ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICEGheorghe Ionescu Şişeşti

Planul sectorial ADER 2020

Contractor: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Braşov

Obiectivul general: ADESC Numărul /codul proiectului ADER 11.1.3Contract: (număr/an) 11.1.3/27.10.2015 Act Adiţional: (număr/an) 2/17.03.2016Anul începerii 2015 Anul finalizării 2018 Durata (luni): 39

Denumirea proiectului: CERCETAREA SISTEMELOR AGRO-PASTORALE ÎN ZONA MONTANĂ ÎN CONTEXTUL NOILOR SCHIMBĂRICLIMATICE ȘI AL APARIȚIEI FENOMENELOR EXTREME, MONITORIZAREA ȘI PROMOVAREA MODELELORFUNCȚIONALE

Denumirea fazei II: Sinteză privind sistemele tradiționale de creștere a animalelor în zona montană cu accent pe gospodăria

individuală și formele asociative profesionale pentru vărat sau transhumanță.

Persoana de contact (Directorul proiect):Dr. ing. Teodor MARUȘCA

Date contact (Tel. fix/Tel mob./Fax, e-mail):0268-472781 / 0723175320 / 0268-475295 /office@pajisti-grassland.ro, maruscat@yahoo.comhttp://www.pajisti-grassland.ro/

Coordonator ProiectInstitutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Braşov

- Director proiect: Dr. ing. Marușca Teodor- Responsabil economic proiect: Ec. Tod Sorin

Partener la proiect- Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pajiști Timișoara

- Responsabil proiect: Prof. dr. Dragomir Neculai

PROIECT ADER 11.1.3

ADER 11.1.3 /Raport de activitate Faza II

Activitatea II.1- Sinteză privind sistemele tradiționale de creștere a animalelor în zona montană cu accent pegospodăria individuală și formele asociative profesionale pentru vărat sau transhumanță.

Obiectivul fazei: Prezentare rezultate din literatura de specialitate privind sistemele tradiționale de creștereaanimalelor în zona montană în gospodării individuale sau forme asociative profesionale; organizareapășunatului și a transhumanței pe pajiștile montane

SCURT ISTORIC PRIVIND STUDIILE ȘI CERCETĂRILE ASUPRA SISTEMELOR TRADIȚIONALE DE CREȘTERE A ANIMALELOR ÎN ZONA MONTANĂ

De-a lungul existenței în spațiul carpatic cele mai importante ocupații ale străbunilor noștri le-au constituit agricultura șipăstoritul, care s-au dezvoltat într-o strânsă legătură una cu cealaltă.

Primele studii sistematice după metode moderne asupra păstoritului au fost făcute la începutul secolului trecut sub conducerea marelui savant francez Emmile DE MARTONNE, cu prilejul excursiilor geografice în

Carpații locuiți de români, stabilind trei tipuri distincte de păstorit:

1. Păstoritul rudimentar pe pajiști și culturi agricole în hotarul comunei, fără stână sau stână portativă, răspândită îndeosebi în Carpații Occidentali (Munții Apuseni și Munții Banatului);

2. Păstoritul din zona fânețelor în afara localităților permanente cu numeroase stâne de vară în golul montan și iernare în staționar cu fân pregătit pentru acest scop, răspândit în Apuseni și Țara

Hațegului;

3. Păstoritul transhumant în stâne mari pentru vărat în golul montan și pășunat de iarnă la câmpie, specific marilor proprietari de oi din Carpații Meridionali.

După mai multe observații pe teren Emmile DE MARTONNE și echipa lui, în anul 1926 disting cinci tipuri de păstorit (citat de VUIA, 1964):

1. Păstoritul pendular al poienarilor, cu ciobani simbriași și femei băcițe care preparau laptele, având construcții formate din stâna propriu zisă și celar (încăpere de păstrare a brânzei);

2. Păstoritul din zona fânețelor al jienilor cu stâne mai mici fără celar;

3. Păstoritul mărginenilor din Munții Sebeșului cu stâne mari care formau adevărate colonii pentru vărat, unde participau și o parte din membrii familiei;

4. Păstoritul țărenilor din bazinul Hațeg și Valea Streiului unde păstoritul era practicat de ciobani de meserie și se împletea cu stâne mici, fără celar, cu agricultura localnicilor.

5. Păstoritul local din ținutul pădurenilor fără stâne sau cu stâne ușoare, transportabile, cu pășunat limitat la hotarul unei localități, animalesunt păzite de proprietari care se schimbau cu rândul.

După cel de al II-lea Război Mondial, Nicolae DUNĂRE (1968), face la rândul lui o clasificare a tipurilor de creștere a animalelor și anume:

I. Păstorit sedentar - animalele (vaci, oi, capre, cai, porci) sunt crescute în adăposturi sau grajduri anexate la fiecare casă din sat de unde în perioada de vegetație ies la păscut pe pășunea comunală (izlaz) și iarna sunt hrănite la iesleII. Păstorit agricol sau local - frecvent răspândit cu trei subtipuri distincte, având în comun deplasarea limitată a turmelor în afara localității:

1. Fără adăpost sau stână, turmele pasc aproape de sat unde rămân afară peste noapte, laptele muls se prepară în gospodăria fiecărui proprietar;2. Cu adăpost și îngrădire (târlă) dar fără stână, turmele pasc și stau peste noapte aproape de sat, fiecare își prepară laptele acasă;3. Cu adăpost, îngrădire (târlă) și stână, toate activitățile legate de văratul și iernatul animalelor se fac în același loc, în vecinătatea satului, fără a depăși hotarul.

III. Păstoritul pendular - se caracterizează prin deplasarea turmelor între sat, locația de bază și alte locuri vecine pentru vărat sau iernat. El este practicat când animalele (ovine sau bovine) nu au pășunat suficient în jurul localității. În practică se disting două subtipuri diferențiate:

a) păstoritul pendular clasic simplu, când turmele părăsesc în fiecare vară pentru pășunat la munte și coboară întotdeauna pentru iernat în sat;

b) păstoritul pendular dublu (bipendular) unde turmele de oi și vaci petrec vara pe pășunile montane, la coborâre în sat pasc miriștile și fertilizează prin târlire terenurile arabile, după care la căderea zăpezii urcă din nou în zona fânețelor unde iernează până în primăvară în sălașuri cu fân recoltat în același loc.

IV. Păstoritul transhumant - se practică în zone îndepărtate, adică între diferite regiuni sau alte țări, fără ca turmele să depindă de o anumită locație, doar crescătorii animalelor au domiciliul stabil și vin acasă la familie în aceste localități.

Romulus VUIA (1964) în lucrarea ”Tipuri de păstorit la români”, pentru clasificarea tipurilor de păstorit, se bazează pe 9 criterii, din care primele 6 le consideră mai importante:

1. Nivelul economic al așezărilor care practică păstoritul, distingând patru categorii: a) așezări agricole; b) așezări agricole – pastorale, c) așezări pastorale din zona fânețelor; d) așezări pastorale care dispun de fânețe restrânse, remarcându-se numeroase forme de tranziție în

spațiul nostru carpatic;

2. Modul de asociere al proprietarilor sau lipsa ei, având două sisteme mai importante: a) când se asocia un număr restrâns de proprietari de oi, de obicei 4 – 5, având fiecare un număr mai

important de oi (poienarii, mocanii) și b) b) când muntele era arendat la unu sau doi stăpâni cu oi mai multe la care se asociau cei cu oi mai

puține;

3. Etapele și perioadele păstoritului cu cele principale vărat și iernat și cele intermediare de primăvară și toamnă care se desfășoară în anumite etape și zone de vegetație distincte:

a) zona luncilor, râurilor, Dunării și apropierea Mării Negre, cu temperatură mai caldă, importante pentru iernarea turmelor;

b) zona regiunilor de șes și dealuri cu activitate agricolă intensă ce permite un păstorit local, fără a fi nevoie să depășească hotarele localităților;

c) zona intermediară a regiunii fânețelor ce asigură rezerve de fân pentru iarnă și d) zona pășunii din golul montan care are o importanță deosebită pentru vărat în păstoritul pendular și

transhumant;

4. Participarea proprietarilor, a familiei sau a angajaților pentru paza și lucrările specifice de le stână, care diferă de la un tip de păstorit la altul și de la o regiune la alta;

5. Împărțirea animalelor la pășunat pe specii și categorii, oile la stâne de oi, vacile la văcării, separarea oilor cu lapte de cele sterpe, a mieilor și berbecilor;

6. Tipul de stână și strungă, raportul dintre aceste două construcții importante în sezonul de vărat;

7. Sistemul de măsurare și de împărțire a laptelui și brânzei cu numeroasele lui variații în funcție de regiune și tradiție;

8. Modul de preparare a laptelui și produselor lui pentru nevoile casei sau comercializare pe piață;

9. Aria de întindere a unui tip de păstorit, având aceleași trăsături caracteristice sau îndeplinind majoritatea criteriilor enunțate până acum.

TIPURI DE PĂSTORIT ÎN SPAȚIUL CARPATIC

1. PĂSTORITUL AGRICOL PE HOTAR

→ Acest tip de păstorit este în strânsă legătură cu agricultura, respectiv cu culturile pe terenurile arabile, turmele nedepășind hotarul unei localități.

→ Stâna și strunga sunt confecționate din materiale ușoare, pentru a fi mutate din loc în loc pentru a târli miriștile, în trecut acesta fiind singurul mijloc de fertilizare a culturilor din arabil.

→ Numărul de oi pe exploatație era în jur de 300 capete, fiind destul de scăzut în comparație cu alte tipuri de păstorit.

→ Asocierea micilor proprietari de oi pentru construirea unei stâne în Oltenia și Muntenia dura de la Sf. Gheorghe (23 aprilie) la Sf. Dumitru (26 octombrie), după care oile reveneau pentru iernare în gospodăria de unde au plecat.

→ În prezent acest sistem este aproape neglijat, odată cu apariția și răspândirea îngrășămintelor chimice, care le-au înlocuit treptat până la eliminare pe cele organice naturale.

→ Este posibil ca odată cu extinderea agriculturii ecologice (biologice) acest sistem tradițional să fie reintrodus și modernizat cu efecte benefice în relația sol – plantă – animal – produse ecologice.

2. PĂSTORITUL AGRICOL PENDULAR

→ Are ca și caracteristică asigurare a furajelor pe timp de vară în golul montan pe pășunile naturale alpine sau cele seminaturale, rezultate după defrișarea tufărișurilor în etajul subalpin sau a pădurii montane.

→ După încheierea sezonului de pășunat (vărat) la munte, animalele coboară în gospodăriile proprietarilor unde iernează până în primăvara viitoare când ciclul se repetă.

3. PĂSTORITUL AGRICOL PENDULAR CU TREAPTĂ DE FÂNEȚE ȘI STÂNĂ MONTANĂ

→ Răspândit în zona periferică a Carpaților cu deosebire în Maramureș, Călimani, Țara Bârsei și Vrancea (la 400 – 800 m alt) unde există suprafețe de fânețe în proximitatea unor mari suprafețe de pășuni din golul montan.

→ Prin așa zisa ”zonă a fânețelor”, proprietarii treceau de patru ori pe an și anume: a) primăvara când porneau cu oile la munte; b) b) toamna când coborau de la stână, c) c) vara pentru cosit și d) iarna când hrăneau animalele cu fân (VUIA, 1964).

4. PĂSTORITUL TRANSHUMANT

În Dacționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), ediția 2016, definiția transhumanței este:

- deplasarea sezonieră a păstorilor și a turmelor de oi primăvara, vara de la șes la munte și toamna de la munte la șes;

- în sens larg trecerea ciobanilor cu vitele primăvara, de la câmp la munte, pentru pășunat, iar toamna, de la munte la câmp,pentru a scăpa de asprimea iernii;

- migrația periodică a păstorilor și a turmelor (de oi), primăvara de la șes la munte sau de la sud spre nord și toamna de la munte la șes sau de la nord la sud în vederea asigurării hranei pentru animale.

După anul 1990, transhumanța începe să dispară ca formă arhaică de păstorit, datorită multiplelor cauze de natură educațională, economic și politică.

Prin intrarea României în UE, după anul 2007, regulile formei clasice, tradiționale a transhumanței sau schimbat, acestea fiind înlocuite de normative specific de bunăstare animală, cum sunt: transportul mecanic al animalelor (dacă distanța până la locul de pășunat este mai mare de 50 km), aplicarea unor măsuri de protecție veterinară (vaccinarea și deparazitarea), securizarea animalelor (prin crotalizare), aprobări speciale de transport, etc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Agapi J., Chirileanu Ț., Bocănici Mioara, Ionașcu Paula, 2008, Stâna din Carpații României între tradiție,competență, siguranță alimentară și agroturism, Editura Pre – Text, CâmpulungMoldovenesc

2. Bucur C., 2003, Vetre de civilizație Romonânească, I Civilizația Mărginimii Sibiului, Istorie – Patrimoniu – Valoare muzeală,Editura Astra Museum, Sibiu3. Benea Doina, 2010, Organizarea pășunilor în Dacia Romană și importanța lor pentru economia provinciei, Centrul de studii de istorie și arheologie ”Constantin Daicoviciu”, BHAUT, XII,

pp.45-74, Timișoara4. Cierna – Plassmann Miroslava, Seffer J., Stanova Viera, Prazan J.,2004, Grassland and Grazing-A strategic approach to biodiversity conservation in Central and Eastern Europe, Final Report

Draft, FAO, grazing project5. Constantinescu-Mircești C., 1976, Păstoritul transhumant și implicațiile lui în Transilvania și Țara Românească în secolele XVIII-XIX, Editura Academiei Republicii Socialiste România6. Costăchescu T., Ciocan Ioana, 2015, Păștoritul la Săliște, Tehno Media, Sibiu7. Drăgănescu C., 1977, Transhumance in Romania, Mesa Europaea de la Transhumancia, Cuenca – Espania8. Drăgănescu C., 2006, Păstoritul și istoria românilor, Revista de zootehnie, III, Nr.3,4, Editura Agris, București9. Drăgănescu C., 2006, Transhumanța – sistem extensiv și eficient de exploatare a oilor ce trebuie conservat și dezvoltat, Revista de zootehnie și medicină veterinară, III, Nr.7, Editura Agris,

București10. Henri H.Stahl, 1998, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, Ediția a doua revăzută, Editura Cartea Românească Volumul I Confederații de ocol, structuri teritoriale și tehnici

agricole, București11. Herseni T.,2002, Probleme de sociologie pastorală, Ed. Profile Publishing, București12. Marcu Nicoleta, 2013, Obiceiuri și datini străvechi de primăvară din Banatul Montan, Revista “Nedeia” , anul I nr. 1;13. Marușca T., 2000,Muntele – un teritoriu ce nu trebuie lǎsat sǎ moarǎ, Rev. Agricultura Romaniei, nr. 32(501), Anul XI, 11-17 august, Bucuresti14. Marușca T., 2000, Transhumanța ovinelor – repere actuale și starea de normalitate, Rev. Agricultura României, XI, nr.43 (512), oct., București15. Marușca T., 2001, Elemente de gradientică și ecologie montană, Editura Universității Transilvania din Brașov16. Marușca T., 2001, Îmbunătățirea nardetelor montane și conversia la producția ecologică de lapte, Rev. Profitul Agricol nr. 36, 37, București17. Marușca T., 2006, Sistemul agrosilvopastoral și avantajele lui, Rev. Ferma, an VIII, nr. 6 (44), noiembrie-decembrie, Timişoara18. Marușca T., 2012, Sistemul agrosilvopastoral durabil, în contextul încălzirii globale a climei, Revista de Silvicultură și Cinegetică, Anul XVII,nr. 30, ISSN:1583-2112, Editat de Societate

”Progresul Silvic”, Brașov19. Marușca T., 2012, Echipamente pastorale, Revista Profitul Agricol, nr.43 din 13 noiembrie, București20. Morariu T., 2016, Viața pastorală în Munții Rodnei, Societatea Regală de Geografie, București - 193721. Murgescu C., 1996, Drumurile unității Românești, Drumul oilor, Drumurile negustorești, Editura Enciclopedică, București22. Oțel I., 1936, cercetări asupra păstoritului în Vrancea, Bibl. Zoot. 22, București23. Săvoiu Gh.,și colab., 2010, STUDIU Privind relațiile tradiționale, culturale și spiritualitatea profundă, existentă între repaosurile activității de bază pastorale și marile sărbători religioase la

românii din arealul rural montan, Editura Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu24. Stanciu Mirela, și colab., 2010, STUDIU privind stâna, produsele și subprodusele tradiționale de stână din arealul rural montan, Editura Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu25. Teodor Ioana, 2011, Transhumanța – sistem milenar de producție animală, făuritor de folclor național și un simbol al etnicității românești, (manuscris)26. Vuia R., 1964, Tipuri de păstorit la români (sec.XIX- începutul sec.XX), Editura Academiei Republicii Populare Române