PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU UROGRAFIE

Examenul radiologie al aparatului urinar poate pune în evidenţă cavităţile

pielocaliceale ale rinichiului, căile urinare, precum şi contururile rinichilor. Ea se face prin

radiografie renală simplă, pielografie, urografie şi pneumoperitoneu artificial. Explorarea

radiologică a vezicii urinare se numeşte

cistografie.

Pregătirea bolnavului pentru

radiografia renală simplă. Pentru reuşita

examenului se cere o bună evacuare a

gazelor intestinale, care, dacă se

suprapun căilor urmare, împiedică

citirea radiografiilor. Pentru aceasta, cu

2-3 zile înaintea examinării se va da

bolnavilor un regim uşor de digerat,

evitând alimentele cu reziduuri multe şi

celuloză ca: fructe, legume şi

zarzavaturi. Dacă bolnavul are tendinţă

la distensia gazoasă a intestinelor, se vor da timp de 2 zile, de trei ori câte 2 tablete de cărbune

animal, în preajma zilei de radiografie se vor administra bolnavului 2 linguri de ulei de ricin.

Seara nu mănâncă decât un ceai cu pâine prăjită, în dimineaţa zilei examinării se face o clismă

cu apă caldă, având grijă ca aerul din tubul irigatorului să fie complet evacuat, pentru a nu-l

introduce în colon. Înaintea executării radiografiei, bolnavul îşi va evacua vezica urinara sau

asistenta îi va goli vezica prin sondaj şi se va controla radioscopic dacă intestinul nu conţine

aer.

În caz de urgenţă, radiografia poate să fie executată fără pregătire prealabilă, reuşita

examenului în aceste cazuri fiind problematică.

Pentru efectuarea radiografiei, bolnavul va fi dezbrăcat complet şi culcat pe masa de

radiografie.

Radiografia renală simplă pune în evidenţă umbrele, eventual calculii renali, calculii

1

ureterali sau vezicali.

Pregătirea bolnavului pentru pielografie. Pentru pielografie, bolnavul va fi pregătit ca

şi pentru o radiografie simplă. Substanţa de contrast se va introduce pe cale ascendentă printr-

o sondă introdusă în ureter sub controlul cistoscopului. Substanţa opacă folosită va fi iodura

de sodiu în soluţie de 10%, sau Odiston 30%. Testarea sensibilităţii bolnavului faţă de iod se

va face înaintea introducerii substanţei de contrast; ea este obligatorie şi se execută după

metodele cunoscute de la colecistografie. Substanţa de contrast trebuie să fie uşor încălzită,

pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului. Se vor introduce în fiecare

parte circa 5-10 ml. Dacă bolnavul nu se plânge de dureri, se poate introduce şi o cantitate mai

mare de soluţie. Injectarea substanţei de contrast nu trebuie făcută cu presiune mare, căci se

poate produce o ruptură a bazinetului, sau

un reflux pielo-renal. După terminarea

radiografiei se va încerca extragerea

substanţei de contrast cu o seringă.

Pielografia trebuie executată în condiţii

de asepsie perfectă. Introducerea sondelor

în ureter se poate face în sala de

cistoscopie, bolnavul fiind transportat

apoi pe targa în sala de radiografie sau

chiar pe masa de radiografie.

Pregătirea bolnavului pentru urografie. Umplerea cavităţilor renale în caz de urografie

se face pe cale descendentă, introducerea soluţiei de contrast făcându-se pe cale intravenoasă.

Ca substanţă de contrast se utilizează Odistonul care se găseşte în concentraţie de 30, 60 şi

75%.

Pregătirea bolnavului se începe prin evacuarea gazelor din intestin, aplicând acelaşi

regim ca şi în cazul pregătirii bolnavului pentru radiografie renală simplă, întrucât intensitatea

imaginii radiologice va fi în funcţie de concentraţia urinii în substanţă de contrast, pe lângă

regimul cunoscut se va restrânge şi cantitatea de lichide, iar înaintea examinării, bolnavul nu

va mai primi nimic de mâncat sau de băut. Prin aceasta se va reduce mult volumul urinii,

obligând rinichiul să concentreze cât mai mult urina excretată.

În preajma injectării substanţei de contrast se va face încă o clismă evacuatoare, apoi

se va executa proba de toleranţă faţă de iod, ca şi în cazul colecistografiei. Cantitatea de

substanţă de contrast necesară este de 20 ml din soluţie de 75%. La copii se va administra, în

funcţie de vîrstă, 5-15 ml soluţie 75% pe cale intravenoasă. La nevoie, substanţa poate fi

2

administrată şi intramuscular, profund, în fesă până la cantitatea de 25 ml din soluţia de 60 %

fracţionată în două doze egale. Injectarea substanţei de contrast se face pe masa de

radiografie, foarte încet, cu precauţie, amestecând-o cu sângele bolnavului.

Injectarea substanţei opace poate să provoace o durere

de-a lungul venei respective, care durează numai până la

terminarea injecţiei. Intensitatea ei este în funcţie de viteza cu

care se face introducerea substanţei opace. Unii bolnavi se

plâng de ameţeli, greţuri sau dureri abdominale. Asistenta va

trebui să prevină bolnavul asupra acestor fenomene pentru ca în

cursul administrării substanţei să nu se sperie, arătându-i că aceste fenomene supărătoare

dispar repede fără nici o consecinţă.

În unele cazuri însă pot să apară fenomene severe de intoleranţa ca vărsături, urticarie,

parestezii, bolnavul ajungând repede în stare de şoc. În acest caz se va întrerupe imediat

administrarea substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile terapeutice de urgenţă. Acest

lucru trebuie să fie prevăzut de asistentă când pregăteşte instrumentele şi materialele necesare

pentru urografie.

Substanţa de contrast se elimină foarte repede prin rinichi. La 8-10 minute după

efectuarea injecţiei, ea apare în urină, şi atunci se face radiografia renală. Urografia poate fi

asociată cu compresia ureterelor, cu scopul de a ameliora imaginea calicelor şi bazinetelor.

Compresia se execută cu ajutorul unui balon de cauciuc.

Urografia este contraindicată în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică, boală

Basedow, insuficienţă cardiacă decompensată, stări alergice, anemii hemolitice, precum şi în

tuberculoza pulmonară evolutivă.

Pregătirea bolnavului pentru examenul radiologie dl rinichilor prin

retropneumoperitoneu artificial. Retropneumoperitoneul artificial constă în introducerea unui

gaz - aer sau oxigen - în spaţiul retroperitoneal, cu scopul de a evidenţia contururile rinichilor.

În seara zilei dinaintea intervenţiei, se goleşte colonul bolnavului printr-o clismă evacuatoare;

dimineaţa nu va lua nici un fel de alimente. Introducerea aerului sau oxigenului se face prin

puncţie în loja perirenală. Asistenta va prezenta instrumentarul cerut de medic în perfectă

stare de sterilitate. Insuflarea gazului se va face cu aparatul de pneumotorax în cantitate de

1000-1200 ml, după care se vor executa radiografiile. Concomitent cu retropneumoperitoneul

se poate practica şi urografia intravenoasă. Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum

2 zile.i

Pregătirea bolnavului pentru cistografie. Cistografia este o metodă de explorare

3

radiologică a vezicii urinare. Ea poate fi executată printr-o radiografie vezicală simplă, după

evacuarea vezicii urinare, sau prin umplerea acesteia cu o substanţă de contrast sterilă,

eventual a-mestecată cu aer.

Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii intravezicali. Ea nu

necesită nici o pregătire prealabilă.

Pentru cistografia cu substanţă de contrast colonul bolnavului va fi evacuat printr-o

clismă obişnuită cu apă caldă. Bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie şi i se va introduce

în vezică o sondă Nelaton sterilizată. Se evacuează urina prin sondă, se spală vezica cu o

soluţie sterilă de acid boric şi, cu ajutorul unei seringi Guyon sterilizate, se introduc 100-200

ml iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie de Odiston. Se închide sonda cu o pensă

hemostatică şi se execută imediat radiografia.

Vezica urinară se poate pune în evidenţă şi cu ocazia urografiei intravenoase. La 1-2

ore după terminarea injecţiei, substanţa de contrast se adună în vezică, dând posibilitatea să

fie radiografiată. Asistenta va avea grijă ca bolnavul să nu urineze decât după terminarea

examenului cistografic.

Vezica urinară poate fi pusă în evidenţă şi prin pneumocistografie. În acest caz, vezica

se umple cu aer, peste care se injectează prin sondă substanţă opacă.

Bolnavul este pregătit ca si pentru o radiografie renală simplă. Cu 10-12 ore înaintea

examinării i se restrânge consumul de lichide. În preajma examinării, vezica va fi golită şi

spălată, apoi se vor introduce 100-150 ml aer, cu ajutorul unei seringi Guyon. Se închide

sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează, prin puncţionarea cu un ac, substanţa de

contrast în vezică.

4