PSIHOLOGIA PERSONALITII

Asist.univ.dr. Iulia Ciorbea

1

CAPITOLUL I: ASPECTELE GENERALE LEGATE DE PSIHOLOGIA PERSONALITII

1. INTRUDUCERE N PSIHOLOGIA PERSONALITII Hogan (1998) afirm c psihologia personalitii se preocup de analiza naturii naturii umane. Acest subiect este n opinia autorului de o importan practic, moral i politic deosebit virtula, toat politica public este prezis de asumpiile despre natura uman iar psihologia personalitii este singura disciplin empiric care abordeaz problema naturii umane explicit. Hogan (1998) adopt o abordare de tip istorie a ideilor pentru a defini coninutul psihologiei personalitii. Aceasta abordare se refer la o analiz de coninut n care se ncearc identificarea temelor eseniale de la baza acestui subiect. Adoptnd aceast perspectiv autorul propune n 1976 cinci idei- cheie care formeaz substana personalitii. Acestea sunt:a) Motivaia.

Fiecare teorie a personalitii include unele asumpii despre motivaia uman.

Termenii motivaionali sunt conceptele explicative distincte n psihologia personalitii; psihologii folosesc trsturile pentru a prezice aciunile oamenilor i utilizeaz concepte motivaionale pentru a le explica.b) Incontientul. Orice teorie competent a personalitii face trimiteri la felul n care ideile,

emoiile i impulsurile de care nu suntem contieni influeneaz comportamentul nostru i despre felul n care devin acestea incontiente.c) Sinele. Orice teorie a personalitii conine o definiie a sinelui i ncearc s explice felul n care

acesta se dezvolt i influeneaz comportamentul nostru. Imaginile despre sine pot avea fie proprieti motivaionale fie reglatorii si pot fi contiente sau incontiente.d) Dezvoltarea. Fiecare teorie a personalitii ar trebui s conin idei despre felul in care

personalitatea se dezvolt i se schimb n timp. Dei majoritatea discuiilor se axeaz pe dezvoltarea intrapsihic, este adecvat s fie descris i felul n care tinerii devin integrai n societatea mai larg, proces numit socializare sau dezvoltare moral.e) Maturitatea. Fiecare teorie a personalitii conine un model, o viziune sau o definiie a

maturitii idei despre sntatea mental i despre cum se poate destructura. Nici o teorie a personalitii nu acoper chiar toate aceste domenii. De exemplu, Freud a ignorat conceptul de imagine de sine. Cu toate acestea Hogan (1998) consider c acestea sunt ideile-rdcin2

ale psihologiei personalitii care permit psihologilor s realizeze trei determinri importante atunci cnd iau n considerare o teorie a personalitii. n primul rnd aceste idei permit distincia ntre ceea ce este i ceea ce nu este psihologia personalitii. Acele teorii care se bazeaz pe principiile nvrii i care localizeaz cauzele aciunii umane n situaii nu sunt, prin definiie, teorii ale personaliii; sunt de fapt versiuni ale psihologiei sociale behavioriste. n al doilea rnd, putem evalua adevarea unei teorii observnd gradul n care aceasta acoper cele cinci teme.

2. DEFINIREA PERSONALITII

De-a lungul anilor, au fost propuse diferite definiii ale personalitii. Multe dintre acestea se refer la un sistem mental o colecie de aspecte psihologice ce includ motivaia, emoiile i gndurile. Definiiile variaz n ceea ce privete identitatea acestor component dar majoritatea ajung la concluzia c personalitatea implic un patern al sistemelor mentale. Definiiile personalitii subliniaz diferite aspecte n funcie de orientarea teoretic a propuntorilor. Pentru unii psihologi, esena definiiei este felul n care persoanele rspund sau reacioneaz la oamenii sau situaiile ntlnite. Pentru alii este important compenenta organic, biofizic, ereditar a personalitii. Alii accentueaz paternurile de oragnizare ale personalitii care dau consisten i stabilitate comportamentului. Exist i clinicienii care subliniaz importana adaptrii la mediu. Nu n ultimul rnd exist psihologi care concept personalitatea ca fiind expresia unicitii individului. Conform lui Furnham i Heaven (1999) majoritatea definiiilor dispun de cteva teme specifice: Diferenele individuale oamenii sunt unici dar pot fi descrii i categorizai de-a lungul unor dimensiuni fundamentale variate sai n categorii specifice; Dimensiunile personalitii sunt dispoziii comportamentale n sensul c ele coreleaz cu determinarea i motivaia pentru a influena comportamentul social; Dimensiunile personalitii sunt relative stabile n timp i se manifest consistent i coerent de-a lungul situaiilor sociale variate; Personalitatea unei persoane poate, i trebuie, s fie descompus n prile sale specifice i fundamentale i, n acelai timp combinate ntr-un sistem organizat pentru a ntelege funcionarea sa. Exemple de definiii:3

Personalitatea este suprema realizare a idiosincraziei nnscute a fiinei umane. Este un act de curaj nalt n faa vieii, este afirmarea absolut a tot ceea ce constituie individual, este cea mai de success adaptare la condiia universal a existenei cuplat cu cea mai mare libertate de auto-determinare posibil (Jung, 1934) "Personalitatea este organizarea mental ntreag a fiinei umane n fiecare stadiu de dezvoltare. Ea cuprinde fiecare faz a caracterului uman: intelectul, temperamental, aptitudinile, moralitatea i fiecare atitudine care s-a construit de-a lungul vieii individuale (Warren & Carmichael, 1930, p. 333) Personalitatea este insi esena fiinei umane (Hall & Lindzey, 1957, p. 9) Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puin durabil a caracterului, temperamentului, inteligenei i fizicului unei persoane, aceast organizare determin adaptarea sa unic la mediu. (Eysenck, 1953, cf. Zlate 2006). Personalitatea este organizarea dinamic n cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determin gndirea i comportamentul lui characteristic (Allport, 1981). Personalitatea nu este o entitate substanial existent ce poate fi studiat, ci un contruct complex ce trebuie dezvoltat i definit de observator (Smith & Vetter, 1982, p.5). Liury (1990) consider c personalitatea poate fi definit n sens restrns (personalitatea descrie doar aspecte afective i sociale, adic temperamental i caracterul, oamenii comportndu-se relative stabil n situaii sociale) dar i n sens larg (personalitatea se refer la ansamblul tuturor caracteristicilor individului, ncepnd de la cele senzorio-motorii, cognitive, aptitudini i interese, aspecte emotive pn la valorile care depend de societate). n aceast accepiune, personalitatea apare ca un compozit de factori genetici, cultural-situaionali, de nvare, schimbri personale, mecanisme incontiente, procese cognitive i trsturi (Hergenhahn i Olson, 1999 cf. Bonchi i al. 2006). Atkinson i al. (2002) defineau personalitatea ca un patern distinctiv i caracteristic al gndirii, afectivitii i comportamentului care definete stilul personal al unui individ si influeneaz interaciunea acestuia cu mediul. Din acest punct de vedere autorii consider ca psihologia personalitii ncearc:a) S descrie i s explice diferenele interindividuale felul n care indivizii se deosebesc ntre ei; b) S sintetizeze, ntr-o viziune integratoare asupra personalitii, numeroasele procese care pot

influena interaciunile individului cu mediul interaciuni biologice, de dezvoltare, nvare, gndire, afectivitate, motivaie i interaciune social.

4

O definiie contemporan a personalitii este oferit de Carver i Scheier (2000, p.5): Personalitatea este o organizare dinamic, n interiorul persoanei, a sistemelor psihofizice care creeaz paternurile caracteristice de comportament, gnduri i sentimente ale unei persoane (Carver & Scheier, 2000, p.5).

Organizarea dinamic sugereaz reajustri continue, adaptarea la experien, upgradare continu iar meninerea personalitii nu se oprete aici. Personalitatea presupune o procesualitate i o organizare, nu o juxtapunere de piese diferite.

n interiorul persoanei sugereaz nmagazinarea intern a paternurilor, idee ce susine asumpia c personalitatea influeneaz comportamentele, etc.

Sisteme psihofizice sugereaz ideea ca fizicul (somaticul) este implicat in ceea ce suntem. Personalitatea este un concept psihologic ale crui baze sunt fiziologice.

Paternuri caracteristice implic ideea consistenei/continuitii ce identific n mod unic un individ.

Comportament, gnduri si sentimente indic faptul c personalitatea include o plaj larg de experiene/manifestri, c personalitatea se dezvluie n modaliti multiple.

Carver i Scheier (2000) sugereaz ca termenul de personalitate dezvluie un sens al consistenei, o cauzalitate interioar i distinctivitate personal. Personalitatea este setul stabil de tendine i caracteristici care determin acele aspecte commune i difereniatoare din comportamentul psihologic al oamenilor (ganduri, semtimente, aciuni) care au continuitate n timp i care nu pot fi uor nelese ca rezultat singular al presiunilor sociale i biologice ale momentului (Maddi, 1989). "Personalitatea se refer la paternul individual de procese psihologice ce iau natere din motivaiile, sentimentele, gndurile i alte arii majore ale funcionrii psihologice. Personalitatea este exprimat prin influenele sale asupra corpului, n viaa mental contient i prin comportamentul social al individului (Mayer, 2005).

3. MODALITI DE ABORDARE ALE PERSONALITII - Nomotetic versus

idiografic Creu (2005) formuleaz ntrebarea fundamental cu care psihologia personalitaii s-a confruntat de-a lungul anilor: Scopurile cercetrii trebuie s vizeze descoperirea paternurilor generale, a legitilor de funcionare care, virtual, s-ar aplica oricrui individ sau trebuie s vizeze analiza extensiv a5

personalitii fiecarui individ, separat, pentru a-l nelege n expresia unicitatii sale functionale?. Se stie deja ca in functie de raspunsul ales, demersurile teoretico-metodologice au fost fie cel nomotetic, fie cel idiografic. Acelasi autor realizeaza o detaliere a acestor doua tipuri de abordari ale personalitatii din perspectivele catorva teoreticieni de marca. Astfel, in psihologia personalitatii, termenii de idiografic si nomotetic au fost introdusi de Gordon Allport (1937) care i-a definit din punct de vedere teoretic si metodologic. Unii cercetatori au incercat sa conceapa strategii metodologice cat mai sensibile la manifestarile distinctive si centrale ale fiecarei persoane. Acestia considerau ca orice demers de intelegere a personalitatii individuale trebuie sa se intemeieze doar pe experientele particulare ale persoanei respective. Aceasta orientare a fost numita idiografica (de la grecescul idios = propriu, persoana). Alti cercetatori au apreciat ca unicitatea personalitatii poate fi inteleasa doar ca produs al unor legitati bio-fizico-psihologice. Acestia plecau de la asumptia ca desi, personalitatea este unica sub aspectul organizarii sale interne, structurile generate prin organizarea functionala sunt de fapt produse ale unor procese generale pentru toti indivizii. Aceasta abordare a fost numita nomotetica ( de la grecescul nomos=lege, norma) si se centreaza pe identificarea legilor ce stau la baza personalitatii tuturor indiviziilor. Un alt autor identificat de Cretu (2005) care a realizat o distictie similara de abordare a personalitatii apartine lui Cattell (1944). Acesta considera ca masuratorile personalitatii pot fi ipsative si normative. Masuratorile ipsative (dein latina ipse=sine, cu referire la sine) se aplica individului ca entitate izolata, atunci cand pentru aspectul sau trasatura studiata cercetatorul nu dispune de un etalon extern de raportare, sau atunci cand raportarea externa in sine este considerata nerelevanta (Hogan, 2003 apud. Cretu, 2005). Astfel, scorul obtinut de o persoana la o anumita trasatura de personalitate dobandeste semnificatie si poate fi interpretata psihologic doar prin raportare la o alta trasatura de personalitate (de exemplu, o persoana se evidentiaza mai mult prin agreabilitate si mai putin prin constiinciozitate pentru ca scorul la agreabilitate este mai mare decat cel al constiinciozitatii). In acelasi timp, masuratorile normative apeleaza la un element extern de raportare sau la un etalon construit in baza unor norme de grup (de exemplu, o persoana este mai agreabila decat o alta pentru ca a obtinut un scor mai mare la Agreabilitate decat cea din urma). Cretu (2005) concluzioneaza ca atunci cand interesul cercetatorului se plaseaza la nivelul interpersonal, nu la cel intrapersonal, scorul unei persoane la o trasatura are o semnificatie mai buna decat in functie de pozitia pe care o ocupa la nivelul etalonului. Pe de alta parte, nevoia de raportare a persoanei la un referent extern tine de natura sociala a constructiei personalitatii.

6

Conform Cretu (2005) o delimitare similara a fost realizata de Mischel (1973) care a introdus distictia intre abordarea centrata pe persoana si abordarea centrata pe variabila. Astfel abordarea idiografica este de fapt centrata pe persoana in timp ce abordarea nomotetice este focalizata pe variabila. Scopul abordarilor centrate pe variabila este de a investiga si intelege aspecte particulare ale persoanei (variabile) si nu persoana ca intreg. Abordarea centrata pe variabila considera ca astfel poate obtine o imagine globala a personalitatii celor investigati: Individul unic este punctul simplu de intersectie a unui numar de variabile cantitative (Eysenck, 1952 apud. Cretu, 2005). Abordare centrata pe persoana considera ca o astfel de perspectiva nu poate ajunge la complexitatea si unicitatea individuala. De aceea sustinatorii acestui punct de vedere considera ca numai focalizarea pe aspectele unice ale persoanei poate surprinde aspectele care o diferentiaza de celelalte persoane si astfel o trasnforma intr-o personalitate distinctiv conturata. Cretu (2005) expune si punctul de vedere al lui Bem (1983) care face disticntii clare intre cele patru abordari si astfel elimina confuziile ce pot aparea. Astfel, abordare nomotetica presupune un set comun de descriptori dispozitionali (trasaturi) ce poate fi utilizat pentru a descrie toate personalitatile iar diferentele individuale sunt doar pozitionari diferite de-a lungul acestor dimensiuni. Abordarea idiografica considera ca fiecare individ trebuie evaluat utilizand un set strict specific de trasaturidescriptor. Abordarea centrata pe variabile analizeaza pozitia relativa a indivizilor de-a lungul acestor variabile, in timp ce abordarea centrata pe persoana se preocupa de modul specific si distinctiv de configurare a variabilelor in persoana. Zlate (2000) sintetizeaza principalele caracteristici ale abordarii nomotetice si ale celei idiografice. Astfel, psihologia nomotetica se caracterizeaza prin: a) Cauta explicatiile cauzale ale fenomenelor psihice si sociale, folosindu-se in acest scop de un limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor, pe utilizarea modelelor stricte cauza-efect; b) Urmareste cuantificarea proceselor mintale si comportamentale; c) Propozitiile cauzale formulate pe baza studiului subiectilor alesi la intamplare sunt generalizate apoi asupra populatiei neinvestigate; d) Foloseste in larga masura experimentul de laborator e) Recurge la materialul cules prin metode idiografice numai pentru scopuri ilustrative, deoarece aceste date sunt nesistematice, bazate pe bunul-simt si mai ales cantitative;7

f) Legile descoperite sunt deductive si probabiliste, oferind explicatii functionale ale fenomenelor Psihologia idiografica se bazeaza pe metode si presupuneri opuse: a) Manifesta un interes profund si sustinut fata de studiul si analiza unui singur caz pe o perioada mai indelungata de timp, deci pentru studiile de tip longitudinal, deoarece numai in felul acessta este posibil sa fie evaluate curentele singulare in toata complexitatea lor;b) Exploreaza specificatiile individuale, pe de o parte, pentru ca fiecare individ este presupus a fi

unic, pe de alta parte, deoarece tocmai diferentele individuale sunt considerate determinantii primari ai comportamentului; c) Favorizeaza in cercetare unele metode relativ nestructurate, deschise, proiective si interpretative (analiza documentelor personale, a biografiilor, cercetarea naturalista etc), acestea permitand subiectului sa se exprime in propria sa limba, sa fixeze intelesurile care tin de lumea vietii sale personale, sa constientizeze experientele parcurse. Cele doua abordari diferentiaza intr-o maniera fundamentala diversele teorii asupra personalitatii si metodele ei de evaluare: a) abordarea nomotetica studiaza ceea ce indivizii au in comun si permite identificarea trasaturilor sau tipurilor de personalitate contribuind la elaborarea unei structuri ipotetice a personalitatii Acestei abordari i se reproseaza o perspectiva elementarita, atomista, incapabila sa explice complexitatea conduitei umane. b) abordarea idiografica analizeaza individul in globalitatea sa, tinand cont de toate componentele care intra in interactiune si permite accesul la procesele, inaccesibile observatiei, care stau la baza comportamentelor observate si masurate cu ajutorul tehnicilor obiective ale psihometriei Acetsei abordari i se reproseaza lipsa rigorii si faptul ca ofera o imagine mai degraba impresionista asupra personalitatii. Quick (1997 apud. Furnham si Heaven, 1999) a incercat s clasifice diferenele dintre cele dou abordri. Dimensiunea idiografic-nomotetic a cercetrii tiinifice Paradigma de cercetare Nomotetic Determinat8

Definiia lumii

Idiografic Nedeterminat

Ipoteza lumii Procesele centrale

Metoda Metafora Interacinule Caracteristica cunoaterii Tratarea faptelor Puncte forte

Puncte slabe

Mecanism Analiza Integrarea Reducionism Experimentul Maina Cauzaefect Positivistpragmatic Exclusiv Intindere Precizie Replicabilitate Predicie Lipsa bogiei

Contextualism Sinteza Dispersia Holism Istoria Evenimentul istoric Reciproctranzacional Hermeneuticspiritual Inclusiv Adncime Bogie Unicitate Comprehensivitate Lipsa preciziei

Lupta sau dezacordul ntre abordarea nomotetic i cea idiografic este frecvent considerat lupta dintre psihologii duri i cei sensibili. Cercettorii idiogtafici tind s fie sensibili i consider c personalitatea este mai mult dect o simpl descriere. Acetia se confrunt adesea cu ceea ce ei consider analiza reducionist i mecanicist a intregii persoane de ctre coala nomotetic (Valentine, 1992 apud. Furnham, Heaven, 1999). n central acestei discuii este intrebarea dac tiina individului este posibil. Neurocercettorii prezint de multe ori studii de caz individuale a celor care au suferit trauma extreme. Cu toate acestea Valentine (1992 apud. Furnham, Heaven, 1999) considera: rezultatele acestor studii sunt din punct de vedere tiinific neinterpretabile dac nu exista o exist o baz adecvat de comparaie (fie n forma performanelor anterioare traumei ale pacientului, care sunt de obicei indisponibile, fie n forma scorurilor unei populaii normale la testele standardizate). Luate izolat, este dificil s se determine dac rezultatele unui caz singular se datoreaz ansei, i dac acestea sunt generalizabile. Aceste date sunt insificiente pentru a stabili legi generale. Cercettorii idiografici accentueaz unicitatea indivizilor i faptul c proprietile calitative ale indivizilor nu pot fi subiectul cunatificrii i c acea combinaie unic de trsturi, abiliti, nevoi, etc., sunt cele importante. Cercettorii nomotetici rspund prin a sublinia idea c dac nu ar exista comunaliti ntre indivizi, atunci cercetarea idiografic ar fi lipsit de sens. Acetia consider c toate aspectele comportamentului uman chiar i valorile, dispoziiile sau aspectele capricioase pot fi msurate adecvat. Ei argumenteaz idea c, de fapt, metoda empiric este cea mai bun modalitate de a examina structure complexe. Dac exist o structur sistematic la toi oamenii atunci metoda cantitativ este cea mai bun modalitate de a o investiga.9

Cercettorii nomotetici consider c metodele cu adevrat idiografice nu pot fi tiinifice i c de fapt numai msurtorile nomotetice se aplic cazurilor individuale. Psihologii care au favorizat abordarea nomotetic i care au dominat psihologia trsturilor n ultimii 30 de ani, nu resping ideea c omul este unic. Cu toate acestea, autorii percep unicitatea ca fiind reflectarea combinaiei unice de niveluri ale dimensiunilor de trsturi, n timp ce dimensiunile nsele sunt la fel pentru toat lumea. Dup cum afirma Eysenck: Pentru omul de tiin unicitatea individului este pur i simplu punctual de intersecie a unui numr de variabile cantitative (Eysenck, 1952 apud. Furnham i Heaven, 1999). Cloninger (1996) enumera 3 obiectii majore frecvente privind valoarea stiintifica a studiului clinic al indivizilor:

Nu permite predictii. Studiile indivizilor separati rezida in faptul ca ele unt incapabile sa produca predictii care sa poata fi testate cu ajutorul unor observatii obiective. De ex., in studiile de caz psihanalitice, analistul face interpretari, dar acestea nu sunt testate intr-o maniera sistematica.

Lipsa obiectivitatii. Majoritatea clinicienilor afirma ca studiul de caz este fundamentat pe o intersubiectivitate la care psihologul si subiectul contribuie fiecare cu partea sa in cadrul unei situatii unice si inanalizabile. Studiul de caz nu poate fi nici obiect, nici intrument al unei cercetari verificabile (M. Reuchlin, 1992)

Nu permite generalizari. Generalizarea, in baza unui numar mic de observatii, la nivelul intregii populatii, implica riscul unor erori foarte mari. Daca acceptam aceste critici, ajungem in situatia paradoxala de a studia personalitatea pierzand

individul printre mediile grupurilor cercetate. Astfel putem ajunge la adevaruri general-valabile, uneori atat de generale, incat nu mai au nimic in comun cu viata oamenilor concreti pe care peram sa-i intelegem si ajutam (Cloninger, 1996). Referindu-se la disputa nomoteti-idiografic, clinic (calitativ)-experimental (cantitativ), Cloninger (1996) evidentiaza urmatoarele resurse ale studiului indivizilor separati:

Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in medii exceptionale. Ofera ocazia modificarii unor teorii. Aplicarea unei teorii la un individ anume permite nu numai intelegerea lui, ci si clarificarea teoriei insasi. Particularitatile vietii acestui individ pot antrena modificari teoretice.

Plasarea individului in contextul sau. Mediul social influenteaza profund indivizii, furnizeaza stimularile, reactiile care modeleaza comportamentul si ofera cadrul de referinta necesar descoperirii sensului experientelor oamenilor.10

Permite evidentierea complexitatii personalitatii. Abordarile nomotetice, experimentale, care reduc personalitatea la una sau mai multe variabile abordarile idiografice, clinice, au ca functie intrinseca aceea de a evidentia complexitatea persoanei. Numarul mare de caracteristici pe care le are in vedere clinicianul il conduc pe acesta la un nivel superior al descrierii si intelegerii mecanismelor profunde ale comportamentului uman.

Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii. In contrast cu cercetarea traditionala care nu oberva indivizii, cel mai adesea, decat intr-o singura situatie, abordarea biografica introduce factorul timp care clarifica procesul scimbarii si dezvoltarii peronalitatii umane.

Accentul pus pe procesele care se desfasoara in interiorul personalitatii. Cloninger (1996) considera ca intregul caracterul stiintific al metodelor experimentale este minat de

imposibilitatea studierii persoanei, in complexitatea ei, in situatie; studierea fragmentara a persoanei, izolarea artificiala a unor variabile si imosibilitatea de a ajunge la o imagine comprehensiva a persoanei prin combinarea unor scoruri sunt doar cateva aspecte care trebuie avute in vedere in disputa clinicexperimental. Lamiell (1981 cf. Zlate, 2000) argumenteaz faptul c teoriile personalitii sunt mai degrab ineficiente n a descrie personalitatea individului. El a propus abordarea idiotetic care utilizeaz metodele idiografice pentru descrierea personalitii i principiile nomotetice pentru studierea personalitii. 4. TEORII EXPLICITE ALE PERSONALITATII La nivel stiintific, teoria reprezinta ansamblul elementelor cognitive si reprezentarea relatiilor dintre aceste elemente, modul de organizare a informatiilor cu privire la modul de functionare a personalitatii. Teoriile stiintifice abordeaza personalitatea in maniera riguroasa bazandu-se pe metode si tehnici care impun rigoarea experimentala in studiul personalitatii (Dumitru, 2001). Putem considera fiecare teorie in termenii diferitelor caracteristici cum ar fi ipotezele, cercetarea si aplicabilitatea (Eysenck 1991, apud. Furnham si Heaven 1999). O teorie buna a personalitatii trebuie sa includa o afirmare clara a datelor pe care incearca sa le explice; utilizarea unor concepte clare, binedefinite si utile care sunt suficient de discriminatoare pentru a oferi o descriere adecvata. Pe de alta parte, e nevoie de o examinare a calitatii, cantitatii si coerentei cercetarilor experimentale realizate pentru teoria respectiva. Testarea teoriilor este de o relevanta majora pentru dezvoltarea psihologiei personalitatii ca stiinta. Furnham si Heaven (1999) considerau ca scopul psihologiei personalitatii este de a intelege (a descrie si explica) individualitatea. Felul in care teoreticienii definesc personalitatea variaza in functie11

de tipul de comportament considerat a fi relevant pentru studiul fiintei umane si constructele folosite pentru a descrie si conceptualiza acel comportament. Teoriile pot fi evaluate dupa numeroase criterii. De exemplu, Hall si al. (1985 cf. Furnham si Heaven 1999) a selectat 9 dimensiuni de diferentiere ale teoriilor explicite: 1. Daca comportamentul uman este controlat de procese constiente sau de procese inconstiente 2. Daca ceea ce este cel mai important este procesul invatarii (cum poate fi modificat comportamentul) sau rezultatele (structura) 3. Daca comportamentul uman este determinat in mod esential de factori genetici sau de factori de mediu 4. Daca cheia intelegerii comportamentului curent al unei persoane se afla in trecut (copilarie) sau in prezent (trecutul imediat) 5. Daca oamenii pot fi mai bine intelesi in termenii unui intreg orgaic sau analitic, in termenii unor unitati mai mici, discrete de comportament 6. Daca comportamentul este conceput ca un produs al persoanei (interior) sau al situatiei si mediului extern 7. Daca comportamentul persoanei este considerat a fi orientat spre scop sau poate fi explicat doar in termenii evenimentelor anterioare 8. Daca comportamentul este determinat de cateva motive (innascute) interioare sau de motivatii dobandite 9. Daca studiaza normalitatea prin raportare la anormalitate sau daca normalitatea este cantitativ si calitativ diferita Ewen (1993, cf. Furnham si Heaven 1999) incearca sa clasifice multi teoreticieni clasici ai personalitatii in functie de un set de dimensiuni, pe care le considera in mod particular relevante: Natura de baza a fiintelor umane masura in care natura umana este ereditar maligna sau benigna. Freud se pozitioneaza la polul malign, prin accentul pus pe implusurile innascute incestuos si destructiv, in timp ce Rogers este un autor tipic pentru perspectiva optimista. Reducerea impulsurilor (drive reduction) masura in care toate motivatiile pot fi explicate in termenii reducerii instinctelor (satisfacerea lor). Freud si Cattell credeau ca baza intregii motivatii12

umane este reducerea impulsurilor. Maslow si Allport considerau ca notiuni precum mentinerea si cresterea unei tensiuni placute trebuie incluse. Dinamica naturii umane masura in care toate comportamentele sunt determinate de cauze anterioare (cauzalitate), sau in termenii scopului si obiectivelor pe care oamenii si le stabilesc pentru ei insisi (teleologie). Freud si Skinner se localizeaza pe pozitia cauzalitatii, in timp ce Allport si Kelly, pe cea teleologica. Importanta motivelor inconstiente masura in care cunoasterea sinelui adevarat este dificil de obtinut. Pentru toti freudienii, importanta inconstientului poate si supraestimata, in timp ce pentru toti behavioristii, cum ar fi Skinner si Bandura, acest lucru este mai putin important. Masura in care conceptele structurale si conflictele intr-psihice sunt importante. Freud si Cattell credeau ca ambele sunt importante, in timp ce Bandura si Adler le considerau pe ambele neimportante. Importanta anxietatii si mecanismelor de aparare. In aceasta privinta, unii freudieni (Freud, Horney si Sullivan) se afla la polul extrem (inalt), in timp ce altii (Adler) se situeaza la polul opus. Dezvoltarea personalitatii importanta evenimentelor din copilarie. Freud le considera foarte importante iar Allport, teoreticianul trasaturilor, foarte putin. Asemeni oricarei teorii stiintifice si teoriile personalitatii trebuie evaluate dupa anumite criterii precum (Hjelle and Ziegler, 1981, cf. Furnham si Heaven 1999):

verificabilitatea o teorie este cu atat mai valoroasa cu cat conceptele folosite au fost verificate in investigatii independente. O teorie este buna daca se verifica in cat mai multe si mai diverse cazuri si daca aceste verificari determina modificarea teoriei, atunci cand este necesar

valoarea euristica masura in care o teorie stimuleaza cercetarea, aceasta din urma conferindu-I un support empiric sufficient de relevant

consitenta interna coerenta si caracterul necontradictoriu al sustinerilor sale economicitatea numarul de concepte explicative pe care le propune. Cu cat o teorie utilizeaza mai putine concepte pentru a explica o gama larga de fapte cu atat ea este mai buna.

comprehensivitatea se refera la numarul si diversitatea fenomenelor explicate. O teorie este cu atat mai comprehensive cu cat explica mai multe aspecte ale comportamentului favorizand exactitatea si precizia explicatiilor.

13

semnificatia functionala masura in care teoria ii ajuta pe oameni sa inteleaga comportamentele cotidiene sis a se cunoasca pe ei insisi sip e altii.

In functie de aceste sase criterii, teoriile personalitatii sunt evaluate diferit (Hjelle, A.L., Ziegler, J.D., apud. Dumitru, 2001): Criterii personalitatii Verificabilitatea Freud, Adler, Allport Valoarea euristica Erikson, Allport, Adler, Murray Freud, Skinner, Maslow, Murray, Kelly Erikson, Skinner, Rogers Bandura, de Scazuta Moderata Ridicata

evaluare a teoriilor

Kelly, Maslow Consistenta interna Freud, Allport

Bandura, Rogers Adler, Murray, Bandura, Maslow, Rogers, Kelly,

Skinner, Erikson Intelegerea comportamentului Bandura, Erikson, Murray, Maslow, Freud, Adler Rogers, Allport,

Skinner, Kelly Semnificatia functionala Murray, Kelly Allport, Adler, Bandura Erikson, Freud, Rogers,

Maslow, Skinner

In acord cu unii autori (Hjelle, Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001) se considera ca una dintre cauzele fundamentale ale multitudinii de teorii si conceptii privind personalitatea rezida in prezumtiile de baza asupra naturii umane. Aceste prezumtii reprezinta descrieri ale personalitatii situate pe un continuum bipolar in care se pozitioneaza orice teorie a personalitatii si care cuprind urmatoarele aspecte:

14

Libertate determinism: comportamentul persoanei este expresia libertatii de gandire si actiune a acestuia sau este cauzat de actiunea unor factori externi, neexistand astfel, libertatea de manifestare a individului? Rationalitate irationalitate: omul actioneaza rational sau faptele sale sunt determinate si directionate de forte irationale? Holism elementarism: comportamentul uman este expresia manifestarilor personalitatii ca intreg sau a unor elemente (aspecte, laturi) particulare, independente de mediu? Factori constitutionali factori de mediu: ce rol au factorii ereditari si respective, factorii de mediu in explicarea naturii umane si a comportamentului unei persoane? Schimbare uniformitate: in ce masura personalitatea se schimba, se restructureaza pe parcursul existentei sale sau se complace intr-un conservatorism, se manifesta conformist si chiar obedient? Subiectivitate obiectivitate: existenta umana este influentata, in buna masura, de factori obiectivi, externi sau de factori subiectivi, interni? Stimulare interna stimulare externa: cauzele reale ale actiunilor umane se afla in interior, sunt generate de stimuli interni sau in exterior, sunt stimulate de stimulari externe? Homeostazie heterostazie: sunt oamenii motivate pentru reducerea tensiunii interne sau realizarea unei stari de echilibru, sau actiunile lor sunt directionate spre evolutie, dezvoltare, autoactualizare si realizarea de sine? Cognoscibilitate incognoscibilitate: poate fi natura umana cunoscuta in mod stiintific sau ea ramane, in mare parte o enigma, un mister? Pozitia teoreticienilor personalitatii fata de prezumtiile de baza asupra naturii umane (dupa Hjlelle, si Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001): Caracteristici de Puternic Modera baza Libertate determinism Adler, Maslow, Rogers Rationalitate Maslow, Adler,15

Slab

Mediu

Slab

Modera t

Puternic

t Allport Bandura, Kelly

Erikson

Freud. Skinner, Murray Freud

irationalitate

Rogers, Bandura, Allport, Murray, Kelly

Erikson

Holism elementarism

Adler, Maslow, Rogers, Erikson

Allport, Kelly, Murray, Freud Rogers, Freud, Kelly Maslow Adler, Allport, Murray Allport

Bandura

Skinner

Factori constitutionali factori de mediu Schimbare uniformitate Maslow, Skinner, Rogers, Erikson, Bandura Subiectivitate obiectivitate Adler, Maslow, Rogers, Kelly Stimulare interna stimulare externa Homeostazie heterostazie: Adler, Maslow, Allport< Rogers Freud, Murray

Skinner, Bandura, Erikson Murray, Kelly Adler, Freud

Murray

Allport

Bandura

Erikson

Skinner

Freud, Murray, Erikson

Bandura

Skinner

Erikson

Adler, Maslow, Allport, Rogers

Cognoscibilitate

Freud, Skinner,

Allport, Erikson

Murray

Adler, Maslow, Rogers,

incognoscibilitate Bandura16

Kelly

Astazi este larg recunoscut faptul ca, in studiul personalitatii, nu exista o singura paradigma ci mai multe, este vorba, mai degraba, de un ansamblu de conceptii teoretice putandu-se vorbi despre un eclectism conceptual si metodologic. Spiritul modern si post modern in studiul personalitatii isi propune trecerea de la speculatiile despre natura umana la instituirea unor concepte operationalizabile si posibil de studiat empiric. Numarul mare de teorii ale personalitatii ridica problema evaluarii lor si, in functie de aceasta, optiunea pentru o paradigma teoretico-metodologica mai larg acceptata (Dumitru, 2001).

CAPITOLUL II: ABORDAREA PSIHODINAMICA A PERSONALITATII

17

Teoriile psihodianmice ale personalitii pun accent pe incontient, considernd ca foarte multe aspecte ale personalitii se afl dincolo de nivelul contientizrii. Reprezentanii cei mai de seam ai acestei abordri au fost: Sigmund Freud a dezvoltat prima teorie a personalitii (i prima form de psihoterapie) pe care

a numit-o psihanaliz. Acesta a considerat c cea mai mare parte a personalitii este incontient; oamenii ar ascunde multe adevruri despre sine utiliznd mecanismele de aprare. De asemenea, comportamentul lor actual este determinat de dorinele, credinele, friciel, conflictele i amintirile incontiente. Natura uman este ntrutotul malign, fiind condus de insticntul sexual i de cel agresiv. Personalitatea este spaiul unor conflicte continue ntre Id, Ego i Superego. Personalitatea se dezvolt prin mai multe stadii psihosexuale i este clar stabilit pn la vrsta de 5-6 ani. Visele reprezint calea regal ctre incontient. Psihopatologia apare atunci cnd persoana nu reueste s sublimeze instinctele maligne n forme acceptate social. Carl Justav Jung a fost iniial un susintor al psihanalizei, de care s-a desprins n timp pentru ai formula propria teorie a personalitii. Dei a considerat c incontientul este extreme de important, Jung s-a aflat n dezacord cu freud din mai multe puncte de vedere. n primul rnd, natura uman este att bun ct i rea. Autorul a considerat c, n plus fa de instinctele lui freud, comportamentul oamenilor este animat i de procesul de individuare. Jung a formulat i argumentat ideea c exist un incontient colectiv care conine arhetipuri, adic predispoziii motenite de a percepe lumea n anumite modaliti. Psihopatologia apare atunci cnd personalitatea se polarizeaz, accentund anumite aspecte n defavoarea altora aspect contrar naturii noastre interioare. Alfred Adler nu a considerat c incontientul este important. Personalitatea se contureaz prin relaiile copilului cu prinii i prin alegerea contient a scopurilor de via, mai degrab dect prin jocul sau conflictul interior al instinctelor. Cea mai important motivaie uman este cutarea autoperfecionrii (superioritatea). Esenial pentru supravieuire este cooperarea cu ceilali iar adler consider c omul se nate cu aceast tendin. Psihopatologia apare atunci cnd nfluenele patogenice ale prinilor cauzeaz copilului dezvoltarea unui complex de inferioritate i refuzul cooperrii cu ceilali. Karen Horney a realizat o teorie n care combin convingerea lui freud c incontientul este extrem de important cu credina lui Adler c personalitatea este modelat de interaciunile copilului cu prinii. Psihopatologia apare datorit faptului c personalitatea este frmntat de conflicte interioare; pentru ura de sine apare datorit unei imagini de sine idealizate; i pentru c anxietate ce determin cutarea sntoas a creterii personale este nlocuit de cutarea securitii i de dorina compulsiv de a fi protejat, de a domina pe ceilali sau de a fi singur.18

Erich Fromm consider c, datorit lipsei unor instinct nnscute care s programeze

comportamentul, oamenii sunt mai izolai i anxioi dect alte specii; de aceea ei gsesc libertatea i independena ca fiind dezirabile dar n acelai timp ameninttoare. Psihopatologia este cauzat de influenele patogenice ale prinilor i de societatea prost construit; ea apare atunci cnd oamenii i folosesc libertatea pentru a alege fr nelepciune (de exemplu, fiind egoiti n loc de iubitori fa de ceilali). Harry Stack Sullivan a definit personalitatea n termenii relaiilor interpersonale. Stadiul adolescenei este considerat foarte important pentru dezvoltarea personaliii. Psihopatologia este cauzat de influenele parentale patogene care determin anxietate intens i distrug relaiile interpersonale. Autorul a avut contribuii importante la ntelegerea cauzelor i tratamenului schizofreniei. Erik Erikson a devenit liderul micrii psihanalitice dup Freud pentru c a reuit s dezvolte teoria fr s aduc schimbri fundamentelor ntemeietorului. A corectat cteva dintre erorile majore ale lui Freud: natura uman este i bun i rea; Ego-ul raional este mai puternic dect credea Freud; personalitatea este construit mai mult de relaiile copilului cu prinii dect de instinct i sexualitate; personalitatea se dezvolt prin stadii care include adolescena i criza de identitate; pe de alt parte exist criterii pentru a determina dac dezvoltarea este realizat cu succes sau nu.

19

II.1. TEORIA PSIHANALITICA A LUI FREUD Sigmund Freud a propus o nou i complex nelegere a personalitii att din punctul de vedere al funcionarii normale ct i din cel al funcionrii anormale. Prin puterea scrierilor sale i prin profunzimea speculaiilor sale, Sigmund Freud a revoluionat gndirea, vieile i imaginaia unei epoci.ar fi greu de gsit n istoria ideilor, chiar n istoria religiilor, pe cineva a crui influen s fie att de imediat, de extins sau de profund (Wolheim, 1971 adup. Frager si Fadiman 1984). Ideea subiacent gndirii lui Freud este ca ntregul organism este singura surs a ntregii energii mentale. Freud i-a numit teoria psihanaliza. Acest termen este utilizat des i pentru a denumi forma de psihoterapie pe care Freud a creat-o, dar practica clinic a psihanalizei este doar una din numeroasele aplicaii ale teoriei freudiene. Ewen (2003) enumer principalele obiective ale lui Freud:

S formuleze prima teorie a personalitii i prima form de psihoterapie de care avea nevoie

pentru a-i trata pacienii; S exploreze incontientul, considerat o realitate ascuns din interiorul fiecrei personaliti,

astfel nct s-i poat ntelege mai bine pacienii; S dezvolte metode de a aduce materialul incontient la nivelul contientului (de exemplu,

interpretarea viselor). S explice de ce personalitatea devine adesea spaiul unor conflicte intrapsihice severe; S demonstreze c sexualitatea st la baza ntregului comportament uman i c eecul de a

rezolva Complexul lui Oedip este cauza principal a psihopatologiei; S accentueze importana copilriei n dezvoltarea personalitii i apariia psihopatologiei; S avertizeze c oamenii se nasc cu instincte maligne pe care trebuie s nvee s le sublimeze

ntr-o form acceptabil social, chiar dac prin comportamente mai puin satisfctoare; S promoveze cunoaterea de sine, descoperirea dorinelor ascunse, fricilor, credinelor i

conflictelor incontiente;20

S aplice psihanaliza n multiple arii, inclusiv religia, munca i literatura.

CONCEPTELE MAJORE: Instinctele si energia psihica Teoria lui Freud accentueaza cauzele biologice ale comportamentului uman. El a afirmat ca oamenii sunt motivate de forte puternice innascute, pe care le numeste instincte. Instinctul este presiunea de a aciona fr a contientiza pentru a atinge anumite scopuri. Aceste impulsuri sunt cauz ultim a tuturor activitilor (Freud, 1940 apud. Frager i Fadiman, 1984). Aceste instincte se activeaza atunci cand o anumita parte a corpului se afla in necesitate (de exemplu de hrana, apa, sex). Instinctul activat (nevoia) produce apoi o stare psihologica de tensiune crescuta (dorinta), care este traita in mod neplacut. (Ewen, 2003). Toate impulsurile au patru componente: o surs, un scop, o for i un obiect. Sursa, din care apare nevoia, poate fi o parte din corp au ntreg corpul. Scopul este de a reduce nevoia pn cnd nu mai este necesar nici o aciune; este de a satisface nevoia organismului. Fora se refer la cantitatea de energie utilizat pentru a satisface sau gratifica impulsul i este determinat de urgena nevoii. Obiectul unui impuls este orice lucru, aciune, expresie care permite satisfacerea scopului originar. Dup Freud (cf. Frager i Fadiman, 1984) impulsurile umane doar iniiaz nevoia de aciune dar nu determin modul particular de a aciona. Dupa Freud, obiectivul de baza a intregului comportament uman este de a obtine placerea si a evita neplacerea sau durerea (principiul placerii). Asadar, omul actioneaza pentru a reduce tensiunea mental neplacuta, ceea ce in schimb satisface nevoia instinctual de la baza. Acest scop primar al placerii umane este realizat prin reducerea instinctelor, iar scopul instinctelor este de a restabili starea anterioara de echilibru. (Ewen, 2003). Ciclul complet de comportament de la relaxare la tensiune i activitate, i napoi la relaxare se numete modelul reducerii tensiunii. Freud a identificat dou instincte de baz pe care le-a descris n dou modaliti. Primul model al instinctelor se refer la dou fore opuse, cea sexual (gratificant fizic) i cea distructiv sau agresiv. Al doilea model, mai global, a considerat aceste fore ca fiind fie susintoare ale vieii fie orientate ctre moarte (sau distrugere). Ambele modele accentueaz ideea unui conflict biologic, continuu i imposibil de rezolvat. Acest antagonism de baz nu este totdeauna vizibil n viaa mental pentru c majoritatea gndurilor i aciunilor umane sunt determinate de combinaia dintre cele dou insticnte i nu doar de unul dintre ele. (cf. Frager i Fadiman, 1984). Aceste doua instincte fuzioneaza in mod obisnuit unul cu21

celalalt, dar nu neaparat in cantitati egale. Astfel, orice act erotic, chiar si actul sexual propriu-zis, detine si o parte agresiva; in timp ce actul agresiv, chiar si crima, contine anumite component erotice. Ambele instinct sunt prezente de la nastere. (Owen, 1998). Freud a fost impresionat de diversitatea i complexitatea comportamentelor care rezult din fuziunea celor dou instincte. Impulsurile sexuale se remarc prin plasticitatea lor, prin uurina cu care i schimb scopurile, prin interanjabilitate pentru uurina cu care ele pot substitui o form de gratificare cu alta i prin modul n care pot fi inute n suspans... (Freud, 1933 apud. Frager i Fadiman, 1984). Instinctul sexual (Eros) In teoria freudiana, sexualitatea detine o semnificatie neobisnuit de larga: se refera la intreaga plaja de experiente erotice, placate. In plus fata de organele genitale, corpul are multe parti capabile sa produca gratificare sexual (zone erogene): de fapt, intregul corp este o zona erogena (Freud, 1940, 1969 apud. Owen 1998). Pentru a accentua convingerea sa ca sexualitatea se refera la mai mult decat actul sexual propriu-zis si reproducerea, Freud a folosit frecvent denumirea Eros, ca pe un sinonim al acestui instinct. Comportamente de auto-conservare precum hranitul sau bautul, implica acest instinct sexual pentru ca gura este una dintre zonele erogene majore, si pentru ca omul se conserva pe sine prin iubirea de sine (narcissism) si prin dorinta de a obtine o continua placere erotica. (Ewen, 1998).

Instinctul distructiv Una din concluziile mai radicale ale lui Freud a fost ca viata insasi cauta sa se intoarca la starea anterioara de non-existenta, toate fiintele umane fiind motivate in acest sens de instinctul mortii. Conceptul de instinct al mortii ramane foarte controversat chiar si printre psihanalisti, datorita incompatibilitatii sale cu principiul evolutionist al supravietuirii celui mai puternic. (Owen, 1998).

Conflict extern si intern Freud a fost extrem de persimist in legatura cu natura umana. El a argumentat ideea ca omul este in mod ereditar necivilizat, si ca instinctele sexual si distructiv include dorinta de incest si de crima. Pentru ca societatea nu va tolera un astfel de comportament, conflictul intre individ si societate este inevitabil.22

Acest lucru implica de asemenea ca si conflictul intrapsihic este inevitabil, pentru ca omul trebuie sa invete sa canalizeze aceste impulsuri puternice dar interzise intr-o forma de activitate care sa fie acceptabila din punct de vedere social (sublimarea). (Owen, 1998).

Libido si cathesis La fel cum actiunile deschise se datoreaza energiei fizice, activitatile mentale implica constant operatiuni ale energiei psihice. Fiecare om detine o cantitate mai mica sau mai mare de enegie psihica. Daca o cantitate relativ mare de energie psihica este continuta de una din componentele personalitatii (Id sau Superego), sau se cuprinsa in forme patologice de comportament, atunci mai putina energie psihica va fi disponibila pentru alte component (cum ar fi Ego) sau activitatile sanatoase. (Owen, 1998). Freud numea libido aceasta energia psihica asociata cu instinctul sexual (instinctul vieii). Libidoul este in intregime intrapsihic. O caracteristic esenial a libidoului este mobilitatea sa. El se ataseaza de reprezentari mentale ale obiectelor care vor satisface nevoile instinctual, proces cunoscut sub numele de cathesis. (Owen, 1998). Cantitatea de libido investit nu mai este disponibil i nu se mai poate mica ctre noi obiecte. Studiile psihanalitice asupra procesului de doliu, de exemplu, interpreteaz dezinteresul n activitile obinuite i preocuparea excesiv pentru persoana pierdut, ca o retragere a libidoului din relaiile uzuale i un extrem hipercathesis asupra persoanei pierdute. (Frager i Fadiman, 1984).

Determinism intrapsihic si parapraxes Conform teoriei psihanalitice, nimic nu se intampla in psihic din intamplare; toate comportamentele mentale (si fizice) sunt determinate de cauze anterioare. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de determinism intrapsihic, iar Freud a prezentat multe exemple de parapraxes (de ex. actele ratate) acte ce reflecta o motivatie inconstienta. (Owen, 1998).

STRUCTURA PERSONALITATII Freud a introdus ideea existenei unui aparat psihic pe care l considera capacitatea psihismului de a vehicula energie i de a se organiza n sisteme i instane (Laplanche i Pontalis, 1994). Initial, Freud a structurat personalitatea in termeni de inconstient, preconstient si constient (modelul topografic).23

Prima topic a. Contientul Dup Munteanu (1997) descrierea contientului poate fi fcut din mai multe puncte de vedere:

Topic, deine un loc periferic al aparatului psihic i culege informaii din lumea exterioar i cea interioar.

Funcional, urmele sale mnezice sunt mai puin durabile; Economic, energia psihic are cmp liber de manifestare.

Contientul se supune principiului realitii. n dinamica psihicului uman, contientul ndeplinete mai multe funcii (Munteanu, 1997):

De cenzurare, adic de filtrare a tuturor instinctelor ce se afl n dezacord cu rigorile sociale pentru a le mpiedica s se manifeste direct.

De refulare, care const n trimiterea n incontient a tuturor elementelor nesocializate sau nesocializabile.

De rezisten, adic de baricadare a tendinelor reprimate din incontient, care din locul n care se afl, acumuleaz un imens capital energetic ce caut modaliti de ieire.

b. Precontientul Incontientul care este exclusiv latent i care devine cu uurin contient il numim precontient (Freud, 1996). Precontientul se comport ca o staie de tranziie prin care materialul din incontient rmne o vreme nainte de a ajunge la contient. A. Collette (1968, apud. Munteanu 1997) caracterizeaz precontientul ca pe o parte superficial i exterioar a incontientului. Informatia care nu este constienta dar poate fi usor adusa la nivelul constiintei, se afla la nivel preconstient. Preconstient se afla mai aproape de constient decat inconstientul pentru ca se afla in sfera controlului.

c. Incontientul Incontientul a fost pus n legtur cu teoria refulrii deoarece tot ceea ce este refulat constituie incontientul. Refularea este o operaie prin care subiectul ncearc s resping sau s menin n incontient reprezentri, gnduri, imagini, amintiri legate de o pulsiune ((Laplanche i Pontalis, 1994).24

Freud a considerat ca majoritatea activitatii mentale este inconstienta, si nu poate fi adusa la nivelul constiintei nici chiar prin efort sustinut. Exita proceduri special pentru a aduce materialul inconstient la nivel constient (de ex. asocierea libera, analiza viselor). (Owen, 1998). Conform Munteanu (1997) Freud a individualizat incontientul prin urmtoarele trsturi: Posed coninuturi, mecanisme i energie specifice; Coninuturile sale sunt formate din reprezentani ai pulsiunilor, supunndu-se mecanismelor procesului primar; Este o potenialitate aflat ntr-un permanent dinamism; Forele din incontient sunt independente unele de altele, ceea ce nseamn c exist i contradicii;

Are un caracter iraional, adic se sustrage oricrei logici interne sau externe; Se supune principiului plcerii; este amoral; Dezideratul major al coninuturilor sale este de a ajunge ctre etajele superioare ale psihismului (ntoarcerea refulatului);

Produsele care cunosc o fixaie n incontient sunt mai ales dorinele refulate din copilrie.

25

A doua topic Ulterior, Freud si-a revizuit teoria si a descris personalitatea in termenii a trei constructe (modelul structural): Id, Ego si Superego. Freud a considerat ca Id-ul, Ego-ul si Superego-ul nu sunt compartimente separate in interiorul personalitatii. Ele interrelationeaza, se amesteca unele cu altele. Aceste concepte si relatiile lor cu modelul topografic sunt ilustrate in figura de mai sus. Dup Munteanu (1997) exist cel puin dou motive care justific schimbarea realizat de Freud: necesitatea de a extinde sfera de influen a incontientului i observarea rolului decisiv pe care fenomenul identificrii l joac n edificarea personalitii.

Id-ul (Sinele) Id-ul este esena originar din care se formeaz ntreaga personalitate. Este de natur biologic i conine rezervorul de energie pentru toate prile personalitii. Id-ul este fr form i total neorganizat;

26

mai mult Id-ul nu se modific pe msur ce persoana crete i se maturizeaz; el nu se schimb prin experien pentru c nu este n contact cu lumea exterioar. (Frager i Fadiman, 1984). Idul constituie polul pulsional al personalitii; este rezervorul tuturor pulsiunilor. La originea Sinelui se afl cele dou fore contrarii: Eros (pulsiunile vieii) i Thanatos (pulsiunile morii). Sinele este singura component a personalitatii care este prezenta de la nastere. Id-ul include toate instinctele si toata cantitatea de energie psihica. Idul este in totalitate inconstient si reprezinta partea intunecata, inaccesibila a personalitatiiun haos, un cazan plin de excitatii fierbinti (Freud, 1933/1965 apud. Owen 1998). Idul transforma trebuintele biologice in tensiune psihologica (dorintele). Singurul sau scop este de a obtine placerea si a evita neplacerea (principiul placerii), lucru care poate fi obtinut prin satisfacerea instinctelor si reducerea tensiunii psihologice. Sinele este total ilogic si amoral, si nu are nici o perspective a realitatii sau a conservarii de sine. n Id nu exist nimic care s corespund noiunii de timp, nici o recunoatere a trecerii timpului i nici o alterare a proceselor mentale odat cu trecerea timpului...n mod natural, Idul nu cunoate valorile, binele sau rul, moralitatea (Freud, 1933 Frager i Fadiman 1984). Coninutul Id-ului este total incontient. Include gnduri primitive care nu au fost niciodat contiente, gnduri care au fost negate i considerate inacceptabile pentru contiin. Freud a accentuat ideea c experienele care au fost negate sau reprimate au inc puterea de a afecta comportamentul persoanei cu o intensitate nediminuat i fr vreun control contient. Unica sa resursa este de a forma imagini mentale ale obictelor care vor provoca safisfactie, un proces numit implinirea dorintei (wish-fulfillment). Idul este asemenea unui copil impulsive care doreste placer imediata, asa incat cere un substitut imediat daca alegerea initiala este frustrata. (Ewen, 2003). Logica irationala, impulsive si producatoare de imagini este cunoscuta sub denumirea de proces primar (Freud 1911/1965 cf. Ewen 2003). Procesul primar nu are sentimentul timpului si nu este afectat de experienta, astfel incat impulsurile instinctual si reprimarile din copilarie exista in idul adult la fel de puternice ca in momentul aparitiei lor initiale. Acest proces haotic permite si gandurilor opuses a coexiste, reprezinta ideile ca parti ce asteapta un intreg, si condenseaza concepte relationate intr-o singura entitate. Astfel, procesul primar joaca un rol important in parapraxes. (Owen, 1998).

Ego-ul (Eul)27

Incepand cu 6-8 luni, Egoul incepe sa se dezvolte din Id, pe msur ce bebeluul devine contient de propria identitate. Formarea Egoului este ajutata de experientele corporale care ajuta copilul sa diferentieze intre sine si non-sine. Egoul este un fel de fatada a Iduluica un invelis extern, cortical al sau (Freud 1926, 1969 cf. Ewen 2003). Spre deosebire de Id, Egoul atinge atat zonele constiente, cat si cele preconstiente si inconstiente. Este singura component a personalitatii care este capabila sa interactioneze cu mediul. Este o componenta rationala, ce formuleaza planuri realiste de satisfacere a nevoilor idului. Desi egoul este interesat de asemenea de placer, el suspenda principiul placerii in favoarea principiului realitatii si amana descarcarea tensiunii pana cand un obiect mai potrivit poate fi gasit. Egoul are sarcina de a asigura sntatea i securitatea personalitii. Acest lucru face posibila evitarea erorilor, a pedepselor si marirea placerii. Logica rationala bazata pe amanarea placerii, rezolvarea de probleme si auto-conservare este denumita proces secundar. (Owen, 1998). Freud a descris funciile Egoului n relaie cu lumea exterioar i cu lumea interioar ale crei nevoi ncearc s le satisfac: Principalele caracteristici ale Egoului sunt acestea. Datorit relaiei deja stabilite dintre percepia senzorial i aciunea muscular, Egoul se afl sub controlul micrii voluntare. Are sarcina de auto-conservare. In ceea ce privete evenimentele externe, realizeaz sarcina de a deveni contient de stimulii dinafar, de a stoca experienele derivate din acetia (n memorie), de a evita stimulii excesivi (prin fug), de a face fa stimulilor moderai (prin adaptare), i n final, de a nva s aduc modificri adecvate lumii exterioare pentru propriul avantaj (prin activiti). n ceea ce privete evenimentele interioare, n relaie cu Id-ul, realizeaz sarcina de a ctiga control asupra cerinelor instinctelor, de a decide dac ele pot obine satisfacie, de a amna satisfacerea pentru momente sau circumstane favorabile sau de a suprima excitaiile complet. Activitile sale sunt guvernate de consideraii asupra tensiunilor produse de stimulii prezeni sau care au fost introdui n Ego. Creterea acestor tensiuni este, n general, resimit ca neplcere iar scderea lor ca plcere... Egoul caut plcerea i evit neplcerea (Freud, 1940 apud. Frager i Fadiman 1984). Astfel, Egoul este creat de Id n ncercarea de a face fa nevoii de a reduce tensiunea i de a mri plcerea. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, Egoul trebuie s controleze sau a modeleze impulsurile Idului astfel nct individul s urmreasc abordri realiste ale vieii. Relatia dintre Ego si Id este intima si complicate. Egoul poate fi servil, si poate incerca cu orice pret sa ramana in termini buni cu Idul. Sau preocuparea Eului de autoconservare poate provoca contestarea impulsurilor Idului. (Owen, 1998). Aadar trsturile proprii Eului sunt:28

Este guvernat de principiul plcerii; Se supune proceselor secundare; Suport influenele timpului; Coninuturile sale sunt coerent articulate, nalt organizate.

Funciile Eului (Freedman, Kaplan, Sadock, 1976 apud. Munteanu 1997) sunt:

ngrdirea i controlul fondului instinctual; Adaptarea la realitate prin gsirea soluiei potrivite; Relaia obiectual, care se refer la modul n care subiectul stabilete relaii cu lumea sa, perceput mai mult sau mai puin fantasmatic;

Aprarea prin intermediul mecanismelor de aprare; Sinteza, care asigur armonia de funcionare a Eului, conservndu-i n acelai timp identitatea;

Superego-ul Superegoul se formeaz nu din Id ci din Ego. Aceast parte a personalitii servete ca judector sau cenzor al activitilor sau gndurilor Egoului. Este un depozitar al codurilor morale, al standardelor de comportament i al acelor construcii care formeaz modaliti de inhibiie ale personalitii. Freud (cf. Frager i Fadiman 1984) a descris trei funcii ale Superegoului: contiena, auto-observarea i formarea idealurilor. n calitate de contien, Superegoul acioneaz att pentru a restriciona, a impiedica sau a judeca activitatea contient; poate n acelai timp s actioneze i la nivel incontient. Restriciile incontiente sunt indirecte i apar sub forma unor compulsii sau interdicii: cel ce sufer... se comport ca i cum ar fi dominat de un sentiment de vinovie de care nu tie nimic. (Freud 1907, apud. Frager i Fadiman 1984). Sentimentul de vinovatie inconstient poate fi cauza comportamentului auto-distructiv, mai degraba decat efectul. (Owen, 1998). Superegoul dezvolt, elaboreaz i menine codul moral al individului. Astfel, dupa Freud, copiii nu au sentimentul de Bine sau Rau. Initial, aceasta functie este indeplinita de parinti, de care copilul depinde multi ani. Acestia recompenseaza anumite comportamente, o linistire gratifianta a prezentei si29

afectiunii lor. Dar parintii pedepsesc alte actiuni, un semn amenintator pentru copii ca ar putea pierde dragostea si ca se afla la mila unui mediu amenintator. Partial pentru a se proteja de asemenea dezastre si partial pentru ca Eul se identifica cu parintii atotputernici, copilul incepe sa internalizeze (introiectie) standardele parentale. Acest proces conduce la formarea Supraeului, o parte speciala a Eului, care observa si emite judecati de valoare fata de tot. Supraeul este partial constient si partial inconstient. Incepe sa se dezvolte di Ego intre 3 si 5 ani si continua sa introiecteze caracteristici ale profesorilor, idolilor din adolescent si alte figuri de autoritate. Parintii sunt insa cei care reflecta cerintele societatii. (Owen, 1998). O persoana care refuza sa insele, sa fure sau sa omoare, chiar daca nimeni nu se uita, raspunde cerintelor Superegoului. Pentru ca se comporta in astfel de modalitati acceptabile, superegoul recompenseaza eul cu sentimente de virtute. Insa din nefericeire, viata psihica nu este atat de placate. O mare parte din supraeul se afla in incosntient unde este intim legata de Id. Supraeul condamna impulsurile ilicite ale Idului, dar poate influenta numai Egoul. De aceea, atat impulsurile interzise cat si comportamentele cauzeaza tensiune care va fi generate intre Supraeu si Eu, aspect care este trait de Eu sub forma anxietatii morale sau a vinovatiei. (Owen, 1998). Chiar daca Eul nu este constient de motivele din spatele acestor emotii neplacute, el este obligat sa faca ceva in privinta lor. Eul poate obtine detensionarea prin substituirea cu ganduri sau actiuni mai acceptabile sau apeland la mecanismele de aparare. Este posibila si situatia ca supraeul sa ramana subdezvoltat, lasand individul fara linii directoare interioare. (Owen, 1998).

Relaia dintre cele trei subsisteme ale personalitii Frager i Fadiman (1984) descriu pe scurt aceste relaii ntre cele trei pri ale personalitii. Astfel, scopul cel mai nalt al psihicului este de a menine un nivel acceptabil al echilibrului dinamic care maximizeaz plcerea i minimalizeaz tensiunea. Energia folosit este originar din Idul primitiv i instinctual prin natura sa. Egoul, care se nate din Id, exist pentru a face fa n mod realist la impulsurile Idului. El este un mediator ntre forele Idului, Superegoului i cerinele realitii externe. Superegoul se nate din Ego i acioneaz ca o contrefor moral fa de preocuprile practice ale Egoului. El stabilete liniile directoare care definesc i limiteaz flexibilitatea Egoului.

30

Idul este total incontient iar Egoul i Superegoul, parial. Scopul practic al psihanalizei este de a ntri Egoul, de a-l face independent de restriciile Superegoului i de a capacitatea sa de a face fa coninuturilor reprimate sau ascunse n Id.

Anxietatea Sarcina eului este una dificila pentru ca este o biata creatura in serviciul a trei stapani si consecvent amenintata de trei surse: lumea externa, libidoul Idului si severitatea Supraegoului (Freud 1923/1962 cf. Ewen 2003). Egoul raspunde acestor amenintari prin anxietate. problema major a psihicului este de a face fa anxietii. Cu toate acestea, anxietatea deserveste si functii de auto-conservare. Ea pregateste individual pentru actiunea adecvata, asa incat o anumita cantitate este atat normal cat si dezirabila. (Owen, 1998). Freud a identificat anxietatea prin sursele sale. Anxietatea realista este cauzata de pericolul din mediu. Anxietatea nevrotica provine din suferinta rezultata dintr-un impuls al Idului puternic si periculos. Anxietatea morala este cauzata de acte sau dorinte ce violeaza standardele Binelui si Raului (Superego) si include sentimente de rusine si vinovatie. Anxietatea morala si nevrotica sunt mai dificil de manageriat pentru ca sunt intrapsihice. (Owen, 1998). Anxietatea se dezvolt n orice situaie (real sau imaginar) n care exist o ameninare asupra corpului sau psihicului prea mare pentru a fi ignorat, masterizat sau eliberat. Dup Freud (cf. Frager i Fadiman 1984) situaiile tipice ce cauzeaz anxietate sunt urmtoarele: a. Pierderea unui obiect dorit de exemplu, un copil care pierde un printe, un prieten apropiat sau un animal de companie. b. Pierdderea iubirii de exemplu, respingerea, eecul de a rectiga iubirea sau validarea unei persoane semnificative. c. Pierderea identitii - de exemplu, fricile de castrare, ridiculizarea public. d. Pierderea iubirii de sine de exemplu, dezaprobarea Superegoului fat de aciuni sau trsturi, care determin vinovie sau ura de sine. Ameninarea produs de aceste situaii sau de altele determin anxietatea. Exist dou modaliti majore de a descrete anxietatea. Prima este de a face fa situaiei n mod direct, prin rezolvarea problemelor, depirea obstacolelor, prin confruntarea sau fuga de amenintri i astfel, de a minimaliza impactul31

problemelor. Cealalt modalitate care apar de anxietate este prin distorsionarea sau negare situaiei ameninttoare. Egoul protejeaz ntreaga personalitate mpotriva ameninrii prin falsificarea naturii amenintrii. Modalitile prin care aceste distorsiuni sunt realizate poart denumirea de mecanisme de aprare. Mecanisme de aparare: reprimarea, formatiunea reactionala, deplasarea, proiectia, negarea, fantezia, rationalizarea, intelectualizarea, identificarea, regresia, sublimarea.

DEZVOLTAREA PERSONALITATII Stadiile psihosexuale Din momentul nasterii, cantitatea de libidou din Id cauta constant debusee. Copilul aflat in crestere trece printr-o serie de stadii psihosexuale, fiecare fiind caracterizat printr-o zona erogena particulara care serveste ca sursa principala de placere. Ewen (2003) descrie pe scurt aceste stadii:

Stadiul oral De la 0 la 12 luni, dorintele sexuale ale copilului sunt centrate in jurul regiunii orale (gura, buze, limba). Suptul sanului sau al biberonului ofera nu numai hrana, ci si placere. Insa, frustrarea si conflictul sunt inevitabile pentru ca mancarea nu apare intotdeauna in momentul foamei si pentru ca copilul trebuie eventual indepartat de la san si invatat sa nu-si mai suga degetul. Aceasta este una din primele lectii despre nevoia de a sublima instinctele si a satisface cerintele societatii.

Stadiul anal De la 12 la 18 luni, copilul capata un anumit control asupra expluziilor anale. Majoritatea libidoului se detaseaza de zona ora;la si se ataseaza zonei anale, copilul obtinand gratificare erotica din senzatiile corporale implicate in excretie. In plus, acum copilul exercita control asupra mediului prin acest proces de retinere a excrementelor. Daca copilul isi retine excrementele, aceasta este o forma de complianta, daca nu, este o forma de neascultare. Frustrarea si conflictul se centreaza in jurul educarii toaletei, un exercitiu dificil de auto-control.32

Stadiul uretral Acest stadiu nu este clar distinct de stadiul anal. Copilul trebuie sa invete sa controleze eliminarea urinei si conflictul apare din problema udatului patului.

Stadiul falic In jurul varstei de 2-3 ani, baiatul invata sa-si produca senzatii de placere prin stimularea manuala a organului sau sexual. Copilul devine acum iubitul mamei, simte atractie fata de mama si rivalitatea fata de tata. Acest set de atitudini duble fata de ambii parinti constituie Complexul lui Oedip. Emotiile oedipale sunt foarte puternice. Ele includ toate aspectele unei adevarate povesti de dragoste: pasiune, gelozie, dorinte disperate. Complexul lui Oedip poate conduce la conflicte severe. Copilului ii e frica ca aceste dorinte ilicite il vor priva de dragostea si protectia tatalui (care constituie una din nevoile cele mai puternice ale tatalui). Conform teoriei lui Freud, copilul descopera si diferentele intre sexe si trage o concluzie terifianta, aceea ca fetele initial aveau penis pe carel l-au piedut ca pedeapsa, si ca aceeasi soarta il asteapta si pe el daca persista in dorintele Oedipale. Pentru a elimina aceasta anxietate intensa de castrare, baiatul abandoneaza pornirile sale oedipale si le inlocuieste cu un set complicat de atitudini. El isi intensifica procesul identificarii cu tatal, dorind sa fie ca el si renuntand sa-l inlocuiasca. De asemena, baiatul, recunoaste ca nu poate face lucrurile pe care tatal sau le face (cum ar fi a se bucura de privilegii speciale cu mama sa), si invata sa invata sa cedeze in fata autoritatii. Acest lucru reduce anxietatea de castrare. Aceste identificari si prohibitii sunt incorporate in superego si ajuta la formarea sa. Teama de castrare nu poate fi aplicata la fete, astfel ca Freud explica complexul lui Oedip in termeni diferiti. Initial, fata se ataseaza puternic de mama sa hranitoare. Totusi, descoperirea faptului ca nu are penis, conduce la intense sentimente de inferioritate si gelozie. In mod tipic, fata isi va respinge mama pentru ca are acelasi defect, isi intensifica atasamentul fata de tata, isi priveste mama ca pe o rivala, si dezvolta o dorinta inconstienta de a compensa presupusa sa deficienta fizica avand copilul tatalui sau (un baiat). Pentru ca fetei ii lipseste amenintarea imediata si vitala a anxietatii de castrare, supraeul sau este mai slab si astfel, ea este mai predispusa la nevroze.

33

Perioada de latenta Pe la 5-6 ani, personalitatea este ferm formata. De la acest moment pana la pubertate, impulsurile erotice ale copilului devin mai putin accentuate. Sexualitatea capata forme mai securizante (cum ar fi afectiunea si identificarea), amnezia acopera amintirile sexualitatii infantile, si formatiunea reactionala determina copilul sa se indeparteze de membrii de sex opus. Perioada de latenta nu este un stadiu psihosexual in sine. Stadiul genital Stadiul genital este obiectivul unei dezvoltari normale si reprezinta adevarata maturitate. Narcisismul produce acum un interes mai sincer fata de ceilalti oameni.

Fixatia si tipologia caracteriala Pentru ca natura umana este in mod ereditar maligna, omul nu are o dorinta innascuta de a evolua spre mai bine, iar parintii trebuie sa forteze copilul sa treaca prin toate stadiile de dezvoltare. Aceasta sarcina este foarte dificile si o anumita cantitate de libido ramane inevitabil atasata (fixata) in zone erogene pregenitale. Atata timp cat majoritatea cantitatii de libidou ajunge in stadiul genital, exista suficienta energie psihica pentru a forma atasamente heterosexuale adecvate. Dar daca apar evenimente traumatice in timpul stadiilor pregenitale, cum ar fi respingerea parentala, o intarcare dura, atunci o cantitate excesiva de libido ramane fixata in acest stadiu. Copilul va respinge dezvoltarea ulterioara si va cere satisfactiile pe care nu le-a avut. Fixatiile excesive pot fi cauzate si de indulgenta excesiva a parintilor. Fixatiile pot lasa prea putin libido pentru heterosexualitatea matura, ceea ce va determina serioase tulburari psihologice. Este de asemena posibil ca personalitatea sa fie marcata de caracteristici ale stadiilor pregenitale, fara insa a fi clasificata ca patologica. (Owen, 1998).

34

Stadiul

Zona erogena

Durata

Sursa conflictului Hrana

Caracteristici de personalitate

Oral

Gura, buzele, 0-18 luni limba

Dependenta

(de

alimente,

substante, oameni) / independenta extrema sau suspiciozitatea

Anal

Anusul

1-3 ani

Educarea toaletei

Zgarcenie, avaritie / generozitate extrema; Dezordonare / ordonat; Incapatanare / consimtamant

Uretral Falic

Uretra Penis; clitoris

1-3 ani 2-5 ani

Udarea patului Complexul Oedip

Ambitie lui Vanitate/auto-dispretuire; nesabuire / timiditate, promiscuitate/castitate

Genital

Penis; vagin

Varsta adulta

Dificultatile inevitabile vietii

Interes sincer fata de ceilalti; ale sublimari eficiente

EVALUAREA TEORIEI LUI FREUD Owen (1998) a identificat urmtoarele critici aduse teoriei psihanalitice:a. Sexualitatea feminina. Convingerea lui Freud ca femeile sunt inferioare, au un superego slab si

sunt predispuse la nevroze, este considerate de aproape toti psihologii moderni ca fiind absurd. Aparent Freud avea prejudecati sexiste (asa cum era obisnuit in epoca sa), ceea ce facea dificila intelegerea psihicului feminin. Teoreticienii accentueaza astazi egalitatea si chir superioritatea femeilor in anumite aspecte cum ar fi longevitatea si abilitatea de a da nastere copiilor. Credintele psihanalitice ca orgasmul clitoridian este o forma pregenitala de sexualitate si ca orgasmul vaginal este singura versiune matura, au fost contrazise de cercetarile moderne.b. Sexualitate si rigiditate. Multi psihologi moderni considera accentul pus de Freud pe sexualitate

ca fiind excesiv. Ei nu sunt de acord ca toti oamenii trec prin complexul lui Oedip , ca toate nevrozele sunt cauzate de conflicte oedipale nerezolvate si ca toate simbolurile din vise sunt sexuale.35

Adesea pare ca teoria psihanalitica este construita astfel incat sa nu poata fi criticata. Daca nu ne putem aminti vreo trauma Oedipala, un Freudian ar spune ca aceste evenimente sunt reprimate. Daca un vis pare lipsit de aspecte sexuale, replica este ca materialul erotic amenintator a fost deghizat de variatele mecanisme de aparare. Orice dezacord cu interpretarea psihanalitica este intotdeauna vazuta ca rezistenta. Alte critici aduse teoriei freudiene au fost sintetizate de (Engler i Schultz 1999, 1986 cf. Munteanu 1997): Metoda de cercetare preponderent (studiul de caz) are limite serioase ce in de controlul variabilelor i de imposibilitatea replicrii n condiii controlate; Natura datelor culese Freud realiza notie privind desfurarea edinelor la cteva ore dup terminarea acestora; este posibil ca el s fi fost selectiv n reactualizare, iar dac totui notele erau exacte este imposibil de verificat acest lucru; Este imposibil s se determine validitatea povestirilor pacienilor; datele oefrite de acetia ar putea fi incomplete i inexacte; Eantioane mici i nereprezentative; Modul de analiz a datelor prea subiectiv; Accentul prea mare pus pe forele biologice, n calitate de modelatoare ale personalitii Viziunea degradant asupra femeilor.

Contributiile teoriei freudiene au fost sintetizate de Owen (1998). In ciuda controverselor legate de psihanaliza, Freud merita in totalitate locul sau in istorie. Urmatoarele aspecte ale teoriei freudiene reprezinta un progres major in efortul de a intelege personalitatea umana: Importanta inconstientului. Este astazi acceptata ideea ca o mare parte a personalitatii umane se afla sub nivelul constientizarii. Actele ratate si mecanismele de aparare sunt acceptate si recunoscute. Freud a descoperit tehnici valoroase de interpretare a viselor si a fost primul care a incorporat interpretarea viselor ca o parte formala a psihoterapiei.

36

-

Freud a dezvoltat prima metoda de psihoterapie, incluzand proceduri de aducere a materialului inconstient la nivelul constiintei. A identificat mecanisme imporatnte cum ar fi rezistenta si transferul.

-

A atras atentia asupra influentei pe care copilaria timpurie o are asupra dezvoltarii umane si a aratat cum multe dificultati ale vietii adulte sunt legate de conflictele nerezolvate ale copilariei.

-

A demonstrat ca durerea psihica (anxietatea) poate fi mai importanta decat durerea fizica.

II.2. TEORIA LUI CARL GUSTAV JUNG Psihologia analitic se focalizeaz pe stabilirea relaiilor dintre procesele contiente i cele incontiente i pe mbuntirea schimbului dinamic dintre acestea. Jung i-a dezvoltat propria coal de gndire cunoscut sub numele de psihologie analitic. Jung a fost un scriitor prolific preocupat de o arie larg de domenii, cum ar fi religiile orientale, mitologia sau alchimia, pe care le-a considerat eseniale pentru nelegerea funcionrii incontientului.

STRUCTURA PSIHICA Ca fenomen natura si obiectiv, psihicul si realitatea exterioara nu sunt separati prin bariere fixe ci constituie o unitate fundamentala definita de Jung ca unus mundus. Aceleasi legi intervin in microcosmosul psihic si in macrocosmosul realitatii, mai mult, aceeasi infinita complexitate (Minulescu 2001). Pornind de la necesara idee a unitatii functionale a psihicului, ceea ce exista sunt in primul rand structurile sale obiective, matriceale sau in termeni jungieni colective in masura in care se regasesc la omul generic, omul dintotdeauna si de pretutindeni. Din aceasta matrice care reprezinta virtualitatea dezvoltarii structurilor si functiilor psihismului individual, se desprinde psihismul subiectiv si se modeleaza in relatia cu evenimentele vietii si realitatea exterioara. Dualitatea dintre subiectiv si cognoscibil si obiectiv si incognoscibil in esenta, dar cognoscibil partial prin manifestari si constientizare, guverneaza ecuatia acestei unitati. Jung insista asupra considerarii realitatii psihicului,37

care are strutcura sa proprie, legile sale de formare, dezvoltare si functionare, dar care fac parte din realitatea unitara a lumii. (Minulescu 2001). Relatia dintre cele doua structuri, psihismul obiectiv si psihismul subiectiv, dintre constiinta si inconstient este de tip complementar: ...procesele inconstientului au o legatura de tip compensator cu constiinta. In mod expres am folosit cuvantul si nu constiintei, pentru ca incosntientul si constiinta nu sunt cu necesitate in opozitie ci complementare pentru a forma o totalitate care este sinele. (Jung apud. Minulescu 2001). Psihismul constient are o realitate imediata pentru individ si se constituie in cursul ontogenezei provenind din psihicul inconstient, care este mai vechi decat el si care functioneaza impreuna cu el, sau chiar in pofida sa. (Jung) O imagine relevanta pentru structura personalitatii ar fi o sfera. Suprafata vizibila a sferei, constiinta este aspectul psihicului despre care individul poate exprima evaluari, iar interiorul sferei, incosntientul, reprezinta necunoscutul, obscurul, tot mai imposibil de cunoscut pe masura ce ne apropiem de centru. In imediata apropriere a suprafetei, in interiorul ei, se constituie ceea ce se numeste inconstientul personal, in masura in care acesta se formeaza tot pe parcursul vietii individului, ontogenetic inainte si o data cu continuturile constiente si este relativ accesibil unei cunoasteri si integrari in constiinta. Inspre interior, vorbim in continuare, mergand spre un centru ipotetic, de incontientul colectiv, initial o virtualitate care cuprinde in germene dezvoltarilr posibile si care, in relatie cu formatiunile ontogenetice ale psihicului, poate suporta transformari semnificative (Minulescu 2001). Centrul insusi poate fi imaginat ca punctul de apartenenta la acea indisolubilitate a lumii, unus mundus ca realitate unitare. Celor trei niveluri ale psihicului, li se adauga in ecuatia mare a functionarii individului un al patrulea nivel, relatia sferei cu lumea exterioara a constiintei colective, ca realitate culturala a valorilor si formelor cunoscute de omenire. Acest model topografic include ca structuri generale arhetipurile si ca structuri particulare complexele.

1. Incontientul colectiv Jung considera c aa cum ne natem cu o motenire biologic, existp i una psihologic, ambele fiind determinani importani ai comportamentului i experienei. La fel cum corpul uman reprezint un muzeu de organe, fiecare avnd o perioad de evoluie n spate, ne putem atepta s gsim mintea

38

organizat n mod similar. Mintea nu poate fi un produs fr istorie la fel cum este i corpul n care ea exist (Jung, 1964, apud. Frager i Fadiman 1984). Incontientul colectiv sau transpersonal include coninuturi care nu provin din experiena personal. Jung afirma c mintea unui copil posed deja o structura care modeleaz i canalizeaz toat dezvoltarea ulterioar i interaciunile cu mediul. Aceast structur de baz este aceeai pentru toi copiii. Dei fiecare se dezvolt diferit i devine unic, incontientul colectiv este comun tuturor oamenilor i, de aceea, este unul (Jung 1951, cf. Frager i Fadiman 1984). Incontientul colectiv conine ntreaga motenire spiritual a evoluiei umane, care se nate din nou n structura creierului fiecrui individ. Mintea sa contient este un fenomen efemer care realizeaz toate adaptrile i orientrile provizorii...Incontientul, pe de alt parte, este sursa forelor instinctuale ale psihicului...cele mai puternice idei din istorie sunt adunate n arhetipuri (Jung 1971, apud. Frager i Fadiman 1984).

2. Arhetipurile i imaginile arhetipale

Arhetipurile sunt structuri fundamentale ale psihicului obiectiv; sunt forme fr coninut propriu care servesc la organizarea i canalizarea materialului psihic. Arhetipurile formeaz infrastructura psihicului. Paternurile arhetipale seamn cu paternurile gsite n formarea cristalelor. Nu exist doi fulgi de zpad exact la fel; totui fiecare fulg de zpad are o structur de baz n ase puncte. (Frager i Fadiman 1984). Coninuturile i experienele fiecrui psihic individual sunt unice, dar paternurile generale de acumulare a acestor experiene sunt determinate de parametrii universali i de principiile generatoare numite de Jung arhetipuri. Arhetipurile nu pot fi observate direct, dar care isi exercita influenta asupra continuturilor vizibile ale imaginilor arhetipale si complexelor, deci asupra comportamentelui si constiintei. Arhetipul ca atare este un model ipotetic si nereprezentabil, ceva asemenea din biologie. Astfel incat, Jung face distinctia intre arhetipul in sine si imaginea arhetipala (Minulescu 2001). Cu alte cuvinte, evenimentele mentale recurente traite de fiecare individ sunt determinate nu numai de istoria sa personala ci si de istoria colectiva a speciei ca intreg encodata in inconstientul colectiv. Daca arhetipul per se este doar un postulat, efectele arhetipale au o existenta la fel de reala ca realitate concreta, exterioara. Forma lumii in care este omul nascut este deja innascuta in el, spune Jung, ca o39

imagine virtuala. Astfel ca, parintii, sotia, copiii, nasterea si moartea sunt innascute in om ca imagini virtuale, ca aptitudini psihologice, categorii a priori care au un caracter colectiv, imagini ale parintilor, sotiei, copiilor in general si nu predestinari individuale. Acestor imagini le lipseste contiutul solid. Ele pot doar dobandi soliditate si eventual constiinta in intalnirea cu faptele empirice care ating aptitudinile inconstiente si le grabesc spre viata. Jung compara arhetipurile cu depozitele tuturor experientelor ancenstrale ale omului. Inafara acestor depozite pot exista amintiri mostenite care sunt determinate individiual (Minulescu 2001). Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale, profunde, formate prin actiunea arhetipurilor asupra experientei acumulate de individul concret. Ele au specific faptul ca intelesul lor este universal si generalizabil si exercita un efect afectiv de tip numinos, de sacralitate, respect, atractie. Manifestarea lor a condus omenirea spre mitologeme, exprimarea simbolica a acestor figuri la nivelul marilor creatii colective religiile, miturile, legendele, si, nu in ultimul rand, basmele si ritualurile popoarelor de pretutindeni. Miturile reprezinta expresia nemijlocita a inconstientului colectiv. In plan individual, expresia unor imagini arhetipale poate lua forma unor simboluri specifice in vise sau reverii in conditii de normalitate a functionarii psihice. In conditia de dereglare psihologica, se manifesta adesea direct in continuturile fantasmatice ale bolnavului (Minulescu 2001). Coninuturile unui arhetip pot fi integrate n contiin, dar arhetipurile nsele, nu. Arhetipurile rmn sursa pentru canalizarea energiilor psihice de-a lungul ntregii viei i n mod continuu trebuie manageriate (Jung, 1951 apud. Frager i Fadiman 1984). Fiecare structura major a personalitii este arhetip. Pentru intelegerea dinamicii interactiunilor dintre nivelele psihismului asa cum au fost descrise se opereaza o distinctie intre structurile identitatii propriu-zise, eul si umbra, si structurile relationale, persona si anima/animus (Minulescu 2001). Constiinta este unul dintre cele mai dificile subiecte ale psihologiei. Pentru Jung, constiinta si inconstientul sunt o pereche de complementare care au nevoie una de cealalta, fiecare avand sens doar in prezenta perechii. Constiinta si inconstientul sunt intr-un schimb continuu. Constiinta se contituie astfel ca o conditie transcendenta pentru lume, pentru cunoastere preconditia lumii este propria contiinta a omului. In acelasi timp, ca ultim produs al evolutiei, constiinta este centru al cunoasterii, localizare a resposabilitatii si a luarii deciziilor vitale pentru individ (Minulescu 2001).

Egoul este centrul contiinei i un arhetip major al personalitii. Egoul ofer un sentiment

al consistenei i direciei vieii contiente. El tinde s se opun la tot ce amenin consistena fragil a contienei i, de asemenea, tinde s planifice i s organizeze experiena omului. Centrul constiintei, a40

carui functie principala este de coordonare a continuturilor constiente, a ceea ce pot stii despre mine si pot directiona si controla, este Egoul. Egoul este singurul complex partial constient, complex a carui constituire treptata este pusa in miscare de la inceput prin arhetipul centralitatii, Sinele. Mai mult, odata cu constituirea acestui complex si functionarea sa cvasi-independenta ca punct central de coerenta si raportare a tuturor sensurilor pe care le diferentiaza contiinta, pot interveni diferite blocari, distorsiuni, regresii, slabiciuni si incoerente care tulbura relatia primordiala dintre eu si sine, respectiv functionarea axei eu-sine (Minulescu 2001). Egoul vrea explicaii ntotdeauna pentru a-i afirma existena (Jung, 1973 apud. Frager i Fadiman 1984). La nivelul Egoului exist doar aspecte contiente derivate din propria experien. In procesul natural al diferentierii psihice apare ca o prima necesitate constituirea complexului Eului prin care individul sa se constituie ca realitate de sine statatoare, care relationeaza cu alte persoane, cu realitatea exterioara si cu constiinta colectiva a lumii..Intr-o perrioada ulterioara, ca expresie a punerii in joc a contrariului, intervine necesitatea opusa, aceea de a relationa cu propria lume interioara, obiectiva, cu fortele si sensurile arhetipale ale inconstientului matriceal (Minulescu 2001). Persona, ca a doua structura relationala, reprezinta acea interfata incontienta sau

semiconstienta, un sistem complex de interrelatii constituit intre constiinta individuala si societate cu dublul rol de a realiza o impresie definita asupra altora si de a se adapta (Minulescu 2001). Persona este aparena omului n lume, este rolul pe care fiecare om i-l asum i prin care interacioneaz cu ceilali. Persona include rolurile sociale, tipurile de haine purtate i stilul individual de exprimare. Jung numea Persona arhetipul conformitii. Fiecare cultura construieste un sistem de valori si roluri recunoscute in planul societatii respective. In general, roluri sociale, precum cel de tata, mama, sot, sotie, copil, profesor, preot, etc contin moduri de comportament expectate si acceptabile in plan social. Comportamentul inseamna atitudini, conduite, expresivitate verbala si nonverbala, imbracaminte. Eul in formare se izbeste de aceste comportamente desfasurate prin relatiile cu ceilalti si prin amendarile celor din jur fata de propriile conduite. Alege diferite roluri integrandu-le mai mult sau mai putin in identitatea acceptata. In masura in care acestea i se potrivesc, deci reflecta abilitatile si calitatile Eului, ele vor facilita intr-adevar o relatie sociala normala (Minulescu 2001). Astfel, Persona, n polul su pozitiv, servete la protecia Egoului i s psihicului de forele sociale i, de asemenea, este un important instrument de comunicare. Persona are ca prim sens tocmai capacitatea de a diferentia intre rolurile sociale si adecvarea eului la acestea pentru a intermedia o comunicare sociala in care cei doi poli, eul si celalalt, sunt recunoscuti si41

traiti ca diferiti. Exista insa situatii de proasta functionare a personei datorate fie unei excesive dezvoltari a acesteia, fie unei dezvoltari inadecvate, insuficiente, fie datorita identificarii cu persona pana la a pune semnul egalitatii intre imaginea de sine si rolul social principal al individului (Minulescu 2001). Astfel, n polul su negativ, Persona poate determina individul s triasc la nivel de faad i de roluri sociale superficiale. Simbolurile utilizate pentru Persona includ obiectele de accesoriu, simboluri ale rolului ocupaional, simboluri de statut.

Umbra. In procesul de diferentiere si constituire a eului se formeaza si alter-egoul, ca parti

rejectate ale identitatii personale. Acest complex inconstient este numit Umbra si continua sa poarte un sens al identitatii personale, partea neacceptata si inacceptabila a acesteia, de obicei asociindu-se cu un sentiment de vinovatie (Minulescu 2001). Umbra este o form arhetipal care servete ca focus pentru materialul care a fost reprimat din contiin; include toate tendinele, dorinele, amintirile i experienele respinse de individ ca fiind incompatibile cu persona i contrare standardelor i idealurilor sociale. Umbra este un fel de sine negativ. Cu ct este mai puternic Persona i individul se identific cu ea, cu att el i neag alet pri ale personalitii sale. Multe dintre aspectele umbrei disociate in copilarie sunt necesare pentru functionarea sanatoasa a adultului. Astfel, de exemplu, agresivitatea si impulsurile sexuale sunt cel mai adesea disociate si raman astfel la un stadiu primitiv de expresie, fara sa aiba sansa de a fi dezvoltate si diferentiate prin constientizare. In umbra pot fi blocate si alte aspecte reprimate educational, de exemplu, chiar expresia directa a inteligentei spontane a copilului, devalorizarea atributelor fizice, etc., dinamica care se insoteste de regula de sentimente de inadecvare, inferioritate (Minulescu 2001). n vise Umbra poate aprea sub forma unui animal ntunecat, primitiv, ostil. Cu ct coninuturile umbrei sunt mai contiente, cu att mai puin domin personalitatea individului. Umbra este o parte integrant a naturii umane i nu poate fi pur i simpul eliminat. Fiecare poriune reprimat a Umbrei reprezint o parte a personalitii; n msura n care aceste coninuturi rmn incontiente, omul se limiteaz pe sine nsui. Umbra nu este doar fora negativ a psihicului; este depozitarul energiei sexuale, a spontaneitii i vitalitii, precum i sursa major a energiilor creative.

Complementar