problema parcărilor publice din râmnicu...

9
Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată - Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 1 din 9 Parcarea cu plată, practicată pe scară largă în Rm. Vâlcea Sistemul de parcare cu plată din Râmnicu Vâlcea se aplică în parcările amenajate pe domeniul public al municipiului şi pe spaţiile amenajate pe trama stradală ca parcări publice cu plată, prevăzute în Anexa 2 la HCL 372/23.12.2010. Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă, prin concesiune a parcărilor publice cu plată către S.C. Pieţe Prest S.A. Această firmă administrează şi întreţine, începând cu luna mai 2011, un număr de 919 locuri de parcare cu plată, în marea lor majoritatea situate pe stăzile din zona centrală şi în Ostroveni. Aleşii locali au decis ca tarifele de parcare să fie cuprinse între 1 şi 9 lei, iar abonamentele între 80 şi 450 de lei. Taxa de parcare pentru o jumătate de oră este de 1 leu, iar pentru o oră, se dublează. Un tichet de parcare cu valabilitatea de o zi costă 9 lei. Un abonament pentru rezidenţi pentru o accesul în parcările cu plată de pe o stradă costă 25 de lei pe lună, 60 de lei pe semestru şi 140 de lei pe an, în cazul în care aceştia nu dispun în zonă de parcări rezidenţiale cu acces pe bază de ecuson. Pentru nerezidenţi, un abonament pe toate străzile, pentru o lună, costa 80 de lei. Şoferii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei pentru un abonament trimestrial, iar pentru un an taxa se ridică la 450 de lei. Pentru persoanele juridice, abonamentul pentru toate străzile este 120 lei/lună şi 300 lei/trimestru. Tichetul de rezervare pentru persoanele juridice pentru toate străzile costă 350 lei/lună şi 3.500 lei/an. Şoferii fără tichete de parcare în parbriz se pot trezi cu roţile blocate de cei de la ETA, iar amenda şi taxa de deblocare costă 150 de lei/zi.

Upload: truongdat

Post on 05-Feb-2018

247 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 1 din 9

Parcarea cu plată, practicată pe scară largă în Rm. Vâlcea Sistemul de parcare cu plată din Râmnicu Vâlcea se aplică în parcările amenajate pe domeniul public al municipiului şi pe spaţiile amenajate pe trama stradală ca parcări publice cu plată, prevăzute în Anexa 2 la HCL 372/23.12.2010.

Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă, prin concesiune a parcărilor publice cu plată către S.C. Pieţe Prest S.A. Această firmă administrează şi întreţine, începând cu luna mai 2011, un număr de 919 locuri de parcare cu plată, în marea lor majoritatea situate pe stăzile din zona centrală şi în Ostroveni.

Aleşii locali au decis ca tarifele de parcare să fie cuprinse între 1 şi 9 lei, iar abonamentele între 80 şi 450 de lei.

Taxa de parcare pentru o jumătate de oră este de 1 leu, iar pentru o oră, se dublează. Un tichet de parcare cu valabilitatea de o zi costă 9 lei.

Un abonament pentru rezidenţi pentru o accesul în parcările cu plată de pe o stradă costă 25 de lei pe lună, 60 de lei pe semestru şi 140 de lei pe an, în cazul în care aceştia nu dispun în zonă de parcări rezidenţiale cu acces pe bază de ecuson.

Pentru nerezidenţi, un abonament pe toate străzile, pentru o lună, costa 80 de lei. Şoferii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei pentru un abonament trimestrial, iar pentru un an taxa se ridică la 450 de lei.

Pentru persoanele juridice, abonamentul pentru toate străzile este 120 lei/lună şi 300 lei/trimestru. Tichetul de rezervare pentru persoanele juridice pentru toate străzile costă 350 lei/lună şi 3.500 lei/an.

Şoferii fără tichete de parcare în parbriz se pot trezi cu roţile blocate de cei de la ETA, iar amenda şi taxa de deblocare costă 150 de lei/zi.

Page 2: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 2 din 9

Programul de funcţionare a parcărilor în sistem cu plată este: luni-vineri 09-17 şi sâmbăta 09-13. În afara programului de funcţionare, parcarea este gratuită.

Sunt exceptate de la plata tarifului de parcare motoretele, motocicletele, bicicletele şi autovehiculele ce aparţin următoarelor instituţii de intervenţie de urgenţă: Salvare, SMURD, Pompieri, Poliţie, MAPN, Jandarmerie şi Poliţie Locală.

Gratuităţile se acordă în baza unei cereri avizate de către directorul societăţii care administrează parcările, eliberându-se o legitimaţie pentru a atesta acest lucru.

Corpul diplomatic, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, Garda Financiară, Garda de Mediu, Curtea de Conturi şi alte instituţii publice beneficiază de maximum 2 locuri de parcare gratuită în parcările cu plată.

Delegaţiile străine sosite la invitaţia instituţiilor publice menţionate beneficiază şi ele de parcare gratuită.

Iată situaţia parcărilor cu plată şi străzilor cu parcare cu plată administrate de S.C. Pieţe Prest S.A. la finele lui 2011:

1. Parcare amenajată Cozia - operaţională 2. Parcare amenajată Romarta - operaţională 3. Parcare amenajată Poiana 4. Parcare amenajată Alutus - operaţională 5. Parcare amenajată strada Carol I - Winmarkt 6. Parcare amenajată strada Carol I - vis-a-vis de S.C. Apavil S.A. 7. Parcare amenajată Piaţa Centrală, bloc G 8. Parcare scuarul Mircea cel Bătrân - operaţională 9. Parcare strada Regina Maria, zona Romarta - operaţională 10. Strada Ştirbei Vodă: de la wc public (Zăvoi) până la str. Carol I 11. Strada Gabriel Stoianovici 12. Strada Carol I: de la C.N. Mircea cel Bătrân până la Apavil S.A. 13. Strada Regina Maria: de la Maior V. Popescu până la str. Gen. Magheru 14. Strada Gib Mihăiescu: de la str. General Magheru până la Piaţa Simian 15. Strada General Magheru: de la Calea lui Traian până la b-dul Nicolae

Bălcescu - operaţională între b-dul Nicolae Bălcescu şi restaurantul Zimbru 16. Strada General Praporgescu: de la b-dul Nicolae Bălcescu până la

Consiliul Judeţean

Page 3: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 3 din 9

17. Strada A.I. Cuza 18. Strada Maior V. Popescu: de la str. Regina Maria până la b-dul Tudor

Vladimirescu 19. Bulevardul Tudor Vladimirescu: de la Şcoala Generală nr. 5 până la

U.M. Panait Donici 20. Parcare amenajată pe strada General Magheru 21. Parcări amenajate pe strada Maior V. Popescu (3 parcări) 22. Parcare amenajată Ostroveni - Catedrală

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere încearcă introducerea taxelor în toate parcările din oraş, cu tarife diferenţiate, în funcţie de zonă. Parcările rezidenţiale, doar cu ecuson În Râmnicu Vâlcea, în multe dintre parcările de lângă blocuri accesul este permis doar locatarilor, pe bază de legitimaţie. Unele parcări sunt dotate chiar şi cu bariere, iar locatarii au cartele de acces, altele sunt monitorizate video.

Părerile locuitorilor sunt împărţite. Pe de-o parte, pentru că în interiorul parcărilor nu sunt asigurate locuri individualizate pentru locatari, există deseori conflicte între aceştia, toţi dorind să aibă acces cu maşina "sub balcon". Pe de altă parte, s-a ajuns şi la excese, în sensul că sunt unii locatari care nu fac altceva toată ziua decât să pândească şi să nu permită accesul altor maşini în parcările lor.

Maşinile persoanelor fizice sau juridice care staţionează sau parchează în parcările de reşedinţă fără a avea ecuson parcare de reşedinţă sau ecuson vizitator parcare de reşedinţă pot fi blocate, ridicate, transportate şi depozitate de operatorul căruia i s-a delegat acest serviciu public.

La momentul la care s-a luat decizia de a implementa în municipiu sistemul parcărilor rezidenţiale - în vederea elaborării actului normativ - au fost consultate şi asociaţiile de proprietari. Propunerea de a utiliza parcările de reşedinţă după un orar a fost categoric respinsă de aceste asociaţii. După mai multe analize, s-a permis utilizarea după orar (respectiv doar în prima parte a zilei) a parcărilor de reşedinţă şi de către agenţii economici care îşi au sediul în blocurile ce sunt arondate unei parcări.

Page 4: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 4 din 9

Crearea unui orar pentru parcările cu ecuson ar permite şi locuitorilor oraşului care nu îşi au domiciliul în aria de acoperire a respectivei parcări să parcheze acolo în cursul zilei, urmând ca după orele 17 ele să fie rezervate doar rezidenţilor din zonă.

Utilizarea parcărilor de reşedinţă bază de ecuson costă 20 de lei pentru fiecare autoturism, pentru beneficiarii din zonă. Dacă mai au şi rude care nu sunt de gradul I sau alţi vizitatori cu autoturism, trebuie să scoată din buzunar 25 de lei pentru un ecuson de vizitator.

Asociaţiile de proprietari din toate cartierele din Râmnicu Vâlcea pot solicita Primăriei instituirea acestui sistem de parcare rezidenţială.

Experimentul pilot a fost realizat în anul 2009 în zona asociaţiei de proprietari Zăvoi, din zona centrală.

În 2010, cetăţenii din Ostroveni, Nord şi din Zona Traian au cerut extinderea acestui sistem şi în cartierele lor, întrucât li se părea normal să poată parca în faţa blocului doar cei ce locuiesc acolo şi nu alţii veniţi cu treburi prin oraş sau maşinile de transportat marfă.

Astfel, sistemul s-a extins cu 31 de parcări cu regim rezidenţial (în afara celei pilot) şi alte cam atâtea erau în lucru în noiembrie 2011.

Stabilirea caracterului de parcare rezidenţială se face numai la solicitarea asociaţiilor de proprietari şi doar dacă zona poate fi delimitată exact din punct de vedere urbanistic, pe baza unui PUZ. Toate asociaţiile de proprietari care folosesc în comun acest spaţiu trebuie să fie de acord.

Şoferii cu maşini de serviciu, firmele de curierat rapid, cei cu maşini înmatriculate în Bulgaria sau cei aflaţi în tranzit nu sunt însă foarte încântaţi de parcările cu ecuson.

Abia la finele lunii martie 2012 s-a decis că pot staţiona în parcările de reşedinţă, temporar, fără ecuson, autovehiculele a căror masă maximă autorizată nu depăşeşte 1,5 tone folosite pentru activităţi de curierat sau livrări la domiciliu. Pentru persoanele juridice care au sediul social sau puncte de lucru în proprietate în perimetrul parcării de reşedinţă, ecusonul parcare de reşedinţă persoane juridice este valabil fără limitări orare.

Page 5: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 5 din 9

O altă nemulţumire a locatarilor o reprezintă numărul mic de locuri de parcare: "S-au eliberat 50 de ecusoane pe 30 de locuri de parcare, ceea ce înseamnă că ceilalţi riscă să fie amendaţi. În permanenţă, alte 20 de autoturisme riscă blocarea roţilor", declara un locatar din Traian.

Acolo unde nu s-a instituit parcarea în baza ecusonului, certurile dintre proprietari şi vizitatori pe locurile de parcare sunt la ordinea zilei. Tot la ordinea zilei sunt şi altercaţiile dintre persoanele care nu respectă aceste zone cu ecuson şi continuă să parcheze fără nicio jenă.

Singurii care beneficiază în urma acestor divergenţe sunt reprezentanţii Primăriei, care nu ezită să dea amenzi usturătoare celor care încalcă regulile.

"În mod normal, încercăm să eliberăm un număr de ecusoane echivalent cu cel al locurilor de parcare, dar se întâmplă ca un locatar să îşi achiziţioneze un autoturism nou şi nu putem să-i refuzăm dreptul la un loc de parcare sau sunt numeroşi proprietari care deţin şi maşină de serviciu. Regimul parcărilor rezidenţiale a rezolvat simţitor problemele, singurele altercaţii apar din cauza oamenilor care nu respectă aceste zone cu ecuson. În consecinţă, sancţiunile nu ezită să apară, media acestora fiind de cel puţin zece pe zi", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Daniel Ionescu. Parcarea publică de lângă motelul Capela s-a pierdut Începând din 2008, între municipalitate şi un controversat om de afaceri local există o dispută în instanţă privind proprietatea asupra unui teren de 700 mp situat pe Aleea Castanilor pe care se află amplasată parcarea publică din vecinătatea motelului Capela.

Deşi acest bun este inventariat în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, dosarul de revendicare înaintat de Primărie a stat suficient de mult pe rolul instanţelor de judecată pentru ca societatea care era parte în proces să îl înstrăineze.

Astfel, atunci când Primăria a avut câştig de cauză, s-a trezit că firma cu care se judecase nu mai era parte în proces şi fusese lichidată, iar terenul respectiv fusese înstrăinat prin vânzarea lui altor societăţi, conduse din umbră de acelaşi om de afaceri local.

Page 6: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 6 din 9

Consiliul Judeţean Vâlcea şi-a recâştigat parcarea După aproape trei ani de "război" între fostul prefect Ungureanu şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, instanţa a făcut lumină, definitiv şi irevocabil în privinţa parcării din imediata vecinătate a celor două instituţii.

"Nu instituţia Prefecturii a fost cea care a pus stăpânire pe terenurile şi garajele din imediata vecinătate, ci prefectul Petre Ungureanu. Acum, Curtea de Apel Piteşti a făcut lumină în acest caz, iar spaţiul respectiv şi garajele au fost restituite Consiliului Judeţean Vâlcea. Ani de zile, fostul prefect Ungureanu ne-a pus într-o situaţie de-a dreptul ridicolă! Să laşi cea mai importantă instituţie a unui judeţ fără locuri de parcare, când în vizită veneau delegaţii străine şi investitori! Situaţia a fost una extrem de delicată", a spus Ion Cîlea, fericit că a mai câştigat o bătălie în instanţă cu fostul prefect.

Şi la Tribunalul Vâlcea, Consiliul Judeţean câştigase procesul pe tema parcării, dar fostul prefect a introdus recurs. Acum, Prefectura a pierdut definitiv procesul, iar bulumacii de beton puşi pentru ca anagajaţii CJ să nu-şi parcheze maşinile au rămas doar o amintire urâtă. Investiţii noi în parcări - Potrivit noul PUZ dezbătut la Primărie în data de 30 martie 2012, zona centrală va avea două parcări subterane, de 300 şi respectiv 100 de locuri, cea de-a doua fiind gândită pentru Consiliul Judeţean şi Prefectură. O parte dintre cetăţenii prezenţi la dezbaterea publică s-au plâns însă de lipsa spaţiilor verzi şi pomilor în centru, ceea ce ridică temperatura în verile toride din oraş şi împiedică filtrarea prafului. - În aprilie 2012, lucrările începute pentru amenajarea locurilor de la blocurile 12, 15, 22 şi 32 din zona Nord a oraşului au fost finalizate. Viceprimarul Cosmin Constantinescu consideră că după finalizarea acestor lucrări, deţinătorii de autoturisme de aici nu vor mai avea de ce să se îngrijoreze în ceea ce priveşte locul de parcare.

Page 7: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 7 din 9

- Modernizarea Pieţei Centrale va fi scoasă la licitaţie în 2012. Noua clădire în care va funcţiona Piaţa Centrală va avea 4.400 de mp, un parcaj la demisol, cu 47 de locuri şi o altă parcare la suprafaţă, cu 40 de locuri, în zona blocului F. Parcarea de la Poiana va deveni parcare rezidenţială pentru locatari, nu pentru clienţii pieţei. Investitorul îşi va face rost de finanţare din partea unei bănci, iar Primăria va achita lucrarea în minimum 3 ani, cu o perioadă de graţie de 1 an, din închirierea pieţei şi din bugetul local alocat pentru investiţii. - Candidatul PP-DD la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Ion Nicolae, a anunţat că are în plan transformarea rutei feroviare care străbate oraşul într-un tip de metrou, pentru a debloca traficul rutier pe axa nord-sud în municipiu. El ar vrea ca linia ferată să intre în subteran în punctul de nord al oraşului şi să iasă în sud. El consideră că pe actualul amplasament al căii ferate s-ar putea construi un bulevard modern cu 4 benzi, alternativă la Calea lui Traian. Acelaşi candidat a mai vorbit şi despre două parcări uriaşe subterane în zona centrală a municipiului, una de 1.500 de locuri, sub actualul parc Mircea cel Bătrân şi una de 2.000 de locuri, sub dealul Capela. Planul reactualizat de Urbanism General şi Regulamentul local de urbanism Pentru optimizarea traficului staţionar prin PUG-ul reactualizat se propun următoarele:

1 - Crearea de aproximativ 11.000 de locuri de parcare, respectiv amenajarea unei suprafeţe de 26 ha ca parcări

2 - Organizarea unor parcări pentru vehicule comerciale aflate în tranzit, dotate cu spaţii de cazare şi de alimentaţie publică, amplasate la intrările dinspre Târgu Jiu, Sibiu şi Piteşti

3 - Realizarea de pasaje şi parcări supra şi subterane în zona centrală a municipiului şi în zonele de agrement de pe malul râului Olt

4 - Amenajarea de spaţii de parcare în zona de agrement Ostroveni

5 - Relocarea autogărilor spre zonele periferice unde să se amenajeze şi spaţii de parcare

6 - Amenajarea de spaţii pentru parcări colective în zonele noilor autogări/ gări

Page 8: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 8 din 9

7 - Realizarea unor trasee ocolitoare în zonele de est, nord şi vest ale municipiului pentru eliminarea traficului de tranzit din perimetrul urban

8 - Amenajarea de trasee pentru biciclete

Regulamentul local de urbanism prevede că parcajele aferente oricăror funcţiuni se vor asigura în afara spaţiului public.

Pentru amplasarea parcajelor şi garajelor de mari dimensiuni se vor întocmi studii de impact atât asupra circulaţiei din zonă, cât şi asupra mediului natural şi construit.

Necesarul de parcaje şi garaje dintr-o zonă se va stabili în funcţie de gradul de motorizare.

Parcajele publice vor fi bordate cu garduri vii de 1,20 m înălţime. Studiu de fezabilitate privind sistemul de management al traficului În data de 26.07.2011 a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru investiţia "Sistemul de management al traficului în municipiul Râmnicu Vâlcea". Acesta prevede:

- realizarea sistemului de management al traficului rutier la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea

- fluidizarea traficului pe arterele cele mai intens circulate şi creşterea siguranţei circulaţiei auto şi pietonale

- instalarea unui sistem complex de managemet adaptiv al traficului, realizat cu senzori de trafic, semafoare inteligente, reţea de transmisie a datelor şi un sistem central de comandă

- monitorizarea şi gestionarea centralizată a acestuia pentru ca operatorii de trafic să poată lua decizii în timp util

- prioritizarea vehiculelor cu destinaţie specială: transportul public, salvarea, pompierii şi poliţia

- montarea sistemelor de semaforizare sincronizate şi adaptive în principalele intersecţii

- impunerea unei viteze de deplasare constante şi limitate superior pe arterele principale pentru a asigura un flux constant şi optim al traficului şi reducerea numărului de incidente rutiere

- creşterea vitezei de deplasare a mijloacelor de transport public şi respectarea unui orar în circulaţia între staţii

Page 9: Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlceaaudieri.advocacy.ro/.../files/files/pagini-audiere/2012-06/parcari... · Problema parcărilor publice din Râmnicu Vâlcea - Sinteza

Problema parcărilor publice din Bacău - Sinteza documentării pentru audierea publică simulată -

Mircea Mitruţiu | coordonator platformă virtuală | 07.06.2012 | pagina 9 din 9

- refacerea marcajelor şi semnalizărilor la o parte dintre intersecţii pentru eficientizarea parametrilor aferenţi traficului rutier în anumite intersecţii din oraş

- semaforizarea trecerilor de pietoni care rămân în teren cu sisteme de acţionare cu buton pentru confirmarea cererii de către pietoni, corelate cu celelalte intersecţii pentru a menţine fluenţa prognozată a traficului

- coordonarea centralizată şi monitorizarea tuturor intersecţiile dintr-un centru de control al traficului

Costul estimat al investiţiei este de 4,35 milioane de euro.

Propunerile privind sistemul de monitorizare şi comandă centralizată sunt următoarele:

- Intersecţiile nesemaforizate vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi comanda centralizată din categoria ATMS (Advanced Traffic Management Systems)

- Reglarea fluxurilor de trafic se va face pe baza informaţiilor captate de senzori din infrastructura rutieră

- Optimizarea dirijării circulaţiei în intersecţiile din sistem

- Intersecţiile şi trecerile de pietoni vor fi echipate cu automate de trafic

- Monitorizarea video a traficului şi evaluarea stării curente a condiţiilor de trafic

Bicicleta, o alternativă Primăria din Râmnicu Vâlcea a montat la finele lui 2011 un rastel pentru biciclete în faţa clădirii unde îşi desfăşoară activitatea, dar şi în alte puncte din zona centrală a oraşului, în special cele din preajma unor insituţii publice precum: Prefectura, Tribunalul Judeţean sau Direcţia de Taxe şi Impozite. Per total, Râmnicu Vâlcea este mai bogat cu 20 de rastele pentru biciclete.