,,POVESTEA LUI HARAP-ALB” DE ION CREANGĂPREZENTARE GENERALA

Basmul s-a nascut in literature populara din cele mai vechi timpuri atat ca o necessitate a impunerii unor idei si norme morale in societatile arhaice care se organizau in baza unor legi nescrise, cat si ca o modalitate de evadare din cotidian intr-un tinut mirific, el devenind astfel ,,o oglindire a vietii in moduri fabuloase”.

"Povestea lui Harap-Alb" a aparut in revista "Convorbiri literare" la 1 august 1877 fiind una dintre operele de capatai ale lui Ion Creanga si un titlu semnificativ in literatura clasica romana de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Dovedindu-si maiestria in conturarea lumii basmului, Creanga imbina caracteristicile populare cu elemente originale, specifice opereri sale, precum evocarea realista a satului moldovenesc.

Basmul este o specie a genului epic in proza, in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice, fiind savarsite atat de persoanaje reale, cat si cu puteri supraomenesti care reprezinta fortele binelui si ale raului, din a caror comfruntare ies invingatoare cele dintai. In ,,Povestea lui Harap-Alb” Ion Creanga expune acceasi lupta dintre bine si rau, dar prin descrierea traseului de maturizare a personajului principal ii confera aerul de ,,mic roman al formarii’’(bildungs roman). Actiunea este prezentata de un narator omniprezent-a carui voce se rasfrange pe tot parcursul firului intamplarilor, si omnipotent-care ofera personajelor atat calitati omenesti cat si forte supranaturale, creand asfel o relatie intre realitate si basm.

Titlul romanului este format din substantivul ,,poveste”, care evidentiaza tipul operei, si oximoronul Harap-Alb, format din doi termeni antitetici: ,,harap” care inseamna negru,sclav si alb. Alaturarea are loc pentru a evidentia faptul ca feciorul de imparat si-a pierdut identitatea proprie, decazand de la nivelul de fiu de imparat, la un rob fara drepturi, menit sa-i serveasca Spanului.

Timpul este unul mitic reprezentand un timp neexistent iar spatiul este unul fantastic, cu peisaje imaginare, personaje supranaturale si intamplari fabuloase. Structura este bine definita, recunoscandu-se mai multe functii ale basmului: o pierdere, selectarea unui erou care va recupera ceea ce s-a pierdut, calatoria (drumul initiatic), depasirea probelor, indeplinirea misiunii, pedepsirea vinovatilor, recompensarea. Aceasta structura dovedeste ca basmul nu este o creatie spontana.

Expozitiunea prezinta povestea craiului ce avea trei fii si un frate cu care nu se vazuse de foarte mult timp, imparat intr-o tara indepartata. Cel din urma, numit Verde-Imparat, avea trei fiice si nici un mostenitor pe linie masculina. Acesta situatie reprezinta chiar intriga operei, deoarece imparatul, imbolnavindu-se isi roaga fratele sa-l trimita pe cel mai vrednic dintre fii sai pentru a-i lua locul pe tron, astfel ivindu-se motivul calatoriei. Selectarea eroului este facuta de catre crai, care se deghizeaza intr-un urs si se plaseaza pe rand in calea fiecarui fiu al sau. Cel mare si cel mijlociu nu reusesc sa se ridice la asteptarile tatalui lor, dar mezinul ajutat de o batrana caruia ii daduse un banut si de cal isi dovedeste curajul si primeste binecuvantarea craiului.

Astfel debuteaza calatoria fiului de crai, reprezentand pentru acesta un traseu de initiere in maturitate. Cazand in capcana spanului, el primeste un nume nou, Harap-Alb si odata cu aceasta o identitate noua, pe care si-o asuma impreuna cu greseala care a generat schimbarea identitatii.

Harap-Alb ajunge in imparatia unchiului sau ca sluga a spanului care se bucura de toate privilegile cuvenite fiului de crai. Totusi rautatea spanului ii atrage antipatia fiicelor imparatului, care nu reusesc s ail simta ca facand parte din familie.

Deoarece nu mai avea nevoie de Harap-Alb si constientizeaza ca prezenta lui ii pune secretul in preicol spanul face tot posibilul pentru a-l impinge pe feciorul de crai la moarte. Prima incercare a spanului de a scapa de Harap-Alb presupune insarcinarea acestuia cu aducerea ,,salatilor” din Gradina Ursului. Harap-Alb incaleca numaidecat si se lasa dus de calul sau care zboara peste nori si mari si ajunge intr-un ostrov mandru din mijlocul unei mari, langa o casuta singuratica unde il intampina cersetoarea batrana caruia ii daduse un banut inainte sa porneasca la drum de acasa. Batrana ii desvaluie ca este Sfanta Duminica si ii prepara o potiune pe care o toarna in fantana din gradina ursului. Ursul bea din fantana si adoarme astef Harap-Alb reuseste sa ia salatile si sa se intoarca la unchiul sau. Harap-Alb este supus la a doua incercare de catre span si anume sa aduca pietrele cerbului cu cap cu tot. Acesta din nou porneste la drum si ajunge sa se intalneasca din nou cu Sfanta Duminica care il ajuta din nou , il pune sa sape o grapa si sa retezeze capul cerbului dintr-o singura lovitura si dupa aceea sa astepte pana la asfintitul soarelui timp in care capul cerbului il va tot intreba cine este ca

sa il vrajeasca dar sa nu se lase induplecat. Harap-Alb face cum ii spuse Sfanta Duminica si reuseste sa ia capul cerbului impreuna cu pietrele acestuia si sa le aduca la imparat unde starneste uimirea tuturor.Spanul in rautatea lui il trimite pe Harap-Alb a treia oara , sa o aduca pe fata imparatului Ros,despre care se spunea ca are inima haina. Acesta din nou incaleca si o ia la drum impreuna cu calul sau pentru a indeplini misiunea, dar in calea lui apare un pod pe care era o nunta de furnici. Atunci Harap-Alb decide sa ocoleasca podul si sa treaca prin rau. Dupa ce trece raul iata ca regina furnicilor il intampina si ii da in dar o aripa de furnica care sa o aprinda cand are nevoie de furnici, pentru ca a fost bun si nu a trecut peste ele. Multumind, merge mai departe si da peste un roi de albine care zburau de colo colo, si facandu-i-se mila de ele, isi aseaza palaria pe jos iar albinele tabarara asupra ei in timp ce Harap-Alb lua un ,,bustean putregaios” si il aseza pe pamant pentru a intra albinele in el. Dupa ce se porni la drum, il intampina regina albinelor care ii daruieste o aripa pentru bunatatea lui si ii spune sa ii dea foc in cazul in care va avea nevoie de albine.

Continuandu-si calatoria, el il intalneste la poalele unui codru pe Gerila, care ii devine tovaras de calatorie. Cei doi il cunosc apoi pe Flamanzila, care “manca brazdele de pe urma a 24 de pluguri”, si nu peste mult timp pe Setila, cel care “bause apa de la 24 de iazuri”. Lor li se va alatura Ochila, care avea un ochi urias in frunte si puterea de a vedea cu el pana “in maruntaiele pamantului”, pe timp de zi sau chiar noaptea. Pasari-Lati-Lungila este ultimul care li se alatura drumetilor, el fiind o fiinta stranie ce vana pasari atat cu arcul, cat si cu ajutorul puterilor sale supranaturale, care ii pemit sa se lungeasca pana “ajungea cu mana la luna” si sa se lateasca atat cat sa cuprinda “pamantul in brate”.

Cei sase ajung la inparatul Ros iar Harap-Alb ii cere fata in numele spanului. Imparatul nu raspunde nici cu da, nici cu nu, ci ii pofteste sa petreaca noaptea la el. Imparatul Ros il pusese pe slujitorul sau sa dea foc la camera de arama pentru ai omori pe petitori cum i-a omorat si pe altii, dar cu ajutorul lui Gerila Harap-Alb si prietenii lui scapa cu viata. In dimineata urmatoare Harap-Alb ii cere din nou fata iar imparatul ii da “o mierta de samanta de mac, amestecata cu una de nisip maruntel” si ii spune ca pentru urmatoarea zi sa desparta macul de nisip. Harap-Alb apeleaza la ajutorul furnicilor, dand foc la aripa iar acestea ii sar in ajutor si separa macul de nisip, ba mai mult il si ciupesc pe imparatul Ros. In urmatoarea zi Harap-Alb se infatiseaza din nou inaintea imparatului si ii cere iar fata, iar acesta ii spune ca, daca o sa o pazeasca o noapte in locul unde doarme ea, in ziua urmatoare i-o va da. Dupa ce au indeplinit sarcina se infatiseaza din nou la imparat, convinsi ca acum pot pleca cu fata, dar imparatul, cu o ultima ravnire, il pune pe Harap-Alb sa aleaga din cela doua fice ale sale imbracate si pieptenate la fel. Harap-Alb isi aminteste de aripa albinelor pe care o aprinde cu putina iasca si cu ajutorul albinei reuseste sa o identifice pe cea adevarata iar din momentul acela o ia pe fata imparatului Ros si pornesc spre Imparatul Verde.

Harap-Alb se indragosteste de fata imparatului Ros pe drumul lor spre imparatia unchiului sau. Sosirea lor la curtea imparatului Verde reprezinta punctual culminant al povestii, cand este dezvaluita adevarata identitate a lui Harap-Alb si a Spanului, cel din urma fiind pedepsit de catre cal pentru tot raul pricinuit.

Deznodamantul prezinta nunta lui Harap-Alb cu fiica imparatului Ros, iar in plan simbolic, finalul aduce victoria Binelui impotriva Raului.

Opera lui Creanga este analizata in mai multe lucrari ale criticilor romani. In literatura noastră, Povestea lui Harap Alb ilustrează realismul, deoarece „Creangă e altceva, nici narator ţăran, nici folclorist, culegător, prelucrător, basmele lui nu sunt rescrise, împodobite, alterate în structura lor (ca ale lui Slavici). Fără a ieşi din schemele basmului popular, fără a inventa nimic esenţial, Creangă retrăieşte cu ingenuitate întâmplările povestite. Geniul humuleştean este această capacitate extraordinară de a-şi lua în serios eroii ( fabuloşi sau nu,oameni sau animale), de a le retrăi aventurile, de a pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspiraţii nerostite, slăbiciuni, tulburări şi uimiri, adică de a crea viaţă. El este creatorul unei <<comedii umane>> tot aşa de profundă şi de universală în tipicictatea ei precum a lui Sadoveanu” (Nicolae Manolescu, Lecturi infidele).

Povestea lui Harap Alb „e însăşi sinteza basmului românesc. Toată filosofia noastră populară, între fatalitatea răului şi ideala căutare a binelui, se lămureaşte în încercărie grele ale fiului de împărat, robit diavolului cu chip de om, preschimbat în Spân şi mântuit de bunătatea şi curăţia lui prin colaborarea uriaşilor întruchipând principiul puterii cosmice şi al eticului popular” (Pompiliu Constantinescu, Scrieri).