Material didactic Politici Sociale – Seminar Drd. Cristina Raţ

Convergenţe şi Divergenţe în Politica Socială Europeană

Încercarea de a stabili un model european al politicii sociale: recomandări (lipsa puterii coercitive), obiective comune şi metode comune de evaluare a performanţei statelor membre în atingerea acestor obiective: Metoda Deschisă de Coordonare pentru combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale.

Poltica socială pe agenda europeană: scurt narativ(după Ferrera et al, 2002; Atkinson, 2000)- 1985-90: conceptual de “excluziune socială” câştigă prioritate, în opinia unor comentatori tocmai din cauza caracterului său vag, imprecis (Atkinson in Ferrera, 2002); - activitatea Observatorului de Politici Sociale pentru Combaterea Excluziunii Sociale - 1992: Două recomandări ale Comisiei Europene: 92/441 – statele membre ar trebui să dezvolte sisteme de garantare a unui venit minim, să participe la schimburi de informaţii şi experienţe relevante pentru politica socială; 92/442 – apare ideea urmăririi unei convergenţe în politica socială;- 1992: Tratatul de la Maastricht: Sunt propuse două articole privind politica socială, dar acestea nu sunt incluse în tratat datorită opunerii Regatului Unit; - 1997: Tratatul de la Amsterdam: Două articole referitoare la politica socială a ţărilor membre sunt încorporate ulterior în Tratatul de la Maastricht: articolul 136, referitor la combaterea excluziunii sociale şi articolul 136, referitor la integrarea pe piaţa forţei de muncă. - 1999: accentuarea revendicărilor privind o „Strategie armonizată pentru modernizarea protecţiei sociale” - Consiliul European de la Lisabona, Martie 2000: Acordul privind necesitatea unei Metode Deschise de Coordonare a politicilor sociale şi rolul instrumental al Consiliului European în realizarea acestei coordonări; - Consiliul European de la Nisa, Decembrie 2000: un punct de cotitură. Acord asupra obiectivelor şi structurii comune a Planurilor Naţionale pentru Incluziune Socială. Acestea trebuie elaborate în anul 2002. - Se înfiinţează un Comitet pentru Protecţia Socială cu un rol consultativ, compus din doi reprezentaţi ai Comisiei Europene şi câte un reprezentant din fiecare stat membru UE.

Obiective comune de politică socială aprobate la Consiliul European de la Nisa, Decembrie 2001: - promovarea accesului tuturor pe piaţa forţei de muncă şi a accesului la resurse, drepturi, bunuri şi

servicii;- prevenirea excluziunii sociale;- acţiuni în sprijinul celor mai vulnerabili;- mobilizarea tuturor celor implicaţi (stakeholders): instituţii europene, guverne naţionale, societatea

civilă (organizaţii non-guvernamentale), agenţii private de servicii sociale, beneficiarii serviciilor sociale, persoane aflate la nevoie.

(see Pena-Casas, 2002:13-14)

Metoda Deschisă de Coordonare (MDC) pentru combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale – câteva remarci:- Dacă o politică monetară comună şi trecerea la o monedă unică a fost posibilă (tratatul de la Maastricht, 1992), atunci de ce nu ar fi posibilă şi o politică comună de combatere a sărăciei? (remarca lui Vanderbroucke, ministrul Belgian al Securităţii Sociale, 1999) - Întocmirea MDC a urmat în mare măsură modelul Strategiei Europene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (European Employment Strategy); obiectivele acesteia din urmă pentru anul 2010 sunt: o rată de ocupare de 70%; o rată de ocupare în rândul femeilor de 60%; o rată de ocupare de 50% în rândul celor peste 50 de ani; Accentul pus pe creşterea productivităţii muncii, caracterul inclusiv şi integrat al pieţei forţei de muncă, prestaţii sociale pentru cei care muncesc (trecerea de la welfare la workfare). - Obiectivul MDC pentru 2010: injumătăţirea ratei de sărăcie în UE, de la 18% în 2000 la 9%. Rata de sărăcie se referă la deprivarea financiară, măsurată la nivel de gospodărie relativ la pragul de 60% din venitul median pe gospodărie într-o anumită ţară. - Combaterea sărăciei în rândul copiilor: în Irlanda, Regatul Unit, Germania şi Austria rata de sărăcie în rândul copiilor este cu 20% mai mare decât rata de sărăcie la nivel de populaţie, în Franţa, cu

10% mai mare; ratele de sărăcie în rândul copiilor sunt mai scăzute decât cele în rândul adulţilor doar în ţările nordice (scandinave); - EUROSTAT – se ocupă cu redactarea statiscilor la nivelul UE, principala sursă de dată: European Household Panel Survey (ancheta panel a gospodăriilor din UE);- EUROMOD – se ocupă cu evaluarea impactului măsurilor pe baza MDC

Sărăcie şi excluziune socială.

Definirea sărăciei în termeni relativi, ca o situaţie de deprivare relativă multiplă: materială, socială, culturală (educaţională), politică, de mediu fizic de viaţă. Prin acumularea dezavantajelor, indivizii ajung să fie excluşi din societatea în care trăiesc.

Definiţia “europeană” a sărăciei: „ considerăm că sunt sărace acele persoane, familii sau grupuri ale căror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt atât de limitate încât îi exclud de la acele standarde minime de viaţă care sunt recunoscute drept acceptabile în societăţile în care trăiesc” (Consiliul European, Decembrie 1984).

În prezent, se vorbeşte despre riscul de sărăcie şi excluziune socială. Pragul relativ de risc al sărăciei: 60% din venitul median pe membru echivalent de gospodărie.

• Scala de echivalenţă folosită în prezent: OECD-2, care ponderează cu 0.5 fiecare adult din gospodărie (cu excepţia capului de familie) şi cu 0.3 fiecare copil sub 15 ani.

Indicatori structural ai sărăciei relative într-o ţară: • distribuţia venitului (raportul cvintilelor);• proporţia populaţiei de sub pragul de sărăcie înainte şi după transferurile sociale (pragul de sărăcie

relativă, 60% din venitul median);• persistenţa sărăciei (proporţia celor care au avut venituri sub pragul de sărăcie pentru trei ani

consecutivi); • proporţia gospodăriilor în care nimeni nu are un loc de muncă;• diferenţe regionale (coeficientul de variaţe al ratelor de şomaj regionale);• nivel scăzut de educaţie (proporţia tinerilor între 18-24 ani care nu mai urmează o calificare, nu

mai frecventează o instituţie de învăţământ);• rata şomajului de lungă durată.

Sursă: Atkinson, Tony – Cantillon, B. – Marlier, E. – Nolan, B. : Social Indicators: The EU and Social Inclusion. Oxford: Oxford University Press, 2002.