psi dosar

26

Click here to load reader

Upload: balan-anca

Post on 10-Aug-2015

62 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

documente

TRANSCRIPT

Page 1: PSI DOSAR

Cadru tehnic,

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

CAPITOLUL 1

Obligaţiile cadrului tehnic cu atribuţii privind punerea în aplicare, controlul şi supravegherea

măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Principalele obligaţii ale acestuia sunt:a) verifică în teren,cel puţin o dată pe semestru, respectarea normelor P.S.I. şi de dotare,

îndeplinirea la termen a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;b) acţionează pentru înlăturarea pe loc a neajunsurilor constatate în respectarea

normelor;c) aduce la cunoştinţă instituţiei situaţiile deosebite şi propune măsuri pentru

soluţionarea lor;d) verifică modul de întreţinere şi funcţionare a stingătoarelor şi celorlalte mijloace de

prevenire şi stingere a incendiilor existente în dotarea instituţiei, precum şi cunoaşterea modului de folosire a acestora de către personalul desemnat;

e) execută exerciţii de intervenţie în caz de incendiu şi de evacuare a persoanelor şi bunurilor materiale. Prezintă concluziile desprinse conducerii instituţiei, făcând propuneri concrete şi măsuri de apărare împotriva incendiilor, cu termene şi responsabilităţi;

f) întocmeşte în proiect planul de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi planul de alarmare-evacuare in caz de incendiu şi îl supune spre aprobare conducerii instituţiei;

g) elaborează tematica anuală de instruire periodică a personalului angajat, după aprobarea ei execută instructajul cu personalul nou angajat, face propuneri pentru materiale şi acţiuni intructiv-educative, pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi participă la testarea periodică a personalului asupra regulilor, atribuţiilor, măsurilor, sarcinilor ce-i revin pe linie de PSI.

h) participă la acţiunile de stingere a incendiilor în instituţie şi la înlăturarea urmărilor avariilor, exploziilor, calamităţilor naturale, la stabilirea măsurilor de securitate P.S.I ce trebuie luate pentru repunerea în funcţiune în cel mai scurt timp.

i) face propuneri pentru sancţionarea salariaţilor vinovaţi de nerespectarea măsurilor şi reglementărilor P.S.I.

j) colaborează cu organele de pompieri în domeniul apărării împotriva incendiilor.k) duce la îndeplinire întocmai şi la timp, deciziile şi hotărârile date de către conducerea

instituţiei.

Page 2: PSI DOSAR

Cadru tehnic,

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

CAPITOLUL 2

OBLIGAŢIILE GENERALE ALE PERSONALULUI

Obligaţiile legale ce decurg din O.G.R. nr. 60/1997, aprobată prin Legea 212/1997, modificată prin O.G.R. nr.114/2000.

Art. 23. – Fiecare salariat indiferent de natura angajării, are în procesul muncii următoarele obligaţii principale:

a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţa, sub orice forma, de patron sau de persoanele desemnate de acesta;

b) să utilizeze, potrivit instrucţiunilor date de patron sau de persoanele desemnate de acesta, substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele de lucru;

c) să nu efectueze manevre şi modificări nepermise ale mijloacelor tehnice de protecţie saude intervenţie pentru stingerea incendiilor;

d) să comunice, imediat patronului ori persoanelor împuternicite de acesta orice situaţie pe care este îndreptăţit să o considere un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizata la sistemele de protecţie sau de intervenţie pentru stingerea incendiilor;

e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de patron, atât cât îi permit cunoştinţele şi sarcinile sale, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

f) să acorde ajutor, atât cât este raţional posibil, oricărui alt salariat aflat intr-o situaţie de pericol.

Salariaţii răspund potrivit legii pentru cunoaşterea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, fiind obligaţi:

a) să participe la instructajele, exerciţiile şi aplicaţiile practice de intervenţie în caz de incendiu, avarii, accidente, calamităţi naturale şi catastrofe pentru salvarea oamenilor, stingerea incendiilor şi limitarea pagubelor;

b) să respecte regulile stabilite cu privire la fumat (să nu fumeze şi să nu introducă ţigări, chibrituri, brichete, alte materiale sau produse care ar putea produce incendii ori explozii), folosirea focului deschis şi la executarea lucrărilor cu pericol.

c) să îndeplinească la termen măsurile din planul de apărare împotriva incendiilor şi să anunţe de îndată şefii ierarhici în cazul sesizării unei urgenţe de incendiu, explozii ori alte asemenea evenimente.

Page 3: PSI DOSAR

Cadru tehnic,

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

CAPITOLUL 3

TEMATICA ORIENTATIVĂ PENTRU CONTROLUL RESPECTĂRII NORMELOR DE PREVENIRE ŞI STINGERE

A INCENDIILOR

Controlul, ca modalitate principală şi eficientă care asigură verificarea respectării normelor de P.S.I., va viza:

a) depistarea şi înlăturarea operativă a pericolelor şi cauzelor de incendiu, precum şi a condiţiilor care le generează.

b) stabilirea şi luarea de măsuri concrete pentru înlăturarea neajunsurilor constatate şi respectarea normelor, normativelor şi a altor prescripţii tehnice şi dispoziţii referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor;

c) acordarea de sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate în soluţionarea unor probleme de prevenire şi stingere a incendiilor sau conexe cu acestea.

d) tragerea la răspundere a celor vinovaţi de abaterile şi neajunsurile manifestate in activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor.

e) Cunoaşterea nemijlocită a gradului real de protecţie împotriva incendiilor asigurat în instituţii şi adoptarea celor mai corespunzătoare măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor .

Funcţie de modul de verificare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, de problematica urmărită sau de participanţi, controalele de prevenire a incendiilor pot fi: de fond (totale, prin sondaj, prin acţiune, tematice, de verificare, operative, individuale, colective), comune (mixte) şi complexe.

In acest scop, în cadrul problematicii de control, se vor include:1) problemele tehnologice, instalaţii, utilaje şi aparate electrice;2) aparatura de automatizare, măsură şi control;3) masuri P.S.I. la noile investiţii, modernizări, transformări, dezvoltări sau

schimbări de destinaţie;4) organizarea P.S.I. pe locurile de muncă;5) echiparea cu instalaţii, maşini, utilaje şi alte mijloace tehnice de prevenire şi

stingere a incendiilor şi starea de întreţinere şi funcţionare a acestora;6) nivelul de pregătire al salariaţilor pe linia activităţii de P.S.I..

Page 4: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

CAPITOLUL 4

PRINCIPALELE PROBLEMEcare trebuie avute în vedere la organizarea apărării

împotriva incendiilor la locurile de muncă

1. Stabilirea regulilor şi măsurilor generale şi a celor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor .

2. Sarcinile şi obligaţiile ce revin salariaţilor (şefi şi subordonaţi) pentru recomandarea şi respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor .

3. Precizarea ordinii în care se va face alarmarea salariaţilor, anunţarea incendiilor la serviciile publice de pompieri civili, companii de pompieri militari şi a mijloacelor folosite în acest scop.Variantele adoptate vor avea în vedere schimburile în care se lucrează, prezenţa salariaţilor în care se lucrează cu personal redus sau cu întregul personal.

4. Indicarea măsurilor ce necesită a fi întreprinse pentru :a) evacuarea oamenilor şi bunurilor materiale;b) limitarea propagării incendiilor;c) punerea în funcţiune a mijloacelor de stingere.

5. Intocmirea planurilor de evacuare, schemelor şi dispozitivelor de intervenţie,din care să rezulte:- căile de evacuare;- depozitarea produselor;- amplasarea mijloacelor de protecţie la foc;

6. Stabilirea măsurilor ce necesită a fi luate de către factorii de conducere, ceilalţi salariaţi la producerea evenimentului, după alarmare, la sosirea forţelor chemate;

7. In zilele nelucrătoare, cu program redus ori alte situaţii, în funcţie de specificul fiecărei unităţi, măsurile operative ce necesită a fi luate vor fi stabilite la nivelul fiecărei unităţi, acestea fiind analizate în prealabil şi cu organele de pompieri şi de specialitate.

Cadru tehnic,

Page 5: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

CAPITOLUL 5

PLAN ANUAL DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞISTINGEREA

INCENDIILOR

1. Întocmirea planului de autoapărare împotriva incendiilor pe anul în curs.Verificarea stingătoarelor şi a mijloacelor de prevenire şi stingere a incendiilor;

Termen – Răspunde –

2. Verificarea instalaţiilor utilitare (electrice, sanitare, termice, gaze, etc.) Termen – Răspunde –

3. Verificarea întocmirii organizarii apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă; Termen – Răspunde –

4. Verificarea respectării normelor de p.s.i.de către salariaţi;Termen – Răspunde –

5. Verificarea modului de efectuare a instructajului periodic şi a consemnării acestora în fişele individuale ;

Termen – Răspunde –

Cadru tehnic,

Page 6: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

Anexa nr. 1

Nr. din

Decizia nr.

In baza prevederilor art.4 lit.a şi art.46 din Dispoziţii Generale de Ordine Interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor – D.G. P.S.I. – 001 se reglementează lucrările cu foc deschis în spaţiile aparţinând astfel :

A). Se stabilesc următoarele locuri unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis ( topirea bitumului, arderea reziduurilor combustibile, curăţiri prin ardere, operaţiuni de sudură prin lipire, etc. )

A1) Magazia de lângă pichetul PSIA2) Se stabilesc următoarele persoane pentru supravegherea lucrărilor cu foc

deschis în locurile prevăzute la A1.-

- B). Se stabilesc următoarele locuri ( zone) cu pericol de incendiu în care este interzisă

utilizarea focului deschis-

C). Au dreptul să emită permis de lucru cu foc următoarele persoane:-

D ) . P r ocedu r a de e m ite r e, s e m na r ea, aduce r ea la cuno ş tinţă ş i pă s t r a r e a permisului de lucru cu foc:

Permisul de lucru cu foc se întocmeşte în două exemplare, dintre care unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent. Se va utiliza formularul de Permis de lucru cu foc aprobat prin Normele Generale de PSI emise de M.I. cu ord. 775/98. ( se anexează prezentei decizii )Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi. La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului.

E ). Se vor p r e l uc r a cu execu t an t u l l uc r ă r i i de l uc r u cu f oc î na i n t e de î ncepe r ea l uc r ă r ii , urm ătoar ele ins tr ucţiuni specifi ce de PSI la as tfel de lucr ăr i:

Şe f ul s ec t o r u l ui de ac ti v i t a t e, a t e li e r , s ec ţi e, depo z it , i n s t a l a ţi e, î n ca r e s e execu t ă ope r a ţi uni cu f oc de s ch i s , a r e ob li ga ţi a s ă a s i gu r e m ă s u r i pen t r u :

Pregătirea locului, numai după ce s-au luat, după caz, măsuri pentru evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de

Page 7: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

conducte sau a utilajelor; aerisirea sau ventilarea spaţiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiuInstruirea personaluluiControlul după terminarea lucrăriiÎn cazul lucrărilor cu foc deschis care se execută în instalaţii şi în alte zone cu risc ridicat de incendiu sau de explozie, persoana cu atribuţii de conducere va dispune luarea şi altor măsuri de protecţie specifice.Echipamentul şi aparatele utilizate pentru executarea lucrărilor cu foc deschis trebuie să fie în bună stare de funcţionare. De îndeplinirea acestei cerinţe răspunde executantul.Toate echipamentele şi aparatele de sudură se întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului, proprietarul acestora trebuie să facă dovada efectuării întreţinerii şi verificării lor la termen.

P r egă ti r ea l ocu l ui unde u rm ea z ă s ă s e execu t e ope r a ţi a de s ud a r e s au t ă i e r e cu fl acă r ă oxiacet ileni că pr es upune:

Înconjurarea acestuia cu panouri necombustibile cu înălţimea de minim 2 m şi bine ancorate de podeaProtecţia pardoselii din material combustibil cu un strat de nisip de 2 cm grosime, cu tablă sau plăci din materiale necombustibileÎndepărtarea materialelor şi substanţelor combustibile transportabile la o distanţă de ce cel puţin 10 m de locul sudării sau tăieriiCurăţarea pieselor vopsite pe o porţiune de cel puţin 100 mm de o parte şi de alta în jurul punctului de lucruUmezirea cu apă sau protejarea cu panouri incombustibile a materialelor şi elementelor de construcţie combustibile fixe pentru a fi ferite de contact cu scântei sau brocuri de sudură, etc

Înlăturarea posibilităţilor ca sursele de foc să intre în contact cu materialele care se află în încăperile adiacente sau la cota inferioară, prin acoperirea sau obturarea golurilor ori orificiilor din pardoseală şi pereţi cu plăci sau dopuri incombustibile.Amplasarea la distanţe de siguranţă a generatorului de acetilenă transportabil şi a buteliei de oxigen, astfel: cel puţin 10 m între acestea şi locul de sudură sau orice sursă de foc deschis şi respectiv 5 m între ele.Dotarea cu mijloace de primă intervenţieAsigurarea prezenţei persoanei desemnate să supravegheze lucrările cu foc deschis Generatoarele de acetilenă transportabile se instalează, de regulă în aer liber, în afara încăperii unde se sudează şi ferite de razele solare sau de sursele de foc deschis

Î n mod excep ţ ional, s e admite in s tala r ea unui s ingur gene r ator de acetilenă t r an s po r tabil numai în încăpe r i în ca r e s e execu t ă luc r ă r i de r epa r aţii, montaj s au înt r eţine r e cu ca r acter te m po r a r , cu r e s pect a r ea u r mătoa r el o r condiţi i :

Debitul maxim de acetilenă să nu depăşească 3,2 m3/h Generatorul să fie verificat şi să posede marca de timbru Încărcătura de carbid să nu fie mai mare de 4 kgÎncăperea să aibă un volum minim de 350 m 3 şi să fie bine ventilatăSă existe posibilitatea asigurării distanţelor de siguranţelorSă se realizeze pe toată durata amplasării generatorului în încăpere, oprirea funcţionării eventualelor utilaje care lucrează cu flacără sau produc scânteiLucrările de sudare la instalaţii, rezervoare, recipiente şi conducte prin care s-au vehiculat şi în care s-au depozitat substanţe combustibile sau vapori inflamabili, se vor executa numai după

Page 8: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

golirea, aerisirea, spălarea, umplerea cu apă sau gaz inert, izolarea acestora prin flanşe oarbe de restul instalaţiilor şi după efectuarea analizelor de laborator.Piesele, instalaţiile şi materialele la care se vor executa operaţiuni de sudare sau tăiere se vor curăţa în prealabil de materiale combustibile, cum sunt uleiurile, textilele, etc.

Î n timpul executării lucrării trebuie să se asigure:

Supravegherea permanentă şi cu atenţie a flăcării, a dispersiei şi a traiectoriilor scânteilor sau particulelor de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldurăStrângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau apăÎnchiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata întreruperii este de 10 minuteInterzicerea agăţării arzătoarelor ( chiar stinse ) de buteliile de oxigen sau de generatorul de acetilenăNeefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau urcări pe schele, scări, etc.Evacuarea carbidului din generator în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai îndelungată

După terminarea lucrării, trebuie să se asigure următoarele:

Verificarea minuţioasă a locului unde s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu

Descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de măsuri în consecinţăVerificarea la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a situaţiei existente la locul unde s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiereDepozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor şi materialelor folositeReamplasarea pe poziţii iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore de la terminarea lucrărilorColectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora într- un loc special amenajat

Aceste instrucţiuni vor fi ţinute de executant asupra lui împreună cu permisul de lucru cu foc pe timpul executării lucrării cu foc.

Director,Anexa nr. 3

Nr. Din

Page 9: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

DECIZIE nr. Subsemnatul , director , în baza OMAI

712/2005 stabilesc următoarele măsuri obligatorii privind instruirea pe linie de PSI:

I . Executantul i n s tructaje l or Se desemnează pentru executarea instructajelor: IFRIM A. I n s t ruc t a j u l i n t roduc ti v general Cadrul tehnic PSI ( persoana stabilită pentru controlul şi supravegherea măsurilor de

apărare împotriva incendiilor, potrivit art. 19 litera g din OGR 60/97).B. In s t ruc t a j ul s pec i f i c l ocu l ui de m uncă

Cadrul tehnic PSI C. In s t ruc t a j ul per i od i c

Instructajul periodic se execută:- pentru personalul - de către cadrul tehnic PSI

D. I n s t ruc t a j u l s pec i al pen t ru l ucrări per i cu l oa s e Instructajul se execută:- privind tehnologia de execuţie de către conducătorul formaţiei de lucru- privind condiţiile tehnologice de către conducătorul locului de muncă.Efectuarea instructajului special pentru lucrări periculoase se consemnează, după caz, în

permisul (autorizaţia) de execuţie a lucrării, registrul de tură sau în fişele individuale.E. I n s t ruc t a j u l pen t ru per s ona l ul d i n afara un it ă ţi i

Se execută de către personalul tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

II . I n s tru i rea Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se va executa astfel:

A. I n s t ruc t a j u l i n t roduc ti v general 1. Durata instructajului-minim 8 ore2. Categorii de personal ce participă:

a) noii angajaţi la muncă( contract de muncă, convenţie civilă, etc.)b) salariaţi transferaţi sau detaşaţi de la o unitate la alta c) lucrători sezonieri, temporari sau zilierid) elevi, studenţi aflaţi în practică

3. Conţinutul instructajului:a) acte normative generale:

- OGR 60/97 art.1 la 11, art 23- D.G.P.S.I.- 001 cele 5 decizii de reglementarea ordinii interioare pe linie de

P.S.I.-Norme Generale de PSI ord. 775/98 MI.- cap. III

b) acte normative specifice:- normele PSI şi de dotare valabile în unitate, capitolul corespunzător obligaţiilor PSI pentru personalul din categoria instruită.

c) modul de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor- plan de intervenţie- plan de evacuare- plan de depozitare- exemplul de organizare a intervenţiei la locul de muncă

Page 10: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

d) forme şi metode specifice de PSI- controale PSI ( interne din societate şi externe, exemplul pompierii militari)- modul de sancţionare al încălcărilor la normele PSI (contravenţionale sau

infracţionale).- măsuri de îmbunătăţire a PSI, cu termene şi responsabilităţi- forţe de intervenţie: personalul de la locul de muncă, SPC (propriu sau convenţie),

pompieri militarie) mijloacele tehnice de PSI existente şi modul de utilizare a acestora:

- instalaţii speciale de: semnalizare incendii, stingere incendii- instalaţii de stingere cu hidranţi ( interiori, exteriori ) şi modul de echipare a

acestora (teoretic şi practic).- stingătoare portabile şi transportabile, descriere sumară a construcţiei şisubstanţelor de stingere utilizate şi descrierea amănunţită a modului de punere în funcţiune.

f) modul de acţiune în cazul observării unui incendiu şi anunţarea lui:- data şi ora observării incendiului- locul evenimentului- mijloace de anunţare (telefon, sonerie )- persoana care a anunţat incendiu- alarmare forţe proprii- anunţare pompieri militari- alarmarea conducerii societăţii- alarmare alte forţe (dacă este cazul)

g) acţiunile ce trebuie întreprinse după perceperea alarmei de incendiu:- evacuarea persoanelor din construcţia, instalaţia incendiată şi alarmarea

persoanelor din construcţiile vecine.- evacuarea materialelor periculoase (explozibile, recipiente sub presiune,

recipiente cu gaze sau lichide inflamabile)- evacuarea materialelor ce înglobează valori mari.- evacuarea materialelor combustibile din calea de propagare a incendiului.

At en ţ i e : Evacuările atât de personal cât şi de materiale se vor face în locuri special stabilite, în afara spaţiilor unde s-ar putea propaga incendiul, dar şi în afara spaţiilor rezervate forţelor de intervenţie.

Acţionarea cu mijloace iniţiale de combatere a incendiului (stingătoare, hidranţi, instalaţii speciale) din dotarea spaţiilor afectate.At en ţ i e : Acţiunile se pot efectua simultan (ex.: evacuare persoane şi intervenţie folosind mijloacele de primă intervenţie), ordinea înscrisă este cea a priorităţilor.4. Instructajul se finalizează cu un test grilă de minimum 10 întrebări, la care sunt necesare 70% din răspunsuri să fie corecte. Nu vor fi admise la lucru persoanele ce nu îndeplinesc criteriile de cunoştinţe minime. Se va repeta testul de câte ori va fi nevoie.

B. In s t ruc t a j ul s pec i f i c l ocu l ui de m uncă 1. Durata instructajului: minim 8 ore2. Categorii de personal ce participă:

a) noii angajaţi la muncă( contract de muncă, convenţie civilă, etc.)b) salariaţi transferaţi sau detaşaţi de la o unitate la alta c) lucrători sezonieri, temporari sau zilierid) elevi, studenţi aflaţi în practică

3. Conţinutul instructajului:a) caracteristicile fizico-chimice şi clasele de periculozitate ale substanţelor, materialelor şi produselor utilizate la locul de muncă.b) cauzele potenţiale şi riscurile (pericolele) de incendiu şi/sau explozie specifice locului de muncă, măsuri de prevenire a acestora.

Page 11: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

c) descrierea, funcţionarea şi modul de urmărire şi de intervenţie la instalaţiile şi sistemele de siguranţă ale maşinilor şi utilajelor de la locurilede muncă, inclusiv la cele de prevenire a incidentelor şi avariilor tehnologice. d) conţinutul instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor şi a planurilorde intervenţie specifice.e) descrierea, funcţionarea, amplasarea şi modul de acţionare a instalaţiilor,utilajelor, aparatelor, dispozitivelor şi mijloacelor de protecţie împotriva incendiilor.f) sarcinile specifice care îi revin persoanei instruite pentru prevenirea incendiilor, evacuarea persoanelor şi a bunurilor şi pentru anunţarea şi stingerea incendiilor.

4. Instructajul se finalizează cu un test grilă de minimum 10 întrebări, la care sunt necesare 70% din răspunsuri să fie corecte. Nu vor fi admise la lucru persoanele ce nu îndeplinesc criteriile de cunoştinţe minime. Se va repeta testul de câte ori va fi nevoie.

C. In s t ruc t a j ul per i od i c: 1. Durata instructajului: minim 2 ore2. Intervalul între două instructaje periodice:a) lunar - pentru personalul muncitor cu funcţii de execuţie sau operativeb) la trei luni - personalul cu lucrează direct şi nemijlocit la aparate, maşini, utilaje şi instalaţii tehnologice şi având pregătirea: tehnicieni, maiştri, subingineri, ingineri, cercetători, specialişti, personal din laboratoare, etc.c) la 6 luni - restul personalului (directori, personal TESA, funcţionari, personal muncitor fără funcţii de execuţie sau operative).d) instructajul periodic se va face obligatoriu în următoarele cazuri:

- când un salariat a lipsit mai mult de treizeci de zile calendaristice de la locul de muncă.- când sau adus modificări procesului tehnologic sau au fost introduse noi tehnologii.- la reluarea activităţii după producerea unui eveniment negativ (incendiu, explozie, calamitate naturală, avarie).- când au apărut modificări ale legislaţiei specifice domeniului apărării împotriva incendiilor sau conexe acesteia.

D. I n s t ruc t a j u l s pec i al pen t ru l ucrări per i cu l oa s e. 1.Durata: minim 15 min.2. Instructajul se execută la:

- lucrări de sudare- lucrări de tăiere sau lipire cu flacără- lucrări care pot provoca scântei mecanice- lucrări care pot provoca scântei şi arcuri electrice sau scurt circuite- lucrări de topire a bitumului sau asfaltului.- lucrări de curăţare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau

conductoare electrice.- lucrări pentru distrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduuri nerecuperabile sau

neutilizabile.- lucrări la care se utilizează foc deschis (dezgheţări, decongelări, aprinderea cuptoarelor tehnologice, cazanelor, etc.)- punerea ori repunerea în funcţiune a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice care prezintă risc foarte mare de incendiu sau oprirea acestora.- aplicarea unor materiale de protecţie din care se pot degaja cu uşurinţă vapori şi gaze

inflamabile sau explozive.- curăţarea interioară a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare în care au

fost stocate, prelucrate sau vehiculate produse combustibile, etc.- prelevarea de probe din recipiente sau instalaţii care conţin substanţe periculoase.

Page 12: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

E. I n s t ruc t a j u l pen t ru per s ona l ul d i n afara s oc i e t ă ţi i 1. Durata: minim 15 minute2. Persoanele care participă:

a) personalul societăţilor comerciale de construcţii-montaj şi instalaţiib) personalul societăţilor comerciale de reparaţii, revizii, întreţinere şi de service.c) conducătorii auto şi personalul aparţinând căilor ferated) personalul de pază aparţinând altor societăţi comerciale sau firme specializate. e) vizitatori în grup de minim 5 persoane

3. Se stabilesc, prin act de autoritate al patronului, locurile cu risc de incendiu şi/sau de explozie din incintă pentru care se execută instructajul.4. Problematica instructajului:

- prezentarea procedurilor specifice instructajului introductiv general pentru persoanele prevăzute la pct. 2 litera a) şi b).- prezentarea procedurilor din cadrul instructajului specific locului de muncă pentru persoanele prevăzute la pct. 2, litera c) şi d).- prezentarea unei proceduri special întocmite pentru persoanele prevăzute la pct. 2 litera e), prin care, acestea sunt instruite sumar ( max. 15 minute), asupra principalelor reguli de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le respecte şi sunt atenţionate asupra unor pericole existente în anumite locuri de pe traseul parcurs.

5. Consemnarea efectuării instructajului se face într-un proces verbal întocmit în acest scop, care să conţină problematica prezentată, însoţit de tabele cuprinzând numele, prenumele şi semnătura persoanelor instruite.

III. F i na li za r ea i n s t ruc t a j e l or A . Con s e m narea i n s t ruc t a j e l or: a) Fişă individuală de instructaj PSI

- instructajul introductiv general- instructajul la locul de muncă- instructajul periodic- instructajul special pentru lucrări periculoase (după caz)- instructaj la conversia profesională b)

Registru de predare-primire a schimbului- instructaj pe schimb- instructajul special pentru lucrări periculoase (după caz)

c) Procese verbale de instruire:- instructaj pentru persoanele din afara societăţii d)

Permis de execuţie a lucrărilor periculoase:- instructajul special pentru lucrări periculoase (după caz)

B. Testele impuse de OMAI 712/2005se păstrează de către persoanele desemnate pentru efectuarea instructajelor. Se păstrează pe o perioadă de 24 luni.

Director ,

Page 13: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

TE M AT I C A A N U A L Ă D E I N S T R U I R E P ER I O D I C Ă A P ER S O N A LU L U I AN G A J A T

Tematica şi graficele anuale de instruire:a) I n s t ruc t aj l unar .

Nr. Crt

.

Luna Tematica Bibliografie Durata în ore

0 1 2 3 41 Ianuarie a) Tematică generală : art. 1 la art. 11 şi art. 23

OGR 60/97, DGPSI 001 (cele cinci decizii) şi capI şi II din Norme Generale PSI ord. 775/98........................................................................b) Tematici specifice: obligaţiile generale şi specifice ce revin categoriilor de salariaţi instruiţi........................................................................c) Modul de utilizare a mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de muncă (hidranţi,stingătoare portabile şi când este cazul instalaţiispeciale de PSI ).

- OGR 60/97- DGPSI 001- ord.MI 775/98............................- Norme PSI depar- tamentale ( specifi- ce)..............................- Instrucţiunile de folosire a tehnicii respective

1......

0,5

.............

0,5

2 Februarie a) Tematica generală: evacuare persoane, depozite materiale, intervenţii la incendii

b) Tematică specifică: evaluarea riscului de incendiu, cauze potenţiale de incendiu la locul de muncă. Norme, reguli şi măsuri de prevenire şi înlăturare a acestora.

- Plan de evacuarePlan de depozitarePlan de intervenţii

-Plan de inter-venţie-Instrucţiuni teh-nice interne (ITI)- Organizarea auto-apărării împotriva incendiilor

1

1

3 Martie a) Tematica generală: evacuarea fumului în caz de incendii. Pericole pentru oameni.

........................................................................ b)Tematica specifică: reguli specifice de pre- venire a incendiului pentru locul de muncă utilizat.

- Norme GeneralePSI art 19 ord.775/98 MI- P 118-99 cap. aferent..............................- Norme PSI depar- tamentale specifice

0,5

................

1,5

4 Aprilie a) Tematica generală: stabilirea şi sancţionareacontravenţiilor PSI........................................................................b) Tematică specifică: căi de acces, planul de evacuare a locului de muncă, intervenţie la locul de muncă (cunoaştere, protejare, măsuri PSI specifice)........................................................................c) Activitate practică: echiparea şi utilizarea unui hidrant de incendiu interior (fiecare participant vaexecuta minim o echipare)

- OGR 60/91HGR 678/98..............................- Secţiunea 4 dinNorme Generale PSI- Ord. 775/98 MI..............................

0,5................

0,5

................

1

Page 14: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

5 Mai a) Tematica generală: protecţia golurilor la propagarea incendiilor (uşi rezistente la foc,instalaţii speciale, etc.)........................................................................b) Tematică specifică: instalaţii electrice de forţă şi iluminat specifice locului de muncă (cunoştinţe tehnice generale şi concrete)........................................................................c) Activitate practică: echiparea şi utilizarea unui hidrant de incendiu exterior (fiecare participant va executa minim o echipare).

- P 118 - 99

..............................

..............................

0,5

................

0,5

................

16 Iunie a) Tematica generală: norme de PSI la exploatarea

construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări.........................................................................b) Tematică specifică: modul concret de alarmare în caz de incendiu (sarcini pe funcţii sau persoane)......................................................................... c) Exerciţiu de evacuare a locului de muncă

- Cap. III din NormeGenerale PSIord.775/98 MI..............................- vezi cap. A pct. 3, litera f din prezentulmaterial...............................

1

................

0,5

................0,5

7 Iulie a) Tematica generală: instrucţiuni pentruutilizarea gazelor naturale.........................................................................b) Activitate practică: instructaj privind primul ajutor cu accent pe arsuri şi intoxicaţii cu fum

Anexa 17 dinNormativ I 6-98..............................

1................

1

8 August a) Tematica generală: diminuarea riscului de incendiu.(ex. control PSI, măsuri în urmacontrolului, responsabilităţi, termene, rezol-vare sau sancţionare).

b) Tematica specifică: mijloace de protejare a oamenilor în caz de incendiu( a corpului, a capului, a căilor respiratorii, mâini ši picioare).........................................................................c) Activitate practică: mod de utilizare a mijloacelorde protecţie enumerate la litera b.

- OGR 60/97- HGR 678/98- Norme departa- mentale specifice

..............................

1

0,5

...............0,5

9 Septembri e

a) Tematică generală: tipuri de focare în caz de incendiu şi modul de combatere în faza incipientăcu stingătoare portabile de incendiu

........................................................................b) Tematică specifică: obligativitatea instruirii PSI a personalului, răspunderi ce revin diver-selor categorii de personal.

- Instrucţiuni de folosire a stingătoa-relor portabile- Manualul pompi- erului, cap. aferent..............................- OGR 60/97- Ordin 712/2005

1

................

1

10 Octombrie a) Tematica generală: mijloace de încălzire (localeşi centrale)........................................................................ b) Tematică specifică: concret modul de încăl-zire a spaţiilor utilizate de personalul instruit.........................................................................c) Activitate practică: enumerare, măsuri concrete la spaţiul utilizat.

..............................

..............................

1................

0,5................

0,5

11 Noiembrie a) Tematică generală: cauze de incendiu (mij-loacele care le produc, împrejurările deter-minante şi sursa de producere a incendiului).

- Cercetarea cauze-lor incendiilor de I. Crăciun. S. Calotă

1

Page 15: PSI DOSAR

Nr. crt.

Trimestru l

Tematica Bibliografia Durata în ore

1 I Martie

a) Tematică generală : art. 1 la art. 11 şi art. 23 OGR60/97, DGPSI 001 (cele cinci decizii) şi cap I şi IIdin Norme Generale PSI ord. 775/98..........................................................................b) Tematici specifice: obligaţiile generale şi specifice ce revin categoriilor de salariaţi instruiţi..........................................................................c) Modul de utilizare a mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de muncă (hidranţi,stingătoare portabile şi când este cazul instalaţiispeciale PSI).

- OGR 60/97- DGPSI 001- ord.MI 775/98............................- Norme PSI de- partamentale (specifice)............................- Instrucţiunile de folosire a teh -nicii respective

1

.............

0,5

.............

0,5

2 II Iunie

a) Tematica generală: norme de PSI la exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări.

..........................................................................b) Tematică specifică: modul concret de alarmare în caz de incendiu (sarcini pe funcţii sau persoane).

.......................................................................... c) Exerciţiu de evacuare a locului de muncă

- Cap. III dinNorme GeneralePSI ord.775/98 MI............................- vezi cap. A pct. 3, litera f din prezentul material.............................

1

..............

0,5

..............0,5

3 III Septembr

ie

a) Tematica generală:- diminuarea riscului de incendiu.(ex. control PSI, măsuri în urma controlului, responsa-bilităţi,termene, rezolvare sau sancţionare.- tipuri de focare în caz de incendiu şi modul de combatere în faza incipientă cu stingătoare portabile de incendiu.

.......................................................................... b) Tematica specifică:- mijloace de protejare a oamenilor în caz de incendiu( a corpului, a capului, a căilor respiratorii,mâini şi picioare).- obligativitatea instruirii PSI a personalului, răspunderi ce revin diverselor categorii de personal...........................................................................

- OGR 60/97- HGR 678/98- Norme departa- mentale specifice- Instrucţiuni de folosire a stingă-toarelor portabile- Manualul pompi erului, cap. afe-rent.............................- OGR 60/97- ordin 712/2005

...........................

1

..............

0,5

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

........................................................................b) Tematica specifică: cunoaştere concretă a forţelor de intervenţie în caz de incendiu la loculde muncă. Cine conduce stingerea incendiilor,modalităţi de cooperare.

..............................- Plan de interven- ţie.

................

1

12 Decembri e

Test tip grilă: minim 10 întrebări, obligatoriurăspuns corect la 70% din întrebări. La nevoie se repetă testul în termen de 3 zile.

2

N o t ă : Se vor stabili concret zilele de instructaj pe lunile anului (exemplu luna ianuarie, ziua X), la sfârşitul fiecărui an pentru anul următor.

b) pentru instructaj la 3 luni ( trimestrial).

Page 16: PSI DOSAR

SC GEBAUDE IGHEGELER SRL

c) Activitate practică: mod de utilizare a mijloacelor de protecţie enumerate la litera b. ..............

0,54 IV

Decembri e

Test tip grilă: minim 10 întrebări, obligatoriu răspuns corect la 70% din întrebări. La nevoie serepetă testul în termen de 3 zile.

2

c) Pentru instructaj la 6 luni (semestrial):

Nr. crt.

Semestrul Tematica Bibliografie Durata în ore

0 1 2 3 41 I

Iuniea) Tematică generală : art. 1 la art. 11 şi art. 23OGR 60/97, DGPSI 001 (cele cinci decizii) ši cap I şi II din Norme Generale PSI ord. 775/98..........................................................................b) Tematici specifice: obligaţiile generale şi specifice ce revin categoriilor de salariaţi instruiţi............................................................................ c) Modul de utilizare a mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de muncă (hidranţi, stingătoare portabile şi când este cazul instalaţii speciale PSI).

- OGR 60/97- DGPSI 001- ord.MI 775/98............................- Norme PSI de- partamentale (specifice)............................- Instrucţiunile de folosire a teh-nicii respective

1

.............

0,5

...............

0,5

2 II Decembri

e

Test tip grilă: minim 10 întrebări, obligatoriu răspuns corect la 70% din întrebări. La nevoie se repetă testul în termen de 3 zile.

2

INTOCMIT : ING. BALAN ANCA