puterea mintii _ pentru lucruri bune si frumoase

2
30.10.2013 Puterea mintii | Pentru Lucruri Bune si Frumoase www.lucruribunesifrumoase.com/2010/02/puterea-mintii.html#.UnFD5HB7Li9 1/2 Puterea mintii Creierul omului este cel mai complex organ si de foarte multa vreme specialistii incearca sa descopere cat mai multe despre el. Au inventat tot felul de aparate pentru a putea vedea cat mai bine ceea ce se intampla cand noi gandim. Si au aflat lucruri foarte interesante, insa nu pot sa demonstreze cum poate creierul uman sa schimbe anumite lucruri prin autosugestie. Puterea mintii este nebanuita si inca nedescoperita nici chiar de cei mai mari experti. Acestia s- au dezvoltat foate mult in acest sens. Exista, cred ca, sute de carti despre autosugestie, automotivatie sau autoeducare, dar pentru aceasta nici la ora actuala nu suntem pe deplin educati in intelegerea mintii umane. Se stie ca un om normal foloseste cam 5% din capacitatea creierului, dar unde sunt folositi ceilalti 95%? sau unde se "ascund"? Pentru descifrarea acestor secrete au colaborat nu numai medici specialisti neurologi, ci si psihologi. Acestia au constatat ca mintea omului are doua parti: una constienta si una subconstienta. Partea constienta se ocupa de tot ceea ce facem de zi cu zi: vorbim, invatam, calculam, avem emotii, etc. Inseamna ca aceasta parte este acel 5 % din creier pe care il folosim pentru a ne satisface nevoile. Si mai inseamna ca ceilalti 95 % din creier sunt partea subconstienta. Aici este greu de spus cu ce se ocupa ea. Insa putem observa ca noi suntem condusi de partea subconstienta si orice am face nu putem sa o neglijam. Trebuie sa constientizam ca exista ceva mult mai presus decat mintea noastra constienta, sa ii constientizam puterea si sa incercam sa "devenim prieteni". Cu siguranta ati auzit de efectul placebo si daca nu ati auzit cititi ceea ce urmeaza. Niste doctori au facut mai multe teste pe persoane bolnave. In ce au constat aceste teste? Doctorii nostri au inlocuit pastilele pe care le luau pacientii in mod obisnuit cu alte pastile care nu aveau niciun efect asupra organismului. Pacientii nu stiau acest lucru si luau cu incredere pastilele recomandate de medic, stiind ca sunt pastile pentru boala lor. Pe parcursul testelor pacientii nu au simtit nicio diferenta, ba chiar s-au simtit mai bine. La sfarsit doctorii au dezvaluit secretul si toti au ramas uimiti de ceea ce li s-a intamplat. Efectul placebo este cel mai bun exemplu al puterii mintii. Ce s-a intamplat acolo? Subconstientul nu face diferenta intre o pastila si alta, iar pacientii au luat noile pastile cu incredere si cu gandul ca se vor vindeca. Deci un prim pas pentru a putea avea un control asupra subconstientului este increderea. Nu va indemn ca de azi sa va lasati de pastilele pe care le luati pentru boala dumneavoastra, in niciun caz sa nu faceti asta. Eu cred in acest efect, insa pentru asta si dumneavoastra trebuie sa credeti. Am spus ceva mai sus ca trebuie sa "devenim prieteni" cu subconstientul nostru. Citisem intr-o carte cu ceva vreme in urma ca pentru aceasta trebuie sa devenim una si aceeasi persoana. Pentru asta sa incercam sa inlocuim cuvantul "eu" cu "noi". Acesta are un efect foarte mare asupra noastra si aspura subconstientului nostru. Ca tot veni vorba de cuvinte, intr-un articol mai vechi am scris despre cuvintele de contact. Puteti sa cititi mai multe in articolul "Puteti sa folositi CUVINTE DE CONTACT pentru a influenta in bine tot ce va inconjoara" Aceste cuvinte va vor ajuta in tot ceea ce vreti sa realizati. Acestea fac legatura cu subconstientul. Pot sa va dau cateva exemple: pentru a obtine un lucru folositi OBTINE, atunci cand va este teama

Upload: razvan2007

Post on 21-Oct-2015

17 views

Category:

Documents


7 download

DESCRIPTION

curs

TRANSCRIPT

Page 1: Puterea Mintii _ Pentru Lucruri Bune Si Frumoase

30.10.2013 Puterea mintii | Pentru Lucruri Bune si Frumoase

www.lucruribunesifrumoase.com/2010/02/puterea-mintii.html#.UnFD5HB7Li9 1/2

Puterea mintii

Creierul omului este cel mai complex organ si de foarte multa vreme specialistii incearca sa

descopere cat mai multe despre el. Au inventat tot felul de aparate pentru a putea vedea cat mai

bine ceea ce se intampla cand noi gandim. Si au aflat lucruri foarte interesante, insa nu pot sa

demonstreze cum poate creierul uman sa schimbe anumite lucruri prin autosugestie.

Puterea mintii este nebanuita si inca nedescoperita nici chiar de cei mai mari experti. Acestia s-

au dezvoltat foate mult in acest sens. Exista, cred ca, sute de carti despre autosugestie,

automotivatie sau autoeducare, dar pentru aceasta nici la ora actuala nu suntem pe deplin educati

in intelegerea mintii umane. Se stie ca un om normal foloseste cam 5% din capacitatea creierului,

dar unde sunt folositi ceilalti 95%? sau unde se "ascund"? Pentru descifrarea acestor secrete au

colaborat nu numai medici specialisti neurologi, ci si psihologi. Acestia au constatat ca mintea

omului are doua parti: una constienta si una subconstienta. Partea constienta se ocupa de tot

ceea ce facem de zi cu zi: vorbim, invatam, calculam, avem emotii, etc. Inseamna ca aceasta

parte este acel 5 % din creier pe care il folosim pentru a ne satisface nevoile. Si mai inseamna ca

ceilalti 95 % din creier sunt partea subconstienta. Aici este greu de spus cu ce se ocupa ea. Insa

putem observa ca noi suntem condusi de partea subconstienta si orice am face nu putem sa o

neglijam. Trebuie sa constientizam ca exista ceva mult mai presus decat mintea noastra constienta,

sa ii constientizam puterea si sa incercam sa "devenim prieteni".

Cu siguranta ati auzit de efectul placebo si daca nu ati auzit cititi ceea ce urmeaza. Niste doctori

au facut mai multe teste pe persoane bolnave. In ce au constat aceste teste? Doctorii nostri au

inlocuit pastilele pe care le luau pacientii in mod obisnuit cu alte pastile care nu aveau niciun efect

asupra organismului. Pacientii nu stiau acest lucru si luau cu incredere pastilele recomandate de

medic, stiind ca sunt pastile pentru boala lor. Pe parcursul testelor pacientii nu au simtit nicio

diferenta, ba chiar s-au simtit mai bine. La sfarsit doctorii au dezvaluit secretul si toti au ramas

uimiti de ceea ce li s-a intamplat. Efectul placebo este cel mai bun exemplu al puterii mintii. Ce s-a

intamplat acolo? Subconstientul nu face diferenta intre o pastila si alta, iar pacientii au luat noile

pastile cu incredere si cu gandul ca se vor vindeca. Deci un prim pas pentru a putea avea un

control asupra subconstientului este increderea. Nu va indemn ca de azi sa va lasati de pastilele pe

care le luati pentru boala dumneavoastra, in niciun caz sa nu faceti asta. Eu cred in acest efect,

insa pentru asta si dumneavoastra trebuie sa credeti.

Am spus ceva mai sus ca trebuie sa "devenim prieteni" cu subconstientul nostru. Citisem intr-o

carte cu ceva vreme in urma ca pentru aceasta trebuie sa devenim una si aceeasi persoana.

Pentru asta sa incercam sa inlocuim cuvantul "eu" cu "noi". Acesta are un efect foarte mare

asupra noastra si aspura subconstientului nostru.

Ca tot veni vorba de cuvinte, intr-un articol mai vechi am scris despre cuvintele de contact. Puteti

sa cititi mai multe in articolul "Puteti sa folositi CUVINTE DE CONTACT pentru a influenta in bine tot

ce va inconjoara"

Aceste cuvinte va vor ajuta in tot ceea ce vreti sa realizati. Acestea fac legatura cu subconstientul.

Pot sa va dau cateva exemple: pentru a obtine un lucru folositi OBTINE, atunci cand va este teama

Page 2: Puterea Mintii _ Pentru Lucruri Bune Si Frumoase

30.10.2013 Puterea mintii | Pentru Lucruri Bune si Frumoase

www.lucruribunesifrumoase.com/2010/02/puterea-mintii.html#.UnFD5HB7Li9 2/2

BLUF, cel mai puternic cuvant este IMPREUNA, dar aveti grija cum il folositi. Toate aceste sunt

explicate in articol.

Puterea mintii este determinata si de starea noastra de spirit. Incercati sa va simtiti bine tot timpul,

sa va ganditi la lucruri frumoase, locuri care va plac, ascultati muzica preferata. Si acest lucru este

dovedit: gandurile pozitive au o putere de 100 de ori mai mare decat un gand pozitiv.

Nu uitati. In tot ceea ce faceti trebuie sa stiti ca aveti un ajutor. Mult mai aproape decat va

imaginati. Trebuie doar sa ii cereti ajutorul. Ca si in cazul lui Alladin si cu lampa fermecata. De

fiecare data cand avea nevoie de ajutor chema duhul din lampa care ii spunea: "Dorinta ta e

porunca pentru mine".

Va doresc o zi din cele mai placute si ... pentru lucruri bune si frumoase.