UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA

AFACERILORSPECIALIZAREA: FINANŢE – BĂNCI

PORTOFOLIU DE EVALUARE FINALĂ A PREGĂTIRII

PSIHOPEDAGOGICE ŞI METODICE

STUDENT:APIPIE FLORENTINA-MIHAELA

CRAIOVA2013

Opis

1. Chestionar de autoevaluare ;2. Eseu : a) Adolescenţa

b)Arta dezvoltării relaţiilor interumane ;3. Studiu de cercetare şi dezvoltare : Interesul şcolar ;4. Referat : Dreptul la educaţie ;5. Studiu de caz : Factorii care blochează creativitatea elevilor în mediul

şcolar ;6. Planul cadru de învăţământ ;7. Programă şcolară a specialităţii8. Planificare calendaristica ;9. Fişe de asistenţă ;10.Proiecte de lectii ;11.Modele de fise de evaluare ;12.Fişa psihopedagogică ;13.Harta psihopedagogică.

Adolescenţa și arta dezvoltării relaţiilor interumane

AdolescențaAdolescenţa este ultima etapă a dezvoltării psihice, ale carei limite marchează

încheierea copilăriei şi trecerea la maturitate. Limitele cronologice ale perioadei şi ale subetapelor componente se înscriu în anumite zone de dispersie a vârstelor, întrucât nu sunt identice la toţi adolescenţii şi nici în toate culturile şi zonele geogarfice. Acestea sunt marcate de modificări caracteristice în numeroase componente ale dezvoltării, principalele fiind : dezvoltarea fizică cu anumite etaloane sau parametri de maturitate biologică, dezvoltarea psihică cu semne şi simptome caracteristice maturizării diferitelor funcţii psihice, dezvoltarea şi integrarea socială atestată, de asemenea, de anumite comportamente şi evenimente biografice proprii maturizarii sociale.

Adolescenţa este vârsta întrebărilor, a indoielilor. Adolescenţii reprezintă viitorul acestei societăţi. Cei care sunt constienţi de acest aspect, se straduiesc să inveţe cât mai bine, să urmeze un liceu bun şi să facă o facultate pe masură, precum şi alte studii postuniversitare prin care să deprindă cât mai multe cunoştiinţe. Inerent la aceasta vârstă apar tot felul de intrebări de genul: ''Cine sunt?", "De ce trebuie să ţin cont pentru a lua o decizie corecta?", "Care este scopul meu in viaţă?" şi multe alte la care vor afla raspunsul mai tarziu o dată cu experienţa cumulată în timp.

În zilele noastre este din ce in ce mai dificil să fii adolescent. Apar tentaţile cum sunt: drogurile, ţigările, alcoolul, jocurile de noroc. Cei care urmează această cale sunt copii pierduţi, fără adolescenţă, fără farmecul acestei perioade premergătoare etapei maturităţii sau etapei responsabile fără alţi prieteni decât cei care merg pe acelaşi drum chinuitor, plin de obstacole şi piedici.

Consumul de droguri în rândul adolescenţilor reprezintă o problemă cu care se confruntă întreaga societate. Deşi legea statului român interzice traficul şi consumul de droguri această problemă pare să fie fără soluţie. Având în vedere faptul sunt foarte multe persoane plecate în străinatate la muncă, copiii acestora rămân fie în grija bunicilor sau a rudelor apropiate fie în grija diferitelor persoane. Din acest motiv consider că astfel de tineri se pot afla în situaţii de risc pentru începerea consumului de alcool şi/sau droguri. Drogul are de multe ori forma unei astfel de experiente, care reuneste: curiozitatea, dorinta de a incerca ceva nou, de a experimenta totul, dorinta de a-si ridica performantele intelectuale si chiar dorinta de a fi modern pur si simplu. Autori americani care au studiat fenomenul, au demonstrat ca exista o adevarata "foame" de a descoperi si cunoaste realitatea inconjuratoare in toate ipostazele incitante si sensurile ei profunde. Un alt aspect deosebit este că drogul începe să fie din ce în ce mai prezent in principalele grupuri in care se poate afla adolescentul la această vârstă: anturajul şi şcoala. Este ceea ce determina formarea unui model biopsihosocial, care este dezvoltat de interactiunea dintre factorii psihologici, de mediu şi cei fiziologici.

Consumul de alcool poate fi considerat un drog. De ce? Pentru simplu fapt ca produce dependenta fizica si psihica. Un consumator de alcool in mod excesiv nu se poate opri fara sa nu sufere stari fizice si psihice proaste: tremuraturi, varsaturi, frica, transpiratii... Toate acestea sunt cauzate de faptul ca organismul, odata obisnuit cu alcool, nu poate functiona in lipsa acestuia. Persoanele dependente de alcool au nevoie de acesta pentru a se repune in forma.

Cauzele alcoolismului in randul tinerilor sunt în mare parte aceleasi ca şi la un om matur. Aceeasi stare de bucurie sau de tristete, de singuratate sau de frica, de negare sau de lipsa a curajului la care se adaugă şi o mare doza de teribilism şi inconstienţă specifică

vârstei, ii face pe adolescenti să alunece foarte usor în capcana alcoolului pierznâdu-şi astfel identitatea. Actul lor este de fapt o cautare a unei stari de bine (ebrietatea te scapa de orice inhibitie si te face sa te simti in largul tau), iar dacă anturajul încurajeaza... atunci sigur putem afirma ca avem de-a face cu niste consumatorii de alcool in mod abuziv.

E greu sa fii tu însuti când anturajul te face altfel? Este o întrebare la care mulţi ar ezita în a da răspunsul. Mediul în care trăieşte un adolescent are o contribuţie majoră în formarea sa. Influenţele care vin din partea cercului de prieteni, a cunoscuţilor, a familiei pot avea o amprentă definitorie asupra tanărului. În general adolescenţii sunt confuzi nu stiu exact ce vor dar sunt convinşi că au tot dreptul să obţină ceea ce susţin că merită. De aici apar o serie de discuţii contradictorii cu diverse persoane din jurul lor, dar mai ales cu părinţii care sunt, din punctul de vedere al adolescenţilor, principala cauză a problemelor lor prin însăşi faptul că le dau un sfat sau că le interzic anumite lucruri care, din perspectiva părinţilor, sunt greşite

Aproape maturi şi mult prea copii, adolescenţii se gândesc cum ar putea defini perioada prin care trec. Sunt persoane care spun că este cea mai frumoasă perioadă din viata unui om, dar şi persoane care sunt cu totul de altă părere şi care susţin că relaţia cu un adolescent precum şi cumunicarea cu acesta întâmpină dificultăţi.

Oricare ar fi părerea noastra, adolescenta este etapa care face trecerea de la copilarie la tinerete. Adolescentii sunt diferiti prin caracter, comportament, fizic, gândire iar lista ar putea continua. Fiecare om este unic şi trăieşte într-o lume a sa. Spre finalul acestei etape te maturizezi, începi să privesti lucrurile dintr-o alta perspectivă, devii alt om, diferit de ceea ce ai fost până atunci.

Adolescenta reprezinta o perioada initiatică, în care fiecare incepe să cunoasca mai bine lumea, să-i descopere secretele, să pornească pe cărările neumblate ale vieţii, să se iniţieze in toate domeniile. Incepe să se cunoască pe sine, descoperă laturile personalităţii lui şi realizează schimbările esenţiale ce îi marchează existenţa. Adolescenţa este o perioadă plina de nelinisti, izvorâtă din intrebări care isi caută raspunsul, cea mai putin echilibrată din punct de vedere emotional, din cauza necunoasterii locului pe care il are adolescentul în societate şi în univers, şi totuşi febrila de a se lansa intr-o viaţa raţională şi armonioasă!

Un aspect frumos al perioadei adolescentine este dragostea. Aceata este perioada când tinerii încep să cunoscă şi intelegă acest sentimentul. Dragostea adolescentină este extrem de pasională şi imprevizibilă. Adolescentul găseşte în această dragoste izvorul vieţii. Lumea capătă culoarea ochilor colegei de bancă şi inima bate doar când cineva îi rosteşte numele.Adolescentului i se pare acum că totul capătă sens.Un zâmbet al adulţilor atunci când strigă la adolescenţi,o privire mai înţelegătoare atunci când simt că nu mai pot şi când totul pare că o ia razna şi adolescentul nu mai are nici o şansă,o amintire cu primul lui zâmbet de când era bebeluş sunt reţete care funcţionează.Printre cei initiati in tainele iubirii,ea este un test de anduranta,o lupta cu propria persoana,un"must have"al societatii. Iubirea adolescentina se diferenteaza prin puritate si devotament,prin capacitatea iubitilor de a isi manifesta sentimentele fara jena si complexele ce vin mai târziu in viata.

În concluzie, adolescenţa face parte din viaţa noastra şi este percepută diferit de la o persoană la alta. Poate fii a perioade mai dificilă dar în acelaşi timp poate fii şi cea mai frumoasă etapă din viaţa unui tânăr. Totul depinde de tânărul în cauză. Poate să aleagă calea uşoară şi să cadă pradă diverselor tentaţii sau poate să aleagă să lupte, să demonstreze rolul său în societate şi să se individualizeze prin caracterul şi personalitatea sa, să fie apreciat pentru realizarile sale.

Arta dezvoltării relaţiilor interumane

“O scurta lectie despre relaţiile interumane : Cel mai nesemnificativ cuvânt : Eu. Cel mai important cuvânt : Noi. Cele mai importante doua cuvinte : Vă multumesc. Cele mai importante trei cuvinte: Totul este iertat. Cele mai importante patru cuvinte : Care este părerea dvs. ? Cele mai importante cinci cuvinte : Ai facut o treaba buna. Cele mai importante sase cuvinte : Vreau sa te înţeleg mai bine. “ John Maxwell

Relaţiile dintre oameni – iata un subiect care a fost dezbatut in mii si mii de feluri. Fiecare interacţionam cu oameni pe care-i împărtim în diverse categorii (familie, prieteni, colegi de munca, parteneri de afaceri, simple cunostinte, necunoscuti, duşmani s.a.). Şi cu fiecare dintre ei relaţionam în mod diferit.

Probabil fiecare dintre noi a invatat cum sa relationeze cu semenii, observând alti semeni. Copil fiind, vezi pe mama cum se poarta cu prietenele, apoi faci si tu la fel cand cresti, inconstient, de cele mai multe ori. Copiii sunt confuzi. Ei simt ca nu are sens sa spuna "ce prajitura buna", cand acea prajitura are gust si consistenta neplăcute. Dar mama zice ca asa tre sa spuna, ca-i buna. Ce sa mai inteleaga? Nu mai inteleg nimic, ajung sa copieze obiceiurile parintilor si sa le aplice asa cum le vad. Asa ajung sa aiba relatii la fel de bolnave ca cele avute de parintii lor, sa aiba aceleasi asteptari si pretentii stupide vazute in cercul de prieteni.

Pentru că tot vorbim in principal despre succes, putem spune ca relatiile interumane de succes sunt acele relatii ce se leaga intre persoane care comunica bine intre ele (verbal si non-verbal). De fapt, principalul motiv pentru care oamenii rămân împreuna in relatii de calitate este acela ca pot vorbi si se pot asculta unii pe altii cu sinceritate, deschidere si cu convingerea ca au pe cine se baza la nevoie.

Uneori uitam care este menirea relatiilor. Avem tendinta de a lua totul ca atare atunci cand suntem convinsi ca o persoana va ramane alaturi de noi pentru totdeauna, iar alteori ranim oamenii carora le pasa cu adevarat de noi, pentru ca suntem prea ocupati cu cei care nu ne merita. Rănim, suntem răniti, suferim si din când în când ne dăm bătuti. Relatiile de calitate, indiferent că e vorba de relatii de prietenie, de colegialitate, de cuplu, de afaceri sau de alta natura, au o trasatura distincta fata de alte tipuri de relatii. Ele se intemeiaza pe respect, pe incredere, pe experiente comune si pe reciprocitate. Tuturor ne place sa fim respectati pentru ceea ce suntem, si ne bucuram cand altii au incredere in noi. In astfel de cazuri incercam sa ne ridicam la inaltimea increderii care ni se acorda si sa o rasplatim fiind si noi, la randul nostru, de folos celuilalt. Impartasim impreuna diverse situatii, le depasim sprijinindu-ne – iar aceasta duce si mai mult la cresterea increderii si dorintei de reciprocitate. Si tot asa, intr-un continuu cerc, precum un ‘lant’ ale carui ochiuri se intaresc, devenind mai puternice cu vremea. Relatiile de calitate, de succes devin mai trainice – si partenerii se simt cu adevarat impliniti in cadrul lor. Fiecare isi pune intrebarea : cum sa ma implic mai bine astfel incat si eu si partenerii sa obtinem mai mult succes ? Aceasta este o alta diferenta fata de alte tipuri de relatii, in care partenerii sunt interesati doar de intrebarea : cum sa fac astfel incat celalalt sa castige mai putin si eu mai mult ? Spre deosebire de primul caz, in care oamenii sunt animati de iubire, cel de-al doilea caz are ca ‘participanti’ oameni animati de frica. Sunt cele doua sentimente esentiale ale universului, din care deriva toate celelalte sentimente, emotii considerate

‘pozitive’ sau ‘negative’. Iar ele sunt intemeiate pe ‘harta mentala’ a fiecaruia, pe modul in care persoana in cauza a ajuns sa priveasca viata datorita propriei programari.

Doza de orgoliu este un alt element care afectează relaţiile interumane. Fiecare om are o doza de orgoliu sau de mandrie. Stima de sine a fiecaruia dintre noi porneste de la aprecierea a ceea ce suntem, a ceea ce am realizat, a ceea ce posedam etc. Pana la un anumit punct, o cantitate de orgoliu este benefica, pozitiva, pentru ca reprezinta o manifestare a iubirii de sine, ceea ce ne confera motivatie pentru a trai si a ne manifesta. Atunci cand aprecierea de sine depaseste insa limitele bunului simt, incep sa apara problemele. Un orgoliu mare poate indica nevoia acelei persoane de a i se recunoaste valoarea personala, de a avea un sentiment de superioritate asupra celor din jurul ei. Mesajul orgoliosului poate suna cam asa: "Eu sunt foarte valoros, tu nu esti, deci eu trebuie sa detin puterea, iar tu sa te supui". Prin urmare, orgoliul excesiv tinde sa stabileasca, chiar si la modul tacit, neexplicit, niste ierarhii si niste relatii de putere.

Specialistii in comunicare si relatii au formulat cinci paradigme ale interactiunii umane. Le voi prezenta pe scurt, fara nici un comentariu personal. 1. win-lose (eu castig – tu pierzi). Astfel de oameni sunt preocupati numai de ei. Vor ca ei sa castige – dar nu numai atat, ei vor si ca ceilalti sa piarda. Vor cu tot dinadinsul sa obtina succes pe seama pierderii altuia (altora). Sunt oameni manati de orgolii, comparatii, competitii, ambitia pentru pozitii si putere. Pentru a obtine ‘victoria’ folosesc o abordare autoritara intemeiata pe propria pozitie, propriile posesiuni (in general financiare) sau propria personalitate. 2. lose-win (eu pierd – tu castigi). Cei ce aleg sa piarda si sa-i lase pe altii sa castige arata altora consideratie dar nu au curaj sa se exprime si sa actioneze pe baza sentimentelor si credintelor lor. Ei nu cer nimic si nu asteapta nimic – deci sunt relativ usor de ‘multumit’. In ciuda calmului aparent, sunt persoane care isi reprima multe emotii. Cand si le exprima, de multe ori ‘rabufnesc’ ineficient, dar atunci cand reusesc sa si le controleze pot veni cu idei si solutii excelente. 3. win (eu castig). Astfel de persoane se gandesc numai cum sa castige ele insele. Nu vor in mod necesar ca altii sa piarda, dar vor ca ei personal sa aiba de castigat, in primul rand. Sunt oameni care “gandesc independent in situatii de interdependenta”, fara a fi sensibili sau constienti de nevoile altora. Acest lucru se datoreaza ‘mentalitatii de lipsa’ mostenita de la persoane apropiate sau experimentata in propriile evenimente din viata, care i-au intarit convingerea, ‘harta realitatii’ conform careia “in lume nu sunt destule (bani, iubire, siguranta, bunuri s.a.) asa ca trebuie sa ajung eu primul la ele, sa ma asigur din timp.” 4. win-win (eu castig – tu castigi). Acestia sunt oameni care aleg sa castige si care se asigura ca si altii castiga din interactiunea cu ei. Oamenii cu astfel de paradigma (harta a realitatii) isi fac timp pentru a cauta solutii care ii vor face multumiti pe ei insisi si ii vor satisface si pe altii. Ei cauta beneficiul mutual, avand relatii ‚cooperative’, nu ‚competitive’. Oamenii comunica mult si eficient, cu mult curaj, deschidere si sinceritate, ajungand la un consens sau, in cel mai rau caz, la un compromis dublu avantajos. 5. win-win or no deal (eu castig – tu castigi, altfel ‘nu facem afacerea’). Astfel de persoane cauta mai intai varianta 4, win-win. Depun toate eforturile pentru a o obtine, si daca nu reusesc sa gaseasca cea mai buna solutie, “agree to disagree agreeably”, cum spun englezii. Altfel spus, isi recunosc limitele si cad de acord ca nu au reusit sa se inteleaga in beneficiul mutual, intrerupand de comun acord relatia (de orice fel ar fi ea). Adevarul este ca primele 3 modele sunt cele ce predomina in majoritatea relatiilor interumane. Si oamenii obtin un fel de ‘succes’ – dar nu este durabil, dupa cum ajung la un moment dat sa se convinga. Succesul nu inseamna „care pe care“, sau reusita celui mai

puternic, sau reusita mea fara a-mi pasa de altul. Succesul autentic profund si de durata este intemeiat pe relatii interumane de calitate, in care ambele parti au de castigat. Adevaratul succes incepe cu intelegerea propriilor semeni. Se spune ca toti oamenii pot sa devina cineva daca exista o persoana care ii intelege si crede in ei. De obicei oamenii nu au incredere in ei insisi ; iar greutatile vietii rareori ii infrang pe oameni, lipsa de incredere in propriile forte face de obicei acest lucru. Cu putina incredere in ei insisi oamenii pot face lucruri miraculoase ; fara ea, viata devine o povara. De fapt, menirea celor ce cauta succesul este tocmai sa aiba incredere in oameni, in potentialul lor imens, chiar daca este acoperit sub masti de neputinta sau respingere. Cineva spunea : „Trebuie sa ai o credinta extraordinara in puterea iubirii ca sa refuzi sa urasti pe cei care se poarta urât. Totusi, in acest refuz sta gratia noastra”

Dreptul la educaţie

Dreptul, în sens general, reprezintă totalitatea raporturilor juridice dintre oameni, dintre oameni şi comunitate, dintre comunităţi. Dreptul este denumirea ştiinţei juridice şi cuprinde mai multe ramuri: civil, penal, administrativ, al familiei, al muncii, comercial, internaţional etc. Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile interumane şi intercomunitare şi a căror respectare poate fi impusă. Norma juridică exprimă cerinţa a ceea ce este permis, obligatoriu sau interzis. Normele juridice sunt reflectate in documente de drept naţional, precum constituţii, coduri etc. Dreptul subiectiv este puterea recunoscută persoanei, grupului, comunităţii de a solicita oportunităţi. Libertatea este raportul juridic ce conferă persoanei, grupului capacitatea de a acţiona după propria voinţă, fără constrângere. Obligaţia sau îndatorirea este raportul juridic în temeiul căruia persoana, grupul, comunitatea poate să facă sau nu ceva. Obligaţia poate fi asumată sau impusă prin constrângere. Drepturile omului este instituţia juridică ce prevede protecţia fiinţei umane la nivel de drept internaţional, regional, constituţional. Include şi îndatoririle, responsabilităţile. Constituţia este legea fundamentală a unei ţări ce stabileşte principiile de bază ale organizării sociale şi de stat, autorităţile publice: parlamentul, guvernul,, preşedenţia, administraţia publică centrală şi locală, autoritatea judecătorească şi atribuţiile lor, drepturile şi obligaţiile fundamentale ale cetăţenilor. Codul de legi este documentul ce reglementează juridic un domeniu al vieţii sociale. Ex. Codul familiei, Codul muncii, Codul penal.

Legea este actul normativ ce reglementează anumite aspecte ale relaţiilor dintre oameni, dintre instituţii, dintre oameni şi instituţii, dintre comunităţii. Este elaborat de organul legislativ şi adoptat de organele representative. Dreptul la educaţie în documente de drept internaţional

Declaraţia Drepturilor Copilului prevede: “Copilul are dreptul la educaţie gratuită şi obigatorie la un nivel elementar care să contribuie la cultura generală şi să-i permită, în condiţii de egalitate de şanse, să-şi dezvolte capacităţile, judecata, responsabilitatea morală şi socială, pentru a deveni util societăţii; această responsabilitate o au în primul rând părinţii; este necesar a se acorda toate înlesnirile pentru joc şi activităţi recreative orientate spre atingerea scopurilor educative.” Exercitarea dreptului la educaţie începe de timpuriu, în familie prin intermediul părinţilor şi continuă în instituţiile de învăţământ şi în instituţiile de cultură. Aproape un sfert din viaţă ne ocupăm de propria noastră formare. Dreptul la educaţie este important deoarece dezvoltă personalitatea umană, în cazul în care comunitatea oferă oportunităţi-instituţii-şi le face accesibile. Din primii ani de viaţă, se exercită dreptul la viaţă

în asociere cu facilităţile create de exercitarea altor drepturi: la sănătate, la îngrijiri speciale, la joc şi recreere, de apărare faţă de exploatarea economică şi faţă de toate formele de violenţă. Dreptul la educaţie, ca şi alte drepturi fundamentale, este asigurat şi garantat prin Lege. Legea Învăţământului românesc prevede scopul finalităţii învăţământului de a forma personalitatea umană realizată prin cunoştinţe ştiinţifice, capacităţi intelectuale, abilităţi practice, tehnici de muncă independentă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dezvoltarea armonioasă a individului, profesionalizarea tinerei generaţii etc. Finalitatea învăţământului fiind pregătirea tinerei generaţii pentru viaţă.

Nivelul de pregătire ne permite să ne exercităm dreptul la muncă, dreptul de a profesa, de a ne urma cariera, de a fi performanţi şi de a fi apreciaţi.

Educatia ar trebui sa fie gratuita si accesibila pentru toata lumea. Mai mult, educatia este indispensabila in asigurarea altor drepturi umane.

In toata lumea, multi copii sunt privati de educatie din mai multe cauze:• Sunt pusi sa munceasca • Sunt recrutati in fortele armate• Familiile lor nu isi permit sa platesca pentru educatie• Discriminarea si rasismul le limiteaza sansa de a primi educatie • Au parte de violenta

Taxele scolare si alte costuri aferente educatiei reprezinta o bariera. Aceste cheltuieli – care de cele mai multe ori sunt numite ‘voluntare’ (taxe de inmatriculare sau examinare) – sunt o mare povara pentru copiii din familiile sarace. Acestea ii afecteaza si pe cei care fac parte din minoritati. Fetele sunt primele care sunt retrase din scoala, nu baietii, cand nu sunt suficienti bani pentru toti copiii.

Studiu de caz – Factorii care blochează creativitatea elevilor în mediul şcolar

Termenul de creativitate isi are originea in latinescul creare= a naste, a zamisli, a crea, a fauri;in psihologie el a fost introdus in anul 1937 de S. Allport, desemnandu-se prin el capacitatea de a produce noul, dispozitia generala a personalitatii despre nou, o anumita organizare a proceselor psihice in sistemul de personalitate, in urma intelegerii faptului, dupa cum preconizeaza Paul Popescu Neveanu ca:substratul psihic al creatiei este ireductibil la aptitudini.

A. Osborn considera ca “functional,psihicul uman este ierarhic organizat in succesiunea : receptie, retentie, rationament, creativitate-proces prin care spiritul uman, depasind realitatea prezenta, descopera adevaruri si realitati noi”.

Omul este, asadar, numai o fiinta reactiva ci, prin excelenta si o fiinta creativa, mobilizandu-si eforturile in directia transformarii lumii si a sa proprie.

Ca nota definitorie a creativitatii este noutatea; orice proces, prin care se produce ceva nou (o idee, un obiect, o noua forma de organizare a vechilor elemente), poate fi considerat creator.

Creativitatea este, in esenta un proces complex, o activitate psihica complexa ce se finalizeaza intr-un anumit produs, este acea capacitate psihica a individului uman de a realiza noul sub diferite forme:teoretica, stiintifica, tehnica, sociala, etc., de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realitatii, de a elabora cai si solutii originale de rezolvare a problemelor si de a le exprima in forme personale inedite.

Factorii care blocheaza manifestarile creative ale elevilor:

Uneori, in calea descatusarii fortei creatoare, stau o serie de obstacole care sunt fie blocaje emotionale, fie factori culturali, de mediu, care actioneaza, in ultima instanta, tot prin intermediul celor psihologici.

Puterea obişnuinţei Puşi în faţa unei probleme, elevii aplică repertoriul propriu în rezolvare, căutând

analogii cu probleme deja cunoscute, într-un stoc de informaţii care trebuie să fie cât mai bogat. Dar „obişnuinţele noastre anterioare constituie un obstacol în soluţionarea problemelor” folosirea unei noţiuni, metode sau obiect într-un anumit scop întâmpinând dificultăţi în utilizarea pentru alte scopuri. Un elev care şi-a dobândit un stil de lucru specific riscă să rămână închis în deprinderile sale: o aservire funcţională sau rigiditate funcţională face pe elevi victime ale fixităţii funcţionale, metodologice, ale rigidităţii gândirii, stereotipului dinamic. Acestea pot fi evitate dacă obişnuinţele, deprinderile, automatismele sunt abordate ca puncte de plecare într-un proces creativ. Conformismul este o atitudine de supunere oarbă faţă de autoritate, de a accepta totul aşa cum ţi se oferă, o „presiune egalizatoare în grup”, de orientare după colegii de aceeaşi vârstă, teama de a fi altfel. Profesorul însuşi se află în situaţia de a îndruma pe elevi în spiritul normelor de grup, limitând ideile mai îndrăzneţe, tinzând să accentueze armonia interindividuală, mai degrabă decât progresul individual. Din conformism, mulţi elevi nu manifestă năzuinţa de a fi talentaţi, nu vor să fie altfel decât ceilalţi. Discrepanţa determinată

de conformism dintre potenţialul creativ al elevilor şi performanţele creative poate fi atenuată printr-o educaţie bine orientată către o gândire creativă.

Activitatea lor creativă nu ar trebui să fie îngrădită de interdicţii, limitări, critici. Una dintre condiţii este întreţinerea în clasă a unei atmosfere de gândire nonconformistă: o abordare deschisă a învăţării, într-un învăţământ deschis, promovând originalitatea, experimentarea, iniţiativa, inventivitatea. Un sistem închis de educaţie conformistă este centrat pe acumularea de cunoştinţe, pe memorarea de fapte, pe probleme cu răspunsuri preexistente .

Cunoştinţele însuşite în sistemele închise se măsoară prin teste obiective, cu soluţie unică, în timp ce cunoştinţele rezultate în sisteme deschise trebuie măsurate cu ajutorul testelor de creativitate, divergente. Aprecierea prematură de către profesor prin notă

Aprecierea prematură a elevilor – prin observaţii critice, restrictive, distructive evaluarea iniţială prin notă şi autocenzurarea pe care o induc reprimă gândirea elevilor înainte de a prinde contur. Aprecierea prematură corespunde învăţământului rigid, convenţional, centrat pe evaluare, pe tonul obiectiv şi autoritar. În primele faze ale învăţării, în inconştient au loc procese de analogie, comparaţie şi asociere, de analiză iraţională, legând noile cunoştinţe de structura cognitivă proprie, generând idei. Principiul evaluării amânate, respectiv, conceptul actual de evaluare formativă au originea în teoriile psihologice care afirmă că învăţarea autentică (în sens direct, creativă) atinge nivelul conştient dacă străpunge bariera autocenzurării. Slăbirea la început a controlului profesorului asupra gândirii elevilor, amânarea aprecierii critice şi acceptarea unui număr cât mai mare de idei (care pot părea fanteziste, ineficiente, ridicole) sunt condiţii ale învăţării în sens direct.

Inflexibilitatea cadrului didactic si a parintilor provoaca la copii nesiguranta permanenta, neincredere in sine.

Rutina, probele standardizate, un program inflexibil sunt tot atatea caipentru exercitarea presiunilor pentru conventional.

Accentul exagerat pe competitie sau pe cooperare poate inhiba exprimarea libera a elevilor.Cand elevii sunt in competitie, lucreaza unul impotriva altuia in intreceri individuale, fie ca elevii slabi se blocheaza-convinsi fiind ca nu se incadreaza in timp- fie ca elevii buni scapa scapa din vedere scopuil esential si se concentreaza asupra intrecerii in detrimentul calitatii.

Alteori invatatorul pune accent pe armonia grupului mai mult decat pe progresul individului. Pentru a rezolva creativ sarcinile este nevoie de o anumita incordare a relatiilor dintre elevi.Deci, colectivul de elevi insusi poate fi considerat un factor inhibator, atunci cand acesta este eterogen.

Rigiditatea metodologica poate fi considerata tot o manifestare a conventionalismului.In practica scolara, elevii depind anumiti algoritmi valabili pentru rezolvarea unor probleme. Incorsetati in timp, cu o programa destul de incarcata, uneori din lipsa de tact, profesorii se multumesc sa consolideze cat de cat anumite deprinderi.

Adoptarea pripita a primelor solutii este o practica cu totul contraindicata.Nu fara motiv pretuiau grecii lui Aristotel orele de “lene eleganta”, ragaz in care sa-si descatuseze imaginatia.

Increderea foarte mare in factorul rational poate fi un factor care blocheaza manifestarile creative ale elevilor. Nevoia de certitudine resimtita de multe persoane vine in contradictie cu capacitatea de a tolera starile confuze pe care au dovedit-o multe personalitati creative.

Critica prematura este total contraindicata.Observatiile critice duc la reprimarea ideilor chiar inainte ca acestea sa prinda contur.De aceea, intotdeauna am indemnat elevii spre imbunatatirea raspunsurilor si i-am stimulat sa aspire spre mai bine.

In concluzie, controlul factorului rational, vigilenta, neacceptarea unui numar cat mai mare de idei ce par la inceput stranii, caracterul autoritar al dascalului, sunt principalele surse care blocheaza manifestarile creative ale elevilor. Important este ca invatatorul sa cunoasca bine modul de manifestare al elevilor in astfel de situatii si prin tact si maiestrie sa reuseasca sa inlature sursele blocajului.