Radu Voinescu despre predarea literaturii În copilărie, jocul meu preferat era „de-a şcoala”. Astăzi, văzând

manualele cu care sunt chinuiţi elevii, îmi spun că probabil că aş fugi de la şcoală. Dar nu sunt numai elevii chinuiţi, ci şi profesorii. Dar asta e altă poveste. În cursul dezbaterii iniţiate de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România în 12 noiembrie curent, am aflat de la unul dintre participanţi că Ministerului Educaţiei şi Învăţământului a interzis ca elevilor să li se mai dea lecturi obligatorii pentru vacanţă. Confratele nostru era scandalizat şi pe urmele lui cam toată asistenţa, scriitori, jurnalişti de cultură, care didactice. Cred că e prima dată, după foarte mulţi ani sau poate dintotdeauna când acest minister ia o măsură înţeleaptă. Nu ar trebuii să ni se pară un abuz ci abuz era atunci când elevii erau obligaţi să prezinte caiete întregi cu conspecte după cărţile pe care le-au citit în vacanţă. Să zicem că nu se punea problema să copieze respectivele rezumate. Deşi numai asta era de natură sa strice şi vacanţa şi să dezguste elevii de scris şi de citit. Dar să luăm aminte la dezgustul de a face un lucru impus. Şi în vacanţă. Port o amintire luminoasă tuturor profesorilor mei de română care nu ne-au obligat să citit în vacanţe. De la Aurelia Fetic la Elena Giurginca şi Maria Stanciu.

Niciodată nu am avut mizerabila obligaţie de a prezenta pagini de conspecte la sfârşitul vacanţei.

După cum îmi sună şi acum în minte cuvintele cu care îşi încheia ultima oră a trimestrului regretatul Ion Scârlet, una dintre minţile strălucite pe care le-am cunoscut: „În vacanţă, vă rog să nu vă gândiţi sub nici o formă la fizică şi la chimie!” Erau disciplinele pe care le preda profesorul, care cred că ar fi putut preda orice, începând cu matematica.

Se înşeală cine crede că silind copii să citească îi îndrăgostim de lectură. Ar fi ca atunci când am pretinde unei fete care a fost violată să fie convinsă că dragostea fizică e frumoasă. O tradiţie nenorocită, o idee de-a gata a făcut decenii ravagii în şcoala românească.

Nu pledez pentru totala libertate a elevului. El trebuie să citească. Dar nu forţat. Este de datoria noastră să îl atragem spre poveştile din cărţi vorbindu-i despre ele. Îmi amintesc, tot aşa, că atunci când profesoara mea de română din liceu ne-a vorbit la clasă despre cele patru romane premiate de Uniunea Scriitorilor în 1969 – Animale bolnave, de Nicolae Breban, Princepele, de Eugen Barbu, Îngerul a strigat, de Fănuş Neagu, şi Păsările, de Alexandru Ivasiuc – am dat fuga la bibliotecă şi m-am apucat să le citesc. [Pentru că aveai o bibliotecă unde se achiziţionau cărţi, a intervenit cineva dintre cei prezenţi la dezbatere şi avea dreptate].