1

Învățarea autodirijată la vârsta adultă – aspecte teoretice și

repere aplicative

John Dollard: “Cel ce învață este o persoană care vrea ceva; cel ce învață este o

persoană care observă ceva; cel care învață este o persoană care face ceva; cel ce învață este

o persoană care dobândește ceva”.

Învățarea înseamnă transformare, nu este pur și simplu o problemă de acumulare, de a

adăuga ceva. Ceea ce este dificil în învățare nu este atât acumularea noilor cunoștințe, cât

reorganizarea a ceea ce a fost învățat. Când vorbim despre învățare ne gândim la schimbările pe

care noi le prevedem că se vor produce la cel ce învață.

În acceptiunea ei cea mai largă, învățarea reprezintă dobândirea de către subiect a unei

achiziții, a unei experiențe în sfera comportamentului, a unei noi forme de comportare, ca urmare a

repetării situațiilor sau exersării.

Învatarea specific umana, în sensul larg reprezinta însusirea experientei sociale, în forme

generalizate; în sens restrâns particular din perspectiva psihologica, învatarea rerprezinta orice noua

achizitie a organismului, achizitie care are ca efect o schimbare în comportament.

Prin învățare subiectul uman dobândește noi comportamente. Începând cu deprinderile

și priceperile și terminând cu cunoștințele și operațiile intelectuale, toate se dobândesc prin

activitatea de învățare.

A.N. Leontiev definea învatarea ca fiind "procesul dobândirii experientei intelectuale de

comportare", întelegând prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decât atât, formarea

gândirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate”.

Necesitatea învățării autodirijate

La mijlocul secolului XX, învățământul superior european a fost marcat de modificări

datorate: prezenței ample a noilor tehnologii de informare, creșterii numărului de studenți (mai ales

studenți adulți), accentuării dificultăților financiare, solicitărilor (numeroase și diverse) de servicii

2

din partea comunității, creșterii necesităților impuse de evoluția pieței muncii și de explozia

informațională.

Creșterea numărului de adulți care studiază în instituții de învățământ superior pune probleme

referitoare la strategii educaționale adecvate, și firesc, la formarea capacităților de autoinstruire.

Dificultățile financiare ale școlilor au dus la necesitatea de a descoperi noi surse de finanțare

și/sau canale noi de transmitere a cunoștințelor.

Solicitările de servicii venite din partea comunității impun intervenții educationale

diferite de cele tradiționale.

Schimbările survenite pe piața muncii sunt cauza creșterii numărului de responsabilități

legate de gestionarea competențelor și angajării; oamenii trebuie să fie capabili să învețe singuri și

din propria experiență, aspect care decurge mai ales din explozia informațională.

Istoricul invatarii auto-dirijate in educatia adultilor

Antichitate

In antichitate, invatarea auto-dirijata a jucat un rol important in viata marilor filozofi

precum Socrate, Platon si Aristotel. Unii istorici i-au inclus in aceasta categorie chiar si pe

Alexandru cel Mare, Cezar si Descartes. Din cauza conditiilor sociale si a lipsei institutiilor

educationale, foarte multi oameni au fost nevoiti sa invete singuri.

Anii 1800

In 1840, in Marea Britanie, Smiles a publicat o carte intitulata “Self-Help” care sublinia

valoarea dezvoltarii personale.

Anii 1900

In 1928 E.L. Thorndike si colegii sai au publicat cartea “Adult Learning” care a fost primul studiu

major al educatiei adultilor.

3

Anii 1960

In 1961 Houle a publicat “The inquired Mind“. Acesta a intervievat 22 de adulti care invatau si i-a

clasificat in 3 categorii bazate pe motivele pentru care acestia participau la procesul de invatare:

Goal-oriented: doreau sa atinga un anumit scop/tel;

Activity-oriented: participau din motive sociale si deoarece doreau sa-si faca prieteni noi;

Learning-oriented: care isi doreau sa invete, asimilarea de cunostinte era scopul principal.

In 1965- Johnstone si Riviera au publicat “Volunteers for Learning”.

Anii 1970

In 1971 Allen Tough a publicat “The Adult Learning Projects”

In 1975 Knowles a publicat “Slef-directed Learning” care a oferit definitii si ipoteze ce au

ghidat cercetarile ce au urmat.

Anii 1980

In 1980- Gibbons, Bailey, Cameau, Schmuck, Symour, si Wallace au condus o analiza a

biografiilor anumitor indivizi care au obtinut success in domeniul lor fara o educatie specifica.

Biografiile includeau personae precum Walt Disney, Virginia Wolff, si Malcom X. Acestia au

concluzionat ca invatarea auto-dirijata este diferita de la individ la individ.

In 1987- Long si colegii sai au organizat un simpozion anula intitulat- International

Symposium on Self-Directed Learning. Simpozionul a dat nastere la multe publicatii noi, dar si la

noi teorii cu privire la invatarea auto-dirijata.

Anii 1990

In 1991 Brocket si Hiemstra au dezvoltat teoria intitulata “Personal Responsibility

Orientation” PRO bazate pe premiza ca invatarea autodirijata se bazeaza atat pe caracteristicile

externe cat si pe cele interne ale individului.

In 1991 Pilling a creat Testul Invatarii Auto-dirijate intitulat “Self-Directed Learning

Readiness Scale” (SDLRS).

4

Anii 2000

In 2005 World Wide Web- Allen Tough a afirmat ca webul este “fundatia naturala pentru

invatarea adultilor”.

Asadar, asa cum si departamentul de educatie al SUA - OVAE, Office of Vocational and

Adult Education afirma, internetul ofera o unica oportunitate in istoria educatiei pentru invatarea

auto-dirijata.

În concluzie:

Învăţarea autodirijată (autoinstruirea) implică (următoarele competenţe):

– a şti unde poţi găsi cunoştinţele necesare;

– a şti ce cunoştinţe îţi trebuie pentru a rezolva anumite probleme;

– a putea distinge ceea ce este important, de ceea ce este mai puţin important;

– a putea distinge formele cunoaşterii (empirică/teoretică, bazată pe experienţă/pe revelaţie);

– a şti cum s-a născut, cum a apărut o anumită cunoaştere;

– a realiza conexiunile necesare şi de a considera diferenţele;

– a putea recunoaşte limitele cognoscibilului.

Disponibilitatea aproape universală a oricăror cunoştinţe (ca urmare a mediatizărilor) duce

la o maximă diversificare a locurilor de învăţare. Autoresponsabilizarea individului capătă o

dimensiune din ce în ce mai importantă în sistemul de instruire. Principiul învăţării/educaţiei

permanente s-a impus pe toate nivelurile calificării profesionale.

În ceea ce priveşte competenţele, experţii concluzionează că se valorizează tot mai mult

acelea care asigură „tehnica şi metodica învăţării“. Competenţele psiho-sociale devin din ce în ce

mai importante.

Tot mai relevante devin „procesele individuale şi flexibile de învăţare, în care se pune

accent mai ales pe însuşirea cunoştinţelor aflate în permanentă schimbare, pe experimentare

directă, pe îmbogăţire şi verificare. Ne aşteptăm la o dinamizare a învăţării care circumscrie

diferitelor etape ale vieţii şi întreaga experienţă a omului“ (Raport final Delphi, 1998, p. 13).

5

Bibliografie

1. Andreoletti C., Demick J., (2003), Handbook of Adult Development, Springer Science&

Business Media, New York;

2. Jarvis, P., (2004), Adult Education & Lifelong Learning, RoutledgeFalmer, London and

New York;

3. Kidd James Robbins, 1981, Cum învață adulții, EDP, București;

4. Neacșu I., 2006, Învățarea academică independentă, București;

5. Paloș R., Ungureanu D. (coordn) 2007, Educația adulților. Baze teoretice și repere practice,

Editura Polirom, Iași;

6. Siebert, Horst, 2001, Învățarea autodirijată, Editura Institutul European, Iași.

7. http://sdlearning.pbworks.com/w/page/1899125/SDL%20Timeline

Popa Alina Camelia

Master Lingvistica aplicata