„Prâslea cel voinic şi merele de aur” Apartenenţa operei la genul epic, specia literară basm popular Basmul este specia epicii populare, în proză sau, mai rar în versuri, de mare întindere şi răspândire, în care se narează întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice. La acţiune participă personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezintă binele şi răul, iar în final acesta din urmă este învins. Basmul are o structură schematizată, în general respectată. Basmele populare româneşti au toate caracteristicile folclorului: tradiţionale, anonime, colective, orale. Basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm popular, deoarece are autor anonim, el fiind transmis pe cale orală din generaţie în generaţie. A fost cules de Petre Ispirescu şi publicat în volumul „Legendele şi basmele românilor” din 1882. Acţiunea are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar deznodământul constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative. Expoziţiunea Basmul începe cu o formulă iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată [...] un împărat puternic şi mare”, care avea în grădina frumoasă şi „bogată de flori” un pom ce făcea mere de aur. Din păcate, împăratul nu putuse mânca niciodată mere, deoarece le fura „oarecine” tocmai când era gata să se coacă. An de an, mulţi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai împăratului, păziseră pomul pentru a prinde hoţul, dar totul fusese în zadar. Intriga Împăratul se hotărâse să taie pomul fermecat, dar mezinul, Prâslea, l-a rugat să-l lase şi pe el să-şi încerce norocul. Împăratul s-a lăsat înduplecat cu greu, iar Prâslea a reuşit să rămână treaz şi să-l rănească pe hoţ. Băiatul a cules, apoi, câteva mere şi le-a dus pe o tipsie de aur tatălui său, care s-a bucurat peste măsură că gusta şi el, în sfârşit, merele de aur. Mezinul s-a hotărât să plece în căutarea hoţului rănit, călăuzindu-se după dâra de sânge pe care acesta o lăsase în urma lui. Fraţii mai mari îl pizmuiau pe Prâslea pentru că el reuşise acolo unde ei dăduseră greş, dar au acceptat să-l însoţească în călătorie, cu gând „să-l piarză”. Desfăşurarea acţiunii Cei trei fraţi au ajuns la o prăpastie unde urma de sânge se pierdea. Prâslea a coborât cu frânghia pe tărâmul celălalt, iar fraţii săi au rămas să păzească la buza prăpastiei şi să tragă frânghia afară numai atunci când mezinul o va lovi de marginile gropii. Prâslea a dat, în drumul său, de un palat „cu totul şi cu totul de aramă”. Aici l-a întâmpinat o tânără frumoasă care i-a povestit că era fată de împărat şi că, împreună cu celelalte două surori, fuseseră răpite de zmei, care erau fraţi. Fiecare dintre cei trei zmei îşi alesese câte o fată de împărat şi ar fi vrut să se însoare, dar ele se împotriveau şi le cereau „câte în lună şi în soare”, ca să amâne cât se putea căsătoria. Prâslea s-a luptat şi a biruit pe fiecare dintre cei trei zmei, fiind ajutat şi de un corb, care a turnat seu peste el ca să prindă puteri. Bucuroase peste măsură că au scăpat, fetele i-au destăinuit că fiecare dintre palatele zmeilor se poate preface într-un măr, aşa că Prâslea a transformat cele trei palate în trei mere de aramă, de argint şi de aur, apoi le-a împărţit fetelor şi cu toţii s-au pregătit să se întoarcă pe tărâmul oamenilor. Fetele au fost scoase cu frânghia deasupra prăpastiei, cele care aveau mărul de aramă şi mărul de argint urmând a se căsători cu cei doi fraţi mai mari, iar mărul de aur fiind oprit de Prâslea. Punctul culminant Voinicul a legat de frânghie o piatră şi a pus deasupra ei căciula, ca să-i încerce pe fraţii mai mari, bănuindu-i că „îi poartă sâmbetele”. Fraţii săi, crezând că de frânghie este atârnat Prâslea, i-au dat drumul şi apoi s-au prefăcut mâhniţi că fratele lor s-a prăpădit. Ei s-au cununat cu fetele de împărat, dar mezina n-a vrut „cu niciun chip să se mărite, nici să ia pe altul”. În acest timp, Prâslea se gândea cum să facă să iasă pe tărâmul lui, când a văzut că un balaur se încolăcise pe un copac şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor. Atunci Prâslea s-a repezit la balaur şi l-a făcut bucăţele cu paloşul. Drept răsplată, zgripsoroaia l-a ajutat să ajungă pe tărâmul celălalt. Deznodământul Prâslea a plecat spre împăraţia tatălui său şi a aflat de la drumeţi că fraţii mai mari se însuraseră cu fetele de împărat, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pierderea mezinului şi că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte întruna. Ea ceruse o furcă de tors, apoi o cloşcă de aur şi Prâslea a scos cele două obiecte din mărul de aur şi le-a trimis la curtea împărătească. Voinicul a fost chemat la palat şi fata l-a recunoscut imediat pe „viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor”. Împăratul şi-a dat şi el seama că este feciorul lui, deşi „foarte mult se schimbase”. Prâslea le-a povestit păţaniile şi le-a arătat mărul de aur al zmeului.Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” Apartenenţa operei la specia basm popular

1

Întrebat de împărat cum să-i pedepsească pe fraţii mai mari care îl abandonaseră pe tărâmul celălalt, Prâslea cere ca pedeapsa să fie dată de Dumnezeu: cei trei fii vor ieşi pe scările palatului, vor arunca fiecare câte o săgeată în sus şi Dumnezeu va pedepsi pe cei vinovaţi. Săgeţile celor doi fraţi mai mari au căzut „drept în creştetul capului” şi i-au omorât pe loc, iar a celui mic „îi căzu dinainte”. Prâslea a făcut nuntă mare cu fata de împărat şi toată împărăţia se fălea cu vitejiile voinicului. După moartea împăratului, Prâslea „se sui el în scaunul împărăţiei” şi poate că domneşte şi astăzi, „de or fi trăind”. Basmul se încheie cu o formulă tipică: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai „O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop”, şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa”. Ca în toate basmele, binele învinge răul, dreptatea se împlineşte, adevărul triumfă, iar cei viteji şi cinstiţi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, fiind astfel răsplătiţi pentru trăsăturile lor deosebite, ca simboluri ale valorilor morale ce trebuie să caracterizeze omenirea. Personajul principal al basmului este Prâslea. El participă la întreaga acţiune şi este imaginea binelui, întruchipând idealul etic de cinste, dreptate şi adevăr. Numele său ilustrează în mod direct două particularităţi ale eroului: cel mic şi cel viteaz. Trăsăturile sale morale reies în mod indirect din faptele, atitudinea şi comportamentul protagonistului, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje. Deşi este ironizat la începutul basmului de către tatăl său, Prâslea este ambiţios şi tenace, convingându-l pe acesta să-l lase să păzească şi el mărul de aur. Indirect, dovedeşte isteţime atunci când îşi face un plan ca să nu adoarmă când va sta la pândă să prindă hoţul. Curajos, Prâslea coboară pe tărâmul celălalt şi, viteaz, omoară zmeii prin luptă dreaptă. Mezinul este inteligent şi bun cunoscător de oameni, întrucât îşi dă seama că fraţii săi sunt invidioşi şi-i pune la încercare. Milos, salvează puii de zripsor din ghearele balaurului şi nu se răzbună pe fraţii săi, ci aşteaptă dreptatea divină, dovedind generozitate şi înţelepciune. Ca orice personaj de basm, Prâslea are şi însuşiri supranaturale. Înzestrat cu o forţă impresionantă, omoară zmeii şi balaurul în luptă dreaptă. Înţelege graiul făpturilor de pe alt tărâm şi poate comunica firesc cu acestea. Are capacitatea de a se metamorfoza în foc, transformă palatele în mere şi poate scoate din mărul zmeului furca şi cloşca de aur. Prâslea este, aşadar, un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de Prâslea, se constituie în forţe ale binelui şi împăratul, cele trei fete, corbul, zripsoroaia şi puii ei, meşterul argintar. Personajele care reprezintă forţele răului sunt pedepsite în finalul basmului. Din galeria personajelor fantastice fac parte balaurul şi zgripsorul, personaje întâlnite numai în basme. Fabulosul include şi obiectele miraculoase: furca, mărul, cloşca de aur, dar şi seul şi apa. Ele ajută eroul să depăşească situaţiile dificile, iar cifra simbolică trei are putere magică. Personajele reale – împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat şi meşterul argintar – ca şi cele fantastice – Prâslea, zmeii, balaurul, zgripsorul – indiferent de locul pe care îl ocupă în operă, au importanţă în desfăşurarea întâmplărilor, deoarece contribuie fiecare la aflarea adevărului şi instituirea dreptăţii. Respectând caracteristicile speciei, formula introductivă, „A fost odată ca niciodată”, sugerează un timp imaginar. Ascultătorii – cititorii – sunt introduşi într-o lume în care totul este posibil, iar spaţiul de desfăşurare a acţiunilor este ireal. Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru noţiunea de bine şi rău, reprezentând modele morale opuse. Trăsăturile lor se desluşesc prin acţiune, care se petrece atât pe pământ, cât şi pe tărâmul celălalt, prăpastia fiind hotarul care desparte cele două lumi. Limbajul basmului popular „Prâslea cel voinic şi merele de aur” se caracterizează prin oralitate: „dară până una alta”, „vai de mine!”, care menţine trează atenţia ascultătorului. Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă; verbele la perfectul simplu: „îi mulţumi”, „fu primit cu bucurie”, „şi se luptară” dau impresia că acţiunea s-a petrecut de curând; inversiunile şi repetiţiile: „şi merse, merse” specifice stilului oral, precum şi cuvintele şi expresiile populare: „niţică”, „piroteală”, „soroc”, „a o sfecli”, „a-şi încerca norocul” sunt mijloace şi procedee artistice specifice basmului. Stilul îmbină armonios cele trei moduri de expunere – naraţiunea, descrierea şi dialogul – care dau farmec basmului, creaţie ce răspunde nevoii de bine, dreptate şi frumos a poporului român.

Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” Apartenenţa operei la specia basm popular

2

BIBLIOGRAFIE

Prof. Mariana Badea, Prof. Mariana Negru - „Literatura română pentru elevii de gimnaziu”, Editura Badea & Professional Consulting, Bucureşti, 2004

Prof. Hlihor Lenuţa – Şcoala cu clasele I-VIII Bogata „Prâslea cel voinic şi merele de aur” Apartenenţa operei la specia basm popular

3