pozitivismul sociologic

7/21/2019 Pozitivismul Sociologic

http://slidepdf.com/reader/full/pozitivismul-sociologic-56d9973cccce7 1/14

POZITIVISMUL SOCIOLOGIC Ca orientare sociologică, pozitivismul sociologic se afirmă în contextul

apariţiei economiei de tip industrial care, valorificând rezultatele descoperirilor ştiinţifice şi tehnice, a creat motivaţii puternice pentru gândirea liberă, creatoare şi a

promovat premise pentru o nouă situare a omului în spaţiul social global. Abordareacontemplativă şi evaluarea abstractă a evoluţiei sociale se dovedeau a fi depăşite deimperativul noului tip de progres social generat de fenomenul industrial.

aint!imon preconizase trecerea la un nou tip de societate printr!o mişcareviolentă iniţiată de cei marginalizaţi" o societate în care progresul să aibă consecinţebenefice pentru toate categoriile de cetăţeni.

#acă în epoca industrială, ordinea se bazase pe ierarhiile impuse de religiacatolică, iar progresul viza cu precădere aspectul moral, progresul rapid impus deritmurile industrializării cerea regândirea întregii problematici a genezei şi dinamiciispaţiului social global. $obilitatea structurilor sociale moderne trebuia articulată atâtcu exigenţele progresului, cât şi cu nevoia ordinii sociale de tip nou.

Ca răspuns la aceste exigenţe obiective, Auguste Comte %&'() * &)+' a

creat sistemul categorial căruia i!a arondat şi importante obiective de reformăsocială. -n acest sens, el este fondatorul pozitivismului sociologic, dar şi alsociologiei %ca ştiinţă, termen pe care l!a folosit pentru prima dată în volumul al /!lea al Cursului de filozofie pozitivă apărut în anul &)0(!&)12. -n volumul al /!lea%&)13, termenul de 4fizică socială5 nu mai apare, fiind integral înlocuit cu cel desociologie considerată ca ştiinţă socială generală alături de matematică, fizică,chimie, biologie, astronomie. 6e baza principiului generalizării descrescânde şi alcomplexităţii crescânde, A. Comte clasifică ştiinţele astfel7 $atematica, Astronomia,8izica, Chimia, 9iologia, ociologia. :ezultă că sociologia este ştiinţa cea maicomplexă, deoarece dincolo de conţinutul său ştiinţific propriu!zis, mai conţine şifinalitatea umană, indică, deci, şi sensul progresului pentru om a tuturor domeniilor realităţii obiective.

-n concepţia sa, ;manitatea este guvernată de legea celor trei stări7 stareateologică, metafizică, şi starea pozitivă. tarea pozitivă presupune despărţirea înegală măsură de speculaţiile gândirii religioase, de abstracţiile metafizicii, cât şi decoloratura subiectivă pe care o favorizează psihologia în evaluarea fenomenelor sociale. Această 4lichidare5 a psihologiei, criticată de exegeţii operei sale, avea cascop asigurarea caracterului riguros al noii ştiinţe a sociologiei propusă de A. Comteca ştiinţă cu cea mai mare complexitate problematică.

<biectul sociologiei îl constituie, deci, 4l=>tre social5 sau 4le ?rande @tre5 princare A. Comte înţelege ;manitatea, adică toţi oamenii de la începutul specieiumane, până în prezent. 4ndividul izolat este o abstracţie scolastică, numai speciaeste o realitate5, cunoaşterea individului nefiind posibilă decât prin definirea cadruluigeneral, material, spiritual şi valoric în care devine posibilă personalitatea individuluişi afirmarea sa ca individualitate creatoare.

Ca disciplină de studiu, sociologia cuprinde două ramuri7a STATICA SOCIALĂ7 studiază geneza societăţii şi structura instituţională a sa,

de la familie, la biserică şi stat * acestea fiind considerate principalele instanţe desocializare pentru individ. 6rin analogie, statica socială este un fel de anatomie asocietăţii. 8inalizarea explicativă a acestei ramuri vizează descoperirea condiţiilor constante ale existenţei societăţii , respectiv7 echilibrul social, ordinea socială.tatica socială este expusă în lecţia a +2!a, din volumul / de 8ilosofie pozitivă, în



contextul definirii sociabilităţii fiinţei umane şi a modului în care este satisfăcutăaceastă nevoie de sociabilitate. #otat cu o 4sociabilitate esenţialmente spontană5,care explică înclinaţia spre viaţa în comun, urcând pe treptele civilizaţiei omul îşiafirmă tot mai pregnant interese egoiste care pun în discuţie 4interesul general5 pecare se bazează existenţa societăţii. #in acest paradox al dezvoltării sociale

izvorăsc două tendinţe7 una conservatoare, alimentată de egoism, şi alta orientatăspre legimitarea unor forme specifice de inovaţie, alimentată de creştereaaltruismului ca urmare a educaţiei religioase şi a ridicării nivelului general de culturăprin aportul ştiinţelor 4pozitive5 %experimentale. Bxemplul tipic al acestor tendinţe îlconstituie familia, în care se reflectă toate categoriile de relaţii proprii organismuluisocial7 autoritatea părinţilor dă putere tradiţiei, iar sursa principală a disciplineisociale o constituie autoritatea paternă. -n acest sens, societatea trebuie consideratăca un grup de familii, nu ca sumă de indivizi,deoarece familia este cea mai stabilăunitate socială ea bazându!se pe diviziune naturală a funcţiilor sociale ale oamenilor.#iviziune socială a muncii pe care se!ntemeiază cooperarea socială, arată faptul căorganizarea socială eficientă este posibilă numai prin valorificarea diversităţilor

individuale. #ar tocmai din această cauză ordinea socială rămâne artificială şi multmai vulnerabilă decât cea familială. Accentuarea specializării, ca urmare a diviziuniimuncii, necesită coordonarea generală a tuturor tipurilor de activitate, necesitatecăreia îi corespunde procesul de guvernare. egea sociologică a guvernării esteformulată de A. Comte, astfel7 #iversele feluri de operaţiuni particulare se plasează

în mod firesc sub conducerea neîntreruptă a celor de grad de generalitate imediatsuperior5. negalitatea socială fiind generată de diversitatea gradelor de generalitatea ideilor care orientează activitatea socială, evitarea conflictelor este posibilă tot prinaportul ideilor, îndeosebi a celor referitoare la interesul general7 acestea pot reliefadiversitatea reală pe care se spriDină o unitate socială autentică şi longevivă.

b DIAMICA SOCIALĂ7 are ca obiectiv de studiu evoluţia spirituală a omenirii în

vederea descoperirii legilor dezvoltării sociale şi a criteriilor progresului. 4egeasocială a supremaţiei puterii practice este o aplicaţie a celei mai generale legi aordinii naturale7 fenomenele cele mai nobile sunt subordonate fenomenelor celor maigrosolaneE preponderenţa socială a forţei materiale, departe de a constitui oanomalie deplorabilă, este la fel de normală ca şi dominarea ordinii sociale de cătrecea organică şi a acesteia de către ordinea anorganică. Când modalitatea modernăva accepta normalitatea preponderenţei sociale a forţei materiale, fatalitatea legii vaputea să devină o sursă incompatibilă a dezvoltării intelectuale şi a perfecţionăriimorale5&.

pre deosebire de aint!imon, care considera că orice regim social esteaplicarea practică a unui sistem filosofic, A. Comte consideră că regimul social esteo emergenţă a condiţiilor materiale şi spirituale ale întregului sistem social global.:egimul de funcţionare a sistemului este o creaţie umană, dar numai prin integrareatuturor componentelor vieţii sociale devine funcţional şi eficient. #e aceea, studierearegimurilor sociale dezvăluie dinamica reală a structurilor sociale, a intereselor şi amotivaţiilor individuale şi comunicare. #eviza sub care trebuie explorat spaţiul socialeste7 4ubirea ca principiu, ordinea ca bază şi progresul ca ţel5. 4#inamica socială5este prezentă ca 4teorie generală a progresului natural al omenirii în cea de a +&!a

&3 A. Comte: Fsteme de politiGue positive on traite de sociologie instituant la religion de l=humanitevol.3, 6aris, ibraires des corps des 6ent et chausses et de $ines, &)+3, p. 3'1 ! 3'+



lecţie a Cursului de 8ilosofie pozitivă5. Cauza fundamentală a progresului oconstituie perfecţionarea neîntreruptă a forţelor intelectuale care genereazăintensificarea şi amplificarea interdependenţelor din spaţiul social. Ca urmare, ideilesunt cele care au legimitate să conducă societatea, iar deţinătorii acestora trebuie săfie recunoscuţi ca o clasă cu autoritate şi funcţiuni specifice celor trei 4stări57 4Hoatefeluritele noastre speculaţii sunt neapărat supuse fie la individ, fie la specie, sătreacă succesiv prin trei stări diferite, pe care denumirile obişnuite de teologie,metafizică şi pozitivă le vor putea îndestul calificaE #e la început indispensabiă, întoate privinţele, cea dintâi stare trebuie să fie socotită numai ca provizorie şitrecătoare" cea de a doua, care nu!i, în realitate, decât o modificare dizolvantă, nucomportă vreodată decât o destinare trecătoare, spre a se aDunge treptat la o a treia"tocmai într!aceasta, singura deplin normală, constă sub orice raport, regimul definitival raţiunii umane00. -n faza teologică puterea speculativă o deţineau preoţii, iar puterea activă militari i. -n faza metafizică , filozofii aveau prerogativele culturale aleputerii speculative, în timp ce oamenii legii %magistraţii deţineau puterea activă. -nfaza pozitivă specifică societăţilor moderne, savanţii se manifestă în sferaspeculativă %teoretică, în timp ce adevărata putere activă o reprezintă cei care

aplică ştiinţa în practică, denumiţi de A. Comte cu numele de 4industriali5. Aceştia,prin aportul lor la ridicarea gradului de civilizaţie, contribuie la relevarea importanţeieducaţiei intelectuale în viaţa societăţii, ceea ce are ca efect polarizarea interesuluisocial către ştiinţă, şi către modalităţile de aplicare practică a ei. -n consecinţă,cooperarea tot mai accentuată în viaţa socială favorizează afirmarea solidarităţiisociale în sensul menţinerii valorilor care orientează interesul general. Aplicareavalorilor ştiinţei la nivelul tuturor structurilor sociale constituie momentul de triumf allibertăţii spirituale ca resursă nelimitată pentru progresul natural al omenirii.

-n concepţia lui A. Comte, sociologia nu trebuie confundată cu un proiect alnoii societăţi, ci trebuie înţeleasă ca o platformă teoretică de investigare calificată atendinţelor de evoluţie şi de înnoire socială. 6rogresul social fiind ireversibil,cunoaşterea condiţiilor în care se realizează şi accelerarea ritmurilor dezvoltării

sociale reprezintă nu o problemă teoretico!filosofică, ci una practică. mplicareasociologiei în practica de reconstrucţie şi reformă socială indică finalitatea spirituluipozitiv7 spiritul pozitiv este o etapă distinctă în evoluţia umanităţii şi secaracterizează prin orientarea gândirii spre real, spre utilitate şi spre rigoareştiinţifică. #istanţându!se de dogmatism, el face posibil relativismul axiologic şidezvoltarea liberă, inovativă, a spaţiului social, prin subordonarea afectivităţii decătre raţiune. :aţiunea este aceea care face posibilă ştiinţa, iar prin intermediulcunoaşterii ştiinţifice societatea poate fi organizată eficient prin folosirea metodelor pozitive7 observaţie, experiment, comparaţie. 6e baza sintezei superioare acunoaşterii operată de sociologie oamenii pot cunoaşte tendinţele reale de evoluţiesocială şi se implică responsabil în redimensionarea structurilor sociale în funcţie deritmurile cerute de modernizarea permanentă a societăţii. mplicarea oamenilor,

dincolo de aspectele raţionale, presupune şi motivaţii corespunzătoare. -n acestsens, dacă în contextul stării teologice motivaţia se realizează prin religie, aceastacapacitându!i pe oameni dincolo de sensul social şi uman al acţiunii lor, în epocamodernă motivaţia este de natură profană.

#acă acceptăm faptul că fiecărei etape de dezvoltare a societăţii umane i!aucorespuns 4tehnici sociale5 specifice de legitimare a comportamentelor, atunci apareclar că primele structuri organizate în plan social s!au bazat pe 4tehnica magiei5

00 A. Comte: #iscurs asupra spiritului pozitiv. <rdine şi progres, aşi, &(&0, p. 3)



structurile fiind susţinute de 4tehnicile sociale ale ritualurilor teologice5, iar în fazaindustrialismului tehnicile sociale aflate în ascensiune au fost cele ale ştiinţei. Acestenoi tehnici sociale permit angaDarea cercetării sociale în rezolvarea problemelor, faptcare!l arată pe A. Comte ca precursor al 4ingineriei sociale5, profesie cunoscută, caatare, de abia în prezent. Cercetarea ştiinţifică trebuie orientată spre transformareaspaţiului social prin 4educaţia morală5, aceasta fiind prima secvenţă într!un proces cese îndreaptă spre o creştere economică generalizată ca urmare a asimilării organicea rezultatelor ştiinţei şi tehnicii. Bficienţa preliminară a acestui proces nu este, însă,posibilă decât prin subordonarea creşterii economice unei 4sociocraţii5 prin care A.Comte înţelegea cadrul normativ capabil să motiveze o participare generală la viaţasocială pe baza unui umanism al întraDutorării şi altruismului reciproc între grupurileşi clasele sociale. < teorie sociologică asupra finalităţii practice a ştiinţei poateasigura 4încrederea socială5 şi 4bunăstarea colectivă5 ca rezultat al corelaţiei optime

între aspectele statice cu cele dinamice ale creşterii economice. Acest lucru esteposibil întrucât sociologia este 4ştiinţa dintre faptele disparate ale societăţii5 careconstruieşte 4unitatea limbaDului claselor5 şi grupărilor sociale.

Cunoaşterea ştiinţifică, proprie spiritului pozitiv, face posibilă integrarea teoriei

cu practica, istoria umanităţii fiind o istorie a succesiunii faptelor reale, nu aabstracţiilor asociate 4condiţiei umane5. Ca 4embleme culturale ale societăţii5,ştiinţele îşi pot valorifica întreaga lor forţă transformatoare numai prin aportulsociologiei care conferă finalitate umană şi motivaţie practică acţiunii umane normatede raţiune, făcând corecţia efectelor negative ale tehnostructurii.

Discipolii lui A. Comte au constituit două mişcări diferite7&. mişcare lui 6aul afitte %&)30 * &)(0 * grupa pe cei mai consecvenţi

adepţi ai gândirii comtiste care nu admitea nici o modificare a doctrineioriginale a lui A. Comte. Bi pledau pentru dezvoltare şi o sistematizare asetului de idei iniţiale"

3. mişcarea condusă de B. ittre %&)2& * &))& * deşi accepta fondulgeneral al concepţiei comtiste, respingea premisele religioase şi

argumentele de natură neştiinţifică în abordarea socialului. uândatitudine faţă de excluderea psihologiei din rândul ştiinţelor socio!umane, B. ittre a creat un curent de opinie care a avut ca finalitate

începutul unei orientări psihologice care va marca dezvoltarea viitoare asociologiei.

I. t. $ill, ca reprezentant marcant al pozitivismului sociologic, introduce, începând cu anul &)13 termenul de sociologie în circuitul ştiinţific din Anglia,afirmându!se ca un fervent propagator al ideilor comtiste, în confruntare cu doctrinaorganicismului promovată de J. pencer. 6remisa de la care a plecat t. $ill esteurmătoarea7 adevărata putere activă în societate o reprezintă ideile, în măsura încare acestea se constituie în ghid al activităţii practice de generare a progresului

social general. Acceptând 4legea celor trei stări5 şi separarea obiectivului epistemical sociologiei într!un domeniu al staticii, respectiv al dinamicii sociale, I. t. $illreliefează mai mult 4legile de co!prezenţă5 şi cele de 4succesiune5, disociindu!se deaccepţiunea comtiană a raportului dintre acestea şi comportamentul uman. $ai mult,a propus chiar o nouă disciplină, numită etolo!ie7 4ştiinţa care determină tipul decaracter produs în conformitate cu legile psihologice generale, de către orice set decircumstanţe, fizice şi morale511. -n consecinţă, recunoaşte statutul epistemic al

11 J. St. Mill: A Fstem of ogic, :ationative and nductive, vol. 3, ondon, ongmans, &)+K, p. 1+3



psi"olo!iei * studiul 4deviaţiilor5 comportamentului uman de la standardeleuniversale ale 4naturii umane5, care nu pune în discuţie %cum credea A. Comteexistenţa sociologiei, căreia îi rezervă prerogativele studierii indivizilor în grupuriumane prin referire la 4legile generale ale societăţii5. pre deosebire de psihologiecare are un caracter inductiv, sociologia este o ştiinţă deductivă. 6entru a se supunecriteriului 4ştiinţificului5, adică acela al verificabilităţii şi testării rezultatelor, ea trebuiesă aspire spre metode inductive, eventual să adapteze metodele ştiinţelor naturii lastadiul societăţii, şi atunci va deveni ştiinţă comparabilă ca prestigiu cu toatecelelalte, recunoscute deDa, ca atare.

#epărtându!se critic de ipoteza lui 4homo oeconomicus5 %6antaleone,considerat o simplă şi irelevantă 4ficţiune epistemologică5, I. t. $ill consideră căomul, ca obiect de studiu al sociologiei, nu poate fi redus la un 4agent raţionaleconomic5, întrucât acţiunea specific umană comportă o determinare mult maicomplexă şi o condiţionare multiplă. -ntre componentele acţiunii umane există şi ocondiţionare multiplă. -ntre componentele acţiunii umane o reţea densă decorespondenţe, al căror studiu relevă existenţa 4legilor de corespondenţă5 sau de4co!prezenţă5 din societate. Aceste legi reflectă 4generalitatea naturii umane5, în

raport cu care acţiunile umane concrete sunt 4derivaţii5 în sensul că ele conţin şiceea ce este contingent în împreDurările existenţei nemiDlocite în care identitatea decomportament este exclusă. #in această cauză, legile acţiunii au un caracter statistic. 6e de altă parte, existenţa socială a individului necesită studiul probabilistic,bazat pe legea numerelor mari, a acţiunii, studiu care îi revine sociolo!iei ca #tiinţăsocială $a%ată pe o lo!ică speci&ică. Această logică este dezvoltată pe larg, încartea a /!a din LHB$ <8 <?C. Consecinţa este următoarea7 sociologia numai este o ştiinţă 4generală5, ci o ştiinţă socială complementară economiei,psihologiei, politicii şi etologiei, legile sale trebuind să treacă acelaşi examen de4validare logico!empirică sau inductivă5. 6ropoziţiile cu conţinut sociologic trebuieconsiderate ştiinţific numai după ce au trecut prin 4canoanele procedurii dovezii5 pebaza metodei 4variaţiilor concomitente5 propuse de autor. 4ogica sociologiei5

propusă de I. t. $ill, chiar dacă nu s!a impus în sociologie, a deschis un câmpproblematic care va fi atacat de reprezentanţii 4Cercului de la /iena5 %pozitivismullogic sau empirismul logic, iar în cel mai imediat prezent de :. 9oudon.

6rintre alte teze care!şi menţin, încă, valoarea ştiinţifică şi azi, mai amintim7civilizaţia este o realitate multiplu condiţionată, în care variabila etnică estetotdeauna importantă, însă odată cu creşterea nivelului de civilizaţie scade, treptat,importanţa individului. Hotuşi, numai în acest nou mediu individul poate beneficia demaximum de moralitate, bunăstare şi siguranţă individuală. ndividului îi revinesarcina de a lupta împotriva riscului de subordonare a personalităţii sale, tendinţeledominatoare ale masei, consolidate ca putere de presă, reclamă, mass!media şi altepârghii de influenţare psihologică a comportamentelor sociale ale indivizilor.

P' (art", ca principal critic, consideră că limita principală a lui A. Comte

constă în subordonarea spiritului faţă de industrie, în loc să pledeze pentrudominaţia acestuia faţă de social.

SOCIOLOGISMUL ) COT*I(U+I, ,S,+IALĂ



-ncercările, repetate, de individualizare a sociologiei ca ştiinţă pe fundaluldiversificărilor epistemologice caracteristice secolului al MM!lea, marchează o primăreuşită remarcabilă prin opera lui B. #urNheim. :evendicat frecvent ca fondator alşcolii sociologice franceze, B. #urNheim este în egală măsură &ondator-l orientării sociolo!iste care a înrâurit teoria şi practica sociologică universală de la sfârşitulsecolului al MM!lea şi prima Dumătate a secolului al MM!lea. -ntrucât până în prezentaceastă orientare a parcurs mai multe faze cuprinzând cercetători şi teoreticieni şidin afara Buropei, ne vom rezuma la prezentarea principiilor fundamentale alegândirii lui B. #urNheim.

ntenţionând o detaşare definitivă de maniera speculativă şi respingânddescriptivismul caracteristic ştiinţelor sociale din vremea sa,

B. #urNheim este primul creator de sistem sociologic în care spiritul teoreticse îmbină benefic cu metodologia studierii concrete a realităţii sociale. poteza de lacare pleacă este următoarea7 pentru a putea fi recunoscută ca ştiinţă %similar ştiinţelor naturii sociologia trebuie să aibă un o$iect de st-di- care să se impună în.od o$iecti/ cercetării #tiinţi&ice prin intermediul unei .etode speci&ice de

in/esti!are şi evaluare a complexităţii sociale pe cale empirică.#intre toate componentele societăţii, &apt-l social reprezintă elementulprimordial care, fiind o cristalizare a existenţei obiective, este anterior individului şii se impune acestuia cu forţa evidenţei. #iferenţa dintre faptul social şi celelalteelemente care alcătuiesc cadrul existenţei sociale a individului constă în aceea căfaptul social reflectă nu o existenţă organică, ci un mod colectiv de gândireconcretizat într!o reprezentare colectivăE Bste fapt social orice fel de a face, fixatsau nu, capabil să exercite asupra individului o constrângere exterioară, sau careeste general în întinderea unei societăţi date, având totuşi o existenţă proprie,independentă de manifestările sale individuale0&3. -n această accepţiune, &apt-l social devine cate!oria sociolo!ică !enerică pentru desemnarea tuturor componentelor conştiinţei colective care exercită constrângere morală asupra

individului, impunându!se în acest mod, ca semn şi criteriu al socialului. 6rincaracterul său obiectiv %fiind exterior conştiinţelor individuale şi prin ireductibilitateasa la orice altă realitate, faptul social constituie s-rsa de e/ol-ţie a societăţii definite ca realitate sui!generis. #eşi imposibilă fără aportul indivizilor, societateaca rezultat al asocierii acestora este o experienţă calitativ diferită de simpla

însumare a lor, întrucât raporturile de interdependenţă creează fenomene noi, carenu mai pot fi explicate prin natura elementelor componente %de factură subiectivă.#e aceea, natura socialului nu trebuie căutată în psihologia indivizilor %ca formaliştii,relaţioniştii sau fenomenologii, ci în forţele specifice pe care le dezvoltă asocierealor, societatea devenind o realitate exterioară în care se proiectează norme, valori,idealuri şi modele de comportament care fac posibilă socializarea individului.

Această zonă a socialului constituie conştiinţa colectivă, care cuprinde7 totalul de

credinţe şi de sentimente comune Omediei O membrilor unei aceleiaşi societăţi şi careformează un sistem determinat care are viaţa sa proprie şi viaţă, în genere tot ceapare individului ca instituţie. 6rin instit-ţie B. #urNheim înţelege7 orice credinţă#i orice .od de cond-ită instit-it de colecti/itate " sociolo!ia este o #tiinţă ainstit-ţiilor0 a !ene%ei #i &-ncţionării lor . ,senţa societăţii o constituie deci,modalităţile practice de instituţionalizare a conştiinţei colective în care se exprimă

3. E Durkheim: Sociologie. Regulile metodei sociologice, trad. C. udeţeanu, 9ucureşti, BdituraCultura Paţională, &(31, p.+1



şi conştiinţa de sine a întregii comunităţi etnico!sociale considerate. Ca unitatefuncţională a indivizilor diferenţiaţi, societatea este rezultatul unui consens care sepoate explica prin condiţiile materiale ale existenţei lor deoarece viaţa economicăeste prea exclusiv călăuzită de egoisme individuale şi prea puţin guvernată despiritul de solidaritate0. Consensul îşi găseşte sursa de legitimitate în con#tiinţacolecti/ă anterioară şi exterioară existenţelor individuale, faţă de care se impune casistem coerent de norme şi se instituie în calitate de s-rsă trascendentă acoe%i-nii sociale. ibertatea însăşi nu este un rezultat al alegerilor individuale întrealternative, ci decurge dintr!un cod social de reglementări impersonale cu prescripţiiimperative pentru fiecare individ.

-n structura conştiinţei colective un nivel calitativ superior îl reprezintă cel alconceptelor c- conţin-t ideal prin intermediul cărora individul contribuie la creareaidealului societăţii din care face parte. Ca p-rtător de ideal0 indi/id-l contribuie,practic, la coriDarea structurilor realităţii sociale nemiDlocite relevând rolultransformator al spiritualităţii faţă de materialitatea statică a vieţii economice,vegetative, care tocmai de aceea nu poate fi cauza dezvoltării sociale. -n aceastăperspectivă se relevă speci&icitatea societăţii1 ea n- există dec2t 3n .ăs-ra 3n

care creea%ă per.anent ideal-ri în spaţiul cărora indivizii să poată identificaadevărate rezervoare de energie colectivă. dealul reprezintă, în fond, o imagineperfectibilă a totalităţii sociale, conceptul de totalitate, de societate şi cel dedivinitate nu sunt, după toate aparenţele, decât aspectele diferite ale uneia şiaceleiaşi noţiuni1. <mul este un produs social şi devine personalitate numai prininteriorizarea novatoare a valorilor sociale specifice gradului de civilizaţie atins desocietatea globală.

:eferitor la acest aspect, B. #urNheim propune mai multe criterii de e/al-area str-ct-ralităţii sociale, din care am reţinut, pentru relevanţa lor analitică, două7

&. #upă !rad-l de co.plexitate"3. #upă funcţiile pe care le îndeplinesc în societate

#in punctul de vedere al co.plexităţii , nivelurile de complexitate structurală

ale societăţii, denumite şi paliere de profunzime, sunt generate de structuraconştiinţei colective exprimată, practic, în formele calitativ diferite de solidaritatesocială.

Astfel, în lucrarea #e la division du travail social %&)(0, B. #urNheim face odistincţie netă între 7 solidaritate .ecanică şi solidaritate or!anică.

a Solidaritatea .ecanică rezultă din asocierea indivizilor aflaţi pe o treaptăarhaică de dezvoltare a societăţii când predomină asemănarea dintreindivizi care aderă la aceleaşi valori. Bxemple tipice de solidaritatemecanică sunt tri$-l #i clan-l , care reflectă o structură segmentară asocietăţii arhaice, nefiind entităţi care să o reflecte în integralitatea sa.

Aceste segmente se Duxtapun în spaţiul social global, repetând structurile

anterioare lor" nu sunt capabile de inovaţie structurală. e înţelege că nupoate să existe o societate mai simplă este protoplasma regnului social şi,prin urmare, baza naturală a oricărei clasificări+.

a acest nivel, ca sistem de norme Duridice, se impune drept-l represi/ , care exprimă forţa sentimentelor comune. olidaritatea provine

0 T. Sperantia: Introducere în sociologie, tom. , p. 1031 T. Sperantia: <p. cit., p. 11&+ E. Durkheim: Regulile metodei sociologice, op. cit., p.&2(



din faptul că un anumit număr de stări de conştiinţă sunt comune tuturor membrilor societăţii.

b Solidaritatea or!anică este caracteristică etapei de maturizare araporturilor interpersonale, când are loc trecerea de la stadiul de individ lacel de personalitate ca urmare a depăşirii motivaţiilor primare pe care se

baza agregarea mecanică a indivizilor. #iversificarea trebuinţelor, generatăde diversificarea corespunzătoare a vieţii economice, a antrenatnecesitatea obiectivă a diviziunii sociale a muncii. -n acest context,coerenţa socială este asigurată de necesitatea obiectivă a cooperăriilucrătorilor specializaţi pe baza unui contract social global care nu estedeterminat de voinţe individuale, ci de complexitatea societăţii moderne. -nacest fapt rezidă prioritatea structurii sociale faţă de structura conduitelor particulare reglementate de normele drept-l-i restit-ti/ .

-n ceea ce priveşte raportul dintre instituţii, conduite, reprezentări şi mentalităţicolective, B. #urNheim şi şcoala sa au lansat în circuitul ştiinţific de profil problemapalierelor de profunzime ale socialului. Acestea se prezintă după cum urmează7

& (a%a .or&olo!ică cuprinde totalitatea stărilor sau .od-rilor de a &i alesocialului. Acestea cuprind baza geografică în care devine posibilă oanumită formă de organizare a grupurilor sociale, partecularităţileantropologice ale populaţiei, natura părţilor elementare din care estecompusă societatea, felul în care sunt aşezate, distribuţia populaţiei şisuprafaţa teritoriului, numărul şi calitatea căilor de comunicaţie, formalocuinţelor. Hipul de locuinţe care ni s!a impus nu e decât modul în carecei dimpreDurul nostru şi, în parte, generaţiile anterioare s!au deprins a!şiclădi locuinţele. Căile de comunicaţie nu sunt decât albia pe care singur şi!a spălat!o curgând în acelaşi sens curentul regulat de schimburi şimigraţiuni. #upă cum organismele vii, funcţionând, îşi creează formaanatomică a organelor, tot astfel societatea, funcţionând, îşi fixeazăaspectele şi îşi configurează organele care astfel sunt tot viaţă socială, maimult ori mai puţin cristalizată. Cercetările sociolo!ice 4.odalităţi deexistenţă, de obicei, trebuie completate cu cercetări de &i%iolo!ie socialăprin care, sub raport sociologic, se relevă .od-rile de acţi-ne specificepentru un mediu social concret determinat7 după cum la un individ viaţapsihică variază după compoziţia anatomică a creierului pe care sereazimă, la fel fenomenele colective variază după constituţia substratuluisocial. 8iziologia socială studiază, deci, totalitatea manifestărilorvitale alesocietăţilor, pluralitatea acestora reflectându!se într!o pluralitatecorespunzătoare de ştiinţe particulare.

3 Instit-ţii sa- cond-ite colecti/e, care exercită presi-ni prin intermediul

unor practici obişnuite sau constr2n!eri prin intermediul organizaţilor.0 Si.$ol-ri 7 corespunzătore practicilor instituţionalizate. Acestea pot fi7

simboluri cu încărcătură reli!ioasă, embleme, drapele, rituri, dogme, saupot exprima norme 5-ridice7 proceduri, legi, sancţiuni.

1 Valori0 idei0 ideal-ri colecti/e, care se afirmă ca principalele surse deproducere a vieţii sociale şi de inovare a modelelor de comportament.

+ Stările con#tiinţei colecti/e reprezintă treapta cea mai profundă aconştiinţei colective şi cuprind7 reprezentările colective, memoria colectivă,



sentimentele colective, tendinţe şi aspiraţii colective, voinţa colectivă.:iturile religiei, de exemplu, exprimă realităţi colective prin stările mentaleale grupurilor care le practică în virtutea reprezentărilor aferente.

:eprezentările colective sunt un rezultat al tipizării raporturilor dintre indivizi şisocietate, dar prin cristalizare devin un instrument de dominare a indivizilor împărţiţi

în grupuri cu opţiuni valorice şi ideologice diferite. -n aceste aspecte găseşte B.#urNheim cauza esenţială a împărţirii societăţii în clase sociale a căror structurăsuperioară reflectă regresiunea tradiţiei, în favoarea raţionalizării progresive aspaţiului social. Accentuarea acestei raţionalizări, prin specializarea tot maiaccentuată a tipurilor de activităţi generate de imperativele tehnologice alemodernizării sistemului social, contribuie la dezintegrarea ireversibilă a solidarităţiimecanice, fenomen care îi prileDuieşte lui B. #urNheim operarea distincţiei dintrefiziologia şi patologia socială. :eorganizarea societăţii trebuie să pornească nude la principii teoretice abstracte, ci de la st-dierea te.einică a ceea ce esteanor.al #i tre$-ie eli.inat . 6entru ca sociologia să fie cu adevărat o ştiinţă alucrurilor, trebuie ca generalitatea fenomenelor să fie luată drept criteriu alnormalităţii lor.

Hendinţa producerii unui fenomen indică, deci, nevoia pe care o resimtestadiul determinat de dezvoltare a societăţii pentru respectivul fenomen consideratca normal prin firescul său. $enţinerea condiţiilor care au făcut posibilă apariţia sa îi

Dustifică şi îi face normală persistenţa. Bxistă o lege generală care arată căagregatele parţiale care fac parte dintr!unul mai vast pot să!şi distingă din ce în cemai slab propria lor individualitate. Cu cât este mai extinsă diviziunea muncii, cu atâtpărţile societăţii sunt mai distincte. #iviziunea muncii este, deci, cu atât mai mare cucât este mai mare numărul indivizilor care se află în contact suficient de puternic

încât să reacţioneze unii faţă de alţii. #acă vom numi contactul activ al indivizilor,putem spune că diviziunea muncii se extinde direct proporţional cu densitateamorală sau dinamică a societăţiiK.

-n lucrarea e suicide0K' foloseşte prima dată termenul de anomie pentru a

da o mai mare proprietate ştiinţifică analizei sociologice a raportului dintre normal şianormal în societatea industrializată. Astfel, pe baza unor exemple cu marerelevanţă empirică, se constată că societatea modernă aflată sub impactulindustrializării a accentuat formele şi intensitatea revendicărilor pe care leformulează individul faţă de colectivitate. /iolenţa revendicărilor creşte şi datorităfaptului că societatea nu este pregătită să satisfacă trebuinţele individului.ocietatea modernă, stimulând deteriorarea treptată a regulilor acceptate de grup,restrânge posibilităţile de integrare socială a individului, care se simte tot maidominat de instanţele supraindividuale ale spaţiului social global. #e aici decurgtulburări grave care conduc spre anomii, una dintre ele fiind sinuciderea.

B. #urNheim descrie trei tipuri de sinucideri7a Sin-cidere e!oistă, cauzată de deteriorarea ireversibilă a raportului dintre

valorile individuale şi sistemul de valori existente în spaţiul social global"b Sin-cidere altr-istă, este o expresie a degenerării raporturilor

interindividuale şi grupale, la nivelul cărora nu mai poate fi perceput nici un

K E. Durkheim: ociologia. :egulile metodei sociologice, trad., &(31, p. &23' Considerată a fi prima cercetare empirică în care a fost utilizată analiza cauzală multivariantă şianaliza factorială a fenomenului sinuciderii" metodele sale vor fi folosite şi incluse în toate tratatelede metode şi tehnici de cercetare din Anglia şi .;.A.



centru de autoritate în măsură să asigure echilibrul psihologic şi coerenţaacţiunii sociale"

c Sin-cidere ano.ică, generată de dereglarea structurii morale a întregiisocietăţi datorată declinului religiilor pe care se baza morala tradiţională şi

în egală măsură datorită anarhiei vieţi i economice sustrase controlului

organizat şi conştient. #ispersarea valorilor morale unitare, care funcţionauca instanţe de socializare pentru individ, îl conduce pe B. #urNheim spreconcluzia că singurul factor care mai poate asigura coeziunea socială vieţiimoderne este factorul profesional.

-n acest sens, propune corporaţia ca sursă de integrare socială eficientă aindividului, modelul corporatist fiind considerat %sub raportul calităţii relaţiilor socialeun model de familie la scară extinsă. -n acest sens dezvoltarea şi consolidareafamiliei constituie singura certitudine pentru creşterea coeziunii sociale şi integrareaoptimă a individului în societate prin cadrele normative ale corporaţiei.

-n lucrarea es formes elementaires de la vie religieuse se aduc noiargumente pentru a demonstra faptul că unitatea socială este, în esenţă, un ordinspiritual. Ca modalitate de dedublare a lumii în sacru şi profan, fenomenul religios,

polarizând manifestările spirituale ale unei comunităţi, se dovedeşte a fi un faptsocial şi o creaţie colectivă. piritualitatea individului reflectă, astfel, prin intermediulcredinţelor şi reprezentărilor religioase, complexitatea societăţii reale dovedindu!se osursă de coeziune socială. :itualurile, dincolo de conţinutul lor spiritual intrinsec,

îndeplinesc şi o funcţie profană7 aceea de a!l integra pe individ în societate şi de a!iinsufla o teamă faţă de sancţiunile ei. 6e o treaptă mai puţin evoluată a societăţii,teama faţă de sancţiunile tribului le transformă pe acestea %de ordin profan în lucruritranscendente şi se constituie, treptat, în religie. Cea mai simplă formă de religieeste tote.is.-l care legitimează existenţa socială a clan-l-i .;nitatea clanului în

Durul totemului explică faptul că prin credinţă oamenii se asociază comunităţii întruchipate în forţa colectivă şi impersonală a credinţei practicate prin ritual.istemul solidar, de credinţe, practici şi comportamentele tipice rămâne definitoriu şipentru religiile moderne demonstrând că societatea este creatoare de divin pe toatetreptele sale de evoluţie.

-n istoria gândirii sociologice B. #urNheim deţine prioritatea definirii raportuluidintre sociologia generală şi sociologiile de ramură.

&. Sociolo!ia !enerală este ştiinţa sintetică ce se străduieşte să aduneconcluziile generale care se degaDă din toate ştiinţele particulare. <ricât dedeosebite ar fi unele de altele, diversele clase de fapte sociale nu sunt,totuşi, decât speciile unui aceluiaşi gen7 este deci locul să căutăm prin cese face unitatea genului, prin ce se caracterizează faptul social ina$stracto şi dacă există cumva legi cu totul generale, cărora diferitele legistabilite de ramurile sociale nu le!ar fi decât forme particulare.

3. Sociolo!ia reli!iei are ca obiect de studiu totalitatea fenomenelor sociale cu conţinut religios7 ritualurile, credinţele, practicile şi consecinţelesociale ale acestora. Hot în sfera de competenţă a acestei sociologii deramură intră şi investigarea genezei, evoluţiei şi funcţionării instituţiilor religioase privite pe fundalul transformărilor structurale ale societăţiiglobale.

0. Sociolo!ia .oralei studiază natura şi evoluţia criteriilor pe baza cărorasocietatea îşi stabileşte normele de comportament. #iferenţa dintre



normele morale şi celelalte tipuri de norme %religioase, profesionale, Duridice constă în caracter-l i.perati/ al normei morale în raport cusocietatea şi în faptul că scopul moral apare ca /aloare de%ira$ilă social.ocietatea fiind pentru conştiinţele individuale un obiect transcendent seconstituie ca sursă a oricărei autorităţi morale, toate normele prescrise de

ea fiind obligatorii.1. Sociolo!ia 5-ridică îşi rezervă ca obiect epistemic viaţa Duridică încare coeziunea o asigură norma dreptului definită regulă de conduită,sancţionată. /iaţa generală a societăţii nu se poate extinde asupra unuipunct fără ca viaţa Duridică să se extindă şi ea, în acelaşi timp şi în acelaşiraport. 6utem fi siguri deci că vom găsi reflectate în drept toate varietăţileesenţiale ale solidarităţii sociale. 8aptele sociale studiate de sociologia

Duridică se clasifică după tipurile de sancţiuni astfel7a Sancţi-nile represi/e, cuprinse în drept-l penal , caracteristice

formelor iniţiale de viaţă socială în care unitatea socială oreprezintă solidaritatea .ecanică"

b Sancţi-nile restit-ti/e, cuprinse în dreptul privat, dreptulprocedural, dreptul administrativ şi dreptul constituţional,caracteristice diversificării funcţiilor sociale ca urmare a diviziuniimuncii. 6e această treaptă de evoluţie socială funcţiafundamentală a dreptului o constituie trasarea cadrului normatival cooperării sociale organizate. Pormele Duridice legitimează, înacest caz, un tip calitativ nou de solidaritate7 solidaritateaor!anică.

+. Sociolo!ia econo.ică7 deşi nedefinită explicit a fost conturată caobiect de studiu în contextul analizării influenţelor vieţii economice asupramorfologiei sociale7 anumiţi factori economici înrâuresc adânc modul încare e distribuită populaţia, densitatea ei, forma grupărilor omeneşti şi, peaceastă cale, exercită adeseori o influenţă profundă asupra diferitelor stăride opinie. Heza de bază a sociologiei economice o constituie re&lectareadeter.inis.-l-i social i.anent în interdependenţa dintre valoarealucrurilor şi evoluţia opiniilor ce se vehiculează în spaţiul social. /aloarealucrurilor nu depinde numai de proprietăţile lor obiective, dar şi de părereape care ne!o facem. Qi, fără îndoială, această părere este, în parte,determinată de proprietăţile obiective, dar ea e supusă şi multor alteinfluenţe. $odernizarea neîncetată a societăţii antrenează două procesecontradictorii7 nevoia de cooperare pentru a produce competitiv, pe de oparte, şi nevoia de speciali%are a individului care riscă să piardă simţulperspectivei şi al apartenenţei la o structură organizată. :efacerea

coeziunii este posibilă prin reinstituţionalizarea spiritului de solidaritateprin intermediul corporaţiilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional.deile privitoare la aspectele economice B. #urNheim şi le!a expus încadrul ocietăţii de economie politică din 6aris, dar au fost redactate înIournal des economistes în &(2).K. Sociolo!ia lin!/istică a fost doar amintită, lui B. #urNheimrecunoscându!i!se rolul de precursor al acestei discipline. #in ea s!adesprins şi există în prezent sociologia literaturii.



'. Sociolo!ia peda!o!iei1 deşi n!a denumit!o aşa, a constituit opreocupare constantă pentru B. #urNheim, deoarece a făcut parte dinnorma de predare a catedrei sale universitare. crierile sale pedagogicesunt cuprinse în volumul Bducation et ociologie apărut postum.6ersonalitatea individului se formează prin ed-caţie, proces carepresupune transmiterea unor practici şi moduri de gândire de la ogeneraţie la alta. -n acest mod, educaţia se instituţionalizează ca un faptsocial generic, care transformă societatea într!o personalitate moralăcapabilă să se ridice deasupra limitelor inerente generaţiilor, asigurândperenitate valorilor care fac posibilă socializarea. untem scufundaţi într!o atmosferă de idei şi sentimente colective pe care nu le putem modificadupă vrere" iar pe ele se spriDină practicile educative.

) Sociolo!ia &a.iliei , ca disciplină sociologică, este un rezultat al studiilor intreprinse asupra rudeniei totemice a familiilor patriarhale %întemeiate peautoritatea tatălui şi asupra familiei conDugale %întemeiate pe raporturilecontractuale dintre soţi caracteristice societăţilor evoluate moderne.#incolo de formele sale diferite, familia dezvăluie existenţa unor /alori

s-praindi/id-ale la care se raportează toţi membrii şi pe care le respectănecondiţionat. Aceste valori demonstrează faptul că societatea este aceeacare trasează cadrele normative ale familiei şi face din ea o instituţiecapabilă să asigure perenitatea valorilor şi să preserve mentalul colectivspecific fiecărui spaţiu social.

( Sociolo!ia politică studiază apariţia şi cristalizarea puterii ca fenomensocial, precum şi diferitele forme de instituţionalizare a ei. #intre toateaceste forme, cea mai importantă este, în concepţia lui B. #urNheim,s-/eranitatea, aceasta reprezentând modul concret de funcţionare asistemului social în intercondiţionarea dintre componentele sale interne şiexterne.

&2Sociolo!ia te"nolo!ică a fost numai schiţată în lucrarea #e la methodeles sciences, fiindu!i rezervată studierea te"nicii ca &apt social . Avem învedere înţelegerea tehnicii în sens larg, etimologic 7 tehne R a face " înconsecinţă, totalitatea miDloacelor prin raportare la gradul de adecvare faţăde scopuri intră tot în raza de abordare epistemică a ociologieitehnologice. Ca fapt social tehnica este o derivaţie a ritualurilor magico!religioase prin care s!a .i5locit comunicarea cu conştiinţa colectivăcare, în ultimă instanţă, este tocmai capacitatea creatoare a societăţii 7capacitatea colectivităţii de a rezolva eficient şi în timp util problemelepropriei dezvoltări.

Sociolo!ia c-noa#terii abordează condiţiile sociale ale apariţiei conceptelor,

categoriilor şi concepţiilor prin prisma cărora parvenim la o explicaţie globală a

fenomenalităţii sociale. Pu aspectul logic al teoriilor, ci proiecţia socială a acestora în

calitatea lor de creaţii umane şi de fapte sociale face din ele obiect de studiu

pentru această ramură a sociologiei.



Relaţia dintre demnitatea umană şi drepturile omului

în perspectiva ortodoxă

Drepturile omului au devenit în zilele noastre un subiect foarte important pentru discuţiilecare se poartă la nivel naţional sau internaţional în cadrul instituţiilor politice. Pe planteologic, imediat după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în 19!, s"aînceput o serie de analize pentru a se vedea care este relaţia dintre preceptele scripturistice #i principiile pe care conceptul $drepturile omului% le presupune. Din partea catolică #i protestantă s"a observat de"a lungul timpului o implicare deosebită pentru promovareadrepturilor omului, e&primată prin adoptarea unei serii de documente #i acte oficiale cu privire la acest subiect #i prin luarea de poziţii practice.Pe plan ortodo&, drepturile omului au fost promovate #i respectate în concordanţă cu moralacre#tină, fără a se face trimitere la vreun document oficial. Din această cauză, uneleorganizaţii pentru promovarea drepturilor omului, necunosc'nd poziţia oficială a Ortodo&iei

faţă de acest concept #i critic'nd poziţia acesteia referitoare la unele probleme de natură etică#i teologică (avort, )omose&ualitate, )irotonia femeilor etc.* s"au grăbit să acuze +isericaOrtodo&ă în mod repetat de încălcarea drepturilor omului #i de fundamentalism. De aceea,studiul de faţă î#i dore#te să contribuie la precizarea poziţiei +isericii Ortodo&e referitoare ladrepturile omului #i să arate care trebuie să fie criteriile care să stea la baza adoptăriilegislaţiei cu privire la acest subiect.Pentru a"#i atinge scopul propus, studiul a fost structurat în două părţi -. nsemnătateateologică a demnităţii umane/ #i --. -mplicaţiile etice ale demnităţii umane asupra drepturilor omului.Prima parte pleacă de la precizarea că primul autor care a utilizat în 0re#tinism conceptul$demnitate umană% a fost f. 2eofil al 3ntio)iei în lucrarea sa 0ătre 3utolic. Demnitateaumană decurge din calitatea omului de fiinţă creată după c)ipul lui Dumnezeu cu menirea de

a a4unge la asemănarea cu 0reatorul său. +az'ndu"se pe aceste două realităţi teologice, din punct de vedere ortodo&, demnitatea umană poate fi analizată sub un dublu aspect, #i anumedin punct de vedere ontologic #i din punct de vedere moral. 3stfel, demnitatea ontologicăface referire la întreaga valoare care decurge din însă#i fiinţa omului, indiferent decaracteristicile legate de culoare, se&, v'rstă, religie, starea materială sau cea de sănătate.Potrivit fintei cripturi #i învăţăturii Părinţilor +isericii, toţi oameni sunt egali #i se bucurăde aceea#i demnitate înaintea lui Dumnezeu. nvăţătura ortodo&ă precizează că fiecare persoană umană în parte este subiect al demnităţii ontologice încă din momentul concepţiei #ia#a va răm'ne pentru ve#nicie. n ceea ce prive#te demnitatea morală aceasta face referire lac)emarea către sfinţenie care trebuie să fie realizată de către întrega umanitate. Prinraportarea la Dumnezeu orice om poate a4unge la cel mai înalt nivel calitativ al vieţii, în caretoate facultăţile suflete#ti #i trupe#ti ale fiinţei umane primesc strălucirea demnităţii morale.

Pe această treaptă a vieţii omul este ridicat de la demnitatea de creaţie a lui Dumnezeu la ceade fiu )aric al ău.0ea de"a doua parte a prezentului studiu plaseaza at't demnitatea ontologică c't #i pe ceamorală în raport cu conceptul drepturile omului #i precizează implicaţiile morale care decurgde aici.5undamentate în demnitatea ontologică, drepturile omului reprezintă o mărturie #i un respectadus în favoarea omului ca fiinţă creată după c)ipul lui Dumnezeu. Prin urmare, persoanaumană este purtătoare de drepturi prin însă#i fiinţa sa, ci nu în funcţie de ceea ce o instituţie



sau o persoană )otără#te în decursul timpului. Din punct de vedere ortodo&, în bazademnităţii ontologice, fiecare om este purtător de drepturi din momentul conceperii sale, iar calitatea de subiect al drepturilor nu poate fi anulată niciodată, c)iar #i după moarte put'ndu"se vorbi de drepturile celor care au trăit înaintea noastră în viaţa aceasta păm'ntească, iar acum trăiesc în realitatea eternităţii. De aceea, +iserica Ortodo&ă subliniază faptul cădrepturile omului trebuie să se refere nu numai la contemporani, ci #i la cei de dinainteanoastră, precum #i la cei de după noi.6aportarea drepturilor omului la demnitatea morală descoperă care trebuie să fie principiilecalitative ce trebuie să stea la baza adoptării acestor drepturi. 0a #i încununare a demnităţiiontologice, demnitatea morală presupune acceptarea #i valorificarea darului vieţii primit de laDumnezeu. 0u alte cuvinte, demnitatea morală reprezintă însă#i împlinirea vieţii în cel maiînalt nivel al său. ub acest aspect, adoptarea sau negarea legislativă în numele drepturilor omului a ceea ce este în contrast cu realizarea demnităţii morale apare ca o luptă care se duceîmpotriva a ceea ce este mai de preţ în om, #i anume posibilitatea atingerii sfinţeniei #idesăv'r#irii umanităţii.2ot în partea a doua se vorbe#te #i despre îndatoririle #i responsabilităţile pe care fiecaredrept individual le presupune în raport cu drepturile colective. Pentru +iserica Ortodo&ă,

împlinirea responsabilităţilor faţă de drepturile celorlalţi stă sub semnul iubirii, iubire careîndeamnă pe fiecare credincios să pună înaintea drepturilor sale drepturile celorlalţi.0oncluziile studiului arată că pentru +iserica Ortodo&ă lupta pentru protecţia drepturilor omului reprezintă o realitate permanentă în viaţa #i în istoria sa dintotdeauna. De aceea,violarea demnităţii umane (în dublul ei aspect ontologic #i moral* #i a drepturilor fundamentale ale omului reprezintă o gravă eroare antropologică ce nu va putea fi admisăniciodată de Ortodo&ie.

pozitivismul sociologic

Documents