Traducerea în versuri a Psaltirii

Mitropolitul Dosoftei şi-a tipărit primele lucrări la mănăstirea ucraineană de la Uniev, în Polonia. Acolo a tipărit, în 1673, Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mari dimensiuni în limba română şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. În Cuvântul către cetitoriu, Dosoftei dădea câteva îndrumări ermineutice. În textul propriu-zis apar note explicative scurte şi unele comentarii mai largi, ca exemplu la Psalmii 28, 50, 86 sau 121. Pe foaia de titlu a Psaltirii se preciza că a fost lucrată ,,cu lungă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercată prin sfintele cărţi şi di-aciia pre versuri tocmită, în cinci ani foarte cu osărdie mare. Iar în prefaţă mărturisea ,,…ni s-au părut smerenii noastre a hi lucru de treabă şi de folos de spăsenie tălcovania aceştii svinte cărţi a svântului prooroc David, carea ieste plină de rugă şi plină de tainele cele mari a lui Dumnezău. Pentr-aceia, cu multă trudă şi vreme îndelungată, precum am putut mai frumos am tâlcuit ş-am scris precum au vrut Dumnezău, să poată trage hirea omului cătră cetitul ei. Dosoftei a versificat cei 150 de psalmi, dând culturii noastre româneşti o lucrare masivă în 8634 de versuri (peste 500 de pagini). Versificarea psalmilor a apărut în Apusul Europei. În Franţa, primul care a versificat 50 de psalmi a fost Clément Marot (1496-1544), urmat de Jean Calvin (1509-1564) şi de discipolul său, Théodore de Bèze (1519-1605), scriitor şi teolog, de Jean Passerat (1534-1602) şi alţii. Psaltirea versificată în limba franceză s-a cântat până târziu, trecând şi în poezia popular, fiind cea mai răspândită Psaltire rimată. A fost răspândită în multe ţări europene: Germania, Italia, Spania, ASnglia, Danemarca, Suedia, Boemia, Ungaria etc. unele versificări magiare calvine au fost traduse în româneşte de Mihai Halici, Ioan Viski ş.a. În Polonia cea mai artistic versificare a Psaltirii a făcut-o călugărul catholic Jan Kochanowski (1530-1584), cel mai de seamă poet polonez până la Adam Mickiewicz (sec. XIX). Psaltirea în versuri a lui Kockanowski (tipărită în 1579) s-a retipărit în zeci de ediţii (24 până în 1641), cunoscând o largă răspândire în toată Polonia. Dosoftei este primul care a versificat această carte biblică într-o limbă naţională în cadrul Bisericilor ortodoxe. S-a susţinut mult timp, începând cu Ioan Bianu, care i-a reeditat Psaltirea, că Dosoftei s-a inspirit, în versificarea psalmilor săi, din versificarea făcută de Jan Kochanowski. Profesorii Nicolae Iorga, Ovid Densusianu, Sextil Puşcariu, Augustin Z. N. Pop ş.a. admit doar sugestia care putea veni de la Psaltirea polonă, accentuând însă nota original a operei dosofteiene şi influenţa exercitată asupra ei de versul popular românesc. O raportare critică a celor două Psaltiri arată limpede deferenţe metrice dintre cele mai însemnate, care exclud orice dependenţă a Psaltirii lui Dosoftei de cea polonă. De altfel, s-a constatat că Dosoftei a tradus mai întâi Psaltirea în proză (tipărită abia în 1680) şi apoi a versificat-o. Mulţi dintre psalmii mitropolitului Dosoftei stau mărturie că ei sunt inspiraţi din poezia popular românească. Psalmul 26:Limbile să salte

Cu cântece-nalteSă strige-n tărieGlas de bucurie, Lăudând pe DomnulSă cânte tot omul.Domul este tare,Este-mpărat marePreste tot pământulŞi-şi ţâne cuvântul.Supusu-ne-au gloateŞi limbile toateDe ni-s supt picioareLimbi de pre supt soare… Versurile următoare prezintă asemănări cu cele ale Mioriţei:Fluieraş de fagMult zice cu drag,Fluieraş de osMult zice duios etc., sau cu unele din Legenda mânăstirii Argeş:Cât îl auzeaDomnu-nveseleaŞi curând plecaSpre zid apucaCu nouă zidariNouă meşteri mari… Psalmul 136 (137), care plângea durerea evreilor aflaţi în robie, era versificat astfel:La apa Vavilonului,Jelind de ţara Domnului,Acolo şezum şi plânsămLa voroavă ce ne strânsămŞi cu inemă amarăPrin Sion şi pentru ţarăAducându-ne aminte,Plângeam cu lacrămi hierbinteŞi bucine ferecateLăsăm prin sălcii animate. Printre psalmii versificaţi de Dosoftei se găsesc unii care demonstrează un poet foarte talentat, ca un strălucit precursor al lui Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi. Redau câteva versete din psalmul 53:Doamne mă spăseşte Cu svântul Tău nume

Fă-mi giudeţ pre lumeŞi-ntreg mă fereşteCu a Ta putereGrije când am multăTu, Doamne, mi-ascultăRuga din tăcere, comparabile cu versurile eminesciene:Rugămu-ne-ndurărilorLuceafărului mărilorAscult-a noastre plângeriRegină peste îngeri,Din neguri te aratăLumină dulce, clară,O, maică prea curatăŞi pururea Fecioară. În traducerea Psaltirii, fără a se îndepărta de textul biblic, Dosoftei a introdus şi cuvinte româneşti, localizând anumite situaţii: vorbeşte de ocine, descălecări de ţară, moşii, boieria lui Iuda, zimbri, bucium, cobuz, colaci, slănină. În versurile de preamărire a lui Dumnezeu din psalmul următor, se vorbeşte mai mult despre proslăvirea unui domn moldovean întors biruitor de pe câmpurile de luptă:Cântaţi Domnului în strune,În cobuz de viersuri buneŞi din ferecate surleViersul de psalomi să urle,Din bucium de corn de bourSă răsune până-n nour. Se remarcă faptul că între psalmii 131 şi 132, Dosoftei a mai adăugat 8 versuri, în care arăta binefacerile păcii şi ale bunei înţelegeri între oameni. De asemenea, la sfârşitul Psaltirii întâlnim 18 versuri alcătuite de cronicarul Miron Costin, în care sublinia originea noastră romană şi unitatea poporului roman. Ele au fost alcătuite de cronicar în limba polonă, iar Dosoftei le-a redat în româneşte. Urmează alte 12 versuri, sub titlul Apostrof, care aparţin tot lui Dosoftei, în care vorbea despre zbuciumul celor ce aleargă după bunuri pământeşti. Pe ultima filă a cărţii se află imnul ,,Pe Tine Dumnezeule Te lăudăm al Sfântului Niceta de Remesiana, în slavonă. Dosoftei a fost un poet foarte talentat, care a reuşit să dea în româneşte o operă complex şi original, inspirându-se din diverse izvoare, mai ales din poezia popular.psaltirea în versuri este o lucrare original, o operă naţională românescă, în care ierarhul-poet a prezentat ţara şi realităţile ei politico-sociale, poporul cu viaţa şi năzuinţele lui. Fiind la începuturile formării limbii literare, Dosoftei a dăruit culturii române o lucrare de mare valoare literar-artistică, cu mult superioară versificărilor de mai târziu ale Psaltirii, făcute de braşoveanul Teodor Corbea (începutul sec. XVIII) şi Ion Prale (tipărită la Braşov, 1827).

Psaltirea lui Dosoftei a circulat în toate ţinuturile locuite de români, intrând în cântecele de stea şi în colinde şi în creaţia dramatic a Viflaemului (psalmii 46, 47, 48, 49, 94, 96, 97, 101, 136, 137 etc.). Mulţi dintre psalmii compuşi de Dosoftei intraţi în colinde şi cântece de stea, au fost culeşi şi publicaţi mai târziu de Anon Pann sau în alte culegeri de folclor (Simion Florea Marian, Teodor Pamfile etc.). În Transilvania şi Maramureş s-au copiat unii din psalmii săi de către logofătul Matei Voileanu şi logofătul Crăciun din Dumbrăveni, pe paginile unor cărţi de slujbă.

Bibliografie:Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Instituului Biblic și de Misiune al Bisericii Orodoxe Române, București, 1992.Dosoftei, Psaltirea în versuri, ediție, postfață, tabel cronologic, referințe critice de Aureliu Goci, Ed. 100+1 Gramar, București, 1998.N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Ed. Minerva, București, 1980.Nicolae Manolescu, Primul nostru poet, în vol. Istoria critică a literaturii române, Ed. Minerva, București, 1990.