proiect vin

Materiale folosite la instalaţii de zdrobire-desciorchinaredin industria vinului

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGII ALIMENTARE,

SIGURANŢA PRODUCŢIEI ALIMENTARE ŞI A MEDIULUI


Cadru didactic:

Şef lucrări dr. ing.Silviu-Gabriel STROE

Student:Şchiopeţ AdrianProgram de studii: CEPA 2cAN III

SUCEAVA, 2014

1


Tema:

Materiale pentru echipamente din industria vinului. Identificare principalelor tipuri de materiale, identificarea condiţiilor de lucru, identificarea fenomenelor de la interfaţa material-mediu alimentar, Tehnici de testare şi metode de analiză.

2


Cuprins

Introducere:.......................................................................................................................................4

Capitolul I Materiale și echipamente utilizate în industria vinului..........................................................5

1.1.Mașini pentru zdrobire-desciorchinatoare...................................................................................5

Generalităţi:...................................................................................................................................5

1.2.Cerinţe tehnice și tehnologice ale mașinilor zdrobitoare-desciorchinatoare...............................5

Clasificare:......................................................................................................................................5

1.3.Cerinţele tehnice de bază, impuse mașinilor zdrobitoare -desciorchinatoare, sunt urmatoarele :...........................................................................................................................................................5

1.4.Zdrobitorul-desciorchinatorul de tip VPPV-20..............................................................................6

1.5. Oţelurile inoxidabile-material folosit la construirea zdrobitorului-desciorchinatorului de tip VPPV-20..............................................................................................................................................6

Capitolul II.Identificare condiţiilor de lucru............................................................................................8

2.1 Factori care influenţează procesul de desciorchinare și fermentaţie...........................................8

Capitolul III. Identificarea fenomenelor de la interfaţa material-mediu alimentar................................9

3.1 Legile lui Fick (legile difuziei):.......................................................................................................9

3.2 Rezistenţa la coroziune...............................................................................................................11

3.3 Metode analitice de determinare a metalelor grele din produsele alimentare..........................12

3.3.1 Spectroscopia de absorbţie atomică-AAS............................................................................12

Capitolul IV.Tehnici de testare și metode de analiză............................................................................13

1.Coriziunea prin cuplu galvanic.......................................................................................................13

2.Încercarea cu imersie alternantă...................................................................................................14

Concluzii:..........................................................................................................................................14

Bibliografie.......................................................................................................................................14

3


Introducere:

Industria Alimentară include o totalitate de ramuri industriale axate pe producţia-fabricaţia de alimente sub diferite forme, fie finite sau semi-fabricate, precum și a produselor din tutun , a săpunurilor și detergenţi. Industria alimentară ca şi complexitate este strâns legată de agricultură ca furnizor de materii prime și de asemenea, cu comerțul. O parte a industriei alimentare tinde spre zonele cu materie primă, pe de altă parte cealălaltă în zonele de consum.

Asigurarea creşterii calitative şi cantitative a producţiei alimentare, prin valorificarea potenţialului productiv şi a principiilor care promovează inocuitatea alimentelor şi standardele de calitate, se realizează prin pregătirea forţei de muncă la nivelul standardelor europene.

Vinul este o băutură obținută cu o tărie alcoolică de minimum 8,5 vol. % prin fermentația alcoolică exclusivă a mustului de struguri. Vinul este un produs agroalimentar, la care folosirea de arome sau de extracte este interzisă. Singura aromatizare acceptată este cea datorată contactului vinului cu lemnul de stejar al butoaielor în care se păstrează.

Materia primă pentru obţinerea vinurilor sunt strugurii. Strugurii au in structura lor ciorchine si boabe . Ciorchina reprezintă 3,5% din greutatea strugurelui , iar bobul fără pieliţă şi sămânţă reprezintă 84,5% din greutatea strugurelui .

Prin urmare , mărimea bobului si structura sa alături de alţi factori influenţează randamentul la obţinerea mustului .

Bobul sau pulpa in structura sa contine 60…81% apă , 10…20% glucide , 5…6% substanţe dizolvate , cum sunt: acizi organici , care dau vinului prospeţime si buchet , săruri organice (substanţe colorate) , substanţe azotoase (săruri amoniacale , aminoacizi , proteine , etc.) , substanţe pectice (pectina , gume, etc.)substanţe tanate , enzime , drojdii , vitamine .

Ciorchinele , conţine 75..81% apa , 1..7% tainuri , 1,4…2% substanţe azotoase , care se opun limpezirii vinului şi 1% substanţe minerale .

Capitolul I Materiale și echipamente utilizate în industria vinului

1.1.Maşini pentru zdrobire-desciorchinatoare

Generalităţi:Operaţia tehnologică iniţială din cadrul prelucrării primare a strugurilor este zdrobirea bobiţelor şi separarea ciorchinilor (dezciorchinarea).

Zdrobirea constă în distrugerea integrităţii boabelor in vederea eliberării sucului pe care îl conţin, fără a fărâmiţa pieliţele, seminţele şi ciorchinii. În urma acestei operaţii microflora existentă pe struguri este dispersată în întreaga masă de mustuiala. Dacă strugurii nu sunt zdrobiţi, sucul nu se poate transforma în vin, deoarece levurile, prezente în principal pe suprafaţa boabelor, nu-şi pot exercita acţiunea lor asupra sucului închis in boabe.

Desciorchinarea strugurilor, numită şi dezbrobonire, constă în separarea boabelor de ciorchine şi eliberarea separată a sucului şi boabelor pe de o parte şi a ciorchinelor şi a resturilor vegetale pe de altă parte.

Particularitătile executării acestei operaţii depind de numeroşi factori, dintre care un rol principal îl are tipul de vin care se urmăreşte a se obţine.

4


1.2.Cerinţe tehnice şi tehnologice ale maşinilor zdrobitoare-desciorchinatoare.

Clasificare:Maşinile zdrobitoare - desciorchinatoare moderne pot fi clasificate în două tipuri de baza:

zdrobitoare cu valţuri si centrifugale cu şoc.În funcţie de destinaţia tehnologică şi de modul în care sunt cuplate, în linia tehnologică, cu alte maşini, zdrobitoarele - desciorchinatoare pot fi clasificate în:

- zdrobitoare: zdrobitor - cântar, zdrobitor – elevator, zdrobitor -scurgător;-desciorchinatoare: zdrobitor - desciorchinator, zdrobitor -desciorchinator - pompă,

zdrobitor - desciorchinator - elevator; desciorchinator - zdrobitor (care se deosebesc în funcţie de ordinea operaţiilor de zdrobire - desciorchinare).

1.3.Cerinţele tehnice de bază, impuse maşinilor zdrobitoare -desciorchinatoare, sunt urmatoarele :

- piesele care se află în contact cu produsul trebuie să fie fabricate din oţel, inoxidabil sau din alte materiale corespunzătoare din punct de vedere igienico - sanitar;

- piesele fabricate din oţel inoxidabil trebuie să fie tratate termic în scopul ridicării stabilitaţii, rezistenţei la coroziune;

- suprafaţa valţurilor, a zdrobitoarelor - desciorchinatoare trebuie să fie acoperită cu cauciuc în conformitate cu standardele in vigoare;

1.4.Zdrobitorul-desciorchinatorul de tip VPPV-20

Figura I Schema maşinii tip VPPV-20: 1 –buncărul de recepţie; 2 –transportoare cu plăci; 3 –desciorchinator; 4 – sită de scurgere; 5 –şnec; 6-7-8-roţi dinţate; 9 –scurgător cu şnec; 10 – ghidaje.

Principiul de funcţionare al maşinii tip VPPV-20 constă în următoarele: masa de struguri ajunge în buncăr, care are în partea inferioară două transportoare cu plăci înclinate. Riflurile de pe plăcile transportoare apucă strugurii şi-i indreaptă spre orificiul conic care se ingustează şi unde are loc zdrobirea de mai multe ori a strugurilor şi apoi prin sita de scurgere ajung in scurgătorul cu şnec. Mustul ravac din scurgător este strâns în rezervorul pentru rnust iar hoştina este trimisă la presare.

5


1.5. Oţelurile inoxidabile-material folosit la construirea zdrobitorului-desciorchinatorului de tip VPPV-20

După norma europeană EN100200, oţelul inoxidabil este un aliaj de fier, carbonşicrom, cu mai mult de 10,5%Cr şi mai putin de 1,2%C. Alte elemente cum sunt nichelul, molibdenul, titanul s.a., pot fi adăugate pentru a conferi aliajului proprietăţi particulare.

Putem clasifica oţelurile inoxidabile, în funcţie de compoziţia lor chimică sau după structura lor cristalină .

Figura 1.1.1 clasificare după structură Figura 1.1.2clasificare după compoziţie chimică

Oţelurile austenitice conţin în general mai mult de 16% crom dar compoziţia lor medie de bază este: 18%Cr şi 8%Ni. Proprietăţile lor variază cu conţinutul acestor două elemente si bineînţeles cu conţinutul de carbon. Oţelurile austenitice se livrează astfel încât să aibă o rezistenţă maximă la coroziune. Se disting:

oţeluri de tip 18-10 cu 0,02-0,15%C; oţeluri stabilizate la coroziunea intergranulară prin adăugarea de titan sau niobiu; oţeluri cu conţinut scăzut denichel pentru a favoriza durificarea prin ecruisare; oţeluri cu conţinut ridicat de nichel pentru a favoriza ambutisarea adâncă şi pentru aplicaţii

criogenice; oţeluri cu rezistentă mecanică crescută prin adăugarea de azot; oţeluri în care manganul este substituit în parte de nichel; oţeluri cu rezistenţă la coroziune ameliorată prin adăugare de molibden şi cupru; oţeluri rezistente la oxidarea la cald prin adăugarea de siliciu; oţeluri la care comportarea la fluaj este ameliorată datorită adăugării de N, Mo, W, V, Ti, Nb

si B; oţeluri pentru electrozi de sudura; oţeluri a căror uzinabilitate este ameliorată prin adăugarea de sulf,seleniu, cupru, etc.

6


Rezistenţa la coroziune:Tabel nr. 1.Domeniile de utilizare a oţelurilor inoxidabile şi anticorozive

Compoziţia chimică % UtilizăriC Cr Ni Alte

elemente

0,15 16-18 3,5-5

Si = 5,7-7,5 N = 0,25

Rezistent în mediu de acid acetic si sulfuric

0,15 17-19 8-10

— Recipiente şi utilaje în industria alimentară, echipamente refrigeratoare, maşini de îmbuteliere

0,15 Rezistenţa

la coroziune

8-10

Si = 2- 3 Bolţuri, manşoane, şuruburi, piuliţe, arbori, piese la care se impune condiţia de minim gripal.

0,08 18-20 8-12

Butoaie şi rezervoare pentru bere, serpentine, refrigeratoare, evaporatoare, ţevi fierbătoare, ţevi pentru distilatoare, construcţii sudate etc.

0,25 24-26 19-22

Si < 1,5 Încălzitoare de aer, schimbătoare de căldura etc.

0,08 16-18 10-14

Mo = 2 - 3

Utilaje pentru industria alimentară, conducte, rezervoare pentru saramură in industria alimentară

0,12 14-18 — — Şuruburi şi bolţuri, utilaje pentru fabricarea tutunului etc.

0,12 14-18 - S < 0,15 Şuruburi, bolţuri, piuliţe

Capitolul II.Identificare condiţiilor de lucru

2.1 Factori care influenţează procesul de desciorchinare şi fermentaţie

Conţinutul în oxigen favorizează dezvoltarea drojdiilor (determină metabolismul aerob) ceea ce are consecinţă înmulţirea rapidă a drojdiilor şi acumularea unei cantităţi mari de biomasă capabilă să amorseze într-un timp scurt fermentaţia.

Aciditatea are un rol favorabil pentru activitatea drojdiilor, pH-ul optim este de 3.5, la un pH 3 activitatea drojdiilor este jenată. Dezvoltarea drojdiilor este încetinită de asemenea în mediu uşor alcalin.

Acizii volatili jenează activitatea drojdiilor; acidul acetic jenează în doze de peste 2 g/l, acidul formic opreşte fermentaţia în doze de 1,5 g/l. Amestecul de mai mulţi acizi (rezultaţi în urma unor fermentaţii bacteriene în musturi) determină o întrerupere a fermentaţiei alcoolice.

Dioxidul de sulf folosit la limpezirea mustului are rol antiseptic asupra unor organisme:

7


- în doze de 50 mg/l inhiba timp de 10 ore fermentaţia;

- 100-150 mg/l inhiba 24 ore fermentaţia.

Presiunea osmotică. Substanţele care se găsesc dizolvate în must şi în special zahărul, exercită o anumită presiune osmotica asupra celulelor de drojdie. Presiunea osmotică mare a soluţieidetermină fenomenul de plasmolizăstare în care drojdia este inhibată.

Temperatura are rolul cel mai important dintre factori. Fermentarea la temperaturi mai scăzute de 13 grade prezintă urmatoarele avantaje: menţinerea aromei vinurilor, reţinerea unei cantităţi mai mari de CO2 în vin (ceea ce are ca efect obţinerea vinurilor cu prospeţime, fructuozitate), pierderi mici în alcool, aciditate volatilă mică, evitarea fermentaţiilor nedorite produse de bacterii sau drojdii sălbatice.Condiţii: este necesară selecţionarea unor specii de drojdii criofile şi întreţinerea temperaturilor joase la fermentare.

Capitolul III. Identificarea fenomenelor de la interfaţa material-mediu alimentar

3.1 Legile lui Fick (legile difuziei):

Difuzia staţionară. Legea I a lui Fick.

Fie direcţia x după care concentraţia speciei ionice i variază şi direcţiile y, z după care concentraţia este constantă. Diversele planuri imaginare yz sunt echimolare sau echinormale (c=constant).

Transferând 1 mol de specie i de la concentraţia iniţială c i , f , corespunzătoare distanţei x i ,, la concentraţia c i , f de la x f , variaţia de potenţial chimic va fi:

Δ µ=µi , f −µi , i=RTlnci , f

c i ,i

În analogie cu forţa gravitatională:

F=−dEp

dx

8


unde dE p este energia potenţială necesară deplasării unei mase împotriva atracţiei gravitaţionale de-a lungul axei dx

şi cu forţa electrostatică:

Ɛ=−dΨdx

unde dΨ este diferenţa de potenţial între două puncte separate prin distanţa dx, se defineşte şi forţa difuzivă F p prin relaţia :

FD, i=−d µi

dx

Forţa difuzivă este un gradient al potenţialului chimic şi apare în mişcarea de difuzie a ionilor dintr-o regiune având concentraţia mai mare, într-una cu concentraţie inferioară. Forţa de difuzie FD produce un flux de difuzie (sau flux difuziv) J D, exprimat prin numărul de moli de specie i care străbat unitatea de suprafaţă normală la flux, în unitatea de timp.

Dacă FD este îndeajuns de mic, se poate scrie directa proporţionalitate între J D şi FD:

J D=A∗FD

de unde rezultă că:

J D,i=−Ad µi

dx

Luând în considerare modul de exprimare al potenţialului chimic în soluţii ideale (μi=μi0+RT lnci ), se obţine relaţia:

J D,i=−A c i

RTci

∗dc i

dx=

−ART∗dci

dx=−D dc

dx

unde D=ART este constanta (coeficient) de difuzie şi are dimensiunile exprimate în cm2 s−1

Relaţia exprimă relaţia dintre fluxul de difuzie în regim staţionar şi gradientul de concentraţie şi e cunoscută din anul 1855 când Fick a elaborat-o empiric.

Fluxul J D şi gradientul de concentraţie sunt mărimi vectoriale orientate în sens contrar şi astfel se explică semnul negativ din membrul drept.

9


Difuzia nestaţionară. A doua lege a lui Fick

Anterior a fost prezentată difuzia în condiţii staţionare, caracterizată prin constanţa în

timp a fluxului J D şi a forţei motoare FD a difuziei. Bineînţeles, regimul staţionar nu se atinge instantaneu ci într-un interval de timp în care concentraţia (sau difuzia în ultimă instanţă) sunt dependente de timp. Modul în care variază concentraţia cu timpul este arătat în cea de-a doua lege a lui Fick.

Folosind prima lege a lui Fick pentru a exprima fluxul de ioni ce pătrunde prin Pst și iese prin planul Pdr, se obţine:

Jdr=−D dcdx

respectiv

J D.dr=−D ddx (c−dc

dxdx)

sau

J D.dr−J D.st=−D dcdx

+D d2 cdx2 dx

Valoarea netă a fluxului ce iese din elementul de volum dx va fi:

J D.dr−J D.st=+D d2cd x2 dx

Fluxul net pe unitatea de volum și în unitatea de timp este Dd2 c /dx2 și reprezintă tocmai variaţia în unitatea de timp a fluxului de ioni, emergent din paralelipipedul elementar , adică tocmai

variaţia ∂ c∂ t a concentraţiei cu timpul.

Deoarece concentraţia c depinde și de distanţa x și timpul t, în ecuaţie trebuie introduse derivatele parţiale:

( ∂ c∂ t )

x=D ∂2 y

∂ x2

3.2 Rezistenţa la coroziuneSe consideră rezistente la coroziune acele oţeluri care prezintă proprietăţi de rezistenţă

faţă de mediile agresive. Aceste oţeluri conţin crom cel puţin 12% din greutate, iar conţinutul de carbon este mai mic de 1,2%. Rezistenţa la coroziune se bazează pe formarea la suprafaţă a unei pelicule pasive, a cărei stabilitate creşte cu conţinutul de crom şi poate fi mărită în continuare prin aliere cu molibden. Pasivitatea este asigurată de pelicula subţire de oxid de

10


metal-hidrat, pelicula formată este capabilă să păstreze o stare de echilibru cu mediul de lucru, şi devine greu sau deloc penetrabilă pentru alte medii.

Oţelurile inoxidabile vor avea proprietăţile cele mai corespunzătoare atunci când cromul şi molibdenul se găsesc sub formă de soluţie solidă, adică nu se formează faze nemetalice sărace în crom şi molibden. Cu cât structura cristalină a oţelurilor inoxidabile este mai omogenă, cu atât proprietăţile lor vor fi mai favorabile. În realizarea structurii cristaline omogene un rol important revine procedeului de tratament termic aplicat. Oţelurile inoxidabile prezintă diferite forme de coroziune , care pot fi grupate în următoarele categorii mai importante.

Coroziunea intercristalină înseamnă o degradare formată la limita grăunţilor cristalini, care determină încetarea continuităţii structurii cristaline, astfel încât oţelul îşi pierde omogenitatea. Cauza coroziunii intercristaline este separarea în spaţiul intergranular a unor carburi bogate în crom, iar în apropierea acestora formarea de zone sărace în crom care se corodează mai rapid.

Coroziunea pătrunsă (cavernoasă) este o degradare locală, punctiformă, care apare datorită interacţiunii dintre ionii halogeni şi pelicula pasivă. În general se formează cavităţi circulare, care într-un timp relativ scurt pătrund în adâncimea materialului. Pericolul coroziunii pătrunse creşte direct proporţional cu creşterea temperaturii şi a concentraţiei de halogeni.

Coroziunea prin contact apare în situaţia când două piese metalice cu potenţial electro-chimic diferit vin în contact în prezenţa unui electrolit (orice lichid conductor de electricitate) Degradarea este cu atât mai pronunţată cu cât diferenţa dintre potenţialele electrochimice este mai mare. Încălzirea accelerează procesul de coroziune. O formă frecventă de apariţie a acestui tip de coroziune este aceea de formare a ruginii străine, care apare în zonele de contact cu oţelurile obişnuite.

3.3 Metode analitice de determinare a metalelor grele din produsele alimentare

3.3.1 Spectroscopia de absorbţie atomică-AASAceastă metodă este analogă spectroscopiei de absorbţie a soluţiilor, deosebindu-se

doar prin aceea că proba este în stare de vapori generaţi şi întreţinuţi în flacără.. Această frecvenţă este absorbită de atomii compoziţiei şi ca urmare intensitatea radiaţiei care străbate flacăra este micşorată. Intensitatea radiaţiei absorbite este proporţională cu numărul atomilor prezenţi în flacără (concentraţia), cu grosimea stratului absorbant (lăţimea flăcării) şi este independentă de temperatura flăcării şi de energia de excitaţie a atomilor. Fenomenul se manifestă conform legilor absorbţiei: A = K * l * c unde: A – extincţia K – constantă care include coeficientul specific de absorbţie L – lungimea optică absorbantă C – concentraţia atomilor în flacără, proporţională cu concentraţia soluţiei de analizat. Sensibilitatea metodei poate fi mărită sau micşorată prin numărul atomilor absorbanţi din parcursul optic util. Aceasta se poate realiza prin construcţia specială a pulverizatoarelor şi a arzătoarelor cu unghi reglabil.Spectrometria de absorbţie atomică în flacără sau cucuptor de grafit (FAAS/GFAAS) este tehnica cea mai utilizată pentru determinarea conţinutului de metale grele din produsele alimentare, având principalul avantaj al unor costuri pentru efectuarea analizelor relativ mici faţă de alte metode, cum ar fi metoda ICP-MS.Standardele care reglementează determinarea metalelor grele din produsele alimentare prin spectrometrie de absorbţie atomică sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 3.1 Standardele care reglementează spectroscopia de absorbţieNumăr standard Denumire standardEN 13806:2002 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente-Determinarea mercurului

prin spectrometrie de absorbție atomică cu vapori reci. (CVAAS) după digestie sub

11


presiune. EN 14082:2003 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente-Determinarea plumbului,

cadmiului, zincului, cuprului, fierului și a cromului prin spectrometrie de absorbție atomică (CVAAS( după digestie uscată.

SR EN 14083:2003 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente-Determinarea plumbului, zincului, cadmiului, cuprului și fierului prin spectrometrie de absorbție atomică cu cuptor de grafit (GFAAS) după digestie sub presiune.

SR EN 14084:2003 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente-Determinarea plumbului, cadmiului, zincului, cuprului și fierului prin spectrometrie de absorbție atomică (AAS) după digestie cu microunde.

EN 14322:2004 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente. Determinarea arsenicului din fructe de mare prin spectrometrie de absorbție atomică cu cuptor cu grafit (GFAAS_ după digestie cu microunde.

EN 14546:2005 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente- Determinarea arsenicului total prin spectrofotometrie de absorbție atomică cu generator de hidrogen (HGAAS) după digestie uscată.

EN 14627:2005 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente- Determinarea arsenicului total și a seleniului prin spectrofotometrie de absorbție atomică cu generator de hidrogen (HGAAS) după digestie uscată.

CEN/TS 15506:2007 Produse alimentare-Determinarea urmelor de elemente- Determinarea staniului în fructe și vegetale conservate în conserve prin spetrofotometrie de absorbție atomică cu flacără (FAAS)

AVANTAJELE METODEI-costul mic al efectuării analizelor și sensibilitatea bună pentru o gamă largă de probe alimentare cu interferenţe relativ mici;-utilizarea spectrometriei de absorbţie atomică în flacără limitează temperatura de excitaţie la un maxim de aproximativ 2600ºC.DEZAVANTAJELE METODEI-cele mai multe elemente chimice nu sunt un inconvenient, de exemplu, în multe cercetări sunt raportate analize ale elementelor Pb, Cd, Mn, Fe, Cr sau Ni;-există o serie de elemente refractare, cum ar fi V, Zr, Mo sau B care nu pot fi detectate datorită temperaturii insuficiente produsă de flacăra de acetilenă, soluţia fiind folosirea spectrometriei de absorbţie cu cuptor degrafit unde sunt obţinute temperaturi de excitaţie de până la 3000ºC;

Capitolul IV.Tehnici de testare şi metode de analiză

Scopul încercărilor la coroziune este de a prevedea, într-un fel cât mai convenabil, comportarea metalelor în condiţii reale de utilizare. Acest scop trebuie să fie întotdeauna prevăzut, insistându-se în special asupra cauzelor interpretărilor eronate, care pot duce la neplăceri pentru consumatori. Există puţine încercări de laborator care să arate o discordanţă aşa de mare ca în cazul încercărilor la coroziune, deoarece ele nu pot fi definite precis; în plus, extrapolarea acestor încercări în practică trebuie să fie făcută cu foarte mult discernământ.

Cea mai bună metodă de încercare, care dă şi rezultatele cele mai apropiate de fenomenele reale, este cea de atelier, dar indiferent de metoda de încercare aleasă, trebuie să se realizeze o evaluare a rezultatelor obţinute.

Această evaluare se face uneori prin măsurarea pierderii în greutate, raportată la suprafaţa dată pe o durată de timp stabilită. Pierderea în greutate este foarte bună în cazul în care analizăm epruvete scufundate complet în mediul agresiv, însă această evaluare convine numai în cazul unui atac uniform.

12


Examenul vizual şi microscopic este o metodă foarte importantă în analiza stării suprafeţelor metalice care au intrat în contact cu mediile alimentare.Metode de încercare la coroziune•încercări cu imersie completă;•încercări cu imersie alternantă;•încercarea de evaporare ciclică prin fierbere;•încercarea în ceaţă salină;•expunerea lao anumităatmosferă în staţie de încercare;•măsurarea potenţialului şi trasarea curbelor de potenţial;•coroziunea prin cuplu galvanic;•încercarea la coroziune intergranulară;•încercarea la coroziune sub tensiune;•încercarea la oboseală în mediu corosiv;•încercarea la coroziune prin frecare;•metode spectrometrice de determinare a cantităţii de ioni metalici migraţi în mediulalimentar

1.Coriziunea prin cuplu galvanicCoroziunea galvanică reprezintă distrugerea în medii corozive a sistemelor formate din două metale diferite în contact direct sau care sunt interconectate printr-un conductor electronic. Această formă de coroziune se întalneşte frecvent la îmbinări prin sudură, la contactul fier şi zinc ( tablă zincată), la cupru şi alamă în schimbătoarele de căldură. Coroziunea locală influenţează mult proprietăţile mecanice ale pieselor, deci numai anumite secţiuni sunt slăbite. Pila ce se realizează este reprezentată schematic în figura de mai jos.

Figura 3.5

2.Încercarea cu imersie alternantăÎn acest caz, epruveta suferă o alternanţă

de staţionare în mediul coroziv şi o uscare în aer. Aceste încercări oferă informaţii asupra comportării pieselor care trebuie să fie supuse în practică la condiţii similare.

Cadrul AB pivotează în jurul unui ax. Epruvetele sunt suspendate de cadrul AB printr-un fir de cânepă sau in. Ele sunt scufundate alternativ în vasele de sticlă care sunt umplute cu soluţia lichidă corozivă al cărui nivel este menţinut constant prin completări periodice. Temperatura şi frecvenţa

13


imersiei sunt reglate: de exemplu 35ºC pentru încercări în soluţii saline şi frecvenţa imersiei este la 30 min.

Concluzii: În concluzie desciorchinarea, ca operaţie tehnologică, este utilă pentru producerea

vinurilor aromate şi a celor roşii superioare, facultativă pentru vinurile roşii de consum curent si obligatorie atunci când strugurii, prin natura soiului din care provin, dau vinuri aspre, astringente, precum şi în cazul unui cules timpuriu când ciorchinii sunt mai ierbacei. Desciorchinarea, parţială sau totală, trebuie să se aplice in funcţie de condiţiile concrete în care se prezintă produsul recoltat, cu luarea in considerare a tipului de vin urmărit pentru a se obţine.

Bibliografie1.Luca Gheorghe,Operaţii şi utilaje în industria vinului,Editura Tehnică.2.C.Neagu,L.D Ceobotărescu,Utilaj tehnologic pentru vinificatie,Editura Tehnică3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Coroziune4.www.scribd.ro5.http://ejournal.eduprojects.net/scsfandreibz/index.php?action%5B%5D=IArticleShow::showArticle(%2757737%27 6.http://coroziune.utcluj.ro/Teste_Coroziune/Teste_Coroziune.html 7.http://ro.wikipedia.org/wiki/Difuzie

14

http://ro.wikipedia.org/wiki/Difuzie

http://coroziune.utcluj.ro/Teste_Coroziune/Teste_Coroziune.html

http://ejournal.eduprojects.net/scsfandreibz/index.php?action%5B%5D=IArticleShow::showArticle('57737'

http://ejournal.eduprojects.net/scsfandreibz/index.php?action%5B%5D=IArticleShow::showArticle('57737'

http://ro.wikipedia.org/wiki/Coroziune

proiect vin

Documents