Nume complet:  Henry JamesData şi locul naşterii: 15 aprilie 1843, New YorkData şi locul morţii: 28 februarie 1916, RyeNaţionlitate:  americanăCarieră literară : Scriitor, dramaturgOpere semnificative: “Americanul”, “Europoenii”, “Portretul unei doamne”, “Turnul de fildeş”, “Aripile unei porumbiţe”Stil:  romane, nuvele, povestiriII. DESPRE ROMAN 1. Publicare.“Portretul unei doamne” a fost publicat pentru prima dată în 1881 şi reprezintă unul dintre cele mai populare şi mai de succes romane ale autorului american (Henry James), el însuşi  fiind, la rândul său, unul dintre cei mai apreciaţi dar şi controversaţi autori ai timpului său. Henry James s-a remarcat prin apentenţa pentru abordarea aspectelor de factură socială în romanele sale, ilustrarea diferenţelor dintre lumea veche şi cea nouă fiind o tematică predilectă şi un motiv recurent în operele sale.2. Portretul unei doamne.“Portretul unei doamne” este una dintre cele mai reprezentative scrieri ale sale în acest sens, situând-o în centrul acţiunii pe Isabel Archer, o tânără americancă, originară din Albany (New York) care, venind în vizită pe bătrânul continent european îşi aduce cu sine şi bunul ei cel mai de preţ – spiritul neînfrânt în neobosita lupta pentru propria independenţă. Acest spirit îndrăzneţ, cugetul ager şi siguranţa de sine, alături de naturaleţea ei nativă, fac  în scurt timp din Isabell Archer noua “senzaţie” a sezonului, iar propunerile şi cererile în căsătorie din partea unora dintre cei mai râvniţi nobili din regiune, nu întârzie să apară. Dar dorinţa Isabellei de a fi liberă şi de a cunoaşte viaţa şi lumea, în afara constrângerilor pe care un astfel de legământ (mariajul) le-ar presupune,  este mai presus de nevoia sau de preocuparea de a-şi asigura sieşi un viitor stabil şi un comfort  financiar şi social potrivit demnităţii, statutului şi prestanţei sale. Aşa că, la puţin timp de la sosirea sa pe domeniul familei Touchet (la mătuşa ei din partea mamei), unde venise in vizită şi se stabilise pentru o perioada nedeterminată de timp, în urma morţii tatălui ei, Isabel şochează prin respingerea cererii în căsătorie a Lordului Warburton – unul dintre cei mai râvniţi burlaci din regiune.  Ea îl mai respinge în nenumărate rânduri şi pe un alt predendent la mâna ei – perseverentul şi devotatul Caspar Goodwood, fiu al unui industriaş bogat, loial în iubirea sa sinceră, dar aproape obsesivă fata de Isabel şi tenace în a-şi urma şi susţine cauza, care o urmăreşte pe Isabel din America până în Londra cu scopul de a o convinge  să-i accepte cererea în căsăstorie.3. Atmosferă şi personaje.Prin cutezanţa ei, Isabel Archer contrastează puternic cu celelalte lady din acest tablou liniştit, paşnic şi aparent tihnit, arhaic şi patriarhal al bătrânei Anglii, în care oamenii  işi duc viaţa după standarde prestabilite, într-un ritm monoton şi molcom, constanţa obiceiurilor, a tabieturilor şi chiar a viciilor fiind considerată aproape o virtute. Dimineţile însorite – singurele care mai încălzesc zidurile reci ale bătrânului conac, se succedă şi se consumă cu toate după aceeaşi ordine firească a lucrurilor, când toţi cei ce locuiesc la reşedinţa familiei Touchet se reunesc în gradina însorită şi înverzită pentru a-şi savura cafeaua, alături de glumele viitorului moştenitor al domeniului (Ralph, un intelectual lipsit de ocupaţie, bolnav de plămâni) şi de dezbaterile ultimelor ştiri din economie şi politică ale d-lui Touchet (tatăl lui Ralph şi unchiul Isabelei) sau a celor de la rubrica socială, ale d-nei Touchett (mama lui Ralph şi mătuşa Isabelei). Ralph, unul dintre “veteranii” acestui stil de viaţă, care învăţase să se complacă cu statutul său de intelectual lipsit de obligatii ,făra responsabilitatea unei funcţii sau a unei soţii, şi care aproape se împăcase cu soarta sa pecetluită şi cu deznodământul uşor de anticipat, este “readus la viaţă”, revitalizat şi reanimat de spiritul liber, spontan şi natural al Isabelei, aceasta suscitandu-i din nou, după mult timp interesul faţă de viaţă – doar că, de data aceasta, nu faţă de propria viaţă, ci faţă de viaţa ei…

4. Mostenirea.Fascinat de personalitatea dinamică a Isabelei, de forţa ei vitală şi de zbuciumul ei interior, alimentat de dorinţa arzătoare de a cunoaşte şi de a călători prin lume, Ralph îşi convinge tatăl să-i lase prin testament cea mai mare parte a averii sale. Pe de o parte, această alegere a lui Ralph este un soi de sublimare a propriului destin pecetluit, pe de altă parte constituie un cadou gereneros faţă de o femeie pe care o iubeşte, sau, mai corect – pe

care şi-ar permite să o iubească dacă nu ar fi epuizat şi condamnat de boală… În acelaşi timp trebuie să menţionăm că, pentru Ralph acest lucru este şi ca un fel de experiment prin care-şi satisface curiozitatea de a vedea cum îşi împlineşte destinul o femeie care iubeşte libertatea mai mult decât propria bunăstare. Dealtfel, unul dintre argumentele pe care Ralph i le-a adus tatălui său înspre a-l convinge să-i lase această avere fabuloasă unei tinere venetice şi neexperimentate, a fost tocmai acesta – de a-i oferi oportunitatea să-şi împlineacă visul şi de a-l avea pe el ca martor al destinului ei, el mărturisindu-şi curiozitatea faţă de calea pe care Isabel o va alege, dar şi fascinaţia şi admiraţia faţă de această femeie la care nu poate aspira …5. Intriga.În casa familiei Touchet Isabel o cunoaşte pe madame Merle, o apariţie seducătoare şi aproape la fel de fascinantă ca şi Isabel, deşi într-o altă manieră – poate prea “pudrată”, deosebindu-se de Isabel tot aşa cum un parfum greu, dar fin, rafinat printr-un proces tehnologic complicat de prea multele distilări ale aromelor iniţiale, se deosebşte de un parfum floral, zglobiu şi proaspăt. Isabel este imediat cucerită de farmecul d-nei Merle, de rafinamentul ei în relaţiile sociale, de diplomaţia deosebită de care dă dovadă în orice fel de discuţie sau dezbatere în care se angajează şi de uşurinţa cu care câştigă încrederea şi admiraţia celorlalţi. Dealtfel, madame Merle, în pofida eleganţei şi rafinamentului personal, a ţinutei impecabile şi stilate, a necontenitului său pelerinaj dintr-o ţară într-alta, este posesoara doar a unei averi modeste – dar, datorită stilului personal şi a prezenţei deosebit de plăcute pentru toţi cei cu care se înconjoară, madame Merle este permanenta invitată sau musafiră a mulţilor  ei prieteni şi a variatelor cunoştinţe pe care şi le-a făcut de-a lungul timpului, străbătând lumea. Prin urmare, ea nu pare a fi nevoită să suporte constisitoarea întreţienere a vreunui domeniu care să-i servească drept reşedinţă. Între madame Merle (şi ea orginară tot din America) şi mai tânăra ei conaţională se înfiripă rapid o amiciţie sinceră şi eliberatoare pentru spiritul celor două, uşor încătuşat pe acest tărâm al convenţionalismului, conformismului şi pudorii. Şi poate că această amiciţie ar fi putut evolua înspre o prietenie la fel sinceră şi  poate şi loaială, dacă brusca îmbogăţire a lui Isabel, după moartea unchiului ei, nu ar fi făcut atîta vâlvă …6. Teme principale.Romanul tratează, în paralel, două teme esenţiale – în prim plan este Isabel Archer şi povestea ei de viaţă, “Portretul unei doamne” fiind un roman al devenirii, romanul unui destin, iar într-un plan subiacent tratează antiteza, uşor supralicitată (acest aspect fiind dealtfel şi sursa principala a criticilor ce au fost aduse romanului) dintre bătrânul continent european – prăfuit, încremenit în nemişcare, aproape decrepit, decadent şi uzat, şi tărâmul făgăduinţei – America cea nouă, tânără, proaspătă şi naturală, în continuă mişcare – plină de vitalitate şi dinamism, cu principii şi valori noi, reformate, mânată de elanul tinereţii şi al libertăţii proaspăt cucerite, aidoma Isabelei. Lumea veche, în pofida aparenţei îmbietoare şi a ospitalităţii, a traiului tihnit ce-l promite ca  garanţie în schimbul stabilirii definitive aici a veneticilor, este prezentată de fapt ca o capcană, o epava veche şi prafuită care-i trage cu sine, în jos, pe toţi cei pe care-i ademeneşte în mrejele sale. Astfel, Isabel, vrăjită de farmecul seducător al d-nei Merle, este de acord să facă o călătorie cu aceasta în Italia, unde-l cunoaşte pe unul dintre vechii şi bunii ei prieteni – Gibert Osmond, un intelectual auto-intitulat, rafinat şi pretenţios, colecţionar de artă, a cărui reşedinţă seamănă mai mult cu un muzeu în care au fost claustrate, într-o ordine înţeleasă numai de găzduitorul lor şi exclusiv pentru plăcerea proprie a vănătorului de trofee, o serie de obiecte de artă din toată lumea. Deşi la început Isabel este fascinată de aceasta aparitie bizara şi-i acceptă cererea în căsătorie, la scurt după ceremonie acest Gilbert Osmond, adică soţul ei (şi tată a unei fiice adorabile, de 15 ani, Pancy, care, aparent, şi-a petrecut toţi cei 15 ani de viaţă la o mânăstire), i se devoalează ca fiind un personaj obscur, care, în pofida domeniului său pretenţios şi costisitor, nu dispune de o sursă evidentă de finanţare a gusturilor şi hobbyurilor sale excentrice.

7. Dezodamantul.Spre finalul romanului iţele se descurcă cu repeziciune, iar visul de aur al Isabelei se destramă rapid, ca fumul unei ţigări fumate cu nesaţ … Cortinele care acopereau complotul cad rând pe rând, iar realitatea dură şi rece îşi dezgoleşte colţii îngălbeniţi de timp, într-un rânjet brutal şi descumpănitor în faţa Isabelei … Madame Merle, amanta din tinereţe a lui Osmond şi mamă, în secret, a fragilei şi nevinovatei Pancy, este cea care a planificat cu extremă meticulozitate mariajul dintre Osmond şi Isabel – în principal mânată de dorinţa de a găsi o mamă potrivită pentru fiica ei, dar şi pentru a putea profita, împreună cu colaboratorul ei, de averea Isabelei. Pe de altă

parte nu putem să nu remarcăm relaţia aproaqpe patologică dintre Mdame Merle şi Osmond, care, din căte se pare îşi consumă în continuare “pseudo-mariajul” pe care l-au întreţinut în ultimii 15 ani – care nu mai e demult bazat pe iubire, ci este alimentat de apentenţa amândorura pentru complot, urzeală, şi trădare. În ultimele pagini ale romanului Isabel se întoarce în Anglia, la cererea vărului Ralph, aflat pe patul de moarte, sfidând dezaprobarea soţului ei. Ralph îşi dă ultima suflare în braţele Isabelei, care, rămasă singură pe lume, se vede pusă într-o situaţie aproape imposibilă: ce să facă? Să fugă cu devotatul Caspar Goodwood care venise din nou după ea, neţinând cont de proaspătul legământ ce-l făcuse, sau să-şi onoreze obligaţia de soţie, întorcându-se la soţul ei şi făcându-şi o datorie de onoare din a o proteja pe  micuţa Pancy,  pradă a unui tată autoritar şi insensibil, care nu se poate hotărî între a-i predestina fiicei sale abandonate lui Hristos o viaţă vândută mai departe Bisericii sau un mariaj profitabil cu lordul Warbuton, fostul peţitor al Isabelei?III. DESPRE FILM.Romanul a fost ecranizat în 1996, în regia lui Jane Campion, având-o în rolul principal pe Nicole Kidman. Filmul a avut două nominalizări la Oscar ( Cea mai buna actrita in rol secundar – Barbara Hershey  şi pentru Cele mai bune costume) şi o nominalizare la Globul de aur (pentru cea mai buna actrita in rol secundar -Barbara Hershey). În celelalte roluri au fost distribuiţi: John Malkovich (G. Osmond),  Martin Donovan (Ralph Touchett), Richard E. Grant (Lord Warburton).Prin acest film s-a reuşit o magistrală punere în scenă a romanului lui H. James – vizionaţi-l şi veţi pătrunde în lumea lui Isabel Archer, unde fieacare personaj vă va ademeni, vă va fermeca şi vă va seduce, jucându-şi tactios şi cu voluptate rolul. Atmosfera grea, tonurile închise, răceala tăioasă a încăperilor cu ziduri groase, după care dospesc secrete, tăcerile grele care parcă suspendă clipa într-un timp încremenit – toate atât de contrastante cu personalitatea arzătoare a Isabelei, par a se desprinde parcă de pe peliculă, alunecând sub lumina difuză a unui reflector nevăzut, din caruselul ameţitor  al intrigilor vechii lumi, înapoi în lumea în care au fost pentru prima oara imaginate …

http://ecranizariduparomanecelebre.wordpress.com/2011/02/27/portretul-unei-doamne-henry-james/