TEMA: Forme de organizare a activităţilor educative a dirigintelui.

1. Noţiunea de formă de organizare a activităţii educative. Forme de organizare a activităţii educative.

2. Conceperea şi organizarea orelor de dirigenţie: Definirea orei de dirigenţie(OD). Curriculum la dirigenţie. Competenţa de proiectare a profesorului diriginte. Proiectarea eşalonată a OD. Proiectarea de lungă şi de scurtă durată a OD. Abordări în

proiectarea de scurtă durată a OD.3. Alte forme de organizare a activităţii educative a dirigintelui:

adunări de clasă, excursii, adunări de părinţi, întîlniri cu personalităţi de vază.

Obiective:

Studentul va fi capabil:

Să definească conceptul de formă de organizare a activităţii educaţionale; Să determine formele activităţii educative a dirigintelui; Să definească OD prin prisma mai multor autori; Să analizeze curriculum la dirigenţie; Să distingă proiectarea de lungă durată a OD de cea de scurtă durată; Să elaboreze designul proiectării de lungă durată şi de scurtă durată a OD. Să argumenteze importanţa competenţei proiective pentru activitatea profesorului diriginte.

Bibliografie:

1. Baban A. Consiliere Educaţională, Cluj-Napoca, 2001.2. Cosma T., Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Iaşi, 2001.3. Cristea S. Dicţionar de pedagogie, Chişinău-Bucureşti, 2000.4. Curriculum educaţie complementară/extraşcolară, Chişinău, 2008.5. Mija V., Parlicov E., Curriculum la diriginţie, Chişinău, 2006.6. Repida T. Educaţie nonformală – Note de curs, Chişinău, CEP-USM, 2013.7. Ursu V., Metodologia educaţiei, Chişinău, 2010.

1. Noţiunea de formă de organizare a activităţii educative. Forme de organizare a activităţii educative.

Pornind de la ideea despre unitatea dialectică a conţinutului şi formei putem afirma că forma acţiunii educative reprezintă structura organizaţională, acţiunea pedagogică, activitatea, în cadrul căreia se realizează obiectivele, conţinutul şi metodele procesului educaţional concret.

Formele determină aspectul organizaţional: cine, unde, cum, cînd şi în care condiţii desfăşoară munca educativă concretă cu discipolii.

După caracterul sarcinii educative prioritare formele de activitate educativă pot fi:

1. forme de dirijare şi autodirijare a vieţii şcolare – întruniri, careuri, mitinguri, conferinţe ale organelor de autoconducere etc.;

2. forme cu orientare preponderent cognitivă – excursii, marşuri turistice, reviste orale, informaţii, serate tematice, orele de dirigenţie, expoziţii tematice etc.;

3. forme distractive – matinee şi serate, concursuri etc.

2. Conceperea şi organizarea orelor de dirigenţie:

Definirea orei de dirigenţie(OD).Ora clasei sau ora de dirigenţie (OD) este concepută in publicaţiile savanţilor drept forma

principală de organizare a activităţii educative extradidactice. Există o diversitate largă de definiţii ale orei clasei:

1. – activitate valoric orientată, special organizată, care contribuie la formarea la elevi a unui sistem de atitudini faţă de lumea inconjurătoare (N.Şciurkova, L.Baiborodova ).

2. – timpul destinat comunicării dirigintelui cu discipolii săi, apelind la diferite procedee, mijloace şi modalităţi de organizare a interacţiunii (E. Titova).

3. – este nu una din formele muncii educative, ci anume ora dirigintelui, oferindu-i pedagogului-educator posibilitatea de a găsi timp pentru comunicarea cu educaţii şi atribuindu-i influenţei educative un caracter sistematic şi regulat (L.Malenkova).

Trăsăturile specifice ale OD sunt următoarele:

- spre deosebire de lecţie interacţiunea pedagogică dintre profesor şi elevi este mai puţin academică;

- este o formă de organizare frontală a muncii educative cu copiii (dar se pot organiza şi activităţi în grup, individuale);

- este o formă flexibilă de interacţiune după componentă şi structură. Aceasta nu înseamnă că orice contacte ale dirigintelui cu elevii sunt OD. Chiar şi adunarea de clasă nu poate fi considerată OD;

- este o formă de comunicare a D cu elevii, rolul prioritar în organizarea căreia îl joacă pedagogul;

- un climat mai deschis şi mai distins, diversitate şi atractivitate.

Curriculum la dirigenţie.OD este parte integrantă a activităţii dirigintelui, bugetul de timp alocat ei fiind o oră pe

săptămână şi beneficiază de Curriculum la dirigenţie separat pentru clasele primare şi clasele V-XII.(2006). Curriculum la dirigenţie reprezintă documentul normativ principal pentru proiectarea şi desfăşurarea activităţilor educative la OD. Structura curriculumului la dirigenţie pentru clasele a V-XII-a este următoarea:

Repere conceptuale (problemele şi valorile lumii contemporane). Principii. Scopul activităţilor de dirigenţie. Obiectivele cadru. Obiective de referinţă (derivate specifice ale fiecărui an de studii). Conţinuturi (tematici specifice vârstelor). Sugestii metodologice.

Sugestii de evaluare.Curriculum-ul la dirigenţie s-a constituit pe principiile:

caracterul pozitiv al educaţiei; unităţii şi continuităţii teleologice, conţinutale şi metodologice ale activităţilor la clasă şi

activităţilor la dirigenţie; flexibilităţii acţiunilor educaţionale; corelării factorilor educativi şcoală, familie, comunitate locală; respectării particularităţilor de vârstă.

Scopul activităţilor de dirigenţie este formarea şi dezvoltarea la elevi a capacităţilor integratoare ale personalităţii moderne, definită în contextul problemelor şi valorilor individuale ale comunităţii naţionale şi mondiale.

Obiectivele cadru ale educaţiei în contextul activităţilor de dirigenţie sunt:

Formarea conceptului de sine. Formarea nevoilor/trebuinţelor de autorealizare/actualizare. Formarea abilităţilor de automanagement al propriei formări fizice, intelectuale şi

spirituale. Dezvoltarea culturii comportamentale.

Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă specific pentru fiecare an de studio. Conţinuturi şi unităţi de conţinut recomandate în Curriculum la dirigenţie:

Persoana şi identitatea. Cultura dorinţelor. Cultura automanagerială. Cultura şi comportamentul etic.

Sugestii metodologice

Ansamblul tehnologiilor educaţionale aplicate la OD conform Curriculumului la dirigenţie, include: metode tradiţionale – expunerea orală, conversaţia, demonstraţia intuitivă etc. Completată cu elemente noi (dialogul, demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audiovizuale, experimentul etc.) şi metode interactive: descoperirea, cercetarea, problematizarea, cooperarea, asaltul de idei, studiu de caz, dezbaterea, luarea unei decizii, jocul de rol, exerciţii de creativitate etc.

Un loc aparte în activitatea educaţională a dirigintelui la OD le revine metodelor de educaţie: convingerea, convorbirea, exemplul, exerciţiul, explicaţia, analiza personajului, analiza muncii, aprobarea şi dezaprobarea, interpretarea rolurilor, crearea situaţiilor educative etc.

Munca în grup trebuie promovată în cadrul OD în vederea cultivării abilităţii elevilor de a colabora între ei, de a se iniţia în tehnica muncii de echipă. De asemenea elevii pot lucra individual, în pereche, colectiv.

Diverse resurse educaţionale pot fi integrate la OD: prezentări Power-Point, texte: fragmente literare, articole de presă, texte ştiinţifice; teste de autocunoaştere; citate şi maxime, proverbe; broşuri, postere, afişe, chestionare, fişe de lucru, imagini, secvenţe video, audio etc.

Selectarea şi combinarea metodelor, procedeelor şi tehnicilor este condiţionată de obiectivele activităţii, conţinutul, mijloacele disponibile, specificul şi motivaţia contingentului de elevi, competenţa, inspiraţia şi creativitatea profesorului-diriginte.

Pe lângă dezbateri există şi alte modalităţi de desfăşurare a OD: vizite în muzee, invitarea unor personalităţi din diferite domenii (medicină, drept, agricultură, ştiinţă, literatură etc.).

Convingerea este metoda care asigură înţelegerea necesităţii cunoaşterii şi respectării normelor morale. Convingerea înseamnă conştientizare, înţelegere, acceptare, adeziune, motivaţie intrinsecă, atitudine pozitivă în plan cognitiv şi afectiv faţă de normele morale. Ea înseamnă responsabilitate etică şi civică. Ea este stadiul superior de dezvoltare, responsabilitate şi afirmare a personalităţii.

Procedeele metodologice de realizare a convingerii sunt: explicaţia, convorbirea, demonstraţia.

Convorbirea în activitatea educativă.

Metodă de convingere, constând în dezbaterea deschisă a principalelor probleme de educaţie, cu scopul de a acţiona asupra conştiinţei şi experienţei morale a elevilor; ajută la formarea opiniei publice pozitive în grupul şcolar; se desfăşoară de obicei în cadrul activităţii dirigintelui, dar şi individual – cu clasa, cu un grup restrâns, individual sau cu părinţii.

În activitatea dirigintelui convorbirea poate fi metodă de educaţie dar şi formă de organizare a activităţii educaţionale.

În cazul convorbirilor cu clasa folosind informaţiile cu pricepere şi dând acestora un caracter sistematic de apropiere şi încredere reciprocă dirigintele poate exercita prin intermediul lor o influenţă pozitivă, continuă asupra activităţii clasei. El poate cunoaşte opinia clasei, o poate influenţa, poate solicita ajutorul clasei, sugestii, iniţiative etc., poate mobiliza colectivul clasei şi poate crea o atmosferă de lucru, un climat propice formării trăsăturilor morale ale fiecărui elev. Un dialog permanent cu clasa reprezintă un puternic instrument formativ, dacă dirigintele ştie să-i exploateze toate resursele de care dispune această metodă. În calitate de îndrumător al elevilor dirigintele devine un modelator perseverent şi priceput al personalităţii fiecărui elev numai dacă ştie să dea fiecărei acţiuni şi fiecărei metode nota sa specifică, personală şi creatoare, sporind în felul acesta succesele şi bucuriile elevilor săi.

Pregătirea pentru convorbire.

a) din timp se anunţă tema convorbirii, se indică literatura la temă, se pregătesc situaţiile, întrebările pentru meditaţie, se selectează exemple;

b) dacă apare necesitatea elevilor li se propun sarcini individuale (de exemplu, de pregătit o comunicare referitor la problemele cu care se confruntă clasa în legătură cu tema convorbirii).

Sugestii metodice

Determinând tema convorbirii e necesar să medităm cum vor trezi interesul elevilor pentru informaţia cu conţinut etic.

a) de formulat întrebări legate de conştientizarea noţiunilor moral-spirituale (de exemplu, ce este toleranţa, caritatea, amabilitatea etc.);

b) la desfăşurarea OD înainte de a anunţa tema putem aminti de un eveniment sau faptă din viaţa clasei, strâns legat de tema convorbirii;

c) cu ajutorul unui motto, putem deduce tema şi sublinia importanţa problemei;

d) în scopul asigurării emotivităţii se vor folosi astfel de procedee ca: pregătirea elevilor pentru convorbire, expresivitatea materialului factologic, trimitere la experienţa elevilor, atmosfera psihologică, locul desfăşurării activităţii educative;

e) în dependenţă de vârsta elevilor, nivelul de dezvoltare a grupului, problemele morale cu care se confruntă copii, e de dorit ca tema pentru convorbire să fie stabilită de diriginte împreună cu elevii (mai ales în clasele liceale).

Metoda exemplului

Metodă de educaţie morală, care constă în a oferi modele etice de conduită pozitivă (exemple din istorie, literatură, mass-media, dar mai ales din viaţa socială înconjurătoare, începând cu exemplul părinţilor şi al cadrelor didactice). Forţa de influenţare a exemplului se bazează pe tendinţa spre imitaţie, pe forţa de sugestie a unor exemple, pe corespondenţa dintre model şi unele năzuinţe ale celui care imită. Uneori are loc un proces de identificare a copilului cu modelul, cu valorile sociale ale cărui purtător este acesta.

Exemplul are o mare forţă educativă de convingere, datorită unor caracteristici specifice; intuitivitate, concreteţe, plasticitate; afectivitate (trăire emoţională, sentimente). Aceste caracteristici îl fac uşor de înţeles; el acţionând în plan cognitiv, dinamizează în acelaşi timp, şi trăirile afective-emoţiile, sentimentele, determinând copilul la imitaţie.

Ce facem cu exemplele negative din jurul nostru? Nu este suficient să-l ferim pe copil de ele, trebuie să-l facem să înţeleagă nocivitatea lor, să stimulăm rezistenţa lui faţă de astfel de influenţe.

Influenţa exemplului nu este decât un aspect primar al formării morale. Ideal este să se ajungă la o autonomie morală, la conştiinţa care nu se supune presiunii modelelor întâmplătoare. Chiar dacă, la constituirea conştiinţei, un anumit rol l-au avut şi exemplele care au acţionat în copilărie (52, p. 129-130).

Autorii ghidului pentru elevi şi profesori au introduse la fiecare din cele şase compartimente rubrica „să învăţăm de la persoane care s-au realizat în viaţă”. Regăsim printre aceste personalităţi Maica Tereza, Mihai Eminescu, cuceritorii Everestului, un copil care a dovedit că se poate trăi chiar şi atunci când mediul îţi dea verdictul – vei muri, adolescentul polonez de numai 15 ani, care în componenţa unei expediţii, a reuşit să ajungă la Polul Nord etc.

Referitor la condiţiile folosirii exemplului în educaţie în general, în activitatea dirigintelui în special, în literatura pedagogică se menţionează că ele trebuie să fie adecvate temei etice ce ne interesează, să fie pe cât e posibil pozitive; discernământ, pentru a nu avea efect contrar; orice domeniu poate oferi exemple; viaţa şcolară şi cea de familie, viaţa social-economică, personalităţi diverse, cinema şi teatrul, literatura şi arta, sportul, etc.

Vom ţine minte, exemplul personal concret, fie că este vorba de educator, părinte, director de şcoală sau ca simplu cetăţean, are forţa cea mai puternică de modelare etică.

Elevul, este bine să imite anumite modele, îndeosebi în perioada sa de formare. Se cere însă să se înţeleagă faptul că modelul etic să fie luat, urmat cu un anumit discernământ, în aşa mod încât să-şi spună cuvântul şi personalitatea celui care se modelează, fapt ce va duce chiar la depăşirea modelului pe care l-ai luat sau urmat la un moment dat.

Discuţia şi dezbaterea colectivă referitor la o problemă de interes comun. Participarea la discuţie oferă elevilor prilejul de a-şi exersa unele abilităţi de bază cum ar fi:

- deprinderile şi competenţele de dialog, de dezbatere publică a unei probleme, de negociere si rezolvare a conflictelor;

- capacitatea de a formula argumente si contraargumente, precum şi de a le structura într-un sistem logic;

- capacitatea de a identifica şi utiliza eficient dovezi;- capacitatea de a aprecia şi valoriza perspective diferite de gândire şi acţiune, ca surse de

îmbogăţire intelectuală reciprocă;- capacitatea de a reflecta critic asupra prejudecăţilor şi stereotipilor proprii şi ale altora;- capacitatea de a susţine un dialog coerent şi eficient.În cadrul discuţiilor iniţiate de elevi sunt determinaţi să explice, să demonstreze şi să-şi

argumenteze susţinerile (3, p. 134).

Schimbul liber de opinii în cadrul disputei le permite elevilor să conştientizeze mai profund realitatea, să-şi supună unei analize opiniile şi convingerile proprii.

După conţinut disputele se împart convenţional în moral-etice, social-politice, estetice, profesionale. Cel mai frecvent se organizează cu elevii claselor mari.

E de dorit ca disputa să se desfăşoare într-un loc special (în sală, muzeu şcolar etc.). dacă disputa se desfăşoară în sala de clasă apoi trebuie să avem grijă de aranjarea ei cu placarde, postere etc.

Pregătirea pentru dispută presupune:

- Administrarea chestionarului „Ce probleme te frământă şi la care nu găseşti răspuns”, „Despre ce ai dori să discuţi, să conversezi sincer cu colegii”, etc.

- Tema pentru discuţie este comunicată cu 1-2 săptămâni înainte pentru ca elevii să se poată informa, să strângă dovezi sau să pregătească argumente pe care le vor prezenta pentru a-şi susţine punctul de vedere.

- Dacă apare necesitatea moderatorului disputei oferă elevilor consultaţii.Desfăşurarea disputei

Disputa poate începe cu un prolog muzical sau cu o poezie. E de dorit ca ea să fie moderată de un pedagog ce posedă competenţele necesare în dirijarea unei astfel de activităţi.

În structura discuţiei se disting 3 etape:

a) cuvântul introductiv al moderatorului: Dacă e nevoie el poate reaminti elevilor regulile participantului la dispută;

b) discuţia – schimbul constructiv de informaţii, impresii, aprecieri, sentimente etc.; confruntarea opiniilor, argumentarea lor. Sarcina moderatorului la această etapă este de a organiza discuţia, de a anima dialogul şi de a veghea la buna sa desfăşurare, să menţină discuţia pe făgaşul necesar, vorbitorii să nu se abată de la temă;

c) cuvântul de încheiere a moderatorului care în mod tacticos, fără a impune părerea proprie, fără să-i jignească pe cei ce au altă opinie, greşesc, face concluziile generale referitor la tema în dezbatere.

Aplicarea strategiilor euristice (3, p. 135-136) necesită o pregătire deosebită şi măiestrie pedagogică din partea moderatorului. Succesul depinde de respectarea unor condiţii:

- Tema în discuţie să fie o problemă semnificativă şi să corespundă intereselor elevilor şi nivelului lor de pregătire;

- Întrebările să fie variate şi adresate în aşa fel încât să stimuleze gândirea şi creativitatea;- Tuturor elevilor li se oferă posibilitatea să participe la dezbateri;- Este necesar ca elevul să demonstreze, atunci când este cazul, iniţiativă, spirit critic,

responsabilitate în controlul, completarea şi revizuire propriului răspuns.Metoda exerciţiului. Aplicarea repetată a normelor sub formă de fapte morale pentru formarea

priceperilor, deprinderilor şi obişnuinţelor morale reprezintă esenţa metodei exerciţiului. Copiii trebuie exercitaţi pentru însuşirea normelor morale la fel cum sunt exercitaţi să scrie, să citească, să facă calcule etc.

Primul tip de exerciţii se construieşte pe baza imaginaţiei copiilor, când e necesar să-şi imagineze conduita proprie într-o situaţie concretă. De exemplu, imaginează-ţi că eşti eroul povestirii. Ce a-i face? Scrie despre aceasta o povestire.

Al doilea tip de exerciţiu se poate organiza în formă de joc de rol când copiii joacă roluri în situaţia propusă.

Al treilea tip de exerciţii se desfăşoară prin metoda coliziunii când în viaţa reală elevul săvârşeşte o faptă sau alta (la şcoală, în stradă, acasă), condiţiile pentru fapte reale le creează în mod intenţionat, pedagogul.

Ne dăm ine seama că metoda exerciţiului se aplică în activitatea educativă mai des cu elevii claselor primare şi cilului gimnazial.

La OD utilizând metoda exerciţiului dirigintele urmăreşte atingerea anumitor obiective:

familiarizarea elevului cu acţiunea care urmează să fie automatizată; antrenarea operaţiilor necesare pentru desfăşurarea acţiunii respective; integrarea operaţiilor anterioare în structura acţiunii, consolidată deja la nivelul unui stereotip

dinamic; sistematizarea acţiunii în funcţie de scopul general şi specific al activităţii respective; integrarea acţiunii automatizate în activitatea respectivă (18, p. 164).Şi în fine metoda discuţia (în) Panel.

Autorii Curriculumului la dirigenţie recomandă utilizarea acestei metode începând cu clasa a VI pentru realizarea obiectivelor legate de formarea conceptului de sine, formarea trebuinţelor de autorealizare, formarea abilităţilor de automanagement.

Panelul este un grup de 5-7 persoane angajate într-o discuţie informală (fără un plan impus, dar şi fără dreptul de a citi din notiţe sau cărţi), pe o temă propusă la moment sau pregătită minuţios, ce se desfăşoară în faţa clasei. Ceilalţi colegi participă doar prin mesaje scrise (bileţele), pe care le expediază spre un „injector de mesaje” (de obicei, acest rol şi-l asumă profesorul). Mesajele sunt anonime (deşi profesorul le poate solicita elevilor să le semneze) şi conţin: întrebări, corectări, completări, atitudini faţă de ceea ce ia în dezbatere grupul şi faţă de modul în care se desfăşoară discuţia.

Din când în când (la fiecare 10-15 minute), „injectorul de mesaje” citeşte cu voce tare bileţelele, pe care între timp le-a clasificat.

Grupul continuă discuţia, ţinând cont de mesaje şi răspunzând la întrebări (dacă se solicită).

Metoda discuţia (în) Panel se foloseşte de către diriginte în cadrul OD când se discută astfel de teme, ca: Există un secret al celebrităţii? Ce înseamnă să fii celebru? Cum să ne facem prieteni? Cum să-mi organizez mai bine timpul? Sănătatea fizică şi intelectuală – o cerinţă a vieţii moderne. Sănătatea şi igiena personală (pentru clasele gimnaziale); Drepturile şi îndatoririle elevului de liceu; Cum să ne organizăm munca intelectuală? Cum să ne apărăm de unele aspecte negative ale civilizaţiei contemporane (abuzul de alcool, tutun, medicamente, droguri etc.); Muzica preferată; Omul şi calculatoarele (pentru clasele liceale).

Poziţia dirigintelui în pregătirea şi desfăşurarea OD este determinată în mare măsură de vârsta şi nivelul de dezvoltare a elevilor: în clasele primare, cel mai des învăţătorul singur pregăteşte activitatea educativă, atrăgându-i pe elevi să participe activ la realizarea ei; în clasele gimnaziale şi liceale propune elevilor cât mai multe funcţii. D apare în ipostaza de consultant, participant, rămânând în acelaşi timp persoana responsabilă pentru rezultatele activităţii.

Sugestii de evaluare. Curriculum la Dirigenţie, urmăreşte scopul de a produce modificări şi la nivelul cognitiv, şi la nivelurile comportamental şi atitudinal. Orele de dirigenţie au menirea de a oferi elevilor ambianţa necesară exersării cunoştinţelor, aptitudinilor şi atitudinilor, de a le forma abilităţi de comportament civilizat în diferite situaţii de viaţă, de a-i motiva pentru autodepăşire şi actualizare. Specificul orelor de dirigenţie implică dificultăţi considerabile de evaluare, cu atît mai mult, cu cît aceasta are o funcţie pedagogică complexă:

Pentru obţinerea unei educaţii eficiente la orele de dirigenţie, evaluarea se va realiza prin raportarea rezultatelor obţinute la posibilităţile individuale ale fiecărui elev, evidenţierea progresului individual înregistrat de la o etapă la alta.

Realizarea obiectivelor vizate în Curriculumul la dirigenţie nu poate fi evaluată prin metode tradiţionale, de aceea profesorul va apela la metode netradiţionale.

Una din modalităţile de evaluare, cu largi valenţe formative, este autoevaluarea elevilor. Profesorii pot utiliza multiple căi de formare şi de educare a spiritului de autoevaluare obiectivă, inclusiv:

- Autocorectarea sau corectarea reciprocă – un prim-exerciţiu pe calea dobîndirii autonomiei în evaluare. Elevul este solicitat să-şi depisteze operativ unele erori, scăderi, în momentul realizării unor însărcinări. În acelaşi timp, el poate fi antrenat în corectarea răspunsurilor (lucrărilor) colegilor. Depistarea lacunelor proprii sau ale colegilor (nu se admite sancţionarea prin note!) constituie un prim-pas pe calea conştientizării competenţelor în mod independent.

- Autoaprecierea vegheată – elevul este solicitat, în cadrul unei verificări, să se autoaprecieze, rezultatul fiind apoi negociat cu profesorul sau împreună cu colegii. Profesorul are datoria să argumenteze şi să evidenţieze corectitudinea/incorectitudinea autoaprecierilor avansate.

- Aprecierea reciprocă – în cadrul acesteia elevii sunt puşi în situaţia de a-şi aprecia colegii, prin reciprocitate.

- Aprecierea obiectivă a personalităţii – antrenarea întregului colectiv al clasei în evidenţierea rezultatelor obţinute de aceştia prin acumularea a cît mai multor informaţii şi aprecieri – eventual, prin confruntare – necesare formării unor reprezentări cît mai complete, privitor la posibilităţile fiecărui elev în parte şi ale tuturor la un loc.

- Estimarea propriei personalităţi (autoestimarea) – poate fi efectuată atît pe cale verbală, cît şi nonverbală. Important este ca aceasta să fie imparţială şi, pe cît posibil, adecvată. Toate etapele autoestimării – pregătirea, evaluarea propriu-zisă, estimarea rezultatelor, necesită intuiţie, sensibilitate, intelect şi inteligenţă. Randamentul procesului de autoestimare este determinat de gradul de competenţă în materie de psihologie. În acest sens este oportună contribuţia (sub orice formă) a psihologului şcolar.

Dirigintele de clasă va estima comportamentele actualizate ale elevilor prin observare. Dirigintele va ţine în cîmpul său de atenţie capacitatea elevului:

- de a-şi asuma responsabilităţile pentru propriile opţiuni (unii îşi vor asuma prea multe responsabilităţi, pe cînd alţii vor renunţa la unele din responsabilităţile ce le revin);

- de a păstra contactul cu propriile trăiri emoţionale (unii pot aprecia greşit intensitatea unor trăiri emoţionale proprii, fapt ce poate conduce la la apariţia problemelor de difinire a propriei identităţi);

- de a percepe realist propria persoană sau a celorlalţi (unii au percepţii nerealiste în sens pozitiv, iar alţii, ponderea cărora poate fi mai mare, – în sens negetiv);

- de clasificare a valorilor (siguranţa în legătură cu propriile valori contribuie la stabilirea obiectivelor pentru propriile acţiuni);

- de a stabili obiective realiste (formularea unor obiective pe termen lung, mediu, scurt în diferite domenii – relaţii interpersonale, muncă, studii, sănătate etc.);

- de a lua decizii realiste (unii tergiversează luarea deciziei pînă cînd aceasta nu mai este actuală, alţii sunt grăbiţi şi impulsivi, alţii o evită sau se supun presiunilor din exterior şi se conformează celorlalţi);

- de a preveni şi gestiona problemele;- de a iniţia, stabili şi întreţine relaţii sociale;- de studiu, adică gestionarea eficientă a timpului, respectarea termenelor, lectura eficientă,

gestonarea anxietăţii faţă de examene, gestionarea succesului, susţinerea de prezentări publice etc.;

- de petrecere a timpului liber;- de participare socială;- legate de sănătate, adică cultura alimentaţiei, evitarea consumului de alcool şi substanţe

toxice, gestionarea stresului etc.Important este ca cele mai mici schimbări pozitive în comportamentul copilului să fie puse în valoare şi, într-o manieră nespectaculoasă, să se facă publice.

Competenţa de proiectare a profesorului diriginte. Competenţa de proiectare a profesorului diriginte constă în măiestria şi arta de a realiza un design (draft/proiect) al procesului educaţional prin anticiparea realizării obiectivelor, conţinuturilor, metodelor şi a evaluării într-un context de organizare specific procesului de învăţămînt.

Proiectarea eşalonată a OD – are ca referinţă perioade mai mici de timp, de la anul şcolar pînă la timpul consacrat unei singure activităţi educative şi se concretizează în:

a) Proiectarea de lungă durată sau proiectarea activităţii anuale a OD se referă la:1. Precizarea obiectivelor de referinţă ale fiecărui modul/capitol;2. Repartizarea conţinutului thematic pe activităţi educaţionale;3. Stabilirea activităţilor educaţionale de recapitulare;4. Selectarea mijloacelor;

De exemplu, design-ul proiectării de lungă durată a OD poate avea următoarea formă:

I. Date generale- Denumirea instituţiei de învăţămînt;- Anul şcolar;- Planificarea conţinutului tematic (OD – clasa -----, 34 ore)- Structura anului de învăţămînt (se indică datele semestrelor şi ale vacanţelor);- Orarul sunetelor;- Orarul lecţiilor;

- Bibliografia;II. Desfăşurarea activităţii

Nr. d/ord

Obiective de referinţă Conţinutul tematic Metode educaţionale

Eşalonarea în timpNr. de ore

Data

Modulul I – Persoana şi identitatea sa

1. – Să-şi raporteze calităţile proprii la rolurilesociale.

– Să-şi pună în valoare deosebirile esenţialede alţii.

Rolul social – model de conduită. Apartenenţa de gen şi rolurile sociale.

ConversaţiaBrainstorming Exerciţiul

1 05.09.14

2. Interacţiunile umane şi rolurile sociale. Roluri sociale şi comportamente adecvate cerinţelor rolului. Acţiuni aşteptate de la persoană.

Scrierea liberăDiscuţie dirijatăStudiul de caz

1 12.09.14

3. Modelul social şi tendinţa de identificare cu el. Calităţi dictate de rolul social. Insuficienţă de însuşiri pentru adecvarea la rol.

BrainstormingConversaţiaExerciţiulStudiu de caz

1 19.09.14

4. Persoana, vîrsta şi dinamica rolurilor sociale. Individualitatea persoanei. A fi sau a părea astfel. Fiecare ştie cum este

ConversaţiaDezbaterea

1 26.09.14

5. Oră bilanţ 1 02.10.14Modulul – Cultura dorinţelor

b) Proiectare de scurtă durată vizează crearea design-ului OD, fază în care profesorul anticipează procesul, realizînd un act de creaţie.

Practica demonstrează că nu există un model de proiect unic al OD acceptat de toţi diriginţii. Deoarece OD este inclusă în oralul lecţiilor unii diriginţi o consideră lecţie şi o proiectează respectiv.

Varianta A

Etapele lecţiei ObiectiveActivitatea

profesoruluiActivitatea elevilor

Metode, tehnici

didactice

Mijloace didactice

Organizarea clasei Enunţarea obiectivelor lecţiei Actualizarea cunoştinţelor Dirijarea învăţării Asigurarea retenţiei şi a

transferului Concluzii

Varianta B

Secvenţele lecţiei Obiective TimpActivitatea

profesoruluiActivitatea

elevilor

Metode şi

procedee

Mijloace de

învăţământ

Evocarea Realizarea

sensului Reflecţia Extensia

Deşi Curriculum-ul la dirigenţie este centrat pe obiective se încearcă proiectarea la OD a competenţelor şi subcompetenţelor.

Catedra de Ştiinţe ale educaţiei recomandă studenţilor ce merg la stagii de practică pedagogică două modele de proiectare a OD.

PROIECT AL ACTIVITĂŢII EDUCAŢIONALE / OREI DE DIRIGENŢIE

1. Date generale

- Denumirea instituţiei de învăţământ- Clasa- Subiectul/tema- Timpul alocat- Subcompetenta/obiectiv de referinta- Obiective operaţionale- Tehnologia didactică- Bibliografia.

2. Desfăşurarea activităţii

a)

Etapele activităţiiObiective

operaţionaleConţinutul activităţii

Tehnologia didactică

Timpul alocat

Evaluare

Introducere în activitate

- Motivarea pentru activitate- Enunţarea obiectivelorRealizarea activităţii/obiectivelor

Realizarea feedback-ului

b)

Etapele activităţiiActivitatea

educatorului/profesorului

Activitatea

copiilor/elevilor

Introducere în activitate

- Motivarea pentru activitate- Enunţarea obiectivelorRealizarea activităţii/obiectivelor

Realizarea feedback-ului

Aspect funcţional în elaborarea/desfăşurarea orei de dirigenţie (Curriculum integrat al stagiilor de practică la modulul psihopedagogic, ciclu I Licenţă, Chişinău, 2012, CEP USM)

Partea introductivă Se motivează alegerea temei Se anunţă obiectivele şi modul de desfăşurare a activităţii

Dezvoltarea subiectului Se propune planul dezbaterii Se prezintă informaţia necesară pentru discuţie Se prezintă studiul de caz, texte în sprijinul dezbaterii temei Se organizează mini-concursuri, expoziţii, victorine Se prezintă sistemul de situaţii ce permit elevilor să-şi evalueze

potenţialul propriu Se organizează exerciţii de autocunoaştere şi autodezvoltare

Încheiere Concluziile dirigintelui (se formulează laconic) Se apreciază modul în care au participat elevii la dezbateri Se evaluează conţinutul luat în dezbatere Se oferă cuvânt elevilor doritori pentru aprecierea eficienţei

activităţii.

Alte forme de organizare a activităţii educative a dirigintelui: adunări de clasă, excursii, adunări de părinţi, întîlniri cu personalităţi de vază.

Pe langa activitatea directa cu clasa, dirigintele desfasoara o munca permanenta cu alti factori educativi atat din scoala, cat si din afara acesteia. Pentru realizarea sarcinilor ce-i revin, dirigintele desfasoara numeroase activitati pe multiple planuri. Astfel, pentru cunoasterea elevilor si a clasei, dirigintele face observatii in timpul lectiilor si a activitatilor extrascolare, desfasoara convorbiri cu factorii educativi, face anchete in randul elevilor, vizite la domiciliul elevilor etc.

In scopul realizarii obiectivelor educative urmarite, dirigintele organizeaza diferite activitati cu elevii: intalniri cu specialistii, schimburi de experienta intre elevii clasei (pe tema timpului liber, autoeducatiei), vizionarea si discutarea spectacolelor, dezbateri, concursuri, serbari etc.

Dirigintele organizeaza o serie de activitati cu alti factori educativi (sedinte si lectorate cu parintii, cu profesorii clasei, tine legatura cu institutiile educative: bibliotecile, cluburile, casele de cultura, cu conducatorii cercurilor artistice, stiintifice, sportive etc.) frecventate de elevi.

Forme de colaborare a diriginţilor cu familia:

întâlniri programate cu părinţii pe diverse probleme (cu toţi părinţii clasei, cu un grup de părinţi, numai cu părinţii unui copil);

consultaţii pentru părinţi; convorbiri individuale; vizitele profesorilor-diriginţi în familie; corespondenţa cu părinţii; consultaţii la cererea părinţilor; întâlniri întâmplătoare (în pauze, la terminarea orelor, pe stradă etc.); activităţi nonformale (excursii, acţiuni sportive, cercuri, concursuri, serbări, aniversări,

momente festive etc.); adunări cu părinţii:

- împreună cu elevii;- în formă de prezentare a familiilor, a relaţiilor familiare, a părerilor privind educaţia;- în formă de cafenea;- în formă de joc;- în formă de „masă rotundă”, când se invită un specialist (la solicitare);- în formă de discuţie a propunerilor şi ideilor înaintate pentru îmbunătăţirea

organizării activităţii clasei;- în formă de conferinţă de presă a profesorilor pe discipline având drept continuare

consultaţii individuale;- în formă de spectacol la care participă copiii;- între clasele paralele pentru discutarea unor proiecte, programe, propuse de

administraţia instituţiei.După cum arată practica întâlnirile colective reprezintă cea mai democratică formă de colaborare

a dirigintelui cu familiile elevilor săi.

Importanţa adunărilor colective.

Pentru părinţi:

şedinţele organizate de către diriginţi oferă modele alternative şi soluţii confirmate de experienţă şi cunoaştere, ajutându-i să construiască personalitatea copilului;

întâlnirile colective dezvăluie complexitatea fenomenului educaţional, făcându-i pe părinţi să conştientizeze rolul şi responsabilităţile ce le revin ca educatori;

aceste întâlniri permit schimburi de idei şi opinii, făcând posibilă întrepătrunderea experienţei parentale cu experienţa educatorului şcolar.

Pentru diriginţi:

constituie o sursă de ameliorare a stilului educativ, întrucât relaţiile cu părinţii pot determina o reconsiderare a atitudinii sale în raport cu un elev anume sau cu clasa de elevi;

îi pun în situaţia dea-şi legitima acţiunile, prezenţa părinţilor fiind un factor de control şi de evaluare a activităţii sale educative;

îi determină să-şi lărgească orizontul lor cultural şi pedagogic şi nu rămâne indiferent la propria imagine publică.

Tipologia întâlnirilor cu părinţii (13, p. 44-45)

a) după gradul de incidenţă a factorilor de oportunitate: întâlniri programate de diriginte (ordinare); întâlniri întâmplătoare (în pauze, la terminarea orelor, pe stradă etc.); întâlniri extraordinare sau speciale(în situaţii deosebite)

b) după conţinut şi obiective: întâlniri de analiză a activităţii şcolare (de bilanţ); întâlniri organizatorice; întâlniri festive; întâlniri de negociere între administraţia şcolii, consiliul profesorilor şi părinţi; întâlniri de informare şi formare educativă a părinţilor; consultaţii.

c) după structura grupului participant: întâlniri propriu-zise (cu participarea dirigintelui şi a părinţilor invitaţi); întâlniri cu părinţii şi elevii clasei; întâlniri cu părinţii şi profesorii aceleiaşi clase; întâlniri cu profesorii, părinţii şi diriginţii claselor paralele; întâlniri cu toţi părinţii, cu un grup de părinţi, cu părinţii unui elev, cu unul dintre părinţii

unui elev.d) după cadrul (prilejul) de desfăşurare:

întâlniri stabilite de clasă, şcoală, în special cele tematice; întâlniri cu prilejul unor acţiuni şi manifestări informale cu caracter divers (excursii,

vizite, serbări, aniversări, activităţi sportive, examene, cercuri tematice, acţiuni de gospodărire);

întâlniri în cadrul lectoratelor pe şcoală.

Condiţii necesare pentru a asigura eficienţa adunărilor de părinţi

Frecvenţa adunărilor depinde,în primul rând, de factorii ce caracterizează mediul educaţional în care se desfăşoară activităţile de acest gen. Frecvenţa întâlnirilor poate creşte:

a) atunci când în colectivul clasei apar probleme majore şi persistente în sfera învăţăturii şi disciplinei;

b) când colaborăm cu familii aparţinând unor medii socioculturale defavorizate;c) când elevii clasei fac parte din familii aflate în dificultate.Durata fiecărei adunări nu poate fi nici ea marcată strict, dar un lucru e limpede; când este prea

lungă (mai mult de o oră şi jumătate) ceva nu funcţionează.

Locul desfăşurării: o sală bine pregătită – spaţioasă, curată, aerisită, luminoasă, cu temperatura potrivită.

Mobilizarea părinţilor este elementul-cheie în organizare.

Adunările cu părinţii pot avea următoarele teme:

I. Probleme fundamentale ale familiei în societatea contemporană.

1. Funcţiile familiei în societatea de azi.2. Drepturile familiei. Drepturile copilului.3. Viaţa profesională şi relaţiile familiale. Stilul de viaţă „tradiţional” şi „modern”.4. Tipurile de familie şi de educaţie.5. Evoluţia familiei:dinamica relaţiilor intrafamiliale în funcţie de vârsta familiei. Perioade

„critice”.6. Aspecte comunitare privind familia: familia rurală – familia urbană.7. Relaţiile interfamiliale (prieteni, vecini).8. Integrarea socială a familiei.II. Probleme fundamentale legate de creşterea şi educaţia copiilor.

1. Rolul de părinte: rolul mamei, rolul tatălui.2. Triada părinţi-bunici-copii: competenţe, dificultăţi de corelare a modelelor educaţionale.3. Tipuri de educaţie: educaţie liberă, autoritară, permisivă. Forme de control parental.4. Mijloace de educaţie.5. Deficienţe ale relaţiei părinţi-copii: supraprotecţie, indiferenţă,respingere; supravalorizare-

devalorizare.6. Imagini parentale privind copilul: copilul „fantasmatic” – copilul real. Idealul parental:

distanţa dintre aşteptări şi copilul real.7. Stresul familial: factori de stres; influenţa asupra copilului.8. Copilul unic. Grupul fratern. Rivalitate, competiţie.9. Comunicarea în familie.10. Performanţa şcolară. Dificultăţi şcolare. Eşecul şcolar. Cauzalitate şi forme de inetrvenţie.11. Timpul liber al familiei.12. Educaţia în familie şi mass-media.

Aspecte metodologice ale proiectării şi desfăşurării adunărilor cu părinţii

Adunare cu părinţii, acţiune colectivă în sistemul de legătură şcoală-familie, constând în invitarea părinţilor la şcoală, pentru dezbaterea unor probleme de educaţie. Adunările pot fi pe clasă şi pe şcoală şi se organizează, de regulă, trimestrial. În unele şcoli se practică şi adunarea părinţilor la început şi sfârşit de an şcolar. Participanţii la adunare sunt informaţi asupra îndeplinirii planului de muncă al comitetului de părinţi, asupra situaţiei la învăţătură şi a comportamentului elevilor, audiază expuneri pe teme de educaţie, participă la discuţiile conduse de dirigintele clasei sau de directorul şcolii. Important este ca fiecare adunare să se încheie cu luarea unor decizii cu privire la acţiuni şi măsuri specifice de sprijinire a şcolii, a familiilor unor elevi, de îmbunătăţire a rezultatelor obţinute în procesul instructiv-educativ.

Fiecare adunare de părinţi cere o pregătire prealabilă. Pentru diriginte adunările de părinţi sunt ca un examen de succesul cărora depinde în continuare activitatea cu copiii.

Pregătindu-se pentru adunare dirigintele adună minuţios informaţia necesară pentru dialog cu părinţii. Nu monolog, ci dialog.

Pregătirea pentru adunarea părinţilor presupune multe detalii:

trimiterea invitaţiilor părinţilor cu ordinea de zi a adunării;

locul unde părinţii îşi vor lăsa hainele şi cine îi va ajuta în acest lucru, cine şi cum îi va întâlni, etc.;

se va medita şi asupra materialului informaţional, pe cine din cadrele didactice care predau în clasa respectivă de invitat şi de ce. Şi în fine încă un detaliu – cum va fi îmbrăcat dirigintele doar adunarea părinţilor este un eveniment deosebit, un pic de sărbătoare, dacă doriţi.

Dirigintele trebuie să dea dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de fiecare familie, faţă de modul ei de viaţă.

Trebuie menţionat că unii părinţi manifestă frică faţă de şcoală, mulţi din ei sunt nemulţumiţi de atitudinea ei faţă de copii. Unii din părinţi păşesc pragul şcolii încordaţi, nervoşi şi se datorează acest lucru rezultatelor la învăţătură şi conduită a copiilor săi despre care dirigintele poate vorbi în mod public. O astfel de stare trebuie scoasă. Din primele clipe părinţii trebuie să simtă respect faţă de sine, să fie siguri că discuţiile lipsite de tact nu vor avea loc, că ei sunt parteneri fideli a profesorilor în general şi a profesorului diriginte în special.

Adunarea părinţilor nu este pur şi simplu o formă de legătură dintre părinţi şi şcoală ci este o universitate pedagogică valoroasă, tribuna propagandei unei experienţe necesare familiei pentru educaţia copiilor săi.

Să nu se uite că părinţii se adună pentru a discuta nu a asculta. În mersul discuţiei trebuie să aibă loc schimbul reciproc de opinii, idei, căutarea în comun a căilor de rezolvare a problemelor apărute.

Mai mult ca atât, dirigintele atrage părinţii la dirijarea activităţii şcolii şi la organizarea activităţilor în clase ceea ce presupune:

a) discutarea şi rezolvarea de către părinţi a problemelor legate de educaţia copiilor, a vieţii şcolare;

b) participarea părinţilor la organizarea activităţilor educaţionale, ajutor şcolii, claselor în pregătirea sărbătorilor, organizarea excursiilor, vizitelor la teatru,muzee; ajutor la amenajarea cabinetelor, în conducerea cercurilor.

Important, să nu se uite:

să li se prezinte invitaţii; să se anunţe ordinea adunării; să se aleagă prezidiumul; să li se dea voie tuturor să participe în dezbatere; să se întocmească procesul verbal; să se voteze decizia colectivă; să li se mulţumească participanţilor pentru activitate în cadrul adunării.

Informare/pregătire a părinţilor pentru funcţia lor educativă poate avea loc prin:

- consultaţii pentru părinţi;- discuţii individuale cu părinţii;- lectorate pentru părinţi;- adunările părinţilor etc.

Cerinţele activităţii de propagandă pedagogică în sprijinul familiei:

Conţinutul şi îndrumările psihopedagogice să fie complete, bogate, variate, actuale, interesante şi accesibile.

Să fie atraşi părinţii în stabilirea formelor şi chiar a conţinuturilor acţiunilor de propagandă psihopedagogică.

Să fie atraşi specialişti valoroşi în realizarea conţinuturilor şi strategiilor de prezentare a diferitelor forme de propagandă psihopedagogică pentru părinţi.

Să se coopereze cu toţi factorii interesaţi în realizarea acestui gen de propagandă pedagogică.