UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARAFACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVEMASTER ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Referat

Principiile de promovare ale drepturilor copilului în legislaţia română

Coordonator științific:Conf. univ. dr. Mangu I. Florin

MasterandHîldan Alin-Marian

1

Cuprins

1. Elemente introductive........................................................p3

2. Izvoarele principiilor de promovare a drepturilor copilului..........................................................................................p4

3. Definiţie.............................................................................p5

4. Enumerarea şi analiza principiilor de promovare a drepturilor copilului........................................................................................p6

5. Jurisprudenţă...................................................................p13

6. Concluzii..........................................................................p21

7. Bibliografie.....................................................................p22

2

1. Elemente introductive

Promovarea şi protecţia drepturilor copilului este un subiect de interes internaţional care necesită o abordare cât mai complexă fiind o problemă cu repercursiuni sociale, juridice, economice şi chiar umanitare.

Conceperea şi implementarea unui cadru legislativ care să asigure protecţia şi promovarea drepturilor copilului devine o provocare pentru fiecare stat în parte deoarece trebuie găsite soluţii practice care să poată produce efecte directe.De pildă, problemele în materia drepturilor copilului din Europa sunt total diferite de problemele care sunt întâlnite în Africa, prin urmare şi modul de abordare a acestor probleme trebuie ales într-o manieră pragmatică.

O altă problemă ce se poate ridica este aceea a eficienţei măsurilor pe care statele înţeleg să le aplice şi în ce măsură conceptele juridice reglementate sunt puse în aplicare, deoarece orice măsură necesită timp, fonduri şi resurse umane calificate pentru a garanta un rezultat bun.

Cu toate acestea problema promovării şi protecţiei drepturilor copilului are câteva coordonate comune care facilitează reglementarea unor concepte şi a unor mecanisme comune de garantare a drepturilor copilului.De exemplu, există o convingere universală că minorul este un subiect special şi este necesară raportarea acestuia la un set de norme speciale sau că, dincolo de orice măsură aplicabilă minorului, statele trebuie să respecte interesul minorului.

Copilul este un subiect social care are nevoie de o permanentă protecţie asigurată de către părinţi, primordial, şi state, prin organismele creeate în acest sens.Fiind un subiect lipsit de apărare, în continuă dezvoltare şi cu o capacitate diminuată de a decide pentru el, se pune constant problema asigurării unui mediu propice pentru satisfacerea nevoilor acestuia.Lipsa oricărui interes din partea statelor de a se preocupa de acest aspect are ca urmare creşterea ratei de sărăcie ca o consecinţă a lipsei formării profesionale şi personale, creşterea infracţionalităţii ca o consecinţă a lipsei educaţiei, ş.a.m.d.

Astfel statele au recurs la instrumente eminamente juridice pentru a reglementa situaţia specială a minorului şi au adoptat o serie de politici care trebuie să vină în sprijinul aplicării regimului special al minorului.Statele se vor prevala de principii, convenţii, legi şi chiar acte administrative, având ca scop rezolvarea problemelor legate de regimul special al minorilor.

Pe parcursul lucrării vom trata principiile de promovare ale drepturilor copilului şi impactul acestora în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.De asemenea vom încerca, fără a abuza de o notă critică, să arătăm cazurile de nerespectare a acestor principii şi mai ales consecinţele rezultate din nerespectarea principiilor.

3

2. Izvoarele principiilor de promovare a drepturilor copilului

Promovarea şi protecţia drepturilor copilului este reglementată atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, fiind o problemă de interes global.

Preocuparea pentru această materie se reflectă direct în volumul legislativ existent la nivel naţional şi internaţional.Putem desprinde principii de promovare şi protecţie a drepturilor copilului din următoarele reglementări internaţionale:– Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;– Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului;– Convenţia cu privire la Drepturile Copilului;– Convenţia cu privire la obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate;– Convenţia de la Haga cu privire la răpirea de copii;– Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei;– Convenţia europeană asupra adopţiilor de copii;– Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materie de încredinţare a copiilor, etc.

Reglementările naţionale sunt următoarele:– Constituţia României;– Noul Cod Civil(Legea 287/2009);– Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului;– Legea 273/2004, privind adopţia;– Legea 274/2004, privind Oficiul Român de Adopţii;– O.U.G. 12/2001, privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie;– Legea 61/1993, privind alocaţia de stat pentru copii;– Legea 119/1997, privind alocaţia suplimentară pentru copii;– H.G. 1435/2004, privind aprobarea normelor metodologice ale Legii 273/2004;– H.G. 1442/2004, privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne;– H.G. 1441/2004, privind autorizarea organizaţiilor private străine de a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale, etc.

Întreaga paletă legislativă se completează şi cu acte administrative de punere în executare a legii.

Având o bază legislativă foarte mare, analiza extragerea şi teoretizarea principiilor de promovare a drepturilor copilului presupune o muncă deloc uşoară.

4

3. Definiţie

Definirea principiilor de promovare a drepturilor copilului comportă o oarecare dificultate.Pentru a simplifica baza de raportare trebuie stabilit înţelesul juridic al termenului „copil”.

Astfel găsim în Convenţia cu privire la drepturile copilului reglementat la art.1 definiţia copilului:” În sensul prezentei Convenţii, prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani cu excepţia cazurilor când, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă1”.

O altă definiţie legală o regăsim în Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului, unde la art.4 copilul este definit ca:”persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii2”.

Deşi cele două definiţii legale citate par să fie destul de precise, în doctrină s-a arătat că legea nu stabileşte in concreto momentul din care copilul beneficiază de prevederile prezentelor legi şi dacă legea este aplicabilă de la naştere, de la concepţie sau de la un moment intermediar între acestea două, deşi este specificat momentul în care protecţia legii se sfârşeşte3.

Sintetizând putem defini principiile de promovare a drepturilor copilului ca fiind un ansamblu de reguli de maximă generalitate ce nu pot fi invalidate de reguli cu caracter specific şi prin care se urmăreşte protejarea subiecţilor de drept sub vârsta legală de 18 ani, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Caracterele juridice ale principiilor sunt:1.Generalitatea, principiile vor servi de fiecare dată ca bază de verificare a

regulilor specifice, încălcarea principiilor fiind echivalentă cu încălcarea legii. De altfel, principiile în sine pot constitui izvoare legale în materia protecţiei drepturilor copilului.

2.Obligativitatea, respectarea principiilor trebuie făcută şi la elaborarea normelor care privesc protecţia drepturilor copilului, dar şi la aplicarea în concret a legii.

3.Universalitatea, este caracterul ce rezultă din reglementarea şi recunoaşterea principiilor la nivel internaţional, toţii copii din lume fiind sub protecţia principiilor enunţate de convenţiile care le reglementează drepturile.

Concluzionând, observăm că principiile sunt un instrument foarte important în materia protecţiei şi promovării drepturilor copiilor deoarece nerespectarea acestora echivalează cu înfrângerea oricăror alte reguli care se fundamentează pe aceste principii.

1 Convenţia asupra drepturilor copilului din 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr.18/19902 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 20043 Rachel Hodgkin, Peter Newell, Manual pentru implementarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, Ed.Vanemonde, Bucureşti, 2004

5

4. Analiza şi enumerarea principiilor de promovare a drepturilor copilului în legislaţia română

Aşa cum am arătat în capitolul anterior, principiile de promovare a drepturilor copilului se bucură de o vastă reglementare.Fie că ele sunt extrase pe filiera reglementărilor internaţionale, fie că sunt produsul legislativ românesc, existenţa acestora în dreptul românesc este un plus în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Legiutorul român consacră o reglementare specială principiilor de promovare a drepturilor copilului în art.6 din Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului, enumerând principiile după cum urmează:

„Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea; c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti; d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului; e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate; f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil; g) respectarea demnităţii copilului; h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinand cont de vârsta şi de gradul său de maturitate; i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinand cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie; j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului; l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.4”

Deşi la prima vedere legea pare să facă o enumerare exhaustivă a tuturor principiilor, în realitate legea sintetizează doar o parte din principii care au o utilitate practică şi care sunt aplicabile cu o frecvenţă mare de instanţele române. Din raţiuni teoretice vom rezuma analiza principiilor raportate la reglementarea din Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului.

4 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004

6

Respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului

Principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului este de departe fundamentul tuturor regulilor ce vizează protecţia copilului5.El este enunţat direct în Noul Cod Civil în art.23, alin(1):

”(1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.6”

Observăm că legiutorul nu defineşte cu precizie ceea ce se înţelege prin interesul superior al copilului, însă enunţă imperativ condiţia de luare a oricărei măsuri. Deşi nu rezultă direct, printr-o interpretare per a contrario, se poate deduce că orice măsură luată fără a ţine seama de interesul superior al copilului va fi ilegală.

Doctrina a încercat să sintetizeze o serie de coordonate prin care putem identifica ce se înţelege prin interesul superior al copilului.Astfel, inițiatorii dialogului cu societatea civilă, au propus următoarele:

La articolul 2, după alineatul (4), se introduce un nou alineat (5), cu următorul cuprins:“(5) În determinarea interesului superior al copilului, se au în vedere, cel puţin următoarele:- nevoile de dezvoltare – fizice, psihologice, de educaţie şi sănătate, de securitate, stabilitate şi apartenenţă la o familie;- opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;- istoricul copilului, în mod special traumele suferite de copil în trecut sau care pot interveni în viitor;- capacitatea părinţilor sau persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.”7

Observăm că doctrina propune câteva coordonate măsurabile direct prin care se vrea o reglemetare mai precisă şi fără a lăsa marje mari de interpretare.Desigur, propunerea prezintă dezavantajul de a se limita doar la câteva coordonate, ce ar putea paraliza aplicabilitatea principiului interesului superior al copilului, dezavantaj ce ar putea fi surmontat prin precizarea în textul legii că enumerarea este explicativă, nu exhaustivă.

Nevoile de dezvoltare a copilului, opinia copilului, istoricul şi chiar capacitatea părinţilor de a reacţiona la nevoile minorului constituie criterii esenţiale de aplicare a legii şi ar trebui analizate în vederea modificărilor ulterioare ale legislaţiei din această materie.

5 Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituţia familiei în Noul Cod Civil-Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucureşti, 20106 Noul Cod Civil. Legea 287/2009 privind Codul civil, actualizată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.505 din 15 iulie 20117 http://www.juridice.ro/191328/interesul-superior-al-copilului-si-autoritatea-parinteasca.html, Interesul superior al copilului şi autoritatea părintească, Fănuţa Lisman

7

Egalitatea şanselor şi nediscriminarea

Când vorbim de egalitatea şanselor şi nedescriminare trebuie să avem în vedere în primul rând Constituţia României care enunţă în art.16, alin(1) principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii8.

Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului reia cu fidelitate principiul constituţional şi îl adaptează categoriei pe care o reglementează.Astfel copii au drepturi egale în ceea ce priveşte protejarea imaginii lor publice şi a vieţii lor intime, private şi familiale(art.22), copilul are dreptul la libertate de exprimare(art.23), copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte(art.27)9, ş.a.m.d.

Astfel, legea recunoaşte egalitatea şanselor fiecărui copil, protejează împotriva discriminărilor de orice fel şi asigură integrarea socială a fiecărui copil în parte.

Respectarea acestui principiu are un impact major în dezvoltarea timpurie a copilului, deoarece acesta se pliază după valorile sociale pe care le percepe direct.De pildă, Legea nr.1/2011, privind educaţia naţională statuează în art.2, alin(4), egalitatea şanselor la un mediu educaţional pe toate nivelele, fără a discrimina în nici un fel subiecţii acestei legi10.

O altă reglementare de referinţă găsim în Legea nr.61/1993, privind alocaţia de stat pentru copii, în art.1 şi art.211.

Trebuie menţionat faptul că egalitatea şanselor şi nediscriminarea trebuie respectate când vine vorba de drepturi ale persoanelor aflate în aceleaşi circumstanţe sau în circumstanţe asemănătoare.De pildă, persoanele aflate în situaţii speciale beneficiază de reglementări speciale, iar egalitatea şanselor lor, cât şi nediscriminarea acestora se vor raporta la persoane aflate în situaţii similare.

Responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti

Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti este în esenţă o extensie a principiului interesului superior al minorului, prin care legiutorul veghează la securitatea copilului. Instituind o serie de obligaţii şi conferind o serie de drepturi părinţilor legiutorul pune la dispoziţie un mecanism direct de garantare a principiului responsabilizării părinţilor.

Aplicaţii practice ale principiului responsabilizării părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti regăsim în art.31, alin(1), din Legea nr.272/200412, care statuează că ambii părinţi sunt responsabili, în egală 8 Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 767 / 31 octombrie 2003.9 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200410 Legea nr.1/2011, legea educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 201111 Legea nr.61/1993, privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.300 din 7 mai 200912 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004

8

măsură, de creşterea şi întrţinerea copilului.O altă aplicaţie practică se întâlneşte pe tărâmul răspunderii civile delictuale

unde părintele poate fi tras la răspundere pentru fapta minorului ce îl are sub supraveghere, potrivit art.1372 din NCC13.

Primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului

Acest principiu consacrat de legiutor are o strânsă legătură cu principiul

analizat anterior. Cu alte cuvinte, părinţii nu numai că se fac responsabili de ocrotirea copilului lor, dar au şi prioritate înaintea oricărei persoane fizice sau juridice de a-şi exercita autoritatea părintească.

Principiul primordialităţii îşi găseşte consacrarea cu precădere în art.30, alin(1) din Legea nr.272/2004, unde deşi nu se prevede în mod expres că părinţii au prioritate înaintea oricărui subiect de drept să se îngrijească de copilul lor, soluţia reiese printr-o interpretare teleologică. Astfel, conferindu-i dreptul copilului de a creşte alături de părinţii lui, legea automat plasează părinţii într-o poziţie juridică preferată înaintea oricărui subiect de drept.

Descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate

Principiul descentralizării serviciilor de protecţie a copilului îşi are esenţa în preocuparea statului faţă de protecţia copilului în situaţiile speciale. Preocuparea statului de a oferi un mecanism de protecţie a copilului a produs o serie de norme prin care Guvernul României aplică in concreto acest principiu. Din paleta legislativă enumerăm câteva legi care reflectă acest principiu al descentralizării serviciilor de protecţie a copilului, intervenţie multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate:

- H.G. nr.1434/2004, privind aprobarea Regulamentului Cadru de funcţionare a Direcţiilor Generale de Protecţie a copilului;

- H.G. nr. 1504/2004 privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea abuzului sexual asupra copilului şi a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale (2004 - 2007)

- H.G. nr. 1439/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal

- H.G. nr. 1432/2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului

- Legea nr. 274 din 21 iunie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii

- Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopţiei

13 Noul Cod Civil. Legea 287/2009 privind Codul civil, actualizată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I,

9

- Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

- Legea nr. 326 din 8 iulie 2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti, etc

Asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil

Principiul asigurării unei îngrijiri individualizite şi personalizate se referă cu precădere la toată legislaţia care are legătură cu educaţia şi îngrijirea medicală a copilului.

Prin instaurarea acestui principiu, legiutorul dă efect conceptului de adaptare şi gestionare a resurselor în funcţie de nevoile pe care copilul le are la un moment dat. Astfel, principiul vine să protejeze dezvoltarea psihică şi fizică a copilului.

Ca aplicaţii practice găsim art.43-49 din Legea 272/2004, privind promovarea drepturilor copilului14.

Respectarea demnităţii copilului

Demnitatea umană este o valoare unanim acceptată de către toate statele lumii. Ridicarea la rang de principiu a respectării demnităţii copilului nu este nimic altceva decât o extensie a conceptului de demnitate umană.

Legislaţia în material respectării demnităţii copilului este foare bogată, având în vedere că legiutorul nu defineşte ceea ce întelege prin demnitate. Astfel, acest principiu subsumează prinicipiul asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinand cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie, cât şi principiul asigurării protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului.

Totuşi principiul respectării demnităţii copilului este reflectat şi de art.22 din Legea nr.272/200415, articol care se referă la protecţia imaginii publice a copilului. De altfel, prin protejarea demnităţii copilului trebuie să înţelegem orice măsură de protecţie împotriva oricăriui prejudiciu de imagine adus copiilor, prejudicii care pot influenţă dezvoltarea psihică a copilului.

Ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinand cont de vârsta şi de gradul său de maturitate

Potrivit art.264 din Noul Cod Civil16, copilul are dreptul de a fi audiat în toate procedurile judiciare şi administrative, iar de părerea lui se va ţine cont în funcţie de 14 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200415 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200416 Noul Cod Civil. Legea 287/2009 privind Codul civil, actualizată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.505

din 15 iulie 2011

10

vârsta şi gradul de maturitate.Astfel, conform art.264, alin(1), ascultarea copilului este obligatorie dacă

minorul a împlinit 10 ani sau dacă este mai mare de 10 ani. Este facultativă audierea minorului sub 10 ani şi este condiţionată de un interes legitim pentru acea cauză.

Din motive lesne de înţeles, legiutorul lasă posibilitatea minorului de peste 10 ani să îşi exprime opinia, însă limitează această opinie la gradul de maturitate a celui audiat. Pentru audierile facultative, părţile trebuie să justifice relevanţa audierii minorului, legea făcând tot posibilul să ocrotească minorii de situaţiile conflictuale la o vârstă fragedă, pentru a evita expunerea minorului la situaţii care îl pot afecta.

Dacă alineatul 1 al articolului fixează premisele necesare audierii minorului, alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte modul în care copilul poate fi ascultat.

Astfel, copilul are dreptul de a cere şi de a primi orice informaţie pe care o poate înţelege şi trebuie să fie informat de consecinţele oricărei decizii care îl priveşte direct.

Asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinand cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie

Observăm că acest principiu enunţat de legiuitor are o strânsă legătură cu principiul interesului superior al minorului şi principiul asigurării unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil.

Totuşi, esenţialmente, principiul are şi elemente de originalitate, fiind un principiu aplicabil unei categorii speciale de subiecţi şi doar în situaţii excepţionale.

Capitolul III din Legea nr.272/2004, enunţă măsurile de protecţie a minorului în cazul în care copilul este lipsit de îngrijirea părintească.

De asemenea, acest principiu trebuie să fie avut în vedere şi de instanţele judecătoreşti în situaţia divorţului17.

Celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil

Principiul celerităţii judecării cauzelor cu privire la minori se referă la termenele scurte la care instanţele sunt obligate prin lege să le soluţioneze. Cu titlu de exemplu avem reglementarea din art.125, alin(3) din Legea nr.272/2004, care statuează că termenele în cauzele cu minori nu pot depăşi 10 zile18.

De asemenea, tot sub lumina principiului celerităţii, găsim şi procedurile speciale, cum ar fi plasamentul în regim de urgenţă19, procedura în cauzele cu minori

17 Art.397-400 din Noul Cod Civil. Legea 287/2009 privind Codul civil, actualizată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.505 din 15 iulie 2011, articole în care legiutorul face expres trimitere către principiul interesului superior al minorului, principiu interconectat cu principiul asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinand cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;18 Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200419 Art.64-66 din Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004

11

infractori20, etc.

Asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului

Importanţa principiului protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului derivă dintr-un principiu constituţional, principiul protecţiei sociale, însă prevederile legii nr.272/2004, reglementează cu stricteţe formele de protecţie împotriva abuzului şi expolatării copilului21.

Astfel, legea identifică formele de exploatare şi cazurile de abuz sau neglijenţă şi consacră o reglementare diferită în funcţie de forma pe care o pot lua abuzurile. Raţiune este simplă, fiecare formă de exploatare, abuz sau neglijenţă se manifestă diferit şi sunt necesare forme de intervenţie diferite, deşi consecinţele sunt adesori aceleaşi.

Legea asigură protecţia împotriva exploatării şi reglementează în particular exploatarea economică22 , fiind forma cea mai răspândită de exploatare a copilului. De asemenea identifică şi alte forme de exploatare şi le enumeră. Din interpretarea, art.99, alin(2) din Legea nr.272/2004, rezultă că instituţiile specializate în protecţia copilului, cât şi autorităţile publice sunt libere să dispună măsuri de combatere a formelor de exploatare a copilului.

Tot sub incidenţa principiului protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului intră şi protecţia împotriva consumului de droguri(art.88), protecţia copilului împotriva abuzului şi neglijenţei(art.89-97) şi protecţia împotriva răpirii şi a oricăror forme de traficare(art.98).

De asemenea, găsim reglementări şi din sfera dreptului penal, prin care sunt incriminate faptele prin care sunt vătămate interesele minorului, faptele prin care se aduc produc vătămări corporale sau psihice, abuzurile, etc23.

Interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie

Rolul acestui principiu este de responsabilizare a autorităţilor publice, a instituţiilor specializate, cât şi a instanţelor judecătoreşti, în momentul în care trebuie să aplice o măsură privind minorul.

Astfel, autoritatea investită cu puterea de decizie va trebui să coreleze toată legislaţia în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor şi intereselor minorului şi să

20 Codul de procedură penală, Legea nr.29/1968, republicată în Monitorul Oficial, nr.78 din 30 aprilie 199721 Capitolul VI, Art.85-99 din Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200422 Art.87 din Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 200423 Prin reglementarea din Legea nr. 140/1996 în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, legiutorul cuprinde în reglementarea legislaţiei penale şi infracţiunile contra familiei prin înscrierea în art.306 infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. De asemenea înscrie în art.197, lit.b, o agravantă la infracţiunea de viol săvârşit împotriva persoanei aflată în îngrijirea făptuitorului, incriminează în art.198 infracţiunea de act sexual cu un minor, etc.

12

aplice de fiecare dată o măsură favorabilă minorului.

5. Jurisprudenţa în materia principiilor de promovare a drepturilor copilului

Rolul jurisprudenţei în material principiilor de promovare a drepturilor copilului este importantă din două puncte de vedere.

În primul rând, aplicarea legii în cauzele cu minori este o problemă complexă deoarece de foarte multe ori interesul părţilor într-o cauză judiciară este diferit de interesul superior al minorului, un principiu de căpătâi în materia protecţiei copilului. De foarte multe ori instanţa este nevoită să coroboreze, nu doar probele existente la dosarele de pe rol, ci şi factorii economici, sociali, principiile de protecţie a familiei, etc.

În al doilea rând, măsurile dispuse de instanţă au un efect direct asupra dezvoltării copilului, iar gradul de responsabilitate este sporit. Adoptarea măsurilor cu celeritate, dar în acelaşi timp, asigurarea unui grad de securitate în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a minorului şi impactul măsurilor dispuse, este mai mult decât o provocare pentru judecătorul român. Pe de o parte celeritatea se impune pentru nu a expune minorul la litigiile instanţelor, dar pe de altă parte fiecare măsură trebuie cântărită cu atenţie.

Încredinţare minor. Principiul respectării interesului superior al copilului. Stabilirea obligaţiei de întreţinere24

Prin sentinţa civilă nr. 5832 din 11 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 11635/320/2009 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta N.A.R. împotriva pârâtului F.L. şi pe cale de consecinţă s-au dispus următoarele:- încredinţarea minorei F.K.A., născută la data de 20.05.2008 spre creştere şi educare reclamantei N.A.R.;- stabilirea domiciliului minorei F.K.A., născută ldata de 20.05.2008, la reclamanta N.A.R.;- obligarea pârâtului F.L. la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei F.K.A., în cotă de 25% parte din veniturile lunare nete, cu începere de la data pronunţării hotărârii, în baza de calcul a pensiei urmând să intre toate veniturile lunare nete ale pârâtului, inclusiv norma de hrană.Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâtul F.L. în contradictoriu cu reclamanta N.A.R. şi s-a stabilit programul de vizitare al minorei F.K.A., de către pârâtul F.L., după cum urmează:- în fiecare săptămână, începând de vineri orele 16, până duminică orele 18, cu ridicarea minorei;- cu ocazia sărbătorilor de Paşti si de Crăciun, timp de câte o săptămână;

24 http://legeaz.net/spete-civil/incredintare-minor-principiul-respectarii-interesului-1307-2011

13

- pe perioada de vară de 2 ori câte 2 săptămâni, în perioada concediului de odihnă al pârâtului.S-a dispus de asemenea compensarea cheltuielilor de judecată între părţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamanta N.A.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F.L. următoarele:- încredinţarea minorei F.K.A., născută la data de 20.05.2008, spre creştere şi educare reclamantei N.A.R.;- stabilirea domiciliului minorei la reclamantă;-obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, în cuantum de ¼ parte din veniturile lunare;

Pârâtul a formulat acţiune separată, înregistrată în dosarul nr. 11757/320/2009 al Judecătoriei Tg. Mureş, prin care a solicitat încredinţarea minorei, stabilirea domiciliului acesteia la pârât şi obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere, iar în subsidiar a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei.Prin încheierea de şedinţă din data de 26.02.2010 s-a admis excepţia de conexitate între cele două acţiuni formulate de părţi pe cale separată şi, ca urmare a conexării celor două dosare, instanţa a analizat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 11757/320/2009 al Judecătoriei Tg. Mureş ca o acţiune reconvenţională.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că din relaţia părţilor a rezultat minora F.K.A., născută la 20.05.2008, iar în prezenta cauză ambii părinţi au solicitat încredinţarea minorei spre creştere şi educare.Analizând acţiunile deduse judecăţii prin prisma prevederilor art. 65 din Codul familiei, raportat la prevederile art. 42- 44 din codul familiei, precum şi a prevederilor art. 100 din Codul familiei, instanţa a reţinut faptul că de la naşterea minorei şi până în prezent acesta s-a aflat în îngrijirea mamei. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat faptul că reclamanta este o mamă bună, care s-a preocupat de creşterea şi educarea fiicei sale, martorii confirmând faptul că reclamanta a fost văzută deseori ocupându-se de fiica sa şi ieşind în parc cu aceasta.

În adoptarea soluţiei privind încredinţarea copilului instanţa a avut în vedere exclusiv interesul superior al minorei (nevoi fizice, emoţionale, psihologice, inclusiv nevoia de stabilitate), precum şi prevederile art. 6 lit. i din Legea 272/2004, conform cărora unul dintre principiile prin care se realizează respectarea si garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilităţii si continuităţii în îngrijirea, creşterea si educarea acestuia.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, inclusiv ancheta socială efectuată la domiciliul părţilor, instanţa de fond a apreciat că se justifică încredinţarea minorei spre creştere si educare reclamantei, opinând că aceasta este în măsură să-i asigure fetiţei complexul de factori care să conducă la dezvoltarea fizică, morală si intelectuală a acesteia în cele mai bune condiţii.

În temeiul art. 86 din Codul familiei pârâtul a fost obligat la plata pensiei de

14

întreţinere în favoarea minorei F.K.A. în cotă de 25% parte din veniturile lunare nete, cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri, cu precizarea că în baza de calcul a pensiei vor intra toate veniturile lunare nete ale pârâtului, inclusiv norma de hrană.

În stabilirea datei de la care curge obligaţia de întreţinere instanţa a avut în vedere faptul că pârâtul a contribuit la întreţinerea minorei, atât prin ridicarea acesteia de a domiciliul mamei, cât şi prin sume de bani şi bunuri necesare traiului zilnic.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională în privinţa petitului de stabilire a programului de vizitare, instanţa a reţinut faptul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 65 din Codul familiei, coroborat cu art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Raportat la soluţia adoptată în cauză, instanţa a constatat faptul că reclamanta a precizat că este de acord cu stabilirea programului de vizitare, astfel cum a fost solicitat de către pârât şi ca urmare a admis în parte cererea reconvenţională şi a stabilit programul de vizitare a minorei, conform celor solicitate.

Având în vedere modul de soluţionare a cererii principale şi a acţiunii reconvenţionale, instanţa a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 50 din 10 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul nr. 11635/320/2009 s-a admis apelul declarat de reclamanta N.A.R. împotriva sentinţei civile nr.5832 din 11 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş şi în consecinţă s-a dispus schimbarea în parte hotărârea apelată după cum urmează:

Pârâtul F.L. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei F.K.A., începând de la data de 27 octombrie 2009, în cuantum de 400 lei lunar.S-a stabilit programul de vizitare a minorei F.K.A. de către pârât, astfel:- în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, începând de vineri ora 16 şi până duminica, ora 18, cu ridicarea minorei de la domiciliul reclamantei;- cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, în anii impari de Paşte şi în anii pari de Crăciun, de fiecare dată câte trei zile;- în timpul vacanţei de iarnă, timp de o săptămână;- în timpul vacanţei de vară, de 2 ori, câte două săptămâni, în timpul concediului de odihnă al pârâtului.

Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate au fost menţinute.Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul F.L.

împotriva aceleiaşi hotărâri.Pârâtul F.L. a fost obligat la plata către reclamanta N.A.R. a sumei de 512,3 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.Analizând, în limitele apelurilor declarate, stabilirea situaţiei de fapt şi modul

de aplicare a legii de către prima instanţă, tribunalul a apreciat că apelul declarat de reclamanta N.A.R. este fondat.

În privinţa pensiei de întreţinere s-a reţinut că instanţa a fixat cuantumul

15

acesteia procentual, pentru a se evita procese ulterioare având ca obiect majorarea sau reducerea pensiei de întreţinere, în situaţia în care veniturile realizate de pârât vor suferi modificări. Cu toate acestea s-a apreciat că se impunea stabilirea în concret a pensiei de întreţinere, pentru a se evita dificultăţile de stabilire a bazei de calcul a pensiei şi de punere în executare a acesteia. De asemenea în situaţia în care pârâtul îşi va schimba locul de muncă nu se va impune un nou proces de stabilire a pensiei de întreţinere.

Ţinând seama de venitul net lunar realizat de pârât, incluzând şi norma de hrană, care reprezintă un spor cu caracter permanent şi de nevoile minorei, instanţa de apel a fixat pensia de întreţinere la suma de 400 lei lunar. În privinţa datei de la care aceasta este datorată, s-a reţinut că doctrina şi practica judiciară sunt unanime în a aprecia că este datorată de la data la care se solicită, adică de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Se admite însă o situaţie de excepţie, atunci când tatăl a contribuit material la cheltuielile privind creşterea şi educarea copilului, însă în cauză nu se regăseşte o asemenea situaţie, din probele administrate nereieşind că pârâtul a contribuit la aceste cheltuieli.

Referitor la programul de vizitare a minorei de către tatăl acesteia, s-a reţinut că în principiu cel stabilit de judecătorie este adecvat vârstei minorei şi stadiului relaţiei dintre tată şi copilă, cu excepţia programului din perioada sărbătorilor de Paşte şi Crăciun. Afirmaţia reclamantei în sensul că în modul în care a fost acesta stabilit ar însemna ca minora să petreacă în fiecare an aceste sărbători cu tatăl s-a apreciat ca fiind fondată şi ca atare se impune schimbarea acestei modalităţi, în sensul ca în perioada sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, minora să fie luată de intimat, în anii impari de Paşte şi în anii pari de Crăciun, de fiecare dată câte trei zile.

În privinţa apelului declarat de pârât, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat. În acest sens s-a reţinut că măsura încredinţării minorei, spre creştere şi educare, mamei, este justificată de vârsta redusă a minorei, de starea de sănătate a acesteia şi de relaţiile de afecţiune dintre mamă şi copilă. Mama dispune de condiţii materiale şi morale suficiente şi corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorei, afirmaţiile pârâtului în sensul că minora este crescută într-un mediu nesănătos nefiind întemeiate. Fără a se nega afecţiunea tatălui apelant pentru minoră şi condiţiile materiale şi de locuit de care dispune acesta, acestea nu sunt suficiente pentru a i se încredinţa minora. Având în vedere că reclamanta este cea care s-a ocupat într-o măsură mai mare de îngrijirea minorei şi nu s-a făcut dovada că lăsarea copilei în grija acesteia ar prejudicia interesele minorei, s-a considerat că nu se justifică încredinţarea minorei spre creştere şi educare tatălui.

Motivele de apel în privinţa modului de stabilire a pensiei de întreţinere s-au apreciat a fi nefondate şi sub acest aspect s-a reţinut că norma de hrană, atât timp cât are un caracter permanent şi se prezintă sub forma unei sume de bani, poate şi trebuie să fie avută în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul

16

celor consemnate în dispozitivul deciziei.În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, în baza aceloraşi prevederi legale, instanţa de apel a dispus respingerea acestuia ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul F.L. şi a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi respingerii apelului declarat de reclamanta N.A.R. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă şi pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea în rejudecare a acţiuni reconvenţionale formulate de pârât şi respingerea acţiunii principale formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi sub acest aspect s-a invocat faptul că instanţa de fond, precum şi cea de apel au dispus încredinţarea spre creştere şi educare a minorei F.K.A., în favoarea mamei, fără a avea în vedere faptul că pârâtul poate oferi condiţii mult mai bune pentru creşterea şi educarea minorei, precum şi un mediu stabil.

În ceea ce priveşte probatoriul administrat în cauză, s-a relevat faptul că din anchetele sociale efectuate la domiciliile părţilor, rezultă că încredinţarea minorei este lăsată la latitudinea instanţei de judecată, ceea ce conduce la concluzia că, ipotetic vorbind, părţile sunt pe picior de egalitate în ceea ce priveşte condiţiile pe care fiecare poate să le ofere copilului pentru creştere şi educare. De asemenea, conform aprecierii pârâtului şi din audierea martorilor reiese faptul că pârâtului poate să-i fie încredinţare minora, spre creştere şi educare, deoarece acesta s-a ocupat îndeaproape de fetiţă.

Având în vedere probele administrate s-a susţinut că este dovedit faptul că reclamanta nu poate oferi un mediu stabil de creştere şi educare pentru minoră, deoarece este foarte instabilă în relaţiile de concubinaj pe care le-a avut în derulare şi această instabilitate se regăseşte şi în privinţa locurilor de muncă pe care le-a avut reclamanta. De asemenea nu este de neglijat problema de sănătate a fetiţei, care necesită un mediu sănătos, în care să crească şi să se dezvolte îngrijit.În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, la plata căreia a fost obligat pârâtul, s-a invocat faptul că instanţa de apel, în mod nelegal, a stabilit pensia de întreţinere luând în calcul şi norma de hrană.

S-a relevat faptul că potrivit Codului fiscal, norma de hrană nu intră în categoria veniturilor salariale fiind acordată în baza unei legi speciale şi nu poate fi considerată venit. Pe de altă parte, potrivit art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă, indemnizaţiile cu destinaţie specială, potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

Instanţa de apel, în mod nelegal a stabilit cuantumul pensiei de întreţinere fără luarea în calcul a ultimelor venituri pe 6 luni, din adeverinţa depusă la dosar, emisă de la locul de muncă al pârâtului, reieşind un cuantum al veniturilor realizate mult mai mic şi ca atare, procentul de ¼ trebuie aplicat la venitul realizat de pârât.Pârâtul a mai invocat faptul că, în mod nelegal, a fost obligat la plata pensiei de

17

întreţinere în favoarea minorei începând cu data introducerii acţiunii civile, având în vedere că a contribuit la întreţinere acesteia atât prin ridicarea de la domiciliu, cât şi prin sume de bani şi bunuri necesare traiului zilnic şi în aceste condiţii, data de la care curge obligaţia de întreţinere trebuie să fie cea a pronunţării hotărârii.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.Reclamanta N.A.R. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului

declarat de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că atât sentinţa primei instanţe, cât şi decizia instanţei de apel sunt legale în privinţa încredinţării minorei către reclamantă. Reclamanta a susţinut că pârâtul a manifestat dezinteres faţă de creşterea, educarea şi supravegherea minorei şi până la data înregistrării acţiunii introductive acesta nu s-a ocupat de fetiţă. La adoptarea soluţiei privind încredinţarea minorei s-a avut în vedere interesul superior al acesteia şi probatoriul administrat în cauză, inclusiv ancheta socială efectuată la domiciliul părţilor.

Minora având o vârstă fragedă are nevoie de stabilitate emoţională, de un program bine stabilit şi de prezenţa mamei, de care este foarte ataşată şi pentru aceste motive s-a apreciat că decizia atacată este legală şi temeinică, sub aspectul încredinţării minorei către reclamantă.

Referitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere s-a apreciat că în mod corect s-a stabilit cuantumul pensiei de întreţinere cu luarea în calcul şi a normei de hrană, în contextul în care sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană au caracter permanent şi se încadrează în categoria veniturilor periodice destinate asigurării mijloacelor de întreţinere a debitorului obligaţiei de întreţinere.

În privinţa datei de la care se datorează pensia de întreţinere s-a arătat că regula statornicită în practica judiciară este aceea că întreţinerea se acordă de la data cererii de chemare în judecată, iar nu de la o dată ulterioară acesteia.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Reclamanta N.A.R. şi pârâtul F.L. sunt părinţii minorei F.K.A., născută la 20 mai 2008. În cauza dedusă judecăţii fiecare dintre părinţi, care în prezent nu mai locuiesc împreună, au solicitat să le fie încredinţată minora spre creştere şi educare, respectiv să se dispună stabilirea domiciliului minorei la unul dintre ei.

În urma analizării probatoriului administrat în cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat că este justificată încredinţarea minorei la mama reclamantă, având în vedere vârsta acesteia, starea de sănătate a minorei, relaţiile de afecţiune dintre mamă şi fetiţă, precum şi faptul că mama dispune de condiţii materiale şi morale corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorei.

În speţă, instanţa de recurs reţine că solicitările formulate de părţi în privinţa încredinţării minorei trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei, dispoziţii care erau în vigoare la data înregistrării cauzei deduse

18

judecăţii şi care se aplică prin asemănare şi în situaţia copilului din afara căsătoriei, conform cărora instanţa de judecată hotărăşte căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copii minori, ţinând seama de interesele acestora.

Principiul respectării interesului superior al copilului este statuat şi de Legea nr.272/2004, prin art. 6 din această lege prevăzându-se că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform mai multor principii, unul dintre acestea fiind principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului (art.6 lit. c din Legea nr. 272/2004). De asemenea prin art. 31 alin. 3 din aceeaşi lege se prevede că în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Analizând cererile formulate de părţi având ca obiect încredinţarea minorei, instanţa de recurs reţine că atât din anchetele sociale efectuate la domiciliile părţilor, cât şi din declaraţiile martorilor rezultă că ambii părinţi sunt în măsură să ofere minorei K.A. condiţii corespunzătoare de creştere şi educare.

Fără a nega ataşamentul tatălui pârât faţă de minoră şi condiţiile materiale pe care acesta le poate oferi fetiţei, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, în speţă trebuie avute în vedere şi alte criterii relevante în luarea măsurii de încredinţare a minorei.

Sub acest aspect trebuie să se ţină seama în primul rând de faptul că până la această vârstă mama s-a ocupat în mod stabil de creşterea şi educarea fetiţei şi totodată relevantă este şi vârsta minorei (3 ani), în această perioadă minora având nevoie, mai mult de îngrijirea, afecţiunea şi prezenţa mamei.

Chiar dacă reclamanta a locuit împreună cu tatăl său, iar ulterior a intrat în relaţii de concubinaj cu un alt bărbat, mutându-se la domiciliul acestuia, nu s-a făcut dovada că aceasta şi-ar fi neglijat obligaţiile părinteşti şi că ar fi prejudiciat interesele şi dezvoltarea armonioasă a minorei. Dimpotrivă minora a fost bine îngrijită şi a frecventat constant Creşa nr.1 din Târgu-Mureş, începând din luna mai 2009.

De asemenea împrejurarea că reclamanta a avut mai multe locuri de muncă nu poate constitui un argument în susţinerea ideii că aceasta nu s-ar ocupa corespunzător de minoră.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a minorei, chiar dacă martorii audiaţi în cauză au arătat că minora este mai bolnăvicioasă, fiind deseori răcită, nu s-a dovedit faptul că aceasta ar suferi de afecţiuni grave şi că starea de sănătate a fetiţei s-ar fi înrăutăţit din cauza reclamantei.

În contextul în care din probele administrate în cauză rezultă că minora este îngrijită corespunzător şi este ataşată de mama sa şi totodată având în vedere că la această vârstă fetiţa are mai multă nevoie de prezenţa şi îngrijirea mamei, instanţa de recurs apreciază că în mod justificat s-a dispus în cauză încredinţarea minorei la mamă, prin luarea acestei măsuri principiul interesului superior al copilului fiind respectat.

19

Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă că şi pârâtul este în măsură să-i asigure minorei condiţii corespunzătoare de creştere şi educare, însă în raport de criteriile care au fost prezentate mai sus şi de principiul interesului superior al copilului este în interesul minorei ca aceasta să-i fie încredinţată mamei.Pe de altă parte prin această măsură pârâtul nu este exclus din viaţa minorei, acesta având dreptul de a păstra legături personale cu aceasta şi în aceste condiţii relaţiile de afecţiune şi ataşamentul pârâtului faţă de minoră nu vor avea de suferit.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere la plata căruia a fost obligat pârâtul în favoarea minorei, în speţă, s-au luat în considerare veniturile realizate de pârât de la locul de muncă, potrivit adeverinţei eliberate de UM 01021 Târgu-Mureş, venituri care cuprind atât salariul net, cât şi norma de hrană de care a beneficiat pârâtul.

Susţinerile pârâtului în sensul că norma de hrană nu trebuie avută în vedere la stabilirea obligaţiei de întreţinere se apreciază a fi nefondate, în contextul în care potrivit art. 94 alin. 3 din Codul familiei întreţinerea este datorată în raport cu mijloacele celui care urmează a o plăti, or sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană au caracter permanent, fiind acordate în virtutea raporturilor juridice de muncă dintre pârât şi angajator. Sub acest aspect prevederile art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă nu sun t incidente în cauză, deoarece se referă la executarea silită a unor obligaţii ale debitorului stabilite prin titluri executorii şi nu la executarea unor obligaţii prevăzute de lege, aşa cum este şi obligaţia de întreţinere.

Cuantumul obligaţiei de întreţinere datorate de pârât a fost stabilit în conformitate cu veniturile consemnate în adeverinţa depusă la dosar, cuprinzând salariul net şi norma de hrană, astfel că în mod nejustificat se susţine că s-ar fi luat în considerare alte venituri decât cele realizate de pârât.Referitor la data de la care s-a stabilit obligaţia de întreţinere în sarcina pârâtului, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul a contribuit material la întreţinerea minorei după înregistrarea cererii de chemare în judecată de către reclamantă şi ca atare se justifică obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere începând cu data înregistrării acestei cereri.

Susţinerile pârâtului în sensul că pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă a contribuit cu sume de bani la întreţinerea minorei nu au fost dovedite. Ulterior soluţionării cauzei de către instanţa de fond, pârâtul i-a trimis lunar reclamantei, prin mandat poştal, câte 200 lei, în contul obligaţiei de întreţinere, situaţie confirmată de reclamantă. În legătură cu acest aspect trebuie însă avut în vedere faptul că sumele trimise nu acoperă integral cuantumul obligaţiei de întreţinere datorată de pârât în raport cu veniturile obţinute şi pe de altă parte de sumele achitate în contul obligaţiei de întreţinere se poate ţine eventual seama la executarea sentinţei prin care a fost stabilită obligaţia respectivă.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea a reţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie şi cu interpretarea corectă a actelor deduse judecăţii şi în consecinţă, nefiind incidente în

20

cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.

6. Concluzii

Importanţa principiilor de promovare a drepturilor copilului este, de departe, un subiect sensibil cu implicaţii politice, sociale şi juridice. Abilitatea unui stat de a asigura buna creştere a copilul indică o sensibilizare a clasei politice faţă de problemele acestei categorii de cetăţeni.

Totuşi respectarea principiilor poate conduce la ivirea unor situaţii în care cel care aplică legea este pus în situaţia de a alege între aplicarea a două principii care se contrazic sau care propun soluţii diametral opuse. Aşa cum am văzut, legea nu face nici o diferenţă între principii acordându-le acestora o forţă juridică egală. Evident luarea celei mai bune decizii depinde de foarte multe ori de o multitudine de factori, la orice soluţie concurând foarte multe variabile, iar de foarte multe ori un conflict aparent între două principii poate fi conciliat.

De asemenea problema protecţiei copilului este o problemă cu caracter multidisciplinar de aceea unele soluţii pot părea injuste dacă sunt analizate dintr-o altă perspectivă. De foarte multe ori o decizie bazată strict pe reguli poate vătăma în realitate interesele minorului în cauză sau invers, asigurarea intereselor minorului duc la o încălcare a regulilor stabilite. De foarte multe ori există o reticenţă în ceea ce priveşte luarea unor decizii definitive şi astfel se recurge la soluţii temporare sau care implică monitorizarea minorului.

În ceea ce priveşte reglementarea acestor principii scopul acestora este de echilibra diferenţele care pot surveni între aplicarea strictă a regulilor şi factorii extrajuridici(psihologici, sociali, etc). Respectarea principiilor asigură astfel un echilibru şi dau naştere unor mecanisme echitabile.

21

Bibliografie

1.Tratate, cursuri şi monografii

Rachel Hodgkin, Peter Newell, Manual pentru implementarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, Ed.Vanemonde, Bucureşti, 2004;

Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituţia familiei în Noul Cod Civil-Manual pentru uzul formatorilor SNG, Bucureşti, 2010;

2. Legislaţie

Convenţia asupra drepturilor copilului din 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr.18/1990;

Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 767 / 31 octombrie 2003;

Legea nr.272/2004, privind drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 23 iunie 2004;

Legea nr.1/2011, legea educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011;

Legea nr.61/1993, privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.300 din 7 mai 2009;

Noul Cod Civil. Legea 287/2009 privind Codul civil, actualizată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.505 din 15 iulie 2011;

Codul de procedură penală, Legea nr.29/1968, republicată în Monitorul Oficial, nr.78 din 30 aprilie 1997;

Legea nr. 140/1996 în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare

3. Articole şi surse online

http://legeaz.net/spete-civil/incredintare-minor-principiul-respectarii-interesului-1307-2011

http://www.juridice.ro/191328/interesul-superior-al-copilului-si-autoritatea-parinteasca.html, Interesul superior al copilului şi autoritatea părintească, Fănuţa Lisman

22