte societăți de asigurări de viață, ce-au activat în perioada 2009-2011 și la care ne

vom referi doar succint în cadrul acestui studiu, sunt:

S.C. Asiban S.A7 (ASIBAN)

2 Portofoliul AEGON a fost transferat către AEGON Towarzystwo Ubezpieczen na Zycie SA Varșovia, sucursala

Florești, societate ce activează în România în baza dreptului de stabilire și liberei circulații a serviciilor în Uniunea Europeană. Autorizația AEGON a fost retrasă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în trimestrul I 2013, la cererea societății. 3 ALICO a fost preluată de METROPOLITAN în trimestrul III 2013.

4 ARDAF a fost preluată de GENERALI în trimestrul IV 2011.

5 Portofoliul CARDIF a fost transferat către CARDIF Assurance Vie Paris, sucursala București, societate ce

activează în România în baza dreptului de stabilire și liberei circulații a serviciilor în UE. Autorizația CARDIF a fost retrasă de ASF în trimestrul III 2011, la cererea societății. 6 EUREKO a fost preluată de AEGON în trimestrul II 2014.


S.C. ATE Insurance România S.A.8 (ATE)

S.C. BT Asigurări Transilvania S.A.9 (BT)

S.C. Delta Asigurări S.A.10 (DELTA)

S.C. KD Life Asigurări S.A.11 (KD LIFE)

S.C. Omniasig Asigurări de Viață S.A. 12 (OMNIASIG)

S.C. Onix Asigurări S.A.13 (ONIX)

Datele pe care se bazează acest studiu se referă la societățile de asigurare aflate sub

supravegherea ASF, ceea ce înseamnă că societățile de asigurări de viață care activează în

România în baza dreptului de stabilire și liberei circulații a serviciilor în Uniunea Europeană

(UE), ca sucursale ale unor societăți străine, autorizate în alte state membre ale uniunii, nu

sunt acoperite de studiul autorității de concurență. Din cunoștințele noastre, există doar doi

asiguratori care se află în această situație: CARDIF, din trimestrul III 2011, și AEGON, din

trimestrul I 2013.

Potrivit raportului ASF pentru anul 201314, volumul total de prime brute subscrise pe

teritoriul României al sucursalelor autorizate în alte state membre UE a fost de 53,6

milioane de lei pentru asigurările de viață, ceea ce reprezintă 3% la nivelul întregului sector.

Prin urmare, considerăm că omiterea celor două societăți enunțate mai sus, omitere ce are

loc doar de la data ieșirii societăților de sub supravegherea ASF, nu este în măsură a afecta

concluziile prezentului studiu. Excluderea celor două sucursale străine prezintă însă unele

avantaje, fiind astfel asigurată comparabilitatea datelor culese de la asiguratorii activi pe

piață cu cele primite de autoritatea de concurență de la reglementatorul pieței.

De altfel, trebuie menționat faptul că mare parte din datele și informațiile prelucrate în

cadrul prezentului studiu provin de la ASF și se referă, deci, la totalitatea societăților de

asigurări de viață active și aflate sub supravegherea instituției în decursul ultimilor ani, în

timp ce alte date și informații au fost furnizate direct autorității de concurență de societățile

de asigurare active pe piață (după cum am arătat mai sus, doar acei asiguratori aflați sub

supravegherea ASF).

În acest context, apreciem sprijinul reglementatorului sectorului asigurărilor din România

pentru deschiderea de care a dat dovadă, ASF punând la dispoziția autorității de concurență

7 ASIBAN a fost cumpărată în 2008 de către GROUPAMA. În trimestrul III 2009, ASIBAN fuzionează cu BT, altă

societate de asigurări achiziționată de grupul francez, noua societate activând pe piață sub denumirea GROUPAMA. 8 În trimestrul II 2010, ATE iese de piața asigurărilor de viață din România.

9 BT este achiziționată de GROUPAMA la finele lui 2007 iar în trimestrul III 2009 fuzionează cu ASIBAN.

10 DELTA iese de pe piața asigurărilor de viață la sfârșitul anului 2009.

11 KD LIFE a fost preluată de EUREKO în trimestrul III 2010.

12 AXA intră pe piața asigurărilor de viață din România prin preluarea OMNIASIG în trimestrul I 2010.

13 ONIX (fosta OTP Garancia) iese de pe piață în trimestrul II 2010, portofoliul fiind preluat de GROUPAMA.

14 Autoritatea de Supraveghere Financiară, Raport Anual 2013, București, iunie 2014. Raportul este disponibil

la adresa http://www.asfromania.ro/files/Raport%20anual%20ASF%202013_.pdf


informații esențiale acestui studiu. Participanții pe piața asigurărilor de viață din România au

fost și ei foarte receptivi la solicitările Consiliului Concurenței, furnizând informații care nu

sunt comunicate în mod standard autorității de supraveghere. Sperăm ca disponibilitatea

arătată de toți actorii implicați pe piața asigurărilor de viață să fie răsplătită de concluziile și

recomandările studiului autorității de concurență, toate având în vedere dezvoltarea

sectorului și promovarea intereselor consumatorilor.

Revenind la colectarea informațiilor de la asiguratorii de viață, trebuie să menționăm că

aceasta s-a realizat în două etape, prima la finele lui 2013 și a doua în luna august 2014.

Aceasta înseamnă că avem date privind activitatea celor 18 societăți active în toamna lui

2013, respectiv 17 societăți active în vara lui 201415. Drept consecință, pentru anumite

perioade din trecutul mai îndepărtat, de exemplu anii 2011-2012, nu observăm datele

aferente tuturor asiguratorilor activi pe piață (21 de asiguratori în 2011, 19 asiguratori în

2012).

Din punctul nostru de vedere, ar fi aproape imposibil de colectat informațiile necesare

acestui studiu de la societăți de asigurare care au ieșit între timp de pe piața românească. În

plus, unele informații colectate în cadrul studiului au relevanță în prezent sau se referă la

așteptările respondenților privind evoluția sectorului pe termen scurt sau mediu, iar acest

gen de informații trebuie colectate doar de la cei care încă activează în acest domeniu.

Totuși, considerăm că această relativă limitare a numărului de respondenți nu constituie

însă un impediment pentru studiul nostru, avantajele abordării curente depășind

eventualele sale neajunsuri.

Figura 1.2 de la pagina următoare arată în mod clar faptul că societățile active în toamna lui

2013 reprezentau vasta majoritate a sectorului asigurărilor de viață din România, atât din

punct de vedere al primelor brute subscrise, cât și din perspectiva contractelor de asigurări

de viață în vigoare16.

În ceea ce privește primele brute subscrise pentru toate cele șase clase de asigurări de viață,

volumul subscris de cele 18 societăți de asigurare active în toamna anului 2013 reprezintă

cel puțin 98,3% din totalul sectorului în perioada 2011-2014. În ceea ce privește numărul de

contracte în vigoare, graficul de mai jos arată că acoperirea este de cel puțin 96,2%. În mod

natural, în ambele cazuri, valorile minime se întâlnesc la începutul perioadei analizate (anul

2011), atunci când pe piață activau și se aflau sub supravegherea ASF asiguratori precum

ARDAF, CARDIF sau AEGON.

15

Chiar dacă EUREKO activa formal pe piața asigurărilor de viață la începutul lui 2014, societății i s-a aprobat solicitarea de a nu da curs cererilor de informații ale autorității de concurență. Aceasta deoarece compania era într-un stadiu avansat de transfer a portofoliului de asigurări de viață către AEGON (transfer finalizat în trimestrul II 2014), iar prezența pe această piață era redusă (aproximativ […]% la nivelul anului 2013). Prin urmare, informațiile primite de la ASF includ și această societate, dar anumite informații, care nu sunt comunicate în mod uzual reglementatorului, nu au fost colectate și de la acest asigurator. 16

Altfel spus, asiguratorii de viață care au ieșit în perioada 2011-2012 par a fi avut o prezență limitată pe piață.


La fel ca în cazul enunțat anterior, ce privește distincția dintre toate cele șase clase de

asigurări de viață și cele două clase principale (A.I și A.III), în cele ce urmează vom face

mențiuni explicite cu privire la gradul de acoperire a datelor în ceea ce privește societățile

de asigurări de viață. Astfel, vom preciza în mod clar dacă informațiile se referă la toate

companiile active pe piață (și aflate sub supravegherea ASF) sau dacă datele sunt culese

doar de la companiile de asigurare active în toamna anului 2013 și care au răspuns solicitării

de informații a Consiliului Concurenței.

1.3. Alte precizări de ordin metodologic

Cea mai mare parte a studiului autorității de concurență prezintă evoluția sectorului

asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Cu toate acestea,

studiul include și unele informații mai vechi, ce merg până în anul 2009 (această situație se

întâlnește, de exemplu, la prezentarea intrărilor și ieșirilor asiguratorilor de pe piață sau în

cazul evoluției răscumpărărilor). Pentru ușurința expunerii însă, atunci când ne vom referi la

perioada analizată de acest studiu vom avea în vedere perioada ianuarie 2011 – iunie 2014.

Cea mai mare parte a figurilor prezentate în acest studiu al Consiliului Concurenței indică

datele în mod cumulat pe parcursul anului. Astfel, datele la trei luni reprezintă situația la 31

martie, datele la șase luni reprezintă situația la 30 iunie, incluzând deci și situația din primele

3 luni ale anului. Datele la nouă luni și pentru întreg anul reprezintă situația la 30

septembrie și, respectiv, 31 decembrie, interpretarea valorilor cumulate fiind evidentă.

Figura 1.2 Ponderea celor 18 asiguratori activi în toamna anului 2013 în totalul pieței asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


98

.3%

98

.6%

99

.3%

98

.9%

99

.6%

99

.6%

99

.6%

99

.7%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

96

.2%

96

.6%

96

.5%

99

.8%

99

.9%

99

.9%

99

.9%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

10

0.0

%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

Prime brute subscrise Număr de contracte în vigoare


Datele privind primele brute subscrise și numărul de contracte (în vigoare sau nou încheiate)

prezentate în acest studiu sunt nete de anulările din perioada de raportare, așa cum sunt

acești indicatori comunicați și către reglementatorul sectorului asigurărilor din România.

În acest punct, trebuie să precizăm faptul că mărimea segmentului asigurărilor de viață,

calculată de autoritatea de concurență pe baza datelor colectate direct de la societățile

active pe această piață și a celor primite de la ASF, diferă de valorile indicate în raportul

pentru anul 2013 al reglementatorului sectorului asigurărilor din România: în timp ce

autoritatea de supraveghere indică PBS pentru asigurări de viață în valoare de

1.634.296.439 lei pentru anul 2013, din calculele noastre rezultă o valoare net superioară,

respectiv 1.745.466.675 lei (+6,8%).

Cu privire la această situație, considerăm că valorile indicate în prezentul studiu sunt mai

apropiate de realitate decât cele furnizate în raportul ASF, având în vedere că raportul

autorității de supraveghere nu pare a fi consecvent în ceea ce privește includerea

asigurărilor din clasele B.1 și B.2 în categoria generică a asigurărilor de viață. De exemplu, în

timp ce în cazul ING, BCR, METROPOLITAN (incluzând ALICO) și GENERALI datele noastre

sunt identice cu cele prezentate la pagina 52 din raportul ASF, în cazul ASIROM și

GROUPAMA documentul ASF indică valori ale PBS pentru asigurări de viață inferioare celor

folosite în studiul de față. Mai precis, în cazul ASIROM și GROUPAMA, documentul ASF

indică PBS ce corespund doar asigurărilor de viață din clasele A.I și A.III ale celor două

societăți, nu și subscrierile acestora pentru clasele B.1 și B.2 de asigurări. Verificări

suplimentare în această direcție au arătat că valoarea totală indicată de ASF la nivelul anului

2013 nu include nici subscrierile ASTRA din clasele B.1 și B.2 de asigurări. Cel mai probabil,

diferențele evidențiate mai sus sunt consecința modului în care raportează rezultatele

pentru clasele B.1 și B.2 societățile de asigurare cu activitate compozită (cele care oferă atât

asigurări generale, cât și asigurări de viață), unele din aceste societăți raportând subscrierile

din clasele B.1 și B.2 în cadrul asigurărilor generale.

Înainte de a trece la partea principală a studiului nostru, reiterăm faptul că pe parcursul

acestuia vom avea o abordare unitară, mărimea sectorului asigurărilor de viață fiind

obținută prin cumularea tuturor celor șase clase de asigurări de viață componente din punct

de vedere al normelor în vigoare, indiferent de modalitatea efectivă de raportare a

asigurărilor din clasele B.1 și B.2 agreată între ASF și anumiți asiguratori.


Capitolul 2. O privire de ansamblu asupra sectorului asigurărilor

de viață din România

Potrivit ASF, „piața asigurărilor, piața de capital și piața pensiilor private, atât individual, cât

și cumulat, au încă o anvergură redusă raportată la dimensiunea economiei naționale, fiind

semnificativ mai puțin dezvoltate prin comparație cu piața bancară”17. În ceea ce privește

sectorul asigurărilor în ansamblu, deci având în vedere atât asigurările generale, cât și cele

de viață, în România primele brute subscrise (PBS) reprezentau aproximativ 1,4% din

produsul intern brut (PIB) în anul 2012, acest grad de penetrare a asigurărilor fiind printre

cele mai reduse din Europa. În același an, România avea și una dintre cele mai scăzute valori

în ceea ce privește densitatea asigurărilor, densitate calculată ca raport între valoarea în

euro a PBS și mărimea populației totale: 92,1 euro/locuitor18.

Situația din anul 2012 a continuat și în perioada următoare, PBS la nivelul întregului sector al

asigurărilor scăzând în 2013 cu 1,6% în termeni nominali și cu 5,37% în termeni reali. Drept

consecință, gradul de penetrare a asigurărilor în PIB s-a redus la 1,29% în 2013, în timp ce

densitatea asigurărilor a rămas relativ stabilă19.

Tabelul următor este preluat din raportul ASF pentru anul 201320 și prezintă structura PBS în

sectorul asigurărilor în perioada 2009-2013. Datele arată că în anul 2013 asigurările de viață

din România au reprezentat aproximativ 20% din mărimea întregului sector, tendința

ultimilor trei ani fiind de reducere graduală a importanței acestei componente. Cele mai

recente informații disponibile pe site-ul ASF la momentul redactării documentului de față se

refereau la situația din trimestrul I 2014 și indicau faptul că asigurările de viață reprezentau

aproximativ 18,6% la 31 martie 2014.

Tabelul 2.1 Nivelul anual al PBS pentru asigurările de viață și cele generale în perioada 2009-2013

2009 2010 2011 2012 2013

Asigurări de viață

PBS (lei) 1.628.162.635 1.665.668.554 1.738.366.854 1.802.519.132 1.634.296.439

Pondere în total PBS (%)

18,36 20,06 22,22 21,83 20,12

Asigurări generale

PBS (lei) 7.241.584.322 6.639.733.598 6.083.943.098 6.454.395.818 6.490.358.402

Pondere în total PBS (%)

81,64 79,94 77,78 78,17 79,88

Întrucât studiul autorității de concurență vizează sectorul asigurărilor de viață din România,

în cele ce urmează vom prezenta evoluția recentă a acestuia, în special prin prisma primelor

brute subscrise (PBS) și a numărului de contracte în vigoare (NCV), dar și a altor indicatori

specifici. Gradul redus de dezvoltare a asigurărilor de viață din România, lucru ce pare a fi

17

ASF, Raport anual 2013, pag. 25. 18

ASF, Raport anual 2013, pag. 26-27. 19

ASF, Raport anual 2013, pag. 43-45. 20

ASF, Raport anual 2013, pag. 46.


conștientizat pe deplin la nivelul pieței, va deveni evident pe parcursul acestui capitol, mai

ales atunci când vor fi prezentate câteva comparații internaționale. În plus, seriile de date

istorice vor arată că situația curentă nu este deloc temporară sau excepțională.

Pentru formarea unei imagini cât mai precise asupra evoluției sectorului asigurărilor de viață

din România, vom prezenta apoi datele privind PBS ajustate cu inflația, ceea ce va evidenția

declinul recent al sectorului. În strânsă legătură cu acest aspect, vor urma apoi opiniile

exprimate de participanții pe piață cu privire la evoluția sectorului asigurărilor de viață din

România, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Capitolul va continua cu o serie de

argumente pentru analiza separată a asigurărilor de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III) și

cu prezentarea anumitor indicatori de stabilitate și performanță a sectorului, încheindu-se

cu ilustrarea evoluției acestuia din punctul de vedere al numărului de participanți.

2.1. Evoluția recentă a sectorului asigurărilor de viață din România

2.1.1. Evoluția prin prisma primelor brute subscrise

Figura 2.1 de la pagina următoare prezintă evoluția trimestrială a sectorului asigurărilor de

viață din România prin prisma PBS pentru toate cele șase clase de asigurări de viață. După

cum se poate observa, după creșterea din anul 2012, anul 2013 reprezintă o întoarcere la

nivelul lui 2011 în ceea ce privește primele subscrise, în timp ce la jumătatea anului 2014 se

înregistrează cele mai reduse valori la șase luni din perioada analizată. Prin urmare,

perspectivele pentru anul 2014 nu sunt deloc încurajatoare în acest moment.

În ceea ce privește gradul de penetrare a asigurărilor de viață din România, exprimat ca

pondere a PBS în PIB, Figura 2.1 arată că acesta variază destul de mult în perioada 2011-

2013, între 0,28% și 0,40%. Dat fiind începutul mai timid al anului 2014, cu cele mai reduse

valori la trei și șase luni, este de așteptat ca ponderea asigurărilor de viață în PIB să scadă la

nivelul anului 2014 spre 0,25-0,27%.

Trebuie subliniat faptul că graficul de mai jos ilustrează situația nominală a PBS, primele

fiind exprimate în prețuri curente, în timp ce situația în termeni reali, ajustată cu inflația, va

fi prezentată ulterior (vezi Secțiunea 2.3). Chiar dacă nu este poate cea mai elocventă,

exprimarea PBS în termeni nominali facilitează raportarea la PIB-ul României, dar și

comparații cu alte studii, de exemplu studiul Insurance Europe21, ce prezintă situația

asigurărilor din 31 de țări europene în anul 2012.

21

Asociație europeană a societăților de asigurare și reasigurare din 34 de țări, companiile membre cumulând aproximativ 95% din primele brute subscrise la nivelul continentului (vezi www.insuranceeurope.eu). În studiul de față vom folosi în mod repetat date prezentate în The European Life Insurance Market in 2012, Statistics no. 49, martie 2014, lucrare disponibilă la www.insuranceeurope.eu/uploads/Modules/Publications/life-2012.xlsx


Gradul foarte redus de penetrare în PIB a asigurărilor de viață ilustrat mai sus pentru anii

2011-2014 nu reprezintă o situație excepțională, astfel de niveluri fiind înregistrate în mod

constant în România. Graficul următor este realizat pe baza datelor colectate de Insurance

Europe și prezintă ponderea în PIB a primelor subscrise pentru asigurările de viață în

România, în perioada 2003-2012.

Figura 2.1 Evoluția trimestrială a PBS pentru toate clasele de asigurări de viață și raportarea acestora la PIB-ul României în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de ASF (pentru asiguratorii aflați sub supravegherea instituției) și a

celor disponibile pe site-ul INS.

Precizări: PIB trimestrial, în prețuri curente, date definitive pentru anul 2011, semi-definitive pentru anul 2012 și

provizorii pentru anii 2013-2014.

437.0

866.5

1,299.0

1,759.7

444.2

885.6

1,383.3

2,004.6

468.9

926.0

1,311.1

1,745.5

400.2

800.8

0.40% 0.36% 0.33% 0.32% 0.40% 0.35% 0.34% 0.34% 0.39% 0.35% 0.30% 0.28% 0.32% 0.29%0.0%

0.2%

0.4%

0.6%

0.8%

1.0%

1.2%

1.4%

1.6%

1.8%

2.0%

2.2%

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

1,600

1,800

2,000

2,200

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

PBS în milioane lei (axa din stânga) PBS ca procent în PIB (axa din dreapta)

Figura 2.2 Evoluția anuală a gradului de penetrare a asigurărilor de viață din România, exprimat ca raport PBS/PIB, în perioada 2003-2012

Sursa: Insurance Europe, The European Life Insurance Market in 2012

0.22% 0.21%

0.28%

0.20%

0.35%0.36%

0.32% 0.32% 0.31%

0.26%

0.0%

0.1%

0.2%

0.3%

0.4%

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012


Diferențele dintre valorile anuale prezentate în Figurile 2.1 și 2.2 vin, cel mai probabil, din

gradul diferit de acoperire în ceea ce privește societățile de asigurare și din includerea, sau

nu, a asigurărilor de accidente și sănătate (clasele B.1 și B.2) în categoria asigurărilor de

viață. Totuși, considerăm că diferențele nu sunt semnificative ca ordin de mărime și nu

afectează în vreun fel imaginea de ansamblu. Iar aceasta nu poate fi decât una singură,

ilustrând un sector al asigurărilor de viață subdezvoltat în România. Din păcate, așteptările

privind viitorul apropiat nu sunt nici ele prea optimiste – în acest sens, Secțiunea 2.4 va

prezenta opiniile participanților pe piața asigurărilor de viață privind evoluția pe termen

scurt și mediu a sectorului.

Un alt indicator util, ce surprinde densitatea asigurărilor de viață dintr-o anumită țară, este

cel calculat prin raportarea PBS pentru astfel de asigurări la populația țării, indicatorul

cuantificând deci prima medie anuală din asigurări de viață pe locuitor.

La fel ca mai sus, menționăm faptul că PBS sunt exprimate în prețuri curente, ceea ce

înseamnă că analiza se realizează în termeni nominali. Apoi, deoarece datele privind anul

2014 sunt parțiale (privesc doar primele șase luni), graficul de mai jos prezintă o valoare

estimată pentru acest an. Pentru a facilita compararea cu situația altor state europene ce va

fi realizată în secțiunea următoare, acest indicator este exprimat în euro/locuitor.

Graficul de mai sus arată o tendință constantă de scădere a primei medii pe persoană

pentru asigurările de viață din România, în special pentru clasele A.I și A.III de asigurări,

lucru deloc încurajator pentru viitorul apropiat al sectorului asigurărilor de viață.

Figura 2.3 Evoluția anuală a densității asigurărilor de viață din România, exprimată ca PBS/populație (în euro pe locuitor), în perioada 2011-2014

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor ASF, INS și BNR

Precizări: Datele privind populația României sunt provizorii și se referă la populația stabilă la începutul

fiecărui an. Cursul euro este cel mediu anual comunicat de banca centrală pentru anii 2011-2013 și media

simplă a valorilor zilnice din prima jumătate a anului 2014.

* Estimare proprie pe baza evoluției din anii 2011-2013 și a valorilor înregistrate la șase luni.

19.3

9 21.0

7

18.5

4

17.2

2

18.5

9

18.2

2

16.6

7

15.4

5

0

4

8

12

16

20

24

2011 2012 2013 2014*

euro

/per

soan

ă



2.1.2. Evoluția prin prisma numărului de contracte în vigoare

În ceea ce privește numărul contractelor aferente asigurărilor de viață din România, datele

ASF, date care se referă la toți asiguratorii activi pe piață și aflați sub supravegherea

instituției, arată că numărul polițelor a fost de aproximativ 4 milioane în anul 2011 și prima

jumătate a anului 2012, după care numărul contractelor a crescut pe fondul încheierii din ce

în ce mai multor asigurări de accidente (clasa B.1) și de sănătate, dar nepermanente (clasa

B.2 de asigurări).

Figura 2.4 prezintă evoluția trimestrială a numărului de contracte în vigoare (NCV) pentru

toate societățile active pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014,

ilustrând separat situația pentru toate cele șase clase de asigurări de viață și pentru

asigurările de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III).

Cu toate că numărul total de contracte de asigurare s-a aflat pe un trend crescător până la

finele lui 2013, este evident faptul că această creștere nu s-a datorat asigurărilor de viață

propriu-zise. După cum vom arăta, creșterea a fost cauzată în special de polițele încheiate

pentru clasele B.1 și B.2 de asigurări și poate fi considerată oarecum artificială. În ceea ce

privește asigurările de viață din clasele A.I și A.III, graficul de mai sus arată o reducere

graduală a numărului de contracte în perioada 2011-2012, tendință urmată de o relativă

stabilizare în anul 2013 și prima jumătate a anului 2014.

Figura 2.4 Evoluția trimestrială a NCV pentru toate cele șase clase de asigurări de viață și pentru clasele A.I și A.III în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


4,2

11

4,0

85

3,9

66

3,7

44

3,9

85

4,1

60

4,4

47

4,6

46

4,8

34

4,8

20

4,9

27

4,8

71

4,6

75

4,5

87

3,8

69

3,7

44

3,6

29

3,3

32

3,2

11

3,2

61

3,3

03

3,2

31

3,3

34

3,3

10

3,3

93

3,3

72

3,3

45

3,3

40

0

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

mii

de

con

trac

te



Din punctul nostru de vedere, graficul anterior constituie un prim argument în favoarea

analizei separate a asigurărilor de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III), acest argument fiind

reluat și susținut de unele suplimentare la momentul oportun (vezi Secțiunea 2.7).

Trebuie precizat, de asemenea, faptul că numărul persoanelor asigurate este cu siguranță

diferit de numărul de contracte de asigurări de viață în vigoare. Aceasta deoarece, pe de o

parte, un individ poate încheia mai multe polițe de asigurări de viață concomitent (de

exemplu, anexate mai multor credite care impun astfel de asigurări), în timp ce, pe de altă

parte, contractele de asigurare se pot încheia și pentru grupuri de asigurați. Acest lucru se

aplică atât asigurărilor de viață propriu-zise cât, mai ales, asigurărilor de accidente și celor

de sănătate, multe astfel de contracte fiind încheiate de angajatori la nivelul întregii

companii. Prin urmare, un astfel de contract de grup va apărea în statistici drept un singur

contract de asigurare, chiar dacă el acoperă riscurile mai multor indivizi.

Datele privind numărul contractelor de asigurări de viață în vigoare pot fi raportate la

populația țării, indicatorul astfel construit reprezentând (încă) o densitate a asigurărilor de

viață în rândul populației (numărul mediu de asigurări de viață pe persoană). Graficul de mai

jos prezintă evoluția acestui indicator în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014.

Imaginea pe care acest grafic o proiectează este în concordanță cu cele afirmate mai sus:

chiar dacă densitatea asigurărilor de viață crește în anii 2012-2013, această creștere nu este

datorată componentei de bază a asigurărilor de viață (clasele de asigurare A.I și A.III), ci mai

degrabă celorlalte clase de asigurări (după cum vom vedea, claselor B.1 și B.2).

Figura 2.5 Evoluția anuală a densității asigurărilor de viață din România, calculată ca număr mediu de contracte în vigoare pe persoană, în perioada 2011-2014

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor ASF și INS

Datele privind populația României sunt provizorii și se referă la populația stabilă la începutul fiecărui an.

17

.5%

21

.8%

23

.1%

21

.6%

15

.6%

15

.1%

15

.9%

15

.7%

0%

4%

8%

12%

16%

20%

24%

2011 2012 2013 2014



2.2. Comparații cu alte state europene

Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din România, situație ce pare

conștientizată pe deplin la nivelul pieței, devine evident atunci când sunt realizate

comparații cu alte state europene. Analiza comparativă ce urmează se bazează pe

informațiile colectate de Insurance Europe privind situația asigurărilor din Europa în anul

2012 (pentru informații suplimentare, vezi nota de subsol 21).

Figura 2.6 de mai jos prezintă ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului de asigurări

din 31 de țări europene. După cum se poate observa, nivelul PBS pentru asigurările de viață,

raportat la totalul PBS în domeniul asigurărilor, este foarte redus în România față de media

europeană (20,2% în țara noastră în anul 2012, față de aproape 58% pentru cele 31 de țări

incluse în analiză).

Figura 2.7 de pe pagina următoare, figură ce include o comparație din punct de vedere a

ponderii PBS în PIB pentru asigurările de viață, arată că diferența dintre gradul de penetrare

a acestor asigurări în România și țările din Europa de vest este covârșitoare.

Această diferență vine probabil din tradiția țărilor dezvoltate în ceea ce privește actul de

asigurare în general și a celui de asigurare de viață în particular, de nivelul de cunoaștere și

acceptare a populației privind produsele de asigurare de viață, de nivelul de trai din zona

occidentală și nordică a Europei etc.

Figura 2.6 Ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului asigurărilor în 31 de țări europene în 2012


82

.5%

80

.4%

77

.3%

72

.4%

66

.3%

64

.7%

62

.7%

62

.7%

62

.4%

62

.0%

61

.8%

58

.6%

57

.8%

54

.6%

52

.7%

52

.6%

52

.0%

49

.3%

47

.5%

46

.3%

44

.9%

42

.7%

39

.9%

28

.7%

27

.2%

25

.3%

20

.2%

18

.8%

16

.4%

16

.3%

14

.1%

7.4

%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

De

nm

ark

Swe

de

n

Ire

lan

d

Un

ite

d K

ing

do

m

Ita

ly

Be

lgiu

m

Ma

lta

No

rwa

y

Fra

nce

Po

rtu

ga

l

Luxe

mb

ou

rg

Po

lan

d

TO

TA

L

Swit

zerl

an

d

Est

on

ia

Slo

vaki

a

Hu

ng

ary

Cze

ch R

ep

ub

lic

Spa

in

Ge

rma

ny

Gre

ece

Cyp

rus

Au

stri

a

Slo

ven

ia

Cro

ati

a

Ne

the

rla

nd

s

Ro

ma

nia

Fin

lan

d

Latv

ia

Bu

lga

ria

Tu

rke

y

Ice

lan

d


Dar, chiar dacă decalajul față de situația din Europa occidentală ar putea fi considerat firesc

din motive ce țin mai degrabă de rațiuni istorice, nu același lucru se poate spune despre

diferențele existente între cazul României și cel al altor țări din regiune: în Polonia, primele

aferente asigurărilor de viață reprezintă 2,3% din PIB, în Republica Cehă 1,8%, în Slovacia

1,6%, în timp ce în Ungaria ponderea în PIB este de 1,4%.

Din perspectiva noastră, diferențele dintre valorile prezentate pentru România în cele două

grafice anterioare și valorile comunicate de ASF (privind ponderea asigurărilor de viață în

totalul asigurărilor), respectiv calculate de noi (privind ponderea în PIB a asigurărilor de

viață), nu sunt semnificative ca ordin de mărime. Considerăm că aceste diferențe, ce țin

probabil de considerente de ordin metodologic și acuratețe a datelor, nu sunt în măsură a

afecta imaginea de ansamblu proiectată de aceste grafice.

În continuare, Figura 2.8 de la pagina următoare arată că decalajul dintre România și restul

Europei în ceea ce privește gradul de penetrare a asigurărilor de viață este unul de durată,

situația din 2012 nefiind o excepție sau o situație temporară.

Comparația cu situația altor state europene este relevantă și în ceea ce privește densitatea

asigurărilor de viață, exprimată ca primă medie anuală pentru astfel de asigurări, pe

persoană. Informațiile culese de Insurance Europe arată că în anul 2012 România se află tot

pe ultimele poziții ale clasamentului țărilor europene cuprinse în analiză. Potrivit acestei

Figura 2.7 Gradul de penetrare a asigurărilor de viață (ponderea în PIB a primelor subscrise) în anul 2012


10

.3%

7.2

%

5.7

%

5.6

%

5.4

%

5.2

%

5.0

%

4.5

%

4.4

%

4.1

%

3.2

%

3.2

%

2.8

%

2.6

%

2.5

%

2.5

%

2.3

%

2.1

%

2.0

%

2.0

%

1.8

%

1.6

%

1.6

%

1.4

%

0.9

%

0.9

%

0.7

%

0.3

%

0.3

%

0.2

%

0.2

%

0.2

%

0%

2%

4%

6%

8%

10%

12%

Un

ite

d K

ing

do

m

De

nm

ark

Fra

nce

Be

lgiu

m

Swit

zerl

an

d

Swe

de

n

Ire

lan

d

TO

TA

L

Ita

ly

Po

rtu

ga

l

Ge

rma

ny

Ne

the

rla

nd

s

No

rwa

y

Luxe

mb

ou

rg

Spa

in

Ma

lta

Po

lan

d

Au

stri

a

Cyp

rus

Fin

lan

d

Cze

ch R

ep

ub

lic

Slo

ven

ia

Slo

vaki

a

Hu

ng

ary

Est

on

ia

Gre

ece

Cro

ati

a

Bu

lga

ria

Ro

ma

nia

Ice

lan

d

Tu

rke

y

Latv

ia


surse, prima medie anuală de aproximativ 16 euro/persoană22 este cea mai redusă din cele

31 de țări incluse în studiu.

22

Din nou, diferențele dintre această valoare și cele prezentate de noi în Figura 2.3 țin, probabil, de gradul de acoperire al societăților de asigurare (studiul nostru vizează cvasi-totalitatea societăților de asigurare) și de acuratețea datelor colectate de la participanții pe piață. Cu toate acestea, diferențele nu sunt considerate relevante ca magnitudine, fapt pentru care suntem de părere că cele două studii se susțin reciproc.

Figura 2.8 Evoluția anuală a gradului de penetrare a asigurărilor de viață din România și agregat pentru 31 de țări europene în perioada 2003-2012


0.22

%

0.21

%

0.28

%

0.20

%

0.35

%

0.36

%

0.32

%

0.32

%

0.31

%

0.26

%

4.87

%

4.92

%

5.21

%

5.30

%

5.52

%

4.62

%

4.92

%

4.93

%

4.46

%

4.48

%

0%

1%

2%

3%

4%

5%

6%

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

România TOTAL

Figura 2.9 Valoarea medie, în euro pe persoană, a primei asociate asigurărilor de viață în 31 de țări europene în anul 2012


3,2

46

3,1

17

2,8

70

2,2

39

2,2

27

2,2

12

1,8

82

1,7

89

1,7

34

1,1

46

1,1

35

1,0

72

1,0

27

77

0

69

1

64

2

57

6

41

4

40

7

28

2

27

2

22

5

20

6

17

2

13

9

11

5

74

67

18

17

16

16

0

500

1,000

1,500

2,000

2,500

3,000

3,500

Swit

zerl

and

De

nm

ark

Un

ite

d K

ingd

om

Luxe

mb

ou

rg

Swe

de

n

No

rway

Be

lgiu

m

Ire

lan

d

Fran

ce

Ital

y

Ne

the

rlan

ds

TO

TA

L

Ge

rman

y

Au

stri

a

Fin

lan

d

Po

rtu

gal

Spai

n

Cyp

rus

Mal

ta

Slo

ven

ia

Cze

ch R

ep

ub

lic

Po

lan

d

Slo

vaki

a

Gre

ece

Hu

nga

ry

Est

on

ia

Cro

atia

Ice

lan

d

Bu

lgar

ia

Latv

ia

Ro

man

ia

Tu

rke

y


Potrivit graficului de mai sus, cu excepția Bulgariei, diferențele în ceea ce privește prima

medie pe persoană sunt semnificative față de țările din regiune, țări considerate a avea un

nivel de dezvoltare economică relativ apropiat de cel al României. De exemplu, prima medie

anuală pentru asigurările de viață se ridica în anul 2012 la 139 euro/persoană în Ungaria,

206 euro/persoană în Slovacia, 225 euro/persoană în Polonia și 272 euro/persoană în

Republica Cehă.

În acest context, considerăm că diferențele marcante ca ordin de mărime dintre situația

asigurărilor de viață din România și cea din alte țări din regiune merită pe deplin o analiză

separată. O astfel de analiză, ce ar trebui să explice gradul redus de dezvoltare a sectorului

asigurărilor de viață din România și, poate, să propună soluții pentru dezvoltarea sectorului,

excede însă scopului prezentului studiu al autorității de concurență.

2.3. Evoluția primelor brute subscrise, ajustată cu rata inflației

Datele privind PBS pentru asigurările de viață au fost exprimate anterior în prețuri curente,

facilitând astfel raportarea la nivelul PIB-ului României și analiza comparativă cu situația

altor state. O altă perspectivă elocventă asupra evoluției mărimii sectorului asigurărilor de

viață din România este oferită de exprimarea PBS aferente acestor asigurări în prețuri

constante, eliminarea impactului inflației asupra valorilor monetare permițând compararea

relevantă a indicatorului în timp.

Figura 2.10 de la pagina următoare reia unele date prezentate anterior (PBS în prețuri

curente), dar include și evoluția în termeni reali a PBS pentru toate cele șase clase de

asigurări de viață, valorile fiind exprimate în prețuri constante la nivelul lunii ianuarie 2011.

Graficul indică și modificarea procentuală a PBS corectat cu inflația, modificarea procentuală

fiind calculată față de perioada similară a anului anterior.

După cum se poate observa, chiar dacă situația nominală la finele anului 2013 este similară

cu cea din 2011 (1.745,5, respectiv 1.759,7 milioane de lei), în termeni reali ea este net

inferioară acesteia (1.599,3, respectiv 1.733 milioane de lei). În plus, sectorul asigurărilor de

viață din România, văzut prin prisma PBS, a scăzut semnificativ în termeni reali în anul 2013

față de cel anterior: scădere de 16,1%23. Valorile înregistrate pentru prima jumătate a anului

2014 arată o continuare a declinului asigurărilor de viață autohtone: scădere de 14,4% față

de prima jumătate a anului anterior.

Figura ce urmează (2.11) prezintă evoluția în termeni reali a PBS pentru asigurările de viață

propriu-zise, deci cu referire strictă la clasele de asigurări A.I și A.III.

23

Pentru o posibilă explicație privind diferența dintre această valoare și cea indicată în raportul ASF pentru anul 2013 (scădere reală de 12.8% în 2013 față de 2012), vezi precizările metodologice din Secțiunea 1.3.


Figura 2.10 Evoluția PBS în prețuri curente și prețuri constante, pentru toate clasele de asigurări de viață, și comparații cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de ASF (pentru asiguratorii aflați sub supravegherea instituției) și a celor

disponibile pe site-ul INS.

Precizări: Pentru conversia la prețuri constante ianuarie 2011 s-au folosit valorile lunare ale indicelui prețurilor de consum

publicate de INS și s-a presupus că PBS sunt subscrise constant în fiecare trimestru, câte o treime în fiecare lună din acesta.

43

7.0

86

6.5

1,2

99

.0

1,7

59

.7

44

4.2

88

5.6

1,3

83

.3

2,0

04

.6

46

8.9

92

6.0

1,3

11

.1

1,7

45

.5

40

0.2

80

0.8

43

3.9

85

4.7

1,2

81

.6

1,7

33

.0

43

0.0

85

4.5

1,3

26

.6

1,9

07

.3

42

9.7

84

6.9

1,2

00

.4

1,5

99

.3

36

2.8

72

5.1

-0.9%0.0%

3.5%

10.1%

-0.1%-0.9%

-9.5%

-16.1%

-15.6%

-14.4%

-21%

-18%

-15%

-12%

-9%

-6%

-3%

0%

3%

6%

9%

12%

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

1,600

1,800

2,000

2,200

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

mili

oan

e le

i

PBS în preţuri curente PBS în preţuri constante ianuarie 2011 (axa din stânga) Modificare procentuală (axa din dreapta)

Figura 2.11 Evoluția PBS în prețuri curente și prețuri constante, pentru clasele A.I și A.III de asigurări de viață, și comparații cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa și precizări: aceleași ca în figura anterioară

42

4.0

83

6.7

1,2

57

.7

1,6

87

.2

41

3.7

82

4.5

1,2

43

.6

1,7

33

.8

40

6.2

83

0.0

1,1

83

.5

1,5

69

.8

36

6.9

73

3.5

42

1.0

82

5.3

1,2

40

.9

1,6

61

.8

40

0.5

79

5.5

1,1

93

.0

1,6

51

.2

37

2.2

75

9.0

1,0

83

.5

1,4

38

.3

33

2.7

66

4.1

-4.9%-3.6% -3.9%

-0.6%

-7.1%

-4.6%

-9.2%

-12.9%

-10.6%

-12.5%

-30%

-27%

-24%

-21%

-18%

-15%

-12%

-9%

-6%

-3%

0%

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

1,600

1,800

2,000

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

mili

oan

e le

i

PBS în preţuri curente PBS în preţuri constante ianuarie 2011 (axa din stânga) Modificare procentuală (axa din dreapta)


Figura 2.11 arată că pe parcursul perioadei analizate au loc doar scăderi ale primelor

subscrise pentru clasele A.I și A.III de asigurări: -0,6% în 2012 față de 2011, -12,9% în 2013

față de 2012, respectiv -12,5% în prima jumătate a anului 2014 față de perioada similară a

anului 2013. Prin urmare, imaginea pe care acest grafic o proiectează asupra evoluției din

ultimii ani a asigurărilor de viață clasice și a celor legate de fonduri de investiții este una de

continuă contracție a sectorului. Această contracție pare să se fi accentuat în 2013, iar

valorile înregistrate pentru prima jumătate a anului 2014 par să indice o reducere

suplimentară a mărimii sectorului asigurărilor de viață din România.

2.4. Așteptările participanților pe piață privind evoluția viitoare a

sectorului

După cum am văzut deja, în prima jumătate a anului 2014, sectorul asigurărilor de viață din

România a înregistrat un recul față de perioada similară a anilor trecuți, reducerea nivelului

primelor brute subscrise pentru asigurările de viață fiind evidentă mai ales atunci când

eliminăm efectul inflației, deci atunci când valorile monetare sunt exprimate în termeni

reali. Vom arăta acum că, din punctul de vedere al participanților pe piață, nici așteptările

privind evoluția sectorului pe termen scurt și mediu nu sunt prea optimiste.

În cadrul solicitării de informații transmise în vara lui 2014 celor 16 societăți de asigurări de

viață active și aflate sub supravegherea ASF, dar și reglementatorului pieței asigurărilor,

Consiliul Concurenței a cerut părerea participanților pe piață privind evoluțiile viitoare ale

sectorului. Pentru a culege părerea respondenților în mod clar și concis, am apelat la o

abordare relativ standard în cercetările de marketing, respectiv exprimarea opiniei față de

afirmații predefinite prin alegerea unor valori pe o scală.

Caseta 2.1 de la pagina următoare prezintă afirmațiile relevante privind evoluția așteptată a

sectorului asigurărilor de viață din România. După cum se poate observa, afirmațiile supuse

evaluării participanților pe piață au fost redactate într-un mod destul de tranșant, astfel

încât respondenții să-și formeze cu ușurință o părere față de aceste afirmații. Opinia

respondenților a fost solicitată prin intermediul unei scale (Likert) în nouă puncte, scala fiind

însoțită de unele indicații privind semnificația scorurilor24.

Considerăm că societățile care activează pe piața asigurărilor de viață și reglementatorul

sectorului reprezintă cei mai informați respondenți, fiind deci în măsură a oferi o

perspectivă relevantă privind sectorul analizat. Răspunsurile primite de Consiliul

Concurenței de la participanții pe piața asigurărilor de viață din România sunt sintetizate în

Tabelul 2.2 de la pagina următoare. Acest tabel indică atât media, cât și coeficientul de

variație al scorurilor individuale furnizate de ASF și cei 16 asiguratori de viață activi și aflați 24

Dat fiind că scala are un număr impar de valori, dar și faptul că respondenților nu le-a fost oferită și opțiunea „Nu știu/Nu răspund” pentru fiecare din aceste afirmații, punctul de mijloc al scalei reprezintă un loc de refugiu, ce este în general ales de cei care nu au formată o opinie solidă față de o anumită afirmație.


sub supravegherea instituției în a doua jumătate a anului 2014. Caseta 2.2 ce urmează

tabelului prezintă câteva informații privind coeficientul de variație (în ceea ce ne privește,

un indicator al relevanței mediei unei serii de date).

Tabelul 2.2 Opinii privind evoluția sectorului asigurărilor de viață

Afirmația a b c d

Medie 4,4 2,8 4,3 4,3

Coeficient de variație 43% 37% 39% 37%

Tabelul 2.2 arată că, pentru trei din cele patru afirmații de mai sus, respectiv a, c și d, media

răspunsurilor primite se află ușor la stânga mijlocului scalei, într-o zonă „gri” a acesteia, o

zonă ce indică o relativă incertitudine a respondenților. Din punctul nostru de vedere,

valorile medii de 4,3-4,4 pentru afirmațiile a și c indică faptul că asiguratorii și ASF nu se

așteaptă la modificări majore pe piață în ceea ce privește răscumpărările (ieșirile clienților

Caseta 2.1 Solicitarea opiniilor privind evoluțiile așteptate ale sectorului asigurărilor de

viață

În cele ce urmează, vă rugăm să vă exprimați opinia față de o serie de afirmații ce privesc

piața asigurărilor de viață din România. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție fiecare din

afirmațiile de mai jos, întrucât unele dintre acestea se referă la situații existente acum pe

piață, în timp ce altele se referă la așteptările dvs. privind evoluții viitoare sau chiar la

situații ipotetice. Vă rugăm să folosiți scala de mai jos pentru exprimarea acordului sau

dezacordului dvs. față de fiecare afirmație:

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord

total Dezacord parțial Nici acord,

nici dezacord Acord parțial Acord

total

Afirmație privind piața asigurărilor de viață

Opinia dvs. (număr

între 1 și 9)

a) În viitorul apropiat (în următoarele luni), sumele plătite pentru

răscumpărări la nivelul întregii piețe de asigurări de viață vor crește

semnificativ.

b) În viitorul apropiat (în următoarele luni), primele brute subscrise la

nivelul întregii piețe de asigurări de viață vor crește semnificativ.

c) Pe termen mediu (1-2 ani), sumele plătite pentru răscumpărări la

nivelul întregii piețe de asigurări de viață vor crește semnificativ.

d) Pe termen mediu (1-2 ani), primele brute subscrise la nivelul întregii

piețe de asigurări de viață vor crește semnificativ.


din contractele de asigurări de viață înainte de termen), așteptările fiind similare atât pentru

viitorul apropiat (câteva luni), cât și pentru cel ceva mai îndepărtat (1-2 ani).

Asiguratorii și reglementatorul pieței nu par să se aștepte la schimbări semnificative nici în

ceea ce privește evoluția pe termen mediu a pieței asigurărilor de viață, privită prin prisma

primelor subscrise (afirmația d). Legat însă de evoluția imediată a sectorului asigurărilor de

viață din România prin prisma primelor subscrise (afirmația b), participanții pe piață par să

aibă opinii ceva mai puternice. Scorul mediu de 2,8, aflat în zona de dezacord parțial cu

afirmația evaluată, arată că asiguratorii și reglementatorul pieței sunt mai degrabă sceptici

cu privire la viitorul imediat, putându-ne deci aștepta chiar la o eventuală contracție a

sectorului asigurărilor de viață în următoarele luni, ceea ce ar continua tendința observată

în prima jumătate a anului 2014.

Valorile coeficientului de variație indicate în Tabelul 2.2, chiar dacă toate ușor superioare

pragului de 35%, arată faptul că mediile poartă totuși semnificația așteptată, fiind indicatori

adecvați ai celor patru tendințe centrale prezente în aceste serii de date. Altfel spus, valorile

medii din tabelul anterior nu par a fi calculate pe baza unor răspunsuri foarte diferite unele

de celelalte – chiar dacă există variație în opiniile respondenților, seriile de date sunt relativ

omogene, ceea ce face ca mediile să fie reprezentative.

În concluzie, participanții pe piața asigurărilor de viață din România, din punctul nostru de

vedere cei mai informați respondenți cu putință, nu par a se aștepta la modificări majore în

ceea ce privește răscumpărările și primele brute subscrise, fiind mai degrabă rezervați cu

privire la evoluția sectorului pe termen scurt și mediu.

Caseta 2.2 Coeficientul de variație

Numit și coeficient de omogenitate, coeficientul de variație este o măsură adimensională

a dispersării unei serii de date față de tendința sa centrală (reprezentată, cel mai adesea,

prin media seriei). Coeficientul de variație se calculează prin raportarea abaterii standard

(σ) la nivelul mediu al seriei de distribuţie (xm) și se exprimă procentual: CV=σ/xm*100.

De obicei, se consideră că CV<35% este un indicator al unei colectivități omogene, în

timp ce CV<17% este văzut a indica o populaţie foarte omogenă. Altfel spus, valori ale CV

sub pragul de 35% (în mod ideal sub 17%) sunt considerate a indica existenţa unei

singure tendinţe în cadrul seriei de date. Drept consecință, în aceste cazuri media

calculată are semnificaţia așteptată în mod uzual, fiind o măsură reprezentativă pentru

această unică tendinţă centrală a seriei.

Pentru detalii privind coeficientul de variație, vezi Statistică de Alexandru Isaic-Maniu,

Constantin Mitruț și Vergil Voineagu, Editura Universitară, 2003, pag. 179, sau Statistică

și Econometrie de Tudorel Andrei, Editura Economică, 2003, pag. 133.


2.5. Indicatori de stabilitate și performanță a sectorului asigurărilor de

viață din România

La solicitarea Consiliului Concurenței, societățile active pe piața asigurărilor de viață din

România, dar și Autoritatea de Supraveghere Financiară, au oferit informații privind

solvabilitatea, lichiditatea și profitabilitatea activității de asigurare de viață. În această

secțiune a studiului vom prezenta câțiva indicatori de stabilitate și performanță a sectorului

asigurărilor de viață, concentrându-ne pe ilustrarea situației de ansamblu (la nivelul întregii

pieței). Informațiile individuale, pentru fiecare societate de asigurări de viață în parte, sunt

prezentate în Anexa 2 a acestui studiu.

Trebuie precizat faptul că datele folosite în această secțiune se referă la cele 18 companii de

asigurare active pe piață în septembrie 2013 și aflate sub supravegherea ASF (ulterior 16

societăți, după ieșirile ALICO și EUREKO din trimestrul III 2013, respectiv trimestrul II 2014).

Aceasta înseamnă că analiza stabilității și performanței sectorului asigurărilor de viață omite

societățile care au fost preluate în ultimii trei ani și cele care au ieșit de sub supravegherea

ASF (ARDAF a ieșit de pe piață în trimestrul IV 2011, fiind preluată de GENERALI, CARDIF și

AEGON activează ca sucursale ale unor asiguratori externi din trimestrul III 2011, respectiv

din trimestrul I 2013). După cum am arătat deja, impactul estimat al acestor asiguratori

asupra pieței este redus, atât prin prisma numărului de contracte în vigoare, cât și din

perspectiva primelor brute subscrise, fapt pentru care excluderea acestora din studiu nu

este de natură să distorsioneze imaginea de ansamblu oferită de analiza de mai jos.

2.5.1. Solvabilitate

În ceea ce privește solvabilitatea societăților de asigurări de viață, suntem interesați în

special de relația dintre marja de solvabilitate disponibilă totală și marja de solvabilitate

minimă, respectiv fondul de siguranță, atunci când acesta este mai relevant pentru

comparații (detalii mai jos). Acești trei indicatori sunt calculați pe baza normelor emise de

ASF25 și sunt raportați semestrial de către societățile de asigurare.

Pe scurt, marja de solvabilitate reprezintă suma din capitalul propriu pe care societatea de

asigurări este obligată să o dețină permanent, pentru înlăturarea efectelor adverse ale

eventualelor evenimente neprevăzute. Marja de solvabilitate disponibilă totală este

calculată ca sumă a mai multor componente și corespunde totalității elementelor de activ

libere de orice sarcini, cu excepția activelor necorporale. Componenta centrală a marjei

totale este marja de solvabilitate disponibilă care, la rândul ei, este determinată ca sumă a

capitalului social subscris și vărsat, a rezervelor societății26, a rezultatului net realizat și a

25

Vezi Normele din 24.04.2008 privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asiguratorul care practică asigurări de viață, al marjei de solvabilitate minime și al fondului de siguranță, publicate în Monitorul Oficial cu numărul 346 din 6.05.2008. 26

Altele decât rezervele tehnice: rezerve de prime de capital, din reevaluare, legale, statutare, de conversie.


rezultatului reportat, și din care se deduc, printre altele, valoarea acțiunilor proprii deținute

direct de asigurator, valoarea participațiilor deținute de acesta la alți asiguratori,

reasiguratori, holdinguri de asigurare, instituții de credit sau firme de investiții, dar și

valoarea activelor necorporale.

Potrivit normelor ASF, asiguratorii autorizaţi să vândă asigurări de viaţă au obligaţia să

deţină permanent o marjă de solvabilitate disponibilă totală cel puțin egală cu o marjă de

solvabilitate minimă, determinată individual pentru societățile de asigurare. Marja de

solvabilitate minimă este calculată ca sumă a marjelor minime pentru diversele tipuri de

asigurări de viață oferite de societate, pornind de la rezervele matematice brute constituite

pentru fiecare tip de asigurare și având în vedere anumite riscuri asociate acestora. În plus,

pentru fiecare asigurator în parte, fondul de siguranță este determinat ca valoare maximă

între o treime din marja de solvabilitate minimă prezentată anterior și echivalentul în lei a

3,2 milioane de euro (această valoare minimă a fondului de siguranță fiind revizuită anual de

către ASF). Prin urmare, pentru societățile pentru care marja de solvabilitate minimă are o

valoare redusă (de exemplu, pentru că activitatea companiei pe această piață este limitată),

fondul de siguranță impus unitar fiecărui asigurator de către autoritatea de supraveghere

devine indicatorul relevant pentru a fi comparat cu marja de solvabilitate disponibilă totală.

Pentru detalii suplimentare privind modalitatea de calcul a celor trei indicatori menționați

mai sus, Anexa 1 a acestui studiu conține formularul de raportare inclus în Normele din

24.04.2008 privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune

asiguratorul care practică asigurări de viață, al marjei de solvabilitate minime și al fondului

de siguranță.

Figura 2.12 de la pagina următoare prezintă evoluția din ultimii ani a marjei de solvabilitate

disponibile totale (notată X), a marjei de solvabilitate minime (notată Y) și a fondului de

siguranță (notat FS), toate agregate la nivelul societăților de asigurare active pe piață și sub

monitorizarea ASF. În plus, graficul indică raportul dintre marja de solvabilitate disponibilă

totală și marja de solvabilitate minimă (X/Y, numit grad de solvabilitate), dar și raportul

dintre marja de solvabilitate disponibilă totală și fondul de siguranță (X/FS).

După cum se poate observa, la nivel agregat, marja de solvabilitate disponibilă totală este

mai mult decât acoperitoare, depășind de câteva ori nivelul marjei de solvabilitate minime și

a fondului de siguranță, ceea ce indică soliditatea segmentului asigurărilor de viață din

România.

Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că valorile prezentate în Figura 2.12 sunt valori

agregate la nivelul pieței, valorile individuale ale diverselor companii prezentând o

variabilitate foarte ridicată. De exemplu, între anii 2011-2014, marja de solvabilitate

disponibilă depășește de peste 10 ori marja de solvabilitate minimă pentru câteva companii

([…], […], […] și […]), în timp ce gradul de solvabilitate este mai mic decât 2, dar supraunitar,


pentru alte societăți de asigurare ([…], […], […]). În același interval de timp, marja de

solvabilitate disponibilă depășește de peste 10 ori fondul de siguranță pentru o societate

([…]) și se apropie de acest nivel pentru o alta ([…]), în timp ce raportul dintre marja

disponibilă și fondul de siguranță este mai mic decât 2, dar supraunitar, pentru câțiva

asiguratori de viață ([…], […], […], […], […]). Informațiile complete pentru fiecare asigurator

în parte sunt prezentate în fișele individuale ale acestora (vezi Anexa 2 a acestui studiu).

Întrucât coeficientul de variație pentru variabilele X/Y și X/FS, indicator care arată gradul de

omogenitate al acestor serii de date, ia valori de peste 70% în fiecare semestru din perioada

analizată, valorile medii ale indicatorilor X/Y și X/FS trebuie analizate cu precauție și

considerate ca fiind doar orientative27.

Ceea ce se desprinde drept esențial este faptul că marja de solvabilitate disponibilă totală

depășește valoarea minimă (calculată pentru fiecare asigurator în parte), dar și valoarea

fondului de siguranță, pentru fiecare companie activă și în fiecare semestru din perioada

analizată, ceea ce înseamnă că ASF nu a trebuit să intervină explicit pentru corectarea unor

aspecte de solvabilitate în perioada 2011-2014.

27

Pentru detalii privind coeficientul de variație, vezi Caseta 2.2.

Figura 2.12 Evoluția semestrială a marjei de solvabilitate disponibile totale, a marjei de solvabilitate minime și a fondului de siguranță pe piața asigurărilor de viața din România în perioada 2011-2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de asiguratorii activi pe piață și aflați sub supravegherea ASF

1,269

1,005

1,166

1,046

1,119

901

1,051

295 299 305 313 318 309 298280 286 287314 315 295 279

X/Y4.3

X/Y3.4

X/Y3.8

X/Y3.3

X/Y3.5

X/Y2.9

X/Y3.5

X/FS4.5

X/FS3.5

X/FS4.1

X/FS3.3

X/FS3.6

X/FS3.1

X/FS3.8

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

6L 2011 2011 6L 2012 2012 6L 2013 2013 6L 2014

mili

oan

e le

i

Marja de solvabilitate disponibilă totală (X) Marja de solvabilitate minimă (Y) Fondul de siguranţă (FS)


2.5.2. Lichiditate

Companiile active pe piața asigurărilor de viață din România au obligativitatea transmiterii

lunare către reglementator a unor situații detaliate privind activele lichide și obligațiile pe

termen scurt28, ASF urmărind ca activele lichide ale companiilor de asigurare să depășească

obligațiile la care acestea ar putea fi supuse pe termen scurt.

Figura următoare prezintă situația trimestrială a celor doi indicatori, respectiv activele

lichide, notate A, și obligațiile pe termen scurt, notate O, situația fiind agregată la nivelul

pieței. După cum se poate observa, totalul activelor lichide depășește în mod confortabil

nivelul obligațiilor pe termen scurt, coeficientul de lichiditate la nivelul pieței, calculat ca

raport A/O, oscilând în perioada analizată între 4,4 și 5,1.

Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, la fel ca în cazul solvabilității societăților de

asigurare, și aici avem de-a face cu un indicator agregat, calculat la nivelul întregului sector,

și care trebuie interpretat cu precauția necesară. Aceasta deoarece, la fel ca mai sus, există

28

Potrivit normelor ASF, activele lichide sunt reprezentate de titlurile de stat deținute de asigurator, de obligațiunile emise de administrația publică locală, de depozitele la bănci și instituții de credit, de disponibilitățile în conturi curente și casierie, de acțiunile și obligațiunile tranzacționate pe piețe reglementate, dar și de titlurile de participare la OPCVM deținute de societate, în timp ce obligațiile pe termen scurt provin din 0,5% din sumele asigurate în cazul asigurărilor de deces, maximum dintre 0,5% din sumele asigurate și 10% din valorile de răscumpărare în cazul asigurărilor care acoperă riscul de deces și la care este garantată o valoare de răscumpărare, 10% din valorile de răscumpărare în cazul asigurărilor care nu acoperă riscul de deces și la care este garantată o valoare de răscumpărare și rezerva de daună netă plus 50% din partea cedată reasiguratorilor din rezerva brută de daune.

Figura 2.13 Evoluția trimestrială a activelor lichide și a obligațiilor pe termen scurt în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de asiguratorii activi pe piață si aflați sub supravegherea ASF

3,2233,336 3,269

3,167

3,459 3,533 3,561 3,493 3,504 3,563 3,628 3,694 3,669

3,870

738 743 738 723 732 747 767 758 767 776 783 797 781 765

A/O4.4

A/O4.5

A/O4.4

A/O4.4

A/O4.7

A/O4.7

A/O4.6

A/O4.6

A/O4.6

A/O4.6

A/O4.6

A/O4.6

A/O4.7

A/O5.1

0

500

1,000

1,500

2,000

2,500

3,000

3,500

4,000

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

mili

oan

e le

i

Total active lichide (A) Obligaţii pe termen scurt (O)


diferențe majore în ceea ce privește mărimea coeficientului de lichiditate, atât între

diversele societăți de asigurare, cât și în timp, pentru același asigurator: valoarea minimă a

coeficientului de variație calculat pentru fiecare serie de valori trimestriale este 50%, ceea

ce arată că seriile de date nu sunt tocmai omogene, afectând reprezentativitatea valorilor

medii calculate.

La jumătatea anului 2014, societățile de asigurări de viață cu valorile cele mai scăzute ale

coeficientului de lichiditate, calculat ca raport între activele lichide și obligațiile pe termen

scurt ale societății, sunt […] (singura societate cu o valoare subunitară pentru acest

indicator, respectiv 0,75), […] (1,79) și […] (2), în timp ce la polul opus se află câțiva

asiguratori pentru care activele lichide depășesc obligațiile pe termen scurt de cel puțin 8

ori: […] (9,41), […] (8,84), […] (8,25) și […] (8,09).

2.5.3. Profitabilitate

Figura 2.14 de mai jos prezintă evoluția semestrială a rezultatului net înregistrat la nivelul

sectorului asigurărilor de viață în perioada 2011-2014. În această secțiune, piața este privită

prin prisma activității a 17 societăți29, informațiile privind profitabilitatea nefiind disponibile

pentru EUREKO. Sunt ilustrate cele două componente de bază ale rezultatului agregat la

nivelul pieței, respectiv profitul net realizat cea mai mare parte a asiguratorilor de viață și

pierderea netă suferită de câțiva dintre participanții pe piață în această perioadă.

29

16 societăți, după preluarea ALICO de către METROPOLITAN în trimestrul III 2013.

Figura 2.14 Evoluția semestrială a rezultatului net în sectorul asigurărilor de viață din România în perioada 2011-2014, cu indicarea separată a profitului/pierderii și a numărului de asiguratori aferenți


60.9

44.0

58.1

35.7

60.6

-2.9

57.8

90.4

113.0

87.0

113.6

98.2

79.986.9

-29.5

-69.0

-29.0

-77.9

-37.7

-82.8

-29.1

17 17 17 17 17 16 1613 12 11 12 11 10 104 5 6 5 6 6 6

-100

-50

0

50

100

150

6L 2011 2011 6L 2012 2012 6L 2013 2013 6L 2014

mili

oa

ne

lei

Rezultat net Profit Pierdere


Pentru o mai bună înțelegere a felului în care sunt distribuite rezultatele înregistrate de

asiguratorii de viață, Figura 2.14 indică și numărul societăților care au înregistrat profit,

respectiv pierdere, în fiecare semestru din perioada analizată (cifrele din chenare). De

exemplu, în semestrul I 2014, activitatea de asigurări de viață a generat un profit agregat, la

nivelul sectorului, de aproximativ 58 de milioane de lei. Din cei 16 asiguratori activi pe

această piață după ieșirea ALICO, 10 societăți au cumulat un profit total de aproximativ 87

de milioane de lei, în timp ce 6 societăți de asigurare au înregistrat o pierdere cumulată de

aproximativ 29 de milioane de lei.

Situația detaliată a rezultatului net, la nivelul fiecărui asigurator de viață și pentru fiecare

semestru din perioada 2011-2014, este prezentată în Figurile 2.15 și 2.16 de la paginile

următoare. Datele arată că un grup distinct de societăți au înregistrat în mod constant

pierderi din activitatea de asigurări de viață: în special […], dar și […] (în 2011-2012), […], […]

și […].

Probabil ca urmare a rezultatelor înregistrate pe un segment de piață de altfel relativ

profitabil, cel puțin prin comparație cu celelalte din zona asigurărilor, grupul francez AXA a

decis ieșirea de pe piața românească a asigurărilor de viață după doar patru ani de

activitate, sucursala locală fiind în curs de preluare de către ASTRA. Faptul că și alte societăți

de asigurări de viață par a înregistra în mod constant rezultate sub așteptări din această

activitate crește riscul ca și alți asiguratori să decidă să iasă de pe piața asigurărilor de viață

din România, cu implicații directe asupra gradului de concentrare a acestui sector economic.

2.6. Evoluția numărului de asiguratori de viață în perioada 2009-2014

Potrivit legislației în vigoare, activitatea de asigurare poate fi exercitată în România doar de

persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni sau societăţi mutuale,

autorizate de ASF, de asiguratori autorizaţi în statele membre UE, care desfăşoară activitate

de asigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a

presta servicii, de sucursale sau filiale ale unor societăţi de asigurare din state terțe,

autorizate de ASF, sau de asiguratori care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni.

Secțiunea 5.3 a acestui studiu va detalia asupra condițiilor pe care trebuie să le

îndeplinească societățile care doresc să presteze serviciul de asigurări de viață în România,

barierele de reglementare fiind impuse datorită caracterului special al acestei piețe.

Figura 2.17 de mai jos prezintă evoluția trimestrială a numărului de societăți de asigurări de

viață active pe piața românească și aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014, dar

și unele detalii cu privire la această evoluție.


Figura 2.15 Situația semestrială a rezultatului net din activitatea de asigurări de viață în perioada 2011-2012

[…]



Figura 2.16 Situația semestrială a rezultatului net din activitatea de asigurări de viață în perioada 2013-2014

[…]



Figura 2.17 Evoluția numărului de societăți active pe piața asigurărilor de viață din România și aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014

Sursa: Prelucrare proprie a informațiilor disponibile public

24 24 2423

22 22 2221 21 21 21

2019 19 19 19 19

18 1817 17 17

16

10

15

20

25

T1/2009 T2/2009 T3/2009 T4/2009 T1/2010 T2/2010 T3/2010 T4/2010 T1/2011 T2/2011 T3/2011 T4/2011 T1/2012 T2/2012 T3/2012 T4/2012 T1/2013 T2/2013 T3/2013 T4/2013 T1/2014 T2/2014 T3/2014

ASIBAN şi BT fuzionează,

noua companie va activa sub

numele GROUPAMA

DELTA iese de pe piaţă

AXA intră pe piaţă (prin preluarea

OMNIASIG)

ERGO intră pe piaţăUNIQA intră pe piaţă ONIX iese de pe piaţă (portofoliu preluat de

GROUPAMA)ATE iese de pe piaţă

KD LIFE iese de pe piaţă (portofoliu preluat de EUREKO)

Autorizaţia CARDIF

retrasă la cererea

societăţii*

ARDAF iese de pe piaţă (portofoliu preluat de GENERALI)

ALICO intră pe

piaţă (prin preluarea

AVIVA)

Autorizaţia AEGON

retrasă la cererea

societăţii*

ALICO iese de pe piaţă (portofoliu

preluat deMETROPOLITAN)

EUREKO iese de pe piaţă (portofoliu preluat de AEGON)

Preluarea portofoliului

AXA de către ASTRA este în curs de finalizare

* Portofoliul CARDIF transferat la CARDIF Assurance Vie Paris, sucursala Bucureşti, portofoliul AEGON transferat la AEGON Towarzystwo Ubezpieczen na Zycie SA Varşovia, sucursala Floreşti, societăţi ce voractiva în România în baza dreptului de stabilire şi liberei circulaţii a serviciilor în Uniunea Europeană.


După cum se poate observa, numărul de asiguratori de viață a scăzut constant în ultimii ani.

Astfel, după ce la începutul anului 2009 activau pe piață 24 de asiguratori de viață, în

prezent funcționează doar 16 societăți (18 dacă avem în vedere și sucursalele locale ale

societăților de asigurare înregistrate în alte state europene și care activează în România în

baza dreptului de stabilire și a liberei circulații a serviciilor în UE). Așteptările pentru viitorul

apropiat sunt de ieșire de pe piață a încă unui asigurator, intenția AXA în acest sens fiind

exprimată în mod public de companie.

Privit în context internațional, numărul asiguratorilor de viață din România este relativ redus

față de alte țari europene. Figura 2.18 se bazează pe informațiile Insurance Europe și

prezintă numărul societăților de asigurări de viață din 25 de țări. Pentru a oferi o perspectivă

suplimentară asupra densității asiguratorilor de viață, acest grafic prezintă și numărul mediu

de societăți la un milion de locuitori în fiecare stat.

Prin raportare la mărimea populației, numărul asiguratorilor de viață din România era relativ

redus în 2011: aproximativ un asigurator de viață la un milion de români, depășind doar

situația Turciei (0,3 asiguratori de viață la un milion de locuitori) și a Poloniei (aproximativ

0,7 asiguratori de viață la un milion de polonezi). Comparațiile cu alte țări din regiune sunt

elocvente: în 2011, în Republica Cehă și în Grecia activau câte 22 de asiguratori de viață, dar

la populații semnificativ mai reduse decât a României, de 10,5, respectiv 11,3 milioane de

Figura 2.18 Numărul de asiguratori de viață și raportarea acestuia la populație în 25 de state în 2011

Sursa: Insurance Europe pentru informațiile privind numărul de asiguratori, Eurostat pentru informațiile privind populația

136 103 94 78 52 50 44 40 31 30 28 25 22 22 21 21 20 18 18 16 16 11 11 4 3

2.9

1.6 1.1 1.3

4.7

9.0

2.6

4.2

3.7

2.8

0.7 0.3

2.1 1.9

1.0

3.9

2.5

3.3

1.8 2.2

3.6

2.2

5.4

3.0

1.5

0.0

1.5

3.0

4.5

6.0

7.5

9.0

10.5

0

20

40

60

80

100

120

140

Spa

in

Fra

nce

Ge

rma

ny

Ita

ly

Be

lgiu

m

De

nm

ark

Ne

the

rla

nd

s

Swe

de

n

Au

stri

a

Po

rtu

gal

Po

lan

d

Tu

rke

y

Cze

ch R

ep

ub

lic

Gre

ece

Ro

ma

nia

Slo

vaki

a

Swit

zerl

and

Fin

lan

d

Hu

ng

ary

Bu

lga

ria

Cro

ati

a

No

rwa

y

Slo

ven

ia

Est

on

ia

Latv

ia

Număr de asigurători de viaţă (scala din stânga) Asigurători de viaţă la un milion de locuitori (scala din dreapta)


locuitori. Slovacia avea 21 de asiguratori de viață în anul 2011, la fel ca România, dar la o

populație de 5,4 milioane de locuitori. În fine, în Ungaria activau 18 asiguratori de viață, la o

populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, în timp ce în Bulgaria erau prezente 16

societăți, la o populație de 7,3 milioane de locuitori.

Nu trebuie omis faptul că graficul de mai sus ilustrează situația din anul 2011, când în

România activau 21 de asiguratori de viață. Chiar dacă nu cunoaștem evoluția ulterioară din

celelalte țări, după cum am văzut deja, numărul societăților de asigurări de viață a scăzut în

cazul României.

Concluzionând, chiar dacă numărul actorilor de pe piață nu este unul foarte redus, evoluția

recentă este întrucâtva îngrijorătoare, ceea ce înseamnă că autoritatea de concurență va

trebui să monitorizeze în continuare cu atenție acest sector economic. Studiul Consiliului

Concurenței privind sectorul asigurărilor de viața din România este în sine elaborat ca

urmare a evoluțiilor observate în ultima perioadă, unul din scopurile sale fiind de a evalua

situația concurențială din acest sector economic.

2.7. Restrângerea atenției asupra asigurărilor de viață propriu-zise

După cum a fost enunțat deja la începutul acestui studiu (vezi Secțiunea 1.1), categoria

generică a asigurărilor de viață cuprinde șase clase de asigurări: A.I (asigurările de viață

clasice sau tradiționale), A.II (asigurări de căsătorie și de naștere), A.III (asigurări de viață ce

au și o componentă investițională, fiind legate de fonduri de investiții), A.IV (asigurări

permanente de sănătate), B.1 (asigurări de accidente) și B.2 (asigurări de sănătate, dar fără

caracter permanent).

Tabelul 2.3 de mai jos prezintă clasele de asigurări de viață din care fac parte produsele

oferite de fiecare din cele 17 societăți de asigurare active la mijlocul anului 2014 (și aflate

sub supravegherea ASF). După cum se poate observa, toate societățile de asigurare ofereau

produse din clasa A.I și aproape toate din clasa A.III, în timp ce oferta de asigurări din clasele

A.II și A.IV venea doar din partea a două companii.

Asigurările de accidente (clasa B.1) erau prezente în portofoliul a șapte societăți, în timp ce

asigurările din clasa B.2 (de sănătate, dar fără caracter permanent) erau oferite de nouă

companii. Este interesant de observat faptul că niciun asigurator nu oferea toate cele șase

clase de asigurări de viață la mijlocul lui 2014.

Date fiind informațiile din tabelul de mai jos, pare că, din punct de vedere al ofertei,

asigurările din clasele A.I și A.III sunt oarecum diferite de celelalte, aceste asigurări fiind

oferite de cvasi-totalitatea participanților pe piață. Asigurările din clasele B.1 și B.2 sunt

oferite de aproximativ jumătate din participanții pe piață, în timp ce, după cum vom vedea

și în continuare, asigurările din clasele A.II și A.IV pot fi neglijate. Prin urmare, Tabelul 2.3


poate fi privit ca un argument în favoarea analizei separate a asigurărilor de viață clasice

față de celelalte clase de asigurări în special B.1 și B.2.

Un alt argument, poate chiar mai relevant, este dat de însăși caracteristicile acestor tipuri de

asigurări. Mai precis, asigurările de viață din clasele A.I și A.III răspund anumitor nevoi, de

protecție financiară pe termen lung, aceste asigurări putând constitui și un instrument de

economisire, în timp ce asigurările din clasele B.1 și B.2 răspund unor nevoi complet diferite

(protecție împotriva accidentelor și asigurări de sănătate, dar nu permanente). Prin urmare,

chiar dacă societățile care oferă asigurări din clasele A.I și A.III ar putea decide să ofere și

asigurări din clasele B.1 și B.2 (probabil există substituibilitate la nivelul ofertei),

consumatorii de asigurări de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III) nu le văd pe acestea

interschimbabile cu asigurările din clasele B.1 și B.2, riscurile asigurate, dar și nivelurile

primelor fiind complet diferite.

Substituibilitatea la nivelul cererii, din punctul de vedere al consumatorilor, este esențială în

procesul de definire a piețelor din perspectivă concurențială și constituie un argument

suplimentar în favoarea analizei separate a asigurărilor de viață propriu-zise (A.I și A.III).

În plus, Figura 2.4 a arătat deja că evoluțiile numărului de contracte în vigoare pentru

asigurările din clasele A.I și A.III și pentru toate cele șase clase de asigurări de viață sunt

diferite în perioada analizată. Din punctul nostru de vedere, diferența evoluțiilor observate

constituie încă un argument în favoarea analizei asigurărilor de viață propriu-zise separat de

toate clasele denumite generic de asigurări de viață.

Tabelul 2.3 Clasele de asigurări de viață oferite de fiecare societate

Asiguratori de viață A.I A.II A.III A.IV B.1 B.2

ALLIANZ-ȚIRIAC

ASIROM

ASTRA

AXA

BCR

BRD

ERGO

EUREKO

EUROLIFE ERB

GARANTA

GENERALI

GRAWE

GROUPAMA

ING

METROPOLITAN

SIGNAL IDUNA

UNIQA


Figura 2.19 prezintă detalii suplimentare, ilustrând evoluția NCV, ca pondere din total,

pentru toate cele șase clase de asigurări de viață. Figura următoare prezintă situația din

perspectiva PBS, indicator exprimat în prețuri curente.

Figura 2.19 Evoluția trimestrială a ponderii NCV în total, pentru fiecare clasă de asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


84.7% 84.3% 84.0% 81.4%74.3% 71.7%

68.0%64.0% 63.5% 63.2% 63.7% 64.0% 66.3% 67.5%

7.1% 7.3% 7.5%7.6%

6.3%6.7%

6.2%

5.5% 5.5% 5.5% 5.2% 5.2%5.3% 5.3%

7.7% 7.8% 8.3%5.4%

8.0%8.6%

12.2% 19.0% 20.7% 20.8% 20.3% 20.4%22.0% 22.5%

5.5%11.4% 13.0% 13.5% 11.4% 10.3% 10.5% 10.8% 10.3%

6.4% 4.6%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

B.2

B.1

A.IV

A.III

A.II

A.I

Figura 2.20 Evoluția trimestrială a ponderii PBS în total, pentru fiecare clasă de asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


60.3% 59.4% 61.0% 61.1% 57.9% 59.7% 58.0% 55.2% 58.0% 57.9% 59.1% 58.8%63.7% 63.8%

36.8% 37.1% 35.8% 34.8%35.2% 33.4%

31.9%31.2% 28.7% 31.8% 31.2% 31.2%

28.0% 27.8%

2.2% 2.2% 2.1% 2.0%2.1% 3.2% 6.8% 10.3% 9.4% 6.0% 5.4% 6.2% 5.3% 4.0%

1.2% 1.0% 2.0% 4.5% 3.5% 3.1% 3.0% 3.8% 4.1% 4.0% 3.5% 2.7% 4.1%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

B.2

B.1

A.IV

A.III

A.II

A.I


Figura 2.19 de mai sus arată că asigurările din clasele A.II (asigurări de căsătorie și de

naștere) și A.IV (asigurări permanente de sănătate) pot fi ignorate complet, ponderea

acestora în numărul total de contracte fiind infimă – sub 0,07% pentru clasa A.II și sub 0,03%

pentru clasa A.IV. Graficul arată și dezvoltarea spectaculoasă din anii 2012-2013, cel puțin

prin prisma NCV, a asigurărilor de accidente (clasa B.1) și a celor de sănătate, dar fără

caracter permanent (clasa B.2).

Chiar dacă lucrurile se estompează oarecum în Figura 2.20, întrucât primele subscrise pentru

asigurările din clasele B.1 și B.2 sunt inferioare celor pentru clasele A.I și A.III, avântul pe

care asigurările de accidente (clasa B.1) îl iau la mijlocul lui 2012, iar asigurările de sănătate

(clasa B.2) la finele lui 2011, este încă vizibil.

Aceste evoluții au însă o explicație aparte, ce ține de decizia comercială a unui anumit

participant pe piață: […]. Începând cu luna […], […] a demarat un program de fidelizare a

clienților săi, intitulat […]30.

În esență, programul oferă clienților societății posibilitatea de a beneficia de reduceri într-o

rețea de parteneri comerciali. Ce este important în contextul acestui studiu este faptul că,

odată cu cardul de reduceri, clienții au primit din partea […] și o poliță de accidente

(asigurare din clasa B.1), pe o perioadă de trei ani, cu primă anuală. Din […] și până în […],

polița a avut prima rată oferită de […], aceasta fiind perioada de maximă expansiune a

produsului. Din […], polița de accidente și cardul s-au eliberat doar în urma plății primei de

asigurare aferente primului an ([…] de lei), ceea ce a condus la scăderea bruscă a numărului

de polițe de accidente.

În ceea ce privește asigurările de sănătate din clasa B.2, la finele lui 2011, […] a lansat un

program numit […], societatea oferind gratuit clienților săi o asigurare de sănătate la

încheierea oricărui tip de poliță – […] a suportat prima de asigurare aferentă primului an de

asigurare în valoare de […] de lei. Este demn de precizat faptul că în […] reglementatorul

sectorului asigurărilor din România a considerat că anumite aspecte ale acestui program

contravin normelor în vigoare, fapt pentru care a interzis temporar oferirea poliței și a

amendat […]31. Drept urmare, în […], […] a lansat o nouă versiune a acestui program, […],

versiune conformă cu cerințele ASF.

Informațiile detaliate furnizate de […] în cadrul studiului Consiliului Concurenței privind

sectorul asigurărilor de viață din România permit eliminarea celor două produse atipice

descrise succint mai sus (produsele sunt considerate atipice întrucât asiguratorul suportă

prima aferentă primului an). Evoluția trimestrială a NCV și PBS, după eliminarea asigurărilor

de accidente aferente […] și a asigurărilor de sănătate aferente […], este ilustrată în Figurile

30

Pentru detalii despre acest program, vezi […] 31

Pentru detalii, vezi comunicatul CSA din […].


2.21 și 2.22. Caracterul spectaculos al evoluției claselor de asigurări B.1 și B.2 în anii 2012-

2014 este astfel complet eliminat.

Din punctul nostru de vedere, Figurile 2.21 și 2.22 arată importanța covârșitoare a

asigurărilor de viață propriu-zise (asigurările din clasele A.I și A.III): din punct de vedere al

Figura 2.21 Evoluția trimestrială a ponderii NCV în total, pentru fiecare clasă de asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Date ajustate cu […] și […].


detaliilor oferite de […]

84.7% 84.3% 84.0% 85.8% 83.3% 82.6% 83.0% 82.8% 83.1% 83.4% 84.0% 83.4% 82.8% 82.3%

7.1% 7.3% 7.5%8.0%

7.1% 7.8% 7.6% 7.1% 7.2% 7.2% 6.9% 6.8% 6.6% 6.4%

7.7% 7.8% 8.3% 5.7%9.0% 9.0% 8.8% 9.2% 9.0% 9.0% 8.7% 8.8% 9.6% 9.7%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

B.2

B.1

A.IV

A.III

A.II

A.I

Figura 2.22 Evoluția trimestrială a ponderii PBS în total, pentru fiecare clasă de asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Date ajustate cu […] și […].

Sursa: Aceeași ca în figura anterioară

60.3% 59.4% 61.0% 61.3% 59.2% 61.3% 61.7% 61.0%64.4% 61.5% 61.9% 62.0%

65.6% 65.1%

36.8% 37.1% 35.8% 35.0% 36.0% 34.3% 33.9% 34.5%31.9%

33.8% 32.7% 32.9% 28.9% 28.3%

2.2% 2.2% 2.1% 2.0% 2.2% 2.2% 2.2% 2.3% 2.3% 2.2% 2.8% 2.8% 2.6% 2.2%

0.6% 1.2% 1.0% 1.5% 2.4% 2.0% 2.0% 2.0% 1.2% 2.2% 2.2% 2.0% 2.6% 4.1%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

B.2

B.1

A.IV

A.III

A.II

A.I


numărului de contracte în vigoare, aceste asigurări reprezintă aproape 90% din totalul celor

șase clase spre sfârșitul perioadei analizate, în timp ce, din punct de vedere al primelor

subscrise, asigurările de viață propriu-zise reprezintă aproximativ 94% din totalul sectorului.

Pentru toate motivele expuse anterior, în cele ce urmează studiul privind sectorul

asigurărilor de viață din România se axează doar asupra asigurărilor de viață propriu-zise,

respectiv cele din clasele A.I și A.III, fiind eliminate din analiză celelalte patru clase de

asigurări ce fac parte, potrivit normelor, din categoria generică a asigurărilor de viață.

Înainte de a trece mai departe, vom prezenta succint câteva grafice axate exclusiv asupra

claselor de asigurări de viață propriu-zise, pentru a fixa pe deplin informațiile relevante

privind componenta esențială a sectorului asigurărilor de viață din România. Comentariile

vor fi minimale, întrucât mare parte din observații au fost deja făcute în contextul

prezentării agregate a situației celor șase clase de asigurări. Figurile 2.3, 2.4 și 2.5, ce

prezintă evoluția densității asigurărilor de viață din România, exprimată ca PBS/populație

sau ca NCV/populație, și evoluția numărului de contracte în vigoare, nu vor fi reluate aici,

întrucât ele evidențiază deja în mod distinct situația claselor A.I și A.III de asigurări de viață.

În mod similar, Figura 2.11, ce prezintă evoluția PBS din clasele A.I și A.III de asigurări în

prețuri curente și prețuri constante, dar și comparații cu perioada similară a anului anterior,

își păstrează relevanța și nu va fi reluată.

Figura 2.23 Evoluția trimestrială a PBS pentru clasele de asigurări de viață propriu-zise și raportarea acestora la PIB-ul României în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


celor disponibile pe site-ul INS. Precizări: PIB trimestrial, în prețuri curente, date definitive pentru anul 2011, semi-

definitive pentru anul 2012 și provizorii pentru anii 2013-2014.

424.0

836.7

1,257.7

1,687.2

413.7

824.5

1,243.6

1,733.8

406.2

830.0

1,183.5

1,569.8

366.9

733.5

0.39% 0.35% 0.32% 0.30% 0.37% 0.33% 0.30% 0.30% 0.34% 0.31% 0.27% 0.25% 0.29% 0.26%0.0%

0.2%

0.4%

0.6%

0.8%

1.0%

1.2%

1.4%

1.6%

1.8%

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

1,600

1,800

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

PBS în milioane lei (axa din stânga) PBS ca procent în PIB (axa din dreapta)


Figura 2.23 de mai sus arată că în anul 2014 ponderea în PIB a asigurărilor de viață propriu-

zise este la cel mai redus nivel din perioada analizată (cele mai recente date disponibile se

referă la trimestrul II al anului 2014, valoarea 0,26% înregistrată în iunie 2014 fiind cea mai

redusă valoare la jumătatea anului din perioada analizată).

Apoi, Figura 2.24 indică o ușoară tendință de creștere a importanței relative prin prisma PBS

a asigurărilor din clasa A.I (asigurări de viață tradiționale) în detrimentul asigurărilor de viață

din clasa A.III (asigurări de viață legate de fonduri de investiții), tendință ce pare a se fi

accentuat la începutul anului 2014. Figura 2.25 de la pagina următoare prezintă același gen

de informație, de data aceasta din perspectiva numărului de contracte în vigoare (după cum

am precizat deja, considerăm relevanța NCV redusă față de cea a PBS).

Privite împreună, Figurile 2.24 și 2.25 arată diferențe importante între asigurările din clasele

A.I și A.III. Astfel, asigurările de viață ce au și o componentă investițională (clasa A.III)

reprezintă în ultima perioadă doar aproximativ 7,5% din numărul contractelor de asigurare

de viață, dar constituie aproape o treime din primele subscrise, ceea ce înseamnă că primele

medii subscrise pentru asigurările legate de fonduri de investiții le depășesc cu mult pe cele

pentru asigurările de viață tradiționale (clasa A.I). În contextul discuției privind principiile

definirii pieței relevante în sectorul asigurărilor (vezi Secțiunea 3.3), diferențele evidente

între cele două clase principale de asigurări de viață pot constitui un argument în favoarea

analizei separate a asigurărilor de viață tradiționale și a celor legate de fonduri de investiții.

Figura 2.24 Evoluția trimestrială a ponderii PBS pentru clasele A.I și A.III în totalul claselor de asigurări de viață propriu-zise în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


62.1% 61.5% 63.0% 63.7% 62.2% 64.1% 64.6% 63.9% 66.9% 64.5% 65.4% 65.3% 69.4% 69.7%

37.9% 38.5% 37.0% 36.3% 37.8% 35.9% 35.4% 36.1% 33.1% 35.5% 34.6% 34.7% 30.6% 30.3%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

Clasa A.I Clasa A.III


Figura 2.25 Evoluția trimestrială a ponderii NCV pentru clasele A.I și A.III în totalul claselor de asigurări de viață propriu-zise în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014


92.2% 92.0% 91.8% 91.4% 92.2% 91.4% 91.6% 92.1% 92.1% 92.1% 92.4% 92.5% 92.6% 92.7%

7.8% 8.0% 8.2% 8.6% 7.8% 8.6% 8.4% 7.9% 7.9% 7.9% 7.6% 7.5% 7.4% 7.3%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

Clasa A.I Clasa A.III


Capitolul 3. Asigurările de viață din România, privire prin prisma

teoriei microeconomice și a practicii de concurență

Acest capitol debutează cu o scurtă incursiune în teoria microeconomică clasică, incursiune

menită a fixa câteva repere, de altfel consacrate, respectiv caracteristicile pieței cu structură

de oligopol și a pieței cu concurență monopolistică. Sectorul asigurărilor de viață din

România este apoi privit din această perspectivă teoretică. După cum vom vedea, asigurările

de viață par a împrumuta din caracteristicile ambelor modele descriptive de piață amintite

mai sus, temerile autorității de concurență fiind legate de aparenta tendință de deplasare a

sectorului către modelul pieței de oligopol, cu toate pericolele concurențiale pe care această

apropiere le presupune.

Urmează apoi o discuție succintă privind piața relevantă, atât a produsului, cât și din

perspectivă geografică. Întrucât definirea pieței relevante reprezintă o etapă esențială în

cazurile de concurență, în care autoritatea investighează potențiale încălcări ale legii, ea

excede scopului studiului privind sectorul asigurărilor de viață din România. Prin urmare,

sunt indicate aici doar principiile pe care autoritatea de concurență le poate avea în vedere

la definirea piețelor relevante în sectorul asigurărilor.

Tendința recentă de concentrare a sectorului asigurărilor de viață din România, tendință

ilustrată deja în Secțiunea 2.7 a acestui studiu, este confirmată în cadrul acestui capitol prin

calcularea unor indicatori specifici. În acest context, se remarcă și recenta apariție a unei

poziții dominante pe piața asigurărilor de viață din România (când piața este văzută prin

prisma claselor de asigurări de viață propriu-zise, respectiv clasele A.I și A.III). Sunt

prezentate apoi detalii privind pozițiile jucătorilor pe piață în perioada 2011-2014.

Capitolul se încheie cu evaluarea sectorului asigurărilor de viață din România din perspectiva

Indicelui Agregat de Presiune Concurențială, indice compozit ce are în vedere și sintetizează

multe din aspectele prezentate anterior.

3.1. O scurtă incursiune în teoria microeconomică clasică

În această secțiune ne propunem prezentarea succintă a unor elemente de ordin teoretic,

elemente ce vor ajuta la formarea unei mai bune imagini asupra pieței asigurărilor de viață

din România, dar și asupra tendințelor prezente la nivelul acestei piețe.

În cadrul teoriei microeconomice clasice au fost dezvoltate mai multe modele ale piețelor.

Chiar dacă sunt relativ abstracte, aceste modele teoretice sintetizează anumite trăsături

întâlnite deseori în practică, ajutând la o mai bună înțelegere a fenomenelor ce se manifestă

pe diverse piețe, dar și a deciziilor pe care le iau participanții pe aceste piețe.


Piața cu concurență perfectă Numite uneori și piețe competitive, piețele cu concurență

perfectă constituie un tip ideal de organizare a activității economice, mai ales din punctul de

vedere al consumatorilor, dar și al autorităților de concurență. Piața cu concurență perfectă

este un model pur teoretic de piață care, în general, se consideră a avea următoarele

trăsături principale:

Pe piață activează foarte mulți vânzători și cumpărători, fiecare de mică dimensiune;

Produsele oferite de diverșii vânzători sunt omogene;

Nu există bariere la intrarea sau ieșirea de pe piață a vânzătorilor și cumpărătorilor;

Factorii de producție beneficiază de mobilitate perfectă pe termen lung;

Participanții pe piață beneficiază de informație perfectă și simetric distribuită;

Nu există costuri de tranzacționare, toate costurile fiind de producție sau de transport;

Nu există externalități, nici din partea consumului, nici din partea producției.

Evident, toate aceste condiții sunt foarte greu de satisfăcut concomitent în practică, fapt

pentru care doar anumite piețe se apropie întrucâtva de caracteristicile piețelor cu

concurență perfectă. Câteva exemple le-ar putea constitui piețele bursiere (cele de mărfuri

și ale activelor financiare cu capitalizare ridicată), poate chiar și piața imobiliară.

Monopolul Piața de monopol este o altă structură de piață pur teoretică, aflată la polul opus

față de piața cu concurență perfectă. Piața cu structură de monopol este caracterizată de

prezența unui singur vânzător, care are putere deplină de piață. Monopolistul este singurul

care decide asupra cantității pe care să o ofere pe piață și asupra prețului la care să vândă

produsul său, existența sa depinzând în mod intrinsec de existența barierelor la intrarea pe

piață32. Intensitatea concurenței în cazul monopolului este minimă (de fapt, nulă), tocmai

datorită barierelor insurmontabile la intrarea pe această piață, monopolistul fiind perfect

protejat de acțiunile altor firme.

În vreme ce piața cu concurență perfectă și monopolul sunt structuri teoretice de piață,

asemănarea cu situațiile existente în economie putând fi doar aproximată, alte două modele

de piață, respectiv concurența monopolistică și oligopolul, sunt structuri descriptive,

caracteristicile lor corespunzând majorității piețelor din economie. Vom arăta că aceste

două modele de piață sunt relevante și în analiza pieței asigurărilor de viață din România.

Concurența monopolistică Piața cu structură de concurență monopolistică se aseamănă cu

piața cu concurență perfectă în ceea ce privește numărul mare de firme active și ușurința

intrării pe piață (lipsa barierelor la intrare). Spre deosebire de piața competitivă însă,

produsele oferite de diverșii vânzători au caracteristici diferite (sunt diferențiate).

Eterogeneitatea produsului conferă fiecărui vânzător o oarecare putere de piață, ceea ce

înseamnă că aceste firme nu mai sunt acceptante ale prețului, ca pe piața cu concurență

32

În general, se au în vedere trei situații care generează bariere la intrarea pe piață, acestea conducând la trei forme de monopol: monopol asupra resurselor, monopol creat de autorități și monopol natural.


perfectă, ci sunt decidenți ai prețului, așa cum este monopolistul. Cărțile de economie

conțin un număr mare de exemple de piețe ce prezintă trăsăturile pieței cu concurență

monopolistică: restaurantele, cărțile, filmele, software-ul, industria textilă, mobila etc.

Oligopolul Piața cu structură de oligopol este un alt tip de piață situat între structurile

extreme reprezentate de piața cu concurență perfectă și monopol. Spre deosebire de piața

cu concurență monopolistică, ce presupune existența unui număr ridicat de vânzători, piața

cu structură de oligopol implică un număr redus de vânzători, protejați de intrarea pe piață

a altor concurenți. O presupunere ce derivă în mod curent este aceea că cel puțin câțiva

dintre participanții pe piață dețin o cotă semnificativă a acesteia. Apoi, în timp ce pe piața cu

concurență monopolistică se oferă spre vânzare produse diferențiate, se presupune că

firmele active pe piața cu structură de oligopol oferă spre vânzare produse omogene. Câteva

exemple de piețe cu structură de oligopol oferite în mod curent: piața aluminiului,

cimentului, carburanților, a serviciilor de telefonie sau de curierat.

Analizele autorităților de concurență se axează de multe ori asupra barierelor la intrarea pe

piață, existența acestor bariere reprezentând o diferență semnificativă între modelul

oligopolului și cel al pieței cu concurență monopolistică. Astfel, în timp ce piața cu

concurență monopolistică presupune intrarea liberă pe piață, cu impact direct asupra

numărului de concurenți, piața cu structură de oligopol presupune existența unor restricții

semnificative, ce îngreunează intrarea pe piață a altor producători.

Deoarece numărul redus de firme pe piața cu structură de oligopol face posibilă

monitorizarea reciprocă a acestora, caracteristicile oligopolului conduc la creșterea

importanței comportamentului și interacțiunilor strategice între participanții pe piață.

Teoria economică detaliază asupra oligopolului necooperant și a oligopolului cooperant, cel

din urmă fiind cel mai nociv din perspectiva consumatorilor.

Prin urmare, se consideră în general că situația de oligopol atenuează caracterul

concurențial al piețelor, fapt pentru care autoritățile de concurență își propun monitorizarea

atentă a acestora, în vederea depistării și prevenirii comportamentelor care ar putea afecta

interesul consumatorilor. Nu în ultimul rând, piețele cu structură de concurență

monopolistică sunt în general preferate celor cu structură de oligopol, întrucât lipsa

diferențierii produselor în cazul celor din urmă limitează opțiunile consumatorilor, opțiuni ce

sunt privite a crește caracterul concurențial al piețelor.

Trebuie subliniat faptul că asimilarea unei piețe din economia reală uneia din cele două

structuri de piață discutate mai sus, respectiv oligopol sau concurență monopolistică, se

poate face doar aproximativ, în general piețele întâlnite în practică împrumutând elemente

din ambele modele teoretice. În plus, clasificarea piețelor depinde în mare măsură de felul

în care este definit produsul (deci piața în sine). De exemplu, piața publicațiilor săptămânale

ar putea fi considerată ca fiind o piață cu structură de concurență monopolistică, deoarece


produsele sunt diferite și sunt oferite de un număr destul de mare de trusturi media, în timp

ce o piață definită într-un sens mai restrâns, cum ar fi publicațiile economice săptămânale,

poate fi considerată o piață cu structură de oligopol, întrucât aceste publicații specializate,

oferite în general de un număr redus de trusturi media, pot fi văzute drept substituibile.

3.2. Privire asupra asigurărilor de viață din România prin prisma teoriei

microeconomice

Studiul autorității de concurență din România analizează sectorul asigurărilor de viață.

Pentru motivele expuse deja, accentul se pune asupra celor două clase de asigurări de viață

propriu-zise: clasa A.I (asigurări de viață clasice sau tradiționale) și clasa A.III (asigurări de

viață legate de fonduri de investiții).

În cele ce urmează, ne vom referi la piața asigurărilor de viață din România, reprezentată de

cele două clase de asigurări de viață propriu-zise, fără ca aceasta să însemne însă că în acest

studiu a fost definită o piață relevantă a asigurărilor de viață, așa cum este acest concept

utilizat în investigațiile autorității de concurență. Trăsăturile pieței asigurărilor de viață vor fi

privite prin prisma caracteristicilor celor două structuri descriptive de piață prezentate

succint în secțiunea anterioară, respectiv oligopolul și concurența monopolistică.

Barierele la intrarea pe piață Obstacolele pe care firmele trebuie să le depășească pentru a

intra pe piață reprezintă un element esențial al analizei, barierele fiind unul din factorii

diferențiatori ai celor două modele descriptive ale piețelor cu concurență imperfectă. Din

punctul nostru de vedere, în cazul asigurărilor de viață din România, barierele la intrarea pe

piață sunt de mai multe tipuri.

În primul rând, este vorba de barierele de reglementare și capital enunțate în Secțiunea 5.3,

acest gen de bariere fiind absolut justificate, datorită caracterului sensibil al contractelor

care se încheie pe piața asigurărilor de viață. Pe scurt, barierele de reglementare țin de

modalitatea de organizare a societății, inclusiv denumirea sa, de anumite avize pe care

aceasta trebuie să le obțină și de anumite taxe pe care aceasta le suportă, dar și de condiții

impuse fondatorilor sau acționarilor semnificativi ai societății. În plus, ASF impune o valoare

minimă a capitalului social vărsat de societățile de asigurări de viață, valoare ce trebuie să

depășească nivelul fondului de siguranță sau suma de 12 milioane de lei, după caz.

Pe lângă valoarea minimă a capitalului social vărsat, considerăm că barierele de ordin

financiar țin și de necesitatea investirii de către societate a unor resurse importante în

acțiuni de marketing și comunicare, dar și pentru dezvoltarea unei forțe de vânzare

specializate. De altfel, un alt tip de bariere la intrarea pe piața asigurărilor de viață sunt cele

mai puțin tangibile, legate de reputația asiguratorilor și de accesul la canale de distribuție.


Deoarece asigurările de viață implică contracte pe termen lung și care ating subiecte

sensibile, pur personale (deces, supraviețuire, economisire, pensie), reputația este esențială

în acest domeniu, fapt pentru care considerăm că percepția consumatorilor privind

reputația asiguratorilor de viață constituie o barieră la intrarea pe această piață. În ceea ce

privește accesul la canale de distribuție, avem în vedere câteva lucruri invocate de

asiguratori în discuțiile preliminare ce au stat la baza acestui studiu. Astfel, unii participanți

pe piață au invocat dificultatea pregătirii și retenției unei forțe de vânzare competente,

domeniul asigurărilor de viață necesitând o instruire aparte a agenților de vânzare. În plus,

unii asiguratori, în special dintre cei care nu fac parte din grupuri financiare ce includ și bănci

comerciale, au evocat dificultatea accesării canalului bancassurance (agenți de asigurare

subordonați).

Pentru a evalua dificultatea intrării pe o piață se pot analiza reglementările în vigoare, dar

acest gen de analiză va omite, cel mai probabil, celelalte tipuri de bariere la intrare enunțate

mai sus. De aceea, o imagine completă a barierelor la intrarea pe piață se formează atât din

opiniile participanților pe piață, cât și din cele ale firmelor care au evaluat oportunitatea

intrării, dar au decis să rămână în afara pieței datorită barierelor existente. Din păcate, în

cazul acestei piețe nu dispunem de informații privind asiguratorii de viață care ar fi dorit să

intre pe piața românească în ultimii ani, dar au considerat barierele drept insurmontabile,

fapt pentru care am recurs doar la opiniile asiguratorilor activi pe piață. Astfel, o solicitare

de informații a Consiliului Concurenței adresată la finele anului 2013 societăților active pe

piața asigurărilor de viață din România a conținut câteva întrebări ce privesc exact

dificultatea intrării pe această piață.

Caseta 3.1 de la pagina următoare indică întrebările ce vizează cele patru tipuri de bariere la

intrarea pe piață33, în timp ce Tabelul 3.1 ce îi urmează reprezintă un sumar al răspunsurilor

primite de la reglementatorul pieței și de la cei 15 asiguratori de viață care au dat curs

solicitării autorității de concurență de a evalua barierele la intrare.

Pentru fiecare tip de bariere avute în vedere, Tabelul 3.1 evidențiază scorul mediu calculat

pe baza răspunsurilor ASF și ale asiguratorilor, dar și coeficientul de variație (CV) aferent. În

ceea ce privește omogenitatea răspunsurilor primite de la participanții pe piața asigurărilor

de viață, valorile CV arată că seriile de date sunt doar aproximativ omogene, fapt pentru

care mediile calculate trebuie privite cu oarecare precauție34.

Toate valorile medii din Tabelul 3.1 sunt plasate în stânga punctului de mijloc (4) al scalei în

șapte puncte, dar aproape de această valoare, ceea ce indică un ușor dezacord față de

afirmațiile supuse evaluării. Prin urmare, participanții pe piața asigurărilor de viață din

33

Respondenții au avut posibilitatea de a indica și alți factori ce îngreunează intrarea pe piața asigurărilor de viață din România, dar nicio societate nu a făcut astfel de comentarii suplimentare. 34

Chiar dacă valorile CV depășesc pragul de 35%, ele nu sunt foarte ridicate.


România, în ansamblul lor, nu par a avea o poziție fermă față de afirmațiile privind barierele

la intrarea pe această piață, indicând mai degrabă că aceste bariere nu sunt prea restrictive.

Cu toate acestea, remarcăm faptul că toate valorile medii calculate prezintă o ușoară

tendință ascendentă pe parcursul anilor 2010-2013, ceea ce sugerează o relativă îngreunare

a condițiilor de acces pe piața asigurărilor de viață în această perioadă. Cu o probabilitate de

aproximativ 91%, testul Student unilateral de comparare a mediilor, aplicat pentru fiecare

tip de barieră la intrare și având în vedere valorile calculate pentru anii 2010 și 2013,

Caseta 3.1 Opinii privind barierele la intrarea pe piața asigurărilor de viață

Tabelul de mai jos cuprinde câteva afirmaţii tranşante, pe care vă rugăm să le evaluaţi

prin acordarea unei note pe următoarea scală:

Dezacord Acord

total total

1 2 3 4 5 6 7

Alegerea valorii 1 pe această scală corespunde situaţiei în care sunteţi complet împotriva

afirmaţiei, în timp ce alegerea valorii 7 corespunde situaţiei în care sunteţi întru totul de

acord cu aceasta. Valorile intermediare corespund diverselor grade de acceptare (sau

respingere) a afirmaţiei.

Vă rugăm să acordaţi note între 1 şi 7 fiecărei afirmaţii pentru fiecare an din perioada

2010-2013.

Note (valori acordate) pentru

Anul 2010

Anul 2011

Anul 2012

Anul 2013

Afirmaţii privind barierele la intrarea pe piaţă*

a) Barierele generate de reglementare au fost/sunt

deosebit de restrictive pentru piaţa asigurărilor de viaţă

din România.

b) Barierele financiare au fost/sunt deosebit de

restrictive pentru piaţa asigurărilor de viaţă din

România.

c) Barierele generate de reputaţie au fost/sunt deosebit

de restrictive pentru piaţa asigurărilor de viaţă din

România.

d) Bariere generate de accesul la canalele de distribuţie

*Barierele la intrarea pe piaţa sunt toţi acei factori care împiedică sau întârzie intrarea întreprinderii pe o

piaţă dată. Aceste bariere pot fi administrative (reglementare, condiţii de autorizare, alte reglementări),

financiare (costuri ridicate) sau de altă natură.


respinge ipoteza nulă a egalității mediilor în toate cele patru cazuri (pentru cele patru

bariere la intrare considerate). Prin urmare, cu o probabilitate suficient de mare, putem

concluziona că în perioada 2010-2013 a avut loc o relativă accentuare a barierelor la

intrarea pe piața asigurărilor de viață din România.

Tabelul 3.1 Opinii privind barierele la intrarea pe piața asigurărilor de viață

Tipuri de bariere la intrare 2010 2011 2012 2013

a) Bariere de reglementare 3,07 39%

3,13 36%

3,25 37%

3,25 37%

b) Bariere financiare 2,93 46%

3,00 44%

3,00 44%

3,00 44%

c) Bariere reputație 3,21 50%

3,27 48%

3,40 50%

3,40 50%

d) Bariere canale de distribuție 3,15 43%

3,21 47%

3,36 47%

3,36 47%

Problema de selecție a respondenților enunțată anterior (faptul că nu observăm asiguratorii

care au decis să nu intre pe piață) face ca răspunsurile primite de autoritatea de concurență

de la participanții pe piață să fie probabil deplasate în sensul atenuării barierelor la intrarea

pe piața asigurărilor de viață. Altfel spus, companiile care au avut eventual în vedere

intrarea pe piața asigurărilor de viață din România, dar au renunțat tocmai datorită

restricțiilor întâlnite, ar fi cu siguranță mai vehemente decât cele care activează pe această

piață. În plus, Figura 2.17 din capitolul anterior a arătat că ultimele trei intrări pe piața

asigurărilor de viață din România au avut loc în trimestrul II 2012 (prin ALICO, companie

preluată între timp de METROPOLITAN) și trimestrul II 2010 (prin ERGO și UNIQA), în

perioada 2009-2014 având loc mai degrabă ieșiri de pe această piață.

Tendința recentă de relativă înăsprire a condițiilor de acces pe piața asigurărilor de viață din

România este în măsură a genera îngrijorări Consiliului Concurenței. Dată fiind importanța

deosebită din punct de vedere concurențial a barierelor la intrarea pe piață, autoritatea de

concurență va trebui să monitorizeze în continuare cu maximă atenție acest sector

economic.

Numărul de firme active pe piață În capitolul anterior am prezentat câteva indicii privind

tendința de relativă concentrare a pieței asigurărilor de viață din România, tendință

manifestată cu precădere pe parcursul ultimilor ani. Din punctul nostru de vedere,

reducerea graduală a numărului de concurenți pe piața asigurărilor de viață validează

discuția anterioară privind barierele la intrare. În plus, chiar dacă numărul curent de

asiguratori activi pe piață nu este foarte redus, am arătat că acesta este totuși relativ mic

față de țările din zonă: comparația relevantă ține cont și de mărimea populației, vezi Figura

2.18 și comentariile aferente.


Îngrijorările autorității de concurență privind sectorului asigurărilor de viață din România

sunt alimentate de ieșirea anunțată a încă unui asigurator (AXA), dar și de perspectivele

sectorului pe termen mediu și lung (Secțiunea 2.5.3 privind profitabilitatea activității de

asigurări de viață a arătat că alte trei societăți înregistrează constant pierderi din această

activitate economică).

Omogenitatea produsului Gradul de omogenitate a produsului, în acest caz a asigurărilor de

viață oferite de diversele companii, reprezintă un alt element important de diferențiere

între modelul pieței de oligopol și cel al concurenței monopolistice. Analiza în această

direcție este însă limitată în studiul de față, opiniile exprimate aici nefiind confirmate de un

studiu la nivelul consumatorilor35.

Considerăm însă că există o diferențiere semnificativă între contractele de asigurări de viață

oferite de diverșii participanți pe piață, atât prin prisma riscurilor de bază acoperite, cât și a

riscurilor suplimentare ce pot fi suportate în cadrul aceleiași asigurări. Nu în ultimul rând,

opțiunile ce pot fi anexate contractelor de asigurări de viață constituie încă un element

diferențiator al produselor de asigurare36.

Această diferențiere prin atribute a asigurărilor de viață, numită uneori și diferențiere

orizontală, pare a fi susținută și de o diferențiere calitativă a produselor de asigurare

(diferențiere verticală). Din analiza realizată, diferențierea din punctul de vedere al calității

pare să fie strâns legată de reputația pe piață a asiguratorilor de viață. Un exemplu în acest

sens l-ar putea constitui greutățile și piedicile pe care se așteaptă să le aibă din partea

societății de asigurări de viață un client (curent sau potențial) la apariția evenimentului

asigurat. De altfel, se poate observa faptul că o parte din participanții pe piața asigurărilor

de viață din România investesc masiv exact în comunicarea unei imagini de stabilitate și

certitudine a despăgubirii.

Din punct de vedere teoretic, încercarea de diferențiere a produselor este o bună strategie

pe piețele cu bariere la intrare, firmele putând beneficia consistent de pe urma diferențierii

efective sau doar percepute de consumatori: firmele pot practica un preț superior costului

marginal și pot obține profit economic pozitiv chiar și pe termen lung, fiind protejate de

intrarea altor firme care le-ar eroda acest profit. Altfel spus, diferențierea produsului poate

constitui o sursă de avantaj competitiv a societății și poate atenua sensibilitatea clienților în

ceea ce privește prețul, prezența barierelor la intrarea pe piață făcând ca firmele să poată

beneficia de aceste avantaje pe termen mai lung.

35

Un astfel de studiu cantitativ ar trebui să evalueze percepția consumatorilor curenți, dar și a celor potențiali, cu privire la caracteristicile asigurărilor de viață oferite pe diverșii participanți pe piața românească. 36

Câteva exemple de opțiuni ce pot fi atașate asigurării de bază: opțiunea de protecție împotriva inflației, care presupune ajustarea anuală a sumei asigurate și a primei de asigurare în funcție de rata inflației, opțiunea de creștere a sumei asigurate, cu o anumită periodicitate și între anumite limite, fără evaluări medicale suplimentare ale asiguratului, opțiunea ca asiguratorul să suporte plata primelor în cazul în care asiguratul suferă o invaliditate, respectiv opțiunea de suspendare de la plata primelor pe o anumită perioadă.


Concluzionând asupra celor trei aspecte de mai sus, apreciem că piața asigurărilor de viață

din România împrumută atât din caracteristicile pieței cu structură de oligopol (bariere la

intrare și număr relativ redus de concurenți), cât și din cele ale pieței cu concurență

monopolistică (probabilă diferențiere a produselor).

Îngrijorările Consiliului Concurenței cu privire la această piață sunt rezultatul tendinței de

concentrare observate în ultimii ani, tendință ce pare a fi suplinită de o aparentă înăsprire a

barierelor la intrarea pe piață. Prin urmare, una din temerile autorității se referă la relativa

apropiere a pieței asigurărilor de viață de modelul oligopolului, cu toate riscurile

concurențiale pe care această apropiere le comportă pentru consumatori.

Monitorizarea atentă și continuă a sectorului asigurărilor de viață va arăta dacă temerile din

acest moment sunt justificate sau nu. De exemplu, accentuarea barierelor la intrarea pe

piață, ieșirea altor asiguratori sau apariția unei tendințe de standardizare a contractelor de

asigurări de viață ar spori îngrijorările concurențiale, în timp ce coborârea barierelor la

intrare și, mai ales, intrarea efectivă pe piață a altor asiguratori vor atenua temerile curente.

3.3. Discuție succintă privind piața relevantă în domeniul asigurărilor

O etapă esențială în analiza cazurilor instrumentate de autoritățile de concurență o

reprezintă definirea pieței relevante, atât din punctul de vedere al produsului, cât și din

perspectivă geografică. Deoarece scopul acestui studiu este mai vast, în cele ce urmează

vom enunța doar câteva principii pe care Consiliul Concurenței le are în vedere în definirea

pieței relevante în sectorul asigurărilor.

Astfel, în decizii anterioare privind operațiuni de concentrare economică ce au vizat sectorul

asigurărilor din România, Consiliul Concurenței a determinat pentru acest sector existența a

două piețe distincte, respectiv piața asigurărilor generale și piața asigurărilor de viață37.

Această abordare este în concordanță cu practica europeană în domeniu și are în vedere

faptul că, chiar dacă din punctul de vedere al ofertei ar putea exista substituibilitate între

cele două piețe, din punctul de vedere al cererii cele două piețe sunt strict diferite. Altfel

spus, se consideră că asiguratorii ar putea decide să ofere atât asigurări generale, cât și

asigurări de viață, trecerea de la o categorie la alta impunând anumite costuri, dar nu

insurmontabile: este nevoie de informații statistice care să permită efectuarea calculelor

actuariale, de capital care să susțină noua activitate, dar și de pregătirea specifică a agenților

de vânzare, acolo unde este cazul. Asigurații, pe de altă parte, consideră cele două piețe ca

fiind distincte, nevoile pe care le satisfac asigurările generale fiind complet diferite de

nevoile la care răspund asigurările de viață.

37

În acest sens, vezi deciziile Președintelui Consiliului Concurenței nr. 48 din 16.07.2008, nr. 75 din 03.10.2008 şi nr. 55 din 10.11.2009.


Mai mult decât atât, pentru cazurile în care o definire mai restrânsă a pieţei, pe clase de risc,

conduce la constatarea unei cote ridicate de piaţă şi la consolidarea acesteia, atât

autoritatea de concurenţă naţională, cât şi Comisia Europeană, au indicat că aceste pieţe ar

putea fi subdivizate în funcţie de clasele de risc acoperite. Aceasta deoarece s-a arătat că,

din punctul de vedere al cererii, nu există substituibilitate nici între diferitele categorii de

risc asigurate în cadrul celor două piețe generice enunțate mai sus, date fiind caracteristicile

distincte, nivelul primelor, precum şi finalitatea urmărită. De exemplu, în cadrul asigurărilor

generale, asigurările de daune împotriva incendiilor nu pot fi considerate ca substituind

asigurările de răspundere civilă a autovehiculelor.

În concluzie, chiar dacă din punctul de vedere al ofertei condițiile de asigurare a diferitelor

clase de risc sunt similare, majoritatea companiilor oferind asigurări pentru mai multe clase

de risc, ceea sugerează că diferitele clase pot fi incluse în aceeași piață a produsului, din

perspectiva consumatorului substituibilitatea între clasele de riscuri asigurate nu este

prezentă, ceea ce înseamnă că definirea pieței se poate face la nivelul claselor de risc.

Abordarea consacrată a autorităților de concurență este de a defini piața relevantă din

perspectiva consumatorilor.

În ceea ce privește dimensiunea geografică a pieței, în cazurile de concentrări economice

analizate, Consiliul Concurenţei a considerat că pieţele asigurărilor generale și a celor de

viaţă au dimensiune națională. Delimitarea pieței geografice a acestor piețe la teritoriul

României a avut în vedere structura specifică a piețelor, dar și faptul că sistemul de asigurări

este reglementat la nivel național, constrângerile fiscale sunt diferite de la un stat la altul,

iar canalele de distribuție utilizate de societățile de asigurare au o dimensiune națională.

Într-o altă decizie a Consiliului Concurenţei38, decizie care a vizat o operaţiune de

concentrare economică în care au fost implicate și servicii de reasigurare, s-a constatat că

reasigurarea reprezintă un domeniu distinct, diferit atât de asigurările generale, cât și de

asigurările de viață. În ceea ce privește dimensiunea geografică a acestei activități,

autoritatea de concurență română a considerat că reasigurarea are o acoperire extinsă,

mondială sau cuprinzând cel puțin întreg spațiul economic european. Aceasta deoarece

produsele de reasigurare sunt comercializate între specialiştii industriei, prin intermediul

unor societăţi internaţionale de brokeraj, și nu sunt vândute către publicul larg, nesolicitând

astfel dezvoltarea unor canale de distribuţie răspândite precum necesită asigurările

generale. Un alt argument care susţine dimensiunea globală a domeniului reasigurărilor este

necesitatea reasiguratorilor de a acoperi în comun riscuri la nivel mondial. Decizia Consiliului

Concurenței ce a implicat definirea pieței relevante în cazul activității de reasigurare a urmat

practica Comisiei Europene și a altor autorități naționale de concurență.

38

Decizia Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 78 din 15.10.2008.


În studiul de față se face referire repetată la sectorul asigurărilor de viață din România, privit

atât prin prisma celor șase clase de asigurări componente (vezi Secțiunea 2.1), cât mai ales

din perspectiva asigurărilor de viață propriu-zise, respectiv clasele A.I și A.III, luate împreună

(vezi Secțiunea 2.7). Aceasta nu înseamnă însă că piața relevantă a asigurărilor de viață a

fost definită într-un fel anume în acest studiu, definirea pieței nefiind unul din scopurile

studiului. Prin urmare, în cazurile pe care le va investiga în această zonă economică,

autoritatea de concurență va respecta principiile enunțate anterior, în acord cu practica

europeană în domeniu. De exemplu, aceasta înseamnă că, date fiind particularitățile

cazurilor supuse atenției, piața asigurărilor de viață tradiționale (clasa A.I de asigurări de

viață) ar putea fi considerată separat de piața asigurărilor de viață legate de fonduri de

investiții (clasa A.III de asigurări) sau chiar că am putea vorbi de o piață a asigurărilor mixte

de viață (deces și supraviețuire) ce au și o componentă investițională, piață diferită de aceea

a asigurărilor tradiționale de deces.

3.4. Recenta tendință de concentrare a asigurărilor de viață din România

Sectorul asigurărilor de viață din România se remarcă prin dinamismul său, în ultimii ani

având loc intrări de noi participanți, în special prin preluarea unora deja existenți pe piață,

ieșiri ale unor societăți de asigurare, dar și fuziuni. Ilustrarea evoluției intrărilor și ieșirilor de

pe această piață a arătat tendința recentă de concentrare a acesteia (vezi Secțiunea 2.7),

tendință ce va fi susținută aici prin prezentarea anumitor indicatori specifici.

În general, evaluarea numerică a gradului de concentrare a unei piețe se realizează prin

calcularea unor indicatori specifici, care țin cont de cotele de piață ale participanților39. În

cele ce urmează, vom analiza concentrarea pieței asigurărilor de viață din România prin

prisma câtorva rate de concentrare și folosind indicele Herfindahl-Hirschman.

Ratele de concentrare Notate CRn, ratele de concentrare se calculează ca sumă a cotelor de

piață individuale pentru primii n participanți pe piață. Astfel, indicatorul CR3 va reprezenta

în continuare suma cotelor primilor trei jucători de pe piața asigurărilor de viață din

România, indicatorul CR5 va fi calculat ca sumă a cotelor de piață pentru primii cinci

asiguratori de viață, în timp ce CR10 va reprezenta situația agregată a primilor zece jucători

activi în perioada analizată.

Evident, o rată de concentrare mai ridicată indică o mai mare apropiere a pieței analizate de

modelul pieței oligopolistice, accentuând temerile autorităților de concurență în ceea ce

privește existența și impactul comportamentelor anticoncurențiale pe acea piață.

Indicele Herfindahl-Hirschman Notat HHI, acesta este indicatorul cel mai frecvent utilizat de

către autoritățile de concurență pentru evaluarea gradului de concentrare a unei piețe. HHI

39

Cota de piață, în general determinată atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric, este considerată a fi un bun indicator al puterii de piață al întreprinderilor.


se calculează ca sumă a pătratelor cotelor de piață ale tuturor participanților40, ceea ce

înseamnă că indicatorul se poate situa între valori foarte mici, apropiate de zero (pentru

piața cu concurență perfectă) și 10.000 (pentru cazul monopolului).

În ceea ce privește catalogarea piețelor din punct de vedere al concentrării, așa cum este

aceasta măsurată prin prisma HHI, Comisia Europeană consideră HHI sub 1.000 a indica o

piață slab concentrată, HHI între 1.000 și 2.000 a indica o piață cu concentrare medie, în

timp ce valori ale HHI peste 2.000 sunt asociate piețelor puternic concentrate41. La fel ca

mai sus, piețele cu un grad mai ridicat de concentrare sunt considerate a fi mai expuse la

apariția comportamentelor anticoncurențiale, iar în cazul în care astfel de comportamente

apar pe piață, efectele lor negative asupra consumatorilor sunt considerate a fi mai nocive.

Pentru motivele expuse pe larg în Secțiunea 2.7, analiza gradului de concentrare se axează

exclusiv asupra asigurărilor de viață propriu-zise, respectiv asigurările din clasele A.I

(asigurări de viață tradiționale) și A.III (asigurări de viață ce au și o componentă

investițională). Cotele de piață ale asiguratorilor sunt determinate atât cantitativ, în funcție

de numărul contractelor în vigoare (NCV), cât și valoric, în funcție de volumul primelor brute

subscrise, nete de anulări (PBS).

Considerăm că, în acest domeniu, cotele de piață valorice sunt mai relevante, întrucât țin

cont de mărimea efectivă a contractelor de asigurare. De altfel, cotele de piață calculate în

baza valorii produselor comercializate pe piață sunt în general preferate celor ce țin cont de

volumul produselor, această preferință fiind evidentă atunci când piețele analizate provin

din aria serviciilor.

În fine, precizăm faptul că societățile de asigurări de viață avute în vedere sunt cele aflate

sub supravegherea ASF, cele două sucursale locale ale unor asiguratori înregistrați în alte

state europene fiind excluse din analiză de la momentul ieșirii de sub supravegherea ASF

(după cum am văzut deja, impactul acestor două sucursale pe piață este foarte redus).

Figurile 3.1 și 3.2 de la paginile următoare prezintă evoluția gradului de concentrare pe piața

asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, cotele de piață

utilizate în calculele indicatorilor bazându-se pe NCV, respectiv pe PBS. Tendința de

concentrare a pieței asigurărilor de viață este evidentă în ambele situații.

40

Modalitatea de calcul a HHI implică faptul că acest indicator acordă o importanță sporită întreprinderilor care au cote mai mari de piață. 41

Din perspectiva autorităților de concurență din Statele Unite, pragurile HHI relevante sunt 1.500 și 2.500, fapt pentru care piețele cu concentrare medie sunt considerate cele cu valori ale HHI între 1.500 și 2.500, în timp ce valori ale HHI peste 2.500 sunt asociate piețelor puternic concentrate.


Figura 3.1 Evoluția trimestrială a câtorva indicatori ai gradului de concentrare pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011– iunie 2014. Cotele de piață utilizate au în vedere numărul de contracte în vigoare în perioada analizată.


49

.3%

47

.8%

48

.7%

48

.4%

47

.2%

46

.6%

47

.7%

48

.2%

50

.5%

51

.4% 5

7.0

%

56

.3%

55

.5%

55

.9%

66

.0%

65

.0%

65

.6%

67

.5%

67

.9%

68

.4%

69

.5%

69

.7%

71

.1%

71

.3%

77

.8%

76

.3%

75

.0%

74

.6%

91

.2%

90

.9%

90

.2%

92

.9%

92

.5%

93

.0%

93

.3%

93

.6%

94

.0%

94

.0%

95

.8%

95

.5%

95

.1%

95

.0%

1,121

1,079 1,090

1,114 1,099

1,110

1,144 1,144

1,202 1,213

1,446 1,432 1,395 1,392

1,000

1,050

1,100

1,150

1,200

1,250

1,300

1,350

1,400

1,450

1,500

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

CR3 CR5 CR10 (axa din stânga) HHI (axa din dreapta)


Figura 3.2 Evoluția trimestrială a câtorva indicatori ai gradului de concentrare pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011– iunie 2014. Cotele de piață utilizate au în vedere primele brute subscrise în perioada analizată.


62

.3%

62

.9%

63

.5%

63

.3%

64

.0%

63

.4%

63

.3%

64

.6%

63

.0%

60

.0% 63

.8%

63

.3%

63

.5%

63

.8%

73

.8%

73

.9%

74

.0%

73

.9%

75

.3%

74

.8%

74

.0%

74

.9%

75

.4%

71

.4% 74

.9%

75

.0%

76

.4%

77

.4%

92

.8%

92

.6%

92

.5%

92

.5%

93

.7%

93

.7%

92

.6%

92

.8%

93

.5%

91

.5%

93

.7%

93

.2%

94

.7%

95

.4%

1,678

1,705 1,720 1,720

1,760 1,754

1,728

1,763

1,745

1,632

1,761

1,799

2,045

2,091

1,600

1,650

1,700

1,750

1,800

1,850

1,900

1,950

2,000

2,050

2,100

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

CR3 CR5 CR10 (axa din stânga) HHI (axa din dreapta)


Evaluarea cotelor de piață prin prisma primelor subscrise de asiguratorii de viață, metodă

considerată mai elocventă în cazul de față, arată o accelerare recentă a procesului de

concentrare pe această piață, valoarea HHI crescând de la aproximativ 1.700 în decursul

anului 2013 la 2.091 în iunie 2014. De altfel, în anul 2014 valoarea HHI a depășit pragul de

2.000 de unități ce definește, din punctul de vedere al Comisiei Europene, piețele cu grad

ridicat de concentrare.

Din cele două grafice anterioare se poate observa că ratele de concentrare ce au în vedere

primii trei, cinci sau zece concurenți pe piață se află pe un trend ascendent în perioada

analizată, în iunie 2014 primii zece concurenți ajungând să controleze aproape întreaga

piață (95%), în timp ce primii cinci jucători aveau o cotă de piață cumulată ce depășea 74%.

Trebuie remarcat și faptul că tendința recentă de concentrare a pieței asigurărilor de viață

are loc pe fondul unor modificări importante ale prezenței pe piață a diverșilor jucători, ceea

ce atrage în mod deosebit atenția fiind consolidarea poziției liderului pieței, respectiv […]

(evoluția acestei companii în sectorul asigurărilor de viață din România va fi discutată

ulterior).

3.5. Cotele de piață ale societăților de asigurări de viață din România

În continuarea celor enunțate anterior și în susținerea ideii de concentrare recentă a pieței

asigurărilor de viață din România, detaliem acum asupra pozițiilor jucătorilor pe această

piață. În general, se consideră că puterea de piață a unei întreprinderi este bine

reprezentată de cota sa de piață, această abordare fiind adoptată și în cadrul acestui studiu.

Figurile 3.3 și 3.4 de la pagina următoare prezintă cea mai recentă situație a cotelor de piață,

aferentă primelor șase luni ale anului 2014 și având în vedere doar clasele de asigurări de

viață propriu-zise (A.I, asigurări de viață clasice sau tradiționale și A.III, asigurări de viață

legate de fonduri de investiții).

Diferența dintre cele două figuri vine din modalitatea de evaluare a cotei de piață: prin

prisma numărului de contracte în vigoare în primul caz, respectiv prin prisma primelor brute

subscrise în al doilea (aceasta fiind modalitatea preferată în cadrul acestui studiu).

Din punct de vedere al numărului de contracte de asigurări de viață în vigoare în primele

șase luni ale anului 2014, situația pare oarecum echilibrată. CR10, indicatorul care

însumează cotele de piață ale primilor zece participanți pe piață, are o valoare foarte

ridicată (95%), acest lucru datorându-se, după cum am văzut deja, faptului că pe piața

asigurărilor de viață din România nu activează un număr foarte mare de asiguratori. Chiar

dacă valorile CR3 și CR5, poate mai relevante în cazul de față, sunt relativ ridicate la

jumătatea anului 2014, 55,9% și respectiv 74,6%, indicele Herfindahl-Hirschman are o

valoare de 1.392 de unități, indicând o piață cu concentrare medie.


Figura 3.3 Cotele de piață ale principalilor concurenți pe piața asigurărilor de viață din România, în funcție de numărul de contracte în vigoare în primele șase luni ale anului 2014

[…]


Figura 3.4 Cotele de piață ale principalilor concurenți pe piața asigurărilor de viață din România, în funcție de primele brute subscrise în primele șase luni ale anului 2014

[…]



Situația se schimbă semnificativ atunci când cotele de piață sunt calculate pe baza primelor

brute subscrise de asiguratorii de viață, această evaluare fiind mai relevantă pentru piețele

din zona serviciilor, în general, și pentru piața asigurărilor de viață, în particular. Privită din

perspectiva primelor subscrise de asiguratori, piața asigurărilor de viață din România

prezintă caracteristicile unei piețe puternic concentrate: CR3 și CR5 au valori de 63,8%,

respectiv 77,4% în acest caz, în timp ce HHI se ridică la 2.091 de unități. Această situație este

strâns legată de prezența unui jucător cu o cotă de piață ridicată, […] depășind nivelul de

40% pentru prima dată în perioada analizată.

Pragul de 40% al cotei de piață este foarte important din punctul de vedere al regulilor de

concurență deoarece potrivit Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările

ulterioare (denumită, în cele urmează, Legea concurenței), art. 6, alin. (3), „Se prezumă,

până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie dominantă, în

situaţia în care cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă

analizei, depăşesc 40%.”

Prin urmare, putem afirma că pe piața asigurărilor de viață propriu-zise, piață reprezentată

de clasele de asigurări de viață A.I și A.III luate împreună, anul 2014 marchează apariția unei

posibile poziții dominante. Chiar dacă poziția dominantă a liderului pieței nu este de blamat

în sine, aceasta putând fi rezultatul direct al eficienței superioare a companiei, apariția unei

astfel de situații impune o monitorizare atentă a pieței din partea autorității de concurență,

pentru a preîntâmpina un eventual abuz al acestei poziții speciale pe piață.

Discuția privind piața relevantă în domeniul asigurărilor (vezi Secțiunea 3.3) a arătat că piața

ar putea fi definită și în sens mai restrâns, la nivelul claselor de riscuri acoperite. În plus, în

cadrul studiului autorității de concurență transpar o serie de argumente pentru care

asigurările de viață clasice ar putea fi considerate separat de asigurările de viață legate de

fonduri de investiții. Dat fiind acest lucru, Figura 3.5 ilustrează evoluția cotei de piață a […]

separat pentru cele două clase de asigurări de viață.

Figura 3.5 de la pagina următoare arată evoluția ascendentă a cotei de piață a […] din

ultimul an, saltul major din primele șase luni ale lui 2014 fiind mai degrabă rezultatul

creșterii spectaculoase a prezenței în asigurările de viață legate de fonduri de investiții42. De

altfel, cota de piață a […] în acest tip de asigurări de viață este una deosebit de importantă

în perioada analizată, valorile observate depășind constant și semnificativ pragul de 40%.

Cele două figuri ce urmează (3.6 și 3.7) oferă informații suplimentare, prezentând evoluția

cotelor de piață ale tuturor asiguratorilor în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 (în ambele

figuri, companiile de asigurări sunt ordonate după cele mai recente valori ale cotelor de

piață). Piața avută în vedere aici este cea considerată în mod uzual în cadrul acestui studiu,

fiind reprezentată de asigurările de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III împreună).

42

O creștere a cotei de piață cu […] pp în decursul a șase luni este, după toate standardele, spectaculoasă.


Datele privind NCV, ilustrate în Figura 3.6, evidențiază ieșirea CARDIF de sub supravegherea

ASF în trimestrul III 2011 dar, mai ales, preluarea ALICO de către METROPOLITAN,

operațiune finalizată în trimestrul III 2013. Devine evidentă astfel și tendința de expansiune

a […], dar și reducerea prezenței […] pe această piață, ambele prin prisma numărului de

contracte de asigurări de viață.

Privirea din perspectiva NCV nu este cea mai relevantă, mai potrivită fiind abordarea prin

prisma PBS, ce ține cont de mărimea efectivă a contractelor de asigurare. Figura 3.7

ilustrează și ea creșterea din ultima perioadă a cotei de piață a […]. În plus, se observă

scăderea prezenței anumitor jucători (în special […], care a scăzut de la […] la mijlocul lui

2013 la […] în iunie 2014) și creșterile înregistrate de alții (prezența […] a crescut de la […] la

jumătatea lui 2013 la […] în iunie 2014, în timp ce […], împreună cu […], a crescut de la […] la

[…] în ultimul an).

Concluzionând, suntem de părere că atât creșterea gradului de concentrare a pieței

asigurărilor de viață din România, cât și apariția unei poziții dominante pe această piață

impun o monitorizare atentă a sectorului din partea autorității de concurență.

Figura 3.5 Evoluția trimestrială a cotei de piață a […], separat pentru clasele A.I și A.III de asigurări de

viață, în perioada 2011-2014

[…]



Figura 3.6 Evoluția trimestrială a cotelor de piață, prin prisma NCV, pe piața asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

[…]



Figura 3.7 Evoluția trimestrială a cotelor de piață, prin prisma PBS, pe piața asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

[…]



3.6. Evaluarea sectorului asigurărilor de viață din România din

perspectiva Indicelui Agregat de Presiune Concurențială

În cadrul raportului din 2013 privind evoluția concurenței în sectoare cheie43, Consiliul

Concurenței a prezentat un nou instrument de analiză a industriilor din economia națională,

instrument dezvoltat de grupul de analiză economică din cadrul Direcției Cercetare-Sinteze.

Pe scurt, prin evaluarea industriilor din mai multe perspective, Indicele Agregat de Presiune

Concurențială (în continuare, IAPC) își propune să măsoare gradul în care un anumit

domeniu se apropie de o situație ideală, care facilitează pe deplin manifestarea liberă a

concurenței, în interesul consumatorilor. Pe baza unei baterii de 20 de indicatori specifici,

folosiți în mod uzual de autoritățile de concurență și evaluați prin prisma informațiilor

disponibile intern la nivelul Consiliului Concurenței, indicatorul agregat cuantifică înclinarea

spre concurență a industriilor analizate44.

În cele ce urmează, vom privi sectorul asigurărilor de viață din România prin prisma celor 20

de factori ce sunt evaluați și agregați în acest indice compozit. Pentru fiecare factor inclus în

analiză, Tabelul 3.2 indică opiniile noastre privind sectorul asigurărilor de viață, opinii

exprimate pe o scală în șapte puncte pentru care sunt definite doar valorile extreme.

Tabelul 3.2 Evaluarea sectorului asigurărilor de viață din România prin prisma unei baterii de 20 de indicatori

Indicatorul urmărit Opțiunea aleasă pe scala în șapte puncte

Numărul de firme active pe piață

Numărul firmelor active pe piață este foarte redus

[…] Numărul firmelor active pe piață este foarte ridicat

Gradul de concentrare a pieței

Gradul de concentrare a pieței este foarte ridicat

[…] Gradul de concentrare a pieței este foarte redus

Simetria cotelor de piață

Cotele de piață ale principalilor concurenți sunt foarte apropiate

[…] Cotele de piață ale principalilor concurenți sunt foarte diferite

Stabilitatea cotelor de piață

Cotele de piață ale principalilor concurenți nu s-au modificat deloc

[…] Cotele de piață ale principalilor concurenți au fluctuat masiv

Contactul pe mai multe piețe

Principalii concurenți interacționează frecvent pe multe

alte piețe […]

Principalii concurenți interacționează doar pe piața analizată

Existenta unor legături structurale

Exista puternice legături structurale între principalii

concurenți […]

Nu exista niciun fel de legături structurale între principalii concurenți

Profitabilitatea Principalii concurenți înregistrează

rate de profit foarte ridicate […]

Principalii concurenți înregistrează rate de profit foarte reduse sau pierderi

Simetria costurilor Principalii concurenți au costuri

foarte apropiate […] Principalii concurenți au

costuri foarte diferite

43

Raport disponibil pe site-ul autorității de concurență, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9017/evolutia_concurentei_in_sectoare_cheie.pdf 44

Pentru detalii privind proiectul IAPC al Consiliului Concurenței, vezi și articolul Un Instrument Economic de Evaluare a Caracterului (Pro)Concurențial al Industriilor, publicat în Revista Română de Concurență, nr. 2/2013, pag. 20-51, de Radu A. Păun și Paul Prisecaru. Articolul este disponibil și pe site-ul autorității de concurență, la adresa http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9047/rrc_nr_2-2013.pdf


Tabelul 3.2 – Continuare

Indicatorul urmărit Opțiunea aleasă pe scala în șapte puncte

Intensitatea activităților de marketing și comunicare

Activitățile de marketing și comunicare ale principalilor

concurenți sunt foarte limitate […]

Activitățile de marketing și comunicare ale principalilor concurenți sunt foarte intense

Absenta barierelor la intrarea pe piață

Intrarea pe piața a altor întreprinderi este foarte dificilă

[…] Intrarea pe piață a altor întreprinderi este foarte facilă

Existenta pe piață a unor concurenți „rebeli”

Pe piață nu există concurenți „rebeli”

[…] Pe piață există concurenți „rebeli” de dimensiuni mari

Gradul de inovare pe piață

Piața nu este deloc una inovativă […] Piața este una inovativă, inovația fiind de impact

Gradul de transparență a pieței

Concurenții pot observa perfect costurile, prețurile și vânzările

celorlalți […]

Concurenții nu pot observa deloc prețurile, costurile și vânzările celorlalți

Rata de creștere a pieței

Piața este într-o creștere susținută […] Piața este într-un declin accentuat

Fluctuațiile cererii agregate a pieței

Cererea pieței este foarte stabilă […] Cererea fluctuează/poate fluctua masiv de la o perioadă la alta

Elasticitatea cererii in funcție de preț

Cererea este foarte inelastică […] Cererea este foarte elastică

Nivelul general al prețului pe piață, raportat la alte țări

Prețul în România este semnificativ mai mare decât cel din alte țări

[…] Prețul în România este semnificativ mai scăzut decât în alte țări

Omogenitatea produsului

Produsele oferite de diverșii concurenți sunt foarte similare

[…] Produsele oferite de diverșii concurenți sunt foarte diferite, mai ales calitativ

Existenta și impactul asociațiilor de afaceri sau patronale

Există asociații de afaceri sau patronale reprezentative și foarte

influente […]

Nu există asociații de afaceri sau patronale

Puterea de negociere a cumpărătorilor

Cumpărătorii nu au deloc putere de negociere

[…] Cumpărătorii au foarte mare putere de negociere

Subliniem încă o dată faptul că analiza unei industrii prin intermediul IAPC măsoară

apropierea acelei industrii de o situație ideală, perfect concurențială, dar nu măsoară, și nici

nu își propune să măsoare, gradul efectiv de concurență care se manifestă pe piață. Prin

urmare, aprecierea predispoziției către concurență a industriilor prin calcularea IAPC nu

poate afecta în vreun fel acțiunile adoptate de Consiliul Concurenței în vederea exercitării

atribuțiilor conferite de Legea concurenței. Aceste acțiuni se vor baza în continuare pe

analiza detaliată a cazurilor care sunt supuse atenției autorității de concurență, sau pe care

instituția decide să le investigheze din oficiu, și vor avea în vedere situațiile concrete și

particulare existente pe piețele analizate.

Nu în ultimul rând, menționăm faptul că alegerea anumitor puncte de pe scală pentru cei 20

de indicatori reprezintă opțiunile echipei care a realizat acest studiu și nu reflectă neapărat

opinia oficială a autorității de concurență privind piața asigurărilor de viață din România. În


fine, menționăm că evaluarea prezentată în Tabelul 3.2 de mai sus se referă la situația

sectorului asigurărilor de viață la nivelul anului 2014.

Date fiind scorurile indicate în Tabelul 3.2, dar și categoriile de importanță din care fac parte

factorii incluși în analiză45, valoarea IAPC determinată pentru sectorul asigurărilor de viață

este 41%. Această valoare nu prezintă însă o anumită semnificație în sine, interpretarea fiind

realizată prin comparație cu valorile celorlalte industrii analizate. Având în vedere cele 21 de

industrii evaluate prin intermediul IAPC la nivelul anului 2014, asigurările de viață sunt

plasate în grupul de mijloc, al industriilor în care presiunea pro-concurențială prezintă o

intensitate moderată46.

Valoarea IAPC pentru anul 2014 este ușor inferioară celei determinate pentru anul anterior,

diferența de 1pp fiind determinată de accentuarea tendinței de concentrare a sectorului

asigurărilor de viață din România. În plus, continuarea evoluțiilor recente observate în zona

asigurărilor de viață, respectiv scăderea numărului de asiguratori activi pe piață, înăsprirea

barierelor la intrare, întărirea poziției unei anumite societăți, creșterea gradului de

concentrare a pieței, dar și eventuala tendință de standardizare a produselor de asigurare,

toate în măsură a spori îngrijorările autorității de concurență, vor fi reflectate probabil de

reducerea în continuare a valorii indicelui compozit și, implicit, de deplasarea către grupul

industriilor mai înclinate către comportamente anticoncurențiale.

45

Pentru detalii, vezi capitolul dedicat IAPC din raportul Consiliului Concurenței pe anul 2014 privind evoluția concurenței în sectoare cheie ale economiei românești, raport disponibil pe site-ul autorității de concurență. 46

Câteva alte industrii din grupul de mijloc sunt reprezentate de serviciile de retransmitere a programelor audiovizuale, serviciile de telefonie mobilă, asigurările facultative auto, serviciile de acces la infrastructura aeroportuară și distribuția retail de carburanți.


Capitolul 4. Alte aspecte relevante privind sectorul asigurărilor

de viață din România

În capitolele anterioare am prezentat informații privind evoluția generală a sectorului

asigurărilor de viață din România și am evaluat acest sector economic din perspectivă

teoretică și concurențială. În cele ce urmează, prezentăm câteva elemente suplimentare

privind asigurările de viață din România, accentul fiind pus în continuare pe aspectele de

ordin concurențial.

Capitolul debutează prin a aborda subiectul utilizării diverselor canale de distribuție a

asigurărilor de viață de către societățile de asigurare și continuă cu prezentarea anumitor

detalii în ceea ce privește relația dintre asiguratori și operatorii bancassurance. Urmează

apoi aspecte legate de politica de comisionare a asiguratorilor de viață, o încercare de

comparare a prețurilor diverșilor jucători prin intermediul unui exercițiu de simulare, dar și

o prezentare a evoluției răscumpărărilor pe această piață.

4.1. Informații privind canalele de distribuție a asigurărilor de viață

În general, se consideră că societățile de asigurare își pot vinde produsele prin două căi

majore, respectiv prin forța proprie de vânzare sau prin intermediarii de asigurări. De aceea,

canalele consacrate de distribuție a asigurărilor sunt considerate a fi reprezentate de

angajații proprii, agenții și subagenții de asigurare, brokerii de asigurare și de agenții de

asigurare subordonați (operatori bancassurance).

Agenţii de asigurare pot fi persoane fizice sau juridice împuternicite, în baza autorizării unui

asigurator, să încheie, în numele şi pe seama asiguratorului, contracte cu terţii prin

propunerea produselor sale clienţilor, potenţiali asiguraţi. Agenţii de asigurare nu pot

propune produse concurente ale mai multor asiguratori, fiindu-le interzis să promoveze

produse din aceeaşi clasă în numele mai multor asiguratori. Agenţii de asigurare sunt supuşi

autorizării de către asigurator şi acesta din urmă este răspunzător pentru activitatea

agenţilor de asigurare.

Subagenții de asigurare sunt angajaţi ai agenţilor de asigurare constituiţi ca persoane

juridice, care pot să acţioneze în numele respectivilor agenţi de asigurare. Nu este stabilită

nicio legătură juridică între asiguratori şi subagenţi.

Brokerii de asigurare sunt persoane juridice care negociază pentru clienţii lor, persoane

fizice sau juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea de contracte de asigurare şi le

acordă acestora asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor, ori în legătură cu

managementul daunelor, după caz. Brokerii de asigurare acţionează în numele asiguraţilor şi

prin urmare pot să lucreze cu mai mulţi asiguratori activi pe piaţă şi pot propune clienţilor


lor o gamă de produse concurente. Brokerii de asigurare sunt supuşi aprobării ASF iar

prevederile reglementare împiedică asiguratorii să participe la capitalul lor social.

Agenţii de asigurare subordonaţi sau operatorii bancassurance sunt instituţii bancare sau

instituţii financiare nebancare ce pot distribui doar produse de asigurare care sunt

complementare produselor lor financiare. Agenţii de asigurare subordonaţi acţionează în

baza contractelor de agent şi pot desfăşura această activitate cu diferiţi asiguratori pentru

aceleaşi clase de asigurări.

Din cele de mai sus reiese că o diferență esențială între angajații proprii și agenții de

asigurare (inclusiv subagenții de asigurare) și celelalte două canale de distribuție a

asigurărilor este aceea că, în timp ce angajații și agenții pot vinde doar produsele de

asigurare ale societății cu care au contract, brokerii și operatorii bancassurance pot

intermedia vânzarea produselor de asigurare ale mai multor companii.

Societățile de asigurare pot utiliza și alte modalități de a se adresa clienților finali, de

exemplu prin intermediul agenților telesales care lucrează în call-center-uri (proprii sau

specializate) sau prin interfețele web disponibile pe site-urile societăților de asigurare. Chiar

dacă vânzarea prin telemarketing sau în mediul online poate fi circumscrisă canalelor de

distribuție consacrate, aceste vânzări sunt uneori privite separat, mai ales datorită

elementului de noutate care le caracterizează.

În analiza sectorului asigurărilor de viață din România, Consiliul Concurenței a cerut

societăților active pe piață să indice primele brute subscrise pentru asigurările de viață

propriu-zise (clasele A.I și A.III), separat prin agenți de asigurare (inclusiv subagenți), prin

brokeri de asigurare, prin operatori bancassurance și prin intermediul altor canale de

distribuție (aici intră vânzarea prin angajații proprii, dar și vânzarea prin telemarketing și în

mediul online)47. Datele primite de autoritatea de concurență se referă la 17 societăți (16

după preluarea ALICO de către METROPOLITAN), EUREKO fiind exceptată de la furnizarea

mai multor date și informații.

Figura 4.1 de la pagina următoare indică evoluția trimestrială a ponderii fiecărui canal de

distribuție în perioada 2011-2014 din perspectiva PBS. Datele sunt prezentate în

modalitatea consacrată în acest studiu, respectiv agregate la trei luni, la șase luni, la nouă

luni și la nivelul întregului an și se referă doar la asigurările de viață propriu-zise.

Graficul arată faptul că, la nivelul întregului sector, agenții de asigurare reprezintă

principalul canal de distribuție a asigurărilor de viață propriu-zise. Mai mult decât atât,

subscrierile prin intermediul agenților au cunoscut o creștere relativ la celelalte canale,

ponderea lor majorându-se de la aproximativ 53% la începutul lui 2011 la aproximativ 63%

47

Majoritatea societăților de asigurări de viață au putut defalca vânzările de asigurări pe fiecare din canalele indicate, în timp ce câțiva asiguratori au oferit doar estimări în acest sens. Prin urmare, chiar dacă imaginea de ansamblu la nivelul pieței poate diferi ușor de situația exactă, ea constituie o bună aproximare a acesteia.


la mijlocul anului 2014. Figura 4.1 mai arată că saltul din 2014 al vânzărilor de asigurări de

viață prin agenți a avut loc în detrimentul asigurărilor intermediate de operatorii

bancassurance, în timp ce creșterea pe termen mai lung (în perioada 2011-2013) a ponderii

subscrierilor prin agenți pare a compensa reducerea importanței relative a tuturor celorlalte

trei canale de distribuție (agenți de asigurare subordonați, brokeri de asigurare și alte căi de

vânzare, în special angajați proprii).

Informația privind vânzările prin intermediul canalelor de distribuție a fost oferită de

asiguratori la nivelul fiecărei clase de asigurări de viață propriu-zise, respectiv separat

pentru clasa A.I și clasa A.III. Dat fiind acest grad suplimentar de detaliu, Figura 4.2 de la

pagina următoare include două grafice similare celui anterior, primul pentru asigurările de

viață tradiționale și al doilea pentru asigurările de viață legate de fonduri de investiții.

Diferențele privind canalele de distribuție a asigurărilor din cele două clase sunt marcante (și

pot constitui un argument în favoarea analizei separate a celor două clase de asigurări de

viață). Astfel, se observă faptul că evoluția ascendentă a ponderii vânzărilor prin intermediul

agenților este deosebit de puternică în cadrul clasei A.III, în contextul scăderii masive a

intermedierilor prin agenții de asigurare subordonați, această scădere a vânzărilor prin

canalul bancassurance nefiind însă prezentă în cazul asigurărilor de viață din clasa A.I. Apoi,

importanța brokerilor de asigurare și a altor căi de vânzare (în special prin angajații proprii)

diferă semnificativ între cele două clase de asigurări de viață propriu-zise.

Figura 4.1 Evoluția trimestrială a ponderii canalelor de distribuție a asigurărilor de viață propriu-

zise în perioada 2011-2014

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate asiguratorii de viață

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014

Agenţi de asigurare Operatori bancassurance Brokeri de asigurare Alte căi


În concluzie, imaginea de ansamblu pe care aceste grafice o proiectează este de creștere a

importanței relative a vânzărilor prin intermediul agenților de asigurare, în special în anul

2014 și mai ales în ceea ce privește asigurările de viață legate de fonduri de investiții.

Figura 4.2 Evoluția trimestrială a ponderii canalelor de distribuție a asigurărilor de viață propriu-

zise în perioada 2011-2014, separat pentru clasa A.I (primul grafic) și clasa A.III (al doilea grafic)

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate asiguratorii de viață

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014


0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

3L 2011 6L 2011 9L 2011 2011 3L 2012 6L 2012 9L 2012 2012 3L 2013 6L 2013 9L 2013 2013 3L 2014 6L 2014



Al doilea canal de distribuție al asigurărilor de viață este reprezentat de agenții de asigurare

subordonați (operatorii bancassurance), ponderea acestui canal fiind într-un ușor declin ca

urmare a scăderii intermedierilor de asigurări de viață din clasa A.III. La nivelul întregului

sector, aproximativ 10% din prime sunt subscrise prin intermediul brokerilor de asigurare,

existând diferențe semnificative între importanța acestui canal pentru asigurările de viață

tradiționale (mai ridicată în acest caz) și pentru asigurările de viață ce au și o componentă

investițională (mai scăzută în acest caz).

În fine, celelalte căi de distribuție a asigurărilor de viață, categorie în care intră în special

vânzările prin angajații proprii ai asiguratorilor, dar și vânzările prin telesales și cele realizate

în mediul online, au cunoscut o reducere graduală a importanței în perioada 2011-2014,

evoluție ce pare determinată de vânzările prin aceste căi a asigurărilor de viață tradiționale.

Anexa 2 a acestui studiu include grafice precum cele două din Figura 4.2 pentru fiecare

asigurator de viață în parte, indicând deci modalitățile preferate de distribuție a asigurărilor

pentru fiecare participant pe piață (societăți aflate sub supravegherea ASF).

4.2. Relația cu operatorii bancassurance

În strânsă legătură cu secțiunea anterioară, prezentăm acum detalii privind relația dintre

asiguratorii de viață și agenții de asigurare subordonați, canal prin care în iunie 2014 erau

intermediate 31% din asigurările de viață tradiționale și 17% din cele legate de fonduri de

investiții (în acest caz, ponderea scăzând de la aproape 40% la începutul anului 2011).

La mijlocul anului 2014, în sistemul bancar românesc activau 40 de bănci comerciale, fie

bănci autohtone, fie sucursale ale unor bănci străine. Răspunzând solicitării de informații a

Consiliului Concurenței, societățile de asigurare de viață au indicat faptul că 27 dintre aceste

bănci activau ca operatori bancassurance, intermediari de asigurări de viață, ceea ce

înseamnă că, la mijlocul anului 2014, 13 bănci comerciale nu par a avea tangențe cu sectorul

asigurărilor de viață din România.

Figura 4.3 de la pagina următoare fost construită pe baza informațiilor primite de la

societățile de asigurări de viață și ilustrează relațiile comerciale dintre acestea și bănci, dar și

relațiile dintre asiguratorii de viață și instituțiile financiare nebancare (IFN).

Graficul arată câteva modalități aparte de relaționare a asiguratorilor de viață cu jucătorii

din sistemul financiar bancar și cu IFN-urile. Astfel, trei asiguratori de viață, respectiv […],

[…] și […], nu folosesc deloc acest canal de distribuție a asigurărilor, bazându-se în schimb pe

angajați proprii și agenți de asigurare ([…]) sau pe brokeri și agenți de asigurare ([…] și […]).

La polul opus se află două societăți de asigurare de viață implicate masiv în relația cu

operatorii bancassurance: […] lucrează cu 21 de agenți de asigurare subordonați (4 bănci, 17

IFN), în timp ce […] are 22 de astfel de relații comerciale (cu 12 bănci și 10 IFN).


Figura 4.4 de la pagina următoare conține doar o parte din informația prezentată în cea de

mai sus, ilustrând separat situațiile aparte ale […] și […], asiguratori de viață cu multe

legături în zona operatorilor bancassurance (bănci comerciale și IFN-uri).

Figura 4.3 Legăturile dintre asiguratorii de viață și operatorii bancassurance la mijlocul anului 2014

[…]

Sursa: Prelucrare proprie a informațiilor furnizate de societățile de asigurări de viață


Se remarcă apoi situația asiguratorilor de viață care fac parte dintr-un grup financiar ce

include și o bancă comercială, aceste societăți de asigurare adoptând relația unică cu banca

„soră”. În această situație se află […] (legătură unică cu […]), […] (legătură unică în sistemul

bancar cu […] și o singură relație cu un IFN, respectiv […]), […] (legătură unică în sistemul

bancar cu […] și singură relație cu un IFN, respectiv […]), […] (legătură unică cu […]) și […]

(legătură în sistemul bancar cu […], dar și cu […]), excepția de la această aparentă regulă

constituind-o […].

Figura 4.4 Legăturile […] și […] cu operatorii bancassurance la mijlocul anului 2014

[…]

Sursa: Prelucrare proprie a informațiilor furnizate de societățile de asigurări de viață


Privind din cealaltă perspectivă, a sistemului bancar, Figura 4.3 arată că o mare parte din

băncile comerciale par a fi în relație cu un singur asigurator de viață, 18 din cele 27 de bănci

indicate de asiguratori acționând ca agent subordonat pentru o singură societate de

asigurare. Altfel spus, doar 9 din cele 27 de bănci comerciale par a avea concomitent relații

comerciale cu mai multe societăți de asigurare de viață, în aceste cazuri fiind vorba de

intermedierea produselor pentru doi, maxim trei asiguratori de viață.

Aceasta înseamnă că, de exemplu, din perspectiva unui client al băncii ce dorește accesarea

unui credit care implică și încheierea unei asigurări de viață conexe, opțiunile de alegere a

asiguratorilor de viață care să furnizeze această asigurare sunt limitate. Din punct de vedere

concurențial, devine deci importantă posibilitatea cesionării în favoarea băncii a unei

asigurări de viață pe care clientul bancar o deține deja sau pe care o încheie cu ocazia

accesării creditului, dar la un alt asigurator de viață decât cel pentru care banca operează ca

agent subordonat. Evident, discutăm de posibilitatea cesionării asigurării de viață în

condițiile în care suma asigurată acoperă soldul creditului, perioada asigurării depășește

durata creditului, riscurile asigurate sunt cele solicitate de bancă etc.

Informațiile punctuale colectate în cadrul acestui studiu din zona sistemului bancar

românesc au arătat o diversitate de situații posibile, de la bănci comerciale care par dispuse

a accepta cesionarea altor asigurări de viață decât cele intermediate de ele, sub condiția

normală ca aceste asigurări să fie acoperitoare din toate punctele de vedere, până la

refuzuri ferme de a primi alte asigurări de viață decât cele „agreate”. Din punctul nostru de

vedere, includem în categoria refuzurilor și politica unei anumite bănci comerciale de a

crește semnificativ (chiar prohibitiv) dobânda creditului în cazul în care asigurarea de viață

este furnizată de alt asigurator decât cel din propriul grup financiar.

Prin solicitarea de informații adresată participanților pe piața asigurărilor de viață din

România, Consiliul Concurenței a încercat să obțină părerea acestora cu privire la subiectul

cesionării asigurărilor de viață conexe creditelor bancare. Caseta 4.1 de la pagina următoare

indică cele două afirmații pe această temă pe care reglementatorul pieței și 16 asiguratori

de viață le-au evaluat prin intermediul scalei în nouă puncte48.

În ceea ce privește afirmația m, referitoare la situația curentă a cesionării asigurărilor de

viață în sectorul bancar, scorul mediu calculat pe baza răspunsurilor celor 17 respondenți

este 3,7, în timp ce coeficientul de variație (CV) al răspunsurilor este 50%, această valoare a

CV indicând o populație doar relativ omogenă.

O privire mai atentă asupra răspunsurilor primite arată următoarele: cu o singură excepție,

participanții pe piața asigurărilor de viață au indicat scoruri relativ reduse pentru această

afirmație, valorile exprimate aflându-se în intervalul 1-5 al scalei (deci în zona de dezacord

față de afirmația evaluată). Excepția o constituie un asigurator care a ales valoarea 9 pe

48

Pentru detalii privind această modalitate de colectare a opiniilor respondenților, vezi Secțiunea 2.4.


scală. În cazul în care privim acest răspuns individual drept profund atipic și îl eliminăm din

calculul mediei, aceasta scade la 3,4, în timp ce CV devine 39%.

Date fiind cele de mai sus, reglementatorul pieței și asiguratorii de viață par a fi în relativ

dezacord cu afirmația m, ceea ce înseamnă că, din punctul de vedere al participanților pe

piața asigurărilor de viață, băncile nu permit cu destulă ușurință cesionarea asigurărilor de

viață încheiate cu alte societăți. Oarecum de așteptat, răspunsurile cele mai vehemente în

acest sens au fost oferite de asiguratorii care nu fac parte din grupuri financiare ce includ și

o bancă comercială, asiguratori care au în general dificultăți în a accesa acest canal de

distribuție a asigurărilor de viață.

Spre deosebire de afirmația m, care se referă la situația curentă de pe piață privind

cesionarea asigurărilor de viață, afirmația n se referă la ceea ce ar trebui să facă băncile în

Caseta 4.1 Solicitarea opiniilor privind cesionarea asigurărilor de viață







1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord



total


Opinia dvs. (număr

între 1 și 9)

m) În cazul creditelor bancare pentru care băncile impun încheierea unei

asigurări de viață asociate, băncile permit cu mare ușurință clienților

cesionarea în favoarea lor a altor asigurări de viață, încheiate la alte

societăți active pe piață, nu la societatea cu care banca are contract (când

asigurarea alternativă este acoperitoare din toate punctele de vedere:

sumă, durată, riscuri).

n) În cazul creditelor bancare pentru care băncile impun încheierea unei

asigurări de viață asociate, băncile ar trebui să permită cu mai mare

ușurință clienților cesionarea în favoarea lor a altor asigurări de viață,

încheiate la alte societăți active pe piață, nu la societatea cu care banca

are contract (dacă asigurarea alternativă este acoperitoare din toate

punctele de vedere: sumă, durată, riscuri).


acest sens, din punctul de vedere participanților pe piață. Răspunsurile primite de la ASF și

asiguratorii de viață indică faptul că aceștia își doresc deschiderea pieței (din nou, părerile

cele mai puternice aparțin asiguratorilor care întâmpină dificultăți cu acest canal de

distribuție). Media răspunsurilor primite la afirmația n este 6,4, indicând un acord parțial cu

afirmația supusă evaluării, în timp ce coeficientul de omogenitate este 36%, indicând o

populație omogenă (deci o medie reprezentativă).

Cu o probabilitate de peste 99,5%, testul Student unilateral de comparare a mediilor

calculate pentru afirmațiile m și n respinge ipoteza nulă a egalității, ceea ce înseamnă că

valoarea mediei pentru afirmația n este semnificativ statistic superioară celei calculate

pentru afirmația m. Prin urmare, putem spune că participanții pe piață în ansamblul lor

(asiguratori și reglementator), își doresc deschiderea pieței prin acceptarea de către băncile

comerciale a cesionării altor asigurări de viață, încheiate la alte societăți active pe piață, nu

la societatea cu care banca are contract.

4.3. Probleme de natură informațională în sectorul asigurărilor de viață

Discuțiile purtate în cadrul acestui studiu cu diverși participanți pe piața asigurărilor de viață

au scos la iveală o părere cvasi-unanimă privind nivelul redus de informare și educație

financiară a clienților români. De altfel, conștientizând pe deplin nevoile consumatorilor în

acest sens, reglementatorul pieței asigurărilor din România are în lucru o strategie pe

termen mediu (2014-2017) axată asupra protecției consumatorilor și educării financiare a

acestora în ceea ce privește domeniul serviciilor financiare nebancare (asigurări,

instrumente și investiții financiare, pensii private).

Cererea de informații a Consiliului Concurenței a solicitat și opinia participanților pe piață cu

privire la câteva afirmații ce privesc nivelul de cunoaștere al consumatorilor de asigurări de

viață. Caseta 4.2 de la pagina următoare prezintă cele mai relevante două afirmații supuse

evaluării în acest context.

În ceea ce privește afirmația e, răspunsurile primite de la reglementatorul pieței și

asiguratorii de viață confirmă opinia exprimată în diverse medii, potrivit căreia nivelul de

educație financiară al clienților români este unul foarte redus: 11 din cei 17 respondenți au

indicat scoruri în zona 8-9 a scalei (zona de acord puternic cu afirmația evaluată), în timp ce

alți patru respondenți au indicat scorul 7 (acord parțial). Întrucât ceilalți doi participanți pe

piață au indicat scoruri de 3 și 4 (dezacord parțial cu afirmația e), scorul mediu obținut pe

baza tuturor răspunsurilor este 7,7, cu CV=23%. Prin urmare, reglementatorul și asiguratorii

de viață activi pe piața românească au o părere destul de puternică în sensul că educația

financiară a consumatorilor este precară, aceștia neconștientizând pe deplin nevoia de

protecție financiară și avantajele asigurărilor de viață.


Lucrurile stau aproximativ la fel în ceea ce privește afirmația i, unde scorul mediu de 7,2

(CV=25%) arată că participanții pe piața asiguratorilor de viață din România consideră

consumatorii drept neinformați în ceea ce privește mecanismele și caracteristicile

produselor de asigurări de viață.

Fiind întrebați ce instituții sau organisme ar trebui să se implice mai activ în atenuarea

problemelor informaționale evidente (prin popularizarea nevoii de protecție financiară, a

avantajelor asigurărilor de viață, a mecanismelor și caracteristicilor acestor produse

financiare), asiguratorii de viață au indicat în special Uniunea Națională a Societăților de

Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), dar și ASF, institutele financiar-bancare și

guvernul (prin intermediul instituțiilor de învățământ și a instituțiilor de protecție a

consumatorilor).

După cum am menționat deja într-o secțiune anterioară a studiului de față, educația

financiară precară a clienților români, în general, și nivelul redus de cunoaștere a

mecanismelor și caracteristicilor asigurărilor de viață, în particular, stau probabil la baza

decalajului existent între nivelul de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din România

și din alte țări din regiune. Educarea financiară a clienților (activi și potențiali) și

Caseta 4.2 Solicitarea opiniilor privind nivelul de educație financiară și gradul de

informare și cunoaștere a asigurărilor de viață







1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord



total


Opinia dvs. (număr

între 1 și 9)

e) În acest moment, clienții români au o educație financiară precară,

conștientizarea nevoii de protecție financiară și a avantajelor asigurărilor

de viață fiind foarte slabă.

i) În acest moment, în rândul clienților români există o lipsă acută de

informare și de cunoaștere a mecanismelor asigurărilor de viață și a

caracteristicilor acestui tip de asigurare.


popularizarea asigurărilor de viață implică în mod cert eforturi importante și susținute din

partea mai multor părți implicate în acest domeniu. Din nefericire însă, eforturile par a fi

fost mai degrabă sporadice și/sau neconcertate, fapt pentru care nu numai că sectorul

asigurărilor de viață nu și-a atins dimensiunea sa potențială, dar el se află în acest moment

într-un declin evident.

O a doua problemă pe care lipsa de informare a clienților privind asigurările de viață o poate

genera este una ce rezidă de fapt dintr-o asimetrie informațională existentă la nivelul pieței.

Mai precis, în timp ce multor consumatori par a le lipsi informațiile de bază privind aceste

produse financiare complexe, intermediarii de asigurări de viață, profesioniști în acest

domeniu, sunt în mod cert mai informați.

Drept consecință, există riscul ca anumiți intermediari de asigurări de viață să ghideze

clienții relativ neinformați către anumite produse de asigurare, produse care chiar dacă nu

sunt cele mai potrivite pentru nevoile particulare ale clienților, pot asigura intermediarilor

câștiguri mai ridicate.

În ceea ce privește agenții de asigurare, ar putea exista situații în care aceștia să îndrume

clienții potențiali către produse din portofoliul asiguratorului care le asigură comisioane mai

ridicate. În ceea ce privește intermediarii de asigurări care au legături comerciale cu mai

mulți asiguratori concomitent (ne referim aici în special la brokerii de asigurări), riscul

enunțat mai sus este dublat de cel de a îndruma clienții către anumite societăți de asigurare.

Un exemplu îl poate constitui o societate de asigurări de viață cu care intermediarul are o

relație comercială preferențială. Un alt exemplu poate fi al unei societăți care folosește o

grilă de volum crescătoare în relația cu intermediarul, iar acesta este aproape de trecerea la

un nou nivel de comision.

În toate exemplele ipotetice de mai sus avem în vedere posibilitatea ca clientul să ajungă să

încheie un contract sub-optim, din punctul de vedere al nevoilor sale, fiind ghidat către

acest contract de un interes pur lucrativ al agentului sau intermediarului de asigurări.

Chiar dacă problema de „îndrumare adversă” enunțată succint mai sus nu este una de

natură strict concurențială, ea poate afecta în mod negativ interesele consumatorilor și,

implicit, funcționarea eficientă a sectorului asigurărilor de viață din România. Solicitarea de

informații a Consiliului Concurenței adresată asiguratorilor de viață a vizat și acest aspect, cu

privire însă doar la brokerii de asigurare. Caseta 4.3 de la pagina următoare prezintă

afirmația supusă evaluării.

În mod interesant, 10 din cei 17 respondenți au indicat scoruri foarte ridicate pentru

afirmația q, în zona de acord puternic cu aceasta (valorile 8 și 9 pe scală), niciunul dintre

respondenți nealegând valori inferioare punctului de mijloc al scalei (5). Drept consecință,

valoarea medie a răspunsurilor este 7,4, coeficientul de variație cu o valoare de 22% arătând

că această medie este reprezentativă.


Din punctul nostru de vedere, posibila îndrumare adversă a clienților de asigurări de viață de

către intermediarii de asigurări (în special brokerii de asigurare, dar și agenții de asigurare)

merită o analiză detaliată din partea reglementatorului sectorului asigurărilor din România.

Aceasta deoarece, după cum am văzut deja în Secțiunea 4.1 a acestui studiu, marea

majoritate a asigurărilor de viață sunt realizate prin intermediul acestor canale de

distribuție.

4.4. Evoluția răscumpărărilor în sectorul asigurărilor de viață

În această secțiune prezentăm anumite informații legate de ieșirile înainte de termen din

asigurările de viață ale clienților români. Astfel, în special pe fondul recentei crize

economice, unii asigurați au decis să rezilieze contractele de asigurare de viață înaintea

termenului prevăzut, optând pentru răscumpărarea totală sau parțială a polițelor.

Valoarea de răscumpărare a poliței se calculează și se plătește pentru asigurările care au o

componentă de economisire sau o componentă investițională, pe lângă funcția principală de

protecție. Prin urmare, asigurările destinate exclusiv protecției, așa cum sunt asigurările de

sănătate, cu caracter permanent sau nu, și asigurările de accidente, nu au o valoare de

Caseta 4.3 Solicitarea opiniilor privind îndrumarea adversă a brokerilor de asigurare







1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord



total


Opinia dvs. (număr

între 1 și 9)

q) Pe piața asigurărilor de viață există destul de multe cazuri în care

brokerii de asigurare ghidează clienții către anumite societăți, care acordă

acestor intermediari comisioane mai mari, chiar dacă asigurările de viață

oferite de aceste societăți nu sunt cele mai potrivite pentru nevoile

clienților (brokerii ar putea ghida clienții către produse mai potrivite

pentru aceștia, dar nu ar primi comisioane la fel de ridicate).


răscumpărare, ceea ce înseamnă că, în cadrul asigurărilor de viață, discuția privind

răscumpărarea are sens doar în cazul claselor A.I, A.II și A.III de asigurări.

Întrucât în acest studiu suntem interesați preponderent de cele două clase de asigurări de

viață propriu-zise, respectiv clasele A.I și A.III, iar valorile aferente asigurărilor din clasa A.II

(asigurări de căsătorie) sunt insignifiante la nivelul sectorului, în cele ce urmează vom

prezenta evoluția răscumpărărilor (parțiale și totale) doar pentru cele două tipuri principale

de asigurări de viață.

Figura 4.5 arată evoluția semestrială a sumelor plătite pentru răscumpărări la nivelul pieței

asigurărilor de viață propriu-zise. Pentru formarea unei mai bune imagini asupra

fenomenului terminării înainte de termen al asigurărilor de viață, graficul prezintă și

valoarea primelor brute subscrise (PBS) pentru aceste asigurări, dar și ponderea sumelor

plătite pentru răscumpărări în totalul PBS din fiecare perioadă. Datele furnizate de ASF

acoperă un orizont de timp mult mai vast decât în restul acestui studiu, respectiv perioada

2007-2014.

Impactul crizei economice asupra fenomenului ieșirii înainte de termen din asigurările de

viață este evident: ponderea răscumpărărilor totale sau parțiale în PBS înregistrează un salt

la începutul anului 2009 (informațiile detaliate arată că saltul are loc încă din primele luni ale

anului). Astfel, sumele plătite de asiguratorii de viață pentru terminarea contractelor înainte

Figura 4.5 Evoluția semestrială a sumelor plătite pentru răscumpărări (parțiale și totale) ale asigurărilor

de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III), în prețuri curente, în perioada 2007-2014


90

.8

18

9.4

11

0.0

27

5.2

22

2.5

42

4.2

19

3.8

40

1.5

19

5.7

39

5.4

20

8.1

42

9.4

22

4.9

43

7.5

18

2.1

66

5.9

1,4

16

.5

82

8.0

1,8

36

.7

67

5.0

1,4

14

.9

81

0.4

1,6

24

.5

83

6.7

1,6

87

.2

82

4.5

1,7

33

.8

83

0.0

1,5

69

.8

73

3.5

13.6% 13.4%

13.3%

15.0%

33.0%

30.0%

23.9%24.7%

23.4% 23.4%

25.2% 24.8%

27.1%

27.9%24.8%

0%

4%

8%

12%

16%

20%

24%

28%

32%

36%

40%

0

200

400

600

800

1,000

1,200

1,400

1,600

1,800

2,000

6L 2007 2007 6L 2008 2008 6L 2009 2009 6L 2010 2010 6L 2011 2011 6L 2012 2012 6L 2013 2013 6L 2014

mil

ioa

ne

lei

Răscumpărări PBS (axa din stânga) Păscumpărări/PBS (axa din dreapta)


de termen cresc considerabil (aproape se dublează), în timp ce subscrierile de prime

înregistrează un recul în anul 2009. Drept consecință, ponderea răscumpărărilor în primele

subscrise sare de la aproximativ 13,5% în anii 2007-2008 la peste 30% în anul 2009.

Valul de ieșiri din asigurările de viață din 2009 a fost rezultatul schimbării abrupte de

atitudine a consumatorilor privind acest tip de asigurare, dar și față de alte produse

financiare cu caracter investițional și de economisire. Persistența crizei economice a generat

însă valori ridicate ale răscumpărărilor și în perioada următoare, între anii 2010-2014

ponderea sumelor plătite în acest sens în PBS depășind cu peste 10pp valorile înregistrate

înainte de debutul crizei. În plus, pe parcursul anilor 2012-2013 se remarcă o ușoară

tendință ascendentă a ieșirilor din contractele de asigurare de viață, tendință ce are probabil

legătură cu evoluția în sens invers a primelor subscrise pentru astfel de asigurări.

După cum am arătat în Secțiunea 2.4, participanții pe piața asigurărilor de viață din România

nu anticipează o intensificare masivă pe termen scurt și mediu a ieșirilor înainte de termen

din asigurările de viață, evoluția fenomenului în următoarea perioadă fiind de așteptat să fie

similară cu cea recentă.

4.5. Comparația prețurilor asigurărilor de viață

Autoritățile de concurență sunt în general interesate de nivelul prețurilor de pe anumite

piețe, prețurile bunurilor și serviciilor încorporând o multitudine de informații relevante și

determinând în mod direct surplusul consumatorilor și producătorilor de pe piață. După

cum am menționat deja, în contextul asigurărilor de viață, suntem de părere că prețul este

un element important de alegere a produsului de asigurare, dar nu este unul esențial (de

exemplu, caracteristicile produselor de asigurare și reputația asiguratorului pot cântări

decisiv pe această piață).

În cadrul acestui studiu, am încercat să testăm cumva ipoteza enunțată mai sus. Principala

problemă cu care ne-am confruntat însă a fost multitudinea de produse de asigurare de

viață oferite de participanții pe piață – în acest sens, vezi discuția din Secțiunea 3.2 privind

omogenitatea produselor de asigurări de viață. Prin urmare, am recurs la o simplificare

masivă, cerând societăților de asigurări de viață să calculeze prima aferentă unei situații

ipotetice, aceeași pentru toți asiguratorii.

Caseta 4.4 de la pagina următoare prezintă exercițiul de simulare la care au răspuns

participanții pe piața asigurărilor de viață. Pe scurt, situația pe baza căreia societăților de

asigurare li s-a cerut să efectueze calculele este una cât se poate de simplă, fiind indicate

tipul de asigurare (mixtă de viață), vârsta asiguratului (35 de ani), suma asigurată (150.000

lei), perioada asigurării (30 de ani) și sexul asiguratului49. Pentru a evita eventualele confuzii,

49

Cu toate că, din anul 2012 acesta nu mai este un criteriu folosit în calculele actuariale, femeile și bărbații fiind tratați în aceeași manieră.


am precizat faptul că nu se dorește acoperirea altor riscuri, că plata primelor se face anual și

că dobânda ce va trebui folosită în calcule este 3,5% pe an.

În baza scenariului inițial, societățile de asigurări de viață au fost rugate să calculeze prima

netă anuală aferentă unei astfel de asigurări, chiar dacă un astfel de produs face sau nu

parte din portofoliul curent al societății (cel mai probabil nu face parte, deoarece situația

expusă este una simplificată grosier).

După cum se arată și în Caseta 4.4, în continuare, respondenții au fost rugați să indice prima

brută subscrisă aferentă unui astfel de produs de asigurare, deci prima tarifară ce include

toți factorii de încărcare pe care societatea îi folosește în mod uzual în astfel de calcule.

Factorii de încărcare sunt acele elemente pe care asiguratorii le au în vedere atunci când

stabilesc prețul final al poliței, câteva exemple fiind reprezentate de costurile de achiziție a

asigurării, costurile de încasare (sau de colectare) a primelor, costurile de administrare pe

Caseta 4.4 Simularea primelor pentru o anumită situație dată

Vă rugăm să aveți în vedere următorul scenariu general: un bărbat în vârstă de 35 de ani,

aflat în stare perfectă de sănătate, dorește încheierea unei asigurări mixte de viață, care

acoperă riscul de deces oricând în perioada asigurată și supraviețuirea la maturitatea

contractului. Nu se dorește acoperirea altor riscuri suplimentare. Suma asigurată este

150.000 de lei iar durata contractului este de 30 de ani. Plata primelor de asigurare se va

face anual. Dobânda tehnică garantată avută în vedere este 3,5%.

a) Date fiind informațiile de mai sus, calculați prima netă anuală de asigurare.

În continuare, vă rugăm să realizați două simulări distincte, una pentru cazul în care

comisionul acordat intermediarilor este 0 (scenariul 1) și una pentru cazul în care

comisionul acordat intermediarilor este 10% din prima anualizată (scenariul 2).

b) Pentru fiecare scenariu, calculați prima brută subscrisă (prima tarifară anuală, ce

include toți factorii de încărcare). În plus, oferiți informații succinte privind fiecare factor

de încărcare avut în vedere, indicând denumirea acestuia și modalitatea de calcul (de

exemplu, ca procent din suma asigurată sau din prima anuală), fără a furniza calculele

detaliate care stau la baza determinării cuantumului acestuia.

Cu titlu de exemplu, factorii de încărcare pot fi premiul (sau costul) de achiziție, costul de

încasare (sau de colectare), costul de administrare, costul de underwriting, costurile

legale (ASF, Fondul de protejare a asiguraților), profitul, alte costuri.

În cazul în care informațiile oferite mai sus nu sunt suficiente pentru realizarea simulărilor

solicitate, puteți face orice alte presupuneri considerați de cuviință, indicând însă în mod

exact ipotezele pe care le-ați avut în vedere.


care le presupun astfel de contracte, costurile impuse de reglementatorul pieței, dar și

profitul pe care societatea îl vizează.

Încercând să simplificăm oarecum lucrurile, am cerut asiguratorilor de viață să efectueze

calculele privind prima brută subscrisă în două scenarii, în primul dintre acestea având în

vedere un comision nul acordat intermediarilor, în timp ce în al doilea trebuia avut în vedere

un comision de 10%50.

Prezentăm acum rezultatele acestui exercițiu. În primul rând, în ceea ce privește prima netă

aferentă acestui scenariu ipotetic, valorile indicate de asiguratori se plasează între o primă

minimă de 3.047 de lei și una maximă de 4.367 de lei. Chiar dacă ecartul pare relativ mare

(amplitudinea seriei este 1.320 de lei), trebuie menționat faptul că nouă asiguratori au

indicat valori în intervalul 3.218-3.324 lei. Drept consecință, valoarea medie calculată pe

baza celor 16 răspunsuri este 3.405 lei, coeficientul de variație al seriei fiind de 9% (ceea ce

indică o populație foarte omogenă, deci o medie reprezentativă51).

În cazul în care excludem din seria de date valorile sale extreme52, atunci noua amplitudine

scade semnificativ, la 564 de lei, în timp ce media este 3.362 de lei, iar CV=5%. Drept

consecință, putem concluziona că primele nete anuale furnizate de asiguratorii de viață

prezintă o variabilitate relativ redusă, valorile calculate fiind mai degrabă compacte în

intervalul 3.200-3.400 de lei.

Acest lucru este însă natural, prima netă fiind mai degrabă rezultatul unor calcule actuariale

ce țin cont de un număr redus de factori. În plus, prima netă nu este cea pe care clienții o

plătesc și nu reprezintă neapărat poziționarea pe piață a societăților de asigurări de viață,

prima tarifară (prima brută subscrisă, ce include toți factorii de încărcare) fiind cea oferită

clienților de asigurări.

În ceea ce privește prima brută în cazul în care comisionul acordat intermediarilor este fixat

la 10% din prima anualizată (scenariul 2 din Caseta 4.4), valorile indicate de societățile de

asigurare diferă mult mai mult decât în cazul primei nete: valoarea minimă este 3.562 de lei,

valoarea maximă este 6.438 de lei (ceea ce face ca amplitudinea seriei să fie de aproape

2.900 de lei), media este 4.410 lei, în timp ce coeficientul de variație este 16% în acest caz.

Chiar dacă CV încă denotă o serie omogenă, diferența față de situația primelor nete este

evidentă.

50

Comisioanele de achiziție reprezintă un element esențial al costurilor de achiziție (cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare). 51

Valorile reduse ale coeficienților de variație calculați în această secțiune țin probabil și de ordinul de mărime al variabilei observate: o serie de date cu valori ridicate implică o medie ridicată, ceea ce face ca raportul abatere standard/medie să ia valori mai reduse. 52

Valoarea maximă, în special, se află la o distanță apreciabilă de următoarea.


În cazul în care excludem cea mai ridicată valoare a seriei de date, ce se află la o distanță de

1.331 de lei de următoarea, noua amplitudine scade la 1.545 de lei, media devine 4.274 de

lei, în timp ce CV=12%. Concluzia enunțată succint mai sus rămâne valabilă: prețurile finale

ale acestui produs simplist de asigurare mixtă de viață diferă în rândul asiguratorilor mai

mult decât difereau primele nete.

Este de așteptat ca, în situația în care alți factori importanți ar fi lăsați să varieze, prețurile

finale să prezinte o și mai mare diversitate în rândul asiguratorilor. De exemplu, acest lucru

s-ar putea întâmpla dacă valoarea comisionului pentru intermediari nu ar mai fi 10%, dar și

dacă ar fi permisă acoperirea altor riscuri suplimentare și anexarea altor opțiuni acestui

contract (situație mult mai realistă). Prin urmare, considerăm că cele prezentate mai sus vin

în susținerea ideii conform căreia produsele de asigurare de viață sunt selectate de

consumatori în baza mai multor criterii, prețul asigurării fiind important, dar nu esențial în

acest proces decizional.

Ne întrebăm apoi dacă o astfel de simulare nu ar putea fi eventual extinsă, în ideea de a

oferi clienților potențiali comparatoare online de prețuri care să îi ajute în adoptarea deciziei

privind asigurarea de viață53. Sugerăm deci reglementatorului pieței asigurărilor de viață din

România analiza acestei posibilități ce ar putea fi apreciată de consumatori, mai ales în

situația profundei asimetrii informaționale enunțate anterior.

4.6. Alte opinii exprimate de asiguratorii de viață din România

În cele ce urmează, prezentăm opiniile participanților pe piața asigurărilor de viață cu privire

la alte două aspecte de interes pentru aceștia. Caseta 4.5 de la pagina următoare indică

afirmațiile supuse evaluării.

Înainte de a analiza răspunsurile primite de la reglementatorul pieței și asiguratorii de viață,

trebuie să precizăm faptul că încercarea de a supune evaluării afirmații cât mai concise a

afectat în mod inerent gradul de detaliu al acestora. De altfel, echilibrul fin între nevoia de

concizie și nivelul de detaliu al întrebărilor implică mereu un efort major în etapa construirii

chestionarelor folosite în sondajele de opinie.

De exemplu, în ceea ce privește afirmația o din Caseta 4.5, interesul nostru este legat de

asigurările de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III), nu de celelalte tipuri de asigurări care

intră, potrivit normelor în vigoare, în categoria generică a asigurărilor de viață. Prin urmare,

suntem conștienți de faptul că în acest moment există un anumit nivel de deductibilitate

pentru asigurările de sănătate, dar nu acesta este lucrul pe care dorim să ne concentrăm, ci

pe asigurările de viață propriu-zise. Răspunsurile primite din partea ASF și a asiguratorilor de

53

În mod firesc, comparatoarele de prețuri pentru asigurările de viață nu pot fi la fel de precise precum cele pentru asigurarea de răspundere civilă auto, nivelul de complexitate al produselor de asigurări de viață fiind strict superior celui al polițelor RCA.


viață elimină însă orice fel de dubiu în acest sens: toți respondenții au indicat scorul maxim

(9) pentru această afirmație, fiind deci în deplin acord cu faptul că acordarea stimulentelor

fiscale (deductibilitatea primelor) pentru clienții de asigurări de viață, atât persoane fizice,

cât şi persoane juridice, ar fi o măsură benefică pentru piața asigurărilor de viață. Din

punctul nostru de vedere, comentariile suplimentare în această privință sunt de prisos.

În ceea ce privește afirmația p, supusă doar evaluării societăților de asigurare, nu și

reglementatorului pieței, presupunerea implicită era că, în perioada de probă, personalul

nou angajat nu ar încheia în mod direct polițe de asigurări de viață, ci ar acționa sub stricta

supraveghere și pe răspunderea societății (de exemplu, noii angajați ar putea fi alocați unor

angajați cu experiență, lucrând sub conducerea deplină a acestora).

Scorurile indicate de societățile de asigurări de viață pentru afirmația p sunt în general

ridicate, 10 din 16 răspunsuri fiind plasate în zona de acord puternic cu afirmația (valorile 8

și 9 ale scalei). Doi respondenți au oferit însă valori foarte reduse, respectiv 1 și 2, probabil

datorită felului diferit în care au înțeles afirmația. De altfel, unul din acești respondenți a

precizat faptul că scorul redus, ce denotă dezacordul societății sale față de afirmația p, este

acordat dacă se are în vedere efectuarea de vânzări în perioada de probă, în lipsa

Caseta 4.5 Solicitarea opiniilor privind stimulentele fiscale și perioada de probă







1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord



total


Opinia dvs. (număr

între 1 și 9)

o) Acordarea stimulentelor fiscale, respectiv deductibilitatea primelor

pentru clienții de asigurări de viață, atât persoane fizice, cât şi persoane

juridice, ar fi o măsură benefică pentru piața asigurărilor de viață.

p) Instituirea unei perioade de probă pentru personalul nou angajat (forţa

de vânzare), înainte de urmarea cursurilor obligatorii și de susținerea

examenului de calificare profesională, ar fi o măsură benefică pentru piața

asigurărilor de viață.


promovării examenului de calificare. Din punctul de vedere al acestui asigurator de viață,

vânzarea fără licență ar dăuna interesului clienților și ar fi în contradicție cu nevoia de

profesionalizare a intermediarilor de asigurări, opinie cu care suntem perfect de acord. În

consecință, atunci când media este calculată pe baza scorurilor primite de la toți cei 16

asiguratori de viață, valoarea obținută, 7, indică un acord parțial cu afirmația p (CV=36%), în

timp ce media calculată pe baza a 14 răspunsuri (excluzând cele două societăți care au avut

probabil o interpretare ușor diferită a afirmației) este 7,8, indicând un acord aproape deplin

(în acest caz, coeficientul de variație scade la 20%).

Asiguratorii de viață sunt deci în general favorabili instituirii unei perioade de probă pentru

noii angajați, înainte de urmarea cursurilor obligatorii și de susținerea examenului de

calificare profesională, considerând această măsură drept benefică pentru piața asigurărilor

de viață (de exemplu, societățile ar investi în pregătirea profesională a acelor angajați care

merită pe deplin acest efort).

4.7. Politica de comisioane a asiguratorilor de viață

În cadrul studiului privind sectorul asigurărilor de viață din România s-a realizat și o evaluare

a comisioanelor acordate în domeniu. Pentru aceasta, au fost colectate date și informații

aferente anului 2013 de la primele opt societăți de asigurări, din punct de vedere al primelor

subscrise în asigurările de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III). Cei opt asiguratori

chestionați pe marginea acestui subiect sunt […], […], […], […], […], […], […] și […], iar

acoperirea lor din punct de vedere al primelor brute subscrise, nete de anulări, în anul 2013

se ridică la aproximativ 88% din totalul pieței. Drept consecință, chiar dacă analiza de față

nu acoperă toți asiguratorii activi în anul 2013, considerăm că ea prezintă totuși o relevanță

ridicată.

Trebuie spus faptul că grilele de comisioane practicate de societățile de asigurări de viață

variază foarte mult în funcție de categoriile de produse oferite și de durata contractelor de

asigurare. Astfel, în cazul celor mai multe produse, în primul an de contract comisionul

variază între 2% din prima anuală, în cazul contractelor cu durată de un an, și până la

jumătate din primă, în cazul contractelor cu durata ridicată, de 20-30 de ani. Comisioanele

acordate de asiguratorii de viață scad apoi treptat în următorii ani, ajungând, în general, la

1-2% din prima anuală după al patrulea an de contract.

Tabelul 4.1 de mai jos prezintă situația comisioanelor acordate diverselor canale de

distribuție a asigurărilor în anul 2013, cu referire la clasele de asigurări de viață propriu-zise

(A.I și A.III). Pentru formarea unei mai bune imagini asupra nivelului comisioanelor acordate

de asiguratori, acestea sunt exprimate și ca procent din primele brute subscrise, nete de

anulări, în cele două clase de asigurări de viață considerate.


Datele arată faptul că, la nivelul celor opt societăți de asigurare chestionate, comisioanele

acordate în 2013 se ridică la 13,3% din valoarea primelor brute subscrise în acel an.

Diferențele dintre comisioanele acordate diverselor canale de distribuție a asigurărilor sunt

importante: cele mai ridicate comisioane, ca pondere în PBS, sunt acordate operatorilor

bancassurance și angajaților proprii (angajații constituie vasta majoritate a celorlalte căi de

distribuție), în timp ce brokerii de asigurare par a primi cele mai reduse comisioane (din nou,

ca pondere în primele de asigurare intermediate prin acest canal).

Tabelul 4.1 Comisioanele acordate pe canale de distribuție în 2013

Canal de distribuție Valoare (RON) Procent din PBS

Agenți de asigurare 95.947.207 11,6%

Operatori bancassurance 65.303.847 18,0%

Brokeri de asigurare 10.516.527 8,5%

Alte căi 11.649.220 18,6%

Total 183.416.802 13,3%

Valorile procentuale din tabelul anterior sunt, în esență, medii aritmetice ale valorilor

individuale ale societăților de asigurări, ponderate cu volumul subscrierilor acestora.

Figura 4.6 de mai jos prezintă nivelul comisioanelor acordate de primii opt asiguratori, ca

pondere în PBS ale fiecărei societăți în anul 2013, arătând faptul că există diferențe

importante între companii din punct de vedere al comisioanelor.

Figura 4.6 Nivelul comisioanelor acordate în 2013 de primele opt societăți de asigurări de viață,

exprimat ca pondere în PBS

[…]

Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de societățile de asigurări de viață

Precizări: Linia orizontală indică nivelul mediu al comisioanelor acordate în 2013 de cele opt societăți chestionate


La nivel de companie, cele mai ridicate comisioane pentru încheierea asigurărilor de viață

propriu-zise au fost acordate în 2013 de […] (32,3% din prime) și […] (27,1% din prime), în

timp ce nivelurile cele mai scăzute ale comisioanelor acordate se înregistrează pentru […]

(6,7% din prime), […] (9,8% din prime) și […] (9,9% din prime). Aceste diferențe dintre

asiguratori, ce țin probabil de tipurile de produse oferite și de canalele de distribuție pe care

aceștia le folosesc (vezi Secțiunea 4.1, dedicată celui de-al doilea aspect) sunt dublate de

diferențe privind comisioanele acordate chiar și între produse de asigurare din cadrul

portofoliului aceleiași companii.

Informațiile detaliate puse la dispoziția autorității de concurență de către societățile de

asigurare arată existența unor diferențe majore din punct de vedere al comisioanelor între

produsele de asigurare din clasa A.I și cele din clasa A.III. Fără a aprofunda prea mult acest

aspect, menționăm doar că nivelul comisioanelor practicate pentru asigurările de viață cu

componentă investițională este semnificativ mai redus față de cel practicat pentru

asigurările de viață tradiționale. Diferențele sunt marcante și în ceea ce privește acordarea

comisioanelor pe canale de distribuție a asigurărilor. De exemplu, în timp ce brokerii de

asigurare primesc cele mai reduse comisioane, exprimate ca pondere în PBS intermediate

prin acest canal, în cazul asigurărilor din clasa A.I, această categorie de intermediari

primește cele mai ridicate comisioane în cazul asigurărilor de viață din clasa A.III.

Prin urmare, diferențele dintre cele două clase de asigurări de viață propriu-zise, diferențe

ce transpar pe parcursul acestui studiu, se întâlnesc și în ceea ce privește politica de

comisionare a asiguratorilor. Toate aceste diferențe pot fi văzute drept argumente în

favoarea unei analize distincte a acestor două clase de asigurări în eventualele cazuri supuse

atenției autorității de concurență.


Capitolul 5. Politici și reglementări în domeniul asigurărilor

La nivelul UE, obiectivul general al politicii în sectorul asigurărilor îl reprezintă realizarea

unei pieţe interne a asigurărilor, deschisă concurenţei atât din punct de vedere al libertăţii

de stabilire, cât şi din punct de vedere al celei de a presta servicii pentru întreprinderile de

asigurare și reasigurare cu sediul în UE. O piaţă internă presupune un spaţiu fără frontiere

interne şi implică accesul la ansamblul activităţilor de asigurare și reasigurare din UE,

acordându-se astfel titularilor de poliţe libertatea deplină de a apela la cea mai largă piaţă a

asigurărilor posibilă.

Atingerea acestui obiectiv necesită un cadru legislativ comun, care să faciliteze societăților

de asigurare și reasigurare cu sediul în UE prestarea de servicii în alte state membre, pe de-o

parte, şi care să permită titularilor de poliţe să apeleze la asiguratori care îşi au sediul în UE,

dar sunt stabiliţi în alte state membre, pe de altă parte. Cadrul comun legislativ, care

permite asiguratorilor și reasiguratorilor să îşi desfăşoare activitatea pe piaţa internă în baza

unei autorizaţii unice, trebuie să stabilească şi norme comune privind supravegherea

activităţii de asigurare din UE, cu scopul protejării deţinătorilor de poliţe.

La nivelul României, politica în sectorul asigurărilor urmează linia comunitară de creare a

unei pieţe unice, procesul de armonizare şi de transpunere legislativă fiind un proces

continuu şi necesar în vederea atingerii obiectivului general.

Politica de concurenţă se aplică şi domeniului asigurărilor, cu mențiunea că aplicarea

reglementărilor de concurenţă trebuie să țină cont de anumite specificităţi ale sectorului

asigurărilor. De exemplu, în acest domeniu sunt acceptate anumite tipuri de înţelegeri

privind schimbul de informaţii sau acoperirea în comun a unor riscuri, considerându-se că

efectele pozitive pe care aceste înţelegeri le au în dezvoltarea pieţei asigurărilor suplinesc

efectele negative asupra concurenţei.

Aplicarea politicii de concurenţă în sectorul asigurărilor se face în paralel cu procesul de

creare a pieţei unice în domeniu. Aceasta implică nu numai eliminarea barierelor

intracomunitare în calea comerţului, dar şi un important proces de liberalizare, ce va

determina creşterea substanţială a concurenţei între asiguratorii din diferite state membre

UE. Reglementările comunitare privind concurenţa contribuie la dezvoltarea unei pieţe

unice şi concurenţiale a asigurărilor, prin controlul concentrărilor şi interzicerea acordurilor

sau înţelegerilor care împiedică asiguratorii să-şi desfășoare activitatea în mod liber în

spaţiul comunitar.

5.1. Legislaţia europeană incidentă domeniului asigurărilor de viaţă

O piaţă internă a asigurărilor necesită un cadru legislativ comun, care să permită

asiguratorilor să îşi furnizeze serviciile în mod liber în întreaga Uniune. În același timp, piața


comună permite asiguraţilor să aibă acces nu numai la întreprinderile stabilite în țările lor, ci

și la întreprinderile stabilite în alte state membre (care au sediul social în UE). Cadrul comun

trebuie, de asemenea, să protejeze consumatorii, în special persoanele fizice, furnizarea

beneficiilor promise fiind esențială.

5.1.1. Reglementări comunitare incidente asigurărilor de viaţă

Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurările de viaţă54

are drept scop facilitarea iniţierii şi exercitării activităţii de asigurare de viaţă prin eliminarea

anumitor divergenţe care există între legislațiile interne în materie de supraveghere şi de a

asigura protecția adecvată pentru asigurați și beneficiari în toate statele membre UE.

Directiva stabileşte principiul autorizării oficiale unice prealabile, emisă de autoritățile

competente ale statului membru în care își are sediul social o societate de asigurări.

Autorizaţia se acordă pentru o anumită clasă de asigurări şi permite unei întreprinderi să își

desfășoare activitatea pe întreg teritoriul Comunității, în conformitate cu dreptul de stabilire

sau cu libertatea de a presta servicii. Statul membru UE în care se află sucursala sau în care

sunt prestate serviciile nu poate cere o nouă autorizație asiguratorilor care doresc să

desfășoare activități în statul în cauză și care au obținut deja o autorizație în statul membru

de origine.

Activitatea de asigurări de viață necesită supraveghere în fiecare stat membru UE, iar

Directiva 2002/83/CE defineşte condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației.

Autoritățile competente ale statelor membre trebuie să supravegheze exercitarea corectă a

activității societăților de asigurări pe întreg teritoriul UE şi să adopte măsuri de salvgardare

adecvate sau să impună sancțiuni cu scopul prevenirii neregularităților și încălcărilor

dispozițiilor privind supravegherea asigurărilor.

Supravegherea financiară a unui asigurator, fie prin intermediul sucursalelor, fie pe baza

libertății de a presta servicii, intră în responsabilitatea exclusivă a statului membru de

origine. În ceea ce privește totalitatea activităților desfășurate de societate, supravegherea

financiară include verificarea gradului de solvabilitate, a existenței provizioanelor tehnice,

inclusiv provizioane matematice, și a activelor care să le acopere, în conformitate cu

normele stabilite sau cu practicile respectate în statul membru de origine. Fiecare stat

membru UE cere tuturor societăților de asigurări cu sediul social situat pe teritoriul său să

întocmească un raport anual care să acopere toate tipurile de operațiuni și să reflecte

solvabilitatea și situația financiară a acestora. Asiguratorilor li se impune o marjă de

solvabilitate disponibilă şi un fond de garantare care reprezintă o treime din marja de

solvabilitate cerută.

54

JO L 345, 19.12.2002.


Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la

activitatea de asigurare și reasigurare, dar și desfășurarea acestora (Solvabilitate II)55 are ca

obiective creşterea protecţiei persoanelor asigurate, o mai bună integrare a pieţei europene

a asigurărilor, dar și controlul riscurilor prin impunerea de limite de solvabilitate

asiguratorilor. Astfel, societăţile aflate sub limita de capital impusă îşi vor pierde dreptul de

a activa pe piaţa asigurărilor.

Cerinţele privind solvabilitatea se bazează atât pe riscurile asigurate, cât şi pe riscurile de

credit sau operaţionale, rezervele fiind stabilite pe fiecare categorie de risc. Companiile de

asigurări pot implementa modelul standard de calcul al solvabilităţii, furnizat de autoritatea

de supraveghere, un model propriu de calcul şi de evaluare a riscurilor sau o combinaţie

dintre cele două. În cazul în care o societate va opta pentru utilizarea modelului propriu,

acesta va trebui validat, în prealabil, de autoritatea de supraveghere.

Directiva impune oricărei societăți de asigurare care intenționează să desfășoare activități

pentru prima dată în unul sau mai multe state membre pe baza libertății de a presta servicii

să informeze în prealabil autoritățile competente ale statului membru de origine, indicând

natura angajamentelor pe care își propune să le acopere.

Regula generală impusă de directivă este aceea că societățile nu pot fi autorizate să

desfășoare în mod simultan activitatea de asigurare de viaţă cu cea de asigurare generală.

Prin excepţie de la această regulă, întreprinderile autorizate să desfășoare activitatea de

asigurare de viaţă pot obţine o autorizare pentru desfășurarea anumitor activităţi de din

zona asigurărilor generale, reciproca fiind și ea valabilă. În aceste cazuri, fiecare activitate se

gestionează separat, astfel încât activitatea de asigurare de viaţă să se deosebească de

activitatea de asigurare generală. Interesele deţinătorilor de asigurări de viaţă și ale

deţinătorilor de asigurări generale nu pot fi prejudiciate și, în special, deţinătorii asigurărilor

de viaţă beneficiază de profiturile din asigurările de viaţă ca și când întreprinderea de

asigurare de viaţă ar subscrie doar asigurări de viaţă.

Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului56 stabilește cadrul legislativ

comunitar privind intermedierea de asigurări şi reasigurări și normele privind exercitarea

acestor activități de către persoane fizice și juridice stabilite sau care doresc să se

stabilească într-un stat membru UE. Intermediarii de asigurări și de reasigurări sunt

înregistrați la autoritatea competentă din statul membru de origine, fiind astfel autorizați să

inițieze și să desfășoare activitatea de intermediere de asigurări și reasigurări în cadrul UE în

baza libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii.

Intermediarii de asigurări și reasigurări vor deține o asigurare de indemnizație profesională

care să acopere întreg teritoriul UE sau altă garanție comparabilă pentru răspunderea care

55

JO L 335, 17.12.2009. 56

JO L 009, 15.01.2003.


decurge din neglijența profesională, în valoare de cel puțin 1.000.000 EUR pentru fiecare

solicitare de daune și în valoare globală de 1.500.000 EUR pe an pentru totalitatea

solicitărilor de daune, cu excepția cazului în care o astfel de asigurare sau garanție

comparabilă le este pusă la dispoziție de o societate de asigurare sau reasigurare sau de altă

întreprindere în numele căreia intermediarul acționează sau este împuternicit să acționeze

sau dacă întreprinderea respectivă și-a asumat întreaga răspundere pentru acțiunile

intermediarului. Protejarea clienţilor în cazul incapacității intermediarului de asigurări de a

transfera prima societății de asigurări, de a transfera suma aferentă despăgubirii sau de a

returna prima asiguratului, revine statelor membre UE.

Directiva impune obligativitatea notificării stabilirii şi prestării serviciilor în alte state

membre UE, fiind prevăzute sancţiuni pentru persoanele care desfășoară activitatea de

intermediere de asigurări sau reasigurări şi care nu sunt înregistrate într-un stat membru.

Schimbul de informaţii între autorităţile competente cu privire la intermediarii de asigurări

şi reasigurări, este, de asemenea, prevăzut în directivă.

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind reasigurarea57, cu

modificările și completările ulterioare, reglementează situaţia întreprinderilor specializate în

reasigurări, respectiv cele care nu încheie asigurări directe. Directiva se întemeiază pe

regimul prudenţial stabilit de directivele privind asigurările generale şi extinde asupra

întreprinderilor de reasigurare sistemul controlului exercitat de statul de origine şi principiul

autorizației unice.

Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a anumitor

directive în ceea ce privește schimbul de informații cu țări terțe58 extinde autorizația de a

încheia astfel de acorduri, pentru a include schimbul de informații cu anumite autorități sau

organisme din țările în cauză, cu condiția ca informațiile divulgate să facă obiectul unor

garanții corespunzătoare privind secretul profesional.

Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind supravegherea

suplimentară a societăților de asigurări parte a unui grup de asigurare59 elimină divergențele

dintre legile statelor membre UE cu privire la normele prudențiale care reglementează

întreprinderile de asigurare dintr-un grup de asigurare şi permite autorităților de

supraveghere să facă o evaluare mai bine fondată a situației financiare a acestora.

Întreprinderile de asigurare trebuie să deţină capital propriu (marjă de solvabilitate) care le

garantează solvabilitatea. Grupurile de asigurare pot folosi acelaşi capital propriu pentru a

acoperi diferite cerinţe de solvabilitate ale diferitelor întreprinderi de asigurare din grup.

Directiva garantează, prin cerinţa calculării solvabilităţii ajustate a societăților de asigurări

57

JO L 323, 9.12.2005. 58

JO L 290, 17.11.2000. 59

JO L 330, 05.12.1998.


parte a unui grup, că fiecare asigurator și reasigurator din grup deţine marja de solvabilitate

impusă prin legislaţie. Scopul acestei cerinţe este de a împiedica riscul ca aceste grupuri să

îşi plătească datoriile din capitalul propriu al societăților. Trei metode diferite de calcul a

solvabilităţii ajustate, considerate echivalente, sunt incluse în directivă. Este impusă, de

asemenea, şi monitorizarea tranzacţiilor importante intra-grup, deoarece acestea pot avea o

influenţă negativă asupra solvabilităţii societăților de asigurări din cadrul grupului.

Directiva implementează schimbul de informaţii utile între autorităţile competente din

fiecare stat membru UE care să permită şi să faciliteze supravegherea întreprinderilor de

asigurări care aparţin unui conglomerat financiar sau unui grup de asigurare.

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului european și a Consiliului privind supravegherea

suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurări și a întreprinderilor de

investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a anumitor directive60

stabileşte reguli consolidate de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, a

societăților de asigurări și a întreprinderilor de investiții care aparțin acestui tip de

conglomerate, în special în ceea ce privește solvabilitatea și concentrarea riscurilor la nivelul

conglomeratelor, tranzacțiile în interiorul grupului, modalitățile de gestiune internă a

riscurilor la nivelul conglomeratului, precum și buna reputație și competența conducerii.

Deoarece unele conglomerate financiare se numără printre cele mai mari grupuri financiare

care își desfășoară activitatea pe piețele financiare și furnizează servicii la nivel mondial, în

cazul în care acestea conglomerate, mai exact instituțiile de credit, societățile de asigurare și

întreprinderile de investiții care fac parte din aceste conglomerate, s-ar confrunta cu

dificultăți financiare, sistemul financiar ar putea fi grav afectat, cu repercusiuni negative

asupra depunătorilor, asiguraților și investitorilor.

Directiva 91/674/CEE a Consiliului privind situaţia financiara anuală şi conturile consolidate

ale societăţilor de asigurare61 şi Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a

Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele

conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare și abrogare a unor directive62

reprezintă reglementările ce stabilesc normele contabile şi de raportare ce trebuie

respectate de societăţile de asigurare.

Prin decizie a Comisiei Europene63, a fost constituit un comitet european pentru asigurări și

pensii ocupaționale, comitet ce oferă consiliere cu privire la problemele legate de politicile

din domeniul asigurării, reasigurării și pensiilor ocupaționale, precum și cu privire la

propunerile Comisiei în aceste domenii. Comitetul analizează orice aspect legat de aplicarea

dispozițiilor comunitare în sectorul asigurării, reasigurării și pensiilor ocupaționale, în special

60

JO L 35, 11.02.2003. 61

JO L 374, 31.12.1991. 62

JO L 182, 29.06.2013. 63

JO L 3, 07.01.2004.


directivele în aceste domenii. Comitetul nu se ocupă de problemele specifice care privesc

anumiți asiguratori sau reasiguratori sau anumite instituții profesionale. De asemenea,

Comitetul nu se ocupă de aspecte privind dreptul muncii sau dreptul social, cum ar fi

organizarea regimurilor profesionale, în special afilierea obligatorie și contractele colective.

Prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului european şi al Consiliului64, a fost

înfiinţată o autoritate europeană de asigurări și pensii ocupaţionale, scopul acesteia fiind de

a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne, în special prin garantarea unui nivel ridicat, eficient

și consecvent de reglementare și supraveghere, care să ţină seama de interesele variate ale

tuturor statelor membre și de caracterul diferit al instituţiilor financiare. Autoritatea

protejează valori publice precum stabilitatea sistemului financiar, transparenţa pieţelor și a

produselor financiare și protecţia titularilor de poliţe, a membrilor regimurilor de pensii și a

beneficiarilor.

De asemenea, autoritatea garantează condiţii de concurenţă egale și ajută la coordonarea

internaţională în domeniul supravegherii, în beneficiul întregii economii, inclusiv al

instituţiilor financiare și al altor părţi interesate, al consumatorilor și al angajaţilor. În fine,

atribuţiile autorității europene de asigurări și pensii ocupaționale sale includ și promovarea

convergenţei în materie de supraveghere și consilierea instituţiilor Uniunii în domeniul

reglementării și supravegherii în materie de asigurare, reasigurare și furnizare de pensii

ocupaţionale, precum și în ceea ce privește chestiuni conexe legate de guvernanţa

corporativă, auditul și raportarea financiară.

5.1.2. Alte iniţiative de reglementări comunitare incidente sectorului asigurărilor

În acest moment, la nivelul UE există o serie de iniţiative importante, menite să conducă la

creşterea transparenţei sectorului asigurărilor şi la eliminarea barierelor privind furnizarea şi

achiziţia de produse de asigurări în spaţiul intracomunitar.

În luna iulie 2012, Comisia Europeană a emis o propunere de Regulament către Parlamentul

şi Consiliul European privind documentele cu informaţii-cheie privind produsele de

investiţii65. Propunerea vizează îmbunătăţirea gradului de transparenţă a pieţei de investiţii,

în ceea ce priveşte produsele de investiţii cu amănuntul (ce includ şi anumite tipuri de

contracte de asigurări ce au și o componentă investiţională), în favoarea clienților.

Potrivit proiectului, înaintea punerii pe piaţă, furnizorii de astfel de produse de investiţii vor

fi obligaţi să întocmească şi să publice pe internet documente cu informaţii-cheie privind

produsele furnizate. Aceste documente vor fi redactate într-un limbaj clar, care să nu inducă

în eroare clienţii şi vor fi puse la dispoziţia acestora cu titlu gratuit înaintea încheierii

contractelor. Documentele vor cuprinde: denumirea produsului de investiţii, datele de

64

JO L 331, 15.12.2010. 65

COM(2012) 352 final.


identificare ale furnizorului, natura şi caracteristicile produsului, informaţii privind

potenţialele pierderi de capital pe care le-ar putea genera clientului, informaţii privind

perioada minimă recomandată a produsului şi privind profilul estimat al lichidităţii, inclusiv

posibilitatea şi condiţiile dezinvestirii înaintea atingerii maturităţii produsului, profilul

riscurilor şi câştigurilor asociate produsului de investiţii, costurile directe şi indirecte ce

urmează a fi suportate de către investitor, un istoric al performanţei produsului de investiţii.

Propunerea Comisiei Europene a fost votată și aprobată de Parlamentul European la 15 iulie

2014, urmând ca aceasta să fie supusă aprobării Consiliului European.

În data de 17 ianuarie 2013, Comisia Europeană a decis înfiinţarea unui grup de experţi

desemnat să cerceteze în profunzime situaţia sectorului de asigurări, în vederea identificării

diferenţelor de reglementare în statele membre UE ce pot constitui bariere în calea

comerţului intracomunitar cu produse de asigurări. În statele membre, achiziţia şi furnizarea

de produse de asigurare trebuie să respecte legislaţia naţională specifică sectorului din

fiecare stat. În ianuarie 2014, grupul de experţi a prezentat raportul final, prin care a constat

că, pentru anumite produse (inclusiv asigurări de viaţă), societățile trebuie să-şi adapteze

forma contractelor la cerinţele diferitelor legislaţii naţionale. Diferenţele de reglementare

împiedică furnizarea de produse de asigurări la nivel intracomunitar, ceea ce conduce la

creşterea costurilor şi la incertitudine legală. Scopul final al demersului Comisiei Europene

este de a crea condiţiile pentru standardizarea contractului de asigurare la nivel european.

Un alt proiect legislativ66, supus dezbaterii de către Comisia Europeană începând cu luna

iulie 2013, vizează amendarea Directivei 2002/92/CE privind intermedierea de asigurări şi

reasigurări. De-a lungul timpului, s-a constatat că aplicarea acestei directive comportă

anumite diferenţe între statele membre UE: întrucât pieţele de asigurări din Uniune sunt

fragmentate, există inconsistenţe semnificative, în special privind obligaţiile de informare

impuse celor ce vând produse de asigurări, iar în aceste condiţii consumatorii sunt

predispuşi să nu conştientizeze riscurile, costurile şi caracteristicile produselor de asigurare.

Scopul propunerii Comisiei este de a îmbunătăţi gradul de protecție al consumatorilor în

sectorul asigurărilor, prin crearea de standarde comune în vânzările de asigurări și

asigurarea de consiliere adecvată.

5.1.3. Reglementări comunitare privind concurenţa în sectorul asigurărilor

Reglementările specifice privind concurenţa prevăzute în Tratatul privind Funcţionarea

Uniunii Europene (TFUE) se aplică şi sectorului asigurărilor. Cu toate acestea, există

posibilitatea exceptării de la aplicarea prevederilor de concurenţă, în prezent fiind în vigoare

Regulamentul (UE) nr. 267/2010 al Comisiei privind aplicarea art. 101 alin. (3) din TFUE

anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate în sectorul asigurărilor67. Acesta

66

COM(2012) 360/2. 67

JO L 83, 30.03.2010.


este aplicabil următoarelor categorii de acorduri, decizii și practici concertate în sectorul

asigurărilor, al căror obiect este cooperarea cu privire la:

- compilații, tabele și studii realizate în comun:

compilarea și distribuirea în comun a informațiilor necesare pentru:

o calcularea costului mediu de acoperire a unui risc specific din trecut;

o elaborarea tabelelor de mortalitate și a tabelelor care indică incidența bolilor,

a accidentelor și a cazurilor de invaliditate aferente asigurărilor care implică

un element de capitalizare;

realizarea în comun a unor studii privind impactul probabil al condițiilor generale

externe întreprinderilor interesate, fie asupra frecvenței sau asupra valorii viitoarelor

cereri de despăgubire pentru un anumit risc sau o anumită categorie de riscuri, fie

asupra profitabilității diverselor tipuri de investiții, precum și distribuirea rezultatelor

acestor studii.

- acoperirea în comun a anumitor tipuri de riscuri.

De la 1 mai 2004, sectorul de asigurări, asemenea majorității celorlalte sectoare, face

obiectul dispozițiilor generale ale Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16

decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la art. 81 și

82 din tratat. Regulamentul 1/2003 prevede că acordurile, deciziile sau practicile concertate

care îndeplinesc condițiile art. 81 (în prezent, art. 101 TFUE) alin. (3) nu sunt interzise și că

nu este nevoie de o decizie prealabilă în acest sens. În prezent, întreprinderile și asociațiile

trebuie să evalueze singure dacă acordurile lor sunt compatibile cu art. 81 (în prezent, art.

101 TFUE).

5.2. Legislaţia naţională privind sectorul asigurărilor

În vederea atingerii obiectivului general al politicii UE în domeniul asigurărilor – de creare a

unei pieţe unice – procesul de armonizare a legislaţiilor naţionale, eliminarea diferenţelor

semnificative dintre legislaţiile statelor membre UE şi instituirea unui cadru juridic care să

permită întreprinderilor de asigurare/reasigurare să îşi desfăşoare activitatea pe piaţa

internă sunt impetuos necesare.

În România, proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au

implicaţii asupra acestui domeniu, inclusiv reglementările contabile specifice domeniului

asigurărilor sunt elaborate şi/sau avizate de ASF. Instituția a fost înfiinţată prin Ordonanţă

de Urgență nr. 93/2012, act modificat şi completat ulterior, ca autoritate administrativă

autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi

exercită atribuţiile prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor

Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor


(CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Totodată, ASF

adoptă şi implementează legislaţia secundară, inclusiv în sectorul de asigurări.

După obţinerea autorizaţiei de funcţionare, orice modificare a documentelor sau a

condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizaţie se va face numai după aprobarea

sau, după caz, avizarea prealabilă de către ASF. La termenul menţionat în legislaţia în

vigoare privind depunerea situaţiilor financiare, societatea are obligaţia să transmită ASF

situaţia acţionarilor direcţi şi procentul deţinut de către aceştia din capitalul social, aşa cum

este înscris în registrul acţionarilor sau conform prevederilor legislaţiei specifice. De

asemenea, sunt supuse autorizării orice modificare a actelor constitutive ale societăţilor,

numirea in anumite funcții specifice sau nespecifice din cadrul organigramei, dar și

modificarea structurii teritoriale.

Ordinul Președintelui CSA nr. 2/2009 reglementează raportările transmise de asiguratori,

conținând majoritatea formularelor în acest sens. Raportările se completează şi se încarcă

intr-un sistem informatic direct pe serverul ASF, dar se transmit şi în format fizic, semnate

de reprezentanţii societăţilor de asigurări, şi se înregistrează la sediul ASF. Prin același

sistem se raportează şi formularele de completat conform Ordinului nr. 14/2011 al

Președintelui CSA, cu modificările şi completările ulterioare. Pe lângă aceste reglementări

sunt emise semestrial ordine privind închiderea contabilă a societăţilor de asigurare şi

reasigurare.

În cadrul acestui studiu, societăţile au declarat faptul că, în activitatea curentă, relaţia cu

ASF conține două paliere, cel de control exercitat prin verificările efectuate de

reprezentanții săi direct la sediul societăţilor sau prin diferite solicitări de informații, precum

şi activitatea de îndrumare exercitată prin întrebări adresate în scris sau prin clarificarea

unor aspecte prin organizarea unor discuţii.

5.2.1. Reglementări naționale incidente asigurărilor de viaţă

Din perspectiva incidenţei legislaţiei naţionale în sectorul asigurărilor asupra domeniului

asigurărilor de viaţă, pot fi subliniate următoarele aspecte:

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi

completările ulterioare, reglementează:

desfăşurarea activităţii de asigurare sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale,

facultative sau obligatorii;

raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei parţi se

stabilesc prin contractul de asigurare, în cazul asigurărilor facultative, prin lege în cazul

asigurărilor obligatorii, iar în cazul operaţiunilor de reasigurare, prin contractul de

reasigurare;


avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi

plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale

normelor adoptate în baza legii de ASF, pentru asigurările obligatorii, sau ale

contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative;

constituirea unui fond de garantare în vederea protejării asiguraţilor, beneficiarilor

asigurării şi terţelor persoane păgubite şi destinat plăţilor de indemnizaţii rezultate din

contractele de asigurare facultative şi obligatorii, în cazul constatării insolvabilităţii

asiguratorului; în acest sens, ASF va stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica

asupra volumului primelor brute încasate de asiguratori din activitatea de asigurări

directe, sumă ce va reprezenta contribuţia fiecărui asigurator la fond; această

contribuţie se va calcula, evidenţia, achita şi se va raporta de către asiguratori separat

pentru asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă; în caz de deficit al

fondului de garantare, ASF, prin norme, poate majora în cursul anului contribuţia

stabilită pentru acoperirea obligaţiilor fondului;

sancţiunile pentru neplata la termen a sumelor datorate fondului de garantare şi

nerespectarea de către asiguratori a obligaţiilor prevăzute de lege.

Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu

modificările şi completările ulterioare, reglementează:

organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-

reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale (asiguratori, respectiv reasiguratori),

precum şi a intermediarilor în asigurări;

organizarea şi funcţionarea reglementatorului sectorial;

autorizarea asiguratorilor/reasiguratorilor. Activitatea de asigurare în România poate fi

exercitată numai de: persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau

societăţi mutuale, autorizate de ASF, sucursale ale unor societăţi de asigurare şi/sau

reasigurare din statele membre care desfăşoară activitate de asigurări pe teritoriul

României în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii,

asiguratori sau reasiguratori autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de

asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de

stabilire şi libertatea de a presta servicii, sucursale aparţinând unor societăţi-mamă

guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de ASF, şi cu respectarea condiţiilor

stabilite pentru filiale ale unor asiguratori sau reasiguratori din state terţe, autorizaţi de

ASF, asiguratori sau reasiguratori care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni

(SE - Societas Europaea).

supravegherea asiguratorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitatea în sau din

România;


supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a altor

activităţi în legătură cu acestea; în vederea aplicării principiilor de supraveghere

prudenţială şi preventivă, ASF supraveghează situaţia financiară a asiguratorilor,

reasiguratorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi activitatea altor

intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane fizice sau juridice şi exercită un

control permanent asupra activităţii acestora prin analiza şi evaluarea informaţiilor

cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu

prevederile legislative.

Conform legii, societățile de asigurare nu pot fi autorizate să desfășoare în mod simultan

activitatea de asigurare de viaţă și activitatea de asigurare generală. Prin excepţie de la

această regulă, întreprinderile autorizate să desfășoare activitatea de asigurare de viaţă pot

obţine o autorizare și pentru desfășurarea anumitor activităţilor de asigurare generală,

reciproca fiind și ea valabilă.

ASF asigură o supraveghere suplimentară a următoarelor entităţi:

orice societate de asigurare sau de reasigurare care este o societate participativă în cel

puţin o societate de asigurare sau de reasigurare ori o societate de reasigurare sau o

societate de reasigurare dintr-un stat terţ;

orice societate de asigurare sau de reasigurare a cărei societate-mamă este, după caz,

un holding de asigurare, un holding financiar mixt ori o societate de reasigurare sau o

societate de reasigurare dintr-un stat terţ;

orice societate de asigurare sau de reasigurare a cărei societate-mamă este un holding

mixt de asigurare.

În fine, Legea nr. 32/2000 transpune legislaţia comunitară privind iniţierea şi desfăşurarea

activităţii de asigurare directă şi de viaţă, reorganizarea şi falimentul societăţilor de

asigurări, supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi a

firmelor de investiţii ce aparţin unui conglomerat financiar sau grup de asigurare,

intermedierea în asigurări, armonizarea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de

răspundere civilă pentru daunele decurgând din circulaţia autovehiculelor şi domeniul

coasigurării comunitare.

Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare,

republicată, ce are în vedere protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de

asigurări, reglementează procedura redresării financiare a societăţii de asigurare, precum şi

procedura falimentului acesteia în caz de insolvabilitate. De asemenea, legea reglementează

procedura redresării financiare a asiguratorului sau reasiguratorului, procedura falimentului

acestuia, precum şi dizolvarea şi lichidarea voluntară a asiguratorilor și reasiguratorilor, dar

și a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.


ASF procedează periodic la verificarea situaţiei financiare a societăţilor de asigurare sau

reasigurare, fie în baza documentelor şi a raportărilor transmise de aceasta, conform legii,

fie în urma acţiunilor de analiză, îndrumare şi control efectuate de organele de specialitate

ale acestei autorităţi. Verificarea se poate efectua oricând de către ASF, inclusiv în urma

sesizărilor creditorilor de asigurări referitoare la situaţia financiară a societăţii de asigurare

sau reasigurare, în vederea prevenirii stării de insolvenţă şi/sau a restabilirii situaţiei

acesteia în cadrul procedurii de redresare financiară.

Procedura de redresare financiară a unei societăţi de asigurare implică orice intervenţie a

ASF pentru luarea măsurilor necesare restabilirii situaţiei financiare a acesteia, în scopul

prevenirii stării de insolvabilitate şi a evitării declanşării procedurii falimentului. ASF

informează de urgenţă autorităţile de supraveghere din toate celelalte state membre cu

privire la decizia sa de a adopta măsuri de redresare financiară împotriva unei societăţi de

asigurare, inclusiv efectele concrete posibile ale unor astfel de măsuri.

Decizia de deschidere sau închidere a procedurii de redresare financiară se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi în două ziare de circulaţie naţională, iar un

extras al acesteia se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Redresarea societăţilor de asigurare se poate face pe bază de plan de redresare financiară

sau prin administrare specială. Închiderea procedurii de redresare financiară se dispune prin

decizie motivată, emisă de ASF, atunci când, după caz:

se constată restabilirea situaţiei financiare a societăţii de asigurare, ca urmare a

îndeplinirii în mod corespunzător a modalităţii şi a măsurilor de redresare financiară;

măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au fost îndeplinite în

mod corespunzător, în termenele şi în condiţiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a

putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea scopului urmărit şi la

înlăturarea cauzelor care le-au generat.

Atunci când se constată insolvabilitatea societăţii de asigurare, ASF dispune retragerea

autorizaţiei de funcţionare a acesteia, precum şi solicitarea declanşării procedurii

falimentului.

La data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi

constatarea stării de insolvabilitate a societăţii de asigurare se naşte dreptul creditorilor de

asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. Procedura

falimentului se deschide pe baza unei cereri introduse fie de ASF, fie de societatea de

asigurare debitoare sau de creditorii acesteia, după caz. Procedura falimentului unei

societăţi de asigurare autorizate în România, precum şi al sucursalelor acesteia stabilite în

alte state membre, este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea

procedurii falimentului şi se dispune prin hotărâre a tribunalului.


După deschiderea procedurii de redresare financiară sau, după caz, a falimentului împotriva

unei societăţi de asigurare, persoană juridică română, ASF sau, după caz, lichidatorul îi

informează de îndată pe creditorii de asigurări cunoscuţi, care au reşedinţa obişnuită,

domiciliul ori sediul social în România sau într-un alt stat membru. Informarea se face sub

forma unei notificări scrise, comunicată în mod individual fiecărui creditor de asigurări, şi se

referă în special la termenele-limită, sancţiunile prevăzute pentru nesocotirea acestor

termene, organismul sau autoritatea abilitată să accepte prezentarea creanţelor sau

observaţiile referitoare la creanţe şi alte măsuri prevăzute, cerinţele legale pentru luarea în

considerare a creanţelor de către instanţa competentă cu înregistrarea cererilor de

admitere a acestora sau a observaţiilor în legătură cu aceste creanţe.

Procedura redresării financiare sau a falimentului, dispusă asupra unei societăţi de asigurare

dintr-un alt stat membru care desfăşoară activitate pe teritoriul României, se aplică fără alte

formalităţi pe teritoriul României şi produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în

legislaţia din statul membru UE respectiv. În aceleaşi condiţii, procedurile instituite prin

prezenta lege se aplică pe teritoriul statelor membre UE în ceea ce priveşte o societate de

asigurare, persoană juridică română, inclusiv sucursalele acesteia stabilite pe teritoriul

acelor state. Procedura falimentului se aplică potrivit legislaţiei din statul membru de

origine.

La primirea notificării corespunzătoare de la autoritatea competentă a statului membru de

origine, ASF informează de îndată creditorii de asigurări despre decizia de deschidere a unei

proceduri de faliment, prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de

tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea

de bunuri şi servicii interzice clauzele care să determine, pentru persoana asigurată,

diferenţe în materie de prime şi beneficii ca urmare a costurilor legate de sarcină şi

maternitate. Societăţile care oferă servicii de asigurare, servicii financiare conexe şi pensii

private au avut obligaţia să analizeze existenţa în cadrul contractelor încheiate a oricăror

costuri legate de sarcină şi maternitate, pentru persoanele asigurate, care determină

diferenţe în materie de prime şi beneficii, pe care a trebuit să le elimine până la data de 21

decembrie 2009.

5.2.2. Reglementări naționale privind concurenţa în sectorul asigurărilor

Reglementările specifice privind concurenţa, prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică şi asigurărilor de viaţă.

Astfel, este de menţionat faptul că, în cazul categoriilor de înţelegeri între întreprinderi,

deciziilor asociaţiilor de întreprinderi şi practicilor concertate ce îndeplinesc condiţiile

prevăzute la art. 7 din lege, normele naţionale de concurenţă nu se aplică. Dacă aceste

condiţii nu sunt îndeplinite, există însă posibilitatea exceptării de la aplicarea prevederilor


de concurenţă, prin încadrarea respectivului acord, prin prisma Legii concurenţei, în

condiţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 267/2010 al Comisiei privind aplicarea art. 101

alin. (3) din TFUE anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate în sectorul

asigurărilor (a se vedea secţiunea 5.1.3).

5.3. Condiţii pentru înfiinţarea unei societăți de asigurare

Legislaţia specifică sectorului asigurărilor68 impune anumite condiţii stricte pentru înfiinţarea

unei societăţi de asigurare, condiţii ce reprezintă, din punct de vedere concurenţial, bariere

la intrarea pe această piaţă. În ceea ce privește asigurările de viață, de Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările

ulterioare, Ordinul nr. 16/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul nr.

3.109/2004, cu modificările și completările ulterioare, implică bariere de natură financiară,

umană (pregătire profesională, conduită, reputaţie etc.) și procedurală (autorizarea).

În cele ce urmează, vom prezenta în mod sintetic principalele condiţii ce trebuie îndeplinite

pentru înfiinţarea unei societăţi de asigurare. Astfel, Legea nr. 32/2000 stipulează că

activitatea de asigurare în România poate fi exercitată de un număr restrâns de persoane

juridice (vezi enumerarea din Secțiunea 5.2.1 a acestui studiu) și că, cu anumite excepții, un

asigurator poate să desfășoare ori activitate de asigurare de viaţă, ori cea de asigurări

generale.

Denumirea unui asigurator trebuie să conţină sintagmele „asigurări", „asigurări-reasigurări",

după caz, sau derivate ale acestora, în limba română ori într-o limbă de largă circulaţie.

Obiectul de activitate al asiguratorilor trebuie să fie unic, respectiv asiguratorul să exercite

exclusiv activitate de asigurare. Sediul social, conducerea executivă şi conducerea operativă

trebuie să fie pe teritoriul României. Conducerea executivă a asiguratorului trebuie să fie

asigurată de minimum două persoane, în cazul societăților administrate în sistem unitar sau

de minimum trei persoane, în cazul societăților administrate în sistem dualist, cu atribuţii

decizionale, răspunzătoare pentru societate, ale căror semnături sunt opozabile terţilor.

Procesul de autorizare a asiguratorilor de către ASF cuprinde două etape, respectiv avizarea

prealabilă în vederea înregistrării ca asigurator la Oficiul Registrului Comerţului şi

autorizarea funcţionării ca asigurator. Pentru a primi avizul prealabil, dosarul depus la ASF

cuprinde, pe lângă documentele de constituire, liste cu toţi acționarii semnificativi şi

drepturile de vot ale acestora, cât şi cei nesemnificativi, cu fondatorii asiguratorului şi

dovada plăţii taxei de autorizare în valoare de 40.000 lei, nivel ce poate fi ajustat periodic de

ASF. Prin plata taxei de autorizare, asiguratorul primește autorizația de a practica doar o

anumită clasă de asigurare. Asiguratorul trebuie să achite 40% din valoarea taxei inițiale,

pentru fiecare clasă de asigurare suplimentară.

68

Vezi http://asfromania.ro/index.php/supraveghere/supraveghere-asigurari/autorizare.


În vederea autorizării, societatea depune la ASF un dosar suplimentar, incluzând, printre

altele, un studiu de fezabilitate referitor la natura angajamentelor sau a riscurilor pe care

asiguratorul îşi propune să le acopere, metodele actuariale de calcul folosite pentru

stabilirea tarifelor de prime, componentele fondului minim de siguranţă, resursele

financiare pentru acoperirea cheltuielilor, precum şi, pentru primele trei exerciţii financiare:

estimarea cheltuielilor generale de administraţie şi cheltuielile cu comisioanele, estimarea

primelor şi a daunelor, bugetul de venituri şi cheltuieli, estimarea resurselor financiare

necesare respectării obligaţiilor şi a marjei de solvabilitate, estimarea cheltuielilor generale

de administraţie şi cheltuielile cu comisioanele, estimarea primelor şi a daunelor, bugetul de

venituri şi cheltuieli,estimarea resurselor financiare necesare respectării obligaţiilor şi a

marjei de solvabilitate.

Din studiul de fezabilitate trebuie să rezulte faptul că resursele financiare ale asiguratorului

sunt suficiente pentru desfăşurarea activităţii de asigurare, în conformitate cu profilul de

risc și toleranța la risc stabilite de acesta. Capitalul social vărsat, reprezentând o sumă cel

puţin egală cu fondul de siguranţă, trebuie să fie depus în contul unei bănci autorizate din

România. Pentru societăţile active pe piaţa asigurărilor de viaţă, valoarea minimă a

capitalului social vărsat trebuie să fie de 12.000.000 lei. Termenul în care ASF

acordă/respinge autorizarea este de patru luni.

În vederea obţinerii autorizării de funcţionare, precum şi oricând pe perioada derulării

activităţii, un asigurator sau reasigurator trebuie să fie în relaţii de muncă cu cel puţin un

actuar69. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, actuarul se va afla în relaţie de muncă doar cu

un singur asigurator.

Există o serie de condiţii şi pentru fondatorii unei societăţi de asigurare. De exemplu, nu pot

avea această calitate entităţile juridice fără scop lucrativ sau fără scop patrimonial, precum

şi cele de tip asociativ sau participativ care nu depun situaţiile financiare conform legislaţiei

în vigoare din România/din statul de origine, persoanele respective sau persoanele din

grupul care acţionează concertat care în ultimii 10 ani au constituit obiectul unor anchete

sau proceduri administrative ori judiciare încheiate cu sancţiuni sau interdicţii de natură să

conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni

sănătoase și prudente a asiguratorului sau persoanele fizice să nu fi fost condamnate pentru

69 Poate fi înregistrată în Registrul actuarilor persoana fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

este licenţiată cu diplomă de studii superioare de lungă durată, a absolvit cu diplomă, în ţară, studii actuariale

la instituţii de învăţământ superior sau alte forme de pregătire postuniversitară, cu condiţia ca cel puţin un

membru al comisiei de examinare să deţină calificarea de actuar, sau a absolvit, cu diplomă sau prin

certificarea unui examen, cursurile unor instituţii recunoscute pe plan internaţional în pregătirea şi calificarea

în profesia de actuar, a lucrat o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul asigurărilor, matematicilor financiare

sau statisticilor, activitatea desfăşurată necesitând cunoştinţe actuariale şi nu are cazier judiciar sau fiscal.


anumite infracțiuni (gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, trafic de

influenţă, spălare de bani şi altele).

Pentru a deveni acţionar semnificativ al unei societăţi de asigurare trebuie parcurs un

proces ce implică două etape: evaluarea proiectului de achiziție și avizarea de către ASF a

intenției unui potențial achizitor de a deveni acționar semnificativ la un asigurator, respectiv

realizarea proiectului de achiziție și aprobarea noului acționar semnificativ al asiguratorului

de către ASF. Ulterior realizării achiziției, achizitorul își poate exercita drepturile de vot

corespunzătoare numai după obținerea aprobării ca acționar semnificativ a ASF.

Din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, asiguratorul achită, pe durata

valabilităţii acesteia, o taxă de funcţionare stabilită anual de ASF, de maximum 0,3% din

primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate, taxă ce se poate majora până

la maximum 0,5% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate.

Oricare asigurator autorizat să desfăşoare activităţi în România care, în baza libertăţii de a

presta servicii, doreşte să desfăşoare această activitate pentru prima dată în unul sau mai

multe state membre, în mod direct şi nu prin intermediul unei sucursale, trebuie, în

prealabil, să notifice ASF despre această intenţie, menţionând şi natura obligaţiilor pe care

intenţionează să şi le asume.

Orice asigurator care deţine o autorizaţie de funcţionare emisă de autoritatea competentă a

statului membru de origine poate desfăşura activitatea de asigurare/reasigurare pe

teritoriul României prin intermediul unei sucursale, cu notificarea prealabilă a ASF de către

autoritatea respectivă. În situaţia în care acesta are sediul social în afara Uniunii Europene şi

doreşte să stabilească o sucursală sau o agenţie pe teritoriul României, asiguratorul este

obligat să solicite autorizarea oficială a ASF.


Capitolul 6. Concluzii și recomandări privind sectorul

asigurărilor de viață din România

Studiul autorității de concurență pornește de la premisa că sectorul asigurărilor, în general,

și cel al asigurărilor de viață, în particular, reprezintă domenii deosebit de importante în

orice sistem economic, dezvoltarea sectorului asigurărilor de viață putând avea un impact

deosebit de puternic în special în economiile în tranziție. Mai mult decât atât, s-a arătat că

impactul economic al actului de asigurare de viață este dublat de importante efecte sociale.

Studiul arată că sectorul asigurărilor de viață din România se află la un nivel scăzut de

dezvoltare, gradul redus de penetrare a acestor produse financiare complexe în țara noastră

fiind evident atunci când sunt realizate comparații internaționale. Chiar dacă decalajul față

de situația țărilor din Europa occidentală și nordică este de înțeles, din rațiuni mai degrabă

istorice, diferențe evidente apar și față de țările din regiune. În plus, intensitatea și

persistența crizei economice au condus la contracția sectorului asigurărilor de viață din

România. Întrucât declinul sectorului a continuat și în ultimii ani, inclusiv în 2014, în acest

moment perspectivele privind asigurările de viață din România sunt mai degrabă sumbre.

Având în vedere cele de mai sus, reluăm acum anumite aspecte considerate relevante

privind sectorul asigurărilor de viață, aspecte de ordin concurențial sau nu, și formulăm

câteva recomandări autorităților și instituțiilor cu prerogative în acest sector economic.

Toate recomandările formulate de autoritatea de concurență au în vedere dezvoltarea

sectorului asigurărilor de viață și promovarea intereselor consumatorilor români.

În ceea ce privește subdezvoltarea sectorului asigurărilor de viață din România și declinul din

ultimii ani, una dintre soluțiile vehiculate la nivelul participanților pe piață o reprezintă

acordarea stimulentelor fiscale, respectiv deductibilitatea primelor pentru clienții de

asigurări de viață propriu-zise, atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Menționăm

faptul că absolut toate societățile de asigurări de viață active pe piața românească susțin o

asemenea măsură, considerând că acordarea stimulentelor fiscale ar conduce la relansarea

sectorului și la atingerea nivelului său potențial, cu toate avantajele de ordin economic și

social ce decurg din aceasta.

În cazul în care Guvernul României dorește impulsionarea sectorului asigurărilor de viață,

Consiliului Concurenței recomandă acestuia ca, împreună cu ASF, să analizeze

oportunitatea acordării de stimulente fiscale persoanelor fizice și juridice pentru

încheierea de asigurări de viață din clasele A.I și A.III, în condițiile respectării legislației în

domeniul concurenței și a ajutorului de stat.

Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din România este deseori pus

pe seama educației financiare precare a clienților români, conștientizarea în rândul acestora

a nevoii de protecție financiară și a avantajelor asigurărilor de viață fiind foarte redusă.


Participanții pe piața asigurărilor de viață din România consideră că UNSAR, ASF, institutele

financiar-bancare, dar și Guvernul României (prin instituțiile de învățământ și a celor de

protecție a consumatorilor) ar trebui să depună eforturi concertate și susținute pentru

popularizarea nevoii de protecție financiară, a avantajelor asigurărilor de viață, a

mecanismelor și caracteristicilor acestor produse financiare complexe.

Consiliul Concurenței consideră că doar o abordare coordonată și susținută în sensul

educării financiare a clienților români conduce la intensificarea actului de asigurare, în

general, și a celui de asigurare de viață, în particular. În acest sens, autoritatea de

concurență remarcă inițiativa ASF de a demara lucrul la o strategie pe termen mediu

(2014-2017) axată asupra protecției consumatorilor și educării financiare a acestora în

ceea ce privește domeniul serviciilor financiare nebancare (asigurări, instrumente și

investiții financiare, pensii private).

În strânsă legătură cu punctul de mai sus, considerăm că pe piața asigurărilor de viață din

România există o asimetrie informațională severă între clienți, pe de o parte, și intermediarii

de asigurări, profesioniști în acest domeniu, pe de altă parte. Drept consecință, autoritatea

de concurență consideră că există un risc real ca intermediarii de asigurări de viață să

ghideze clienții neinformați către produse de asigurare sub-optime (produse care, chiar dacă

nu răspund cel mai bine nevoilor particulare ale clienților, asigură câștiguri mai ridicate

intermediarilor).

Consiliul Concurenței consideră că riscul de „îndrumare adversă” este mai ridicat în cazul

brokerilor de asigurare, întrucât acești intermediari au legături comerciale concomitente cu

mai mulți asiguratori de viață. În acest context, menționăm faptul că participanții pe piața

românească de asigurări de viață susțin că astfel de situații chiar există în rândul brokerilor

de asigurare, afectând interesele consumatorilor.

Consiliul Concurenței consideră că popularizarea mecanismelor și caracteristicilor

produselor de asigurări de viață ar conduce la atenuarea asimetriei informaționale

existente pe piață, constituind deci un argument suplimentar pentru eforturi susținute în

această direcție. În plus, autoritatea de concurență recomandă ASF să analizeze

prevalența fenomenului de „îndrumare adversă” de către intermediarii de asigurări de

viață, cu accent asupra brokerilor de asigurare, și să adopte măsuri menite a corecta acest

comportament.

Analizând canalele de distribuție a asigurărilor de viață, autoritatea de concurență a

remarcat aparenta dificultate a unor asiguratori de a accesa canalul agenților de asigurare

subordonați (operatori bancassurance), în special în cazul acelor societăți de asigurare care

nu fac parte dintr-un grup financiar ce include și o bancă comercială. De altfel, informațiile

culese de la societățile de asigurare active pe piața românească arată că, în general, băncile

comerciale lucrează cu un singur asigurator de viață, eventual cel din același grup financiar,


cazurile în care o bancă activează ca operator bancassurance pentru doi, maxim trei,

asiguratori fiind doar excepționale.

Drept consecință, în cazul creditelor bancare ce implică și încheierea unei asigurări de viață

conexe, opțiunile consumatorilor sunt deseori limitate la un singur asigurator de viață.

Aceasta deoarece unele bănci sunt reticente în a accepta cesionarea în favoarea lor a altor

asigurări de viață, vândute de alte societăți, și insistă pentru încheierea unei noi asigurări de

viață, cu societatea preferată. Marea majoritate a asiguratorilor de viață din România

consideră că băncile ar trebui să permită cu mai mare ușurință cesionarea în favoarea lor a

altor asigurări de viață (evident, în cazul în care polița de asigurare este acoperitoare din

punct de vedere al sumei, duratei și riscurilor incluse).

Consiliul Concurenței susține deschiderea acestui important canal de distribuție a

asigurărilor, facilitarea cesionării asigurărilor de viață fiind o măsură în interesul

consumatorilor și în spiritul Legii concurenței. Drept urmare, autoritatea de concurență

recomandă ASF analiza oportunității emiterii de norme care să reglementeze situația

cesionărilor asigurărilor de viață conexe creditelor bancare (precizând, de exemplu,

condițiile minime pe care produsele de asigurare trebuie să le respecte pentru a putea fi

cesionate, poate și obligativitatea acceptării cesionării pentru asigurările care respectă

condițiile minime).

Studiul autorității de concurență privind sectorul asigurărilor de viață din România a inclus și

un exercițiu de simulare a primelor de asigurare, societățile active pe piață fiind rugate să

calculeze prima netă și prima tarifară pentru o situație prestabilită. Chiar dacă a fost realizat

la un nivel simplist, exercițiul a arătat posibilitatea efectuării de comparații de prețuri între

societățile active pe piața asigurărilor de viață.

Consiliului Concurenței recomandă ASF analiza posibilității de a fi elaborate comparatoare

online de prețuri în zona asigurărilor de viață, eventual acolo unde produsele de asigurare

sunt, într-o oarecare măsură, standardizate. Autoritatea de concurență consideră că astfel

de informații suplimentare ar putea ajuta consumatorii în procesul de selecție a

asigurărilor de viață.

Studiul de față a arătat faptul că piața asigurărilor de viață din România împrumută din

caracteristicile piețelor cu concurență monopolistică, dar și din caracteristicile piețelor

oligopoliste. Evoluția recentă a sectorului este însă îngrijorătoare din punct de vedere

concurențial: numărul societăților de asigurări de viață a scăzut constant în ultimii ani, în

timp ce barierele la intrarea pe piață par a fi devenit mai severe.

În plus, așteptările privind evoluția viitoare a sectorului sunt și ele pesimiste: în lipsa unor

măsuri stimulatorii putem asista la continuarea tendinței recente de contracție a asigurărilor

de viață și la ieșirea de pe piață a altor societăți, cu impact direct asupra gradului de

concentrare al pieței, aflat la un nivel deja ridicat. Drept consecință, este posibil ca recenta


deplasare ușoară a sectorului asigurărilor de viață către modelul de organizare a oligopolului

să continue, cu toate riscurile concurențiale asociate acestei deplasări.

Un alt aspect important din punct de vedere concurențial îl reprezintă recenta apariție pe

piața asigurărilor de viață propriu-zise a unei poziții dominante: în anul 2014, liderul pieței a

depășit pragul de 40% al cotei de piață, nivel de la care se prezumă, până la proba

contrară, că întreprinderea se află în poziție dominantă. Chiar dacă o astfel de poziție pe

piață nu este de blamat în sine și nu conduce automat la efecte negative asupra

concurenței, această poziție specială pe piață putând fi rodul eficienței superioare a

companiei, apariția poziției dominante necesită o atenție sporită din partea autorității de

concurență.

Aspectele de natură concurențială menționate mai sus impun monitorizarea atentă și

continuă a sectorului asigurărilor de viață din România de către Consiliul Concurenței, cu

precădere în ceea ce privește apropierea acestuia de modelul oligopolului (înăsprirea

barierelor la intrarea pe piață și eventuala tendință de standardizare a produselor de

asigurare), dar și în ceea ce privește întărirea poziției pe piață a anumitor societăți de

asigurare.


Anexa 1. Formularul de raportare inclus în Normele din 24.04.2008

1. Marja de solvabilitate disponibilă

X = Marja de solvabilitate disponibilă totală = X1+Z1+Z2+Z3+A9+A10+Z4

A1 = Capitalul social subscris şi vărsat sau fondul de rezervă liber vărsat

A2 = Toate rezervele societăţii, altele decât rezervele tehnice, şi anume: rezerve de prime de capital, din reevaluare, legale, statutare, de conversie, alte rezerve

A3 = Profitul net rezultat după deducerea dividendelor care trebuie plătite sau, după caz, pierderea înregistrată de asigurator

A4 = Rezultatul reportat

A5.1 = Valoarea acţiunilor proprii deţinute direct de asigurator

A5 2 = Valoarea participaţiilor pe care asiguratorul le deţine la alţi asiguratori

A5.3 = Valoarea participaţiilor pe care asiguratorul le deţine la reasiguratori

A5.4 = Valoarea participaţiilor pe care asiguratorul le deţine la holdinguri de asigurare

A5.5 = Valoarea participaţiilor pe care asiguratorul le deţine la instituţii de credit şi instituţii financiare definite conform prevederilor OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007

A5.6 = Valoarea participaţiilor pe care asiguratorul le deţine la firme de investiţii definite conform prevederilor OUG nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007

A5.7 = Valoarea instrumentelor menţionate la art. 3 alin. (2) lit. c) pct. (i) din norme

A58 = Valoarea creanţelor şi instrumentelor menţionate la art. 3 alin. (2) lit. c) pct. (ii) din norme

ANC = active necorporale

X1 = Marja de solvabilitate disponibilă = A1+A2+/-A3+/-A4-A5.1-A52-A53-A54-A55-A56-A57-A58-ANC i) A6 = Acţiuni preferenţiale cumulative şi/sau datorii subordonate

Z = min(X1; Y)

Z1= min (A6; 0,5*Z) ii) A7 = Titluri de valoare cu durată nedeterminată şi alte titluri de valoare, inclusiv acţiuni preferenţiale neincluse în A6

Z2 = min (A7; 0,5*Z) iii) A8 = Valoarea profiturilor viitoare estimate ale societăţii

Z3 = min ( 0,5*A8; 0,25*Z)

A9 = Valoarea calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) lit. b) din norme

A10 = Rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, în măsura în care aceste rezerve nu au 0 natură excepţională

iv) A11 = Capitalul social nevărsat sau fondul de rezervă liber nevărsat, după caz

Z4 = min(0,5*A11;0,5*Z)

i)- Cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (3) lit. a) din norme;

ii)- Cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (3) lit. b) din norme;

iii)- Cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (4) lit. a) din norme;

iv)- Cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (4) lit. d) din norme.


2. Marja de solvabilitate minimă

Y = Marja de solvabilitate minimă = M+N+P+Q+T

M = Marja de solvabilitate minimă pentru tipuri de asigurări de viaţă prevăzute la titlul A lit. a) şi b) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât asigurările legate de fonduri de investiţii = R1+R2

B1 = Rezervele matematice brute

b1 = Raportul dintre rezervele matematice nete şi rezervele matematice brute, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar

b = max(0,85; b1)

R1 = 0,04*b*B1 1) Ba = Suma la risc brută aferentă contractelor cu 0 durată de peste 5 ani 1) Bb = Suma la risc brută aferentă contractelor cu 0 durată între 3 ani şi 5 ani inclusiv 1) Bc = Suma la risc brută aferentă contractelor cu 0 durată de până la 3 ani inclusiv

c1 = Raportul dintre suma la risc netă şi suma la risc brută, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar, doar pentru poliţele care au suma la risc pozitivă

c = max (0,5; c1)

R2 = c*(Ba*0,003+Bb*0,0015+Bc*0,001) V) N = Marja de solvabilitate minimă pentru tipuri de asigurări de viaţă suplimentare prevăzute la titlul A lit. c) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare

P = Marja de solvabilitate minimă pentru asigurările permanente de sănătate prevăzute la titlul A lit. d) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare = C2

C1 = Rezervele matematice brute

d1 = Raportul dintre rezervele matematice nete şi rezervele matematice brute, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar

d = max(0,85; d1)

C2 = 0,04*d*C|

Q = Marja de solvabilitate minimă pentru tipuri de asigurări de viaţă prevăzute la titlul A lit. a) şi b), legate de fonduri de investiţii, din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare = S1+S2+S3+S4

D1 = Rezervele tehnice pentru cazurile în care asiguratorul îşi asumă riscul de investiţii

e1 = Raportul dintre rezervele tehnice nete şi rezervele tehnice brute, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar

e = max (0,85; e1)

S1 =0,04*6*01

D2 = Rezervele tehnice pentru cazurile în care asiguratorul nu îşi asumă riscul de investiţii, dar alocaţia pentru acoperirea cheltuielilor de administrare este fixată pe o perioadă mai mare de 5 ani

eb1 = Raportul dintre rezervele tehnice nete şi rezervele tehnice brute, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar, dacă asiguratorul nu îşi asumă riscul de investiţii şi alocaţia pentru acoperirea cheltuielilor de administrare este fixată pe o perioadă mâi mare de 5 ani

eb = max (0,85; eb1)


S2 = 0,01*eb*D2

D3 = Cheltuielile de administrare nete corespunzătoare activităţii în cauză din ultimul exerciţiu financiar, dacă asiguratorul nu îşi asumă riscul de investiţii şi alocaţia pentru acoperirea cheltuielilor de administrare nu este fixată pe o perioadă mâi mare de 5 ani

S3 = 0,25*D3 1) Da = Suma la risc brută aferentă contractelor cu o durată de peste 5 ani 1) Db = Suma la risc brută aferentă contractelor cu o durată între 3 ani şi 5 ani inclusiv 1) Dc = Suma la risc brută aferentă contractelor cu o durată de până la 3 ani inclusiv

f1 = Raportul dintre suma la risc netă şi suma la risc brută, calculat la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar

f = max (0,5; f1)

S4 = f*(Da*0,003+Db*0,0015+Dc*0,001) V) T = Marja de solvabilitate minimă pentru clasele de asigurări prevăzute la titlul B pct. 1. şi 2. din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare

W) V = Marja de solvabilitate minimă pentru activitatea de reasigurare de viaţă pentru asiguratorii care îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (7) lit. a)- c) din norme

1)- În calculul sumei la risc se va considera indemnizaţia de asigurare aferentă riscului de

deces. v)- Asiguratorul care practică cel puţin unul dintre tipurile de asigurări prevăzute la titlul A lit.

c) şi/sau la titlul B pct. 1 şi/sau pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi

completările ulterioare, este obligat să îşi calculeze marja de solvabilitate minimă pentru

aceste tipuri de asigurări în conformitate cu prevederile Normelor privind metodologia de

calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asiguratorul care practică asigurări generale,

al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă şi să transmită Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor şi formularul de raportare prezentat în anexa la respectivele

norme. w)- Asiguratorul care practică activitate de reasigurare de viaţă şi care îndeplineşte una

dintre condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (7) lit. a)-c) este obligat să calculeze marja de

solvabilitate minimă pentru activitatea de reasigurare de viaţă desfăşurată în conformitate

cu prevederile Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care

dispune reasiguratorul, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă şi să

transmită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi formularul de raportare prezentat în

anexa la respectivele norme.

3. Fondul de siguranţă

FS1 = Y/3

FS2 = Echivalentul în lei al valorii minime a fondului de siguranţă

FS = Fondul de siguranţă= max (FS1; FS2)


Anexa 2. Fișe sintetice ale asiguratorilor de viață

[…]


Abrevieri

ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară

BNR – Banca Națională a României

CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

CNVM – Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

DCS – Direcția Cercetare-Sinteze (a Consiliului Concurenței)

IFN – Instituție financiară nebancară

INS – Institutul Național de Statistică

NCV – Număr de contracte în vigoare

PBS – Prime brute subscrise

PIB – Produsul intern brut

TFUE – Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene

UE – Uniunea Europeană

UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare şi Reasigurare din România


Lista figurilor

Figura 1.1 Evoluția trimestrială a PBS pentru toate clasele de asigurări de viață

și, separat, pentru clasele A.I și A.III, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 8

Figura 1.2 Ponderea celor 18 asiguratori activi în toamna anului 2013 în totalul

pieței asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 12

Figura 2.1 Evoluția trimestrială a PBS pentru toate clasele de asigurări de viață

și raportarea acestora la PIB-ul României în perioada ianuarie 2011 – iunie

2014 ……. 16

Figura 2.2 Evoluția anuală a gradului de penetrare a asigurărilor de viață din

România, exprimat ca raport PBS/PIB, în perioada 2003-2012 ……. 16

Figura 2.3 Evoluția anuală a densității asigurărilor de viață din România,

exprimată ca PBS/populație (în euro pe locuitor), în perioada 2011-2014 ……. 17

Figura 2.4 Evoluția trimestrială a NCV pentru toate cele șase clase de asigurări

de viață și pentru clasele A.I și A.III în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 18

Figura 2.5 Evoluția anuală a densității asigurărilor de viață din România,

calculată ca număr mediu de contracte în vigoare pe persoană, în perioada

2011-2014 ……. 19

Figura 2.6 Ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului asigurărilor în 31

de țări europene în 2012 ……. 20

Figura 2.7 Gradul de penetrare a asigurărilor de viață (ponderea în PIB a

primelor subscrise) în anul 2012 ……. 21

Figura 2.8 Evoluția anuală a gradului de penetrare a asigurărilor de viață din

România și agregat pentru 31 de țări europene în perioada 2003-2012 ……. 22

Figura 2.9 Valoarea medie, în euro pe persoană, a primei asociate asigurărilor

de viață în 31 de țări europene în anul 2012 ……. 22

Figura 2.10 Evoluția PBS în prețuri curente și prețuri constante, pentru toate

clasele de asigurări de viață, și comparații cu perioada similară a anului

anterior, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 24

Figura 2.11 Evoluția PBS în prețuri curente și prețuri constante, pentru clasele

A.I și A.III de asigurări de viață, și comparații cu perioada similară a anului

anterior, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 24


Figura 2.12 Evoluția semestrială a marjei de solvabilitate disponibile totale, a marjei de solvabilitate minime și a fondului de siguranță pe piața asigurărilor de viața din România în perioada 2011-2014 ……. 30

Figura 2.13 Evoluția trimestrială a activelor lichide și a obligațiilor pe termen scurt în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 31

Figura 2.14 Evoluția semestrială a rezultatului net în sectorul asigurărilor de

viață din România în perioada 2011-2014, cu indicarea separată a

profitului/pierderii și a numărului de asiguratori aferenți ……. 32

Figura 2.15 Situația semestrială a rezultatului net din activitatea de asigurări de

viață în perioada 2011-2012 ……. 34

Figura 2.16 Situația semestrială a rezultatului net din activitatea de asigurări de

viață în perioada 2013-2014 ……. 35

Figura 2.17 Evoluția numărului de societăți active pe piața asigurărilor de viață

din România și aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014 ……. 36

Figura 2.18 Numărul de asiguratori de viață și raportarea acestuia la populație

în 25 de state în 2011 ……. 37

Figura 2.19 Evoluția trimestrială a ponderii NCV în total, pentru fiecare clasă de

asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 40

Figura 2.20 Evoluția trimestrială a ponderii PBS în total, pentru fiecare clasă de

asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 40

Figura 2.21 Evoluția trimestrială a ponderii NCV în total, pentru fiecare clasă de

asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Date ajustate cu […]

și […]. ……. 42

Figura 2.22 Evoluția trimestrială a ponderii PBS în total, pentru fiecare clasă de

asigurări de viață, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014. Date ajustate cu […]

și […]. ……. 42

Figura 2.23 Evoluția trimestrială a PBS pentru clasele de asigurări de viață

propriu-zise și raportarea acestora la PIB-ul României în perioada ianuarie

2011 – iunie 2014 ……. 43

Figura 2.24 Evoluția trimestrială a ponderii PBS pentru clasele A.I și A.III în

totalul claselor de asigurări de viață propriu-zise în perioada ianuarie 2011 –

iunie 2014 ……. 44


Figura 2.25 Evoluția trimestrială a ponderii NCV pentru clasele A.I și A.III în

totalul claselor de asigurări de viață propriu-zise în perioada ianuarie 2011 –

iunie 2014 ……. 45

Figura 3.1 Evoluția trimestrială a câtorva indicatori ai gradului de concentrare

pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011– iunie 2014. Cotele de

piață utilizate au în vedere numărul de contracte în vigoare în perioada

analizată. ……. 58

Figura 3.2 Evoluția trimestrială a câtorva indicatori ai gradului de concentrare

pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011– iunie 2014. Cotele de

piață utilizate au în vedere primele brute subscrise în perioada analizată. ……. 59

Figura 3.3 Cotele de piață ale principalilor concurenți pe piața asigurărilor de

viață din România, în funcție de numărul de contracte în vigoare în primele

șase luni ale anului 2014 ……. 61

Figura 3.4 Cotele de piață ale principalilor concurenți pe piața asigurărilor de

viață din România, în funcție de primele brute subscrise în primele șase luni ale

anului 2014 ……. 61

Figura 3.5 Evoluția trimestrială a cotei de piață a […], separat pentru clasele A.I

și A.III de asigurări de viață, în perioada 2011-2014 ……. 63

Figura 3.6 Evoluția trimestrială a cotelor de piață, prin prisma NCV, pe piața asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 64

Figura 3.7 Evoluția trimestrială a cotelor de piață, prin prisma PBS, pe piața asigurărilor de viață din România în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014 ……. 65

Figura 4.1 Evoluția trimestrială a ponderii canalelor de distribuție a asigurărilor de viață propriu-zise în perioada 2011-2014 ……. 71

Figura 4.2 Evoluția trimestrială a ponderii canalelor de distribuție a asigurărilor de viață propriu-zise în perioada 2011-2014, separat pentru clasa A.I (primul grafic) și clasa A.III (al doilea grafic) ……. 72

Figura 4.3 Legăturile dintre asiguratorii de viață și operatorii bancassurance la mijlocul anului 2014 ……. 74

Figura 4.4 Legăturile […] și […] cu operatorii bancassurance la mijlocul anului 2014 ……. 75

Figura 4.5 Evoluția semestrială a sumelor plătite pentru răscumpărări (parțiale și totale) ale asigurărilor de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III), în prețuri curente, în perioada 2007-2014 …….

82


Figura 4.6 Nivelul comisioanelor acordate în 2013 de primele opt societăți de asigurări de viață, exprimat ca pondere în PBS

……. 89

Lista tabelelor

Tabelul 2.1 Nivelul anual al PBS pentru asigurările de viață și cele generale în

perioada 2009-2013 ……. 14

Tabelul 2.2 Opinii privind evoluția sectorului asigurărilor de viață ……. 26

Tabelul 2.3 Clasele de asigurări de viață oferite de fiecare participant pe piață ……. 39

Tabelul 3.1 Opinii privind barierele la intrarea pe piața asigurărilor de viață ……. 52

Tabelul 3.2 Evaluarea sectorului asigurărilor de viață din România prin prisma

unei baterii de 20 de indicatori ……. 66

Tabelul 4.1 Comisioanele acordate pe canale de distribuție în 2013 ……. 89

Lista casetelor

Caseta 2.1 Solicitarea opiniilor privind evoluțiile așteptate ale pieței

asigurărilor de viață ……. 26

Caseta 2.2 Coeficientul de variație ……. 27

Caseta 3.1 Opinii privind barierele la intrarea pe piața asigurărilor de viață ……. 51

Caseta 4.1 Solicitarea opiniilor privind cesionarea asigurărilor de viață ……. 77

Caseta 4.2 Solicitarea opiniilor privind nivelul de educație financiară și gradul

de informare și cunoaștere a asigurărilor de viață ……. 79

Caseta 4.3 Solicitarea opiniilor privind îndrumarea adversă a brokerilor de

asigurare ……. 81

Caseta 4.4 Simularea primelor pentru o anumită situație dată ……. 84

Caseta 4.5 Solicitarea opiniilor privind stimulentele fiscale și perioada de probă ……. 87

raport al studiului privind sectorul asigurărilor de viață ... · pdf fileal doilea capitol...

Documents