Universitatea din Oradea

Facultatea de Științe Juridice

Specializarea: Drept

Instituţii şi politici europene

REFERAT

Procedura codeciziei

Coordonator științific:

Lector univ. dr. Ștefan Herchi

Student:

Sebastian Victor Duma

anul I, Drept, grupa IV

Oradea

2010

1

Procedura codeciziei

Actele comunitare pot fi adoptate conform unor proceduri de luare a deciziilor. Ele pot fi clasificate, de exemplu, în relație cu echilibrul interguvernamental/supranațional, formalitate/informalitate, sau în funcție de rolul și atribuțiile exercitate de instituțiile comunitare, iar în funcție de tipul de decizii pe care procedurile respective le guvernează, categoriile de procedure sunt cele care duc la:

Decizii privind conținutul tratatelor Decizii de direcție generală, adică decizii stabilind un cadru pentru dezvoltarea politicilor

Uniunii Europene Decizii legislative Decizii de politică comercială comună (comerț exterior) Decizii în domeniul Pilonului 2 și Pilonului 3 Decizii bugetare Decizii administrative1

În general, în procesul legislativ sunt implicate mai multe instituții și alte organisme comunitare, potrivit unei diviziuni a muncii bine conturate.

Astfel, ca regulă generală:

a) Comisia are drept de inițiativă legislativă și va propune legislația;b) Consiliul este organul care are decizia finală, cu excepția cazului când el va putea fi

neutralizat prin implicarea Parlamentului (în cazul procedurii de codecizie);c) Parlamentul are un rol care variază potrivit cu procedura legislativă adoptată și care poate

să meargă de la simpla consultare la un drept de veto;d) alte organisme, precum Consiliul Economic și Social și Comitetul Regiunilor, au o

funcție consultativă.2

Procedura codeciziei din Tratatul de instituire a C.E.

Așa cum este definită în articolul 294 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (Treaty of the Functioning of the European Union – TFEU), procedura codeciziei este procesul legislativ de o importanță majoră în sistemul de luare a deciziilor în Comunitatea Europeană. Se bazează pe principiul parității, ceea ce înseamnă că niciuna dintre instituții (Parlamentul European sau Consiliul) nu pot legifera fără consimțământul celeilalte.3Astfel, Parlamentul devine egalul Consiliului având drept de veto asupra adoptării actelor normative. Acest drept de

1Pătrăuș, Mihaela – Drept comunitar general.Note de curs. – Ed. Universității din Oradea, 2007; pp. 177-1842 Idem3 http://ec.europa.eu/codecision/procedure/index_en.htm

2

veto are caracter absolut, deci el nu poate fi înlăturat prin alte mijloace procedurale sau instituționale.4

Codecizia este o procedură introdusă în Tratatul CE într-un nou text - articolul 189 B (în prezent articolul 251) – prin modificările aduse de Tratatul de la Maastricht. Sub incidența acestor prevederi se află dispozițiile legale care anterior Tratatului de la Maastricht s-au referit la procedura de cooperare (fostul art. 149 B CEE, devenit, prin Tratatul de la Maastricht, art. 189 C, în prezent art. 252 CE).5 Reprezintă o inovație în acest sens, un pas important în vederea acordării în viitor unor mai mari puteri legislative Parlamentului european. Astfel, Parlamentul dispune de un drept ”de veto”, dar nu poate fi considerat ca legiuitor întrucât îi lipsește inițiativa legislativă, care îi aparține, în întregime, Comisiei. În acest fel, un act normativ nu poate fi adoptat decât pe baza acordului Parlamentului european sau a lipsei de opoziție a acestuia la adoptarea actului de către Consiliu. Actul apare ca fiind comun Consiliului și Parlamentului, fiind semnat de către președințiii ambelor instituții.6 Procedura codeciziei este complexă și se deosebește de procedura cooperării prin:

a) constituirea unui Comitet de conciliere când apar contradicții între Parlament și Consiliub) Parlamentul poate împiedica adoptarea textului aflat în dezbatere (de altfel, textele

adoptate sunt acte ale Consiliului și Parlamentului, fiind semnate de președinții celor două instituții)7.

De-a lungul timpului, codecizia a devenit procedura cea mai importantă în practica legislativă.Procedura codeciziei se aplică, cel mai des:

- textelor care interzic discriminarea întemeiată pe cetățenie/naționalitate (art. 12 TCE)- dispozițiilor care vizează facilitarea exercitării dreptului de sejur (art. 18 par. 2 TCE)- măsurilor necesare pentru realizarea liberei circulații a muncitorilor (art. 40 TCE)- măsurilor necesare pentru garantarea drepturilor de securitate socială a muncitorilor

imigranți (art. 42 TCE)- directivelor care au în vedere:

realizarea libertății de stabilire (art. 44 par. 2 și art. 47 par. 1 TCE), a libertății de prestare de servicii (art. 55 TCE)

politica transporturilor (art. 71 par. 1 și art. 80 TCE) stabilirea pieței interne (art. 95 TCE) politica socială, înțelegând aici măsurile destinate realizării egalității femeilor cu

bărbații (art. 137, 141, 148 TCE)- măsurilor de promovare a formării profesionale și educației (art. 149 TCE)- domeniului cultural (art. 151 TCE)- domeniului sănătății publice (art. 152 TCE)- acțiunilor specifice protecției consumatorilor (art. 153 TCE)

4 Herchi, Ștefan – Instituții și politici europene – Ed. Convex, Oradea, 2009; p. 175 Pătrăuș, Mihaela – Drept comunitar general.Note de curs. – Ed. Universității din Oradea, 2007; pp. 177-1846 Fuerea, Augustin – Drept comunitar european.Partea generală. – Ed. All Beck, București, 2003; p. 1727 Ținca, Ovidiu – Drept comunitar general – Ed. Didactică și Pedagogică, ediția a II-a rev., București, 2002; p. 180

3

- orientărilor și proiectelor de interes de comun cu privire la realizarea rețelelor transeuropene (art. 156 TCE)

- fondurilor europene de dezvoltare regională (art. 160 TCE)- realizării programelor de cercetare (art. 172 par. 2 TCE)- realizării obiectivelor de protecție a mediului vizate la art. 174 din Tratat (art. 175 par. 1

TCE) și programelor de protecție a mediului (art. 175 par. 3 TCE)- măsurilor din domeniul cooperării și dezvoltării (art. 179 TCE)- stabilirii principiilor generale pentru accesul la documente – principii generale de

transparență (art. 280 TCE)- măsurilor destinate stabilirii de statistici (art. 285 TCE)- instituirii unui organ independent de control însărcinat cu supravegherea protecției

datelor (art. 286 TCE)8

Procedura de codecizie implică trei faze, ea fiind modificată și prezentată mai clar în formularea potrivit Tratatului de la Amsterdam. Într-o primă fază (prima lectură), Comisia prezintă o propunere Parlamentului și Consiliului. Consiliul, statuând cu majoritate calificată, după ce a primit avizul Parlamentului:

dacă el aprobă toate amendamentele cuprinse în avizul Parlamentului, poate să adopte propunerea astfel modificată

dacă Parlamentul nu propune niciun amendament, el poate să adopte actul propus în celelalte cazuri adoptă o poziție comună și o comunică Parlamentului. Consiliul

informează Parlamentul în mod detaliat despre motivele care l-au determinat să adopte poziția sa comună. De asemenea, o informare completă a Parlamentului este asigurată și de către Comisie (în mod separat, independent, așa cum rezultă din textul legal) în legătură cu poziția sa

În a doua fază (a doua lectură), în termen de trei luni de la comunicarea menționată, dacă Parlamentul:

a) aprobă poziția comună sau nu a luat o decizie, actul în cauză este considerat a fi fost adoptat în conformitate cu această poziție comună

b) respinge, cu majoritatea absolută a membrilor săi componenți, poziția comună, actul propus este considerat a nu fi fost adoptat

c) propune amendamente la poziția comună, cu majoritatea absolută a membrilor săi componenți, textul astfel modificat va fi transmis Consiliului și Comisiei, care emite un aviz asupra acestor amendamente

8 Fuerea, Augustin – Drept comunitar european.Partea generală. – Ed. All Beck, București, 2003; pp. 173-174

4

În a treia fază (a treia lectură), procedura continuă cu implicarea unui Comitet de conciliere9. Dacă în termen de trei luni de la primirea textelor amendamentelor Consiliul, acționând cu majoritate calificată, le aprobă pe toate, actul în cauză este considerat a fi fost adoptat în forma poziției comune astfel modificate; totuși, Consiliul trebuie să statueze în unanimitate asupra amendamentelor în legătură cu care Comisia a emis un aviz negativ. În ipoteza în care Consiliul nu aprobă toate amendamentele, președintele Consiliului, în acord cu președintele Parlamentului, va convoca o întâlnire a Comitetului de conciliere. Acesta, compus din membri ai Consiliului sau din reprezentanții lor și dintr-un număr egal de reprezentanți ai Parlamentului, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui text comun, cu majoritatea a membrilor Consiliului sau a reprezentanților lor și cu majoritatea reprezentanților Parlamentului. Comisia va participa la lucrările Comitetului și va lua toate inițiativele necesare în scopul apropierii pozițiilor Parlamentului și Consiliului10. Asemenea inițiative pot să privească, inter alia, așa cum se menționează în Declarația comună din 4 mai 1999 a Parlamentului, Consiliului și Comisiei, proiecte de texte de compromis care să reflecte pozițiile Consiliului și Parlamentului cu observarea rolului conferit Comisiei prin Tratat. În îndeplinirea misiunii sale, Comitetul de conciliere va lua în discuție poziția comună pe baza amendamentelor propuse de Parlament. Dacă în termen de șase săptămâni după convocarea sa Comitetul de conciliere aprobă un proiect (text) comun, Parlamentul și Consiliul dispun de un alt termen de șase săptămâni de la data acestei aprobări pentru a hotărî actul respectiv conform proiectului (textului) comun, cu majoritate absolută a voturilor exprimate, în cazul Parlamentului, și cu majoritate calificată în cazul Consiliului. În absența aprobării uneia dintre aceste două instituții, propunerea de act este considerată a nu fi fost adoptată. Când Comitetul de conciliere nu aprobă proiectul comun, propunerea de act este considerată a nu fi fost adoptată și toate termenele sus-menționate – de trei luni și de șase săptămâni – pot fi prelungite cu maximum o lună, respectiv două săptămâni, la inițiativa Parlamnetului sau a Consiliului11. Extinderea, chiar dacă nu generalizarea, procedurii codeciziei (art. 251 T.C.E.) permite să se identifice mai bine în dreptul comunitar un domeniu legislativ prin natura sa, rezultând o netă ameliorare a sistemului ierarhizării normelor, deoarece actele adoptate prin codecizie beneficiază de o dublă legitimitate, putând fi calificate legi.12

9 Un asemenea Comitet de conciliere a fost instituit încă din anul 1975 prin Declarația comună a președinților Parlamentului, Consiliului și Comisiei privind procedurile de conciliere (J. Of. C/I, 1975). Modalitățile de desfășurare a lucrărilor Comitetului prevăzut în art. 189 B (251) au constituit o parte distinctă a Declarației interinstituționale a Consiliului, Parlamentului și Comisiei asupra democrației, transparenței și subsidiarității din 25 octombrie 1993. A se vedea Buletinul CE nr.10/1993, p. 130.10 Pătrăuș, Mihaela – Drept comunitar general.Note de curs. – Ed. Universității din Oradea, 2007; pp. 177-18411 Idem12 Ținca, Ovidiu – Drept comunitar general – Ed. Didactică și Pedagogică, ediția a II-a rev., București, 2002; p. 181

5

Prin Tratatul de la Amsterdam s-au realizat trei ameliorări notabile în privința Parlamentului:

1. simplificarea procedurii legislative2. extensia procedurii codeciziei, care în mod progresiv devine principala procedură

legislativă comunitară3. simplificarea relativă a acesteia

Tratatul face să se reducă rolul procedurii de cooperare, ea rămânând să fie aplicată numai în cadrul Uniunii economice și monetare. Această reducere a ariei procedurii cooperării constituie un progres, deoarece domeniile în care s-a aplicat trec la procedura codeciziei (transporturi, coeziune economică și socială), iar pe de altă parte, în domenii noi de competență comunitară se aplică procedura prevăzută la art. 251 T.C.E. (politica locurilor de muncă, politica socială, sănătatea publică, în privința măsurilor sanitare și fitosanitare, lupta împotriva fraudelor la bugetul comunitar).13

Bibliografie:

Fuerea, Augustin – Drept comunitar european.Partea generală. – Editura All Beck, București, 2003Herchi, Ștefan – Instituții și politici europene – Editura Convex, Oradea, 2009Pătrăuș, Mihaela – Drept comunitar general.Note de curs. – Editura Universității din Oradea, 2007Ținca, Ovidiu – Drept comunitar general – Editura Didactică și Pedagogică, ediția a II-a rev., București, 2002

***http://ec.europa.eu/codecision/procedure/index_en.htm

13 Idem6