1. Elemente conceptuale: riscul, definirea lui, categorii de

riscuriPiaţa financiară este extrem de volatilă datorită influenţei unui

număr mare de factori obiectivi şi subiectivi. Din această cauză, în lupta

lor pentru maximizarea profitului, instituţiile de credit se confruntă în

permanenţă cu tot felul de riscuri.

În general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit

ca fiind o întâmplare a cărei producere are o consecinţă nefavorabilă

asupra subiectului/agentului economic. Riscul reprezintă posibilitatea

de nerealizare a câştigului scontat sau de apariţie a unei pierderi în

tranzacţiile economice (de import, export, arbitraj etc.), ca urmare a

producerii unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor

societăţii comerciale/operatorului.

Riscul poate avea o influenţă considerabilă asupra unei instituţii

de credit atât o influenţă care se resimte în pierderile directe

înregistrate, cât şi o influenţă a căror efecte se resimt asupra clienţilor,

personalului, partenerilor de afaceri şi chiar asupra autorităţii băncii.

Este important de ştiut că riscul este generat de un număr mare

de operaţiuni şi proceduri. Din această cauză, cel puţin în domeniul

financiar, riscul trebuie să fie considerat ca un complex de riscuri, în

sensul că producerea unui risc poate conduce la cauzarea altor riscuri.

Ca o consecinţă, aceste operaţiuni şi proceduri pot genera în

permanenţă o expunere a riscului.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile

în realizarea operaţiunilor curente şi nu numai riscurile specifice

activităţii bancare clasice.

În general, riscul bancar reprezintă gradul de pierdere suferit de

o bancă în cazul în care cealaltă parte contractuală (clientul acesteia)

falimentează fără să poată să-şi achite obligaţiile faţă de bancă.

Având în vedere experienţa acumulată în desfăşurarea

activităţilor, băncile sunt de acord că cea mai importantă cauză a

pierderilor, a constituit-o concentrarea excesivă a riscului asupra unui

client, industrie sau sector economic, ţară.

Pierderile înregistrate de bănci apar datorită împrumuturilor

excesive acordate unor clienţi sau datorită angajării excesive în

activităţi speculative apărând din expunerea unor cursuri valutare

ridicate sau stabilirea necorespunzătoare a scadenţei şi a ratei dobânzii,

expuneri generate fie de decizii tehnice necorespunzătoare apărute în

schimburile de pe piaţă sau rezultatele unei tehnici a conducerii bancare

necorespunzătoare.

În aceste condiţii de accentuare a instabilităţii, reacţia băncii faţă

de fenomenele conjuncturale trebuie să se manifeste, pe de o parte prin

creşterea preocupărilor pentru studierea acestora şi previzionarea

evoluţiei variabilelor pieţei şi, pe de altă parte, prin aşa numitul

management al riscului.

Este obligatoriu ca stategia unei bănci care se respectă să

includă programe şi proceduri privind managementul riscurilor bancare

în vederea minimizării probabilităţii ca riscurile să afecteze expunerea

potenţială a băncii. Cele trei obiective ale managementului bancar sunt:

maximizarea profitabilităţii, minimizarea expunerii la risc şi respectarea

reglementărilor bancare.

Cel mai important şi persistent risc cu care se confruntă băncile

este riscul de credit – riscul conform căruia clienţii băncilor nu pot să-şi

onoreze obligaţiile faţă de bancă. Riscul de credit poate apărea din

operaţiunile de creditare ale persoanelor fizice, societăţilor comerciale,

băncilor şi guvernelor, din derularea unor tranzacţii pe piaţă care nu

sunt onorate la scadenţă etc.

Riscul financiar rezultă din orice tranzacţie bancară, care este

supusă unui potenţial risc. Cele mai importante riscuri financiare sunt

următoarele:

riscul de credit;

riscul ratei dobânzii;

riscul de lichiditate;

riscul valutar;

riscul operational

Riscul de credit poate fi definit ca riscul care apare atunci când un

client bancar, parte la contract, nu îşi va îndeplini obligaţiile în

conformitate cu termenele şi condiţiile contractului, în felul acesta

deţinătorul activelor suferind pierderi. Această pierdere poate fi

rezultatul unui faliment, o schimbare temporară în condiţiile de pe piaţă

sau alţi factori care pot afecta capacitatea de plată a împrumutatului.

Cel mai cunoscut exemplu de risc de credit îl reprezintă riscul că un

client al băncii nu va putea rambursa un împrumut. Totuşi este

important de apreciat că expunerea creditului se întinde asupra unei

mari varietăţi de activităţi bancare, incluzând angajamentele şi

garanţiile, acceptarea, operaţiuni de finanţare a comerţului internaţional,

plasamente şi instrumente specifice activităţii de piaţă de capital cum ar

fi valute, swaps-uri, obligaţiuni, profituri etc.

Riscul de credit poate, de asemenea, să apară din tranzacţiile

înregistrate în afara bilanţului contabil. O bancă poate să garanteze

performanţele unui client în baza unui contract contra unui comision,

conducând la apariţia riscului că banca poate să-şi execute garanţia la o

dată mai târzie datorită faptului că clientul său nu a putut să-şi onoreze

obligaţiile contractuale. Acest lucru conduce la apariţia unei reclamaţii

împotriva părţii garantate pentru suma de bani plătită în baza garanţiei.

Riscul de credit poate îmbrăca forma riscului de livrare sau a

riscului de decontare. În cazul în care o bancă cumpără titluri de valoare

de la o parte terţă sau atunci când aceasta transferă titluri de valoare în

baza unui contract de cumpărare, apare riscul că cealaltă parte

contractantă nu poate să livreze titlurile de valoare la data stabilită,

lucru care expune banca la posibilitatea de a nu mai fi în măsură să

replaseze titluri de valoare la acelaşi preţ.

Ca o concluzie, se poate afirma că riscul creditului constă în:

riscul insolvabilităţii debitorului, care poate aduce după sine o

pierdere a sumei împrumutate;

riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respectă

angajamentul achitării la scadenţă.

Bancherii trebuie să evalueze riscul înaintea acordării facilităţilor de

credit. Aceştia trebuie să fie preocupaţi în general, de riscul

nerambursării şi în special de posibilitatea ca clienţii să nu poată să-şi

respecte obligaţiile asumate faţă de bancă.

Băncile trebuie să fie, de asemenea, preocupate de garantarea şi

asocierea cu clientul de afaceri ca şi de asigurarea îndrumării şi avizării

care sprijină un viitor sigur pentru afacere.

În cadrul băncilor sunt numite comitete de credit care în final îşi

dau sau nu aprobarea cu privire la fiecare client de afacere.

Înainte de a preda lucrarea sa comitetului de credit, analistul de

credite trebuie să evalueze costurile şi beneficiile potenţiale pentru toate

cazurile analizate. El trebuie să aibă în vedere:

recunoaşterea şi identificarea riscurilor legate de fiecare

propunere;

să facă o analiză a riscurilor în vederea reducerii lor;

să aprobe sau să refuze propunerile clienţilor în cadrul unei

structuri organizatorice de creditare.

Reducerea riscului presupune:

realizarea unei baze informaţionale eficiente;

cunoaşterea tuturor factorilor de decizie controlabili şi

necontrolabili, toate limitările şi rezultatele posibile pentru orice

linie de credit sau serviciu care ar putea fi acordat;

întocmirea cu grijă a documentaţiei de creditare pentru a asigura

termenii şi condiţiile care sprijină poziţia băncilor;

asigurarea unor garanţii corespunzătoare;

asigurarea controlului calitativ şi cantitativ al creditului,

asigurând între altele ţinerea evidenţei şi raportul dintre gradul

de îndatorare şi credit.

Utilizarea eficientă a analizei de risc dezvoltată anterior este esenţială

dacă se au în vedere şi:

riscurile macroeconomice;

riscurile microeconomice, precum şi riscurile ramurii

industriale;

portofoliul de risc pentru bancher;

riscurile specifice agentului economic incluzând:

(a) riscul afacerii;

(b) riscul financiar.

Situaţiile financiare ale agentului economic sunt publicate. Publicarea

informaţiilor asigură pentru bancă baza pentru analizarea intensivă a

posibilităţilor de risc enumerate în lista pe care am amintit-o.

Riscul ratei dobânzii

Un obiectiv fundamental al băncii este acela de a împrumuta

fonduri la o rată a dobânzii şi de a le da cu împrumut cu o rată a

dobânzii mai mare.

Riscul ratei dobânzii se referă la riscurile financiare cauzate de

fluctuaţiile ratei dobânzii, ceea ce afectează atât profitul obţinut de către

client, cât şi starea de îndatorare faţă de bancă. O creştere majoră a ratei

dobânzii poate crea o presiune financiară asupra activităţii clientului

care nu va fi în stare să-şi plătească sumele datorate.

Cei mai importanţi factori care conduc la creşterea riscului ratei

dobânzii sunt: volatilitatea ratelor dobânzii şi neconcordanţa dintre

datele de stabilire a dobânzilor active şi pasive.

Riscul de lichiditate

Lichiditatea reprezintă:

• capacitatea de a face faţă în orice moment unor angajamente

financiare;

• capacitatea unor active disponibile de a fi transformate fără

complicaţii în bani.

Lichiditatea unui agent economic, bănci etc. înseamnă posibilitatea

acesteia de a „mobiliza” rapid activele de care dispune, adică de a le

transforma în bani.

Se cunosc mai multe forme de lichiditate:

Lichiditate primară (absoulută, perfectă), aceea pe care o

reprezintă banii însăşi. Deci contul „Casa” dintr-un bilanţ

constitue o lichiditate primară.

Lichiditatea secundară – este constituită din acele active care

pot fi transformate oricând şi fără dificultăţi în bani, cum ar fi

depunerile în cont la vedere sau pe termen scurt.

Lichiditatea terţiară – care caracterizează acele active care,

pentru a fi transformate în bani, necesită un timp mai

îndelungat, eventual riscuri sau cheltuieli, cum ar fi:

♦ depunerile la termen;

♦ angajamentele din andosare;

♦ titlurile de rentă;

♦ obligaţiunile pe termen lung.

Lichiditatea este cu atât mai bună cu cât ponderea lichidităţii primare

este mai mare.

Lichiditatea medie

L =AT

în care:

L=lichiditatemedie;

A=activele bancare;

T =totalul activelor băneşti;

Lichiditatea medie poate accepta valori între 0 şi 1. În cazul limită 0

(zero), totalul activelor ar consta numai din capital bănesc, în timp ce în

cazul limită 1, totalitatea activelor ar consta numai din bani lichizi.

Banca testează lichiditatea unui agent economic atunci când îi acordă

credite. Rezultatul testării este o indicaţie cu privire la capacitatea

agentului economic de a face faţă angajamentelor curente:

disponibilităţi lichide + sume încasate + titluri credite negociabile pe piata

angajamente curente

Se consideră de cele mai multe ori că un raport de 1/1 este

satisfăcător. Riscul băncii apare datorită neconcordanţei dintre activele

şi pasivele sale. În general, partea de active este mai mare (creditele)

decât partea de pasive. Fenomenul este reprezentativ mai ales pentru

activele şi pasivele pe termen scurt.

Se urmăreşte reducerea riscului lichidităţii în special prin

scăderea volumului creditelor acordate pe termen lung şi prin creşterea

depozitelor pe termen lung.

Pentru moment, la noi în ţară riscul lichidităţii băncilor

comerciale este atenuat datorită creditului de refinanţare acordat spre

completarea resurselor proprii ale acestor bănci de către Banca

Naţională a României.

Riscul de lichiditate apare atunci când banca nu poate să-şi

achite obligaţiile de plată scadente. Riscul apare datorită neconcordanţei

dintre elementele de activ şi cele de pasiv din fluxul de numerar.

Uneori, datorită mărimii resurselor sale, banca este chemată să

primească împrumuturi pe termen scurt şi să acorde împrumuturi pe

termen lung. Acest lucru creşte riscul ca deponenţii să-şi retragă

fondurile de la bancă, iar banca să nu poată efectua rambursări decât

dacă creşte suplimentar costurile pentru depozite sau dacă îşi vinde

forţat activele sau le vinde poate în pierdere. De aceea, este bine de

menţionat un aspect important şi anume acela că deponenţii pot să-şi

retragă banii atunci când doresc, pentru depozitele la vedere şi la

termenul stabilit, pentru depozitele la termen. Dacă o bancă nu poate să-

şi îndeplinească aceste obligaţii, încrederea clientului în bancă se

diminuează sau se diminuează încrederea în întregul sistem bancar. În

acest caz, clientul nu mai doreşte să-şi păstreze banii la bancă şi pot

astfel să apară retrageri masive de fonduri, ceea ce afectează negativ

întreaga economie naţională.

Cei mai importanţi factori care determină creşterea riscului ratei

de dobândă sunt: pierderea încrederii în bancă, în piaţă datorită

dificultăţilor de obţinere a veniturilor, dependenţa de piaţă;

instabilitatea pieţelor financiare etc.

De aceea, este necesară realizarea unei previsionări cât mai

exacte a schimbărilor care pot apărea în nivelul şi structura ratei

dobânzii, acestea din urmă fiind corelate cu evoluţia indicatorilor

macroeconomici. Pentru perioada curentă şi pentru viitorul apropiat,

clienţii băncilor sunt de accord că, în principal, riscul ratei dobânzii este

asociat cu activităţile exprimate în moneda naţională. Acest lucru se

datorează faptului că rata dobânzii percepută la creditele acordate,

precum şi cea bonificată la depozitele constituite se modifică în mod

continuu datorită fluctuaţiilor de pe piaţă; excepţie fac certificatele de

depozit care au o dobândă fixă. Trebuie, de asemenea, să luăm în

considerare tot timpul analiza structurii depozitelor şi investiţiilor,

precum şi evoluţia acestora.

În general, se doreşte minimizarea riscului ratei dobânzii în

conformitate cu relaţia care există între dobânda calculată pentru

elementele de activ şi cea calculată pentru elementele de pasiv.

Valoarea raportului dintre cele două dobânzi trebuie să fie cât mai

aproape de 1, dacă este posibil.

Cei mai importantţi factori care conduc la diminuarea riscului

ratei dobânzii sunt: menţinerea activelor lichide la un nivel înalt (de

exemplu: numerarul, efecte de comerţ profitabile care pot fi uşor

transformate în bani); facilităţi de credit de la alte instituţii; un

împrumutător de ultimă instanţă pentru a-i asigura pe deponenţi (de

exemplu, în România: Fondul de asigurare a depozitelor în sistem

bancar); menţinerea unei structuri potrivite a scadenţelor între

elementele de activ şi de pasiv.

În România, managementul lichidităţii presupune echilibrarea

fluxurilor de fonduri de-a lungul unor benzi de timp, astfel încât, în

condiţii normale, banca să aibă o poziţie confortabilă în onorarea

obligaţiilor scadente. Interesul imediat se focalizează asupra situaţiilor

pe termen scurt, întrucât, pe măsură ce activele şi obligaţiile băncii se

maturizează, ele sunt înlocuite, iar modelul fluxurilor angajate la

distanţe mai mari în timp se reconstituie de câteva ori înainte de

apropierea momentului de realizare efectivă.

Un principiu cardinal al managementului riscului de lichiditate

constă în diversificarea sistemului de depozite din punct de vedere al

numărului de clienţi persoane juridice/persoane fizice, al distribuţiei

geografice, al tipurilor de conturi şi intrumente, al spectrului de

scadenţe. Diversificarea asigură o mai bună stabilitate comportamentală

şi evită concentrarea ieşirilor de fonduri într-o anumită zi sau perioadă.

Completarea resurselor de finanţare prin atragerea de fonduri de

pe piaţa monetară reprezintă o activitate normală a băncilor. Este

obligatoriu, însă, ca fiecare să îşi evalueze cât mai realist capacitatea de

a se împrumuta, stabilindu-şi limite de expunere (în funcţie de deficitul

de cash flow) pe intervale cumulative de timp, de până la o lună.

Băncile trebuie să întreţină o gamă largă de contrapartide în scopul

diversificării dependenţelor.

Interacţiunea riscului de lichiditate şi solvabilitate conduce, de

regulă, la producerea riscului sistemic, care defineşte, de fapt,

„coşmarul colectiv” al pieţelor financiare. Responsabilitatea pentru

managementul riscului sistemic depăşeşte competenţele băncilor

comerciale individuale, dar acestea au datoria de a-şi minimiza propria

vulnerabilitate, recurgând la tehnicile moderne şi sigure de administrare

a riscurilor de creditare şi portofoliu. Fiecare bancă trebuie să evite

supraexpunerile la un anumit sector, inclusiv cel bancar, nemotivat,

favorizat de reglementările privind ponderea activelor cu riscul.

Riscul valutar este legat de riscul dobânzii şi de riscul de lichiditate.

Acest tip de risc apare datorită neconcordanţei dintre: valută,

active şi pasive. Astfel, valuta poate fluctua într-o direcţie neaşteptată

sau mai ridicată decât se anticipase. Acest tip de risc este determinat de

către operaţiunea de schimb valutar care afectează situaţia clienţilor

care obţin un credit în valută şi care nu realizează exporturi sau acele

încasări obţinute din exporturi nu acoperă datoria contractată.

Tranzacţiile afectate includ atât elemente din cadrul bilanţului (de

exemplu: împrumuturi, depozite), cât şi elemente din afara bilanţului

(de exemplu, contracte valutare forward).

Principalii factori care duc la creşterea riscului valutar sunt:

volatilitatea cursurilor de schimb valutar, poziţia valutară deschisă etc.

Principalii factori care duc la reducerea riscului valutar sunt:

limitarea poziţiei valutare; monitorizarea expunerii valutare; utilizarea

tehnicilor de hedging (acoperire a riscurilor valutare).

Modalităţile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe

piaţa derivatelor, prin utilizarea unor instrumente de hedging (de

neutralizare, compensare a riscului).

Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate pe piaţa

valutară de către bănci.

Pentru acoperirea riscului valutar, sunt utilizate:

• contractele forward (contracte clasice la orice dată în viitor,

orice valută, la un anumit termen);

• operaţiuni swap – asigură infuzie de lichiditate în moneda

necesară, acoperă poziţia valutară.

În România, supravegherea riscului valutar se realizează de către:

a) Bănci;

b) Banca Naţională a României pe baza indicatorilor de poziţie

valutară raportaţi de către bănci.

În vederea limitării riscului valutar, băncile au următoarele obligaţii:

a) să dispună de un sistem de evidenţă care să permită în permanenţă

atât înregistrarea imediată a operaţiunilor în devize şi calcularea

rezultatelor acestora, cât şi determinarea poziţiilor valutare individuale

ajustate şi a poziţiei valutare totale;

b) să deţină un sistem de supraveghere şi de gestiune a riscului

valutar pe bază de norme şi proceduri interne, aprobate de consiliul de

administraţie al băncii;

c) să dispună de un sistem de control permanent pentru verificarea

respectării procedurilor interne, necesar în vederea îndeplinirii

dispoziţiilor precedente;

d) să desemneze un conducător care să asigure coordonarea

permanentă a activităţii valutare a băncii.

Riscul operaţional reprezintă capacitatea băncii de a furniza servicii

financiare în mod profitabil. Este importantă capacitatea de a furniza

astfel de servicii, dar este important şi controlul asociat acestora.

2. Identificarea riscurilorÎn activitatea de conducere şi supraveghere a riscului bancar, în

literatura de specialitate se recomandă folosirea unei metodologii care

include mai multe etape, respectiv indentificarea, asumarea şi transferul

riscului.

Unele riscuri sunt evidente pentru oricine, altele nu pot fi

identificate, indiferent de măsurile de precauţie luate, până la

declanşarea lor şi provocarea de pierderi în activităţile respective. În

aceste condiţii, se recomandă o maximă atenţie pentru identificarea

oricărui risc posibil, în vederea limitării la maximum a riscurilor

neidentificate.

Munca de identificare a riscurilor devine foarte importantă într-

o societate bancară, în sensul că aceasta trebuie să pornească de la

principalele sale linii de activitate, respectiv de la strategia pe care o va

adopta.

Identificarea riscurilor şi apoi analiza lor devin o doctrină

importantă şi absolut necesară o dată cu schimbările ce apar în

activitatea băncii şi riscurile rezultate. Astfel, orice nou produs sau

serviciu presupune şi o nouă procedură în depistarea şi anticiparea

noilor riscuri accidentale, pentru a se obţine cele mai bune metode de

tratare a acestora.

Identificarea riscurilor, precum şi localizarea lor constituie

prima etapă de gestionare globală a riscurilor, în cadrul ei trebuind

determinate riscurile asociate fiecărui tip de produs şi serviciu bancar.

Odată indentificate riscurile asociate, este necesară elaborarea unor

scenarii posibile pentru a putea determina frecvenţa şi amplitudinea

fiecărui tip de risc asociat. După ce riscurile au fost identificate pe

fiecare tip de produs şi serviciu bancar, este necesară schiţarea unei

imagini agregate a influenţei factorilor de risc.

Metodologiile de identificare a riscurilor, precum şi de evaluare

a lor pot să asigure o estimare efectivă, eficientă, a profilului de risc

pentru toate unităţile societăţii bancare, precum şi pe ansamblul său.

După indentificarea riscurilor şi localizarea lor, procesul

continuă cu analiza obiectivă, care nu se întrerupe niciodată, aceasta

constituind obiectul capitolului specific analizei de risc.

Pentru a stabili departamentele dintr-o bancă responsabile de

expunerea la risc şi care au sarcina de a face analiza tipurilor de risc,

precum şi a modului lor de tratare, sunt utilizate raportul de gestiune

anual, diverse raportări contabile, organigrama băncii, toate acestea

corelate.

Importante pentru depistarea riscurilor chiar înainte ca acestea

să devină o realitate sunt comunicaţiile permanente şi deschise dintre

compartimentele băncii, acest fapt oferind posibilitatea controlării

riscului din momentul apariţiei şi momentul descoperirii acestuia, prin

analiza înregistrărilor financiare şi contabile. Analiza înregistrării lor

financiare şi contabile poate să conducă la descoperirea riscului după

apariţia sa.

Controlul şi eliminarea riscului reprezintă a doua etapă a

metodei de conducere şi supraveghere a riscurilor. Obiectul acesteia

este acela de a minimiza cheltuielile asociate fiecărui tip de risc

identificat pe produse şi servicii bancare.

De obicei, cel mai potrivit moment pentru declanşarea

controlului riscului este cel în care o acţiune se lansează şi deci în care,

prin prevederi de contract, se încearcă să fie stăpânit riscul.

În plus, controlul riscului constituie o sarcină permannentă şi

individuală ce se exercită în interiorul fiecărei bănci, acesta se asigură şi

de banca centrală, şi în primul, şi în al doilea caz, prin departamente

specializate şi de supraveghere.

Managerii bancari trebuie să determine care sunt principalele

tipuri de activităţi de control pe fiecare tip de risc în parte, cunoscând

caracteristica şi evoluţia probabilă a acestora. De exemplu, pentru a

controla riscul de piaţă (riscul ratelor dobânzilor, cel valutar etc.), o

societate bancară sau pentru diversificarea portofoliului.

O altă problemă care se ridică este cea de asumare a riscurilor

de către bancheri. Aceştia sunt familiarizaţi cu asumarea riscurilor în

activitatea zilnică, dar ei sunt reticienţi în asumarea totală sau parţială a

riscurilor accidentale.

De aceea, când vorbim de asumarea riscurilor, ne gândim la o

asumare conştientă. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că ne putem

întâlni şi cu o asumare inconştientă a riscului, ceea ce înseamnă

neluarea la cunoştinţă a riscului posibil.

O altă problemă abordată ar fi acţiunea de diminuare a

riscurilor, evitarea lor, precum şi influenţa factorilor de risc. Acţiunea

adversă a unui factor de risc poate fi diminuată şi/sau, în unele cazuri,

evitată, prin cunoaşterea şi îndepărtarea cauzei care îl produce. În acest

scop, este necesară reproiectarea activităţilor şi a fluxurilor de operaţii.

În prezent, unele instiuţii de credit au adoptat o serie de soluţii radicale,

mergând chiar până la a renunţa la unele produse/servicii neprofitabile

sau generatoare de risc.

Există multe cazuri în care o serie de produse şi servicii bancare

au fost preluate de alte instituţii şi companii (de exemplu: operaţiunile

cu carduri efectuate de către marile magazine, o serie de plasamente

făcute de către fondurile mutuale, fondurile de pensii, creditele acordate

pentru studii de către o serie de fundaţii, universităţi sau firme), băncile

profitabile, dar în acelaşi timp riscante, cum ar fi, de exemplu,

extinderea şi diversificarea operaţiunilor speculative pe piaţa

internaţională.

Diminuarea influenţei factorilor de risc şi/sau evitarea acestora

trebuie să aibă un efect benefic asupra costurilor totale ale băncii.

Ultima etapă a activităţii de conducere şi supraveghere a riscului bancar

o constitue transferul riscului. În practica băncilor, există sistemul de

transferare a riscului prin utilizarea instrumentelor derivate, precum şi

prin sistemul asigurărilor, poliţa de asigurare fiind considerată ca un

mijloc de transferare a riscului.

Divizarea şi transferul riscului se pot realiza şi prin constituirea

de consorţii între mai multe bănci. Din punctul de vedere al evitării

concentrării riscului, cu cât banca are mai mulţi codebitori pentru

aceeaşi creanţă, cu atât scade importanţa insolvabilităţii unuia dintre ei.

Pe de altă parte, prin reglementări proprii sau ale băncilor centrale,

concentrarea riscului este evitată şi prin limita impusă în acordarea de

împrumuturi unuia şi aceluiaşi debitor.

Identificarea riscului presupune şi o bună pregătire a celor care

lucrează în toate departamentele băncii, atât pentru a cunoaşte

condiţiile, evenimentele, stările care pot conduce la apariţia unor riscuri

specifice, cât şi metodele şi tehnicile specifice pentru identificarea şi

monitorizarea fiecărui tip de risc.

Cunoaşterea tuturor evenimentelor precedente din propria bancă

sau alte bănci, care au condus la apariţia unor riscuri cu repercusiuni

grave asupra băncii, în general, sau asupra unor activităţi şi servicii

bancare, depinde aşadar în exclusivitate de managementul fiecăreia.

3. Gestionarea riscurilorLa ora actuală, nu există un sistem unitar de management al

riscului. Prin natura lor, băncile îşi obţin, adesea, profitul din

desfăşurarea activităţii în anumite segemente ale pieţei. Capacitatea

băncii de a se proteja împotriva riscurilor excesive depinde de:

mărimea capitalului;

calitatea managementului său bancar;

expertizele sale tehnice;

experienţa personalului în segmentul de piaţă respectiv;

În mod deosebit, banca trebuie să aibă un sistem propiu de

monitorizare şi control al riscului.

În general, prudenţa băncii împotriva riscurilor poate fi efectuată prin:

• managementul bacar care trebuie să fie conştient de riscurile

din afacerile băncii şi să fie capabil să măsoare,

monitoritzeze şi controleze astfel de riscuri;

• banca care trebuie să aibă politici clare, precum şi procedee

de măsurare şi control al riscurilor;

• managementul bancar care trebuie să aibă stablilite limitele

interne ale riscului;

• întocmirea de rapoarte periodice care trebuie analizate şi

verificate de controlul intern al băncii şi de cenzorii acestora.

Ca urmare a incertitudinilor provocate de criza din 1975, a

apărut necesitatea elaborării unor reguli de gestionare bancară şi

întărirea securităţii clienţilor.

Aceste reguli sunt exprimate prin indicii „Ratios Cooke”.

Băncile trebuie să deţină propriul lor sistem de monitorizare şi

control al riscurilor. În general, măsurile de prudenţă bancară utilizate

de Banca Naţională a României sunt cele prevăzute de Legea nr.

58/1998 – Legea bancară.

4. Administrarea risculuiFunctia de administrare a riscurilor se asigura ca toate riscurile

semnificative sunt identificate, masurate si raportate in mod

corespunzator si are un rol important in cadrul bancii, asigurand ca

aceasta dispune de procese eficiente de administrare a riscurilor,

implicandu-se in elaborarea si revizuirea strategiilor si in procesul

decizional, precum si in toate deciziile privind administrarea riscurilor

semnificative cu care Banca se confrunta in operatiunile si activitatile

sale comerciale.

Riscurile sunt administrate printr-un proces de continua

identificare, masurare si monitorizare, in functie de limitele de risc,

competente de aprobare, separarea responsabilitatilor si alte controale.

Banca este expusa la riscul de credit, de lichiditate si piata, cat si la

riscul operational si reputational.

Principalul scop al functiei de management al riscului este sa

asigure o activitate bancara responsabila, prudenta si profitabila, care

presupune identificarea, evaluarea, monitorizarea si administrarea

riscurilor, precum si stabilirea unui profil de risc adecvat pentru

intreaga activitate a bancii, cat si pentru fiecare risc

semnificativ/material in parte.

Banca dezvolta si mentine un cadru solid si cuprinzator aferent

controlului intern, inclusiv functii independente de control specifice cu

o autoritate corespunzatoare pentru a-si indeplini atributiile sale.

Banca dispune de un cadru adecvat de management al riscurilor

care se aplica pentru toate liniile de afaceri, cu recunoasterea deplina a

substantei economice a expunerilor la risc si luarea in considerare a

riscurilor relevante. In scopul activitatii de administrare a riscurilor

intra riscul de credit, piata, lichiditate si operational, dar include de

asemenea riscul de concentrare, reputational, de conformitate si riscul

strategic.

Cadrul de administrare a riscurilor include politici, proceduri,

limite si controale care asigura in mod adecvat, la timp si continuu

identificarea, masurarea evaluarea, monitorizarea, diminuarea si

raportarea riscurilor care decurg din activitatile derulate la nivel de linie

de afaceri sau de institutie.

Banca considera ca este expusa la toate riscurile semnificative

care au impact asupra pozitiei sale financiare si/sau reputationale.

Aceste riscuri sunt considerate semnificative in baza procesului de

analiza a materialitatii riscurilor.

4.1 Structura si responsabilitatiile administrarii risculuiConsiliul de Supraveghere

Consiliului de Supraveghere supervizeaza activitatea Comitetului

Executiv in conducerea operationala a Bancii si monitorizeaza

conformitatea activitatilor desfasurate de Comitetul Executiv cu

legislatia aplicabila din Actul Constitutiv, precum si cu rezolutiile

Adunarii Generale a Actionarilor si cu strategiile si politicile Bancii.

Comitetul de Risc al Consiliului de Supraveghere

Comitetul de Risc are rol de avizare, fiind infiintat cu scopul de a

sustine Consiliul de Supraveghere al bancii in indeplinirea rolurilor si

responsabilitatilor sale cu privire la activitatea de administrare a

riscurilor.

Comitetul de Audit si Conformitate

Comitetul de Audit si Conformitate asigura implementarea si

mentinerea de catre Comitetul Executiv a unui control corespunzator si

efectiv de administrare a riscurilor.

Comitetul Executiv

Comitetul Executiv are responsabilitati stabilite prin legislatia

aplicabila, prin Actul Constitutiv si prin rezolutiile Consiliului de

Supraveghere si actioneaza in conformitate cu prevederile din

regulamentul Comitetului Executiv.

Comitetul Executiv este responsabil pentru strategia de ansamblu a

Bancii, incluzand toleranta/apetitul la risc, cat si pentru cadrul de

administrare a riscurilor.

Comitetul Managementul Riscurilor Operationale

Comitetul Managementului Riscurilor Operationale este responsabil

pentru activitatea de management al riscurilor operationale in Banca.

Principalul obiectiv este de a decide asupra implementarii masurilor

corective si actiunilor de reducere si administrare proactiva a riscului

operational.

Linia functionala de risc

Administrarea riscului de credit corporate si retail, a riscului de piata, a

riscului operational, de lichiditate, precum si a riscului reputational si

strategic, evaluarea garantiilor si activitatile conexe sunt consolidate

sub Linia Functionala Riscuri. Directia Conformitate si Antifrauda, care

are in responsabilitate riscul de conformitate si administrarea riscului de

frauda, este inclusa in linia functionala a Presedintelui Executiv (care

acopera riscul de frauda, juridic si reputational).

Auditul Intern

Procesele de administrare a riscurilor in intreaga Banca sunt auditate

anual de functia de audit intern care analizeaza atat adecvarea

procedurilor, cat si respectarea procedurilor Bancii. Auditul intern

discuta rezultatele tuturor evaluarilor impreuna cu conducerea si

raporteaza observatiile si recomandarile sale Comitetului de Audit si

Conformitate.

4.2 Activitatile de administrare a risculuiIn scopul gestionarii riscurilor care i-ar putea afecta activitatea

si performantele financiare, Banca ia masurile necesare pentru

identificarea surselor de risc, pentru evaluarea si monitorizarea

expunerilor sale, pentru stabilirea de limite de risc strategice, precum si

limite de risc de credit, piata, lichiditate si operationale.

Banca are implementat un cadru corespunzator de administrare

a riscurilor, care asigura conformitatea cu reglementarile BNR in ce

priveste procesul de dezvoltare, monitorizare si raportare a limitelor, in

conformitate cu Apetitul la Risc (RAS).

Apetitul la risc (RAS) serveste la definirea nivelului riscurilor

pana la care banca este dispusa sa se expuna din punct de vedere

strategic. Apetitul la risc stabileste granite si defineste limite relevante

pentru operatiunile zilnice ale bancii.

RAS este proiectat astfel incat sa asigure perspectiva

continuitatii afacerii prin utilizarea unui sistem de avertizare timpurie,

care permite luarea unor masuri efective si adreseaza orice potentiala

problema legata de capital sau deficit de lichiditate.

Cadrul de administrare a riscurilor descrie aspectele

metodologice privind dezvoltarea limitelor, rolurile si responsabilitatile,

procesele si instrumentele utilizate.

In cadrul procesului de evaluare a materialitatii riscurilor,

riscurile semnificative sunt identificate si evaluate pe ansamblul Bancii

si la toate nivelurile organizationale, pentru toate tranzactiile si

activitatile sale.

Procesul de analiza a materialitatii riscurilor se bazeaza pe o

serie de indicatori de risc cantitativi si calitativi, care reflecta expunerea

la risc sau volumul de risc, vulnerabilitatea bancii la un anumit tip de

risc, volatilitatea sa recenta, precum si istoricul pierderilor recente

datorate riscului respectiv.

Pentru o administrare corespunzatoare a riscurilor semnificative,

banca utilizeaza:

un sistem de proceduri de autorizare a operatiunilor afectate de

respectivele riscuri, care consta in stabilirea de

competente/limite de autoritate pentru acordarea de credite si de

produse tip credit, efectuarea de plasamente interbancare si

operatiuni cu instrumente financiare derivate;

un sistem de limite pe tari, entitati suverane, banci, institutii

financiare afiliate grupurilor bancare, GCC (grupuri de clienti

afiliati), precum si sectoare economice, regiuni geografice,

produse bancare specifice, produse negarantate, limite de risc de

piata si lichiditate;

un sistem de raportare al expunerilor la risc, precum si alte

aspecte referitoare la aceste riscuri, catre nivele adecvate de

conducere (raportari privind expunerea bancii la riscuri

semnificative, modul de incadrare in limitele de risc stabilite de

banca, etc.);

un sistem de stabilire a limitelor si de monitorizare a acestora in

conformitate cu profilul de risc global al Bancii, adecvarea

capitalului, lichiditatea, calitatea portofoliului de credite etc;

un sistem de responsabilitati, politici, norme si proceduri de

control intern la nivelul Bancii;

o politica pentru activitatile externalizate;

un sistem de administrare a riscului juridic (legal) si a riscului

de conformitate;

un sistem de proceduri pentru situatii/crize neasteptate

referitoare la riscurile semnificative, incluzand masurile ce

trebuie luate de Banca;

un sistem de proceduri care sa previna utilizarea inadecvata a

informatiilor pentru a se evita deprecierea reputatiei Bancii,

dezvaluirea de informatii secrete si confidentiale si utilizarea de

informatii in beneficiul personal al angajatilor;

criteriile de recrutare si remunerare ale personalului, incluzand

criteriile folosite pentru evitarea conflictului de interese, care

presupun pregatire, experienta si standarde de integritate la nivel

ridicat;

programe de pregatire a personalului.

Banca intreprinde masurile necesare in vedererea asigurarii si

mentinerii unui sistem de informatii adecvat pentru identificarea,

masurarea, monitorizarea si raportarea riscurilor semnificative, pe

ansamblul Bancii, dar si pentru fiecare departament sau unitate de

afaceri.

Banca a stabilit o separare adecvata a responsabilitatilor pentru

toate nivelurile sale organizationale, cu scopul de a evita conflictul de

interese in activitatile desfasurate de front office, managementul

riscului si activitatile de back office.

In aceste conditii, specialistii in managementul riscului sunt

delimitati clar din punct de vedere organizational de personalul cu

responsabilitati din domeniul dezvoltarii afacerilor.

Principalele obiective ale activitatii de administrare a riscurilor

la nivelul grupului sunt urmatoarele: sprijinirea liniilor de afaceri in

atingerea tintelor propuse, prin luarea unor decizii de creditare rapide si

eficiente si prin protectia Bancii fata de riscuri, prin metode si principii

avansate.

Riscul de credit

Principalele consideratii pentru evaluarea deprecierii creditelor

includ luarea in considerare a intarzierii cu mai mult de 90 de zile a

oricaror plati de principal sau dobanda sau orice alte dificultati

cunoscute referitoare la fluxurile de numerar ale contrapartidelor,

deteriorari ale ratingului de credit sau incalcarea termenilor initiali ai

contractului de credit. Banca evalueaza deprecierea in doua domenii:

provizioane evaluate individual si provizioane evaluate colectiv.

Provizioane evaluate individual

Banca determina pe baza individuala provizioanele adecvate

pentru fiecare imprumut sau avans individual semnificativ, respectiv

clienti cu expunere totala (bilantiera si extrabilantiera) mai mare de

400.000 EUR echivalent. Factorii luati in considerare la determinarea

provizioanelor includ sustenabilitatea planului de afaceri al

contrapartidei, capacitatea sa de imbunatatire a performantei atunci

cand apare o dificultate financiara, incasarile prognozate si plata de

dividende necesara in caz de faliment, disponibilitatea sprijinului

financiar de alta natura si valoarea realizabila a garantiilor, precum si

momentele de realizare a fluxurilor de numerar asteptate. Pierderile din

depreciere sunt evaluate la fiecare data de raportare, cu exceptia

cazurilor in care circumstantele necesita mai multa atentie.

Provizioane evaluate colectiv

Provizioanele sunt evaluate colectiv pentru pierderile din credite

si avansuri care nu sunt semnificative individual, adica clienti cu

expunere totala (bilantiera si extrabilantiera) mai mica de 400.000 EUR

echivalent (incluzand carduri de credit, imprumuturile ipotecare si

creditele de consum negarantate), precum si pentru imprumuturi si

avansuri semnificative individual in cazul carora nu exista inca dovada

obiectiva a unei deprecieri individuale. Provizioanele sunt evaluate la

fiecare data de raportare, separat pentru fiecare portofoliu in parte.

Evaluarea colectiva ia in considerare deprecierea care este

probabil sa afecteze portofoliul, chiar daca inca nu exista dovada

obiectiva a deprecierii ca urmare a unei evaluari individuale. Pierderile

din depreciere se estimeaza luand in considerare urmatoarele informatii:

pierderi istorice in cadrul portofoliului, conditii economice curente,

intarzierea aproximativa dintre momentul probabil al producerii

pierderii si momentul identificarii necesitatii unei pierderi din

depreciere evaluate individual, precum si incasarile si recuperarile

asteptate dupa constituirea provizionului. Conducerea locala este

responsabila pentru hotararea duratei acestei perioade, care poate fi

prelungita cu maxim un an. Provizionul pentru depreciere este apoi

revizuit de managementul responsabil pentru credite, pentru a asigura

alinierea cu politica generala a Bancii.

Garantiile financiare si acreditivele sunt evaluate si provizionate

intr-o maniera similara creditelor.

Alocarea expunerii restante si neacoperite cu provizioane

specifice pe categorii de risc este efectuata in functie de ratingul intern.

Criteriile utilizate pentru incadrarea in patru categorii diferite de

risc sunt urmatoarele:

Risc scazut –in general clienti regionali cu relatii stabile si de

lunga durata cu Banca sau clienti mari, recunoscuti

international. Pozitie financiara solida si puternica, fara

previziuni de intampinare a dificultatilor financiare. Clienti

retail cu o relatie de lunga durata cu banca sau clienti cu o plaja

larga de utilizare a produselor. Fara intarzieri la plata in ultimele

12 luni. Business-ul nou este efectuat, in general, cu clienti din

aceasta categorie de risc;

In observatie – clienti persoane juridice vulnerabile care

inregistreaza sume restante sau evenimente de nerambursare in

istorie sau au intampinat dificultati financiare pe termen mediu.

Clienti retail cu posibilitati reduse de economisire sau cu

probabilitate de nerambursare ridicata in istoric declansand

semnale timpurii de recuperare. Acesti clienti au istoric recent

bun, fara delincvente in prezent;

Sub - standard – debitorul este sensibil la evolutiile financiare si

economice negative. Aceste expuneri sunt administrate in

departamente de risc dedicate;

Neperformante – existenta unuia sau mai multor evenimente de

nerambursare conform Basel 3: rambursarea totala este

improbabila, platile de principal si dobanda peste un anumit

prag de materialitate inregistreaza mai mult de 90 de zile de

intarziere, restructurare in conditii de dificultate financiara cu

inregistrarea unei pierderi pentru creditor, inregistrarea unei

pierderi din credite sau initierea procedurilor de faliment.

Expunerea aferenta riscului de credit si creditele si

avansurile acordate clientilor sunt impartite pe categorii de risc

dupa cum urmeaza mai jos:

Tabelul 1 – Expunerea aferenta riscului de credit si creditele si avansurile

acordate de catre banca clientilor impartite pe categorii de risc in perioada

2012 - 2014

BCR Banca

Total din care Credite si avansuri catre clientela

2012 2013 2014 2012 2013 2014

Risc scazut

45166824 39879148 45354724 29863274 25800214 22743351

In observatie

13260394 11581702 12067911 12941273 11169676 6990497

Sub- standard

3620552 3050405 1027102 3617826 3050405 847401

Neperformante

12335262 12038879 9505594 12335262 12038879 9186348

Total 74383032 66550134 67955330 58757636 52059174 39767597

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de Rapoartele anuale

ale Consiliului de Administratie BCR

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 1

Figura 1. Evolutia expunerii aferenta riscului de credit si creditele si

avansurile acordate de catre banca clientilor impartite pe categorii de

risc in perioada 2012 – 2014

Pe parcursul perioadei studiate putem observa : creditele cu risc

scazut au inregistrat cea mai mare pondere din totalul creditelor iar

ponderea cea mai mica a fost inregistrata de creditele sub – standard.

Tabelul 2 – Expunerea aferenta riscului de credit si creditele si avansurile

acordate de catre grup clientilor impartite pe categorii de risc in perioada

2012 - 2014

BCR GRUP

Total din care Credite si avansuri catre clientela

2012 2013 2014 2012 2013 2014

Risc scazut

44760826 40608653 46766131 28734442 24530783 21872708

In observatie

13544035 11852578 12350549 13250495 11431157 7318902

Sub- standard

3732954 3076051 1044388 3730228 3076051 864687

Neperformante

14728256 14214211 10791484 14728256 14214211 10376838

Total 76766071 69751493 70952551 60443422 53252202 40433136

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 2

Figura 2. Evolutia expunerii aferenta riscului de credit si creditele

si avansurile acordate de catre grup clientilor impartite pe

categorii de risc in perioada 2012 - 2014

Pe parcursul perioadei studiate putem observa : creditele cu risc

scazut au inregistrat cea mai mare pondere din totalul creditelor iar

ponderea cea mai mica a fost inregistrata de creditele sub – standard.

Valoarea totala a expunerilor (IFRS)

Totalul expunerii maxime la riscul de credit fara a lua in

considerare garantiile si alte imbunatatiri ale creditelor este

prezentata in tabelul de mai jos:Tabelul 3 – Expunerea maxima a bancii la riscul de credit inainte de

garantii

RON mii

BCR BANCA

2012 2013 2014

Total in bilant 67811608 60559901 55547948

Credite si avansuri acordate clientelei

nete de provizioane44566299 37960217 32937273

Total extra bilantier 7016474 6371830 5574928

Total expunere risc de credit

74828082 67591857 61122876

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de Rapoartele anuale ale Consiliului de Administratie BCR

0

10000000

20000000

30000000

40000000

50000000

60000000

70000000

80000000

2012 2013 2014

Total expunere risc - BCR BANCA in perioada 2012 -2014

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 3

Figura 3. Evolutia expunerii maxime a bancii la riscul de credit inainte de garantii in perioada 2012 - 2014

Dupa cum putem observa atat in tabel cat si in graficul de mai sus expunerea cea mai mare la riscul de credit a fost inregistrata in anul 2012.

Tabelul 4 – Expunerea maxima a bancii la riscul de credit inainte de garantii

RON mii

BCR GRUP

2012 2013 2014

Total in bilant 69987422 62979116 57664069

Credite si avansuri acordate clientelei nete de

provizioane

44861880 38002389 32566066

Total extra bilantier

7041063 6198960 5580289

Total expunere risc de credit

77028485 69091695 63244358

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de Rapoartele anuale ale Consiliului de Administratie BCR

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 4

Figura 4. Evolutia expunerii maxime a grupului la riscul de credit inainte de garantii in perioada 2012 – 2014

Dupa cum putem observa in graficul de mai sus trendul grupului este acelasi cu al bancii, expunerea cea mai mare la riscul de credit inregistrandu – se tot in anul 2012.

Tabelul 5 - Analiza pe sector a bancii si a grupului in perioada 2012 - 2014

Sector economic

Banca GrupMII (RON) IFRS - expunere maxima neta -

2012 2013 2014 2012 2013 2014Persoane fizice

(gospodarii)6379585 6036053 7268793 6141311 6083020 7376990

Banci si asigurari

8810265 10412958 7596475 8971311 9189296 8908944

Agricultura 532393 351244 779658 527595 347283 790976Productie 3499532 2505330 1726300 3471712 2458128 1745386Comert 1259376 900888 976441 1225031 866580 1001943

Constructii 280125 1644606 1470892 2201903 1574980 1481101Hoteluri si restaurant

56402 32888 - 52204 29132 789

Transporturi, telecomunicatii

si depozitari1285533 895836 53260 1287224 900787 57122

Tranzactii imobiliare

38768 41525 27448 - 2808 34352

Administratie publica, 15014825 19355404 19561525 16360719 21353869 19667647

sanatate si asigurari

socialeAltele 1649376 1732463 10 1698515 2049768 216915Total 41669914 43909195 39460802 41937525 44855651 41282165

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de Rapoartele anuale ale Consiliului de Administratie BCR

In ceea ce priveste evolutia pe sector a creditelor acordate de BCR in perioada 2012 – 2014 tabelul de mai sus prezinta 11 sectoare: persoanee fizice; banci si asigurari; agricultura; productie; comert; constructii; hoteluri si restaurante; transporturi, telecomunicatii si depozitari; tranzactii imobiliare; administratie publica, sanatate si asigurari sociale; altele. Dintre acestea cea mai reprezentativa categorie este cea a administratiei publice, sanatate si asigurari sociale.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 5

Figura 5. Evolutia bancii din punct de vedere sectorial in perioada 2012 – 2014

Graficul reflecta faptul ca in perioada 2012 – 2014 banca a

acordat cea mai mare parte a creditelor administratiei publice, sanatate

si asigurari sociale, in 2012 avand un procent de 36%. Pe parcursul

perioadei analizate acestea a inregistrat un trend crescator ajungand in

anul 2014 la un procent de 50 % din totalul creditelor acordate .

La polul opus se afla sectorul hoteluri si restaurante cu un

procent de 0,14% in 2012 si si 0 credite acordate in 2014; si sectorul

tranzactii imobiliare cu un procent de 0,09% in 2012 si scazand pana la

0.07% in 2014.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 5Figura 6. Evolutia grupului din punct de vedere sectorial

in perioada 2012 – 2014

Dupa cum putem observa in graficul de mai sus trendul grupului

este asemanator cu cel al bancii. Astfel spus cea mai mare parte a

creditelor este acordat administratiei publice, sanatate si asigurari

sociale, in 2012 un procent de 39% si ajungand la un procent de 48% in

2014.

La polul opus se afla sectorul hoteluri si restaurante cu un procent de

0,12% in 2012 si scazand in 2014 pana la 0,0019 % ; iar sectorul

tranzactii imobiliare in 2012 are 0 credite , si in 2014 un procent de

0,008 % din total.

BCR BANCAMii RON

Total credite

31.12.2012

Procent in total

Total credite

31.12.2013

Procent in total

Total credite

31.12.2014

Procentin total

GLC 5745812 33% 5476402 35% 7605007 38%RE 2950352 17% 2957495 19% 2444460 12%

Sector public 591119 3% 551570 3% 4963194 25%IMM +

Municipalitati mici

8274811 47% 6877949 43% 4768207 24%

Total Corporate

17562094 44,91% 15863416 43,78% 19780868 50,18%

Micro 2087712 10% 1764579 9% 1048269 5%Persoane

fizice19453772 90% 18593054 91% 18586767 95%

Total Retail 21541484 55,09% 20357633 56,22% 19635036 49,82%Total General 39103578 100% 36221049 100% 39415905 100%

Tabelul 6- Segmente de risc retail si corporate

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de

Rapoartele anuale ale Consiliului de Administratie BCR

Dupa cum putem vedea in tabelul de mai sus ponderea cea mai mare din totalul creditelor o detin creditele retail, acestea avand un procent de 55,09% in 2012 , inregistrand o usoara crestere de 1,13 pp in 2013 iar in 2014 scazand cu 6.4 pp.

In privinta creditelor corporate acestea au un procent de 44,91% din totalul creditelor, in 2012 si pe parcursul urmatorilor anii au crescut cu 5,27 pp, ajungand la 50,18%, in 2014.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 6Figura 7. Evolutia creditelor de tip corporate in perioada 2012-

2014In graficul de mai sus putem observa ca ponderea cea

mai mare a creditelor corporate o detin IMM-urile + Municipalitatile

mici cu un procent de 47% in 2012, insa pe parcursul urmatorilor 2 ani

scazand cu 23 pp, astfel in 2014 ajungand la un procent de 24%.

La polul opus se afla sectorul public care are un

procent de 3% in 2012 si in 2013, iar in anul 2014 ajunge la un procent

de 25%.

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 6Figura 8. Evolutia creditelor de tip retail in perioada 2012-2014

In graficul de mai sus se observa faptul ca in toti cei 3 ani analizati, persoanele fizice au avut o pondere de peste 90% din totalul creditelor retail iar micro inregistrand o pondere foarte mica.

Riscul operationalRiscul operational inseamna riscul de pierdere care rezulta fie

din utilizarea unor procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau

care nu si-au indeplinit functia in mod corespunzator, fie din

evenimente externe, si care include riscul juridic.

Riscul aferent tehnologiei informatiei (IT) reprezinta o

subcategorie a riscului operational care se refera la riscul actual sau

viitor de afectare negativa a profiturilor si capitalului, determinat de

inadecvarea strategiei si politicii IT, a tehnologiei informatiei si a

procesarii informatiei, cu referire la capacitatea de gestionare,

integritatea, controlabilitatea si continuitatea acesteia, sau de utilizarea

necorespunzatoare a tehnologiei informatiei.

Riscul de model este definit ca riscul de pierdere posibila pe

care o institutie de credit ar putea sa o inregistreze ca urmare a unor

decizii care ar putea fi bazate in principal pe rezultatele modelelor

interne, din cauza unor erori in dezvoltarea, implementarea sau

utilizarea acestor modele.

Banca nu poate elimina toate riscurile operationale, dar prin

implementarea unui cadru de control si prin monitorizarea si actionarea

in cazul manifestarii acestor riscuri, le poate administra in maniera

adecvata. Procesele de control se refera la delimitarea eficienta a

sarcinilor de lucru, procedurile de control al accesului, autorizare si

reconciliere, informarea si evaluarea personalului (inclusiv actiuni de

training), precum si la utilizarea auditului intern.

In scopul administrarii adecvate a activitatii sale si a riscurilor la

care este expusa in mod uzual prin derularea activitatilor curente, Banca

a dezvoltat si administreaza un cadru solid si cuprinzator aferent

controlului intern, adaptat dimensiunii si gradului sau de complexitate

organizatorica, structurat pe trei niveluri de control intern:

Nivelul unitatilor operationale si a functiilor suport, care au

responsabilitatea principala pentru stabilirea si mentinerea unor

proceduri adecvate de control intern,

Nivelul functiilor de administrare a riscurilor si conformitate, si

Nivelul functiei de audit intern.

Pentru a administra riscurile operationale Banca utilizeaza si

dezvolta un set variat de instrumente, procese, metode si practici:

colectarea, monitorizarea, analiza si raportarea evenimentelor de

natura riscului operational utilizand o aplicatie informatica

dedicata si o baza de date centralizatoare;

asigurarea calitatii datelor referitoare la riscuri prin verificarea si

recocilierea informatiilor obtinute din mai multe surse din

cadrul bancii;

autoevaluarea periodica a riscurilor si controalelor (procesul de

Risk & Control Self-Assessment);

monitorizarea riscurilor prin intermediul indicatorilor de risc

(Key Risk Indicators) si a limitelor de alerta stabilite pentru

acestia;

derularea de scenarii si analiza rezultatelor acestora;

imbunatatirea permanenta a nivelului de pregatire a personalului

Bancii in privinta administrarii riscurilor, pentru a creste

capacitatea de identificare, evaluare, diminuare si control,

monitorizare si raportare a riscurilor operationale; si

asigurarea unei comunicari permanente intre unitati si

persoanele relevante pentru administrarea riscurilor, atat pe

verticala (raportare a riscurilor si decizie), cat si pe orizontala

(comunicare a functiilor de control intre ele si cu unitatile

operationale).

In scopul diminuarii expunerii la riscul operational, pentru anul

2014, unele din directiile prioritare avute in vedere au fost:

dezvoltarea permanenta si imbunatatirea controlului prin:

implementarea si revizia procedurilor interne /

normelor / instructiunilor de lucru,

dezvoltarea si monitorizarea cu regularitate a

indicatorilor de risc operational (KRI) definiti la

nivel de linie de afaceri

procesul de monitorizare a implementarii

masurilor stabilite ca urmare a procesului de

autoevaluare a sistemului de control intern;

evaluarile de risc in cazul activitatilor

externalizate semnificative,

dezvoltarea unei culturi interne in domeniul

riscului operational.

imbunatatirea cadrului de colectare a datelor prin raportari

complete si calitatea datelor de risc operationale

escaladarea aspectelor semnificative de risc operational la

nivelul Comitetului de Management al Riscurilor Operationale,

principalul forum de discutie a aspectelor principale de risc

operational si de stabilire a masurilor corective, cu implicarea

entitatilor implicate;

diminuarea numarului de puncte de audit scadente; obiectivul

este de anu avea nicio constatare BNR sau de conformitate

scadenta;

progres semnificativ inregistrat in privinta proiectului de

arhivare si pastrare

dezvoltarea de instrumente si criteria pentru identificarea si

prevenirea fraudelor

incheierea de polite de asigurare pentru riscurile operationale (de

ex, frauda interna si externa, raspundere civila fata de terti) si

pentru daune patrimoniale, la nivelul Grupului BCR

revizuirea periodica a planurilor de continuitate a afacerilor si

pentru situatii neprevazute.

Banca urmareste in permanenta sa creasca valoarea afacerilor

sale prin generarea si extinderea de afaceri in corelare cu apetitul sau

pentru risc, precum si prin imbunatatirea propriei capacitati de

administrare a riscurilor. Managementul riscurilor operationale este

responsabilitatea tuturor entitatilor din cadrul Bancii, de la toate

nivelurile ierarhice. Banca va incerca sa isi dezvolte afacerile echilibrat,

continuand sa-si imbunatateasca capacitatile privind managementul

riscului, care sa ii permita sa se extinda intr-un mediu controlat.

Incepand cu octombrie 2010, Banca utilizeaza metoda avansata

de calcul a cerintei de capital pentru acoperirea riscului operational,

conform aprobarilor primite din partea BNR si Autoritatii Austriece a

Pietelor Financiare

Riscul de lichiditate

Banca isi evalueza lichiditatea prin:

analizarea structurii activelor, in ceea ce priveste lichiditatea si

vandabilitatea lor;

analizarea datoriilor (in ceea ce priveste volatilitatea lor) si a

elementelor extrabilantiere (implicand potentiale intrari/iesiri de

fonduri);

analizarea lichiditatii valutelor principale, atat la nivel

individual cat si agregat.

determinarea unei structuri adecvate a bilantului, prin corelarea

resurselor si plasamentelor in ceea ce priveste structura si

scadenta lor;

calcularea si monitorizarea indicatorilor de lichiditate in functie

de scadente, pe baza analizei fuxurilor viitoare de numerar, din

punctul de vedere al activelor si obligatiilor bilantiere si din

afara bilantului;

stabilirea limitelor minime pentru indicatorii de lichiditate;

calculul lunar al anumitor indicatori de lichiditate.

Pentru fiecare exercitiu financiar, BCR elaboreaza o strategie pentru

administrarea lichiditatii in conditii normale, ce cuprinde obiectivele

principale ale BCR, in vederea mentinerii unei lichiditati adecvate a

portofoliului prin reevaluarea sa conform cerintelor mediului de afaceri

cat si o strategie pentru administrarea lichiditatii in situatii de criza, ce

curpinde masuri necesare pentru depasirea cu succes a unei potentiale

crize .

Riscul valutar

Riscul valutar este legat de modificarea cursurilor de

schimb, Grupul administreaz riscul valutar utilizand limite pentru

pozitiile valutare deschise la nivelul fiecarei valute si la nivelul pozitiei

valutare globale.

Tabelul de mai jos indica valutele la care banca a avut

expuneri semnificative in perioada 2012 – 2014. Analiza calculeaza

efectul unei cresteri posibile rezonabile a cursului de schimb fata de

RON, cu toate celelalte variabile pastrate constante asupra rezultatului

exercitiului si capitalurilor. O suma negativa reflecta o posibila

reducere neta a rezultatului sau capitalurilor in timp ce o suma pozitiva

reflecta o posibila crestere neta. O scadere echivalenta pentru fiecare

dintre valute fata de RON ar fi determinat un impact similar de semn

opus.

Tabelul 7- Evolutia expunerii bancii la valutele semnificative in perioada 2012 – 2014

Valuta Variatia cursului de schimb 5%

Impact in profit inainte

de impozitare

Impact in capitaluri

2012 EURO 5 28586 24012

Altele 5 514 432

2013 EURO 5 4270,74 3587,42

Altele 5 4203,68 3531,09

2014 EURO 5 2014,95 1692,56

Altele 5 100,79 84,66

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor furnizate de Rapoartele anuale ale Consiliului de Administratie BCR

Sursa: Realizat de autor pe baza datelor din tabelul 7

Figura 9. Evolutia expunerii bancii la moneda euro in perioada 2012 - 2014

Dupa cum putem observa in graficul de mai sus, la o variatie a cursului de schimb de 5% in perioada 2012 – 2014 moneda europeana a manifestat un impact negativ in profitul neimpozitat precum si in impactul in capitaluri.