plan de afaceri - eurodance school initial

6
Școala de dans pentru copii – “EuroDance School” Numele S.C. EuroDance School S.R.L. Nevoia afacerii Nevoia înființării acestei școli de dans a fost determinată în urmă cu mai puțin de un an, când, printr-un studiu de piață s-a constatat interesul pentru mișcare al persoanelor, in special al tinerilor. Nevoile pe care școala noastră de dans le satisface se împart in două categorii: nevoile consumatorului și nevoile clientului. Astfel, practicarea îmbinării dansului cu invățarea tradițiilor țărilor din Europa, cu ajutorul unor persoane de încredere, specializate în domeniu, va satisface, pe de o parte, nevoia consumatorului de educație fizică și intelectuală, întrucât ne adresăm unui public tânăr, cu vărste cuprinse între 4 și 14 ani, și pe de alta parte, nevoia de siguranță a clientului pentru copilul său (consumatorul). Obiectivele afacerii Acest proiect este necesar pentru atingerea obiectivului principal, acela de a înființa o școală de dans pentru copiii dinamici și talentați, dar și pentru cei care își doresc o dezvoltare armonioasă fizică și psihică, din București. Pentru proprietari, realizarea acestui proiect va semnifica reușita unei idei de afaceri și poate fi punctul de plecare pentru un proiect mai mare. Pentru societate, implementarea acestui nou concept va fi benefică, întrucât oferă persoanelor deschise și interesate accesul la un instructaj profesionist.

Upload: ioana-pana

Post on 15-Jan-2016

9 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

plan de afaceri pentru o scoala de dans internationala

TRANSCRIPT

Page 1: plan de afaceri - EuroDance School Initial

Școala de dans pentru copii – “EuroDance School”

Numele

S.C. EuroDance School S.R.L.

Nevoia afacerii

Nevoia înființării acestei școli de dans a fost determinată în urmă cu mai puțin de un an, când, printr-un studiu de piață s-a constatat interesul pentru mișcare al persoanelor, in special al tinerilor. Nevoile pe care școala noastră de dans le satisface se împart in două categorii: nevoile consumatorului și nevoile clientului. Astfel, practicarea îmbinării dansului cu invățarea tradițiilor țărilor din Europa, cu ajutorul unor persoane de încredere, specializate în domeniu, va satisface, pe de o parte, nevoia consumatorului de educație fizică și intelectuală, întrucât ne adresăm unui public tânăr, cu vărste cuprinse între 4 și 14 ani, și pe de alta parte, nevoia de siguranță a clientului pentru copilul său (consumatorul).

Obiectivele afacerii

Acest proiect este necesar pentru atingerea obiectivului principal, acela de a înființa o școală de dans pentru copiii dinamici și talentați, dar și pentru cei care își doresc o dezvoltare armonioasă fizică și psihică, din București. Pentru proprietari, realizarea acestui proiect va semnifica reușita unei idei de afaceri și poate fi punctul de plecare pentru un proiect mai mare. Pentru societate, implementarea acestui nou concept va fi benefică, întrucât oferă persoanelor deschise și interesate accesul la un instructaj profesionist.

Pentru a considera proiectul realizat pe deplin, trebuie să atingem principalele obiective, acestea fiind:

- înființarea școlii de dans prin încadrarea în bugetul alocat: acest obiectiv are în vedere cheltuielile aferente lucrărilor de echipare a sălii, atât cu stricul necesar (pardoseala specială, geamuri izolatoare fonica), cât și cu echipamente speciale, cum ar fi persoane licențiate, aer condiționat, etc.

- în acest timp, activitățile care vor sta la baza desfășurării proiectului vor trebui puse într-o ordine care să permită succesiunea logică a evenimentelor și care să eficientizeze

Page 2: plan de afaceri - EuroDance School Initial

activitatea în ansamblul său, motiv pentru care se va avea în vedere stabilirea unui program bine definit de desfășurare a activitaților;

- desfășurarea eficientă a activităților este influențată, în mare măsură, de relațiile interpersonalecare se vor stabili între instructori și cursanti. Astfel, instructorii vor încerca să fie apropiați față de cursanți, evitând să inspire teama sau senzația de superioritate și adresându-se celor ce doresc să învețe de la ei ca de la egal la egal. Totodata, aceștia se vor ocupa și de pregătirea teoretică a acestora. Sintetizat, acest obiectiv poate fi formulat astfel: asigurarea unei bune relații între client și angajații organizației, în vederea unei promovabilități cât mai mare a cursanților.

- aceeași măsură ca și criteriile menționate anterior, calitatea și prețul serviciilor prestate influențează eficiența acestui proiect și buna desfășurare a activităților. Cu cât prețurile sunt mai scăzute, cu atât clienții vor fi mai numeroși. Însa, trebuie să avem în vedere un preț care să susțină calitatea serviciilor pe care le oferim: instructorii specializați, săli de dans echipate adecvat și condiții elementare necesare desfășurării cursurilor de dans.

- notorietatea pe piață este, de asemenea, un obiectiv deosebit de important pentru funționarea afacerii și pentru câștigarea unui segment important din publicul-ținta. Întrucât societatea noastră introduce un cocept nou pe piață, există sanse egale ca afacerea să fie profitabilă sau nu. Astfel, cu ajutorul unei promovări adecvate încă de la început, dorim să avem o creștere de cel puțin 2% în primul an, față de cifra inițilă.

- ceea ce urmărim, din punct de vedere cantitativ, este construirea a trei grupe inițiale de dansatori, diferențiate în funcție de vârsta acestora. După primele 3 luni, se vor mai adăuga încă două grupe de juniori (copii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani), la finalul primului an fiind posibilă departajarea grupelor în funcție de performanța cursanților.

Scopul afacerii

În înființarea unei școli de dans, avem în vedere urmatoarele:

1. închirierea unui spațiu;2. amenajarea spațiului (procurarea utilajelor și mobilierului); 3. angajarea personalului;4. promovarea prin cărți de vizită, anunțuri, postere, paginș web etc.;

Page 3: plan de afaceri - EuroDance School Initial

5. menținerea și dezvoltarea activității propriu-zise.

În cazul în care aceste etape nu vor fi duse la bun sfârșit, se va recurge la următoarele alternative: credit bancar și găsirea unui sponsor.

Misiune

Eurodance School este o școală de dansuri tradiționale pentru copii specifice unor anumite țări din Europa. În școala noastră de dansuri avem coregrafi profesioniști care le predau copiilor dansuri grecești, rusești, irlandeze, valsul vienez, balet și flamenco.

Cursurile de dans pentru copii organizate la Eurodance School se adresează tuturor copiilor care au mai mult de 4 ani. Acestea se vor dovedi a fi benefice pentru copiii dumneavoastră din toate punctele de vedere. Misiunea noastră este de a va ajuta copilul să își consume energia,să se dezvolte, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cu siguranță acest lucru va fi benefic pe parcursul vieții copilului.

Viziune

Pe viitor vrem să facem câți mai mulți copii interesați de dans, să le arătăm frumusețea și plăcerea de a dansa și de a face parte din echipa Eurodance. Prin activitățile noastre vrem să le oferim copiilor ceva în care să creadă,să inspire lumea și de ce nu să-și creeze un viitor. De asemenea, vrem să ne extindem la nivel național, mai exact, ne propunem ca școala Eurodance să deschidă o sucursală în fiecare oraș mare din România. Astfel,vom putea deveni școala de referință a românilor, accesibilă tuturor celor dornici de a se exprima prin arta dansului.

Valori

Activitatea zilnică a antrenorilor EuroDance School presupune funcționarea ca o echipă foarte bine unită, construită în primul rând pe respectarea valorilor fundamentale:

Respectul față de clientPentru noi, mulțumirea clientului primează. Acest principiu se concentrează pe cel

mai important lucru, și anume asigurarea permanentă a calității și a siguranței serviciilor oferite, urmate de rezultatele dorite.

Page 4: plan de afaceri - EuroDance School Initial

ProfesionalismNe pasă ce facem și pentru cine facem, transformând promisiunile în realitate prin

oferirea unor servicii excepționale. Calitatea este lucrul pe care știm să-l oferim, marca noastră de identificare. Noi credem, acționăm și depunem eforturi constante în vederea unei eficiențe calitative ridicate. Recompensăm constant performanțele, dar în același timp luăm măsurile potrivite atunci când situația o cere. Nu în ultimul rând, acceptăm perfecționarea continuă, inițiativele și schimbările în bine ca principii de bază.

Încredere și corectitudineEchipa noastră de antrenori va fi formată din specialiști în domeniu, oameni de

încredere, pe care experiența îi va recomanda de la sine. Vom avea grijă ca orice copil care intră în sălile noastre de dans să fie supravegheat în fiecare secundă, să fie tratat în mod egal față de colegii săi și să plece întotdeauna cu o informație în plus.

Integritate Ne bazăm întreaga activitate pe principiile eticii și ale integrității morale. Ne

respectăm clienții, echipa, colaboratorii și angajamentele luate. Succesul este generat de toate ideile exprimate mai sus, dar și datorită comunicarii în mod deschis și sincer și oferirea calității promise.