procedura

2
Marinela Parlicov Tehnici Psihologice Tema: Modificarea distorsiunilor de interpretare ca potenţial mecanism prin care practicarea recunoştinţei reduce simptomatologia depresivă (nu e formularea definitivă) Ipoteză: Practicarea exerciţiului recunoştinţei va corecta distorsiunile de interpretare la participanţii cu scoruri înalte (peste cut-off) de depresie, reducând simptomatologia depresivă. Procedură 1. Selecţie Participanţii vor fi selectaţi online cu ajutorul unui instrument de screening pt depresie (PHQ-9, în format online, ex: google forms). Vor fi contactaţi în vederea participării la studiu persoanele care au un scor peste cut-off, de la care se va obţine consimţământul informat. Neclarităţi: - de câţi participanţi este nevoie? Având în vedere că vor fi 2 grupe (intervenţie şi control), presupun ca am nevoie de cam 30 persoane per grupă, dar nu sunt sigură că e suficient. - PHQ-9, deşi este disponibil în limba română (traducere validată), nu este validat (psihometric) pe populaţie românească, din câte am citit. Pot să-l folosesc în condiţiile acestea, sau trebuie să caut alt intrument? - Consimţământul informat este un document-tip sau trebuie întocmit ad-hoc? Ce informaţie despre studiu trebuie inclusă şi ce informaţie trebuie să nu fie comunicată participanţilor (ex: informaţia despre ipoteza studiului nu va fi comunicată, dar trebuie comunicată tema, în ce mod?) 2. Randomizare Participanţii vor fi randomizaţi în 2 grupe experimentale (intervenţie/control) cu ajutorul random.org. Neclarităţi: - grupul de control va primi o sarcină neutră (relatarea unor evenimente cotidiene în loc de practicarea exerciţiului recunoştinţei) sau e în regulă să fie de tip ‚listă de aşteptare’?

Upload: melentimarina

Post on 14-Dec-2015

5 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Procedura

Marinela Parlicov Tehnici Psihologice

Tema: Modificarea distorsiunilor de interpretare ca potenţial mecanism prin care practicarea recunoştinţei reduce simptomatologia depresivă (nu e formularea definitivă)

Ipoteză: Practicarea exerciţiului recunoştinţei va corecta distorsiunile de interpretare la participanţii cu scoruri înalte (peste cut-off) de depresie, reducând simptomatologia depresivă.

Procedură1. SelecţieParticipanţii vor fi selectaţi online cu ajutorul unui instrument de screening pt depresie (PHQ-9, în format online, ex: google forms). Vor fi contactaţi în vederea participării la studiu persoanele care au un scor peste cut-off, de la care se va obţine consimţământul informat.

Neclarităţi: - de câţi participanţi este nevoie? Având în vedere că vor fi 2 grupe (intervenţie şi

control), presupun ca am nevoie de cam 30 persoane per grupă, dar nu sunt sigură că e suficient.

- PHQ-9, deşi este disponibil în limba română (traducere validată), nu este validat (psihometric) pe populaţie românească, din câte am citit. Pot să-l folosesc în condiţiile acestea, sau trebuie să caut alt intrument?

- Consimţământul informat este un document-tip sau trebuie întocmit ad-hoc? Ce informaţie despre studiu trebuie inclusă şi ce informaţie trebuie să nu fie comunicată participanţilor (ex: informaţia despre ipoteza studiului nu va fi comunicată, dar trebuie comunicată tema, în ce mod?)

2. RandomizareParticipanţii vor fi randomizaţi în 2 grupe experimentale (intervenţie/control) cu ajutorul random.org.

Neclarităţi:- grupul de control va primi o sarcină neutră (relatarea unor evenimente cotidiene în loc

de practicarea exerciţiului recunoştinţei) sau e în regulă să fie de tip ‚listă de aşteptare’?

3. MăsuratoriSe vor efectua măsurători pre-test şi post-test pt varibilele: simptomatologie depresivă (cu PHQ-9); nivelul de recunoştinţă; distorsiuni de interpretare (cu ajutorul Scrambled Sentence Test under cognitive load). Scorurile PHQ-9 pe baza cărora participanţii au fost incluşi în studiu vor reprezenta măsura pre-test a simptomatologiei lor depresive.

Neclarităţi: - SST-ul este neaparat să fie administrat în laborator, sau este admisibil să construiesc o

sarcină pe computer (online) care să poată fi trimisă participanţilor pt a fi completată oriunde s-ar afla? Avantajul ultimei variante ar fi faptul că aş putea culege datele fără să mă aflu la Cluj, de la persoane care la rândul lor nu se află la Cluj.

- Nu ştiu cum pot face rost de SST.- Nu-mi este clar dacă e cazul să măsor recunoştinţa ca stare sau ca trăsătură.

Page 2: Procedura

- Este nevoie de măsurători follow-up pt toate variabilele?

4. IntervenţieGrupul experimental va primi instrucţiunea de a practica exerciţiul recunoştinţei (3 good things) de 3 ori pe săptămână, timp de 4 săptămâni. Pt a mă asigura că l-au practicat, participanţii vor fi rugaţi să-mi trimită mail dupa fiecare sesiune realizată, mail în care să-mi listeze cele 3 good things la care au reflectat în sesiunea respectivă.

Neclarităţi: - Având în vedere constrângerea de timp, dar şi faptul că există date care confirmă

eficienţa intervenţiilor chiar şi scurte pe recunoştinţă, ma gândeam că ar avea sens să fac intervenţia una scurtă şi intensivă, de exemplu 2 săpămâni, în care participanţii să practice zilnic exerciţiul recunoştinţei. Mă întrebam dacă e acceptabil să procedez astfel.