CAPITOLUL I.

FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ CONCEPEREA PUNŢILOR

DENTARE

Pentru a dezbate pe larg tema propusă trebuie să rezumăm în câteva

cuvinte caracterele generale ale punţilor dentare , care joacă un rol deosebit

de important .

Definiţie.Puntea dentară reprezintă o proteză fixă care restabileşte

integritatea morfologică şi funcţională a arcadelor dentare în edentaţii intercalate

, reduse , întinse şi multiple .Ele se obţin prin metode şi din materiale

diferite .Elementele componente sunt :Elementele de agregare : protezele

unidentare care se fixează pe infrastructura dentară –dinţii Corpul punte sau dinţii

intermediari –restaurează dinţii absenţi de pe arcadă ; corpul punte în varianta

modernă se modelează unit de elementele de agregare şi în varianta clasică-

separat fiind solidarizat de elementele de agregare prin lipire .Puntea dentară este

alcătuită din două componente care pot avea o mare variabilitate de formă şi de

structură .

1

Fig. 1. Aspect clinic ideal pentru o punte totalã

Alegerea unui anumit tip de corp de punte sau element de agregare nu

reprezintă o preferinţă subiectivă , o întîmplare , ci este rezultatul unui proces de

gîndire ce corelează următorii factori .

Topografia edentaţiei .Topografia defineşte locul de pe arcadă unde este

situată edentaţia .Este cunoscută împărţirea fiecărei arcade în două zone

topografice , frontală şi laterala .Zonele topografice prezintă, în general , un

interes morfo-structural.Pentru proteica dentară pare să fie mai interesantă

valoarea morfofuncţională.În zona frontală, funcţia estetică este cea care domină

şi orientează activitatea restauratoare .

Fig. 2.

În zona laterală , funcţia masticatorie ocupă locul celei fizionomice .În

mod deosebit interesează dacă breşa edentată este plasată în zona frontală sau

în zona laterală, dacă este la maxilar sau la mandibulă , dacă ea cuprinde at zona

frontală cât şi pe cea laterală .În funcţie de zona în care este situată edentaţia ,

vor fi alese elementele de agregare şi corpul de punte .Pentru zona frontală

punţile vor fi total sau parţial fizionomice iar pentru zona laterală parţial

fizionomice sau nefizionomice .1

Astfel , în , zona frontală metalul trebuie să fie puţin sau deloc aparent

pentru a satisface cerinţele de fizionomie , pe când în zona laterală necesitatea

1.Dr.IonRândaşu –Proteze dentare , vol.I ,Editura Medicală,Bucureşti, 2007 , pg.155

2

asigurării rezistenţei şi rigidităţii impune renunţarea la elementul

fizionomic , metalul fiind acela care va asigura rezistenşa mecanică .

Mărimea breşei edenţate .Cu ajutorul punţilor se pot înlocui 1,2,3, dinţi

naturali pierduţi .În mod excepţional 4 dinţi la nivelul unei breşe , de exemplu în

zona frontală, când edentaţia cuprinde grupul celor 4 incisivi sau în zona

laterală mandibulară , cînd sunt pierduţi premolarii şi doi molari , breşa fiind

delimitată de canin şi molarul de minte .Mărimea breşei edentate influenţează

alegerea dinţilor slpi şi numărul acestora, alegerea elementelor de agregare , a

formei şi raportul corpului de punte cu creasta edentată, a materialului din care

se va confecţiona puntea .

Condiţiile tehnico-materiale .Prin condiţii tehnice , trebuie să se

înţeleagă gradul de pregătire profesională a celor doi specialişti care participă la

procesul tehnologic de realizare al punţii dentare .Stomatologul să posede

cunoştinţe teoretice şi practice care să permită prepararea dinţilor stîlpi pentru

toate tipurile de microproteze ce pot fi folosite ca elemente de agregare .În scopul

amprentării să selecteze materialul cel mai potrivit , să-i cunoască toate

caracteristicile fizico-chimice şi modul de preparare , precum şi tehnica de

amprentare .Punţile dentare pot fi :

-metalice –din aliaje de aur , argint-paladiu , aliaje inoxidabile ( Crom-

Cobalt , wipla-nichel -crom) şi nemetalice –acrilice sau ceramice

-mixte-metalo-acrilice , metalo-ceramice .

Folosirea unuia sau altuia din aceste materiale este legată de următorii

factori :

-topografia edentatiei şi mărimea breşei edentate

-cerinţele de redare a fizionomiei şi condiţiile tehnico-materiale .

Materialele folosite în confecţionarea pinţilor dentare au preţuri de cost

foarte diferite , unele fiind foarte scumpe iar altele foarte ieftine.Alegerea

materialului este dependentă de voinţa pacientului .Din aliajele nobile pot fi

obţinute toate tipurile de elemente de agregare şi de corpuri de punte.

3

Indicaţii : Restaurarea morfologiei şi funcţionalităţii arcadelor dentare

edentate parţial .Alte caracteristici : sunt proteze ţi se fixează prin fricţiune

cimentare pe dinţii stâlpi ;

*Au un volum asemănător sau identic cu cel al dinţilor naturali , cu un

modelaj ocluzal anatoform funcţional ;

*Din punct de vedere fiziologic ,transmit presiunile ocluzale dento-

parodontal ;

*Biomecanic sunt construcţii mecanice protetice rigide ,nedeformabile cu

o rezistenţă mecanică suficient de mare care satisfac ;

Prin fixitate , estetica sunt extrem de confortabile , raportate la alte tipuri de

microproteze .

*Reconstituire morfo-funcţională a dinţilor afectaţi de carii mai puţin extinse

sau puţin profunde

*Retentori (elemente de agregare) pentru punţi de întindere mică, în cavităţi

ocluzo – proximale, fie clasic, ca inlay în inlay, fie prin fixarea modernă cu

tehnica adezivă .

*Imobilizarea dinţilor parodontotici (şina de inlay-uri sau inlay-uri în şină

complexă, care are şi alte elemente de agregare)

*Sprijin pentru proteze scheletate (lăcaş în inlay pentru pintenul ocluzal al

croşetelor turnate )

*Refacerea ocluziei funcţionale sau prevenirea disfuncţiilor ocluzale: oprirea

abraziei, prevenirea ,,plonjării” unui cuspid antagonist în carie sau a migrării

orizontale a dintelui adiacent cariei proximale2 .

Conceperea punţilor dentare : Punţile dentare se concep în funcţie de :

*gradul de disfuncţionare al cazului clinic şi topografiei edentaţiei :

2.Costa E,EneL şi colab.-Proteica dentară ,Ed. Medicală,2007 , pg.147

4

*zona frontală : fizinomia , elemente de agregare,

Corpuri de punte cât mai fizionomice şi realizate prin tehnologii cât

mai mai moderne ;Coroane metalo-ceramice ,incrustaţii în incrustaţii .Zona

laterală :maticaţia : punţi rezistente din punct de vedere biomecanic ,de regulă

sunt punţi mixte cu elemente de agregare mixte ( coroana de substituţie , coroane

mixte , coroane de acoperire distal ) .Condiţiile clinico-tehnice : cabinete ţi

laboratoare dotate corespunzător cu materiale şi aliaje care să permită obţinerea

celor mai adecvate elemente de agregare şi corpuri de punte .

*Elementele de agregare .De acestea e solidarizat corpul de punte la

extremităţi şi realizează fixarea sau agregarea extremităţi şi realizează fixarea sau

agregarea prin cimentare pe stâlpi a întregii proteze .Sunt în număr de cel puţin

două,aşezate , în general, pe cei doi dinţi limitanţi ai breşei edentate

Contraindicaţiile relative ale inlay-urilor:

*procese carioase prea extinse sau profunde şi igienă bucală deficitară

*predispoziţie marcată la carii pe dinţi depulpaţi, care sunt mai friabili

*retentori pe stâlpi terminali sau intermediari în edentaţii intercalate

întinse

*tineri sub 18 ani , când prepararea poate periclita camera pulpară (mare)

ocluzii nefavorabile

Avantajele tratamentului prin punţi dentare : Din punct de vedere

masticator, comparativ cu protezele mobilizate sau mobile , restaurează această

funcţie în grad superior 90 % , în funcţie de condiţiile locale , dinţii stâlpi , starea

crestei edentate , numărul dinţilor , raportul corpului de punte cu creasta

edetată .Darorită prezenţei morfologiei anatoforme şi funcţionale sunt

superioare .Dariă sprijinului dento-parodontal are loc o transmitere fiziologică ,

dento-parodotal are loc o transmitere fiziologică , dento-parodontală a forţelor în

axul lung al dinţilor stâlpi la osul alveolar .

5

Se restaurează segmente de arcada edentată ce prezintă o morfologie

ocluzală ( cuspizi , fosete , puncte de contact) ce pot prelua o parte din forţele

ocluzale .Punţile dentare asigură un disconfort prin fixitate , aspect , volum –

confort psihic şi integrare rapidă în mediul social .Din punct de vedere fonetic ,

modelarea corectă a corpului de punte ( în regiunea frontală ) plasarea corpului

de punte în zona neutrală , modelarea forţelor orale cu creste , cingulum

favorizează restaurarea timbrului vocii .Se pronunţă corect dentalele şi nu

apare sigmatismul de la protezele mobile .Lateral punţile prin corpul de punte ,

trebuie să închidă spaţiile edentate pentru a reda capacitatea rezonatoare a

cavităţii bucale –timbur vocii este modificat .Se contraindică corpurile de

punte suspendate în zona lateral maxilară .

Din punct de vedere masticator .Oriceproteză trebuie să restabilească ,

total sau parţial, total s au p arţi al , funcţiile afectate

p r in pierde rea organului pe care îl suplineşte , în cazul de faţă dintele .În

edentaţiile parţiale absenţa unor dinţi diminuează funcţia masticatorie .Punţile

dentare realizează o masticaţie în limite fiziologie , asemănătoare celei effectuate

cu arcadele dentare natural .

Din punct de vedere fonetic .Acest avantaj îşi are valabilitatea , în

special ,pentru punţile din zona frontală .Funcţia fonetică se desfăşoară în locuri

diferite, dar este finalizată la nivelul rezonatorului bucal. Formarea consoanelor

dentale este posibilă în urma articulării sau sprijinului vîrfului limbii pe feţele

orale a dinţilor frontali .Redarea funcţiei fonetice fără notificări de timbru şi de

pronunţie a consoanelor se obţine la protezele fixe sau punţi , dacă sunt

conservate următoarele elemente de morfologie dentară :

-forma feţelor orale ale corpului de punte să fie asemănătoare sau identică

cu cea a dinţilor naturali (existenţa crestei marginale şi a cingulumului )

-poziţionarea getelor orale în sens vestibule-oral şi volumul punţilor

dentare , egal sau mai redus decât al dinţilor naturali , este favorabil pentru

6

mişcările limbii ;aranjamentul dintre feţele orale sau orientarea lor pe o linie

curbă , un arc de cerc continuu sau cu denivelări .

Din punct de vedere al confortului . Prin termenul de confort se poate

înţelege totalitatea condiţiilor morfologice existente la nivelul aparatului dento-

maxilar ce formează o funcţionalitate normal a acestuia . Modificarea condiţiilor

morfologice poate determina perturbări atât locale cât şi generale de natură

psihică , pe cale reflexă.Punţile dentare fixe la nivelul arcadelor dentare , sunt în

scurt timp integrate în funcţionalitatea aparatului dentomaxilar .Alături de volum ,

la crearea stării de confort participă , în acelaşi grad , şi fixitatea pe dinţii stâlpi ,

creîndu-le stabilitate în activitatea aparatului dento-maxilar .

Dezavantajele restaurării edentaţiei prin punţi .Alături de avantajele

descries , punţile dentare prezintă şi unele dezavantaje faţă de care stomatologul

trebuie să-şi orienteze atitudinea în conversaţia cu pacientul ,înainte de începerea

tratamentului propiu-zis .Dezavantajele îl determină pe stomatolog să fie mai

prudent faţă de pacienţii care manifestă unele pretenţii imposibil de ,aterializat , în

present , în practica specialităţii noastre .În zonele de trecere, orice corp am

concepe se retenţionează alimente şi igiena precară, insuficienta duce la apariţia

halenei fetide .

Dezavantajele tratamentului prin punţi dentare:

a.Igiena la nivelul corpului de punte :

*pe feţele de contact cu mucoasa crestelor edentate retenţionează

alimente ;

*S-au conceput punţi dentare speciale sau demontabile – igienice pentru a

se realiza o curăţire şi o lustruire a acestor feţe ce se corodează.

b.Halena fetidă apare cînd corpul de punte este conceput grosolan :

*sa, semisa, ceea ce duce la apariţia fenomenelor locale şi

coroziune.Estetic, punţile dentare au un element rigid-componenta metalică

placată cu o componentă fizionomica;

7

*componenta metalică nu permite individualizarea dinţilor ca formă,

volum, culoare asemănătoare dinţilor naturali.

*Transpare metalul la o individualizare pronunţată; volumul este mai mare

când se asociază cu treme şi diasteme;

*se restaureaza foarte dificil distemele, tremele. Rezultatul estetic nu

totdeauna este cel ideal;

* în cele mai multe cazuri există un compromis între principiul

biomecanic şi cel biofuncţional. Cu protezele mobile, rezultatul estetic este

superior.Realizarea punţilor dentare necesită condiţii clinico-tehnice deosebite de

dotare pentru obţinerea unor rezultate foarte bune; în laboratoare modeste se pot

realiza doar punţi metalice, din gaudent, ştanţate.3

Din punct de vedere igienic punţile dentare sunt inferioare protezelor

mobilizabile .Toate tipurile de punţi dentare , indiferent de forma şi volumul ce îl

pot avea , prezintă suprafeţe , zone sau locuri ascunse pe care se depozitează

resturi alimentare .În general sunt suprafeţele orientate spre mucoasa gingivala

care acoperă creasta alveolară .Dezavantajul igienic este deosebit de neplăcut

pentru purtătorii de punţi dentare , se manifestă prin halenă a gurii şi chiar leziunii

ale mucoasei bucale .

Din punct de vedere fizionomic .Punţile dentare sin zona frontală sau

fronto-laterală realizate pentru edentatii de 2-3-4 dinţi se impune să fie rezistente

la rupere , nedeformabile , capabile să suporte presiunile incizoocluzale ale

dinţilor antagonişti . Condiţia rezistenţei mecanice însemnează punţile dentare au

o structură de rezistenţă reprezentată de aliajele unor metale .Caracteristicile

fizico-chimice ale materialelor utilizate pentru obţinerea punţilor , nu asigură

nuanţele de culori la nivelul feţelor vestibulare şi transluciditatea specifică

ţesuturilor coronare în zona treimii incizale .

3.Dr.IonRândaşu –Proteze dentare , vol.I ,Editura Medicală,Bucureşti, 2007 , pg.157 4.Dr.IonRândaşu –Proteze dentare , vol.I ,Editura Medicală,Bucureşti, 2007,pg.160

8

Volumul dinţilor corpului de punte este uneori mai mare , dacă între dinţii

naturali au existat spaţii .

Din punct de vedere al execuţiei clinico-tehnice .Puntea dentară este

realizată în urma preparării şi amprentării câmpului proteic , ceea ce înseamnă

pentru stomatologi atenţie , consum de energie şi de timp .Toate aceste

dezavantaje , la care se asocieazăşi sacrificiul de ţesuturi dentare în vederea

tratamentului prin punţi , mai ales în zona frontală , unde realizarea unui corp de

punte curb , impune utilizarea unui număr sporit de dinţi stâlpi , ne determină să

afirmăm că nu întotdeauna cea mai bună indicaţie de tratament este puntea

dentară 5.

5Dr.IonRândaşu –Proteze dentare , vol.I ,Editura Medicală,Bucureşti, 2007,pg.163

9

CAPITOLUL II.

PRINCIPII URMĂRITE ÎN CONFECȚIONAREA PUNȚILOR DENTARE

Toate punţile dentare, indiferent de tehnica prin care sunt realizate (dintr-

o bucată sau mai multe elemente), trebuie să corespundă unor principii general

valabile,cunoscute sub numele de :principiul biofuncţional, biomecanic şi

profilactic .

Principiul Biofuncţional .Restaurarea integrităţii arcadei dentare cu

ajutorul punţilor dentare, se realizează în scopul restabilirii funcţiilor majore ale

aparatului dento-maxilar:masticaţie, fonaţie,fizionomie.

Funcţia de masticaţie.Arcadele dentare, restaurate prin punţi, pot realize

masticaţia eficientă în limite fizionomice dacă sunt asigurate următoarele condiţii:

*feţele ocluzale ale construcţiei protetice să prezinte dimensiuni identice

sau asemănătoare cu feţele ocluzale ale dinţilor naturali pierduti ;

*relieful feţelor ocluzale, cuspidat cu toate elementele bine exprimate in

concordanţă cu individualizarea stereotipiilor musculare;

*raportul de contact cu dinţii antagonişti să se obţină funcţional, cu

multiple contacte, stabile şi simultane pentru a favoriza transmiterea presiunilor în

axul dinţilor stâlpi .

Cel mai indicat tip de contact dento-dentar utilizat în restaurările protetice

fixe este contactul tripodic , cu o arie de utilizare mai redusă la cazurile clinice

cu ocluzii labiodonte : ocluzii cu point centric (cazuri clinice in proportie de 12-

15%).Point centric reprezintă coincidenţă relaţiei centrice cu relaţia de

intercuspidare maxima.(R.C.=I.M) , apare în momentul contactului interdentar

de la nivelul arcadelor, contact ce se stabileşte între versantele cuspidului activ şi

10

versantele fosetei (în 3 puncte). Cuspidul nu contactează planşeul fosei. Este un

contact ferm, stabil.

Acest tip de contact se poate restaura prin modelaj aditiv la restaurările

protetice fixe (punţile de hemiarcada, punţi totale de regula), numai la cazurile cu

ocluzie labiodontă care nu permit restaurarea în varianta cu long centric.Curent

ocluzia cu point centric se indică în tratamentul cu proteze totale.

Contactul cuspid –fosa –permite mişcări sagitale dar şi antero-laterale,

proporţinal cu mişcări condil în cavitatea glenoidă . Este tipul de contact cel mai

indicat în restaurări protetice fixe.

Contractul în suprafaţa-caracterizat prin realizarea de puncte de contact

iniţial şi apoi contct total între versanţii cuspizilor şi cei ai fosetei. Morfologic

cuspizii iniţial sunt înalţi, fosetele adânci (morfologia primară), ulterior

consecutiv funcţionalităţii în parafuncţii (bruxism), cuspizii se micşorează prin

atritie împreună cu fosetele anulându-se morfologia iniţială chiar până la

desfiinţare. Este un contact traumatogen, se contraindică a fi restaurat cu ajutorul

punţilor dentare.Afectează în ansamblu ocluzia.Contactul tripodic este folosit în

metoda cu articulator şi modelaj aditiv al machetelor. Este rar utilizat.

Fonatia .Funcţia fonatorie este caracteristică speciei homoide şi ea trebuie

restabilită cu ajutorul construcţiei protetice fixe, ce se restaurează cel mai rapid

când se realizează corect lucrarea fixă.

Caracteristici:

*Corpul de punte în regiunea frontală va fin înscris în configuraţia de

arcadă, având un traiect arcuat.

*Dimensiunea cervico-incizala şi vestibulo-orala va fi identică cu a

dinţilor naturali ;

*Modelajul fetelor axiale dar în special al celor orale va fi identic cu al

dinţilor naturali (creste marginale, cingulum în 1/3 medie, convexitati, relief

concav-convex);

11

*Se contraindică modelajul aplatizat al feţelor orale, subdimensionat în

sens vestibulo-oral şi cervixo-incizal.

Toate aceste caracteristici generează tulburări de fonaţie, sigmatism,

sâsâit.

Funcţia fizionomică. În zona frontală şi fronto – laterală, corpul de punte

şi elementele de agregare restaurează această funcţie prin următoarele elemente

demorfologie coronară :

*forma fetelor vestibulară a dinţilor artificiali identică cu a dinţilor retraşi

de pe aceeaşi arcada şi în coreleţie cu a dinţilor arcadei antagoniste ;

*dimensiunea feţelor vestibulare egale cu ale dinţilor naturali absenţi şi în

armonie cu a dinţilor restaţi ; 

*poziţia fiecărui dinte, atât unul faţă de celălalt, cât şi poziţia pe o anumita

curbură. Poziţia de uşoară suprapunere sau de înghesuire este mai dificilă de

redat, încât să se imite în totalitate unele malpoziţii preexistente ;

*culoarea reprezintă elementul principal pentru restaurarea aspectului

estetic ;

*la punţi se obţine cu multă dificultate culoarea naturală. Culoare afetelor

vestibulare, împreună cu formă şi dimensiunea, reprezintă caracteristicile capabile

să restaureze armonia dento – dentară şi dento – facială, care există la

fiecare pacient denta .

Lungimea coroanei dintelui şi numărul de dinţi stâlpi condiţionează

aspectul cilindric sau conic al viitorului bont, forma bontului fiind influenţată şi

de tipul de proteză unidentară ce urmează a se folosi ca element de agregare al

punţii (coroană metalică cu grosime totală, coroană metalică cu grosime dirijată,

coroană mixtă metalo-acrilică sau metalo-ceramică ) dirijată, coroană mixtă

metalo-acrilică sau metalo-ceramică . Punţile dentare, după modul cum reusesc

12

sau nu să restaureze funcţia fizionomică, sunt clasificate în : fizionomice,

nefizionomice, parţial fizionomice.

Fig.3.coroană metalică cu grosime totală

Punţile fizionomice sunt reprezentate de cele la care atît elementul de

agregare , cât şi corpul de punte reproduc, pe toate feţele lor, culoarea naturală a

dinţilor. Acestea pot fi realizate numai din răşini acrilice sau mese ceramice, sunt

nemetalice. Dar pot fi alcătuite dintr-o structură de rezistentă metalică, acoperită,

în totalitate, cu material de culoarea dinţilor. Sunt punţile mixte metalo – ceramice

şi metalo – acrilice

Punţile parţial fizionomice sunt cele care oferă, numai pe fetele

vizibile,culoarea naturală a dinţilor, dată de o faţeta fixată pe structura metalică.

Fetele care nu apar vizibile sunt metalice

Punţile nefizionomice sunt în totalitate realizate din aliaje metalice

utilizate în stomatologie, culoarea fiind specifică pentru fiecare grupă de aliaje .

Punţile din aliaje inoxidabile, cum sunt cele din crom – nichel sau crom – cobalt,

au culoare argintie strălucitoare. Punţile din aliaje seminobile de argint – paladiu

au culoare alb – cenusie, când conţin mici cantităţi de aur.6

13

6.Costa E,EneL şi colab.-Proteica dentară ,Ed. Medicală,2007 , pg.156

Punţile din aliaje nobile din aur au culoare galbenă, care variează de la o

culoare galbenă închis până la galben roşcat în funcţie de procentul de aur, cupru

sau argint din compoziţie. Aliajele de aur platinat au ca particularitate nuanţa

galben – gri, care, în cazul aliajelor cu procent mare de platină, cum sunt cele

pentru metalo – ceramica,culoarea este aproape gri – galbena .

Principiul Biomecanic . Acest principiu urmăreşte să asigure lucrării

protetice următoarele caracteristici:

*rezistenţa fizică,înseamnă că elementele de agregare, dar în special

corpul de punte, să nu se fractureze, să nu se deformeze elastic sau plastic sau să

se abrazeze în contact cu dinţii antagonişti. Corpul de punte, pentru simplificarea

înţelegerii, poate fii asemănat cu o bară sprijinită la extremităţi, pe suprafaţa

căreaia se exercită presiuni.Rezistenţa fizică a barei poate fi asigurată astfel: 

*prin alegerea unui anumit aliaj cu caracteristici fizice

corespunzatoare,fiiind cunoscut ca aliajele au rezistenţa fizică diferita, în funcţie

de structura fizico – chimica; 

*prin mărirea dimensiunii barei în secţiune trasversar. Două bare cu

secţiuni diferite, din acelaşi aliaj, au şi rezistenţă fizică diferită.Bara cu diametru

mai mare în secţiune transversală este mai rezistenţă la deformare şi la rupere,

decât cea cu diametrul secţiunii mai mici;

*prin alegerea unei forme în secţiune transversală care asigură cea mai

mare rezistenţă.

* forma de litera T sau unghi drept sunt mai rezistente decât formele

rotunde sau patrate; 

14

*prin orientarea formei barei astfel ca diametrul mare în secţiune

transversală să fie îndreptată pe direcţia de acţiune a forţelor . Bara

dreptunghiulară este orientată pe direcţia presiunilor ocluzale;

*faţa ocluzală a corpului de punte şi a elementelor de agregare să fie

reprezentată de un aliaj metalic cu un coeficient de rezistenţă la abraziune

asemănător celui al ţesutului dentar (smalţ), pentru a nu se produce

disfunctiiocluzale ulterior prin abraziunea excesivă a antagoniştilor sau a corpului

de punte.Structura metalică de rezistenţă a corpului de punte poate să fie în

secţiune transversară în forma literei L, dreptunghiulară, ovalară, a literei T sau

pătrată.

Inserţia construcţiei fixe este asigurată prin preparaţia paralelă a dinţilor

limitanţi (pe care se agregă).

Inserţia poate fi facilă când preparaţiile (bonturile) sunt mai conicizate sau

coroanele de acoperire au grosime dirijată. Inserţia medie şi ferma are loc când

coroanele sunt cu grosime nedirijată şi suprafaţa de contact este mare.

Stabilitatea protezelor pluridentare fixe este conferită de fricţiunea

realizată între faţa internă a elementelor de agregare şi bont.Relaţia de contact

poate fi totală sau parţială (numai cervical).Stabilitatea este augmentată de stratul

de ciment prin care se fixează punţile pe bonturile dentare.

Principiul Profilactic .Punţile dentare, conform acestui principiu, sunt

concepute şi realizate să nu producă modificări patologice în troficitatea

formaţiunilor anatomice cu care au relaţiide contact (dinţi stâlpi, dinţi antagonisti,

parodonitu, creasta alveolară şi mucoasa).Acest principiu este cel mai complex

dintre toate principiile, deoarece se referă la următoarele elemente:

*Direcţia corpului de punte.

*Direcţia pe care este necesară să o urmeze corpul de punte între

elementele de agregare şi transmise osului alveolar prin ţesuturile dento –

parodontale.

15

Aceasta impune ca toate forţele sau presiunile ocluzale să acţioneze în

axul lung al dinţilor stâlpi. Numai aşa se poate menţine integritatea şi starea de

sănătate a parodonţiului dinţilor stâlpi. Pentru a obţine această rezultanţă axială a

presiunilor masticatorii, corpul de punte este realizat în linie dreaptă între

elementele de agregare. Pentru zonele laterale se poate realiza în linie dreaptă,

deoarece şi forma arcadei se înscrie pe o linie dreaptă.In concluzie sunt urmărite:

*obţinerea celor mai favorabile condiţii biomecanice, pentru repartizarea

judicioasă a presiunilor în axul lung al dinţilor stâlpi;

*Incadrarea lucrării protetice în configuraţia generală a arcadelor dentare

naturale;

Obţinerea unor contacte interdentare ocluzale funcţionale cu dinţii

antagonişti.Relieful ocluzal şi lăţimea vestibulo – orală a corpului de

punte .Relieful ocluzal al punţilor dentare asigură: efectuarea funcţiei de

masticaţie,relaţia funcţională ocluzală funcţională cu dinţii antagonişti şi libertatea

mişcărilor reflexe ale mandibulei. Înaintea concepţiei funcţionaliste despre

ocluzia dentară, corpul de punte este realizat după două reguli considerate

fundamentale şi absolute:

16

*dimensiunea în sens festibulo – oral , mai redusă decât a din

dinţilor naturali, proporţional cu lungimea;

*Faţa ocluzală modelată cu relief aplatizat, pantele cu spizilor inclinate

într – un unghi mai mic de 20º .7

Cunoştinţele de fiziologie ocluzală au combătut aceste

reguli,demonstrând următoarele:

*Ingustarea corpului de punte nu favorizează micşorarea

presiunilor oc lu zale în masticaţie, când se întrerup alimentele, deoarece acestea

au intensitatea cea mai mare numai în momentul producerii momentului de

intercuspidare maximă. Ingustarea corpului de punte are însă următoarele

consecinţe nefavorabile:

*Scăderea rezistenţei fizice ;

*Structura de rezistenţă fiind redusă dimensional , nu mai are suficientă

rigiditate, corpul de punte se deformează elastic sau plastic, traumatizează

parodonţiul dinţilor stâlpi în mod repetat apărând mobilitatea lor.

*Instabilitatea ocluziei. Ingustarea se realizează dinspre oral, pentru a nu

se aduce prejudicii aspectului estetic;

*la maxilar erau reduşi parţial sau total cuspizii de sprijin, la mandibula

cuspizii linguali, micşorându-se şanturile şi fosetele.In prezent sunt excluse

aceste consecinte nefavorabile, corpul de punte serealizează în sens vestibulo –

oral egală cu cea a dinţilor naturali pe care îi înlocuieşte.7

Realizarea curbă a corpului de punte situează forţele masticatorii în

afara poligonului de sprijin parodontal al dinţilor stâlpi. Astfel se creează un

moment de rotaţie în jurul liniei drepte ce uneşte dinţii stâlpi, cu efecte nocive, ce

favorizează îmbolnăvirea parodontală a acestora. Anularea rotaţiei este posibilă

prin mărirea suplimentară a numărului de dinţi stâlpi, căutându-se ca braţul de

rezistenţă să fie cel puţin egal, dacă nu mai mare, decât braţul de forţă .

17

Mărirea dimensională a lăţimii corpului de punte situează forţele de

masticaţie în afara poligonului parodontal de susţinere şi apare tendinţa de rotaţie

vestibulo-orală a punţii. S-a încercat ca măsură profilactică,subdimensionarea

vestibulo-orală a corpului de punte, în dorinţa eliminării unor posibile forţe de

rotaţie, aplicate în afara poligonului de sprijin parodontal al dinţilor

stâlpi.Rezultatul nu a fost cel scontat. Rezistenţa mecanică, diminuată prin

reducerea dimensională a corpului de punte, poate favoriza apariţia fracturilor

piesei protetice, iar eficienţa masticatorie a segmentului protezat poate obliga la

mărirea numărului de cicluri masticatorii având în final acelaşi rezultat, de

suprasolicitare parodontală.Între mărirea şi micşorarea dimensiunii vestibulo-

orale a corpului de punte este de preferat micşorarea.

7. I., Constantiniuc M.-Proteza parţială mobilizabilă, Editura Medicală Universitară“Iuliu Haţieganu”- Cluj-Napoca (2003)

Atenţie însă la respectarea cuspizilor de sprijin (palatinali la dinţi maxilari,

vestibulari la dinţii mandibulari), care nu trebuie afectaţi dimensional, reducerea

făcându-se din cuspizii inactivi: vestibulari la maxilar, linguali la mandibulă.

Relieful ocluzal . . Eficienţa masticatorie şi troficitatea parodontală sunt

indisolubil legate de modul de angrenare al dinţilor celor două arcade:

rapoartele ocluzale.

18

Fig.4.Anularea rotaţiei prin mărirea numărului de dinţi stâlpi

Faţa ocluzală cu relief aplatizat favorizează eliminarea rezultanţelor

orizontale apărute din descompunerea vectorului ce întâlneşte un plan înclinat

reprezentat de pantele cuspidiene.Planurile înclinate pe care acţionează forţele

reprezentate de relieful ocluzal al dinţilor laterali multicuspidaţi, prezintă câte

două orientări : vestibular şi oral sau mezial şi distal.Rezultatele orizontale

apărute pe aceste planuri se anulează reciproc prin anularea pantelor cuspidiene

într-un unghi cu valoare egală pentru cele orientate vestiubular şi oral sau mezial

şi distal prin obţinerea unui angrenaj funcţional cu dinţii antagonisti.Modelajului

ocluzal aplatizat -dezavantaje:

*ineficienţa masticatorie, alimentele nu pot fi triturate;

*creşterea numărului mişcărilor mandibulei, un ciclu masticator prelungit;

*creşterea forţelor de contracţie a muşchilor ridicatori ai mandibulei;

*apariţia posibilă a oboselii muscular şi supra solicitarea lucrării protetice;

*suprasolicitarea paroddontiului dinţilor stâlpi.

19

In prezent modelajul este dictat de concepţia fucţionalistă fiind realizat în

scopul restaurării aparatului dento maxilar. Relieful ocluzal este în concordanţă cu

morfologia dinţilor antagonişti şi cu stereotipiile contracţiilor muşchilor

mobilizatori a mandibulei pacientului. Aspectul morfologiei ocluzale este

caracterizat de prezenţa cuspizilor cu pante uşor convexe, înclinate sub un unghi

ce creează contacte punctiforme cu relieful ocluzal al dinţilor antagonişti. Corpul

de punte , la nivelul feţei ocluzale , poate să restabilească cu dinţii antagonişti cele

trei tipuri de contacte ocluzale pe care le prezintă arcadele dentare

naturale:contactul tripodic;contact vârf cuspid, planşeu fosetă;contact de

suprafaţă.Contactul tripodic reprezintă tipul ideal de contact, deoarece asigură:

*stabilitate în poziţia de intercuspidare maximă;

*alunecarea liberă a mişcărilor mandibulei însoţite de contacte

interdentare şi eficienţă maximă masticatorie .

După cum este cunoscut, contactele sunt prezente numai intre

convexităţile pantelor cuspizilor activi de pe feţele ocluzale ale corpului de punte

si micile zone punctiforme de la nivelul pereţilor fosetelor. Este posibil să se

obţină, dacă relieful ocluzal al dinţilor antagonişti are cuspizi înalţi cu pante

abrupte.Acest fel de contact este asemănător cu cel care se realizează între

suprafeţele mai multor sfere.Contactul între vârful cuspidului şi planşeul

fosetelor.

Acest tip de contact este mai puţin favorabil, deoarece în poziţia de

intercuspidare maximă nu asigură stabilitate mandibulei în plan orizontal. Asigură

in dinamica mandibulei mişcările libere şi este posibilă efectuarea unei masticaţii

cu eficienţă maximă.

Contactul între vârful cuspidului şi planşeul fosetelor este posibil să se

producă dacă se modelează cuspizii înalţi, iar fosetele dinţilor antagoniţti sunt larg

deschise. Astfel apare o incongruenţă între cele două elemente morfo –

funcţionale.Contactul în suprafaţă este reprezentat de un angrenaj foarte strâns.

20

Apare prin realizarea unui corp de punte al cărui relief ocluzal prezintă

cuspizi înalţi ce pătrund în fosetele dinţilor antagonişti. Intre pantele cuspizilor şi

pereţii fosetelor se produc contacte întinse.Acest tip de contact asigură:stabilitatea

mandibulei în poziţia de intercuspidare maximă şi eficienţă în masticaţie.In

dinamica mandibulară, generează obstacole însoţite de apariţia forţelor de frecare

între suprafeţele de contact, datorită cărora sucrarea protetică poate devenii un

factor iatrogen; reprezintă cauza determinată a unei disfuncţii ocluzale.In poziţia

de intercuspidare maximă sunt restaurate stopurile ocluzale.Inaintea concepţiei

funcţionale, corpul de punte în zona frontală a fost realizat fără contact cu dinţii

antagonişti.

De ceea un spaţiu de inocluzie în sens sagital şi vertical, în scopul

micşorării solicitării dinţilor stîlpi.Consecinţa acestei erori, se manifestă prin

disfuncţionarea aparatului dento-maxilar.Dificultăţi constante pe model în

modelarea feţei ocluzale a corpului de punte ,determinate de dinţii

antagonişti:dinţii antagonişti naturali într-o edentaţie veche neprotezată, pot să fie

migraţi insens vertical , corpul de punte să nu se înscrie armonios în planul de

ocluzie al arcadei pacientului. In această situaţie , se începe şlefuirea mai întâi a

dinţilor antagonişti pentru nivelarea planului de ocluzie si apoi a dinţilor

stâlpi.Dinţii antagonişti pot fi reprezentaţi de o punte incorectă.

Ea va fi îndepărtată,refăcută corect, şi după aceea se confecţionează

puntea care rezolvă edentaţia de tratat.Dinţii antagonişti reprezentaţi de o lucrare

mobilă sau mobilizabilă. Dacă lucrarea este recentă şi corectă , puntea se va

realiza în funcţie de aceasta. ‘8

8. I., Constantiniuc M.-Proteza parţială mobilizabilă, Editura Medicală Universitară“Iuliu Haţieganu”- Cluj-Napoca (2003)

Dacă lucrarea este incorectă, puntea va fi corect confecţionată, după care

se confecţionează o nouă proteză mobilizabilă.Dacă proteza este recentă şi

incorectă , se va remodela relieful ocluzal al protezei, după care se va confecţiona 21

puntea.In toate aceste situaţii se urmăreşte realizarea unui angrenaj funcţional cu

antagoniştii care să permită o totală libertate a mişcării mandibulei.

Raportul corpului de punte cu creasta alveolară.Forma corpului de

punte dar, în special, contactul sau cu ţesuturile înconjurătoare trebuie să

favorizeze curăţirea şi auto curăţirea. Faţa corpului de punte orientată spre

mucoasa crestei alveolare să prezinte forme şi prelucrări prin lustruire care să nu

retenţioneze alimente în timpul masticaţiei. Toate punţile dentare , la nivelul

corpului de punte , retenţionează mai mult sau mai puţin alimente , formându-se

un depozit solid, pietrificat, prin precipitarea sărurilor minerale , luând un aspect

asemănător cu al tartrului dentar.Acest depozit îşi manifestă prezenţa în cavitatea

bucală creând halena caracteristică şi producând leziuni gingivale.

Acest dezavantaj al punţilor dentare cuimplicaţii asupra igienei orale

reprezintă obiectivul preocupării pentru obţinerea întotdeauna a celui mai

corespunzător corp de punte.Au fost imaginate mai multe posibilităţi de relaţie a

corpului de punte cu creasta alveolară , fiind alese în funcţie de topografia

edentatiei fronto maxilare, lateral maxilare, frontal mandibulare, lateral

mandibular, de înălţimea şi forma crestei.Relaţia sau contactul dintre faţa sau

marginea mucozală a corpului de punte şi mucoasa poate fi: tangenţial linear la

maxilar;tangenţial linear la mandibulă;tangent punctiform şi suspendat .

Corpul de punte în şa. Morfologia acestui corp de punte este indentică cu

a dinţilor naturali; prezintă forma şi volumul coroanelor naturale.Faţa mucozală

acoperă versantul vestibular şi oral al crestei alveolare , fiind în contact intim cu

mucoasa.Funcţional, oferă pacientului posibilitatea exercitării funcţiei fonetice şi

restaurarea fizionomiei.

Rezistenţa este asigurată de structura metalică ce poate avea dimensiuni

mai mari. Din punct de vedere igienic, este foarte deficitar, favorizează retenţia

alimentelor şi nu permite curăţirea şi autocurăţirea. Datorită acestui dezavantaj,

apar leziuni inflamatorii ale mucoasei gingivale. Ca indicaţie este realizată din

stricta necesitate ,numai în situaţii clinice particulare. Astfel: în zona frontală la

22

maxilar, impus de cerinţa economică : în zona laterală impus de condiţiile

morfologice ale câmpului protetic(creasta alveolară lată, şi înalţimea spaţiului

edentat foarte redus). Acest corp de punte este cel mai confortabil pentru pacient,

o scurtă perioadă de timp .

Corpul de punte în semisa. Prezintă dimensiuni mai mici şi forma

modificată,deoarece acoperă numai versantul vestibular al crestei până la mijlocul

crestei.Suprafaţa mucozală este redusă la jumătat şi se întâlneşte cu cea orala într-

un unghi larg deschis, rotunjit. Comparativ cu cel ce retenţionează mai puţine

resturi alimentare ,fiind asigurată o igienă corespunzătoare . Indicaţiile sunt

asemănătoare cu ale corpului de punte cu contact în şa.

Este corpul de punte realizat în zona frontală la maxilar. Prin formă şi

dimensiune se creeaza un compromis între restaurarea funciţilor:

fizionomica,fonaţie şi de igienă a cavităţii bucale Corpul de punte în contact

tangent linearAcest corp de punte prezintă o formă caracteristică , rezultată din

reducerea feţei ocluzale. Contactul cu creasta alveolară se realizează pe versantul

vestibular al crestei sub forma de lineară, la nevelul liniei ce marchiază coletul

dinţilor, deoarece faţa mucozală este desfiinţată.

Există faţa palat o mucozală înclinată într-un unghi de aproximativ 45 de

grade, orientată de sus în jos şi dinspre vestibular pe oral. Inclinaţia este variabilă,

fiind dependentă de distanţa dintre aceasta alveolă şi planul de ocluzie. Distanţa

mai mare creează posibilitatea modelării feţei palato- mucozale cu o înclinare

favorabilă alunecării alimentelor.Fata vestibulară este modelată pentru a se crea

imaginea individualizată a dinţilor absenţi, fără şanţuri adânci. Indicat în zona

laterală la mxilar, pentru edentaţiile limitate de dinţi stâlpi cu dimensiuni cervico

– ocluzale normale şi cu creasta alveolară de lăţime medie sau îngustată.

Dacă înălţimea spaţiului este mică şi creasta alveolară lată, nu se poate

realiza.Corpul de punte cu raport linear la mandibulă.Pentru a nu se crea

confuzii, precizăm că nu este asemănător cu cel indicat pentru maxilar. Acest corp

de punte reprezintă trei suprafeţe şi o muchie mucozală. Suprafaţa ocluzală este

23

modelată cu un relief cuspidat, coordonat cu cuspidarea dinţilor antagonişti, în aşa

fel, încât să se realizeze un angrenaj echilibrat şi funcţional.Ingustarea este

acceptată numai atunci când distanţa între planul de ocluzie şi creasta alveolară

este foarte mică.Reducerea suprafeţei ocluzale se poate realiza spre lingură,

deoarece cuspizii linguali sunt inactivi, pantele lor linguale nu participă la

realizarea angrenajului interarcadic .

Suprafaţa linguală este modelată uşor convex în sens cervico – ocluzal,

pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare în afara zonelor de retenţie

şi pentru a nu fii uşor de curăţat de limbă şi de mijloacele artificiale. Suprafaţa

linguală în sens mezio – distal este netedă , fără şanţuri, intermediarii nu sunt nici

măcar schiţaţi şi se obţine o suparafaţa fără depresiuni, uşor de curatat, cu o

direcţie uşor convergentă spre muchia crestei alveolare unde se întâlneşte cu faţa

vestibulară.Supra faţa vestibulară în 1/3 ocluzală prezintă individualizarea

dinţilor  intermediari, atât cât este vizibil, prin şanţuri de descărcare .

Aceste şanţuri au o adâncime redusă şi sunt larg deschise, astfel încât să

nu permită retenţionarea resturilor alimentare . Restul suprafeţei vestibulare în

cele două treimi cervicale apare fără relief,este modelată uşor convex în sens

cervico – ocluzal şi convergent spre lingual,întâlnindu-se cu faţa linguală pe

muchia crestei.Muchia mucozală rezultă din unirea suprafeţei vestibulare cu ceaa

linguală ,urmăreşte configuraţia mijlocului crestei alveolare, fiind netedă şi în

contact lejer cu ea.

Zonele proximale, unde corpul de punte este solidarizat de elementele de

agregare , sant modelate cu unghiuri larg deschise.La puntea din aliaje nobile şi

seminobile , corpul de punte se poate realiza sub forma de creastă şi faţeta de

acrilat, pentru a reduce consumul de acrilat.

Faţa linguală şi ocluzală sunt metalice , formează pereţii casetei. Faţeta din

compozit formează faţa vestibulara.Corpul de punte cu contact punctiform.La

acest corp de punte faţa mucozală a fiecărui dinte artificial este redusă la un punct

ce vine în contact cu mijlocul crestei edentate.Fetele proximale, vestibulare şi

24

orale, sunt convergente spre zona cervicală; din această cauză, sub punctul de

unire cu alt dinte artificial sau cu elemente de agregare ,dintele are o formă

conica.Locul de unire cu dintele alăturat este rotunjit pentru a retenţiona mai

puţin alimentele.Acest tip de contact nu asigură o igienă satisfăcătoare în situaţia

unor dinţi cu coroane scurte, asociaţi cu creste edentate înalte.Spaţiile interdentare

triunghiulare reprezintă zone de retenţie greu accesibile pentru autocurăţire.

Individualizare dinţilor într-o zona putin vizibilă nu înbunătăţeşte aspectul

fizionomic al lucrării protetice . Este realizat în zona laterală mandibulară.

Corpul de punte suspendat.Conceperea unei astfel de relaţii între faţa

mucozală a corpului de punte şi creasta edentate porneşte de la constatarea că

raporturile însă, sunt tangenţial sau punctiform, nu asigura o igienă

suficientă.Dacă există un spaţiu mare de 3-4 mm între faţa mucozală a corpului de

punte şi creasta, alimentele vor putea intra şi ieşi uşor din acest spaţiu.

Acest corp de punte are faţa ocluzală modelată morfologic individualizat,

fetele vestibulare orală schitate în proporţie de 1\3 ocluzală cu şanţurile de

descărcare se de separare.Aceste două feţe trec rotunjit spre faţa mucozală , care

este usor convexă,neteda, fără delimitări sau şanturi şi foarte bine lustruită.

Trecerea spre elemtele de agregare se face rotunjit, astfel încât din profil are

aspectul unui pod.Existanţa spaţiului de 3-4 mm este obligatorie, un spaţiu mai

mic nu asigură igiena, iar unul mai mare devine inconfortabil pentru

pacient.Indicat în zona lateral mandibulară când dinţii stâlpi sunt înalţi sau creasta

este atrofiată. In aceste situaţii există o distanţă 7-8 mm de la planul de ocluzie la

creasta. Distanţa este necesară pentrua obţine spaţiul necesar igienic şi o grosime

a corpului de punte care să-i asigure rezistenţa.

Protecţia papilei interdentare.Sunt afectate papilele la extremitatea

edentaţiei datorită compresiunii zonei de jocţiune a corpului de punte cu

elementele de agregare. Macheta corpului de punte trebuie să fie modelată la

distanţa de papilă. Deasemenea , lipirea trebuie să păstreze spaţiul

25

respectiv.Corpul de punte cu cont. A fost conceput în dorinţa de a îmbunătăţi

igiena corpului cu contact în şa. Suprafaţa sa mucozalã este mai redusă acoperind

doar versantul vestibular al crestei edentate. Se creează astfel un compromis între

cele trei atribute funcţionale ale unui corp de punte din zona frontală: fizionomie,

fonaţie şi igienă.

Corpul de punte cu contact tangent linear . Are un aspect diferit la

maxilar faţă de mandibulă. În ambele cazuri este însă indicat în zona laterală şi se

caracterizează prin reducerea feţei mucozale la o muchie (linie) ce vine în contact

cu mucoasa crestei edentate .Corpu de punte tangenţial linear este alcătuit din :

a-maxilar, b-mandibular .La maxilar muchia dintre faţa orală şi cea vestibulară

(linia de contact) se va plasa pe versantul vestibular al crestei edentate, având

scopul mascării spaţiului papilar pentru dinţii de înlocuire. Faţa palatinală, de

aspect plan-convex, face un unghi de 45º cu creasta edentată; este metalică

asigurând o bună curăţire artificială şi autocurăţire. În cazurile figurei 6

Figura 5

 

clinice când se asociază o creastă edentată lată, cu dinţi scurţi, acest raport devine

total neigienic şi poate fi înlocuit de raportul în semişa.

26

Raporturi ale corpului de punte în zona laterală maxilară.La mandibulă,

muchia dintre faţa vestibulară şi cea orală (linia de contact cu mucoasa) se va

plasa pe mijlocul crestei edentate. Ambele feţe sunt de obicei metalice, plan

convexe în sens cervico-ocluzal, pentru a asigura o bună igienă schiţate în

treimea ocluzală, şanţurile ce individualizează dinţii de înlocuire

(intermediarii);cele 2/3 cervicale nu au modelat un relief individualizat al dinţilor

de înlocuire, fiind plan-convex în sens cervico-ocluzal, din considerente igienice. 

Corpul de punte cu contact punctiform. Este indicat în zona laterală

mandibulară.Contactul corpului de punte cu creasta edentată se face pe mijlocul

crestei, fiind redus la câte un punct pentru fiecare dintre dinţii de înlocuire.

Punctul de contact este reprezentat de vârful conului către care converg feţele

proximale, vestibulară şi orală ale fiecăruia dintre dinţii corpului de punte, Corp

de punte cu contact punctiform la mandibulă

Figura nr.6 

Trecerea de la un intermediar la altul sau legătura acestuia cu elementul de

agregare se face prin suprafeţe rotunjite din considerente igienice. În situaţiile

clinice, cu creasta edentată lată şi dinţi stâlpi scurţi, acest tip de raport devine

27

neigienic, fiind contra indicat şi putând fi înlocuit cu raportul tangenţial pe

mijlocul crestei. Corpul de punte fără contact cu creasta. Este indicat în zona laterală la

mandibulară,fiind cel mai igienic, dar şi cel mai puţin fizionomic. Total metalic,

el se situează cu faţa samucozală la distanţã de creasta edentată, suspendat. Are

două suprafeţe: una ocluzală,modelată conform dinţilor pe care îi înlocuieşte şi o

suprafaţă mucozală, convexă spre creastă în sens vestibulo-oral şi concavă spre

creastă în sens mezio-distal.

Din considerente mecanice, grosimea corpului de punte va fi de 3-4 mm.

Spaţiuldintre punte şi creasta edentată va fi din motive igienice de 3-4 mm. Pentru

realizarea corectă a acestui raport este necesar ca dimensiunea dinţilor stâlpi,

asociată cu atrofia crestei edentate, să ofere un spaţiu minim, la nivelul breşei, de

7-8 mm. 

Protecţia papilei interdentare. Se va realiza, atât la nivelul trecerii

dintre corpul de punte şi elementele de agregare, cât şi la nivel interdentar (dinte

stâlp-dinte vecin)

28

Figura 7

Traumatizarea papilei interdentare poate cauza inflamaţia acesteia, cu

repercursiuniasupra parodonţiului de susţinere şi deci, asupra implantării dintelui

stâlp. Protecţia papilei se va asigura, atât în faza de modelare a machetei punţii

dintr-o bucată, cât şi în faza de solidarizare a elementelor componente ale unei

punţi, în tehnologia realizării punţilor din elemente separate .

9. I., Constantiniuc M.-Proteza parţială mobilizabilă, Editura Medicală Universitară“Iuliu Haţieganu”- Cluj-Napoca (2003)

29

CAPITOLUL III

ETAPE CLINICE ÎN REALIZAREA PUNȚILOR METALO-CERAMICE

Antecedentele pacientului . Culegerea antecedentelor pacientului are ca

scop at’t evaluarea unor elemente loco-regionale care pot fi importante în

evoluţia afecţiunilor regiunii , cât şi aprecierea stării generale

Antecedente ereecolaterale sunt deosebit de importante , în speciale în

malformaţiilor congenitale şi bolilor cu componentă genetică .Analiza datelor

obţinute va permite încadrarea afecţiunilor genetice într-una din următoarele 3

categori :

* boli monogenetice determinate de o singură genă

* boli cu contact polygenic, în determinismul cărora sunt implicaţe mai

multe gene

*boli determinate de o alterare importantă în număr sau structura

cromozomilor .

Antecedentele personale .Culegerea datelor privind antecedente le

personale şi fiziologice ale pacienţilor , prezintă interes din două puncte de

vedere, pe de o parte ne permite să apreciem starea generală a pacientului-

esenţială în stabilirea conduitei terapeutice, iar pe de altă parte constituie o

garanţie pentru evaluarea corectă a anumitor manifesări patologice locale ,

determinate de fapt de cauzegenerate .În plus cunoaşterea tuturor datelor

patologice prezente şi trecute , ale pacientului este pentru medic o obligaţie

legală .Modul de culegere a datelor este deosebit de important , pentru că adesea

pacientul minimalizează elemente importante din trecutul său patologic sau

30

pur şi simplu le ignoră.Pentru a evita acest neajuns nu vom uita să-I adresăm

bolnavului cîteva întrebări foarte important :

*dacă au fost sau se află în îngrijirea unui medic şi dacă foloseşte vre-

un medicament

*dacă prezintă vreo reacţie adversă după administrarea unui anumit

medic şi dacă este a lergic .

Dacă este pensionat pe motive medicale .Principalele afecţiuni din

antecedente de care vă trebuie să ţinem cont în evaluarea în evaluarea stării

pacientului sunt următoarele :

*afecţiuni cardiovasculare : se depistează pe baza tulburărilor

respiratorii în special la effort, cu retenţie hidrică, creşterea presiunii venoase ,

*hepatomegalie.În cazul acestor pacienţi vom acorda o atenţie

deosebită la stabilirea indicaţiei chirurgicale şi alegerea anestezistului .Infartul

miocardic în antecedente contraindică orice intervenţie chirurgicală cel puţin 6

luni .

Afecţiuni respiratorii –cum sunt diferite infecţii bronşitele ( în special

tabagie) astmul , tuberculoza ,pot respinge capacitatea respiratory, determinînd

tulburări de ventilaţie intra sau postoperatorii .

Afecţiuni hepatice ridică probleme diferite , în funcţie de forma clinică

.În hepatita epidemică, în covalescenţă , vom ţine seama de energia

organismului şi de riscul contagiunii . În hepatita cronică şi mai ales în ciroza

hepatică , esenţială sunt de menţionat tulburările metabolice şi riscul perturbării

hemostazei .Bolile de nutriţie influenţează atât capacitatea pacientului de a

suporta stresul cât şi evoluţia tratramentului .Dintre afecţiunile dismetabolice

, o atenţie deosebită se va acorda diabetului zaharat şi dislipidemiilor, care

influenţează semnificativ diagnosticul .Tot aici trebuie investigat cu atenţie

utilizarea unor medicamente . 10

31

10. Hutu E., P ăuna M., Bodnar V., Constantinescu M- Edenta ţia totală , Editura Didactică şiPedagogică - Bucureşti (1996),pg.237

Din acest punct de vedere va trebui să ţinem seama de următoarele

situaţii :

*riscul producerii unor reacţii adverse , în special la alergii , la

administrarea anumitor substanţe ;

*posibilitatea unor interferenţe , cu efecte defavorabile, între

medicamentele administrate pentru afecţiuni curnte şi alte medicamente pe care

bolnavul le utilizează deja pentru alte boli de care suferă ;

*în cazul dependenţei bolnavului de anumite medicamente ,

întreruperea btuscă a tratamentului obişnuit poate avea consecinţe

imprevizibile . În aceste condiţii, se apreciează că este mai degrabă justificată

menţinerea dozelor uzuale .

III.1. Examenul clinic al pacientului

Examenul clinic este partea cea mai importantă a cercetării unui

bolnav, esenţială pentru stabilirea diagnosticului . Din punct de vedere ethnic

cuprinde mai multe etape :

-examenul clinic general pe aparate carosate

-examenul de laborator.Acestea din urmă sunt cunoscute sub

denumirea generică de examene paraclinice .

În esenţă scopul principal al examenului clinic este căutarea

anomaliilor care pot fi

* morfologice: creşterea denumirea volumului sau modificărilor unei

regiuni

32

* perturbări ale coloraţiei normale a

tegumentelor,hiperpigmentare ,modificări de culoare

*modificările consistenţei

* anomalii de mobilizare: perturbări în mişcările mandibulei sau limbii

*modificări funcţionale ( ex.hipersecreţia sau hiposecreţia glandelor

salivare)

* modificări de temperatură: creşterea temperaturii sau scăderea

temperaturii.

* durerea care poate fi spontană sau provocată , sau localizată sau

generalizată .

III.2. Prepararea dinților stâlpi pentru coroane mixte metalo-ceramice

Coroana mixtă metalo-ceramica este utilizată mai frecvent în practică

datorită avantajelor estetice pe care le oferă. In contextul progreselor realizate de

tehnologiile de laborator la ora actual coroanele integral ceramice o depăşesc.

Prepararea corectă a bontului pentru o coroană metalo-ceramica implică o

reducere semnificativă de ţesuturi dure dentare.O preparare corectă oferă o

grosime suficientă atât materialului de placare cât şi scheletului metalic conferind

un aspect natural restaurării.Coroanele mixte au intrat în arsenalul proteticii

modeme din anul 1956 când s-a realizat arderea porţelanului pe aliaje de aur. S-a

obţinut astfel combinarea calităţilor estetice ale porţelanului cu rezistenţa,

ductilitatea şi duritatea aliajului de aur. Se obţin prin mai multe procedee :

Clasic: ardere (sinterizare) mase ceramice pe cape metalice din platină

sau aur platinat ;

Modern :

*prin aplicare directă pe bont;

33

*turnare-presare, frezarea unor lingouri.

Au apărut ulterior tipuri noi de ceramică,adecvate arderii pe aliaje de aur,

porţelanul leucitic creat de Weinstein şi colab. Coroana mixtă metalo-ceramică

combină, rezistenţa metalului turnat cu estetica unei coroane jacket ceramice.

Aspectul natural poate fi obţinut individualizand restaurarea cu pigmenţi.Retenţia

este excelentă şi este, de obicei, destul de uşor să se asigure forma de rezistenta

adecvaţă în timpul preparării dintelui.Deoarece restaurarea implică toţi pereţii

axiali cât şi suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali, ea permite o corectare uşoară

a formei axiale.Adeseori, preparaţia este mai puţin pretenţioasă decât pentru

coroanele cu acoperire parţială. Prepararea dintelui pentru o CMMC necesită o

reducere importantă de substanţă dură de ntară pentru a asigura spaţiu suficient

ambelor materiale de restaurare.

Marginea vestibulară a unei restaurări frontale este deseori plasată

subgingival penru a obţine un efect estetic mai bun, deşi o margine supra

gingivală este preferată dacă nu există contraindicaţii estetice. Drept urmare,

riscul lezării gingivale este crescut.

Cu toate acestea, un element de agregare metalo-ceramic se poate folosi

deseori pe dinţii stâlpi şi în situaţii când restaurată integral ceramica nu se poate

utilize .Din cauza caracteristicilor materialului de placare, acesta este supus

riscului la fractură (deşi un astfel de eşec poate fi atribuit, de obicei, designului

sau confecţionării necorespunzătoare a restaurării). O problemă frecventă o

constituie dificultatea de a face o alegere exactă a nuanţei şi comunicarea

ulterioara a nuanţei tehnicianului dentar.

Deoarece sunt necesare multe etape tehnologice atât pentru turnarea

metalului cât şi pentru aplicarea ceramicii, costurile de laborator plasează în

general restaurarea mixtă metalo-ceramică printre cele mai costisitoare dintre

procedurile stomatologice.Prepararea corectă a bontului pentru aceasta restaurare

34

este în funcţie de materialele utilizate şi de spaţiul necesar pentru asigurarea

rezistenţei atât timp cât şi a unui rezultat estetic optim.

Crearea unui placaj ceramic necesită un strat subţire de opac care să

mascheze metalul de bază şi un strat mai gros de ceramică transparenţa care să

producă iluzia de smalţ natural. Metalul va avea o grosime de 0,3-0,5 mm dacă este

folosit un aliaj nobil, m timp ce scheletul metalic realizat din aliaje inoxidabile poate

fi de 0,3 mm. Un calcul aritmetic simpluarata ca o reducere minimă de 1,3-l,5 mm

din zona vestibulară este necesară pentru o CMMC .Cu un schelet metalic

confecţionat din aliaj nenobil, în timp ce pentru o restaurare făcută din aliaj nobil

se recomandă cel puţin 1,4-l,7 mm. Reducerea inadecvată atrage supra conturarea

restaurării în laborator.

Indicaţii: Jacketul ceramic are indicaţii aproape identice cu ale jacketului

acrilic. Preponderent se indică pentru restaurări fizionomice ale dinţilor frontali.

Se contraindică pe dinţii laterali cuspidati (PM/M) -numai de necesitate. Se indică

în cvasitotalitate la sexul feminin.

Indicaţii-

*leziuni carioase profunde;

*discromii cromatice exo sau endogene;

*anomalii –dinţi ectopici, de forma, de culoare;

*pe dinţii cu indice de carie mic.

Contraindicaţii:

*La pacienţii tineri deoarece camera pulpară este mare şi nu se poate

realiza preparaţia

*Pe dinţii laterali;

35

*Pe dinţii nanici  (subdezvoltati), nu se poate realiza pragul cervical;

*In parafuncţii (bruxism, dinţi cu faţete de abraziune);

*In ocluzii adânci acoperite , labiodonte (cap la cap);

*La pacienţii cu indice de carie crescut ,este semn de distrucţie coronară

rapidă).

Avantaje:

*Estetică - restaurare fizionomică excelentă;

*Biocompatibilitate (integrare tisulară);

*Preparaţia mai conservativă faţă de jacket acrilic pe faţa vestibulară şi

coroana mixtă ; pe feţele proximale şi orală reducerile prin frezare sunt chiar mai

mari.

Dezavantaje:

*Rezistenţa mecanică la torsiune scăzută (atenţie la adaptare);

*Sunt fragile (se contraindică în zona laterală) ;

*Preparaţia este pretenţioasă :numai coroane cu prag axial

(circumferenţial).

Etape clinico-tehnice

Preparaţia dintelui:

*Dintele se prepară sub formă de bont cu forma cilindro-conică ,

neretentivă, prin reducerea uniforma 1 mm pe toate feţele axiale şi 1,5-2mm

incizal (ocluzal). Unghiul de întâlnire între pereţii axiali şi prag este de 90º, cu

rotunjirea zonelor de întâlnire.

*Se contraindică preparaţiile în unghiuri ascuţite sau obtuze (unghiul

ascuţit generează tensiuni).

36

*Preparaţia pentru jacketul ceramic-HEAVY CHAMFREIN. Reducerea

mai accentuată la nivel incizal. In rest reducerea este uniformă.

Amprentarea:Metode de amprentare pentru tehnologia integral ceramică:

se indică amprenta de arcadă exclusiv.

Masele ceramice moderne folosite sunt:

*Aluminoceramica;

*Vitroceramica;

*Ceramica magnezică;

*Ceramica zirconică.

Toate sunt mase ceramice oxidice (pe baza de oxizi ai metalelor grele).

Conţin în plus substanţe fluorescente care cresc gradul de translucenţă (oxizi ai

metalelor grele din pământuri rare-lantanide). Aceşti oxizi cresc translucenţa.

Ceramică preparabilă conţine şi o componentă lichidiană reprezentată de

apa distilată şi alcool, la care se adaugă lianţi hidrosolubili (glicerina, dextroza),

cu rol de a mări adeziunea ceramicii de suportul metalic.

Prelucrarea:Tehnica generează imprecizii de adaptare. Tehnicianul şi

clinicianul vor controla minuţios adaptarea.

Fixarea:Coroana este fixată prin cimentare, tehnologia modernă sau

fixarea adezivă după condiţionarea prealabilă a feţei interioare.

Condiţionarea se realizează cu acid fluorhidric 35%, cu rolul de a rezulta o

suprafaţă asperizată ce favorizează imbinarea adezivă.11

III.3. Amprentarea câmpului protetic

Amprenta este etapa eminamente clinică deţine un rol important în reuşita

elaborării unei restaurări protetice fixe. Amprenta este o reproducere în negativ a

unui relief. De obicei, în amprenta clasică un material în stare plastică se aplică,

37

acoperind câmpul protetic aşteptându-se să se întăreasacă . După întărire se

îndepartează şi este folosit pentru confecţionarea replicii pozitive, care devine

model de lucru, pe care tehnicianul dentar va macheta următoarea proteză.

11. Tehnologia protezelor dentare fixe , pg.185-188,Bucureşti,2002

Modelele se obţin prin procedee specifice :

*turnarea de material inamprenta( gipsuri, materiale compozite mase

ceramice) .

*executarea unei amprente ridică de la început câteva condiţii demne de

remarcat câmpul protetic care se amprentează trebuie să aibă o consistenţă cât

mai fermă, pentru a putea produce modificări materialului de amprentă ; 

*pentru ca înregistrarea să aibă loc, obiectul de amprentat nu trebuie să-şi

schimbe forma în cursul amprentări ;

*materialul de amprentă trebuie să fie plastic în cursul amprentării,adică

să-şi modifice forma sub acţiunea obiectului şi să nu revină la forma iniţială după

îndepărtarea de pe obiectul de amprenta ;

*materialul de amprenta trebuie să-şi păstreze forma înregistrată,faptul

realizându-se prin creşterea consistenţei acestuia , până la valori care să nu mai

permită maodificarea formei sale sub acţiunea factorilor mecanici externi.

Acest produs de natură exclusiv chimică poartă numele de priză şi are o

durată variabilă , de la material la material .Condiţiile esenţiale pe care trebuie

să le îndeplinească un material de amprenta în protezarea fixă sunt plasticitatea ,

fidelitatea, elasticitatea, rezistentă mecanică buna,stabilitatea dimensională, timp

de priza corespunzător şi compatibilitate cu materialele din care se confecţionează

modelele .

38

Alegerea unui timp de material sau al altuia se poate face ţinînd cont de

anumite criterii dintre care amintim :

*timpul de păstrare al amprentei până la realizarea modelului ;

*necesitatea realizării succesive a mai multor modele exacte după aceeaşi

amprentă manipularea facilă adaptată la cazul clinic ;

*tolerantă la umiditate, umectabiliate şi caracteristicile reologice

influenţează abilitatea materialului de a înregistra exact detaliile câmpului

protetic;

*port amprentele sunt confecţionate din diferite materiale, fiind utilizate în

aproape toate procedeele de amprentare , de la cele mai simple la cele mai

complexe .

Ele au mai multe forme în funcţie de zona care urmează să fie amprentată.

Cea mai utilizată este lingura metalică sau de plastic care are capacitatea de

amprentare a unei arcade în totalitate , aceasta mai fiind folosită exclusiv pentru

amprentarea zonelor frontale.

Mai exsită şi port amprente parţiale pentru amprentele segmentare, pentru

hemiarcada stângă sau dreapta la maxilă şi mandibulă. Amprentarea se poate

efectua în mai mulţi timpi :amprenta într-un singur timp,atunci când se

amprentează dinţii preparaţi , antagonişti şi ocluzia în aceelaşi timp.Această

metodă reduce mult timpul de lucru şi materialul utilizat.Amprenta în doi timpi

folosită mai puţin , se amprentează în primul timp dinţii preparaţi, iar apoi se

amprentează dinţi antagonişti şi ocluzia.Amprenta în trei timpi este cea mai

complexă ,având de asemenea şi o fidelitate mare în comparaţie cu celelalte

modalităţi de amprentare. Se amprentează mai întâi dinţii preparaţi , apoi dinţii

antagonişti şi la final se amprentează ocluzia .12

39

12 . Hutu E., P ăuna M., Bodnar V., Constantinescu M- Edenta ţia totală , Editura Didactică şiPedagogică - Bucureşti (1996),pg.245

III.4. Proba componentei fizionomice

Este reprezentată de compozit care se comercializează sub forme de

seringi ce conţin:opac opac dentină opal incizal transparent diferite artificii de

construcţie.După realizarea componentei metalice se trece la depunearea masei

composite după ce în prealabil partea vestibulară a punţii a fost dată cu metal

primer :lichid xurolul de a asigura o mai bună stabilitate chimică a masei

compozite la metal.Faze de construcţie a componentei fizionomice:aplicarea

opacului 1-2 stratur ,imasa cervicală este aplicată şi individualizată aplicarea

stratului de dentină aplicarea de opal incizal definirea morfologiei:cu pietre verzi

dura-gri nefinisarea prelustruirea: cu paste dura-polishlustruirea: cu paste

diamantate.

În cazul compoziţilor fotopolimerizabili după aplicarea fiecărui strat se

intareşte la lampa foto, iar la final se introduce în cuptor , timpul de coacere fiind

specificat de fiecare producător.13

III.5. Adaptarea și fixarea punților metalo-ceramice în cavitatea bucală

Cerinţe pentru cimentarea definitivă:

*adaptarea ocluzală foarte bună

*adaptarea la nivelul dinţilor stâlpi foarte bună

Se recomandă că iniţial modelajul să se facă din ceară realizându-se o

machetă anatomică, şi apoi din această ceară să se reducă un strat uniform; se

realizeză înainte nişte chei – vestibulară şi orală, pentru a controlă reducere

auniforma.

40

13.Dr.IonRândaşu –Proteze dentare , vol.I ,Editura Medicală,Bucureşti, 2007 , pg.235

După îndepărtarea cerii se va obţine macheta infrastructurii

metalice .Aliajele folosite conţin mai frecvent decâtcele convenţ ionale o serie de

elemente Nufoarte indicate: Beriliu, Nichel. Cel mai indicat este aliajul din

Platina (foartescump) sau aliajele de aur platinat (Pt. – 12% .Pot exista variante de

coroane de acoperire care au ceramică numai pe faţă vestibulară – joncţiunea

smalt-ceramică trebuie sa nu fie în zona de contact ocluzal- risc de fractura a

ceramicii .14

41

14. Tehnologia protezelor dentare fixe , pg.203 ,Bucureşti,2002

CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII-PARTEA

PERSONALĂ

IV.1.Motivaţia lucrării

În utilizarea materialelor dentare trebuie să se ţină cont de natura chimică,

de caracteristicile mecanice, fizice, de tehnicile de manipulare pentru a prezenta

proprietăţi optime. Preocupările legate de calitatea materialelor dentare au condus

spre studii interdisciplinare evidențiate de o relaţie strânsă între diferite domenii

ştiinţifice (fizică, chimie, biologie, ştiinţa biomaterialelor), tehnici aplicate şi

stomatologia clinică. Practica stomatologică clinică nu depinde doar de

înţelegerea diferitelor tehnici de aplicare ci şi de aprecierea principiilor

fundamentale biologice, chimice şi fizice care stau la baza acestora.

Lucrarea oferă un volum impresionant şi inedit de informaţii care se

adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare şi tratare în

ceea ce priveşte afecţiunile stomatologice ,deoarece aici sunt abordate o

paletă largă de manifestări, care oferă o bogată documentare teoretică şi

practică despre unele aspecte mai puţin dezvoltate în literatura de specialitate.

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor

efectuate am constatat efectele favorabile ale tratamentelor de recuperare

stomatologice de calitate şi satisfacţia pacienţilor. O altă motivaţie care m-a

determinat să aleg această temă a fost ideea de a aduce în actualitate literatura

de specialitate care tratează acest subiect şi a da un concept nou noţiunii de

tratament stomatologic .Motivul acestei lucrări este :

*studiul vizând incidenţa, prognosticul şi evaluarea tuturor posibilităţilor

de diagnostic şi tratament stomatologic în ceea ce privesc etapele clinice în

realizarea punţilor dentare metalo-ceramice ;

42

*gruparea procedeelor şi a mijloacelor utilizate

*realizarea evaluării iniţiale

*prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute;

*analiza diferenţelor existente între datele de referinţă, existente în

literatura de specialitate şi cele efectuate în cadrul acestui studiu

IV.2.Actualitatea temei

Lucrarea ETAPELE CLINICE ÎN REALIZAREA PUNŢILOR

DENTARE METALO-CERAMICE are un caracter unicat sub aspectul

abordării inedite a metodelor de intervenţie în cazul conceptelor actuale.Lucrarea

este structurată în 4 capitole:

*în primele 3 capitole este prezentată partea teoretică pentru

aprofundarea pe larg a cunoştinţelor ;

*capitolul IV este premergător cercetării şi se ocupă în totalitate de studiul de caz

a 5 pacienţi care au necesită efectuarea punţilor dentare metalo-ceramice *capitol V prezintă rezultate , discuţii , şi o serie de concluzii susceptibile de a

oferi analiza statică a punţilor dentare metalo-ceramice *Lucrarea se încheie cu concluzii şi bibliografia , care este de actualitate .

IV.3.Actualitatea temei

43

Alegerea variantei terapeutice trebuie să ia în considerare mai multe

aspecte, în general reco mandându- se varianta cea mai conservatoare.

Astfel, deschiderea ortodontică a spaţiului şi restaurarea protetică

ulterioară se realizează, de regulă, atunci când există suficient spaţiu pe arcada

maxilară. Această variantă de tratament are ca avantaj faptul că asigură

intercuspidarea corectă în zona laterală de la canin la molar, putându-se păstra

astfel ghidajul canin în mişcările mandibulare. De zavantajul major este

reprezentat de faptul că paci entul este supus protezării pentru tot restul vieţii .

Cealaltă variantă de tratament, respectiv închiderea spaţiului prin mijloace

ortodontice, se indică atunci când spaţiul este de dimensiuni mici, profi lul

pacientului echilibrat, cu o înclinare normală a dinţilor maxilari superiori sau în

cazul în care există şi la arcada mandibulară indicaţie de extracţie datorită

protruziei sau înghesuirii. Poziţia în care au erupt caninii superiori poate influenţa,

de asemenea, decizia de tratament. În cazul în care aceştia erup în apropierea

incisivilor centrali, se optează, de regulă, pentru închiderea spa ţiului. O eventuală

distalizare corporeală a acestor canini poziţionaţi mezial ar fi difi cilă nu doar din

punct de vedere mecanic, dar şi din cauza prezenţei unei relative concavităţi la

nivelul pro ce sului alveolar între rădăcinile caninului şi ale primului premolar, în

zona ocupată în mod normal de canin .

IV.4.Scopul lucrării

Scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza

rezultatelor obţinute de a contribui la îmbunătăţirea procesului de aplicare a

tratamentului în sensul reducerii timpului de recuperare şi creşterea eficienţei sale.

IV.5.Obiectivele lucrării

44

Cercetarea a urmărit îndeplinirea următoarelor obiective care reprezintă în

fapt şi direcţii de cercetare:

*Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate

a temei şi nivelul la care se află cercetările din domeniu;

*Stabilirea ipotezelor cercetării precum şi modalităţile prin care vor fi

verificate;

*Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfăşurarea şi rezultatele

finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toţi specialiştii în

domeniu

*analiza parametrilor energetici de suprafaţă ai materialelor dentare

folosite la realizarea de punţi dentare fizionomice, semifizionomice şi protezelor

mobile acrilice;

* tratamente de suprafaţă cu jet de plasmă pe suprafeţe dentinare;

*experiment pe șoreci albi de laborator pentru a evidenția efecte

fiziologice și patologice, locale sau sistemice ale materialelor de uz stomatologic

implantate subcutanat asupra organismului uman;

* studiul asupra microorganismelor aderente întâlnite pe suprafaţa unor

materiale utilizate în terapia protetică tratate prin metode fizice

*Îmbunătăţirea statusului emoţional;

*Bună inserţie familială şi socială ;

*Mărirea deficitului funcţional;

*Prevenirea recurenţelor;

*Ameliorarea funcţiei de coordonare şi control ;

*Formarea capacităţii de relaxare .

IV.6.Material şi metodă

45

Datele folosite în realizarea studiului  au rezultat din cercetarea

retrospectivă a foilor de observaţie, precum şi din evaluarea clinic a pacienţilor cu

ocazia controalelor stomatologice efectuate.Stabilirea diagnosticului s-a facut

conform unor criterii stricte, folosind datele, clinice şi evolutive la fiecare caz în

parte.

S-a avut în vedere examinarea clinică a celor 5 pacienţi incluşi în studiu,

în vederea obţinerii de date asupra tratamentelor protetice deja existente la

pacienţii respective şi s-a ţinut cont de tipul de material utilizat, vechimea

protezelor, starea de igienă orală. Acest studiul clinic s-a realizat în cadrul

UNITATEA STOMATOLOGICĂ

IV.7.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfăşurării acestei lucrări, acumulării

datelor , prelucrării subiecţilor şi interpretării rezultatelor care au condus la

formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor

bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea şi selectarea

acestor probleme, urmate de prelucrarea şi interpretarea rezultatelor obţinute .Din

studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele şi complicaţiile

care pot apărea.

Metoda anchetei s-a desfăşurat pe baza consultării pacienţilor şi a

discuţiilor purtate cu aceştia .

Metoda observaţiei a constituit una dintre mijloacele principale de

investigaţie directă a realităţii, a reprezentat punctual de plecare în obţinerea

materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .

46

Metoda experimentului constă într-un sistem complex de cunoaştere a

realităţii, caracterizat prin utilizarea raţionamentului ce prelucrează fapte

provenite din observaţie.Experimentul presupune o stare activă a subiectului şi

implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei

prezentată sub formă de tabele şi grafice .

Metode moderne de înregistrare.Dintre tehnicile moderne de

înregistrare folosite ca metode obiective şi de susţinere a conţinutului cercetării şi

prezentarea lucrării am apelat la fotografiere surprinzând o serie de imagini

reprezentînd trăsături, stări ale subiecţilor într-un anumit moment sau în momente

succesive.

Principalii parametri ce caracterizează proprietăţile de suprafaţă ale

materialelor sunt: energia de suprafaţă, rugozitatea suprafeţei, precum şi lucru

mecanic de adeziune.

Aceşti parametri pot fi calculaţi cu ajutorul unor modele fizice,

plecând de la măsurători ale unghiului de contact dintre diferite lichide şi

materialul studiat.Cerinţele materialelor dentare, influenţate de valoarea energiei

de suprafaţă sunt: o bună umectare a suprafeţelor dintelui sau a reconstiturilor

protetice pentru a obţine o bună adeziune a salivei şi implicit abilitatea

materialelor plasate în cavitatea orală de a evita adeziunea plăcii bacteriene Una

din proprietăţile importante ale unui lichid (saliva) în interacţiunea cu un material

solid (materialul dentar) este abilitatea de a uda liber suprafaţa obiectului

inspectat.

Caracteristicile energetice ale materialelor compozite, ceramic s-au determinat

prin metoda unghiului de contact. Unghiul de contact este o măsură directă a

interacţiunilor care are loc între fazele participante: suprafaţa solidă reprezentătă

în cazurile de faţă de suprafeţele ceramic şi picătura de lichid, respective apă

distilată şi de salivă artificială.

IV.8.Prezentarea de cazuri

47

Cazul Nr.1

Pacientul M.V ,în vârstă de 36 de ani prezenta o edentaţie a primului

molar maxilar drept, rezultată în urma extracţiei efectuate în urmă cu un an pentru

severe complicaţii ale unei carii dentare. La examenul clinic oral pacientul

prezenta o buna igienă bucală, parodonţiul dinţilor era sănătos, IM era stabilă, iar

mişcarea de lateralitate se realiza cu conducere canină. În antecedentele

pacientulu depistat prezenţa bruxismului care a fost confirmat prin existenţa unor

faţete de abraziune. La nivelul dinţilor limitanţi ai edentaţiei situaţia clinică se

prezenta astfel:

*pe premolarul secund maxilar drept exista un RCR corect realizat,

*iar pe molarul second maxilar drept prezenta o mică leziune carioasă pe faţa mezială.

Au fost propuse pacientului mai multe soluţii terapeutice:

*punte clasică metalo-ceramică de la pre molarul secund maxilar drept la

molarul second maxilar drept, coroană metalo-ceramică pe premolarul second

maxilar drept, coroană metalo-cera mică sprijinită pe implant la nivelul primului

molar maxilar drept şi obturaţie din compozit la molarul secund maxilar drept,

*punte metalo-ceramică cu un element de agregare clasic pe premolarul

secund maxilar drept şi unul adeziv pe molarul secund maxilar drept.

48

Pacientul a ales ultima variantă datorită faptului că nu era nevoit să

suporte efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi pentru că puntea respectivă

putea fi realizată rapid şi cu sacrifi ciu minim de ţesut dentar sănătos.S-a realizat

preparaţia supragingivală la nivelul ,molarului secund maxilar drept cu o piatră

diamantată cu vârful rotunjit, iar la realizarea lăcaşului pentru pinten s-a folosit o

piatră diamantată sferică.

Am obturat cu glas-ionomer mica cavitate de pe faţa mezială a molarului

secund maxilar drept rezultată din exereza dentinei alterate aşa cum se poate

observa şi în poza număru 1.

Poza număru 1

S-a luat apoi o amprentă cu siliconi de adiţie folosind tehnica de spălare.

Nu a fost nevoie de evicţiune gingivală la nivelul molarului secund maxilar drept

datorită pragului supragingival existent. S-a turnat modelul din gips

extradur ,poza număru 2,

49

iar scheletul metalic a fost realizat din aliaj pe bază de Cr-Ni

(Remanium) ,poza număru 3.

S-a înregistrat culoarea şi s-a realizat placarea cu porţelan Vita. După

proba în cavitatea bucală şi adaptarea ocluzală a punţii s-a efectuat glazurarea şi

lustruirea lucrării poza număru 4.

50

Elementul de agregare de pe molarul secund maxilar drept a fost sablat cu

particule de oxid de aluminiu de 50 de microni. Cimentarea s-a realizat cu o

răşină compozită adezivă (Panavia)

51

Noul design al elementului de agregare posterior l-am conceput în special

pentru pacienţii care au dinţii cu înalţime coronară scăzută, ocluzie strânsă şi

breşe edentate unidentare cu lungime crescută (cum ar fi cea rezultată prin

pierderea unui molar).

Înconjurarea de 360° a stâlpului distal face ca rigiditatea elementului de

agregare adeziv să fi e mult crescută (creşte rezistenţa la rupere şi la forfecare) şi

din acest motiv realizarea a doi pinteni, a unei bare ocluzale sau şanţuri devine

inutilă. În situaţia clinică descrisă de noi nu mai este nevoie de protezare

provizorie pentru că şlefuirea se face numai în smalţ iar dintele preparat rămâne în

ocluzie. Dacă dintele pe care se face acest tip de preparaţie nu este ultimul pe

arcadă, prin şlefuirea feţei distale se pierde punctul de contact, ceea ce ar putea

duce la migrări nedorite ale dinţilor între şedinţele terapeutice.

Remedierea acestui inconvenient se poate face foarte uşor prin aplicarea

de com pozit în zona feţei distale a molarului şlefuit.Înainte de cimentare acest

stoper de compozit se poate îndepărta cu mare uşurinţă.Faţă de designul clasic,

dezavantajele acestui nou tip de preparaţie ar putea fi reprezentate de sacrificiul

crescut de smalţ şi de estetica mai puţin performantă. În viitor este însă probabil

ca acest nou tip de design să se impună tot mai mult în practică datorită

52

progresului înregistrat de creşterea rezistenţei ceramicii , care va face posibilă

realizarea unor punţi adezive integral ceramice durabile . În acest caz noul design

va avea mari şanse să fi e aplicat şi la nivelul premolarilor, care sunt localizaţi

într-o zonă mult mai vizibilă din punct de vedere estetic.

Cazul Nr.2

Pacienta, F.L , în vârstă de 39 de ani, stabilită de mai mulţi ani în

ANGLIA, s-a prezentat cu grave probleme de estetică, dar şi cu probleme

funcţionale. La un examen mai amănunţit se observă lucrarea anterioară, care

avea multe deficienţe ( fotografia nr.1) , practic generând o asimetrie majoră la

nivelul întregii feţe aşa cum se poate observa .

53

Înlăturând lucrarea se poate înţelege de ce această asimetrie absolute

nefizionomică a lucrării care se poate explica astfel :

*pacienta avea anodonţie de incisiv lateral; din informaţiile personale

aceasta spune că în tinereţe suferise mai multe intervenţii chirurgicale şi

ortodontice nereuşite, iar acum, practic, incisivul central se găsea chiar pe

mijlocul maxilarului superior, iar raporturile interdentare erau departe de situaţia

corectă din punct de vedere fiziologic şi funcţional.

De asemenea caninul de pe partea stângă prezenta o retracţie gingivală

foarte accentuată .S-a efectuat tratamentul cu ajutorul a două punţi metalo -

ceramice totale , astfel .Refăcându -se atât ocluzia corectă cât şi aspectul

fizionomic.

54

Practic a trebuit reîmpărţit spatiul indiferent de poziţia dinţilor pacientei,

ajungându - se la situaţii în care dinţii pacientei veneau între dinţii din lucrare şi

nu în dreptul lor. Acest lucru a fost posibil numai după o şlefuire foarte atentă şi

corectă a dinţilor existenţi. Pentru că lungimea exagerată a caninului să nu strice

rezultatul estetic porţiunea de dinţi ce depăşea lungimea normală a fost

reconstruită din ceramică roz, de culoare asemănătoare gingiei .

Cazul a fost cu atat mai dificil, cu cat s-a lucrat practic contra cronometru

deoarece pacienta avea deja biletul de avion cumpărat pentru întoarcerea în

Anglia  şi totul a fost gata în numai trei saptamani si jumatate .  În final rezultatul

a fost excepţional (pacienta fiind mai mult decât mulţumită.

55

Cazul Nr.3

Pacienta, A.B, de 59 ani edentată total mandibular de 2 luni (pierderea

dinţilor fiind de etiologie parodontală) şi biterminal maxilar se prezintă în clinica

stomatologică cu dificultăţi în purtarea protezei totale mandibulare (instabilitate).

La maxilar prezintă o punte totală metalo-acrilică veche 13-23 şi o proteză

scheletată.

56

prezintă o punte totală metalo-acrilică veche 13-23 şi o proteză scheletată.

Pacientă cu hepatită C în antecedente , ameliorată cu tratament

îndelungat cu interferon cu valoare normal a probelor hepatice prezintă o

trombocitopenie uşoară .

Se inseră , într-un singur timp chirurgical 2 implanturi ITI Straumann cu

tratament special de suprafaţă sablare şi gravare acidă ( SLA) , diametrul de 4,1

mm şi lungime de 10 mm în regiunea canină mandibulară .

Înainte de inserarea şuruburilor de vindecare se măsoară stabilitatea

implantului utilizănd frecvenţa rezonanţelor .Sistemul face să vibreze implantul

prin intermediul unui transductor conectat direct la implant cu o frecvenţă

constant şi o atitudine crescătoare până când acesta intră în rezonanţă .

57

Se va înregistra valoarea ISQ (Implant Stability Quotient= coeficientul de

stabilitate a implantului) cu valoare de la 1 la 100 .

Se repetă măsurătoarea înainte de încărcarea proteică iar valoarea

obţinută trebuie să fie cel puţin egală cu cea postchirurgicală .

Postoperator se recomandă nepurtarea protezei mandibulare pe o perioadă

de 10 zile, apoi proteza se retuşează în dreptul capacelor de vindecare. Pentru

imbunătăţirea stabilităţii pacientei i se recomandă utilizarea pernuţelor adezive

Protefix.

La 6 săptămâni de la intervenţia chirurgicală se încarcă protetic

implanturile prin înserarea de capse, urmată de confecţionarea unei proteze noi cu

schelet metalic. Am utilizat ca sistem de retenţie a protezei totale capsele

împreună cu matricele aurite care se aplică pe proteză.

Matricea aurită are 4 lamele ce se pot activa prin strângere sau dezactiva

în funcţie de necesităţile de stabilizare a protezei mandibulare.La finalul

tatamentului pacienta este foarte mulţumită atât de aspectul estetic cât, mai ales de

stabilitatea protezei totale mandibulare.

58

Ceea ce înseamnă ca trebuie efectuată Supraprotezarea pe două

implanturi endoosoase, în special la mandibula reprezintă, pe termen lung, o

alternativă terapeutică de succes la proteza totală clasica.

Rata ridicată a succesului tratamentului cu implanturi dentare cât şi

intervenţia minim invazivă recomandă utilizarea acestui tip de tratament chiar în

cazul pacienţilor cu risc chirurgical crescut.

Sistemele de retenţie conferă un grad ridicat de satisfaţie pacientului prin

asigurarea unei bune stabilităţi a protezei totale.

Prin utilizarea sistemelor speciale, protezele mandibulare pot fi reduse

dimensional, în special lingual, fiind confecţionte deasupra liniei milohioidiene,

ceea ce conferă un grad sporit de comfort pacientului.

59

Cazul Nr.4.

Pacientul E.D., în vârstă de 22 ani, de sex masculin, din mediul urban, s-a

prezentat în clinică, fiind trimis de un medic stomatolog.

60

Examenul facial din norma frontală relevă un facies trapezoidal şi o uşoară

asimetrie facială, hemifaţa stângă fiind mai proeminentă. Proporţia etajelor feţei

nu este păstrată, etajul inferior fiind uşor micşorat.Buzele sunt subţiri, cea

inferioară fi ind de dimensiuni mai mari decât cea superioară. Din norma laterală,

se observă un profi l uşor convex, şanţul labiomentonier este accentuat, unghiul

nazolabial uşor mărit. Mentonul este proeminent.Treapta labială este normală,

buza superioară depăşind-o uşor pe cea inferioară.

Examenul surâsului, care nu este unul relaxat, arată prezenţa spaţiilor în

zona frontală superioară

Examenul intraoral relevă o dentiţie defi nitivă, cu absenţa bilaterală a

incisivilor laterali superiori şi a caninului superior drept de pe arcadă. În dreptul

caninului superior drept se observă o bombare a procesului alveolar în vestibul.

Examenul ocluziei în plan sagital arată raporturi distalizate la nivelul

molarilor de 6 ani de un cuspid pe partea stângă şi de 8 mm pe partea dreaptă la

nivelul molarului de 6 ani. La nivelul caninului, rapoartele sunt, de asemenea,

distalizate. La nivel incisiv există o uşoară inocluzie sagitală (fotografia nr.1).

61

fotografia nr.1.Aspect intraoral la începutul tratamentului

Modifi cările în plan transversal sunt reprezentate de raporturi lingualizate

parţial la nivelul 45-16, 34-24, 35-25, total la nivelul 43-14. La nivelul grupului

incisiv supraacoperirea este de 4/5. Ortopantomograma de început precede cu

aproxi mativ câteva luni momentul realizării modelelor de studiu, pe arcadă fi ind

iniţial prezenţi molarii 2 temporari, caninii temporari, exceptându-l pe cel inferior

stâng şi incisivii laterali superiori temporari. Se remarcă absenţa mugurilor

incisivilor laterali superiori. S-a indicat extracţia incisivilor laterali şi a caninilor

deciduali, aceasta determinând erupţia în poziţie mezială a caninilor permanenţi.

Analiza teleradiografiei de profil lateral indică o structură normo spre

hipodivergentă, cu un decalaj între bazele maxilare de 5 grade în favoarea celui

superior, biprotruzie (SNA = 87, SNB = 82). Planul de ocluzie este orizontalizat,

formând un unghi de 5 grade cu orizontala de la Frankfurt.Diagnosticul stabilit

62

este de clasa a II-a sche letică, biprotruzie, normo spre hipodivergenţă, clasa a II-a

diviziunea 2 dentară, anodonţie bilaterală de incisiv lateral superior.

Obiectivele terapeutice au vizat alinierea, nivelarea şi refacerea

continuităţii arcadei superioare prin închiderea spaţiilor corespunzătoare

incisivilor laterali prin mezializarea caninilor. Dimensiunea meziodistală a

caninilor superiori, mai mică decât cea a incisivilor centrali, a fost un argument în

favoarea închiderii spaţiului prin mijloace ortodontice, urmând ca după tratament

să se realizeze restaurarea contururilor mezio, respectiv distoincizale ale acestora,

pentru a imita aspectul incisivului lateral.

La aceste obiective s-a adăugat şi reducerea supra acoperii din zona

frontală. S-a aplicat aparatura fi xă bimaxilară după erupţia grupului premolar,

de tip Edgewise Standard Tweed , utilizând o pereche de arcuri de Ni-Ti de

0.016’’, rotunde şi două perechi de arcuri de otel de 0.016 x 0.22’’ şi 0.018 x

0.25’’.

Contenţia s-a realizat cu un retainer fi x colat canin-canin superior, aceasta

fi ind mai uşor de realizat şi datorită supraacoperirii mici obţinute la finalul

tratamentului activ şi de o plăcuţă mobilizabilă superioară purtată doar noaptea în

primul an de la îndepărtarea aparaturii fixe.S-au obţinut relaţii de ocluzie de clasa

a II-a terapeutică la nivel molar şi neutrale în plan transversal poza nr.2.

S-a dorit obţinerea unei supra corecţii a relaţiilor de ocluzie în plan

vertical la nivel frontal, supraacoperirea fi ind minimă la sfârşitul tratamentului.

S-a realizat un ghidaj de grup în lateralitate.După tratament s-a remarcat şi o

ameliorare a aspectului facial şi a surâsului.

63

Poza nr.2.Aspect intraoral la fi nalul tratamentului

Fiecare dintre cele două metode de tratament prezintă avantaje şi

dezavantaje.

64

Cazul nr.5

Pacientul, M.P ,în vârstă de 44 de ani, s-a prezentat la cu grave probleme

de estetică, dar şi de funcţionalitate fotografia nr.1.Dinţii prezentau abraziune

marcată neuniformă, ocluzia fiind cap la cap, iar planul de ocluzie foarte

neregulat. S-a decis tratamentul prin protezare cu două punţi totale. Dificultatea a

constat în faptul că dinţii erau puternic abrazaţi, fiind deci foarte scurţi, ceea ce

crea pacientului un aspect îmbătrânit, iar dimensiunea verticala de ocluzie (DVO)

era micsorata.Prin tehnici speciale de şlefuire şi confecţionarea unor lucrari foarte

bine adaptate s-a reuşit redarea unui aspect fizic foarte placut pacientului, acesta

afirmând că se simte mult mai tânăr datorită noii înfăţisări

65

Studiu statistic

Rezultatele şi discuţiile ample în ceea ce priveşte cele 5 cazuri

prezentate fac referire la faptul că în cazul variantei terapeutice cu redeschidere

de spaţiu pentru incisivul lateral superior, inconvenientul este reprezentat de

faptul că o restaurare protetică de acest gen este dificilă mai mult sau mai puţin

şi asta datorită unor cerinţelor fizionomice deosebite.

Conturul gingival, marginile gingivale şi culoarea dentară sunt dificil de

realizat uneori .

La adolescenţi, probleme practice pot apărea mai ales în cazul în care

tratamentul ortodontic este fi nalizat şi trebuie aşteptat un interval de 5 ani sau

chiar mai mult.

La aceşti pacienţi se pot realiza restaurări temporare: punţi colate sau o

placă mobilizabilă cu dinţi artificiali. Dezavantajul acestora este că dinţii

adiacenţi se pot deplasa .

Un alt factor ce se ia în considerare este şi profilul pacientului. În general,

un profil armonios, relativ drept este ideal. Se acceptă şi un profil uşor convex. La

pacientul cu un profi l accentuat convex, o mandibulă retruzivă şi menton defi

cient, închiderea ortodontică a spaţiului nu este neapărat o variant optimă de

tratament.

Atunci când se ia în considerare varianta poziţionării caninului în locul

incisivului lateral, trebuie să se ţină seama de morfologia şi culoarea acestuia.

Forma caninului variază de la conică la trapezoidală tocită. În anumite cazuri

poate fi necesară chiar reconturarea dentară cu ajutorul restaurărilor de compozit.

În favoarea deciziei de a închide spaţiul prin mijloace ortodontice stă şi faptul că

absenţa congenital a incisivului lateral superior este, de regulă, diagnosticată la

vârste mici.

66

Tratamentul ar asigura rezultate pe termen lung, într-un sistem biologic

permanent supus schimbărilor .

Rezultatul tratamentului în aceasta variantă este o dentiţie naturală, iar

tratamentul poate fi încheiat în perioada de început a adolescenţei. Înălţimea

osului alveolar în regiune ar fi menţinută de mezializarea caninului.Modifi cările

adaptative post-tratament ar fi , de asemenea, naturale.

Dezavantajul major este dat de tendinţa de redeschidere a spaţiului între

dinţii anteriori . De aceea se recomandă contenţie fi xă de lungă durată realizată

printr-un retainer lipit palatinal şi o placă superioară mobilizabilă, purtată

permanent în primele 6 luni, iar apoi noaptea.

Obiecţiile la această variantă de tratament vizează, în general, faptul că

rezultatul tratamentului nu este natural. Dificultate şi mai mare apare în cazul

ageneziei unilaterale de incisiv lateral, putând apărea diferenţe de formă, culoare

şi dimensiune între caninul mezializat şi incisivul lateral present pe cealaltă

hemiarcadă.

Tabelul de mai jos redă analiza statică a Materialelor din ceramică dentare folosite

pentru cei 5 pacienţi în care au fost sau nu trataţi

Nr. Pacienti Ceramică

Tratat 1 M.V. Da 2 F.L Nu 3 A.B. Nu4 E,D Da 5 M.P Nu

Pentru substituirea aşa-ziselor situaţiilor de final liber, aplicarea lucrărilor

puntilor dentare metalo-ceramice este recomandată conform indicaţiilor

terapeuţilor. Utilizarea lucrarilor cu punti dentare metalo-ceramice este de multe

ori evitată datorită aversiunii pacienţilor faţă de astfel de tipuri de proteze sau

datorită cauzelor biologice sau financiare sau datorită fricii pacienţilor. Scopul

67

analizei statice a fost acela de a verifica importanţa şi rolul punctelor de

fixare ,susţinere şi funcţia acestuia în conducerea forţelor rezultante.

Deşi datele din literature tehnică au fost determinate de datele existente

publicate în cele mai recente reviste din întreaga lume şi prin datele noastre de

măsurare, precizia măsurilor a fost agravată de capacitatea PC aplicate sau prin

simplificările datorate efectului redus al anumitor caracteristici geometrice.

Au fost dezvoltate următoarele rezultate:

*gingia este de  2 mm în diametru – osul cortical este de 3-3 mm în

diametru – paradontiumul de-a lungul rădăcinii este de 0,25 mm în diametru –

grosimea osului cortical este de 0.5 mm în diametru .

*Indicarea datelor care rămân a fost mult mai facilă datorită capacităţii de

măsurare mult mai simplă şi exactă a specificităţii substanţei. O astfel de

specificitate este a metalelor şi a ceramicelor aplicate în timpul preparării punţilor

care sunt însumate într-un tabel care poate fi exprimat prin modulele  Rugalmassi

şi printr-un aşa-numit număr Poisson.

*Datorită datelor lipsă din literature tehnică, iar datele individuale în

continuă schimbare, lipsesc caracteristicile personale, măsurătorile pot conţine

inexactităţi, dar aceste rezultate se află sub valorile presupuse ale datelor reale.

*Se întâmplă astfel, că în cazul forţelor verticale şi laterale susţinerea

punctelor de fixare a punţilor de ceramică cu suprafaţă concavă este mai

favorabilă în realitate (acest lucru este caracterizat printr-un potenţial mai scăzut

echivalent), spre deosebire de calculul model al suprafeţei prezente graficul nr.1

68

Graficul nr.1.Modelul tridimensional al punţii cu capăt liber în semisecţiune

longitudinală.

Suprafaţa concavă poate transmite o proporţie mai scăzută a forţei laterale

suprafeţei convexe a gingiei, astfel scăzând forţa laterală de îndoire a coroanei .

graficul 2 şi 3

Graficul nr.2 .Modelul tridimensional al punţii în semisecţiune

longitudinală

69

Graficul nr. 3 Modelul împingerii al punţii îm cazul forţei verticale

Rezultatele analizei statice efectuate demonstrează faptul că punţile

ceramice funcţionează prin sistemul practic şi teoretic

CONCLUZII

70

Ca o concluzie la cele relarate în această lucrare , trebuie să

menţionez faptul că realizarea PUNTLOR DENTARE METALO-CERAMICE

are rol important deoarece Lipsa unui dinte sau a unui grup de dinti lasa un loc liber

pe arcada si poate produce tulburari fizionomice, fonetice si masticatorii, tulburari care

pot determina afectiuni parodontale, articulare sau digestive

Restaurările protetice metalo-ceramice s-au dezvoltat progresiv datorită

solicitărilor exprimate de foarte mulţi pacienţi şi datorită îmbunătăţirii

materialelor utilizate pentru confecţionare.

Estetica facial este influenţată de următoarele caracteristici ale dinţilor şi

arcadelor dentare, în zona anterioară:

culoarea, este proprie dinţilor, specifică pentru fiecare dinte al arcadei;

dimensiunea şi forma coroanelor care creeaza aspectul caracteristic

propriu individului.

Feţele vestibulare constituie suportul rigid pe care se sprijină părţile moi

(buzele), fiind elementul care le poziţionează.

Aspectul dinţilor frontali în momentul vizibilităţii reprezintă eticheta pe

care este înscrisă intensitatea preocupării asupra igienei în general, şi în special a

cavităţii bucale.

Caracteristicile restaurărilor metalo-ceramice sunt reprezentate de:

*rezistenţa mecanică la abraziune,

*rezistenţa cromatică în timp,

*redarea nuanţelor cromatice,

*transluciditate egală cu a smalţului dinţilor naturali,

*absenţa fenomenului de îmbătrânire,

*absenţa absorbţiei apei,

*menţinerea igienei prin autocurăţire şi curăţire artificială.71

Tratamentul anodonţiei de incisiv lateral ridică variate probleme, la fi

ecare caz în parte trebuind să se ţină seama de aspectele dentare, faciale şi, nu în

ultimul rând, de vârsta pacientului. În stabilirea soluţiei terapeutice, este

recomandată abordarea interdisciplinară pentru se putea obţine nu doar o ocluzie

funcţională, ci şi un zâmbet natural, echilibrat, dar şi o stabilitate pe termen lung a

rezultatului.

BIBLIOGRAFIE

72

DORIN BRATU, LUCIAN IEREMIA, SORIN URAM- TUCULESCU –

Bazele clinice şi tehnice ale protezării edentaţiei ,Editura Medicală , 2005

GRAHAM J. MOUNT –Conservarea şi restaurarea structurii dentare ,

editura ALL ,2008

Cara M. MIYASAKI-CHING-Elemente clinice de stomatologie , Editura

ALL 2009

FLORICA STANICEANU-Elemente depatologie orală, Editura

Medicală , 2001

RANDASU ION, LIANA STANCIU-Restaurări proteice dentare ,Editura

Medicală, 2009

73