CURS ET- ROCConf. Dr. Silvia Mihaela Silvaş

PROTEZAREA IMEDIATĂ ŞI DE TRANZIŢIE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ

CLASIFICAREA PROTEZELOR IMEDIATE

I. În funcţie de forma clinică de edentaţie, în protetica dentară se disting:1. proteze imediate fixe unidentare ;

2. proteze imediate fixe pluridentare:  3. proteze imediate mobilizabile ; 4. proteze imediate totale: convenţionale şi de tip overlay.

PROTEZAREA TOTALĂ IMEDIATĂ

Definiţie: Protezarea totală imediată, în accepţiune clasică, reprezintă o alternativă terapeutică protetică, ce se adresează de regulă pacienţilor aflaţi la graniţa dintre edentaţia parţială întinsă (EPI) sau edentaţia subtotală (ESt) şi edentaţia totală, ai căror puţini dinţi restanţi pe arcadă nu mai au valoare protetică, prezentând indicaţia iminentă de extracţie.

Proteza totală imediată, care este de fapt o proteză totală convenţională, este confecţionată, în aceste situaţii, înaintea extracţiei dinţilor restanţi şi inserată în cavitatea orală după îndepărtarea acestora prin extracţie alveoloplastică modelantă, imediat postoperator, fără a se aştepta etapa de vindecare postchirurgicală a plăgilor.

O situaţie clinică particulară o constituie pacientul edentat parţial termino-terminal, protezat parţial amovibil şi care, deşi mai prezintă dinţi restanţi pe arcadă, aceştia sunt improprii pentru a putea fi păstraţi. În aceste condiţii se indică extracţiile acestor dinţi şi înlocuirea lor cu dinţi artificiali ce completează proteza parţială, transformând-o într-o proteză totală amovibilă convenţională.

Protezarea totală imediată poate fi reprezentată şi de o protezare de tip overlay confecţionată pe dinţi restanţi sănătoşi sau pe resturi recuperabile, ce nu prezintă procese periapicale acute sau cronice .

CLASIFICAREA PROTEZELOR TOTALE IMEDIATE

I. În funcţie de numărul timpilor chirurgicali de realizare : 1. proteze total amovibile imediate realizate într-un singur timp: dinţii

restanţi se extrag în bloc (procedeul PIEDRO SAIZAR, tehnica WALLACE D. LOO).

2. proteze total amovibile imediate realizate în mai mulţi timpi: extracţia dinţilor laterali se realizează în câte o şedinţă pentru fiecare hemiarcadă, iar

1

extracţia dinţilor frontali şi protezarea imediată se realizează după vindecarea completă a zonelor laterale.

II. În funcţie de utilizarea reperelor existente în cavitatea orală:1. proteze total amovibile imediate cu repere preextracţionale (realizate pe

baza unei amprente preextracţionale);2. proteze total amovibile imediate cu repere postextracţionale (realizate pe

baza unei amprente postextracţionale);3. proteze total amovibile imediate obţinute prin utilizarea ambelor

metode.Protezele totale amovibile imediate realizate pe baze unor amprente

preextracţionale se pot executa, atât într-un singur timp, cât şi în doi timpi, în funcţie de tehnica aleasă.

III. În funcţie de aspectul şeii vestibulare a protezei disting 2 tipuri:1. proteza totală imediată tip I- cu şea vestibulară, care poate fi:

a. cu şea totală- versantul vestibular al şeii acoperă în totalitate segmentul vestibular al crestelor edentate;

b. cu şea parţială- versantul vestibular al şeii acoperă doar parţial segmentul vestibular al crestelor edentate ;

2. proteza totală imediată tip II-fără şea vestibulară (fenestrată).Acest tip de proteză nu prezintă versant vestibular, dinţii frontali fiind acoperiţi parţial (1-2 mm) de mucoasa fixă a peretelui vestibular alveolar.

IV. În funcţie de caracterul temporal al protezării imediate:1. Proteze imediate cu caracter provizoriu şi de urgenţă: au rolul de a

restabili rapid funcţionalitatea sistemului stomatognat, grav afectată de o edentaţie recentă, pe o perioadă limitată de timp, urmând ulterior să fie înlocuită de o protezare definitivă ;

2. Proteze imediate cu caracter tranzitoriu: sunt iniţial proteze parţial amovibile, utilizate ca proteze interimare,în care sunt adăugaţi dinţi artificiali pe măsură ce dinţii naturali sunt extraşi; aceste proteze pot deveni total amovibile când toţi dinţii restanţi de pe arcadă au fost extraşi şi înlocuiţi;

3. Proteze imediate cu caracter definitiv sunt protezele care, după adaptări şi recondiţionări tisulare minime pot fi purtate ca proteze definitive.

Cu toate aceste terminologii şi clasificări şi în prezent protezarea imediată constituie un subiect amplu dezbătut în Protetica Dentară.

CRITERIILE CARE STAU LA BAZA REALIZĂRII UNEI PROTEZE TOTALE IMEDIATE

Două mari criterii trebuie să guverneze realizarea unei proteze totale imediate şi anume:

2

1. Criteriul funcţional care presupune refacerea, în regim de urgenţă, a funcţionalităţii întregului sistemului stomatognat, grav afectat de pierderea recentă a ultimilor dinţi restanţi de pe arcadă. Pentru refacerea funcţiei fizionomice şi fonetice , un indiciu important pentru protetician îl reprezintă existenţa şi conservarea reperelor preextracţionale.

2. Criteriul biologic care presupune o biocompatibilitate ridicată a materialelor protetice în relaţia lor cu ţesuturile de sprijin şi cu cele de la periferia câmpului protetic.

AVANTAJELE PROTEZĂRII TOTALE IMEDIATE

Se adresează atât pacientului, cât şi medicului:1. Avantajul major al protezării totale imediate este restabilirea rapidă a

funcţionalităţii sistemului stomatognat, cu păstrarea aspectului fizionomic al pacientului, cu suprimarea etapei de „mutilare fizionomică” până la protezarea definitivă şi cu posibilitatea de a imita perfect, prin protezare, caracteristicile arcadei dentare din zona frontală, respectându-se aspectul şi poziţia dinţilor naturali.

2. Proteza totală imediată, executată pe baza reperelor preextracţionale, păstrează reflexele proprioceptive, evitând astfel declanşarea unui dezechilibru cortical la unii pacienţi, în special la cei ale căror procese nervoase au tendinţa de a deveni inerte, cu o mobilitate sub medie .

În acest context, cea mai importantă motivaţie de a indica o asemenea soluţie terapeutică, o reprezintă faptul că pacientul nu trebuie să stea fără dinţi pe perioada vindecării postextracţionale sau să-şi întrerupă ritmul normal de viaţă, obiceiul de a zâmbi, de a vorbi, sau de a mânca.

În acest mod, se asigură şi o protecţie psihică a pacientului, care îi diminuează senzaţia de infirmitate, senzeţie pe care acesta o percepe în urma instalării edentaţiei.

3. Proteza totală imediată asigură protecţia plăgilor, diminuă durerile postextracţionale, previne apariţia hemoragiei şi grăbeşte timpul de vindecare.

4. Are rol de conformator al crestelor recent edentate, dirijând vindecarea şi asigurând obţinerea unui câmp protetic favorabil protezărilor amovibile ulterioare.

5. Păstrează aceleaşi relaţii intermaxilare în plan vertical, la pacienţii care mai prezintă stopuri ocluzale în regiunile laterale ale arcadelor (DVO, DV a feţei, DV a figurii) sau reface imediat aceste repere dacă pacientul devine edentat total prin extracţia ultimilor dinţi restanţi. În plus, se reface şi se asigură suportul perioral şi tonusul muscular, prevenindu-se apariţia unor disfuncţionalităţi ale musculaturii faciale şi ale articulaţiilor temporo-mandibulare.

6. Prin protezarea imediată, limba nu va mai suferi o pseudomacroglosie şi nu va mai protruza ca urmare a pierderii dinţilor.

3

7. Extracţiile sunt practicate într-o singură şedinţă, prin tehnica extracţiilor alveolo-plastice, ceea ce permite o vindecare optimă a structurilor dure osoase, dar şi o reducere a numărului de etape de lucru, avantaj care vizează atât pacientul, cât şi medicul.

8. Reduce rata de atrofie şi rezorbţie osoasă alveolară, prin stimularea mecanică a crestei edentate de către baza şi şeile protetice .

9. Adaptarea pacientului la proteza totală definitivă se produce mult mai rapid, acesta dobândind deja deprinderile de manipulare, întreţinere şi igienizare a piesei protetice.

DEZAVANTAJELE PROTEZĂRII TOTALE IMEDIATE

Ca orice terapie protetică şi protezarea totală imediată are limitele ei. Important este ca pacientul să le cunoască încă de la început, cu avantajele şi dezavantajele sale şi abia apoi să-şi dea acordul de realizare.

Dezavantajele protezării totale imediate sunt relative şi puţine:1. Primul mare dezavantaj invocat de unii specialişti este cel legat de preţul

de cost dublu (pentru protezarea imediată şi pentru protezarea definitivă). În realitate, proteza totală imediată poate suferi reoptimizări imediate sau tardive, devenind proteză „definitivă”, termen care de fapt este impropriu, deoarece şi proteza definitivă necesită, în timp, recondiţionări repetate pentru a fi permanent congruentă cu câmpul protetic.

2. Un alt dezavantaj al protezării totale imediate îl constituie necesitatea aplicării rebazării, dar această necesitate apare şi în cazul protezelor totale definitive; diferenţa dintre cele două soluţii terapeutice este reprezentată de intervalul de timp cuprins între momentul inserării protezei în cavitatea orală şi momentul realizării rebazării, care este mai scurt în primul caz.

În acest context, L.IEREMIA şi colab.(1981) recomandă că cea mai favorabilă reabilitare a protezei totale imediate este cea în care se înlocuieşte integral baza protezei cu una nouă, cu grosime dirijată, folosind aceeaşi arcadă dentară artificială cu care pacientul s-a familiarizat. Această soluţie păstrează în continuare condiţiile similare de transmitere a forţelor masticatorii pe câmpul protetic la aceeaşi dimensiune verticală de ocluzie sau, dacă este necesar, în condiţiile unei redimensionări.

3. Algoritmul de realizare a protezei totale imediate presupune mai multe etape de lucru (rebazare cu materiale reziliente, echilibrări ocluzale, realizarea de şei vestibulare în cazul protezelor totale imediate cu vestibul deschis) care se desfăşoară postextracţional, până la vindecarea completă a ţesuturilor.

4. Tehnica de realizare este mai complexă şi necesită un anumit grad de profesionalism şi de experienţă clinică din partea medicului.

5. Proteza totală imediată are o perioadă relativ scurtă de funcţionare datorită rezorbţiei osoase alveolare, care se produce cu o rată mult mai accelerată în primele luni postextracţional, decât în etapa ulterioară de edentaţie tardivă. În acest context, proteza totală imediată devine în scurt timp instabilă pe câmpul protetic şi necesită reoptimizări repetate (căptuşiri, rebazări, echilibrări ocluzale).

4

Toate aceste manopere cresc preţul de cost al acestei terapii şi măresc numărul de şedinţe de lucru .

Totuşi, avantajele protezării imediate sunt mult mai importante, decât dezavantajele sale, pentru pacientul devenit recent edentat total.

INDICAŢIILE PROTEZĂRII TOTALE IMEDIATE

Pot fi grupate în două categorii, şi anume: clinice şi sociale.A) Indicaţiile clinice se referă la necesitatea transformării edentaţiei

parţiale sau subtotale într-una totală, ţinându-se seama de:1. Starea patologică generală a bolnavului, ca, de exemplu, o cardiopatie

sau un reumatism articular acut, ce impun de urgenţă extracţia imediată a ultimilor dinţi, prezentând toţi focare infecţioase apexiene.

2. Starea de integritate a unităţilor odonto-parodontale, care poate fi concretizată prin:

a. prezenţa bolii parodontale manifestată printr-o mobilitate patologică avansată şi dureroasă a dinţilor restanţi deosebit de extruzaţi, situaţie clinică întâlnită mai frecvent în zona anterioară a arcadei maxilare.

b. teama permanentă a bolnavului de a nu pierde dinţii în timpul masticaţiei sau al deglutiţiei, fapt care ar putea duce la accidente grave, de tipul asfixiei.

c. existenţa unei proalveolodenţii ce nu mai poate fi recuperată printr-o terapie ortodontică, dinţii frontali restanţi, ca şi procesele lor alveolare vestibularizate, dând un aspect nefizionomic. În asemenea situaţii, reperele preextracţionale vor fi utilizate numai pentru determinarea relaţiilor intermaxilare şi nu pentru montarea dinţilor artificiali în poziţiile similare celor naturali, restanţi. La aceşti pacienţi, protezarea totală imediată, realizată după extracţia dinţilor restanţi, asociată cu alveoloplastia modelantă a rebordului alveolar frontal, va asigura şi refacerea unui profil facial fizionomic mai armonios, comparativ cu cel iniţial.

d. existenţa unor restaurări protetice actuale, mobile, instabile şi incomplete din punct de vedere funcţional, la un bolnav care nu-şi permite cheltuiala unei proteze parţiale de tranziţie.

e. prezenţa unui număr de dinţi restanţi ce nu mai pot avea o valoare protetică pentru o protezare parţială amovibilă, constituind un real pericol pentru câmpul protetic, în sensul traumatizării lui, ca urmare a instabilităţii protezei şi a instalării unei rezorbţii neuniforme, accentuate prin suprasolicitarea crestei alveolare.

3. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de dinţii restanţi, aceasta variază în funcţie de localizarea lor mandibulară sau maxilară.

a. Astfel, la mandibulă trebuie păstrată orice unitate odonto-parodontală cu valoare protetică, indiferent de situaţia topografică, deoarece va asigura o stabilitate a protezei adjuncte inferioare mai bună decât în cazul în care aceasta ar fi extrasă şi edentatul parţial ar deveni edentat total.

b. La maxilar, trebuie luaţi în consideraţie mai mulţi factori, şi anume:5

- numărul dinţilor restanţi, poziţia lor, localizarea pe arcadă, integritatea lor, gradul de implantare, forma, volumul, starea parodontală;

- mărimea şi forma tuberozităţilor maxilare, gradul de retentivitate a versanţilor vestibulari şi distali, uni- şi/sau bilateral;

- înălţimea şi aspectul crestei alveolare frontale, din punct de vedere al retentivităţilor şi al muchiei;

- calitatea mucoasei de acoperire, gradul ei de rezilienţă, cu prezenţa sau absenţa formaţiunilor hiperplazice.

În stabilirea indicaţiei de păstrare a ultimilor dinţi restanţi pe maxilar, trebuie respectate cele două principii esenţiale ale biomecanicii protezelor mobilizabile:

1. suprafaţa retentivă trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu suprafaţa neretentivă;

2. „linia de retenţie” care rezultă din unirea singurelor puncte retentive existente va fi favorabilă dacă va trece prin centrul de greutate al câmpului protetic.

Rezultă că protezarea totală imediată maxilară deşi prezintă multiple avantaje, nu este indicată atunci când se respectă cel puţin unul dintre cele două principii enunţate mai sus. În aceste situaţii se va realiza o proteză parţială mobilizabilă, de tranziţie, iar în etapa următoare, când se va impune protezarea totală imediată, „aria ocluzală familiarizată” va putea fi utilizată în noua bază confecţionată, crescând şi mai mult parametrii funcţionali ai noii piese protetice.

B) Indicaţiile sociale ale protezării totale imediate sunt legate de specificul profesiunii pacientului, care nu poate să-şi întrerupă activitatea socială din cauza stării de „infirmitate temporară”, la care îl obligă procedeul clasic de realizare a protezării totale tardive. În aceste situaţii, pacientul doreşte o proteză imediată care să rezolve cu rapiditate, eleganţă, confort şi succes, trecerea dificilă de la edentaţia parţială, la edentaţia totală.

CONTRAINDICAŢIILE PROTEZĂRII TOTALE IMEDIATE

Pot fi grupate în absolute şi relative .A. Contraindicaţiile absolute sunt date de:a) Starea generală deficitară a pacienţilor cu risc chirurgical crescut, dată

de afecţiuni hematopaetice (leucemii), boli cardiovasculare decompensate, cu tulburări de conductibilitate (bloc atrio-ventricular), afecţiuni degenerative renale de tipul nefrozei, neoplasme cu metastaze, unele afecţiuni endocrine caşectizante (insuficienţă hipofizară, forme severe de diabet).

B. Contraindicaţii relative ce se referă la pacienţii necooperanţi care nu pot înţelege şi aprecia scopul, cerinţele şi limitele tratamentului cu atât mai mult, cu cât protezele totale imediate necesită mai multă „muncă de îngrijire”, iar după inserţia în cavitatea orală pot genera un disconfort crescut.

Adaptarea protezei totale imediate nu este atât de simplă pe cât consideră unii pacienţi, pentru că numărul vizitelor la cabinet este crescut de necesitatea (pentru

6

primele câteva luni) de monitorizare a modificărilor ocluzale cauzate de suportul de sprijin neuniform al bazei protetice.

Dacă pacientul nu reuşeşte să respecte programările făcute în etape de dispensarizare, în scurt timp protezele vor prezenta malocluzii artificiale (cauzate de modificările tisulare evolutive, progresive şi cumulative), vor deveni instabile pe câmpul protetic şi vor determina fie o creştere a ratei de rezorbţie osoasă alveolară, cu localizare în zonele de suprasolicitare, fie o hipertrofie a ţesuturilor din zona anterioară a arcadei.

ALGORITMUL ŞI TEHNICA DE REALIZARE A PROTEZEI TOTALE IMEDIATE PE BAZA REPERELOR

PRE-EXTRACŢIONALE

Această metodă se poate aplica în toate situaţiile de protezare imediată, în special când se indică extracţia „în bloc” a mai multor dinţi, când se urmăreşte ca dinţii artificiali din proteză să aibă aceeaşi morfologie cu cei naturali şi când medicul stomatolog nu dispune de timpul necesar confecţionării protezei în cabinet.

O condiţie esenţială pentru alegerea acestei metode o constituie posibilitatea de temporizare a extracţiilor dentare până la finalizarea protezei şi prin urmare metoda nu se poate aplica în cazul extracţiilor de urgenţă.

Algoritmul clinico-tehnologic cuprinde următorii timpi:1. amprentarea preliminară sau de orientare a câmpului protetic ce

urmează a fi protezat imediat, cu materiale elastice de tipul alginatului, înainte de efectuarea extracţiilor dentare. Situaţiile clinice ce impun extracţia a mai multor dinţi, în special din zonele laterale ale arcadei, necesită şi amprentarea maxilarului antagonist, precum şi a ocluziei în vederea montării ambelor modele în simulator;

2. turnarea modelului preliminar şi al antagoniştilor, montarea lor în simulator şi confecţionarea portamprentei individuale (similare cu cea de la proteza parţială ce presupune deretentivizarea zonei dentate);

3. verificarea clinică a portamprentei individuale şi adaptarea ei în cavitatea orală;

4. amprentarea funcţională a câmpului protetic ce prezintă şi dinţii restanţi;

5. turnarea modelului funcţional cu dinţii restanţi şi confecţionarea machetelor de ocluzie;

6. determinarea şi înregistrarea rapoartelor mandibulo-craniene; alegerea formei, a culorii şi a dimensiunilor dinţilor artificiali;

7. confecţionarea machetei din ceară numai cu dinţii din spaţiile edentate, existente pe model;

8. verificarea machetei parţiale şi proba ei în cavitatea orală pentru aprecierea rapoartelor mandibulo-craniene, a tehnicii de montare a dinţilor şi a caracteristicilor acestora (formă, mărime, culoare). Proba machetei protezei totale

7

în cavitatea orală nu se poate realiza şi, în aceste situaţii, se trece la etapa următoare.

9. pregătirea modelului pentru confecţionarea machetei definitive care constă în: secţionarea dinţilor ce urmează a fi extraşi, modelarea viitoarei creste alveolare, polierea zonelor sensibile la presiuni. Această operaţie trebuie realizată de medic, deoarece numai el poate aprecia clinic şi radiologic forma şi volumul viitoarei creste alveolare.

Când se urmăreşte păstrarea aceluiaşi aspect dento-facial al pacientului, se execută pe model, înainte de radierea dinţilor, o cheie vestibulo-ocluzală din gips, cu ajutorul căreia se pot realiza dinţi artificiali aproape identici cu cei ce vor fi extraşi, montaţi în poziţia lor iniţială.

Machetele dinţilor naturali se mai pot realiza şi prin turnarea cerii albastre într-o amprentă luată cu material elastic înainte de extracţie, poziţionarea lor pe model fiind realizată tot cu ajutorul cheii din gips.

10. transformarea machetei în proteză finită prin ambalare, polimerizare, prelucrare;

11. extracţia dinţilor afectaţi, chiuretajul, alveoloplastia modelantă a osului şi sutura intimă a mucoasei acoperitoare sunt efectuate în momentul în care proteza este realizată. În această etapă se inseră proteza finită şi se realizează adaptarea imediată. Uneori, când există o incongruenţă între creasta alveolară şi şaua protezei, se indică căptuşirea imediată cu acrilat autopolimerizabil.

12. Urmează apoi celelalte etape de adaptare cunoscute de la protezarea clasică şi anume: adaptarea primară (2-7 zile); adaptarea secundară (până la 30 de zile); şi adaptarea tardivă.

În general, etapele executării protezei totale imediate, cu amprentare preextracţională, se aseamănă cu cele ale protezei mobilizabile acrilice, exceptând fazele specifice de conservare şi consemnare a documentelor preextracţionale, înscrierea reperelor pe modelul final, suprimarea dinţilor restanţi, cu montarea dinţilor artificiali şi executarea actului chirurgical tot pe model, după care, identic, se va efectua în cavitatea bucală intervenţia de modelare a crestei alveolare, imediat după extracţia ultimelor elemente odonto-parodontale.

De-a lungul timpului, odată cu diversificarea materialelor de amprentare, a apărut şi o varietate de tehnici de realizare a protezei imediate, fiecare cu avantajele, dezavantajele, indicaţiile şi contraindicaţiile ei, în funcţie de aspectele (şi acestea foarte variate) ale câmpurilor protetice.

ALGORITMUL ŞI TEHNICA DE REALIZARE A PROTEZEI TOTALE IMEDIATE PE BAZA REPERELOR

POST-EXTRACŢIONALE

Prezintă aceleaşi etape clinico-tehnologice ca şi la realizarea protezei totale clasice, cu deosebirea că amprentarea se face de obicei imediat după extracţia dinţilor restanţi, iar proteza este confecţionată şi inserată în cavitatea orală în aceeaşi şedinţă (vezi tehnica lui Pedro Saizar, într-un singur timp).

8

Această metodă nu se foloseşte în mod curent din cauza dezavantajelor amintite anterior. Ea este indicată în următoarele situaţii clinice:

- în edentaţiile vechi de la nivelul unei arcade, însoţite de migrarea verticală a dinţilor antagonişti împreună cu procesul alveolar, ce impune modelarea chirurgicală postextracţională a osului din zona respectivă;

- la pacienţii care prezintă dinţi restanţi naturali în zona frontală cu caracteristici (formă, dimensiune, culoare, poziţie) pe care nu le mai doresc la dinţii artificiali, după protezare.

Tehnica de realizare este următoarea:• Extracţia dinţilor de pe arcadă, modelarea alveoloplastică a osului, sutura

plăgii postchirurgicale;• Amprentarea imediată a câmpului protetic cu materiale elastice, în

portamprenta standard, urmată de amprentarea dinţilor antagonişti;• Confecţionarea modelului de orientare, pe care se realizează portamprenta

individuală din acrilat autopolimerizabil;•Adaptarea portamprentei individuale pe câmpul protetic şi amprentarea

funcţională cu materiale elastice sau cu pastă de eugenat de zinc;• Turnarea modelului funcţional şi realizarea machetelor de ocluzie;• Individualizarea machetelor de ocluzie, înregistrarea relaţiilor mandibulo-

craniene şi trasarea reperelor pentru montarea dinţilor frontali. Este indicat ca această fază să se execute înaintea extracţiilor dentare, dacă pacientul mai prezintă unităţi masticatorii, deoarece o serie de repere preextracţionale sunt foarte utile.

• Montarea modelelor, în simulator, cu machetele de ocluzie solidarizate în relaţie centrică;

• Confecţionarea machetelor din ceară cu dinţi; montarea dinţilor artificiali se realizează pe baza reperelor trasate pe machetele de ocluzie, pe baza analizei modelelor şi a datelor consemnate în foaia de observaţie;

• Proba machetelor din ceară cu dinţi, extra- şi intraoral şi eventual modificări la nivelul arcadelor dentale;

• Transformarea machetei în proteză finită, în laborator; • Aplicarea protezei pe câmpul protetic şi adoptarea ei ocluzală. Toate aceste etape se desfăşoară într-o singură şedinţă, de aceea tehnica este

foarte solicitantă atât pentru pacient, cât şi pentru întreaga echipă protetician-chirurg-tehnician.

PROTEZAREA TOTALĂ PRECOCE DUPĂ EXTRACŢIA DINŢILORDefiniţie: Proteza totală precoce reprezintă aparatul gnato-protetic

confecţionat după algoritmul clinico-tehnologic clasic al protezării totale, executat la un interval de 5-6 zile de la efectuarea extracţiilor alveoloplastice, fără respectarea timpului de vindecare completă a plăgilor post-chirurgicale, atunci când nu mai există nici un pericol pentru perturbarea organizării chiagului din interiorul alveolelor.

În condiţii normale de vindecare, alveolele se acoperă într-o săptămână cu un strat epitelial protector, ceea ce permite efectuarea amprentării. Astfel, se

9

elimină riscul de traumatizare sau de contaminare a ţesuturilor proaspăt lezate şi dispare edemul postoperator, iar proteza totală precoce se va adapta mai bine la câmpul protetic, decât proteza imediată. Asupra intervalului de timp există păreri diferite, şi anume:

- SCHÖN consideră posibilă amprentarea şi inserţia protezei la un interval variabil de la efectuarea extracţiilor, cuprins între 24 ore şi 5-6 săptămâni.

În perioada de vindecare imediat postextracţională, se produc restructurări tisulare rapide ce interesează atât mucoasa acoperitoare a crestei alveolare, cât şi osul alveolar care suferă un proces de rezorbţie accelerat. De aceea, intervalul de timp dintre amprentarea câmpului protetic şi inserţia protezei în cavitatea orală trebuie să fie cât mai scurt. În caz contrar, o amânare mai mare între cele două etape va avea ca rezultat o incongruenţă între suprafaţa mucozală a protezei şi zona de sprijin a câmpului protetic, cu efecte negative asupra menţinerii şi stabilităţii. În plus, spiculii osoşi rezultaţi în urma unor extracţii laboriase sunt acoperiţi de o fibromucoasă întinsă şi subţire, incapabilă să suporte presiunile exercitate de proteză, producându-se frecvent leziuni de decubit.

Protezarea precoce prezintă următoarele avantaje:• forma, dimensiunea, culoarea, poziţia şi aranjamentul dinţilor din zona

frontală pot fi conservate pe un model preliminar şi pot fi utilizate ca indicatori în montarea dinţilor artificiali, pentru restaurarea fizionomiei;

• tulburările funcţionale ale sistemului stomatognat persistă o scurtă perioadă de timp;

• tulburările morfologice (musculare, articulare, ocluzale), de asemenea, persistă un timp scurt, cuprins între data extracţiei şi inserţia protezei pe câmp.

Dezavantajele protezării precoce decurg din:• lipsa dirijării cicatrizării plăgii postextracţionale;• lipsa conformării crestei alveolare;• imposibilitatea conservării raporturilor mandibulo-craniene;• prelungirea perioadei de adaptare a pacientului la o proteză mobilă.

PROTEZAREA TOTALĂ TARDIVĂEste realizată după vindecarea completă a plăgilor postextracţionale, când

creasta edentată a devenit rotunjită şi netedă. Metoda practicată în masă are avantajul că este ieftină, necesită mai puţine şedinţe de tratament şi recondiţionări la intervale mai mari de timp, deoarece paternul rezorbţiei osoase alveolare este mai redus după primele 6 luni postextracţional.

Dezavantajele constau în: - lipsa reperelor preextracţionale necesare refacerii morfolofiei dento-

faciale a pacientului avute în perioada dentată;- apariţia modificărilor faciale tipice edentatului total, ce implică modificări

ale parametrilor antropometrici maxilo-faciali şi modificări ale părţilor moi;- tulburări funcţionale complexe locale şi generale;- instalarea disfuncţiilor musculo-articulare, care, în funcţie de vechimea

edentaţiei, pot fi greu de soluţionat terapeutic;

10

- instalarea malrelaţiilor mandibulo-craniene complexe, extrapostural-excentrice.

În concluzie, protezarea totală imediată trebuie aplicată în toate situaţiile în care pacientul se află în iminenţă de a-şi pierde toţi dinţii restanţi de pe arcadă sau chiar şi i-a pierdut recent; numai anumite motive personale îl pot determina să accepte, pe o perioadă mai mare de timp, situaţia de edentat total neprotezat.

11