produse si servicii bancare

7/18/2019 Produse Si Servicii Bancare

http://slidepdf.com/reader/full/produse-si-servicii-bancare-56d55f044e7c4 1/92

1

NOTE DE CURS ASIST. UNIV. DR. RENATE BRATU

SISTEMUL BANCARBĂNCILE ŞI OPERAŢIUNILE BANCARE

I. Apariţia şi evoluţia băncilor şi sistemelorbancare

Literatura de specialitate economică de tip istoricevidenţiază că primii bancheri ar fi fost zarafii care efectuauoperaţiuni atribuite băncilor de mai tarziu şi anumeschimbul de bani. Aceştia îndeplineau rolul de intermediariai circulaţiei monetare din acea vreme. De asemenea, s-aconstatat existanţa unor grupuri de persoane care realizauactivităţi de atragere de resurse sub forma depozitelor şi, în

acelaşi timp, efectuau operaţiuni de împrumut celor careaveau nevoie de bani.

Unii autori susţin ideia că operaţiunile bancare auapărut şi s-au dezvoltat încă cu mii de ani înaintea ereinoastre, concomitent cu apariţia şi dezvoltarea vieţii sociale.Principalele activităţi ale băncilor din acea vreme serezumau la:

• păstrarea unor obiecte de valoare, cum ar fi cele dinmetale preţioase (de exemplu, templele babilonienilor, forumul romanilor);

• schimburi de monede şi metale preţioase (la egipteni,asirieni, fenicieni, trapezii greci, argentarii romani);



2

• acordare de credite (la trapezii greci, argentariiromani, cămătari);Cu toate aceste mărturii istorice care evocă

desfăşurarea unor tipuri de operaţiuni bancare, apariţia băncilor nu este rezultatul perioadei Antice sau a EvuluiMediu. Banca a apărut odată cu emisiunea şi punerea încirculaţie a monedei fiduciare, fără valoare intrinsecă. Chiardacă în decursul Evului Mediu au apărut, în legătură cuintensele schimburi comerciale din Bazinul Meditaranean, o

suită întreagă de bănci care să mijlocească plăţile, despre bănci, în plenitudinea termenului, nu se poate vorbi decât odată cu apariţia băncilor care şi-au propus emisiunea de bilete de bancă.1

Dezvoltarea şi amplificarea economiilor lumii, şiimplicit a relaţiilor comerciale a generat o creştere a cererii pentru servicii bancare şi financiare care să sprijine buna

desfăşurarea a acestor relaţii economice între participanţii pieţei. Ne mai utând fi satisfăcute în condiţii optime de cătrecămătari şi instituţiile religioase, serviciile bancare şifinanciare au oferite şi de către organizaţii bancare. Astfel,în secolele XII – XVI apar mai multe organizaţii bancare,înfiinţate în centre comerciale mari. Băncile de atunci

efectuau în special operaţiuni de transfer, astfel încâtsistemul de plăţi să devină mai eficent.Primele organizaţii bancare au apărut în Veneţia

(1171 – Banca de Veneţia), Barcelona (1341- Banca de

1 VASILE TURLIUC (coord.) (2005) – Monedă şi credit, EdituraEconomică, Bucureşti, p.161.



3

Barcelona), SanGiorgio (1407 – Banca de San Giorgio),Milano (1593 – Banca de Milano). A urmat apoi apariţia primelor bănci autentice, moderne, cum au fost cea dinOlanda (1608 – Banca de Amsterdam2), Germania (1619 –Banca de Hamburg) şi cea din Suedia (1650 – Banca deStockholm). Între toate acestea se evidenţiază Banca Anglieicare reprezintă piatra de hotar pentru apariţia băncilormoderne şi constituirea unei pieţe bancare naţionale.

Ulterior, Banca de Amsterdam şi Banca Angliei au

devenit modele pe care s-au constituit structurile bancare dinEuropa. Paralel cu dezvoltarea şi amplificarea comerţuluiintra-naţional precum şi cel internaţional s-a dezvoltat şicomerţul de bancă. Băncile ofereau produse şi servicii bancare şi financiare necesare satisfacerii nevoilorcomerţului, activităţii manufacturiere şi apoi celeiindustriale.

La nivelul statelor s-au constituit bănci naţionale(centrale), care au preluat emisiunea bancară şi mai apoireglementarea şi supravegherea comerţului de bancă. Astfelse înfiinţează bănci naţionale în Germania (1765), SUA

2 Primele operaţiuni ale acestei bănci se rezumau la reglarea circulaţieimonetare (prin controlarea calităţii monedelor). Ulteriot, bancadesfăşurat activităţi de acordare de certificate de depozit depunătorilorde monede şi la utilizarea depozitelor atrase pentru acordarea lor subformă de credite, contribuind astfel, la extinderea relaţiilor de credit şide finanţare a activităţilor financiare.



4

(1791), Franţa (1800), Olanda (1814), Austria (1817), Rusia(1860), România (1880).3

Dezvoltarea comerţului de bancă, şi apoi apariţia băncilor centrale (de emisiune) a generat formareasistemelor bancare naţionale care, la rândul lor au cunoscuto dezvoltare remarcabilă începând cu secolul al XX – lea.

În esenţă sistemul bancar reprezintă un ansamblu deinstituţii financiar – bancare, interconectate între ele, careactivează într-un stat sau un anumit spaţiu geografic. În

cadrul unui sistem bancar se evidenţiază banca centrală careare rol de coordonare, reglementare şi supraveghere aactivităţii băncilor şi a altor instituţii de credit din statul sauregiunea respectivă.

În economiile de piaţă, sistemul bancar îndeplineştefuncţia de atragere şi de concentrare a economiilor societăţiişi de canalizare a acestora către cele mai eficiente investiţii.

Acest tip de sistem bancar este structurat, de obicei de douăniveluri,şi anume:

• Banca centrală – pilonul principal al unui sistem bancar;

• Piaţa bancară – ansamblul instituţiilor de creditce activează în baza reglementărilor bancare în

vigoare.În cadrul economiilor cu sisteme financiaredezvoltate, sistemele bancare au caracter eterogen, prin

3 PETRIA, NICOLAE (2003) – Monedă şi credit, Editura Alma Mater,Sibiu, p. 166.



5

aceea că ele cuprind o diversitate de tipuri de bănci, care subincidenţa procesului de globalizare financiară au tendinţa dea se uniformiza.

Literatura bancară face distincţie între două tipuri principale de sisteme bancare are s-au conturat de-a lungultimpului, în funcţie de organizarea activităţii bancare şi agradului de specializare a băncilor, astfel:

• Modelul Europei continentale (bănci puţinspecializate şi care funcţionează după modelul

băncii universale);• Modelul american (bănci strict specializate);Conform modelului Europei continentale, băncile

universale reprezintă instituţiile care oferă o gamă largă şicompletă de servicii financiare precum atragere de depozite,acordare de credite, gestionarea mijloacelor de plată,realizarea de plasamente în titluri şi participaţii la capitalul

întreprinderilor, etc. Acest model al Europei continentale s-aimpus în a doua jumătate a secolului al XIX –lea, perioadăîn care băncile realizau activităţi diversificate şi în specialoperaaţiuni internaţionale. Datorită integrării financiareavansate, principiul băncii universale s-a răspândit cuuşurinţă. S-a constatat, de asemenea că, Germania deţine cel

mai complet şi dezvoltat model de bancă universală. Deexemplu, cele mai mari şi mai vechi instituţii bancare (deexemplu Credit Lyonnais, Banque Nationale de Paris şiSociété Générale) au fost înfiinţate şi organizate dupămodelul băncilor universale din Germania.



6

Modelul băncilor americane specializate a fost impus prin reglemetările introduse în 1933 (Glass- Stegal Act), înurma crizei din anii ′30, care prevedeau separareafuncţională şi geografică a activităţii bancare, astfel băncilecomerciale (de depozit) şi-au delimitat activitatea faţă de băncile de afaceri (de investiţii).

II. Băncile centrale (de emisiune)

Banca centrală (de emisiune) reprezintă instituţia ceamai importantă din cadrul unui sistem bancar. Importanţaacesteaia este rezultatul efectului funcţiilor pe care acesta deîndeplineşte în cadrul sistemului bancar. Prin activitateadesfăşurată de aceasta privind determinarea starii monetarela nivel macro şi microeconomic, prin influenţele pe care le

poate exercita asupra celorlalte instituţii financiar – bancareşi asupra economiei, în general, deţine o poziţie prioritară încadrul oricărui sistem bancar.

Apariţia şi dezvoltarea băncilor şi a sistemelor bancare a generat şi apariţia băncilor centrale încă dinsecolul XVII. Dovezile istorice prezintă ca prima bancă

centrală, Banca Riksbank, din Suedia, fondată în 1668. Înacelaşi timp alţi istorici consideră că, Banca Angliei4,

4 Initial, misiunea Băncii Angliei a fost de a strânge banii necesarirăzboiului contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a funcţiilor sale,iar banca a primit mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupraemisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor.



7

fondată în 1694, ar fi prima bancă centrală, în aceepţiuneade astăzi. În alte ţări băncile centrale au fost înfiinţate multmai târziu. De exemplu în Franţa, banca centrală a fostcreată doar în anul 1800, în Germania şi Italia, bancacentrală a apărut după unificarea statelor şi principatelorindependente, în ultima parte a secolului al XIX – lea. ÎnRomânia, banca de emisiune s-a fondat în aprilie 1880.

Iniţial nu a existat o delimitare între băncilecomerciale şi cele centrale (de emisiune). Aceleaşi bănci

efectuau atât operaţii de mobilizare a disponibilităţilor cât şioperaţii de emisiune a bancnotelor. Astfel, emisiunea erarealizată de un număr mare de bănci datorită faptului că bancnotele erau convertibile în metalul monetar. Prinurmare, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu.În timp, s-a realizat o separare a operaţiunilor de emisiunemonetară, funcţiunea devenind monopolul unei singure

bănci sau al unui grup integrat de bănci (de exemplu, cele 12 bănci federale de rezerve – 1913, sau actualele 16 băncicentrale naţionale din cadrul Eurosistemului – 1999-2009).

În funcţie de natura proprietăţii capitalului propriu, băncile de emisiune s-au constituit ca:

• bănci de emisiune private;

•

banci de emisiune ale statului;• banci de emisiune mixte.Primele bănci de emisiune au fost private, cum a fost

Banca Angliei. În Rusia, Suedia, Finlanda, Australia,Bulgaria, etc., băncile de emisiune au fost fondate ca şi bănci de stat. Bănci de emisiune cu capital mixt, au fost



8

constituite în ţări precum SUA, Belgia, România (în 1880,1/3 din capitalul băncii aparţinea statului), etc. Băncile deemisiune cu capital mixt aveau rolul de a mobiliza capitalul particularilor şi precum şi cel al statului. Cu timpul însă, băncile de emisiune cu capital integral de stat au devenit preponderente.

II.1. Funcţiile băncilor centraleRolul băncilor centrale (de emisiune) este evidenţiat

prin funcţii multiple, precum:• emisiunea de monedă necesară circulaţiei

monetare;

• stabilirea şi implementarea politicii monetare şide credit;

• stabilirea şi implementarea politicii valutare;

• administrarea sistemului de plăţi;

• administrarea rezervelor valutare;

• supravegherea instituţiilor financiar – bancare;

• bancă a băncilor;

• împrumutător de ultimă instanţă,

• agent al statului;

• asigurarea de fonduri pentru stat;

• asigurarea legăturii cu organizaţii financiar – bancare internaţionale.

A. Emisiunea de monedăÎntre funcţiile exercitate de banca centrală funcţia de

emisiune ocupă locul principal. Hotărâtor în procesul de



9

dezvoltare a băncilor de emisiune a fost momentul în carestatul a reglementat sistemul de emisiune şi a instituit apoimonopolul asupra emisiunii, conferind dreptul de emisiune

unei singure bănci, sau unui grup de bănci organizat într-unsistem unitar. În Anglia, un astfel de moment a fostadoptarea legii lui Robert Peel (1844), care a stabilitsistemul de emisiune la care s-au aliniat, mai târziu, multealte ţări. Franţa asigura în 1848 monopolul de emisiuneBăncii Franţei, iar SUA creează în 1913 Sistemul Federal deRezerve (FED) constituit din 12 bănci cărora li se oferăautoritatea monetară unică. La începuturi, emisiunea de bancnote avea la bază metalul monetar (aur, argint) care permitea convertirea biletelor de bancă, fapt ce asigura oanumită stabilitate a puterii de cumpărare a banilor.Emisiunea monetară era acoperită, la început integral, iarmai apoi într-un anumit procent. Pe măsura dezvoltării şiamplificării relaţiilor de schimb, a creşterii volumuluitranzacţiilor comerciale, şi ca urmare a insuficienţei

stocurilor de metal monetar, emisiunea monetară s-a separatde rezerva de aur. Sunt elaborate şi se aplică noi mecanismede control şi limitare a emisiunii monetare.

Banca de emisiune emite şi pune în circulaţie bancnote al căror curs este legal şi care au putere liberatorienelimitată. Volumul emisiunii trebuie să fie proporţional cunevoile reale ale economiei, o insuficienţă de emisiune provoacă un efect deflaţionist, iar un exces de emisiune

provoacă un efect inflaţionist. Banca Centrală are astfel unrol primordial şi preponderent în creaţia monetară.

Bancnotele emise precum şi depozitele la banca deemisiune denumite şi deţineri de monedă centrală reprezintă baza circulaţiei monetare, partea cu pondere a componenteiM1 a masei monetare.



10

Funcţia de emisiune conferă băncii de emisiune o mareresponsabilitate în ceea ce priveşte calitatea şi cantitateacirculaţiei monetare. Fiind investită cu autoritate unică, de

emitere şi punere în circulaţie a bancnotelor, banca deemisiune, are responsabilitatea dimensionăriicorespunzătoare a masei monetare, a stabilirii structuriioptime a acesteia, astfel încât să fie satisfacute nevoilecirculaţiei monetare şi să se asigure stabilitatea monedei.

Banca centrală deţine monopolul emisiuniimonetare. In principiu, moneda se emite în concordanţă cucreşterea economică. Emisiunea de monedă pestenecesităţile economice reale - supraemisiunea de monedă - poate duce la inflaţie; împiedicarea guvernelor de adetermina un proces inflaţionist, prin emisiune suplimentarăde monedă, poate fi încă un argument în favoarea asigurăriiindependenţei băncii centrale.

Banca centrală asigură tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice şi ia măsuri pentru păstrarea în

siguranţă a celor care nu sunt puse în circulaţie, precum şi pentru custodia şi distrugerea, când aceasta este necesară, amatriţelor, cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelormetalice retrase din circulaţie. Pentru a nu putea fifalsificaţi, banii încorporează o serie de caracteristicispecifice; de exemplu, hârtia este realizată printr-o tehnicăspecială sau are încorporat un fir metalic.

B.

Stabilirea şi implementarea politicii monetareşi de creditBanca centrală controlează nivelul masei monetare şi

ratele dobânzii în economie, ca parte a politicii generale,macroeconomice a guvernului. Această situaţie a condus ladezbateri aprinse, referitoare la independenţa bănciicentrale. De regulă, banca centrală colaborează cu



11

Ministerul Finanţelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare.

Gradul “adecvat” de independenţă sau autonomie

decizională al băncii centrale a constituit o dispută seculară:tentative de subordonare directă faţă de autoritateaguvernului au alternat cu perioade de independenţăconsiderată excesivă.

Argumentele celor ce se opun independenţei bănciicentrale au în vedere faptul că politica macroeconomică areobiective mai largi decât menţinerea unei rate scăzute a

inflaţiei. Totodată, se argumentează că reducerea activităţiieconomice pentru a realiza un nivel scăzut al inflaţiei, poateduce la nivele înalte ale şomajului şi la restrângerea creşteriieconomice.

În România, banca centrală este organ al statului, iarmembrii Consiliului de Administraţie al BNR sunt numiţi deParlament. În numele Consiliului de Administraţie,guvernatorul BNR prezintă anual Parlamentului României

raportul BNR care cuprinde: principalele evoluţiieconomice, financiare, monetare şi valutare; politicamonetară în anul precedent şi orientările pentru anulurmător; reglementarea şi supravegherea prudenţială bancară; activităţile BNR, bilanţul anual şi contul de profitşi pierderi.

C. Stabilirea şi implementarea politicii valutare

Banca centrală elaborează şi aplică politica privindcursul de schimb, stabileşte şi urmăreşte aplicarea regimuluivalutar pe teritoriul ţării.

D. Administrarea sistemului de plăţiBanca centrală emite reglementări generale privind

instrumentele de plată, coordonează şi supravegheazăsistemele de plăţi de interes naţional.



12

E. Administrarea rezervelor valutareBanca Centrală asigură gestiunea rezervelor valutare

ale statului (aur şi devize) şi urmăreşte aplicarea politicii

valutare în conformitate cu interesele acestuia. În acest sensea realizează controlul schimburilor valutare, organizează şisupraveghează piaţa valutară, urmăreşte evoluţia cursuluivalutar şi veghează la stabilitatea acestuia.

Pentru a realiza aceste atribute, banca de emisiune,întreprinde acţiunile pe care le consideră adecvate, cum arfi: introducerea unor restricţii valutare, controlul plăţilor îndevize, preluarea unei părţi din încasările valutare, sauaplică prime de export, subvenţii de export, etc. Apărareacursului valutar al monedei naţionale este una din sarcinilemajore ale băncii de emisiune şi în acest sens ea gestioneazărezervele valutare ale statului, pe care le utilizează pentruasigurarea plăţilor în valută, pentru echilibrareaschimburilor, atunci când exporturile se diminuează înraport cu nevoile de import justificate.

Rezervele valutare reprezintă temeiul intervenţiei băncii de emisiune pe piaţa valutară. Prin cumpărări sauvânzări de valută pe această piaţă se măresc sau semicşorează rezervele valutare, se măreşte sau se micşoreazămasa monetară, şi prin aceasta se influenţează într-un senssau altul cursul monedei naţionale, în funcţie de exigenţele politicii valutare.

În contextul globalizării pieţelor financiare, al

liberalizării circulaţiei capitalurilor pe plan regional şiinternaţional, ca şi al tendinţei practicării de cursuri fixe,autonomia politicii valutare a băncii de emisiune este totmai tare contestată şi se reclamă cedarea progresivă aacestor prerogative unor organisme internaţionale, de genulBăncii Centrale Europene în cadrul U.E.M.



13

În exercitarea funcţiei de gestionare a rezervelorvalutare ale statului şi de centru valutar, banca de emisiuneelaborează şi administrează balanţa de plăţi externe,

urmărind realizarea prevederilor acesteia prin atingereaechilibrului.

Atingerea acestui obiectiv se urmăreşte şi prinstabilirea de către banca centrală a unor relaţii decorespondent şi colaborare cu băncile şi instituţiile monetareşi financiare internaţionale cum sunt: Banca Mondială,BERD, Fondul Monetar Internaţional, Banca Central

Europeană, Banca Reglementelor Internaţionale, băncileregionale de dezvoltare etc. Participarea la astfel deorganisme impune băncii centrale sarcini şi atribuţii sporite pe linia adaptării practicilor interne la cerinţele şistandardele acestor organizaţii, precum şi a adoptării unornorme de conduită în domeniul monetar, valutar şi de credit,care să satisfacă atât cerinţele externe dar mai ales interne,naţionale.

Banca centrală stabileşte şi menţine rezerveinternaţionale la un anumit nivel pe care îl apreciază ca fiindadecvat tranzacţiilor externe ale statului, rezerve formate dinurmătoarele elemente:

- aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat înstrăinătate;

- active externe, sub formă de bancnote şi monede

metalice sau disponibil în conturi la bănci sau laalte instituţii financiare în străinătate, exprimateîn valută;

- alte active de rezervă recunoscute pe planinternaţional.

Ea utilizează aceste rezerve atunci când intervine pe pieţele valutare pentru a controla evoluţia cursului de



14

schimb al monedei naţionale.F. Supravegherea instituţiilor financiar-bancareBanca centrală decide care entităţi pot opera ca bănci

şi stabileşte regulile de emitere a autorizaţiilor defuncţionare a băncilor. Ea are competenţa de autorizare afuncţionării băncilor şi răspunde de supravegherea prudenţială a băncilor pe care le-a autorizat să opereze.Monitorizează activitatea băncilor comerciale, pe de o parte,cerându-le periodic rapoarte financiare şi statistice, iar pe dealtă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.

Băncile care au probleme financiare intră însupravegherea şi apoi administrarea specială a bănciicentrale. Dacă împrejurările o cer, ea va asigura un“portofoliu de salvare”, pentru ca publicul să nu-şi piardăîncrederea în sistemul bancar.

G. Acţionează ca bancă a celorlalte bănci (bancăa băncilor)

Banca de emisiune se constituie pentru celelalte

bănci ca bancă a acestora, ca “bancă a băncilor”, expresiecare are două interpretări. Pe de o parte, băncile comerciale,din considerente de prudenţă bancară şi în vederea asigurăriilichidităţii, îşi constituie depozite la bancă de emisiune, lacare apelează când sunt nevoite să restituie disponibilităţiledeponenţilor proprii.

Totodată, în situaţia în care se confruntă cu lipsa deresurse, băncile comerciale apelează la creditele de la bancade emisiune, aceasta fiind împrumutătorul de ultimă instanţăşi manifestându-se astfel ca o bancă a băncii. Pe de altă parte, băncile comerciale îşi deschid la banca centralăconturi curente şi de decontări prin intermediul cărora serealizează circulaţia monedei scripturale între bănci, şi serealizează compensaţia creanţelor interbancare. Prin



15

compensare, o parte a plăţilor reciproce din economie sesting. Soldurile reziduale ale operaţiilor de compensarereclamă pentru stingerea lor, plăţi reciproce între bănci, plăţi

care se fac prin intermediul conturilor deschise la bancacentrală.

Rolul de bancă a băncilor se manifestă şi prin aceeacă banca de emisiune are atribute deosebite pe liniaorganizării, controlului şi supravegherii comerţului de bancă, trasând principalele jaloane ale acestuia, susţinând şiapărând interesele de breaslă.

Băncile centrale solicită celorlalte bănci să-şi păstreze la banca centrală, o parte a depozitelor, sub formăde rezerve minime obligatorii, ca depozite nepurtătoare dedobândă (sau cu o dobândă mică). Acesta este un aspect al procesului general de control monetar; ridicând saucoborând nivelul cerut al rezervelor, banca centrală poatemări sau micşora capacitatea băncilor de a acorda credite.

H.

Împrumutător de ultimă instanţăAcţionând în calitate de împrumutător de ultimă

instanţă , banca centrală acordă împrumuturi băncilorcomerciale, pentru a sprijini acele bănci care, temporar, nuau suficiente fonduri lichide pentru a plăti sumele cerute dedeponenţi.

Banca de emisiune devine, prin bancnotele emise,

sursa principală a creditului în economie. Astfel, funcţia decreditare a acesteia derivă direct din funcţia sa de emisiune.Procesul de distribuire şi redistribuire în economie amijloacelor de plată, bancnote, se realizează prinintermediul sistemului bancar, băncile de diferite tipuri, darcu preponderenţă băncile comerciale, fiind intermediarii de bază între agenţii economici şi banca de emisiune.



16

Forma primară, clasică, de creditare prin emisiune aeconomiei, de către banca centrală o reprezintă mecanismulscontului şi rescontului titlurilor de credit (cambiilor).

Operaţiunile de scontare şi rescontare sunt astfelcăile primordiale de derulare a creditului în economie decătre banca de emisiune. Acordarea creditului de către bancade emisiune, prin rescontare, constituie emisiunea de bancnote, iar restituirea creditului de către debitor permite băncii de emisiune retragerea unor bancnote de valoareegală. În condiţii de echilibru, volumul banilor puşi încirculaţie corespunde nevoilor de credite ale economiei, cavolum şi durată. Banca de emisiune are datoria şi sarcina, săasigure normalitatea în economie prin acordarea de credite,în strânsă corelaţie cu nevoile reale şi obiective aleeconomiei.

Funcţia de creditare a băncii de emisiune semanifestă şi prin alte operaţiuni pe lângă cea de rescontarecare, deşi preponderentă iniţial, s-a diminuat în timp, atât ca

volum cât şi ca importanţă.Actualmente, băncile de emisiune efectueazăînsemnate operaţiuni de credit, bazate pe deţinerea şicirculaţia hârtiilor de valoare. În unele ţări ca Germania, seexecută operaţii de lombardare şi acordare de credite pe gajde hârtii de valoare. În Franţa se derulează operaţii decreditare cu convenţie de răscumpărare, pensiune. Deasemenea, băncile de emisiune efectuează operaţiuni decreditare a tezaurului prin achiziţia de obligaţiuni şi bonuride tezaur ale statului. Aceste operaţiuni se desfăşoară deregulă în raport cu băncile şi instituţiile de credit, pe piaţaliberă, şi sunt cunoscute sub denumirea de operaţiuni de“open market”. Banca de emisiune ocupă astfel un loccentral în operaţiunile de recreditare din economie, fiind



17

numită şi "ultim creditor” sau creditor de ultimă instanţă.Prin poziţia sa în raport cu celelalte bănci, prin capacitateade a gestiona emisiunea, banca de emisiune are un rol major

în procesele de recreditare în economie, apărând cel maiadesea ca ultim creditor.

Rolul şi poziţia deosebită pe care o are banca deemisiune în procesele de creditare şi recreditare îneconomie, îi conferă acesteia atribute şi responsabilităţisporite în procesul de control şi reglementare a creditului îneconomie.

I.

Acţionează ca agent al statuluiAceastă funcţie derivă din faptul că băncile de

emisiune sunt pentru stat unul din creditorii importanţi,asigurându-i acestuia avansuri şi împrumuturi, pentru a facefaţă decalajului dintre încasări şi plăţi.

Banca de emisiune se constituie ca o bancă a statuluişi prin aceea că, în marea majoritate a ţărilor lumii, capitalul

social al băncii este proprietatea statului. Funcţia de bancă astatului se manifestă cu pregnanţă în exercitarea de către banca de emisiune a rolului de casier al statului, prinreflectarea în conturile sale a execuţiei de casă a bugetuluistatului, şi prin realizarea prin intermediul băncii centrale a plasamentelor împrumuturilor de stat.

În multe ţări, activele băncii de emisiune suntconstituite cu preponderenţă din hârtii de valoare(obligaţiuni şi bonuri de tezaur) care consemnează datoriastatului. Băncile de emisiune administrează în numele şi încontul statului datoria publică a acestuia. Prin aceasta, banca de emisiune, este purtătoare şi promotoare aintereselor statului, şi este cea care înfăptuieşte politicamonetară şi de credit în conformitate cu politica economică



18

a statului. Prin intermediul băncii de emisiune, statulconcentrează pârghii de comandă vitale pentru economie,făcând din acestea un instrument al său în activitatea de

influenţare, de conducere într-un sens sau altul a economiei Banca centrală poate acţiona ca agent al statului în

stabilirea băncilor eligibile pentru a primi depozite aleTrezoreriei Statului, în condiţiile stabilite împreună cuMinisterul Finanţelor.

Banca centrală acţionează ca trezorier al statului,ţinând în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei

Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor. In acestcont se reflectă impozitele percepute şi alte plăţi efectuate,în numele Trezoreriei Statului.

J. Asigurarea de fonduri pentru statAtunci când guvernul împrumută bani din economie,

banca centrală acţionează ca agent şi consultant al acestuia.Guvernul împrumută de pe piaţa naţională, oferind spre

vânzare titluri de valoare (obligaţiuni, bonuri de tezaur).Banca centrală, ca agent al statului, poate acţiona direct sau prin intermediul altor bănci, în procesul de emisiune aobligaţiunilor sau a altor înscrisuri, în vânzarea şirăscumpărarea acestora şi plata dobânzilor şi comisioaneloraferente. De asemenea, ea acordă consultanţă privind celmai potrivit titlu de valoare care să fie oferit spre vânzare,

nivelul dobânzii ce trebuie plătită, condiţiile creditului şimomentul când trebuie făcută oferta de vânzare pe piaţă.Banca centrală gestionează datoria publică,

rambursând valoarea obligaţiunilor şi a celorlalte titluri devaloare când acestea ajung la scadenţă şi înlocuindu-le cunoi emisiuni de valori mobiliare (dacă este cazul).Reducerea generală a nivelului datoriei publice se



19

realizează, de către banca centrală, prin cumpărarea de titluride valoare guvernamentale de la deţinătorii acestora (dar dinsumele puse la dispoziţie de guvern).

K. Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar-bancare internaţionale

Banca centrală joacă un rol important în cooperareaeconomică şi financiară internaţională; ea gestionează şi tineevidenţa operaţiunilor financiare ale ţării cu organismelefinanciare internaţionale.

Ca oricare altă bancă, şi banca centrală (de emisiune)efectuează două tipuri de operaţiuni clasice:

• Operaţiuni pasive (constituire de capital propriu,depuneri, emisiune bănească – principala funcţie pasivă);

• Operaţiuni active (operaţiuni de creditare,decontări intraşi inter-bancare, operaţiuni de

vânzare – cumpărare de aur şi devize);Constituirea de capital propriu în cazul băncilor de

emisiune se realizează la un nivel mai redus decât celspecific băncilor comerciale. Cu toate acestea, sprijinul şisusţinerea din partea statului precum şi rolul de nucleu alsistemului bancar, conferă băncilor de emisiune reputaţie şiindependenţă.

Depunerile în conturile băncii de emisiune suntrealizate de către celelelate instituţii de credit (fiecare bancă sau altă instituţie de credit are obligaţia de a aveadeschis un cont la banca centrală în vederea realizării dediverse operaţiuni specifice relaţiei cu aceasta) sau înanumite situaţii şi de către marile întreprinderi. În acelaşitimp, aşa cum a rezultat şi din prezentarea funcţiilor sale,



20

banca centrală este şi „casierul statului”. În contul acesteia,statul îşi păstrează rezervele financiare.

Emisiunea băneascăreprezintă principala funcţie

pasivă a băncii centrale şi vizează punerea în circulaţie a banilor de credit, sub forma monedei scripturale (banii decont), şi apoi asigurarea masei de numerar corespunzătorstructurii monetare.

Operaţiunile de creditare reprezintă principalafuncţie activă a băncii de emisiune, ea creditând celelalte bănci prin actiuni de rescontare şi refinanţare, şi statul prin

împrumuturi guvernamentale. Cele mai uzitate forme decreditare a băncilor comerciale de către banca centralăsunt: rescontul de cambii, creditul pe gaj de efectecomerciale şi creditul pe gaj de efecte publice.

Operaţiunie inter şi intrabancare realizate de către banca centrală presupun ca gestionarea fluxurilor băneştiinterbancare. De asemenea, unităţile teritoriale ale bănciide emisiune, sunt implicate în desfăşurarea decontărilor

interbancareOperaţiunile de vânzare – cumpărare de aur şi

devize sunt efectuate pentru a consolida rezerva valutară şiau rolul de a influenţa cursul monedei naţionale faţă devalutele de referinţă, în funcţie de condiţiile şi intereseleexistente, impuse de o anumită politică monetar – valutară practicată de ţara respectivă.

Toate tipurile de operaţiuni efectuate de bancacentrală – active şi pasive – sunt evidenţiate în bilanţulcontabil al acesteia, pe posturi distincte clasificate pe douăniveluri: active - pasive externe şi active – pasive interne,în concordană cu originea resurselor şi destinaţia plasamentelor.



21

II.2. Reglementarea de către banca centrală asistemului bancar

Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci,

în scopul de a controla nivelul şi structura crediteloracordate de acestea. Reglementările emise, în funcţie deimportanţa şi sfera de cuprindere, pot fi sub formă deregulamente, ordine, norme şi circulare, având caracterobligatoriu pentru persoanele juridice publice şi private, precum şi pentru persoanele fizice.

Reglementările cantitative limitează nivelul

creditelor pe care băncile comerciale le pot acorda. Deexemplu, băncilor li se poate cere să-şi restrângă nivelulcreditelor acordate, până la un anume procent din totaluldisponibilului de creditare, pentru o anumită perioadă detimp.

Reglementările calitative încurajează creditarea pentru anumite scopuri, descurajând alte tipuri de credite.De exemplu, într-o ţară cu o balanţă de plăţi deficitară,

banca centrală poate cere băncilor să acorde, prioritar,credite pentru exporturi.

Banca centrală decide ce instituţii pot funcţiona ca bănci şi acordă acestora autorizaţii (licenţe) de funcţionare,în anumite condiţii care se referă la:

• pregătirea profesională şi profilul conducătorilor băncii;

• nivelul minim al capitalului social subscris, caretrebuie vărsat, în formă bănească, în totalitate, lamomentul constituirii;

• tipurile de activităţi pe care le va efectuasocietatea bancară;

• studiul de fezabilitate al băncii;• acţionarii semnificativi şi fondatorii băncii;



22

• structura acţionariatului;• sediul băncii.In cadrul Uniunii Europene, tranzacţiile băncilor

străine aflate pe teritoriul unei ţări au creat problemespecifice. Aceste bănci primeau autorizaţii de funcţionare,de obicei, în ţările lor de origine şi nu în cele în care operau, putând fi, astfel, în afara sferei de influenţă a băncii centralea ţării în care îşi desfăşoară activitatea. A Doua Directivăde Coordonare Bancară a Uniunii Europene a creatLicenţa unică bancară , care permitea unei bănci ce a

primit autorizaţia de funcţionare într-o ţară să poată operaoriunde în cadrul UE. Această măsură a creat anumite probleme privind supravegherea sucursalelor băncilorstrăine. După falimentul răsunător al băncii BCCI dinLuxembourg, regulile au fost modificate, pentru a permite şi băncii centrale din ţara gazdă să intervină atunci cândsupravegherea băncii în ţara de origine se dovedeşte a fiinsuficientă sau defectuoasă.

Odată autorizaţia acordată, banca comercială trebuiesă se conformeze şi altor cerinţe prudenţiale legate de:

• nivelul minim de solvabilitate (indicatorul deadecvare a capitalului);

• indicatorul de lichiditate şi rata rezervelorminime obligatorii;

• expunerea maximă faţă de un singur debitor,

exprimată procentual, ca raport între valoareatotală a acesteia şi nivelul fondurilor proprii ale băncii;

• clasificarea creditelor acordate şi a dobânzilorneîncasate aferente acestora şi constituirea provizioanelor specifice de risc (regulilecreditelor mari);



23

• controlul schimburilor valutare;• administrarea resurselor şi plasamentelor băncii;• raportarea datelor cerute pentru supraveghere şi

control.

III. Băncile comerciale

În accepţiunea modernă, băncile comeciale au apărutşi s-au consolidat strâns legate de dezvoltarea comerţului şi

acumulărilor de capitaluri băneşti, consecinţă a dezvoltării producţiei şi expansiunii economiei. Luând parte ladezvoltarea operaţiunilor comerciale prin intermediultitlurilor cambiale, aceste bănci au primit denumirea de bănci comerciale. După cum s-a mai arătat, în procesul deapariţie al băncilor comerciale un rol aparte l-au avut zarafiişi cămătarii, care au fost primii intermediari monetari,făcând comerţ cu bani. Ulterior, pe măsura dezvoltării

economice şi a amplificării volumului şi structuriischimburilor, locul acestora a fost luat de bănci, care preluau de la deţinătorii de capitaluri banii pentru a-i păstraîn siguranţă şi a-i remunera sub formă de dobândă,constituind depozite în baza cărora acordau apoi creditecelor care aveau nevoie de fonduri. Astfel, depozitele bancare ce se constituie pe seama depunerilor agenţilornonbancari, stau la baza procesului de redistribuire acapitalurilor băneşti ca surse de creditare, ca şi crediteacordate de către bănci. În epoca actuală locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea acestorade intermediar financiar principal în relaţia economie-investiţii. Mobilizarea de către bănci a economiilor realizatede persoanele fizice şi juridice, de agenţii economici, şi



24

redistribuirea ulterioară a acestor economii sub formă decredite celor dornici să întreprindă, să investească, constituieo premisă esenţială a dezvoltării economice.

Dezvoltarea activităţii agenţilor economici,investiţiile realizate de aceştia se realizează atât din fonduri proprii, capitaluri proprii cât şi din credite acordate de bănci, prin procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilordisponibile în economie. În complexul proces de finanţare aeconomiei, pe parcursul dezvoltării şi modernizării lor, băncile au trecut treptat la o specializare a activităţii lor. Înţările cu economie de piaţă dezvoltată, deşi structurile bancare sunt diferite, influenţate fiind de evoluţii şi tradiţiispecifice fiecărei ţări, s-au delimitat totuşi, la un momentdat, două tipuri de bănci:

băncile de depozit sau comerciale; băncile specializate. Băncile comerciale sau de depozit sunt cele care

efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Ele au o

activitate diversificată ce poate fi modificată în funcţie deobiectivele urmărite şi cerinţele pieţei. Aceste bănci sunt pilonul central al intermedierii pe piaţa bancară oferind ogamă largă de operaţiuni şi servicii. Operaţiunile de bază ale băncilor comerciale sunt reprezentate de atragerea şiconstituirea de depozite şi acordarea pe baza acestora decredite agenţilor economici. Acest tip de bănci este largrăspândit, fiind organizate ca societăţi comerciale care

urmăresc obţinerea de profit, desfăşurând pentru aceasta ogamă largă de operaţiuni şi servicii.

Băncile comerciale îşi desfăşoară activitatea atât pe plan intern cât şi internaţional, axându-se în principal pe:acordarea de credite marilor întreprinderi; acceptarea dedepuneri de la alte bănci sau firme; operaţiuni valutare;



25

administrarea averilor; plasamentul împrumuturilor;finanţarea schimburilor comerciale ale ţării unde suntamplasate; acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung

pentru export, mobilizând în acest scop fonduri prinemiterea de obligaţiuni. De asemenea, aceste bănci acordăcredite filialelor bancare sau comerciale ale ţării înstrăinătate, derulează operaţiuni de schimb valutar,mobilizează împrumuturi pentru diferiţi solicitatori străini.

În mod tradiţional, băncile comerciale îndeplinesctrei funcţii: atragerea de depozite, acordarea de credite şi

transferul fondurilor. În timp, băncile au început să seimplice şi să dezvolte şi operaţiuni specifice instituţiilorfinanciare specializate non-bancare, operaţiuni asociateinvestiţiilor financiare cum sunt: emiterea, subscrierea şilansarea unor împrumuturi pe baza de obligaţiuni, activităţide brokeraj, de dealer, managementul portofoliilorinvestiţionale ale clienţilor, managementul plăţilor curenteale clientelei bancare, cuprinse în denumirea de activitate

bancară de investiţii financiare (investment banking).Băncile comerciale, de regulă, poartă denumiri

diferite sau sunt clasificate în funcţie de anumite criterii cumar fi: volumul activităţii, specificul operaţiunilor, domeniul,sectorul de care îşi au, în principal, legată activitatea. Acesteclasificări, ca şi denumirea băncilor comerciale, diferă de lao ţară la alta şi poartă amprenta evoluţiei istorice a

sistemului bancar naţional, dar şi a prefacerilor ce au avutloc în domeniul bancar la nivel internaţional.În funcţie de spaţiul geografic în care o bancă este

autorizată să îşi desfăşoare activitatea, se poate vorbi despre:• bănci locale – sunt autorizate să opereze în

cadrul unei ţări, într-un teritoriu, zonăadministrativă, deservind, de regulă, publicul şi



26

întreprinderile mici şi mijlocii, nu dezvoltăoperaţiuni cu străinătatea, în care scop utilizeazăserviciile altor bănci autorizate în acest sens.

Astfel sunt băncile cantonale din Elveţia, băncilelocale şi regionale din Japonia, unele din băncilestatelor din SUA, băncile landurilor dinGermania;

• bănci cu arie de cuprindere naţională – suntautorizate să efectueze operaţiuni pe tot teritoriulunei ţări, au reţea de sucursale şi, cel mai adesea,

tot aceste bănci sunt autorizate să dezvolte şioperaţiuni cu străinătatea;• bănci internaţionale – desemnează băncile care

au centrala amplasată într-o ţară, centru financiarsau teritoriu off-shore, dar a căror activitate sedesfăşoară în totalitate sau preponderent înstrăinătate prin sucursalele sau subsidiarele lor(instituţii financiare sau bancare internaţionale

independente, dar pe care le controlează, deregulă, pe 30-40% din totalul activelor). Acesttermen este utilizat şi pentru instituţii financiar- bancare interguvernamentale al căror capital provine din două sau mai multe ţări şi a căroractivitate specifică, desfăşurându-se la nivelinternaţional, depăşeşte graniţele unei ţări (Banca

Reglementelor Internaţionale; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; BancaMondială etc.)

Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferenţiate şi după tipul operaţiunilor sau sferateritorială de cuprindere. De aceea, adesea, denumirea de



27

bancă comercială este asociată unui termen care îi defineştespecificul. Astfel sunt:

• bănci universale – sunt denumite acele bănci

care efectuează toate operaţiunile bancare şi carenu îşi limitează activitatea la anumite sectoare.

• bănci specializate – este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sauinstituţiile de tip bancar care, de regulă, alături deoperaţiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent operaţiuni bancare de un anumit tip

sau într-un anumit domeniu.III.1. Operaţiunile prestate de băncile comercialeUrmărind realizarea obiectivelor stabilite, băncile

comerciale desfăşoară urmatoarele tipuri de operaţiuni:- operaţiuni pasive- operaţiuni active- operaţiuni comerciale şi de comision.

Sinoptic, aceste operaţiuni reies cu o anumităclaritate din prezentarea schematică a bilanţului unei băncicomerciale, care se prezintă astfel:

Bilanţul simplificatACTIV PASIV

CASADepozite la banca centralăConturi corespondente (la alte bănci)Credite acordate altor bănci

Împrumuturi la banca centralăConturi corespondente (alealtor bănci)Împrumuturi de la alte bănci



28

Credite acordate TrezorerieiCredite acordate clienţilorValori mobiliare

Imobilizări

Depozite la vedereDepozite la termenValori mobiliare

Resurse pe termen lungCapital socialFonduri proprii

A. Operaţiunile pasive ale băncilor comercialeconstau în:♦ formarea capitalului propriu;

♦

atragerea depozitelor;♦ rescontul sau refinanţarea.Constituirea şi formarea capitalului propriu de către

bancă se realizează pe seama capitalului social subscris şivărsat de acţionari, a fondurilor de rezervă şi a provizioanelor.

Fondurile de rezervă se constituie de băncilecomerciale în vederea acoperirii unor pierderi pe care le pot

înregistra în activitatea lor, pierderi generate denerecuperarea unor credite, sau de efectuarea defectuoasă aunor investiţii. Prin reglementări speciale se stabileşte unanumit volum minim al acestor fonduri de rezervă, de regulă până la dublul capitalului social. Băncile pot apoi constitui,în continuare, rezerve peste această limită, în vedereaîntăririi capitalizării băncii. Capitalizarea cât mai bună a băncilor este reclamată şi de respectarea unor standarde bancare internaţionale, care prevăd limite minime pentrucapitalul propriu.

Pe plan european există două documente importanteîn care sunt precizate standardele privind desfăşurareaactivităţii bancare. Aceste documente sunt: Convenţia de laBasel, care abordează problema capitalului băncilor, iar cel



29

de al doilea este intitulat "A Doua Directivă de CoordonareBancară a Uniunii Europene" şi se referă la acordarea delicenţe băncilor. Articolul 3 din A Doua Directivă Bancară

stabileşte capitalul minim la 5 milioane euro. Ţărileeuropene pot stabili limite proprii pentru capitalul unei bănci, dar limita pe plan european este aceasta.

De asemenea, Convenţia de la Basel prevede căminimum 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital derangul I, format din capitalul social şi rezervele declarateobţinute din profitul nerepartizat, iar restul capitalului propriu poate fi format din capital de rangul II , sau capitalsuplimentar, constituit din rezerve nedeclarate şi rezerve dinreevaluari.

Pentru a-şi asigura un anumit grad de lichiditate,care adesea este reglementat de autoritatea monetară, şi oadecvare a capitalului, băncile îşi constituie provizioane.Aceste provizioane sunt fie reglementate, constituiteconform unor acte normative, fie provizioane de risc, care

măresc capitalul propriu al băncii. Constituirea depozitelor bancare şi utilizareaacestora reprezintă una din principalele operaţiuni pasive ale băncilor comerciale. Depozitele bancare reprezintă o formă principală de mobilizare a capitalurilor, a economiilortemporar disponibile.

Disponibilităţile agenţilor sunt mobilizate de băncilecomerciale sub următoarele forme:

- prin cont curent- depozite la vederedepozite la termen.

În conturile curente sunt mobilizate disponibilităţileagenţilor economici şi ale publicului, conturile curente fiindo formă specială de servire bancară a titularilor de conturi.



30

În aceste conturi se fac încasări prin cecuri, viramente,ordine de plată, iar pe baza disponibilităţilor create se fac plăţi dispuse de titularii de conturi.

În aceste conturi se fac o mulţime de operaţiuni deîncasări şi plăţi, disponibilităţile din aceste conturi fiindneremunerate sau foarte slab remunerate.

Depozitele la vedere sunt depozite care secaracterizează printr-o mare flexibilitate şi elasticitate, însensul că depunătorii pot dispune oricând utilizarea lor pentru plăţi sau retrageri din cont. Soldurile acestor depozitevariază permanent dar se înregistrează un sold mediu cu oanumită permanenţă, care permite băncilor să-l utilizeze caresursă de creditare. Utilizarea acestor depozite de către bănci le impune acestora o anumită prudenţă în vedereaevitării unor stări de lipsă de lichiditate.

Depozitele la termen se constituie prin convenţieîncheiată între deponent şi bancă, stabilindu-se condiţiile dedepunere, termenul, suma minimă, dobânda bonificată.

Aceste depozite constituie o bază sigură de fructificare şicreditare.În practica băncilor străine, dar şi în cea a unor bănci

româneşti, forma principală de atragere a depozitelor latermen o reprezintă conturile de depozit pentru investiţii. Petermene de la o săptămână până la un an, băncile constituiedepozite pentru sume mari în condiţii de negociere pentrufiecare în parte. Se mai practică de asemenea, deschiderea

de către bănci, de conturi de economii simple sau în anumitescheme, programe, care să asigure o stare de regularitate în procesul de economisire.

Dobânzile la aceste depozite pot fi fixe, pe întreagadurată de existenţă a depozitelor, sau variabile, funcţie deevoluţia pe piaţă a ratei dobânzii. Fiecare bancă îşi



31

stabileşte, în funcţie de politica proprie, clauzele cu privirela nivelul dobânzilor, termenele şi condiţiile de depunere şiretragere. În ultimele decenii, pe măsura ascuţirii

concurenţei bancare, băncile au făcut o serie de inovaţii pelinia atragerii şi constituirii depozitelor, oferind noiinstrumente de economisire.

Pornind de la experienţa SUA, în multe ţărioccidentale s-au atras economiile populaţiei, familiilor,utilizându-se aşa-numitele conturi NOW (NegociableOrders of Withdrawal) şi mai apoi conturile SUPER NOW.Aceste conturi au ca trăsătură comună, pe de o parte, bonificarea unei dobânzi mari la soldul de disponibilităţi, iar pe de altă parte, posibilitatea de a utiliza acest sold pentru plăţile curente.

O alternativă la conturile NOW o reprezintăconturile ATS (Automatic Transfer System) care presupunmenţinerea în sold a unui depozit minim neremunerat,utilizat pentru plăţile curente, iar sumele care depăşesc acest

plafon sunt preluate automat într-un depozit pentru care seacordă dobânzi mari similare economiilor la termen. S-aextins, de asemenea, sistemul certificatelor de depozit, cutermene largi de scadenţă şi cu dobânzi aliniate la nivelul pieţei.

Rescontul este modalitatea de refinanţare a băncilorcomerciale prin operaţiunea de cedare a portofoliului deefecte comerciale unei alte bănci comerciale, băncilor de

scont, dar, de regulă băncii de emisiune. Băncile comercialeapelează la rescontare fie pentru nevoi de lichiditate, fie celmai adesea pentru a obţine un profit, rescontând în aceeaşizi efectele scontate agenţilor economici, încasând diferenţadintre taxa oficială a scontului mai mica şi taxa scontuluimai mare. Nu toate efectele comerciale scontate sunt însă



32

acceptate la rescontare, sunt agreate la rescont. De aceea băncile trebuie să acorde o mare atenţie operaţiunii descontare a efectelor de comerţ spre a nu fi expusă riscului de

lichiditate.Asemănătoare operaţiunii de rescontare, este

operaţiunea de lombardare, ce reprezintă o operaţiune deîmprumut pe garanţii de efecte publice: obligaţiuni şi bonuride tezaur. Prin operaţiunea de lombardare se face orefinanţare a băncilor comerciale de către banca deemisiune, prin acordarea de către aceasta a unorîmprumuturi pe termen scurt băncilor comerciale, pe bazahârtiilor de valoare deţinute şi puse în gaj.

Deci rescontarea şi lombardarea sunt operaţiuni pasive ale băncilor prin care se asigură refinanţarea lor,recreditarea, un proces în continuă evoluţie în economie.Acest proces este însă condiţionat de garanţiile pe care leoferă creanţele, titlurile de credit, hârtiile de valoare, decaracteristicile acestora, de lichiditatea şi negociabilitatea

lor. Operaţiunile pasive ale băncilor generează costuri cudobânzile bonificate.

B. Operaţiunile active ale băncilorSunt acele operaţiuni ale băncilor comerciale în care

acestea îşi investesc resursele în vederea obţinerii de profitşi a realizarii altor obiective. Acest gen de operaţiuni se

grupează astfel:- operaţiuni de creditare a agenţiloreconomici- operaţiuni de creditare a persoanelor fizice- operaţiuni de plasament.



33

Pentru a răspunde exigenţelor şi cerinţelor clienţilor, băncile comerciale şi-au diversificat posibilităţile şimodalităţile de creditare. Ele creditează agenţii economici,

acordându-le acestora o gamă variată de credite, răspunzândastfel nevoilor acestora de fonduri de investiţii sau de capitalcirculant. Băncile acordă agenţilor economici următoarelecategorii de credite:

a) credite pentru realizarea imobilizărilorcorporale (echipamente, utilaje etc.)

b) credite pentru cheltuielile de exploatare afirmelor.

a) Pentru dezvoltarea, amplificarea şi consolidareaactivităţii desfăşurate şi pentru constituirea activelorimobilizate, pentru realizarea investiţiilor în mijloace fixe,utilaje, echipamente, tehnologii etc., firmele apelează, deregulă, la piaţa de capital, emiţând obligaţiuni şi acţiuni. Înanumite situaţii însă se apelează şi la credite bancare oferite

de băncile comerciale. Aceste credite sunt oferite însă petermen scurt. În acest tip de credite, băncile comerciale suntmai puţin implicate decât băncile specializate (bănci deinvestiţii) care creditează pe termen mediu şi lung.

b) în vederea acoperirii deficitului de resursereclamat de acoperirea unor cheltuieli de exploatare aleactivităţii curente, agenţii economici apelează la credite pentru activitatea de exploatare, care sunt acordate de bănci

sub forma a două produse bancare:- creditarea creanţelor comerciale- creditele de trezorerie.

b1) Creditarea creanţelor, include ca operaţiunispecifice:

- operaţiunile cambiale



34

- împrumuturile pe gaj de acţiuni şi efecte publice

- operaţiunile de report.

Operaţiunile cambiale, ca formă de referinţă încreditarea creanţelor comerciale, se realizează prin scontareatitlurilor de credit comercial (cambii, bilete la ordin, etc.) şioperaţiuni de împrumut pe gaj de mărfuri şi efectecomerciale.

Scontarea reprezintă operaţiunea de cedare acambiei către bancă în schimbul unui credit (sumă de bani)egală cu diferenţa dintre valoarea nominală a cambiei şiscontul perceput de bancă ca dobândă, până la scadenţatitlului:

VA = VN - S.Deci, scontarea este o operaţiune de creditare pe care

o face banca agentului economic, prin acordarea unui creditîn schimbul unui efect de comerţ care nu a ajuns la scadenţă.Prin această operaţiune un credit comercial se transformă

într-un credit bancar. Operaţiunea de scontare este ooperaţiune cu risc pentru bănci, existând riscul ca debitoriisă nu achite la scadenţă efectele. Pentru a evita astfel deriscuri băncile efectuează alte operaţiuni cambiale: pensiunea şi împrumuturi pe gaj de mărfuri şi efectecomerciale.

Pensiunea este operaţiunea prin care banca preiacambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiţia

răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite.Operaţiunea se desfăşoară în relaţiile băncilor cu firmelemari şi îndeosebi între bănci.

Împrumutul pe gaj de mărfuri şi efecte comerciale seacordă atunci când banca îşi creează o imagine favorabilă privind solvabilitatea beneficiarului de cambii sau mărfurile



35

sunt garantate. Documentul care atestă prezenţa mărfurilorîn depozite este “recipisa Warant”. De regulă băncile acordăsolicitanţilor o sumă reprezentând 50-60% din valoarea

efectelor comerciale sau a mărfurilor. Împrumuturile pe gaj de efecte publice şi acţiuni

( operaţiuni de lombard) au pondere mare în ţările anglo-saxone, unde există o abundenţă de titluri de împrumut(bonuri de tezaur) şi unde acestea constituie o parteînsemnată a activelor întreprinderilor şi persoanelor. Atuncicând au nevoi temporare de fonduri, deţinătorii de titluri destat, le pun gaj la bănci şi obţin sumele necesare, renunţândîn schimb la o parte din venitul realizat, plătind dobândă la bancă pentru creditul primit. Şi în cazul acestor împrumuturicreditul acoperă numai o parte din valoarea titlurilor gajate, pentru a evita pierderile de curs.

Cu titluri ale pieţei de capital se efectueazăoperaţiuni de report, care constau în achiziţionarea de către bancă de titluri publice de la deţinătorii acestora, cu

obligaţia răscumpărării de vânzator la acelaşi curs, peste untermen scurt, de regulă 15 zile. b2) Creditele de trezorerie, sunt credite pe termen

scurt, de până la un an, şi se acordă agenţilor economici învederea acoperirii necesităţilor curente legate de ciclul deexploatare şi comercializare. În practica bancară, cel maiadesea creditele de trezorerie se întâlnesc sub două forme:

- avansul în contul curent

- creditul pe termen mijlociu mobilizabil.Avansul în contul curent reprezintă o formă

simplificată de creditare a activităţii curente, în sensul că băncile continuă să facă plăţi în numele titularului de cont şidupă ce acesta a epuizat disponibilităţile, în cadrul uneilimite numită linie de credit sau plafon de creditare.



36

Băncile româneşti acordă credite de trezorerie pentruurmătoarele destinaţii:

a) Credite pentru cheltuieli de

aprovizionare, producţie şi desfacere subformă de linii de credit.

b) Credite pentru scopuri şi destinaţii precise şi perioade limitate:- pentru procurări de materii prime,

materiale şi produse finite a căroraprovizionare, producţie, transport şidesfacere este sezonieră

- acoperirea unor nevoi temporare defonduri, pe perioade limitate, privindaprovizionarea unor anumite materii,materiale şi mărfuri.

c) Credite pentru export şi producţia deexport.

d) Credite pentru descoperire de cont pe

perioade de până la 30 zile.e) Credite pentru cecuri în curs dedecontare.

Aceste credite sunt, de regulă, pe termen de până la un an dezile, deci pe termen scurt. Astfel de credite acordate pe o perioadă mai mare de credit se înscriu în categoria creditului pe termen mijlociu mobilizabil.

Operaţiunile de creditare a persoanelor fizice

constituie o altă categorie de operaţiuni active ale băncilorcomerciale. Aceste operaţiuni se fac la solicitarea clienţilorşi finanţează nevoile acestora pentru acoperirea unorcheltuieli generate de:

- cumpărări de locuinţe



37

- cumpărări de bunuri de folosinţăîndelungată

- necesităţi curente.

Creditele pentru persoanele fizice se acordă pe perioade dela o lună la unul sau mai mulţi ani, cu încheierea unorconvenţii şi respectarea condiţiilor de creditare stabilite defiecare bancă în parte.

Operaţiunile de plasament reprezintă un grup specialde operaţiuni ale băncilor comerciale. Ele privesc operaţiunide achiziţii de efecte publice şi acţiuni cu scopul de a obţine profit, fie din dobânzi şi dividende, fie din diferenţele decurs.

Pe lângă operaţiunile de plasament, băncilecomerciale mai efectuează ca operaţiuni active şi operaţiunide comision şi operaţiuni de mandat, precum şi operaţiunicomerciale atunci când fac tranzacţii cu bunurile care auservit drept gaj şi ipoteci pentru creditele nerambursate lascadenţă.

Operaţiunile active ale băncilor comerciale suntaducătoare de venituri atunci când sunt corect efectuate şigestionate. Managementul acestor operaţiuni estedeterminant pentru consolidarea financiară a societăţilor bancare. În plus de aceste operaţiuni băncile comerciale mai prestează o gamă largă de servicii bancare cumsunt;deschideri de conturi, efectuarea de plăţi şi încasări,tranzacţii valutare, servicii turistice, cash management,

administrare de portofolii, sevicii de custodie pentrufonduri de investiţii, servicii de asigurări, garanţii bancare,consultanţă şi asistenţă financiară, electronic banking,servicii de depozit etc.



38

IV. Băncile şi instituţiile de credit specializateRelaţiile de mobilizare a resurselor de creditare şi

redistribuire a creditelor în economie sunt realizate alături

de băncile comerciale şi de către o serie de bănci şi instituţiide credit specializate. În operaţiile de mobilizare aresurselor de creditare şi plasamentul acestora, băncile şiinstituţiile de credit specializate acţionează în două direcţii:

- unele sunt specializate în mobilizareadisponibilităţilor din economie, ca sursă importantăde capitaluri băneşti;- altele s-au specializat în distribuirea creditelor înramuri şi sectoare în care s-au specializat, urmărindcreşterea câştigurilor din operaţiunile deintermediere şi valorificare a capitalurilor.În funcţie de direcţia în care s-au specializat, de

operaţiunile pe care le fac, de modalităţile de operare pe piaţă şi scopurile urmărite, băncile şi instituţiile de creditspecializate se structurează în următoarele categorii:

case de economii şi împrumuturi; bănci mutuale de economii; uniuni de credit; bănci ipotecare; bănci agricole; bănci de comerţ exterior; băncile de investiţii; societăţi de asigurări; companii financiare; fondurile de pensii; fondurile mutuale; fondurile cu capital de risc (Venture Capital).Casele de economii şi împrumuturi sunt instituţii

financiare depozitare specializate în principal pe atragerea



39

economiilor şi acordarea de credite ipotecare. Totodată eleoferă servicii financiare constând în consultanţă în domeniulipotecar. Ca formă de organizare, multe din aceste instituţii

sunt companii mutuale, dar apar şi în forma unor societăţi peacţiuni.

Băncile mutuale de economii sunt de dimensiuni maimici, organizate sub forma unei simple asocieri de fonduri(companii mutuale). Ele atrag economiile de pe piaţă şi îşi plasează resursele în credite ipotecare şi instrumente cu riscredus (titluri de stat, obligaţiuni de stat, obligaţiunimunicipale).În prezent, în practica financiară internaţionalănu se mai face distincţie între acest tip de instituţii deintermediere şi casele de economii şi împrumuturi.

Uniunile de credit sunt companii mutualespecializate pe acordarea de credite de consum. Din punctde vedere al fondurilor mobilizate şi al tranzacţiilor derulate,uniunile de credit sunt cele mai mici dintre instituţiiledepozitare, având totuşi un grad rapid de dezvoltare în

ultimii ani. Participanţii la aceste instituţii sunt de regulămembrii aceleaşi organizaţii, (membrii cooperatori), şi dinacest punct de vedere operaţiunile financiare derulate prinuniunile de credit sunt considerate ca având un riscscăzut.Aceste uniuni atrag fonduri pe termen lung şi le plaseazaă în diverse instrumente de investire şi în depoziteinterbancare iar serviciile şi instrumentele oferite au ungrad de diversificare redus servind de regulă intersele

membrilor.În România astfel de uniuni sunt Casele centraleale cooperativelor de credit.

Băncile ipotecare sunt instituţii specializate care-şimobilizează resursele prin emiterea unor hârtii de valoarespecifice, numite înscrisuri financiare. Aceste înscrisuri suntgarantate cu valori imobiliare ipotecate. Băncile ipotecare



40

sunt de tip urban dacă garanţia o constituie clădirile, sau detip rural, atunci când pământul este cel care constituiegaranţia. Băncile de tip rural acordă de regulă credite de

consumaţie proprietarilor funciari. Băncile agricole sunt instituţii specializate în

finanţarea şi creditarea fermierilor, agricultorilor, pentruefectuarea unor cheltuieli cu inventarul agricol, amenajareaterenurilor, culturile agricole, cumpărarea de animale,îngrăşăminte etc. Creditele acordate de aceste bănci au un profund caracter productiv. Băncile agricole ocupă unimportant segment de piaţă în ţările dezvoltate, creditulagricol cunoscând ritmuri de creştere foarte mari. Acest tipde bănci lipseşte, din păcate, în România fapt ce explică o parte din declinul activităţii agricole şi al proprietăţiifunciare.

Băncile de comerţ exterior s-au specializat înactivitatea bancară încă din prima jumătate a secoluluinostru, ca urmare a expansiunii activităţii de export şi a

implicării din ce în ce mai mult a statului în activitatea bancară. Ele finanţează şi creditează activităţile de comerţinternaţional constând în:

procurarea resurselor specifice, prin rescontarea portofoliului de titluri de credit prin băncile deemisiune şi alte instituţii de credit ;

atragerea resurselor bugetare prin emisiunea deobligaţiuni pe pieţele interne şi externe ;

acordarea de credite prin intermediul acceptării,scontului, acreditivului şi scrisorii de garanţiesau acordarea de credite direct cumpărătorilor ;

efectuarea de servicii bancare decurgând dinschimburile internaţionale, în special sub forma



41

plăţilor şi încasărilor în contul întreprinderilordin străinătate ;

participarea la crearea de societăţi comerciale,

bancare şi financiare privind comerţul exterior; facilitarea unor operaţiuni valutare, de garantare

şi asigurare a creditelor comerciale, de mandat şicomision care au ca obiectiv dezvoltareaactivităţii de comerţ exterior şi amplificareaexportului.

Activitatea băncilor de comerţ exterior, în toateţările, este orientată în sensul concentrării activităţii altor bănci, spre a promova, împreună cu ele, expansiuneacomerţului exterior şi nu spre a fi un concurent al acestora.

Principalele credite acordate de băncile comercialesunt:

a) creditul furnizor – acordat furnizorului pentru caacesta să-şi poată vinde marfa pe creditcomercial importatorului. Acest credit se acordă

pe o perioadă medie (2-5 ani) sau lungă (5-10ani) ; b) creditul de prefinanţare – acordat pentru

acoperirea cheltuielilor de fabricaţie şi pregătirea exportului ;

c) creditul cumpărător – acordat beneficiaruluiexportului (importatorului) pe un termen lung, pentru cumpărare de utilaje, echipamente

complexe şi de valori mari. Băncile de investiţii sunt instituţii specializate de

credit care îşi mobilizează resursele prin emisiunea titlurilorde valori mobiliare proprii (acţiuni, obligaţiuni), investind însectoare productive ca: industrie, construcţii, transporturi.Rolul lor este acela de a atrage capitalurile rentierilor şi



42

economiile populaţiei cu scopul efectuării de plasamente petermen mediu şi lung în sfera investiţiilor spre a obţine profit. Ele oferă servicii financiare diverse printre care mai

importatnte sunt : emiterea de titluri financiare (hârtii comerciale-

comercial paper, obligaţiuni-bonduri) pe pieţelelocale sau internaţionale ;

intermedierea cumpărărilor/ vânzărilor de titlurifinanciare ;

acordarea de consultanţă financiară investitorilorcu privire la oportunităţile de plasament sau lagestionarea portofoliului financiar propriu ;

garantarea emisiunii de titluri financiare ; monitorizarea pieţelor.

Spre deosebire de SUA, în Europa activitatea de investiţiieste asimilată de băncile comerciale, o parte din activitateaacestora constând în emisiunea/plasarea de instrumente cuvenit fix emise de companii private.Aceste bănci ocupă în

prezent un loc foarte important în intermedierea fluxurilorfinanciare interneţionale . Printre cele mai cunoscute băncide investiţii sunt ; Merril Lynch, Credit Suisse, First Boston,Goldman Sachs, Solomon Brothers, Lazard Freres, MorganStraley, etc.

Societăţile de asigurări sunt instituţii nebancare,care atrag imense capitaluri băneşti, prin încasarea şigestionarea primelor de asigurare prin intermediul poliţelor

de asigurare. Fondurile acumulate astfel sunt plasate apoi prin acordare de împrumuturi şi alte aranjamente. Numărulşi activităţile acestor instituţii este în continuă creştere şidiversificare. Ele oferă o gamă largă de servicii financiare,de la monitorizare până la consultanţă finaciară specializată.Societăţile de asigurări au un rol activ pe pieţele de capital,



43

plasând banii colectaţi prin poliţe în diferite titluri aleacestei pieţe, în vederea obţinerii unui randament superior.

Companiile financiare sunt instituţii de credit care

desfăşoară activităţi specifice stabilite prin lege sauconvenţie. Principalele operaţiuni pe care le efectueazăsocietăţile financiare sunt: leasing-ul, factoringul, acordareaşi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung,creditarea mărfurilor cu plata în rate, garantarea locuinţelor pe bază de ipotecă, gestiunea mijloacelor de plată.Comapniile financiare au apărut ca filiale ale marilorcompanii comerciale (General Electric Capital, GeneralMotors Acceptance Company, etc.) sau ca instituţiiindependente ( compania Heller, Fuji Bank) şi suntspecializate în susţinerea financiară a dezvoltării uneiafaceri (inclusiv în finanţarea exporturilor sau investiţiilordirecte în străinătate) dar şi în finanţarea cumpărării delocuinţe, autoturisme sau alte bunuri de consum. În practicafinanciară internaţională s-au constituit trei mari tipuri de

astfel de companii de finanţare: companii de finanţare a vânzărilor - specializate

în finanţarea utilizatorilor de produse (domeniulauto, utilaje );

companii de finanţare a persoanelor fizice -specializate în finanţarea acestora pentruachiziţionarea de bunuri de larg consum sau decumpărare de locuinţe;

companii de finanţare a afacerilor - implicate înfinanţarea companiilor prin acordarea de creditecomerciale sau operaţiuni de leasing / factoring.

Aceste companii de finanţare se refinanţează cu precădere prin emisiuni de hârtii comerciale (comercial papers) petermen scurt



44

Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ceacumulează pasive pe

termen lung şi foarte lung. Sumele atrase din primele plătite

de participanţii la aceste fonduri sunt reinvestite pe pieţelefinanciare, urmărindu-se o acumulare reală de capital petermen lung. Aceste forme de intermediere s-au dezvoltat cao alternativă la instituţiile depozitare (băncile comerciale)care evită creditarea pe termen lung şi foarte lung şiconstituie una din cele mai importante surse de fonduri pe piaţă.

Fondurile mutuale sunt organizate sub forma uneiasocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companiespecializată. După modalitatea de accesare a lor, se întâlnescdouă tipuri de fonduri; fonduri deschise accesibile oricăruiinvestitor şi fonduri închise accesibile numai membrilorfondatori. Aceste fonduri reprezintă de asemenea oimportantă sursă de resurse financiare pe care le mobilizeazăşi le redistribuie.

Fondurile cu capital de risc - Venture Capital mobilizează resurse şi finanţează companii sau proiecte dindomenii cu cu risc ridicat dar cu mare potenţial de creştere,oferind o gamă diversificată de tehnici de finanţare (acţiuni, obigaţiuni, credite) de multe ori această tehnică definanţare este preferată creditării bancare din cauza risculuimare, care este evitat de bănci.



45



46

NOTE DE CURS ASIST. UNIV. DR. RENATE TĂNASE

CAPITOLUL II. PRODUSELE ŞI SERVICIILEBANCARE

2.1. Semnificaţia produselor şi serviciilor bancare,2.1.1. Diferenţa între produs şi serviciu bancar

2.1.2. Caracteristicile produselor şi serviciilorbancare2.2. Inovarea şi abandonarea produselor şi serviciilorbancare2.3. Cererea şi oferta de produse şi servicii bancare

2.3.1. Cererea de produse şi servicii bancare2.3.2. Oferta de produse şi servicii bancare

2.3.3. Oferta de produse şi servicii bancare înRomânia

În general, când ne gândim la produse şi servicii, deoricare natură ar fi acestea, ne gândim la piaţa pe careacestea sunt „comercializate”. Existenţa produselor şiserviciilor sunt condiţionate de existenţa unei cererideterminată de o anumită nevoie şi existenţa unei oferte carăspuns la satisfacerea nevoii manifestate. Transpunândaceste aspecte în domeniul financiar – bancar, pentru aevidenţia semnificaţia şi conţinutul produselor şi serviciilor



47

bancare este necesar a evidenţia specificul şi particularităţilecererii şi a ofertei de produse şi servicii bancare.

Piaţa produselor şi serviciilor bancare reprezintăansamblul instituţiilor instituţiilor de credit care activează încadrul unui sistem bancar privit la nivel naţional, regionalsau internaţional. Cererea de produse şi servicii bancare semanifestă prin dorinţa diferiţilor participanţi la piaţă(persoane fizice sau juridice) de aşi satisface diverse nevoimonetare.

2.1. Semnificaţia produselor şi serviciilor bancare

Produsele bancare sunt definite în sens largreprezintă oferta pe care o face banca clienţilor săi fără a fi necesar să se facă referire la noţiunea de capitaluri puseîn joc (de exemplu, un credit pe termen mijlociu pentru

export sau încasarea unui cec, reprezintă produsebancare).5

Produsele bancare sunt, de fapt servicii bancare6 :

• Servicii pure: obţinute exclusiv prin munca personalului bancar (consultaţii, inginerie financiară,etc).

5 DEDU, VASILE – Gestiune şi audit bancar, Ediţia a II – a, EdituraEconomică, Bucureşti, 2008, p.286.6 BASNO, CEZAR şi DARDAC, NICOLAE – Management bancar,Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.75.



48

• Servicii mixte: ce îmbină munca personalului şiutilizarea bunurilor de echipament (transfer defonduri, consultarea operaţiunilor de cont, etc).

• Servicii ce au ca suport capitalul. Reprezintă aceleoperaţiuni care sunt reflectate în bilanţul contabil alinstituţiilor de credit. Aici evidenţiem serviciile bancare în forma lor tradiţională, de o partedepozitele bancare, iar de altă parte creditele bancare.

2.1.1. Diferenţa între produs şi serviciu bancarDin multitudinea de abordări teoretice ale

conceptelor de produse şi serviciu bancar coroborate cu practicile instituţiilor de credit, încercarea de a diferenţia un produs de un serviciu bancar este destul de dificilă.

Unii autori de specialitate consideră că serviciile se

însumează produselor, adică produsul bancar reprezintăansamblul de servicii (prestate în anumite reguli şi condiţiistabile) pe care un client le poate obţine şi folosi în oricemoment. De asemenea se consideră că un întreg portofoliude servicii poate crea un produs (combinarea unor serviciide investiţii, credite, economii).

Din perspectiva marketingului bancar noţiunile de produs şi serviciu bancar sunt termeni interschimbabili, elese suprapun iar diferenţierea acestora se realizează prinanaliza unor elemente caracteristice precum intangibilitate,inseparabilitate, perisabilitate, şi varietate.



49

După alţi autori, se poate realiza diferenţierea întrenoţiunea de produs şi cea de serviciu bancar. În acest sens,produsul bancar este destinat clientului, fiind definit înraport de acesta şi furnizat de instituţia de credit cainstrument pentru satisfacerea cerinţelor consumative aleacestuia şi prin efectuarea unor operaţiuni bancare şinebancare. Serviciul bancar reprezintă componenteleînsoţitoare ale produselor generate de operaţiunile pe care banca le realizează în contul clientului. De asemenea

serviciile bancare sunt considerate şi acele operaţiuninefurnizoare de produse bancare, destinate satisfacerii unorcerinţe neutre sau complementare produselor bancare,situaţia patrimonială a instituţiei de credit nefiind, în modobligatoriu, afectată imediat de oferta serviciilor.7

2.1.2. Caracteristicile produselor şi serviciilor

bancare• Sunt propuse în mod direct clienţilor

(inseparabilitatea) . Transferul produsului bancarse realizează direct datorită relaţiei instituţie decredit – client neintercalându-se niciunintermediar în procesul de distribuţie. În vederea

utilizării produselor bancare este necesară participarea directă a clientului la finalizareaacelui produs. De exemplu pentru a achiziţionaun credit bancar, este nevoie ca angajatul bancar

7 CĂPRARU, BOGDAN – Retail banking, Editura C.H.Beck, Bucureşti,2009, p.31.



50

să aducă la cunoştinţa clientului în mod directmodul de stabilire a ratei dobânzii, termenelor,facilităţilor, comisioanelor etc. Întotdeaunasolicitarea şi obţinerea unui produs bancar presupune contactul direct al clientului cu banca,indiferent dacă acest contact este realizat laghişeul bancar, sau prin internet banking. Deci produsele şi serviciile bancare nu pot fi stocate pentru a putea fi oferite în viitor.

• Sunt produse imateriale care se apropie mai multde prestările de servicii (intangibilitatea).Produsele bancare nu sunt supuse uzurii fizice şimateriale. Anumite produse sunt la fel de vechişi au o durată de viaţă ca însăşi instituţia decredit.

• Perisabilitatea. Datorită intangibilităţii lor,

produsele şi serviciile bancare nu por fi„depozitate” de aceea ele trebuiesc furnizate lacerere prin intermediul celui mai scurt canal dedistribuţie astfel încât la momentul solicitării lui produsul sau serviciul bancar solicitat să fieoferit imediat.

• Un alt aspect importante este că ele nu sunt protejate prin brevete şi fiecare nou-serviciucreat de bancă poate fi imediat reluat de cătrealte bănci.

• Sunt diferenţiate şi individualizate. Produsele bancare se diferenţiază printr-o varietate de



51

elemente, cum sunt denumirea, destinaţia,caracterul utilizatorului, rentabilitatea.

• Sunt condiţionate de reglementări emise deautorităţile în domeniu. Unele caracteristici ale produselor şi serviciilor bancare sunt generatede incidenţa reglementărilor bancare şi de cele juridice. Dacă nu există bază legală, produsele şiserviciile bancare nu pot fi promovate.

De asemenea, putem vorbi şi de caracteristici specifice produselor bancare cum sunt8:

• Confidenţialitatea – reflectă responsabilitatea băncilor de a păstra secretul operaţiunilor bancare, protecţia şi integritatea fondurilordepuse de clienţi, controlul strict al accesului lafonduri numai de către persoanele autorizate de

client, iar în unele cazuri, numai de anumiţilucrători bancari.

• Profesionalismul – presupune ca operaţiunile bancare să fie realizate cu profesionalism, să fieoperaţiuni de înaltă calitate, efectuate rapid, fărăgreşeli sau pierderi financiare, administrarea

fondurilor potrivit unor standarde cunoscute şirecunoscute, asigurarea de consultanţă financiarăîn adoptarea unor decizii specifice de către client.

8 NEGRUŞ, MARIANA – Produse şi servicii bancare. Marketing bancar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Unuiversitatea SpiruHaret, Bucureşti, 2008, p.491



52

asigurarea unor game de serviciicorespunzătoare, etc.

• Caracteristicile relaţiei bancă – client. În aceastărelaţie, clientul este transpus în două ipostaze:

o De producător şi consumator de servicii bancare.

o De ofertant şi cliento De beneficiar şi furnizor de informaţii.

În funcţie de specificul relaţiei client – instituţie

de credit, după anul 1980, poziţia clientului înraport cu banca a devenit tot mai puternică caurmare a manifestării unor factori precum:creşterea numărului de instituţii financiar – bancare care oferă produse similare (clienţii numai aleg doar produsul bancar, ei ales şi instituţiade la care il pot obţine), clientela devine mai

informată, îşi cunoaşte şi îşi protejează drepturileîn raport cu instituţiile bancare şi este mult mai puţin tolerantă faţă de calitatea slabă a unorservicii bancare, relaţiile de fidelitate bancă –client au fost înlocuite tot mai mult cu relaţiieficient contractuale în sensul că pentru a

beneficia de avantajele oferite de anumite bănci(avantajele unor produse mai rentabile din punctde vedere al ratei dobânzii, comisioane, condiţiide acces la respectivele produse, factori psihologici, părerea altor clienţi, etc.) clienţii



53

deţin simultan conturi la mai multe instituţii decredit.

2.2. Inovarea şi abandonarea produselor şiserviciilor bancare

Dezvoltarea de noi produse şi servicii bancarereprezintă un obiectiv central al managementului şimarketingului bancar în contextul intensificării concurenţeişi a luptei tot mai puternice pentru dezvoltarea şi

consolidarea cotei de piaţă a instituţiilor de credit. În acestsens, unele instituţii de credit au adoptat strategia dedezvoltare sub forma unui „ supermarket financiar”9 care săcuprindă o gamă largă de produse şi servicii bancarecapabile să satisfacă diverse şi multiple nevoi ale clienţilor,deminuând sau eliminând altfel nevoia orientării clienţilorspre alte instituţii de credit.

Introducerea permanentă de noi produse şi servicii bancare vizează:

• Satisfacerea unor cerinţe ale clienţilor, în condiţii deoperativitate, cost şi calitate superioare faţă de celeale concurenţei;

• Asigurarea unei game de produse şi servicii

compatibile cu cele prestate de alte instituţii bancarenaţionale şi internaţionale;

• Promovarea de către instituţia de credit în cauză aunor soluţii în vederea oferiri unor produse şi

9 SPULBĂR, CRISTI – Management bancar, Ediţia a II - a, EdituraSITECH, Craiova, 2008, p. 182.



54

servicii specializate, demne de încredere şi care seadresează anumitor categorii de clienţi (de exemplucredite pentru medici, avocaţi, cadre didactice, etc.)

• Combinarea, completarea, abandonarea sauadoptarea unor elemente ale produselor sauserviciilor de bază (standard), care să facă posibilă oîmbunătăţire a perioadei de timp oferite.

În decursul timpului, odată cu dezvoltarea sistemelor bancare, a activităţilor instituţiilor financiar – bancare, gama

de produse şi servicii bancare oferite clienţilor s-a extins şis-a diversificat permanent atât cantitativ (se oferă tot maimulte produse şi servicii ) cât şi calitativ (se oferă produsediversificate, orientate către diferite categorii de clienţi – persoane fizice, persoane juridice, pesoane aparţinânddiferitelor categorii sociale sau profesiuni -, sau grupate în pachete de produse şi servicii bancare). Practic, a avut loc o

evoluţie de la produse standardizate, tradiţionale (creditele şidepozitele) la produse „cosmetizate” cu diverse serviciiconexe.

Din analiza practicii băncilor, se poate observa ofertade produse şi servicii bancare, privită la modul general,diferă prin mici variaţii sau nuanţări ale unor elemente

specifice de genul: durata creditelor şi destinaţia acestora,modalitatea de garantare, dobânzi, servicii suplimentare,diverse facilităţi (perioada de graţie, plafoane de lucru, etc.).Din aceste considerente, în procesul inovării produselor şiserviciilor bancare, accentul trebuie pus pe „strategia



55

calităţii”10 prin care se pot obţine diferenţieri considerabileîn cadrul produselor şi serviciilor bancare, prin sporireacalităţii acestora.

În sens tehnic, inovarea produselor şi serviciilor bancare presupune stabilirea unor parametrii sau a unormodificări faţă de cei anteriori. Principalii parametrii luaţi înconsiderare vizează volumul angajării, cost şi randament,condiţii de securitate (codificarea şi siguranţa informaţiilor –secretul bancar) precum şi problemele de fiscalitate şi

disponibilităţi. De cele mai multe ori, principalii factori pecare se bazează inovarea sunt modificarea reglementărilor şia regimului fiscal adoptat. Unele produse bancare pentrucontracararea unor dispoziţii legale, de obiceidezavantajoase clientelei11. De exemplu, În România, odatăcu lansarea programului PRIMA CASĂ, unele instituţii decredit concurente care nu s-au înscris în program pentru

promovarea unor astfel de produse bancare au recurs lalansarea unor produse bancare cu caracteristici similare,venind astfel în întâmpinarea clienţilor cu o altă alternativăla iniţiativa autorităţilor române. De asemenea trebuiesc

10 SPULBĂR, CRISTI – Management bancar, Ediţia a II – a, Editura

SITECH, Craiova, 2008, p. 183.11 De exemplu, limitarea de către stat a regimului de dobândă, în cazuldepozitelor la vedere a determinat băncile din SUA să introducă conturi

paralele (ATS – Automatic Transfer of Savings), a conturilor NOW şiSUPERNOW, sau a acţiunilor SICAV (Societăţi cu Capital Variabil) înFranţa (1981), pentru o fructufucare mai bună a disponibilităţilor.(BASNO, DARDAC, 2002)



56

menţionate iniţiativele de inovare bancară generate de progresele tehnologice în domeniu. Este relevantă evoluţiade la produsele şi serviciile bancare tradiţionale oferite în„incinta” băncii la produsele accesate „în afara” băncii(cardurile activate prin ATM-uri, serviciile de schimbvalutar oferite prin ASV –uri, operaţiunile de plăţi şi transferde fonduri oferite prin internet banking, etc.).

Abandonarea produselor şi serviciilor bancare se

realizează de obicei tot în urma unor modificări legislative, atranspunerii directivelor europene în legislaţiile naţionale alestatelor membre, sau a prevederilor internaţionale înmaterie. O altă cauză a abandonării produselor şi serviciilor bancare o constituie scăderea rentabilităţii acelui produs din punct de vedere al băncii. În esenţă, inovarea unor produseşi servicii bancare conduce la abandonarea altora.

2.3. Cererea şi oferta de produse şi serviciibancare

2.3.1. Cererea de produse şi servicii bancareSolicitarea de produse şi servicii bancare vine din

partea clienţilor care doresc satisfacerea unor nevoi ceimplică aspectul monetar, respectiv banii. În funcţie destatutul pe care îl deţine clientela instituţiilor de creditclasifică în: persoane fizice şi persoane juridice.



57

Pornind de la particularităţile unei pieţe, cererea de produse şi servicii bancare se caracterizează prinurmătoarele aspecte:

• Eterogenitate. Clienţii care solicită produsele şiserviciile bancare prezintă diferenţieri de la o persoană la alta. Aceştia pot fi studenţi, simplisalariaţi în domeniul public sau privat, sau pot fireprezentanţi ai întreprinderilor mici şi mijlociiori ai unor mari corporaţii naţionale sau

internaţionale. Nevoile acestor tipuri de clienţisunt foarte variate, iar în promovarea tipurilor de produse şi servicii bancare trebuie să se ţinăseama de ele.

• Atomicitatea cererii. Clientela băncii estenumeroasă şi dispersată, mai ales dacă ne gândimla numărul de clienţi persoane fizice sau la

micile afaceri, ale unei instituţii de credit. Înacest context, aceşti clienţi au o posibilitatelimitată de a negocia cu banca respectivă asupraelementelor definitorii ale produselor şiserviciilor bancare oferite, cu excepţia marilorcorporaţii care au, de obicei, acest privilegiu.

• Stabilitatea cererii. În acest context, ne referim lastabilitatea relaţiei produs – client şi totodată şi larelaţia client – instituţie de credit. În mediul bancar actual, vorbim tot mai des despre„pachete” de produse şi servicii bancare, însensul că solicitarea unui anumit produs bancar



58

poate antrena cererea unui alt produs. Deexemplu, solicitarea unui credit de nevoi personale implică deschiderea unui cont curent,oferirea unui anumit card de debit, încheiereaunei asigurări de viaţă, etc. Achiziţionarea unui produs bancar la o instituţie bancară, la unmoment dat, poate genera achiziţionarea unoralte produse bancare oferite de aceeaşi instituţieîn acelaşi moment sau la o dată ulterioară, de

cele mai multe ori din considerente de timp. Deexemplu, un client care solicită un constituireaunui depozit, din considerente de eficientizare atimpului sau pur şi simplu din comoditate poatesolicita deschierea şi a unui cont la vedere sau aunui serviciu de internet banking la aceeaşi bancă. Odată ce clientul a devenit împrumutător

sau împrumutat, el este legat de bancă pe toatădurata rambursării creditului sau a depozitului(din parte instituţiei de credit). De asemeneatrebuie menţionat faptul că un client îşi alegeinstituţia de credit cu care lucrează din motive bine întemeiate. Un aspect important îl

reprezintă, aproprierea instituţiei de credit dedomiciliul clientului sau al locului de muncă,categoria socială din care face parte clientul, prestigiul băncii, etc.

• Iraţionalitatea cererii. De cele mai multe ori,comportamentul clientelei vis a vis de produsele



59

şi serviciile bancare este iraţional. Anchetele demotivaţii ale comportamentelor clienţilor au scosîn evidenţă, un anumit decalaj între analizaraţională a nevoilor şi motivaţiile şiiraţionalitatea comportamentelor monetare şifinanciare ale acestor clienţi.

2.3.2. Oferta de produse şi servicii bancareÎn cadrul sistemului bancar, produsele şi serviciile

bancare sunt oferite de toate instituţiile de credit careactivează în cadrul naţional, regional sau internaţional.Acestea, aşa cum am arătat mai sus, sunt diferenţiate subincidenţa mai multor factori.

Ansamblul produselor şi serviciilor bancare oferiteeste rezultată de operaţiunile desfăşurate de instituţiile decredit, respectiv:

Operaţiuni active, Operaţiuni pasive, Operaţiuni de comerciale şi de comision.

B. Operaţiunile pasive ale băncilor comercialeconstau în:♦ formarea capitalului propriu;

♦ atragerea depozitelor;♦ rescontul sau refinanţarea.

B. Operaţiunile active ale băncilorSunt acele operaţiuni ale băncilor comerciale în care

acestea îşi investesc resursele în vederea obţinerii de profit



60

şi a realizării altor obiective. Acest gen de operaţiuni segrupează astfel:

- operaţiuni de creditare a agenţilor

economici- operaţiuni de creditare a persoanelor fizice- operaţiuni de plasament.

Tipologia produselor şi serviciilor bancare se poateevidenţia în funcţie de mai multe criterii:

1. după calitatea clientului:a. produse şi servicii bancare pentru

persoane fizice; b. produse şi servicii bancare pentru

persoane juridice;2. după sensul de mişcare al fluxului monetar:

a. produse şi servicii bancare deeconomisire;

b. produse şi servicii bancare de

creditare;c. produse şi servicii bancare de transferşi plăţi;

2.3.3. Oferta de produse şi servicii bancare înRomânia

Piaţa bancară în România este o piaţă în dezvoltare,în care activează instituţii de credit universale de tipul băncilor comerciale şi instituţii de credit specializate detipul băncilor de economisire şi creditare în domeniullocativ şi organizaţii cooperative de credit.



61

La nivelul finele anului 2008, în România funcţionau43 de instituţii de credit (tabelul nr.1.), din care doar 4dintre ele erau instituţii de credit specializate (BCR Banca pentru locuinţe, HVB Banca pentru locuinţe şi RaiffeisenBank Banca pentru locuinţe şi CREDITCOOP). Celelalteinstituţii de credit sunt clasificate ca bănci comerciale cucaracter universal care oferă toate tipurile de produse şiservicii bancare în relaţia cu clienţii persoane fizice şi persoane juridice. Trebuie menţionat totuşi că şi in cadrul

acestora se evidenţiază un anumit grad de specializare, saumai bine zis sectorizare prin oferta unor produse şi servicii bancare unor anumite categorii de clienţi (de exempluPorche Bank – bancă specializată în credite auto, sau băncicare oferă produse bancare pentru medici, avocaţi, cadredidactice, etc).

Produsele şi serviciile bancare oferite de instituţiile bancare din România sunt promovate în principal în bazareglementărilor bancare în vigoare, respectiv12:

• Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6decembrie 2006 privind instituţiile de credit şiadecvarea capitalului

• Legea nr.227 din 4 iulie 2007 pentru aprobarea,

completarea şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă aGuvernului nr.99 din 6 decembrie 2006• Ordonanţa de urgenta nr. 25 din 18 martie 2009

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei deurgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile

12 www.bnro.ro – Legislaţie, martie 2010



62

de credit şi adecvarea capitalului (Monitorul Oficial,Partea I nr. 179 din 23 martie 2009)

• Legea nr. 270 privind aprobarea Ordonanţei de

urgenta a Guvernului nr. 25/2009 pentru modificareasi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernuluinr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvareacapitalului

• Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.98 din 6decembrie 2006 privind supravegherea suplimentarăa instituţiilor financiare dintr-un conglomeratfinanciar

• Norme de implementare• Ordonanţa Guvernului nr.10/2004 privind procedura

reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilorde credit, cu modificările ulterioare

• Legea nr. 83 din 21 mai 1997 pentru privatizareasocietăţilor comerciale la care statul este acţionar, cumodificările ulterioare

Instituţiile de credit de tip bănci pot desfăşuraurmătoarele activităţi13:

atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile; acordare de credite, incluzând printre altele: credite

de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fărăregres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv

forfetare; leasing financiar; operaţiuni de plăţi;

13 www.bnro.ro, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului



63

emitere şi administrare de mijloace de plată, cum arfi: cărţi de credit, cecuri de călătorie şi alteasemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;

emitere de garanţii şi asumare de angajamente; tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul

clienţilor, în condiţiile legii, cu:o instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi:

cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate dedepozit;

o valută;o contracte futures şi options financiare;o instrumente având la bază cursul de schimb

şi rata dobânzii;o valori mobiliare şi alte instrumente financiare

transferabile; participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte

instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea

de servicii legate de astfel de emisiuni; servicii de consultanţă cu privire la structura

capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legatede afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şiachiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

administrare de portofolii şi consultanţă legată deaceasta;

custodie şi administrare de instrumente financiare; intermediere pe piaţa interbancară; prestare de servicii privind furnizarea de date şi

referinţe în domeniul creditării; închiriere de casete de siguranţă; operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte

confecţionate din acestea;



64

dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi; orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care

acestea se circumscriu domeniului financiar, cu

respectarea prevederilor legale speciale carereglementează respectivele activităţi, dacă este cazul.

Instituţiile de credit de tip bănci de economisire şicreditare în domeniul locativ pot desfăşura următoareleactivităţi14: economisire şi creditare în sistem colectiv pentru

domeniul locativ; finanţarea anticipată şi finanţarea intermediară, pe

baza contractelor de economisire-creditare; acordarea de credite pentru activităţi în domeniul

locativ, în condiţiile prevăzute la alin. (2); administrarea de portofolii de credite şi

intermedierea de credite pe contul terţilor, dacăaceste credite sunt destinate finanţării unor activităţiîn domeniul locativ;

emiterea, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2), degaranţii pentru acele tipuri de credite obţinute de o persoană, pe care băncile de economii pentrudomeniul locativ le pot acorda;

efectuarea de plasamente în active cu grad de risc decredit scăzut, potrivit reglementărilor Băncii

Naţionale a României; acordarea de credite societăţilor comerciale la care

băncile de economii pentru domeniul locativ deţin participaţii, în condiţiile art. 307;

14www.bnro.ro, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.



65

emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi decredit;

operaţiuni de plăţi;

consultanţă financiar-bancară; operaţiuni de mandat cu specific financiar-bancar; alte activităţi, potrivit dispoziţiilor art. 18, în măsura

în care acestea susţin realizarea obiectului deactivitate.

Instituţiile de credit de tip organizaţii cooperatiste

de credit ( persoane juridice române, sunt asociaţiiautonome, apolitice şi neguvernamentale, care desfăşoarăactivităţi specifice instituţiilor de credit, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în scopul într-ajutorării membrilor acestora.) pot desfăşura următoareleactivităţi15: Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau

alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum şi de la persoane fizice, juridice ori alteentităţi, care domiciliază, au reşedinţa sau locul demuncă, respectiv au sediul social şi desfăşoarăactivitate, în raza teritorială de operare a cooperativeide credit.

Cooperativele de credit pot să acorde credite:o membrilor acestora, cu prioritate;o persoanelor fizice, persoanelor juridice ori

altor entităţi fără personalitate juridică, cedomiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă,respectiv au sediul social şi desfăşoară

15www.bnro.ro, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.



66

activitate, în raza teritorială de operare acooperativei de credit, la un nivel care să nu poate depăşi 25% din activele cooperativei de

credit. Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în

numele şi pe contul statului, din surse puse ladispoziţie, destinate persoanelor prevăzute mai sus şi/ sau destinate finanţărilor unor proiecte dedezvoltare / reabilitare a activităţilor economice şisociale din raza teritorială de operare a cooperativeide credit.



67



68

NOTE DE CURS ASIST. UNIV. DR. RENATE BRATU

CAPITOLUL III. DOBÂNDA – COST ŞI RANDAMENTAL PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR BANCARE

3.1. Conceptul de dobândă3.2. Factorii care influenţează dobânda

3.3. Formele dobânzii3.4. Reglementarea dobânzii în România

3.1. Conceptul de dobândă

Conform Dicţionarului economic, în sens larg, prin

termenul de dobândă se înţelege venitul sau remunerareaunui capital. Dobânda sintetizează extrem de numeroaseaspecte din activitatea economică şi de aceea i se conferă,atât în teorie cât şi în practică, o foarte mare capacitate de areleva schimbările şi tendinţele care se manifestă. În sensrestrâns, dobânda reprezintă, venitul sau remuneraţiacapitalului împrumutat, răsplata primită sau plătită pentru folosirea sumelor cedate pe un timp determinat .16şi reflectăîn acelaşi timp şi riscul pe care îl implică capitalulîmprumutat respectiv.

16 ASE – Dicţionar de economie, Editura economică, Bucureşti, 2001, p.165-166.



69

Literatura de specialitate prezintă dobânda ca o formă de remunerare a creditului de către debitor, pentru folosirea capitalului împrumutat.17 Aceasta este analizată caun preţ al capitalului împrumutat fiind exprimată în douăforme: ca mărime procentuală şi ca mărime absolută.

De asemenea, dobânda poate fi considerată pe de o parte ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobânda originară acapitalului) sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare

altor persoane (dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare.18 Dovezile istorice atestă că, noţiunea de dobândă

datează încă din anul 1700 î.e.n. când în Mesopotamia erareglementată prin lege activitatea economică. În acest ţinuterau stabilite anumite procente din valoarea unor produseagricole sau metale preţioase sub formă de dobândă.

Ulterior, prin secolul al XVIII – lea termenul de dobândăcircula sub denumirea de camătă aplicată ca preţ pentruîmprumuturile acordate. Mai târziu s-a revenit la termenulde dobândă.

De cele mai multe ori explicarea termenului dedobândă se asociază cu noţiunea de credit. Aceasta

deoarece, de-a lungul timpului, filosofii, gânditorii17 Dardac, N., Barbu, T., - Monedă, bănci şi politici monetare, EdituraDidactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p.171.18 Stoica, v., Deaconu, P., - Bani şi credit. Banii. Teoriile monetare.Administrarea banilor şi politica monetară, Editura Economică,Bucureşti, 2003, p. 309.



70

economici, şcolile şi curentele economice au formulatadevărate teze pentru justificarea şi utilizarea dobânzii.Teoria dobânzii a constituit una din problemele cele maidiscutate, conturându-se chiar un câmp de luptă întreeconomişti, filosofi şi teologi (care considerau dobânda caceva contrar eticii). Odată cu evidenţierea ştiinţeieconomice, multe şcoli au intenţionat să construiască oteorie proprie a dobânzii, prin care să evidenţiezecaracteristicile determinante ale dobânzii.

Printre teorii ale dobânzii amintim teoriile pre-adamiste (Locke, Petty, Law, Cantillon, Hume, Turgot),teoria conturată de Adam Smith, David Ricardo, FriedrichA. Hayek, John Stuart Mill – teoria abstinenţei dobânzii,Karl Marx, teoriile neoclasicismului economic (John BatesClark, Karl Menger, Eugen von Böhn-Bawerk, Irvin Fisher),J. B. Say, W. St. Jevons, A. Marshall, J. M. Keynes, etc.

3.2. Factorii care influenţează dobânda19

Dobânda este element al contractului de credit,nivelul acesteia este stabilit în fiecare caz în parte decreditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de durată saumai operative.

Această negociere a dobânzii se face în funcţie deanumiţi factori, obiectivi şi subiectivi, cu acceptabilitategenerală şi anume:

19 Petria, N. – Monedă şi credit, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003, p. 146 – 147.



71

1. Productivitatea capitalului - adică o anumitărată a profitului pe care cel care împrumutăfonduri o aşteaptă. Când împrumută fonduri,

întreprinzătorul evaluează cât îl costă acestefonduri şi cât profit îi vor aduce. Angajându-se îna plăti o dobândă, debitorul admite o anumitădiminuare a profitului net, a câştigului său.Împrumutatul face calcule atunci când sehotărăşte să atragă capital şi îşi evaluează realist posibilităţile de câştig şi nivelul profitului, pentrucă el ştie că va trebui să plătească pe cel care îiîmprumută capitalul.

Deci, profitul total = dobânda + profit net care înmod curent poate fi :

50 = 40 + 1050 = 35 + 15 sau50 = 25 + 25.

Productivitatea capitalului, poate fi diferită de la

etapă la etapă, fapt perceptibil pentru ambele părţi care-şivor stabili poziţii în consecinţă. Între cei doi negociatori aicreditului se ajunge la un compromis acceptabil pentruambele părţi, fapt ce permite permanentizarea condiţiilorde creditare.

2. Lichiditatea - un al doilea factor general caredetermină nivelul dobânzii. Independent de orice

alte condiţii, creditorii vor prefera acea formă deîmprumut care să le asigure lichiditatea. Deci, se preferă termene scurte. Stabilirea niveluluidobânzii în cadrul contractului de credit este şi oexpresie a compromisului între creditorii care



72

doresc o cât mai mare lichiditate şi debitoriiinteresaţi în a plăti cât mai puţin pentru aceasta.

3. Riscul de nerambursare - este un alt factor

general al nivelului dobânzii. Rambursarea latermen este o condiţie a perpetuării raporturilorde credit şi a sistemului de credit. Rambursareaeste o cerinţă generală, care poate fi asiguratădacă în cazurile particulare se iau măsurinecesare de evitare şi acoperire a acestui risc.

Aceste cerinţe, în general acceptate, conduc lasepararea elementelor de structură a dobânzii în:

- dobânda pură, care este costul utilizăriicapitalului;

- marja de risc, necesară pentru recuperareariscului nerambursării, respectiv pentruacoperirea pagubelor suferite pe această cale.

O asemenea apreciere a riscului şi a soluţiilor deacoperire motivează o politică personală a băncilor, a

dobânzilor, orientată după gradul de risc pe care îl presupune fiecare credit acordat, în funcţie de condiţiilereale pe care le are fiecare debitor. Pentru a se apăra deriscul de imobilizare a depozitelor, în mai toate ţările s-auconstituit scheme şi sisteme de asigurarea a depoziteloratrase, la care băncile trebuie să contribuie majorându-şiastfel costurile, cu influenţă asupra nivelului dobânzilor practicate

4. Raportul dintre oferta şi cererea de credite este evident un alt factor esenţial în determinareanivelului dobânzii. Oferta de credite estedeterminată primordial de nivelul economisirii în



73

ţara de referinţă, de opţiunile tradiţionale ale populaţiei pentru consum şi economii.

Evoluţia nivelului de economisire poate fi stimulată

de nivelul dobânzii, dar oricare ar fi nivelul dobânzii existăun nivel dat al economisirii. Determinant în preferinţelefamiliilor de a economisi este nivelul individual alveniturilor şi implicit nivelul şi preferinţele de consum.Stabilitatea economică şi politică are şi ea un rol deosebit îna încuraja formarea capitalului.

Cererea de credit este intercondiţionată de cei treimari debitori: guvernul, agenţii economici şi familiile,deopotrivă influenţaţi de evoluţia activităţii economice şitendinţele de dezvoltare a investiţiilor.

3.3. Formele dobânzii

Practica bancară, sub incidenţa reglementărilor şicutumelor pieţelor financiare a conturat mai multe forme ale

dobânzii. Astfel evidenţiem dobânzi de tipul:- Dobânda nominală şi dobânda reală;- Dobânda fixă şi variabilă;- Dobânda plătită şi bonificată;- Dobânda simplă şi compusă;- Dobânda de referinţă (de politică monetară);- Dobânda pieţei interbancare;

Dobânda nominală şi dobânda reală20

20 Petria, N. – Monedă şi credit, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003, p. 146

– 147.



74

Aprecierile privind nivelul dobânzii sunt valabileatâta timp cât stabilitatea monetară asigură, la expirareatermenului împrumutului, recuperarea integrală a valorii

avansate, respectiv o putere de cumpărare echivalentămomentului acordării împrumutului.

Perioada actuală, caracterizată prin intense, permanente şi generalizate procese inflaţioniste,influenţează evident acest proces şi pune pe prim plan risculeroziunii capitalurilor.

Riscul eroziunii capitalului se referă la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate suferi prin faptul căvaloarea reală (la momentul de referinţă) a ratelor derambursare a împrumutului să nu poată acoperi integralcapitalul împrumutat, evaluat în aceiaşi termeni.

În aceste condiţii creditorul nu renunţă la acordareade împrumuturi, dar va căuta să-şi protejeze capitalulîmprumutat prin ridicarea nivelului dobânzii.

Datorită procesului inflaţionist, rata dobânzii implică

două componente:- dobânda nominală, exprimată ca atare (prin ratacurentă, de piaţă);

- dobânda reală, ca diferenţă între dobândanominală şi gradul de eroziune a capitalului, rata inflaţiei,determinată de evoluţia procesului inflaţionist.

În acest context, dobânda reală este direct proporţională cu dobânda nominală şi invers proporţională

cu rata inflaţieiRata dobânzii reale este dată de relaţia:

:unde 1 Ri1

Rn1 Rr −

+

+=



75

Rr - rata reală a dobânziiRn - rata dobânzii nominale,Ri - rata inflaţiei.

Când rata inflaţiei Ri = 10% iar Rn = 20% vom avea

Între dobânda nominală şi dobânda reală există mari

disparităţi care variază de la ţară la ţară, funcţie de gradul deinflaţie existent în fiecare ţară.Calcularea dobânzii atât la depozitele constituite cât şi lacreditele acordate se face utilizând anumite formule decalcul a dobânzii. O primă formulă utilizată în calcululdobânzii este cea a dobânzii simple, care se utilizează atuncicând se calculează dobânda pentru o perioadă determinată,

la o rată constantă a dobânzii pe întreaga perioadă de timpde acordare a împrumutuluiÎn acest caz formula dobânzii simple este:

D - dobânda;C - capitalul investit;r - rata dobânzii;t - timpul în zile.

O altă formulă utilizată în calculul dobânzilor este cea care permite stabilirea capitalului valorificat.

9,09%respectiv 0,09091-1,090910,11

0,21 Rr ==−

+

+=

:unde 100360

t r C D

×

××=



76

Cv - capital valorificat;C - capital împrumutat;t - timpul în zile;r - rata dobânzii.Pentru calculul dobânzii la creditele acordate pe perioademai mari de un an de zile se utilizează formula dobânzii

compuseC - capital final;K - capital iniţial;R - dobânda anuală pentru o unitate monetară;n - timpul în ani.Din formula de mai sus rezultă că :

Dacă 1+ R = F - factor de fructificare relaţiile de mai sus

devin:

unde: 100360

r t1C

100360

r tC C Cv

×

×+=

×

××+=

unde100R 1K C

n

+=

1K

C R şi

100

R 1

CK n

n −=

+

=

1K

CF

F

CK FK C n

n

n −=⇒=⇒⋅=



77

Când se pune problema calculării unui procent mediu de

dobândă la un capital împrumutat pe mai multe intervale detimp şi la procente procente diferite de dobândă se aplicărelaţia:D - dobânda medie;k - capitalul investit;

t - timpul în zile;r - rata dobânzii anuale;În cazul depozitelor constituite la bănci la care se practicăcapitalizarea dobânzii, adică dobânda calculată pe o anumită perioadă la un depozit se adiţionează acestuia constituindu-se un depozit cu o valoare ce include şi dobânda perioadeianterioare, dobânda se calculează utilizând formula dobânziicompuse.

Rdac - rata anuală a dobânzii compuse;r - rata dobânzii anuale pe perioada capitalizării;

n - numărul de perioade de capitalizare cuprinse într-un an.În funcţie de situaţie se aplică una sau alta din formule sause utilizează calcule mai complexe pentru a se determinadobânzile la creditele acordate sau depozitele constituite.

:unde tk

r tk

D n

1iii

n

1iiii _

∑

∑

=

=

⋅

⋅⋅

=

:unde 1n100

r 1100Rdac

n

−

⋅+=



78

În practica bancară, relaţia decalcul folosită pentru calcululdobânzilor este următoarea:

- numere de dobânzi = C · t- divizorul fix = ( 360 ·100)/ r.

Dobânda fixă şi variabilă

Aceste categorii sunt specifice împrumuturiloracordate de instituţiile de credit persoanelor fizice şi persoanelor juridice cu diferite destinaţii şi pe diversetermene. Produsele şi serviciile bancare de creditare care auca şi componentă rata dobânzii fixă înseamnă ca, pentrudebitor costul celui credit va rămâne fix pe întreaga duratăde creditare sau, în alte cazuri, pe anumite perioade de timpfixe, dinainte stabilite.

Dobânda variabilă se determină de către instituţia decredit, de obicei, în funcţie de un index extern, care vainfluenţa nivelul costului creditului acordat de cătreinstituţia de credit clientului său. Modificarea costului seface în timp scurt, pe perioade scurte, în acord cumodificarea indexului extern. În general, indexul extern,este reprezentat de către o rată de dobândă de pe piaţa

interbancară, naţională (de exemplu, în România ROBOR)sau de pe altă piaţă (EURIBOR, LIBOR, etc.). De asemeneaindexul extern, se determină, la rândul său, pe anumitetermene stadardizate, de la o zi până la 1, 3, 6, 9, 12 luni, perioade care vor influenta direct nivelul variabil al costuluicreditului acordat.

:unde ,fixdivizorul

dobânzidenumereD =



79

Clientul care a contractat un credit cu un costvariabil are posibilitatea să monitorizeze tendinţele deevoluţie ale acestui cost prin urmărirea evoluţiei indexului

extern raportat de către autoritatea abilitată în acest sens, deobicei banca centrală.

Dobânda plătită şi bonificatăDin punctul de vedere al clienţilor instituţiilor de

credit, dobânda plătită reprezintă costul produselor şiserviciilor de creditare „achiziţionate”, iar dobânda bonificată semnifică pentru aceştia „bonusul”, „profitul”rezultat în urma renunţării la utilizarea imediată a resurselor proprii excedentare, care au fost plasate prin „achiziţia”diverselor produse şi servicii de economisire.

Factorii care influenţează nivelul ratei dobânzii plătite sunt:

- erodarea monetară;

- nivelul cheltuielilor cu operaţiunile bancare;- gradul de risc;- profitul bancar;- rezerva minimă obligatorie,- ratele dobânzii de pe piaţa interbancară

naţională, regională şi internaţională- valoarea capitalului împrumutat;- moneda în care este exprimat creditul;

- relaţia client – bancă;- concurenţa de pe piaţa bancară;

Factorii care influenţează nivelul ratei dobânzii bonificate sunt:- rata inflaţiei;



80

- rata de refinanţare (taxa oficială a scontului / ratadobânzii de referinţă);

- ratele dobânzii de pe piaţa interbancară

naţională, regională şi internaţională;- ratele dobânzilor practicate de celelalte instituţii

de credit;- valoarea capitalului economisit;- moneda în care este exprimat capitalul;- relaţia client – bancă.

În economia românească, în perioada anilor ′60 - ′80s-au practicat dobânzi simbolice în cazul creditelor acordateîntreprinderilor. În perioada 1960 – 1967 s-a practicat odobândă anuală de 1% - 2% (pentru creditele pe termenscurt) urmând apoi o majorare până la 4%-5%. Sub inflenţacerinţelor Fondului Monetar Internaţional, dobânda a fostmajorată la 7%-8%. Pentru cazul dobânzilor bonificate, s-amers pe ideea că economiile populaţiei nu trebuie încurajate,

deci nivelul a fost foarte scăzut. O dată cu trecerea laeconomia de piaţă rolul dobânzii a fost reconsiderat şi pus înlegătură cu rata inflaţiei.21

Din punctul de vedere al instituţiilor de credit,noţiunile de dobândă plătită şi bonificată au semnificaţiicontrare celor pentru clienţi, în sensul că ceea ce reprezintă pentru client preţ, pentru instituţia de credit va reprezentavenit şi invers.

Dobânda simplă şi compusă

In sistemul bancar se practică:

21 Dardac, N., Barbu, T., - Monedă, bănci şi politici monetare, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p.175-176.



81

- dobânda simpla - este folosita atunci când perioadele pentru care se calculează aceasta suntmai mici de un an; in acest caz dobânda aferenta

se încasează (nu se capitalizează)- dobânda compusa - este folosita atunci când

perioadele pentru care se calculează aceasta suntmai mari de un an; in acest caz dobânda secapitalizează (se plăteşte dobânda la dobânda).

Dobânda de referinţă (de politică monetară)

Dobânda de referinţă, reprezintă rata de dobândăcheie pentru politica monetară stabilită de către bancacentrală din cadrul unui sistem bancar. Aceasta reprezintă baza de calcul pentru toate celelalte tipuri de rate dedobândă practicate pe piaţa monetară (piaţa interbancară) şicepe practicate pe piaţa bancară, de către instituţiile decredit în relaţie cu clienţii acestora. Nivelul ratelor dobânzii

de referinţă se stabileşte periodic, în cadrul întrunirilorconsiliului de administraţie al băncilor centrale, în funcţie deconjunctura economică şi cea financiară din economie lamomentul respectiv.

În cazul României, rata dobânzii de referinţăreprezintă rata dobânzii utilizată pentru principaleleoperaţiuni de piaţă monetară ale BNR. Principaleleoperaţiuni de piaţă monetară sunt actualmente operaţiunile

repo derulate prin licitaţie - baze multilaterale competitive.În prezent, acestea se efectuează la rată fixă de dobândă şiau scadenţa de o săptămână.



82

Evoluţia ratelor dobânzii ale BNR - serii lunare

0,00

5,00

10,00

15,00

20,00

25,00

30,00

35,00

40,00

45,00

50,00

i a n . 0 3

m a i

. 0 3

s e p . 0 3

i a n . 0 4

m a i

. 0 4

s e p . 0 4

i a n . 0 5

m a i

. 0 5

s e p . 0 5

i a n . 0 6

m a i

. 0 6

s e p . 0 6

i a n . 0 7

m a i

. 0 7

s e p . 0 7

i a n . 0 8

m a i

. 0 8

s e p . 0 8

i a n . 0 9

m a i

. 0 9

s e p . 0 9

i a n . 1 0

p r o c e n t e

Rata dobânzii de politică monetară (% p.a.) BNRDOBL_DPM

Rata dobânzii la facilitatea de creditare (lombard) (% p.a.) BNRDOBL_DFC

Rata dobânzii la facilitatea de depozit (% p.a.) BNRDOBL_DFD

Sursa: www.bnro.ro , secţiune statistică22

22 Nivelul ratelor dobânzilor aferente facilităţilor permanente acordate decătre BNR (facilitatea de depozit şi facilitatea de credit) se înscrie,începând cu data de 7 mai 2008, într-un coridor simetric de +/-4 puncte

procentuale faţă de rata dobânzii de politică monetară.



83

Caseta nr. 1.

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte, la 6,5%,

nivel minim istoricAutor: CAPITAL Online

Publicat: 29 Martie 2010

Vizionari: 1434;

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni,să reducă dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte, la 6,5%, nivel minimistoric, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 25%.

Reducerea dobânzii de politică monetară la 6,5% este aplicabilă începând demarţi, 30 martie.Banca centrală a reiterat că urmăreşte gestionarea adecvată a lichidităţii dinsistemul bancar.Totodată, BNR a arătat că va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şiale mediului economic global, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor sale, săasigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor şi de stabilitatefinanciară, în contextul realizării angajamentelor stabilite în acordurile cuUniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiareinternaţionale.Se temperează presiunile de apreciere asupra leului Decizia BNR a fost anticipată de majoritatea analiştilor economici intervievaţide Mediafax, care au previzionat că banca centrală va coborî dobânda de politicămonetară cu 0,5 puncte, pentru a susţine redresarea economiei şi a creditării, darşi pentru a tempera presiunile de apreciere asupra leului.Analiştii consideră că reducerea dobânzii de politică monetară va reprezenta unstimul puternic pentru reducerea mai rapidă a dobânzilor la credite şi va tempera presiunile de apreciere a leului.În primele două şedinţe de politică monetară din acest an, din lunile ianuarie şifebruarie, banca centrală a decis reducerea dobânzii cu câte 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7%. Dobânda de politică monetară s-a mai situat la 7%în perioada iunie- noiembrie 2007, ajungând atunci la nivelul minim istoric.Inflaţia anuală a scăzut, în februarie, după trei luni consecutive de creştere, la4,49%, de la 5,2% în ianuarie, iar rata lunară a coborât de la 1,68% la 0,2%.Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, că banca centrală aretoate motivele să reducă dobânda de politică monetară, atât timp cât inflaţiascade.Pentru 2010, BNR ţinteşte în acest an o inflaţie de 3,5%, cu un interval devariaţie de plus/minus un punct procentual, şi estimează că rata anuală se va



84

situa la 3,5%.Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrul acordul de finanţareexternă semnat de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat deFondul Monetar Internaţional. Totodată, inflaţia se numără printre criteriile de

convergenţă pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la zonaeuro.SURSA: Mediafax

Ratele de dobândă ale Băncii Centrale Europene – seriizilnice

Dobânda pieţei interbancare



85

Pe piaţa interbancară se practică două tipuri dedobânzi aplicate depozitelor şi creditelor tranzacţionate întreinstituţiile de credit pe această piaţă.

În România, aceste dobânzi poartă denumirea deROBID (aferentă depozitelor în lei) şi ROBOR (aferentăcreditelor în lei).

3.4. Reglementarea ratei dobânzii în România

Conform reglementărilor emise de Banca NaţionalăRomâniei, rata dobânzii se determină şi se raportează în baza Normei nr. 14 din 2006 privind ratele dobânzii practicate de instituţiile de credit , normă emisă în acord cuart. 49 din Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României23 în temeiul art. 48 din Legea nr.312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României24.

23 www.bnro.ro, Legea privind statutul BNR, art. 49. Informaţii statistice(1) Banca Naţională a României este autorizată să colecteze date şi

informaţii statistice primare care sunt necesare pentru aducerea laîndeplinire a atribuţiilor sale legale.

(2) Banca Naţională a României este împuternicită să-şi stabileascămetodologiile privind culegerea, prelucrarea, analiza, difuzarea şiconstituirea seriilor de date statistice în domeniile sale de competenţă.

(3) Persoanele juridice publice şi private, precum şi persoanele fizicesunt obligate să furnizeze gratuit Băncii Naţionale a României, latermenele, periodicităţile şi în forma solicitată, date şi informaţiistatistice, în conformitate cu reglementările şi instrucţiunile emise deBanca Naţională a României, în baza prezentei legi. Pentru entităţile fără

personalitate juridică, obligaţiile de raportare statistică revin persoanelordesemnate să reprezinte aceste entităţi.



86

Reglementările mai sus amintite evidenţiazăurmătoarele forme ale ratei dobânzii25:

- Rata dobânzii efective ca fiind rata dobânzii

calculată în termeni anuali şi este exprimată în procente pe an, pentru care valoare prezentă acreditului/depozitului acordat/plasat (în una saumai multe tranşe) este egală cu valoarea prezentă

(4) Banca Naţională a României are dreptul să verifice modul dedeterminare a datelor şi informaţiilor raportate şi corespondenţa lor cu

evidenţele deţinătorilor de date primare. Dacă informaţiile şidocumentaţia obţinute nu sunt adecvate sau există rezerve cu privire lacorectitudinea sau integralitatea acestora, Banca Naţională a Românieiva putea cere informaţii suplimentare şi explicaţii în acest sens.

(5) Datele şi informaţiile statistice care permit identificarea subiecţilorstatistici, în mod direct sau indirect, dezvăluind astfel informaţii cucaracter individual, sunt considerate confidenţiale. Datele şi informaţiilestatistice confidenţiale nu pot servi ca probe în justiţie sau la stabilireaunor drepturi sau obligaţii pentru subiecţii statistici la care se referă.

(6) Datele statistice rezultate din prelucrarea datelor individuale vor putea fi publicate sau diseminate de Banca Naţională a României, înîntregime sau în parte, numai în condiţiile în care identificarea directăori indirectă a persoanelor juridice sau fizice nu este posibilă.

(7) Banca Naţională a României asigură măsuri de protecţie a datelorcare se referă la subiecţi individuali - persoane juridice sau fizice - dateobţinute direct sau indirect, din surse administrative sau din alte surse.24 www.bnro.ro, Legea privind statutul BNR, art. 48. Reglementările

Băncii Naţionale a României(1) Banca Naţională a României este împuternicită să emită

reglementările necesare pentru a pune în aplicare şi a impunerespectarea prevederilor legale.

(2) Reglementările Băncii Naţionale a României pot fi sub formă deregulamente, ordine, norme şi circulare, având caracter obligatoriu

pentru persoanele juridice publice şi private, precum şi pentru persoanele fizice25 www.bnro.ro, Normei nr. 14 din 2006 privind ratele dobânzii

practicate de instituţiile de credit



87

a tuturor angajamentelor de rambursare acapitalului şi a dobânzilor aferente, viitoare sau prezente, stabilite de comun acord între instituţia

de credit şi client.- Rata anualizată a dobânzii reprezintă rata

dobânzii convenită între instituţia de credit şiclient pentru un credit sau depozit, calculată întermeni anuali şi exprimată în procente pe an.

- Dobânda anuală efectivă este evidenţiatăconform prevederilor Legii nr. 289/2004 privindregimul juridic al contractelor de credit pentruconsum destinate consumatorilor, persoanefizice, republicată în anul 2008.26

26 www.avocatnet.ro , Legea nr. 289/2004. Dobânda anuala efectiva,denumita in continuare DAE costul total al creditului la consumator,exprimat in procent anual din valoarea creditului total acordat si calculatin conformitate cu art. 4. Art. 4. - (1) DAE, care face echivalenta, la

nivelul unui an, intre valoarea curenta a tuturor angajamentelor subforma unor împrumuturi, rambursări si cheltuieli existente sau viitoare,acceptate de către creditor si de beneficiarul creditului, se calculează inconformitate cu formula prevăzuta in anexa nr. 2. (2) Pentru calcululDAE se determina costul total al creditului la consumator astfel cum estedefinit la art. 2 lit. d), cu excepţia următoarelor costuri: a) cheltuielile

plătibile de împrumutat pentru nerespectarea unuia dintre angajamentelesale stipulate in contractul de credit; b) costurile, altele decât preţul decumpărare, in cazul cumpărării de bunuri sau servicii, pe careconsumatorul este obligat sa le plătească, indiferent daca plata se face innumerar sau pe credit; c) costurile necesare pentru transferul fondurilorsi costurile de menţinere a unui cont in care se înregistrează platileefectuate cu titlu de rambursare a creditului, plata dobânzilor si a altorcosturi, cu excepţia cazului in care consumatorul nu dispune de libertatede alegere in materie si daca aceste costuri sunt disproporţionat de mari;aceasta prevedere nu se aplica la costurile pentru încasarea acestorrambursări sau plati, indiferent daca plata se face in numerar sau in altmod; d) costurile referitoare la cotizaţiile datorate cu titlu de înscriere ca



88

Caseta nr.2. Ghid DAE

Ce este DAE?

Dobanda anuala efectiva exprima sub forma procentuala costul total alunui credit. Acesta este un concept impus atat in Uniunea Europeana, catsi Statele Unite, fiind implementat pentru a permite consumatorilor sacompare usor costul creditelor.Cel mai usor mod de a intelege ce inseamna DAE este sa analizam uncaz concret. De exemplu, daca intregul cost al creditului ar fi formatdoar din dobanda, atunci cel mai bun credit se poate alege prin simpla

membru in asociatii sau grupări si care rezulta din acorduri distincte de

contractul de credit, chiar daca aceste subscrieri influenteaza condiţiilede credit; e) cele legate de asigurări sau garanţii; sunt insa inclusecosturile destinate a asigura creditorului, in cazul decesului, invaliditatii,îmbolnăvirii sau şomajului consumatorului, rambursarea unei sumeegale sau inferioare valorii totale a creditului, inclusiv dobânzile care seaplica si alte costuri, si care sunt impuse de creditor ca o condiţie pentruacordarea creditului. (3) DAE se calculează in momentul încheieriicontractului de credit, cu respectarea dispoziţiilor art. 5. (4) CalcululDAE se efectuează avându-se in vedere următoarele prezumţii: a)

respectivul contract de credit va ramane valabil pentru perioada prevăzuta in contractul de credit, convenita de către părţi; b) partilecontractului isi vor îndeplini obligaţiile contractuale la termenele si ladatele stipulate in contract. (5) In cazul contractelor de credit care continclauze ce permit modificarea ratei dobânzii si a valorii sau niveluluialtor costuri continute in DAE, dar care nu pot fi cuantificate la datacalculării, DAE se calculează prezumandu-se ca aceste valori vorramane fixe si se vor aplica pana la finalul contractului de credit. (6)Pentru calcularea DAE pot fi luate in considerare următoarele ipoteze decalcul, dupa caz: a) in cazul in care contractul nu stipulează o limita acreditului, valoarea creditului acordat se considera egala cu echivalentulin lei al sumei de 2.000 euro; b) in cazul in care nu este stabilit uncalendar de rambursare si daca acesta nu reiese din clauzele contractuluisi din mijloacele de rambursare a creditului acordat, durata creditului vafi considerata ca fiind de un an; c) daca nu se specifica altfel, in cazul incare contractul prevede mai mult decât o singura data de rambursare,creditul va fi acordat, iar rambursările se vor face la cea mai apropiatadata prevazuta in contract.



89

comparare a ratelor de dobanda, urmand sa alegem imprumutul cudobanda cea mai scazuta.In realitate, bancile percep o serie intreaga de comisioane, care facdificila compararea creditelor. Sa presupunem ca o banca acorda uncredit, care are o rata a dobanzii de 10% si un comision initial de 3%, intimp ce alta practica o dobanda de 11%, cu un comision lunar de 0,1%,aplicat la sold. Care este mai scump? Greu de spus deoarece in aceastaforma datele nu pot fi comparabile.Rolul DAE este tocmai de a aduce la acelasi numitor comun toatecosturile unui credit. Mai precis, DAE transforma si comisioaneleaferente unui imprumut sub forma unei dobanzi anualizate. In acest fel,devine posibila compararea a doua credite, indiferent de tipulcomisioanelor percepute. Iar diferenta dintre DAE si rata dobanzii se

datoreaza, in mare parte, acestor costuri suplimentare: comisioaneinitiale, lunare, anuale, prime de asigurare de viata, etc.

Nu trebuie confundat DAE cu rata dobanzii, deoarece ele joaca roluridiferite. DAE este doar un indicator care se exprima in forma

procentuala si nu este folosit in calculul dobanzii platite de client. El poate fi comparat cu clasa energetica de la electrocasnice. Un aparat cuclasa A consuma mult mai putin decat unul cu clasa C. La fel, in cazulimprumuturilor, un credit cu DAE mai mic este mai ieftin decat unul cuDAE mai mare.

Cum se compara corect costul creditelor? In principiu, cu cat DAE este mai scazuta, cu atat creditul este maiieftin. Insa, pentru a utiliza corect DAE in compararea creditelor esteextrem de important ca acest indicator sa fie calculat pentru aceeasisuma imprumutata si termen de rambursare la nivelul tuturor ofertelorcomparate. Acest lucru este necesar deoarece DAE se poate modificafoarte mult de la un exemplu la altul.Cea mai mare influenta asupra DAE o are durata de rambursare. Cu cat

aceasta este mai mare, cu atat DAE scade. Acest lucru se intampla inspecial in cazul creditelor cu comisioane mari percepute la acordare. Deexemplu, un credit de 10.000 lei are o rata a dobanzii de 10% si uncomision initial de 5%. Daca durata de rambursare este de 3 ani, atunciDAE este de 14,6%. In schimb, daca perioada de creditare se extinde la5 ani, atunci DAE scade la 13,1%. Si, cu cat termenul se extinde, nivelulDAE coboara spre valoarea ratei dobanzii (10%, in cazul de fata).Astfel, in cazul in care DAE nu este calculat pentru acelasi termen de



90

rambursare, comparatia poate fi uneori inselatoare. In plus, tendinta bancilor este de a lansa credite cu perioade de rambursare cat maiindelungate, iar atunci cand afiseaza valori estimative pentru DAE in

pliante, tind sa calculeze acest indicator pentru perioada de rambursaremaxima.La cealalta extrema, sunt imprumuturile cu o perioada de rambursarefoarte scurta. Pentru exemplul de mai sus, daca termenul de rambursareeste de numai 6 luni, atunci DAE urca la 32,2%. Astfel, in cazul in careo persoana solicita un credit pe termen scurt, este firesc ca DAE afisata

pentru ofertele bancilor sa aiba valori mai mari decat in mod normal.Suma imprumutata influenteaza la randul sau valoarea DAE, insaimpactul este relativ limitat. In acest caz, DAE se modifica daca banca

percepe comisioane in suma fixa, indiferent de valoarea creditului. Cele

mai frecvente costuri de acest gen sunt taxele de analiza a dosarelor decredit. Acestea au insa valori mici comparativ cu costul total alcreditului, astfel ca impactul nu este la fel de spectaculos ca in cazulduratei de rambursare.De exemplu, un credit cu o durata de 3 ani are o rata a dobanzii de 10%si o taxa de analiza de 50 lei. Daca se imprumuta 5.000 lei, atunci DAE este 11,4%, in timp ce pentru un credit de 10.000 lei, DAE scade la11%. Asa cum se observa desi valoarea creditului s-a dublat, DAE s-amodificat destul de putin.

Cand se calculeaza DAE? Conform legii privind contractele de credit de consum, bancile suntobligate sa calculeze DAE pentru creditele cu valori cuprinse intre 200euro si 20.000 euro. Insa, in cazul in care imprumutul este garantat cuipoteca, aceasta constrangere nu mai este valabila. Astfel, bancilecalculeaza DAE in cazul creditelor auto, creditelor de nevoi personale,celor pentru achizitionarea de bunuri, creditelor de vacanta, pentru studiisau tratamente medicale, precum si pentru cardurile de credit. In schimb,

pentru creditele ipotecare, imobiliare si pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca, legea nu impune calculul DAE.Asa cum se poate observa, situatia este destul de ciudata, deoarececonsumatorul este mult mai interesat sa cunoasca DAE la crediteleimobiliare decat la cele de consum. Imprumuturile pentru locuinte aumult mai multe comisioane asociate, sunt mai complexe si au un impact

puternic si mai de durata asupra bugetului familial.Situatia este cauzata de faptul ca sectorul bancar nu a asimilat integral



91

cutuma europeana. Aderarea la UE a impus traspunerea directivei privind creditele de consum in legislatia autohtona. Aceasta directivareglementeaza insa doar creditele de consum, in timp ce crediteleipotecare fac obiectul unei recomandari a Comisiei Europene, care insanu este obligatoriu de implementat.Din 2005, asociatiile bancare din statele membre au inceput sa adere laaceasta recomandare, iar din 2007, incepe sa fie implementata la scaralarga si in tarile care au aderat in primul val la UE. RecomandareaComisiei Europene stabileste ca bancile trebuie sa prezinte clientilor ofisa standard cu informatii precontractuale in momentul in care solicitaun credit pentru locuinta. Printre aceste informatii, figureaza bineintelessi DAE.In Romania, probabil ca asimilarea recomandarii Comisiei Europene nu

se va produce prea curand. Cu toate acestea, o serie de banci au inceputdeja sa calculeze DAE si in cazul creditelor ipotecare.

Ce costuri sunt incluse in DAE? In general, bancile includ in DAE costul cu dobanda, comisioanele

platite la acordare, precum si cele lunare sau anuale. Legea da dreptul bancilor sa excluda anumite costuri, iar bancile nu rateaza nici un prilejde a putea afisa propriilor clienti un cost mai mic decat concurenta.Partea buna este ca aceste omisiuni nu au o pondere importanta in costul

total al creditelor si, in plus, sunt cam aceleasi la toate bancile.Indiferent de tipul creditului, bancile nu includ in DAE cheltuielile cudeschiderea si administrarea contului curent. Insa deschiderea unui astfelde cont este obligatorie la orice banca atunci cand se contracteaza unimprumut. In ultimul timp, politica de tarifare a bancilor pentru aceste

produse este de a stabili comisioane lunare. Valoarea lor porneste de la0,5 lei pe luna si poate urca pana la 2 lei pe luna sau chiar mai mult.Un alt cost exclus este comisionul cu retragerea de numerar. In cazul incare o persoana doreste sa retraga in numerar banii aferenti

imprumutului, banca o taxeaza de regula cu 0,5%.Pe langa aceste costuri, la creditele auto, bancile nu includ in DAE

primele platite pentru polita casco si costul cu inregistrarea garantiei.Aceasta din urma este exclusa de fapt in cazul oricarui credit garantat cuun bun mobil.In ceea ce priveste creditele de nevoi personale, asigurarea de viata esteinclusa in DAE, daca incheierea ei este obligatorie pentru a beneficia decredit. Unele banci se folosesc insa de un truc pentru a nu include



aceasta asigurare, precizand ca asigurarea poate fi inlocuita cu un girant.

De ce este DAE cel mai bun criteriu de alegere a creditelor? Cea mai frecventa greseala atunci cand se compara doua credite este dea folosi drept criteriu de departajare rata lunara. Acesta este modelul

prin care se vand creditele in special in magazine, multe dintre ele fiindimprumuturi scumpe.Rata lunara este indicatorul pe care orice banca il poate controla insafoarte usor. Simpla extindere a perioadei de rambursare face ca ratalunara sa scada foarte mult, creand falsa impresie ca este un imprumutieftin. De exemplu, un credit de 5.000 lei acordat la o rata a dobanzii de10%, are o rata lunara de 160 lei daca este acordat pe 3 ani. Acelasiimprumut acordat la o rata a dobanzii de 25%, dar pe o perioada de 5

ani, are o rata lunara de numai 145 lei. Astfel, un imprumut de pestedoua ori mai scump, poate fi «aranjat» astfel incat sa para extrem detentant. Pe langa acest aspect, rata lunara nu reflecta costul total alcreditului. Ea nu include comisioanele platite la acordare saucomisioanele anuale, daca este cazul.De asemenea, nici rata dobanzii nu reprezinta un criteriu relevant pentrua compara costul creditelor. Importanta comisioanelor in costul total alcreditelor a crescut considerabil in ultimii ani, pe fondul restrictiilorimpuse de BNR la acordarea de credite pentru populatie. In acest

conditii, multe banci au transferat o parte din costul cu dobanda incomisioane.Un indicator mai util decat cele mentionate mai sus este suma totala derambursat. Aceasta include toate costurile pe care le implica un credit,fiind astfel mult mai relevanta decat rata lunara sau rata dobanzii. Insaspre deosebire de DAE, suma totala de rambursat nu tine cont devaloarea in timp a banilor. Inflatia face ca valoarea in timp a banilor sase modifice.O bancnota de 100 lei nu are aceeasi valoare in prezent ca in urma cu un

an In plus valoarea banilor este influentata si de costul de oportunitate

produse si servicii bancare

Documents