PREGATIREA PENTRU PENSIONARE vs SOLICITAREA AJUTORULUI DE LA STAT

Pensionarea, retragerea din activitatea profesională este un moment de răscruce în existenţa vârstnicului, prima situaţie de criză, o schimbare greu suportată, un stres căruia i se adaptează cu dificultate şi care poate avea în multe cazuri un răsunet important asupra stării sale de sănătate.Ca formă de înregimentare socială, pensionarea a apărut mai întâi în Europa, la sfârşitul secolului trecut, în Germania(1889), apoi în Danemarca(1891) şi Anglia(1908).La începutul sec. al XX-lea s-a extins şi în afara Europei: Noua Zeelandă(1908), SUA(1911).La început, pensionarea a fost concepută ca o formă de asistenţă socială(1889 şi 1915). Înainte de perioadele mai sus menţionate, oamenii munceau până în ultimul moment al vieţii. Primele pensii s-au plătit din taxele generale ale oamenilor, doar după 70 de ani şi doar celor cu venituri mici şi care au muncit regulat în timpul vieţii.Între timp luaseră avânt asociaţiile de prieteni şi întrajutorare, cu depuneri regulate pentru ajutor de boală, înmormântare şi alte evenimente.În ţările mai dezvoltate, noua organizare a societăţii impuse de a doua revoluţie tehnico-industrială a conturat ideea de a crea fonduri de pensii prin contribuţii în timpul vieţii de muncă. Astfel, a avut loc integrarea ei în contextul dreptului contribuant personal.Pensia, a devenit acum un drept inalienabil pentru persoanele în vârstă. Cuantumul pensiei de vârstă, a crescut progresiv sub influenţa reformelor şi a calculaţiilor de proporţionalitate, a îmbunătăţirii sistemelor de contribuţie la fondul de pensionare.Cu timpul şi sectorul particular a început să organizeze pensii pentru funcţionarii săi, în afara pensiei legale care a rămas relativ modestă. Momentul pensionării pentru limite de vârste în general coincide cu începutul bătrâneţii. Vârsta pensionării este între anumite limite în funcţie de legislaţia fiecărei ţări.Deşi cu o raţiune şi o evoluţei fireşti ţinând de asigurarea protectivă a persoanei ajunsă la vârstă înaintată, prin efectul încetării activităţii organizate şi acordarea unui regim de odihnă binemeritată şi activitate liberă precum şi prin efectul asigurării materiale, această măsură s-a dovedit că are însă şi un impact negativ asupra unor vârstnici. S-a delimitat o patologie a retragerii din activitate”boala pensionării”. Complexul de tulburări care poate urma retragerii a fost descris ca şoc psihologic al pensionării. Avem trei faze prin care trece succesiv persoana pensionată:perioada de stres(perioada imediat post-pensionare), perioada de nelinişte şi de căutare a unui rol social şi psihologic, perioada de stabilizare între 6-12 luni-acceptarea rolului de pensionar.Tulburările determinate de pensionare, debutează în cele mai multe cazuri în perioada premergătoare pensionării între 45-55 ani la femei şi între 50-60 ani la bărbaţi şi se

traduce prin apariţia unor stări de anxietate progresivă, urmate de insomni, depresii. La unele persoane poate să apară după pensionare o nevroză a pensionării care poate duce la suferinţe cardiace, digestive, respiratorii.Necesitatea combaterii sau ameliorării morbidităţii generate de retragere, a dus la edificarea unei metode profilactice, denumită pregătire pentru pensionare. Această pregătire, se poate face individual, cel mai bine însă în grup prin cursuri de preretragere, care antrenează „pensionabilii,” adică toate persoanele care mai au cinci ani până la ieşirea la pensie. Pregătirea pentru pensionare cuprinde o informare largă privind mecanismul îmbătrânirii ca şi modalităţi de întârziere a procesului de îmbătrânire (noţiuni de profilaxie a îmbolnăvirilor şi a îmbătrânirii premature, comportament prolongeviv, geroigienă).Apropierea de vârsta de pensionare şi mai ales ieşirea la pensie, modifică statutul şi rolul vârstnicului, a felului în care acesta se percepe şi se autoevaluează.Din punct de vedere social, pensionarea reprezintă semnalul că cercul social începe să se restrângă. Pentru mulţi vârstnici, legăturile cu copiii care au devenit adulţi şi care şi-au întemeiat propriile familii sunt din ce în ce mai slabe. Cu toate acestea, unele femei vârstnice devin foarte apropiate de fiicele lor căsătorite, în contrast cu relaţiile mai reci din timpul adolescenţei sau a perioadei de tinereţe. Bărbaţii, de asemenea, descoperă noi mobiluri pentru restabilirea legăturilor cu fiii lor adulţi. Pierderea legăturilor sciale datorită văduviei este o componentă obişnuită a îmbătrânirii, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.O altă cauză a schimbării legăturilor sociale, este determinată, de pierderea mobilităţii datorită unor disabilităţi fizice, ceea ce înseamnă că vârstnicii se pot afla în imposibilitatea de a urca şi coborî în şi din autobuz, de a urca şi coborî scările sau de a parcurge distanţe mari.Pierderile auditive şi vizuale îi pot obliga pe vârstnici să renunţe la şofat. Barierelor fizice şi senzoriale li se adaugă de multe ori şi barierele sociale sau psihologice cu efect în reducerea contactelor sociale.Pentru mulţi vârstnici, pierderea legăturilor cu prietenii şi familia este partea cea mai dificilă a îmbătrânirii. De aceea, realizarea de noi relaţii poate fi o alternativă viabilă în raport cu pierderile suferite. Mulţi dintre vârstnici încearcă să găsească singur soluţii la diminuarea sau lipsa de relaţii sociale. Unii frecventează grupuri religioase sau politice, alţii se ataşează de animale. Dar pentru persoanele care se confruntă cu problema singurătăţii sau a diminuării relaţiilor sociale datorită pensionării, participarea la un grup organizat, poate fi ajutorul potrivit pentru a face faţă problemelor legate de singurătate.Există o mare varietate de activităţi de grup pentru vârstnici care pot fi organizate de centre comunitare, ONG-uri, servicii ale autorităţilor locale, centre medico-sociale.Indiferent de modul în care se formează, grupurile joacă un rol important în viaţa persoanelor vârstnice. Valoarea lor este dată de faptul că ele ajută persoanele vârstnice care se confruntă cu probleme de sociabilitate să comunice şi să se bucure de compania celorlalţi prin intermediul diferitelor activităţi(s-au înfiinţat centre pentru seniori). Grupurile de auto-ajutor sunt de obicei formate de către şi pentru membrii înşişi, astfel că oamenii cu probleme similare se pot ajuta între ei pentru a le depăşi. Nu numai boala

comună poate fi mobilul unui grup de auto-ajutor ci şi problemele sociale comune: respingerea de către familie, relaţiile cu copiii sau nepoţii, tratamentul abuziv etc.Într-un astfel de cadru, oamenii îşi oferă unul altuia sprijin şi încurajarea pentru a face faţă unei probleme comune.Datorită încetării activităţii profesionale, resursele economice ale persoanelor în vârstă sunt limitate. Atitudinea faţă de pensionare este reprezentată de factori ce privesc venitul, tipul de activitate desfăşurat, educaţia primită şi condiţiile interne. Se manifestă o atitudine pozitivă faţă de pensionare atunci când activitatea desfăşurată nu-i crează satisfacţii sau când individul nu este convins de utilitatea ei, când are unele probleme de sănătate sau când nu este dependent total de venitul salarial (are şi alte surse de venit). Persoanele care sunt mai implicate în profesie, au expectaţii ridicate în raport cu aceasta, au un nivel de instrucţie ridicat şi un statut înalt, manifestă atitudine negativă faţă de pensionare şi evenimentul poate fi trăit chiar dramatic.Pensionarea este un eveniment capital în existenţa unei persoane având o multitudine de cunoştinţe. Una dintre principalele probleme cu care se confruntă vârstnicii o constituie lipsurile economico-financiare. În afara sprijinului financiar direct, care poate fi obţinut din diferite surse, (instituţii şi servicii de protecţie socială), asistenţii sociali pot iniţia programe informative referitoare la organizaţiile care oferă anumite gratuităţi pentru bunuri şi servicii sau referitoare la cel mai ieftin loc în care se pot face cumpărăturile.De asemenea, mulţi vârstnici, nu au experienţa administrării propriilor venituri(partenerul decedat sau unul dintre copii obişnuiau să ţină evidenţa banilor), sau şi-au pierdut această obişnuinţă datorită diminuării capacităţilor intelectuale specifice vârstei. Pentru astfel de situaţii, asistenţii sociali pot iniţia programe de planificare a cheltuielilor(stabilirea priorităţilor, eşalonarea plăţilor, adaptarea cuantumului pentru coşul zilnic e.t.c), astfel încât resursele oricum limitate să nu fie risipite. Pregătirea pentru pensionare ar fi una din sarcinile asistentului social profesionist. Asistentul social înarmat cu informaţii nu numai din domeniul activităţii sale, ci şi din domeniul geriatriei, psihiatriei şi igienei trebuie să-şi asume rolul de management de situaţie într-un cadru instituţional care să-i permită iniţiativa şi desfăşurarea unei activităţi preventive. (am curajul să afirm cu convingere si exemplificând concret...legislaţia pentru protecţia socială a persoanelor vârstnice este încă incompletă şi ambiguuă, în momentul de faţă, la noi în ţară).Dar important este că o persoana vârstnică trebuie să se opună sentimentului de inutilitate, în sensul unei alte utilităţi sociale, valorificarea experienţei acumulate, a înţelepciunii sedimentate în folosul celorlalte generaţii.

Dosarul pentru pensionareNici intocmirea unui dosar de pensionare nu este o treaba usoara pentru persoana care iese la pensie. Ai fi tentat sa crezi ca dupa o viata de munca, de cotizatie la buzunarele statului, cineva – poate legiuitorul – se gandeste sa iti faca viata mai usoara macar in ceea ce priveste formalitatile de obtinere a pensiei.

Ei bine nu, nu este asa! Practica demonstreaza ca, de cele mai multe ori se intampla ca dupa ce au stat ore in sir la coada in fata ghiseelor Caselor Judetene de Pensii, solicitantilor sa li se raspunda ca dosarul nu este complet, ca mai lipsesc o serie de acte fara de care intocmirea deciziei de pensionare nu poate fi facuta.Si asta pentru ca functionarul nu are nici rabdarea, nici amabilitatea si, din pacate, uneori nici pregatirea de a explica fiecarui cetatean in parte, in cadrul biroului de informatii (acolo unde acesta exista), exact ce acte, ce copii, ce originale, ce timbre fiscale, ce stampile, ce semnaturi sunt necesare si in ce ordine pentru ca dosarul sa fie considerat complet si acceptat din prima ... incercare.

In cazul in care se afiseaza la “avizier” lista de acte necesare intocmirii dosarului de pensie nu sunt rare situatiile in care sa intalnesti formulari de genul “alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca sau vechimea in serviciu realizata in alte sectoare de activitate”. Formulari desigur suficient de evazive cat sa fii sigur ca nu vei scapa cu un singur drum si o singura coada la Casa de Pensii. Povestea desigur, se repeta, atunci cand este vorba despre intocmirea dosarului pentru recalcularea pensiei.

In general, pentru intocmirea dosarului de pensie pentru limita de varsta sunt necesare: cererea tip, care in general se elibereaza la un anumit ghiseu. Altul decat acela

unde se depune dosarul completat carnetul de munca in original si copie – eliberat de la ultimul angajator adeverinte de la locurile de munca detinute anterior in cazul in care nu se regasesc

in carnetul de munca livretul militar – original si copie, daca este cazul diplomele de studii si adeverinta din care sa rezulte perioada studiilor si forma de

invatamant dovada recunoasterii studiilor in strainatate de catre statul roman adeverinta privind conditiile de munca speciale si/sau deosebite (daca nu sunt

trecute in carnetul de munca) adeverinta privind sporurile si adaosurile reglementate prin lege sau prin

contractul colectiv/individual de munca dovada certificarii stagiului de cotizare (pentru perioade de dupa 1 aprilie 2001),

care se poate obtine de la sediul Casei Judetene de Pensii adeverinta din care sa rezulte data incetarii calitatii de asigurat (pentru pensia

anticipata si anticipata partiala)

acte pentru dovedirea calitatii de beneficiar al legislatiei in vigoare privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, deportate sau cu statut de erou.

Iar pentru recalcularea pensiei prin valorificarea perioadelor lucrate dupa pensionare este nevoie de:

cerere scrisa de mana cupon de pensie carnetul de munca (original şi copie cu perioada lucrata dupa pensionare) dovada certificarii stagiului de cotizare (pentru perioadele de dupa 1 aprilie 2001),

care poate fi obtinuta de la sediul Casei de Pensii.

Daca se doreste recalcularea pensiei prin valorificarea unor sporuri cu caracter permanent, dosarul trebuie sa cuprinda:

cerere scrisa de mana cupon de pensie adeverinta in original cu sporurile de care a beneficiat pensionarul.