Rinita infecțioasă 

‐răceala ‐ generalități si biochimia metodelor de combatere‐ 

  Autor: Alexandru Stoian1 

Coautor: Bogdana Vîrgolici2                          1 Student anul 2, Facultatea de Medicină Generală, UMF “Carol Davila” Bucureşti 

2 Lector universitar dr, Catedra de biochimie – Medicină generală , UMF “Carol Davila”, Bucureşti  

 

Abstract: 

The article wishes  to draw attention  to a common disease but  little known  to  the medical world. Cold is the most common respiratory syndrome for which does not exist, at this time, any way to prevent and combat. I tried starting from a general point of view eventually to agree a particular attention  to  herbal  remedies.  For  this  I  have  found  the  justification  for  biochemical  processes occurring healing at  the molecular  level. Compared with  specialized  literature,  the article makes a bridge  between  disease  etiology,  clinical  manifestations,  medical  and  herbal  remedies,  thus integrating elements belonging to different social classes approved or not in medical science. 

Key  words:  infectious  rhinitis,  rhinovirus,  ph,  vasodilatation,  propolis,  flavonoids,  citrus, cyclooxygenase, 5‐lipoxygenase, xanthine oxidase, allicin. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

1

Introducere: 

  Lucrarea este un articol de sinteză ce aduce în discuție răceala comună, cunoscută şi sub numele de rinită infecțioasă, reunind atât informații legate de latura clinică a bolii cât şi biochimică a interacțiunilor microscopice.   Referatul  are  ca  principal  scop  familiarizarea  cititorului  cu  latură  transmisibilă  şi evolutivă a răcelii, bazându‐se în final pe mijloace terapeutice deloc nocive şi uşor accesibile omului.    

Articol propriu‐zis:  

Cuvântul “rinită” provine din grecescul rhin=nas, respectiv sufixul –it, ce semnifică o infecție. 

Este o  infecție a  foselor nazale ce  survine  în epidemii, dar nu numai,  fiind mai des întâlnită sub denumirea generică de răceală sau guturai, una dintre cele mai frecvente boli de pe pământ (în medie un om îşi petrece 5 ani din viață luptând cu răceală, dintre care 1 an stând în pat). O frecvență atât de importantă la nivel global nu are nicio relevanță în ceea ce priveşte metodele sigure de prevenire sau combatere.   

  Principalele manifestări  clinice ale  răcelii  sunt  rinoreea  limpede  şi  fluidă,  strănutul, arsura foselor nazale, usturimea în gât, cefaleea, starea generală proastă. Diferențe notabile între rinita severă şi gripă nu există,  însă mulți consideră apariția febrei o marcă a  instalării gripei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre diferențele rinita‐sinuzita. Dacă răceala, în mod nomal, necesită 7 zile pentru vindecare, sinuzita se poate agrava după 10 zile. 

  Principalul mod  de  transmitere  este  aerul  la  care  se  poate  adăuga  o  strângere de mână, o cameră de hotel neaerisita, un sărut,  într‐un cuvânt orice activitate ce necesită o apropiere  între persoane. Cu toții am observat că  în anotimpul rece există o frecvență mai mare  a  acestei  boli,  mulți  considerând  că  o  îmbrăcăminte  inadecvată  sezonului  este principalul factor. Nu este aşa, acest lucru joacă un rol prea neînsemnat. Principala explicație a  acestui  fenomen  este  aerul  uscat  şi  rece  care  antrenează  uscarea mucoaselor  nazale, urmată de scăderea protecției antiinfecțioase şi automat preluarea virusurilor/bacteriilor din mediu cu mai multă uşurință. 

Factorii provocatori de rinită infecțioasă sunt în majoritate (80%) de natură virală (în special  rinovirusuri,  coronavirusuri),  restul  au  cauză  bacteriană. Aşadar  afirmația  conform căreia  “răceala  nu  se  vindecă  prin  antibiotic”  este  falsă, mai  importantă  decât  punerea banalului diagnostic de răceală, fiind corecta înțelegere a cauzei. Acest lucru nu este uşor de realizat, deoarece virusurile, iar rinovirusurile nu fac excepție de la această regulă, au o mare disponibilitate  în a‐şi modifica structura, devenind mai combative de fiecare dată. Cu toate că este cea mai studiată clasă de virusuri, nu s‐a putut crea un vaccin universal (existând  în prezent  99  de  tipuri  de  rinovirusuri).  Micile  organisme  sunt  capabile  să  sufere  reacții mutagene de sute de ori pentru a evita detectarea lor de către sistemul imunitar. Intervin în etapele necesare altor  infecții  şi chiar să recombine secțiuni  întregi de genom, atunci când 

  

2

mai mult de o singură tulpină infectează aceeaşi persoană. Practic mereu avem de a face cu ceva nou. 

Este cunoscut faptul că rinovirusurile sunt sensibile la scăderile ph‐ului, de aceea s‐a încercat acest  lucru  în  interiorul  foselor nazale. Diminuarea ph‐ului de  la 7,4  la 3,5 a redus semnificativ  numărul  virusurilor,  dar  în mod  surprinzător  nu  şi  pe  cel  al  simptomelor. De precizat că ph‐ul scăzut nu a avut nici un efect negativ asupra mucoasei nazale.[1] 

Concentrațiile  IL‐8  (interleukina 8)  în secrețiile nazale variază direct proporțional cu severitatea  simptomelor  răcelii.  Mediatorii  inflamațiilor,  precum  prostaglandinele,  pot determina  vasodilatație,  creşterea  permeabilității  vasculare  şi  secreția  glandelor  exocrine. Acestea,  împreună  cu  stimularea  nervului  parasimpatic  duc  la  simptome  bine‐cunoscute. Rinovirusurile se dezvoltă la o temperatură de 33‐35 °C, ajungerea lor într‐un compartiment cu  aciditate  şi  temperatură  mai  ridicate  înseamnă  anihilarea  lor.  Pe  lângă  aceasta  s‐a observat că pacienții cu rinită infecțioasă prezintă la nivelul secrețiilor nazale o concentrație mai mare de IgM în comparație cu IgA,G. Lucrurile se schimbă în cazul rinitelor alergice unde predominante  sunt  IgE.  Infecțiile  repetate  determină  organismul  să  dezvolte  anticorpi specifici: IgA în secrețiile nazale şi IgG M  serice.[2] 

Tratamentul  răcelii  se bazează  în mare parte pe ameliorarea  simptomelor  şi nu pe combaterea  rinovirusului.  În  acest  sens  se  recomandă  odihnă  la  pat,  hidratare  şi decongestionante nazale, vitamina C, zinc, plante din familia Echinacea. Cu toate acestea se poate apela  la antibiotice atâta timp cât există o etiologie bacteriană. Şi steroizii contribuie dar  într‐o măsură mai mică,  lucru  observat  la  copii,  unde  a  redus  secrețiile  nazale.  Alte medicamente: antiinflamatoarele nonsteroidiene cu rol analgezic, antiinflamator, antipiretic  (ex: naproxen, ibuprofen). 

Medicina naturistă are  şi ea un cuvânt greu de spus  în ceea ce priveşte prevenirea, respectiv, tratarea răcelii. Printre cele mai  împământenite remedii, ale căror efecte au  fost explicate  şi  demonstrate  de  cercetători  sunt  propolisul,  flavonoidele  din  citrice,  ceaiul  de ceapă. Cu toate acestea, remediile aşa‐zise “băbeşti” sunt mult mai variate, acționând  însă după acelaşi principiu la nivel molecular.

  Propolisul în lumea albinelor reprezintă un mod de combatere a microbilor şi fungilor prin  acțiunile  lui  bacteriostatice  şi  bactericide.  El  este  un  amalgam  de  elemente  cu  o extraordinară  implicație  terapeutică  printre  care  remarc  derivații  flavonici  (flavoniodele), acid  ferulic  (îl  regăsim  în majoritatea plantelor  capabile de  fotosinteză  sub  formă de  acid cafeic,  ca mai  apoi  să  fie  transformat  în  acid  feluric,  rolul  său  este de  a degrada  radicalii liberi),  ceruri,  balsamuri,  fermenți,  microelemente  (siliciu,  magneziu,  calciu),  substanțe antibiotice, aminoacizi. 

  Farmacolagii canadieni au făcut un studiu pe un eşantion de 50 de persoane, la care s‐a urmărit evoluția răcelii sub tratamentul cu propolis. S‐a constatat regresia simptomelor 

  

3

într‐o  singură  zi  la 5 persoane,  în 2  zile  la 16,  şi  în 3  zile  la 3 persoane. Restul  indivizilor, tratați cu un placebo, s‐au recuperat în 5 zile.[3]   

Calea  de  sinteză  a  flavonoizilor  este  una  dintre  cele mai  clare  căi  secundare  are metabolismului plantelor, aceasta însemnând recunoaşterea intermediarilor, a enzimelor ce faciliteaza sinteza şi chiar a genelor ce codifică naşterea fiecărei componente. 

La nivel vaselor de  sânge  flavonizii au efect  terapeutic dilatator, deci  şi hipotensiv, scad fragilitatea endotelială, influențează în mod pozitiv permeabilitatea capilarelor.  Irigația foselor  nazale  este  crucială  în  prevenirea  şi  tratarea  răcelii,  asigurându‐se  constant  flux sangvin  şi  anticorpi.  La  nivel  molecular  acționează  în  sens  inhibitor  asupra  3  enzime (Ciclooxigenaza‐  COX,  5‐Lipoxigenaza‐  LOX  şi  Xantinoxidaza‐  XO)  implicate  în  derularea proceselor  redox,  ce  au  drept  rezultat  formarea  radicalilor  liberi  (superoxidul, hidroxiperoxid,  peroxizilor  de  natură  lipidică).  Creşterea  sangvină  a  radicalior  liberi  scade imunitatea organismului, crescând predispoziția acestuia de a căpăta boli, fiind şi elemente importante în apariția diferitelor tipuri de cancere prin modificarea bagajului genetic celular, urmată apoi de proliferare haotică. [5] 

 

calea de sinteză a flavonizilor [4] 

  

4

  

5

  Un  alt  leac naturist  al  răcelii  este  ceaiul de  ceapă. Un  studiu  recent  a demonstrat faptul că o  substanță numită alicină, găsită  în ceapă  şi usturoi, are  rol antioxidant  la nivel celular,  având  mecanismul  de  acțiune  asemănător  flavonoizilor.  Aceeaşi  alicină  este implicată  şi  în  curgerea  lacrimilor  datorate  stimulării  mecanice  a  unei  enzime,  allinază, implicată direct în producerea alicinei. [6] 

La o singură întrebare nu am reuşit să găsesc răspuns în literatură: De ce se vindecă de cele mai multe ori răceală de  la sine? Pot să  intuiesc  şi să afirm că noi deținem cel mai bun “vaccin” prin faptul că producem anticorpi capabili să lupte împotriva unor agresori din ce în ce mai performanți. 

Bibliografie 

http://www.journals.uchicago.edu/doi/full/10.1086/512858  [1] http://informahealthcare.com/doi/ref/10.3109/00016487809124730?cookieSet=1  [2] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2695883  [3] http://www.biochemj.org/bj/380/0611/bj3800611.htm  [4] Flavonoids chemistry biochemistry and applications De Øyvind M. Andersen,Kenneth R. Markham, pg: 457-460 [5] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20120123  [6]