Poezii de Han Shan

Praful nu se adună,

Fericit,

nu mă ataşez de nimic.

Peşteră pe Muntele Rece. Han Shan trăia într-o colibă pe Muntele Rece,  de aici provine şi numele său. Era la o zi de mers întins de mănăstirea Kuoching din munţii Tien Tai (Terasa celestă). Era bun prieten cu Shih-te, un copil orfan crescut la mănăstirea Kuoching (de aici şi numele său Shi-te – Restabilit, refăcut) şi ajutor de bucătar. În pictură este arătat alături de prietenul său Shih-te, râzând, făcând glume, într-o atitudine neconvenţională, cu părul în toate părţile, roba peticită, saboţi uriaşi de lemn.

Se consideră că ar fi trăit 120 de ani, acest lucru fiind posibil deoarece chiar el afirma într-unul din poemele sale că l-a scris la vârsta de 100 de ani. După această vârstă a dispărut misterios. În decursul anilor au fost găsite aproximativ trei sute de poeme, scrise pe scoarţa copacilor, pe stânci şi pe pereţii clădirilor din incinta Templului Kuoching şi din satele învecinate.

Deasupra lui Han Shan luna străluceşte singură

pe un cer senin nu iluminează chiar nimic

giuvaer preţios celest nepreţuit

îngropat în agregatele scufundate în corp.

Ivan M. Granger observă că în primul vers este descrisă atât natura cu luna strălucind deasupra Muntelui Rece, cât şi spaţiul interior cu luna strălucind deasupra lui Han Shan. Luna, şi în mod special luna plină din zilele speciale, are un sens metaforic în poezia sacră din Asia. Aceasta reprezintă, conştienţa trezită complet, mintea lui Buddha. Acest sens este întărit în ultimele versuri în care ni se spune că acest giuaver este adânc îngropat în interiorul său. Poezia sa este dedicată lunii iluminării ce străluceşte în interior.

A spune că luna străluceşte singură este o recunoaştere a faptului că nu există nimic atceva decât acea iluminare.  Este o afirmaţie nondualistă că nu există nimic altceva decât o singură minte a lui Buddha.

Cele cinci agregate se referă la formă, senzaţie (dacă un obiect este plăcut, neplăcut sau neutru), percepţia (recunoaşterea unui obiect), formaţiile mentale şi conştiinţa (sau discernământul). Suferinţa este cauzată de ataşamentul faţă de agregate după cum afirma Buddha: “naşterea e suferinţă, îmbătrânirea este suferinţă, moartea este suferinţă, asocierea cu neplăcutul este suferinţă, despărţirea de plăcut este suferinţă, a nu primi ceea ce doreşti este suferinţă, pe scurt cele cinci agregate de care ne ataşăm sunt suferinţă.”

Cerul senin este mintea eliberată de toţi norii-agregate. În momentul în care acestea dispar, Han Shan dispare şi el şi luna nu mai iluminează nimic. În acel moment de iluminare pură îşi recunoaşte nonexistenţa proprie. Iar acolo rămâne numai luna, giuvaer nepreţuit.