PREDICĂ LA INTRAREA MAICII DOMNULUI ȊN BISERICĂ (21 noiembrie)

Iubiţi credincioşi, Biserica noastră ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte astăzi, 21 noiembrie, pe Sfânta Fecioară Maria, praznic numit “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Numim Biserică, pentru că templul de altadată, Templul de la Ierusalim, este înţeles în conotaţie creştină cu acela de Biserică şi de aceea spunem noi “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Istoria Bisericii consemnează (Pr. Prof. Ene Branişte) ca această sărbătoare a luat naştere în secolul VI, mai precis la 20 noiembrie 543, când împaratul Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, numită Biserica Sfânta Maria “cea nouă”. Prin urmare, Biserica a stabilit că în ziua de 21 noiembrie a fiecărui an, adică în ziua a şaptea de la începutul Postului Crăciunului (care începe la data de 15 noiembrie), să avem o sărbătoare a Maicii Domnului.

Pentru a înţelege semnificaţia acestui praznic este bine să ne întoarcem cu mintea la vremurile de atunci când, în Nazaretul din Galileea, o familie deosebită formată din bătrânii Ioachim şi Ana îşi petrecea viaţa în rugăciune, în curăţenie şi-n ascultare faţă de Dumnezeu. Dumnezeu îi binecuvântase cu multe roade şi aveau motive să fie liniştiţi, să ducă o viaţă cuminte şi liniştită. Dar aceasta viaţă liniştită a lor totuşi era umbrită de o tristeţe : nu dobândiseră până la bătrâneţile lor adânci un prunc. Şi potrivit legii iudaice cel care nu era binecuvântat de Dumnezeu cu un prunc era considerat blestemat înaintea lui Dumnezeu şi totodată era considerată o familie de ocară în mijlocul comunităţii.

De aceea, drepţii Ioachim şi Ana, se duceau şi se rugau cu stăruinţa lui Dumnezeu ca să spele această ruşine de la faţa lor, şi Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Şi iată, în pofida legilor biologice, Dumnezeu a făcut aceasta minune şi le-a dăruit o prunca, căreia i-au pus numele de Miriam sau Maria, ceea ce se tâlcuieşte în româneşte cu cuvântul “Doamna” sau “Stăpâna”, sau “Cea plină de dar”. Ei bine, această pruncă a fost dobândita de părinţii Ioachim şi Ana ca un rod al rugăciunilor stăruitoare şi a promisiunilor, a făgăduinţelor pe care ei le-au făcut lui Dumnezeu, ca dacă vor dobândi un prunc la bătrâneţile lor, îl vor închina lui Dumnezeu. Şi aşa se face, iubiţi credincioşi, ca Maica Domnului după ce a fost născută şi a crescut trei ani în sânul acestei familii sfinte, Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţă făcută lui Dumnezeu şi s-au dus la Templul din Ierusalim şi au închinat-o pe prunca Maria lui Dumnezeu, oferind-o în braţele arhiereului din vremea aceea, Zaharia, care avea să devină şi el tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în aceleaşi circumstanţe dobândit, tot la adânci bătrâneţi, de către Zaharia şi de către Elisabeta.

În mod excepţional, Fecioara Maria nu a fost dusă doar în Sfânta, locul unde slujeau preoţii, ci şi în Sfânta Sfintelor, în locul cel mai sfânt al Templului. De fapt, aşa cum se spune în Apostolul care se citeşte la această sărbătoare, Templul avea trei încăperi, una pentru popor, a doua pentru preoţi, care se numea Sfânta, iar a treia încăpere era Sfânta Sfintelor, unde intra o dată în an Marele Preot sau Arhiereul, pentru a rosti o rugăciune specială. Iar Fecioara Maria intră în Templul din Ierusalim spre a creşte, timp de 12 ani, în sfinţenie, întrucât va deveni Biserică vie sau Templu viu al lui Dumnezeu-Cuvântul care se va naşte din ea ca om. Pornind de la această semnificaţie a sărbătorii de astăzi, Biserica ne îndeamnă să ne pregătim pentru sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul, pentru ca în sufletul nostru şi în casa noastră să Se nască duhovniceşte Hristos-Domnul prin harul Duhului Sfânt, deoarece unde este prezent Duhul Sfânt, acolo este prezentă întreaga Sfântă Treime, iar Hristos-Domnul Se arată lucrător în viaţa noastră prin iubire milostivă şi viaţă sfântă.

Cea mai multă vreme a vieţii sale şi-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toţi învaţătorii, cu un glas se mărturiseşte, ca Preacurata Fecioara până la doisprezece ani şi-a avut viaţa în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puţin ieşea de acolo. Iar cum a fost viaţa ei în vârsta tinereţilor, scrie Ieronim astfel: "Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, îşi petrecea viaţa foarte cu rânduială. Pentru că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al noualea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte. De la al noualea ceas, iarăşi îşi începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arată îngerul, dintr-ale cărui mâini se obişnuise a-şi primi hrana. Şi aşa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. De ce oare Biserica a rânduit ca la toate sărbătorile Maicii Domnului să se citească aceeaşi Evanghelie? Pentru că Maria din Evanghelia de astăzi, deşi nu este Maria, Maica Domnului, ci este Maria, sora Martei şi a lui Lazăr din Betania, totuşi are o asemănare cu Maica Domnului, întrucât ascultă cu smerenie şi evlavie cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, în Evanghelia de azi este lăudată Maica Domnului de către o femeie din popor, care pe când asculta cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos a exclamat: "fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii care Te-au alăptat!" Deci, în Evanghelia de astăzi se vorbeşte şi de cinstirea Maicii Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat pe cele două surori, Marta şi Maria, să-şi manifeste preţuirea faţă de El în mod diferit. Marta se silea să arate preţuirea sa faţă de Iisus printr-o masă de sărbătoare, iar Maria îşi manifesta preţuirea sa faţă de Iisus prin ascultarea atentă a cuvintelor Sale. Însă când Marta a cerut Mântuitorului Iisus Hristos să-i spună surorii ei să vină să o ajute, El nu a ascultat-o. De ce? Pentru că Marta încerca să reducă activitatea omului la grija sa pentru hrana trupească. De aceea, Domnul îi spune Martei: "Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea" (Luca 10, 41).

Ce anume este unicul necesar, adică acest "un singur lucru trebuieşte"? Este tocmai legătura omului cu Dumnezeu, deoarece toate lucrările de ordin material pe care le săvârşim înseamnă acumulare de bunuri în jurul nostru, pe când relaţia cu Dumnezeu în rugăciune şi în ascultarea cuvântului Lui înseamnă acumularea de valori netrecătoare în sufletul nostru. Acesta este adevărul esenţial al identităţii şi vocaţiei umane, unicul necesar fără de care nu mai suntem fiinţe teologice, ci doar biologice. Or, oamenii sunt singurele fiinţe de pe pământ create după chipul Persoanelor cereşti, veşnice, deci chemate la iubire veşnică. Legătura noastră cu Dumnezeu este singura relaţie care ne înveşniceşte, ne dă valoare infinită şi viaţă eternă. Tocmai pentru că suntem făcuţi nu pentru a face umbră pământului, ci pentru a fi părtaşi la fericirea cerească şi slava veşnică a Sfintei Treimi, cea dintâi şi cea mai de preţ lucrare este cultivarea legăturii noastre vii cu Dumnezeu-Creatorul. Ea se cultivă prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi înţelegerea sensurilor duhovniceşti ale Cuvântului divin în viaţa noastră proprie, pentru a începe încă din lumea aceasta comuniunea cu Dumnezeu Cel Veşnic. Iisus spune Martei: "Maria partea cea bună şi-a ales", adică partea esenţială, baza sau temelia vieţii, legătura vie a omului cu Dumnezeu.

Aşadar, Mântuitorul Iisus Hristos corectează şi luminează pe Marta, ca să nu devină roabă a preocupărilor pentru lucrurile limitate şi trecătoare. Hrana trupească este necesară pentru vieţuirea biologică, dar hrana sufletească sau comuniunea omului cu Dumnezeu în rugăciune, în ascultarea şi împlinirea voii Lui este hrana pentru suflet. Sufletul persoanei umane nu poate fi umplut cu ceva

material, limitat şi trecător, ci numai cu prezenţa Cuiva, cu prezenţa lui Dumnezeu Cel nelimitat şi veşnic, Care, iubire fiind, l-a făcut pe om după chipul Lui, pentru comuniune eternă cu El.

"Maria care a ales partea cea bună" se aseamănă cu Maria, Maica Domnului, ce a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, L-a născut şi L-a arătat lumii, iar la nunta din Cana Galileii a spus oamenilor prezenţi acolo: "Faceţi orice vă va spune El" (In. 2, 5). Aceasta este predica ei, a Maicii Domnului, care nu rosteşte o predică paralelă, nici concurentă cu predica lui Hristos, deoarece ea Îl arată lumii pe Fiul ei: "Faceţi orice vă va spune El" (In. 2, 5). Întrucât Maica Domnului ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, Îl naşte şi Îl arată lumii, ea devine icoana Bisericii în care locuieşte tainic Hristos şi este propovăduit Hristos pentru mântuirea lumii. În acest sens, Sfinţii Părinţi ai Bisericii arată că Maica Domnului este icoana Bisericii şi modelul vieţii creştinului. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662), de pildă, ne spune că sufletul creştinului trebuie să fie fecioară şi mamă, adică fecioară prin curăţia lui şi prin credincioşia lui faţă de Dumnezeu, iar, mamă prin naştere de virtuţi, ca bunătatea, smerenia, sfinţenia, milostenia. După modelul vieţii Fecioarei Maria, Maica Domnului, trebuie şi noi să ne străduim să avem suflet de fecioară, păstrând dreapta credinţă şi suflet de maică prin săvârşirea de fapte bune. Dacă sufletul nostru este plin de iubirea lui Hristos, el naşte şi cultivă virtuţi şi fapte bune. Dacă zidim biserici, creştem copii în credinţă, ajutăm pe cei săraci, bătrâni, bolnavi, orfani şi umiliţi, atunci sufletul nostru devine mamă sau născător de virtuţi şi împlinitor al poruncilor lui Hristos după chipul Maicii Domnului care a născut ca om pe Dumnezeu-Cuvântul şi L-a arătat lumii.

În Evanghelia de astăzi se spune că o femeie din popor când L-a auzit pe Iisus vorbind s-a gândit la Mama Lui care L-a născut ca om. Deşi Maica Domnului nu era prezentă atunci lângă Iisus, totuşi femeia din popor, auzind cuvintele Lui pline de har şi de adevăr, a fericit-o pe ea, pe Maica Domnului. Femeia aceasta, ca un mare dascăl anonim din popor, ne învăţă pe toţi că nu putem să cinstim pe Fiul şi să uităm pe Mama Sa, nu putem să-L ascultăm pe El fără să o fericim pe ea. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă nu desparte, în cultul ei liturgic, pe Fiul de Mama Sa, pentru că toată cinstirea ei vine din calitatea ei de Mamă a lui Hristos, Mântuitorul lumii, adică din calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului are în calendarul ortodox nouă zile de pomenire, din care cinci sunt înscrise cu cruce roşie în calendar.

Aşadar, Evanghelia sărbătorii de azi ne învaţă că prima lucrare a noastră trebuie să fie cultivarea legăturii noastre vii cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultarea Evangheliei, împlinirea poruncilor lui Hristos şi fapte bune, iar împreună cu aceasta trebuie să cinstim pe Maica Domnului ca fiind nedespărţită de Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu sa ne ajute tuturor, prin rugăciunile Maicii Domnului care astăzi a intrat în Templu, în Biserică, să ne ajute tuturor să rămânem statornici în credinţă părinţilor şi strămoşilor noştri şi să ne dăruiască putere de a fi mai iubitori unii faţă de alţii. Amin.