program postdoctoral si doctoral

6
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”CAROL DAVILA” BUCUREȘTI Strada Dionisie Lupu nr. 37, București, sector 1, cod poștal 020022, România Telefon: 021 – 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro ; e-mail: [email protected] Page 1 of 6 Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 1 „Educaţiaşi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” CERO – PROFIL DE CARIERĂ: CERCETĂTOR ROMÂN Contract de finanțare: POSDRU/159/1.5/S/135760 PROCEDURĂ PENTRU BURSIERII DOCTORANZI PRIVIND PREZENTAREA LA O CONFERINȚĂ ÎN DOMENIUL DE INTERES ȘTIINȚIFIC ȘI EFECTUAREA DE MOBILITĂŢI LA INSTITUȚIILE PARTENERILOR DIN PROIECT ȘI LA UNIVERSITĂŢI/CENTRE DE CERCETARE DIN ŢĂRI MEMBRE ALE UE 1. SCOP Scopul acestei proceduri este de a stabili condiţiile pentru efectuarea de mobilităţi în universităţi/centre de cercetare din ţări membre ale UE, de către bursierii doctoranzi aparţinând grupului ţintă din cadrul proiectului “CERO – profil de carieră: cercetător român”, precum şi metodologia de decontare a cheltuielilor efectuate. 2. DOMENIU DE APLICARE Procedura se aplică pentru: Prezentarea la o conferință în domeniul de interes științific Efectuarea de mobilități interne la instituțiile partenerilor din proiect Efectuarea de mobilităţiexterne în universităţi/centre de cercetare din ţări membre ale UE. 3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi şiobligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr.1860/2006 privind drepturile şiobligaţiile personalului autorităţilorşiinstituţiilor publice pe perioada delegării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările si completările ulterioare; Ordinul 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilorfinanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”; UMF______/POSDRU/135760 Număr intrare/ieşire: _____ Data: __/___/______

Upload: adrian-gheorghe

Post on 06-Nov-2015

217 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

Foarte bun pentru doctoranzi, in deplasarile cu caractrer stiintific.

TRANSCRIPT

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 1 of 6

    Investete n oameni! Proiect cofinanat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritar 1 Educaiai formarea n sprijinul creterii economice i dezvoltrii societii bazate pe cunoatere, Domeniul major de intervenie 1.5 Programe doctorale i post-doctorale n sprijinul cercetrii CERO PROFIL DE CARIER: CERCETTOR ROMN Contract de finanare: POSDRU/159/1.5/S/135760

    PROCEDUR PENTRU BURSIERII DOCTORANZI

    PRIVIND PREZENTAREA LA O CONFERIN N DOMENIUL DE INTERES TIINIFIC I EFECTUAREA DE MOBILITI LA INSTITUIILE PARTENERILOR

    DIN PROIECT I LA UNIVERSITI/CENTRE DE CERCETARE DIN RI MEMBRE ALE UE

    1. SCOP Scopul acestei proceduri este de a stabili condiiile pentru efectuarea de mobiliti n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE, de ctre bursierii doctoranzi aparinnd grupului int din cadrul proiectului CERO profil de carier: cercettor romn, precum i metodologia de decontare a cheltuielilor efectuate.

    2. DOMENIU DE APLICARE Procedura se aplic pentru:

    Prezentarea la o conferin n domeniul de interes tiinific Efectuarea de mobiliti interne la instituiile partenerilor din proiect Efectuarea de mobilitiexterne n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE.

    3. DOCUMENTE DE REFERIN Hotrrea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi iobligaii ale personalului romn

    trimis n strintate pentru ndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificrile i completrile ulterioare;

    Hotrrea Guvernului nr.1860/2006 privind drepturile iobligaiile personalului autoritiloriinstituiilor publice pe perioada delegrii n alt localitate, precum i n cazul deplasrii, n cadrul localitii, n interesul serviciului, cu modificrile si completrile ulterioare;

    Ordinul 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate i a listei cheltuielilor eligibile n cadrul operaiunilorfinanate prin Programul operaional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013;

    UMF______/POSDRU/135760

    Numr intrare/ieire: _____

    Data: __/___/______

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 2 of 6

    Documente de reglementare proiect emise de AMPOSDRU: Ghidul solicitantului Condiii Generale, Ghidul solicitantului Condiii Specifice, Manualul operaional al beneficiarului, instruciuni specifice ale AMPOSDRU, clarificri ale OIPOSDRU;

    Cererea de finanare a proiectului CERO: PROFIL DE CARIER- CERCETTOR ROMN ID 135760;

    Contractul de finanare a proiectului CERO: PROFIL DE CARIER- CERCETTOR ROMN POSDRU/159/1.5/S/135760;

    Contractele de burs doctoral ncheiate cu bursierii doctoranzi.

    4. DEFINIII I ABREVIERI

    (1) Prezentarea la o conferin n domeniul de interes tiinific reprezint _________ (2) Mobilitatea intern ntr-o instituie partener n proiectul CERO este perioada de studiu/cercetare pe care un bursier doctorand o petrece la unul dintre cei 7 parteneri ai proiectului CERO (UMF Carol Davila, UMF .)n vederea realizrii i completrii proiectului su de cercetare i pentru a face schimb de informaiii bune practici cu parteneri de cercetare transnaionali. (3)Mobilitatea extern ntr-o universitate/centru de cercetare dintr-o ar membr a UE este perioada de studiu/cercetare pe care un bursier doctorand o petrece ntr-o instituie de cercetare/ de nvmnt superior necesare realizrii i completrii proiectului su de cercetare i pentru a face schimb de informaiii bune practici cu parteneri de cercetare transnaionali. (4) Procedur Mod specificat de efectuare a unei activiti (5) AMPOSDRU Autoritatea de Management pentru Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (6) OIPOSDRU Organismul Intermediar pentru Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

    5. DESCRIEREA ACTIVITII

    5.1. Prezentarea la o conferin n domeniul de interes tiinific

    5.1.1. Potrivit Contractului de burs doctoral, bursierii doctoranzi au obligaia de a participa la o conferin n domeniul de interes tiinific. 5.1.2. Bursierii doctoranzi vor ndeplini cumulativ urmtoarele condiii: a) au un/o articol/lucrare tiinific() acceptat() spre prezentare la o conferininternaional organizat n ar sau n spaiul UE i exist documente doveditoare care s ateste acceptarea articolului/lucrrii tiinifice (scrisoarea de acceptare a articolului/lucrrii din partea organizatorilor sau programul conferinei); b) articolul/lucrarea tiinific() are specificat() apartenenainstituional a autorului, numele finanatorului (UMF Carol Davila) i cuprinde n mod obligatoriu, nainte de Bibliografie (References) sau n josul primei pagini, fraza prevzut n Contractul de burs doctoral la art. 5 alin. 4.:Aceast lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul CERO PROFIL DE CARIER: CERCETTOR ROMN, contract nr. POSDRU/159/1.5/S/135760, proiect cofinanat din Fondul Social European prin Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 sau Thisworkreceivedfinancialsupportthroughtheprojectentitled "CERO Careerprofile:

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 3 of 6

    Romanian Researcher", grant numberPOSDRU/159/1.5/S/135760, cofinancedbythe European Social Fund for SectoralOperationalProgrammeHumanResourcesDevelopment 2007-2013. 5.1.3. Etapele necesare n vederea participrii bursierilor doctoranzi la o conferin legat de obiectul cercetrii, desfurat n ar sau n spaiul UE: a) Transmiterea de ctre bursierii doctoranzi, cu cel puin 7 zile nainte de participarea la conferin/seminar, la adresa de email: [email protected], a urmtoarelor documente: - Scrisoarea de acceptare a articolului/lucrrii tiinific(e) sau scrisoarea de invitaie (Anexa 2) din partea organizatorilor conferinei/seminarului; - Programul conferinei/seminarului.

    5.2. Efectuarea de mobiliti la instituiile partenere n proiectul CERO i n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE

    5.2.1. Potrivit Contractului de burs doctoral, bursierii doctoranzi au dreptul de a efectua mobiliti interne la instituiile partenere; i n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE, pe o perioad de maximum 3 luni, n limita bugetului proiectului aprobat. Stagiul de mobilitate extern poate fi efectuat ntr-o perioad nentrerupt sau poate fi fragmentat n cel mult trei perioade a cte o lun fiecare.

    5.2.2. Sprijinul financiar care se acord bursierilor doctoranzi pe perioada mobilitilorconst n:

    1. pentru mobiliti interne la instituiile partenere n proiectul CERO, conform Bugetului proiectului, anex la Contractul de finanare nr. POSDRU/159/ 1.5/S/135760: - burs doctoral n valoare de 1.800 lei/lun; - 200 lei/noapte pentru cazare intern; - 600 lei reprezentnd costul estimativ al unei cltorii dus ntors (cltorii interne).

    2. pentru mobiliti externe la universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE, conform Bugetului proiectului, anex la Contractul de finanare nr.POSDRU/159/ 1.5/S/135760: - burs doctoral n valoare de 4.200 lei/lun; - 300 lei/noapte pentru cazare extern; - 1500 lei reprezentnd costul estimativ al unei cltorii dus ntors (cltorii externe). n cazul n care, bursierul doctorand opteaz pentru efectuarea a trei stagii de mobilitate a cte o lun fiecare, i se vor deconta trei cltorii dus-ntors.

    5.2.3. Etapele necesare n vederea efecturii de:

    1. mobiliti interne la una dintre instituiile partenere proiect CERO:

    a) Transmiterea de ctre bursierii doctoranzi, cu cel puin 5 zile nainte de plecarea la mobilitate, la adresa de email: [email protected], a urmtoarelor documente: - Cererea de finanare pentru efectuarea de mobiliti n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE (Anexa 7) completat i semnat (de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor); - Planul de studiu/cercetare n care s detalieze obiectivele, activitile planificate i rezultatele estimate a fi atinse pe durata mobilitii semnat de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor;

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 4 of 6

    b) Aprobarea Cererii de finanare pentru efectuarea de mobiliti c) Transmiterea (prin pot sau personal, dup caz) ctre bursierul doctorand a Ordinului de deplasare.

    2.mobiliti externe n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE, de ctre bursierii doctoranzi:

    a) Transmiterea de ctre bursierii doctoranzi, cu cel puin 20 zile nainte de plecarea la mobilitate, la adresa de email: [email protected], a urmtoarelor documente: - Cererea de finanare pentru efectuarea de mobiliti n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE (Anexa 7) completat i semnat (de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor); - Scrisoarea de acceptare/invitaie din partea instituiei gazd care va conine obligatoriu numele bursierului doctorand, perioada exact de desfurare a stagiului, semntura unui reprezentant legal sau a profesorului coordonator din universitatea/centrul de cercetare din strintate, tampilainstituiei (acolo unde aceasta exist); - Planul de studiu/cercetare n care s detalieze obiectivele, activitile planificate i rezultatele estimate a fi atinse pe durata mobilitii (redactat ntr-o limb de circulaieinternaional) semnat de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor; b) Aprobarea Cererii de finanare pentru efectuarea de mobiliti n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE; c) Transmiterea (prin pot sau personal, dup caz) ctre bursierul doctorand a Deciziei de deplasare. 5.2.4. Documentele necesare pentru acordarea sprijinului financiar ca urmare a efecturii de mobiliti n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE: 5.2.4.1. Plata bursei doctorale este condiionat de transmiterea (n format electronic la adresa de email: [email protected] pe data de 5 a fiecrei luni pentru luna anterioar, a Raportului lunar de activitate avizat de tutorele ndrumtor i de supervizorul tiinific din instituia primitoare.

    5.2.6.2. Precizri privind modalitile de transport i cazare: Bursierii doctoranzi pot folosi urmtoarele variante de transport: a) cu avionul, pe orice distan, clasa economic; b) cu orice fel de tren, dup tariful clasei a ll-a, pe distane de pn la 300 km, i dup tariful clasei I, pe distane mai mari de 300 km; c) cu mijloace de transport auto i transport n comun (autocar/microbuz), dup tarifele stabilite pentru aceste mijloace; d) cu autoturismul proprietate personal, numai cu aprobarea prealabil a Managerului adjunct. n acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcuri pe distana cea mai scurt (www.distanta.ro). Decontarea cheltuielilor pentru utilizarea vagonului de dormit este permis numai n cazul cltoriilor efectuate pe timp de noapte, pe distane de peste 300 km i cu aprobarea prealabil a Managerului adjunct. Bursierul doctorand care se deplaseaz ntr-o localitate situat la o distan mai mare de 50 km de localitatea n care i are locul permanent de munc i n care nu se poate napoia la sfritul zilei are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, n cazul cazrii n structurile de primire turistice, pentru o camer cu pat individual sau, n cazul n

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 5 of 6

    care unitatea nu dispune de o astfel de camer, pentru o camer cu dou paturi n regim single, a cror clasificare este de maximum 3 stele sau margarete. Dac din factur nu rezult cte stele are unitatea de cazare, ci apare doar denumirea societii comerciale, se va solicita o dovad a clasificrii, adic a numrului de stele. Ca ultim soluie, se poate nscrie pe factur numrul stelelor urmnd a se aplica, lng acest nscris, semntura celui care ntocmete factura, precum itampilaunitii. n structurile de primire turistice se includ: hoteluri, moteluri, vile, bungalouri, cabane, campinguri, sate de vacane, pensiuni, popasuri turistice, spaii de campare organizate n gospodriile populaiei destinate prin construcie cazrii. n situaia n care n costul cazrii este inclus i micul dejun, se deconteaz i contravaloarea acestuia. (Atenie! Att n factur, ct i pe bonul fiscal nu trebuie s apar detaliat preul micului-dejun, ci doar valoarea total a cazrii, altfel micul-dejun nu se deconteaz.) 5.2.6.3. Documente necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport i de cazare: n termen de 10 zile de la revenirea din mobilitate, bursierii doctoranzi vor depune (personal sau prin pot) la sediul UMF CAROL DAVILA BUCURETIurmtoarele documente: a) Cererea de finanare pentru efectuarea de mobiliti(Anexa 7) completat i semnat (de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor) n original; b) Scrisoarea de acceptare/invitaie din partea instituiei gazd care va conine obligatoriu numele bursierului doctorand, perioada exact de desfurare a stagiului, semntura unui reprezentant legal sau a profesorului coordonator din universitatea/centrul de cercetare din strintate, tampilainstituiei (acolo unde aceasta exist); n situaia n care scrisoarea de acceptare/scrisoarea de invitaie a fost primit prin mijloace electronice, ea va fi imprimat i certificat conform cu originalul sub semntur proprie; c) Planul de studiu/cercetare n care s detalieze obiectivele, activitile planificate i rezultatele estimate a fi atinse pe durata mobilitii (redactat ntr-o limb de circulaieinternaional) semnat de bursierul doctorand i avizat de tutorele ndrumtor n original; d) Adeverina de la instituia gazd privind durata mobilitiitransnaionale prin care s se certifice faptul c bursierul doctorand a efectuat stagiul de mobilitate, parcurgnd toate activitile prevzute n planul de studiu/cercetare doctoral n original; e) Raportul/Rapoartele lunar(e) de activitate avizat(e) de tutorele ndrumtor i de supervizorul tiinific din instituia primitoare n original; f) Formularul "Decont de cheltuieli pentru deplasri externe" completat i semnat la rubrica titular (pe prima pagin n partea stng, jos); formularul are fa-verso i este anexat prezentei proceduri (Anexa 6) - n original; g) Documente justificative financiare: g.1) Pentru decontarea cheltuielilor de transport bursierii doctoranzi vor depune urmtoarele documente justificative, dup caz: Factura fiscal ichitana emise pe numele UMF CAROL DAVILA BUCURETI, cod fiscal 4192910, conturi bancare RO 61 TREZ 7015 0460 1X00 0413,deschis la Trezoreria Sectorului 1, dar precizat la explicaii numele i prenumele bursierului doctorand i perioada deplasrii (n original), nsoite dup caz de: - biletul de avion (chiar dac este electronic) i tichetele de mbarcare -n original; - biletul de tren n original (atenie! Solicitai factura pentru biletul emisde SNCFR); - biletul de autocar n original. n cazul n care achitarea contravalorii facturii/biletului se face printransfer bancar, bursierul doctorand va prezenta un extras de cont (semnatitampilat de banc) care s dovedeasc achitarea sumei

  • UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE CAROL DAVILA BUCURETI

    Strada Dionisie Lupu nr. 37, Bucureti, sector 1, cod potal 020022, Romnia Telefon: 021 318 07 19 Website: www.umfcaroldavila.ro; e-mail: [email protected] 6 of 6

    sau n cazul transportului cu autoturismul personal: - copia certificatului de nmatriculare al autoturismului, certificat conform cu originalul sub semntur proprie; - bonurile fiscale pentru alimentarea cu carburant, n original, (databonurilor fiscale trebuie s fie cuprins n perioada deplasrii, iar alimentarea s se fi efectuat de la staii de pe traseul urmat) care voravea nscris pe verso numrul autoturismului; - itinerarul cu detalierea numrului de kilometri parcuri; - calculul consumului de carburant (7,5 litri/100 km). g.2) Pentru decontarea cheltuielilor de cazare bursierii doctoranzi vor depune urmtoarele documente justificative, dup caz: Factura fiscal ichitana emise pe numele UMF CAROL DAVILA BUCURETI, cod fiscal 4192910, cont bancar RO 61 TREZ 7015 0460 1X00 0413, deschis la Trezoreria Sectorului 1, dar precizat la explicaii numele i prenumele bursierului doctorand, numr nopii perioada ederii (n original). n cazul n care achitarea contravalorii facturii se face prin transfer bancar, bursierul doctorand va prezenta un extras de cont (semnat itampilat de banc)care s dovedeasc achitarea sumei;

    Contractul de nchiriere ichitan/extras de cont din care s rezulte achitarea contravalorii chiriei n original. h) n cazul n care, documentele precizate la lit.b, d, g sunt emise ntr-o alt limb dect limba romn, bursierii doctoranzi vor depune i traduceri autorizate ale acestora n limba romn.

    Precizri generale: Att pentru participarea la conferine/seminariiinternaionale, ct si pentru efectuarea de mobiliti la instituiile partenere CERO sau n universiti/centre de cercetare din ri membre ale UE nu se acord avans. Se utilizeaz sistemul de plat la decontare. Plata se va face dup verificarea i aprobarea documentelor justificative originale anexate decontului de cheltuieli, n contul bancar comunicat pentru plata bursei doctorale, n cel mai scurt timp posibil. n cazul schimbrii contului bancar al doctorandului, noul cont va fi comunicat Responsabilului financiar, d-na Mihaela CLIN. Cheltuielile reprezentnd taxe de participare la conferine, taxe de studiu, precum si taxe de recenzie referitoare la publicarea articolelor n reviste indexate n BDI, nu sunt cheltuieli eligibile i nu pot fi decontate n cadrul bugetului proiectului. Prezenta procedur a fost elaborat de echipa de management a proiectului i poate fi completat n funcie de necesitile reale care decurg din implementarea proiectului. Anexele care fac parte integrant din prezenta procedur sunt: Anexa 1 - Cererea de finanare pentru participarea la conferine/seminariiinternaionale; Anexa 2 Invitaie; Anexa 3 Ordin de deplasare intern; Anexa 4 Certificat participare; Anexa 5 Raport mobilitate extern; Anexa 6 - Decont de cheltuieli pentru deplasri externe; Anexa 7 - Cererea de finanare pentru efectuarea de mobilitiinterne/externe