Povestea lui Harap Alb

de Ion Creanga

Ion Creanga este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, alaturi de Eminescu, Caragiale si Slavici, deoarece opera sa reprezinta sia stazi un model de arta literara.

Opera sa nu include numai Amintir din Copilarie, una dintre cele mai fascinante creatii de la noi, cum spune Calinescu „romanul copilului universal” ci si basmele sale intre care „Povestea lui Harap-Alb” este o adevarata capodopera a lui Creanga dar si un model al basmului cult.

Alaturi de povestea lui Harap-Alb Creanga lasa posteritatii si alte basme interesante precum Ivan Turbinca, Povestea lui Stan Patitul.

Basmul este specia literara apratinand genului epic in versuri sau in proza in care fortele binelui se infrunta cu cele are raului si in care aceste elemente fantastice, fabuloase, miraculoase dar si realiste. In toate basmele binele invinge raul asa incat s-a spus ca avem de-a face cu un sens superior etic. Basmele sunt specifice atat creatiei literare cat si culte.

Din punct de vedere formal distingem in primul rand elemente de stereotipie. Acestea se leaga in primul rand de formele initiale, mediane si finale. Prezenta cifrelor cu caracter ezoteric sau de motivul interdicitei incalacate. Toate aceste elemente se gasesc si in basmul lui Creanga care desi este un basm cult respecta stereotipia basmului.

Inca de la aparitia povestii lui Harap-Alb critica literara pune in discutie problema raportului cu modelul popular dar si eventualele influente ale creatiei populare. Jean Boutier a facut o analiza exhaustiva a unor posibile influente ale literaturii populare asupra lui Creanga. Studiul a dezvaluit faptul ca in literatura populara, nu numai romaneasca ci intreaga creatie populara contemporana – nu exista niciun basm asemanator cu al lui Creanga.

Jean Boutier crede ca Ion Creanga a preluat elementele de stereotipie dupa care a compus intreaga actiune. Totusi, criticul francez remarca un element original, dimensiunea basmului care are dimensiuni prea mari fata de cele populare. Mai mult, JB crede ca din basm ar trebui preluate mai multe fragmente care nu ar afecta cu nimic intreaga actiune. Este vorba despre discutia dintre feciorul imparatului si Sfanta Duminica despre sporovaiala spanului sau despre interminabila discutie a lui Gerila din Camera de Arama a Imparatului Ros.

Chiar si primele secvente etice se deosebesc de structura basmului traditional. Deoarece motivul interdictiei incalcate apare mult mai tarziu, abia dupa ce se fac de ras cei doi frati mai mari speriati de tatal lor deghizat in urs. Totusi, incarcatura mitica a povestii legata de cei trei feciori este mai adanca pentru ca mezinul trebuie sa traverseze un soi de initiere in alegerea Calului Nazdravan, care este cel mai important adjuvant din basm. Intre elementele stereotipice ale basmului trebuie incadrata si prezenta adjuvanta, printre care: Calul Nazdravan, albinele, furniciile si etc. etc. etc. Feciorul de imparat va intelege treptat ca el trebuie sa duca o traditie mai departe, ca este nevoie sa inteleaga sensurile mai adanci ale vietii. Nu intamplator trebuie sa-i ceara hainele si armele din tineretea acestuia. Insa ca in orice basm cu feciori de imparat, dupa ce trece proba cu ursul, incalca interdictia de a nu se insoti cu spanul.

Analizand structura basmului si incercand sa identificam elementele de originalitate vom descoperi ca statutul personajului principal este unul total diferit fata de cel al basmului traditional. Eroul din basmul popular este intotdeauna un Fat Frumos, puternic, curajos, istet care, dupa ce ajunge pe

taramul celalalt, taie capetele zmeilor, este biruitor in lupta cu muma padurii, poate sa se dea de trei ori peste cap pentru a se transforma in turturica sau musca si, daca este nevoie, chiar in buzdugan, dupa ce elibereaza soarele si luna. Prin urmare, eroul din basmul traditional este un personaj exceptional cu calitati fabuloase si fantastice. Niciuna din aceste calitati nu va fi identificata in cazul feciorului de imparat.

Dimpotriva, feciorul de imparat nu este nici curajos, nici puternic si se lasa pacalit de span iar, in final, i se taie chiar capul si daca n-ar fi fost CN si turturica fetei de imparat care sa-i aduca simcelele de mar si picaturile de apa vie si apa moarta, nu ar fi putut fi inviat. Pana si actul justitiar este implinit de CN si nu de feciorul de imparat. Prin urmare, putem vorbi de un antierou. Se pune intrebarea: care sunt calitatile ce il valideaza totusi ca erou pe feciorul de imparat ce ajunge sa fie sluga spanului.

Eroul lui Creanga are o abilitate morala fundamentala si anume bunatatea. El este bun cu batrana, cu Sf. Duminica, cu Sf. Vineri, furnicile, albinele si chiar si acele pocitanii de om precum: Pasari Lat-Lungila, Ochila, Setila, Gerila. El ii ajuta pe toti si din acest motiv va fi ajutat de toti. Critica literara a sesizat faptul ca este vorba de un element mistic, de o posibila influenta religioasa. Aceasta trasatura va fi potentiala si in relatia cu spanul, pentru ca el va respecta juramantul. Structura bivalenta complexa este dezvaluita de numele personajului care dupa ce e pacalit de span devine Harap-Alb. In fond acest nume este un oximoron. Desi feciorul de imparat pusese pa pula mea, hai ca-ncep asa, nu fi suparat pe mine ca nevasta-ta vrea autografu’ meu vrea si PULA MEA eu ii dau ce vrea o sa-i dau ce vrea. Pre amulte zile am amestecat iarba cu tutun.