PRINCIPALELE DATE DESPRE JUDEŢ

Judeţul Satu Mare este situat în partea de Nord-Vest a ţării în bazinul inferior al Someşului, este delimitat la nord de frontiera României cu Ungaria, la Vest de frontiera cu Ungaria, la Sud se învecinează cu judeţul Bihor, la Sud-Est cu judeţul Sălaj, iar la Est cu judeţul Maramureş. 

SUPRAFAŢA: 4.417,8km2 (1,9% din teritoriul ţării)

POPULAŢIA: 373 000 locuitori (la 1.01.2004)

401 031 locuitori (la 1.07.1979) 1,7% din populaţia ţării. În ultimii 15 ani populaţia a scăzut cu 10,5%, densitatea acesteia diminuându-se de la 94 la 84 locuitori pe km².

REŞEDINŢA: municipiul Satu Mare 103 544 locuitori (la 5.01.1977) 111 198 locuitori (la 1.07.1979) Astazi peste 117 000 locuitori

CATEGORII DE LOCALITĂŢI municipii – 2 oraşe – 3 comune – 58 sate – 226 Organizarea administrativ-teritorială a judeţului Satu Mare cuprinde municipiile Satu Mare – reşedinţă de judeţ – şi Carei, oraşele Negreşti-Oaş, Tăşnad şi Ardud, precum şi 58 de comune constituite din 226 sate.

Structura pe sexe a populaţiei relevă o uşoară predominare numerică a populaţiei feminine (la mia de persoane de sex masculin revenind 1055  persoane de sex feminin).

Populaţia urbană deţine o pondere de 44,6%, peste 70% din aceasta fiind concentrată în munici-piul Satu Mare.

Structura pe naţionalităţi, conform recensământului din 2002 se prezintă astfel: 58,8% români, 35,2% maghiari, 1,0% germani, 3,7% rromi şi 0,3% alte naţionalităţi.

Din punct de vedere al structurii confesi-onale, datele aceluiaşi recensământ arată că 50,6% din populaţia judeţului este de religie ortodoxă, 18,0% romano-catolică, 17,9% reformată, 8,0% greco-catolică, iar 4,7% de alte religii.

În ultimii ani, evoluţia structurii pe vârste relevă apariţia unui proces lent de îmbătrânire de-mografică, vârsta medie a populaţiei fiind de 34 de ani la bărbaţi şi 37,5 ani la femei.

Evoluţia fenomenelor demografice caracterizate prin scăderea continuă a natalităţii şi creş-terea mortalităţii generale au condus la înregistrarea unei speranţe de viaţă la naştere de 67,4 ani.

Durata medie a vieţii populaţiei feminine este cu circa 9 ani superioară populaţiei masculine.Raportul de dependenţă de vârstă este de 56%, adică o sută de persoane în vârstă de muncă susţin

56 de persoane sub sau peste vârsta de muncă.Toate fenomenele menţionate au o manifestare mai pregnantă în mediul rural decât în cel urban

POPULAŢIA ŞI AŞEZĂRILEPopulaţia

Judeţul Satu Mare Ambele sexe Masculin Feminin1990 - 1992 66,97 63,12 71,24

1995 - 1997 65,83 61,40 70,88

1

1998 - 2000 67,31 63,26 71,69

1999 - 2001 67,71 63,83 71,87

2000 - 2002 67,72 63,68 72,04

Numărul locuitorilor Locuitori/km2

29 decembrie 1930 301 105 68,225 ianuarie 1948 312 672 70,821 februarie 1956 337 351 76,415 martie 1966 359 393 81,35 ianuarie 1977 393 840 89,17 ianuarie 1992 400 789 90,718 martie 2002 367 281 83,1

Populaţia, pe grupe de vârstă

TotalPe grupe de vârstă

0-14 ani 15-59 ani 60 ani si peste1990 416576 105467 253366 577431995 395696 87857 247890 599492000 390121 77409 251441 612712001 388878 74669 252977 612322002 374086 70584 242841 60661

Numărul accidentaţilor în muncă, în anul 2002= 93, din care:- mortal 5- incapacitate temporară de muncă 88Accidente colective -Număr accidente -Număr accidentaţi -Rata accidentelor de muncă 0,95‰ SURSA: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

 Canalizare publică şi spaţii verzi, la 31 decembrie 2002Localităţi1) cu instalaţii de canalizare publică - 9 din care: 4 municipii şi oraşeLungimea totală simplă a conductelor de canalizare publică: 254kmSuprafaţa spaţiilor verzi în municipii şi oraşe: 199ha1)  Municipii, oraşe, comune, sate.

Locuinţe (număr) Camere de locuit (număr)

Suprafaţa locuibilă (mii m2)

1990 133886 270835 4344,5

2

1995 132036 302050 4739,9

2000 135340 312296 4936,6

20011) 136150 3321072) 5506,6

2002 136637 333794 5542,0

1) Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, din 18 martie 20022) inclusiv camerele utilizate în scopuri comerciale, profesionale,etc.

Scurt Istoric Materialul arheologic decoperit pe teritoriul judeţului atestă existenţa unei vieţi umane din cele mai

vechi timpuri (paleolitic). După repartiţia geografică, cea mai intensă viaţă omenească pare să se fi desfăşurat de-a lungul văii Someşului, la marginea fostei mlaştini Eced şi la contactul dintre lunca Ierullui cu unităţile încadrante, unde s-au dezvoltat cu timpul şi cele mai vechi şi mai mari aşezări.

Judeţul Satu Mare, străbatut de vechiul râu Sămuş şi locuit din timpuri imemoriabile de geto-daci, a fost leagănul culturii şi civilizaţiei româneşti. În apropierea comunelor Pir, Domăneşti, Medieşu Aurit, Apa, Vetiş etc. S-au descoperit urme ale culturii Otomani din perioada bronzului şi începutul Hallstatului, marcată printr-o evoluţie relativ lungă, cu mai multe faze, care dovedeşte că triburile acestei culturi practicau agricultura şi creşteau vie, locuiau în aşezări stabile, unele chiar de lungă durată. Confecţionarea şi folosirea armelor de bronz (săbii, topoare de luptă, scuturi) de tip ’tracic’ confirmă existenţa unei metalurgii primitive a bronzului. Săpaturile arheologice din Ţara Oaşului, de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod şi Sănislau au scos la lumină relicve atestând viaţa umană în această regiune începând din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trait aici aproape 1000 de ani creând o remarcabilă civilizaţie a cărui model, este aşezarea Medieşu-Aurit unde se găsesc rămăşiţele a 13 cuptoare de olărit care au fost scoase la lumină, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din ţară. Urme ale unor aşezări dacice s-au descoperit în jurul oraşelor Sau Mare şi Carei. Lângă Medieşu Aurit (punctul ’Suculeu’) s-a scos la iveală una din cele mai mari aşezări a dacilor liberi din nord-vestul ţării.

La sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, regiunea a facut parte din Voievodatul lui Menumorut care a avut cetatea de scaun la Satu-Mare (Castrum Zotmar), cucerită de unguri dupa lupte crâncene care au durat trei zile, dupa cum menţionează Cronicarul Anomin în Gesta Hungarorum. În decursul istoriei, alături de populaţia românească autohtonă s-au stabilit, în diverse perioade, unele elemente etnice autohtone (maghiari, germani etc.).

Situându-se la intersecţia unor importante drumuri comerciale şi având bogate resurse naturale, atestat în scrierile istorice din anul 1181, judeţul Satu-Mare, a avut o istorie tumultoasă. Cetăţile de la Satu Mare, Ardud, Medieşu-Aurit, Carei, etc, ale căror ruine rezistă până astăzi şi bisericile romane de la Acas (secolul al XIII-lea) şi bisericile gotice de la Ardud, Eriu-Sancrai, Beltiug, ş.a., atestă continuitatea existenţială a locuitorilor acestei zone. După bătălia de la Mohacs (1526), judeţul Satu Mare a fost revendicat atât de principii austriaci cât şi de principii transilvăneni. În vara anului 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru pentru bătălia de la Gurăslău, ultima sa victorie. Peste mai bine de o suta de ani, in 1711, armata prinţului Francisc Rakoczi al II-lea s-a predat trupelor austriece la Moftin. În 1657, cetatea şi judeţul Satu Mare au fost cucerite de polonezi. Tratatul de pace poartă semnătura colonelului Ian Sobietski, viitorul rege al Poloniei. Între 1660-1661 trupele otomane au devastat întreg ţinutul. Guvernarea habsburgica de după 1711 a adus o perioada de stabilitate si prosperitate în zonă. Coloniştii germani ajung aici în secolul al XVIII-lea şi se stabilesc pe proprietatea Conţilor Karoly de Carei. Cele două razboaie mondiale şi Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 sunt cele mai importante evenimente istorice ale judeţului din secolul XX. După primul război mondial, pe moşiile expropriate s-au stabilit ţărani din Munţii Apuseni şi Maramureş, dând naştere celor mai noi aşezări umane din judeţ, cum sunt: Dacia, Baba Novac, Paulian, Gelu, Ianculeşti, Marna, Lucăceni etc. Memorialul ridicat la Carei in 1964, o sculptură de Vida Geza, este probabil cel mai elocvent simbol al

3

istoriei secolului XX - razboaie devastatoare, calamităţi naturale, şi comunism, dar speranţele au reînviat după evenimentele din Decembrie 1989.

În anii construcţiei socialiste, odată cu creşterea numerică a populaţiei din judeţ, s-au produs schimbări substanţiale în structura ei de clasă şi profesională prin sporirea ponderii clasei muncitoare, determinată de procesul mereu crescând al industrializării. În acelaşi timp se modifică necontenit raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală, în favoarea primei categorii.

Noul climat de viaţă şi de muncă a deschis calea unei armonioase colaborări între români şi naţionalităţile conlocuitoare care convieţuiesc pe aceste meleaguri.

SISTEMATIZAREA TERITORIULUI ŞI DEZVOLTAREA LOCALITĂŢILOR URBANE ŞI RURALE

Meleagurile sătmărene cuprind aşezări rurale şi urbane menţionate documentar începând cu secolul al X-lea. În condiţiile evului mediu, creşterea demografică a determinat nemijlocit înmulţirea aşezărilor, astfel încât, la 1494-1495, comitatul Satu Mare număra 393 aşezări.

Varietatea aşezărilor din evul mediu – oraşe, târguri, sate – este strâns legată de structura vieţii economice, în care aportul prioritar îl avea agricultura. Începând cu secolul al XVI-lea, odată cu dezvoltarea breslelor şi a activităţilor comerciale, oraşe cum sunt Satu Mare, Carei, Tăşnad devin importante centre economice. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui pregnant proces de urbanizare, începuul dezvoltării edilitar gospodăreşti a oraşelor sătmărene. Aces proces va continua în secolele al XIX-lea – al XX-lea prin lucrări de canalizare, de pavare a străzilor şi de construcţii de edificii reprezenative prin valoarea lor arhitectonică, în stil baroc şi secession: teatrul, tribunalul, hotelul Dacia, clădirea muzeului judeţean – în Satu Mare. După 1918 îşi fac apariţia aici câteva clădiri în care stilul tradiţional românesc se îmbină cu liniile arhitecturii moderne: clădirea fostei prefecturi, cele două biserici de pe strada Arţarilor, câteva clădiri de pe actualul bulevard Eliberării. Se continuă lucrările de pavare şi sistematizare din centrul oraşului, cele de canalizare şi de extindere a reţelei electrice şi de apeduct.

Dupa 23 august 1944 atât oraşele cât şi aşezările rurale, paralel cu dezvoltarea economică cunosc un amplu şi plenar proces de dezvoltare edilitar-gospodărească. În ultimii ani progresul social-economic fără precendent al judeţului Satu Mare a avut drept consecinţă elaborarea şi aplicarea unui complex program de sistematizare şi de înfrumuseţare a localiăţilor rurale şi urbane.

Activitatea de sistematizare a teritoriului, de edificare a unor condiţii de muncă şi de viaţă superioare pentru toţi locuitorii satelor şi oraşelor judeţului Satu Mare prinde contururi tot mai elocvente. Ea este parte integrantă a unui ansamblu de măsuri privind dezvoltarea în ritm susţinut a vieţii social-economice, cu precădere a programului de creştere şi repartizare judicioasă a forţelor de producţie pe întreg cuprinsul judeţului.

Reţeaua de aşezări a judeţului Satu Mare, care numără astăzi 234 localităţi cuprinde: 1 municipiu, 3 oraşe, o comună suburbană, 55 sate centre de comună, 7 localităţi componente ale municipiului şi oraşelor, 164 sate aparţinătoare centrelor de comună şi 1 sat aparţinător comunei suburbane.

Oraşele, comunele şi satele sătmărene cu funcţii economice şi social-politice bine precizate se dezvoltă armonios, potrivit unor programe de largă perspectivă. Schiţele de sistematizare a localităţilor judeţului au în vedere cu precădere un ansamblu de cerinţe fundamentale actuale şi de perspectivă, ale bunei gospodăriri şi eficienţei moderne: economia de teritoriu şi de energie de orice natură, valorificarea complexă a resurselor materiale din zonă, ridicarea calităţii ansamblului activităţii şi vieţii oamenilor din fiecare localitate.

Municipiul Satu Mare – oraş milenar

4

Deşi ridicat la rangul de oraş abia în anul 1230, cetatea de pământ cu numele Castrum Zot-mar a fost menţionată ca fiind unul din domeniile stăpânite de voievodul Menumorut încă din secolul X. Cetatea şi oraşul Satu Mare, situate la încrucişa-rea unor vechi drumuri de negoţ au avut de-a lun-gul evului mediu un important rol economic, poli-tic şi militar. În secolul XVIII, după repetate distru-geri şi refaceri, Cetatea Sătmarului dispare, dar din acest secol începe urbanizarea tot mai accentuată a oraşului. Se regularizează albia Someşului, se asa-nează mlaştini, se fac îndiguiri, se dezvoltă econo-mia.

Astăzi, municipiul Satu Mare, cu o populaţie de peste 117 mii de locuitori, constituie polul eco-nomic, social şi cultural al judeţului a cărui reşe-dinţă este.

Municipiul Carei – reşedinţă de judeţ in secolul al XIX-lea Cea dintâi menţiune documentară a localităţii datează din anul 1320 – Villa Karul. În inima actua-

lului oraş a fost ridicată o cetate în anul 1592 care cu timpul îşi va pierde din importanţă, iar în urma transformărilor succesive suferite în secolele XVIII şi XIX se preschimbă în castelul actual de stil ba-roc al familiei Károly.

Ca oraş începe să se dezvolte în prima jumă-tate a secolului XVIII, prin colonizarea şvabilor. În secolul XIX, oraşul devine centru de judeţ, căpă-tând o importanţă economică şi culturală din ce în ce mai mare. Careiul a fost localitatea unde s-au dat ultimele lupte de pe teritoriul României în cel de-al doilea război mondial.

În anul 1995 oraşul Carei a fost ridicat la rangul de municipiu, iar în prezent, cu o populaţie de 23549 locuitori, este a doua aşezare urbană ca importanţă a judeţului Satu Mare.

Oraşul Negreşti -Oaş – reşedinţ urmaşilor dacilor liberiPrima atestare documentară (anul 1270) men-ţionează Negreşti-ul ca punct de legătură pe “dru-mul

sării” de la ocnele de sare din Maramureş spre Panonia.În documentele istorice maghiare, Negreşti-ul apare cea mai mare aşezare românească din Oaş. Denumirea de Negreşti, se pare că a fost dată localităţii, după culoarea gubelor locuitorilor sau după

culoarea închisă a umbrei pădurilor nesfâr-şite de stejar din împrejurimi.Localitatea care în prezent numără 15 268  persoane, a primit statutul de oraş în anul 1964.Oraşul Tăşnad – aşezare cu trecut încercatPrima atestare documentară (anul 1248) aminteşte de localitatea Tăşnad ca fiind o moşie epis-copală

a cărei populaţie se ocupa cu lucratul pământului şi creşterea vitelor.Poziţia geografică deosebit de favorabilă, la intersecţia unor drumuri mult circulate, ajută la

dezvoltarea aşezării care ajunge “târg”, dar expune localitatea la dese incursiuni de pradă ale turci-lor şi tătarilor, care masacrează populaţia. Ocupaţia turcească din secolul XVII şi holera (1709  şi 1739) duc la scăderea populaţiei, făcând posibilă colonizarea şvabilor în anul 1857 pentru a lucra pământul şi pentru a consolida catolicismul.

5

Localitatea a primit statutul de oraş în anul 1968 şi numără în prezent 9 730 locuitori.

AŞEZĂRILE RURALE

Pe teritoriul judeţului Satu Mare se disting, din punct de vedere al configuraţiei, trei tipuri de localităţi rurale:

a. Tipul adunat sau compact, caracteristic zonei de câmpie, unde satele au o reţea stradală bine formată, în aliniament, şi o densitate în perimetru de cca. 25-30 localităţi/hectar;

b. Tipul înşiruit sau întins, reprezentat de localităţile formate de-a lungul unor drumuri mai importante, de regulă pe o singură stradă de câţiva kilometri lungime;

c. Tipul răsfirat, caracteristic zonei de deal, fără o reţea stradală clară, fără o aliniere prestabilită, cu drumuri de căruţă care leagă grupuri de case răzleţe, cu densităţi foarte mici – cca. 10 locuitori/hectar.

În baza studiului reţelei de localiăţi a judeţului au fost stabilite trei categorii de localităţi rurale:a. Localităţi care au condiţii economice şi sociale de a deveni centre cu caracter urban, cu

rol polarizator în teritoriu;b. Localităţi care se menţin cu caracter rural;c. Localităţi propuse spre dezafectare naturală.

Localităţile ruraleÎn procesul istoric de populare şi de organizare a teritoriului până la faza actuală, pe cuprinsul

judeţului s-au format peste 282 de aşezări, din care 56 de comune cu 226 de sate, ceea ce înseamnă o densitate medie de 6,4 aşezări la 100km2. Cu tot pericolul inundaţiilor, malurile râurilor au fost cele mai preferate locuri pentru întemeierea de aşezări. Asfel, de-a lungul Someşului, densitatea liniară este de 2-3 km, iar de-a lungul Crasnei de 3-4 km. În condiţiile social-economice din trecut s-au dovedit prielnice şi locurile de la marginea fostei mlaştini Eced, precum şi zonele de contact dintre deal şi câmpie.

După primul război mondial au luat naştere o serie de localităţi rurale noi, prin reforma agrară, prin roiri de populaţie şi măsuri administrative. Pe fostele proprieăţi moşiereşti au fost create aşezări noi, cu populaţie provenită din zonele montane, ca Horea, Marna Nouă, Ianculesti, Dacia, Păuliean etc. Prin procesul de roire a populaţiei, mai ales în zona de contact dintre câmpie şi dealuri, au apărut aşezări ca Ardud-Vii, Medieş-Vii, Prilog-Vii, Halmeu-Vii etc. Denumirea şi profilul economic al acestor aşezări mai recente arată cauzele generării lor.

Localităţi rurale noi au apărut şi prin creşterea numerică a populaţiei unor cătune, care au fost transformate în sate pe cale administrativă, ca Valea Morii, Gănaş, Lunca Apei, Novăceni, Sărătura etc.

Majoritatea localităţilor rurale din judeţul Satu Mare sunt aşezări mici şi mijlocii. Din toal 56,7% au o populaţie sub 1 000 locuiori, 28,6% intre 1 000 şi 2 000 locuitori si 14,7% cu peste 2 000 de locuitori.

Cele mai multe aşezări rurale mari de peste 2 000 de locuitori se află în Ţara Oaşului, în partea de câmpie de pe dreapta Someşului, pe Câmpia Careiului şi la contactul dintre câmpie şi zona de dealuri din sud-est. Ele lipsesc de pe câmpia din stânga Someşului, regiune expusă în trecut la inundaţii periodice de primăvară. Prezenţa unui număr mai mare de aşezări rurale în anumite părţi ale judeţului se explică prin condiţiile social-economice din trecut, cum este cazul Ţării Oaşului, unde n-a existat marea proprietate, şi prin condiţiile naturale foarte favorabile agriculturii, ca soluri mai bune, drenaj superficial uşor, terenuri neexpuse inundaţiilor etc.

Analizând dinamica demografică a aşezărilor rurale de la recensământul din 1956 încoace, constatăm acelaşi fenomen care se petrece cu toate localităţile rurale cu caracter agricol din ţara noastră, şi anume afluxul de populaţie spre centrele industriale sau spre localităţile din jurul lor, ca urmare a excedentului de forţă de muncă, ce se creează prin mecanizarea agriculturii şi a cerinţei tot mai mari de angajaţi în industrie, construcţii şi servicii. În această perioadă, din numărul total al aşezărilor circa 1/3 au înregistrat scăderi de populaţie, 2/5 au manifestat o dinamică echilibrată ( între +5% şi –5%), şi numai ¼ au prezentat o dinamică pozitivă.

6

Migraţia populaţiei rurale spre centrele urbane mai industrializate aduce cu sine şi o permanentă schimbare în structura profesională alocuitorilor de la sate, prin creşterea continuă a ponderii muncitorilor locali şi navetişti şi reducerea populaţiei ocupate în agricultură. De asemenea se produc schimbări în structura pe sexe şi vârstă a populaţiei satelor, prin plecarea îndeosebi a bărbaţilor şi tineretului. Uneori se îmbină munca din fabrică cu cea de pe ogoare, mai ales în cazul navetiştilor.

Situându-se într-o regiune agrară, majoritatea covârşitoare a aşezărilor rurale au un profil agricol, 4/5 din populaţia activă fiind ocupată de munca câmpului. În timpul din urmă, profilul funcţional al unor aşezări a început să se diversifice pe lângă funcţia principală agricolă apărând şi funcţii secundare sau complementare. Astfel, Halmeu, Ardud, Livada au şi funcţie de servicii; Sătmărel, Lazuri, Botiz, Odoreu ş.a. îndeplinesc şi funcţia de cazare pentru navetiştii care lucrează în întreprinderile şi instituţiile din Satu Mare şi, în fine, sunt situaţii când apare ca funcţie complementară industria, cum este cazul comunei Bervei.

În general, aşezările rurale cu profil agricol-complementar au o dinamică a populaţiei mai vie, manifestă un proces de urbanizare a vieţii mai pronunţat şi agricultura prezintă un caracter mai mult sau mai puţin preorăşenesc (Odoreu, Botiz, Căpleni, Cămin etc. ).

Cadrul naural şi funcţia predominant agricolă au determinat structura, textura şi aspectul edilitar al satelor. Astfel, în zona de câmpie predomină satele adunate şi de obicei alungite de-a lungul drumurilor, în timp ce satele din regiunea piemonturilor şi dealurilor au o fizionomie răsfirată sau aureolară, cu evidente tendinţe de concentrare, prin folosirea pentru construcţii a terenurilor virane, ceea ce este în favoarea acţiunii de sistematizare a lor.

Bibliografie: www.clubromania.ro www.satumare.ro www.ici.ro www.satumare.insse.ro Judeţul Satu Mare Institutul de geografie, autori: Andrei Bogdan şi Maria Călinescu, Editura Academiei Republicii Romania, Bucureşti, 1976 Satu Mare- monografie Coordonataori: Ioan Caiţa, Silvia Ceuca, Ioan Raţiu Autori: Vasile Savinescu, Doru Radosav

7

Hartă a judeţului Satu Mare

8