PROIECTUL EUROPA 2030Provocări și oportunități

Raport către Consiliul Europeanal Grupului de reflecție

privind viitorul UE 2030

RO

PROIECTUL EUROPA 2030Provocări și oportunități

Raport către Consiliul Europeanal Grupului de reflecție

privind viitorul UE 2030

Mai 2010

2

3

Stimate Președinte și stimați membri ai Consiliului European,

Avem onoarea de a vă transmite raportul solicitat de Consiliul European, în cadrul reuniunii

sale din 14 decembrie 2007, cu privire la provocările cu care s-ar putea confrunta UE în

2030 și la modul în care le-am putea aborda.

Acest raport reflectă activitatea unui grup eterogen de persoane având priorități și interese

diverse. Raportul este rezultatul unor dezbateri și discuții extinse, cuprinzând în același timp

consens și compromis. Nu toate propunerile se bucură de susținerea fiecărui membru, dar

fiecare membru susține majoritatea conținutului acestuia.

Incertitudinea care caracterizează vremurile noastre a făcut ca sarcina ce ne-a fost

încredințată să fie deosebit de dificilă. Am fost obligați să ne bazăm, în analiza noastră,

numai pe acele tendințe pe termen lung care sunt mai ușor de evidențiat.

Concluziile noastre nu sunt liniștitoare nici pentru Uniune, nici pentru cetățenii noștri:

o criză economică globală, state care vin în ajutorul băncilor, îmbătrânirea populației care

pune în pericol competitivitatea economiilor noastre și durabilitatea modelelor noastre soci-

ale, presiunea descendentă asupra costurilor și salariilor, provocările schimbărilor climatice

și dependența energetică în creștere, precum și mutația către est înregistrată în distribuția

globală a producției și a economiilor. Și deasupra tuturor acestora, amenințările terorismu-

lui, criminalității organizate și proliferării armelor de distrugere în masă.

UE va fi capabilă să își mențină și să își sporească nivelul de prosperitate în această

lume în schimbare? Va fi aceasta capabilă să promoveze și să protejeze valorile și

interesele Europei?

Răspunsul nostru este pozitiv. UE poate fi un agent al schimbării în lume, un inițiator

de tendințe, și nu doar un martor pasiv. Dar acest lucru va fi posibil numai dacă acționăm

împreună; provocările care se prezintă înaintea noastră sunt prea ample pentru a putea

fi abordate individual de oricare dintre țările europene. Abilitatea noastră de a influența

evoluțiile dincolo de frontierele noastre va depinde, la rândul său, de capacitatea noastră de

a asigura o creștere solidă și coeziunea internă în cadrul Uniunii. Aceasta este concluzia la

care a ajuns Grupul nostru de reflecție, în urma unor deliberări și a unor consultări intense

cu numeroși experți și cu numeroase instituții.

Toți membrii acestuia sunt de acord asupra unei chestiuni fundamentale: Europa se află în

acest moment într-un punct de cotitură al istoriei sale. Vom putea depăși provocările

care ne așteaptă în viitor numai dacă toți - politicieni, cetățeni, angajatori și angajați

- reușim să ne reunim în vederea unui nou scop comun, definit de necesitățile epocii

actuale.

DIN PARTEA MEMBRILOR GRUPULUI DE REFLECȚIE CĂTRE CONSILIUL EUROPEAN

4

De la formarea grupului nostru, Europa a cunoscut o serie de evoluții importante, inclusiv

criza instituțională provocată de respingerea Tratatului de la Lisabona și recenta criză finan-

ciară care a declanșat o recesiune globală.

Ratificarea cu succes a Tratatului de la Lisabona ne-a permis să punem capăt unei lungi

perioade de introspecție care a îndepărtat atenția Uniunii de la provocările majore care ne

afectează viitorul.

Din nefericire, criza financiară, care a fost rezultatul deficiențelor din funcționarea și supra-

vegherea instituțiilor noastre financiare se face încă simțită. Situația din Uniune și prin

urmare, concluziile noastre, au fost profund influențate de ramificațiile sociale, economice și

politice ale crizei. În acest moment crucial, UE trebuie să acționeze împreună cu hotă-

râre, evitând tentațiile protecționiste.

Această criză, ale cărei origini s-au aflat de cealaltă parte a Atlanticului, a afectat Europa mai

mult decât oricare altă regiune a lumii prin scoaterea la suprafață a deficiențelor structurale

ale economiei europene care au fost diagnosticate de mult timp, dar care au fost multe prea

adesea ignorate.

Prin urmare, această criză a acționat ca un semnal de alarmă pentru Europa, cerându-i să

răspundă la schimbarea ordinii globale. La fel ca orice transformare, această ordine care va

rezulta va avea învingători și învinși. Dacă Europa nu dorește să se afle în rândurile învinșilor,

aceasta trebuie să privească înainte și să înceapă un program ambițios de reforme pe

termen lung în următorii douăzeci de ani.

Liderii UE trebuie să adopte în continuare măsuri pentru a depăși actuala criză, dar

acestea trebuie să fie legate de reformele pe termen mediu și lung de care Uniunea

are nevoie. Vorbim despre Uniune datorită pieței noastre unice, monedei noastre unice și

pactului nostru de stabilitate și de creștere, ceea ce înseamnă că suntem interdependenți.

Europenii trebuie să abordeze criza împreună sau să asiste rând pe rând la eșecul inițiativelor

noastre.

Pentru a ieși complet din criză, trebuie să continuăm măsurile de stimulare până când

economiile noastre pot funcționa autonom. Dacă cheltuielile sunt întrerupte prea devreme,

redresarea noastră poate aluneca pe panta inversă. Principala noastră prioritate trebuie să

rămână crearea locurilor de muncă și a creșterii economice. Iar acele state membre care nu

își mai pot permite să cheltuiască, din cauza operațiilor riscante de salvare, a creșterii chel-

tuielilor sociale și a declinului surselor de venit, vor trebui să se bazeze pe UE și pe alte state

membre să preia inițiativa de stabilire a condițiilor redresării economice.

Consolidarea guvernanței economice în UE este imperios necesară pentru a evita șocurile

asimetrice care derivă din coexistența uniunii noastre monetare și a pieței noastre unice

cu politicile economice divergente. Originile acestei crize au avut prea puțin de-a face cu

moneda euro și cu pactul de stabilitate și de creștere, dar aceste mecanisme nu au fost

suficiente pentru a asigura convergența economică pe timpul crizei. UE trebuie să găsească

soluții la dezechilibrele existente între statele membre, analizând și corectând pierderile

la nivelul competitivității reflectate în balanța de plăți și în deficitele de cont curent.

Aceste chestiuni trebuie să fie incluse printre criteriile de convergență ale Uniunii și este

necesar un instrument de asigurare a stabilității monetare pentru a răspunde crizelor nepre-

văzute.

Dacă UE dorește să evite repetarea crizei, aceasta trebuie să introducă urgent

reforme în funcționarea și supravegherea instituțiilor noastre financiare. În prezent,

acele instituții financiare au schimbat doar câteva dintre practicile care au dus la criză, cu

excepția reducerii semnificative a împrumuturilor acordate. Ar fi de dorit ca aceste reforme

să fie coordonate între membrii G20, dar până la realizarea acestui lucru, UE trebuie să își

dezvolte propriile norme și mecanisme de reglementare pentru control și supraveghere.

Cetățenii noștri nu vor tolera pur și simplu o altă operație de salvare de amploarea celei la

care am asistat.

Privind spre orizontul anului 2030, europenii vor avea nevoie de o economie socială de

piață durabilă și extrem de competitivă pentru a menține coeziunea socială și pentru

a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Aceasta va impune un program de reforme ambițios, cu priorități clare și cu mecanisme de

punere în aplicare mult mai eficiente decât poate oferi metoda deschisă de coordonare. În

acest context, presupunem că noua strategie a Comisiei Europa 2020 va reprezenta o parte

din acest efort major.

Prin urmare, UE trebuie să pună în aplicare fără întârziere reformele structurale încă neapli-

cate din Agenda de la Lisabona. Aceasta va impune reformarea mecanismelor de punere

în aplicare ale noii strategii, prin intermediul unui sistem mai eficient de stimulente, pentru

a asigura îndeplinirea certă a obiectivelor stabilite de Consiliul European și de alte instituții

europene.

Capitalul uman este instrumentul strategic cheie pentru asigurarea succesului în

economia globală. Însă Europa are o întârziere considerabilă în cursa către o economie a

cunoașterii. Recuperarea decalajului va necesita un efort coordonat. Statele membre trebuie

să mobilizeze resursele pe care au convenit să le investească în C&D cu ajutorul sectorului

privat și să reformeze toate aspectele educației, inclusiv formarea profesională. Uniunea

trebuie să acționeze și prin intermediul propriilor instrumente bugetare revizuite, utilizând în

același timp mai bine Banca Europeană de Investiții și Fondul european de investiții. În final,

trebuie să luăm în considerare posibilitatea inițierii unor noi surse de venituri, de exemplu,

prin impunerea unei taxe pe carbon.

5

6

UE trebuie să pună în aplicare o politică energetică comună cu dimensiuni interne și

externe, care ne va permite să obținem o eficiență energetică mai ridicată și economii de

tipul celor încurajate în strategie Europa 2020 și să ne diversificăm sursele de aprovizionare

cu energie din țările terțe. Europenii trebuie, de asemenea, să deschidă o dezbatere serioasă

cu privire la cererea de energie nucleară sigură în Europa și să definească contururile unui

sistem permanent de stimulente pentru dezvoltarea unor surse alternative energie.

UE trebuie să fie în continuare un lider în lupta împotriva schimbărilor climatice. Însă

pentru a fi mai eficientă și mai relevantă în ordinea mondială emergentă, aceasta trebuie să

evite repetarea erorilor pe care le-am făcut la Copenhaga. Va fi necesară elaborarea unei

strategii cu adevărat comune care ne-ar permite să ne apărăm mai bine interesele.

Europenii trebuie să abordeze provocarea noastră demografică. Dacă nu se iau măsuri

urgente, îmbătrânirea societăților noastre va pune o presiune insuportabilă asupra sisteme-

lor noastre sociale, de sănătate și de pensii și ne va submina competitivitatea economică.

Printre măsurile prioritare trebuie să se numere creșterea proporției femeilor în rândul forței

de muncă, facilitarea unui mai bun echilibru între viața profesională și cea personală, o

reformă a abordării noastre asupra pensionării, astfel încât să fie percepută ca un drept, și

nu ca o obligație, precum și dezvoltarea unei politici mai proactive privind imigrația, adec-

vată nevoilor noastre demografice și celor ale pieței muncii.

UE trebuie să consolideze piața unică împotriva tentațiilor naționalismului economic

și să o finalizeze pentru a include serviciile, societatea digitală și alte sectoare care au

potențialul de a deveni principalele locomotive ale creșterii economice și creării de locuri de

muncă într-o piață de 500 de milioane de utilizatori și consumatori. Consolidarea și finaliza-

rea pieței unice ar trebui să fie însoțite de coordonarea îmbunătățită a taxelor.

Europenii trebuie să reformeze piața muncii și să își modernizeze practicile de

guvernanță a întreprinderilor. Dacă dorim să realizăm întregul potențial al revoluției

tehnologice, trebuie să aducem modificări majore structurilor piețelor muncii. Unele state

membre au pus deja în aplicare cu succes reforme bazate pe modelul flexicurității; trebuie

să învățăm din aceste experiențe și să le adaptăm la circumstanțele noastre naționale

variate. Trebuie să creștem capacitatea lucrătorilor noștri de a ocupa un loc de muncă și

flexibilitatea companiilor noastre într-o economie aflată într-un flux continuu. Îmbunătățirea

productivității muncii trebuie să devină o prioritate, iar câștigurile în materie de productivi-

tate trebuie să devină direct proporționale cu nivelurile veniturilor.

Abordarea acestor provocări nu va impune modificări ale tratatului. Iar conform

mandatului nostru, nici raportul nu face o distincție riguroasă între diferite niveluri

ale puterii sau a nivelului la care trebuie să se acționeze. Noi nu ne-am concentrat

asupra celor care trebuie să acționeze, ci asupra cursului acțiunii care ar trebui urmat fără

întârziere. Aceasta înseamnă, de asemenea, că trebuie să se evalueze urgent nivelurile

bugetare existente și prioritățile, inclusiv finanțarea alocată de Uniune și cea prevăzută de

statele membre în urmărirea priorităților convenite la nivelul UE. Atunci când obiectivele

ambițioase sunt urmărite cu resurse limitate și cu mecanisme de punere în aplicare slabe,

avem o rețetă pentru dezamăgiri.

Dacă UE dorește să își atingă obiectivele, Consiliul European și Eurogrupul vor trebui să

își consolideze rolul de lider, în coordonare cu Comisia și cu Parlamentul European.

Și pe măsură ce ne angajăm în aceste reforme, trebuie să profităm pe deplin de noile

instrumente incluse în Tratatul de la Lisabona pentru a dezvolta o mai mare participare a

cetățenilor la Uniune, o politică de securitate internă și externă eficientă, relații mai solide

cu vecinii noștri, precum și abilitatea de a ne reprezenta interesele dincolo de frontierele

noastre.

Proiectul UE ar trebui să devină și proiectul cetățenilor. Cetățenii noștri sunt convinși, adesea

chiar mai convinși decât conducătorii lor, după cum demonstrează sondajele, că este în

interesul Uniunii și al statelor sale membre ca UE să devină un actor global mai relevant și

mai eficient și să vorbească cu o singură voce în eforturile sale de promovare a intereselor

noastre comune.

Cetățenii noștri solicită o mai bună coordonare europeană în lupta împotriva criminalității

organizate și terorismului, întrucât aceștia știu că este singura cale de a aborda aceste

provocări într-un spațiu în care oamenii sunt liberi să circule peste frontiere.

Cetățenii noștri înțeleg că bunăstarea, dezvoltarea și securitatea noastră sunt legate de cele

ale vecinilor noștri, cu care trebuie să dezvoltăm o cooperare deosebit de strânsă în urmări-

rea intereselor noastre comune.

Cetățenii noștri știu că politicile noastre externe vor fi mai puternice și mai eficiente dacă

suntem capabili să acționăm împreună în apărarea intereselor noastre, și nu într-o etalare a

lipsei noastre de unitate, în care fiecare stat membru concurează pentru rolul de protago-

nist în stilul vremurilor de mult apuse.

Cetățenii noștri doresc ca Uniunea Europeană să le servească interesele și prin urmare, se

așteaptă ca drepturile lor civile, familiale și de ocupare a unui loc de muncă să îi însoțească

oriunde se deplasează în interiorul Uniunii. Prin garantarea transferabilității drepturilor soci-

ale Uniunea va căpăta substanță în ochii cetățenilor noștri.

Toate acestea invită la un nou acord între instituțiile europene și actorii economici și sociali

și între diferitele niveluri de putere - național, regional și local. Mai presus de toate, situația

impune o conducere politică puternică, o formă de conducere marcată de capacitatea de

a întreține un dialog onest și fructuos cu cetățenii și de a guverna în parteneriat. Asigurarea

sprijinului cetățenilor noștri va fi vital nu numai pentru ca Uniunea să facă față impactu-

7

8

lui economic și social al crizei, dar și pentru a derula reformele structurale necesare dacă

Europa își dorește să se îndrepte spre viitor mai puternică.

UE este mai mult decât o piață comună. Aceasta este în același timp o Uniune a valorilor.

Cu sprijinul cetățenilor Europei, UE poate conduce eforturile de abordare a provocărilor

globale majore. Confruntați cu o criză pe care nu au creat-o, cetățenii noștri își vor reîn-

noi încrederea în proiectul european numai dacă liderii lor sunt corecți față de aceștia cu

privire la amploare provocărilor care îi așteaptă și dacă aceștia sunt chemați să depună

eforturi comparabile cu cele care au adus prosperitate Europei după cel de-al Doilea Război

Mondial.

Cu stimă,

MEMBRII GRUPULUI DE REFLECȚIE

Felipe González Márquez, Președinte Vaira Vīķe-Freiberga, Vicepreședinte

Jorma Ollila, Vicepreședinte Lykke Friis (până în noiembrie 2009)

Rem Koolhaas Richard Lambert

Mario Monti Rainer Münz

Kalypso Nicolaïdis Nicole Notat

Wolfgang Schuster Lech Wałęsa

DIN PARTEA MEMBRILOR GRUPULUI DE REFLECȚIE CĂTRE CONSILIUL EUROPEAN 3

UE POATE ALEGE 11

REÎNNOIREA MODELUL SOCIAL ȘI ECONOMIC AL EUROPEI 15

CREȘTERE ECONOMICĂ PRIN CUNOAȘTERE: RESPONSABILIZAREA INDIVIDULUI 21

PROVOCAREA DEMOGRAFICĂ: ÎMBĂTRÂNIREA, MIGRAȚIA ȘI INTEGRAREA 25

ENERGIA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE: O NOUĂ REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ 31

SECURITATEA EXTERNĂ ȘI INTERNĂ: ETERNA PROVOCARE 37

EUROPA ÎN LUME: TRANSFORMAREA ÎNTR-UN ACTOR ASERTORIC 43

UE ȘI CETĂȚENII SĂI 47

DEZVOLTAREA PE BAZA PUNCTELOR-FORTE ALE UE 51

MULȚUMIRI 53

CUPRINS

Felipe González Márquez, Președinte Vaira Vīķe-Freiberga, Vicepreședinte

Jorma Ollila, Vicepreședinte Lykke Friis (până în noiembrie 2009)

Rem Koolhaas Richard Lambert

Mario Monti Rainer Münz

Kalypso Nicolaïdis Nicole Notat

Wolfgang Schuster Lech Wałęsa

9

10

11

De la sfârșitul Războiului Rece, viteza și amploarea schimbări-

lor au fost uluitoare. În ultimii douăzeci de ani s-au înregistrat

schimbări în toate domeniile: modul în care ne desfășurăm

activitatea, modul în care consumăm, modul în care călătorim,

modul în care ne raportăm la celelalte persoane, motivele

pentru care empatizăm, aspectele care ne provoacă teamă,

toate au înregistrat transformări. Majoritatea acestor schim-

bări ne-au luat prin surprindere. Criza financiară mondială

reprezintă doar ultimul dintr-o serie de evenimente care ne-au

zdruncinat sistemele de convingeri și de credințe. Pentru prima

dată în istoria recentă a Europei, există o teamă larg răspân-

dită că nivelul de trai al copiilor din ziua de azi va fi mai scăzut

decât cel al generației părinților lor. Trăim în prezent într-o eră

a incertitudinii.

Această situație reprezintă o provocare fără precedent pentru

Uniunea Europeană. Pe parcursul celei mai mari părți a

existenței sale, UE a reprezentat un pol de stabilitate internă, a

adus pacea, democrația și un nivel consistent de prosperitate

pe jumătate de continent după al Doilea Război Mondial. În

timp, a inclus și cealaltă jumătate a Europei prin intermediul

unui proces de integrare politică și economică fără prece-

dent. Aceste succese i-au permis Uniunii Europene să devină

cea mai mare putere economică a lumii, cuprinzând o piață

și o monedă unice. Cu toate acestea, cetățenii europeni se

îndreaptă către un viitor tot mai complex și mai incert, lipsit de

scopul comun care a caracterizat integrarea postbelică inițială.

UE POATE ALEGE

Nu ştiu

Nu, probabil că nu

Da, probabil

„… va depăşi cu mult limitele continentului european.”

„… va fi o putere diplomatică de prim rang în lume.”

„… va avea, prin euro, o monedă mai

puternică decât dolarul.”

„… va fi numai o putere economică

secundară.”

în procente

Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

„Pentru fiecare din următoarele, vă rugăm precizaţi dacă, în opinia dumneavoastră, în 2030, Uniunea Europeană… ?”

Previziuni pentru Uniunea Europeană în 2030

12

Realizările precedente ale UE s-au axat pe propriul său colț

de lume. Pe parcursul etapelor succesive ale integrării, mediul

extern al Europei a rămas relativ stabil. Astăzi situația se află

la polul opus. În întreaga lume se produc schimbări rapide.

În următorii douăzeci de ani, nu numai că vor exista mai

mulți poli ai puterii; în plus, centrul de gravitate al lumii se

va deplasa către Asia și către sudul lumii, către noi actori

din sectorul public și privat, propagându-se ascendent în

instituțiile transnaționale. Provocările cu care se confruntă

Europa în prezent sunt generate în aceeași măsură de

evoluțiile înregistrate în afara granițelor sale și de timiditatea

UE în abordarea acestora. Dacă Uniunea dorește să își asigure

viitorul, aceasta va trebui să își ajusteze obiectivele și politicile

pentru a aborda lumea aflată în schimbare rapidă.

Abordarea transformărilor dramatice din lume

Ultimii douăzeci de ani au cunoscut neliniști, iar în următorii

douăzeci, această tendință se va accentua. Se ivește o nouă

lume multipolară, în care puterea este mai difuză, iar dinamica

internațională este mai complexă. Cu o creștere mai lentă

decât cea a principalilor săi concurenți, ponderea Uniunii în

bogăția mondială scade în mod inevitabil. Capitalul uman

al UE a susținut mult timp economia acesteia, având la bază

inovarea și creativitatea avansate. Dar în prezent, alte regiuni

avansează prin niveluri mai ridicate de investiții în cercetare,

dezvoltare tehnologică și inovare. Se preconizează că, până în

2030, Asia se va afla în fruntea evoluțiilor științifice și tehno-

logice, producând bunuri cu o valoare ridicată, capabile să

transforme producția și calitatea generală a vieții.

Pe măsură ce economiile emergente recuperează decalajul

față de țările puternic industrializate în ceea ce privește stan-

dardele de viață, consumul global de energie crește. Până în

2030, cerințele în materie de energie la nivel mondial ar putea

fi cu 50% mai ridicate decât în prezent, iar combustibilii fosili

vor reprezenta 80% din aprovizionarea cu energie. Va crește

dependența de importurile de energie, iar UE va importa

aproape două treimi din necesarul său de energie.

În plus, disponibilitatea energiei și a altor resurse esențiale va

fi probabil afectată în mod negativ de schimbările climatice și

există numeroase previziuni referitoare la deficite severe până

în 2030. Volatilitatea prețurilor și nesiguranța în materie de

aprovizionare vor fi de asemenea exacerbate de instabilita-

tea politică din țările bogate în resurse energetice. Creșterea

energiei din surse regenerabile va fi mai rapidă decât cea a

energiei din surse tradiționale, dar, până în 2030, aceasta va

reprezenta în continuare numai o mică parte a aprovizionării

mondiale cu energie. Incapacitatea noastră de a frâna pierde-

rea biodiversități accentuează această tendință, prezentând

implicații serioase pentru viabilitatea economică pe termen

lung.

Aceste tendințe se manifestă în contextul unor transformări

majore ale societății în țările noastre. Într-o societate care se

confruntă cu îmbătrânirea populației, cu un număr aproape

dublu de persoane peste 65 de ani pentru fiecare persoană

Previziuni pentru viaţa cetăţenilor europeni în 2030„Imaginaţi-vă cum va fi Uniunea Europeană în 2030. În comparaţie cu astăzi, viaţa

cetăţenilor europeni va fi …?”

Mai uşoară

Mai dificilă

Nici mai uşoară, nici mai dificilă

Nu ştiu

în procente

Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

13

activă față de situația din prezent, statele membre ale UE vor

trebui să depună eforturi considerabile pentru a își finanța

regimurile de asistență socială și pentru a menține persoanele

mai în vârstă în rândurile forței de muncă. Reducerea ofertei

interne de forță de muncă și de competențe va obliga Europa

să atragă mai mulți lucrători migranți, cu implicații asupra

capacității noastre de a gestiona integrarea în societate. În cele

din urmă, revoluția tehnologică și a comunicațiilor modifică

atât relațiile noastre personale, cât și profesionale, impunând

noi modele de viață și de activitate pe care multe persoane le

pot considera prea dificil de adoptat.

Alegerea este clară pentru UE: reformă sau declin

Multe dintre aceste evoluții au fost accelerate de actuala criză

economică și financiară, cea mai gravă criză de acest gen după

Marea Depresie, iar UE va avea nevoie de câțiva ani pentru a se

redresa pe deplin. Criza a scos în evidență deficiențele structu-

rale care afectează cea mai mare parte a economiei europene:

o productivitate mai scăzută, șomaj structural, flexibilitatea

inadecvată a pieței forței de muncă, competențe vetuste și

creștere economică slabă.

În același timp, impactul mai redus al crizei în țări precum

China și India, precum și redresarea mult mai rapidă a aces-

tora au dus la apariția unui curent de opinie care consideră

schimbările rapide cu care se confruntă economia mondială

mai puțin benigne. În prezent, există preocuparea că econo-

miile emergente și-ar putea atinge potențialul economic

deplin, profitând de deficiențele structurale ale Europei. În

realitate, deplasările actuale ale producției economice pot fi

reciproc avantajoase, ducând la niveluri ridicate de investiții,

comerț și consum pentru toate părțile. Dar UE nu poate

presupune că dezvoltarea altor părți va duce în mod necesar

la o situație reciproc avantajoasă. Dacă UE nu se adaptează la

necesitățile economiei globale, există un real pericol ca decli-

nul relativ al Europei să devină absolut.

După 50 de ani de consolidare, atât prin aprofundare cât și

prin extindere, UE se confruntă cu o alegere fundamentală.

Anul 2010 ar putea marca începutul unei noi etape pentru

UE, iar următorii 50 de ani ar putea evidenția rolul UE ca

actor global asertoric sau, dimpotrivă, Uniunea și statele sale

membre ar putea aluneca pe panta marginalizării, devenind o

peninsulă tot mai insignifiantă din vestul continentului asiatic.

Urmărirea unei ambiții globale nu ar trebui să ducă la diminu-

area reformelor pe plan intern, dimpotrivă, influența externă

nu poate fi exercitată fără o creștere solidă și fără coeziune

internă la nivelul Uniunii Europene. Era în care trăim a deve-

nit, cu certitudine, una globală, o transformare care duce

la apariția unor noi învingători și a unor noi învinși. Dacă nu

dorim să ne numărăm printre învinși, trebuie să întreprindem

acțiuni ambițioase acum.

De ce Uniunea Europeană?

Provocările cu care ne confruntăm în prezent diferă de cele

din trecut și necesită răspunsuri diferite. Indiferent dacă ne

raportăm la declinul demografic și economic relativ, la schim-

bările climatice sau la deficiențele energetice, provocările pot

fi înțelese sau abordate în mod corespunzător numai într-un

context global și regional. În această context, UE își poate

demonstra valoarea ca o entitate care reprezintă mult mai

mult decât suma statelor sale membre. Combinând niveluri de

putere multiple, de la nivelul global la cel local, UE este mai

capabilă decât orice alt stat membru să răspundă provocărilor

majore ale secolului al XXI-lea.

Acest lucru nu se va întâmpla în mod automat. Chiar dacă

UE dispune de structurile și instrumentele necesare, acestea

trebuie exploatate de statele membre cu fermitate și în scopul

adecvat. În mod fundamental, agenda comună a UE se reduce la

două provocări cuprinzătoare și integrate: asigurarea durabilității

modelului nostru economic și social și dezvoltarea mijloacelor

pentru sprijinirea și apărarea acestui model, precum și a valorilor și

intereselor noastre comune pe scena mondială. În consecință, ar

trebui să sprijinim noua agendă „Europa 2020” a Comisiei, dar în

ultimă instanță, aceasta ar trebuie încorporată într-o perspectivă

mai largă.

Pentru ca UE să devină un actor eficient și dinamic la nivel

mondial, trebuie, de asemenea, să plasăm solidaritatea în centrul

proiectului european. Solidaritatea nu reprezintă un drept

14

necondiționat, aceasta depinde de responsabilitatea individuală

și colectivă. În acest sens, aceasta poate și trebuie să stea la baza

procesului decizional și a relațiilor UE la toate nivelurile, între indi-

vizi și generații, precum și între localități, regiuni și state membre.

Cu toate acestea, cetățenii europeni întâmpină încă mari dificultăți

în găsirea răspunsurilor la problemele lor în UE. Dacă dorim ca

misiunea noastră să fie comună, politicienii și cetățenii trebuie

să își asume apartenența la proiectul european. Dacă guvernele

continuă să considere UE și instituțiile sale drept străine sau ostile,

când și după cum le servește interesele, speranța creării acelui tip

de identificare populară cu UE care este necesară pentru succesul

acesteia este foarte mică. Dimpotrivă, pentru a avea succes, UE

are nevoie de sprijinul reînnoit al cetățenilor săi, prin asigurarea

unei mai mari participări și transparențe.

Chestiuni importante cu care ne vom confrunta în 2030„Imaginându-vă în continuare cum va fi anul 2030 , în opinia dumneavoastră, care vor

fi cele mai importante două chestiuni cu care se va confrunta (ŢARA NOASTRĂ)în 2030?” (MAX. 2 RĂSPUNSURI)

Situaţia economică

Şomaj

Criminalitate

Pensii

Protecţia mediului

Sistemul de sănătate

Imigraţie

Preţuri în creştere/inflaţie

Terorism

Sistemul educaţional

Locuinţe

Impozitare

Apărare/afaceri externe

Nu ştiu: 8 %Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

în procente

15

Comunitatea Europeană se întemeiază pe un model economic

și social distinct, menționat în Tratatul de la Lisabona drept

„economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate”.

Există o serie de variante ale acestui model, ale căror performanțe

variază din punct de vedere calitativ, dar toate se reunesc, în

mare măsură, într-un cadru comun. Întemeiat pe ideea conform

căreia creșterea economică ar trebui urmărită prin intermediul

pieței în scopuri sociale, modelul se bucură de o acceptare publică

largă. Modelul a contribuit la transformarea Europei după cel

de-al Doilea Război Mondial într-un spațiu cu industrii și servicii

puternice, cu un potențial ridicat de creare de locuri de muncă,

care, la rândul său a generat un sistem echitabil de protecție soci-

ală. Astfel, s-a creat un „cerc virtuos” care a reunit solidaritatea,

responsabilitatea și competitivitatea.

Cu toate acestea, date fiind noile presiuni interne și globale,

modelul respectiv trebuie redefinit și adaptat la un context aflat

în schimbare. În ultimele două decenii, potențialul UE de a genera

creștere economică și locuri de muncă și, în consecință, de a

îmbunătăți standardele de viață, a rămas în urma potențialului

principalilor săi parteneri comerciali. Cu toate că unele dintre

statele sale membre au reușit să iasă din acest tipar, în gene-

ral, situația continuă în prezent. Criza economică și financiară

actuală a scos în evidență deficiențele structurale de la baza

economiei europene, acționând ca un semnal de alarmă.

Confruntată cu competitivitatea tot mai ridicată a economiilor

emergente și dezvoltate, UE trebuie să inițieze un program de

reforme nou și ambițios, care să vizeze consolidarea eficienței

economice.

În același timp, consensul existent cu privire la model depinde

de menținerea în continuare a echilibrului între dimensiunea

socială și dimensiunea de piață ale acestuia. Acest echilibru a

fost perturbat în timp, pe măsură ce au crescut inegalitățile

sociale. Pentru unii cetățeni ai UE excluziunea socială și

condițiile precare de muncă reprezintă în continuare o reali-

REÎNNOIREA MODELUL SOCIAL ȘI ECONOMIC AL EUROPEI

Piaţă în oraș - până la urmă, toate afacerile sunt locale. Foto: Schubert

16

tate. Încetarea reformelor economice nu reprezintă răspunsul

la această problemă. Dimpotrivă, accentul reînnoit asupra

creșterii eficienței economice trebuie însoțit de noi politici

sociale. Cu alte cuvinte, viabilitatea modelului economic și

social al Europei va depinde de capacitatea noastră de a resta-

bili un echilibru dinamic între dimensiunea economică, socială

și de mediu a dezvoltării.

Căutarea creșterii economice și a locurilor de

muncă

O economie puternică și competitivă la nivel mondial caracte-

rizată de o productivitate ridicată reprezintă o condiție prea-

labilă pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Creșterea

economică se bazează din ce în ce mai mult pe schimbări

tehnologice și pe o specializare sporită în contextul accentuă-

rii globalizării. Aceste evoluții afectează lucrătorii și compani-

ile, precum și funcționarea piețelor și gestionarea companiilor

datorită unui proces de transformare structurală. Digitalizarea

crește potențialul externalizării, iar revoluția TIC poate oferi

un spațiu amplu pentru creșterea productivității timp de mai

multe decenii de acum înainte.

UE poate consolida procesul de creștere prin dezvoltarea

pieței interne, de exemplu, în domeniul serviciilor, precum

și prin combaterea tuturor formelor de protecționism și

prin asigurarea unei finalizări reușite a rundei de la Doha.

Creșterea producției de servicii inovatoare și dinamice nu ar

trebuie să fie perturbată de sarcini inutile impuse forței de

muncă și companiilor, iar spiritul antreprenorial și asumarea

riscurilor ar trebui încurajate. În viziunea noastră comună,

schimbările tehnologice, globalizarea și îmbătrânirea

populației necesită reforme structurale urgente în vederea

consolidării flexibilității, competitivității și dinamismului.

Reformarea pieței forței de muncă este esențială pentru a crea

locuri de muncă mai multe și mai bune. Statele membre ar trebui

să urmărească îmbunătățirea a trei aspecte-cheie ale piețelor

forței de muncă: flexibilitatea și securitatea forței lor de muncă

(„flexicuritatea”), mobilitatea forței de muncă și cultura și practi-

cile în materie de gestionare a întreprinderilor. Ratele de partici-

pare a forței de muncă trebuie de asemenea îmbunătățite (a se

vedea secțiunea referitoare la demografie de mai jos).

Capacitatea forței de muncă de a se adapta la modificări

constante ale producției reprezintă un element-cheie pentru

menținerea productivității. Flexibilitatea muncii trebuie să fie

contrabalansată de securitatea muncii. Într-o lume aflată în

schimbare rapidă, nu locurile de muncă trebuie protejate, ci

persoana care pierde un loc de muncă, îmbunătățind abilita-

tea acesteia de a ocupa un loc de muncă. „Flexicuritatea” este

cel mai bun mod de a asigura această protecție, permițând

Programe de educaţie și formare profesională pentru un succes profesional. Foto: Hass

17

lucrătorilor să profite de piețele dinamice ale forței de muncă

și să realizeze tranziția către locuri de muncă mai bune.

Capacitatea de a dobândi și de a-și adapta competențele pe

parcursul vieții, îmbinată cu crearea condițiilor pentru transfe-

rul acestora între statele membre și în cadrul lor este esențială

în această abordare.

În prezent, lucrătorii și antreprenorii întâmpină încă dificultăți în

a accesa și a înțelege normele și reglementările care se aplică în

cazul ocupării unui loc de muncă sau al începerii unei noi afaceri.

Deși birocrația nu poate fi eliminată prin legislație, aceasta nu ar

trebui să reprezinte un impediment în calea mobilității. Cel mai

important, ar trebui ca transferul drepturilor de securitate socială

între statele membre să fie accesibil, o dată pentru totdeauna.

Trebuie asigurată recunoașterea calificărilor pe teritoriul UE, iar

multilingvismul trebuie încurajat. De asemenea, UE ar trebui

să elaboreze o nouă „politică a tranziției profesionale”, pentru

a încuraja și facilita tranziția între locuri de muncă, precum și

pentru a sprijini dimensiunea socială a Uniunii.

În cele din urmă, sunt necesare modificări profunde în ceea

ce privește cultura și practicile în materie de gestionare ale

întreprinderilor, dacă se dorește ca eforturile de actualizare

a competențelor forței lor de muncă să se bucure de succes.

Întreprinderile vor trebui să sprijine într-o măsură mai mare

inițiativele în domeniul forței de muncă și inovarea deschisă

pentru a îmbunătăți competitivitatea prin intermediul unor

noi procese de producție și tehnologii. De asemenea, acestea

vor trebui să favorizeze o cultură a apartenenței în cadrul

întreprinderii.

Realizarea ambițiilor sociale ale Europei prin noi

politici direcționate

Acest nou impuls în direcția reformei economice trebuie însoțit

de noi măsuri direcționate, care să vizeze consolidarea securității

și a solidarității pentru individ. Sistemele de sprijin social merită

o protecție robustă împotriva abuzului sau a „hazardului

moral”. Drepturile și privilegiile trebuie să fie proporționale cu

responsabilitățile și obligațiile. În special, sistemele de securi-

tate socială ar trebui adaptate pentru a favoriza reintegrarea

rapidă pe piața forței de muncă, în locul sprijinului pe termen

lung acordat persoanelor de vârstă activă.

Având în vedere repartizarea actuală a competențelor privind

politicile sociale, ar trebui să se acorde prioritate unor obiec-

tive clar definite și convenite de comun acord, astfel cum

se recomandă în agenda „Europa 2020”. Statele membre

ar trebui să preia inițiativa în ceea ce privește eliminarea

situațiilor inechitabile generate de existența unor piețe ale

forței de muncă pe două niveluri, în cadrul cărora anumite

grupuri de angajați beneficiază de protecția oferită de

contractele pe termen lung, iar alte grupuri nu beneficiază de

protecție și se află permanent sub amenințarea concedierii.

De asemenea, statele membre ar trebui să aloce resurse adec-

vate luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale, precum

și discriminării bazate pe gen, de exemplu prin punerea în

aplicare a legislației UE în vigoare, pentru a garanta standar-

dele minime convenite. O parte esențială a acestui demers

va implica responsabilizarea persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă și a altor parteneri sociali. Îmbunătățirea

informațiilor puse la dispoziția Serviciului european pentru

ocuparea forței de muncă (EURES) și extinderea prezenței

e-infrastructurii în gospodării, școli și întreprinderi ar repre-

zenta un bun început.

Printr-o coordonare adecvată în domeniul politicii sociale și

fiscale, UE poate sprijini capacitatea statelor sale membre

de a urmări obiective de ordin social, în conformitate cu

preferințele lor individuale, fără a provoca denaturarea

concurenței sau a submina piața unică. Banca Europeană de

Investiții și Fondul social european ar trebui utilizate pe deplin

în sprijinul luptei împotriva sărăciei și al obiectivelor în dome-

niul coeziunii sociale convenite la nivelul UE.

De asemenea, UE ar trebui să contribuie la obiectivul unei

populații europene sănătoase - un atu esențial din punct de

vedere economic și social - în special prin dezvoltarea unor

sectoare și servicii în domeniul îngrijirilor medicale, al bunăs-

tării și al îmbătrânirii.

În cele din urmă, având în vedere criza, mediul de afaceri ar

trebui să își asume responsabilitatea, angajându-se în auto-

18

reglementare în domenii precum: etica, responsabilitatea,

conștientizarea chestiunilor sociale și de mediu, măsurile de

combatere a discriminării, formarea de-a lungul vieții și ameli-

orarea permanentă a condițiilor de muncă.

Crearea unei situații reciproc avantajoase:

o nouă înțelegere pentru piața unică

Măsurile sociale și economice sus-menționate trebuie să se

încadreze într-o piață unică deplin funcțională și să se sprijine

pe aceasta. Dezvoltarea pieței unice a fost periclitată mult

timp de două procese simultane: o rezistență în anumite state

membre în ceea ce privește aplicarea normelor privind piața

internă, concurența și ajutorul de stat și o tendință a altor

state membre de a se opune chiar și unor inițiative moderate

de coordonare fiscală care ar putea îmbunătăți funcționarea

pieței unice și ar putea pune capăt preocupării legate de posi-

bilitatea ca piața unică să prejudicieze urmărirea obiectivelor

sociale.

Dacă nu este abordată, această situație ar agrava tendința

sistemelor fiscale de a nu favoriza crearea de locuri de muncă

și dificultățile statelor membre de a aborda inegalitățile. De

asemenea, această situație ar duce la o cursă în care toată

lumea pierde în domeniul protecției sociale și ar exacerba

opoziția față de integrare. Pe scurt, dimensiunile economică și

socială a dezvoltării ar intra într-o situație în care toată lumea

pierde.

Criza economică actuală a subliniat și mai mult necesitatea

de a adera la normele pieței unice. Retragerea în naționalism

economic nu ar face decât să îngreuneze ieșirea din criză și să

scadă competitivitatea economiei europene. Cu toate acestea,

în multe state membre, reflexele protecționiste prevalează în

mare măsură, atât la nivelul opiniei publice, cât și printre liderii

politici.

În acest context nefavorabil, este puțin probabil ca relansarea

și finalizarea pieței unice să aibă loc fără o nouă strategie

sau înțelegere. O astfel de înțelegere ar trebui să cuprindă

angajamentul de a extinde, în anumite termene specificate,

piața unică la acele domenii în care nu este încă prezentă

sau nu este dezvoltată suficient, în primul rând în domeniul

serviciilor, inclusiv în sectorul financiar. Aceasta ar trebui

coroborată cu inițiative, în absența unei integrări mai apro-

fundate, în domeniul politicii sociale, fiscale și de coeziune,

respectând necesitatea competitivității în cadrul UE. În același

timp, eforturile de tranziție către o economie cu emisii reduse

de dioxid de carbon trebuie însoțite de măsuri de consolidare

a incluziunii sociale, în special în ceea ce privește educația,

ocuparea forței de muncă, informarea, serviciile de sănătate și

cele bancare.

Guvernanța economică consolidată: în interesul

stabilității și al convergenței

Criza financiară mondială și dezechilibrele economice în

creștere între statele membre au subliniat necesitatea coordo-

nării economice consolidate în UE. Reînnoirea eforturilor de

convergență depuse în anii 1990 - ducând astfel la extinderea

zonei euro - este esențială pentru succesul economic și unita-

tea UE în general, mai ales pentru zona euro. Aceste eforturi

de convergență ar trebui să se bazeze pe următoarele măsuri:

– încredințarea inițiativei în domeniul coordonării econo-

mice Consiliului European, respectând totodată rolul

Comisiei și în strânsă colaborare cu Parlamentul Euro-

pean, cu Comisia și cu alte instituții economice relevante;

consolidarea și extinderea responsabilităților de coor-

donare ale Eurogrupului în ceea ce privește gestionarea

uniunii monetare atât pe plan intern cât și pe plan extern;

– consolidarea procedurilor de supraveghere a bugete-

lor naționale pentru a asigura atât transparența, cât și

sustenabilitatea finanțelor publice; încurajarea statelor

membre să își armonizeze procedurile bugetare și calen-

darele;

– consolidarea coordonării macroeconomice prin extinde-

rea acesteia asupra datoriei private, asupra balanței de

plăți și, la modul mai general, asupra condițiilor de garan-

tare a competitivității;

19

– sporirea credibilității bugetare generale prin crearea unui

instrument financiar comun destinat combaterii crizelor

neașteptate și a șocurilor asimetrice, ținând seama, în

același timp, de riscul „hazardului moral”;

– consolidarea funcționării și a supravegherii instituțiilor

financiare pentru a contrabalansa efectul de levier și

asumarea riscurilor în mod excesiv.

– sporirea efortului UE în materie de investiții prin definirea

unui obiectiv de creștere pentru componenta de investiții

a cheltuielilor publice ale statelor membre; creșterea

resurselor Băncii Europene de Investiții și ale Fondului

european de investiții; și adaptarea cadrului european

de reglementare pentru a atrage mai mulți investitori pe

termen lung și pentru a favoriza prudența bancară care

să acorde prioritate necesităților economiei reale, mai

degrabă decât speculațiilor financiare.

Provocarea privind durabilitatea mediului

Sarcina redefinirii modelului economic și social al Europei este

complicată într-o măsură și mai mare de provocarea reprezen-

tată de durabilitatea mediului. Aceasta va implica regândirea

de către UE nu numai a amenajării teritoriului, a orașelor, a

transporturilor, a educației și a obiceiurilor de consum, ci și

a modelului său de creștere. Este necesară o „nouă strategie

industrială” pentru a promova noi tehnologii ecologice și

procese industriale durabile. În sprijinul acestor obiective, UE ar

trebui:

– să adopte un Act european pentru inovare care să simpli-

fice oportunitățile de finanțare și să abiliteze Institutul

European de Inovare și Tehnologie să instituie programe

comune inovatoare în toată Europa;

– să instituie o inițiativă pentru cercetarea în întreprinderile

mici prin care să se acorde acces întreprinderilor mici și

tinere inovatoare la piețele de achiziții publice;

– să îmbunătățească valoarea adăugată a agriculturii, a

creșterii animalelor și a industriilor alimentare, reducând

totodată impactul negativ al acestora asupra mediului

prin îmbunătățirea accesului la noile tehnologii și printr-o

mai mare conștientizare în rândul consumatorilor;

Noul Trade Fair Centre din Stuttgart: unul din cele mai mari sisteme de acoperiș fotovoltaic din lume. Foto: © Dirk Wilhelmy pentru Planet Energy și Projektgesellschaft Neue Messe

20

– să creeze sau să eticheteze o serie de centre europene

de cercetare în cadrul Institutului European de Tehnolo-

gie care să se concentreze asupra surselor regenerabile

de energie, eficienței energetice, TIC pentru dezvoltare

durabilă și rețelelor de transport, biotehnologiei și nano-

tehnologiilor;

– să adopte o strategie pentru tranziția către emisii reduse

de dioxid de carbon pentru a formula o viziune asupra

unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon în

2030 și asupra acțiunilor pe care trebuie să le întreprindă

UE și statele membre pentru concretizarea acesteia.

Evitarea capcanelor Strategiei de la Lisabona

Dacă UE dorește cu adevărat o reformă, aceasta trebuie să

își ajusteze în mod corespunzător resursele și structurile de

guvernanță. Această lecție a fost desprinsă din experiența

acumulată cu „Strategia de la Lisabona”, al cărei angajament

de a consolida competitivitatea europeană a fost subminat de

mecanismele de punere în aplicare neadecvate. Mai ales, legă-

tura dintre orientările comune stabilite la nivelul Comunității

și punerea lor în aplicare la nivel național, în conformitate cu

repartizarea internă a puterii în cadrul fiecărei țări, ar trebui

consolidată printr-un mecanism eficient de presiune inter

pares (jena de a fi arătat cu degetul), precum și prin stimu-

lente pozitive, de natură financiară și de altă natură. În cele

din urmă, dar nu mai puțin important, procedurile de evaluare

ar trebui să se concentreze mai mult asupra rezultatelor decât

asupra datelor inițiale sau a proceselor.

Aspectele sus-menționate trebuie însoțite de o utilizare mai

coerentă a resurselor financiare proprii ale UE, ale Băncii Euro-

pene de Investiții și ale celor din bugetele statelor membre,

reunind fondurile prevăzute special pentru abordarea

priorităților convenite. În special, trebuie să ne concentrăm

asupra creșterii economice și a creării de locuri de muncă.

Nu orice fel de locuri de muncă, ci locuri de muncă adaptate

societății cunoașterii și nu orice fel de creștere economică, ci

o creștere economică durabilă, definită nu numai de PIB. În

aceasta rezidă viitorul Europei.

21

CREȘTERE ECONOMICĂ PRIN CUNOAȘTERE: RESPONSABILIZAREA INDIVIDULUI

Industriile și serviciile creative și bazate pe cunoaștere s-au

extins în mod semnificativ în ultimele două decenii, devenind

pilonii centrali ai ocupării forței de muncă și ai dinamismu-

lui economic în Europa. Zilele în care avantajul competitiv

al UE putea fi măsurat în costuri salariale au apus de mult.

În prezent, inteligența, inovarea și creativitatea au devenit

puncte de referință relevante. Acestea reprezintă o garanție a

prosperității viitoare a Europei. Trăim într-o lume în care sunt

solicitate nu numai produsele și piețele cu valoare ridicată , ci

și, din ce în ce mai mult, competențele cu valoare ridicată.

Cu toate acestea, Europa pierde teren în cursa competențelor.

Dacă actualele tendințe în materie de investiții continuă, Asia

poate ajunge în fruntea dezvoltării științifice și tehnologice

până în 2025, în detrimentul UE și al SUA. De asemenea,

se preconizează că, până la acea dată, aproape 1 milion

de studenți chinezi și indieni vor studia în străinătate,

îmbogățind, la întoarcere, țările lor din Asia cu un bagaj

important de talent și experiență. Această tendință contras-

tează cu numărul relativ redus de studenți europeni care

studiază în afara Europei. În învățământul de nivel terțiar, UE

rămâne de asemenea în urmă, cu numai 27 de universități

din UE în rândul primelor 100 de lume, comparativ cu 57

de universități din Statele Unite. De asemenea, UE este slab

reprezentată în cadrul dezbaterilor pe teme politice, de afaceri

sau de mediu care au loc în afara frontierelor sale.

UE nu își poate permită să se complacă atunci când se

confruntă cu această tendință. O mai bună utilizare a talen-

tului uman va reprezenta o valoare strategică cheie pentru

asigurarea mobilității ascendente a populației și a progresului

societății europene în ansamblu. Dacă UE dorește să înde-

plinească promisiunea unei societăți a cunoașterii, aceasta

ar trebui să asigure excelența în toate etapele procesului

educațional, să actualizeze permanent baza de competențe

a populației în funcție de nevoi, și să creeze un mediu social,

economic și de reglementare care să poată stimula cerceta-

rea, creativitatea și inovarea.

Dezvoltarea tuturor talentelor. Foto: Kunsch

22

Căutarea excelenței și a relevanței:

modernizarea educației și a competențelor

O bază educațională solidă la nivel primar și secundar poate

avea o influență majoră asupra capacității persoanei respec-

tive de a progresa pe parcursul vieții. Numărul cetățenilor

europeni și al resortisanților țărilor terțe, care trăiesc în

Europa, care nu au acces la sisteme de învățământ de cea mai

bună calitate este foarte ridicat. Sunt necesare acțiuni urgente

pentru abordarea acestei situații, inclusiv acordând profeso-

rilor recunoașterea profesională pe care o merită, elaborând

programe flexibile și deschise, capabile să stimuleze curiozita-

tea și creativitatea în rândurile copiilor și consolidând legătu-

rile dintre sistemele de educație publică, mediul de afaceri și

societate.

În același mod, nu există suficiente universități de prim rang

în UE, ceea ce scade atractivitatea Europei pentru absolvenții

înalt calificați. UE trebuie să remedieze această situație prin

crearea unei rețele de instituții de învățământ superior de

cel mai înalt nivel, capabile să rivalizeze cu cele mai bune din

lume. Căutarea excelenței nu exclude un efort paralel de a

promova un acces mai larg la educația universitară, în vederea

îmbunătățirii nivelurilor medii ale educației în rândul întregii

populații. Excelența presupune o masă critică și concurență,

de fapt un „spațiu comun” pentru studenți, universități și

cercetarea academică.

De asemenea, trebuie încurajată autonomia administrativă și

financiară a universităților, acesta fiind cel mai eficient mod

de creștere a finanțării private pentru învățământul superior.

Ca viitori beneficiari, studenții cu venituri ridicate ar trebui

să contribuie la costurile tot mai ridicate ale educației, asigu-

Cheltuieli pentru instituţiile de învăţământ primar şi secundar ca procent din PIB (2006)

Malta, Slovenia: nu există date disponibile.1 .Anul de referinţă 2005

Cipru

Danem

arca

Regat

ul Unit

Belg

iaSu

edia

Austria

Polo

niaPo

rtugali

aEs

tonia

Italia

Ungaria

Leto

niaIrl

anda

Luxe

mburg

Germ

ania

Lituan

iaRe

publica C

ehă

Span

iaGre

cia1

Slova

ciaBu

lgar

iaRo

mân

ia1

Coreea

Elveţ

iaSt

atele

Unite

Australi

aM

exic

Canad

a1Ja

ponia

Med

ia OCDE

Ţăril

e de j

osFin

landa

Fran

ţa

Sursa: Eurostat, OCDE

Ţări UE

Media UE27

Ţările OCDE

23

rându-se concomitent un sistem de burse și de împrumuturi

pentru studenți destinate celor care au nevoie de sprijin

financiar. De asemenea, trebuie promovată concurența dintre

universități precum și modelele de guvernanță bazate pe

responsabilitate și transparență.

Sistemele universitare caracterizate de clientelism și corpora-

tism trebuie contestate în mod ferm. Accentul trebuie pus pe

asigurarea unei mai mari expuneri a universităților la econo-

mic reală, în Europa și în restul lumii. Acest proces de reformă

ar trebui să includă măsuri de sporire a mobilității studenților

prin încurajarea unei participări mai ridicate la programul

ERASMUS și prin acordarea de avantaje studenților care dețin

diplome din mai multe țări. Universitățile trebuie să depună

mai multe eforturi pentru a oferi absolvenților competențele

solicitate de industrie.

În acest sens, corectarea neconcordanțelor dintre cererea și

oferta de competențe trebuie să devină o prioritate de bază

a sistemului de învățământ. Aceasta va necesita plasarea

unui accent puternic pe actualizarea competențelor pentru

a pregăti indivizii pentru tranziția între locurile de muncă,

precum și pentru utilizarea noilor tehnologii și competențe.

În schimb, condiția preliminară obligatorie va fi crearea unui

culturi a învățării flexibile de-a lungul vieții, care să permită

indivizilor întoarcerea în sistemul de învățământ, în orice etapă

a carierei lor, în condiții similare celor în care studiază tinerii.

„A învăța să înveți” trebuie să devină un principiu director în

cadrul întregului sistem de învățământ.

Către un Spațiul european de cercetare: creșterea

importanței cheltuielilor pentru cercetare și

dezvoltare

În ciuda a numeroase solicitări de creștere substanțială a

cheltuielilor alocate pentru cercetare și dezvoltare, în ultimul

deceniu s-au înregistrat relativ puține schimbări - cheltuielile

UE reprezintă în continuare 1,8 % din PIB. Este necesar un

efort susținut în Europa pentru atingerea obiectivului agen-

dei „Europa 2020” care prevede cheltuieli alocate pentru

cercetare și dezvoltare în valoare de 3% din PIB și crearea

unei „Uniuni a inovației”. Acest efort trebuie să includă realo-

cări bugetare și o mai mare finanțare din partea sectorului

privat. Ar trebui dezvoltate centre ale UE pentru cercetare

preconcurențială aplicată (parteneriate public-privat între

state, regiuni și industria privată) împreună cu sprijinul consoli-

dat pentru cercetarea liberă întreprinsă la inițiativa cercetători-

lor, prin intermediul Consiliului European pentru Cercetare.

În acest sens, simplificarea procedurilor de acces la finanțare

publică, inclusiv la fondurile UE este vitală. De această simpli-

Cheltuieli interne brute pentru cercetare şi dezvoltare exprimate în procente din PIB

Sursa: OCDE

Federaţia Rusă

Statele Unite

CoreeaJaponia

China

Uniunea Europeană (27 de ţări)

din PIB

24

ficare ar beneficia în special întreprinderile mici și dinamice

care sunt deseori forța motrice pentru inovațiile vizionare. În

prezent, IMM-urile asigură jumătate din PIB al UE, cu toate că

beneficiază de numai 15% din programele în domeniul C&D.

Sunt necesare noi forme de parteneriat între cercetătorii din

universitățile finanțate din fonduri publice și cercetătorii din

întreprinderile private, pentru a se asigura o punere în comun

continuă a cunoștințelor în cadrul procesului de cercetare și

inovare. În special, este necesară mai multă finanțare pentru

cercetarea aplicată care ar aduce beneficii IMM-urilor.

Excelența trebuie să reprezinte criteriul principal pentru acor-

darea ajutorului public atât la nivel național cât și la nivelul

UE. Trebuie extins și consolidat rolul Consiliului European

pentru Cercetare, cu fonduri alocate strict pe baza excelenței

recunoscute inter pares, prezente sau potențiale. De aseme-

nea, UE trebuie să încurajeze dezvoltarea „polilor europeni

ai excelenței”, garantând în același timp că acest proces de

concentrare nu duce la crearea unor „deșerturi intelectuale”.

În cele din urmă, dar nu mai puțin important, Spațiul euro-

pean de cercetare trebuie să devină o realitate - un spațiu fără

frontiere, în care întregul potențial științific, oriunde există

acesta, să poată fi exploatat pe deplin grație liberei circulații a

cercetătorilor, ideilor, tehnologiilor și capitalului. Procesul de

„europenizare” trebuie să devină el însuși parte a unei deschi-

deri mai generale către lume. Transferurile de cunoștințe au

devenit în prezent un supliment indispensabil al motoarelor

tradiționale ale globalizării, bazate pe fluxurile de mijloace și

de capital.

Un cadru de reglementare pentru descătușarea

potențialului inovării și creativității

Europa cunoaște deseori dificultăți în transpunerea cercetării

științifice în noi produse, noi patente, noi activități antre-

prenoriale și noi locuri de muncă. Absența concurenței pe

piețele serviciilor inhibă inovarea, crește costurile și limitează

creșterea. Serviciile financiare, serviciile digitale de generație

următoare, soluțiile energetice și serviciile de promovare

a sănătății și învățării au un potențial uriaș. UE este bine

plasată pentru a deveni lider în noile industrii ale serviciilor, cu

condiția ca furnizorii de servicii să fie sprijiniți de o piață de

nivel european și de un nou mediu de reglementare în care

inovarea și creativitatea să se poată dezvolta.

Piețele globale libere care respectă drepturile de proprietate

intelectuală sunt esențiale pentru crearea terenului propice

inovării. Prin urmare, este important ca Europa să își mențină

angajamentul față de îmbunătățirea accesului pe piață atât

pe teritoriul cât și în afara Europei, în modul cel mai eficient,

prin finalizarea pieței unice, atât în ceea ce privește serviciile

cât și noile tehnologii. În același timp, UE trebuie să reformeze

normele privind proprietatea intelectuală, de exemplu prin

crearea unui sistem european de patente clar, care să fie acce-

sibil, rapid și rezonabil și care să ofere protecție eficientă la

scară europeană.

În acest context, va fi la fel de important să se instituie măsu-

rile necesare pentru consolidarea pieței capitalului de risc și

a disponibilității capitalului de investiție. În special, IMM-urile

- aflate de multe ori în avangarda inovării - necesită meca-

nismele de sprijin adecvate, inclusiv acces la capitalul de risc,

pentru a le permite să poată concura pe piața mondială.

Economia creativă va continua să evolueze mai rapid decât

procesele politice care urmăresc să o sprijine sau să o regle-

menteze. În fiecare zi aceasta dezvăluie noi orizonturi și

perspective revoluționare. Prin urmare, flexibilitatea și reacti-

vitatea trebuie să stea la baza oricărui cadru de reglementare

în acest domeniu. Dezvoltarea unei culturi a asumării riscului

și a antreprenoriatului reprezintă un element și mai important.

Numai în acest mod va putea UE să culeagă pe deplin roadele

cercetării și experimentării, pentru a crea noi locuri de muncă.

25

Se prevede că îmbătrânirea populației, combinată cu o forță

de muncă nativă tot mai redusă vor avea consecințe drastice

pentru Europa. Dacă nu este abordată, această situație va

duce la o presiune imposibil de suportat asupra sistemelor de

pensii, de sănătate și de asistență socială, precum și la rezul-

tate negative în ceea ce privește creșterea economică și fisca-

litatea. Dacă Europa dorește cu adevărat să evolueze către

o societate a cunoașterii, eforturile de creștere a eficienței

economice și de actualizare a competențelor populației

existente trebuie să fie însoțite de măsuri active în vederea

abordării acestei provocări de ordin demografic. Nu în ultimul

rând, aceasta trebuie să includă un efort concertat pentru a

transforma UE într-o destinație atrăgătoare pentru imigranți.

Fără migrație, UE nu va putea răspunde viitoarelor insuficiențe

de forță de muncă și de competențe. De asemenea, aceasta

va asista la o reducere a diversității culturale și a experimentă-

rii, condiții preliminare pentru creativitate și inovare.

Tendințele demografice ale Europei se accentuează

Continentul european combină extremele demografice: o

speranță de viață foarte ridicată și o fertilitate foarte scăzută.

Speranța de viață în majoritatea statelor membre ale UE, în

prezent în medie 75 de ani pentru bărbați și 82 de ani pentru

femei, va crește cu încă 15-20 de ani în cursul acestui secol.

Având în vedere faptul că femeile nasc în medie 1,5 copii, iar

procentul femeilor fără copii este în creștere, populația Euro-

pei îmbătrânește, iar forța de muncă nativă se diminuează.

Ținând seama de vârsta medie de pensionare în Europa, în

prezent (62 de ani pentru bărbați și puțin peste 60 de ani

pentru femei), în absența unor politici compensatorii, în urmă-

torii 40 de ani, proporția populației active în Europa se va

deteriora în mod semnificativ, moment în care patru contribu-

PROVOCAREA DEMOGRAFICĂ: ÎMBĂTRÂNIREA, MIGRAȚIA ȘI INTEGRAREA

Evoluţia populaţiei europene între anii 2000 şi 2050 şi procentul din populaţia mondială

Locuitori (în milioane)

UE27 Procent din populaţia mondială

Procent

Sursa: Eurostat - proiecţie demografică; ONU - Perspectivele populaţiei (Population Prospects) (revizuire 2008)

26

abili vor sprijini trei pensionari. Sunt necesare acțiuni urgente

pentru a contracara aceste tendințe negative.

Pentru început, ar trebui elaborate politici în favoarea familiei

care să urmărească stabilizarea sau chiar sporirea nivelurilor

actuale ale fertilității. În plus, impactul forței de muncă native

reduse, inclusiv chestiunile conexe privind finanțarea sisteme-

lor de îngrijiri medicale și de pensii, ar putea fi contrabalan-

sate în mare parte prin creșterea productivității. O creștere

constantă a productivității ar permite reexaminarea modului

de alocare a resurselor, ceea ce ar putea contribui la acope-

rirea decalajul în creștere dintre beneficiarii și contribuabilii

sistemelor de pensii.

Dar, odată cu accentuarea tendințele demografice europene,

impactul acestor măsuri nu va fi suficient. În acest sens, provo-

carea de ordin demografic cu care se confruntă Uniunea Euro-

peană poate fi abordată numai prin intermediul a două seturi

de acțiuni complementare: creșterea drastică a ratei de parti-

cipare pe piața forței de muncă și punerea în aplicare a unei

politici privind imigrația echilibrată, echitabilă și proactivă.

Sporirea participării pe piața forței de muncă, o

condiție sine qua non

Elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii eficiente

de conciliere a vieții profesionale cu viața privată (modalități

de concediu, munca la distanță etc.) reprezintă un prim pas

către sporirea participării pe piața forței de muncă. Obiectivul

îl reprezintă asigurarea condițiilor pentru rămânerea indi-

vizilor în rândurile forței de muncă, în special a femeilor cu

copii de vârste fragede și a lucrătorilor mai în vârstă. În ciuda

unei speranțe de viață mai ridicate, femeile se pensionează

devreme și rata generală a ocupării forței de muncă este mai

redusă decât în rândurile bărbaților - 58,3 % comparativ cu

Populaţia pe grupe de vârstă în UE27 în 2010, 2030 şi 2050

Între 15 şi 64 de ani

65 de ani sau mai în vârstă

Sub 15 ani

Sursa: Eurostat (Scenariu de convergenţă)

27

72,5 % pentru bărbați. Abordarea acestei tendințe va implica

un accent sporit pe oportunități egale și pe nediscriminare,

precum și pe programe de îngrijire a copiilor și sisteme școlare

care să sprijine părinții activi.

Un al doilea pas va implica eliminarea barierelor juridice, admi-

nistrative și culturale din calea promovării unei mobilități mai

mari a forței de muncă în UE. În acest sens, printre instrumen-

tele-cheie se numără transferabilitatea deplină a drepturilor de

asistență socială și de pensie, îmbunătățirea pregătirii lingvistice,

recunoașterea deplină a diplomelor universitare, precum și a

competențelor profesionale în Europa și dezvoltarea la toate

nivelurile politice a unui mediu cu adevărat nediscriminatoriu.

În cele din urmă, dar nu mai puțin important, este necesară o

schimbare majoră în modul de abordare a pensionării. Practicile

actuale privind pensionarea anticipată ar trebui descurajate.

Pensionarea ar trebui să fie o opțiune mai degrabă decât o

obligație. Viața profesională ar trebui prelungită prin mărirea

vârstei de pensionare reale și a celei legale. Programele de

educare și de formare a adulților, schemele salariale, condițiile

de muncă și sistemele de pensii ar trebui adaptate pentru a crea

o piață a forței de muncă pentru persoanele cu vârste cuprinse

între 50 și 70 de ani, prin sporirea atractivității recrutării și angajă-

rii lucrătorilor mai în vârstă.

Politica de imigrare: către o abordare proactivă

Chiar dacă măsurile interne destinate să sporească participa-

rea pe piața forței de muncă ar putea fi realizate pe deplin,

acestea nu vor fi suficiente pentru a compensa în totalitate

consecințele schimbării demografice asupra ofertei de forță

de muncă. Realitatea este că până în 2050, în absența puțin

probabilă a imigrației și la niveluri constante de participare

a forței de muncă, forța de muncă din UE se va diminua cu

aproximativ 68 de milioane de lucrători. Deoarece nu toți

imigranții devin activi din punct de vedere economic, în cele

din urmă ar fi necesar un câștig net de 100 de milioane de

persoane pentru acoperirea deficitului. În mod realist, un

asemenea aport considerabil în următorii 40 de ani nu este

nici probabil nici neapărat dezirabil. Cu toate acestea, forța

de muncă din migrație va face parte din soluția la viitoarele

insuficiențe de forță de muncă și de competențe din Europa,

iar UE va trebui să dezvolte o abordare proactivă a imigrației.

În general, în Europa este necesară o schimbare de atitudine.

De prea multe ori, imigrația este percepută drept o povară

care trebuie purtată, și nu o oportunitate care trebuie exploa-

tată. Europa are multe de învățat în această privință de la

Australia, Canada și Statele Unite cu care se află în competiție

directă pentru imigranții talentați și calificați. Pornind de la

experiența acestor țări, UE trebuie să își dezvolte o politică

Servicii municipale care se ocupă de nevoile migranţilor. Foto: Hass

28

comună în domeniul imigrației care să vizeze atragerea celor

mai calificați, talentați și motivați imigranți, luând în același

timp măsuri pentru a preveni pierderea de capital uman din

țările de origine.

O politică comună în domeniul imigrației pentru UE ar trebui

să prevadă o strategie specifică pe termen mediu și lung care

să se concentreze asupra imigranților calificați. Ar trebui să fie

ușor accesibile informații clare care să promoveze avantajele

stabilirii în Europa. Este necesar să se convină asupra unei

abordări privind criteriile comune de acceptare a imigranților

(un sistem de evaluare sau bazat pe puncte), ținându-se

seama totodată de necesitățile specifice din statele membre.

Cu toate acestea, Europa va deveni o destinație atractivă

pentru imigranții calificați dacă aceștia se simt acceptați, dacă

au acces deplin la piețele formale ale forței de muncă și bene-

ficiază de posibilitatea de a își deschide propriile afaceri. Sunt

necesare inițiative de integrare cuprinzătoare la nivelul UE și

la nivelul statelor membre, dar în special la nivel local, care

este de multe ori nivelul cel mai potrivit pentru a identifica și

a răspunde necesităților populațiilor formate din imigranți și

neimigranți.

Odată stabiliți legal în UE, imigranții ar trebui să benefici-

eze de aceleași drepturi sociale ca cetățenii UE. Potențialul

populației imigrante existente de a spori participarea la forța

de muncă ar trebui valorificat prin investiții în învățarea limbii,

formare profesională și învățământ general, însoțite de strate-

gii puternice de combatere a discriminării. Ar trebui eliminate

toate formele de discriminare împotriva lucrătorilor imigranți

și a familiilor lor.

Cursuri de limbă împreună cu mamele. Foto: Kunsch

Oameni în mișcare: exercitarea controlului și a

responsabilității

După cum este cazul într-un spațiu în mare parte fără fron-

tiere interne, funcționarea corespunzătoare a unei politici

europene comune în domeniul imigrației are nevoie de un

sistem credibil de gestionare a frontierelor externe ale UE,

inclusiv de un sistem coordonat de eliberare a vizelor pentru

resortisanții țărilor terțe - discutat de asemenea, în continu-

are, în contextul securității interne și externe a UE.

Întrucât zeci de milioane de resortisanți ai țărilor terțe trec

în mod legal frontierele externe ale UE în fiecare an, este,

de asemenea, esențial să se consolideze mecanismele de

control și verificare în interiorul UE. Acestea ar garanta faptul

că povara controlului migrației nu este transferată unilateral

către frontierele externe ale UE și către țările care le asigură

securitatea.

De asemenea, este necesară o abordare comună cu privire la

imigranții ilegali. UE trebuie să pună capăt inconsecvențelor

dintre politicile statelor membre și tratamentul persoanelor

fără acces legal la piața muncii. Aceasta ar trebui să includă

armonizarea la nivelul UE a drepturilor de care beneficiază

imigranții ilegali, pentru a se evita situațiile în care „efectele

de chemare” specifice dintr-un stat membru pot afecta și alt

stat.

Abordarea migrației ilegale ar trebui să includă, de aseme-

nea, combaterea culturii angajării imigranților ilegali, în

special în sectorul construcțiilor și al agriculturii, precum și în

gospodăriile private, o practică încă frecventă în mai multe

state membre. Aceasta va impune, printre alte măsuri, conso-

lidarea controalelor interne privind permisele de lucru și de

ședere în țări cu un număr ridicat de imigranți ilegali.

Menținerea controalelor externe și interne credibile nu ar

trebui, însă, să submineze decizia UE de a rămâne un loc

sigur pentru refugiați, în acord cu valorile sale fundamentale.

Politicile europene de azil trebuie să garanteze că refugiații

politici se bucură de dreptul de a solicita azil și de a li se

prelucra corect cererile în UE-27.

Eforturile de a ține sub control imigrația ilegală și traficul

de persoane trebuie să includă, de asemenea, măsuri de

protecție a persoanelor și a comunităților vulnerabile față

de exploatarea prin intermediul practicilor de muncă inac-

ceptabile sau față de alte forme de abuz, inclusiv traficul de

persoane. În acest scop, este necesar un dialog permanent

între țările de origine și UE, practicat în mod consecvent, care

să completeze politica de dezvoltare a UE.

În plus, UE trebuie să recunoască legăturile dintre migrație,

dezvoltare și să formuleze politici de răspuns care exploa-

tează pe deplin sinergiile care există între acestea. O politică

de succes în domeniul recrutării va conduce în mod inevitabil

la un exod de inteligență care ar putea pune în pericol proce-

sul de dezvoltare în țările de origine. UE ar trebui să depună

toate eforturile pentru a evita acest lucru, contribuind la

consolidarea capitalului uman necesar pentru dezvoltarea

țărilor respective.

Acordurile de dezvoltare bilaterale ar trebui să includă efor-

turi de promovare a migrației ordonate prin parteneriate

pentru mobilitate, precum și prin acorduri de recrutare și de

readmisie. Elaborarea unor astfel de politici ar trebui să ia

în considerare potențialele beneficii pentru dezvoltare ale

migrației de întoarcere și ale mobilității cu două sensuri între

țările de origine și țările de destinație. Statutul de ședere

permanentă în UE, de exemplu, prin intermediul unei cărți

albastre, ar putea încuraja „migrația circulară” a celor care

doresc să se întoarcă în țările lor de origine pentru o peri-

oadă lungă de timp.

În final, UE ar trebui să investească în sistemele de

învățământ superior ale țărilor de origine pentru a forma

competențe care pot fi ulterior partajate. Pe scurt, scopul ar

trebui să îl reprezinte formarea, nu exodul.

29

30

31

ENERGIA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE: O NOUĂ REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ

Dacă nu se iau măsuri, până în 2030, situației energiei în

Europa va prezenta o cerere în creștere și o ofertă în scădere.

Dependența de importurile la prețuri ridicate de petrol, gaze

naturale și cărbune din țările terțe va crește de la 50% în

prezent, la 60%, iar combustibilii fosili ar putea reprezenta

până la 80% din mixul energetic al Europei. În plus, aprovizio-

narea de va face din unele dintre regiunile cele mai volatile din

punct de vedere politic ale lumii. Numai luând în considerare

intensitatea energetică a economiilor noastre, probabilitatea

apariției unor vulnerabilității și turbulențe este enormă.

Ca și cum acest lucru nu ar fi suficient, impactul actualei crize

economice și financiare ar putea ajunge să pară nesemnifica-

tiv prin comparație cu impactul schimbărilor climatice asupra

economiei globale. Incapacitatea de a adopta măsurile adecvate

ar putea duce la o creștere semnificativă a temperaturii plane-

tei până la sfârșitul secolului, ceea ce ar duce la dispariția unor

întregi regiuni, la fluxuri uriașe de migranți climatici, iar miliarde

de persoane ar rămâne fără apă. În cel mai fericit caz, ne-am

confrunta cu tipologii inconsecvente de deșertificare, creșterea

nivelului mării, secete severe și temperaturi mai ridicate - cu toate

consecințele care derivă din acestea.

Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme și invită la un

răspuns urgent alături de o enormă mobilizare a resurselor. De

exemplu, productivitatea carbonului, (cât de mare este PIB pe

care îl obținem pentru fiecare tonă de carbon pe care o emitem)

va trebui să crească de zece ori pentru a îndeplini actualele

obiective privind emisiile de carbon, iar aceasta va trebui să se

realizeze în următorii „numai” 40 de ani. Consecințele potențiale

în termeni de destabilizare socială, politică și economică sunt,

91 89 92 97

81 95115

134

114125

144166

4236

3137

2.3%

2.3%1.6%

30

24 21

2015

555

89

21

29

2010

495

94

622

20202006

464

8321

2327 27

83

25

3021

2.1

2.7

1.0

3.6

4.00.2

0.9

0.4

3.6

%

Imaginea 10

Creşterea cererii de energie pe termen lung va fi reluată după trecerea/depăşirea perioadei de încetinire a creşterii economice

Rata de creştereanuală compusă, 2006-20Cererea de energie pe ţări, 2006-20

QBTU

Restul lumiiRusiaIndiaChinaOrientul MijlociuJaponiaEuropa

Statele Unite

Sursa: McKinsey Global Institute, Model privind cererea globală de energie (Global Energy Demand Model) 2009

McKinsey & Company

32

așadar, reale. Însă pentru abordarea acestor eforturi herculeene,

nu ne putem baza numai pe piață. Sunt necesare, în plus, sprijin

și intervenții publice extinse pentru a declanșa o „nouă revoluție

industrială”. UE trebuie să transforme această provocare într-o

oportunitate reală.

Beneficiile comerciale și pentru societate ale unei

noi revoluții industriale

Schimbarea industrială și comportamentală necesare pentru a

produce acest lucru nu vor fi simple. Dar motivația este clară.

Costul anual al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră

este estimat la aproximativ 2% din PIB mondial, în timp ce

lipsa acțiunii este estimată la echivalentul a minim de 5% din

PIB anual. În același timp, dezvoltarea unei economii ecolo-

gice durabile oferă o gamă largă de oportunități tehnologice,

comerciale și de afaceri care trebui exploatate. UE are o

oportunitate reală să exercite un rol de lider moral și politic în

această dezbatere, fără a pierde din vedere beneficiile econo-

mice și industriale tangibile. Însă UE trebuie să acționeze rapid

în acest sens, înaintea altor părți.

În același fel, se pot obține avantaje importante în urma imple-

mentării unei politici energetice europene coerente, inclusiv: fina-

lizarea unei piețe unice veritabile și liberalizate în sectorul ener-

getic, o politică europeană puternică în materie de investiții în

noile tehnologii și în infrastructuri energetice comune majore, o

poziție comună pe plan extern și o abordare fiscală comună care

să contribuie la finanțarea acestei politici de investiții. Aceasta

ar pune capăt practicii de protejare a campionilor naționali,

pregătind calea pentru apariția campionilor europeni și separarea

rețelelor de transport ale întreprinderilor care produc și/sau distri-

buie energie electrică sau gaze („decuplarea”). Blocajele încă

existente în acest sector trebuie eliminate prin legarea „insulelor

de energie” o dată pentru totdeauna la rețeaua europeană.

Cei mai importanți câștigători ai acestor schimbări ar fi

consumatorii europeni. Prețurile ridicate ale energiei rămân

o povară semnificativă asupra gospodăriilor individuale,

reprezentând 15% din cheltuielile lor totale. În mod similar, în

anumite sectoare dependente de energie, prețurile ridicate ale

energiei subminează competitivitatea fundamentală a indus-

triei europene. UE nu poate rămâne indiferentă în fața acestor

provocări. Aceasta trebuie să vină în sprijinul statelor sale

membre prin dezvoltarea unei politici energetice cu adevărat

comune și integrate, care să vizeze eficiența energetică, diver-

sificarea, dependența și combaterea schimbărilor climatice.

Să începem cu „fructele de pe crengile joase”:

revoluționarea eficienței energetice

Economia de energie în industrie, transporturi și construcții,

precum și în consumul casnic este cea mai eficientă cale de a

reduce emisiile de dioxid de carbon și dependența externă. De

asemenea, este cea mai rapidă cale prin care UE poate obține

rezultate tangibile. În mod evident, cea mai ieftină și mai

curată formă de energie este energia care nu este consumată.

Cu toate că consolidarea eficienței energetice nu reprezintă o

noutate, obiectivul trebuie să fie rapid extins și consolidat ca

un obiectiv-cheie pentru toate statele membre.

În acest sens, obiectivul principal pentru eficiența energetică

ar trebui să fie creșterea acesteia cu 50% până în 2030, de la

cele 20 de procente convenite în prezent, până în 2020. UE

poate avansa acest obiectiv prin aplicarea unor standarde de

eficiență mai stricte pentru aparatura și echipamentele de uz

casnic și pentru clădirile noi, precum și aplicarea unor obiec-

tive mai ambițioase privind emisiile autovehiculelor. Ar trebui,

de asemenea, să se încurajeze parteneriatele inovatoare

public-privat pentru investițiile legate de eficiența energetică,

concomitent cu stabilirea și monitorizarea respectării de către

statele membre a obiectivelor privind eficiența.

Căutarea unei căi mai durabile de producere a

energiei

Căutarea unor forme de energie din surse regenerabile viabile

trebuie accelerată. Este disponibilă o serie de posibilități

promițătoare, printre acestea energia eoliană, energia solară

și biomasa. De asemenea, Europa ar trebui să se îndepăr-

teze de petrol ca sursă primară de combustibil, încurajând

standarde de biocombustibil și vehiculele electrice și hibride.

Dar pentru toate acestea, UE are nevoie de investiții extinse

33

pentru a-și moderniza rețeaua energetică și pentru a dezvolta

rețele energetice inteligente care să gestioneze viitoarele

surse de energie și să limiteze pierderile, conducând în final la

un sistem integrat de aprovizionare cu energie.

Dezvoltarea sistemelor de captare și stocare a carbonului (CSC)

trebuie să fie susținute de decizii ferme cu privire la o serie

de chestiuni care nu mai suportă amânare. Printre acestea

se numără nivelul adecvat al subvențiilor, un cadrul juridic și

o foaie de parcurs pentru dezvoltarea CSC dincolo de faza

demonstrativă. Pentru a trece de la etapa experimentală la

etapa operațională, UE trebuie să efectueze cercetare, să

dezvolte și să testeze noi tehnologii și procese de captare și

stocare a CO2 în siguranță, în subteran.

Căutarea unui mix energetic mai viabil trebuie, de asemenea,

să includă recurgerea la energia nucleară. Europa nu poate

neglija această sursă importantă de energie, dar deblocarea

investițiilor în energia nucleară are nevoie de un nivel mai

ridicat de securitate a cadrului de reglementare, precum și de

dezvoltarea în continuare a standardelor de siguranță. În final,

eforturile de C&D semnificative și parteneriatele inovatoare

public-privat sunt necesare pentru a dezvolta următoarea

generație de tehnologii energetice. UE are nevoie urgent de

câteva proiecte majore în acest context, precum instalarea de

centre de energie solară în Africa de Nord și crearea fermelor

eoliene în marea Nordului.

Reducerea dependenței energetice externe a UE

Epoca petrolului ieftin pare să fi apus, iar noile rezerve sunt tot

mai îndepărtate, cu acces dificil și cu costuri de exploatare mai

ridicate. În același timp, UE va continua să depindă de sursele

externe pentru aprovizionarea sa cu energie pentru o perioadă

considerabilă. În prezent, 90% din necesarul de petrol; 80%

din necesarul de gaze naturale; și 50% din cărbune se află în

această situație. 42% din importurile sale de gaze naturale

provin actualmente din Rusia. UE nu are posibilitatea să devină

independentă din punct de vedere energetic, dar trebui să se

străduiască să își sporească prin toate mijloacele posibile secu-

ritatea energetică.

Pentru început, există în continuare posibilitatea creșterii

considerabile a producției de gaze naturale în Europa. UE ar

trebui să sprijine și să crească producția internă de gaze natu-

rale prin deschiderea unor noi frontiere de posibile resurse de

gaze naturale, prin îndepărtarea barierelor legate de acordarea

licențelor și prin acceptarea investițiilor în zonele de frontieră

avansată, cum ar fi Arctica. În plus, există un potențial semni-

Energia eoliană este o opţiune de utilizare a surselor regenerabile de energie. Foto: Asociaţia Germană a Energiei (German Wind Energy Association)

34

Importurile de petrol brut în UE27 pe ţări de origine 2007

Procent din totalul importurilor de petrol brut

Kuweit 1,0 Alte ţăriRepublica Arabă Siriană 1,2

Mexic 1,4Venezuela 1,5

Danemarca 1,6Angola 1,9

Algeria

Nigeria

Azerbaidjan

Kazahstan

Irak

Regatul Unit

Iran (Republica Islamică)

Arabia SaudităLibia

Norvegia

Federaţia Rusă

Importurile de gaze naturale în UE27 pe ţări de origine 2007Procent din totalul importurilor de gaze naturale

Alte ţăriRegatul Unit 1,4Egipt 1,5

Belgia 1,5Qatar 1,8

Libia

Nigeria

Germania

Ţările de Jos

AlgeriaNorvegia

Federaţia Rusă

Sursa: Eurostat

35

ficativ de dezvoltare a surselor de energie neconvenționale

precum gazul de rocă și șistul petrolifer, de exemplu în Europa

Centrală și de Nord.

Aceste strategii trebuie dublate ulterior de noi eforturi de a

limita vulnerabilitatea UE la șocurile externe. Aceasta presu-

pune stabilirea unor relații durabile și de încredere cu principalii

furnizori, în special cu Rusia, concomitent cu diversificarea rute-

lor și a metodelor de aprovizionare, inclusiv conducte de gaz

alternative și dezvoltarea importurilor de gaz natural lichefiat.

În acest sens, UE are nevoie de o strategie comună și de o

politică externă asertorică pentru a-și proteja mai bine intere-

sele în arena internațională.

Deschiderea drumului în lupta împotriva

schimbărilor climatice

Schimbările climatice pot fi abordate eficient numai la nivel

global. Din acest motiv, rezultatul Reuniunii la nivel înalt a

ONU de la Copenhaga a produs o dezamăgire profundă,

întrucât acordul fără caracter obligatoriu rezultat în urma

sa nu poate fi suficient pentru a opri periculoasa încălzire

globală. În plus, Copenhaga a demonstrat că UE întâmpină

în continuare dificultăți în a fi acceptată ca un interlocutor și

actor indispensabil la nivel global - iar aceasta, în ciuda efor-

turilor sale de a conduce prin exemplul propriu, prin angajarea

la un obiectiv ambițios: reducerea propriilor emisii cu 20%

până în 2020, concomitent cu creșterea eficienței energetice

și a cotei sale de energie din surse regenerabile la 20%.

Aceasta nu înseamnă că UE ar trebui să își micșoreze efortu-

rile de a deveni lider în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Dimpotrivă, în negocierile ulterioare, UE ar trebui să depună

eforturi în vederea unui acord pentru a se garanta că angaja-

mentele declarate la Copenhaga de către țările dezvoltate și

cele aflate în curs de dezvoltare se realizează. În același timp,

UE ar trebui să își apere interesele legitime, asigurându-se că

rezultatul oricărui nou acord ajută la susținerea obiectivelor

modelului economic și social al Europei, de exemplu printr-o

strategie orientată a condiționalității.

Însă pentru a realiza acestea, UE trebuie să depună mai multe

eforturi și în spațiul propriu. Aceasta include îmbunătățirea

funcționării pieței carbonului, cea mai mare piață de acest

fel existentă. Acum este general acceptat faptul că prețul

carbonului aflat în centrul acestei piețe este problematic, și că

sistemul de comercializare a certificatelor de emisii este lipsit

de claritatea și de previzibilitatea cerute de industrie. În cele

din urmă, prețul trebuie stabilit la un nivel care să aibă dublul

efect de a descuraja emisiile de dioxid de carbon, încurajând

totodată realizarea de investiții în dezvoltarea unor tehnologii

fiabile, noi și curate. La aceasta ar trebui să se adauge o supli-

mentare a mecanismului pieței cu taxe pentru CO2. După cum

au procedat deja unele state membre, UE trebuie să coordo-

neze urgent aceste măsuri fiscale pentru a evita distorsionări

ale pieței.

În plus, UE trebuie să exploateze oportunitățile economice

ale unei tranziții la o economie cu emisii reduse de dioxid de

carbon, eficientă din punct de vedere al resurselor și rezis-

tentă la schimbările climatice. Aceasta trebuie să includă

Reabilitarea energetică a clădirilor. Foto: Görres

36

furnizarea de sprijin suplimentar, stimulente și o infrastructură

corespunzătoare pentru a facilita crearea unor lideri indus-

triali ecologici. Într-o economie cu emisii reduse de dioxid de

carbon, vor apărea numeroase segmente industriale noi, cum

ar fi vehiculele electrice, soluții pentru eficiența energetică,

servicii de eficientizare a apei, generatori de biomasă, agenți

de captare și stocare a carbonului.

Cu o redistribuire a 1% din PIB global, acest sector poate

aduce câștiguri economice importante. În vreme ce UE conti-

nuă să fie liderul mondial cu o cotă de piață de 40% din

exporturile de tehnologii pentru sursele regenerabile, alocarea

resurselor și a finanțării pentru C&D către aceste tehnologii

este evident mai rapidă în China și Statele Unite. UE trebuie să

se asigure că își poate consolida poziția de lider prin creșterile

corespunzătoare ale realocării resurselor și finanțării.

În final, sectorul agricol, care este responsabil pentru aproxi-

mativ 14% din emisiile de gaze cu efect de seră, nu poate fi

trecut cu vederea. Pădurile și solurile acționează ca rezervoare

naturale pentru dioxidul de carbon. Oprirea defrișării continue

a pădurii tropicale, reîmpădurirea zonelor marginale de teren

și sechestrarea unei mai mari cantități de CO2 în soluri prin

modificarea practicilor agricole ar crește nivelul sechestrării

carbonului. Astfel, Uniunea ar trebui să redirecționeze resur-

sele PAC către agricultura și creșterea animalelor care respectă

mediul și să își asume un rol activ în eforturile de reîmpădurire

atât la nivelul UE cât și la nivel internațional.

Pădurile formează o parte esenţială a peisajului și a climatului local. Foto: ccvision

37

Pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, am asistat la o trecere

de la o ordine mondială bipolară, urmată de un scurt

„moment unipolar” dominat de Statele Unite, la un sistem

multipolar care se dezvoltă treptat. În această nouă ordine

mondială, coexistă diferite centre de putere într-un mediu mai

instabil. Vechile amenințări, inclusiv armele nucleare, persistă

sub forme noi (proliferarea), dar au apărut și amenințări noi.

Aceste noi forme de insecuritate - inclusiv instabilitatea finan-

ciară, degradarea mediului, dependența energetică, crimina-

litatea organizată și terorismul - sunt mai diverse, mai puțin

vizibile și mai puțin previzibile ca niciodată.

În plus, globalizarea a crescut sentimentul de vulnerabilitate

prin dizolvarea limitelor dintre formele de securitate internă și

externă. Conflictele armate de pe un continent îndepărtat pot

amenința stabilitatea internă a Europei prin declanșarea unor

largi influxuri de refugiați. De asemenea, slaba cooperare în

materie de aplicare a legii din țările europene poate periclita

eforturile de a combate terorismul în alte părți ale lumii. Toate

riscurile la adresa securității sunt însă interconectate, în timp

ce sărăcia și instabilitatea din statele eșuate devin un sol

fertil pentru terorism și alte tipuri de criminalitate. Abordarea

provocărilor la adresa securității din secolul al XXI-lea impune

răspunsuri globale și anticipative, pe care numai un actor de

dimensiunile UE le poate oferi.

Către un model european de securitate

UE s-a angajat de mult timp să mențină și să dezvolte un

„spațiu de justiție, libertate și securitate”, destinat să faciliteze

viața de zi cu zi a cetățenilor săi. Cu toate acestea, atacurile

teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001, din Madrid de la

11 martie 2004 și din Londra, din iulie 2005 demonstrează

fără echivoc necesitatea unei acțiuni mai eficiente și mai

coordonate la nivelul UE pentru a aborda terorismul și proble-

mele de securitate transfrontaliere. Aceasta include traficul

de persoane, filierele de imigrație clandestină și substanțele

SECURITATEA EXTERNĂ ȘI INTERNĂ: ETERNA PROVOCARE

EU Navfor, Operaţia Somalia. Foto: Uniunea Europeană, 2010

ilegale, spălarea de bani, exploatarea femeilor și a copiilor,

dezastrele naturale și cele provocate de om, criminalitatea

informatică, pirateria intelectuală și, firește, corupția.

Acum trebuie să acționăm decisiv și să punem în practică

un „nou model european de securitate”. Pornind de la vizi-

unea și obiectivele cuprinse în recent adoptata „Strategie

de securitate internă”, modelul trebuie să acorde prioritate

intereselor cetățenilor europeni, abordând în același timp

provocările cu evoluție rapidă ale secolului al XXI-lea. Aceasta

trebuie să protejeze drepturile și libertățile individuale; să

îmbunătățească cooperarea și solidaritatea între statele

membre; să pună accent asupra cauzelor care stau la baza

lipsei de securitate, nu numai asupra efectelor acesteia; să

acorde prioritate prevenirii; să implice cetățenii; și să recu-

noască interdependența dintre dimensiunile externă și internă

ale securității în stabilirea unei abordări în materie de „securi-

tate globală” cu țări terțe.

Până în prezent, acțiunile comune în acest domeniu au

fost limitate de opoziția statelor membre față de partaja-

rea informațiilor și coordonarea politicilor legate de lege și

ordine, care rămâne una dintre chestiunile cele mai sensibile

din punct de vedere politic din politica internă. Însă această

opoziție contravine dorințelor cetățenilor europeni, care

doresc ca UE să devină un actor mai important în materie

de securitate. De asemenea, aceasta ignoră instrumentele

și resursele substanțiale pe care UE le-a dobândit în timp în

materie de securitate, printre care Tratat de la Lisabona adop-

tat recent.

Formarea unei culturi a cooperării: securitatea ca

un bun public transnațional

Provocările în materie de securitate cu care ne confruntăm

impun o abordare veritabilă la nivelul UE, eforturi masive de

cooperare, instituții comune și o finanțare adecvată. O nouă

cultură a cooperării este necesară în numeroase domenii,

inclusiv al cooperării judiciare, al aplicării legii, al controale-

lor la frontieră și al sănătății, precum și al protecției sociale

și civile. Aceasta va impune consolidarea competențelor

agențiilor și instrumentelor existente, precum Europol, Euro-

just, Centrul de situații (Sitcen), Frontex și coordonatorul luptei

împotriva terorismului. De asemenea, se va impune și institu-

irea de noi organisme, cum ar fi un centru european pentru

cele mai bune practici polițienești.

În plus, următoarele chestiuni ar trebui să devină prioritare:

– îmbunătățirea sistemelor pentru schimbul de informații

privind finanțarea rețelelor, rutele de trafic pentru armele

de distrugere în masă (ADM), redresarea după atacurile

teroriste și măsurile preventive pe termen lung;

– crearea unei echipe civile de rezervă europene formată

din unități special antrenate pentru a fi desfășurate în

termen scurt, structurate după modelul componentei

militare;

– elaborarea unui sistem mai integrat de gestionare a fron-

tierelor externe, prin consolidarea Frontex cu ajutorul

unui organism european cu personal calificat disponibil

pentru acordarea de sprijin statelor membre;

– eliminarea inconsecvențelor din sistemul european de azil

în special prin standardizarea definiției refugiatului;

– crearea unei politici comune în materie de vize și a unui

serviciu consular european în cadrul Serviciului european

pentru acțiune externă (SEAE).

Mult prea adesea, elaborarea politicilor în acest domeniu este

determinată de evenimente; prin urmare, trebuie identificat

un echilibru între extinderea securității și protejarea libertăților

individuale și a drepturilor omului. Punctul de echilibru

între aceste două elemente inseparabile va varia în timp, în

38

Eurocorps

39

funcție de circumstanțe, impunând astfel o dezbatere poli-

tică permanentă la nivelul UE. Chiar și în cazurile în care sunt

implicate riscuri la adresa securității, ar trebui respectate strict

limite clare privind accesarea datelor cu caracter personal și

constrângeri referitoare la schimbul acestor date.

În primul rând, toate statele membre ale UE trebuie să recu-

noască faptul că securitatea internă depinde într-o măsură

considerabilă de asigurarea unui mediu extern sigur. Provo-

cările transfrontaliere la adresa securității nu se opresc la

frontierele UE. Consolidarea securității și a libertății cetățenilor

europeni va impune, așadar, adoptarea unor măsuri comple-

mentare dincolo de frontierele UE.

Securitatea externă: depășirea limitărilor structurale

De mai bine de zece ani, UE dezvoltă instrumente importante

sub conceptul de politică de securitate și apărare comună

(PSAC). Printre acestea se află Comitetul militar și Corpul mili-

tar, care îndeplinesc funcții de alertă timpurie și de planificare

strategică, și o Agenție Europeană de Apărare. De aseme-

nea, aceasta are la dispoziție o paletă de personal pregătit

să asigure asistență populațiilor locale în zonele sfâșiate de

conflicte ale lumii. Aceste capacități civile sunt din ce în ce mai

importante în abordarea a ceea ce acum este larg cunoscut

drept „securitate umană” - noțiunea potrivit căreia securitatea

națională și globală nu pot fi separate de bunăstarea persoa-

nelor și a comunităților în care trăiesc.

Până acum, UE a lansat în întreaga lume 22 de misiuni de

observare, de menținere a păcii și de stabilizare. Aceste misi-

uni, desfășurate adesea în cooperare cu NATO, cu ONU și cu

alte organizații internaționale, s-au bucurat de sprijinul unei

majorități a cetățenilor europeni. Cu toate acestea, atunci

când cheltuielile militare totale ale statelor membre ale UE

(aproximativ 50% din bugetul militar al SUA) sunt comparate

cu rezultatele (capacitățile de trimitere de forțe în străină-

tate ale UE se ridică la numai 10-15% din capacitățile SUA),

neajunsurile sistemului sunt evidente. Statele membre ale

UE nu reușesc să maximizeze impactul și sinergiile care sunt

necesare pentru a asigura cea mai bună performanță în plan

global.

În ansamblu, UE suferă de o limitare structurală gene-

rală: natura fundamental națională a sistemelor europene

de apărare. Fără resurse militare proprii, UE depinde de

contribuțiile militare ale statelor membre, iar acestea sunt

adesea inadecvate. Resursele militare naționale au încă de

multe ori la bază apărarea teritoriale împotriva unei invazii

terestre, chiar și în statele membre în care o astfel de invazie

nu este probabilă. În general, sunt insuficiente investițiile în

tipul de capacități necesare pentru a răspunde noilor situații

în materie de securitate (forțe cu desfășurare rapidă, transport

aerian strategic, elicoptere, comunicații, poliție militară).

Cu aproximativ 1,8 milioane de soldați activi - cu o jumătate

de milion mai mult decât Statele Unite - UE nu este capabilă

să desfășoare o forță de intervenție rapidă de 60 000 de

soldați și întâmpină dificultăți în a desfășura o forță de 5

000 de soldați pentru o misiune în cadrul (politicii de secu-

ritate și apărare comună) PSAC. De fapt, 70% din forțele

terestre europene nu sunt capabile să opereze în străinătate,

în condițiile în care, în prezent, conflictele necesită forțe

expediționare mobilizabile și viabile.

În general, natura și obiectul misiunilor PSAC au fost în gene-

ral fragmentare și determinate de exigențe, în loc să răspundă

unui plan sau unei strategii generale. În plus, UE nu benefi-

ciază de finanțări comune pentru misiunile sale. Nu există o

partajare echitabilă a sarcinilor între statele membre, ceea ce

descurajează participarea la misiuni militare.

Același lucru este valabil și pentru dimensiunea civilă a misiu-

nilor UE, în care mai puțin de jumătate din personalul angajat

de statele membre este, în general, desfășurat pe teren, iar

misiunile rămân fără echipe specializate în rezervă sufici-

ente și fără suficientă experiență pe teren. Pentru a remedia

acest lucru, UE trebuie să încurajeze statele sale membre

să își respecte angajamentele și să creeze liste pentru civili

cu adevărat operative de judecători, polițiști, ingineri și alți

experți. Aceasta ar presupune un comandament european al

operațiilor, bine dotat cu personal și pe deplin operațional,

responsabil de planificarea, desfășurarea și monitorizarea

operațiilor civile/militare în străinătate.

40

UE are, de asemenea, o problemă cu economia de scară în

ceea ce privește piața sa de armament tehnologic și indus-

trial: în Europa costă mult mai mult să produci mult mai puțin

decât în cazul altor furnizori de armament, precum SUA. Prin

urmare, UE trebuie să instituie o piață unică europeană a

apărării și să facă achiziții comune: Succesul pieței unice a UE

poate fi și trebuie transpus în domeniul apărării prin consoli-

darea Agenției Europene de Apărare și prin reducerea bariere-

lor care protejează încă piețele naționale.

O viziune europeană a apărării colective

Tratatul de la Lisabona a oferit un număr de instrumente

importante pentru a ajuta statele membre să soluționeze

aceste provocări. Prin intermediul sistemelor sale inovatoare

de cooperare structurată permanentă, tratatul permite state-

lor membre să avanseze în paralel și la viteze diferite pentru

a atinge obiective specifice, în funcție de deschiderea și de

capacitatea acestora. Acum, grupuri-pilot de state vor putea să

își sporească nivelul de ambiție în materie de desfășurare, inte-

roperabilitate și viabilitate a forțelor, permițându-le să angajeze

mai multe forțe pentru PSAC, NATO, ONU și alte misiuni.

Tratatul de la Lisabona ar trebui, de asemenea, să permită state-

lor membre să depășească neajunsurile legate de finanțarea

PSAC prin recurgerea la un „fond inițial” pentru desfășurare,

pentru a susține misiunile comune, fond care va fi apoi susținut

prin plata „fondurilor de urgență” în faza de planificare a

operațiilor.

Cu toate acestea, indiferent dacă se discută despre finanțarea

comună crescândă pentru misiunile PSAC, despre încurajarea

statelor membre să ofere în mod voluntar trupe sau să umple

vidul din planificarea strategică al UE, principala dificultate cu

care se confruntă UE în materie de apărare este viziunile strate-

Soldat din Forţa de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR) discutând cu lucrători albanezi în construcţii din Kosovo. Foto: dpa, picture alliance, 13.12.2006

41

gice divergente care există între statelor membre. În continuare

nu există, în multe capitale europene, un consens cu privire la

scopul general al creșterii capacităților de apărare ale UE.

UE trebuie să convină asupra unei viziuni pe termen lung pentru

apărarea UE, care ar putea fi prezentată într-o carte albă în care

să se definească clar prioritățile în termeni de amenințări, criterii

de angajare și resurse dedicate. Această viziune trebuie să deta-

lieze o divizare coerentă a sarcinilor între NATO și UE, pe baza

unei analize obiective a avantajelor comparative ale fiecăreia.

Dacă statele membre nu vor fi capabile să convină asupra unui

concept strategic funcțional pentru UE, aceasta va fi incapa-

bilă să acopere golul existent între așteptările față de PSAC și

capacitățile și resursele sale operaționale.

42

43

EUROPA ÎN LUME: TRANSFORMAREA ÎNTR-UN ACTOR ASERTORIC

Dacă UE intenționează să își îndeplinească agenda ambițioasă,

aceasta va trebui să devină un actor mult mai asertoric pe scena

internațională. De la creșterea competitivității economice a Euro-

pei la cursa către economia cunoașterii și la asigurarea libertății

și securității cetățenilor, provocările aflate în cale sunt de natură

globală și numai strategiile internaționale le pot răspunde.

În plus, pe măsură ce puterea se deplasează de la UE și Statele

Unite, însăși normele angajamentului internațional se redefinesc.

În acest peisaj tulbure, UE nu își mai poate permite să avanseze

fără o direcție clară. Aceasta trebuie să devină o forță motrice

care să modeleze noile norme ale guvernanței globale sau să își

asume riscul de a rămâne în urmă. Pentru a avansa în direcția

acestui obiectiv, UE va trebui, de asemenea, să susțină cauza

unui mediu internațional care să permită UE promovarea agen-

dei proprii.

Protejarea intereselor europene într-o lume aflată

în schimbare

Pe parcursul ultimelor două decenii, țările europene au

obținut avantaje semnificative în urma interdependenței

globale în creștere. Cu toate acestea, criza financiară și insta-

bilitatea care afectează prețurile la energie și la alimente au

evidențiat pericolele unei dependențe asimetrice, în special în

relația cu furnizorii de resurse problematice. Interdependența

nu este doar o constatare, ci modul de viață ales într-o UE

menită să faciliteze schimburile de toate tipurile.

Însă interdependența nu poate fi considerată un bun peren.

Pe măsură ce țările răspund la criza economică și financiară

prin afirmarea propriei autonomii cu privire la o serie de

probleme, riscul deglobalizării poate deveni real. UE trebuie să

împiedice această eventualitate prin apărarea proactivă a unui

ideal de interdependență responsabilă prin care actori diferiți

își susțin angajamentul față de viabilitatea sistemului.

Apărarea interdependenței responsabile va presupune, la

rândul ei, o lume în care actorii majori sprijină și convin să

lucreze într-un sistem de guvernanță multilaterală. Dar acest

obiectiv are la bază un consens fragil, întrucât beneficiile

multilateralismului nu sunt întotdeauna evidente pentru

acele state care nu au jucat un rol în modelarea arhitecturii

instituționale create după cel de-al Doilea Război Mondial.

Prin urmare, trebuie să se ajungă la o nouă înțelegere majoră

care să țină seama de preocupările puterilor existente și

ale celor emergente legate de normele actuale, insistând în

același timp asupra importanței multilateralismului, a incluziu-

nii, echității, dezvoltării durabile, securității colective, respec-

tării drepturilor omului și statului de drept, precum și practici-

lor comerciale echitabile.

În sfârșit, Europa va prospera numai într-o lume competitivă

dacă promovează elementele-cheie ale unui model european

de creștere reînnoit, bazat pe competitivitate, incluziune,

responsabilitate socială și durabilitatea mediului. Alți actori

globali, în special economiile emergente, își vor urma propriile

traiectorii, de aceea este cu atât mai important pentru UE să

identifice interesele partajate și modurile comune de operare

prin discuții bilaterale și multilaterale.

În acest context, UE trebuie să formuleze o strategie econo-

mică globală care să țină seama de euro ca de cea de-a doua

monedă de rezervă a lumii și care să abordeze impactul nega-

tiv al dezechilibrelor economice globale asupra competitivității

Europei. UE ar trebui să colaboreze cu partenerii săi în vederea

unor relații monetare mai echilibrate și flexibile și ar trebui să ia

în considerare posibilitatea unui parteneriat global în cadrul căruia

țările care doresc să își ancoreze moneda vor putea face acest

lucru utilizând ca referință un coș de monede, nu numai dolarul.

Pe termen scurt, UE ar trebui să promoveze, ca o prioritate pe

agenda sa, inițiativele OIM precum pragul social global sau

agenda privind munca decentă, asigurând în același timp alinierea

acestora la principiul piețelor deschise. UE ar trebui de asemenea

să utilizeze angajamentul său solid față de „comerțul echitabil”

pentru a încuraja alte părți ale lumii să facă același lucru, ca o

contribuție importantă la solidaritatea internațională.

44

Extinderea trusei de instrumente a UE

Cetățenii europeni și-au exprimat dorința ca UE să își asume o

mai mare responsabilitate față de interesele și valorile lor pe scena

mondială. Dar pe ce surse de putere se poate baza UE pentru a-și

îndeplini această misiune? Statele membre ar trebui să înțeleagă

tot mai mult rolul de factor multiplicator de putere al UE și să se

bazeze pe acesta, care le ajută să își îndeplinească obiective pe

care altfel nu le-ar putea realiza.

Și totuși, o Uniune cu 27 de state membre care își reunesc

suveranitățile pentru a ajunge la decizii comune nu formează

un pol de putere global evident. Faptul că deciziile UE privind

politica externă sunt adoptate în unanimitate este considerat în

mare măsură un handicap. Puterea UE de a influența depinde de

abilitatea noastră de a depăși interesele naționale divergente prin

modelarea pozițiilor comune. Prin urmare, Uniunea Europeană

trebui să stăruie în eforturile sale de a realiza o mai mare coordo-

nare pentru a vorbi cu o singură voce, sau cel puțin pentru a ne

armoniza polifonia prin alte modalități. Într-o manieră coerentă.

Acest proces va necesita timp, dar trebuie să înceapă prin ameli-

orarea conexiunii dintre politicile naționale și cele ale UE și prin

creșterea participării statelor membre la acțiunile colective. Printr-

o comunicare a perspectivelor și experiențelor naționale, aceste

schimburi ar trebui să transforme diversitatea într-un punct-forte

al politicii externe, nu într-o slăbiciune.

Tratatul de la Lisabona a ajutat prin mai multe căi la consolidarea

instrumentelor de politică externă ale UE. De exemplu, proce-

dura cooperării consolidate, dacă este aplicată cu moderație,

poate funcționa ca un paliativ pentru cazurile în care persistă

divergențele cu privire la chestiuni majore. Noul Serviciu european

pentru acțiune externă (SEAE) ar trebui să fie dezvoltat pe deplin

și dotat cu personal, pentru a ajuta UE să își identifice interesele

comune și elaboreze politici comune, după coordonarea cores-

punzătoare a pozițiilor naționale.

Cu toate acestea, cauza fundamentală persistă: decalajul

dintre capacitățile UE în domeniile în care are dreptul de a

acționa (economie, comerț, ajutor pentru dezvoltare, politica

în domeniul concurenței) și absența unor instrumente comune

reale în domeniul în care este extins mandatul său inițial:

politica externă și de securitate. În comparație cu panoplia de

instrumente economice și juridice de care dispune UE, instru-

mentele sale militare și politice sunt mult mai slabe.

UE ca nod continental: maximizarea puterii de

atracție

Pentru multe persoane din întreaga lume, UE rămâne un

punct de referință central, un model alternativ pentru relațiile

interstatale tradiționale, o comunitate juridică transnațională

care a adus prosperitate și coeziune unei regiuni sfâșiate în

trecut de războaie reci și fierbinți. Această „putere delicată”

este cel mai mare atu al UE. UE trebuie să devină un nod

continental strategic prin strategii de incluziune și de anga-

jament. Aceste strategii au fost utilizate cu mare succes în

rundele succesive de extindere ale UE.

UE trebui să rămână deschisă la noi potențiali membri din

Europa, evaluând fiecare candidatură în funcție de meritele

proprii și de respectarea criteriilor de aderare. De fapt, aces-

tea sunt „adevăratele limite ale Europei”. În acord cu această

politică a angajamentului și a incluziunii, Uniunea trebuie să

își onoreze angajamentele cu privire la actualele țări candidate

oficiale, inclusiv Turcia, și să continue procesul de negociere.

În același timp, UE ar trebui să ofere acorduri cuprinzătoare

țărilor potențial candidate în viitor, ca un stadiu intermediar,

anterior lansării negocierilor de aderare.

Puterea de atracție a UE trebuie, de asemenea, să rămână

elementul central al politicii sale evolutive de vecinătate.

Aceasta ar trebui să dezvolte un rol consolidat de stabilizare

a împrejurimilor imediate, pe baza politicii europene de veci-

nătate, a Parteneriatul estic și a Uniunii pentru Mediterana,

aflate în vigoare. Aceste parteneriate ar trebui să servească

pentru a crea un spațiu regional al democrației, al drepturilor

omului, al dezvoltării și al liberului schimb. Acestea ar trebui

de asemenea să ofere accesul echitabil la piața UE și în cele

din urmă, un spațiu pentru libera circulație a persoanelor în

beneficiul UE și al partenerilor săi. În plus, UE ar trebui să

ajungă la politică strategică de o coexistență, modernizare și

consolidare regională cu Rusia.

O abordare deschisă și integratoare trebuie să se extindă și

la cooperarea transfrontalieră a UE cu alte regiuni, inclusiv

ASEAN, MERCOSUR sau SADC. În aceste relații și nu numai,

UE și statele sale membre trebuie să țină seama de percepțiile,

așteptările și preocupările restului lumii. Deși UE este perce-

pută în general ca un exemplu atractiv de integrare regională,

de multe ori aceasta își irosește potențialul adoptând un

ton superior. Trebuie să ne folosim de reputația noastră cu

înțelepciune și să ne sporim credibilitatea ca putere de nego-

ciere.

Transpunerea strategiilor în acțiuni

Impactul acțiunii externe a UE va depinde în mare măsură

de abilitatea acesteia de a se adapta la numeroasele provo-

cări cu care se va confrunta până în 2030. Asigurarea forței

economice și a coeziunii interne a Uniunii va deveni, așadar,

o condiție indispensabilă pentru ca UE să își poată proiecta

puterea în exterior. Dar în formularea poziției sale externe,

procesul de elaborare a politicii nu trebuie să fie determinat

exclusiv de evenimente. Este imperios necesar un concept

strategic european comun.

Acest concept ar trebui să apropie politicile diplomatice,

militare, comerciale și de dezvoltare ale UE de dimensiunile

externe ale politicilor sale economice comune (UEM, energie,

transporturi etc.). Numai prin fuzionarea tuturor instrumente-

lor disponibile, Uniunea va putea acționa ca o putere trans-

formatoare și va putea contribui la remodelarea normelor

guvernanței globale. Prin intermediul unei cărți albe, care

ar trebui actualizată periodic, conceptul strategic ar ajuta la

definirea priorităților pe termen lung ale Uniunii și ar deveni

cadrul de referință pentru acțiunea externă de zi cu zi.

Aceasta s-ar putea realiza prin instituirea unei unități de

analiză și previziune, ca parte a Serviciului european pentru

acțiune externă și în strânsă cooperare cu centrele naționale

în temeiul principiului informațiilor partajate. O astfel de

unitate ar ajuta la concentrarea atenției asupra necesității de a

revizui permanent actualele politici. În plus, o academie diplo-

matică europeană ar putea contribui la făurirea unei culturi

diplomatice comune.

Numai prin dezvoltarea unei astfel de abordări strategice a

afacerilor sale externe, UE va fi capabilă să transpună efortul

său financiar uriaș (de departe cel mai mare din lume) în avan-

taj politic în mod mai eficient. Aceasta ar trebui să apeleze la

avantajul său structural pentru a urmări politici de dezvoltare

și comerciale inteligente. De exemplu, UE ar trebui să urmă-

rească acordarea de sprijin în vederea combaterii efectelor

schimbărilor climatice în regiunile cele mai sărace, care au

45

Vizita dnei Catherine Ashton (dreapta), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Vicepreședinte al CE, la Moscova, unde a luat parte la reuniunea Cvartetului Orientului Mijlociu de la stânga la dreapta: Tony Blair, Reprezentantul Cvartetului Orientului Mijlociu, Hillary Rodham Clinton, Secretar de stat al SUA, Sergueï Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe din Rusia și Ban Ki-Moon, Secretar General al ONU. Foto: Uniunea Europeană, 2010

46

fost cel mai afectate de schimbările climatice și care au contri-

buit cel mai puțin la încălzirea globală. Aceasta ar trebui să

își continue, de asemenea, efortul de „combatere a sărăciei

prin comerț”, în special prin importuri de produse agricole.

Aceasta va implica decizii dificile din punct de vedere politic

ale liderilor europeni, inclusiv finalizarea rundei de la Doha.

Utilizarea strategică a trusei de instrumente variate a UE ar

trebui, de asemenea, să îi permită să devină un promotor mai

eficient al democrației, statului de drept și drepturilor omului.

O politică de condiționalitate care susține actorii democratici

și descurajează abuzul de putere din partea regimurilor autori-

tare trebuie să fie aplicată cu mai multă înțelepciune. Aceasta

va necesita discuții cu partenerii din societatea civilă, inclusiv

cu asociațiile femeilor și ale minorităților, nu numai cu interlo-

cutorii guvernamentali; intervenții ascendente pentru a conso-

lida statul de drept în lume; și o abordare mai consecventă a

monitorizării alegerilor. În următoarele două decenii, această

agendă privind guvernanța trebuie să devină multilaterală în

măsura maximă posibilă.

În cele din urmă, dar nu pe ultimul loc, va fi necesară dezvol-

tarea unei abordări a UE privind reforma guvernanței globale.

UE ar trebui să se afle în avangarda efortului reformator,

pentru a crește legitimitatea instituțiilor internaționale și

conductivitatea acestora spre o responsabilitate partajată,

promovând în același timp propriile interese. Aceasta ar trebui

să includă simplificarea și reunirea reprezentării, în special în

forurile economice internaționale. Cât timp nu se realizează

o reprezentare unică a UE, statele membre ale UE reprezen-

tate în organizațiile internaționale ar trebui să își coordoneze

pozițiile dinainte și să le susțină în unanimitate.

UE este cel mai important furnizor de ajutor extern. Foto: Uniunea Europeană, 2010

47

De-a lungul istoriei integrării europene, relațiile dintre Uniune

și cetățenii săi au fost în general caracterizate de un „consens

pasiv”. Cu toate acestea, în ultimii ani, această relație a înce-

put să se schimbe. Europenii așteaptă mai mult de la UE și,

de asemenea, au o poziție mai critică la adresa performanței

acesteia, punând sub semnul întrebării legitimitatea proiectu-

lui european. Acest lucru a fost puternic ilustrat de rezultatul

negativ al referendumurilor care au avut loc în Franța, în Țările

de Jos și, ulterior, în Irlanda. Publicul își va asuma din nou

apartenența la proiectul european, numai atunci când popoa-

rele noastre vor fi încrezătoare că valorile și interesele lor sunt

apărate mai bine de către Uniune. Consolidarea acestui simț

al apartenenței trebuie să devină motorul tuturor acțiunilor

noastre colective.

Tratarea bunei guvernanțe cu seriozitate: partaja-

rea, explicarea și obținerea de rezultate

Asigurarea „bunei guvernanțe” este de departe cel mai

puternic mijloc de care dispune UE pentru a beneficia de

angajamentul continuu al cetățenilor săi. Întemeiată pe

principiul deschiderii, al participării, al partajării puterii,

al responsabilității, al parteneriatului și al eficienței, buna

guvernanță trebuie să respecte, de asemenea, principiul

„subsidiarității”, care prevede că deciziile ar trebui luate la cel

mai eficient nivel și cât mai aproape de cetățeni.

UE depune eforturi pentru a obține rezultate pe baza aces-

tor principii, printr-un sistem de „guvernanță pe mai multe

niveluri”, în cadrul căruia competențele sunt partajate, mai

degrabă decât separate, între diferitele niveluri ale autorității.

În practică, guvernanța pe mai multe niveluri reprezintă

un sistem de rețele convenite, obligatorii și transversale,

care operează între localități, regiuni, autorități naționale

și instituțiile UE, precum și între asociații ale lucrătorilor și

asociații profesionale, precum și organizații neguvernamen-

tale. Acționând în cadrul acestor rețele și în cadrul propriilor

lor comunități și municipalități, cetățenii europeni pot avea un

cuvânt de spus în domeniile importante pentru viitorul UE.

În cadrul unui sistem de guvernanță pe mai multe niveluri,

fiecare nivel de autoritate - european, național, regional și

local - își exercită competențele în conformitate cu responsa-

bilitatea conferită de statutul său. Astfel, sistemul este conce-

put pentru a crea condițiile în care statele membre - indiferent

de dimensiune, populație sau importanță economică - să

se poate dezvolta împreună, respectând totodată culturile

naționale, limbile, religiile și caracteristicile regionale și locale.

În același timp, sistemul respectă dreptul suveran al statelor

UE ȘI CETĂȚENII SĂI

Previziuni pentru Uniunea Europeană 2030„Consideraţi că sunteţi foarte optimist, destul de optimist, destul de pesimist sau

foarte pesimist în legătură cu viitorul Uniunii Europene?”

Foarte optimist Foarte pesimist

Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

Destul de pesimist

în procente

Consejo Destul de optimistla

Nu ştiu: 9 %

48

membre de a decide cu privire la modalitățile de împărțire a

puterii pe teritoriul propriu.

Disponibilitatea punctelor de contact multiple, prin inter-

mediul cărora cetățenii se pot implica în procesul legislativ,

ar trebui să-i confere Uniunii Europene legitimitatea și flexi-

bilitatea necesare pentru a aborda provocările generate de

globalizare într-o societate digitală, independentă, deschisă

și orientată către rețele. Cu toate acestea, guvernanța pe mai

multe niveluri nu poate oferi în mod automat publicului un

simț al apartenenței. Aceasta reprezintă un sistem complex,

care trebuie exploatat, consolidat și, mai ales, comunicat

publicului.

Prin urmare, se face simțită o nevoie puternică de mai multă

transparență și precizie în modul în care prezentăm procesul

decizional al UE. Imaginea cu privire la UE transmisă publicului

trebui să fie echilibrată, să reflecte punctele sale forte și slabe,

mai degrabă decât idealizată sau nejustificat de pesimistă.

Ar fi preferabil să se pună accentul pe comunicarea cu privire

la politici, și anume să se explice în mod onest ce este în joc

și care sunt diferitele opțiuni posibile, decât pe o politică de

comunicare care se apropie uneori de propagandă. Nu mai

puțin important, statele membre trebuie să răspundă pentru

acțiunile pe care le întreprind la Bruxelles și pentru modul în

care aplică deciziile europene.

Cu toate acestea, la sfârșitul zilei, buna guvernanță este jude-

cată în funcție de rezultate. UE a adus deja numeroase bene-

ficii cetățenilor săi - de exemplu prin introducerea monedei

euro, politica de coeziune, politica agricolă, comună spațiul

Schengen - chiar dacă UE nu este întotdeauna creditată cu

aceste succese. Dar mai sunt încă multe de realizat. Studi-

ile arată că publicul are așteptări foarte ridicate de la UE în

domenii de politică sensibile precum securitatea, terorismul,

energia și schimbările climatice, precum și politica externă. UE

ar trebui să se ridice la nivelul acestor provocări, prin elabora-

rea de noi obiective și printr-o motivație mai orientată către

rezultate. Pe scurt, UE trebuie să evite retorica și să explice în

limbaj uzual, modul în care aduce o valoare adăugată în viețile

cetățenilor.

Utilizarea noilor instrumente puse la dispoziție de

Tratatul de la Lisabona: cetățenia politică în

practică

Buna guvernanță și un accent mai puternic pe rezultate repre-

zintă o condiție sine qua non pentru ca cetățenii să sprijine

Uniunea Europeană. Însă acestea nu sunt suficiente în sine.

În ciuda tuturor realizărilor anterioare ale Uniunii, în rândurile

cetățenilor există o indiferență îngrijorătoare, dacă nu chiar

dezamăgire față de proiectul european. Nu mai putem ignora

această provocare. Trebuie să reactualizăm pactul dintre UE și

cetățenii săi, utilizând întreaga gamă de instrumente puse la

dispoziție de Tratatul de la Lisabona pentru a stimula sprijinul și

participarea publicului.

Tratatul de la Lisabona consolidează conceptul de „cetățenie

politică” prin acordarea posibilității de inițiativă populară în

chestiuni legislative și prin consolidarea rolului parlamentelor

naționale. Timpul va demonstra în ce măsură aceste inovări

contribuie la apariția unui spațiu public european, stimu-

lează conștiința politică și consolidează legitimitatea Uniunii.

În prezent, nu există un spațiu politic european autentic,

fiind probabil ca politica să rămână un demers eminamente

național. Dar dacă Uniunea dorește să își sporească legitimita-

tea, trebuie să facă tot posibilul pentru a consolida cetățenia

politică europeană. În acest scop, UE ar trebui să acționeze în

următoarele domenii:

– Consolidarea drepturilor politice. Actualele prevederi ale

Tratatului de la Lisabona ar trebui consolidate, în primul

rând, încurajând statele membre să acorde drepturi de

vot cu ocazia alegerilor naționale resortisanților altor

state membre, după o anumită perioadă de ședere și de

plată a impozitelor; în al doilea rând, „europenizând”

alegerile pentru Parlamentul European, prin introducerea

listelor transfrontaliere; și, în sfârșit, utilizând parlamen-

telor naționale ca un mijloc de implicare a publicului în

dezbaterile politice europene.

– Alegeri mai semnificative pentru cetățeni. Până în

prezent, alegerile europene nu au atras interesul

cetățenilor. Dacă se dorește schimbarea acestei tendințe,

cetățenii trebuie să cunoască mai bine politicile UE; mai

ales, trebuie ca aceștia să se poată identifica cu poli-

ticienii europeni. Cu ocazia viitoarelor alegeri pentru

Parlamentul European, partidele politice din UE ar trebui

să prezinte programe cu adevărat europene și să aleagă

candidații pentru postul de președinte al Comisiei.

– Mai multă vizibilitate publică și mai multă transparență

Acestea sunt necesare atât în ceea ce privește deciziile la

nivel înalt, precum numirea Președintelui permanent al

Consiliului European și a Înaltului Reprezentant, precum

și activitățile curente ale UE. Acest obiectiv poate fi

îndeplinit în mai multe moduri, inclusiv printr-o utilizare

mai sistematică a resurselor digitale (e-guvernare), prin

introducerea unei dimensiuni europene în media publică

și prin măsuri de stimulare a difuzării de programe privind

UE în media privată.

– Încurajarea unei democrații participative europene mai

importante Consultarea societății civile cu privire la

procesul legislativ ar trebui să devină indispensabilă și

permanentă. În acest sens, Comitetul Economic și Social

și Comitetul Regiunilor ar trebui consultate într-un mod

mai sistematic de către Comisie și Consiliu.

Promovarea apartenenței și a identificării: o abor-

dare ascendentă

Dacă se dorește ca cetățenii să își asume integral apartenența

la proiectul european, UE are nevoie de o înțelegere comună

a istoriei, a realităților curente și a viitorului său. Originile

istorice ale UE, născută din cenușa celui de al Doilea Război

Mondial sunt binecunoscute. Aceste cunoștințe trebuie

consolidate și promovate, nu numai pentru a preveni o reîn-

toarcere la violențele trecutului, ci și pentru a pentru a oferi

un punct de referință restului lumii.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona prevede o serie cuprin-

zătoare de drepturi și beneficii de care cetățenii se bucură în

viața de zi cu zi. Pe baza principiului nediscriminării, dimen-

siunea „socială” a cetățeniei europene include, printre altele,

dreptul de a se deplasa, de a rezida și de a lucra în mod liber

pe teritoriul statelor membre și recunoașterea reciprocă a

calificărilor.

Din păcate, reflexele protecționiste sau corporatiste ale

statelor membre împiedică în mod frecvent cetățenii UE să

se bucure de aceste drepturi. În vederea abordării acestei

probleme, ar trebui să se întreprindă acțiuni pe patru planuri:

– Consolidarea serviciilor de informare înființate de

autoritățile locale pentru a stimula conștientizarea drep-

turilor și a beneficiilor aferente cetățeniei europene;

La Summitul cetăţenilor europeni din 2009, cetăţeni din toate cele 27 de state membre ale UE au discutat recomandările naţionale. Foto: Toussaint/ifok

49

50

– Crearea unui instrument administrativ specific care ar

servi drept dovadă a statutului de cetățean european

pentru a fi utilizat în mod voluntar, în vederea obținerii

accesului la dreptul de ședere, de ocupare a unui loc de

muncă și de securitate socială;

– Asigurarea opțiunii cetățenilor de a recurge la statutul

juridic european („cel de al 28-lea regim”) care se va

aplica relațiilor contractuale în anumite domenii ale drep-

tului civil sau comercial, alături de cele 27 de regimuri

naționale în vigoare;

– Instituirea unui sistem pentru măsurarea impactului

legislației UE, utilizând pe deplin competențele Comisiei

în această privință, și elaborarea unor măsuri de consoli-

dare a cu privire la aplicarea și respectarea legislației UE

la nivel național . Parlamentul European și parlamentele

naționale ar trebui să preia inițiativa în cadrul acestui

proces.

Dacă sunt aplicate în mod corespunzător, aceste măsuri vor

consolida aprecierea publicului față de instituțiile și dreptul

european, dar nu vor fi suficiente în sine pentru a crea „un

sentiment de apartenență” la UE. Aceasta se poate dezvolta

numai în timp, în special în rândurile generațiilor mai tinere

ale Europei..

Școlile pot juca un rol vital în promovarea identificării cu

proiectul european în rândurile copiilor, prin furnizarea de

instrucțiuni în limbile europene, prin utilizarea de manuale cu

privire la patrimoniul cultural comun al Europei și prin oferirea

de cursuri de cetățenie europeană. Programele de schimb

ar trebui extinse pentru a include, de asemenea, schimburile

între școlile din învățământul primar și secundar, pe baza

exemplului extrem de pozitiv al programului ERASMUS pentru

studenți. Un „serviciu civil european”, conceput și pus în

aplicare în cooperare cu statele membre, ar putea oferi, de

asemenea, tinerilor o platformă pentru a contribui la misiuni

de interes general pe teritoriul Uniunii și în afara acesteia.

Cu toții avem identități multiple care cuprind elemente locale,

regionale și naționale. Fără îndoială, aceste forme primare de

identitate vor rămâne mult timp un punct de referință esențial

pentru cetățeni. Dar aceste elemente trebuie să meargă mână

în mână cu o identitate „europeană” în curs de dezvoltare,

bazată pe o înțelegere comună a istoriei Europei, a avantaje-

lor practice generate de cetățenia UE și pe o viziune comună

asupra viitorului și a locului Europei în lume. Cetățenii noștri

vor dezvolta un simț mai puternic al apartenenței la proiectul

european numai prin intermediul unei prezentări clare a agen-

dei comune a UE și a obiectivului acesteia pentru secolul al

XXI-lea.

Prezenţa la vot în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European 1979 - 2009

UE 9 UE 10 UE 12 UE 12 UE 15 UE 25 UE 27

Sursa: TNS opinion in Zusammenarbeit mit dem EP

Mulți consideră încă 2030 drept o dată din viitorul îndepăr-

tat și resping validitatea previziunilor. Dar nu ar trebui să

ne amăgim. Lumea traversează o perioadă de transformări

globale rapide și extinse care vor continua să producă un

impact semnificativ asupra vieții cetățenilor noștri. Ultimii

douăzeci de ani nu ne-au oferit, probabil, decât o vagă idee

despre ceea ce ne rezervă viitorul. Următorii douăzeci de

ani vor accelera, fără îndoială, și vor exacerba multe dintre

tendințele la care asistăm în prezent. Trebuie să gândim pe

termen lung, dar să acționăm în prezent - acest mesaj trebuie

să stea la baza formulării politicilor europene în epoca actuală

de insecuritate.

În anii următori, UE va trebui să urmărească o agendă

ambițioasă. Aceasta va trebui să reunească mai profund UE,

statele sale membre și cetățenii săi, să reînnoiască modelul

economic și social al Europei într-un moment în care forțele

interne și externe îi pun la încercare durabilitatea, să creeze

o societate a cunoașterii prin responsabilizarea individului, să

exploateze la maximum tendințele demografice fluctuante

și imigrația, să transforme precaritatea energiei și schimbă-

rile climatice în oportunități de dezvoltare economică și a

societății, să găsească un echilibru adecvat între libertate și

securitate; și să contribuie la modelarea lumii astfel încât valo-

rile și interesele Europei să fie protejate și asigurate.

O agendă și o viziune comune pentru viitorul

Europei

Aceste obiective și ambiții vor necesita o schimbare semnifi-

cativă a abordării guvernelor naționale față de UE. Mult prea

adesea, acestea nu înțeleg că într-o lume din ce în ce mai inter-

dependentă și mai multipolară, interesele lor pe termen lung

sunt cel mai bine servite prin urmărirea lor la nivel european, și

nu la nivel național. Acestea nu au reușit să mobilizeze sprijinul

și participarea cetățenilor, care sunt esențiale pentru legitimi-

tatea proiectului. De cele mai multe ori, statele membre s-au

repliat spre interior, concentrându-se numai asupra intereselor

naționale, în detrimentul interesului european mai larg.

UE are nevoie urgentă de o înțelegere comună asupra modului

de realizare a ambițioasei sale agende. Aceasta trebuie să iden-

tifice măsurile necesare pentru a se adapta la o epocă globală,

dar și costurile și implicațiile imobilității. Pe scurt, trebuie să

comunice o viziune comună a modului în care Europa își poate

asigura viitorul. Prin urmare, alegerea cu care ne confruntăm

este clară: să ne dezvoltăm pe baza punctelor-forte ale UE și să

folosim greutatea sa colectivă pentru a deveni un actor relevant

și asertoric la nivel mondial sau să cultivăm fragmentarea și să

contemplăm posibilitatea declinului absolut într-o lume în care

regulile sunt făcute de cei care au un cuvânt de spus.

În interesul cetățenilor noștri!

Punctele-forte ale Europei există. Cu cea mai mare piață din

lume, un sfert din comerțul mondial și două treimi din ajuto-

rul acordat pentru dezvoltare la nivel mondial, UE contează.

UE oferă o infrastructură partajată care pune la dispoziția

cetățenilor o gamă largă de drepturi, servicii și oportunități.

Politicile și programele UE au ajutat la crearea unei zone

de politică interconectate care include comunicațiile, trans-

porturile, chestiunile sociale, cercetarea și educația. Prin

organizarea și reglementarea așa-numitelor „spații comune”

UE acționează ca un promotor de activități pentru cetățenii,

întreprinderile și guvernele sale.

De asemenea, UE inspiră percepții pozitive. Uniunea este o

entitate căreia mulți aspiră să i se alăture, fie prin aderare, fie

prin imigrare. Se poate mândri cu o calitate a vieții excelentă,

reflectată printr-una din cele mai ridicate speranțe de viață din

lume. Modelul de guvernanță al UE - „guvernarea în parte-

neriat”- este un exemplu de regionalism eficient: un spațiu

public comun, cu o suveranitate reunită și cu capacitatea de a

defini interese comune, cu instituții puternice și în supremația

statului de drept. La baza ei stau puncte-forte solide: stabilita-

tea politică, fundamente juridice solide, reușitele în materie de

coeziune socială și economică, precum și diversitatea etnică și

culturală bogată.

UE este mai mult decât o piață comună. Este în același timp o

uniune de valori, întruchipate prin angajamentul său față de

drepturile omului, pace, libertate și solidaritate. Aceste valori

au o semnificație universală. Cu sprijinul cetățenilor, cerce-

tătorilor și politicienilor europeni de la toate nivelurile, UE se

DEZVOLTAREA PE BAZA PUNCTELOR-FORTE ALE UE

51

52

poate afla în fruntea eforturilor internaționale de abordare a

provocărilor globale majore, inclusiv coeziunea socială, schim-

bările climatice, dezvoltarea durabilă și pacea între națiuni.

În final, dar nu lipsit de importanță, UE are capacitatea de a

gândi și de a acționa în direcția intereselor pe termen lung ale

cetățenilor europeni. Statele membre sunt în mod frecvent

constrânse în acțiunile lor de realitățile politice de zi cu zi care

sunt incompatibile cu planificările pe termen lung. Elaborarea

politicii europene este mai puțin supusă acestor presiuni pe

termen scurt, având astfel o libertate de extinsă pentru a

introduce propuneri noi. Odată cu adoptarea Tratatului de la

Lisabona, UE dispune acum de instrumentele necesare pentru

a-și transpune propuneri în acțiuni, inclusiv cooperarea conso-

lidată și procedurile de revizuire simplificate. Mai mult ca nici-

odată, UE este capabilă în prezent să se concentreze asupra

intereselor și necesităților pe termen lung ale cetățenilor.

Prin urmare, întrebarea la care trebuie să răspundem este:

ne putem dezvolta pe baza punctelor-forte ale Uniunii spre

avantajul nostru comun? Globalizarea și reechilibrarea puterii

în lume oferă o motivație nouă importantă pentru acțiunea

comună a UE. Dar numai pe baza unor fundații solide UE

poate deveni un actor demn de luat în seamă pe scena

mondială. Această misiune necesită curaj politic și ambiție

colectivă, pragmatism solid și o imagine clară a idealurilor

pentru care merită să luptăm. Pe plan intern și extern. Să

deschidem calea. Împreună. Acum.

Foto: Uniunea Europeană , 2010

MULȚUMIRI

Noi, membrii Grupului de reflecție, am dori să mulțumim

tutor persoanelor și instituțiilor care, prin diferite mijloace,

ne-au pus la dispoziție ajutorul lor neprețuit pentru ducerea

la bun sfârșit a misiunii care ne-a fost încredințată. Am dori să

mulțumim în mod special:

Secretariatul Grupului de reflecție, a cărui dăruire și activitate

eficientă au făcut posibilă desfășurarea lucrărilor noastre: Žiga

Turk, secretar general; Max Keller-Noëllet, consilier special;

Nicolás Pascual de la Parte, Noel White, Eija Kaskimo și Gwen

McLean.

Consilierilor și asistenților noștri pentru implicarea și

activitatea lor neobosită: Carlos Westendorp y Cabeza,

consilier special al președintelui Felipe González Márquez;

Rolands Lappuke, consilier al vicepreședintelui Vaira Viķe-

Freiberga; Nina Hyvärinen, consilier al vicepreședintelui Jorma

Ollila; Jean Ellermann-Kingombe, consilier al dnei Lykke Friis;

Stephan Petermann, consilier al dlui Rem Koolhaas; Elin Burns,

consilier al dlui Richard Lambert; Stefano Grassi, consilier al

dlui Mario Monti; Gregor Woschnagg, consilier al dlui Rainer

Münz; Lars Hoffman, consilier al dnei Kalypso Nicolaïdis; Guil-

laume Klossa, consilier al dnei Nicole Notat; Alexander Kreher,

consilier al dlui Wolfgang Schuster; Andrzej Gulczynski, consi-

lier al dlui Lech Walesa.

Tuturor demnitarilor și experților care au participat la reuniu-

nile noastre și ne-au împărtășit cu generozitate experiențele

și cunoștințele lor: José Manuel Barroso, Ivo Bozon, Etienne

Davignon, Jacques Delors, Nikiforos Diamandouros, Gérard

Dumont, Joschka Fischer, Valéry Giscard dEstaing, Jean Domi-

nique Giuliani, Wim Kok, Alain Lamassoure, Pascal Lamy,

Stephan Leibfried, Lenny Mendonca, Geoff Mulgan, Jean

Pisani-Ferry, Maria João Rodrigues, André Sapir, Andreas

Schleicher, Luc Soete, Gerhard Stahl, Peter Sutherland, Anto-

nio Vitorino, Nick Whitney și Jean-Pascal van Ypersele de

Strihout.

Olaf Cramme și Elena Jurado din partea Policy Network din

Londra, care au redactat și au modificat cu atâta sârguință

raportul final.

Fundația Innaxis și președintele acesteia Carlos Álvarez Pere-

ira, care au avut amabilitatea de a ne pune la dispoziție un

sistem intranet pentru consultarea documentelor și comunica-

rea în cadrul grupului.

Universitatea din Ljubljana, catedra de informatică de

construcție, pentru găzduirea site-ului public al grupului.

Colegului nostru, Wolfgang Schuster, care, cu ajutorul cola-

boratorilor săi din orașul Stuttgart au ilustrat cu generozitate

activitatea noastră.

La fel de important a fost sprijinul colectiv și individual pe

care l-am primit din partea unei game largi de organizații și

asociații non profit, grupuri de reflecție și analiști politici, cu

toții specializații în domenii incluse în raportul nostru: BEPA al

Comisiei Europene (Bruxelles), Universitatea Berkeley, Brue-

gel (Laboratorul economic european și global din Bruxelles),

Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) (Bruxelles), Chatham

House (Institutul Regal de Afaceri Internaționale) (Londra),

Comitetul Regiunilor, Confrontation Europe (Bruxelles), Digital

Europe (Bruxelles), Centrul European al Sciences-Po (Paris),

Fundația Europeană pentru Climă [European Climate Founda-

tion], Fundația Europeană pentru Internet [European Internet

Foundation], Mișcarea Europeană [European Movement],

Comisia pentru afaceri constituționale, Comisia pentru afaceri

externe și Comisia specială privind criza financiară, econo-

mică și socială ale Parlamentului European, Centrul de Studii

Europene al Universității Oxford, Comitetul Economic și Social

European, Institutul Regal Elcano pentru Studii internaționale

și strategice (Madrid), ETNO, Bruxelles, Eurobarometrul

Comisiei Europene (Bruxelles), EuropaNova (Paris), Consiliul

European pentru Relații Externe, Centrul de Politică Euro-

peană (EPC) (Bruxelles), Institutul pentru Studii de Securitate al

Uniunii Europene (Paris), Programul de Stagii al Uniunii Euro-

pene, Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale (Helsinki),

Prietenii Europei (Bruxelless), Fundación Alternativas (Madrid),

Fundación CIDOB (Barcelona), Universitatea Harvard, Institutul

de Relații Internaționale (IDIS) (Atena), Rețeaua Jean Monnet,

the Navarino Initiative (Salonic), Notre Europe (Paris), Consiliul

Lisabona (Bruxelles), InstitutulAndreas Papandreou de Studii

Strategice și de Dezvoltare (ISTAME) (Atena), Universitatea

Princeton, Asociația de Studii Politice Transeuropene [Trans-

53

54

European Policy Studies Association] (Brussels), Asociația

Universitară pentru Studii Europene Contemporane [the

University Association for Contemporary European Studies

(UACES)] (Londra).

Am dori, de asemenea, să mulțumim celorlalți colaboratori ai

noștri: Aymeric Bourdin, Guillaume Borie, Patricia Cadeiras,

Pavlos Eleftheriadis, Jean-François Jamet, Thomas Klau, Chris-

tian Mandl, Hartmut Mayer, Joaquin Munoz și Claudia Schrag.

Aceste mulțumiri nu ar fi complete dacă nu ne-am exprima

recunoștința față de Javier Solana, fost Secretar General/Înalt

Reprezentant pentru PESC, Pierre de Boissieu, Secretar Gene-

ral al Consiliului UE, David Galloway, șeful de cabinet al aces-

tuia, Marc Lepoivre, Director-general în cadrul Consiliului UE,

precum și interpreților, traducătorilor și personalului Consiliu-

lui care au făcut atât de multe pentru a ne facilita activitatea.

Foto: Uniunea Europeană , 2010

Design © Municipalitatea Stuttgart, 2010

© UNIUNEA EUROPEANĂ, 2010 – RS 048/2010

QC-32-10-249-RO

-C

10.2860/99915