poezia neagra

4
Poezie neagră de Gabriela Gheorghişor Poezia lui Aurel Pantea – optzecist atipic, indiferent la ocheadele atrăgătoare ale modelor vremii – se hrăneşte, într-o incontestabilă filiaţie expresionistă, din spaima de extincţie şi de neant. Negru pe negru (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, Prefaţă de Al. Cistelecan), culegere care reuneşte două volume anterioare (Negru pe negru, 1993, şi Negru pe negru. Alt poem, 2005) reprezintă, în opinia criticului Al. Cistelecan, „cel mai «negru» lirism de la Bacovia încoace. (...) Secvenţele din Negru pe negru sunt un fel de echivalent al ultimelor tablouri ale lui Mark Rothko: pură epifanie a neantului“. Comparaţia aceasta cu pictura expresionist-abstractă, relevantă hermeneutic, se justifică textual prin încercarea poetului – atras, probabil, de luminescenţa de gheaţă a poeziei pure, impersonale – de a-şi devisceraliza viziunile, de a-şi intelectualiza emoţiile şi angoasele, de a-şi esenţializa discursul. Ca să treacă „fiziologia realului“ prin „fizica intelectului“, Aurel Pantea se zbate însă cvasi-sisific, deoarece imaginarul atroce se lasă greu îmblânzit, iar metafora plastică anevoie transubstanţializată în concept. În faţa (cu)tremurului fiinţei, aroganţa spiritului geometrizant îşi pierde vigoarea, dar eşecul (parţial al) gândirii abstracte în favoarea imaginaţiei sensibile nu dăunează fiorului liric. Trupul cel şubred, programat genetic pentru moarte, rămâne astfel, blecherian, locul revelaţiilor fragmentare, al crâmpeielor de iluminare: „Trupul lui acum şiroind în revelaţie,/ ca energia vitală înnebunită, vizitând/ ţesuturile ude şi celulele detracate,/ şi nervii întunecaţi, şi sediile unde/ miliarde de luminiţe ancorează lumea/ la trup,/ ca timpul îngrozit de trezirea ideii/ eternităţii prin coridoare cu oglinzi/ ce se apropie drăgăstoase şi-şi sărută/ una alteia luciul“. Din

Upload: bobi-li

Post on 17-Nov-2015

4 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

ok

TRANSCRIPT

Poezie neagr

de Gabriela GheorghiorPoezia lui Aurel Pantea optzecist atipic, indiferent la ocheadele atrgtoare ale modelor vremii se hrnete, ntr-o incontestabil filiaie expresionist, din spaima de extincie i de neant. Negru pe negru (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, Prefa de Al. Cistelecan), culegere care reunete dou volume anterioare (Negru pe negru, 1993, i Negru pe negru. Alt poem, 2005) reprezint, n opinia criticului Al. Cistelecan, cel mai negru lirism de la Bacovia ncoace. (...) Secvenele din Negru pe negru sunt un fel de echivalent al ultimelor tablouri ale lui Mark Rothko: pur epifanie a neantului.

Comparaia aceasta cu pictura expresionist-abstract, relevant hermeneutic, se justific textual prin ncercarea poetului atras, probabil, de luminescena de ghea a poeziei pure, impersonale de a-i devisceraliza viziunile, de a-i intelectualiza emoiile i angoasele, de a-i esenializa discursul. Ca s treac fiziologia realului prin fizica intelectului, Aurel Pantea se zbate ns cvasi-sisific, deoarece imaginarul atroce se las greu mblnzit, iar metafora plastic anevoie transubstanializat n concept. n faa (cu)tremurului fiinei, arogana spiritului geometrizant i pierde vigoarea, dar eecul (parial al) gndirii abstracte n favoarea imaginaiei sensibile nu duneaz fiorului liric. Trupul cel ubred, programat genetic pentru moarte, rmne astfel, blecherian, locul revelaiilor fragmentare, al crmpeielor de iluminare: Trupul lui acum iroind n revelaie,/ ca energia vital nnebunit, vizitnd/ esuturile ude i celulele detracate,/ i nervii ntunecai, i sediile unde/ miliarde de luminie ancoreaz lumea/ la trup,/ ca timpul ngrozit de trezirea ideii/ eternitii prin coridoare cu oglinzi/ ce se apropie drgstoase i-i srut/ una alteia luciul. Din aspiraia nemplinit a limbajului iniiatic descrnat, sentenios, poetul reuete totui s pstreze concentrarea discursiv, de unde i definiiile critic-metaforice ale prefaatorului Al. Cistelecan: telegrame din neant, arta telegrafiei de angoase.

Poemele din Negru pe negru urmresc, aa cum noteaz autorul ntr-o not metatextual, relaia gndirii poetice cu ceea ce nimicete. Nimicitorul Fiinei n numele creia se exprim eul precar, detracat din volum este ilustrat aici de toate manifestrile timpului i ale morii. Lumea lui nu, a negativitii prescrise ontologic, este o lume bolnav de timp. Aproape c nu exist poem (mai ales n prima parte a culegerii) care s nu descrie timpul, personaj proteic, versatil, vampir de Fiin i mesager de Nefiin: timp zeflemisitor, timpul-matriok, (auto) proliferant (timpul mam se curbeaz cu timpul/ n pntec), toxic (timpul cu toate otrvurile/ nflorite n plin aciune), duhnitor (timpul miroase/ a urin veche de pisic), timpul ngheat, timpuri ploioase, timpul-barier (ca un hymen i pe la toate porile), timpul cadaveric-invadant (Timpul s-a lit/ ca un hoit), sadic (timpul mpinge chipuri/ n flame), fr demnitate i cotropitor (timpul locuiete n ea fr msur), sditor de capcane (rdcinile timpului/ esndu-i cursele), timpul care devine moarte i nervi mori, timpul narcisiac (timpul ndrgostindu-se pe msur ce piere), aspirator nestul (timpul strlucind/ bea feele lucrurilor), gurmand (Timpul mnnc la o mas mbelugat, i consolideaz/ senioriile), timpul autofag (i ronie avatarii) etc. Moartea, metresa timpului, cealalt prezen obsesiv a volumului, apare i ea sub diverse ipostaze, fiind corelat, n primul rnd, cu friabilitatea crnii, a materiei (esutul flasc, om desfcut, imaginea mielului/ din fiecare se reflect/ pe lame de cuit, materia gurilor lucreaz, tremurul/ unui esut rupt, Unul vorbete/ foarte aproape de mine, duhoarea gurii/ mi spune ceva despre mortul/ pe care l ine ngropat, trupul ca temni putred etc.). Morbul fatal atinge apoi, n partea secund de Negru pe negru, i casa heideggerian a Fiinei, adic limba, respectiv limbajul poetic: Doamne, de vorbrie, mi port/ trupul ca i cum propria-mi groap a purta-o, n el,/ limbajul se ntlnete cu sine i nnebunete. Gura prbuit sau rupt i propoziiile devenite treang anun debilitatea i sfriturile limbajului, ns muenia se ntrevede, deseori, drept unica ans de salvare a spiritului desfigurat de viziunea bestiei carnivore nghiind chipuri: Eu stau n mut, nu rspund atrocitii. Alteori se iete totui sperana n feminitatea germinativ a limbajului purtnd n pntece alte rsrituri semantice.

Depersonalizarea liric i amorfizarea omului (cnd se epuizeaz limbajul, cnd eti din nou/ obiect) amintesc, aa cum observ acelai Al. Cistelecan, de Bacovia (ultimul, cel accentuat expresionist). Bacoviene sunt ns i partitura monocord i aspectul discontinuu i destructurat al discursului poetic. Poezia neagr a lui Aurel Pantea nregistreaz sec i fulgurant, cu o rece i halucinant cruzime, o teroare transcendent, o oroare transcendent. Iat, de pild, un poem definitoriu, cu sugestii de art poetic: i-aa, niciodat nici un glas/ doar presimirea c i smalul ei crpat/ sub grosimea straturilor i obrazul lor/ plat i ochii lui ca nite lame, vederea/ lor taie lumea ca pe o vit,/ neobosit, maina de tocat zvrle hlci/ i cheaguri, natere dup natere/ n hale de producie,/ limba mea e timpul pe strv. Dezarticulat ca o rugciune grbit i disperat, poezia se ascute brutal, ca o lam tioas de cuit: rugciunea mea, ca un i mplntat n limbaj,/ atinge morfemele pure ale morii. Poetul, mptimit de otrava nimicului devorator (gaura neagr ce suge neobosit) precum masochistul de biciul sngeros (cu flacr rece ard,/ strngnd n brae ceea ce m neag), tie ns c nu poate s bea paharul pn la fund. Neantul se ingurgiteaz n doze mici, ct s excite nervul poetic i nu s-l reduc la tcerea cenuii: A privi n inima rului, acolo/ nu exist inim, e doar o senintate sulfuric,/ ea mi mnnc poemul.

Comentatorul poeilor transcendenei pline este el nsui un poet valoros, unul dintre puinii notri habotnici n angoasa i n extaza radiografierii clinice a hidrei cu nenumrate capete: nimicul, stpnul tenebrelor, umblnd aievea, acum, i cu aceast floare ntunecat a poeziei lui Aurel Pantea la butonier. Negru pe negru.