piața forței de muncă în românia - fundatia.ro fortei de munca in... · piața forței de...

Piața forței de muncă în România

şi imigrația

Monica Şerban Alexandru Toth

Bucureşti 2007

Fundația Soros România

Migrație şi dezvoltare Fundația Soros România 1

Piaţa forţei de muncă în România şi imigraţia

Migrație şi dezvoltare – prezentare generală a programului

Migrație si dezvoltare este un program inițiat, finanțat şi implementat de către Fundația Soros România. Obiectivul programului este identificarea modelelor de integrare ale migrației externe temporare şi a efectelor asociate acesteia în politica autorităților centrale şi locale şi promovarea acelor modele care permit minimizarea efectelor negative şi maximizarea celor pozitive.

Programul a fost lansat în anul 2006, într‐un context specific, marcat de apropierea momentului integrării efective a României în Uniunea Europeană. Migrația românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o expansiune deosebită în anii `90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât şi prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor şi structurii de status socio‐economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă şi a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s‐a impus pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.

La sfârşitul anului 2006, Fundația Soros a lansat prima cercetare la nivel național asupra migrației românilor în străinătate pentru muncă: Locuirea temporară în străinătate. Migrația economică a românilor: 1990‐2006 (coordonator: Prof. Dumitru Sandu). Studiul a cuprins trei cercetări cantitative: sondaj de opinie la nivel național şi două cercetări microregionale la nivelul județelor Teleorman şi Vrancea; cercetări calitative la nivelul a şase comunități din țară cu indice mare de emigrație şi patru comunități din străinătate în Italia, Spania şi Serbia. Studiul prezintă profilul celor care au plecat la muncă în străinătate şi cauzele şi consecințele migrației pentru muncă în străinătate, după 1989.

În martie 2007 a fost lansat al doilea studiu din cadrul programului, Politici şi instituții în migrația internațională: migrația pentru muncă din România. 1990‐2006 (Monica Şerban şi Melinda Stoica). Studiul analizează schimbările succesive ale legislației în domeniu şi ale atribuțiilor principalelor instituții publice implicate, precum şi efectele acestor schimbări. Studiul permite atât înțelegerea evoluției fenomenului, cât şi estimarea impactului unor eventuale noi modificări ale configurației instituționale.

Programul a continuat pe parcursul anului 2007, prin abordarea focalizată a unor aspecte pe care analizele precedente le‐au relevat ca fiind printre cele mai importante efecte ale migrației. Proiectul abordează efectele fenomenului la două niveluri:

• efecte sociale la nivel local (în comunități): situația copiilor migranților şi probleme legate de dezvoltarea comunităților

• efecte economice şi sociale cu impact la nivel național: schimbările de pe piața forței de muncă şi imigrația În această direcție, în luna octombrie a acestui an Fundația Soros a lansat studiul

Efectele migrației: copiii rămaşi acasă. Studiul abordează un subiect care, deşi amplu mediatizat, a fost puțin studiat: situația copiilor cu părinți plecați în străinătate la muncă. Studiul relevă că există aproximativ 350 000 de copii în România ai căror părinți (unul sau amândoi) muncesc în străinătate. Totodată, cercetarea prezintă impactul absenței părinților plecați la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în țară şi propune măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate.



Piața forței de muncă din România şi imigrația

Cercetarea Piața forței de muncă din România şi imigrația continuă seria studiilor din cadrul programului Migrație şi dezvoltare, program inițiat şi finanțat de Fundația Soros.

Studiul de față prezintă un alt efect al migrației externe a românilor pentru muncă, schimbările de pe piața forței de muncă, introducând o nouă fațetă a migrației în România: imigrația.

În luna octombrie a acestui an, Fundația Soros a desfăşurat un sondaj reprezentativ național despre piața forței de muncă din domeniile cele mai afectate de lipsa de personal: construcții, textile şi servicii (domeniul hotelier). Alegerea domeniilor a fost făcută pe baza semnalelor apărute în mass‐media, precum şi pe baza studiilor anterioare făcute de Fundație sau de alți actori interesați de problemă. Totodată, am dorit ca domeniile să fie reprezentative din punct de vedere al diversificării pe sexe (femei – textile, bărbați – construcții) şi pe natura muncii (sezonieră/permanentă). Repere metodologice:

• Tipul eşantionului: reprezentativ național pentru firmele din România din domeniile construcții, textile si hotelier cu o marja de eroare de +/‐ 4,0 %, pentru un interval de confidență de 95%.

• Volumul eşantionului: 600 firme, împărțite în trei subeşantioane a câte 200, din fiecare din următoarele domenii: construcții, industrie textilă şi hoteluri; firme cu cel puțin 10 angajați; stratificare cu alocare proporțională după cele 8 macroregiuni istorice şi după numărul de angajați (3 categorii: 10‐49 de angajați; 50‐249; peste 250)

• Culegerea datelor a fost realizata prin interviuri telefonice, chestionarele au fost completate de persoane din managementul firmelor: administrator unic, director general/executiv, director economic, director resurse umane.

• Perioada de culegere a datelor: 20‐30 octombrie 2007 Culegerea si introducerea datelor au fost asigurate de Metro Media Transilvania. Instrumentele metodologice şi raportul au fost realizate de echipa proiectului: Monica Şerban, Alexandru Toth şi Mihaela Ştefănescu (coordonator programe Fundația Soros).



Despre studiu Monica Şerban

În ultimii doi ani se aud din ce în ce mai des voci sugerând o criză „de oameni”. Patroni din construcții dau declarații despre problemele pe care le au în a găsi personal, fabrici de textile angajează muncitoare din China, muncitori maghiari fac naveta în România pentru a lucra la construcția de drumuri în nordul țării, investitorii turci îşi pun problema să‐şi asigure mâna de lucru cu lucrători din propria țară.

Semnalele vin din prea multe domenii şi din prea multe locuri ca să nu ne punem întrebări. Ar putea fi vorba de o criză, începutul unei crize sau sunt doar evenimente izolate care țin de abilitatea unuia sau mai multor angajatori de a găsi personal, de salariile prea mici pe care le oferă, de o zonă în care populația este îmbătrânită sau s‐a obişnuit de generații să îşi caute de lucru în alte părți ale țării, de ingeniozitatea cuiva în a reduce costurile de personal (aducând muncitori din țări îndepărtate)? Este posibil să trecem în decursul a 18 ani de la o Românie care îşi trimitea muncitorii înainte de vârstă la pensie sau le oferea salarii compensatorii pentru a‐şi părăsi slujbele, la o Românie cu probleme de forță de muncă? De la astfel de întrebări porneşte studiul. Cum am putea totuşi trece de la declarații izolate la formularea unei concluzii cu caracter de generalitate? Soluția cea mai simplă a fost să îi întrebăm direct pe cei care se ocupă de găsirea de angajați, într‐un număr suficient de mare pentru a putea face inferențe legate cel puțin de anumite sectoare economice (partea I a studiului, Migrația şi deficitul forței de muncă din perspectiva angajatorilor).

Suntem în situația de a şti numai ce se întâmplă în momentul studiului. Chiar dacă rezultatele par să indice o problemă şi pentru viitor, ceea ce ştim cu siguranță este că avem o problemă acum. Nu putem face nici un fel de considerații despre cum va evolua situația în viitor. Tocmai de aceea avem nevoie de explicații. Există factori care ne îndreptățesc să afirmăm că situația, dacă nu era previzibilă, este cel puțin explicabilă şi prin urmare are un caracter structural (ceea ce implicit îi conferă persistență). Am încercat să prezentăm câteva explicații în partea a II‐a a studiului (Unde sunt Românii?).

Analizele noastre par a indica o problemă cu potențial de permanentizare. Ce înseamnă acest lucru? În mod fundamental, că este puțin probabil ca lucrurile să se rezolve de la sine. Exemplele altor țări sugerează că nevoia de forță de muncă este într‐un fel sau altul compensată pe termen lung. Întrebarea provocatoare pentru România este „cum?”. În primă fază am vrut să vedem în ce măsură angajatorii găsesc ei înşişi soluții şi de ce natură sunt (partea a III‐a a studiului, Soluții posibile – perspectiva angajatorilor). Asupra uneia dintre soluții am insistat în mod particular: cea a imigrației. Rațiunile pentru care am



procedat în acest fel sunt prezentate în secțiunea a IV‐a (De ce discutăm despre imigrație în România). Imigrația reprezintă o constantă a societăților occidentale către care România tinde. Dacă acesta pare a fi viitorul, întrebarea pentru viitor este „În ce măsură România este pregătită pentru o asemenea evoluție?”. Evenimentele recente din țări cu un nivel ridicat al imigrației par a demonstra că migrația nu este un fenomen uşor de gestionat, iar consecințele unui management defectuos se manifestă mai devreme sau mai târziu. Experiențele altor state (inclusiv a unora cu tradiție îndelungată de imigrație, cum este Germania) sugerează că, în ciuda unui potențial de dezvoltare extrem de rapidă a fenomenului (a se vedea cazul Italiei sau Spaniei care în aproximativ 10 ani au devenit lideri în migrația europeană), există o oarecare inerție în acceptarea unei asemenea realități. Studiul nostru îşi propune, din acest punct de vedere, să deschidă mai degrabă un spațiu de discuție decât să vină cu răspunsuri.

Pentru că în spațiul românesc discuțiile despre criza demografică, despre piața forței de muncă, despre efectele migrației internaționale (inclusiv asupra pieței forței de muncă), despre imigrație s‐au accentuat în perioada recentă, iar studiul nostru face, parțial, referire la fiecare dintre aceste subiecte, este necesar să facem o serie de precizări care să furnizeze o cheie adecvată de citire a materialului. Rezultatele prezentate se referă numai la trei sectoare economice, cu probabilitate ridicată de a fi afectate de probleme de forță de muncă: construcții, textile şi servicii (domeniul hotelier). Nu sunt justificate nici un fel de generalizări către alte sectoare economice1. Întrebările cu care s‐a lucrat, dată fiind modalitatea de aplicare a chestionarului, sunt în mare parte întrebări închise. Ele nu permit investigarea în profunzime a situațiilor existente, ci mai degrabă încadrarea realității în categorii predefinite prin construcția chestionarului. Discuțiile despre posibilitatea de a ne confrunta pe viitor cu o accentuare a deficitului de forță de muncă se bazează numai pe argumente de stoc. Aspectele de natură demografică şi cele legate de migrație (emigrația externă) fac referire numai la intrările/ieşirile de pe piața forței de muncă. Ambele procese pot afecta în sens negativ deficitul de pe piață dacă celelalte condiții (actuale) rămân constante. Viitorul României în termeni de regim de migrație (țară de emigrație – țară de imigrație) este abordat din perspectivă comparativă, bazată exclusiv pe date din sfera migrației. Scopul secțiunii este în primul rând de a deschide un spațiu de discuție şi de a ridica o problemă, nicidecum de a furniza răspunsuri categorice. Dacă România (alături de alte țări nou intrate în Uniunea Europeană) va parcurge, din punct de vedere al migrației, traseul țărilor din bazinul mediteranean este o întrebare pe care merită să ne‐o punem, dar răspunsul se bazează încă pe prea multe necunoscute pentru a fi unul clar.

1 Formulările din text este posibil, din motive legate de repetiţie, să nu specifice acest lucru de fiecare dată.



Migrația şi deficitul forței de muncă din perspectiva angajatorilor Alexandru Toth

La sfârşitul lunii septembrie 2007, cele trei domenii de activitate asupra cărora ne‐am concentrat atenția ocupau aproximativ 795.000 de persoane, reprezentând circa 17% din numărul total de angajați2. Jumătate din aceşti angajați lucrează în domeniul construcțiilor. Afectată serios în ultimii ani de reducerea activității în regim lohn, industria textilă a pierdut în perioada septembrie 2006 ‐ septembrie 2007 aproape 10% din volumul forței de muncă ocupate, reprezentând circa 30.000 de angajați. Celelalte două domenii, construcțiile şi HORECA, au înregistrat în aceeaşi perioadă o creştere a numărului de angajați cu 10.7%, respectiv 26.7%, reprezentând per ansamblu 62.400 noi locuri de muncă.

Creşterea economică din ultimii ani se reflectă şi în performanțele firmelor din cele trei domenii. Astfel, aproximativ 80% din întreprinderile cuprinse în anchetă au raportat profit la sfârşitul anului 2006, iar circa 60% afirmă că în ultimele 12 luni vânzările lor au crescut. Procentaje similare de manageri se aşteaptă ca şi în următoarele 12 luni vânzările firmelor lor să crească.

2 Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic Lunar, septembrie 2007.

Distribuția firmelor care au avut locuri de muncă disponibile neocupate mai mult de 2 luni pe parcursul lui 2006 şi 2007

2530

12 1318 16

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

2006 2007

Ind. textilă

Construcţii

% firme din...



În contextul fenomenului de îmbătrânire a populației şi al migrației internaționale, este de aşteptat ca o parte din firmele din România să se confrunte cu deficite semnificative de forță de muncă. Deficitul de forță de muncă poate afecta direct dezvoltarea firmelor prin reducerea capacității acestora de a răspunde cererii existente pe piață, dar şi indirect, printr‐o creşterea a fluctuației personalului şi, în consecință, o creştere a costurilor legate de forța de muncă. În acelaşi timp, poate contribui însă şi la o creştere a gradului de tehnologizare menită să conducă la creşterea productivității şi a calității produselor, făcând firmele mai competitive atât pe piețele interne, cât şi pe cele externe.

În cadrul studiului nostru, am operaționalizat deficitul de forță de muncă la nivelul firmelor prin numărul de locuri de muncă disponibile, neocupate cel puțin două luni pe parcursul anului. Atât în 2006, cât şi în 2007, ponderea firmelor afectate de un deficit de personal per ansamblul celor trei domenii de activitate este de aproximativ 16%. Firmele din industria textilă sunt într‐o proporție semnificativ mai mare afectate de deficitul forței de muncă comparativ cu cele din construcții sau HORECA. La nivelul anului 2007, 30% din firmele din industria textilă s‐au confruntat cu problema neocupării unor posturi pe o perioadă de cel puțin două luni, în timp ce în celelalte două domenii procentul se situează undeva la aproximativ 15%. În ce priveşte ponderea deficitului în volumul de angajări noi, situația variază semnificativ între cele trei domenii. În domeniul construcțiilor, rata deficitului este de 10%, în timp ce, în cazul hotelurilor şi restaurantelor, aceasta este de aproape 20%, maximul înregistrându‐se în domeniul textil – 25%. În termeni absoluți, o estimare a acestui deficit indică aproximativ 17.000 de locuri de muncă neocupate în toate cele trei domenii, timp de cel puțin două luni de‐a lungul anului. Valoarea deficitului este aproximativ la acelaşi nivel atât în 2006, cât şi în 2007.

Rata de fluctuație a personalului – operaționalizată prin numărul de angajați care şi‐au părăsit locul de muncă pe parcursul anului – este relativ egală pentru cele trei domenii de activitate economică, situându‐se undeva între 14 şi 17%. În acelaşi timp, aproximativ 40% dintre firme, indiferent de domeniul lor de activitate, se confruntă cu rate de fluctuație a personalului mai mari de 20%. În cazul industriei textile şi a firmelor din domeniul HORECA, fluctuația personalului se asociază invers cu mărimea firmei. Firmele mici (10‐49 de angajați) se confruntă într‐o proporție mai mare (49% în domeniul textil, 34% în HORECA) cu fluctuația personalului, comparativ cu firmele medii sau mari din aceleaşi domenii. În domeniul construcțiilor, discrepanțele dintre firme de mărimi diferite în ce priveşte fluctuația personalului sunt nesemnificative, circa 35% dintre acestea confruntând‐se cu această problemă, indiferent de numărul lor de angajați.



Dincolo de estimarea deficitului real, am fost interesați de percepția

managerilor de firme din cele trei domenii în ce priveşte acoperirea necesarului de forță de muncă în cadrul întreprinderilor lor. Aproape 2/3 dintre managerii investigați au afirmat că în 2007 le‐a fost destul de sau foarte greu să găsească lucrători atunci când au avut nevoie. Diferențele dintre domenii în ce priveşte răspândirea acestor dificultăți sunt nesemnificative. Apar însă unele diferențe în interiorul domeniilor, în funcție de mărimea firmei. În cazul firmelor mici din industria textilă, ponderea managerilor care afirmă că au avut dificultăți în ocuparea posturilor disponibile este mai mare decât în cazul firmelor medii din acelaşi domeniu. În cazul construcțiilor şi a hotelurilor şi restaurantelor, diferența apare între firmele mici şi cele mari, ultimele având mai frecvent greutăți în găsirea de forță de muncă decât celelalte. Dacă în cazul industriei textile, problemele cu forța de muncă este probabil să fie legate mai degrabă de calitatea slujbelor – în special nivelul redus de salarizare ‐ şi de fluctuația mare de personal, în cazul construcțiilor şi a industriei ospitalității problema este mai probabil să fie legată de cauze structurale ce țin de nivelul de calificare a forței de muncă disponibile.

14

25

40

1710

40

1419

38

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

rata de fluctuație apersonalului (% angajațicare au părăsit firmele la

care lucrau)

deficit (% locuridisponibile mai mult de 2luni raportat la numărul

de noi angajări)

% firmelor care s-auconfruntat cu fluctuație depersonal mai mari de 20%

Ind. textilă

Construcții

Hoteluri, restaurante

Estimări ale ratelor de fluctuație a personalului şi a deficitului de forță de muncă

Migrație şi dezvoltare

Fundația Soros România

8

Piaţ

a fo

rţei

de

mun

că în

Rom

ânia

şi im

igraţia

În 2007, cât de greu sau de uşor v‐a fost să găsiți angajați când ați

avut nevoie?

2932

31

3628

35

2426

267

354

44

12

3

Ind.

tex

tilă

Con

stru

c ții

Hot

elu

ri, r

esta

ura

nte

des

tul d

e gr

eufo

arte

gre

ud

estu

l de

ușo

rfo

arte

ușo

rN

u a

m a

vu

t n

evo

ie

NS

În ce măsură problemele legate de găsirea forței de muncă necesare se asociază cu performanțele financiare ale firmelor? Datele sugerează o asociere între cele două, cel puțin la nivelul industriei textile şi al construcțiilor, fără a putea însă determina sensul relației cauzale dintre cele două variabile. În cazul industriei textile, firmele care s‐au confruntat cu dificultăți în angajarea de personal raportează o creştere a vânzărilor într‐o proporție mai mică decât cele care nu au avut astfel de probleme. De asemenea, 22% dintre firmele din domeniul textil cărora le‐a fost greu să ocupe posturile disponibile afirmă că vânzările lor au scăzut în ultimele 12 luni, în timp ce doar 13% din firmele fără constrângeri de personal raportează o scădere a vânzărilor. Similar, în cazul firmelor din domeniul construcțiilor există o asociere între evoluția vânzărilor şi problemele legate de angajarea de forță de muncă (vezi anexa, fig.5).

Răspândirea problemelor legate de angajarea de personal nou, în funcție de mărimea firmei

70

59

68

5962

676571

75

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

10-49 angajați 50-249 250+

Ind. textilă

Construcții



Gradul de integrare, experiența firmelor pe piață nu se asociază semnificativ cu o creştere/scădere a probabilității de a experimenta dificultăți mari în găsirea forței de muncă necesare. Indiferent de vechimea lor, firmele sunt afectate în aceeaşi măsură de deficitul de forță de muncă existent.

În ce măsură constrângerile de forță de muncă cu care se confruntă cele trei domenii de activitate sunt unele temporare, contextuale, care țin de specificul şi evoluția acestor domenii? Am întrebat managerii firmelor care se confruntă cu dificultăți în angajarea de forță de muncă de cât timp au această problemă. Peste 50% dintre ei au răspuns că se confruntă cu probleme în găsirea de lucrători disponibili de cel puțin doi ani, iar circa un sfert din ei spun că din 2006 au început aceste constrângeri legate de forța de muncă. Aceste rezultate şi faptul că practic nu există diferențe între firme în funcție de domeniul de activitate, sugerează existența unor cauze structurale care determină constrângerile de forță de muncă disponibilă. Faptul că România a devenit un exportator important de muncă în Europa explică probabil mare parte din aceste probleme. De altfel şi în opinia managerilor acestor firme, emigrarea este principalul factor care influențează

Asocierea dintre performanța firmei şi existența dificultăților legate de angajarea de personal nou

47 41

6861

5265

13 22

5

8

9

9

32 2819 24

3324

0%

1 0%

2 0%

3 0%

4 0%

5 0%

6 0%

7 0%

8 0%

9 0%

1 00%

Nu auavut

probleme

Au avutprobleme

Nu auavut

probleme

Au avutprobleme

Nu auavut

probleme

Au avutprobleme

Au rămas la fel

Au scăzut

Au crescut



capacitatea de a‐şi acoperi necesarul de forță de muncă. Peste ¾ dintre managerii chestionați au menționat emigrarea muncitorilor români ca fiind un factor care afectează în mare şi foarte mare măsură capacitatea lor de a angaja personal. În rândul managerilor firmelor de construcții această opinie este mai larg răspândită decât în cazul celorlalte firme. Dincolo de emigrare, slaba pregătire a tinerilor absolvenți, concurența şi nivelul salarizării au fost identificați ca factori de peste 40% dintre managerii cuprinşi în acest studiu. Modul de distribuire a acestor opinii în funcție de domeniul de activitate vine să întărească posibilele explicații referitoare la diferențele inter‐domenii în ce priveşte incidența deficitului de forță de muncă. Astfel, în domeniul textil, nivelul salarizării apare ca factor constrângător asupra angajărilor în mențiunile unei ponderi mai mari de manageri decât în industria ospitalității, în timp ce aceştia din urmă consideră într‐o proporție mai mare că posibilitatea de a‐şi acoperi necesarul de forță de muncă este influențat în mare măsură de neconcordanța dintre nivelul de pregătire al tinerilor absolvenți şi cerințele pieței. Ancheta sugerează că nivelul concurenței de pe piață afectează capacitatea firmelor de a atrage forță de muncă într‐o mai mare măsură în domeniul textil şi al construcțiilor, decât în HORECA.

De când se confruntă compania dvs. cu astfel de probleme?

2117 14

22 28 29

2830

24

1113

11

42

7

3 4

8 3 9

4 83

0%

1 0%

2 0%

3 0%

4 0%

5 0%

6 0%

7 0%

8 0%

9 0%

1 00%

In d. tex t ilă Con str u cții Hotelu r i, r esta u r a n te

NS/NR

De m ai mult de 5 ani

De aproximativ 5 ani(din 2002)




De aproximativ 1 an(din 2006)

De câtev a luni



La nivel teoretic şi pe baza cunoaşterii existente în prezent în ce priveşte migrația pentru muncă, este de aşteptat ca deficitul de forță de muncă să aibă un caracter selectiv în ce priveşte nivelul de calificare al lucrătorilor căutați de angajatorii din România. Reflectând experiența recentă a acestora, datele de anchetă sugerează o astfel de selectivitate în funcție de calificarea forței de muncă necesare, existând însă diferențe între cele trei domenii investigate. Dacă în industria textilă deficitul de forță de muncă este legat în special de munca slab calificată, în domeniul hotelier şi al restaurantelor acesta vizează într‐o mai mare măsură forța de muncă mediu şi înalt calificată. În domeniul construcțiilor, deficitul pare să fie uniform în funcție de nivelul de calificare al forței de muncă necesare (fig.8). Astfel, angajatorii din industria textilă s‐au confruntat în proporție de aproape 40% cu dificultăți în angajarea de personal fără studii sau cu studii medii şi doar în 24% din cazuri cu dificultăți în angajarea de personal înalt calificat. În domeniul serviciilor hoteliere şi de alimentație publică, 43% dintre angajatori au avut dificultăți în găsirea personalului cu studii medii necesar, 34% în angajarea personalului cu studii superioare şi 30% în angajarea de personal slab calificat. Angajatorii din construcții s‐au confruntat în ponderi relativ similare – în jur de 35% din cazuri – cu dificultăți în angajarea de personal, indiferent de nivelul de pregătire al acestuia.

În ce măsură credeți că următorii factori determină dificultățile pe care le aveți în a angaja oameni?

73

12

42 42 42

13

86

24

35

48

55

17

76

11

33 31

59

11

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

Em ig r a r eafor ței de

m u n că dinRom â n ia

Con dițiilede m u n cădificile pe

ca r e lepr esu pu n edom en iu l

dv s.dea ct iv ita teâ

Niv elu lsa la r iză r ii

îndom en iu l

dv s. dea ct iv ita te

Con cu r en țade pe pia ța

pe ca r ea ct iv a ți

Fa ptu l căpr eg a tir ea

t in er ilora bsolv en ți

n ucor espu n de

cer ițtelorpieței

A lt fa ctor

In d. tex t ilă

Con str u cții

Hotelu r i, r esta u r a n te



Ce aşteptări au angajatorii din România în ce priveşte evoluția pe termen scurt a deficitului de forță de muncă? Răspunsul la această întrebare variază atât în funcție de domeniul de activitate, cât şi de experiența anterioară a firmelor cu constrângeri legate de forța de muncă disponibilă. Per ansamblu, peste 70% dintre angajatori consideră că este destul de sau foarte probabil ca în viitorul apropiat să se confrunte cu probleme în găsirea de personal atunci când vor avea nevoie. Ponderea celor cu aşteptări negative este mai mică în cazul industriei textile (66%), comparativ cu cea din industria ospitalității (77%). În rândul celor care intenționează să‐şi mărească numărul de angajați în următorul an, ponderile celor care împărtăşesc astfel de aşteptări negative sunt relativ similare, indiferent de domeniul de activitate. Experiența anterioară cu probleme legate de asigurarea forței de muncă necesare determină ca peste 80% dintre angajatori să se aştepte pe termen scurt la probleme în găsirea de lucrători, în timp ce în cazul celor care nu s‐au confruntat până în prezent cu astfel de probleme, ponderea este undeva la jumătate, comparativ cu prima categorie (fig. 9).

În 2007, când ați avut nevoie, cât de greu sau de uşor v‐a fost să angajați...?

39 38

24

33 3237

30

43

34

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

Personal fără studii(gimnaziu sau mai puțin)

Personal cu studii medii(liceu)

Personal cu studiisuperioare

Ind. textilă

Construcții

% răspunsuri ”în mare + foarte mare măsură”



66 63

37

817572

67

45

89

8077

69

35

8589

0

1 0

2 0

3 0

4 0

5 0

6 0

7 0

8 0

9 0

1 00

tota l fir m e fir m e ca r ein ten țion ea ză

să fa căa n g a jă r i

fir m e ca r e n ua u a v u t

pr oblem e îna n g a ja r ea deper son a l n ou

fir m e ca r e a ua stfel de

pr oblem e decel pu țin 2

a n i

fir m e ca r e a ua stfel de

pr oblem e decel m u lt 1 a n

Ind. textilă

Construcții

Hoteluri,restaurante

Cât de probabil credeți că este ca în viitorul apropiat să vă confruntați cu probleme în găsirea de personal atunci când veți face angajări?

% răspunsuri ”foarte + destul de probabil”



Unde sunt românii? Monica Şerban 1. Un răspuns demografic

Reflexul nostru de gândire, exersat în/după ani buni de politică ceauşistă pronatalistă ne îndeamnă să ne uităm la noi înşine ca la o națiune numeroasă. 21,5 milioane de locuitori în 20073 înseamnă a doua țară ca mărime în Estul Europei (reperul nostru postdecembrist de comparație) şi a şaptea ca mărime din Uniunea Europeană (reperul nostru cel mai recent de comparație). Destul de greu de conceput, în acest context, că România ar putea să aibă în vreun fel nevoie de oameni.

Totuşi, populația României a început, odată cu anii ’90, o adaptare la starea de „normalitate” demografică a țărilor (vest) europene (cel puțin pe indicatorii de fertilitate). Ratele de fertilitate menținute artificial la un nivel ridicat începând cu 1966‐1967, au început să scadă în 1990. Pentru populația României începea o perioadă de „declin”: din 1992 creşterea naturală a populației devenea negativă4.

Din perspectiva ierarhiei problemelor României anilor ’90, confruntată cu un exces de lucrători datorat în primul rând reformelor economice, scăderea numărului de născuți vii nu avea aproape nici o semnificație. Legătura a început să fie conştientizată abia în momentul în care generațiile de după 1989 se apropie de intrarea pe piața muncii. Problema nu este pentru moment extrem de vizibilă. Motivul este simplu: persoanele care îşi încheie, pentru limită de vârstă, cariera de lucrător aparțin generației 1947 (în cazul femeilor) şi 1942 (în cazul bărbaților). O generație de dinaintea şi una de după cel de‐al doilea război mondial, la rândul lor, puțin numeroase. Dificultățile datorate unei lipse „fizice” de oameni vor începe să se manifeste cu mai mare intensitate probabil în momentul în care generațiile „ceauşiste” (în special cele ale anilor 1967, 1968) vor depăşi perioada vârstei active (după actualele criterii de pensionare, către sfârşitul anilor 2020 şi începutul anilor 2030). Discrepanța mare între cele câteva generații după decretul de interzicere a întreruperilor de sarcină promovat de autoritățile comuniste şi cele de după 1989 care le vor înlocui va crea probabil/teoretic un dezechilibru serios pe piața forței de muncă.

3 21.500.000 locuitori în 2007 (conform UNFPA (2007): State of world population. Unleashing the potential urban growth.) 4 Vasile Gheţău. 2007. Declinul demographic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei României în secolul 21. Editura ALPHA MDN



Care sunt consecințele unei asemenea stări de fapt? Ca număr, românii (şi, implicit numărul de români care pot să muncească), se va reduce treptat. Chiar dacă, printr‐o politică pronatalistă bazată pe măsuri de stimulare pozitive, promovată activ, numărul copiilor născuți de o femeie ar creşte, creşterea este imposibil să fie una spectaculoasă. Exemplele țărilor vest europene care au introdus astfel de măsuri sunt ilustrative. Îmbunătățirile indicatorilor demografici se produc în timp şi sunt (destul de) mici. Ar fi nerealist să ne aşteptăm la generații similare ca dimensiuni celor din perioada comunistă. Oricum, efectele unei asemenea posibile politici vor fi vizibile pe piața forței de muncă abia peste 15 ani în raport cu momentul creşterii numărului de copii. Deficitul creat de perioada care a trecut, chiar dacă va fi într‐un fel sau altul redresat la nivelul indicatorilor demografici, îşi va face simțită prezența pe piața forței de muncă abia în perioada imediat următoare (generația 1990 abia a împlinit vârsta de intrare legală pe piață).

Problema pe care o creează scăderea populației nu este numai una de lipsă fizică, efectivă a lucrătorilor, ci şi una de structură demografică. Scăderea numărului populației prin reducerea natalității induce un proces de îmbătrânire a populației. Consecința, din perspectiva participării pe piața forței de muncă, este creşterea numărului de pensionari, concomitentă cu o scădere a celor care muncesc. Dacă adăugăm în ecuație efectele unei politici pronataliste (creşterea numărului de copii) atunci, cel puțin pentru o perioadă, asupra celor care muncesc se va exercita presiunea unei rate de dependență extrem de ridicate.

Având în vedere scăderea previzibilă a populației, procesul de îmbătrânire, revenim la întrebarea de la care am pornit. Este posibil ca lipsa de care vorbesc (unii dintre) angajatori(i) să fie una temporară? Răspunsul, din perspectiva numărului efectiv de lucrători, este nu. Dacă nu vor fi adoptate alte soluții (de tip economic), pe termen lung nu ne putem aştepta la o îmbunătățire a situației, ci, dimpotrivă, la o înrăutățire treptată, care se va accentua probabil către sfârşitul anilor 2020.

2. Un răspuns socio‐demografic

Să revenim la întrebarea de la care au pornit căutările noastre. Am plecat de la ideea că, dacă pentru moment există probleme pe piața forței de muncă din cauza lipsei de lucrători, ar trebui să vedem în ce măsură acestea sunt (şi) rezultatele unor procese de durată şi, prin urmare, nu ne confruntăm doar cu o criză temporară. Din acest punct de vedere, legătura problemei noastre cu migrația internațională este una logică. În primul rând pentru că migrația, ca şi decesele din punct de vedere al mişcării naturale a populației, înseamnă dispariția



unor indivizi. Dacă ar fi să ne întrebăm unde sunt românii (sau cel puțin o parte din ei), atunci răspunsul cel mai la îndemână este, desigur, în străinătate.

Spre deosebire de mortalitate însă, migrația internațională poate avea un caracter temporar (indivizii „dispăruți” reapar pe piața forței de muncă după încheierea unui stagiu de muncă în străinătate) şi, cel puțin teoretic, pentru toate cazurile, un caracter reversibil (chiar şi cei care au plecat cu intenția de a se stabili definitiv se pot întoarce). Dacă ar fi să gândim în termeni de măsuri/soluții, rezultatele unor intervenții în această direcție sunt imediate (nu trebuie să aşteptăm ca în cazul unei politici pronataliste de succes ca nou născuții să ajungă la vârsta de intrare pe piață. Migranții se pot întoarce şi suplinii ‐ teoretic ‐ imediat stocul de care este nevoie.)

Din perspectiva întrebării noastre de început (Au şanse dificultățile în găsirea de personal să se accentueze?) ne interesează, pe de o parte, în ce măsură emigrația are dimensiuni demne de luat în seamă (ca să poată fi considerată un factor cu o contribuție consistentă la situația actuală). Pe de altă parte, esențiale sunt caracteristicile fenomenului din punct de vedere al perioadei de timp petrecute în străinătate/stabilirii definitive. Nu în ultimul rând, suntem interesați de stabilitatea fenomenului (sau, cu alte cuvinte, dacă migrația are „capacitatea” de a continua sau cei plecați se vor întoarce sau/şi nimeni altcineva, sau un număr mic, va mai pleca). Din păcate, fiecare dintre cele trei aspecte sunt destul de greu de lămurit în cazul României.

Emigrația românilor ridică mari probleme din punct de vedere al estimării valide a dimensiunii fenomenului. Dificultățile decurg în principal din doua caracteristici: caracterul temporar al deplasărilor şi clandestinitatea asociată deplasărilor.

Prima caracteristică indică o dinamică accentuată a fenomenului. Asta înseamnă că şi dacă la un moment dat ar exista o cifră extrem de precisă a numărului românilor din străinătate, este foarte probabil să nu fie valabilă decât pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Stagiile scurte de muncă în străinătate, de câteva luni, sunt greu de contabilizat şi, din păcate, nu avem încă studii care să fi aprofundat subiectul (nu ştim dacă există o anumită periodicitate a plecărilor pe parcursul unui an legată de cicluri economice din țările de destinație, nu ştim cât din totalul migranților adoptă asemenea strategii, nu ştim dacă şi după ce pattern se transformă o migrație temporară într‐una definitivă).

Clandestinitatea asociată unora dintre deplasări complică şi mai mult lucrurile. A caracteriza o experiență de migrație drept clandestină înseamnă în primul rând a semnala caracterul ei de a fi (în unul sau mai multe aspecte) în afara legii. Consecința imediată este imposibilitatea de a prinde în statistici formale o



asemenea populație. Lucrăm cu schimbări de domiciliu, cu numărul permiselor de muncă, numărul permiselor de rezidență, dar cei care nu consemnează, dintr‐un motiv sau altul, formal schimbarea de domiciliu, nu au permis de muncă şi totuşi muncesc, cei care nu au permis de rezidență şi totuşi locuiesc în țara respectivă scapă acestor tipuri de înregistrări. Consecință a clandestinității este şi o explicabilă reticență a imigranților de a‐şi declara prezența sau activitatea pe teritoriul țării de destinație. Tocmai de aceea, în principiu, se presupune că sursele formale de date subestimează imigrația, în condițiile în care segmentul clandestin este consistent.

Pentru România, când discutăm despre numărul emigranților, lucrăm fie cu estimări bazate pe înregistrările surselor de date tradiționale în demografie, fie cu estimări de sondaj, fie cu înregistrări ale instituțiilor de la destinație. Diferențele între datele furnizate de diverse surse sunt considerabile. Este interesant să trecem în revistă, fără a intra în detalii, câteva dintre cele mai vehiculate cifre.

Institutul Național de Statistică oferă anual (Anuarul Statistic al României) numărul schimbărilor de domiciliu. Din 1990 până în 2004 (inclusiv) 351.692 persoane şi‐au schimbat domiciliul din România, cu înregistrarea schimbării de facto în actele de identitate. Cifra pare destul de consistentă, însă poate fi considerată un indicator al migrației definitive şi, cu siguranță în primii ani de după 1990, mai degrabă un indicator al migrației etnice.

Grafic 1 sugerează, tocmai din acest motiv, o situație complet inversă în raport cu aşteptările noastre (migrația scade după 1990, iar punctul de minim al seriei de date pare a fi atins în 2002).

Grafic 1: Evoluția numărului schimbărilor de domiciliu din România în străinătate (migrație definitivă)

0

20,000

40,000

60,000

80,000

100,000

120,000

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

An

Num

ăr s

chim

bări

dom

icili

u

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro

http://www.insse.ro/



Ultimul Recensământ al Populației şi al Locuințelor ar trebui să reprezinte una dintre sursele majore de informații asupra caracteristicilor şi dimensiunii emigrației româneşti la începutul anului 2002. Din păcate, datele rămân destul de greu accesibile publicului larg. Una dintre puținele lucrări care utilizează informațiile culese la recensământ în 20025 (utilizează o cifră pentru emigrația temporară de 361.310 persoane).

Pe baza datelor de recensământ din 1992 şi 2002, V. Ghețău6 propune o estimare a volumului migrației externe (temporare) care scapă statisticilor oficiale (neînregistrată de Recensământ) la cca. 700.000 persoane (697.000). Dacă adăugăm această cifră celei înregistrate oficial (128.000), lucrăm în total cu o populație totală de cca. 825.000 migranți în 2002 (ceea ce ar însemna 73%7 din scăderea totală a populației României între cele două recensăminte.)

Informațiile culese pe baza sondajelor de opinie în România oferă şi ele estimări diferite. Unul dintre cele mai recente sondaje, care utilizează o schemă de eşantionare ținând cont de particularitățile migrației (incidență teritorială diferențiată datorată dezvoltării fenomenului pe baza rețelelor de migranți) propune (cu mențiunea clară a subdimensionării fenomenului) o cifră de ordinul a cca. 777.200 persoane plecate în 2006 (în momentul sondajului, 10% dintre gospodăriile de cel puțin două persoane aveau cel puțin un migrant plecat la lucru în străinătate)8.

Una dintre puținele estimări ale dimensiunii migrației românilor care utilizează surse combinate de date (sondaj în aria de origine; date din aria de destinație) avansează o cifră de aproximativ 2 milioane de români în străinătate căruia i se adaugă un segment de alte câteva sute de mii (3‐5) de migranți de „maximă instabilitate, cu perioade scurte de şedere în străinătate”9

Dacă ne uităm la surse de date din țările de destinație, lucrurile devin şi mai complicate. Pentru Spania, a doua destinație ca importanță, Institutul Spaniol

5 D. Sandu, C. Radu, M. Constantinescu, O. Ciobanu. Romanian Migration Abroad: Stocks and Flows after 1989. http://www.migrationonline.cz/e-library/?x=1963634 6 Vasile Gheţău. 2007. Declinul demographic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei României în secolul 21. Editura ALPHA MDN ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Declinul_demografic&viitorul_populatiei_Romaniei.pdf 7 Conform calculelor aceluiaşi autor 8 Dumitru Sandu (coord.). 2006. Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006. Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Fundaţia Soros). http://www.soros.ro/ro/publicatii.php?pag=2 9 UNFPA. Populaţia şi dezvoltarea României – prognoze şi posibile soluţii. Migraţia românilor în străinătate: premise pentru politici publice (I). ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/NewsletterPD3.pdf



de Statistică oferă acces la datele înregistrate anual de primăriile localităților. Cifra acoperă o parte din migrația clandestină (fără a o cuprinde în totalitate).

Grafic 2 prezintă evoluția numărului de români înregistrați de primăriile

localităților unde locuiesc în Spania. Pentru anul 2006 cifra este de 407.159 români. Grafic 2: Evoluția numărului cetățenilor români în Spania (înregistrări ale primăriilor)

050000

100000150000200000250000300000350000400000450000

1996 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

an

pers

oane

inre

gist

rate

la p

rimar

ii

Sursa datelor: Instituto Nacional de Estadística, http://www.ine.es/

Pentru Italia, prima destinație ca importanță pentru migrația actuală a

românilor, numărul permiselor de rezidență se ridica la sfârşitul lui 2006 la 324.200 (conform Ministerului Italian de Interne).

0

50,000

100,000

150,000

200,000

250,000

300,000

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

numărul permiselor de şedere

număr

ul p

erm

isel

or d

e şe

dere

Sursa datelor: Ministerio dell Interno, http://www.ismu.org

Ce legătură au aceste cifre, cele mai multe necomparabile între ele cu

subiectul nostru? Fiecare ne ajută de fapt să lămurim până la ce punct putem vorbi cu acuratețe despre influența emigrației asupra „lipsei” de români. Cifra pe care o furnizează Institutul Național de Statistică anual este, în principiu, o cifră slabă

http://www.ine.es/

http://www.ine.es/

http://www.ismu.org/



pentru a estima dimensiunea fenomenului. Este clar că numărul românilor din străinătate este mult mai mare (şi a fost pentru fiecare an) decât cel sugerat de

Grafic 1. Totuşi, informația pe care o furnizează este esențială pentru caracteristicile fenomenului. Dacă numărul celor care îşi schimbă oficial domiciliul este atât de mic (prin raportare la cifrele din țările de destinație), atunci, în cazul migrației românilor, lucrăm în primul rând cu persoane a căror intenție de a stabili definitiv în străinătate este relativ redusă. În principiu, ne putem aştepta ca o bună parte din cei aflați în străinătate să fie „deschişi” la ideea de a se întoarce în țară. Care sunt condițiile în care ar putea‐o face, rămâne încă o întrebare.

Estimările bazate pe datele de recensământ, sondaj şi surse de date din spațiile de destinație, indică în principiu că avem de‐a face cu un fenomen de dimensiuni ample10. Este clar că ordinul de mărime este cel puțin al sutelor de mii, cel mai probabil al milioanelor. Este de presupus ca efectul asupra pieței forței de muncă să fie unul consistent. A discuta în termeni de magnitudine este însă riscant. „Cât?” în raport cu piața forței de muncă rămâne, din păcate, o întrebare pentru care avem nevoie de estimări mai precise. Nu atât datorită numărului total, ci datorită faptului că migrația pentru muncă este un proces selectiv, care implică în primul rând populație adultă tânără. (Graficul 3 prezintă o evoluție a segmentului de populație cu vârste cuprinse între 15‐64 de ani în totalul populației de români înregistrați la primăriile de pe teritoriul Spaniei, conform datelor Instituto Nacional de Estadística. Procentul în 2002 este unul destul de ridicat: 88.3%, dacă îl comparăm cu 68,3%11 cât reprezenta acelaşi segment de vârstă în populația României la Recensământul din 2002. Totuşi, cifrele în sine trebuie tratate cu precauție: nu ştim dacă nu cumva migranții cu vârste mai ridicate nu au tendința de a nu se înscrie la primărie. Informațiile de factură calitativă sugerează că interesul pentru regularizarea situației la destinație este mai scăzut pe măsură ce vârsta migrantului creşte.

10 Estimarea bazată pe combinarea de date din surse diferite de aproximativ 2 milioane, înseamnă aproximativ 10% din populaţia României 11 Procent calculat pe baza datelor de recensământ publicate de Institutul Naţional de Statistică, http://www.insse.ro



Grafic 3: Evoluția procentului segmentului 15‐64 ani din total populație românească înregistrată la primării (Spania)

Procent populatie 15-64 ani din total populatie romani inregistrata la primarii (Spania)

72%74%76%78%80%82%84%86%88%90%

1996 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Instituto Nacional de Estadística, http://www.ine.es/

Informațiile din cele două state de destinație indică în primul rând o dinamică accentuată a fenomenului şi o creştere consistentă după 2002. Trendul pare să continue a fi unul ascendent. 2007 este posibil să fi schimbat pattern‐urile de migrație, dar este imposibil să însemne o scădere semnificativă a numărului de migranți. Dacă, teoretic, se asumă că migrația se dezvoltă după o curbă asemănătoare unui clopot, cu un punct de maximă dezvoltare urmată de o scădere treptată, se pare că în cazul migrației românilor trendul este (încă) ascendent.

Să revenim cu aceste comentarii la ceea ce ne interesa despre emigrația românilor: amploarea (dacă este suficient de consistentă pentru a afecta piața forței de muncă din România); perioada de timp petrecută în străinătate/stabilirea definitivă; tendința fenomenului (creştere/stagnare/descreştere). Din punct de vedere al dimensiunii fenomenului este clar (indiferent cât de aproape sunt estimările prezentate de cifra exactă) că ne aflăm în situația unei influențe consistente. Migrația definitivă pare a reprezenta un procent destul de redus din totalul populației migrante. Fenomenul are o tendință ascendentă, pentru moment.

Ce ar însemna toate acestea: pe de o parte că migrația este una dintre sursele problemei care se conturează pe piață, dar poate fi în acelaşi timp una dintre soluții. Teoretic, în momentul în care încep să se manifeste semnele reducerii disponibilităților pe piața forței de muncă, ar trebui ca asupra angajatorilor să se exercite o presiune pentru creşterea salariilor, care la rândul ei ar antrena o scădere a emigrației. Conform acestui raționament, dacă deja au

http://www.ine.es/

http://www.ine.es/



apărut semnele unei reduceri a efectivelor de pe piață, atunci ne aşteptăm ca emigrația să se reducă. Raționamentul economiei neoclasice, extrem de atractiv teoretic, ridică însă destule probleme. Probabil că anii următori sunt decisivi pentru stabilirea trendurilor. Pentru moment, emigrația românilor pare să nu‐şi fi atins punctul de maximă creştere.

Pe de altă parte, caracterul temporar al deplasărilor constituie un avantaj. Forța de muncă extrem de mobilă păstrează conexiunile în ambele arii (de origine şi destinație) şi poate fi (relativ uşor) adusă/re‐adusă/păstrată la destinație.



Soluții posibile (perspectiva angajatorilor) Monica Şerban

Capitolul este dedicat investigării soluțiilor pe care angajatorii români, ca reacție la dificultățile legate de găsirea de personal, le‐au adoptat sau le au în vedere pentru viitor. Întrebările de chestionar pe care se bazează analiza au fost construite pornind de la principalele tipuri de reacții teoretizate în condiții de lipsă de forță de muncă. Modalitatea în care a fost conceput pachetul de întrebări nu permite evaluări asupra „ingeniozității” agenților economici în găsirea de soluții la criza de resurse umane (s‐a lucrat numai cu întrebări închise), dar permite o evaluare a comportamentului în raport cu anumite strategii specificate:

• aducerea de forță de muncă din zone în care reprezintă o resursă în exces. Dimensiunile României, tradiția de migrație internă pentru muncă dezvoltată în unele din regiunile țări (Moldova, spre exemplu), diferențele regionale în incidența migrației externe (unul dintre factorii cu influență asupra lipsei de personal) sunt rațiuni pentru care o serie de întrebări au vizat soluția migrație internă. Pe de altă parte, mai detaliat, am fost interesați de perspectiva aducerii de forță de muncă din străinătate. Imigrația poate fi considerată în bună măsură soluția contemporană la problemele legate de lipsa de forță de muncă, în special pentru sectoarele economice în cazul cărora „deplasarea” activităților companiei este imposibilă (iar sectoarele asupra cărora ne‐am concentrat, în special construcțiile şi în mare măsură şi serviciile sunt în această situație). Mai mult, imigrația poate fi o soluție de reducere a costurilor de personal chiar în condițiile în care pe piață există suficiente resurse (imigranții reprezintă, datorită diferențelor economice între țările de origine şi destinație, dar şi a motivației pecuniare, o „armată de rezervă” de forță de muncă ieftină şi docilă). În mod evident, întrebările noastre nu vizează decât imigrația legală. Există în aceste condiții riscul subdimensionării adoptării/intenției de adoptare a soluției imigrație. Imigrația legală este, indiferent de context, mai scumpă decât angajarea străinilor în condiții de clandestinitate. Întrebările referitoare la cele două tipuri de soluții (migrație internă – imigrație) nu sunt numai un indicator al comportamentului/intențiilor, ci şi o măsură indirectă a costului adoptării fiecăreia dintre ele. În situația în care politicile de imigrație sunt restrictive, implică un lung proces birocratic etc., aducerea de muncitori străini poate fi abandonată în favoarea altei soluții sau devine accesibilă numai unui tip de companie (de dimensiuni mari spre exemplu).



• Deplasarea activităților companiei către zone bogate în resurse de forță de muncă. Chestionarul a inclus întrebări referitoare la diversele strategii care vizează deplasări ale activității companiei. Am lucrat cu distincții în funcție de locul către care se realizează deplasarea: o zonă din țară bogată în resurse umane (în baza argumentației anterioare legate în special de migrație externă, dar şi pe baza constatărilor legate de diferențele regionale ale ratelor fertilității – Moldova, spre exemplu, este o zonă cu o fertilitate tradițional mai ridicată în România) sau o zonă din străinătate. Am utilizat, de asemenea, distincția între deplasarea completă a activității (singura posibilitate ar fi fost către o localitate din țară) şi mutarea parțială/extinderea activității având în vedere criterii de abundență/lipsă a forței de muncă.

• Soluții care presupun în principiu atragerea unor categorii de indivizi care nu sunt în mod necesar, în momentul respectiv, interesați de intrarea/reîntoarcerea pe piața forței de muncă (sunt prinşi în procesul educațional, au ieşit de pe piață în urma pensionării) printr‐o ofertă specifică (program redus, program flexibil). Este vorba de persoane al căror status social nu se defineşte în primul rând pe piața forței de muncă şi, tocmai din acest motiv, participarea lor la activități aducătoare de venit este bazată în general pe motivația financiară asociată muncii pe care o prestează, mai puțin prestigiului social asociat. Nu sunt indivizi care investesc în construcția unei cariere şi nu sunt în mod necesar ataşați slujbelor pe care le ocupă.

• Dezvoltarea şi utilizarea la nivel maxim a resurselor existente. Au fost solicitate informații angajatorilor despre efortul investit în creşterea productivității muncii şi a utilizării personalului existent prin flexibilizarea programului de lucru/recursul la ore suplimentare. Am fost interesanți de asemenea să urmărim în ce măsură companiile au reacționat la criza de personal prin investiții directe în înnoirea tehnologică, ca modalitate de a reduce pe termen lung nevoia fizică de lucrători.

• Externalizarea unei părți a activităților companiei (transferul unor activități către terțe companii) ca reacție la criza de personal reprezintă un alt tip de soluție de care am fost interesați.

Am fost de asemenea interesați să vedem în ce măsură lipsa forței de

muncă poate conduce la restrângerea activității companiei. Evident, în acest caz, nu este vorba despre o soluție, ci mai degrabă despre un efect al dezechilibrelor de pe piață.

Un pachet de întrebări cu caracter specific a fost introdus mai degrabă pentru a testa disponibilitatea companiilor de a adopta una dintre soluțiile despre



care se vorbeşte deja: cea a întoarcerii românilor din străinătate. Răspunsurile referitoare la acțiuni deja întreprinse în această direcție sau la intenții de viitor ar putea constitui un indicator al disponibilității agenților economici de a participa la implementarea unei posibile politici care să vizeze întoarcerea românilor care muncesc în prezent în afara granițelor țării.

Un al doilea subiect căruia i‐am acordat o atenție specială a fost imigrația. Într‐o Europă în care ne‐am obişnuit deja să auzim vorbindu‐se cele mai diferite limbi, să întâlnim muncind persoane din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, într‐o Europă din care noi înşine facem parte, este normal să ne punem asemenea întrebări. Este adevărat, până acum interesul nostru s‐a centrat pe emigrație. Cei 17 ani de după 1989 ne‐au obişnuit să ne gândim la noi înşine ca la o țară din care se pleacă, nu în care se vine. Totuşi, țări în care astăzi românii muncesc în număr mare (Italia, Spania) au schimbat în mai puțin de 50 de ani statutul de țări de emigrație pentru cel de țări de imigrație. Şi asta (şi) pentru că pe piața forței de muncă a statelor respective există nevoie de lucrători. Am fost interesați, în condițiile în care companiile se confruntă cu dificultăți în găsirea de personal, să vedem în ce măsură o asemenea soluție este luată în considerare de angajatorii români.

Tipuri de soluții ca reacție la lipsa de forță de muncă Deşi aproape jumătate din companiile cuprinse în eşantion declară că s‐au

confruntat cu dificultăți atunci când au făcut angajări şi majoritatea se aşteaptă la accentuarea acestui tip de probleme pentru viitor, totuşi, investiția până în prezent în soluții care să le asigure forța de muncă este mai degrabă slabă. Creşterea productivității muncii şi tehnologizarea sunt de departe opțiunile cele mai frecvente pentru a răspunde problemelor legate de personal (Grafic 4). Investiția în creşterea productivității muncii se bucură de cea mai mare popularitate între angajatorii din eşantion (83% din companii). Informația culeasă nu se situează la un nivel de detaliere care să permită o discuție asupra tipului de investiții pe care companiile le‐au făcut în creşterea productivității muncii. Este posibil ca procentul ridicat să fie nu în mod necesar rezultatul unei investiții planificate, ci reflexul unui mod de comportament al managementului care să accentueze „grija” pentru angajat. Frecventa utilizare a formulei este posibil să fi trezit o uşoară reacție de prestigiu din partea respondenților. În opinia noastră este puțin probabil ca procentul, în condițiile în care s‐ar cere menționarea activităților în care s‐a investit, să rămână la un nivel atât de ridicat. Dincolo de cifră în sine, importantă este orientarea către soluții care răspund problemelor de cantitate (lipsa fizică a



indivizilor dispuşi să muncească) preponderent prin strategii de creştere calitativă. În aceeaşi măsură merită remarcată tendința de a rezolva problema de personal prin soluții „pentru viitor” (deşi rezultatele investițiilor în creşterea productivității muncii se pot pierde, în parte, în măsura în care nu sunt corelate cu tehnici de fidelizare a personalului).

Departe ca valoare de procentele de adoptare a primelor două strategii, o a doua grupă sugerează mai degrabă o orientare a companiilor către soluții in situ sau către externalizarea activităților. În jur de o treime din firmele din eşantion au recurs la modificarea programului de lucru (inclusiv introducerea/mărirea numărului de ore suplimentare) sau la rezerva de pensionari, studenți, teoretic categorii a căror implicare în muncă are un caracter temporar (cariera celor două categorii pe piața forței de muncă este fie încheiată – cazul pensionarilor; fie nu a început la nivelul de educație aşteptat – cazul studenților). Extrem de interesantă este prezența destul de consistentă (35% din companii) a tendinței, contemporană de altfel, de externalizare a activităților.

Deplasarea activității către zonele (mai) bogate în forță de muncă sau atragerea de personal din acestea constituie a treia grupă de opțiuni (ambele strategii adoptate de aproximativ 20% dintre companiile din eşantion). Tradiția de migrație internă pentru muncă; disparitățile regionale ale României par să fie exploatate de firme pentru a rezolva dificultățile în găsirea de personal.

Dacă mişcarea în interiorul țării face parte din bagajul strategiilor experimentate, străinătatea, ca oameni sau posibilități de extindere a afacerii este încă puțin explorată de companiile din România. Doar 3% au adus forță de muncă din străinătate; 12% s‐au orientat către românii care au muncit în străinătate iar 5% au încercat extinderea dincolo de granițele României.

Interesați în mod particular de mobilitatea forței de muncă, am încercat identificarea momentului în care strategiile de suplinire a deficitului printr‐un comportament activ de atragere de personal au început să fie practicate de companiile din eşantion. Numărul mic de cazuri nu permite o analiză detaliată. Totuşi, în linii mari, tendințele par a fi diferite pentru cele trei tipuri de mobilitate investigate. Aducerea de forță de muncă din alte regiuni ale țări reprezintă, aşa cum era de aşteptat, o practică veche. După 2000 însă, numărul companiilor care recurg la o asemenea practică creşte treptat, accentuându‐se în ultimii ani (în special 2006 şi 2007). Efectele combinate ale migrației externe pe fondul creşterii economice pe care a cunoscut‐o România în ultimii ani pot fi o explicație. Rezultatele sunt consistente cu răspunsurile referitoare la momentul de apariție a problemelor de personal (anii 2006 şi 2007 sunt principale repere pentru debutul acestora la nivelul companiilor din eşantion).



Aducerea de personal din străinătate este nu numai o practică puțin răspândită, ci şi foarte recentă. Primele cazuri apar în 2000, dar este clar că, în fapt, strategia este abia la începutul „carierei” sale în România.

Românii plecați în străinătate reprezintă o resursă pe care angajatorii încep să o exploateze către sfârşitul anilor ’90. Tendința, în mod firesc, se accentuează în ultimii ani (2006, 2007) când creşterea salariilor în România, manifestarea problemelor în găsirea de personal şi creşterea experienței de migrație fac posibilă atragerea migranților către slujbe din țară.

Grafic 4: Soluții adoptate de companii ca reacție la problemele legate de satisfacerea necesarului forța de muncă

Pentru a face faţã dificultãţilor legate de gãsirea de personal, firma dvs. a recurs la una dintre urmãtoarele soluţii...

3%

23%

12%

5%

21%

10%

83%

76%

28%

38%

35%

97%

77%

88%

95%

79%

90%

17%

24%

72%

62%

65%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Aducerea de forţã de muncã din strãinãtate

Aducerea de forţã de muncã din altã regiune a ţãrii decât cea în care vãdesfãşuraş i activitatea

Angajarea de români care lucreazã în strãinãtate

Deschiderea unei filiale/punct de lucru în altã ţarã

Deschiderea unei filiale /punct de lucru în altã localitate din ţarã

Mutarea activitãţilor în altã localitate din ţarã

Investiţia în creşterea productivitãţii muncii

Investiţia în tehnologizare

Modificarea programului de lucru/numãrului de ore suplimentare

Angajarea cu program redus de pensionari; studenţi

Subcontractare a activitãţii altei/altor firme

DaNu

Modalitatea în care companiile au reacționat în trecut la confruntarea cu dificultățile legate de găsirea de personal poate fi considerată şi un indicator al capacității acestora de a răspunde posibilelor/probabilelor viitoare provocări legate de piața forței de muncă din România.

Grafic 5 5 se concentrează asupra numărului soluțiilor adoptate de companii în situații de deficit de personal. Cea mai mare parte au experimentat trei dintre strategiile menționate în chestionar (22,3%). Puțini dintre angajatori par a avea experiența de a răspunde problemelor de pe piață prin soluții combinate.



Interesant este că un procent destul de ridicat de companii (14,2%) nu au apelat decât la una sau chiar nici una dintre strategiile menționate.

Grafic 5: Soluții adoptate cumulativ de companii în confruntarea cu dificultățile legate de găsirea de personal

4.9%

9.3%

21.3%22.3%

18.4%

13.7%

6.0%

2.8%

1.0% 0.3%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Număr soluţii adoptate cumulativ/companie

Număr soluţii

Am încercat să vedem şi care sunt preferințele angajatorilor în raport cu

tipurile de soluții propuse de chestionar. Tabelul 1 prezintă alegerile companiilor pentru un anume tip de soluție din totalul alegerilor/răspunsurilor înregistrate. Investițiile bazate pe ceea ce firma deține şi poate controla direct (tehnologie; productivitatea muncii; subcontractare; modificarea programului de lucru) sunt cele mai frecvente. Căutările de personal se plasează în imediata proximitate (studenți/pensionari), probabil disponibili pe piața locală sau în interiorul țării. Deplasarea activității în căutarea forței de muncă pare a fi o soluție la fel de valorizată ca şi atragerea de personal din alte regiuni ale României. Tabelul indică slaba orientare către exteriorul țării (aducerea de forță de muncă din străinătate reprezintă numai 1% din totalul opțiunilor exprimate). Tabel 1. Opțiuni pentru diverse tipuri de strategii de răspuns la dificultăților de personal

Pentru a face față dificultăților legate de găsirea de personal, firma dvs. a recurs la una dintre următoarele soluții

Procent din răspunsuri

Aducerea de forță de muncă din străinătate 1.0% Aducerea de forță de muncă din altă regiune a țării 6.9% Angajarea de români care lucrează în străinătate 3.6% Deschiderea unei filiale/punct de lucru în altă țară 1.4% Deschiderea unei filiale /punct de lucru în altă localitate din țară 6.4% Mutarea activităților în altă localitate din țară 2.9%



Investiția în tehnologizare 22.7% Investiția în creşterea productivității 24.8% Modificarea programului de lucru/numărului de ore suplimentare 8.4% Angajarea cu program redus de pensionari; studenți 11.4% Subcontractare a activității altei/altor 10.4% Total 100%

Dacă cea mai mare parte din companiile din eşantion au găsit soluții pentru

a răspunde problemelor legate de nevoia de personal, există totuşi un procent destul de mare (17%) care au fost nevoite/au decis să reacționeze prin restrângerea activității. (Grafic 6).

Grafic 6: Restrângerea activității companiei ca răspuns la dificultățile legate de găsirea de personal

Restrângerea activitãţii companiei ca urmare a problemelor de personal

83%

17%

0 Nu1 Da

Dacă pe piața forței de muncă din România pare deja să se facă simțită o

anume criză de personal, am fost interesați să vedem în ce măsură companiile intenționează să suplinească pe viitor această lipsă prin atragerea/aducerea resurselor din exteriorul țării. Întrebările nu sunt întâmplătoare. Imigrația reprezintă unul dintre răspunsurile deja „tradiționale” în lumea contemporană la acest gen de probleme. Una dintre primele teoretizări ale migrației internaționale explică fenomenul prin dezechilibrele de pe piețele forței de muncă din spațiile de origine şi destinație. Dinspre zonele bogate în resurse umane indivizii se deplasează, în căutarea unui preț mai bun pentru vânzarea forței lor de muncă, spre zonele sărace în resurse umane. Angajatorii din ariile de destinație confruntate cu o ofertă limitată de forță de muncă, tranzacționată la un preț



ridicat, sunt ei înşişi interesați să‐şi micşoreze costurile prin recursul la imigranți. Programele de recrutare de muncitori reprezintă o specificitate a migrației lumii contemporane. Era normal să ne punem întrebarea dacă, în condițiile în care se discută despre lipsă de resurse umane, în special în anumite sectoare economice, angajatorii iau în considerare o asemenea soluție. Într‐un viitor apropiat, imigrația nu pare să constituie însă o opțiune serioasă. Numai 7% dintre firme intenționează să aducă forță de muncă din străinătate, deşi un procent similar (9%) se declară indecise, fără a respinge însă această posibilitate. (Grafic 7

Grafic 7)

Grafic 7: Interesul angajatorilor pentru forță de muncă din străinătate (următorul an)

În urmãtorul an, firma dvs. intenţioneazã...

84%

76%

7%

13% 11%

9%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Sã aducã forţã demuncã din strãinãtate

Sã încheie contractecu/aduceţi

muncitori/angajaţimuncitori români carelucreazã în strãinãtate Nu

Da

Nu ştiu/Nu pot aprecia

Fără ca diferența să fie mare, pare a exista totuşi o oarecare preferință

pentru românii care lucrează în străinătate (13% din companii se declară interesate de angajarea de români care lucrează în străinătate). Cunoştințele de limbă, convingerea că experiența de muncă în străinătate schimbă mentalitatea (inclusiv cea legată de muncă), rezolvarea cheltuielilor de cazare pot fi câteva dintre explicațiile pentru o asemenea preferință. Ca şi în cazul imigranților cetățeni străini, procentul indecişilor (varianta de răspuns „Nu ştiu/Nu pot aprecia”) este aproximativ egală cu cea a celor care sunt decişi să recurgă la forța de muncă românească emigrantă.

De ce, totuşi, în condițiile în care o bună parte din companii declară că s‐au confruntat cu dificultăți să găsească personal atunci când au făcut angajări şi majoritatea se aşteaptă ca situația să se înrăutățească în viitor, nu iau în considerare – decât în mică măsură ‐ opțiunea imigrației? Explicațiile sunt multiple. În primul rând, întrebarea noastră nu a obținut decât un răspuns din sfera imigrației legale. Respondenții noştri cu siguranță au avut în vedere



angajarea formală şi aducerea de personal din străinătate în condiții de legalitate. Ori legalitatea în migrație înseamnă costuri suportate de angajator (taxe, salarii garantate la un anumit nivel, investiție de timp în procedurile care trebuiesc parcurse etc.). Este posibil ca aceste condiții să nu fie de natură să stimuleze angajarea de străini în România. Noua situație de țară membră a Uniunii Europene şi tendința de control a migrației promovată la nivel european, situația de stat care gestionează o parte din granița externă a Uniunii sunt factori care duc mai degrabă către o politică strictă în domeniul imigrației (cu consecința creşterii costurilor pentru angajatori). (Oricum, ceea ce trebuie să avem în vedere este că numărul mic al celor care îşi exprimă intenția de a angaja în mod formal străini nu înseamnă în mod necesar şi lipsa intenției de a angaja străini în mod clandestin.)

Pe de altă parte, România nu este un stat cu experiență de imigrație. „Obişnuiți” în ultimii 17 ani cu problemele ridicate de o emigrație crescândă şi cu statutul de țară de tranzit, părem cumva tributari unui reflex de gândire care nu ne permite încă să ne vedem în postura de destinație pentru migrația externă.

Dacă numărul angajatorilor decişi să apeleze la forță de muncă din străinătate (cetățeni români sau nu) este redus, cei care nu se declară interesați pe termen scurt de o asemenea perspectivă par a fi destul de convinşi că nici pe viitor nu vor avea nevoie de această soluție: numai 12% din companii se declară interesate/foarte interesate să angajeze români care lucrează în străinătate şi 7% să angajeze străini (Grafic 8). Numărul indecişilor este însă suficient de mare (22%, respectiv 20%) pentru a sugera că cel puțin o parte din companii nu exclud recursul la forța de muncă străină.

Dincolo de numărul celor care sunt interesați de soluția imigrării, studiul a încercat să „descopere” şi principalele țări de origine pe care le au în vedere angajatorii români. Numărul redus al cazurilor nu permite analize detaliate, însă lista prezentată în Tabel 2 oferă o imagine asupra posibilelor arii de origine. Ce spune un asemenea „amestec” de țări? În primul rând că este probabil ca nevoile de personal să fie foarte inegale din punct de vedere al calificării. Mişcarea „naturală” de forță de muncă dinspre țările dezvoltate spre cele mai puțin dezvoltate este cea a personalului înalt calificat (specialişti). Dacă există companii româneşti care au nevoie de personal din țări ca Germania, Spania, Italia, Japonia, atunci este probabil vorba despre specializări care lipsesc (sau sunt insuficienți indivizi care le posedă) pe piața forței de muncă româneşti (aşa se explică şi deschiderea companiilor de a plăti costul mult mai mare al angajării forței de muncă din țări mai dezvoltate). În al doilea rând, apare o categorie de state aflate în proximitate teritorială. Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Serbia, Ucraina, Moldova, Turcia, Moldova sunt în această situație. Dezvoltarea relațiilor



economice în zonele din apropierea granițelor (inclusiv în perioada de apartenență comună la blocul comunist) poate fi o explicație pentru aceste opțiuni. Faptul că Ungaria apare într‐o asemenea listă se bazează mai degrabă pe această explicație (şi foarte probabil strategia funcționează sau va funcționa mai ales în zonele din proximitatea graniței cu Ungaria) decât pe costurile mai mici ale forței de muncă provenind din țările respective. În ceea ce priveşte țările din Asia (cu excepția Japoniei) şi Mexicul, este vorba deja de țări recunoscute ca exportatoare de forță de muncă. (Asemenea origini ar corespunde, să‐i spunem, situației clasice din migrația forței de muncă astăzi.) Tabel 2: Posibile țări de origine pentru imigrația în România, conform intențiilor de a aduce muncitori din străinătate

Țări UE Țări europene non‐UE Asia America Latină

BULGARIA IUGOSLAVIA CHINA MEXIC GERMANIA MACEDONIA INDIA ITALIA MOLDOVA JAPONIA SPANIA SERBIA PAKISTAN UNGARIA TURCIA TAILANDA UCRAINA

Grafic 8: Interesul angajatorilor pentru forță de muncă din străinătate

În ce mãsurã firma dvs. este interesatã...

1%

1% 11%

17%

16%

57%

51%

20%

22%

6%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Sã aducã muncitori/angajaţistrãini pentru a lucra în

firma dvs

Sã angajeze români carelucreazã în strãinãtate?

Foarte interesatã

Destul de interesatã

Nu prea interesatã

Deloc interesatã

Nu stiu/Nu pot aprecia



De ce să discutăm despre imigrație în România Monica Şerban

Dacă ne uităm la România din punct de vedere al migrației internaționale, a devenit un truism să afirmăm că este o țară de emigrație. Numărul celor care pleacă a fost de‐a lungul perioadei de după 1990 indiscutabil mai mare (indiferent de acuratețea estimărilor) decât al celor care au ales să vină. Graficul 9 prezintă evoluția numărului străinilor care şi‐au stabilit domiciliul în România. Un total care depăşeşte cu puțin 80.000 de persoane în 16 ani reprezintă o cifră aproape insignifiantă la o populație de peste 21 de milioane de locuitori. Mai mult, datele au o evoluție oscilantă: către sfârşitul anilor ’90 există o perioadă de câțiva de ani aproape de maximumul atins până acum (11.907 persoane) după care numărul schimbărilor de domiciliu se reduce. Abia în 2005 poate fi detectată o uşoară „redresare”. Nici dacă luăm în calcul imigrația temporară lucrurile nu se schimbă fundamental: Autoritatea pentru Străini înregistra, în 2005, 49.485 cetățeni străini (cu şedere temporară sau permanentă) şi 53.606 (48.177 cu şedere temporară şi 5.429 cu şedere permanentă) în 2006, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 0,2% din populația totală a României12. Cifrele nu au nevoie de multe comentarii; concluzia este extrem de clară: în România, cel puțin pentru moment, imigrația nu este un fenomen social de dimensiuni ample.

Cineva s‐ar putea întreba în condițiile acestea de ce am construit un chestionar în care acordăm prioritate întrebărilor legate de imigrație şi de ce continuăm o asemenea discuție în situația în care un procent destul de mic din totalul companiilor cuprinse în eşantion se declară interesate să aducă forță de muncă din străinătate. Răspunsul nostru este unul comparativ, care are în vedere mai degrabă viitorul decât prezentul.

12 Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Imigraţia şi azilul în România – anul 2006. Bucureşti, martie 2007; http://www.mai.gov.ro/Documente/Prima%20Pagina/STUDIU_migratie_2006_ultima_forma.pdf



Grafic 9: Evoluția numărului străinilor în România (schimbări de domiciliu)

Straini in Romania (schimbari de domiciliu)

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

an

num

ar s

train

i

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (seria 1995‐2005): http://www.insse.ro; Vasile Ghețău. 2007. Declinul demografic şi viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21. Editura ALPHA MDN (seria 1990‐1994)

Un demers comparativ se bazează pe repere. Suntem deja parte a unei

structuri superstatale şi este normal ca evoluția României s‐o concepem în raport cu state în situații similare. Din „lecțiile” europene s‐ar putea să descoperim evoluții la care ne‐am putea aştepta pentru viitor şi, de ce nu, modalități în care să evităm deciziile/situațiile care din perspectiva timpului s‐au dovedit a avea consecințe negative.

Atunci când este vorba de migrație, comparațiile la nivel internațional ridică serioase probleme din cauza metodologiilor diferite utilizate pentru înregistrare/ elaborarea diverşilor indicatori. Tabelul 3 prezintă o serie de date furnizate de Eurostat, care se bazează în calculul migrației nete (imigrația minus emigrația într‐un spațiu, pentru o perioadă de timp) pe modificările de număr ale populației totale şi diferențele datorate creşterii naturale a populației respective. Datele acoperă perioada 1960 – 2002, o perioadă în care migrația în Europa a cunoscut modificări importante: reconstrucția de după cel de‐al doilea război mondial şi creşterea economică din deceniile 5 şi 6 ale secolului trecut au accentuat poziția de destinații a unora dintre țările europene (din centrul şi nordul continentului) şi au transformat sudul în rezervor de migrație intra‐europeană. Cazurile care ne interesează în mod particular sunt cele ale țărilor marcate cu culoarea gri în Tabelul 3: Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania. De ce? Pentru că acestea sunt spațiile care cunosc o schimbare de regim a migrației: din exportatoare de forță de muncă în anii ’50‐’60 devin arii de destinație începând cu deceniile 8 ‐ 9. (În fapt, vorbim (şi) despre destinații ale migrației românilor după 1990 şi de cele mai importante două astăzi (Italia şi Spania).)

http://www.insse.ro/



Marile programe de recrutare a forței de muncă puse în aplicare de statele din centrul şi nordul european (Germania, Franța, Elveția, Belgia) au găsit în țările mai sărace din sud principalele rezerve pentru forța de muncă necesară creşterii economice. Criza petrolului din 1973 şi declinul economic care i‐a urmat au stopat trendul ascendent al migrației pentru muncă intraeuropene. Deceniul 7, în a doua jumătate a sa (marcat cu culoarea gri în Tabelul 3), este cel al revenirii către țările de origine (de aici şi migrația netă pozitivă pentru cele mai multe dintre țările de emigrație). Creşterea economică pe care o experimentează fiecare dintre statele din sud le transformă în destinații până la statutul de destinații majore europene (în anul 2000 migrația netă este mai mare atât pentru Italia, cât şi pentru Spania decât pentru Germania, destinație tradițională pentru migrația europeană).

Tabel 3: Migrația netă în statele membre ale Uniunii Europene (mii)

Tara/An 1960/64 1965/69 1970/74 1975/79 1980/84 1985/89 1990/94 1995/99 2000 2001 2002 Austria 1 9.9 19.1 ‐3.1 3.3 14.4 48.7 7.2 17.3 17.3 26.1 Belgia 14.1 16.7 9 7.2 ‐7.1 8.2 18.8 11 12.9 35.8 40.5 Bulgaria ‐0.1 ‐1.7 ‐7.6 ‐21.4 0 ‐51.3 ‐49.1 0.2 0 7.3 0 Cehia ‐16.6 ‐0.3 ‐21.7 2.1 ‐6.5 2.3 ‐5.8 10.1 6.5 ‐8.5 12.3 Cipru ‐2.1 ‐29.5 ‐0.6 0.4 2 9.6 5.3 4 4.7 6.9 Danemarca 0.9 1 6.4 2 1.1 6.4 10.6 15.7 10.1 12 9.6 Estonia 8.2 5.2 5.3 3.5 ‐21.8 ‐8.7 0.2 0.1 0.2 Finlanda ‐11.2 ‐18.9 1.3 ‐7.3 4.1 2.5 9 4.2 2.4 6.2 5.3 Franta 303.7 95.4 114.8 33.8 52.3 49.8 22.5 ‐1.6 45.9 64.2 65 Germania 162.9 220.7 175.1 12.7 1.8 332.2 562.6 204.5 167.8 274.8 218.8 Grecia ‐41.2 ‐35.8 ‐24.8 56.7 17.2 24.4 58.1 22.5 12.2 33.9 32.1 Irlanda ‐20.9 ‐14.8 10.3 10.1 ‐6.6 ‐32.9 ‐1.4 15.7 26.2 45.9 32.6 Italia ‐81.4 ‐84.4 ‐36.9 19.3 ‐27.8 ‐2.5 108.9 117 181.2 125.8 350.1 Letonia 17.6 11.6 11.7 8.7 6.4 12.4 ‐22.7 ‐14.8 ‐3.6 ‐5.2 ‐1.8 Lituania 2.8 3.9 8.6 4.2 6.8 12.5 ‐18.5 ‐22.5 ‐20.3 ‐2.5 ‐2 Luxemburg 2.1 0.9 3.9 1.4 0.4 2.2 4.1 4.2 1.9 2.8 2.6 Malta ‐0.8 1.3 1.2 0.7 1.4 2.2 1.8 Marea Britanie 59.9 ‐44.7 ‐32 ‐11.3 ‐11.6 60 72.8 137.3 168.5 184.3 126.5 Olanda 3.9 9.6 26.7 35.7 14.2 27.4 41.4 31 57 56 27.6 Polonia ‐6.3 ‐21.1 ‐73.5 ‐41.9 ‐24.3 ‐41 ‐15.2 ‐14 ‐19.7 ‐16.8 ‐12.7 Portugalia ‐78.3 ‐169.7 ‐45 88.8 4.5 ‐45.4 7.3 31.2 50.1 58.7 70 Romania ‐18.7 ‐20.1 ‐110.8 ‐12.4 ‐3.7 0.4 ‐1.6 Slovacia 22 ‐5.3 ‐9.8 ‐3 ‐5.6 ‐3.5 ‐7.5 1.9 1.4 1 0.9 Slovenia ‐1.9 3.5 3.1 8.5 2.4 3.8 ‐2.7 0.3 2.7 4.9 2.2 Spania ‐109.7 ‐30.1 ‐32.1 28.2 0.8 ‐19.7 20.1 94.9 351.5 242.6 223.7 Suedia 10.6 24.6 6.9 16.7 5.2 24.1 32.5 9.6 24.5 28.6 30.9 Ungaria 0.9 0.9 ‐1.6 ‐1 ‐11.8 ‐26.7 18.2 17.4 16.7 9.8 3.5 Notă: Migrația netă calculată pe baza diferențelor între creşterea populației şi creşterea naturală; medii anuale pentru intervale Sursa datelor: Population statistics. Eurostat http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1090,30070682,1090_33076576&_dad=portal&_schema=PORTAL



Tabel 3 indică în mod destul de clar persistența statutului de destinație

pentru cele mai dezvoltate state europene. Austria, Germania, Franța, Belgia sunt țări care pe întreg parcursul perioadei continuă să primească mai mult decât „să lase” să plece oameni. Blocul comunist rămâne până în 1990 în mare parte închis migrației intraeuropene pentru muncă (excepție cazul fostei Iugoslavii), datorită unui control excesiv al autorităților asupra deplasărilor indivizilor. În anii ’90 are deja loc schimbarea de regim a statelor din „eşalonul secund” de dezvoltare în state de imigrație, în timp ce fostele țări comuniste devin principalul rezervor al migrației intraeuropene pentru muncă.

Devine evident că interesul nostru pentru imigrație în România se bazează în bună parte pe evoluția pe care au cunoscut‐o din punct de vedere al migrației internaționale țările din sudul european. Întrebarea provocatoare este în ce măsură România (una dintre principalele exportatoare din noul val de țări de emigrație europene) va reproduce modelul Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei sau Irlandei.

O parte din răspunsul la întrebare s‐ar putea să vină din comparația cu fostele țări comuniste (cele integrate în Uniunea Europeană)13. Tabelul 4 prezintă o serie de date din aceeaşi sursă (Eurostat) calculate într‐un mod similar celor din Tabelul 3. În situația țărilor din tabel problemele de înregistrare a datelor legate de migrație sunt mult mai evidente. Celulele colorate cu culoarea gri marchează diferențe mari în seriile la nivel de țară induse de ajustarea cifrelor cu rezultatele de recensământ (ultima coloană a tabelului prezintă anii în care au fost realizate ultimele recensăminte în statele respective). Problemele provin în principal din neînregistrarea deplasărilor/emigrației temporare. Tratând cu precauție cifrele din tabelul 1, se poate observa existența a două categorii de state din punct de vedere al migrației nete: cele care par a înregistra un trend negativ (sunt state din care se pleacă definitiv mai mult decât se vine definitiv): România, Polonia, Letonia, Lituania. Cifrele pentru Estonia şi Bulgaria par să indice o situație de „neutralitate”, în timp ce în cazul Sloveniei, Slovaciei, Cehiei şi Ungariei deja putem vorbi de o tendință, este adevărat, ezitantă, de atracție.

13 Din punct de vedere al migraţiei internaţionale, comparaţia cu statele sud-estului European neintegrate în Uniune devine dificilă. Integrarea a însemnat implementarea de măsuri specifice privind migraţia cu consecinţe asupra evoluţiei fenomenului în fiecare ţară. În principiu, apartenenţa la UE a deschis noi “oportunităţi” pentru emigraţie şi le-a restrâns pe cele pentru imigraţie.



Tabel 4: Migrația netă* în țările din valul 2004** şi 2007 de integrare în UE (mii)

1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Ultimul

recensământ Bulgaria 0 0 1 0 0 0 ‐221 7 0 0 0 2001 Cehia 10 10 10 12 10 9 7 ‐43 12 26 19 2001 Estonia ‐21 ‐16 ‐13 ‐7 ‐7 ‐1 0 0 0 0 0 2000 Letonia ‐23 ‐14 ‐10 ‐9 ‐6 ‐4 ‐5 ‐5 ‐2 ‐1 ‐1 2000 Lituania ‐24 ‐24 ‐23 ‐22 ‐22 ‐21 ‐20 ‐3 ‐2 ‐6 ‐10 2001 Polonia ‐19 ‐18 ‐13 ‐12 ‐13 ‐14 ‐410 ‐17 ‐18 ‐14 ‐9 2002 Romania ‐16 ‐21 ‐19 ‐13 ‐6 ‐3 ‐4 ‐558 ‐2 ‐7 ‐10 2002 Slovacia 5 3 2 2 1 2 ‐22 1 1 1 3 2001 Slovenia 0 1 ‐4 ‐1 ‐6 11 3 5 2 4 2 2002 Ungaria 18 18 18 18 17 17 17 10 4 16 18 2001 * Notă: Migrația netă calculată pe baza diferențelor între creşterea populației şi creşterea naturală; medii anuale pentru intervale **Nu au fost incluse în tabel Malta şi Cipru Sursa datelor: European Statistical Yearbook, 2006, Eurostat; http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1090,30070682,1090_33076576&_dad=portal&_schema=PORTAL

Se va transforma o asemenea tendință într‐una mai puternică? Rămâne ca viitorul să ne răspundă. Deocamdată lucrurile sunt încă greu de „decantat” în sud‐estul Europei datorită migrației intraregionale ca urmare a schimbării configurației geo‐geopolitice (modificarea granițelor şi crearea de noi state au afectat serios statisticile şi au transformat persoane care anterior erau migranți interni în migranți internaționali). Deplasările cu caracter etnic („libere” să se manifeste după 1990), către statele națiune sunt un motiv în plus pentru care capacitatea de atracție a migranților (pentru muncă) a statelor sud‐estului european este greu de decelat. Totuşi, situația unor state ca Cehia (care înregistra în 2004, la o populație de 10,2 milioane de locuitori, 252.000 migranți legali – un procent 2,5%, cu o creştere de 1,7% față de 1993, şi o populație de migranți ilegali estimată la 300.000‐340.000 persoane14) atrage atenția unei posibile evoluții la statutul de destinație în sud‐estul Europei.

Concluzii După o perioadă în care se discuta despre şomaj şi despre efectele benefice

ale migrației internaționale asupra reducerii presiunii pe piața forței de muncă, în România anului 2007 ne punem problema unei lipse de oameni. Se vorbeşte despre o criză demografică, despre politici pronataliste, despre numărul românilor 14 Date preluate din Drbohlav, Dušan. 2005. The Czech Republic: From Liberal Policy to EU Membership. http://www.migrationinformation.org/Profiles/display.cfm?ID=325



care muncesc în străinătate, despre dificultățile companiilor de a găsi angajați, despre întoarcerea celor plecați temporar.

Există, într‐adevăr, în România probleme pe piața forței de muncă? Aceasta a fost întrebarea noastră fundamentală. Am încercat să‐i răspundem chestionând companii din sectoarele probabil cele mai afectate de migrația internațională, acolo unde, dacă putem discuta de manifestarea unor dificultăți în asigurarea forței de muncă în general, efectele ar trebui să fie deja manifeste. Ce am aflat?

Este posibil ca o asemenea criză să se extindă/accentueze? Dacă luăm în calcul argumente venite dinspre evoluția demografică a României (cea trecută şi cea proiectată pentru viitor) foarte probabil răspunsul este da. Studiile dedicate subiectului indică anul 1992 drept începutul unui trend de scădere al populației datorat sporului natural negativ. Indicatorii de fertilitate s‐au „adaptat” rapid tendințelor scăzute ale Europei Occidentale, iar previziunile nu sunt optimiste. Diferențele mari între dimensiunea generațiilor de dinainte şi de după 1989, îmbătrânirea populației vor accentua probabil problemele pe piața forței de muncă.

Dacă luăm în calcul argumente legate de migrația internațională, situația devine şi mai complicată. România este țară care exportă de ani de zile forță de muncă. Estimările recente ale numărului românilor care sunt în străinătate duc cifra până la ordinul milioanelor. Până anul acesta trendul era unul ascendent şi chiar dacă în 2007, deşi puțin probabil, emigrația ar fi început să descrească este la fel de puțin probabil ca reducerea să fie una spectaculoasă. Mai mult, numărul emigranților ascunde o „capcană”: migrația internațională este un fenomen selectiv, iar cei care pleacă sunt mai ales tinerii. Procesul de îmbătrânire al populației găseşte o nouă sursă de creştere în migrația internațională.

Pe de o parte migrația internațională poate fi considerată una dintre sursele problemelor de pe piața forței de muncă, pe de altă parte ar putea fi şi una dintre soluții. Caracterul temporar al deplasărilor şi caracterul transnațional al fluxurilor fac posibilă reorientarea migranților către spațiul de origine. Pentru a trece din registrul potențialului la realitate este probabil nevoie de un pachet de măsuri specifice.

Companiile din sectoarele noastre de interes încearcă să răspundă, deocamdată, mai degrabă ezitant schimbărilor de pe piața forței de muncă. Majoritatea se concentrează asupra unui număr mic de soluții alternative. Investițiile în suplinirea deficitului de personal prin înlocuirea tehnologiei şi creşterea productivității muncii sunt cele mai frecvente strategii. Căutările se îndreaptă spre spațiul apropriat, cel mult la nivelul țării, prea puțin dincolo de granițe. Imigrația, cel puțin în formă legală, nu pare să fie pentru moment o



strategie atractivă pentru firmele româneşti. De ce nu se întâmplă (încă) asta este o întrebare mai degrabă pentru viitor. Lipsa unei tradiții de imigrație, reguli destul de stricte impuse de o politică de imigrație aliniată la standarde europene ar putea face parte din răspuns. De ce am căuta totuşi răspunsuri la problema forței de muncă în sfera imigrației? Argumentele sunt numeroase: pentru că migrația pentru muncă este una dintre realitățile lumii contemporane, pentru că alte state din Europa au început într‐un trecut nu foarte îndepărtat prin a exporta pentru ca apoi să importe lucrători, pentru că deja în sud‐estul Europei există semne de schimbare a regimului din țări de emigrație în țări de imigrație, şi imigrația cunoaşte deja un trend ascendent.

De ce nu am lăsa lucrurile să se întâmple de sine: când va fi nevoie, firmele îşi vor aduce muncitorii din străinătate, străinii vor veni singuri, iar cererea şi oferta ar conduce întregul proces. Evoluții mai vechi sau mai noi din diverse spații sugerează că migrația internațională este un fenomen greu de gestionat. Managementul migrației internaționale poate fi considerat una dintre provocările începutului de mileniu. Pentru România nou integrată în structura Uniunii Europene provocarea s‐ar putea să fie mai consistentă decât ne‐am aştepta: alinierea la tendințele comune de politică de migrație a Uniunii (în condițiile în care cele mai multe dintre statele vechi din Uniune sunt mai degrabă interesate de controlul strict al intrării în propriul spațiu decât de atragerea de imigranți), poziția de graniță externă a UE (cu măsurile necesare de securitate asociate unei „porți” europene, unul dintre spațiile nordului bogat), pericolul „devierii” migrației pe ruta clandestină în situația unor condiții stricte de intrare/obținere ale dreptului de rezidență/muncă; lipsa experienței în gestionarea unui asemenea fenomen sunt numai unele din aspectele cărora poate a venit momentul să le acordăm atenție.

piața forței de muncă în românia - fundatia.ro fortei de munca in... · piața forței de...

Documents